#viața nu e la fel pentru toți

[un-suflet-anonim]

Oferiți mai multe încurajări, consolări, felicitări, blândețe, compasiune,

și cât mai puține blamări, injurii, vorbe rele, înjosiri și invidie.

Nu toată lumea are o viață roz acasă.

@un-suflet-anonim

[fishyfishyfish0258]

[tl;dr vent despre politică, experiența mea ca persoană queer și toate cele, sorry :[ ]

e un chin sa trăiești ca persoană queer acu' când sunt alegerile că numai chestii homofobe aud și parcă nu mai scap. mă simt ca o oaie neagră pentru ceva ce n-am ales și n-am cu cine vorbi că aparent toți oamenii cu care intru în contact sunt homofobi într-un fel sau altul.

în țara asta încă se mai folosește gay ca insultă (cel puțin aia a fost experiența mea de gimnaziu și liceu) până la ăia care se plâng de lgbt pe facebook (că ai mei dau BLANĂ PE TELEFONUL LOR) că hĂĂ hĂĂ bărBAȚi îN fUStE hĂĂ hĂă.

nici nu-s impresionat, că educația cam... scârțâie aici. dacă nu ești violent și/sau nu ești vreo fițoasă, ești mâncat de viu și ești bătaia de joc al clasei (zic din experiență). nu te învață empatia, cum e să fii minoritate, toate cele. oricine-i diferit trebuie să prioriteze să iasă cu cât mai puține sechele posibil.

cam aproape toți din viața mea sunt homofobi și trebuie să înghit toate mizeriile doar ca să nu mă dau de gol. (nu mi-am făcut coming-out-ul și nici nu vreau pentru siguranța mea considerând cum e totul și sunt 100% sigură că nu voi fi acceptată). aud tot timpul de la cunoscuți cum existența persoanelor queer (și, indirect, existența mea) e anormală, păcat, ș.a.

și aia doare, ști? să fii țapul ispășitor și în școală, și-n societate pentru ceva ce n-ai ales. că societatea asta urăște oamenii ca mine atât de mult încât votează cu un dus-cu-pluta doar ca să scape de noi. singura oară când pot fi eu, așa autentic, e când sunt singur. nu cunosc alți oameni queer români cu care să le pot spune of-ul meu și începe încet-încet să mă apese.

încerc să mă țin tare că poate va fi ceva și pentru mine într-o zi. încă doare. dar e ceva.

[toxiqpath]

Park Jong-Seong OneShot

You say good night, meet me next life,

But where are you now?

word count: 2.6k

Poate că era totul doar un vis și nu a avut niciodată libertatea de a se trezi din el. Dar, sincer, nici nu își dorea, pentru că trăia ceva ce unii numesc o fantezie, de la care ea nu putea renunța. La o adică, cine și-ar dori vreodată să părăsească raiul acela? Trezindu-se în fiecare dimineață pe un pat la fel de moale și pufos ca un nor, alături de sufletul său pereche? Trebuia să fii al naibii de norocos să poți avea parte de asta, iar Andreei norocul îi era înscris în nume. Poate de aceea se și putea lăuda cu faptul că îl avea în viața ei pe Park Jong Seong, deși nu a fost dintotdeauna așa.

Își aducea aminte chiar și acum unde și cum a început totul, pentru că era atât de recunoscătoare karmei că i-a adus lângă ea singurul bărbat pe care îl voia în viața ei. Singurul bărbat la care a visat ani de zile și de care știa că are nevoie mai mult decât de aer. El era cel făcut pentru ea, creat de la rădăcină și ridicat la așteptările ei. Why settle for less when he existed?

Adevărul e că o relație cu o vedetă nu era un lucru atât de comun în acea perioadă, iar șansele ca o celebritate la fel de mare ca el să o observe, erau minime. Dar într-adevăr, existau. La început a fost ciudat. Andreei i-a fost greu să realizeze că ceea ce se întâmplă e real, nu doar o închipuire a imaginației sale ca și până în momentul ăla. Din nou, ori era preferata lui Dumnezeu, ori începea să aibă probleme serioase.

Totul începu odată cu un simplu concert al trupei lui într-o țară străină. Și Andreea, evident, a participat la el. Și nu numai că și-a achitat biletul din primele zile de la anunțul concertului, ci și-a ales și un loc cât mai aproape de scenă. Dacă avea să îl vadă pe băiatul visurilor ei pentru o singură dată în viață, avea să o facă o clipă de neuitat. Și chiar dacă tot salariul ei pentru care a muncit o lună întreaga s-a dus pe apa sâmbetei, știa că nu era loc de regrete.

(Manifesting Let Me In lyrics)

Și cum spuneam, costul suplimentar pentru un loc mai apropiat de scenă chiar a meritat. Își amintea cu ce entuziasm se pregătise pentru a-i vedea față în față pe cei care îi asigurau singura șansă la a da uitării tot ce o deranja. Iar momentul în care le-a auzit vocile celor 7 băieți, a știut că era cura ei pentru orice posibilă depresie. Însă, în ciuda faptului că toți jucau un rol important în ridicarea moralului ei, unul strălucea mai mult decât alții, iar acela era nimeni altul decât Park Jong Seong.

Fapt ce făcu momentul, când privirile lor s-au întâlnit pentru prima dată, să fie unul cu mult mai unic decât altele. Iar atunci când Jay o văzu pe fata din mulțume, îi zâmbi și continuă să cânte versurile din melodia anterior menționată, acum cu ochii numai pe ea. Se simțea specială, nu putea nega. Dar vorbea despre ea? O privea pe ea? Erau multe persoane în jurul ei, și poate se înșela, dar sentimentele pe care le avea când se simți privită de el, meritau orice neînţelegere.

După ce concertul luă final, grupul plecă înapoi în țara lor de origine, părăsind orașul tinerei. Asta da amintire pe cinste, pentru că în următoarele câteva luni, singurul lucru pe care fata îl avea în minte era tot ce a simțit atunci și acolo, și mai presus, privirea și zâmbetul lui Jay. Era de zeci de ori mai frumos în realitate, și vocea-i era mult mai dulce și încântătoare. Park Jong Seong, cum poți da viața unei persoane peste cap?

La scurt timp după aceea, fiecare membru din Enhypen și-a creat propriul cont de Instagram, reușind în așa fel să strângă o audiență și mai mare, și chiar să fie într-o legătură mai strânsă cu fanii. Iar la rândul lui, Jay a făcut același lucru, iar fără vreo surpriză, Andreea a fost printre primii lui urmăritori. Postările au apărut la doar câteva zile după, făcând toți fanii să crizeze la pozele postate, iar asta o includea și pe cea care nu-și putea lua mintea de la el. Așadar, fără a lăsa vreun comentariu, dar mereu apreciind postările, ea a fost mereu la curent cu tot ce se întâmpla. Pentru că îi păsa.

Însă într-o zi, pe cât de puțin probabil pare, Andreea primii un mesaj de la persoana la care se aștepta cel mai puțin. Era o nebunie curată, și în ciuda extazului prin care trecea, subestima credibilitatea contului. Nu putea fi el, nu? Adică de ce i-ar fi dat mesaj? Nu avea niciun sens. Însă putea să se plângă? Căci de plâns deja o făcea. Trecea prin sute de stări, una dupa alta, fiind într-o contradicție constantă cu propria persoană. Chiar primise un mesaj de la Park Jong Seong?

Mesajul nu spunea multe, doar un salut și o față zâmbitoare. Iar asta îi aducea aminte doar de zâmbetul său, pe care din nou, cu greu îl putea da uitării.

A urmat să răspundă mesajului, cu un răspuns la fel de simplu. Iar asta fu mai greu decât pare a fi, pentru că Andreea abia se putea controla în realitate. Încă un schimb de mesaje a avut loc, prin care el îi cerea discreția și să nu lase pe nimeni să știe că i-a scris, căci îl putea băga în mari belele, de care ea era deja conștientă, fapt ce îl realiză dinainte ca el să îi spună. Da, era îndrăgostită de cât de bine putea să arate și de modul cum se comporta, cel puțin cât văzuse ea pe internet, dar să aibă șansa să îl cunoască în realitate? Asta era cu adevărat altă treabă, să știe cine este Park Jong Seong cu adevărat.

