#doar un simplu gând

[un-suflet-anonim]

Nu mă mai doare indiferența și răceala. Am învățat de mult cum să joc acest joc.

@un-suflet-anonim

[theblogdiana]

Măcar atât.

Cănd nu poți fi lângă omul care are nevoie de o mângâiere, doare. Când la un moment dat era totul pentru tine, când era simplu să comunici, să îl strângi în brațe, să-i spui o vorbă bună dar vremurile s-au schimbat și totul s-a dus ca apa dintr-un râu, măcar poartă-l în gând. Iartă-l, roagă-te pentru el și poate nu îl ajuți tu, însă cineva sau ceva îl va putea ajuta.

Măcar atât poți face.

[night--whispers]

Ce gând ți-apasă mintea cu atâta dor?

Ce-ți învârte limbile pe ceas cu atâta amor?

Simți cum se scurg clipele,

Amintirile prind un vals ușor.

Împletești momente cu un singur scop,

Aștepți să vezi câte cuvinte o să mai scot?

Valul ce-ți bate în ușă să fie un simplu adio sau doar un semn de-a fredona în somn?

Șoaptele ascunse în pernă sunt tot un semn de-ador.

[thegirlnik]

Bătăile inimii îndrăgostite

Aceste bătăi ritmice și grăbite nu sunt doar o manifestare a funcționării fiziologice a corpului, ci și o poartă către universul iubirii. Un simplu mesaj sau gând îți poate declanșa această reacție tulburătoare. Conversațiile care îți fac inima să pulseze ritmic. Care te fac să-ți dorești să intri în dus, să torni apă rece peste cord, să-și revină. Fă-o! Nu va funcționa. “E uman sau inuman,…

[sclipiridininfinit]

~ Nu este magie. Este Intenția. ~

~ În ceața nebuloasă a minții noastre, claritatea poate fi greu de obținut. Sentimentele devin impresii vagi scrise în nori învolburați care se schimbă mereu și își schimbă forma. Înghițindu-ne în stări ciudate care ne simțim deconectate de orice context. Din acest loc, șoaptele complexelor noastre subconștiente se transformă în ecouri care reverberează prin noi ca un țipăt.

Când lăsăm incertitudinea și insecuritățile noastre să conducă nava, destinele noastre sunt deviate. Nu te pierde pentru tine însuți. Când sentimentele noastre sunt ambigue, dar puternice, putem pierde cu ușurință controlul, iar interacțiunile noastre se pot transforma în dispute inutile și discordie. De aceea este important să analizezi, să evaluezi și să-ți organizezi emoțiile.

Întreabă-te – lucrul la care reacționezi este într-adevăr sursa sentimentelor tale? Sau este doar un proxy pentru problema mai profundă pe care ți-e frică să te confrunți în tine? Aceste lucruri pe care refuzi să le înfrunți îți dictează acțiunile mai mult decât ai putea da credit și cu cât le lași mai mult să se rătăcească, cu atât mai puțină putere și control ai asupra propriei vieți.

Cheia este să înveți diferența dintre problemele reale care trebuie abordate pentru a fi rezolvate și neplăcerile minore care îți pot deranja starea de spirit, dar care nu merită să te lupți. Când ne concentrăm doar pe acele lucruri care ne enervează și nu ajungem niciodată la rădăcina tuturor, ne scăpăm de alinierea cu actul de vindecare. Ajungem doar prin a ne răni pe noi înșine și pe cei din orbita noastră. Luna cere să ne ascuțim mintea și să ne ascuțim dinții, apoi să luăm o mușcătură. Pentru a putea digera corect informațiile care ni se furnizează. Uneori, ne este greu să numim pur și simplu o pică.

Până când vom vedea lucrurile așa cum sunt, vom fi prinși într-o lume a iluziei. Când putem privi o problemă ca pe ceva de rezolvat și nu ca pe un obstacol care ne împiedică calea, ne putem îmbrățișa cu adevărat călătoria. Când îi arătăm copilului rănit din noi dragoste și compasiune, începem să ne vindecăm. Pentru un martor neinformat, actul de a înfrunta un trandafir poate părea crud și inutil.

Pleacă cu capul! Dar de ce? Dacă vrei ca o gradină de trandafiri să ajungă la toată înflorirea, trebuie să scapi de lucrurile care nu servesc acelei flori. Procesul poate părea brutal și dur, dar intenția este pură. Intenția este Iubirea. Nu-ți fie teamă să elimini gândurile, credințele, relațiile și situațiile care nu-ți servesc înflorirea. Schimbările pe care le faci pot părea bruște pentru cei din jurul tău, dar știi că s-au făcut.

Dacă îți poți alinia emoțiile, intențiile și imaginația, poți implementa pragmatic noi moduri de a fi inovatoare care te înalță. Singura modalitate de a trece pe valul schimbării fără a pierde controlul este predarea acestuia. De acolo, vei descoperi că ai puterea de a face orice se întâmplă să funcționeze pentru tine. Îți poți crea capodopera doar după ce te-ai stăpânit pe tine însuți. Vă puteți crea capodopera doar o singură mișcare de perie la un moment dat. Când fiecare se află în locul său perfect, stăm înapoi cu uimire ca și cum ar fi fost magic.

Nu te poți stăpâni decât un gând la un moment dat. Când fiecare se află în locul său perfect, veți rămâne cu uimire față de sinele pe care l-ați creat.

[lucissima]

