#Recea | Explore Tumblr posts and blogs

sunnyapollonjabrigidotter · 8 months ago

Text

《Sub marea înghețată》 - inspirat din <mitul anotimpurilor>. Cap 1

Cu mult timp în urmă, când muzele încă abia începeau să-şi facă cântecele auzite printre oameni, în ținutul olimpienilor, şi pe marea largă se petreceau întâmplări ce vor pune la punct trecerea timpului, prin răsuflarea anotimpurilor...

Primăvară, vară, toamnă, iarnă

şi, din nou, iar primăvară...

Toate se adună într-un cerc,

Noi poveşti să toarcă încep...

__________ <<_________>>_________

Se întâmpla că Zeița Muncii Pământului, da, zeița agriculturii, numită Demetra, fusese ochită de Zeul Mării, Poseidon. Impunător cum era el i se impuse ei, dar ea îl refuzase de nenumărate ori: "Fugi d-aici, nu vreau să am de-aface cu tine", zicea ea, cu o voce răsunătoare, apropiindu-şi voalul aurit ca pentru a se feri. "Îmi eşti doar frate şi atât, nu suport apele tale tulburi care îmi îneacă recoltele, şi aerele tale de îngâmfat. De ar şti Dias ce faci, cum i s-ar părea?" "Cum să i se pară lui?, îi răspunse el cu un zâmbet murdar, cu subînțeles, apropiinduşi fața lui de ea, dar ea se feri şi plecă în grabă, să îşi vadă de treburile ei.

Vremea trecea, vântul rece al nordului îşi cam făcea de cap, însă Demetra îl certa, iar el pleca, să nu mai tulbure câmpu-i...

Zeul Mării nu o putea uita pe zeița ce îi fusese dragă. Dar cu cât mai mult timp trecea, dezgustat fiind de atitudinea ei față de el, dar nu şi de ea însăşi ca făptură dulce, voluptuoasă, şi atât de frumoasă. Chiar de ea o respingea, el începuse a se îndârji mai tare să o aibă cu orice preț. Dar ar fi putut vreodată, oare, cu adevărat?

Pe atunci timpurile nu erau ca acum. Soarele era mereu egal de darnic cu lumina sa pe toată suprafața pământului, doar vânturile îşi mai făceau de cap, dar şi ele ajutau la împrăştierea căldurii, dincolo de carul lui Helios. ...

Într-o zi, fiind ca deobicei ieşită pe câmp, el se apropie de ea în chip de cal. Ea era cu spatele, se ocupa de grâu, dar îi simți răsuflarea rece ca a mării şi alesese să zboare în chip de pasăre măiastră. Pasărea, deşi mică, era foarte agilă. Şi Poseidon luă formă de acvilă ca să îşi i-a zborul către ea, dar Demetra, în forma micii păsări trecu pe lângă nişte flori şi le împrăştie polenul ca să îl distragă pe zeul îndărătnic, acoperită fiind pe aripi de praful puțin lipicios al florii. Apoi ea se retransformase în iapă ca să fugă mai departe, căci nu mult i-a trebuit lui Poseidon, să se descurce cu cea mai mare parte din polen. Revenit la forma firească, şi curățat de polenul de pe față o putuse însfârşit vedea, în forma unei iepe albe. El îi luase din nou urma în chip de armăsar negru, şi o prinse într-un luminiş, lăsându-se pe ea şi...

Nu am să intru în detalii, dar cert e că după ce a împresurat-o, ea a rămas grea. Lucrul acesta nu avea cum o ferici, motiv pentru care după ce a născut-o pe Despina şi o altă ființă minunată pe care o lăsase liberă, ea o abandonase pe fetița ei, considerând-o doar necinstirea ei.

Copilul fusese crescut de nişte nimfe ale pădurii şi apelor, în ce avea să devină recea zeiță a iernii...

Mult timp trecuse de-atunci. Demetra uitase de prima ei fată. Fiind curtată de iubărețul Dias, zeul tuturor, ea se lăsase culeasă, fiind poate şi mai obosită şi benevolă. Din uniunea lor, se născuse, cum poate bine ştiți, Persefona...