În timp, au vorbit aproape zilnic, el explicându-i cum a zărit-o în public la fostul lui concert, și cât de greu i-a fost să îi uite chipul. Așadar, a petrecut zile întregi, împreună cu membrii grupului săi, înotând prin miile de persoane care îl urmăreau pe Instagram, știind sigur că avea să se afle acolo. Nu putea minți, se simțea mai mult decât flatată. Putea să fie atât de norocoasă? Deși conversațiile au fost zilnice, se întâmplau doar seara, atunci când Jay își termina ziua. Andreea era conștientă de cantitatea de muncă cu care el avea de a face zilnic, dar asta nu o oprea din a se simți la fel de norocoasă. Jay chiar o observase și rămăsese cu gândul la ea atât de mult încât a irosit timp important căutând-o. Trăia un vis? Căci dacă o făcea, ruga pe toată lumea să nu o trezească vreodată.

La vreo câteva luni bune după primul mesaj, timp în care cei doi au reușit să se aproprie extraordinar de mult, și timp în care Jay a riscat prea mult, acesta a anunțat-o cum va urma să aibă un alt concert aproape de orașul ei din nou, iar ei chiar se puteau întâlni înainte cu o zi sau două. E lipsit de sens să mai fie menționat faptul că Andreea a acceptat. După luni în care doar au vorbit prin mesaje, și în care a avut ocazia să îl cunoască cu adevărat, acum putea fi chiar și mai aproape de el, mai exact, mai puțin de un metru distanță.

Iar ziua aceea sosise, iar ea era mai nerăbdătoare ca niciodată. Totodată, era pregătită. Nu puteau să iasă în oraș, iar motivele erau evidente, așadar planul era să vină să o ia cineva cu mașina și să o aducă la hotelul unde era el cazat, împreună cu grupul său. Desigur, în camere diferite. Aveau să comande mâncare, să se uite la câteva filme împreună și să povestească cât mai multe. Nu putea rămâne peste noapte, întrucât el trebuia să se antreneze pentru ziua următoare, dar prea puțin conta asta. Important era faptul că puteau petrece timpul în persoană. Ceea ce au făcut, și nu au regretat o secundă. Andreea își putea aduce aminte cu precizie cum acesta o aștepta în camera, cu un buchet foarte frumos de trandafiri albi.

Primul instinct ar fi să ajungeți la concluzia că sigur erau împreună, dar nu era așa. Părea a fi ceva serios, dar nimeni nu a pomenit nimic de nicio relație. El era interesat de ea și avea încredere că poate să se bazeze pe ea și că nu ar divulga secretul lor, dar adevărul era că se temea, pentru că nu știa ce vrea ea. Nu voia să îi ofere o relație în umbră, unde nu se puteau afișa în public, unde trebuiau să fie mereu atenți și să se prefacă că nu cunosc, unde el era plecat sau ocupat 90% din timp. Iar ei aveau să vorbească despre asta mai târziu.

Gata fu și concertul, iar Jay se întoarse de unde plecă, cei doi continuând să vorbească zilnic, el făcând un efort să îi scrie și mai des. Iar într-o zi acesta îi facu o propunere care, sincer, pe Andreea o puse pe gânduri. O întrebase dacă ar vrea să petreacă câteva săptămâni în Seul, pe timpul verii. Desigur, el avea să se ocupe de toate costurile incluse, cum ar fi biletul de avion, hotelul la care avea să stea pe tot parcursul vacanței, nevoile personale și așa mai departe. Andreei i-a luat câteva zile să îi ofere un răspuns final. A cântărit avantajele și dezavantajele continuu, căci până la urmă, era o nebunie curată, dar răspunsul a fost, în cele din urmă, unul afirmativ. La o adică, care era cel mai rău lucru care se putea întâmpla?

Urcată în avion, și ajunsă după mai mult de 24 de ore, aceasta a pășit pe teren străin, privind în jurul ei. Poate că ar fi fost mai eficient să învețe puțin de coreeană înainte să vină, dar luând în vedere că ea și Jay comunicau în engleză, nu se gândise mai devreme. Însă nu o puteai învinovăți, trecuse prin atât de multe stări și sentimentele ireale încât abia mai putea să gândească limpede. Însă un lucru era cert, iar acela era că sentimentele ei pentru Park Jong Seong erau și mai puternice decât înainte, dupa atât de mult timp petrecut împreună.

Întâlnirea cu el a fost una foarte dulce, el oferindu-i pentru a doua oară un buchet extraordinar de frumos de flori, multicolore de această dată. Desigur, asta se întâmplase la loc sigur, în interiorul agenției lor. Era puțin inconfortabil, dar se putea obișnui. Atunci fu și momentul când făcu cunoștință cu restul trupei, fiind încântată să îi cunoască pe fiecate în parte. Până la urmă, era un fan al trupei. Prietenii săi au fost la fel de încântați să o cunoască, întrucât Jay le spusese foarte multe despre ea.

Era ireal ce se întâmpla.

Condusă către hotelul la care Park Jong Seong o cazase, foarte aproape de agenție, aceștia au intrat în camera foarte spațioasă, de un alb prea orbitor pentru standardele fetei. Jay a îmbrățișat-o strâns, spunându-i cât de fericit e că a ajuns în cele din urmă, și recunoscându-i cât de recunoscător se simte pentru că a acceptat să bată atât de mult drum pentru el. Ăsta a fost un moment foarte important și memorabil, pentru că în timp ce cei doi vorbeau, corpurile li s-au apropiat și mai mult, la fel ca și chipurile, iar înainte să mai poată vreunul să termine ce avea de zis, buzele li s-au lipit într-un sărut dulce, mult așteptat de fiecare dintre ei. Iar sărutul acela nu făcu decât să dea naștere unui altuia și așa mai departe, până când un pupic nevinovat a ajuns la o sesiune de make out care nu se mai oprea.

Dar niciunul nu se plângea, amândoi o voiau.

După ce s-au oprit, Jay și-a confesat sentimentele pentru ea, făcând-o pe Andreea să clipească de câteva ori. Chiar dorea să își tragă și o palmă, să fie sigură că, din nou, nu e totul doar în mintea ei, dar al naibii, cum să facă asta. Jay a mai explicat și faptul pentru care niciodată nu a îndrăznit să o întrebe dacă vrea să fie iubita lui, menționând faptul principal că ea merita mai mult decât o relație secretă, și el era conștient de asta.

Wasn't he the standard for this?

Dar a îndrăznit, într-un final, să o întrebe dacă ar vrea să înceapă o relație cu el, deși nu urma să fie una de vis, precum ar avea cu oricine altcineva.

Iar ea a spus da.

Și așa a început povestea lor de dragoste, care nu avea să aibă sfârșit prea curând. Deși ocupat cu pregătiri pentru comebacks și albume, Jay mereu și-a făcut timp pentru iubita sa, pe care o prețuia și o trata fix așa cum merita să fie tratată. Pentru că o iubea cu adevărat. Deși greu la început, lucrurile au început să se îmbunătățeasca, iar un an trecu și uite-i aici, în prezentul menționat la începutul poveștii. Trezitul în fiecare zi lângă sufletul pereche, care se face a fi și o mare vedetă.

Însă pentru Andreea, acea etichetă dispăruse de mult. Pentru ea, Park Jong Seong nu mai era Jay, membru al grupului Enhypen, ci o persoană mult mai presus de atât.

Și uite-o acum, deschizând ochii într-o dimineață fierbinte de vară, întorcându-se pe partea dreaptă și dând de nimeni altul decât de iubitul ei. Părul îi era împrăștiat, dar arăta atât de bine pe el. Ochii, deși închiși, erau atât de frumoși, iar buzele îi erau întredeschise, tentația de a le săruta fiind atât de mare. Nu purta un tricou, iar atât pieptul cât și abdomenul său erau lucrate, ceea ce o făcea pe Andreea să se abțină și mai greu. Dar adevărul era că era doar al ei, și numai al ei.

S-a apropiat de buzele sale uscate, contopindu-le într-un sărut scurt cu ale ei, umezindu-le îndeajuns pentru a nu se crăpa. Jay, deși dormind, i-a răspuns la sărutul scurt, ceea ce o făcu pe fată să chicotească. Era atât de perfect. Băiatul își deschise și el ochii, în cele din urmă, trăgând-o pe Andreea în brațele sale, ținând-o strâns de corpul său. Nu voia să îi mai dea drumul vreodata acum că a gasit-o.

Chiar și după atâta timp, se simțea ca un vis, un univers paralel. Care erau șansele ca să fie real? La fel de real ca diminețile în care se trezeau unul lângă altul, mesele zilei luate împreună, nopțile petrecute împreună, sesiunile de make out, luminile stinse din dormitor, sunetele de plăcere din cameră și alte lucruri care nu pot fi menționate în continuare. Era la fel de perfect precum mereu a vrut să fie.