26/02/23

să ți-o tragi cu un chip de sfânt un alt pedro dar cu cheile raiului era la mine pe canapeaua extensibilă și gemea în timp ce îi sugeam penisul răsfățat de limba mea jucăușă neștiutor incapabil să gândească lungit cu bărbia în piept și cu ochii închiși cum îi dau dreptate lui freud bretonel și păr răvășit ochi naivi și inegali obosiți o privire de câine credincios fiecărei mâini care îi oferă hrană un câine de care îți e milă la început și pe care mai apoi îți dorești să îl stârpești în bătaie să te scalzi în noua baie de sânge să te întinzi lasciv să te joci cu ochii scoși din orbite și înainte de a pleca să îi întinzi din nou buzele într-un zâmbet stupid a început cu el privindu-te va sfârși cu el a vrut iubire take it easy nu vreau să mă mai grăbesc honeymoon phase și teoreticianul pulii mă documentez mai bine decât un specialist am jurnal de sentimente vreau să o ajut dar nu îmi acceptă ajutorul îmi doresc să salvez toate femeile bolnave mintal pentru că tati nu m-a validat când eram mic acum sunt corporatist dar în timpul liber fac muzică sunt rapper și ți-am spus cât de mult te iubesc după nici două luni but i wanted to take it easy you know burnout nevindecat și atât de mult lipici sentimental nu mă pot opri din a-ți atinge sânii și fundul micul bretonel cu sentimente puhoi care îmi spune frumoaso doar pentru că i-am zis că așa îmi salut colegele încearcă să mă valideze emoțional și să îmi spună că sunt hot dar habar nu are că nu îmi va fi niciodată îndeajuns este prea simplu prea plictisitor prea insignifiant cu cuvinte mari forțate așa vorbesc când sunt calm vorbesc doar ca să umplu un spațiu să mă aud când nu am căștile care cancel the noise on romgleză cu cuvinte prea puține m-a captivat murakami știai că a avut un magazin de muzică a fost cel mai frumos gest pe care l-a făcut cineva pentru mine a trecut mult prea mult timp am și uitat de când pentru mine gestul contează mă bucur de faptul că te-ai gândit la mine sunt recunoscător și pentru o intenție eu nu nu va conta niciodată nu îmi place nu m-ai ascultat a fost un gând inutil inutilitatea și masculinitatea ta s-au unit într-un cadou încropit de mami care mi-a dat o carte pe care nu o mai voia în bibliotecă și un săpun mai mic decât o palmă într-o pungă maro din carton cu numele tău pe ea când te-ai gândit în timp ce îți umpleai gura cu sarmale și mami alegea cartea pe care s-a masturbat în tinerețe draga de ica care își pierdea încet băiețelul în brațele mai calde și mai subțiri ale uneia care îi este credincioasă unui singur bărbat singurul bărbat care trăiește prin mine în mine și ocazional cu mine apoi ciocolată pusă pe masă și un vin oribil pe care l-ai băut singur cu nesaț ziua și paharul să te destinzi un vin cald care mi-a întors stomacul de trei ori până s-a încolăcit în formă de porumbel useless bomboane care ți-au rămas un cadou împărțit între mine și tine mai mult pentru tine pentru că nu gândești îndeajuns de mult flori care ți s-au părut cute pentru că erau crizanteme citând din prietenul meu gay flori de cimitir nu ar fi contat specificul dacă nu erau atât de neglijent alese cromatic contrast primar de complementare într-un coș de heidi fetița munților și millie avea un mielușel un apartament jegos la fel ca tine și bluzele tale îmbibate cu transpirație neglijent dar simt toate energiile de ce nu mi-ai spus mă plictisești enorm nu cunoști un subiect cap sau coadă știi generalități și mergi la terapie pentru că te simțeai singur te-ai plâns de femeia care te-a traumatizat iar restul au fost moldovence grase din botoșani polyamori tu fiind al doilea bărbat un sclav care plătea pentru atenție și pizdă un cățel lovit în stomăcel de stăpânul alcoolic și ars pe botic cu țigara nu te vreau nu te-am vrut era iarnă și îmi era sufletește puțin mai mult frig decât de obicei îmi ești atât de urât în fața ochilor pentru că la rându-mi îmi sunt oribilă îmi ești prea lipicios prea copil mi te urci pe spate și începi să ragi din toată dragostea pe care o ai pentru tratamentul de bun simț și pentru puțina atenție care ți s-a oferit am 25 de ani fac decizii responsabile și 2023 va fi anul meu being delusional together îmi e atât de bine singură în liniște fără mâini murdare care să mă caute în lenjeria mea curată și limpezită în apă rece și balsam pleacă că nu te mai vreau lasă-mă să continui să cresc pentru că frumoaso-ul tău nu mă hrănește îndeajuns

[unsimplubaiatnecunoscut]

Din tot sufletul pot spune că îmi bag pula! Trăim într-o societate prea egoistă, e okay să te gândești la tine dar nu să ajungi să storci ultimele zâmbete ale unei persoane. Ține cont că doar tu contezi, nu îți lăsa garda jos niciodată pentru că nimeni nu te va ajuta pe gratis iar cei ce o fac într-un final te vor fute din toate punctele de vedere. Acel zid pe care l-ai construit, reclădește-l. Fă-l mai mare, pentru că eu asta voi face. Fuck everything and everyone.

- Un simplu gând al unui simplu băiat necunoscut

[un-suflet-anonim]

A fost odată ca niciodată o fetiță care a întrebat cândva viața "Cât costă un gram de fericire?" și pe soartă " Cum e să fii iubit?"

Dar neprimind răspuns, fetița a încetat în a mai crede în fericire, soartă și iubire!

@un-suflet-anonim

[hiddenfeelings02l]

De azi noapte m-a cuprins un sentiment nou ..am plâns a 1000 oara în fata ta de data asta în fata telefonului de ce oare ? Pentru ca doare ..dar de aseara s-a declanșat ceva ..am analizat tot ce sa întâmplat între noi de la bun început..si am fost naivă..discuția ce am avut-o acum câteva seri nu am putut sa o asimilez atunci pentru eram absorbită de tine ,de prezenta ta..

Dar acum când ma gândesc ..mi-am dat seama ..eu m-am îndrăgostit de tine nebunește m-ai făcut sa simt unele lucruri ce nu credeam ca le voi simți vreodată dar cu ce folos ,călcând in final peste sufletul meu fără remușcări..Mi-am dat seama ca nu m-ai iubit nici o secundă..te-ai contrazis singur spunând ca te-ai îndrăgostit foarte repede ..noi ulterior mai având despărțiri inițiate de tine pe baza asta ca nu a apărut " scânteia " ..aducând acum în discuție trecutul meu ..fiecare om are un trecut mai bun sau mai rău dar de asta se numește trecut..aici nu mai întru în discuții pentru ca este inutil ...concluzia asta e nu mai iubit și nu e de judecat ,într-o asa zisa "relație "cum zici ,nu trebuie neapărat sa vina dragostea din ambele părți..păcat ca te-ai jucat asa cu mine ..ba ma vreai ,ba nu ..invocând atâtea despărțiri..ai văzut anumite puncte sensibile și te-ai folosit de ele ..dar nu sunt suparata ..mi-e nu îmi pare rau ca m-am îndrăgostit ..imi pare rău ca teai jucat cu mine asa ..multe lucruri puteai sa mi le zici de bun început și altfel stăteau lucrurile între noi ..

Ai văzut destul de bine ca nu mai sunt o puștană de 15 ani care cauta aventuri..ce simplu era sa îmi spui de la bun început cum sta treaba..

