#valuri

[inima-npalme]

in dark times,let the sun rise✨

[mysticpolin]

Ielele: the nymphs, goddesses, and fairies of the Romanian lands.

In a dream, I found myself on a mountain where the ground was strewn with tiny black flowers, like stars scattered in a sea of shadow. Each flower glowed softly, whispering different stories despite their shared roots in the same dark soil.

A melody wove through the air—so delicate, yet so profound it stirred my very soul. It was a haunting sound that made my skin crawl, a blend of beauty and fear that beckoned me to seek its source.

In a moonlit glade, women appeared. Some were naked, their skin radiant under the celestial light; others wore long, translucent gowns as if spun from moonbeams and dreams. They danced in a circle, their movements a poetic dance of shadows and light, blurring the lines between the real and the imagined.

It is said that in the middle of the night, when the moon opens the door to the land of dreams, Ielele gather in hidden and mysterious places—deep in ancient forests, in moonlit meadows, by serene ponds, among clusters of conifers, along riverbanks, at crossroads, in abandoned houses, or even in the air itself.

There, they dance naked, in long white dresses, or sometimes wrapped in delicate veils that seem to be made of light and mystery, with tiny bells on their feet that ring with each graceful step they take. They stretch out their arms in a silent ritual, bringing with them a fleeting magic, a call wrapped in otherworldly melodies that fade into the night. The roots of old trees and the murmur of streams seem to witness their sacred dance, leaving behind a ring of scorched grass—a sign of their joy and their sorrow.

At times, Ielele appear only as fleeting shadows, vague, ghostly figures that flit through the air, or as passing visions full of joy and light. They are beautiful and enchanting but always out of reach, a forbidden dream that vanishes at dawn, leaving only the echo of their music and the memory of a magical night. In these moments, reality blends with fantasy, and the stillness of the place that was once a magical dance floor is filled with a mysterious sadness, like a secret known only to the moon and the Iele.

Usually, Ielele are not considered evil spirits. They only seek revenge when they're provoked, offended, or seen during their dance. In these cases, they punish the guilty by cursing them after putting them to sleep with their song and the whirl of their dance performed around them three times. In this way, they are similar to the Erinyes from Greek mythology.

Some incantations portray them as follows:

Voi Ielelor “You, Ielelor”

Măiestrelor “Masters of the Craft”

Dușmane oamenilor “Enemies of Humankind”

Stăpânele vântului “Mistresses of the Wind”

Doamnele pământului “Ladies of the Earth”

Că prin văzduh zburați “As you fly through the Air”

Pe iarbă lunecați “Gliding over the Grass��

Și pe valuri călcați “And treading on the Waves”

Vă duceți în locuri depărtate “You travel to Distant Places”

În baltă, trestie, pustietate “To Marshes, Reeds, and Wastelands”

Unde popă nu toacă “Where no Priest Sounds the Bell”

Unde fată nu joacă “Where no Maiden Dances”

Vă duceți în gura vântului “You go to the Mouth of the Wind”

Să vă loviți de toarta pământului. “To Clash against the Earth’s Edge.”

If you want to hear a modern version of this incantation, check out the song “Ielele” by Irina Rimes. It’s a beautiful blend of traditional and contemporary music, and I really enjoyed it.

There is so much more to discover about the Iele, so if you’re intrigued by this story, make sure to Google them and dive deeper into their myths and legends.

Thanks for exploring the world of the Iele with me. I hope you enjoyed learning about these mystical beings. Until next time, may your dreams be full of magic and wonder.

[arhitectul]

Cum să mă ridic când încă tremur și gol e tot golul dinăuntrul meu?

Vița de vie - între valuri

[ccristine]

toate pânzele sus!

moralul la pământ…

timona se-nvârte,

nu știu unde sunt.

să fie Marea Moartă?

..de frică?

cu cât mă apropii de lume,

cu atât pare mai mică.

și timpu’ trece-n valuri,

împingându-mi anii la mal.

navighez în propria viață -

în amonte și-n aval.

