#recenzie muzica

[cristinaboncea]

David Foenkinos - Lennon | Recenzie

Nu știam nimic despre John Lennon înainte de a citi această carte. Nu am ascultat niciodată intenționat muzica celor de la The Beatles. Cu David Foenkinos am mai avut o singură interacțiune literară și nu a fost una foarte plăcută. Cu toate acestea, mi-a plăcut foarte tare ficțiunea sa biografică despre acest mare personaj cu un sfârșit tragic. Detalii tehniceCe vei descoperi în Lennon – David…

[d-razvan]

Sound Horizon - Elysion

Sound Horizon – Elysion

Aspecte de teatru radiofonic, cultura (j)pop, rusticul și clasicul antrenează acest prim album important gândit de Yasuo Kamanaka. Relaționând moșteniri religioase, certitudini laice, cutume și modernism, debutul proiectului în discuție se constituie printr-o operă rock excentrică. Sound Horizon vine din Japonia, a luat ființă la începutul anilor 2000, și este o versiune mai colorată a…

[semnebune]

Charles Bukowski – Muzică de belele

Charles Bukowski – Muzică de belele

Cel mai mult mi-a plăcut la Bukowski stilul lui franc, brut, de a spune lucrurilor pe nume. N-a fost nevoie niciodată să se ascundă după metafore pline de zorzon și nici să ofere o nuanță pe placul publicului, pentru că, e destul de clar, el n-a scris pentru public. L-a interesat puțin spre deloc de ce vor spune fanii, dacă va fi criticat sau nu. Știa că cine te pupă, te și înjură, așa că n-avea…

[zaturk]

Casti audio Bose QC35 II, Wireless, Noise cancelling, Microfon, Negru

Casti audio Bose QC35 II, Wireless, Noise cancelling, Microfon, Negru

Casti audio Bose QC35 II

Cel mai bun de la Bose. Acum, cu asistentul Google incorporat

Castile wireless QuietComfort II sunt proiectate cu anularea zgomotului si acum sunt chiar mai bune. Cu ajutorul programului Google Assistant incorporat, puteti sa redati muzica, sa primiti texte si sa primiti raspunsuri fara sa va uitati la telefon.

Acum vorbesti

QC35 II au asistentul Google construit chiar…

[coolladydot]

Julieta avea un pistol (recenzie)

Julieta avea un pistol (recenzie)

Îmi plăcea să o privesc de la distanță cum se ducea printre ei, cum le zâmbea și cât de fericiți erau toți cei care stăteau de vorbă cu ea. Au pus muzica mai tare și am văzut-o când a început să danseze: era ca și când muzica însăși ar fi creat o ființă prin care să se exprime mai bine. Mâinile, picioarele, corpul, nu mai știam dacă ea urmărește muzica sau sunetele se înșiruiesc după mișcările…

[newit-ro]

Recenzie Amazon Echo (2020): muzica sferei

[loredanaadrianam]

Nu cred că sunteți pregătiți pentru ce va urma, așa că vă invit frumușel de pe acum să vă luați o băutură, ceva, lângă voi, sau poate niște snacks-uri, fiindcă postarea asta va fi KI-LO-ME-TRI-CĂ! Doar nu m-am întors de la Bookfest cu mâinile goale, nu? 😀 Cine a mai pomenit așa ceva oare? Așa că am strâns diverse chestii livrești ca un hamster harnic și flămând, iar acum le scot la iveală pentru voi, ca să ne minunăm împreună.

Până una-alta, trebuie să știți că din 2012, când m-am mutat din București înapoi acasă, la Galați, nu am mai avut ocazia să stau mai mult de 3 zile legate în București. Vizite am mai făcut, dar n-am apucat să merg în toate locurile în care îmi doream. Timpul, bată-l vina… Sau mai bine zis, lipsa lui. Dar de data asta am avut 5 (!) zile la dispoziție, așa că am fost într-un fel de cursă contratimp. Am alergat aproape non-stop, și nu regret nimic! 😄 Prin urmare, haul-ul pe care vi-l voi arăta mai jos nu este în întregime de la Bookfest, ci din vreo 5 locații diferite. Yeah, I know, I’ve been busy! 😄

Dar până să ajung la el, câteva impresii (la rece, de acum) despre Bookfest. Anul ăsta am reușit să ajung vineri și sâmbătă la Romexpo: vineri am stat în jur de 2 ore, de pe la 17:00 la 19:00, iar sâmbătă am stat chiar mai mult, de pe la 13:00 până pe la 17:30. Am avut timp berechet să colind toate standurile, chiar să asist și la câteva lansări, iar unul dintre highlight-urile evenimentului a fost întâlnirea întâmplătoare cu Radu Găvan, autorul romanelor „Exorcizat”, „Neverland” și al recentului „Diavoli fragili”, cu care am schimbat câteva vorbe despre, ce altceva, cărți, literatură și scriitori! 😀

Apoi mi-am permis să redevin copil pentru aproximativ 5 minute, timp în care m-am pozat cu Thor și Captain America la standul editurii Litera, după care am dat un „occupy” faimoaselor scări albastre care duceau la etaj, fiindcă deja picioarele refuzau să mă mai asculte.

Din păcate, și anul acesta a fost o viermuială continuă în pavilioanele destinate Bookfestului, iar evenimentele de la standurile editurilor Polirom și Humanitas au adunat o gloată pe care și Dracula ar fi fost invidios. Lipseau furcile! 😄 Glumesc, evident, dar aglomerația chiar mi-a dat bătăi mari de cap, și n-am putut sta prea mult într-un singur loc fiindcă simțeam că mă sufoc. Poate, totuși, în anii următori, organizatorii vor gândi ceva mai bine amplasarea zonelor destinate lansărilor și discuțiilor.