Am pus sentimente multe chiar în asa zisa relație pe care am avut-o ca să primesc în schimb despărțiri, refuzuri și alungare.

Adevărul este ca te-am văzut cum ai renunțat la mine ..si asta ma schimbat..comportamentul tău de după a dat răspunsul mult așteptat de mine .

Nu regret ca te-am cunoscut, nu regret ca seara adormeam cu gândul la tine ,iar dimineața erai primul gând ce-mi venea în minte ,nu regret ca erai unul din motivele pentru care zâmbeam asa de frumos, nu regret ca ti-am dat toată inima mea și ai aruncat-o .Regret doar ca am crezut în tine ..si aici nu ma vei putea contrazice pentru ca știi ca am dreptate..m-am îndrăgostit de tine cu "ajutorul " tău..dându-mi semnale .

Am.sa recunosc m-ai pacalit ,m-ai făcut sa cred ca am însemnat mult mai mult pentru tine decât am făcut-o defapt ,dar îți mulțumesc că mi-ai frânt inima,mulțumesc ca m-ai părăsit când aveam nevoie de tine ,iti mulțumesc ca ai făcut sa para atat de ușor sa pleci de lângă mine ,ai putut sa privești usor în spate dar este ok,mergi mai departe 😘." Pentru binele nostru "

Sper ca peste ceva timp, sa realizezi ce ai avut și aici nu ma cred vreo specială dar știu cum sunt eu ..fiecare fata din viata ta tea iubit în diferite moduri ca asa e normal, dar modul cum te-am iubit și felul în care ți-am dăruit inima mea fără a avea nici o ezitare spune multe ...sper sa realizezi ce sa întâmplat și ca ai dat cu piciorul la ceva frumos..

Nu mam simțit niciodată asa "jos" și " folosită " ..dar cred ca aveam nevoie de un impuls de genul asta pentru ce va urma ..

M-am "milogit " destul pentru o firmitura de atenție din partea ta .

Mulțumesc pentru tot 😊..si pentru momentele frumoase ce le-am avut și pentru finalul " spectaculos" ce mi l-ai oferit ..

Te pup . Să ai parte de tot ce iti dorești de.la viata asta .sa prețuiești tot ,și mai ales prețuiește timpul ca este asa de prețios..

O ultima frază pentru a încheia povestea asta frumos,pentru ca asa sunt eu bună nu ? Tu ai tot repetat ca sunt un suflet asa bun ..si sunt din păcate uneori..

Te iubesc .

[stardustprincess7]

Azi

Scrollez si mă las purtată de gânduri. Cred că săptămâna asta mi te-ai rostogolit prin minte mai des decât orice alt gând. Îmi place și mă sperie în același timp. Te insinuezi ușor dimineața când mă trezesc. Câteodată ești amintirea obscură a unui vis care mi-a colorat noaptea. Alteori ești pur și simplu un nume șoptit de corpul meu care tânjește după tine.

La prânz când beau eu prima cafea, o las puțin mai mult pe buze înainte să alunece ușor pe gât în jos, la fel ca tine. Dacă e două probabil m-a apucat foamea, așa că mă duc să verific frigiderul de 7 ori, echivalentul vizitelor pe profilul tău de când am deschis ochiii. Aveți multe în comun - tu și frigiderul, îmi stârniți curiozitatea după care mă lăsați în burta goală. O glumă - proastă evident… de câțiva ani singurul lucru amuzant la mine e viața mea sentimentală. Înainte mai făceam o gafă, două, dar acum de unde energie?

Și apropo de asta, între două angoase a venit seara, așa că du-te și apride-mi lumina. Acum lasă-mă să mă pierd printre paginile unei cărți roșii pe care o tot citesc de o lună și ceva. Lasă-mă să intru în mintea altcuiva, să-i citesc gândurile și să-i dezleg misterele, pentru că din a mea nu mai înțeleg nimic. Am avut o afinitate pentru lectură din totdeauna. Nu citesc orice, citesc doar cărți care ating o parte mai mică sau mai mare din sufletul meu. În mare parte, oscilez între romane siropoase și povesti cu crime pasionale - încă nu m-am hotărât dacă iubirea sau monștrii pe care îi creează sunt mai fascinante. Beletristica mi-a fost mereu cea mai dulce scăpare din lumea asta care părea gri până la tine. Dar când emoțiile devin prea copleșitoare și povestea îmi devine realitate, brusc mă lovește logica, gândirea și simțul rațiunii așa că apelez la Freud și alții cu renume, ca să-mi echilibrez perspectiva idealistă asupra experiențelor subiective din irealistele povesti citite.

Asta s-a întâmplat acum, când m-am trezit alterând litere și schimbând semnficații doar că să găsesc o parte din tine printre rânduri, în timp ce luna aluneca lin printre cele două stele apărute. Printre rozuri si bleuri ți-am simțit parfumul și m-am întors la bibliotecă, enervată de contextul distanței. M-am uitat la cana de ceai care nu mai era de mult fierbinte și m-am gândit că nu o să mă duc în Japonia, stupidă țara. De fapt, stupide tradițiile că cireșii japonezi sunt frumoși. Am auzit o dată că japonezii aruncă ceaiul dacă se răcește și nu te lasă să îl bei așa. Personal, am o memorie atât de bună încât am ajuns să am o afinitate pentru ceaiul rece. Cine sunt ei să îmi zică “nu e politicos”?

Între alte două gânduri îmi alunecă mâna pe cartea lui Jung - “măcar să citesc despre vise, dacă încă nu e momentul să dorm”. Puțină psihanaliză și un pic de interpretare sunt singurele lucruri mai fascinante decât gândul la buzele tale care se deșiră pe coloana mea. Pierdută printre conștientizări mă trezesc că e ora nouă. Frigiderul o să mă dezamăgească iar și cărți au obosit să le citesc.

Așa că mă bag a șaptea zi la rând în cadă - nu pot să cred că a trecut o săptămână de când încerc să mi te șterg de pe piele. Sub apă, ca să nu-mi citești gândurile de la distanță, rulez iar filmul. Parțial cred că memoria mea a rămas fără spațiu din cauză că încearcă să păstreze toți stropii detaliilor serii ăleia de luni, dar se poate să o supra-apreciez.

