#minciuni

[crossbordercroniclesro]

Românii iubesc palinca și vinul, dar le place să se îmbete cu apă rece

Într-o Românie prinsă între trecutul glorios și prezentul dureros, există o realitate greu de digerat: românii preferă să trăiască în iluzia unei lumi perfecte, în loc să accepte adevărul crud al realității. Așa cum iubesc palinca și vinul pentru că dau o senzație imediată de bine, tot așa se îmbată cu apa rece a minciunii, preferând să își adâncească suferința în loc să o confrunte. Această…

[janeblackx]

Te jucai cu mine când mă rugam pentru tine,

Țineam stelele, pictam ceruri-n culoarea ta fine,

În timp ce visam și sângeram în miez de noapte,

Tu dansai pe margini, căutând mai mult, mereu mai departe.

Ți-am oferit șoaptele, inima cusută-n fir,

Tu râdeai în ecoul cuvintelor ce n-au avut rost să răsfir.

Am sculptat un adăpost în palmele sufletului meu,

Dar tu ți-ai zidit pereți, lăsând crăpături în ce era întreg mereu.

Acum, lumina lunii dezvăluie ce ziua ascunde,

O tapiserie țesută din minciuni și răni profunde.

Și totuși, încă mă rog, deși mâinile-mi poartă durerea,

Căci iubirea m-a învățat răbdarea sub stele și tăcerea.

[un-suflet-anonim]

De multe ori mi s-a spus că sunt o persoană rea și rece.

Dar ei nu vor să înțeleagă că a fi o persoană REALISTĂ este chiar așa: rea și rece!

Eu nu-ți pot servi minciuni, vorbe-n vânt și iluzii pe un platou plin de ipocrizie, falsitate și răutate!

@un-suflet-anonim

[anotheroneidk]

Și mi-ai promis

că n-ai să pleci, și vei rămâne.

Și mi-ai promis

că n-o să înșeli, că gândul îți e doar la mine.

Și ai mai zis

că un viitor vei vrea cu mine.

Și mi-ai promis

că nu voi plânge din cauza ta,

știai câte lacrimi am vărsat în urma altora.

Și mi-ai promis

că lângă mine vei fi la greu

doar că nu știam că tu vei fi greul meu.

Și-ai mai promis..

Și tot promis.

Dar ce-i o promisiune în marea de minciuni?

[ganduridenoaptiitarzii19]

Minciuni, trădări, lucruri fără sens...ști ce e mai trist? Că eu tot prefer sa te cred...❤️‍🩹

[lumea-ei]

N am mai scris de..timp bun, am renuntat sa mai scriu ce simt pentru ca nu mai simteam nimic, sau cel putin asa credeam, pana cand am inceput din nou sa simt durere, si singuratate in acelasi timp, pana cand am inceput sa realizez ca timp de 5 ani te iubesc doar pe tine, si nu mai pot iubii pe nimeni altcineva. Realitatea m-a lovit ca o piatra in cap zilele trecute cand ma plimbam si vorbeam in capul meu, cand serile in care plangeam singura si nu mai puteam sa dorm decat cand se crapa de ziua, s au intors inapoi nu de mult.

Nu mai vreau sa folosesc pe nimeni ca scut, nu mai vreau sa incerc alt produs sa l stric doar pentru a ma reformata la ideea de a trece peste. M am obisnuit cu ideea ca ok, sufletul meu iti apartine, si am acceptat sa raman singura pentru binele altora, si pentru binele meu.

Ma doare inima, biologic vorbind, si sufletul, energia din mine sa stiu ca te iubesc de 5 ani incoace si ca tot ce am incercat ca sa pot sa "trec peste" a fost ca un "arunc cacatul sub pres".

Nu mai fug, asa cum am spus si desii noptile ma gasesc singura, cu lacrimi pe fata, prefer sa ascult muzica si sa scriu, decat sa plec in cautarea unei minciuni ca sunt bine si ca am putut trece peste.

Sunt 3 ani de cand nu poti trece peste fata aceea, de cand te doare sufletul si nu poti iubii pe nimeni altcineva, nu te mai poti gandii la nimeni, si nu poti face sex ca-lumea din cauza ca sufletul tau e in bratele altcuiva.