Ca să ofer un singur exemplu, lansările de la Humanitas erau asaltate de oameni, care se înghesuiau să înțeleagă ce spun vorbitorii, pe când zonele Scena Agora și Scena Arena erau mai mult pustii. Unde erau scaune, by the way. Deci evenimentele de acolo nu atrăgeau atât de multe persoane, nu? Pe când altele ar fi fost mult mai potrivite pentru acele locații… În fine, misterioase sunt căile organizării unui târg de carte, I guess.

Una peste alta, m-am simțit chiar foarte bine la Bookfest ediția 2017, și mă bucur că am reușit să văd multe „celebrități” ale lumii literare românești. Din păcate sunt puțin antisocială și nu voi fi niciodată genul care să se ducă în fața omului și să-l salute, dar mărturisesc că am trecut pe lângă foarte mulți autori și bloggeri cunoscuți, bucurându-mă ca un copil mic că am apucat să-i văd în carne și oase. E atât de frumos când viața de pe net se „pupă” cu aia reală, de n-aveți idee! 😀

OK, și acum trecem la chestii mai distractive! Vă invit să vedeți mai jos cu ce „pradă” m-am întors eu de la București, ca un om însetat care a găsit o oază în mijlocul deșertului. Mai întâi, prima vizită pe care am făcut-o a fost la Târgul Cărții, și deși îmi jucau ochii în cap la greu, m-am abținut eroic și am ieșit de acolo cu o singură carte, aflată încă în țiplă:

(Dacă nu știați, plănuiesc să strâng toate cărțile lui Daphne du Maurier și să le citesc, fiindcă am descoperit că-mi place la nebunie stilul ei)

Apoi am intrat pe următoarea ușă, la Antic Ex Libris, și a fost ca și cum aș fi intrat în rai! 😄 Din 2012, când am fost eu acolo ultima dată, acest anticariat s-a dezvoltat uimitor de mult, și am petrecut, cred, în jur de o oră cutreierând rafturile cu nenumărate bunătăți literare și nu numai. Bineînțeles, de data asta am cedat oarecum ispitei, și am ieșit pe ușă cu trei titluri minunate, la care abia aștept să ajung! Cred că cel mai mult îmi suscită interesul povestirile lui Bukowski, de care nu am avut ocazia să citesc nimic până în prezent. We will see cum mi se pare.

În continuare, după ce am ajuns la Bookfest vineri după-amiază, am mers direct la organizatori să-mi ridic voucher-ul de 100 de lei pe care îl câștigasem pe Pălărisme, și i-am făcut repede o poză pentru posteritate fiindcă apoi am mers țintă cu el la standul editurii ART, unde l-am schimbat pe trei titluri „musai” nou-nouțe și pe un titlu Arthur pe care îl așteptam de ceva timp. Dacă nu știați, vă spun acum: sunt înnebunită după legenda regelui Arthur! 😀

Apoi am făcut o vizită și la Polirom, de data asta având un scop clar în minte. Vedeți mai jos care a fost acesta. 😉 Bonus? Am primit și catalogul noutăților Polirom pentru sezonul primăvară-vară 2017, iar câteva titluri deja mi-au atras atenția. Dar sunt pentru mai încolo, muuuult mai încolo.

După o pauză binemeritată pe o terasă în aer liber, m-am întâlnit cu o prietenă și am colindat (again, în cazul meu) și celelalte pavilioane în care nu apucasem să intru. Așa se face că de la standul Okian nu am putut pleca cu mâna goală (I tried, I failed), și am pus mânuța pe Of Mice and Men de John Steinbeck (l-am citit de vreo 2 ori, ultima dată în facultate, dar nu aveam niciun exemplar), și We Have Always Lived in the Castle de Shirley Jackson, despre care am auzit mai demult, dar am devenit cu adevărat interesată citind Holding Up the Universe de Jennifer Niven, unde Libby, protagonista, este îndrăgostită de acest roman și îl menționează foarte des. Sunt curioasă cum mi se va părea, mai ales fiindcă e un amestec de atmosferă gotică, horror și dramă.

Și aici s-a încheiat ziua de vineri. Ați obosit? Luați o pauză, no stress, și reveniți pentru continuare. 😀

*****

Sâmbătă a fost o zi cumplit de obositoare pentru mine, dar și minunat de rewarding, fiindcă am putut cerceta ceva mai bine standurile editurilor. Deși stau prost rău de tot în general cu orientarea în spațiu, norocul a făcut să descopăr standul librăriei franceze din București, Kyralina, unde un întreg rastel de cărți ne aștepta cuminte cu prețul unic de 10 lei. NU.AM.REZISTAT!! Prin urmare, degetele mele „lipicioase” s-au încleștat pe trei titluri pe care n-au vrut să le mai lase, și pace! 😄 Adevărul e că n-am mai citit de mult timp cărți în franceză, iar asta a fost ocazia perfectă să acumulez niște material de lectură. Tot clasicii mi-au făcut cu ochiul, recunosc.

Într-un impuls mai mult de moment, m-am întors la standul editurii Humanitas și am plecat de acolo cu „Pelinul negru” al Ioanei Nicolaie, fiindcă tratează un subiect care pe mine mă interesează foarte mult. Țin minte și acum poveștile pe care mi le spunea mama mea despre explozia de la Cernobîl și toți copiii cu malformații pe care a apucat să-i vadă la spitalul de copii din Galați și așteptând la cabinetul doctorului Pesamosca de la București. Impactul radiațiilor asupra copiilor români a fost unul evident, și sunt extrem de curioasă să văd cum abordează Ioana Nicolaie acest subiect.