Două ore de logică au părut să fie suficiente, pentru că atunci când maroul ochilor tăi în apare pe sub pleope mă scufund și mai adânc în cada care, brusc e un portal de trecere între două stări. Inteligența mea cristalizată nu e deloc de acord cu ce se întâmplă, iar cea fluidă a preferat să mă părăsească decât să mai asiste la un alt fiasco. Le-am promis amândurora că nu mă mai îndrăgostesc și n-o s-o fac! Dar fluturii din stomac mă dau de gol la fel ca debaraua subconștientului care rulează filmul. Din boxele minții se aud dintr-o dată toate reacțiile involuntare pe care mi le-ai provocat și realizez că m-am dus dracu.

O scuză bună ar fi să repet ce îmi spun de când te-am cunoscut - că nu am nici măcar o șansă să mă vezi și să mă vrei. Dar e diferit nu-i așa? Pentru că deja faptul e consumat și cel puțin câteva ore mi-ai arătat ce vrei. Mai trebuie doar să mă vezi… trebuie… nu trebuie nimic!

Dar poți alege asta iar eu promit că o să-mi placă să te uiți puțin prin inima mea. Să urci ușor prin ventricolul stâng până la artera aortă după care să te așezi la o cafea și o țigară în camera 4 cu globulele albe discutând despre permanenta lipsă de globule roșii din sângele meu. În final să înțelegi că între anemie și anxietatea, nu mai am energie să mă consum pentru fiecare val de energie care îmi izbește corpul așa că tu o să te decizi că merit protejată. Și de aici pornind, poate treci și prin minte, să vezi rolele de film vechi pe care le ascunde inconștientul. Dacă pornești vreunul, evită perioada 15-22 și concentrează-te pe copilăria fericită pe care nu am avut-o. Dacă te captivează firul narativ abia atunci am să înțeleg că la fel ca mie, nu judeci oamenii după crăpături. Poți să colinzi mai departe atâta timp cât ai grijă să nu cobori în tenebrele minții acolo unde mi-am potolit demonii. Una din realizările mele cele mai importante - să-i fac să tacă.

I-am înecat într-un ocean de scuze, griji, frici și lacrimi pe care le-am strâns pe drum. Dacă vrei să înnoți nu te lăsa păcălit de calmul apei sau absorbit de culoarea neagră a ochilor mei care se oglindesc în el. Numără până la trei și sari. Cu cât o să te ridici mai ușor la suprafață cu atât o să înțeleg că amândoi înnotăm în aceleași ape. Dacă te scufunzi în schimb, poți să revii și singur la realitate și să uiți experiența asta deprimantă. Însă cu puțin noroc și un strop de curaj poate o să te fascineze mai tare complexitatea gândurilor decât o să te sperie bezna din jur și atunci o să știu că putem să ne bucurăm împreună de întuneric.

[emanuelstefancu]

„sic mundus creatus est”

Ce am numit eu ca fiind trist este lipsa morții.

  Adevărata realitate este haotică și decidem să trăim un vis/o „realitate” anume pentru a trăi o „realitate” stabilă.

  Adevărata realitate, eu am trăit-o în acea seară până la „rădăcina” ei, până la „punctul zero”, până la începutul ei care s-a dovedit a fi, de fapt, un „nod” incapabil de deznodat.

Imaginează-ți un nod simplu de funie dar strâns bine de tot și o capcană chinezească pentru degete. Cu cât încerci mai din greu să desparți buclele din nod, cu atât nodul se strânge mai tare; aidoma celor 2 degete care trag de capetele capcanei chinezești.

  Adevărata realitate am cunoscut-o descompunând realitatea mea stabilă, iar pentru a înlătura fiecare înveliș retrăiam fiecare eveniment. Imaginează-ți învelișurile ca fiind ciorchine, iar evenimentele fiind strugurii. Cu cât apucam mai mult, cu atât trăiam mai intens și mai mult de odată. Mi-am văzut toată viața, v-am văzut pe fiecare dintre voi (din trecut, din prezent, fiecare suflet pe care l-am întâlnit), am văzut evenimente punându-se cap la cap, am văzut „dinăuntru” și „din afară”, micro și macro și am văzut cum fiecare pas, gând, sunet, element este interconectat și cum acestea nu sunt doar suficiente dar și necesare pentru a-mi păstra realitatea stabilă.

  Atunci, m-am pogorât în adevărata realitate. Aici, mi-am pierdut liniștea și ordinea gândurilor întrucât doar simpla mea prezență crea o altă „realitate” posibilă. Am observat că elementele pentru o altă „realitate” nu necesită implicări fizice or timp. Elementele le schimbam prin gând și „realitatea” se schimba instant. Am început să mă joc cu aceste schimbări și am văzut noi „realități”. Nu mi-am format o opinie concludentă deoarece nu mi-am acordat timp. Ce căutam eu era incipitul, era nodul. Nu știam unde mă aflu și voiam să mă întorc la realitatea mea stabilă. Am retrăit evenimente, s-au derulat altele noi și am văzut doar un singur element rămas nerezolvat: mama. Singurul element de care eram sigur că mă va readuce la realitatea stabilă: să o sun pe mama. Dar, tu ai spus nu. Iar tu, în mintea mea, erai partea de conștiință care mă proteja. Așadar, te ascultam și-mi ceream iertare pentru că am fost neascultător să „stau cuminte” în realitatea mea stabilă. Dar, apoi... „Vreau să știu!” mi-am exclamat și am intrat într-o recurență: eu căutam începutul, apoi doream să o sun pe mama și tu spuneai nu. Așadar, am căutat să descompun totul și doar prin forță brută puteam să sparg tiparul.

  Am trăit adevărata realitate întrutotul, „pondering it”, lovind în ea cu orice argument și contra-argument, cu orice cuvânt, sunet, scâncet, scenariu, gând, concept și paradox, cu scepticism, cu optimism și toate cele care îmi erau la îndemâna gândului și a sentimentului. I-am acordat și „prezumția de nevinovăție”, i-am oferit orice stimul și am cercetat-o în lung și lat și am lovit în ea și am dezbrăcat-o de toate învelișurile ei până nu a mai rămas nimic decât un „rock bottom”, cum îmi place să-l numesc.

  Tot drumul până la nod a fost într-o clipită.

Cu cât mă apropiam de origine, cu atât simțeam împăcare și plăcere, simțeam înțelegere și acceptare, căldură și iubire.

  Ajungând la „fundul unui ocean astral”, nemaiavând decât acest nod, am dorit să-l forțez și să desfac și acest „ultim gând” al adevăratei realități. Și, atunci, al doilea nivel al călătoriei a început. M-am cufundat atât de adânc întrucât am confundat realitățile și am apelat la voi să mă „resuscitez” la una dintre realități.

