#Orchestra Filarmonicii din München
Explore tagged Tumblr posts
mesagerulneamt · 8 years ago
Text
În zona centrală a Romanului, unde se organizează tot soiul de manifestări publice, la doi pași de primărie, se află casa în care a văzut lumina zilei dirijorul Sergiu Celibidache. Clădirea, construită în stilul conacelor boierești, este părăsită de câțiva ani și în stare evidentă de degradare, semnalată prin mesaje de avertizare de tipul ”pericol de prăbușire”. Pentru cei care nu știu, trebuie precizat că, în Germania, țara de adopție a dirijorului, sunt păstrate și marcate cu plăci comemorative toate imobilele în care a locuit Celibidache. Desigur, în aceste condiții, faptul că tocmai casa în care s-a născut marele muzician – și în care a trăit până ce s-a mutat la Iași – este în mare suferință poate fi considerat nu doar o neglijență impardonabilă, ci și o ofensă adusă memoriei lui. Însă, dacă privitorul obișnuit vede o clădire care stă să cadă, ”cârpită” pe alocuri cu niște scânduri și acoperită parțial cu plasă de protecție, Laurențiu Leoreanu, primarul care s-a ocupat direct cu achiziționarea imobilului, până a deveni deputat, vede altceva: un monument salvat.
* Două sute de ani de istorie
Clădirea datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și este cunoscută și sub denumirea de ”Casa vornicului Done”, după numele altui celebru proprietar. Vornicul Grigore Done, care s-a mutat din Muntenia la Roman, în 1825, a construit biserica ”Sfântul Gheorghe” și a fost unul dintre oamenii de vază ai orașului. Locuința sa atrăgea atenția, at��t prin dimensiuni, cât și prin arhitectură. Casa are pivnițe suprapuse, bolți semicilindrice la parter, iar etajul este diferit, construit în stil clasic, cu fronton și coloane. Decorațiunile sunt, însă, în stil neoclasic la exterior (bosaje, cornișe la fronton) și de factură barocă în interior.
În afară de destinația de locuință, clădirea a avut și o utilitate publică: până în anul 2000, a găzduit liceul de artă. De 7 ani, însă, este neutilizată și inutilizabilă în actuala stare. O vreme a fost în litigiu, nu unul în justiție, ci un gen de negociere care s-a purtat între moștenitori și administrația locală. ”Inițial, au cerut 375.000 de euro, dar erau dispuși să lase până la 350.000”, ne-a declarat Laurențiu Leoreanu, primar al Romanului până la sfârșitul lui decembrie 2016. ”Pentru un imobil de asemenea dimensiuni, în centrul orașului nu era o sumă deplasată, dar eu am așteptat să se hotărască, le-am explicat cam cât trebuie investit și, în final, am reușit să obțin prețul nesperat de 100.000 de euro. Structura de rezistență ridica mari probleme, dar am consolidat-o, din bugetul local, și acum nu mai este în pericol de prăbușire, chiar dacă plăcuțele au rămas. Atât la parter, cât și la etaj, au fost montați tiranți metalici, care îi conferă siguranță. Noi am făcut un proiect, este depus la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, dar durează între 6 luni și un an numai așteptarea”.
Proiectul, aflat în ”așteptare”, este în valoare de aproape un milion de euro (4,3 milioane de lei), sumă la care Primăria Roman contribuie cu 77.000 de lei. Acum 4 ani, imediat după ce imobilul a fost cumpărat, primăria a mai întocmit un proiect de reabilitare (care, la vremea aceea, ajungea cam o treime din suma actuală), dar până la urmă nu s-a concretizat. Evident, romașcanii care aud de ceva timp de restaurarea clădirii, dar nu văd, concret, nicio ”mișcare”, consideră că autoritățile nu se implică suficient. De aceeași părere a fost artistul Dana Șoiman, care, anul trecut, pe 17 iunie, a organizat o expoziție de pictură și grafică la Muzeul de Artă ”Sergiu Celibidache” din Roman , în ideea de a-i aduce un omagiu marelui dirijor și de a trage un semnal de alarmă vizavi de ”halul” în care a ajuns casa în care s-a născut muzicianul.
* Planurile sună bine
Proiectul, depus vara trecută, prevede realizarea unui centru cultural. La parterul Casei Celibidache, ar urma să fie un muzeu al tradițiilor locale, cu spații pentru expoziții permanente, iar etajul va fi dedicat muzicii: sală de audiții (cu dotarea și echipamentele necesare) și încăperi dedicate dirijorului, unde vor fi expuse obiecte personale, fotografii, cărți și documente.
Evident, pentru ca toate planurile – frumoase de altfel – să devină realitate, prima condiție este să existe fondurile. Iar următoarea – o firmă care să aibă specialiști atât de buni încât să ”șteargă” toate urmele lăsate de cutremure și de trecerea celor două secole peste clădire, fără ca stilul și arhitectura să fie schimbate. Asta pentru că tot avem exemple nefaste, de diverse ”realizări”, cu tot felul de constructori-restauratori, care se întrec în diplome și premii, dar se dovedesc niște jalnici cârpaci, care nu fac diferența între un imobil de patrimoniu și un bloc ANL.
Și în această privință, acum parlamentarul Laurențiu Leoreanu este optimist: ”Avem specialiști aici, la noi, în municipiu, care au confirmat deja, prin lucrările pe care le-au făcut până acum. Oricine poate vedea cum arată Colegiul «Roman-Vodă», biblioteca, dar și multe imobile din centrul istoric. Suntem orașul cu cele mai multe clădiri de patrimoniu reabilitate. Dacă fiecare primar care a fost din 1989 încoace făcea măcar cât am făcut eu, cred că astăzi nu mai aveam niciun monument istoric nerestaurat”.
Casa Celibidache figurează, alături de Casa Spițerului Brukner, Spitalul Vechi și Cetatea Nouă (a lui Ștefan cel Mare) de la Gâdinți, pe Harta patrimoniului rănit, întocmită de Mircea Diaconu. Și nu figurează oriunde, ci la categoria ”intervenții de urgență”. Europarlamentarul a făcut apel la Ministerul Culturii să se implice pentru salvarea imobilului, însă probabil, din punctul de vedere al decidenților din minister, obiectivul deja fusese trecut pe lista ”rezolvat”, din clipa în care Primăriei Roman i s-a cerut să includă Ministerul în proiect. Nu ca finanțator, ci doar ca partener în demersuri, ceea ce înseamnă o creștere de punctaj la evaluarea proiectului. Acum rămâne de văzut cât de lungă va fi așteptarea – deja a trecut aproape jumătate de an – și cât de mult va conta memoria lui Celibidache pentru cei care vor decide soarta casei sale.