Cât despre noua carte a Tatianei Niculescu, despre viața lui Corneliu Zelea Codreanu, mărturisesc că am luat-o pentru mama mea. Deși nu e exclus s-o răsfoiesc și eu la un moment dat. 😀

Last but not least, întrucât Daniel Afloarei a vorbit pe canalul lui atât de frumos și de interesant despre o nouă apariție de la editura Storia, și anume „O fată din bucăți” de Kathleen Glasgow, a trebuit s-o iau atunci când am văzut-o la stand. A TREBUIT! Fără alte discuții. O voi citi în curând, așa că stați cu ochii pe blog pentru o recenzie. 😉

Cam aici se încheie bookhaul-ul meu de la Bookfest, însă postarea nu s-a încheiat, nici pe departe. Prietena despre care am vorbit ceva mai sus a descoperit că avea dubluri pentru două dintre titlurile lui Mario Vargas Llosa (se numără printre autorii ei preferați), așa că mi-a dăruit mie ce vedeți mai jos. Mai pe scurt, m-am „lipit”! 😀 Și mă bucur enorm, fiindcă până acum n-am apucat să citesc nimic de acest câștigător al premiului Nobel, și sunt curioasă.

Cum ziceam mai sus, sâmbătă am descoperit la Bookfest standul librăriei franceze. Ei bine, doamna foarte drăguță de acolo ne-a întrebat dacă știm și librăria, care se află pe Strada Biserica Amzei. Eu o știam, dar nu apucasem să merg niciodată. Și, ce să vezi, surpriză! Aveau deschis și duminica, de la 12 la 18! Așa că ne-am pus în plan să mergem a doua zi acolo. Zis și făcut! Duminică am mers la Kyralina, unde m-am simțit incredibil de bine printre rafturi, pe muzica minunată a lui LP, și am cercetat aproape toate titlurile de ficțiune pe care le au acolo. Clasici, dar și moderni și contemporani. Din fericire (pentru portofelul meu), n-am plecat decât cu unul dintre clasicii mei preferați, Choderlos de Laclos cu ale sale „Les liaisons dangereuses”, deoarece nu aveam nicio copie în casă, nici în română și nici în franceză. Sunt curioasă dacă acum, după atâția ani, îmi va mai plăcea la fel de mult cum mi-a plăcut în liceu sau facultate. Fiindcă într-un timp eram obsedată de cartea asta! 😄

Spre finalul șederii mele la București, am făcut o vizită și mai recentului ParkLake, în care, ce să vezi, am dat peste un Cărturești! But of course, se putea? Am intrat, și atât mi-a fost! Spre meritul meu, n-am plecat de acolo cu cărți, dar tot am luat ceva drăguț, care să-mi completeze spiritul de cititor înrăit. Un set de semne de carte îl voi cadorisi unei persoane dragi mie, dar restul este ALL MINE! Muhahaha! 😀

Pun pariu că v-ați plictisit deja, dar știți vorba aia, „mult a fost, puțin mai e”. 😛 M-am gândit să includ în postare și ultimele două cărți pe care mi le-am comandat online, că dacă e bookhaul, să fie măcar până la capăt. Pe site-ul editurii Nemira am profitat de o ofertă cu transport gratuit și reducere suplimentară de 20%, așa că mi-am luat „Aleasa dragonului” (Uprooted) de Naomi Novik la un preț super bun. Nu știu din ce tabără voi face parte, a celor care au iubit cartea sau a celor care au rămas neimpresionați de ea. Vom vedea.

Apoi, tot Daniel Afloarei se face „vinovat” și de acest titlu despre care a vorbit la un moment dat pe canalul lui, așa că Strange the Dreamer de Laini Taylor se va afla iarăși printre lecturile mele cât mai recente. Am profitat de o reducere de preț și un cod de transport gratuit pe site-ul Books Express, așa că am luat-o fără să mai stau mult pe gânduri. A fost o alegere bună rău, fiindcă m-am pricopsit cu două semne de carte soooo cute, două stickere even cuter, dar și cu un postcard pe care se afla un citat de Neil Gaiman. Măi, fie ce-o fi, dar cei de la Books Express au o modalitate de a împacheta comenzile, de ți se face rău! De bucurie!!

Oh God, cred că în sfârșit am gătat postarea asta! 😄 Și între timp mi-am adus aminte că promisesem un wishlist pentru Bookfest, dar n-am mai apucat să-l postez, because work. Am avut multe lucruri de rezolvat înainte de plecarea la București, și n-am mai apucat să scriu nimic pentru blog. Dar iată, mi-am luat revanșa cu acest articol lung cât o zi de post negru.

Sper că v-au plăcut achizițiile mele, și vă puteți aștepta la recenzii pentru fiecare titlu în parte. Ce mi-a spus cineva la București m-a ambiționat și mai tare să-mi dezvolt blogul și să devin cât mai serioasă în ceea ce fac, așa că… am gânduri măricele, speranțe și mai măricele și o bucurie de nedescris când mă uit la acest turnuleț! 😀

Până data viitoare, citiți mult, citiți frumos și visați câte-n lună și-n stele! Visele ne păstrează sufletele bogate. 😉

Hărnicia mea de hamster v-o prezint într-o singură postare! :D Bookhaul epic de la BOOKFEST!