Acum, ea, Persefona era lumina ochilor ei, motiv pentru care nu o lăsa din ochi mai nici o clipă, şi de era în muncile ei, o lăsa pe seama nimfelor ei, ale câmpului, cu care aceasta creştea veselă şi frumoasă. Însă dorul ei imens era să vadă lumea...

"Te rog, mamă, lasă-mă să colind, să văd lumea, sunt atâtea de văzut. M-am săturat să stau în aceeaşi pajişte, vreau să colind, să văd munți, mări, curți domneşti, palate şi multe câte mai sunt... Ah, lumea, în sfârşit.. lumea oamenilor". "Ce visezi dragă?.. vrei să ți se întâmple ceva?" "Ce ar putea să mi se întâmple mamă? Sunt din acelaşi material ca şi tine, şi fiica marelui Dias. Nu pot fi nicicum mai slabă..".

"Ştiu draga, dar.." "Dar ce, mamă?"

Demetra nu ştia ce să spună. Ştia prea bine că Persefona, draga ei Cori, avea dreptate, oarecum.. dar cum îşi putea lăsa copilul singur, adică fără ea. Şi nici s-o lase s-o ia cineva nu putea. Clar, avea nişte probleme pe care ea nu le-ar fi recunoscut nici în 10 mii de aeoni...

"Faci cum zic eu, şi nu mă supăra. Doar nu vrei să o superi pe mami, nu?" Persefona nu putea decât să tacă mâhnită, şi să se ducă sub umbra unui frasin, forțându-se să doarmă, nemângâiată, chiar de nu avea nevoie, doar ca să uite mai uşor supărările, deşi nu vor fi uitate cu adevărat prea curând...

Şi anii treceau. Despina ajunse şi ea deja demult o zeiță puternică..

Cunoscuse odată pe zeul vântului, de nord, Borealis, de care se îndrăgostise nebuneşte. Mare badboy, dar care o adora. Şi sentimentul era foarte reciproc. El o lua în brațe şi îi arăta lumea de sus.

Odată într-o plimbare de dimineață, fugind de zor cu vântul, şi păru-i alb în vânt, ea ajunsese pe câmpul unde nimfele Demetrei şi fiica ei, unica ei fiică iubită stăteau. Gândul de a nu fi crescut cu mama ei iubitoare, acest gând nu putea să o lase în pace. Avea gheață în priviri şi inima-i era în sloi, că prinsese atâta ură pe mama sa şi sora ei cea mare, mult prea iubită pentru a face loc şi de o a doua. Şi ce dacă era rezultatul unei relații forțate? Şi ce dacă nu l-a putut suferi pe tatăl ei? Ea ce vină avea? Fata care n-a cunoscut iubirea maternă, dar a mai cunoscut şi răceala tatălui, deşi el se hotărâse s-o ia, însă nu îi prea dădea importanță, şi aşa se născuse în ea acel sloi de gheață, pentru că nu cunoscuse iubire, decât până la Borealis. Dar iubire maternă nu, nici paternă chiar. Doar nimfele o mai sprijineau, dar nu era nici de departe lafel...

Forțânduse să iasă din mreaja amintirilor deloc plăcute, încă din pruncie, când fuses abandonată prima dată, Despina, topinduşi pumnul înghețat, după ce îi trimisese pe-o aripă de vânt mesaj lui Borealis că are să rezolve nişte treburi urgente, plecase, printre tufişuri, spre Persefone, aşa ca să nu o vadă Demetra.

"Psst, Persefone", o chemă Despina, şoptit. "Persefone, aici" arătă dintre tufişuri cu un licăr din ochii ei de un albastru rece, unde se afla.

Persefone, curioasă, înaintă spre tufişuri.

"Ai grijă, să nu atragi atenția mamei tale" şopti ea. 'De ce?' întrebă zâna primăverii... "Ea nu mă are la suflet, chiar de nu i'am făcut nimic nici ei, nici altuia, niciodată".

Persefona se apropie. Despina îi făcu semn de dincolo de tufişuri să vină după ea. Astfel se depărtaseră de locul inițial. Trimise mesaj în cer, iar Borealis apăruse lângă ele, salutându-le cu o înclinare, galant. "Salutări domnițele". Persefona îi făcuse semn de semi-plecăciune. "Salutări".

"Tu tre să fii Persefona, zeița primăverii. Sora Despinei. Eu sunt Borealis. Cred c-ai auzit de mine, marele zeu al vântului de nord!" zâmbi, arătându-şi muşchii.