Și cât îl iubea să îl aibă pe Park Jong Seong. Era atât de unic în tot ceea ce făcea. Și era atât de bine crescut și o făcea să se simtă atât de norocoasă. Iar momentan, pur și simplu nu putea să scape de gândurile legate de ultima noapte împreună. Cum vizionarea unui film a ajuns la crearea altuia. La cum acesta i-a sărutat gâtul și clavicula, cum a lăsat semne peste tot pe corpul ei. La cât de atent era și cum se asigura de fiecare dată că și ea se simte comfortabil. La cum corpul său fierbinte se contopea cu al ei. La cum atingerea sa o făcea să tresară de plăcere, la cât de bine gemetele lui sunau.

Era singurul lucru la care se putea gândi în secunda asta. Însă nu era nici prima, nici ultima noapte de genul cu el, așa că tot ce spera era să nu se trezească vreodată din visul ăsta. Care, din fericire, era realitatea sa.

Love you lots @crash-poet <3

[determinedsblog]

S-a supărat rău Ama :

Nu mă răzbun dar merită să sufere și ea

Rămas bun!

Când ajungi acasă vei avea o surprinză,futeo bine săi treacă

Cazzo

Ma ei de proastă sau ce

Am fost bună ,am tot îndurat

SI îndur

Nu meriți,nu mă meriți

Merit un bărbat care mă vrei cu totul nu pe jumate că tine că o ai pe cârpa aia între noi

Uite în ce mă transformi

Lasă că am eu grijă de eq

Ii arăt eu cârpa, scroafa, râză și putana

Încrezuta dracului

Numai rău mi-ai adus numai rău îmi faci ...mă iubești dar îți pare rău

Dute ma Ca daca mă iubeai eram 2 nu 3

Dracu de viață ce am mă pus naiba sa mă încurc cu tine acum stau și sufăr că naiba sa mă ia ,mă detesc pentru ceea ce sunt

Sunt o curva ,o curva o panarama,o râză cum zice cârpa aia a ta ,sunt o scroafă...ea și Papagalul mi-au distrus viața ,viitorul

Lăsați mă dracu in pace cu toți că sunteți toți la fel ,daca erai diferit erai cu mine nu o alegeai pe ea

Na acum citește uite în ce om m-ai transformat tu și încrezuta aia și papagalul și toți ceilalți prefăcuți

Ajuns neom

Daca erai ptr mine erai cu totul nu veneai la pachet cu aia cârpa aia cu 2 fete .

Rămâi cu ea ,numai te vreau că ești cu aia mie greață sa te știu pe lângă ea

Dracul sa mă ia ce am ajuns sa vb de urât .... mulțumesc că ați făcut din mine un om ce nici eu nu mă doresc

Vreau sa mor dracului nu mă mai suport ...

Numai vreau sa exist

Uite ce ați făcut din mine ....papagalul , cârpa aia cu 2 fete și tu că mă vrei deși mă iubești nu poți fără aia ...te detesc că-mi faci asta

....

Ai scos ce-i mai rău din mine ,gata numai pot

Nu sunt așa de fel ,nu ma recunosc

Ma gândeam cum sa mă răzbun pe ea ...dar ea merită mult mai mult decât i-aș putea face eu rău ...că dacă i-aș dovedi că am avut relație va fi pe moment și te va ierta că doar te ia de prost are tot ce-i trebuie cu tine de ce te-ar părăsi ptr o râză,cârpa sau putana, te-ar ierta și ar merge mai departe că tu oricum nu-i i-ai recunoaște că mă și iubești. Aia merită mai mult ,nu de asta are ce are Doamne mă iartă de a dracu cei . Bai mă jur merită ce i se da cârpa cu 2 fete ...și tu o vezi așa de bună ești în limba după ea ... căcat in ploaie ... mi-e greață de altitudinea bărbaților deși nu-și iubesc soțiile stau așa că na vezi Doamne li se face mila sau că au respect...ce respect ba că tu nici nu ești fericit ești doar obișnuit cu aia ....cazzo

Dute acum acasă și futeo bine ,fao cum o făceai cu mine ,dai limbi ...udo toată,

Mai pus în genunchi , m-ai făcut la psihic cu cârpa aia a ta .

Lăsați mă dracu in pace

Ia te de mână cu ea că doar ție soața

Pula me

Nu mă iubești,daca mă iubeai erai cu mine mă alegeai pe mine

Iubește ți cârpa cu 2 fete și când te saturi de 1 fata întoarce o pe cealaltă poate schimba cu ceva ,pula me .......

M-ai și blocat pe număr

Ma si minți cu greva ta și trenurile tale

Când ai văzut că iară încep cu scârba aia gata ai greva de tren ...lasă că vei avea greva de mine de acum .

Ori eu ori ea ......

Dar cum știu că e ea atunci du-te la ea

Cum vrei sa afle ?

Ii spui tu sau ii spun eu ?

Că după va avea grija sa mă contacteze ea săi spun eu cat de mult m-ai iubit.

Dar din cauza ei preferi sa rămâi nefericit lângă ea ...că la fericirea ta nu te gândești

[anotheroneidk]

Pentru reblog-ul de pe pagina "Anonymously tell me what you’re thinking of"

Procesul de învățare din viața fiecăruia este diferit și totuși asemănător. Fiecare persoană procesează anumite evenimente din viața personală în felul său, iar concluziile sunt bazate pe întâmplări anterioare, influențe culturale și informații preluate din exterior de-a lungul timpului. Bineînțeles, toate acestea sunt lucruri evidente, nu este nimic neștiut; însă este cu atât mai 'amuzant' dacă, în ciuda a ceea ce știm, facem total pe dos. Negăm informația existentă cu gândul că nu există un tipar anume; (ce-i drept) nu de fiecare dată există un anumit tipar. Suntem predispuși să repetăm aceleași greșeli dacă nu învățăm din experiențele trecute, indiferent dacă există un anumit tipar sau nu.

Așa-zisele 'tipare' sunt doar identificatori în contextul de față, cel mai important fiind chiar noi. Procesul de introspecție ajută foarte mult (enorm, în cazul meu) în recunoașterea tiparelor proprii. Ce vreau să spun prin asta? Nimic… în afara de faptul că recunoașterea reacțiilor noastre poate ajuta în situații care nu sunt tocmai palpabile. Un exemplu poate fi întrebarea "Când am mai întâlnit sentimentul ăsta?" sau "Oare am mai văzut ceva asemănător?".

Punctul culminant al acestui 'gând' poate fi paralela dintre rațiune și sentimente. Poți controla felul în care legi două idei sau o serie de informații pentru a căpăta un sens anume, însă nu poți controla sentimentele. Sentimentele pot fi gestionate, dar nu controlate. Un anumit sentiment poate fi și el 'pus sub lupă'. N-a spus nimeni că nu putem trage cu ochiul pentru a vedea de unde provine sau ce l-a cauzat, însă totul se termină la nivel de observație și gestionare. Cert este că ambele componente (rațiunea și sentimentele) au un impact esențial în procesul de învățare al fiecărei persoane, elementul cheie fiind empatia, întrucât ne oferă capacitatea de a recunoaște și de a înțelege emoțiile altora pentru a percepe și alte perspective (fie ele emoționale sau cognitive).

Cum am spus și la început, procesul de învățare din viața fiecăruia este diferit, iar acesta este o parte din modul în care am încercat să învăț. Este ideal? Nu; funcționează pentru mine, fapt pentru care nu pot vorbi în numele altora sau să-mi permit să spun "Iată răspunsul universal!"

Mi-ai dat în cap direct cu acest mesaj (la figurat ofc :)) )

Nici nu știu de unde să încep, m-ai lăsat fără cuvinte, dar hai sa le adun ușor, ușor.

