#arătarea lui dumnezeu

[dininimapentrumine]

Dumnezeu sa te mângâie, Dana Racz !

“M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârşit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa dreptăţii, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul cel Drept, în ziua aceea, şi nu numai mie, ci tuturor celor care vor fi iubit arătarea Lui.” 2 Timotei 4:7-8 Cu durere profundă în suflet, venim împreună ca familie și comunitate pentru a onora memoria lui Dacian, soț iubitor, tată devotat și…

[ciochinaflorin]

354. ARĂTAREA ȘI PRIVIREA SLAVEI DOMNULUI ISUS [Ioan 1.14-18 I Ioan 2.11 I Psalmul 46.1]

354. ARĂTAREA ȘI PRIVIREA SLAVEI DOMNULUI ISUS [Ioan 1.14-18 I Ioan 2.11 I Psalmul 46.1]

354. ARĂTAREA ȘI PRIVIREA SLAVEI DOMNULUI ISUS I Podcast I Pasaje Biblice : Ioan 1 : 14 – 18 I Ioan 2 : 11 I Psalmul 46 : 1 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 20 Decembrie 2022 I „Slavă Lui Dumnezeu !” sau „Slavă Domnului Isus !” sunt expresii pe care le folosim frecvent pentru a ne arăta recunoștința față de Dumnezeu, în special atunci când Dumnezeu ne-a ajutat sau a intervenit în…

[laudeluidumnezeucelatotputer]

Întrebarea 10: Este scris clar în Biblie că Domnul Isus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și toți cei care cred în Domnul cred, de asemenea, că Domnul Isus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Și, totuși, tu mărturisești că Hristos întrupat este manifestarea lui Dumnezeu, că este Dumnezeu Însuși. Așadar, este Hristos întrupat cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, sau este Dumnezeu Însuși?

Răspuns:

Este Hristos întrupat Dumnezeu Însuși sau Fiul lui Dumnezeu? Aceasta este cu adevărat o problemă pe care cei mai mulți credincioși în Dumnezeu nu o înțeleg. Când Domnul Isus întrupat a venit să facă lucrarea de răscumpărare a omenirii, Dumnezeu a devenit Fiul omului, arătându-Se și săvârșind lucrarea printre oameni. El nu doar a deschis Epoca Harului, ci a și inițiat o epocă nouă în care Dumnezeu a venit personal în lumea oamenilor ca să trăiască alături de ei. Cu multă adorație, omul L-a numit pe Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. În acea vreme, Duhul Sfânt a fost, de asemenea, martor la faptul că Domnul Isus este Fiul preaiubit al lui Dumnezeu, iar Domnul Isus L-a numit pe Dumnezeu, Tată ceresc. Ca atare, omul a crezut că Domnul Isus era Fiul lui Dumnezeu. Astfel, a apărut noțiunea acestei relații Tată-Fiu. Și acum, să ne gândim puțin. Dumnezeu spune undeva în Geneză că are un fiu? În timpul Epocii Harului, a spus Iahve Dumnezeu vreodată că are un fiu? Acest lucru dovedește că există un singur Dumnezeu și că nu putem să ne referim la nicio relație Tată-Fiu. Unii ar putea să întrebe de ce a spus Domnul Isus, în timpul Epocii Harului, că El este Fiul lui Dumnezeu? Era Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu sau Dumnezeu Însuși? Puteți să spuneți că e o chestiune pe care noi, credincioșii am tot dezbătut-o de-a lungul veacurilor. Oamenii simt contradicția inerentă din această chestiune, dar nu știu cum s-o explice. Domnul Isus este Dumnezeu, dar este și Fiul lui Dumnezeu, așadar, există și un Dumnezeu Tatăl? Oamenii sunt și mai puțin capabili să explice această chestiune. În ultimele două milenii, foarte puțini au recunoscut că Domnul Isus Hristos este Dumnezeu Însuși, că este arătarea lui Dumnezeu. De fapt, acest lucru este consemnat clar în Biblie. În Ioan 14:8, Filip L-a întrebat pe Domnul Isus: „Doamne, arată-ni-L pe Tatăl şi ne este de ajuns!” Deci, în acea vreme, cum i-a răspuns Domnul Isus lui Filip? Își amintește cineva? Domnul Isus i-a spus lui Filip: „De atâta timp sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filip? Cel ce M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl. Cum de spui: «Arată-ni-L pe Tatăl?!» Nu crezi că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le spun de la Mine, ci Tatăl, Care locuieşte în Mine, Îşi face lucrările Lui. Credeţi-Mă că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl în Mine! Dacă nu, credeţi măcar datorită lucrărilor înseşi!” (Ioan 14:9-11). Aici, Domnul Isus a spus foarte clar: „Cel ce M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl.” După cum vedeți, Domnul Isus este arătarea lui Dumnezeu Însuși. Domnul Isus nu a spus aici că El are cu Dumnezeu o relație de Tată-Fiu. El a spus doar, „Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine” „Eu şi Tatăl una suntem” (Ioan 10:30). Deci, conform cuvintelor Domnului Isus, nu putem să confirmăm că Domnul Isus este Dumnezeu Însuși, că există un singur Dumnezeu și că nu putem vorbi despre o relație Tată-Fiu?

