#prea târziu

[un-suflet-anonim]

Ne-am găsit târziu,

și mi-aș dori să fiu,

parte din tine,

și tu să fii parte din mine,

să râdem și să zâmbim,

întruna să ne iubim,

Ne-am găsit mult prea târziu,

și-n suflete avem pustiu,

Și suntem acoperiți de cicatrici,

Și-n noi purtăm atât de multe frici.

Ne-am găsit mult prea târziu,

Într-un scenariu cenușiu,

cu roluri diferite,

cu locuri ocupate,

Tânjind după iubirile scăldate în păcate,

Și ne-am găsit mult prea târziu,

Cu sufletele-mbrăcate-n doliu.

@un-suflet-anonim

[tabita]

simt nevoia să mă destăinuiesc. am atât de mult adevăr în mine încât simt că mă sufoc sub povara eliberării care pare să nu mai vină. mi se sfărâmă oasele, organele se strivesc unele pe altele încercând (și eșuând) să facă mai mult loc, dar momentul sufocării se apropie cu pași repezi - simt asta, cunosc asta. chiar și așa, tot ce se pare că pot face e să mai inspir odată, să mai expir câte o minciună atât de amară încât mă lasă fără suflare pentru zile întregi după aceea. se tot vorbește despre înșelătorie - întotdeauna în relație cu cei din jur, niciodată față de propria persoană. cum ar fi ca într-o zi să te trezești după o viață în care te-ai uitat în oglindă adresându-ți cuvintele pe care ți le-au spus alții despre tine, (ne)crezându-le, asumându-ți o viață pe care știi că nu o trăiești și nu o vei trăi niciodată, și lăsând să se scurgă din tine toată deznădejdea acumulată atâta vreme? izvoare de rușine, incertitudine, mii de tragedii transformate în orori față de cine ți-ai fi dorit să fi putut fii, dar în care nu ai reușit să te modelezi vreodată, constelații întregi de eșecuri care astăzi îți sunt dezvăluite sub forma unor cicatrici menite să te descrie ca „doroteea” - ce nume potrivit pentru a rezuma tragedia căderii (dor). simt că mi se topește inima de dor. simt că întreaga mea existență va rămâne umbrită de greutatea dorului pentru ceva ce am simțit, dar știu că nu voi avea niciodată. mi se dizolvă pielea, oasele mi se frâng, părul în plină cădere, ochii încețoșați deși încă lucizi. te văd, te aud, te miros, te ating din când în când să mă asigur că ești încă aici, că mă aflu încă aici. doroteea. inima încă îmi mai bate, dar nu o mai simt. uneori am impresia că dacă mi s-ar opri respirația, nici nu mi-aș da seama. și uneori, în privegherile nopților mele, privesc pe fereastră și observ cum lumina îmbracă încet, încet orizontul. aud păsările făcându-și declarații de dragoste pe care cu toții le putem auzi. uneori mi se strânge inima atât de mult încât am impresia că aș putea să o iau și să o presez între paginile unei cărți demult uitate (nu te-am uitat niciodată) și să o las acolo, în speranța că într-o zi îi va rămâne suvenir unui străin care o va recunoaște și o va păstra la el, alături de carte. nu am nevoie să fiu văzută, mă mulțumesc cu liniștea dintre pagini, dar mi-aș dori să fiu recunoscută și aleasă pentru simplul fapt că o parte din mine, cât ar fi ea de mică și lipsită de viață, va fi valoroasă pentru cineva, cândva. păstrează-mi inima presată între paginile cărții tale. poate, din când în când, mă vei lua în micile tale aventuri cu tine. nu ca să mă citești, darămite cartea, dar ca să ai o companie de drum oriunde te-ai afla. păstrează-mi inima presată între paginile cărții tale. poate într-o zi îți vei alege citatul favorit pentru că inima mea a rămas acolo. adevărul îmi fracturează sufletul. cum ar putea ceva imaterial să sufere alterări la nivel fizic? adevărul mă dezbracă de carcasa umană și mă împinge într-o mare a necunoscutului. să fie oare acesta un fel de suicid celest? eternitatea nu a arătat niciodată mai cumplită decât atât. eu nu am arătat niciodată mai răvășită decât acum. caut o carte. poate mă caut într-o carte. poate că într-o zi voi găsi cartea potrivită în care să îmi presez inima. poate că într-o zi îmi vei găsi inima presată într-o carte și o vei păstra. poate că într-o zi, citatul tău favorit va fi marcat de inima mea. poate că într-o zi inima mea se va transforma într-o înșiruire de cuvinte care îmi vor elibera adevărul. poate că însuși trupul meu va deveni coperta cărții. poate că mă vei lua cu tine în micile tale aventuri drept companie, iar inima mea presată va marca citatul tău favorit care va fi dragostea mea pentru tine.

