ccristine

[ccristine]

îmi treci

de-atâtea ori

prin gând -

și eu

îți cedez

tăcerea.

intersecția dintre noi

ar fi un accident.

noi -

conducem preventiv.

noi

știm să păstrăm

tăcerea,

distanța regulamentară

și

dorul vindicativ.

[ccristine]

dacă mâine

aș rămâne

fără ceas,

chipul tău

ar ști

să-mi spună

cât timp

(ne-)a trecut

și cât

(ne-)a mai rămas.

în cearcănele

în care

ai adunat

insomnii,

în ridurile fine

trasate

de grimase,

timpul

se imersează

prin piele,

până în oase.

îmbătrânim

abia când ajunge

în măduva

sufletelor noastre.

[ccristine]

în câte gânduri

te îmbrac

când tu mă dezbraci

de dor

când e senin

tot cerul

și eu m-agăț

de-un nor.

în câte zboruri

tu mă porți

cu aripile

rupte

când îngerii

ne caută

în nopțile

pierdute.

[ccristine]

am ajuns

în momentul în care

îmi spune

că iubirea lui

față de mine

retrogradează

ușor-ușor..

că începe

să nu

mă mai iubească,

iar din tot ce a fost

între noi

va rămâne doar

un simplu dor..

[ccristine]

ce iubire inegală

crește între noi -

ca un mac sălbatic

născut în vânt și ploi.

în preaplinul sufletesc,

ca într-un câmp deschis,

zboară fluturi fără cap

agățați de-un singur vis.

[ccristine]

ambivalență

un gol prea-plin.

și plec

și vin

demidulce,

roșu-sânge.

alerg pe loc.

sinele-mi întorc

pe dos

și pe față

am urme de viață.

[ccristine]

în micile spații

dintre cuvinte,

plantezi

cele mai frumoase

tăceri -

ca niște plăceri

vinovate.

dialogul nostru -

ca o grădină

sădită peste

dureri,

niște primăveri

ce ne-aduc

mai aproape.

[ccristine]

pe tărâmul

hărților

mentale

e recensământ -

număr

gândurile care

îmi pot spune

cine sunt.

teritoriu

intrapsihic

suprapopulat.

fără

drept de veto,

pot doar

să mă complac.

[ccristine]

arta împlinirii

de a fi -

o simplă consecință

a universului

accidental,

ca un gând

intruziv

integrat în

entropia

câmpului mental.

haosul

ne naște,

dar

ne adoptă,

oare,

destinul

sau liberul arbitru?

rămas orfan

al propriei vieți,

trăiești

numai să(-ți) treacă

timpul.

[ccristine]

zilele nu mai au sens -

curg

dintr-una-ntr-alta,

parcă pritocite.

visele-s mai scurte,

nopțile mai lungi și

mai obosite.

insomnii impare se nasc

prematur

din pântecul fricii,

în timp ce

mucegaiul proaspăt crește

asimetric

peste vicii.

[ccristine]

vecini

ai aceluiași ținut

de mână,

unde granițele

pielii

se încalcă

reciproc.

export

și import

de săruturi

inegale.

fluturi

care zboară

fără pașaport.

[ccristine]

toate pânzele sus!

moralul la pământ…

timona se-nvârte,

nu știu unde sunt.

să fie Marea Moartă?

..de frică?

cu cât mă apropii de lume,

cu atât pare mai mică.

și timpu’ trece-n valuri,

împingându-mi anii la mal.

navighez în propria viață -

în amonte și-n aval.

[ccristine]

de-aș avea acces la gândurile tale,

le-aș împacheta, cu grijă, cât mai mici -

cu tot cu pete de uzură, cu tot cu frici,

și le-aș face loc aici -

în bagajul meu emoțional,

în propriu-mi flux al conștiinței -

un proiect transcendental

al iubirii și-al căinței.

[ccristine]

conjugi verbe fără sens -

modul infinitiv, timpul imperfect

acțiunea stă în predicat,

intenția numai în subiect.

[ccristine]

taci.

căci,

pe ritmul

respirației tale,

cresc

cele mai frumoase

flori.

tăcerea ta

naște petale

infinite

de bujori.

[ccristine]

ce dezordine

în somnul

ce ne-adoarme

împreună

și ne-mparte

vise furate

din miezul de lună.

imagini onirice

ca oglinzi

murdare

în care

se reflectă

realități

alternative.

visele sunt

cele mai mincinoase

structuri narative

care mor

la răsărit,

sub lumina

conștiinței

încărcate

de tot dorul

și amarul

suferinței.

[ccristine]

în palmele mele

au început să crească,

la fel ca mușchiul

pe o scoarță

de copac

necunoscută de soare,

doruri de tine —

străine și ilegale.

un dor

al palmelor tale,

al degetelor care

ni s-au cusut

împreună

în amintirea

ținutului de mână.

un dor

al privirilor lungi

în care ascunzi

vise

fără somn

în nopțile în care

timpul crește

diform.

[…]