Unii ar putea să întrebe, atunci de ce, atunci când Se roagă Domnul Isus, El Se roagă la Dumnezeu Tatăl? Într-adevăr e o taină de ce Domnul Isus I Se adresează lui Dumnezeu Tatăl Ceresc în rugăciunile Lui. Când Dumnezeu este întrupat, Duhul lui Dumnezeu este ascuns în trup, iar trupul în sine nu e conștient de prezența Duhului. Așa cum nici noi nu simțim sufletul din noi. Ba mai mult, Duhul lui Dumnezeu nu face nimic supranatural în trupul Său. Așadar, deși Domnul Isus era Dumnezeu devenit trup, dacă Duhul lui Dumnezeu n-ar fi vorbit și nu L-ar fi mărturisit pe Dumnezeu Însuși, Domnul Isus n-ar fi știut că El era întruparea lui Dumnezeu. Așadar, în Biblie scrie: „Dar despre ziua sau ora aceea nu ştie nimeni […] nici Fiul, ci numai Tatăl” (Marcu 13:32). Înainte ca Domnul Isus să-Și facă lucrarea de slujire, El a trăit în umanitate normală. Nu știa că El era întruparea lui Dumnezeu, deoarece Duhul lui Dumnezeu din trup nu lucra într-un mod supranatural, ci lucra în limitele normalului, la fel ca orice alt om. Așadar, în mod firesc, Domnul Isus Se ruga la Tatăl Ceresc, adică, din umanitatea Sa normală, Domnul Isus Se ruga la Duhul lui Dumnezeu. Aceste lucru este foarte logic. Când Domnul Isus Și-a săvârșit oficial lucrarea de slujire, Duhul Sfânt a început să vorbească și să vestească, fiind martor că El era Dumnezeu întrupat. Abia apoi, Domnul Isus Și-a dat seama de adevărata Sa identitate, că El venise să facă lucrarea de răscumpărare. Dar, când urma să fie răstignit, El tot S-a rugat la Dumnezeu Tatăl. Acest lucru demonstrează că substanța lui Hristos este supusă în întregime lui Dumnezeu.

Să mai citim două pasaje din cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic pentru a lămuri mai bine această chestiune. Dumnezeu Atotputernic spune: „Când Isus L-a numit pe Dumnezeu din ceruri cu numele de Tată, în timp ce S-a rugat, acest lucru a fost făcut doar din perspectiva unui om creat, doar pentru că Duhul lui Dumnezeu Și-a asumat un trup obișnuit și normal și a avut acoperământul exterior al unei ființe create. Chiar dacă în El era Duhul lui Dumnezeu, aspectul Său exterior era încă acela al unui om obișnuit; cu alte cuvinte, El devenise «Fiul Omului», despre care au vorbit toți oamenii, inclusiv Isus Însuși. Dat fiind că El este numit Fiul omului, El este o persoană (fie ea bărbat sau femeie, în orice caz, una cu învelișul exterior al unei ființe umane) născută într-o familie normală de oameni obișnuiți. Prin urmare, pentru Isus să-L numească pe Dumnezeu din ceruri cu numele de Tată a fost la fel ca pentru voi când L-ați numit pe El la început Tată; El a făcut acest lucru din perspectiva unui om al creației. Vă mai amintiți rugăciunea Tatăl nostru pe care Isus v-a învățat să o memorați? «Tatăl nostru din ceruri…» El le-a cerut tuturor oamenilor să-L numească pe Dumnezeu din ceruri cu numele de Tată. Și din moment ce și El, de asemenea, L-a numit Tată, El a făcut acest lucru din perspectiva unuia care se află pe picior de egalitate cu voi toți. Din moment ce L-ați numit pe Dumnezeu din ceruri cu numele de Tată, aceasta arată că Isus S-a văzut pe Sine ca fiind pe picior de egalitate cu voi și ca un om pe pământ ales de Dumnezeu (adică Fiul lui Dumnezeu). Dacă Îl numiți pe Dumnezeu «Tată», nu este aceasta pentru că voi sunteți ființe create? Oricât de mare ar fi autoritatea lui Isus pe pământ, înainte de răstignire, El a fost numai un Fiu al omului, guvernat de Duhul Sfânt (adică Dumnezeu) și una dintre ființele create ale pământului, pentru că El încă trebuia să-Și finalizeze lucrarea Sa. Prin urmare, a-L numi pe Dumnezeu din ceruri Tată, a însemnat doar umilința și ascultarea Lui. Adresarea Sa către Dumnezeu (adică Duhul din ceruri) într-o asemenea manieră, nu dovedește totuși că El este Fiul Duhului lui Dumnezeu din ceruri. Mai degrabă, se poate spune pur și simplu că perspectiva Lui este diferită, nu că El este o persoană diferită. Existența unor persoane distincte este o aberație! Înainte de răstignirea Sa, Isus a fost un Fiu al omului legat de limitările trupului și El nu a posedat complet autoritatea Duhului. De aceea El nu putea decât să caute voia lui Dumnezeu Tatăl din perspectiva unei ființe create. Așa cum El S-a rugat de trei ori în Ghetsimani: «Nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu». Înainte de a fi pus pe cruce, El a fost doar Regele Evreilor; El a fost Hristos, Fiul Omului și nu un trup de slavă. De aceea, din punctul de vedere al unei ființe create, El L-a numit pe Dumnezeu Tată” („Oare există Treimea?” din Cuvântul Se arată în trup).