[simonastefania]

– Îmi ești mult prea costisitor emoțional, îmi măturiseai în timp ce o urmă de tristețe ți se prelingea pe buze.

Ți-am îmbrățișat privirea în palmele mele și aș vrea să îți străpung durerea într-un geamăt apăsat. Capacitatea ta de mă devora fără emoții mă înnebunește și o știi mult prea bine pe cât mi-aș dori. Însă nu ți-ai alungat emoțiile pe de-a-ntregul niciodată, doar le ascunzi adesea în miezul pieptului tău, în umbrele pătate de lanțuri pe care nu le-am cunoscut niciodată. Mă sperie puterea ta de a iubi și a de păstra suflete moarte în miezul existenței tale post-iubire. Pare că îmi citești gândurile căci îți simt suspinul..

– Ești primul om ce nu vreau să îl păstrez în mine..

Mă privești aproape lipsită de iubire și ochii tăi sunt îmbrățișați de gustul dulce al regretului cu care mi-ai îmbrăcat întreaga existență.

– Tu nu vrei să îți fiu printre emoții, căci nu aș avea loc de durere, vrei să îți fiu prin așternutul rece, să îți mângâi obrajii hipnotizat de steluțele ce par că se prăbușesc pe pielea ta atunci când zâmbești.

– Însă îmi ești un prezent absent, un suflet ce-mi străbate pieptul fără permisiune și un trup ale cărui atingeri mă costă prea multe emoții.

– O să rămâi într-un târziu fără mine.. iar durerea o să moară sublim..

– În prima întâlnire a privirilor noastre am rămas fără tine. Ți-am mărturisit că nu mă sperie durerea, voiam doar să mă dori poetic, să îmi sugrumi dorul în gemete, să îți simt absența în cuvinte ce se sărută pe ascuns și privirea cum își plimbă degetele pe pielea mea..

– De ce refuzi să mă scrii?

– Am preferat să te trăiesc, iartă-mă căci am îndrăznit să te iubesc fără să îmi oferi permisiunea.

– Însă acum nici nu mă mai trăiești..

Privirea ta profundă pare că îmi strânge în lanțuri fiecare cuvânt ce urmează să îl rostesc, deci mă opresc subit în puncte de suspensie ce au gust a gura ta pătată de fum de țigară. Te sărut puternic, ca și cum singura mea dorință ar fi să îți las gustul meu pe buze pentru clipele în care nu o să îți mai fiu, să mă guști când mă dorești dar nu mă vrei să îți fiu, să mă regreți mai domol..

FRÂNTURI DIN TINE..

[arhitectul]

E prea târziu pentru o dragoste de-o vară.

@arhitectul

[marrutu]

“Nu poţi şti niciodată când e prea devreme, când e prea târziu.

Timpul are întotdeauna ultimul cuvânt.” ~🌹❤️🌹~

[viatainpasidecuvinte]

Nu e greu sa găsești pe cineva care să vrea să fie lângă tine. E greu sa găsești pe cineva care sa te iubească și să își dorească să îți arate asta în fiecare zi.