* Cine a fost Sergiu Celibidache
Sergiu Celibidache, unul dintre cei mai valoroși dirijori și compozitori ai tuturor timpurilor, s-a născut la Roman, la 28 iunie 1912. Primele lecții de compoziție și de pian le ia în copilărie, la Iași, unde se mută, împreună cu tatăl și cu cei trei frați ai săi. A urmat, în paralel, facultățile de filosofie și matematică, la București. În 1936, studiază compoziția la Academia de Muzică din Berlin. Aprofundează dirijoratul, la 25 de ani, cu Walter Gmeindl și devine absolventul Universității ”Friedrich Wilhelm”. A obținut doctoratul în muzică la Berlin.
Anul 1945 este unul norocos pentru tânărul muzician, care este numit, în ciuda vârstei, dirijor al celebrei Orchestre Filarmonice din Berlin, impunîndu-se prin profesionalism și originalitate. A părăsit Germania, în 1954, pentru a dirija renumite orchestre simfonice din Franța, Italia, Suedia, URSS, Israel, Austria, Brazilia, Argentina, Olanda, Anglia, România. Între anii 1962 și 1972, a dirijat Orchestra Radio din Stockholm. În perioada 1972-1977, a stat la pupitrul dirijoral al Orchestrei Radio din Stuttgart, iar din 1979 și până la sfîrșitul vieții a condus Orchestra Filarmonicii din München, aceasta devenind, sub conducerea sa, una dintre cele mai cunoscute din lume.
Timp de doi ani, între 1973 și 1975, a dirijat Orchestra Națională din Paris și, ocazional, orchestrele radio din Florența, Roma, Milano, Torino, Veneția, precum și Orchestra Regală din Copenhaga.
Stilul său dirijoral era foarte original, fiind cunoscut în special pentru varietatea tempo-urilor: astfel, cu cât pasajul muzical era mai bogat și mai complex, cu atât tempo-ul devenea mai lent, un stil care dădea un efect deosebit în sala de concert. Din acest motiv, Celibidache a refuzat înregistrările pe discuri.
Printre alte compoziții, Sergiu Celibidache este autorul unui impresionant Requiem, a patru simfonii și al unui Concert pentru pian și orchestră, rămase, în cea mai mare parte, inedite.
Sergiu Celibidache s-a stins din viață la 84 de ani, pe 14 august 1996, în Franța, în reședința sa din departamentul Loiret (în apropiere de Paris). A fost îngropat în micuțul cimitir din localitate.
Cristina MIRCEA
Patrimoniu: Casa celui mai mare dirijor din lume, abandonată de 7 ani În zona centrală a Romanului, unde se organizează tot soiul de manifestări publice, la doi pași de primărie, se află casa în care a văzut lumina zilei dirijorul Sergiu Celibidache.
0 notes
grupul-iubim-brasovul · 5 years ago
Text
Tumblr media
Zâmbete Culturale - cu Alexandra Grancea
Astăzi, de la ora 16.00, LIVE, la o nouă emisiune specială, "Zâmbete Culturale"!
Invitat - violonistul Florin Ionescu - Galați, solist al Filarmonicii Brașov!
Repere profesionale...
Violonist virtuoz, Florin Ionescu-Galaţi s-a impus în viaţa muzicală românească drept unul dintre vârfurile generaţiei sale. Născut la Bucureşti, în anul 1970, a început studiul viorii la vârsta de patru ani, sub îndrumarea tatălui său, cunoscutul violonist şi dirijor I. Ionescu-Galaţi. Apariţia în public alături de Orchestra Naţională Radio, la vârsta de zece ani, cu concertul de vioară de Kabalevski, prevestea un talent neobişnuit ce avea să devină curând cunoscut.
A studiat la Şcoala de Muzică din Braşov cu profesorul Radu Hamzea şi a absolvit cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la clasa maestrului Ştefan Gheorghiu.
Este laureat al concursurilor internaţionale „Usti nad Orlici” (Cehoslovacia), „Dinu Lipatti” şi „George Enescu” (România), „Tibor Varga” (Elveţia), „Paganini” (Italia), „Wieniawski” (Polonia).
Cariera sa internaţională, începută în 1982, s-a derulat spectaculos în recitaluri şi concerte alături de ansambluri cunoscute ca: orchestrele simfonice de la Graz, Saarbrucken, Marsilia, München, Genova, Atena, Istanbul, Ankara, Izmir, Chişinău, orchestrele radio din Basel, Bucureşti, etc., în săli de renume din Europa, SUA şi Japonia, precum „Gasteig” şi „Herkule” din München, „Carnegie Hall” din New York, „Beethoven Halle” – Bonn, „Santory Hall” – Tokyo. În diverse formule camerale a colaborat cu Ayla Erduran, Viktor Pikaisen, Viktor Tretiakov, Lory Wallfisch, Valentin Gheorghiu.
A realizat înregistrări de referinţă pentru posturi de radio sau TV din Germania, Turcia, Franţa, Japonia, SUA. În ţara noastră artistului i s-a acordat Premiul Televiziunii Române (1996, 1997) şi Premiul Pro TV pentru participarea ca solist în concertul televizat co-producţie România-America, Marele Premiu al Uniunii Criticilor şi Interpreţilor români (1996), Premiul pentru promovarea muzicii româneşti în ţară şi în străinătate acordat de Uniunea Criticilor Muzicali (2002) și Cel mai bun solist al Anului 2002 în Turcia.
Pianista Corina Ibănescu s-a născut la Brașov într-o familie de intelectuali (tatăl doctor, mama profesoară), mari iubitori ai artelor, și a studiat pianul la Şcoala generală de muzică din orașul natal cu prof. Cornelia Orban și pianiștii Horia Cristian, și Gabriela Popescu. Și-a continuat studiile la Liceul de muzică „George Enescu” din Bucureşti sub îndrumarea renumitei profesoare Ludmila Popişteanu.