„Mai sunt încă cei care spun: «Nu a spus Dumnezeu în mod expres că Isus era Fiul Lui iubit?» Isus este Fiul iubit al lui Dumnezeu, în care Își găsește plăcerea – acest lucru a fost cu siguranță spus de Dumnezeu Însuși. Acesta a fost Dumnezeu purtându-Și mărturie Lui Însuși, dar doar dintr-o perspectivă diferită, aceea a Duhului din ceruri purtând mărturie propriei Sale întrupări. Isus este întruparea Lui, nu Fiul Său din ceruri. Înțelegi? Nu indică vorbele lui Isus, «Eu sunt în Tatăl și Tatăl în Mine», faptul că Ei sunt un singur Duh? Și oare nu din cauza întrupării au fost Ei separați între cer și pământ? În realitate, Ei sunt încă unul; indiferent de situație, este pur și simplu vorba de Dumnezeu purtându-Și mărturie Lui Însuși. Datorită schimbării veacurilor, a cerințelor lucrării și a diferitelor etape ale planului Său de gestionare, apelativul pe care omul i-L dă, de asemenea diferă. Când a venit să ducă la îndeplinire prima etapă a lucrării, El putea fi numit doar Iahve, păstor al israeliților. În a doua etapă, Dumnezeul întrupat putea fi numit doar Domn și Hristos. Dar la acel moment, Duhul din ceruri a afirmat doar că El era Fiul preaiubit al lui Dumnezeu și nu a făcut nici o mențiune despre faptul că El este singurul Fiu al lui Dumnezeu. Acest lucru pur și simplu nu s-a întâmplat. Cum ar putea Dumnezeu să aibă un singur copil? Atunci Dumnezeu nu ar fi devenit om? Pentru că El era întruparea, El a fost numit Fiul iubit al lui Dumnezeu și, din aceasta a rezultat relația dintre Tată și Fiu. Era pur și simplu din cauza separării dintre cer și pământ. Isus S-a rugat din perspectiva trupului. De vreme ce a îmbrăcat un trup al unei umanități atât de normale, El, din perspectiva trupului, a spus: «Învelișul Meu exterior este cel al unei ființe create. De vreme ce am îmbrăcat un trup pentru a veni pe acest pământ, acum sunt la o distanță foarte, foarte mare de Cer». Din acest motiv, El nu putea să Se roage lui Dumnezeu Tatăl, decât din perspectiva trupului. Era datoria Lui și cu aceasta ar fi trebuit să fie înzestrat Duhul întrupat al lui Dumnezeu. Nu se poate spune că El nu este Dumnezeu doar pentru că Se roagă Tatălui din perspectiva trupului. Deși El este numit Fiul preaiubit al lui Dumnezeu, El încă este Însuși Dumnezeu, căci El nu este decât întruparea Duhului, iar substanța Lui este, încă, Duhul” („Oare există Treimea?” din Cuvântul Se arată în trup).