[fatafaravise]

Să mă cauți prin scoicile goale, prin nisip ud și vânturi ușoare.. în ramuri de frunze să mă regăsești, în sunet de valuri să te rătăcești.. să mă cauți în toate până amețești.. te blestem să te îndrăgostești!

[alexandrudan]

Bucuria de a trăi vine din valuri, nisip, cerul albastru, din glasul unui pescăruș, din a rămâne copil la suflet..

[goodeevilgirlintentions]

Gura i s-a năpustit asupra buzelor mele umede, trecând cu limba peste mugurele atât de sensibil, făcându-mă să tremur din toate încheieturile. Spatele mi s-a arcuit, iar mâinile s-au încleștat în părul lui, ținându-l prizonier. Sub gura lui nesătulă eram și eu prizonieră, a lui și a plăcerii ce curgea în valuri nestăvilite. Vârful limbii căuta intrarea, forțând-o uşor. Dinții zgâriau cu blândețe clitorisul, mușcând labiile umflate de atâta plăcere. Un deget şi-a făcut, tiptil, loc printre ele, urmat de un altul. M-am trezit cu strâmtoarea forțată și umplută, și un val de senzații m-a lovit în plin. Gemeam tare, plină, gâdilată peste tot de fiori. Degetele i s-au arcuit în mine, cutreierând o vreme până la găsirea comorii. M-am trezit spulberată de un val nesimțit cu nimeni altcineva până atunci. Avusesem primul orgasm, care îmi adusese o secundă de orbire și mă făcuse să slobozesc un sunet gutural, al leului satisfăcut dincolo de limitele cunoscute.

[officialromaniantranslatiuni]

Cum vorbește cetățeana asta cu salvamarul, asa vorbesc cei mai mulți părinți cu mine și colegii mei 🎉 și cu angajații din magazinele unde fac circ și/sau fura plozii lor excepționali 🥰

[un-suflet-anonim]

- Eu chiar te-am iubit!

Murmură privind la cafeaua încă aburind din ceașca pe care o ținea între mâinile ei reci.

- Știu!

Pe un ton foarte degajat îi răspunde femeii pe care până azi o iubea mai mult decât se iubea pe sine însuși. Fără ca măcar în vocea lui să se simtă vreo urmă de durere sau regret, bărbatul se ridică de la masă în timp ce ochii lui priveau pe fereastra din spatele ei. Nu avea curajul să o privească în ochi, căci îi era teamă de ceea ce avea să vadă acolo. Dar ce lupte ducea în interiorul lui, Ea nu avea să știe niciodată.

- Și doare! Iubirea mea pentru tine doare atât de tare!

             Șoptește simțind cum puterile o slăbesc. El dă din cap aprobator fără a-i mai adresa nici un cuvânt. Ridicându-se de pe locul său, El își pune mâinile în buzunarele pantalonilor și înainte de a intra în fosta lor cameră printre amintirile încă proaspete închise acolo,  el se oprește în tocul ușii replicând.

- Poți să stai cât de mult ai nevoie. Nu mă va deranja pentru că eu voi fi cel de care va părăsi apartamentul.

Incapabilă de a mai vorbi, fata începe să plângă în tăcere înghițindu-și din când în când suspinele și durerea, dar de fiecare dată părea sa fie tot mai rău, simțea că se sufocă și nu poate să respire. O durea pieptul și o ardea, de parcă cineva o zgâria și se juca cu focul acolo. Nu înțelegea de ce iubirea lor s-a sfârșit peste noapte, și de ce comportamentul lui s-a schimbat așa de brusc. Ce avea ea să facă acum cu toate aceste dureri și resturi de iubire? Cum avea să se debaraseze de ele, când ele o ucideau încet?

Deodată simțea că nu-și mai găsește locul. Încerca din răspunderi să se abțină ca să nu pară jalnică, dar își dăduse seama că nu mai avea puterea să se și prefacă, așa că lăsă toată durerea să iasă afară nepăsându-i că El o va auzi. Pentru prima dată în viața ei nu o interesa că arăta patetică și demnă de milă în fața unui bărbat care nu a știut cum să o iubească. Ce vină avea Ea că El fusese infirm sentimental și emoțional?