Este licenţiat-cu 10- a Conservatorului de Muzică ,,Ciprian Porumbescu din Bucureşti (specializarea pian, clasa prof. univ. Sandu Sandrin). A urmat cursuri de perfecţionare pianistică la Academia ,,Mozarteum” din Salzburg, Austria, sub îndrumarea celebrului pianist și dirijor, Carlo Zecchi.
0 notes
radioromania · 6 years ago
Text
Moştenitorii României muzicale, la Sala Radio
(12 martie 2019)
Violoncelistul Andrei Ioniţă, singurul câştigător român al prestigiosului concurs Ceaikovski de la Moscova, va susţine, alături de pianista japoneză Naoko Sonoda, un recital în cadrul proiectului Moştenitorii României muzicale organizat de Radio România Muzical şi Rotary Club Pipera. Evenimentul este programat luni, 15 aprilie, de la ora 19:00, la Sala Radio şi se va ţine cu casa închisă, putând fi însă ascultat la Radio România Muzical. În program figurează Sonata nr. 5 de Ludwig van Beethoven, Două piese op. 2 de Serghei Rahmaninov şi Sonata în La major de César Franck.
Recitalul este urmat de o sesiune de autografe în foaierul Sălii Radio, prilej de prezentare a primului CD de autor pe care apare numele lui Andrei Ioniţă, album lansat pe 15 martie 2019 la casa engleză Orchid Classics.
Moştenitorii României muzicale este un proiect inaugurat în 2018 de Radio România Muzical şi Rotary Club Pipera, cu ocazia Centenarului României mari. Succesul festivalului de pian propus între 16 şi 18 octombrie a determinat organizatorii să continue această iniţiativă de a-i prezenta în recitaluri pe tinerii muzicieni ai României, deja confirmaţi pe mari scene internaţionale, pe care îi putem asculta însă mai rar şi acasă. Recitalurile din cadrul seriei Moştenitorii României muzicale se adresează şi acelui tip de public care, deşi interesat de cultură, nu ajunge des în sala de concert, mai ales din cauza unui program foarte încărcat: recitalurile au o durată maximă de o oră, se desfăşoară fără pauză şi prezintă un repertoriu accesibil pentru un public larg.
Luni, punctul central de atractivitate este calitatea ieşită din comun a muzicienilor protagonişti. Andrei Ioniţă (25 ani) este unul dintre cei mai apreciaţi tineri violoncelişti ai momentului la nivel mondial, un talent ieşit din comun, cu o tehnică şi muzicalitate strălucitoare. Cea mai mare reuşită a sa rămâne câştigarea, în 2015, a Concursului Ceaikovski de la Moscova, o performanţă excepţională. Andrei Ioniţă a devenit astfel primul român care a cucerit medalia de aur la această competiţie. Printre laureaţii concursului Ceaikovski s-au numărat, de-a lungul anilor, pianiştii Van Cliburn, Vladimir Ashkenazy, Grigory Sokolov, Denis Matsuev, Daniil Trifonov, violonistul Gidon Kremer.
Andrei Ioniţă a început studiul pianului de la vârsta de 5 ani, iar la 8 ani a luat primele lecţii de violoncel. A studiat violoncelul alături de Ani Marie Paladi, în paralel urmând cursurile Colegiului Naţional Sf. Sava din Bucureşti, profilul matematică-informatică; a. A fost apoi studentul lui Jens Peter Maintz la Universitatea de Arte din Berlin. Palmaresul său include şi alte premii importante, la Concursurile Aram Haciaturian de la Erevan, ARD din München sau Emanuel Feuermann din Berlin.
Andrei Ioniţă a cântat deja pe scene prestigioase din Europa, SUA şi Asia, în recital sau în concerte alături de orchestre precum Filarmonicile din München, Tokyo şi din Sankt Petersburg sau Filarmonica Cehă. În cadrul festivalului Enescu 2017 Andrei Ioniţă a apărut alături de Orchestra Filarmonicii din München, condusă de Valery Gergiev, dirijor care a contribuit mult la promovarea tânărului violoncelist român. În noiembrie 2018, Andrei Ioniţă a revenit pe scena Sălii Radio, solist al BBC Philharmonic Orchestra, în cadrul Festivalului RADIRO. La Sala Radio, va apărea din nou pe 14 iunie, în concertul care închide stagiunea 2018-2019 a Orchestrei Naţionale Radio.
Între anii 2016-2018, Andrei Ioniţă a fost parte a proiectului BBC New Generation Artists, înregistrările pentru BBC fiind editate pe un disc lansat la Orchid Classics.
În ultimii ani, Andrei Ioniţă a evoluat în recitaluri alături de pianista japoneză Naoko Sonoda, specializată în muzică de cameră. Ea a susţinut numeroase recitaluri alături de nume sonore ale prezentului, ceea ce nu a împiedicat-o ca, în paralel, să evolueze şi în concerte cu orchestre, în special în Germania. Naoko Sonoda a studiat la Universitatea de Arte din Berlin, ca şi Andrei Ioniţă. În calitate de pianist acompaniator, Naoko Sonoda activează în cadrul unor concursuri internaţionale prestigioase, iar din stagiunea 2017-2018, este şi pianist-acompaniator în cadrul stagiunii de la Carnegie Hall din New York, unde a şi cântat împreună cu Andrei Ioniţă.
Moştenitorii României muzicale este un proiect organizat în parteneriat de Radio România Muzical şi Rotary Club Pipera. Următoarele recitaluri din această serie au loc la Sala Radio în 6 iunie (pianista Axia Marinescu), 12 octombrie (violonista Ioana Cristina Goicea) şi 14 noiembrie (pianista Sînziana Mircea).
Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Rador, TVR, Agerpres, revista Cariere, Adevărul, Dilema veche, Historia, Observator cultural, Zeppelin, Psychologies, Tv Mania, Avantaje, liternet.ro.
Cu sprijinul: Hotel Epoque.
