#poezie romaneasca

[baoinsirius]

Tot ce ti doresc… (Blestem la fericire / Partea I )

Când pierduta n privirea ta cu sufletul îndurerat am rămas

Tu te ai ridicat si fără a ma anunța din viața mea mi te ai retras ,

Te ai îndepărtat si inima mi ai întristat

Când te am privit cum spre necunoscut te ai distanțat.

M am oprit si am ales sa te privesc cum din viața ta m ai aruncat

Si nici măcar atunci iubirea mea pentru mine n a încetat.

N am putut opri niciodată dragostea ce ți-am purtat

Oricât de mult sufletul si inima mi au întristat.

Cu toate astea, din depărtare si cu sufletul secat

Îmi doresc inima si sufletul să-ți fie vindecat

Și plin de iubire și fericire îndeplinit

Alături de sufletul ce într-o zi o să-ți fie întâlnit.

Dragostea mea, să-ți poarte-n viață sufletul protejat

Și alături de omul iubit să-ți fie ghid fără de păcat.

Lacrimile durerii provocate să-ți spele drumul sufletului blocat

Și de un nou început să ți-l lase nemarcat.

Golul din sufletul tău ,de iubirea viitorului să-ți fie umplut

Si de umbrele iubirii mele preconceput.

Dorul meu să-ți aducă norocul din necunoscut

Si spre o viață plină de iubire să-ți fie susținut.

Îmi doresc ca lacrimile din ochii mei întristați

Să-mi fie uscate de fericirea ochilor tăi pătați

Și chiar dacă o altă iubire în ei îmi reflectați

Eu am să fiu la fel de uimită de cât sunt de minunați.

N-am să mi te umilesc si nici răul n-am să-ți doresc,

N-am să te urăsc și nici n-am să încetez t te iubesc.

N-am să -ți vorbesc și din umbra sufletul am să ți-l însoțesc

N-am să-ți mai cânt dar nici să-ți descânt.

Și-n final așa cum sufletul meu s-a întristat

Al tău de bucurie, liniște și iubire să fie apăsat

Și așa cum eu am rămas cu gândul la tine plecat

Așa să ți se plece ție sufletul de greutatea fericirii adoptat.

Toata durerea din trecut să-ți fie înzecită sub forma iubirii viitorului apropiat

Și așa cum lacrimile , sufletul ți-au îndurerat

Așa să ți se plece inima la bucuria unui nou început încuviințat

Și așa să-ți-ncânte ochii, viitorul minunat ce nu-ți l-ai imaginat.

Și când din urmă te voi privi

Indiferent de mâna cui vei fii

Tu sufletul mi-l vei umple de bucurii

Că fericit și liniștit sufletul ți-l voi știi.

#IEMT

[have-a-random-life]

[frenezie-n-poezie]

Inefabil

Cum descrii într-un poem

cosmosul cel etern?

Are infinitul sens?

E-un concept, un gând, dar n-are înțeles,

doar știu că e, și tot nu e, c-a fost mereu,

ca tine, ca mine,

ca mine cu tine,

ca noi, flama față de care

e invidios și zeul-soare.

Eu sunt un cumul de absurdități

ce-mi ies din gură fragmentate, pe bucăți

și-alunecă în paralel cu alte realități,

ce-i inefabil,

ce-i intangibil.

Tu ești un cumul de vagi referințe

la vechi idealuri, antice dorințe.

Mai știi întâia noastră formă,

acum zidită șters într-o scriere cuneiformă?

Dar oare pe a zecea, o mai ții minte?

Te-am pictat în Renaștere, pe-un pat de roze, cuminte.

E timp doar de-o secundă de fiecare dată

și mai mereu rămân cu secunda blocată

între erezie și artă

între zis și făcut

între ce-i mai straniu și ce-i mai cunoscut.

Dacă închid ochii, aproape-mi amintesc.

Și totuși mi-e greu să te rescriu și să te recitesc,

că tot te-am scris și te-am creat și recreat

și tu pe mine din nimic, am fost împreună vid

și-acum suntem palpabil deopotrivă, suntem chit.

Și-acum din nou mi-ești muză, cu chipul neschimbat,

cu soare ce îți curge din creștet și ochii tăi verzui-căprui

și inima ce-o simt sub palmă cum bate-ntr-a mea cui

(nu cumva să te stingi iar și iarăși căutare

într-o viață viitoare, un august cu soare).