[bookndtexts]

"Ascensiunea" de Rebecca Ross. Recenzie

“Ascensiunea” de Rebecca Ross. Recenzie

Titlu original: The Queen’s Rising

Autor: Rebecca Ross

Editura: Corint

Data aparitiei: iunie 2018

Nr. de pagini: 464

Descriere

Deoarece este un copil din flori, mademoiselle Brienna Colbert a fost alungata din nobila ei familie si trimisa la Casa Magnalia, o scoala pentru cei cate doresc sa devina maestri ai uneia dintre cele cinci pasiuni: artele plastice, muzica, arta dramatica, intelepciunea…

[avmallromania]

Geneva Touring M ➡️ https://goo.gl/2diLtx Recenzie ➡️ https://goo.gl/JtqfAU Geneva Touring M este o boxa portabila al carei aspect este inspirat de la radiourile portabile din anii 70, imbinand excelent liniile subtile cu materialele solide. In partea superioara a boxei, intalnim o grila de aluminiu care nu ma inglobeaza un panou de control precum in cazul celorlalte produse din serie, ci doar un buton mare, rotund, pentru conectarea directa la sursa pe care aveti stocata muzica. Greutatea de 2.1 kg denota calitate, totul fiind proiectat si construit cu precizia ceasurilor elvetiene. Fetele laterale ale incintei sunt acoperite cu piele ecologica, specifica mai de graba camerelor foto/video high-end. #AVmall #Recenzie #Audiofil #ShowroomAudio #AVmallRO #AVmallRomania #MusicListening #SistemAudio #HiFi #Geneva #GenevaLab (at AVmall)

[ancasicartileblog-blog]

Încă aud muzica noastră în gând - Agnes Martin Lugand (recenzie)

Încă aud muzica noastră în gând – Agnes Martin Lugand (recenzie)

Încă aud muzica noastră în gând – Agnes Martin Lugand este „pedeapsa” mea dulce acrișoară. Am fost provocată de Cristina Braia să citesc acest roman în cadrul provocării lunii martie și îi mulțumesc de două ori pe această cale. Prima dată pentru că mi-a oferit acest roman și a fost un mărțișor tare special și a doua oară pentru faptul că m-a determinat să îi mai dau o șansă autoarei. 

(more…)

[d-razvan]

Sound Horizon - Moira

Sound Horizon – Moira

Industriei muzicale japoneze din prezent pare să nu-i pese de dogme. Senzația mea e că acolo se pleacă frecvent de la gând, nu de la gen. Dacă o idee i se zugrăvește autorului în te miri ce osmoză, atunci fie. Prea puțin există supunere față de legile (moderne) compoziției – poate nu întamplător și scriitorii niponi sunt impetuoși când vine vorba de cenzura, corectitudinea politică și îngrădirea…

[semnebune]

David Duchovny - Bucky F*cking Dent

David Duchovny – Bucky F*cking Dent

Pe David Duchovny îl știm din serialele Dosarele X, Californication și Aquarius. A avut roluri și în filme, dar nu acestea l-au consacrat. Personajul Hank Moody pare că l-a ”bătut” la scor pe agentul FBI Mulder. Duchovny a devenit mănușa lui Moody și uite-așa, cei de la Showtime a lansat un serial de excepție în care poți găsi o atmosferă bukowskiană ce cuprinde tot tacâmul: sex, literatură, haos…

[zaturk]

Monitoare de studio - Top 5 monitoare de studio accesibile

Monitoare de studio – Top 5 monitoare de studio accesibile

Monitoare de studio

Si ca sa continuam ideea de home studio, m-am gandit sa gasesc 5 modele de monitoare de studio, care sa fie si accesibile, astfel incat sa nu dai o spargere la banca pentru a ti le cumpara. Hai sa trecem putin prin ele.

1. Monitoare de studio Yamaha HS5

Seria de monitoare de studio Yamaha HS5 este a doua generatie si adauga un woofer de 6,5” ce vine cu o acuratete exceptionala…

[sandratabra-blog]

Nu ascult muzica cea mai populara, nu ador idoli populari si nu vad filmele cele mai populare. Pare o declaratie, dar e o simpla prezentare menita sa explice fraza urmatoare. Nu m-am uitat la Fifty Shades of Grey. Pana recent.

Am reflexul de a respinge ce este mult, mult prea popular si, ca sa dau cateva exemple, nu l-am suportat pe Justin Bieber, nu am fost fana One Direction, Harry Styles nu mi s-a parut irezistibil, Ariana Grande mi se pare prefacuta (dar mi-a parut rau pentru ce s-a intamplat la concertul ei din Manchester), nu ma uit la Game of Thrones si nici nu m-am uitat la Fifty Shades of Grey.

Nu sunt incuiata la minte si accept sa incerc ceva nou, o lectie invatata in copilarie, cand mama gatise ceva nou, iar eu am spus ca nu imi place. Reactia ei a fost simpla si perfecta: “de unde stii ca nu iti place daca nu ai gustat?” A avut dreptate si, ca dovada ca respect si astazi aceasta invatatura, va spun ca am ascultat doua melodii ale lui Justin Bieber (bine-cunoscuta “Baby” si “Boyfriend”), imi place o melodie de la One Direction (“Story of my life”), ascult cateva melodii cantate de Ariana Grande (“Problem”, “One last time” si “Dangerous woman”), iar despre Harry Styles pot sa spun ca imi place in ultima vreme, pentru ca ascult des “Sign of times”.

Deocamdata nu am vazut vreun episod din Game of Thrones, pentru ca inca ma enerveaza cat de popular este si cate premii castiga in detrimentul altor seriale bune, dar sunt sigura ca intr-o zi voi vedea macar un episod. Apreciez si respect munca celor din echipa Game of Thrones, dar nu suport disperarea oamenilor care numai asta vad la tv sau online. Sigur, inteleg ce inseamna sa fii fan, eu am plans cand era anuntat concertul Maroon 5 in Bucuresti si eu inca mai eram racita, crezand ca nu voi putea merge. Si la fel de mult imi voi dori sa merg la un concert Imagine Dragons sau The Script daca (da, Doamne! 😉 ) vor veni si la noi. Insa nu cred ca e o idee buna sa ne pierdem mintile, oricat de mult ne-ar placea ceva. Nu pot scapa de imaginile fanelor care tipau isterice la concertele lui Elvis Presley si Beatles, momente repetate la din ce in ce mai multe concerte, festivaluri de film si evenimente de genul San Diego Comic Con.

Sa revin la Fifty Shades of Grey.