"Despina? Sora mea? Cum?" Se mirase ea. "Da, spuse Despina, eu sunt sora ta, din aceeaşi mamă, tați diferiți. Tatăl meu, e Poseidon, zeul mărilor. Mama ta, defapt mama noastră, fusese forțată de el, şi aşa m-a născut, pe mine şi fratele meu, dar el a plecat. Îl mai văd din când în când.. dar preferă să fie liber. Nici pe el nici pe ea, Demetra, căci nu îi pot spune mamă, nu ne-a iubit. Doar pe tine te-a iubit.."

《Oh, şi ce iubire, gândi Persefone, nu pot scăpa de iubirea ei toxică》. "Da, înțeleg. Îmi pare rău că a fost aşa. Mă bucur să te pot cunoaşte însfârşit surioară". "Şi eu", se forțase Despina să schițeze un zâmbet. "Şi eu, soro, şi eu".

Vespina o invitase pe Persefone să evadeze.

"Şi să o las singură pe mama mea în neştire? Nu, nu pot. "O haide, Cori, nu e ca şi cum ți-ar da voie de i-ai cere-o". "Asta aşa e, recunoscu ea, cu o voce amărâtă, privind în spate, de peste umăr. Apoi prinzând la curaj: "Hai, să mergem".

#despina #persefone #*boreas #demetra #winds #godsretell

1 note · View note

sunnyapollonjabrigidotter · 6 months ago

Text

Reminds me of what i began to write on "the winds of change, with Despina (fell atracted to her) & Boreas...

Sub Marea Îngheţată

"Cu mult timp în urmă, când muzele încă abia începeau să-şi facă cântecele auzite printre oameni, în ținutul olimpienilor, şi pe marea largă se petreceau întâmplări ce vor pune la punct trecerea timpului, prin răsuflarea anotimpurilor...

Primăvară, vară, toamnă, iarnă

şi, din nou, iar primăvară...

Toate se adună într-un cerc,

Noi poveşti să toarcă încep...

__________ <<_________>>_________

Vreme trecea, vântul rece al nordului îşi cam făcea de cap, însă Demetra îl certa, iar el pleca, să nu mai tulbure câmpu-i...

Într-o zi, fiind ca deobicei ieşită pe câmp, el se apropie de ea în chip de cal. Ea era cu spatele, se ocupa de grâu, dar îi simți răsuflarea rece ca a mării şi alesese să zboare în chip de pasăre măiastră. Pasărea, deşi mică, era foarte agilă. Şi Poseidon luă formă de acvilă ca să îşi i-a zborul către ea, dar Demetra, în forma micii păsări trecu pe lângă nişte flori şi le împrăştie polenul ca să îl distragă pe zeul, acoperit pe aripi de el. Apoi ea se retransformase în iapă ca să fugă mai departe, căci nu mult i-a trebuit lui Poseidon, să se descurce cu cea mai mare parte din polen. Revenit la forma firească, şi curățat de polenul de pe față o putuse însfârşit vedea, în forma unei iepe albe. El îi luase din nou urma în chip de armăsar negru, şi o prinse într-un luminiş, lăsându-se pe ea şi...

Copilul fusese crescut de nişte nimfe ale pădurii şi apelor, în ce avea să devină recea zeiță a iernii...

"Ştiu draga, dar.." "Dar ce, mamă?"

Şi anii treceau. Despina ajunsă şi ea deja demult o zeiță puternică..

Odată într-o plimbare de dimineață, fugind de zor cu vântul, şi păru-i alb în vânt, ea ajunsese pe câmpul unde nimfele Demetrei şi fiica ei, unica ei fiică iubită stăteau. Gândul de a nu fi crescut cu mama ei iubitoare, acest gând nu putea să o lase în pace. Avea gheață în priviri şi inima-i era în sloi, că prinsese atâta ură pe mama sa şi sora ei cea mare, mult prea iubită pentru a face loc şi de o a doua. Şi ce dacă era rezultatul unei relații forțate? Şi ce dacă nu l-a putut suferi pe tatăl ei? Ea ce vină avea? Fata care n-a cunoscut iubirea maternă, dar şi răceala tatălui, deşi el se hotărâse s-o ia, nu îi prea dădea importanță, şi aşa se născuse în ea acel sloi de gheață, pentru că nu cunoscuse iubire, decât până la Borealis. Dar iubire maternă nu, nici paternă chiar. Doar nimfele o mai sprijineau, dar nu era nici de departe lafel...