Serviciul  Comunicare  şi  Relaţii  Publice
Adăugat de Luciana Gingăraşu
Tumblr media
0 notes
rudyroth79 · 7 years ago
Text
Trei orchestre celebre și al doilea lor concert din ediția 2017 a Festivalului ”George Enescu” (10 septembrie)
Trei orchestre celebre și al doilea lor concert din ediția 2017 a Festivalului ”George Enescu” (10 septembrie)
Trei orchestre celebre susțin cel de-al doilea lor concert în cadrul ediției 2017 a Festivalului Internațional ”George Enescu” duminică, 10 septembrie 2017. Încep cu programul de la ora 16.30, de la Ateneul Român, când ne vom reîntâlni cu Orchestra de Cameră din Lausanne și tânărul dirijor Joshua Weilerstein, care au încântat publicul sâmbătă mai ales cu Simfonia a III-a, ”Eroica” de Beethoven.…
View On WordPress
0 notes
stiri-noi · 7 years ago
Text
Violonistul-vedetă Ray Chen, pe scena Festivalului George Enescu 2017 - Realitatea
0 notes
radioromania · 6 years ago
Text
Simfonia nr. 1 de Mozart, pe scena Sălii Radio
(1 aprilie 2019)
Mozart avea doar 8 ani când a compus prima sa simfonie. Era deja cunoscut ca un copil minune al Europei în calitate de interpret, dar nu marcase încă lumea muzicală şi în calitate de compozitor. Avea să mai lase posterităţii încă aproximativ 600 de compoziţii, în doar aproape 36 de ani de viaţă, fiind considerat, poate mai mult decât orice alt compozitor, un geniu al muzicii.
Simfonia nr. 1 face parte din programul pregătit de Orchestra de Cameră Radio, pentru concertul pe care îl prezintă miercuri, 3 aprilie (ora 19:00), pe scena Sălii Radio. Afişul serii mai cuprinde Serenata notturna în Re major de Amadeus, Simfonia nr.1 – Beethoven şi Variaţiuni pe o temă Rococo pentru violoncel şi orchestră de Ceaikovski.
Evenimentul se va derula sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin - dirijor permanent la Filarmonica Banatul din Timişoara, aplaudat la pupitrul filarmonicilor din ţară, dar şi în afara României. În 1998, Gheorghe Costin a fost invitat să dirijeze Orchestra de cameră London Schubert Players Orchestra, la Festivalul Internaţional de la Windsor. În 2011 şi 2017 a dirijat Lebanese Philharmonic Orchestra din Beirut, iar în 2016 s-a aflat la pupitrul Orchestrei de Cameră din Wernigerode (Germania).
Violoncelistul Filip Papa – apreciat atât ca solist-concertist în ţară (Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca ş.a.) şi în străinătate (Elveţia, Germania), cât şi ca membru al cunoscutului Cvartet Ad libitum, este invitat special al Orchestrei de Cameră Radio, în acest concert special Mozart/Beethoven/Ceaikovski.
Gheorghe Costin a fost dirijor permanent al filarmonicilor din Târgu-Mureş (1986-1988) şi Iaşi (1988-2001), iar din anul 2001 este dirijor permanent la Filarmonica Banatul din Timişoara. Printre punctele importante din cariera sa dirijorală se numără concertele derulate sub bagheta sa la Grand Prix Maria Callas – Atena (1990 - 2010), Festivalul şi Concursul Internaţional George Enescu (ediţiile 1991, 2003, 2007 şi 2011), Festivalul de operă Mario del Monaco de la Fano (Italia – 1991), Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi – Bucureşti (ediţiile 1992, 1993 şi 2016), Festivalul Mozart Cluj-Napoca (2003, 2006), Concursul Pacem in Terris (Bayreuth – 1997, 1999, 2001) ş.a.
A efectuat turnee în Austria, Germania, Franţa, Spania, Portugalia, Italia, Elveţia, Grecia, Anglia, Olanda, Belgia şi Canada, în renumite săli de concerte, precum: Sala UNESCO – Paris, Sala Gasteig, Herkulessaal der Residenz şi Carl Orff – Saal (München), Megaro Moussikis (Atena).
Cu o vastă experienţă de instrumentist membru al Cvartetului Ad libitum, de solist-instrumentist în orchestra simfonică a Filarmonicii Moldova din Iaşi (1998-2008), violoncelistul Filip Papa a susţinut numeroase concerte în calitate de solist-concertist. Născut la Timişoara într-o familie de muzicieni, Filip Papa a început studiul pianului şi apoi al violoncelului în oraşul natal, a continuat la Liceul de Muzică din Cluj-Napoca şi la Conservatorul George Enescu din Iaşi. În 1998, sub îndrumarea violonistului Bujor Prelipcean, împreună cu ceilalţi trei colegi de la clasa de muzică de cameră a pus bazele Cvartetului Ad libitum, formaţie repede remarcată pe scena muzicală din România şi din Europa, obţinând atât premii naţionale cât şi internaţionale.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona online prin reţeaua www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.
Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro.
Serviciul  Comunicare  şi  Relaţii  Publice
Adăugat de Luciana Gingărașu
Tumblr media
0 notes
radioromania · 6 years ago
Text
Câştigătorul Festivalului de Pian de la New York, pianistul Florian Mitrea, concert 100% Beethoven la Sala Radio
(20 martie 2019)
Există cel puţin trei motive pentru care concertul programat vineri, 22 martie (ora 19:00), la Sala Radio este unul de excepţie. Un eveniment dedicat 100% titanului Beethoven, pianistul multipremiat internaţional Florian Mitrea, care în 2018 a câştigat Festivalul Internaţional de Pian de la New York, ceea ce a dus la debutul său în celebra sală de concerte Carnegie Hall, şi dirijorul Ladislau Horvath, concertmaestru al orchestrei italiene Maggio Musicale Fiorentino, sunt „ingredientele” unei seri muzicale de neratat! În interpretarea Orchestrei Naţionale Radio veţi asculta două compoziţii semnate de Beethoven: Concertul nr. 1 în do major pentru pian şi orchestră şi Simfonia a V-a (cunoscută şi ca Simfonia Destinului).