La lansarea de la Berlin a filmului, la iesirea de la cinematograf, o doamna mai in varsta a fost intrebata ce parere are despre film. Raspunsul ei, pe care l-am vazut in timpul unui reportaj al unei emisiuni de la Euronews, m-a uimit total. Dansa a declarat ca nu au fost suficiente scene amoroase fierbinti. Recunosc ca am inceput sa comentez in fata televizorului furioasa, nu pentru a apara filmul, nu imi pasa atunci de el, ci pentru a apara ideea ca mergem la cinematograf ca sa vedem povesti. Altfel, daca vrem filme porno, gasim cate vrem pe internet. Am cateva principii legate de cinematografie, la care tin destul de mult 😀

Dupa ce am vizionat filmul, mi-am amintit de doamna respectiva si trebuie sa recunosc ca intr-o oarecare masura sunt de acord cu ea. Pentru un film care se presupune ca prezinta un cunoscator al tehnicilor sexuale, are cam putine detalii despre metodele lui Grey. Nu spun ca ma asteptam la un curs educativ, dar asa cum toata lumea prezenta filmul, ma asteptam la ceva mai multa actiune in directia aceasta. Eram chiar pregatita sa vad scene inutil de lungi, in care cele doua personaje principale fac sex, nu dragoste, o diferenta atent subliniata de domnul Grey insusi.

Am vazut “Filth”, un film englez cu multe scene de sex, in conditiile in care povestea era despre un barbat (James McAvoy) parasit de sotie si care, din pacate, o luase putin razna, in sensul ca se culca cu multe femei. Treptat, este aratat ca era pacientul unui psihiatru (care nu il ajuta cu nimic sa se vindece, ci mai mult rau ii facea), semn ca avea probleme mari. Finalul este unul tragic, el fiind la un moment dat violat de o femeie cu care nu mai vroia sa se vada, fapt care il darama total. Deci, pe scurt, sexul era folosit aici ca un mod de arata cat era el de afectat de plecarea sotiei sale. In “Mecanicul”, sexul este folosit ca o metoda de caracterizare a doua personaje diferite: Arthur (Jason Statham) facea sex cu aceeasi prostituata, purtandu-se atent si civilizat cu ea, pe cand Steve (Ben Foster), un barbat imatur si putin inteligent, are o scena in care face sex cu o femeie pe care o gasise intr-un bar, dupa ce au schimbat doua cuvinte, pe o alee in spatele barului, langa tomberonul de gunoi si folosind violenta asupra ei.

Ce vreau sa spun este ca inteleg ideea de a folosi scene de sex intr-un film cu scopul de a caracteriza un personaj, o situatie, un stil de viata. Inteleg, desi nu sunt de acord, cu folosirea scenelor fierbinti pentru a capta atentia spectatorilor si pentru ca “sexul vinde”. Dar toata aura creata in jurul fimului din titlu, cum ca “mama, ce fac ei acolo”, este putin cam artificial umflata. Cine nu a vazut inca filmul, nu trebuie sa se lase influentat de diversele articole / opinii / recenzii si sa se astepte la sex in toate scenele.

De fapt, filmul are o poveste. Plina de clisee, intr-adevar, dar exista o poveste. Si daca stau sa ma gandesc, este o poveste foarte trista, care ar putea fi traita de multi barbati. Insa povestea lui Grey nu este atat de elaborata si de detaliata. Cat despre povestea domnisoarei Steele, cam da pe din afara de clisee. Fata cuminte de la facultate, care se indragosteste de tipul sexy si plin de bani. E o poveste spusa in atatea filme, incat a cam devenit banala.

Filmul in sine este mai slab decat ma asteptam. Dakota Johnson, o aparitie leita mamei ei (Melanie Griffith), pare ca nu intra in rol si ramane la nivelul tinerei sfioase, chiar si in scenele in care trebuie sa arate ca este la fel de puternica ca el din punct de vedere mental. Jamie Dornan, in schimb, pare mai bine intrat in rol la inceput, insa nu ramane prea bine in rol, jucand superficial in destule scene. Face o greseala de interpretare in momentul in care trebuie sa o “pedepseasca” pe ea, aratandu-i cel mai rau lucru pe care i-l poate face. In timp ce o biciuieste de sase ori, nu este clar daca lui ii face placere treaba asta, sau daca ii pare rau ca ii provoaca durere.

Expresiile faciale sunt atat de prost interpretate, incat daca nu ai vedea replicile ei de dupa, nu ai intelege prin ce a trecut el. In rest, nu mi se pare ca vreunul iese in evidenta prin talent actoricesc, cei doi impartasind pe tot parcursul filmului o tensiune dincolo de tensiunea data de poveste. Este o tensiune personala care a fost clara si cand au prezentat impreuna decernarea unui premiu de la Gala Premiilor Oscar 2017. Atunci, ea a incercat o gluma care nu a fost prea buna, el a incercat sa o priveasca in timp ce a zambit putin, iar apoi parea ca nu stiau cum sa fuga mai repede de acolo, dar in directii diferite.

Am vazut intai parodia facuta de Marlon Wayans, “Fifty Shades of Black”, despre care am si scris o scurta recenzie aici, unde cea mai mare dezamagire a fost finalul. A fost brusc, ciudat si cumva ireal. La fel ca si in original. Acum inteleg ca pana si finalul a fost parte din parodie, insa mi se pare ca nu a fost o parodie la original, ci la ideea cinematografica potrivit careia era obligatoriu sa avem un final fericit.

“Fifty Shades of Grey” nu are un final fericit si e bine, pentru ca sugereaza ideea ca femeia, de fapt oricare dintre cei doi, poate in orice moment sa declare ca totul are o limita si sa plece atunci cand limita este intrecuta.