Dumnezeu Atotputernic a exprimat lucrurile foarte clar. Când Domnul Isus lucra printre oameni, de fapt, Duhul lui Dumnezeu, îmbrăcat în trup, era Cel care lucra și care Se arăta omului. Indiferent cum Își exprima Domnul Isus cuvântul sau cum Se ruga la Dumnezeu Tatăl, substanța Sa era divinitatea, nu umanitatea. Dumnezeu este Duh, invizibil omului. Când Dumnezeu este îmbrăcat în trup, omul vede doar trupul, el nu vede Duhul lui Dumnezeu. Dacă Duhul Sfânt ar fi fost martor direct la faptul că Domnul Isus întrupat era Dumnezeu, omul nu ar fi acceptat asta. Deoarece, pe atunci, nimeni nu știa ce înseamnă ca Dumnezeu să fie întrupat. Ei doar au venit în contact cu întruparea lui Dumnezeu și nu înțelegeau prea multe. Nu și-au imaginat niciodată că acest Fiu al omului obișnuit ar fi întruparea Duhului lui Dumnezeu, adică, arătarea lui Dumnezeu în trup. Chiar dacă Domnul Isus a exprimat o mare parte din cuvântul Său în timpul lucrării Sale, i-a adus omului calea „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape” și a făcut multe minuni, dezvăluind pe deplin autoritatea și puterea lui Dumnezeu, omul nu a reușit să recunoască din cuvântul și lucrarea Domnului Isus că Domnul Isus era Dumnezeu Însuși, adică, arătarea lui Dumnezeu. Deci, cum Îl percepea omul pe Domnul Isus la acea vreme? Unii au spus că El era Ioan Botezătorul, alții au spus că era Ilie. Alții L-au numit chiar Învățător. Așadar, Dumnezeu a lucrat doar în conformitate cu statura oamenilor din acea vreme. Nu le-a îngreunat situația. Duhul Sfânt putea să mărturisească doar în limitele înțelegerii oamenilor din acea vreme, așa că L-a numit pe Domnul Isus preaiubitul Fiu al lui Dumnezeu, lăsându-l pe om să creadă, o vreme, că Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu. Acest lucru se potrivea mai bine concepțiilor oamenilor și era mai ușor de acceptat deoarece, în acele vremuri, Domnul Isus făcea doar lucrarea de răscumpărare. Indiferent cum Îl numeau oamenii pe Domnul Isus, cel mai important era că L-au acceptat pe Domnul Isus ca fiind Mântuitorul, li s-au iertat păcatele și au fost, astfel, învredniciți să se bucure de harul lui Dumnezeu. Așadar, Spiritul lui Dumnezeu a fost martorul Domnului Isus în acest fel, deoarece era mai potrivit cu statura oamenilor din acea vreme. Acest lucru împlinește pe deplin cuvântul Domnului Isus: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. Însă când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul. Căci El nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ceea ce va auzi şi vă va anunţa lucrurile ce urmează să vină” (Ioan 16:12-13).

În ciuda faptului că nu putem vedea Duhul lui Dumnezeu, când acesta Se îmbracă în trup, firea lui Dumnezeu, tot ceea ce Dumnezeu are și ce este, atotputernicia și înțelepciunea Lui sunt toate exprimate prin trupul Său. Din cuvintele și lucrarea Domnului Isus Hristos și din firea pe care o exprimă, putem fi foarte siguri că Domnul Isus este Dumnezeu Însuși. Cuvântul și lucrarea Domnului Isus sunt pline de autoritate și putere. Ceea ce spune El devine adevărat, ceea ce cere El se realizează. De îndată ce vorbește, cuvintele Lui devin realitate. Așa cum un singur cuvânt de la Domnul Isus a fost suficient pentru a-l ierta pe om de păcate și pentru a învia morții. Un singur cuvânt a potolit vântul și marea și așa mai departe. Din cuvântul și lucrarea Domnului Isus nu putem vedea oare autoritatea și puterea lui Dumnezeu, cele care stăpânesc toate lucrurile? Nu am văzut oare lucrările minunate ale atotputerniciei și înțelepciunii lui Dumnezeu? Domnul Isus a exprimat calea în cuvintele Sale: „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape.” El a inițiat Epoca Harului, încheind Epoca Legii, a exprimat firea milostivă și iubitoare a lui Dumnezeu și a încheiat lucrarea de răscumpărare a omenirii. Domnul Isus a făcut lucrarea lui Dumnezeu Însuși. Cuvântul și lucrarea Domnului Isus sunt exprimarea directă a Duhului lui Dumnezeu. Nu este o dovadă că Duhul lui Dumnezeu a devenit trup pentru a vorbi și a lucra pentru om, pentru a i Se arăta? Ar fi oare posibil ca, oricum ar vorbi și ar lucra în trup Duhul lui Dumnezeu, noi să fim incapabili să-L recunoaștem? Poate acest înveliș exterior trupesc să ne împiedice să recunoaștem substanța divină a lui Hristos? E oare posibil ca, atunci când Duhul lui Dumnezeu Se îmbracă în trup pentru a vorbi și a lucra, oricât am experimenta acest lucru, noi să fim în continuare incapabili să recunoaștem arătarea și lucrarea lui Dumnezeu? În acest caz, suntem prea grei de cap în credința noastră. Cum altfel să ajungem la lauda lui Dumnezeu?

Fragment din „Întrebări clasice și răspunsuri despre Evanghelia Împărăției”

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

[saintelegembisericaluidumnezeu]

I. Adevărurile în legătură cu întruparea lui Dumnezeu

8. Cum ar trebui o persoană să înţeleagă că Hristos este adevărul, calea şi viaţa? Versete din Biblie pentru referințe:

„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu” (Ioan 1:1-2).