Eternitatea-i simplă – sunt buzele tale,

ce-au gust de mare,

gust de infinit

regăsit,

definit.

Potrivnic sensului exiști și existăm,

ce șansă minusculă să ne căutăm!

Tu, strop de înțeles al ființei, emoție surdă,

tu, ușurință-n urcușul cel greu,

tu, fărâmă de sens în lumea absurdă,

tu, suflet străin ce semeni cu-al meu,

tu, fiică de zeu,

eu, fiică de zeu,

căuta-ne-am prin solzii șarpelui ce-și mușcă coada

oriunde pe el ne-am înfige spada,

și găsi-ne-am mereu!

[frandibee]

Au spus că-i rece și n-au bănuit

Ce patimă îi clocotea în vine,

Au spus că nu-i adânc și n-au simțit

Genunile ce dorm sub limpezime.

Un răsfățat al soartei l-au ținut

Când încordat și dur și-a dus destinul,

Stăpân pe fericire l-au crezut

Când pe furtuni și-a așezat seninul.

E doar un om, și-a suferit și el,

Dar n-a vrut plâns și bocet de muiere,

Să fi sortit desăvârșirii-i greu;

O cumpănă în zile de durere.

Ion Pillat - Menire

[black-rose-666]

[1nd3p3nd3nt]

Myślałem że Cie znam, że znam Twój smutek Twoje mroczne dni. Widziałem w Twoich wielokolorowych oczach marzenia uwięzione w duszy..

[planetasoare]

sclipici si pixuri de la tine

și scriu pe podea

vezi ca te-am văzut

printre cei trei copacii

strigat de bucurie

dar încă mai pedepsit

și nu mai știu cum sa zâmbesc

finca tu omori tot ce a inflorit

numele meu pictează ceva

dar când era în gura ta

nu ciar asa se simțea

încerc sa ma găsesc

printre pădure și podea

nu cred ca mai iubit

cu toată inima ta

[justasadbish]

Aproape.

O să fii aici

În nopțile reci de toamna

Când o să fiu la pământ

O să-mi întinzi o palmă?

Iar când ploaia o să-nceapă

Şi vântul va zbura

Spune , tu, dragă

O să fii aici să-mi dai liniștea?

Iar când sentimentele se prabuşesc

Şi simt ca munții se dărâmă

O să fii aici să mi le aduni

Sfărâmă cu sfărâmă ?

Dar când vara vine

Şi mirosul de iarnă dispare

O să rămâi aproape

Să privim împreună de departe?

O să rămâi aici

Până iarna viitoare

Să-mi ți de cald

Când o pătură nu poate?

[thehappypotatoxd]

căzută

alerg printre uși

de lemn alb,

printre perdele prăfoase

cu var,

printre imagini c-un soare

în geam -

alerg și am pumnii vișinii,

îmi cad brațele din umeri.

Te caut disperată,

te caut -

printre ușile care se deschid

așa de greu,

printre praful în care trăiesc,

pe sub pielea care mă închide

te caut

( eu nu te găsesc ).

îmi arunc ochii în urmă

și degetele

și părul;

dau totul să mă învelești,

dau totul să mă găsești,

dau totul să

dau,

totul dau.

Întoarce-mă acolo,

întoarce-mă.

Când îmi vorbesc în minte

nu știu a cui e vocea -

găsește buretele

și șterge-mă

de-aici

și adu-mă

unde trebuie

și fă-mă

înapoi

și dă-mi

puterea,

dă-mi puterea

să pot înțelege;

trage-mă de mâini,

orice-ai fi tu,

adu-mă

înapoi,

adu-mă.

Înțelege-mă tu, Caută-mă tu,

căci eu eu una

nu o mai pot nu mai sunt

face. în stare.

scrisoare către orice ai fi tu, măreațo

și oriunde te-ai afla.

(Eu sunt în același loc;

doar cu alți ochi,

alte mâini,

alte urechi.

Nu știu dacă

îmi aparțin

toate.)