5 ani, se fac 6 aproape de cand am incercat sa trec peste tine fugind, aruncand in tine cu pietre si incercand sa te tai cu orice obiect ascutit, din inima mea.

M-a ajuns la 21 de ani, si nu e harababura din minte cum spunea Kazi, ci sentimentele ne dau de gol si ne sfarama.

Psihicul e neutru, uniform si se lasa afectat doar cand nu mai vrea sa traga pentru fizic.

In cazul meu, sentimental urlu, iar psihic e liniste.

5 ani de cand inima mea a ramas in acelasi loc in care te am cunoscut si in acelasi loc in care te am parasit.

Sufar singura cu oameni care trec prin mine si ma ocolesc, iar persoana de care am nevoie, aceea fiind tu, esti in acelasi stagiu ca si al meu.

Doar ca nu e despre mine, ci despre alta fata.

Imi vine sa te strang in brate pana iti pun sufletul la loc, as face multe lucruri pentru tine, doar sa stiu acum ca ai fii fericit, si nu, nu as vrea sa te chinui sa simti ceva pentru mine, pentru ca in definitiv, chiar daca ai simtit in felul tau, noi doi nu am fost sa fim niciodata.

Uneori mi as dorii sa ma impusti in cap, sau sa ma bati cu pietre, sa ma arunci in strada, sa mi faci cele mai oribile lucruri, si asta cautam la varsta de 18 ani, ca sa pot pleca, sa ma faci sa plec pentru binele meu.

Si tot aici m am intors la 21. Stiu ca nu esti legat de mine, cum sunt eu de tine, dar sper sa intelegi cat de tare m-a durut sa stiu ca niciodata nu am primit ce ti am dat si eu, si ca nu am fost tocmai o prioritate asa cum te am facut eu sa fii pentru mine.

Adevarul e ca, inca ma doare, pentru ca in adancul meu stiu ca nu m-ai vrut niciodata cu adevarat, de aceea nu ne am inteles si relatia a fost una toxica.

Doar eu te am vrut si te am primit cu bratele deschise, cat timp tu aruncai cu pietre si plecai tot mai departe de mainile mele care te asteptau.

Dar cu toate astea, sentimentele mele sunt reale, doresc sa te ajut, doresc sa treci peste ce te doare si te apasa, vreau sa ramai in viata mai mult timp decat iti imaginezi tu ca ai vrea, desii stiu ca am platit cu sufletul de la bun inceput, mi as dorii sa stiu ca am dat in dar inima mea, unui om care daca nu ma vrea, sa ramana in viata ca sa pot macar sa l mai vad.

4 melodii ti le dedic si vor ramane pe veci sentimentele mele nespuse fata de tine, in acele piese, pentru ca doar muzica ma face sa ma exprim si arata cu adevarat cine sunt eu.

"Doar un cuvant"

"Inger si demon".

"10 mii de ore".

"Hidrogen".

Vreau ca la finalul vietii mele, cand va fii perioada aia, sa mi se cante aceste 4 melodii si pe patul de cosgiuc sa stiu ca tot cu iubirea mea pentru tine am plecat din lumea asta.

Vreau ca tu sa fii bine.

Cred ca asta inseamna sa iubesti pe cineva atat de mult. Nu sa te sinucizi pentru el/ea. Ci sa continui pana la apogeul proprii vieti, tot cu aceeasi iubire, cu acelasi om in suflet, stiind ca ai facut tot ce s a putut sa i arati ca iubesti si sa l faci mandru. In acelasi timp traindu-ti viata.

Imi doresc sa plang in bratele tale, sa ti strang mainile sa ti le sarut si sa ti le pun pe fata arzanda de la atatea lacrimi scurse in toti anii astia.

Imi doresc sincer sa nu spui nimic, doar sa iti vad privirea, si mi as dorii sa plangem impreuna fiecare pentru cauza proprie.

Si de ar fii vreodata sa te intrebi cine te-a iubit atat de mult, sa iti amintesti de mine.

Am devenit matura din cauza ta, pentru ca vocea ta a fost mereu acolo, in capul meu, sa ma sustina.

Am devenit mai calculata, mai versatila cu oamenii, mai calda si mai iubitoare, sunt mai stapana pe mine, doar din simplul fapt ca te am iubit atat de mult, incat mi ai lasat o amprenta mare pe suflet.