„Şi Cuvântul a devenit trup şi a locuit printre noi, […] plin de har şi de adevăr” (Ioan 1:14).

„Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6).

„Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi viaţă” (Ioan 6:63).

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Adevărul vine din lumea omului, totuși, adevărul dintre oameni este dat mai departe de Hristos. Își are originea de la Hristos, adică de la Dumnezeu Însuși, și este de neatins de către om.

Fragment din „Succesul sau eșecul depind de cărarea pe care umblă omul” în Cuvântul Se arată în trup

„La început a fost Cuvântul, iar Cuvântul a fost cu Dumnezeu, și Cuvântul a fost Dumnezeu, iar Cuvântul S-a întrupat”. Aceasta (lucrarea arătării Cuvântului în trup) este lucrarea pe care Dumnezeu o va săvârși în zilele de pe urmă și este ultimul capitol al întregului Său plan de gestionare (planul mântuirii) și, astfel, Dumnezeu trebuie să vină pe pământ pentru a-Și manifesta cuvintele în trup.

Fragment din „Totul se împlinește prin cuvântul lui Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup

De data aceasta, Dumnezeu vine să săvârșească lucrarea nu într-un trup spiritual, ci într-un trup foarte obișnuit. Nu numai că este trupul celei de-a doua întrupări a lui Dumnezeu, ci și trupul în care Se întoarce Dumnezeu. Este un trup foarte obișnuit. În El, nu poți vedea ceva diferit de alții, dar poți primi de la El adevăruri pe care nu le-ai mai auzit înainte. Acest trup nesemnificativ este întruchiparea tuturor cuvintelor adevărului de la Dumnezeu, care săvârșesc lucrarea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă și expresia întregii Lui firi pe care omul va ajunge să o cunoască. Nu ți-ai dorit foarte mult să Îl vezi pe Dumnezeu în ceruri? Nu ți-ai dorit foarte mult să Îl înțelegi pe Dumnezeu din ceruri? Nu ți-ai dorit foarte mult să vezi destinația omenirii? El îți va spune toate aceste secrete pe care niciun alt om nu a putut să ți le spună și El îți va spune chiar și adevărurile pe care nu le înțelegi. El este poarta ta către Împărăție și ghidul tău către epoca nouă. Un astfel de trup obișnuit deține multe mistere de nepătruns. Faptele Sale pot fi enigmatice pentru tine, dar obiectivul întregii Sale lucrări este suficient pentru ca tu să vezi că El nu este doar un simplu trup, așa cum crede omul. Deoarece El reprezintă voința lui Dumnezeu, precum și grija arătată de El omenirii în zilele de pe urmă. Deși nu poți auzi cuvintele pe care le rostește El, care par să zguduie cerul și pământul sau să Îi vezi ochii ca niște flăcări vii și deși nu poți simți disciplina toiagului Lui de fier, poți auzi din cuvintele Lui furia lui Dumnezeu, și să știi că Dumnezeu arată compasiune omenirii; poți vedea firea Lui dreaptă și înțelepciunea Lui și, mai mult decât atât, îți poți da seama de preocuparea și grija pe care Dumnezeu le are pentru întreaga omenire. Lucrarea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă este pentru a-i permite omului să Îl vadă în ceruri cum trăiește printre oameni pe pământ și pentru a-i permite omului să vină să Îl cunoască, să asculte de El, să Îl venereze și să Îl iubească. De aceea, El S-a întrupat pentru a doua oară. […]

Tot ceea ce aveți astăzi se datorează acestui trup. Aveți șansa de a trăi pentru că Dumnezeu trăiește în trup. Toată această avere a fost câștigată datorită acestui om obișnuit. Și nu numai asta, dar, în final, fiecare națiune I se va închina acestui om obișnuit și Îi va mulțumi și va asculta de acest om nesemnificativ. Deoarece El este Cel care a adus adevărul, viața și modul de a mântui omenirea întreagă, a potolit conflictul dintre Dumnezeu și om, i-a adus pe Dumnezeu și pe om mai aproape și a comunicat gândurile între ei. Tot El este Cel care I-a adus o și mai mare slavă lui Dumnezeu. Nu-i așa că un om obișnuit ca acesta este vrednic de încrederea și adorația ta? Nu este un asemenea trup obișnuit potrivit de a fi numit Hristos? Poate un asemenea om obișnuit să nu fie expresia lui Dumnezeu în rândul oamenilor? Nu este un asemenea om, care ajută omenirea să fie cruțată de dezastru, demn de iubirea voastră și de a fi păstrat? Dacă respingeți adevărurile rostite de gura Lui și, de asemenea, detestați existența Lui printre voi, atunci care va fi soarta voastră?