Descris de Martha Argerich ca „un tânăr pianist extraordinar”, Florian Mitrea este câştigătorul Concursului de Pian al Royal Overseas League (Londra), şi dublu-laureat la Concursurile Internaţionale de Pian de la Glasgow - 2017, Saint Priest - 2017, Hamamatsu - 2015 şi München ARD - 2014. Lista de distincţii continuă cu premii la Harbin, în China, în 2018, Manchester şi Verona, în 2016. Florian Mitrea a susţinut concerte şi recitaluri în săli precum: Studiourile Radiodifuziunii Bavareze din München, Rokoko-Saal din Bayreuth, Stadtcasino din Basel, Bunka Kaikan din Tokyo, Centrul de Arte din Seul, St Martin-in-the-Fields şi Steinway Hall – Londra ş.a.
Florian Mitrea este stabilit în Marea Britanie, din 2008, unde este decorat cu Medalia de Argint de Ordinul Muzicienilor din Marea Britanie. A fost solistul orchestrelor Philharmonia din Londra, Collegium Musicum din Basel, al Filarmonicii George Enescu din Bucureşti şi al Orchestrei de Cameră Radio. Discul său de debut Following the River, premiat ca cel mai apreciat CD al anului 2018 de către ascultătorii Radio România Muzical, a fost descris ca fiind „o colecţie muzicală cu caracter foarte personal, prezentată elegant şi interpretată cu măiestrie” (The Cross-Eyed Pianist), „un pariu al unui pianist despre care vom mai auzi multe” (Cătălin Sava, în Republica).
Absolvent al Liceului de Muzică George Enescu, Florian Mitrea a câştigat o bursă de studiu la Academia Regală de Muzică de la Londra, unde a absolvit cu cele mai înalte distincţii, şi unde este în prezent profesor în cadrul Facultăţii de Pian. Oferă în mod regulat ă cursuri de măiestrie în Japonia, iar la Bucureşti a fondat programul pentru tineri pianişti Hoinar, proiect al Centrului Român de Muzică din Bucureşti.
Muzician cu o bogată carieră internaţională, Ladislau Horvath colaborează de peste 25 de ani cu marele dirijor Zubin Mehta, în cadrul apreciatei orchestre italiene din Florenţa: Maggio Musicale Fiorentino. În anul 2006 a fost numit şi dirijor principal şi concert-maestru al Orchestrei I Solisti Fiorentini (creată de cunoscutul dirijor italian Riccardo Muti), cu care a susţinut numeroase concerte.
Artist plurivalent: dirijor, solist, muzician de cameră, concert-maestru şi pedagog, Ladislau Horvath reprezintă a 5-a generaţie de muzicieni în familia sa. În calitate de concert-maestru a colaborat cu orchestre de prestigiu, precum Accademia di Santa Cecilia - Roma, Teatro Massimo - Palermo, Teatro Carlo Felice - Genova, Orchestra Simfonica de Tenerife, Orchestra Simfonica di Barcelona e Catalunya, Orchestra Gulbenkian - Lisabona ş.a. În anul 2014 a debutat cu deosebit succes ca dirijor de operă, cu Bărbierul din Sevilla, la Teatrul Manzoni din Pistoia. Ca muzician de cameră, a creat orchestra de cameră Musici Mundi şi formaţia Consonanza, cu care a participat la Festivaluri Internaţionale (Japonia, Grecia, Portugalia, Italia, Kenya).
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona online prin reţeaua www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.
Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro.
Serviciul  Comunicare  şi  Relaţii  Publice
Adăugat de Luciana Gingăraşu
Tumblr media
0 notes
radioromania · 6 years ago
Text
Bolero-ul lui Ravel la Sala Radio
(12 martie 2019)
Obsesiv, senzual sau banal de minimalist? Celebrul Bolero semnat de Ravel - una dintre lucrările care au captivat cel mai mult imaginaţia publicului de-a lungul timpului, va fi interpretat de Orchestra Naţională Radio, vineri, 15 martie (ora 19:00), la Sala Radio, sub bagheta lui Gabriel Bebeşelea.
Bolero este cea mai cunoscută lucrare semnată de compozitorul francez Maurice Ravel şi a fost creat iniţial pentru Ida Rubinstein, o apreciată dansatoare şi actriţă de origine rusă a epocii, care a dansat câţiva ani în cadrul celebrei companii Ballets Russes. Ravel fusese atras de ideea de a crea o lucrare bazată pe o singură temă care să „crească” prin „acumulare” instrumentală. Bolero-ul său a avut un succes extraordinar la premiera de la Opera din Paris, din 1928, în coregrafia Bronislavei Nijinska, sora balerinului Vaslav Nijinsky.
Afişul serii cuprinde şi alte trei creaţii care fac din concertul Orchestrei Naţionale Radio un eveniment de excepţie: suita Valses nobles et sentimentales, intitulată de Ravel în acest mod ca un omagiu adus marelui compozitor austriac Franz Schubert (care a compusese o lucrare intitulată asemănător), Enescu - Suita nr. 2 pentru orchestră şi Rachmaninov - Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră. La pian îl veţi aplauda pe Horia Mihail, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, cunoscut publicului larg mai ales prin turneele sale naţionale derulate sub titlul Pianul Călător.
Dirijor Principal al Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca, la doar 31 de ani Gabriel Bebeşelea este unul dintre cei mai apreciaţi tineri dirijori români. A câştigat premiul Ia Competiţia de dirijat Lovro von Matacic (Zagreb - 2015) şi premiul I la Concursul de dirijat Jeunesses Musicales, Bucureşti - 2010. De asemenea, a fost semifinalist al concursului de dirijat Donatella Flick, organizat de London Symphony Orchestra (2014) şi semifinalist al cunoscutei competiţii Gustav Mahler - Bamberg (Germania), 2016.
Printre colaborările importante din agenda sa din stagiunea curentă şi din cele viitoare se numără: Royal Philharmonic Orchestra, Rundfunk-Sinfonieorchester - Berlin, Konzerthausorchester - Berlin, Barcelona Symphony Orchestra, Orchestra Naţională a Filarmonicii din Rusia, Singapore Symphony Orchestra ş.a.
A fost numit dirijor al Operei Naţionale Române Iaşi în stagiunea 2011-2012, cel mai tânăr dirijor care ocupa o astfel de funcţie. Bursa oferită în 2011 de Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti i-a permis un stagiu de asistenţă la renumita Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam. Această participare a fost o şansă unică în dezvoltarea sa muzicală. Astfel a avut ocazia să participe la repetiţiile şi concertele „celei mai bune orchestre din lume” (Gramophone 2008) şi să îi vadă la lucru pe cei mai reprezentativi dirijori contemporani: Mariss Jansons, Bernard Haitink, Herbert Blomstedt, Christoph von Dohnanyi, Philippe Herreweghe, David Zinman, Eliahu Inbal.