Iti multumesc ca m ai primit inapoi, ma bucur sa te vad, chiar daca nu esti bine si acel tuti a disparut de multi ani, ma bucur sa vad si stafia pe care o sustii ca esti.

Ma bucur sa o vad pe mama ta, cu toate ca nu te intelegi cu ea si a murit de mult pentru tine, pentru mine a fost ce am avut nevoie, si m a primit mereu cand veneam acasa.

Mi-a fost dor de voi, as vrea sa stiti ca va iubesc foarte mult, imi e dor si de tatal tau, si mi as dorii sa pot sa va prind pe toti 3 intr-un moment, in care sa va pic la picioare, sa plang si sa ma odihnesc de la cate lupte am dus cu mine.

Sunteti familia care m a ridicat cand am avut nevoie cea mai mare intr-o perioada a vietii, si mereu ve ti ramane in sufletul meu.

Va iubesc, si imi pare rau ca am fost un copil si ca v am ranit. Totusi daca nu se intamplau toate..nu mai ajungeam sa realizez defapt cine sunt, ce simt, si ce vreau sa fac mai departe.

As vrea sa va imbratisez pe toti 3 in acelasi timp.

Va multumesc ca m-ati acceptat candva, si ca inca o faceti.

E mai mult de cat am putut cere.

Dar tu, esti casa mea.

Cu toate ca nu ma accepti inauntru, ma bucur sa ma uit de afara. Imi e suficient ca pot sta pe prag.

I love you so much, that it hurts my entire body.

[drake29sstuff]

Nu aș sfătui pe nimeni să fie ca mine: prea multă sensibilitate, prea multă simțire, prea multă simțire, prea multă percepție, prea multă imaginație, prea multă dorință. Nu aș sfătui pe nimeni să fie ca mine: prea încrezător, naiv, spontan, impulsiv. Mi-ar plăcea să privesc lucrurile după mărimea lor, fără a fi nevoie să măresc mereu totul. Pentru că, pentru oameni ca mine, este o problemă. Oamenii ca mine și nu recomand să fiu unul, se simt fără suflare în fiecare zi din cauza unei atenții mai puțin, a unei mângâieri mai puțin. Oamenii ca mine îndură și păstrează toată amărăciunea înăuntru. Oameni ca mine implodează în fiecare zi și apoi își arată cel mai frumos zâmbet. Oamenii ca mine sunt dificili, complexi, urmarind vise imaginare. Ei vorbesc singuri în liniștea nopții, speră și au ochi strălucitori când se deschide un nou zori. Oamenii ca mine sunt așa: puternici la trup pentru a poseda fragilitatea sufletului. Și se prefac că cred în minciuni, în speranțe, în zâmbetele ocazionale ale unor oameni ca mine. Dar, mai ales, îi recunoști după ochii lor. Sunt portalul vieții, sunt gânduri, cuvinte, inimă, fericire, lumină, întuneric, anxietate, melancolie. Cel mai mult îi recunoști pe cei ca mine pentru că aproape niciodată nu sunt primii care se îmbrățișează, care spun cuvinte dulci, dar ar fi capabili să iubească până la punctul de a se distruge. Oamenii ca mine, când iubesc, iubesc din greu, se dezvăluie, se dezbracă, se recunosc. Au inimi prea mari și pline de lucruri dragi. Și dau, dau prea mult. Au mâini de încredere, o privire pierdută, mereu în căutarea a ceva și acel strop de veselie melancolică care parfumează sufletul.

[p0ck3tp03t]

Răni şi Rădăcini

Răsfoiesc printr-o pădure printre pagini fiind pierdut Răspuns caut printre rȃnduri scrise p-un albastru mut Ȋmbibat adȃnc ȋn smoală calea-mi caut să o scriu Contemplez care-i povestea fără titlu pe sicriu

Ȋnlănţuit de rădăcini paşi-mi se-mpletesc Ȋmpiedicat de rȃnduri d-echilibru mă lipsesc M-oglindesc căzut şi-n umbră-mpămȃntat Smuls de p-un cotor şi-n uitare-aruncat

Metaforic mort viaţa-i amorţită Hedonic dependent nostalgia mi-e ispită Ancorat vizualizez momente ȋmblȃnzite Ȋnghit de bunăvoie adevăruri otrăvite