Începem cu prima parte, procesul de învățare e diferit. Da, normal, pentru că nu toți avem aceleași experiențe, aceeași gândire, aceleași trăiri, aceeași situație și cum ai zis, se procesează cu totul și cu totul altfel "lecția", plus că nu avem același trecu cu toții. Imposibil să gândim toți la fel, poate să avem aceeași viață și să ne controleze cineva gândurile să fie exact aceleași. :))))

Și da, deși "învățăm" din experiențele noastre, când dăm de ceva similar unde știm unde se va ajunge, tot e acolo un mic gând: "poate fi diferit", care te aruncă din nou în aceeași situație din care nu mai ai ce sa înveți, că deja ai "învățat", dar degeaba dacă ești încăpățânat și lupți cu tine, cum e cazul meu.. Am avut atâtea lecții, atâtea de învățat, de luptat cu mine, dar tot nu sunt în stare în momentul când văd că ceva nu e bine, nu e cum trebuie, să mă ascult. Stau cu gândurile mele, le văd acolo, dar atât, mai mult.. poate pe viitor voi învăța. 🤦🏻‍♀️

De introspecție ce sa zic, m-am ajutat doar să nu am reacții "urâte" și să mă închid în mine ca să nu mă comport exagerat, tai orice formă de comunicare până mă simt eu mai ok. E bine? Nu. Mă ajută? Eu consider că da, nu am o persoana căreia să mă deschid în totalitate cu absolut orice gând și măcar așa mă am pe mine. DAR, ajută pe omul ăla cu care am o conversație? Normal că nu.

Iar la punctul culminant.. oh.. ce mi-aș dori ca inima și creierul să "gândească" măcar o singură dată la fel. :)))) să nu mai fie nevoie să fiu eu arbitru între ele și să mi consolez inima de fiecare dată. (Pentru că normal, la mine câștigă creierului fără probleme :))) ). Aseară mă bătea gândul: simt ceva, dar creierul nu mă lasă, o să mi înece orice urma de sentiment; bine, mai era și o continuare poetică și faină, dar n am s o las aici. :)))))

Iar la partea cu empatia... Mulți duc lipsă, de aici ies mulți "oameni" cărora nu le pasă dacă rănesc sau nu pe cineva, iar ăla rănit stă cu mii de gânduri apoi.

În fine, sunt muuulte gânduri care au dat năvală acum, am așezat doar puțin din ce se putea.

Îți mulțumesc pentru mesaj. Îmi poți scrie daca dorești și te lasă gândurile :)) (da, da, a fost intenționat. )

Have a nice day!

[sprepunctulgonline]

Spre punctul G (2024) – Film Online Subtitrat în Română | Vezi Comedia Romantică de Top

De Ziua Internațională a Orgasmului Feminin, liniștea unui mic oraș din Transilvania este zguduită de evenimente care vor schimba viețile unor tineri. Ada, prinsă în munca la 112, se trezește în mijlocul unor sfaturi intime neașteptate, iar Teo, un IT-ist care trăiește prin ecranul calculatorului, se confruntă cu o surpriză care îi va răsturna lumea. Levi și Dora, un cuplu în căutarea unor senzații noi, se aventurează pe un teritoriu necunoscut, în timp ce Ina navighează cu greu între două lumi opuse. Radu, un corporatist cu o fire agresivă, își descoperă cele mai ascunse temeri în timpul unei ședințe de terapie. Cum se vor descurca ei în fața acestor provocări? Un lucru e sigur: nimic nu va mai fi la fel.

Vizioneaza Filmul Spre punctul G Online 2024 cu Subtitrare în Română fără înregistrare!

➤ ►🌍📺📱👉 SPRE PUNCTUL G (2024) Film Comple𝚝

➤ ►🌍📺📱👉 SPRE PUNCTUL G (2024) VIZIONARE ONLINE

➤ ►🌍📺📱👉 SPRE PUNCTUL G (2024) DESCARCA GRATUIT

🎬 Titlu: Spre punctul G 📅 Anul lansării: 2024 📽️ Gen: Comedie romantică 🌍 Distribuție: Europeană, internațională 💬 Subtitrare: În limba română

Vizionare Online a Filmului „Spre punctul G (2024)” – Comedie Romantică Subtitrată în Română

Vrei să vezi „Spre punctul G (2024)” online, cu subtitrare în română? Această comedie romantică inovatoare este acum disponibilă pentru vizionare gratuită pe diverse platforme de streaming, oferindu-ți ocazia să te bucuri de o poveste captivantă și amuzantă direct din confortul casei tale. Cu un scenariu captivant și personaje cu care te poți identifica, Spre punctul G este alegerea perfectă pentru o seară de film relaxantă.

Sinopsis:

Filmul Spre punctul G urmărește povestea unui cuplu tânăr care se confruntă cu provocările unei relații de lungă durată. Emma și Alex sunt în căutarea unui nou început în viața lor amoroasă, iar asta îi va conduce într-o călătorie neașteptată, plină de situații comice și momente emoționante. Cu ajutorul prietenilor și a întâlnirilor cu personaje excentrice, cei doi încearcă să redescopere ce înseamnă iubirea, plăcerea și apropierea într-o relație.

Cu un amestec perfect de umor și dramă, acest film reușește să aducă pe ecran teme importante despre comunicarea în cuplu și despre cum partenerii pot regăsi intimitatea și conexiunea emoțională.

Unde poți viziona filmul „Spre punctul G” (2024) online, subtitrat în română?

Pentru cei interesați să urmărească această comedie romantică, există mai multe opțiuni disponibile pentru streaming online. Platformele de filme populare oferă acum Spre punctul G (2024) subtitrat în română, astfel încât să te bucuri de această producție chiar de acasă.

Căutări populare pentru vizionarea acestui film includ:

Spre punctul G 2024 film online subtitrat în română

Spre punctul G film complet 2024 HD

Vizionare gratuită Spre punctul G subtitrat

Spre punctul G comedie romantică online subtitrat

De ce să alegi „Spre punctul G (2024)” pentru o seară de film?

Comedie de top: Filmul îmbină perfect comedia și romantismul, oferind momente de râs necontrolat și emoții puternice.

Subtitrare în română: Toți cei care vor să vadă Spre punctul G se pot bucura de o experiență completă datorită subtitrării în limba română.

Distribuție de calitate: Actorii principali au o chimie incredibilă pe ecran, iar interpretările lor aduc la viață o poveste care va captiva publicul din România.

Concluzie: Vizionează „Spre punctul G (2024)” Online, Subtitrat în Română!

Dacă ești fan al comediilor romantice și vrei să vizionezi un film nou care să te facă să râzi, dar și să te gândești la dinamica relațiilor moderne, Spre punctul G este alegerea ideală. Intră pe platformele de streaming pentru a vedea filmul online, complet subtitrat în română, și bucură-te de această comedie inovatoare care explorează teme de actualitate într-un mod distractiv.

Nu rata ocazia de a viziona Spre punctul G (2024) – disponibil acum online cu subtitrare în română!

[moon-child03am]

Am gândurile astea de ceva zile,chiar dacă probabil nu o să le citească nimeni

De ce suntem triști?

De ce așteptăm lucruri din partea altora?

De ce nu avem casa visurilor noastre la 22 de ani?

De ce nu avem mașină mult dorită?

De ce trebuie să mergem la muncă în fiecare zi din viața?

De ce nu avem timp pentru ce ne face fericiți?

De ce nu avem timp pentru nimic?

De ce toate femeile trebuie să facă copii?

Și multe alte întrebări ,de ce trebuie la sfârșitul zile să ne simțit aiurea ca ne-am enervat la muncă,ca nu am reușit să facem nimic productiv.

Viața asta trece pe lângă noi,și vă recomand să stai cu cineva care va face să vă simțiți bine,care va înțelege și va ajuta ,măcar mai aveți o alinare când ajungeți acasă după oboseală ,muncă sau orice altceva.

Nu toți suntem la fel ,fiecare am stări aiurea,fiecare avem nevoie de un timp să stăm singuri ,fiecare om are nevoie să comunice cu alți oameni fie ca e într-un joc,la muncă,într-un bar sau unde vreți noi.

Avem nevoie să ieși ,să ne plimbăm ,să citim ,să ascultăm muzică ,să fim departe de anumite locuri care nu ne fac fericiți,și de anumite gânduri.

Noi la 20-25 de ani nu putem avea ce au alți la 40.Adica case ,mașini scumpe și eu mai știu ce .A durat foarte mult până am realizat asta și încă mă oftic la anumite chestii,pentru ca eu nu le am ,și eu vreau mașina visurilor mele ,motocicletă visurilor mele ,vreau și eu casa cu piscină și cine știe ce mai vreau :))

Astea au fost câteva gândurile mele de câteva nopți ,mai ales fiind în schimbu de noapte îmi tot vin în cap ,deci cam asta a fost.

sper ca acei câțiva care citesc până la final ,trebuie să înțelegeți ca nu puteți avea la ani ăștia tot ce au alți la 40-50 doar ca dacă până în 40 de ani nu aveți ce vă doriți ,eu consider ca trăim degeaba .O singură viață avem și trebuie să ne facem toate plăcerile materiale .