Nu stiu exact cat de potrivit este principiul acesta cand un barbat are nevoie de ajutor, dar prefer sa nu despic firu-n patru, pentru ca atunci ar fi o cu totul alta discutie, plina de multe alte circumstante si principii.

Filmul este bun, atat ca idee (ofera o perspectiva asupra unei laturi ascunse care poate exista intr-un om aparent normal), cat si ca executie, prin culorile, luminile si muzica folosite. Nu pot spune nimic despre cat de buna este adaptarea cartii, pentru ca nu am citit cartea si, ca sa fiu putin prea sincera, nici nu sunt tentata sa o citesc. Dar avand in vedere ca E.L. James a fost producatoare si ca a fost destul de implicata in proiect, banuiesc ca filmul este o adaptare fidela a cartii.

Filmul putea fi mult mai bun, din pacate se termina exact in momentul culminant.

As mai adauga faptul ca traducerea titlului in romana este incorecta, cea corecta fiind “Cincizeci de nuante ale lui Grey” si in plus nici nu are logica. Daca vrem sa spunem ca un om are mai multe fete, vom spune ca are mai multe fete, nu “umbre”. Umbrele reprezinta altceva in limba romana. Insa probabil ca titlul romanesc nu conteaza prea mult, avand in vedere ca toata lumea ii spune simplu “Fifty Shades”.

This slideshow requires JavaScript.

I do not listen to the most popular music, I do not love the popular idols and I don’t watch the most popular films. It seems like a statement, but it’s a simple phrase meant to explain the next sentence. I haven’t watched Fifty Shades of Grey. Until recently.

I have the impulse of rejecting anything that far too popular. Here are a few examples: I can’t stand Justin Bieber, I was never a One Direction fan, I never found Harry Styles to be irresistible, I think Ariana Grande is a phony (although I did feel sorry for what happened at her concert in Manchester), I do not watch Game of Thrones and I didn’t watch Fifty Shades of Grey.

I am not narrow-minded and I do accept new things, a lesson I learned in my childhood when my mother cooked something new and I said I wouldn’t like it. She simply asked me how could I know I won’t like it if I haven’t tried it. She was right and, to prove that I still respect that lesson, I’ll tell you that I did listen to two Bieber songs (the well-known “Baby” and “Boyfriend”), I like a One Direction song (“Story of my life”), I listen to three of Ariana Grande’s songs (“Problem”, “One last time”, “Dangerous woman”). As for Harry Styles, I can say I kind of like him because I listen to his song, “Sign of times”, quite a lot.

So far I haven’t seen a single episode of “Game of Thrones”, because I’m still annoyed by how popular it is and how many awards it keeps on winning in spite of many other series that deserve to win. Yet I am sure that one day I will watch at least one episode. I appreciate and respect the work they put in every episode, but I cannot stand the people’s despair of watching this on the telly and on streaming services. Of course I understand what being a hard fan means, I cried when Maroon 5 had a concert in Bucharest because the thought of not being able to go due to a bad cold I still had at the time made me very sad. And I will be just as eager to go to an Imagine Dragons or The Script concert if (pray, God! 😉 ) they were to come to Bucharest. But I don’t think we should literally go mad no matter how much we like a band or an artist. I cannot forget the images from Elvis Presley and The Beatles concerts with women screaming hysterically, moments that seem to become more and more common at concerts, film festivals and events like San Diego Comic Con.

Back to Fifty Shades of Grey.

At the film’s Berlin premiere, at the end of the movie, an older woman was interviewed and asked for her opinion on the film. Her answer, at a film show on Euronews, was astonishing. She claimed that there weren’t enough “hot scenes”. I admit that I instantly became furious and started to comment loudly in front of the TV, not in order to defend the film (I didn’t care about it at the time), but to defend the idea of watching a film. When we go to the movie theater, we go to watch a story being told. If we were to look for porn, we can easily find it on the internet. I have a few principles about cinematography that I cannot let go of 😀

After watching the film, I remembered the woman from Berlin and I have to admit that up to a point I agree with her. For a film that apparently talks about a master of various techniques to have sex, it doesn’t really give many details about his ways. I’m not saying that I expected an introductory course, but from what I read, I expected some more action in that department. I was even prepared to view uselessly prolonged scenes in which the two characters “fuck, not make love”, a difference that Grey himself often underlines in his speech.

I watched “Filth”, an English film with many sex scenes, but the story is about a man (James McAvoy) whose wife left him and he went mad in the sense that he started to sleep with a lot of women. Gradually, it becomes clear that he was much more affected by his wife leaving him and the psychiatrist he was seeing was not helping him at all, doing more damage than good. The ending is tragic. He is raped by a woman he tried to stop seeing and that sends him tumbling on an emotional downfall. Therefore, in short, in this film, sex was used to show how deeply affected he was by loosing his wife. In “The Mechanic”, sex is used as a method to characterise two different characters: Arthur (Jason Statham) had sex with the same prostitute, being kind and civilized with her, while Steve (Ben Foster), an immature and not so intelligent man, has a scene in which he has sex with a woman he met in a bar, after exchanging two words, in a back alley, next to a dumpster, being violent towards her.

My point is that I understand using sex scenes in a film to define a character, a situation, a lifestyle. I also understand, even if I don’t agree with it, using sex scenes to capture the viewers attention because “sex sells”. But the idea around this film that “oh, my, what are they doing in there” is overrated. Those that have not yet seen the film should not let themselves be influenced by the various articles / opinions / reviews and expect to see sex in every single scene.

Actually, the film has a story. Filled with clichées, but a story nonetheless. And, if I think about it, it’s a very sad story, that might be shared by many men. But Grey’s story is not that detailed and elaborated. As for Miss Steele’s story, it’s a bit overloaded by clichées. The good college girl, who falls in love with the hot and rich guy. This story has been told so many times, it kind of got boring.