Rȃvnesc a fi-ngropat printre pagini numărate Rădăcinile-mi aşteaptă a se trezi la semn de carte Printre sȃngerii petale la umbră de coroană Spălat cu stropi de chihlimbar pe-nverzită rană

Inocenţă-nşelătoare ce-mprăştii-n vȃnt minciuni Gȃndu-mi-ţi aparţine să-l semeni şi s-aduni Jură-mi că sunt roade cȃnd mestec mucegai Arată-mi adevăr amar să uit de cum erai

Uscate rădăcini ȋnmuiate-n stropi de smoală Caută ȋn moarte o viaţă fără boală Ȋnfipte adȃnc ȋntr-un cotor rămas fără cerneală Visează ȋncă la sămȃnţa ce creştea din foaia goală

Rămas-au numai resturi din ce-am crescut odată Picături ce-au fermentat ce acum mă-mbată Mestec cu melancolie atingeri ȋncolţite Consumat de firimituri d-amintiri mucegăite

Agăţat de rȃnduri scrise paşi-mi greu ȋi desluşesc Tȃrăsc printre morminte rădăcini ce ȋncă-mi cresc Prizonier ȋn lanţuri rupte nostalgia mi-e sindrom Prefăcut-am suferinţa ȋntr-un dulce-amar simptom

Dovedit otrăvitor de vorbă iritată Tăiat-am fost din rădăcini d-o floare mult uscată Salvat-am inocenţă acceptȃnd etern absenţă Un blestem cu rădăcini ȋntr-o altă existenţă

                                                                                           By:PocketPoet

[inabusire]

Minciuni, minciuni, minciuni. Tu, nicăieri. Nicio speranță, doar plictis. Atâtea posibilități, și totuși nimeni care să merite efortul. Goală, golită de plăcere, de visuri, cumva liberă, altcumva permanent înfrânată, așteptând ca lucrurile să însemne ceva în lumea mea în care toate par fără de sens, iar iubirea are sunet gol, de sticlă spartă, miros de fier, de lamă. Gust de cenușă, ochi purpurii, sceptici, îmbâcsiți de mizerii. Singurele culori pe care le cunosc sunt ale pieptului meu sângeriu, ale minții mele veștede, parcă înțepenită într-un cadru tomnatic, muribund. O să treacă, dar ceilalți îmi reamintesc la nesfârșit, ca-ntr-un refren tâmpit, inutilitatea și frigul. Sunt singura ce-mi mai aprinde sufletul, în taină, când ușile se închid și lumea nu vede, nu știe.

[dianadya]

Crede-mă că e mai bine să rănești cu adevărul decât să te bucuri spunând minciuni

[crossbordercroniclesro]

România: Utopia Prevăzută de Baba Vanga sau Labirintul Minciunilor?

Baba Vanga. Într-o eră a știrilor false și a informațiilor contradictorii, Baba Vanga a reușit să rămână un nume controversat, iar previziunile ei pentru România par să aducă un amestec de speranță și ironie. Dacă ar fi să o credem pe clarvăzătoare, țara noastră va deveni centrul civilizației mondiale. Totuși, un context mai puțin fericit se profilează în spatele acestei viziuni: supraviețuirea…

[artthroughmme]

Nu îmi mai spune ca nu vrei sa vorbim despre vorbit. Trăiesc sa auzita și înțeleasă și iubita și ma doare când îmi spui ca nu vrei sa vorbim despre vorbit.

E amuzant și penibil ca în literalmente în 2025 sufăr de lucruri întâmplate cu ani in urma, ani. Când îmi spui despre ce sa mai vorbim, în fata ecranului tău sau în fata ochilor tai stau eu de la 17 ani întrebându ma ce fac greșit sau ce mai fac greșit.

Tot ce mi am dorit vreodată a fost doar iubire. Pe cineva care sa iubească ca și mine. Scrisori, pupici presărati random, cuvinte insiruite în mesaje... M am saturat sa le fac eu, sa aud un mulțumesc. Și eu te iubesc

"asta nu este felul meu de iubire, poate nu sunt eu suficient"... Astea s minciuni. Ma întreb mult, dacă as fi la fel cum ar fi? Gata cu scrisoari nenumărate, biletele aruncate, gesturi mici care sa te facă sa te simți iubit, cum e atunci?