🤙🏻

[bartholomaus]

Am primit nu de mult un set de întrebări despre Via, ale unei studente care și-a ales Via Transilvanica drept subiect pentru lucrarea ei de licență. Deci gândesc la Via nu doar cei care merg pe această Cale Bună. Și e clar că nu toți gândesc la fel. Unii consideră plecarea pe Via ”o aventură”, pornesc cu ”inima strânsă”, speriați de urcușuri, de câini, de urși, de ploi, de noroaie. Alții pleacă cu nonșalanță, ca la o plimbare oarecare. Noi repetăm că adevărul e pe la mijloc: VT e doar un traseu de drumeție de lung parcurs din Ro, similar cu sute de astfel de trasee existente în Europa și în lume. Și că nu e nici ceva greu, nici periculos, dar nici ușor. Depinde cu ce se compară, depinde de fizicul și mai ales de psihicul fiecăruia. Eu spun că Via Transilvanica nu este pentru oameni comozi, mofturoși, cusurgii. E ca Viața, cu părți bune, cu părți rele. Depinde nu doar de geografia locurilor prin care trece, de amenajări, ci și de vreme. Nu ne place să mergem pe asfalt, dar nici pe drumuri prăfoase sau noroioase. De aceea ar trebui plecat cu ideea ”a nu îți face iluzii, ca să nu ai deziluzii”.

Dar mergând pe traseu, semnele de marcaj și mai ales bornele - scuze că ne repetăm- pe noi ne duc cu gândul la frații Ușeriu care au gândit această ”construcție”. Ni se pare incredibil ce curaj au avut ! Doi oameni care nu-s nici miniștri, nici VIP-uri, nici milionari, să aibă o astfel de inițiativă ! Eu compar asta ca și când - de ex.- s-ar fi decis să construiască o... hidrocentrală ! Și uite că au reușit , ea produce ”curent”!

Câtă voință, câtă tenacitate, câte eforturi și fizice dar mai ales psihice. Câte audiențe, câte telefoane, câte neînțelegeri, refuzuri, câte promisiuni neonorate, câți neuroni omorâți. Câte zile de umblat pe teren prin ploi, prin noroaie, câți oameni îi credeau nebuni ! Câți oportuniști apăruți doar când au văzut că se poate, că poate le va ieși și lor ceva ! Au avut însă și bucurii: oameni care au crezut că visul lor va deveni realitate, care s-au implicat, i-au ajutat și îi ajută, primari sau alți oficiali amabili și înțelegători.

Dacă aveți imaginație nu vă veți plictisi pe traseu discutând cu voi înșivă ! Gândiți-vă și cum erau acele sate, acele case, acele locuri în urmă cu sute de ani, ce fel de unelte aveau. Cum trăiau acei oameni, cu câte vitregii ale naturii și mai ales ale istoriei s-au luptat, cu cât sânge și cu câte lacrimi a fost stopit pământul pe care călcați, ce multe necazuri și ce puține bucurii au avut cei care au trăit prin acele locuri... Dacă veți gândi la astea, vă asigur că vă veți considera fericiți cu viața ce-o aveți și că veți constata că Via v-o poate face și mai frumoasă, că Voi înșiși v-o puteți face și mai frumoasă. -- Eu pledez nu pe aspectul sportiv, pe nr. de km, și pe cel spiritual, nu pe muschi, și pe sentimente, pe gânduri profunde ! -- Marea majoritate am absolvit facultăți ce nu au absolut nicio legătură cu mersul pe munte. Facultăți în care lucrarea de licență, masterul, nu mau zic de doctorat, impun multă multă muncă, rezultate, analize, experimente, determinări, etc, etc.

[asoimu]

Salvarea

Acum că îl aveam în buzunar mă simțeam aproape ireal. Lunile lungi, pline de lipsuri și de restricții tocmai luau sfârșit. Totul urma să se schimbe acum și viața mea neînsemnată, mică și păcătoasă se va transforma într-o viață luminoasă, împăcată și plină de sens.

Doamne, Dumnezeule! De când așteptam clipa asta. Sigur știi sentimentul ăla când aștepți ceva un timp îndelungat, visezi la el, te gândești la el și nu îți părăsește mintea aproape nici o secundă. Apoi, brusc se întâmplă și totul devine fantastic. Nu îți vine să crezi deși tocmai în momentul respectiv tu trăiești ceea ce ai visat luni sau ani de zile. Oare ai visat atunci? Sau visezi acum? O senzație de beatitudine te copleșește. Capul îl simți ușor, trupul la fel și parcă totul devine mai luminos.

Cu mâna dreaptă ating buzunarul bluzei groase pentru a simți, din nou, conținutul lui. Pachetul dreptunghiular, un pic mai mic decât o palmă și gros de 1-2 centimetrii este în siguranță la locul lui. Nu visez! Chiar se întâmplă! Privesc suspect în jur să văd dacă cineva se uită lung după mine. Măresc ușor pasul și încerc să nu îmi trădez starea interioară. Știu că am ales deja cel mai scurt traseu spre casă și abia aștept să ajung. Două, trei străzi până acasa, până la eliberare! Gândul ăsta mă face să mă înfior, pielea mi se face ca de găină.

Mă uit în ochii oamenilor de pe stradă. Sunt gri și triști, plecați în pământ. Injectați de păcate și copleșiți de trecut. Exact ca ai mei în acest moment. Brusc, mintea mă duce înapoi în trecutul tulbure, plin de greșeli și de fapte necugetate. Toate animalele alea chinuite și omorâte în copilărie doar pentru distracție și teribilism. Masacrate. Toate adolescentele seduse doar pentru sex, manipulate, mințite și apoi abandonate. De ce îmi vin în minte tocmai acum toate astea? Credeam că sunt mult în urmă, chiar dacă nu iertate de Dumnezeu, măcar uitate. Oh, în plus toate violențele din tinerețe. Toți oamenii ăia agresați pentru câțiva lei și pentru o picătură de adrenalină. Se spune ca Dumnezeu e milostiv și că te iartă dacă te căiești cu adevărat. Nu L-am întâlnit așa că nu știu asta… dar sunt sigur că tot ce s-a întâmplat cu fetița aceea nu poate fi iertat nici măcar de El. Îi văd ochii mari, limpezi și curați privindu-mă, parcă iertându-mă chiar din momentul în care îi produceam cea mai mare traumă a vieții ei. Probabil asta face să îmi fie și mai greu să mă iert singur…

Ah! Scutur ușor capul și alung gândurile și amintirile negre. Toate astea nu mai contează. Nu mult timp. Am ajuns în sfârșit acasă! Scot cu grijă pachetul din buzunar, hârtia ambalajului este simplă, maronie și plăcută la atingere. Îl duc la nas și inspir prelung, lăsând parfumul discret să mă cuprindă. Cât de perfect poate să fie! Brusc, abandonez planul inițial și încep să îmi arunc hainele pe covorul din cameră. Din experiența lentă și calmă pe care o plănuisem pentru evenimentul ăsta special, totul devine frenetic. Gol dar cu pachetul în mână, pornesc spre baie și mă arunc în duș. Apa rece îmi biciuiește pielea, mă învăluie și parcă îmi mai domolește din viteză și agitație. Cu ochii închiși și respirația ușor accelerată, deschid pachetul.

Sunt pregătit! Aleluia! Glorie eternă lui Dumnezeu și Bisericii Lui pentru produsul pe care l-au creat! Bag Săpunul Care Spală Păcatele sub apa care nu mai pare atât de rece și încep să ma frec bine cu el. O lumină caldă și primitoare mă înconjoară.

Sunt salvat!

[un-suflet-anonim]

Unii dintre noi iau totul de-a gata, iar alții se chinuie o viață întreagă să obțină ce își doresc și ce au nevoie!

@un-suflet-anonim

[stardustprincess7]

Azi

Scrollez si mă las purtată de gânduri. Cred că săptămâna asta mi te-ai rostogolit prin minte mai des decât orice alt gând. Îmi place și mă sperie în același timp. Te insinuezi ușor dimineața când mă trezesc. Câteodată ești amintirea obscură a unui vis care mi-a colorat noaptea. Alteori ești pur și simplu un nume șoptit de corpul meu care tânjește după tine.