The film itself is less interesting than I expected. Dakota Johnson, a spitting image of her mother (Melanie Griffith), seems incapable of entering her role and remains at the level of the shy little girl even during the scenes in which she is supposed to be mentally just as strong as Grey is. On the other hand, Jamie Dornan, seems better at his role in the beginning, but he has plenty scenes when he’s a bit superficial. He makes a big acting mistake during the scene in which he has to “punish” her, thus showing her the worst he could be. During the six whips he has to give her, his facial expressions are ambiguous and we can’t tell whether he enjoys it or is sorry for giving her pain.

His facial expressions are so badly acted, that if it weren’t for her reaction afterwards, we wouldn’t understand how he felt during those moments. Other than that, I don’t think any one of them stands out through their acting skills and they share a tension that stretches beyond the tension they must have due to the story. It is a personal tension, visible at the 2017 Oscars, when they co-presented an award category. She tried to make a joke that kind of failed, he tried to look at her while grinning and then it felt like they didn’t know how to run further away from there and from each other.

Before seeing this film, I saw its parody, Marlon Wayans’ “Fifty Shades of Black” (I wrote a short reviews here). It’s ending was the biggest disappointment: sudden, short and somehow surreal. Just like the original. Now I understand that even the ending was part of the parody, but not the original film. It was supposed to criticise the idea that we must always get a happy ending, even if it makes no sense to the rest of the film.

“Fifty Shades of Grey” does not have a happy ending and that’s good because it leaves us with the idea that the woman, in fact either one from a couple, can stand up, say that everything has a limit, turn around and walk away from the relationship.

I’m not sure exactly how good is this principle when a man needs help, but I rather not open up a far longer discussion, because then we would have to take into consideration so many other circumstances and principles.

The film is good, both as an idea (it offers a perspective upon a hidden side of an apparently normal man) and as the making, due to the colors, lights and music used. I can’t comment upon how good is the adaptation from the book, since I haven’t read the book and, to be a bit too honest, I’m not tempted to read it. Considering that E.L. James was a producer and I read that she was very involved in the making of the movie, I guess that the book was well adapted to the film.

The film could have been better. Unfortunately it ends at the most important point.

I would add that the Romanian translation is incorrect, the correct one being “Fifty shades of Grey” (not “Fifty shadows of Grey”). Plus, it doesn’t make any sense. When we want to say that a man has multiple layers of personality, then we’ll say he has several “faces” (a sort of “there’s more than meets the eye”), not several “shadows”. In Romanian, “shadows” has a different meaning. Either way, the Romanian title may not even matter that much since everyone calls it “Fifty Shades”.

Regia / Directed by: Sam Taylor-Johnson

Scenariul / Written by: Kelly Marcel (screenplay), E.L. James (novel)

Distributia / Cast: Dakota Johnson, Jamie Dornan, Jennifer Ehle, Eloise Mumford, Victor Rasuk, Luke Grimes, Marcia Gay Harden, Rita Ora

Fifty Shades of Grey / Cincizeci de umbre ale lui Grey (2015) Nu ascult muzica cea mai populara, nu ador idoli populari si nu vad filmele cele mai populare.

[vladzotta]

Wonder Woman - recenzie

Am mers la film cu gandul ca Wonder Woman este vreo manifestare a curentului feminist care incearca din toate puterile sa impinga femeia in prim plan, renuntand la stereotipurile care au marcat-o de-a lungul timpului. Ceea ce e ok, doar ca de cele mai multe ori se exagereaza cumplit. M-am inselat.

Wonder Woman este un film extrem de bine balansat si nu iti lasa niciodata impresia ca Diana face tot de una singura. Bineinteles, ea avand acel statut special pe care atat protagonista cat si spectatorul neavizat il afla pe parcurs, era de la sine inteles ca tot greul pica pe scutul ei.

Diana este o printesa crescuta pe o insula, departe de lumea civilizata. S-a antrenat toata viata cu surorile ei, iar destinul i se schimba intr-o buna zi cand un avion plonjeaza in apele linistite care le inconjurau. Povestea este una simpla. Printesa paraseste acea lume idilica in care traise pana atunci pentru a se dedica luptei, atat impotriva razboiului, cat si a lui Ares. Doar ca pentru ea Ares este o persoana, in timp ce pentru ceilalti Ares sunt nemtii. Actiunea are loc in timpul Primului Razboi Mondial.

Nu o sa intru in toata mitologia greaca pentru a va povesti originea amazoanelor, dar ea crede cu tarie ca zeul Ares este sursa tuturor relelor si implicit a razboiului. Naivitatea ei, puritatea copilareasca si optimismul sunt temele principale in prima parte a filmului. Din acest punct de vedere pot spune ca Wonder Woman este o sursa buna de inspiratie si un personaj model.

Insa nu despre asta e filmul. Realizezi pe parcurs ca Diana se maturizeaza, iar cel mai interesant lucru de urmarit este modul in care o face si anume fara sa renunte la principiile care o ghideaza de la bun inceput. Intr-adevar, Diana intelege ca in lumea civilizata nu avem doar alb si negru, ci mai degraba gri. Mult gri. O intristeaza nespus acest lucru si chiar daca nu meritam ajutorul ei, important pana la urma este sa crezi ca poti contribui cu ceva pentru o lume mai buna.

Frumos, nu-i asa? Dar credeti ca lucrurile se opresc aici? Nu, si tocmai din acest motiv Wonder Woman este poate unul dintre cele mai interesante filme cu supereroi din ultimul timp. Nimic din ce am spus mai sus nu este posibil fara sacrificiu. Puritatea, intentiile bune, credinta, dragostea si toate principiile care ne fac in general mai buni nu pot supravietui fara sacrificiu, iar filmul nu se sfieste sa-l aduca in prim plan. Pentru asta ma inclin. Bravo!