Imi e tare frica sa nu impietresc. Sa nu ma împingi atât de tare încât sa închizi ceea ce am. Dar pentru tine orice zic pica... Mereu îmi propun sa schimb foaia, iar la finalul zilei este suficient sa razi și sa te uiti la mine și tot ceea ce sunt se dărâmă.

Cred ca asta înseamnă sa iubești pe cineva.

[un-suflet-anonim]

Loialitate o găsește și în acțiunile de trădare!

Loialitate găsești și în acțiune de înșelare a partenerului/ partenerei!

Loialitate găsești și în minciuni!

Pentru că, în gesturile lor, în acțiunile lor, ei rămân loiali doar nevoilor, dorințelor și poftelor lor și atât!

@un-suflet-anonim

[analogdigitalhybrid]

LANȚURILE - OPERA ROCK A REVOLUȚIEI CARE-A FOST ȘI NU MAI ESTE

Albumul produs și lansat la peste doi ani după evenimentele din 15 – 28 decembrie 1989, reprezintă o premoniție muzicală a formației hard-rock KRYPTON și a celor care au contribuit la apariția lui.

O prevestire rock a unor vremuri agitate, prin prisma trecutului. Doi dintre coautorii albumului au decedat în condiții suspecte.

Actorul Călin Nemeș a fost un revoluționar rănit grav în luptele de stradă din Cluj de soldații Armatei Române. A supraviețuit rănilor din 21 decembrie 1989, a cerut foarte vocal pedepsirea vinovaților. Dezamăgit crunt de lipsa de reacție a autorităților acelor vremuri și de indiferența opiniei pubice, Nemeș s-a sinucis prin spânzurare în 8 iulie 1993. Calin Nemeș avea doar 33 de ani.

La aproape cinci luni după Călin Nemeș este asasinat Ioan-Luchian Mihalea, compozitor, dirijor și realizator TV, fondator al celebrului grup SONG. L-au ucis doi neica-nimeni, cu scop de jaf, în 29 noiembrie 1993. Ioan-Luchian Mihalea avea doar 41 de ani.

Călin Nemeș și managerul și producătorul proiectului ”Lanțurile”, Niki Constantinescu au pritocit scoaterea operei rock într-o seară, la un șpriț împreună cu Dragoș Docanu, Călin Nemes si Eugen Mihăescu.

Datorita faptului că producția acestui album a fost refuzat datorită caracterului profund anti-comunist de casa de discuri de stat ELECTROCORD, Niki Constantinescu a investit economiile părinților săi în producția albumului. Apoi le-a returnat banii, cu dobândă în valoare de 10%. Frica a continuat și după publicarea albumului, toate persoanele implicate trăind cu frica că într-o buna zi vor avea soarta cruntă a lui Călin Nemes și Ioan-Luchian Mihalea.

Călin Nemeș era un poet vizionar și un rebel irecuperabil, când nu juca pe scena de teatru. Citez din recitativele lui de pe ”Lanțurile”:

”Am început să mă tem de cei care se tem de mine.

Nimeni n-ajută pe nimeni,

Totu-i orgoliu și jale,

Greșelile sunt colective,

Pedepsele sunt nominale.

Gratis e numai durerea

Și foarte scumpe sunt toate.

De vrei să te-njure poporul

Înjură-l de libertate.

Minciuni și clevetiri și bârfe,

La tribunale poartă robă hoții,

Ne vom ticăloși cumva cu toții,

Vom fi un neam de delatori și târfe.

Temnicerii înșiși nu-și vor aminti

Cine e-năuntru, cine e afară.

Vine o vreme când Revoluția

Rămâne muzeu, rămâne decor.

Vine o vreme când Revoluția

Pleacă la slujbă după ceasul deșteptător.

Vine o vreme când Revoluția

Își pierde din tumult.

Vine o vreme când Revoluția

Vrea să doarmă dimineața mai mult.

O altă Revoluție este soluția

Un alt alfabet început cu litera A.”

Mai jos aveți lista celor vinovați de producția albumului ”Lanțurile”, tineri entuziaști, revoluționari naivi și rockeri autentici, vizionari pentru libertate.