"Psst, Persefone", o chemă Despina, şoptit. "Persefone, aici" arătă dintre tufişuri cu un licăr din ochii ei de un albastru rece, unde se afla.

Persefone, curioasă, înaintă spre tufişuri.

"Ai grijă, să nu atragi atenția mamei tale" şopti ea. 'De ce?' întrebă zâna primăverii... "Ea nu mă are la suflet, chiar de nu i'am făcut nimic nici ei, nici altuia, niciodată".

Persefona se apropie. Despina îi făcu semn de dincolo de tufiş să vină după ea. Astfel se depărtaseră de locul inițial. Trimise mesaj în cer, iar Borealis apăruse lângă ele, salutându-le cu o înclinare, galant. "Salutări domnițele". Persefona îi făcuse semn de semi-plecăciune. "Salutări".

"Tu tre să fii Persefona, zeița primăverii. Sora Despinei. Eu sunt Borealis. Cred c-ai auzit de mine, marele zeu al vântului de nord!"

"Despina? Sora mea? Cum?" Se mirase ea. "Da, spuse Despina, eu sunt sora ta, din aceeaşi mamă, tați diferiți. Tatăl meu, e Poseidon, zeul mărilor. Mama ta, defapt mama noastră, fusese forțată de el, şi aşa m-a născut, pe mine şi fratele meu, dar el a plecat. Îl mai văd din când în când.. dar preferă să fie liber. Nici pe el nici pe ea, Demetra, nu îi pot spune mamă, nu ne-a iubit. Doar pe tine te-a iubit.."

Vespina o invitase pe Persefone să evadeze.

Cap 2

Despina o luă de mână pe Persefona, iar zeul vântului de nord le ridică în zbor. Se înălțau tot mai sus, luând forme de pasăre, având grijă să zboare tot mai departe de locul unde Demetra ṣi Nimfele stau, ca să nu cadă în câmpul energetic al Demetrei...

În timp ce zburau, sub formă de porumbei albi, zeul vântului de nord se tot apropria când de Despina, când de Persefone. "Oho, exclamase zeul, aveam una, acu am două iubite!" Mai puneti pofta-n cui, Bori, tu esti doar al meu!" "Ce ai, n-am voie să glumesc, rase el?" "Nici mie nu mi-ar place, zicea Persefone pe un ton usor agitat. "Da, las-o pe Cori, abia a fugit de la mama". Si sa nu mai indraznesti sa te dai la ea, si defapt la nici o alta zeita sau nimfa, muritoare sau ce-o mai fi. Esti al meu, clar?" "Haha, rase Persefone visatoare, as vrea sa am o relatie ca a voastra.." "Mda, nu e lucru usor", zise Despina, oftand usor, cred, nici ea nu stia real de ce...

"Pana una, alta, zise Cori, sa vad ce fac mai departe, pe drumul meu cu mama. Nu o sa fie fericita ca am plecat." ...

Tristă isi coborâse fața pentru a vedea lumea, cum nu o mai văzuse niciodată. Se însera, Helios îşi trimitea soarele la culcare, şi prezența tovarăşilor vântului de nord se simțea în jur, nu departe. "Haha, iată-mi frații şi prietenii, voi nu îi puteți vedea, dar le puteți simți prezența. Nu se lasă prinşi ei de nimeni. Sunt vânturi sălbatice!" spuse el încântat...

Despina spuse: "să ne jucăm şi noi cu dânşii"

"Eu una, nu am chef", spuse Persefone, transformându-se apoi într-un porumbel gri, ca să îşi poată lua zborul spre un loc nu departe de o curte, unde invizibilă de ochii oamenilor, putea sta într-un luminiş.

Despina avea o față acră: "fata care strică cheful". "Pe bune?", radea Boreas. "Deja ti-a stricat cheful?" Si se inalta in zbor, cu Despina de mana. "Suntem doar noi doi acum, ce poate fi mai bine", zise el, zambind iubitei sale. Ea isi puse capul la pieptul lui, fiind mai ghemuita, si astfel se invarteau în zbor, în timp ce frații vântului de nord îi inconjurau în spirit.