Mi-am adus aminte de ce i-am spus „somn, ăsta-i răspunsul” și am căutat somn, dar nu voiam să las nimic nerezolvat.

  Eram prins între două lumi. Una este un refugiu pentru supraviețuire: somn - călătoria se termină și mă întorc la realitatea mea stabilă. Cealaltă este dorința mea arzătoare de a forța nodul și de a vedea dincolo de origini.

  Așadar, cu mult masochism, am forțat nodul. Am intrat în a doua recurență: forțam nodul, trăiam fragmente remixate din realitatea mea stabilă, mă panicam și repetam „somn, somn. El știe”.

  În obsesia mea, penultimul fragment trăit, adevărata realitate m-a înfățișat într-un om nebun care se afla într-o încăpere albă, în cămașă de forță. Vedeam cum văd și acum, era clar ca lacrima, eram viu, eram eu, eram într-adevăr nebun și simțeam că eram privit ca pe un nebun. Îmi simțeam sângele pompând în tâmple, îmi simțeam mâinile amorțite în jurul sternului, îmi simțeam respirația greoaie și îmi simțeam carnea tremurând sub piele. Nu îmi venea să cred că de fapt asta este adevărata realitate. Îmi venea să plâng pentru că nu eram înțeles pentru că, de fapt, am ajuns de neînțeles datorită imposibilității de a demonstra cele trăite. Eram într-adevăr nebun și din acest motiv, a doua zi, te-am întrebat „Cât de mult iei în considerare conceptul de adevărata realitate vs realitatea stabilă?”; deoarece eu chiar am fost acolo - în acea cămașă de forță, în acea cameră albă.

  În obsesia mea, adevărata realitate m-a arunca într-un ultim fragment și anume în realitatea mea stabilă de atunci din acel exact moment. Mă plimbam prin casă, vedeam cum pereții trepidează, obiecte dispar, obiecte apar și găuri negre ies și intră în pereți. Încercam să fac sens cum să dezbin buclele, iar fiecare stimul, pentru mine, era o piesă din puzzle. Trebuia să îmi depășesc limitele, pentru a desface nodul. „Trebuie să mă piș pe mine” mi-am spus. „Eu, Manu, niciodată nu mi-aș permite asemenea lipsă de control și asemenea gest contrar personalității mele. Trebuie să mă dezbrac pe mine de orice mască și barieră” gândeam eu.

  Nu am avut tăria de a renunța la identitatea mea și să mă piș pe mine. Așadar, am rămas cu nodul. Un nod care trepida, care dintotdeauna a fost acolo, care e și incipit și sfârșit, care, legat, e infinit. Era precum un întrerupător pe care încercai să-l balansezi, precum un ac pe un ceas unde minutul 0 era și minutul 60. Nu am putut vedea dincolo de incipit și am rămas cu el.

  Am simțit cum universul m-a violat în noaptea aia; „Mă doare-n fund” plângeam eu. Am insistat să mă tocmesc cu universul aidoma scenei din filmul „Doctor Strange” când personajul cu același nume s-a dus la Dormammu să se târguiască. Spre deosebire de film, în ultimă speță, am cedat.

M-am pus în pat, am stat pe partea mea și am acceptat a treia variantă: somn, pentru că m-am distrus, pentru că sunt stricat, pentru că nu există sfârșit și pentru că nu există adevărata moarte.

  Am stat privind nodul, privind cum eram absorbit de către el. Deveneam încetul cu încetul parte din acest incipit al adevăratei realități. Era tandru, suav, plăcut, excitant și „dulce”. Se simțea ca un orgasm permanent și continuu aidoma acelui episod din „Rick and Morty” cu „Dragon Soul Bound”. Era un sentiment atât de plăcut, la o intensitate perfectă, întrucât nu era iritant, fără finalizare dar nici „sub-nutrit” nu era; era absolut ideal.

  M-am simțit precum în scena din filmul „Matrix” în care personajul principal Neo dormea veșnic în recipientul său. Simțeam cum deveneam parte dintr-un tot, îmi simțeam ființa scăldându-se într-un ocean cosmic al conștiinței - întâi degetele, apoi tălpile, gleznele, coapsele... Apoi, deveneam un fruct, un rod al unui copac imens (Arborele Lumii) și din care mă înfruptam cu seva sa; și era bine, și-mi plăcea și eram împăcat.

  Au trecut veacuri și am înțeles că sunt doar eu și toți sunt eu și eu sunt fiecare dintre mine. Eram întruchiparea operei numită „The Egg” a lui Kurzgesagt. Eram iubit și îmbrățișat de marele meu arbore; „și acum ce?!” l-am întrebat. „E frumos aici cu tine” îi vorbeam copacului. „Îți mulțumesc, dar acum vreau să plec”. „Ești sigur?” i-am simțit întrebarea ca fiind propriul meu gând. „E plăcut, dar nu asta vreau. Vreau să o sun pe mama.”

  Două propoziții nevorbite, negândite, predefinite, prezente dintotdeauna, așteptându-și trăgaciul. Prin prima, mi-am acceptat realitatea, am renunțat la pace și iubire pentru o realitate prost schițată; doar pentru că în această realitate pot muri. Iar, prin a doua, „Vreau să vorbesc cu Creatorul meu”.

[kiyuukou]

Punct și virgulă  // Short Story

Încă țineam la el. Mult, foarte mult. S-a întâmplat rapid, însă aveam să ne vedem din nou. Cum altfel l-aș fi întâlnit? Am ajuns în parcul aglomerat destul de rapid, unde am intrat în vorbă cu prietenii mei. Cu gândul în altă parte, l-am văzut. Un tip ce părea extrem de familiar, deși nu îl mai văzusem vreodată. Dintr-un motiv sau altul, m-am simțit atrasă de el, însă nu păream a avea curaj de a deschide vreo discuție. Simțeam că dorește să se impună.