Compozitori [muzica & versuri]: Dragoş Docan , Eugen Mihăescu;

KRYPTON: Gabriel Nicolau - voce; Dragoş Docan - chitară bass, voci secundare; Eugen Mihăescu - chitară, voci secundare; Răzvan Lupu - tobe, voci secundare; Sorin Voinea - claviaturi, programare, voci secundare;

Colaboratori: Actorul Călin Nemes (recitative), Ioan-Luchian Mihalea şi Grupul "SONG", Cristian Ilie (Commando) - vocal; [Copilul] – Radu Rogoz - voce.

Versuri : Adrian Păunescu, Damian Ureche, Mihai Eminescu, Octavian Goga

Inginer de sunet/mixaj: Adrian Ordean

Manager formației KRYPTON și producător al albumului: Niki Constantinescu

35 de ani de la Revoluția anti-comunistă din Decembrie 1989 și 33 de ani de la editarea primului albumul realizat și produs exclusiv din resurse particulare, mesajul meta-politic al acestei operei-rock rămâne mai actual decât niciodată. Călin Nemeș ne-a lăsat moștenire un îndemn, o linie directoare: ” O altă Revoluție este soluția

Un alt alfabet început cu litera A.”

Text, idee, PR: Gabriel Săvulescu

În memoria lui Robert ”Bobby” Bacalu (1963 – 1989), împușcat în seara lui 21 Decembrie 1989 la Baricada de la Inter, Piața Universității.

[massmediatvnews]

Minciuni și denigrare: Adevărul despre scandalul de la Școala Gimnazială „George Emil Palade” din Ploiești

[gandurilaintamplare]

Suntem o consecinta a tot ce am trait

De multe ori imi fac psihanaliza si realizez cat de mult m-am indepartat de cine eram in momentul in care credeam ca am ajuns la cea mai buna varianta a mea. Uitandu-ma in trecut, imi dau seama ca acea varianta nu a fost nici pe departe cea mai buna, dar a fost primul pas catre evolutionsimul meu personal. Inainte aveam niste principii bazate pe ceea ce am absorbit din mediul in care am crescut, un loc toxic, plin de ultimii oameni. Deci va dati seama ce ideologii de viata putea sa aiba o persoana pentru care o zi normala decurgea cu violente, agresiuni, hotii, minciuni, droguri, abuzuri si alte boschetarisme din astea. Ganditi-va ca acesta a fost bagajul cu care am plecat spre a-mi construi un viitor. Descurajant, nu ? In ceata mea, credeam ca asta e natura tuturor oamenilor. Dar am ramas surprins cand, pentru prima data in viata, am ajuns intr-un loc in care m-am simtit cu adevarat linstit si toate lucrurile pe care eu le invatasem inainte, aici erau inutile. Nu imi venea sa cred diferenta dintre oamenii de aici si cei cu care eram eu obisnuit. Nu credeam ca se poate sa ai un job normal si salariul lunar sa iti permita sa traiesti o viata cel putin decenta. Aceste lucruri m-au facut sa realizez cat de bolnava este lumea din care multi dintre noi venim si cat de greu este sa ajungi si sa te mentii la un nivel de normalitate, care pana nu demult, nici nu credeai ca exista.

Suntem o consecinta a tot ce am trait, nu ne-am nascut ce suntem, ci am devenit ce suntem. De-a lungul timpului, nu ni se schimba doar forma fizica, ni se schimba si personalitatea, ni se schimba dorintele si nevoile. Visul tau de a devenii astronaut, a ramas prafuit, undeva prin coltul mintii, langa alte amintiri. Acum predomina setea de succes, fericirea nu mai vine din lucruri simple si e tot mai greu de atins. Schimbarile prin care trecem lasa urmari, suntem neputinciosi in fata sortii. Prin toata aceasta ambiguitate de trairi si sentimente, ajungem sa ne indepartam de ideologiile si principle noastre primare, dar asta nu inseamna neaparat ca evoluam in bine. Pai si cum ne dam seama care e 'binele' ? Raspuns simplu, nu avem cum! De aia pentru unii e corect ceva, ce pentru altii e gresit. Nu exista oameni prosti, ci doar oameni nenorocosi pentru ca singurul lucru cu care ne nastem si ramane neschimbat, este vointa!