După 14 ani de studii în România, Horia Mihail a urmat cursurile Universităţii din Illinois, obţinând diplomele de absolvire şi de masterat în 1995. După ce a fost lector universitar la Boston University, Horia Mihail a revenit la Braşov în toamna anului 2002 ca solist al filarmonicii din oraş şi membru al deja cunoscutei formaţii Romanian Piano Trio, alături de violonistul Alexandru Tomescu şi violoncelistul Răzvan Suma, cu care a susţinut concerte de mare succes în ţară şi străinătate. În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, München, Paris, Lisabona, Londra, în Danemarca, Germania, Ungaria, Spania, Bulgaria sau Republica Moldova, dar şi în Argentina, Chile, Statele Unite, China, Malayesia sau Japonia.
Proiectele în care artistul a fost implicat în fiecare an sunt Pianul călător, Duelul viorilor, alături de Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, Flautul de aur, alături de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi Vioara lui George Enescu la sate, alături de Gabriel Croitoru.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona online prin reţeaua www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.
Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro.
Serviciul  Comunicare  şi  Relaţii  Publice
Adăugat de Luciana Gingăraşu
Tumblr media
0 notes
radioromania · 6 years ago
Text
De la pupitrul London Philharmonic, Ralf Sochaczewsky dirijază la Sala Radio
(11 februarie 2019)
A fost dirijor-asistent al lui Vladimir Jurowski la pupitrul celebrei orchestre London Philharmonic, a dirijat operă la Teatrul Balşoi din Moscova şi este dirijor principal al Corului CantusDomus din Berlin. Dirijorul german Ralf Sochaczewsky este invitatul special al concertului prezentat miercuri, 13 februarie (ora 19:00) de Orchestra de Cameră Radio. Evenimentul de la Sala Radio se va derula cu participarea unuia dintre cei mai cunoscuţi pianişti români – Horia Mihail, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România.
Programul serii de la Sala Radio reuneşte mari compozitori: Haydn - Concertul pentru pian în Sol major, Mozart - Simfonia nr. 38 - Praga şi două creaţii semnate de Josef Suk (1874 –1935): Serenada pentru orchestră de coarde şi Meditaţie asupra coralului Sf. Wenceslas pentru orchestră de coarde. Compozitor şi violonist ceh, Suk a făcut parte dintr-o apreciată familie de muzicieni din Cehia, mentorul său fiind marele compozitor ceh Antonín Dvořák.
Ralf Sochaczewsky a primit primele lecţii de dirijat în Berlin, oraşul său natal, la Universitatea de Muzica (UdK), şi ulterior a devenit student la Universitatea de muzică Hanns Eisler unde a frecventat cursul de dirijat-orchestră şi pe cel de dirijat-cor.
În stagiunea 2003-2004 a fost dirijor-asistent la diferite coruri radio din Olanda. De atunci a dirijat Corul de cameră Rias, Corul Radio Berlin, Corul Radio France, Corul Ernst Senff, Cappella Amsterdam şi Corul Filamonicii din Praga şi dirijează constant Capella Cracoviensis. Până în prezent Ralf Sochaczewsky a dirijat numeroase orchestre, precum: London Philharmonic, Konzerthaus Berlin, Orchestra Naţională Radio, Brandenburger Sinfoniker, Orchestra de Cameră a Filarmonicii din Minsk.
Ralf Sochaczewsky a dirijat şi operă, debutând la Teatrul Balşoi din Moscova, dirijând apoi la Opera Comică Berlin, Opera Naţională din Strasbourg şi Teatrul Naţional din Vilnius. Între 2008-2010 a fost dirijor-asistent al lui Vladimir Jurowski la pupitrul celebrei orchestre London Philharmonic, iar din 2011 la Berlin Philharmonic Orchestra şi Mahler Chamber Orchestra. În vara anului 2008 a fost dirijor-asistent la Festivalul de Operă de la Glyndebourne pentru producţia Despre dragoste şi alţi demoni de P. Eötvös şi în 2010 la producţia cu opera Rake’s Progress de I. Stavinski.
Pianistul Horia Mihail a debutat în oraşul său natal (Braşov) interpretând Concertul în Re major de Haydn la vârsta de 10 ani. După 14 ani de studii în România, Horia Mihail a urmat cursurile Universităţii din Illinois. După ce a fost o perioadă de trei ani lector universitar la Boston University, Horia Mihail a revenit la Braşov în toamna anului 2002 ca solist al Filarmonicii şi membru al deja cunoscutei formaţii Romanian Piano Trio, alături de violonistul Alexandru Tomescu şi violoncelistul Răzvan Suma, cu care a susţinut concerte de mare succes în ţară şi străinătate.
În aprilie 2011, artistul a susţinut un turneu naţional de recitaluri solo cu un program integral Franz Liszt intitulat Pianul călător – Pe urmele lui Franz Liszt, care a stat la baza unui CD live apărut la Editura Casa Radio, proiect pe care artistul l-a continuat prin turnee ulterioare sub titlul Pianul călător.
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, München, Paris, Lisabona, Londra, în Danemarca, Germania, Ungaria, Spania, dar şi în Argentina, Chile, Statele Unite, China, Malayesia sau Japonia.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona online prin reţeaua www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.
Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro.
Serviciul  Comunicare  şi  Relaţii  Publice
Adăugat de Luciana Gingăraşu
Tumblr media
0 notes
rudyroth79 · 6 years ago
Text
Festivalul Regal de Operă ”Virginia Zeani” anunță, la Gala de deschidere, concertul-eveniment care-i va reuni pe scenă pe doi dintre cei mai apreciați muzicieni ai lumii: violonistul român Leonard Furda, în prezent membru al Orchestrei de Cameră din Viena, și artista româno-britanică Nelly Miricioiu – una dintre sopranele de referință ale operei internaționale. Ovaționați pentru excelență pe scene internaționale prestigioase, cei doi muzicieni se vor întâlni în cadrul spectacolului de gală care deschide, vineri, 31 mai 2010, de la ora 19.30, la Palatul Culturii din Târgu Mureș, cea de-a treia ediție a Festivalul Regal de Operă ”Virginia Zeani”.