În iubire e vorba de continuitate, de perseverență, de "neindiferenta".

În iubire e nevoie de flori de nu mă uita când mergi la serviciu sau la bere cu băieții. De gesturi mici care întrețin sentimente imense. De flori aduse seara fără motiv sau prepararea cinei când celalalt ajunge acasă.

În iubire nu se lasă pe mâine. Știi de ce ? Pentru ca acest mâine devine alt mâine și tot așa până ori vine prea târziu ori deloc.

În iubire e vorba de timp acordat celuilalt care cu trecerea anilor se micșorează și duce spre nimic. Știi, timpul ăla pe care îl acorzi la inceput când faci de toate cu persoana aia în perfecta conexiune de orice natură. Când îi explici tot ce faci în fiecare minut doar pentru a păstra conversația vie. Eh, asta e continuitatea. Indiferent de schimbările din viata, timpul acordat celuilalt întotdeauna va conta.

În iubire e vorba de pasiune, de dorința, de aceeași linie de start de la care sa plecați împreună în același timp.

Pentru ca e greu sa pastrezi iubirea daca simți lucruri în timp diferit.

[anotheroneidk]

Dacă nu schimbi pe moment ceea ce nu îi place celuilalt, degeaba apari peste câteva luni, câțiva ani dispus să încerci, e prea târziu.

Fă atunci, pe moment ce se poate, sa nu rămâi cu regrete care sa te facă să te întorci în stația din care deja celălalt e plecat de mult.

[allebaa007]

Ultimul mesaj pentru tine.....

Nu stiu cum esti daca esti bine, fericit sau daca te mai gândesti vreun pic la mine, dar asta nu e o problema..

M-ai sti când ti-am spus că îmi voi vedea de viata mea? Si când ti-am spus ca vom merge pe drumuri separate? Pot spune că sunt fericita.... si da m-am mai gândit la tine, dar nu a mai durut...

Pot spune că mi-am găsit pe cineva care mi-a adus din nou zâmbetul pe buze...

Drumurile noastre nu au fost unite si nu cred că vor fi vreodat..... Poate cândva te vei intoarce, tu la mine spunându-mi tot felul de cuvinte, dar atunci tu vei fi cel care va scrie mesaje de dor si de tristete.... Cum am spus în ultimul meu mesaj

"nu cred cã ar mai putea fi ceva între noi".

Acum sunt impacata cu gândul ca nu ai putut fi al meu si ca ai fost doar un om care a trecut prin viata mea ...... Si poate o sa te gândesti la mine, dar va fi prea târziu pentru ca eu nu mã mai gândesc la tine..... ci in gând la mine e o alta persoana. Cum tu ai reusit sã îti faci viata asa voi reusi si eu, poate ca nu azi, nici mâine, dar intr-o zi mã vei vedea fericita cu altcineva si vei spune

cã ai fost un fraier cã nu m-ai ales.....

Aceesta a fost ultimul meu mesaj... nu îl voi încheia cu "te iubesc",

", si cu am fost fata care a

tinut la tine cel mai mult.....

[alexandrudan]

"Mai târziu"...

- Vorbim mai târziu.

- Te sun mai târziu.

- Ne vedem mai târziu.

- Ne plimbăm mai târziu.

- Îţi povestesc mai târziu.

Lăsăm toate pe mai târziu, dar uităm că "mai târziu" nu ne aparţine.

Mai târziu, cei dragi nu mai sunt alături de noi.

Mai târziu, nu-i mai auzim şi nu-i mai vedem.

Mai târziu, ei nu mai sunt decât nişte amintiri.

Mai târziu, ziua devine noapte, forţa devine neputinţă,

zâmbetul devine grimasă, iar viaţa devine moarte.

"Mai târziu" devine "prea târziu". 🥲

Trăiește acum, aici, clipa! Momentul!