Fragment din „Știi? Dumnezeu a făcut un lucru minunat în rândul oamenilor” în Cuvântul Se arată în trup

Și totuși, este această persoană obișnuită, ascunsă printre oameni, cea care face noua lucrare de a ne salva. El nu clarifică nimic pentru noi, nici nu ne spune de ce a venit. El doar face lucrarea pe care intenționează El să o facă în etape și conform planului Său. Cuvintele și prorocirile Sale devin tot mai frecvente. De la consolare, predici, reamintire și avertizare, până la reproșuri și disciplinare; de la un ton care este blând și bun, până la cuvinte care sunt aprige și mărețe – ele toate insuflă omului atât milă, cât și tulburare. Tot ceea ce El spune își găsește ecou în secretele ascunse profund în interiorul nostru, cuvintele Sale ne înțeapă inimile, ne înțeapă duhurile și ne lasă rușinați și umiliți. […]

Fără ca noi să știm, acest om nesemnificativ ne-a condus în lucrarea lui Dumnezeu, etapă după etapă. Trecem prin nenumărate încercări, suntem supuși unor nenumărate mustrări și testați prin moarte. Învățăm despre firea dreaptă și măreață a lui Dumnezeu, ne bucurăm, de asemenea, de iubirea și mila Lui, ajungem să apreciem marea putere și înțelepciune a lui Dumnezeu, suntem martori ai frumuseții lui Dumnezeu și privim dorința fierbinte a lui Dumnezeu de a mântui omul. După cum spun cuvintele acestei persoane obișnuite, ajungem să cunoaștem firea și esența lui Dumnezeu, ajungem să înțelegem voia lui Dumnezeu, ajungem să cunoaștem natura și esența omului și vedem calea mântuirii și desăvârșirii. Cuvintele Sale ne fac să murim și ne fac să renaștem; cuvintele Sale ne consolează, totuși ne lasă copleșiți de vină și de un sentiment de datorie; cuvintele Sale ne aduc bucurie și pace, dar și mare durere. Uneori, suntem precum mieii la tăiere în mâinile Sale; uneori, suntem precum lumina ochilor Lui și ne bucurăm de iubirea și afecțiunea Sa; uneori, suntem precum dușmanul Său, transformat în cenușă de mânia Sa în ochii Lui. Suntem omenirea mântuită de El, suntem viermii din ochii Lui și suntem mieii pierduți pe care El se gândește să îi găsească zi și noapte. El este milos față de noi, El ne disprețuiește, El ne înalță, El ne consolează și ne îndeamnă, El ne ghidează, El ne luminează, El ne mustră și ne disciplinează și El chiar ne și blestemă. El se îngrijorează pentru noi zi și noapte, El ne protejează și are grijă de noi zi și noapte, El nu ne părăsește niciodată și Își dedică toată grija Sa nouă și plătește orice preț pentru noi. Printre cuvintele acestui trup mic și obișnuit, noi ne-am bucurat de întregimea lui Dumnezeu și am privit destinația pe care Dumnezeu ne-a acordat-o. […]

Vorbirea lui Dumnezeu continuă și El utilizează diverse metode și perspective pentru a ne povățui ce să facem și pentru a-Și exprima vocea inimii Sale. Cuvintele Sale au puterea vieții și ne arată calea pe care ar trebui să mergem și ne permit să înțelegem care este adevărul. Începem să fim atrași de cuvintele Sale, începem să ne concentrăm pe tonul și maniera Sa de a vorbi și în mod involuntar începem să ne interesăm de vocea inimii acestei persoane neînsemnate. El face eforturi minuțioase pentru noi, Își pierde somnul și apetitul de dragul nostru, plânge pentru noi, oftează pentru noi, ne poartă bolile în locul nostru, suferă umilință de dragul destinației și mântuirii noastre, iar inima Sa sângerează și varsă lacrimi pentru împietrirea și răzvrătirea noastră. O astfel de ființă și posesiunile Sale sunt mai presus de o persoană obișnuită și nu pot fi avute sau obținute de niciunul dintre cei corupți. El are îngăduința și răbdarea pe care nicio persoană obișnuită nu le are, iar iubirea Sa nu este pomenită la nicio ființă creată. Nimeni în afară de El nu poate ști toate gândurile noastre sau nu poate avea o astfel de înțelegere a naturii și esenței noastre sau nu poate judeca răzvrătirea și corupția omenirii sau vorbi și lucra printre noi astfel în numele Dumnezeului din ceruri. Nimeni în afară de El nu poate avea autoritatea, înțelepciunea și demnitatea lui Dumnezeu; firea lui Dumnezeu și ce are El și ce este El sunt transmise, în întregime, de la El. Nimeni în afară de El nu ne poate arăta calea și nu ne poate aduce lumină. Nimeni în afară de El nu poate dezvălui tainele pe care Dumnezeu nu le-a divulgat de la creație până astăzi. Nimeni în afară de El nu ne poate salva de legăturile Satanei și de firea noastră coruptă. El Îl reprezintă pe Dumnezeu și exprimă vocea inimii lui Dumnezeu, îndemnurile lui Dumnezeu și cuvintele de judecată ale lui Dumnezeu către toată omenirea. El a început o epocă nouă, o eră nouă și a adus un pământ nou și cer nou, o lucrare nouă și El ne-a adus speranță și a încheiat viața neclară pe care o duceam și ne-a permis să privim complet calea mântuirii. El a cucerit întreaga noastră ființă și ne-a câștigat inimile. Din acel moment înainte, mințile noastre au devenit conștiente, iar duhurile noastre par să fie reînviate: Această persoană obișnuită, nesemnificativă, care trăiește printre noi și care a fost demult respinsă de noi – nu este El Domnul Isus, care este mereu în gândurile noastre și după care tânjim zi și noapte? Este El! Este chiar El! El este Dumnezeul nostru! El este adevărul, calea și viața! El ne-a permis să trăim din nou, să vedem lumina și ne-a oprit inimile noastre de la rătăcire. Ne-am întors în casa lui Dumnezeu, ne-am întors înaintea tronului Său, suntem față în față cu El, am fost martori ai înfățișării Sale și am văzut drumul ce ne așteaptă.