Noaptea era mai rece, iar Persefone se puse sa mediteze singura langa acea curte umana. Nu era pericol, nici o faptura umana, nu o putea vedea, nu puteau, doar zeii si nimfele..

Dar ea era asezata cu picioarele sub sezut in x dupa un tufis. Incerca sa mediteze, asa cum ii aratase mai demult draga ei matusa Hestia cand fusesera in vizita la ea.

Ea sta intr-o cabana, la un luminis, dar mai demult a inceput sa lucreze la palatul olimpienilor, avand grija de foc... Ea niciodata nu isi paraseste datoriile in ce tine de pastrarea focului arzând, cum nici mama ei nu isi paraseste atributiile de zeita a agriculturii si mentinere a balansului naturii, asigurand ca e cald si bine tot anul imprejur, doar ca, nu stia de ce, se facea tot mai rece. Dar si-a dat seama ca ea a aflat de disparitia ei. Si asta o fi motivul? Dar orice ar fi fost n-avea chef sa plece. Avea nevoie de linistea ei, si locul ei fara ea... Şi avea să îl găsească cât de curând.

Floarea aceea, legată de un blestem, al celui ce se iubea atât de mult că nu mai vedea nimic în jur, decât reflexia sa, în apa lacului. Acum e floare cu petale galbene si fustita alba, aratandu-si capul deja parca mai umil. Pe ea o atrase aceasta floare. Ii stia povestea, mama ei i-o spuse, dar acolo unde crescuse nu prea cresteau narcişi, dar aici erau, era un câmp plin de ele. Persefona se decise să rupă una, dar apoi auzi vocea surioarei ei, căutând-o, cu o voce uşor jucăuşă, uşor îngrijorată. Persefona se gândi: 《Asta e, mai bine plec. Dar o să revin》.

Despina se rotea si dansa in vant. Nu avea nici o grija pe lume. Pentru ea, fiecare zi era spectacol. Si de ce sa planga, de ce sa se strezese? Facuse asta de mult, trecutul e in trecut. Acum cu ajutorul Persefonei, surioarei ei, isi va lua revansa fata de mama sa ne-iubita, ce n-a iubit-o pe Despina nicicând... Dar toate la timpul lor, acum sa se distreze, si la rasaritul soarelui vor concepe un plan, ea si Boreas, cum sa o intoarca pe Persefona si mai tare impotriva mamei sale. Semintele erau acolo de ceva timp. Si poate si frigul iernii ce avea sa urmeze ii va fi facut sufletul sa inghete. Sunt doar două surori, ambele de la aceeasi mamă.

Soarele se ivi. Dar nu mai era atat de puternic, caci Despina isi luase deja locul de onoare... în fruntea soarelui i-a statea deja, si incepuse sa ninga usor, iar vantul facea totul mai friguros, nu adia ca in trecut, in mari de caldura, ori cu usoara racoare. Nu, vantul de nord, aduse cu el deja si viforul. Si pamantul incepuse sa inghete. Si Narcişii. Şi vântul o speria pe fată, pe Cori, pe Despina insa o facea sa rada.

"Asta e, zise Despina printre rasete usor malefice. O noua era deja incepe!"

"Ba nu, Despina, tu nu esti asa" zise Cori poate un pic prea incet ca sa fie auzita. Dar Despi o auzise. "Ba da, eu nu sunt doar o nimfa, sunt iarna. Si de iti place sau nu, iarna e cu frig si zapada". "Dar aici poate sa nu fie asa. Tu esti sora mea, stiu ca cu mama nu te-ai inteles. Dar cu mine poate fi altfel. Eu nu vreau sa fiu doar sora ta pe jumatate, ci si prietena ta. Ai incredere". Persefona ii oferi mana ei, dar Despina se facu ca nu o vede. "Cam tarziu. Dar pentru tine sora, aici iernile nu vor fi asa puternice, doar poate pe alocuri." "Mulțumesc" zambi Persefona.. 《Totul pentru ca ea sa ii poarte maicăsii ranchiună, iar nu mie》. Îi zâmbi.