Instruit de ilustrul muzician maghiar de origine română Ștefan Ruha, violonistul Leonard Furda a păstrat, insuflată de strălucitul său maestru, o delicată aplecare către concertele din ciclul ”Anotimpurile” de Antonio Vivaldi, lucrări incluse, într-o selecție proprie, în concertul de la Târgu Mureș.
Apreciată atât de publicul meloman de pretutindeni, dar și de cea mai exigentă critică de specialitate, Nelly Miricioiu, un ”rar fenomen vocal al acestui secol” –, strălucitoare la Covent Garden Royal Opera House, Metropolitan Opera din New York sau Scala din Milano, a fost aplaudată alături de marile voci ale operei mondiale, de la José Carreras, José Cura sau Neil Schicoff, la Plácido Domingo, Roberto Alagna sau Alfredo Kraus.
Organizat de Asociația ”Together on Top”, în parteneriat cu Primăria din Târgu Mureș, Instituția Prefectului – Județul Mureș și Consiliul Județean Mureș, Festivalul Regal de Operă ”Virginia Zeani” și-a câștigat prestigiul printre primele trei cele mai importante competiții ale scenei lirice găzduite de România și este o reverență adusă Virginiei Zeani, una dintre marile soprane ale lumii, care s-a născut în Transilvania.
Invitațiile pentru concertul din Târgu Mureș au fost puse la dispoziția publicului online, pe site-ul oficial al festivalului, https://virginiazeanifestival.com/. Fondurile obținute în cadrul acestui eveniment vor fi donate pentru amenajarea unui muzeu în casa în care s-a născut soprana Virginia Zeani, în comuna Solovăstru, Județul Mureș.
Maestru acompaniator: Peter Kolcsar. Orchestra Festivalului Regal de Operă ”Virginia Zeani”.
Leonard Furda. Prin har și inspirație, dublate de aplecare pentru studiu și o tehnică desăvârșită, Leonard Furda i-a câștigat admirația ilustrului violonist Ștefan Ruha, care a admis, de-a lungul ultimilor săi patru ani de viață, să-i definitiveze educația muzicală, contribuind esențial la dezvoltarea personalității artistice a tânărului muzician clujean. Artist emerit și muzician multipremiat internațional, Ștefan Ruha este cunoscut publicului larg, printre altele, pentru meritul de a fi interpretat lucrări incluse pe coloana sonoră a filmului biografic românesc ”Ciprian Porumbescu”, lansat în 1973 în regia lui Gheorghe Vitanidis. Pentru melomani, numele lui Ștefan Ruha rămâne legat de ”Anotimpurile” lui Vivaldi, ciclu de concerte reluat de-a lungul carierei sale și interpretat cu virtuozitate alături de orchestre din România sau din lume. Această prețioasă moștenire adaugă semnificații repertoriului ales de Leonard Furda pentru concertul de la Târgu Mureș. Pornită sub semnul ilustrului său maestru, cariera artistică a violonistului Leonard Furda a început devreme. Născut la Cluj-Napoca, violonistul Leonard Furda a urmat Liceul de Muzică ”Sigismund Toduță” sub îndrumarea profesorului Adrian Tarța și studiile superioare la Academia de Muzică ”Gheorghe Dima”, la clasa prof. univ. Victoria Nicolae. A fost remarcat în fie recitaluri camerale, alături de muzicieni ca Csiky Boldizsár Jr., Leonhard Westermayr sau Cipriana Gavrișiu, fie ca solist, alături de importante orchestre. Leonard Furda a concertat pe scena Ateneului Român din București și pe cea a Filarmonicii din München. Din 2010 s-a stabilit la Viena, unde absolvit studiile de master la Konservatorium Wien Privatuniversität, la clasa profesorului Thomas Christian. În prezent, violonistul român este membru permanent al Orchestrei de Cameră din Viena.
Nelly Miricioiu. Născută la Adjud, pe 31 martie 1952, Nelly Miricioiu este recunoscută pentru marile roluri din repertoriului liric (Floria Tosca, Lucia di Lammermoor, Mimi sau Manon Lescaut) sau pentru partituri de operă rară, semnate de Rossini, Donizetti, Pacini sau Mercadante. Este o artistă a c��rei versatilitate de expresie vocală este întrecută doar de ușurința de a trece, alături de public, uneori în cadrul aceluiași spectacol, printr-o vastă gamă de stări de spirit – de la suspiciune, la speranță, de la iubire sau ură, la bucurie, mândrie, uneori o furie amară și chiar nebunie. Repertoriul ei include roluri principale în operele lui Donizetti, precum Maria Stuarda, Anna Bolena, Roberto Devereux. A fost aplaudată, de asemenea, în ”Tosca” de Puccini sau ”Traviata” de Verdi. De-a lungul întregii sale cariere a fost descrisă cu superlative absolute de presa internațională, de la ”New York Times” și ”Evening Standard” sau ”BBC”, la ”Times” și ”Opera Magazine”. A părăsit România în 1981, la vârsta de 29 de ani, după o perioadă în care a fost angajată a Operei din Brașov. S-a stabilit în Marea Britanie și a debutat la Scottish Opera din Glasgow cu rolul Violettei din ”La Traviata”. În 1982 a cântat pentru prima dată la Covent Garden, în rolul Neddei din ”Paiațe”, iar un an mai târziu a apărut pentru prima dată în fața publicului de la faimoasa Scala, cu rolul Lucia di Lammermoor. A cântat alături de unii dintre cei mai prestigiosi dirijori și interpreți ai lumii: în ”Tosca” i-a întâlnit pe scenă pe José Carreras, José Cura și Neil Shicoff, iar în ”Boema” – pe Plácido Domingo. Vreme de zece ani, începând din 1986, a susținut seria concertelor de matineu “Vara” la sala de concerte Concertgebouw din Amsterdam, una dintre cele mai importante instituţii muzicale ale lumii. În prezent, Nelly Miricioiu trăiește în Marea Britanie. Pedagog și maestru exigent, Nelly Miricioiu este unul dintre cei mai apreciați profesori la Covent Garden.