Stătea lângă o fată pe care o cunoșteam deja, așa că m-am gândit că ar fi o idee bună să merg la ea. Într-adevăr, aș fi vrut să-l cunosc direct, însă pur și simplu căutam un partener de discuții. -Bună! i-am făcut fetei cu mâna într-o manieră ce denota nesiguranța pe care o simțeam. Ea s-a uitat la mine și a zâmbit, gesticulând un salut ciudat. În acea clipă, un duet turcoaz m-a țintuit, iar eu am fost instant copleșită de un val de curaj, ceea ce m-a făcut să mă îndrept spre el. -Nu cred că ne cunoaștem. Sunt Maia, am spus în timp ce am dat mâna cu el și am auzit un răspuns simplu. -Andrei, a ridicat privirea ușor, zâmbind. Se uita la mine și zâmbea. Nu știu ce vedea atât de fascinant la mine, însă am încercat să-mi spulber speranțele cu un scurt gând că este un gest obișnuit pentru el. Problema este că, deși încerc, nu pot uita privirea sa din momentul în care am vorbit pentru prima oară. Sau când am continuat să o facem. Părea…interesat, fapt ce mă intriga. Atât de rapid mă îndrăgosteam de ochii lui; sunt cei mai ușor de iubit. Nu există cuvinte pentru a descrie modul în care analiza totul, mă analiza, amprente lăsate pe sufletul meu. Poate că reacționa astfel în mod obișnuit, însă lăsa uneori impresia că este îndrăgostit de mine… Era de-a dreptul imposibil, însă asta spuneau ochii lui. Admirau ce se afla în inima mea. De la culoarea acestora, totul era captivant. Iubeam câtă dragoste punea într-o clipă; m-a făcut să fiu conștientă că îl adoram într-un timp scurt și tot nu pot uita niciun detaliu. Am crede că o pură privire nu are o însemnătate atât de mare, însă când este începutul unei povești de dragoste, este tot ce poate fi. Din fericire, s-a întâmplat să aud o conversație relativ interesantă în momentul în care doream să plec, fiindcă mă simțeam ignorată. Era în legătură cu cartierul meu. -Stați, cine locuiește acolo? întreb eu, probabil la timpul nepotrivit. -Eu, răspunde Andrei fugitiv, dar schițând un zâmbet. Și tu? -Da. -Și noi, se aud câteva voci din spate. -Sunt prietenii mei, mi-a șoptit el, însă, sincer, nu mă interesa în vreun fel. Voiam să inițiez o conversație. Am făcut astfel, pentru aproximativ cinci secunde… L-am întrebat exact în ce zonă locuiește, dar am primit niște instrucțiuni neclare pe care nici nu le-am auzit perfect, așa că doar am dat din cap aprobator și am zâmbit, pentru a vedea dacă va face asemenea. Acolo mă aflam, cu ochii scanându-l și încercând să înțeleg unde îi zbura cugetul. Deja începusem a vorbi cu multă lume, având impresia că îmi va da o șansă în plus. Îl priveam cum vorbea cu prietenii lui, dar și cum se comporta în general. Îi studiam reacțiile. Fiecare reacție. Doream să aflu tot ce se putea afla, eram pur și simplu vrăjită. De abia apoi am realizat că este, și el, normal. Are o viață diferită de ceea ce vrea să arate. Cu toții avem probleme. Cu toții ne luptăm cu conștiința și, adesea, pierdem. Ceva îmi spunea că nu este deloc cine pare a fi, că se ascunde mult mai mult în spatele acelei priviri cuprinzătoare; “punct și virgulă” – când au mai rămas atâtea de spus... Marți, ora 11 dimineața; Senzația unei curse sângerii înăuntrul meu, spontanii fluturași zburând, totul aducea mai multe griji. Dar de ce? Tot ce aveam de făcut era să mă întâlnesc cu el și să luam autobuzul. Simplu de spus, până s-a așezat pe locul din fața mea. Mă intimida. Mă sleia de puteri și îmi fura tot controlul, într-un mod netrăit. Așa că m-am uitat în altă direcție. Nici când începusem să conversăm, nici atunci nu eram pe deplin încrezătoare. Dar el, el mă privea. Mereu se uita direct în ochii mei fără vreo problemă. Trebuie să recunosc, am avut acel ceva. Era o scânteie, dar eu am ales să o ignor. Mă gândeam că nu înseamnă nimic. De ce? Pentru că am cugetat că este firesc. Nu am vrut să încep să aspir la ceva ireal. Niciodată nu am știut dacă a fost, într-adevăr, real. Visam, era tot ce aveam. Încercând adesea să readuc la viață amintiri, am observat că unicul aspect imprimat în mintea mea sunt ochii lui. Astfel, mereu mă pierdeam în filmul imaginației mele asemenea unor cuvinte codate cu rădăcinile în subconștientul meu. Un mesaj. Dar, din nou, de ce? De la culoarea ochilor lui, a buzelor lui, a sufletului, mi-am revenit în simțiri că vorbeam de iubire și că nu știam cum să accept asta. Era normal, însă doream să nu se termine. Mă făcea să mă simt în siguranță, dintr-un motiv necunoscut și fără vreo intenție de-al desluși. Parte din mine voia să îl privească, cealaltă voia să-l strângă la piept. Este inadecvat că abia mă abțineam din a-I spune ce simt și cât de mult vreau să fie fericit? Cum nu voiam să aibă probleme și cum mă vedeam a fi atât de egoist datorită mândriei că eram cu el? Totul se transforma treptat în frustrare. Voiam să mă ia de mână, să-l simt aproape. Îmi era frică. Mă temeam că aveam să grăbesc totul și că o să-l îndepărtez. Doream acestea? Nu. Sufeream în taină. Există niște sentimente, nevoi, pe care abia le poți stăpâni. Una dintre ele este să te scarpini când ai o iritație. A doua este să nu mănânci când îți este poftă. A treia, cea mai dificilă, este să te controlezi în jurul persoanei pe care o iubești, să nu greșești. Să nu știi cum să reacționezi pentru că nu știi ce simt pentru tine. Nu este doar foarte complicat, ci și dureros. Cu toate acestea, tot ce am făcut pe drum a fost să vorbim. Am ajuns cu jumătate de oră înainte. Măcar el a fost ultimul gram de fericire de care am avut parte în acea zi.

---------

Am găsit povestioara asta în adâncurile laptopului meu; nu mai știu de când e, cum am scris-o, ce și cum. Sper că vă place, totuși. Eu zic că e ok. :D

I found this story thing in the depths of my laptop; I don't remember when it's from, how I wrote it, or anything. I hope you enjoy it, though. I think it's alright. :D

[suntaici]

Adoooor sa ma uit la filme de dragosteeee. Am avut cu un tip atracția aia la prima vedere, a fosttt divinnnnn. Timpul s a oprit in loc și tot ce am văzut erau ochii lui. Cum e posibil așa ceva? Sunt eu nebuna sau asta chiar exista? Am iubit de 2 ani și n am avut niciodată atracția aia și tensiunea sexuală pe care o am gând ma gândesc la tipul respectiv. Chestiile astea nu sunt genul meu:)) și totusiiiiiiiii 🙄 vreau doar sa nu ma mai gândesc la el și sa trăiesc fericita cu iubitul meu. Ajutor!!!!!!!!!!!