Iarnă va fi, că vrea ea, sau că nu, dar acu nu e timpul. Se uită spre soare, şi şopti: "nu acum, acum nu e timpu". 《Oricum Demetra nu mai e atat de dornica de a tine asa-zisul echilibru in loc》.

Cap 3

Cori îşi îmbrățişă sora demult pierdută şi vraja gheții se rupse. Sau cel puțin nu mai era atât de puternică. Cori gândea că iubirea ei poate face ca sora ei sa nu mai fie aşa rece, şi poate ar fi găsit puterea să-şi ierte şi mama, mama lor.

La fel credea ea ca ar putea sa ajute si pe zeul vantului de nord sa aiba vanturi line, mai racoritoare, dar nu reci, doar aşa cum le avea înainte, fiind astfel prietenoase eternei primăveri...

"Ce facem acum Despi?" O întrebă Cori, văzând-o cam tristă şi abătută, diferit de ziua în care o cunoscuse...

"Nu ştiu. Tu ce ai vrea să faci?"

"Sincer, o să zici că-s o copilă prostuță, dar vreau la mami. Îmi e dor de ea".

Despina îşi sterse lacrimile şi spuse: "Am o idee mai bună. Hai la lac". Vreau să îți arăt unde am crescut.

O porniseră la drum, iar odată ajunse la lac, nimfele lacului i se arătară în cale..

"Ele m-au crescut, lor le datorez tot." Le făcu cu mâna şi ele veniseră spre malul apei înotând. "Bună, Despina, cu ce vânt pe-aici?" "Mi-a fost doar dor de voi.." zâmbi uşor. "Şi nouă de tine."

"Mamă!", exclama Despina, de indata ce o vazu pe Nympha Cleo a apei dulci. "Ea e Persefona", o prezentă ea Nymphei. "Încântată", se înclină Persefone. "Şi eu, încântată" repetă gestul stăpâna lacului.

...

Restructurare:

Cap 1 -Cine sunt EU?

Despina: Eu sunt... proscrisă de mică de ai mei părinți. Am crescut lângă un lac frumos, nu foarte departe de muntele zeilor. Copilăria mi-a fost plină de frustrări. Nefiind în sine o nimfă, ardeam să îmi cunosc adevărata familie, dar eu ştiam că ei nu mă voiau. Mai ales mama ce mă abandonase de mică. Doar tatăl meu, zeul mărilor mai venea, din când în când, în vizită pe sub ape, sau ca un armăsar, dar îi simțeam răceala lui, chiar dacă voia să arate altceva. Într-o bună zi n-a mai venit. Am crescut cu golul de-am fi pierdut şi tatăl. Aşa încet, încet s-a format iarna în sufletul meu, o iarnă ce nici azi nu mai ştiu cum am putut-o ține în mine. O iarnă ce m-a rănit, dar şi eliberat. Iarna în care m-am regăsit. Eu sunt Despina zeița iernii ce are să vină.

...

Persefona: Eu sunt primăvara.. iubită, cresc langa mama mea dragă şi printre nimfele apei şi ale pădurii.. nu am nici o grijă pe lumea asta.

Fiecare zi e o bucurie pe pajiştea noastră, lucru ce se poate reflecta în eterna primăvară pe care o emană căldura şi dăruirea noastră zi de zi...

Dar da, uneori mă plictisesc să rămân pe câmp. Şi atunci visez să văd lumea, care e mai mult decât ce am văzut pân'acum. Eu sunt Cori, şi iubesc natura şi pe mama. Deşi uneori, şi acu' mai des, am impresia că mă sufocă... Cât aş vrea să fiu liberă.

(Stiu ca e lame, am fortat acestea ca sa pot merge mai departe).

Într-o zi Cori se plimba, savurând priveliştea pajiştii până ce putu vedea şi simți fulgi lini coborându-se lângă ea. Nu mai văzu aşa ceva pân' acum, şi habar n-avea de ce şi mai ales cine i-a adus, dar dorea să afle.. Norul ce aducea fulgii nu era singur pe cer. Lângă erau şi alții, dar ea îi vedea că erau nori obişnuiți, doar puțin gri. Ce se întâmplaseră cu norii albi. Şi mai ales cum poate, de poate ea opri fulgii ce cădeau de sus.. Nu se mai confruntase cu aşa ceva."

...

The Dread Queen, herself: Lady Persephone <3

165 notes · View notes