Cea de-a III-a ediție a Festivalului Internațional de Operă ”Virginia Zeani” va avea loc La Târgu Mureș, Reghin și Cluj, în perioada 31 mai – 9 iunie. Cele trei orașe vor găzdui evenimente de înaltă ținută, concerte extraordinare, spectacole pentru copii, evenimente speciale dedicate muzicilor tinere sau ateliere susținute de cei mai importanți profesioniști ai operei mondiale. Tineri artiști din toate țările lumii, din Iran, Australia, Coreea de Sud, Serbia sau Armenia, concurează în cadrul prestigiosului ”L’Assoluta Virginia Zeani Royal Voice Competition” pentru Marele Trofeu care, prin bunăvoința Casei Regale a României, poartă sigiliul Regelui Mihai I.
Festivalul regal de Operă ” Virginia Zeani”
Co-producător: TVR
Parteneri: Primăria Municipiului Târgu Mureș
Consiliul Județean Mureș
Instituția Prefectului – Județul Mureș
Festivalul se bucură de sprijinul SABION.
Știri: Deschiderea de Gală a Festivalului Regal de Operă ”Virginia Zeani” (31 mai 2019, Târgu Mureș) Festivalul Regal de Operă ”Virginia Zeani” anunță, la Gala de deschidere, concertul-eveniment care-i va reuni pe scenă pe doi dintre cei mai apreciați muzicieni ai lumii: violonistul român Leonard Furda, în prezent membru al Orchestrei de Cameră din Viena, și artista româno-britanică Nelly Miricioiu – una dintre sopranele de referință ale operei internaționale…
0 notes
radioromania · 6 years ago
Text
Ryan Bancroft dirijează 100% Beethoven, la Sala Radio!
Ryan Bancroft dirijează 100% Beethoven, la Sala Radio!
(23 octombrie 2018)
Tânărul dirijor american Ryan Bancroft (28 de ani) a câştigat în acest an Premiului I şi Premiului Publicului la Concursul Malko destinat tinerilor dirijori, una dintre cele mai prestigioase competiţii de gen din lume, organizate la Copenhaga de Orchestra Simfonică Radio Daneză. Succesul a fost urmat de 24 de angajamente, ce presupun dirijarea unor importante orchestre din Italia, Elveţia, Spania, Canada şi China. Vineri, 26 octombrie (ora 19:00), publicul român are şansa de a-l aplauda pe Ryan Bancroft alături de Orchestra Naţională Radio, într-un concert extraordinar 100% Beethoven, la Sala Radio.
Două dintre cele mai cunoscute creaţii ale „titanului” (cum este numit Beethoven), Concertul nr. 5 pentru pian şi orchestră – supranumit Imperialul şi Simfonia nr. 6 – Pastorala, compun programul evenimentului de la Sala Radio. Concertul se va derula cu participarea pianistului Horia Mihail, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, care a susţinut peste 1.000 de concerte cu numeroase orchestre simfonice din România şi apreciate recitaluri în străinătate.
Văzut de Bizet ca un Prometeu al muzicii, sau un colos dincolo de înţelegerea majorităţii muritorilor aşa cum afirma marele violonist Yehudi Menuhin, Beethoven este considerat un geniu al muzicii. Concertul nr. 5 pentru pian şi orchestră – Imperialul, ultimul concert de pian compus de Beethoven, a fost creat în 1809, la Viena. În timp ce oraşul era sub asediul lui Napoleon, Beethoven compunea în pivniţa casei fratelui său, cu perne pe urechi, ca să se protejeze de zgomotul puternic al artileriei! Probabil că această perioadă, plus tonalitatea care corespunde şi simfoniei sale Eroica, au făcut să nască subtitlul Imperialul. Lucrarea a fost dedicată Arhiducelui Rudolf al Austriei, elevul şi, în acelaşi timp, un mecena pentru Beethoven. Simfonia nr. 6 – Pastorala este o mărturisire a dragostei lui Beethoven pentru natură, manifestată în frecventele călătorii în zone rurale pe care le făcea în afara Vienei. Cunoscuta compoziţie a intrat în atenţia publicului larg şi graţie includerii în două creaţii cinematografice: animaţia Fantasia şi filmul SF Soylent Green (Produsul Verde).
Născut la Los Angeles, Ryan Bancroft a urmat cursurile Institutului de Arte din California unde a studiat harpă, flaut, violoncel, muzică şi dans cu specific ghanez, specializându-se în artă dirijorală la Conservatorul Regal din Scoţia. A dirijat Royal Scottish National Orchestra, BBC Scottish Symphony Orchestra, RedNote (ansamblu de muzică contemporană) şi Orchestra Naţională Daneză. Ryan Bancroft şi-a desăvârşit formarea muzicală la Nationale Master Orkestdirectie a Conservatorului din Amsterdam, precum şi la Conservatorul Regal din Haga.
În prezent dirijorul trăieşte în Olanda şi concertează mult în Europa, alături de Prague Symphony Orchestra, Residentie Orchestra, Gulbenkian Orchestra, Orchestra of the Eighteenth Century, Orchestra Naţională de Tineret, Orchestra Filarmonicii şi Orchestra de Cameră din Olanda.
După 14 ani de studii în România, Horia Mihail a urmat cursurile Universităţii din Illinois, obţinând diplomele de absolvire şi de masterat în 1995. După ce a fost lector universitar la Boston University, Horia Mihail a revenit la Braşov în toamna anului 2002 ca solist al Filarmonicii şi membru al deja cunoscutei formaţii Romanian Piano Trio, alături de violonistul Alexandru Tomescu şi violoncelistul Răzvan Suma, cu care a susţinut concerte de mare succes în ţară şi străinătate. Muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, München, Paris, Lisabona, Londra, în Danemarca, Germania, Ungaria, Spania, Bulgaria sau Republica Moldova, dar şi în Argentina, Chile, Statele Unite, China, Malaysia sau Japonia.
Proiectele în care artistul a fost implicat în fiecare an sunt Pianul călător, Duelul viorilor, alături de Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, Flautul de aur, alături de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi Vioara lui George Enescu la sate, alături de Gabriel Croitoru.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.
Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro.
Serviciul Comunicare şi Relaţii Publice
Tumblr media
0 notes