Fragment din „Privind arătarea lui Dumnezeu întru judecata și mustrarea Sa” în Cuvântul Se arată în trup

În Epoca Împărăției, Dumnezeu folosește cuvântul pentru a inaugura o nouă epocă, pentru a schimba metoda lucrării Sale și pentru a face lucrarea pentru întreaga epocă. Acesta este principiul prin care lucrează Dumnezeu în Epoca Cuvântului. El a devenit trup pentru a vorbi din diferite perspective, permițând omului să-L vadă cu adevărat pe Dumnezeu, care este Cuvântul care Se arată în trup, precum și înțelepciunea și natura Sa minunată. O astfel de lucrare este făcută pentru a atinge mai bine obiectivele de cucerire, desăvârșire și eliminare a omului. Acesta este adevăratul sens al folosirii cuvântului pentru a lucra în Epoca Cuvântului. Prin cuvânt, omul ajunge să cunoască lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu, esența omului și în ce trebuie să intre omul. Prin cuvânt, lucrarea pe care Dumnezeu dorește să o facă în Epoca Cuvântului este adusă, în întregime, la îndeplinire. Prin cuvânt, omul este descoperit, eliminat și încercat. Omul a văzut cuvântul, a auzit cuvântul și a devenit conștient de existența cuvântului. Ca rezultat, el crede în existența lui Dumnezeu, în atotputernicia și înțelepciunea lui Dumnezeu, precum și în iubirea lui Dumnezeu față de om și în dorința Lui de a-l mântui pe om. Deși cuvântul „cuvânt��� este simplu și obișnuit, cuvântul din gura lui Dumnezeu Cel Întrupat zguduie întregul univers; transformă inima, noțiunile și vechea fire a omului și modul în care obișnuia să apară întreaga lume. De-a lungul veacurilor, numai Dumnezeu Cel de azi lucrează în acest fel și numai El vorbește astfel și vine pentru a-l mântui pe om astfel. Din acest moment înainte, omul trăiește sub îndrumarea cuvântului, păstorit și aprovizionat de cuvânt. Toată omenirea a ajuns să trăiască în lumea cuvântului, înăuntrul blestemelor și al binecuvântărilor cuvântului lui Dumnezeu și există și mai multe ființe omenești care au ajuns să trăiască sub judecata și mustrarea cuvântului. Aceste cuvinte și această lucrare sunt, toate, de dragul mântuirii omului, pentru împlinirea voinței lui Dumnezeu și pentru schimbarea înfățișării inițiale a lumii vechii creații. Dumnezeu a creat lumea prin cuvânt, îi conduce pe oamenii din tot universul prin cuvânt și, din nou, îi cucerește și îi mântuie prin cuvânt. În cele din urmă, El va folosi cuvântul pentru a pune capăt întregii lumi de demult. Numai atunci planul de gestionare (planul mântuirii) va fi complet încheiat.