-Măriuca

[perzo-vujita]

[baoinsirius]

Eu te am iubit

Eu te-am iubit necondiționat și de la tine niciun gest n-am așteptat,

Te-am iubit cu ochii deschiși si cu priviri inocente continuu te-am căutat,

Te-am iubit cu trupul și sufletul în mod repetat,

Și orientată către sufletul tău în urmă m-am lăsat,

Iar ei m-au întrebat cum într-un timp atât de scurt eu te-am iubit

Căci sufletului meu nimic concret n-ai oferit,

Dar ei nu știau că de la început tu m-ai vrăjit

Și cu simpla ta prezență m-ai cucerit.

În capul meu ne-am fi potrivit ,ne-am fi putut lega sufletele

Și ne-am fi umplut de dragoste inimile

Însă cumva chiar dacă eu eram a ta, tu nu erai a mea,

Tu nu erai prezentă acolo în lumea ce dragostea ne-o oferea

Și negăsind femeia perfectă în imaginea mea

Te-ai frustrat și spre schimbări drastice m-ai îndemnat

Căci tu pe mine nu puteai a mă iubi necondiționat,

Iar eu nu te pot ierta că m-ai confundat cu al tău autoturism ce poate fi tunat

Și de pe o zi pe alta schimbat.

Eu nu sunt femeia ce ți-ai fi dorit să o iubești la infinit ,

Să o porți în sufletul hrănit de inima ce ți-am dăruit,

N-ai putut accepta tot ce eu avem de oferit

Iar la final tot tu ai răbufnit c-am îndrăznit să cer ceea ce tu de la mine ai primit.

Dar nu uita că-n viață ai de primit tot ceea ce ai de oferit.

Acum , acestea sunt rândurile prin care-ți transmit amărăciunea și durerea

Ce-mi plimbă-n suflet tăcerea.

Tăcerea unei inimi frânte ce-și așteaptă pieirea

Și uneori mai speră să-și regăsească iubirea.

#IEMT

[have-a-random-life]

[romaniasweetromania]

https://romaniasweetromania.com/2023/08/otilia-cazimir-vrei-sa-nu-mi-mai-spui-dumneata/

[frenezie-n-poezie]

Regretul

– Să fie lacrimă!

zisu-i-a inima gândului la o rundă de scrimă,

la aortă cu al spadei tăiș,

când iar se luptau într-un luminiș

din pădurea de conifere a vieții

în lumina galbenă a sfârșitului dimineții.

– Mereu câștigă, zice, spre mine,

înecându-se cu suspine,

cugetul cel supus

cu spada căzută și umerii-n sus

și-n jos. Se scuză

și îi tot tremură o buză.

Lacrima-i și ea destul de confuză

când curge pe-obrazul lui de satin.

Nu știe de-i fericire sau de-i chin

lipsa prezentă a trecutului hain,

sau, când e cazul, trecutul prezent

etern și de nemișcat,

sufocat de regret, îmbătat de păcat.

Și curge lin,

aproape imperceptibil,

în timp ce gândul se retrage din luptă și-i vine penibil

să recunoască

faptul că inima-i o spadasină nefirească,

nemiloasă,

nicicând să câștige nu-l lasă.

Deși cei doi doar exersează,

ca, în caz de, să lupte-mpreună,

dar nu se unesc decât, rar, sub lună,

când vine rațiunea și pe emoție-o sugrumă,

lăsând doar un vis:

ce-a fost, și s-a dus, și e de neatins.

Mi-amintesc într-o ceață de iarnă violentă,

oniric parcă, aventură stridentă,

că mi-era frig, dar mă încălzeam

și când s-a făcut cald și nu mai dârdâiam,

am împins plapuma de pe mine

și s-a făcut cioburi și cioburi și versuri străine

că mi-era prea cald și nu-mi mai era bine.

Și-acum, că iarnă-i iar, mă fac covrig

cu mine însămi, și tot mi-e frig.

– Să fie lacrimă!

– Dar oprește-te, inimă.

Vrei oare

să înghețăm și când e soare?

De ce spulberi tu tot ce găsesc ca fiind adevărat?

– Pentru că, în trecut, să-nving nu m-ai lăsat

și-atunci m-ajută Furiile

să te dobor pe loc și să îți ard pădurile.

[atsoukalidis]

“Mi-a bătut azi-noapte Toamna-n geam,

Mi-a bătut cu degete de ploaie...

Şi la fel ca-n fiecare an,

M-a rugat s-o las să intre în odaie,”

Ion Minulescu - Cu toamna in odaie