La prânz când beau eu prima cafea, o las puțin mai mult pe buze înainte să alunece ușor pe gât în jos, la fel ca tine. Dacă e două probabil m-a apucat foamea, așa că mă duc să verific frigiderul de 7 ori, echivalentul vizitelor pe profilul tău de când am deschis ochiii. Aveți multe în comun - tu și frigiderul, îmi stârniți curiozitatea după care mă lăsați în burta goală. O glumă - proastă evident… de câțiva ani singurul lucru amuzant la mine e viața mea sentimentală. Înainte mai făceam o gafă, două, dar acum de unde energie?

Și apropo de asta, între două angoase a venit seara, așa că du-te și apride-mi lumina. Acum lasă-mă să mă pierd printre paginile unei cărți roșii pe care o tot citesc de o lună și ceva. Lasă-mă să intru în mintea altcuiva, să-i citesc gândurile și să-i dezleg misterele, pentru că din a mea nu mai înțeleg nimic. Am avut o afinitate pentru lectură din totdeauna. Nu citesc orice, citesc doar cărți care ating o parte mai mică sau mai mare din sufletul meu. În mare parte, oscilez între romane siropoase și povesti cu crime pasionale - încă nu m-am hotărât dacă iubirea sau monștrii pe care îi creează sunt mai fascinante. Beletristica mi-a fost mereu cea mai dulce scăpare din lumea asta care părea gri până la tine. Dar când emoțiile devin prea copleșitoare și povestea îmi devine realitate, brusc mă lovește logica, gândirea și simțul rațiunii așa că apelez la Freud și alții cu renume, ca să-mi echilibrez perspectiva idealistă asupra experiențelor subiective din irealistele povesti citite.

Asta s-a întâmplat acum, când m-am trezit alterând litere și schimbând semnficații doar că să găsesc o parte din tine printre rânduri, în timp ce luna aluneca lin printre cele două stele apărute. Printre rozuri si bleuri ți-am simțit parfumul și m-am întors la bibliotecă, enervată de contextul distanței. M-am uitat la cana de ceai care nu mai era de mult fierbinte și m-am gândit că nu o să mă duc în Japonia, stupidă țara. De fapt, stupide tradițiile că cireșii japonezi sunt frumoși. Am auzit o dată că japonezii aruncă ceaiul dacă se răcește și nu te lasă să îl bei așa. Personal, am o memorie atât de bună încât am ajuns să am o afinitate pentru ceaiul rece. Cine sunt ei să îmi zică “nu e politicos”?

Între alte două gânduri îmi alunecă mâna pe cartea lui Jung - “măcar să citesc despre vise, dacă încă nu e momentul să dorm”. Puțină psihanaliză și un pic de interpretare sunt singurele lucruri mai fascinante decât gândul la buzele tale care se deșiră pe coloana mea. Pierdută printre conștientizări mă trezesc că e ora nouă. Frigiderul o să mă dezamăgească iar și cărți au obosit să le citesc.

Așa că mă bag a șaptea zi la rând în cadă - nu pot să cred că a trecut o săptămână de când încerc să mi te șterg de pe piele. Sub apă, ca să nu-mi citești gândurile de la distanță, rulez iar filmul. Parțial cred că memoria mea a rămas fără spațiu din cauză că încearcă să păstreze toți stropii detaliilor serii ăleia de luni, dar se poate să o supra-apreciez.

Două ore de logică au părut să fie suficiente, pentru că atunci când maroul ochilor tăi în apare pe sub pleope mă scufund și mai adânc în cada care, brusc e un portal de trecere între două stări. Inteligența mea cristalizată nu e deloc de acord cu ce se întâmplă, iar cea fluidă a preferat să mă părăsească decât să mai asiste la un alt fiasco. Le-am promis amândurora că nu mă mai îndrăgostesc și n-o s-o fac! Dar fluturii din stomac mă dau de gol la fel ca debaraua subconștientului care rulează filmul. Din boxele minții se aud dintr-o dată toate reacțiile involuntare pe care mi le-ai provocat și realizez că m-am dus dracu.

O scuză bună ar fi să repet ce îmi spun de când te-am cunoscut - că nu am nici măcar o șansă să mă vezi și să mă vrei. Dar e diferit nu-i așa? Pentru că deja faptul e consumat și cel puțin câteva ore mi-ai arătat ce vrei. Mai trebuie doar să mă vezi… trebuie… nu trebuie nimic!

Dar poți alege asta iar eu promit că o să-mi placă să te uiți puțin prin inima mea. Să urci ușor prin ventricolul stâng până la artera aortă după care să te așezi la o cafea și o țigară în camera 4 cu globulele albe discutând despre permanenta lipsă de globule roșii din sângele meu. În final să înțelegi că între anemie și anxietatea, nu mai am energie să mă consum pentru fiecare val de energie care îmi izbește corpul așa că tu o să te decizi că merit protejată. Și de aici pornind, poate treci și prin minte, să vezi rolele de film vechi pe care le ascunde inconștientul. Dacă pornești vreunul, evită perioada 15-22 și concentrează-te pe copilăria fericită pe care nu am avut-o. Dacă te captivează firul narativ abia atunci am să înțeleg că la fel ca mie, nu judeci oamenii după crăpături. Poți să colinzi mai departe atâta timp cât ai grijă să nu cobori în tenebrele minții acolo unde mi-am potolit demonii. Una din realizările mele cele mai importante - să-i fac să tacă.

I-am înecat într-un ocean de scuze, griji, frici și lacrimi pe care le-am strâns pe drum. Dacă vrei să înnoți nu te lăsa păcălit de calmul apei sau absorbit de culoarea neagră a ochilor mei care se oglindesc în el. Numără până la trei și sari. Cu cât o să te ridici mai ușor la suprafață cu atât o să înțeleg că amândoi înnotăm în aceleași ape. Dacă te scufunzi în schimb, poți să revii și singur la realitate și să uiți experiența asta deprimantă. Însă cu puțin noroc și un strop de curaj poate o să te fascineze mai tare complexitatea gândurilor decât o să te sperie bezna din jur și atunci o să știu că putem să ne bucurăm împreună de întuneric.

[pierdutaintimpsispatiu]

Vladbruarie day 8

ziua 8: moarte (death) || dac-ar fi sa-l intalnesti in vreun fel sau altul ce lucru/fraza din ziua de azi i-ai arata/l-ai invata? (if you were to meet him one way or another, what thing/phrase of today would you show/teach him?)

O rază rătăcită. Un amalgam de nouri negri. Ploaia măruntă ș-un corb grăbit.

— Ce e moartea, tată? Întrebă Vlad o dată, pe când se întorceau de la priveghiul Vasilisei.

— Ei, băiatu' tatii, clipi Vlad ăl bătrân de-și scutură lacrimile din ochi și pe urmă răsuflă într-atât de puternic că până și vocea-i tremură. Moartea e continuarea vieții.

— Păi, cum vine asta, tată, continuarea vieții? Adică o să vină mama acasă, ca și pân-acum? Și-o să stăm împreună la masă și-o să ne pună să-nchinăm Domnului că așa e bine, chiar dacă mă chinuie stomacu' de ore bune și...

— Vlad! Puse domnitorul punct tiradei copilului, Vlad, te rog. Sunt obosit acum, înțelege. Vorbim altă dată despre asta.

Și micul Vlad tăcu, deși mai avea duium de întrebări să-i puie.

Printre crengile propriilor gene, imaginea se risipea într-un abis diluat, etern.

Cernit și plâns, cu chipul supt schimonosit de lacrimi, micul Vlad se agăța de plapuma strânsă între pumnișorii crăpați de încordare. Mama nu-i mai venise. Era dusă pe lumea ailaltă, așa-i spuneau toți care se voiau a-l consola. Alții îi trimeateau doar priviri înduioașate când lăsau apa să li se scurgă din pahare. Sau îi dădeau binețe, mereu urmată de "Gondoleanțe!" stinghere.

Moartea nu era continuarea vieții, hotără micul Vlad. Ci umbra ceea-ntunecată care așteaptă la căpătâiul patului până închide ochii. Și-atunci, cu mâna zbârcită și buzele-i întoarse într-un zâmbet crud, își apasă degetele lungi, osoase peste fruntea omului, de-l prinde cu ochii-nchiși pe vecie.

Nici un sunet nu-i trădase trupul...

Respirația se rostogolea alene pe unde putea, prin nările umflate ori ieșea zgomotos pe gât. Ochii cât cepele studiau oțelul ascuțit al armei făurită pe mărimea lui. Armă adevărată. Armă letală.

— Te temi. Constată neclintit profesorul.

— Ba nu-i adevărat, ripostă Vlad înflăcărat și dete a-i smulge sabia și a-i demonstra. Dar profesorul trase oțelul mai aproape de dânsul și-l fixă pe tânărul domn cu neclintită răbdare.