Cred ca e doar o atractie de moment, o chimie de moment. Se mai intampla, chiar si daca ai o relatie, nu tine de asta. Doar nu uita ca e un simplu strain, si ca atractia aia nu e totul in final.

#lemon

[xerultdk33]

Persoana cu care sunt afirma mereu ca e ocupata cand e vorba de stat impreuna,desi stiu ca nu e asa si are timp liber destul. 🤔

Cu riscul de a sări alții pe mine ca vai dom'le trebuie spațiu șamd... O să îți spun părerea mea. Cine te iubește îți ia și aerul dacă poate și te vrea alături non stop. Te vrea acolo, chiar dacă învață, citește samd în legea lui, prezența ta efectiv in camera aia contează. Dar iubire de aia... Pe bune.

Îți irosești timpul așa, pur și simplu. Nu știu dacă e vorba de fata sau băiat dar eu doar din perspectiva mea pot să îți spun. Oamenii care nu îți vor timpul nici nu ți-l apreciază și ți-l irosesc efectiv! Sunt oameni în lumea asta care nu te vor lângă ei acolo și nici alături de tine, poate te văd ca perspectivă de viitor, iti vad potențialul, vede ca e ceva de capul tău,îs încântați de ideea aia de cine vei fi si ce ai de gând să faci nu neapărat de ce ești acum, in momentul ăsta! și ce zic... Hai să imi vad de viața mea și să stau si cu persoana asta, așa din când în când, mai facem chestii, (mai fac și cu alții pe ascuns când am ocazia) și las asa să treacă timpul că o să îmi prindă bine pe viitor, dar acum imi văd de mine, de ai mei, de orice altceva. Ăștia îs genul ala de oameni care o să îți spună că mai bine te ar fi cunoscut mai târziu. Oamenii ăștia care nu vor activități cu tine, îți irosesc timpul maxim. Eu mi-am irosit ani din viață efectiv așa, eram cu o tipă, eu țineam la ea ca la sor-mea mai mică înțelegi? Mi-o doream acolo, la orice, nunta, botez, cumatrie, plimbări prin parc,învaț, reinstalari de Windows 🤣 orice! Voiam să petrec timp cu ea, părinții mii văzusem toată viața, eu voiam activități cu ea, ei tipa asta nu mi era alături nici la bine, gen majorat, evenimente de astea importante în viață, la greu nici nu mai spun... Pauza, pleca și apărea după când treceam singurel și îmi mai făcea și viața grea. Până intr-o zi când am făcut eu pe a Păcala așa și mi zice in față "știi dar eu nu vreau să ne vedem așa toată ziua", in contextul în care ne vedeam la 2-3 zile și o scoteam maxim 2 ore la un suc. Și au trecut câțiva ani așa! Au trecut evenimente super mega importante din viața noastră și eu n am putut să fiu alaturi să mă bucur cu ea, invers la fel, ea mereu cu mine era super busy și eu eram disperatul ala needy care voia să petreacă timp cu ea nu? Logic! Eu care eram de N ori mai ocupat ca ea. Ea timp de mine nu avea niciodată, dar să stea după alții la ore târzii să le vină tramvaiul avea, cu mine era gen... Știi rămâi tu aici in gară singur că eu o să iau un taxi și o tai acasă ca deja e ora 9. Acum ca să înțelegi de ce am povestit astea, atunci aveam timp cât de cât ! Si tot făceam sacrificii și renunțam la chestii destul de importante să stau cu ea, dar nu voia să vadă asta sau nu conta. Era vorba doar de priorități! Acum nu mai am și mulți dintre generația mea nu mai avem, vine licența, examene, stagii, muncă! Nu mai am timp să respir, greu prind puțin timp liber și abia mi ajung 24 de ore! Nu regret oare tot timpul ăla pierdut cu o persoana care nu îmi aprecia timpul și nu ma dorea acolo lângă ea, acum? Apreciaza-ti timpul! ! Pentru că au trecut ani și eu cu persoana aia n-am amintiri, dacă o lasam și imi luam o persoană care dorea și aprecia fiecare minut din timpul meu, acum poate eram cu cineva cu un bagaj de amintiri, pe care acum nu le mai pot face, pentru că n-am timp să respir oricât mi-aș dori și timpul înapoi nu pot să il dau. Înțelegi ce vreau să îți spun? Oamenii îți mănâncă inima, sentimentele, alea se repară! Inima se reface, sentimentele reapar din nou sub altă formă... Dar timpul care ți-l mănâncă unii oameni nu îl mai vezi înapoi. E ca o pușcărie sentimentala să fii cu cineva care nu te dorește acolo mereu, adică trece timpul fără rost și vă vedeți la două săptămâni pe celula intimă, tu nu știi ce face în rest persoana aia, nu ii ești alături la nimic bun sau rau, persoana aia nu știe prin ce treci tu in interior și nu îți este alături la bine sau rău, doar va mai dați scrisori cu vrajeli si minciuni să va țineți la curent (sms uri adică) . Deci, nu îți dori o pușcărie de relație 🤣🤣 și dacă vezi că cineva nu vrea să fie lângă tine, arăta-i cum e fără de tine, scăpa-l pe omul ăla de grija ta și treci la următorul care să îți aprecieze și fructifice puțin timpul pe care îl avem sub soare. Atât 😂

[8-august-ganduri]

Gânduri: ultima perioadă a fost puțin cam proastă pentru mine. Proastă pentru că: nu am ieșit afară din casă, nu am socializat, m-am abătut de la programul meu de lucru și de la programul meu de făcut lucruri care îmi plac. Pur și simplu, când nu am chef de viață, bag 10 ore de Netflix și îmi trece.