Voia să-și desfacă pieptul și să-și scoată inima. Voia sa o pună în palmele lui și să simtă cum bate pentru el. Voia să-l vadă cu lacrimi pe obraji și îngenunchi. Acum cum va învăța Ea să trăiască fără el?  Cum?!

Între timp, El închide ușa în urma lui lăsând lacrimile să-i cadă pe față. Se așeză pe podeaua rece lipindu-și spatele de ușă. Se simțea epuizat și totuși nu înțelegea de ce sentimentul de ușurare se transformase brusc într-un sentiment de regret. Auzindu-i plânsetele dureroase, El își închide ochii și lăsă câteva lacrimi să-i spele obrajii.

- Ce-am făcut, Doamne? Ce-am făcut?! În ce-am transformat iubirea noastră?!

El mormăie rămânând în aceeași poziție până când razele roșiatice ale soarelui îmbrăcaseră întreaga casă. Apusul începuse să-și țese pânza peste întreaga natură scufundând sufletele lor în valuri de dor și tristețe. Atunci când Ea reușise să se calmeze, își revigorase fața cu apa rece de la robinet și-și șterse chipul pe prosop ;i apoi privind către fosta lor cameră.

- Ai dreptate! Acesta este sfârșitul nostru... chiar dacă doare!

 Ea aruncă prosopul pe masă, își îmbrăcă haina care zăcea pe canapeaua din camera de zi părăsind casa ce începuse să se afunde în întunericul amintirilor rămase în urma ei.

@un-suflet-anonim

[i-k-i-g-a-i-blog]

Hai sa stam la un taifas, sa îți spun eu o poveste

Dar de-mi simți teama din glas, e de frica că-mi vor crește

Munți de piatra, valuri de haos

În urma las doar gânduri triste

Dacă ai vrea sa mai știi de mine

Eu am spini pana la os

Si ca nu voi mai putea vreodată

Se tine sa ma descos.

Undeva și nicăieri.

[inima-npalme]

MEETing ME WHERE THE SKY TOUCHES THE SEA.

[arhitectul]

pe un câmp peste care s-au lăsat valuri de ceață mă aflu cutreierând, mergând în cercuri, fără să știu cât mai am de așteptat până-mi găsesc direcția. în toată aceasta lipsă de vizibilitate, ai putea să mă găsești? ai putea să simți locul în care sunt și să vii la mine să ne învârtim împreună în cercuri până solul memorează urmele tălpilor noastre goale? ai putea să mă descoperi când lumea mă ține ascuns de tine?

@arhitectul

[happy--pain]

Să mă înec în tine și să mă scufund adânc în mirosul tău

Să nu mă găsească nimeni niciodată, să nu fiu salvată

Să mă sufoci prin valuri pline de dor și de dorință, să nu știu ce e ăla aer

Să mă ai și să mă tot ai căci eu te doresc atât de mult , nu mi-e frică de înnec, tu doar vino și ia-mă

[28octombrie-toamnadinsufletulmeu]

Haide sa impartim lumea. Soare pentru tine, lumina pentru mine. Valuri pentru tine, mare pentru mine. Stele pentru tine, cerul pentru mine. Sau mai bine haide asa: totul pentru tine si tu pentru mine.🤗🩵🩷🩷🤗🩷🤗# love #pure #mine

[zamfirfloriannicolae1998-blog]

Nr. 121 "Umbre târâte"

Mi-ai fost soare... ai devenit a doua lună,

Încă simt dorința de a iubii

Alt motiv de a mării oceanul de sub pleoape:

Ți-ai găsit ieșirea-n sangrie sângerând,

Veninul tău tandru-n valuri sângerii

Fiecare strop a fost corupt..

Nevoit fiind voi atinge-n vârful limbii,

Scârbit de existența ta putredă...

Încerc să nu savurez ultima picătură

Încă pot să plâng... nu mă răcești

Imposibil pentru tine... sunt înghețul absolut,

Ieri ai fost iubită, azi soție, mâine devii străină:

Corp gol... misterioasă vei străbate camera

Static trasă-n poză nu voi recunoaște vocea, buzele...