— În luptă, nu absența fricii contează, domnișorule Vlad. Ci curajul de o înfrunta. Așadar, îți mai spun o dată: te temi. Bine. Acum, spune-mi de ce.

Vlad trase cu dinții de buza de jos și, gândind, supse de ea ca pe vremea când era mic copil. Un obicei de care nu se dezvățase încă, cu toate că nu-i șade bine unui tânăr nobil.

— Nu vreau să-nvăț să lupt, zise, după secunde lungi de pondere. Profesorul săltă sprâncenele a mirare, dar rămase tăcut și lăsă băiatul să continue.

— Dacă o fac, atunci va trebui să omor sau să fiu omorât la rândul meu. Iară mie nu-mi place moartea de nici un fel. Și termină prin a-și strânge brațele peste piept.

— Ah, făcu profesorul. Acum înțeleg. Dar să știi că nu ești singurul care se teme de moarte.

Intrigat, Vlad se trase mai aproape, așteptând să afle răspunsul la întrebarea-i nerostită.

— Da, tinere Vlad. Și eu mă tem de moarte. E tare urâtă, crezi?

Băiatul scutură energic din cap.

— Ia, mai gândește-te. Profesorul trebui să se oprească să-și înăbușe râsul și-și întoarse privirea de la chipul contorsionat de confuzie a copilului.

— E un lucru natural, băiete. Dacă e să vie, vie. Când pornești în luptă pentru țara ta, onoarea ta, atunci are și un scop. Iară dacă o aduci cu mâna ta, atunci să fie asupra inamicului, al celuia din afara legii care primejduie viața semenilor tăi.

Ș-atunci, moartea prinse forma Imperiului. Un scut ș-o sabie de-opotrivă împotriva-i.

... ci numai un oftat prelung răsuna în mintea-i.

Roșu și alb se împleteau ironic pe mâna prințișorului. Pumnul încleștat pălise în putearea strângerii, sângele răzbea prin crăpături. Lovise podeaua camerei de îmbăiere, singurul loc din palat în carea putea fi singur. Solul plecase, dar vestea adusă era un ecou continuu pe pereții urechilor sale.

Răscoală. Trădare. Moartea tatălui și-a fratelui împărțită de mână românească, de boieri fără neam sau patrie. Un foc s-aprinse mocnind și prinse-a crește degrabă în spatele ochilor domniei sale de departe. Așa mare se făcu, încât roșu, portocaliu, galben, dispărură toate.

În locul lor, un alb strident orbi pe tânărul prinț. Moartea albă, moartea răzbunării i se arătă pentru prima oară. Cu tot cu setea sa nebună.

Firicele subțiri de mărțișor pe jumătate se scurgeau din colțurile încleștate tremurând ale gurii-i. Pământul se îmbiba nesătul. Se înnegrea țărâna cu viața scurgându-se din însăși inima Valahiei.

— Ce e moartea, tată? Se trezi Vlad întrebând.

— Nimic, fiule, nimic.

Și totuși, e totul, răsări gândul răzleț în timp ce trupul obosit se răsturna greoi. Totul. Căci nu poți scăpa de ea, se încâlceau cuvintele sub pleoapele închise. Totul și nimic. Se întinse sub soare și luă o ultimă gură de aer sub priviri trădătoare. La fel ca viața.

@vladbruarie

[alexandra15119]

Lumea asta nu este locul meu. Am încercat atât de mult să o repar și să o potrivesc, încât am ajuns să realizez că această lume este plină de păcat. Nu e nimic pentru mine aici, sunt doar o risipă de spațiu. Nu am niciun motiv să rămân aici cu această cursă îngrozitoare. E o rușine, am fost deplasată, amplasată rău pe lume, m-am născut în momentul nepotrivit și în locul nepotrivit. E în regulă totuși pentru că mă vei vedea curând, vei ști când ți-a venit timpul, doar uită-te la lună. În timp ce strălucește puternic, pe tot parcursul nopții, și amintiți-vă, fiecare se confruntă cu propria luptă. Dar, nu pot face față durerii, nu sunt un luptător, nu sunt niciun fel de luptătoare. Vei trece peste noapte, doar îmbrățișează-ți mai strâns perna. Să știe lumea, că am murit în casă, acasă, pentru că lumea din jurul meu, este cea de vină. Și, știu că într-un an, vei uita că am plecat, pentru că nu sunt cu adevărat ceva asupra căruia să te oprești. Așa îmi spun ei, toți acei copii de la școală, așa că merg după lege, regulile majorității. Nu mai este nevoie de prezența mea pe acest pământ și, dacă este ceva, sper că asta te va face mai puternică: ești cea mai bună prietenă pe care am avut-o vreodată, ce păcat. A trebuit să te întristez atât de tare, dar amintește-ți că ai însemnat totul pentru mine și pentru inima mea, tu ești singurul care a deținut cheia inimii mele. Acum, e timpul să plec, am rămas fără spațiu să scriu. Și da, mi-am pierdut lupta, dar te rog, ține-te bine. Te veghez, din norii de sus și trimit jos porumbelul cel mai pur și cel mai alb. Să vă veghez și să vă ochiul vostru de ajutor. Vreau să fiu imbracătă la înmormântare în satin, iar, pe fundul gropii, vreau să fie satin, de asemenea. Vreau să fiu pusă pe un pat de trandafiri negri, fără sicriu. Să mă îngropați în aproprierea pârăului și să îmi puneți în mână, o foaie cu versurile unui cântec de dragoste. Doamne, fă-mă un curcubeu, voi străluci pe mama mea. Ea va ști că sunt în siguranță cu tine când va sta sub culorile mele. O, și viața nu este întotdeauna ceea ce crezi tu că ar trebui să fie. Nici măcar nu este gri, dar își îngroapă copilul. Cuțitul ascuțit al unei vieți scurte. Ei bine, am avut destul timp. Când voi merge în cetatea Lui, voi fi îmbrăcată în alb și voi avea pe deget inelul mamei verde. Un leu pentru toate gândurile mele, le vând pe toate cu un leu. Oricum o să coste mult mai mult atunci când nu voi mai fi. O să le ascultați și o sa le înțelegeți atunci când deja eu nu mai sunt. Deci aceasta este lumea. La revedere.

[vanilie-si-tigari]

Be kind.

Astăzi am decis să spun ceva ce câteodată prefer să țin în mine pentru a nu isca vreo ceartă. Am cunoscut atâția oameni ce împart răutăți gratuite. Și acum nu mă voi referi la efectul răutăților lor asupra acelor persoane, pentru că de cele mai multe ori persoanele vorbite nici nu află. Astăzi mă refer doar la răutatea din sufletul oamenilor.

Cu ce te ajută să fii atât de negativ? "Păi nu-l suport", okay și vorbind despre o persoană pe care nu o suporți, cu ce te ajuți pe tine? Criticând o persoană pe care nu o suporți, ce stare ți se emană? Fericire, împlinire, liniște? Mda, permite-mi să nu cred asta. Și trecând la partea de "nu suport", cu ce te ajută să ții acest sentiment în tine? Chiar și neintenționat, vei deveni mai preocupat de viața acelei persoane, când poți să ignori complet, să te gândești că simplul fapt că ai eliminat o persoană cu care tu nu corelezi e suficient și că fiecare are dreptul să aibă propriul set de valori și principii cu care nu toți putem să fim de acord.

Avem dreptul să ne alegem persoanele cu care ne înconjurăm. Avem dreptul să eliminăm din viața noastră persoanele cu care nu suntem pe aceeași lungime de undă. Fără supărare, fără ranchiună. Spune-mi cine îți sunt prietenii ca să știu ce fel de om ești, o replică extraordinar de adevărată, iar cine își permite să mă contrazică, vreau să vă întreb, dat fiind faptul că e clar că nu vă convine că v-am asemănat prietenilor voștri, de ce stați cu ei? Ani în spate? Beneficii? Frica de singurătate? Nu veți crește niciodată lângă oamenii nepotriviți. Nu veți ajunge niciodată sus lângă oameni cărora le place să stea jos.