Încă nu știu ce vreau să fac pe viitor. Nu am reușit să-mi găsesc pasiunea pe plan profesional. Apropo, acum plouă, ador ploaia..imi dă o stare superbă, mă simt foarte optimist în preajma ei. (de asta și scriu). Să continuăm, da.. încă nu mi-am găsit pasiunea pe plan profesional, nu știu ce să fac în viață sau, mai exact, nu știu ce îmi doresc. E o situație complicată. Mai am doi ani și s-a dus și liceul, trebuie să aleg o facultate, ceva care să îmi placă. Nu vreau să mă duc la job ca restul românilor, de silă și pentru că vreau bani. Eu vreau altceva, vreau să merg la job de plăcere și să îmi găsesc împlinirea în acel job. Din acest motiv am ales ceva artistic: actoria. Mereu mi-a plăcut să interpretez, să intru în pielea personajelor. Doar că încă nu sunt singur de această meserie, am auzit că sunt șanse să mori de foame dacă nu îți găsești rapid ceva de lucru pe baza acestei meserii. Un alt gând de al meu merge spre propriul business, mi-ar plăcea să fac bani și știu că pot face dacă mă pun (am câteva idei), doar că.. aceiași chestie, nu îmi place să am un business.. de ce? eu vreau să mă exprim liber, să interpretez.. nu doar să vând produse, fac cursuri sau să investesc. În fine, cred că o să găsesc ceva până la urmă.

Acum vreau să trec la alt capitol din viața mea: Happiness. Fericirea e un termen greu pentru mine și, după părerea mea, ea e temporară dacă alergi după lucruri materiale, de asta nu prea mă dau în vânt după un business. Fericirea apare prin somn și dispare în timpul zilei. Deci mă pun seara in pat, îmi fac zeci de planuri pentru mâine, dar nu reușesc să le îndeplinesc. Îmi zic: ba, mâine faci clip nou pentru YouTube. Ba, mâine citești 30 pagini din cartea aia. Ba, mâine faci antrenament pentru abdomen.. dar, ghici ce: nu reușesc să fac tot ce mi-am propus. Bineînțeles, lista de mai sus nu e completă.. sunt multe alte lucruri pe care ar trebui să le fac, dar în ultima vreme mă simt total nefericit când încerc să le fac. Probabil e de vină carantina, nu am mai ieșit din casă de foarte mult timp. Am ieșit doar pe balcon și cam atât.

Tot ce ați citit mai sus (dacă ați citit) sunt niște gânduri din viața mea pe care voiam de mult timp să le scriu. Cred că o să mai scriu asemenea gânduri, mă fac să mă simt mai bine. Nu vreau să cer ajutor, am făcut-o doar pentru mine. Peste câțiva ani vreau să citesc tot ce am scris pe acest blog de Tumblr. Cine știe, poate când voi citi aceste rânduri deja îmi voi fi găsit pasiunea pe plan profesional. - 1 Mai, 2020. (17yrs)

[unlikelyahuman]

el e pământul, eu sunt ploaia...

precum a deschis calliope calea scriitorilor, te-aș povesti. și e ciudat să o spun, dar sunt atât de multe feluri prin care poți descrie pe cineva, atâtea lucruri de spus, atâtea stări de cuprins, atâtea bătăi de inimă de analizat la cald. când e vorba de tine ceva se blochează în întreaga mea ființă. ca să-ție exprim sentimentul: te văd de la cincizeci de metri depărtare, tu nu ajungi să mă zărești pe mine. ai o mână lăsată pe lângă corp și telefonul în cealaltă, faci pași mici și siguri, înainte, înapoi, capul ți-e plecat. încă o mică rotire și ajungi să mă privești. eu îmi arunc și ultimul gram de emoție în văzduh. înaintezi. totul se schimbă când zâmbești și ne luăm în brațe. e ceva scurt, timid, intens. 

lângă tine poate fi liniște deplină, când tot ce mai văd în fața ochilor e un cer limpede sau copii alergând, familii fericite ce trec sau râsete, bucurie. poate fi o provocare să te privesc mai cu atenție în momentele în care ochii tăi se schimbă, nu mă mai fixează pe mine, ci un punct fix. țin minte cum mi-am sprijinit bărbia în palmă și am rămas așa vreo câteva secunde bune, analizându-ți pierderea în gânduri. nu mi-e teamă s-o spun că atunci te-am găsit mai frumos ca oricând. mă simțeam ca un copil privind cu dorință la ceva interzis.

iar ai fugit de lângă mine...

aș fi vrut să-ți spun, ca în citatul din Invitație la vals. m-am mulțumit să tac.

— la ce te gândești?

doar ai dat din umeri atunci. îmi era greu să scot ceva de la tine, te simțeam prea focusat. dar atât de tu. atât de true. 

până și felul în care noi ne îmbrățișăm e altfel. ca să-ți explic cum se simte... e ca și cum m-ai arunca dintr-un univers în altul și jucăm pase. eu te simt pe tine, tu mă simți pe mine, noi plutim și ne ținem de mână strâns, jucându-ne delicat cu degetele, descoperind, gustând din tot ce ne oferă o altfel de lume. apoi ne desprindem, nu mai plutim, inimile noastre se mai privesc încă o dată una pe cealaltă, în disperare, amânând inevitabilul. și după... cădem pur și simplu în gol iar eu nu-ți mai simt brațele în jurul taliei mele. universul ne părăsește. 

și atunci mi-e cel mai frică să te las, când mai arunci o ultimă privire în spate și stărui cu privirea în ochii mei. atunci îmi amesteci gândurile și mă obligi să mă întreb dacă ar trebui să fug puțin, să te mai strâng încă o dată sufocant, să îți ating eu buzele scurt și dulce. atunci mi-e cel mai frică, când piciorul tău atinge prima scară, apoi pe a doua și te pierd, pentru că nu te mai întorci măcar o dată... rămân electrocutată de gânduri, tremur puțin, apoi mai mult și mă plimb ca o nebună în încercarea de a mă calma. mă faci atentă printr-un mesaj scurt, așa că mă întorc, te mai văd o dată prin geamul acela blestemat apoi... pleci. 

dar nimic nu se schimbă, mă înșel? asta să-mi spui tu. să-mi spui că te vei simți oribil și vei avea o zi tâmpită, să-mi spui mie. să-mi spui dacă ai mâncat, cine te-a făcut să zâmbești sau să te superi, ce gând te macină. nu-ți garantez că te voi înțelege pe deplin, la naiba, vor fi zile când nu te voi înțelege deloc. dar nici nu e nevoie. îmi voi deschide părți din mine, speciale pentru tine, părți în care voi pune tot ce dezvălui. părți din tine, din noi. o să mă asigur că mă târăsc prin noroi, că va ploua peste mine, că vor fi fulgere, că va fi furtună, că va fi greu. ca să simt că pot lupta cu tine pentru... noi.

 și aș fi vrut să strig în urma ta...

iar ai fugit de lângă mine...

@unlikelyahuman