Nu va ascund faptul ca este un film lung. Ritmul este insa atent studiat si nu te vei plictisi niciodata. Sunt momente de actiune, presarate cu dialoguri care duc povestea mai departe si cu glumite care detensioneaza atmosfera din cand in cand. Filmul insa impresioneaza prin scenele de actiune, iar Gal Gadot, actrita care o interpreteaza pe Wonder Woman, isi duce rolul cu succes pana la capat.

Secventele de lupta corp la corp sunt bine realizate si se vede ca s-a scurs multa sudoare pentru a atinge nivelul respectiv, iar celelalte cascadorii par si ele foarte naturale. Pana si sariturile ei au o gratie si o forta aparte, ca si cum ar fi ceva natural sau normal. In fond, ea s-a nascut asa.

O mentiune speciala trebuie sa acord costumelor, foarte bine realizate, imbinand parca elemente moderne (sabia din rochie?) in ceea ce ar fi trebuit sa fie o tinuta considerata in zilele noastre clasica. Numarul mare al locatiilor si muzica foarte bine aleasa in functie de situatie nu fac decat sa completeze atmosfera din Primul Razboi Mondial. Stiu ca este o schimbare majora, insa decizia de a muta actiunea cu vreo 20-25 de ani mai devreme cred ca a fost una foarte inspirata.

Cu o poveste simpla dar si cu surprize, Wonder Woman isi face loc prin lunga lista de filme cu supereroi dominata pana acum de Marvel. Si pe buna dreptate cred ca va da din coate pana cand o sa ajunga undeva sus. Este cu siguranta cel mai bun film din cele patru lansate pana acum, dar sunt sigur ca cei mai carcotasi dintre voi vor spune ca nici nu era foarte greu sa le intreaca pe celelalte. De acord, doar ca mie mi-a placut mai mult decat mare parte din cele lansate inclusiv de Marvel in ultimii ani. Pana la urma, cred ca prefer eroii DC Comics mai mult sau poate am eu o inclinatie spre lumile pe care ei le stapanesc.

Bineinteles, raman la parerea ca tot seria Batman regizata de Nolan este reperul in materie de filme cu supereroi. Wonder Woman este insa un film care iti demonstreaza ca DC Comics s-a maturizat odata cu Diana. Sau asa l-am perceput eu. Incep sa-si ia in serios personajele, chestie care m-a bucurat pe vremea cand Nolan era la carma Batman, pentru ca apoi sa fiu complet dezamagit odata cu aparitia primului Om de Otel (Superman). Din fericire, Wonder Woman readuce DC Comics in prim plan si sper sa puna bazele directiei in care se vor duce filmele urmatoare. Mergeti deci sa-l vedeti.

[opiniile-unui-clovn-play]

The Clown (a visual metaphor)

“Marie vine cu mine peste tot, în fiecare oraș unde am spectacole. Uneori ne jucam Nu te supăra, frate! în timpul călătoriilor lungi cu trenul, spre mirarea călătorilor serioși iar alteori câte 5-6 ore în șir, uitați în camera vreunui hotel.”

Considerat unul dintre cele mai bune spectacole one-man show din București, pe 26 Martie 2017, OPINIILE UNUI CLOVN împlinește un an.

Așa cum spunea Alex, într-un interviu realizat de către Daria Nedelcu pentru revista online Dissolved Magazine, adaptarea romanului a durat aproximativ 3 ani iar premiera a avut loc la Teatrul LUNI de la Green Hours, după un alt an de repetiții împreună cu regizoarea Anca Maria Colțeanu. Muzica a fost realizată de Ovidiu Savu iar costumul de către Matei Vladimir.

OPINIILE UNUI CLOVN prezintă povestea de dragoste a clovnului Hans Schneir cu Marie și reprezintă transpunerea scenică a temei principale a romanului cu același nume într-un one-man show. De asemenea spectacolul are ca vector tranzitoriu condiția artistului. 

Ipocrizia, minciuna, înstrăinarea individului și marginalizarea acestuia de către o societate care nu are timp și răbdare pentru detalii, materialismul, dogma religioasă, uniformizarea colectivă sau depersonalizarea individului, toate aspectele abordate în spectacol fac din acesta un spectacol manifest.

Într-o recenzie apărută pe site-ul B-critic, Dragoș N. Savu observa atent mecanismul care stă la baza acestui spectacol-eveniment.

“Clovnul nimicului trăieşte, respiră, oftează printr-o sumă de contrarii, echilibrate, stabile...”

“E, fără doar şi fără poate, un adevărat performance. E un scaun. E un clovn. E un perete „negru” în spatele căruia se află o altă lume, o lume a cenzurii şi a urii faţă de „ceilalţi” care nu... E o lumină caldă şi jucăuşă. E un chip de clovn, nu o mască. E o artă într-o permanentă desfăşurare.”

În acest an, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la nașterea lui Heinrich Böll, spectacolul face parte alături de alte producții internaționale, din seria evenimentelor europene ce au ca punct de pornire una dintre lucrările cunoscutului autor german. 

Vă invităm cu drag, la următorul spectacol care va avea loc joi, 16 Martie, de la ora 19:30, la Teatrul LUNI de la Green Hours.

Facebook event: https://www.facebook.com/events/1591522160875523/

Rezervări: teatru@greenhours.ro / 0788 452 485

The Clown (a visual metaphor) este un clip inspirat de spectacolul OPINIILE UNUI CLOVN.

„Nimeni nu o să știe vreodată cât de multe romane, poezii, analize, confesiuni, suferințe și bucurii au fost adunate pe acest continent numit Iubire, care nici măcar nu s-a dovedit că a fost cercetat în totalitate.” - Heinrich Böll

Camera Bogdan Gafencu Editor Hašek