Și ca o concluzie, alegeți să stați lângă oameni care vă încarcă energia, care vă sunt asemănători în gândire și încetați să vă mai preocupați de restul oamenilor.🌸

- 9.04.2022, Iulia

[filmelemonicai]

Post-Pandemic Peter Pan: despre „Station Eleven” (2021) *****

Am văzut multe seriale post-apocaliptice, la viața mea: de la genialul (în primele sezoane) „The Walking Dead” (2010-prezent, pe care îl urmăresc acum doar de dragul lui Daryl „I haven’t washed my balls in 2 years” Dixon), extraordinarul „The Leftovers” (2014-2017) și zguduitorul „The Handmaid’s Tale” (2017-prezent), trecând prin „Terra Nova” (2011, anulat după un sezon) și „Falling Skies” (2011-2015, pe care l-am abandonat pe traseu, nici nu mai țin minte când), ambele demne de uitare, până la recentele și dezamăgitoarele „The Stand” (2020, o adaptare ratată după Stephen King), „Snowpiercer” (2020-prezent, care e o copie palidă, neconvingătoare și deloc necesară a unui film extraordinar), „See” (2019-prezent, care a început promițător, dar apoi a devenit enervant de... degeaba făcut), „Y: The Last Man”(2021, anulat după un sezon, pe care nici măcar nu l-am putut termina, atât de neinteresante erau personajele), „Creamerie” (2021, care e ca o copie neo-zeelandeză comică a acestuia din urmă) și „Invasion” (2021-prezent, al cărui prim sezon a fost un fel de „născut talent, mort speranță”). Deci am rumegat bine de tot genul ăsta cinematografic (și probabil că aș putea supraviețui într-o apocalipsă a zombilor). Hopefully.

Am văzut recent din nișa asta și miniseria „Station Eleven” (2021). În 10 episoade, adaptează o carte scrisă în 2014 (de Emily St. John Mandel) și are în centru un coronavirus care omoară eficient 999 de persoane din 1.000 (deci lansarea e perfectly timed, în condițiile pandemice în care ne aflăm). În decembrie 2020, when the shitstorm stars, eroina noastră – Kirsten (Matilda Lawler) – e o puștoaică de 8 ani, care vrea să se facă actriță când crește mare. După ce 99% din populație moare și virusul rămâne fără gazde și dispare, supraviețuitorii ies din ascunzători și reîncep viața pe Terra. În 2040, Kirsten (Mackenzie Davis) ajunge fix actriță, în trupa de trubaduri transhumanți Traveling Symphony, care joacă doar piese de Shakespeare, trecând anual prin aceleași așezări, pe un traseu prestabilit.

Narațiunea e non-liniară: afli cum a ajuns Kristen acolo unde e azi sărind prin timp, spațiu și episoade care i-au marcat viața. Între aceste pendulări elegante și dureroase, faci cunoștință cu o varietate de personaje și povești bine legate și închegate: de la supraviețuitorii dintr-un aeroport din Michigan, la un profet periculos (Daniel Zovatto) din lumea nouă, care racolează toți copiii și îi trimite în misiuni sinucigașe; de la celebrul actor Arthur Leander (Gael García Bernal) și soția lui, Miranda (Danielle Deadwyler), la Jeevan (Himesh Patel), tipul care o salvează pe Kirsten la debutul pandmeiei. Sub povestea tuturor acestor personaje e trasată o linie fină, prin intermediul unui roman grafic despre un astronaut care vrea acasă. Volumul reprezintă legătura cu trecutul și capătă o putere totemică și pentru Kirsten, și pentru profet, fiind o piesă centrală a conflictului între personajele Pre-Pan (supraviețuitorii pandemiei) și cele Post-Pan (generațiile de copii născuți după gripa ucigașă).

Miniseria asta m-a convins grație protagonistei – Mackenzie Davis are aici același vibe intens (de Sarah Connor fangirl) din „Terminator: Dark Fate” (2019). Datorită faptului că înrămează Apocalipsa în viniete personale, axate pe full-fledged characters, de a căror soartă îți pasă, ca privitor. Și deoarece pune o întrebare interesantă foc: Ce meserii ar fi vitale după o Apocalipsă? Soldat? Medic? Pescar profesionist? How about Shakespearean trained actor? Some might say ca povestea asta a fost ecranizată la momentul nepotrivit: suntem sătui cu toții de pandemia COVID-19 (care mai are până va deveni endemică) și n-avem chef de povești TV care reflectă atât de mult realitatea. Dar tocmai de asta „Station Eleven” a picat la fix: fiindcă e o poveste lirică și life-affirming despre sfârșitul lumii noastre și despre cum nu e suficient doar să supraviețuiești; toate poveștile post-apocaliptice bine scrise te fac să vrei să prinzi sfârșitul lumii și să fii printre supraviețuitori, dar aici e vorba despre ceva mai mult, despre cum îți păstrezi umanitatea.

Sursă foto: imdb.com.

[decembrie-18]

-„Altfel de Sărbători”-

Mi-am amintit de copilărie zilele acestea, în timp ce împodobeam bradul și am simțit nevoia să scriu această postare.

Când eram copil, nu am avut brad cu mii de crengi adus din țări îndepărtate, ci doar clasicul brad care se găsea în fiecare piață, cu crengi rare și ace ascuțite, nu fine la atingere. La fel ca mulți dintre voi, probabil.

Nu schimbam în fiecare an decorațiunile după trend sau culori care erau la modă. Toată copilăria am avut aceleași decorațiuni, aceleași seturi incomplete de globuri și în fiecare an se mai împuțina ba un set, ba altul.

Nu am mers în vacanțe de Sărbători, nici în țară, nici în afara ei (ce vis!), le-am făcut acasă, cu familia, cu verișorii veniți de prin alte colțuri ale țării, de mai departe, de mai aproape, că așa e viața, ne împrăștie și ne desparte.

Nu am primit cadouri scumpe de Crăciun pentru că nu erau posibilități. Câteva cărți într-un an, o tablă de șah în altul, haine când aveam nevoie și se bifau două lucruri dintr-un foc. Primeam și jucării, dar nu ultimele apariții, nimic scump, pentru că eram copil, iar jucăriile își pierdeau repede farmecul, ar fi fost o investiție proastă. Unii o să vă dați ochii peste cap și veți spune că fericirea copilului nu e niciodată o investiție proastă. Dar vă spun că e, în cazul ăsta. Când ai facturi de plătit, salariile-s mici și iarna-i lungă, începi să îți dai seama că unele cheltuieli sunt investiții proaste.

N-am avut multe dintre lucrurile care multora li se par obișnuite și normale în ziua de azi. Și cu toate astea nu am simțit că mi-a lipsit ceva.

Am avut parte de ierni cu zăpadă până la ferestre și de zile de săniuș care se încheiau după apus, când ajungeam acasă cu mâinile înghețate și zâmbete lăbărțate pe față.

Am avut serile de colind, când luam satul la pas cu mulți alți copii și eram primiți de oameni pe care îi cunoșteam sau nu în casele lor.

Am avut poveștile spuse la gura sobei, milioanele de stele de pe cerul de iarnă.

Am avut cozonacii făcuți de mama.

Am avut bătăile cu bulgări de zăpadă de pe strada înghețată, care mirosea toată a fum de la coșurile caselor.

Am avut bucuria de a aștepta Sărbătorile și iarna pentru ce înseamnă ele, nu pentru cadouri și luat lumea în cap.

Acum ne văităm cu toții de „Altfel de Sărbători”

Am auzit des în ultimele zile vorbindu-se despre aceste Sărbători care vor fi altfel în 2020 și pentru o secundă am fost tentată să cad și eu în capcana tristeții, să mă simt nedreptățită și furioasă că mi s-a luat ceva ce mi se cuvenea.

Și apoi m-am întrebat „Ce mi s-a luat?”, „Ce mi se cuvenea?”.

Am împodobit bradul.

Am familia aproape.

Voi ieși la o bulgăreală zdravănă dacă va ninge. Când.

Voi coace cozonaci și voi pune coji de portocale pe calorifer (soba a ieșit la pensie între timp) și-am să le iau de acolo abia când vor fi uscate.

Nu mi s-a luat nimic.

E bine.

Suntem bine.

Va fi un Crăciun normal. Nu așa cum mă obișnuisem sau cum ne obișnuisem toți, dar va fi frumos.

Important e să avem grijă de noi, să fim sănătoși. Fericirea o putem găsi și în lucruri mai mărunte. Fericirea e o esență tare care se ține în sticluțe mici.

Important e să ne bucurăm pentru ce avem și să fim buni, nu doar acum, mereu.

„Fă rai din ce ai.” e un îndemn bun. Nu doar acum. Haideți să facem rai din ce avem.

Sărbători fericite!

Aveți grijă de voi și aveți grijă de ceilalți, de cei dragi!