Oare iubirea mi-a devenit inamic

Moartea mi-o dorești

Moartea prieten devine...

Dragă moarte,

Multe am de lăsat în spate...

Chiar dacă și mai multe sunt uitate

În adâncul pământului greu de găsit fiind...

Multe rânduri, primele de iubire

Restul fiind semn de carte-n testament:

Mereu le-am purtat cu tristețe

Pas cu pas grele devenind

Obosit fiind... începând să atingă drumul stropit

Lăsând file-n urmă cu dorințe de răzbunare,

Îți surâde ideea:

Mă privești... rânjești,

Singura care-mi înțelege faptele

Singura care-mi deschide ultima poartă...

Trecând în tăcere fără semn de viață,

De data asta spun pas valsului

Lipsit fiind de armonia cordului,

Grăbit... dorind să-mi găsesc liniștea

Să meditez, să-mi pun punctele-n amintiri

Să știu care-și găsește sfârșitul...

Să fiu sigur că le voi face scrum

Răzbunarea eliberează conștiința,

Să fiu sigur că te voi consuma

Mă-mpingi să te fac să zâmbești fără falsitate,

Imposibil... defineai falsitatea când respirai..

Imposibil... cadavrele nu au sentimente.

Să uiți...

Măcar tu să reușești ce nu am vrut să fiu

Să uiți gânduri separate de realitate

Eu ți le-am oferit punând alte cifre-n perete,

Ciudat... oare de ce încă vorbesc singur?

Mă descarc în fața cadavrelor...

Moarte fiind încă-mi influențează drumul,

Încă nu am părăsit camera...

Tot în cimitirul muzelor mă aflu

Cifre noi... cifre vechi:

Rafturi reci îmbrățișând sicriele zgâriate,

Mereu am redeschis fiecare capitol

Să vezi urmările rănilor de ele oferite...

Dar acum înduri cruda realitate a lumii...

Am spus:

Suferind... negând inevitabilul început al sfârșitului

Voi continua să respir pentru amândoi,

Voi trage după mine al tău corp putred,

Cea din urma mea va privii zăbrelele

Cu degetele rănite trăgând zăvoarele...

Din ziua-ntâi ai devenit monstru,

Ne consumăm... nu te voi lăsa să-mi reamintești,

Din păcate ce ai vrut a fost tardiv

Singur am revăzut orbite goale

Cu greu mutând capacele-n frigul lumii mele...

Supraviețuiesc... de suferință să nu scapi

Ai devenit povară... iad pe pământ,

Liniștea ta...

Încă-mi vorbește negând înghețul sângelui static:

Dorința de a lua-n brațe conturul mutilat

De a atinge ceea ce numeai inimă,

Dar cu brațe de la cot amputate te-ai ales...

[indurr0]

De la cer senin la naufragiu

De la cer senin la naufragiu e doar un singur pas, o mișcare greșită, sau o simplă privire aruncată peste bord. Cu cât conștiința se scufundă mai adânc prin crăpăturile de pe fundul oceanului, observ transeele lăsate-n urmă de foștii marinari, acum pline de sânge și regret. 

În întuneric reușesc să găsesc un loc, propriul meu spațiu în care stelele plutesc, nu levitează, în care somnul nu te uită sub pământ, ci te îngroapă printre valuri. Îmi iau la revedere de la cadre mișcătoare, căci singura unitate de măsură e momentul pe care-l știu de-o viață, dar pe care uit să-l sun de fiecare dată.

Cu toate că în timp mă pierd, aici el pe mine nu, și-l simt cum îmi trezește ființa. Ochii mă dor, gâtul mi-e uscat, iar capul se preface într-un ceas cu cuc care-mi bate ora fix. Timpul se scurge precum albia unui râu într-o zi ploioasă de vară, iar alarma mă trezește într-un corp mahmur. Realitatea se îndoaie și se risipește în explozii de lumină galbenă, iar eu visez întins pe punte.