[arhitectul]

Bem prea mult, fumăm prea mult, cheltuim prea nesăbuit, râdem prea puţin, conducem prea repede, ne enervăm prea tare, ne culcăm prea târziu, ne sculăm prea obosiţi, citim prea puţin, ne uităm prea mult la televizor și ne rugăm prea rar. Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar și urâm prea des. Am învăţat cum să ne câştigăm existența, dar nu cum să ne facem o viață. Am adăugat ani vieţii și nu viață anilor.

Octavian Paler

[rockgirl05]

Să ne grăbim… Să ne grăbim să iubim, oamenii pleacă atât de repede,

rămân după ei pantofii şi un telefon surd,

doar ce e neînsemnat trece lent ca un melc,

ceea ce contează trece cât ai clipi din ochi,

apoi se lasă o linişte obişnuită, cu totul de neîndurat,

precum candoarea cea mai firească născută din disperare

când ne gândim la cineva după ce am rămas fără el.

Nu fi sigur că ai timp pentru că siguranţa este nesigură,

ne ia sensibilitatea aşa cum fiecare fericire

vine alături de tristeţe şi veselie,

precum două patimi totuşi mai slabe decât una;

atât de repede pleacă oamenii precum amuţeşte sturzul în iulie,

precum zgomotul neîndemânatic sau reverenţa seacă;

pentru a vedea cu adevărat, trebuie să închidem ochii;

deşi cel mai mare risc este să te naşti, nu să mori,

iubim mereu prea puţin şi mereu prea târziu.

Nu scrie despre asta prea des, scrie doar o dată pentru totdeauna

şi vei fi precum un delfin, blând şi puternic.

Să ne grăbim să iubim, oamenii pleacă atât de repede

şi cei ce nu pleacă nu se întorc mereu,

şi nu ştim niciodată cum să vorbim despre iubire,

dacă prima este ultima sau dacă ultima este prima.

- Jan Twardowski

[viatainpasidecuvinte]

E târziu....e frig.

E frig și afară și în suflet.

E târziu și acum și peste timp va fi târziu.

E frig în lume pentru inimile bune și e târziu să revină la vremea când nu erau rănite.

E târziu și acum pentru noi, pentru tine....

E frig afară și e târziu pe drumul pe care odată era devreme .

Ai venit târziu și poate va fi prea târziu și mâine.

E frig singură....și totuși prea târziu sa fiu altfel.

Asa că e târziu pentru tine, pentru mine....pentru vreun noi vreodată.

[sssnow-snow-snow]

Nu voi gusta niciodată din fructele raului meu dar poate nici nu e nevoie ca să ma conving cât de dezgustătoare sunt

Totuși, astăzi după un an o coincidență a făcut să explice toate nopțile pline de vise din săptămâna aceasta

am dat cutiuta cu trandafiri uscați pe podea accidental. Au stat asa și am crezut ca e straniu

Dar chiar și de dimineață m-am gândit ca se simte prea frumos, era una din diminețile care se simt de parca vor dura pentru totdeauna. Spre după amiaza soarele bătea prea puternic asa că a trebuit sa ma grăbesc.

Apoi mai târziu am privit spre locul unde înainte creșteau trandafiri și m-am mirat când am realizat o alta coincidenta, dar pe aceea am uitat-o.

Știu ca pășesc spre ceea ce ți-am scris în scrisoare, mi-e și rușine, de fapt,

Acum nu prea cred să mă afecteze rușinea, doar mă îngrijorează faptul ca am strecurat aceeași mica moneda care mi-a strecurat-o altcineva, am făcut desigur pe ascuns chiar pe ascuns de mine însumi.

[aqualumiere]

Privirea ochilor ei căprii n-aveai s-o mai uiți niciodată, căci o vei căuta apoi pe chipul tuturor femeilor pe care aveai să le îndrăgeşti, fără s-o poți afla decât când a fost mult prea târziu.

— Mircea Cărtărescu, Theodoros

[albalbastru]

Mintea-mi spune că-i devreme, inima că-i prea târziu

The Motans