Fragment din „Epoca Împărăției este Epoca Cuvântului” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvântul s-a întrupat și Duhul adevărului s-a realizat în trup – că întreg adevărul, întreaga cale și întreaga viață au venit în trup, iar Duhul lui Dumnezeu a ajuns într-adevăr pe pămât și Duhul a venit în trup. Deși, superficial, acest lucru pare diferit de concepția făcută de Duhul Sfânt, în această lucrare ești în stare să vezi mai clar că Duhul a fost deja realizat în trup și, în plus, că a devenit Cuvântul trup, iar Cuvântul a apărut în trup și poți înțelege adevăratul sens al cuvintelor: La început era Cuvântul, iar Cuvântul era cu Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Mai mult, trebuie să înțelegi că de astăzi cuvintele sunt Dumnezeu și trebuie să vezi că devine Cuvântul trup. Aceasta este cea mai bună mărturie pe care o poți purta. Acest lucru dovedește că posezi adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu devenind trup – nu numai că ești capabil să-L cunoști și să-L analizezi, dar ești, de asemenea, conștient de faptul că felul în care umbli astăzi este modul de viață și calea adevărului. Isus a făcut o etapă a lucrării care numai a împlinit substanța „Cuvântului era cu Dumnezeu”: Adevărul lui Dumnezeu era cu Dumnezeu, iar Duhul lui Dumnezeu era cu trupul și era inseparabil de El, adică trupul lui Dumnezeu întrupat a fost cu Duhul lui Dumnezeu, ceea ce este o dovadă mai mare că Isus întrupat era prima întrupare a lui Dumnezeu. Această etapă de lucru a împlinit înțelesul interior al „Cuvântului devine trup”, și a împrumutat un înțeles mai profund cuvintelor: „Cuvântul era cu Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul” și îți permite să crezi cu fermitate cuvintele „La început era Cuvântul”. Adică, la momentul creației, Dumnezeu era posedat de cuvinte, cuvintele Lui erau cu El și inseparabile de El și era finală face chiar mai clară puterea și autoritatea cuvintelor Sale și permite omului să vadă toate cuvintele Sale – să audă toate cuvintele Lui. Aceasta este lucrarea erei finale. Trebuie să ajungi să cunoști aceste lucruri pe deplin. Nu este vorba despre cunoașterea trupului, ci despre cunoașterea trupului și a Cuvântului. Aceasta este ceea ce trebuie să dai mărturie, ceea ce trebuie să știe toată lumea.

Fragment din „Practica (4)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvintele Mele sunt adevărul invariabil etern. Eu sunt alimentarea cu viață pentru om și singurul ghid pentru omenire. Valoarea și semnificația cuvintelor Mele nu sunt determinate de faptul dacă sunt recunoscute sau acceptate de către omenire, ci de natura cuvintelor înseși. Chiar dacă nicio singură persoană de pe acest pământ nu poate primi cuvintele Mele, valoarea cuvintelor Mele și ajutorul lor pentru omenire sunt incalculabile de către orice om. Prin urmare, atunci când se confruntă cu mulți oameni care se răzvrătesc, resping sau sunt complet disprețuitori față de cuvintele Mele, poziția Mea este numai aceasta: lăsați timpul și faptele să fie mărturia Mea și să arate că cuvintele Mele sunt adevărul, calea și viața. Lăsați-le să arate că tot ceea ce am spus este drept și este ceea ce ar trebui furnizat omului și, de asemenea, ceea ce omul ar trebui să accepte. Îi voi lăsa pe toți cei care Mă urmează să știe acest lucru: cei care nu pot accepta pe deplin cuvintele Mele, aceia care nu pot să-Mi practice cuvintele, cei care nu pot găsi un scop în cuvintele Mele și aceia care nu pot primi mântuirea din cauza cuvintelor Mele, sunt cei care au fost condamnați prin cuvintele Mele și, mai mult decât atât, au pierdut mântuirea Mea, iar toiagul Meu nu se va depărta de la ei.

Fragment din „Ar trebui să vă gândiți la faptele voastre” în Cuvântul Se arată în trup

(Pasaj selectat din cuvintele lui Dumnezeu)

Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice

Calea vieții nu este ceva ce poate fi deținut de oricine și nici nu poate fi obținută cu ușurință de către toți. Acest lucru se întâmplă deoarece viața poate veni doar de la Dumnezeu, cu alte cuvinte, doar Dumnezeu Însuși deține esența vieții, nu există nicio cale a vieții fără Dumnezeu Însuși și astfel doar Dumnezeu este sursa vieții și izvorul nesecat al apei vii a vieții. De când a creat lumea, Dumnezeu a săvârșit multă lucrare care implică vitalitatea vieții, a săvârșit multă lucrare care îi aduce viață omului și a plătit un preț mare pentru ca omul să poată câștiga viață, deoarece Dumnezeu Însuși este viața veșnică și Dumnezeu Însuși este calea prin care omul este reînviat. Dumnezeu nu este niciodată absent din inima omului și trăiește printre oameni tot timpul. El a fost motorul vieții omului, fundamentul existenței omului și o sursă bogată pentru existența omului după naștere. El a provocat renașterea omului și îi permite să trăiască cu perseverență fiecare rol. Datorită puterii Lui și forței Sale vitale de nestins, omul a trăit generație după generație, de-a lungul cărora puterea vieții lui Dumnezeu a fost stâlpul existenței omului și pentru care Dumnezeu a plătit un preț pe care niciun alt om obișnuit nu l-a mai plătit. Forța vieții lui Dumnezeu poate triumfa în fața oricărei puteri, mai mult decât atât, depășește orice putere. Viața Lui este veșnică, puterea Lui este extraordinară, iar forța vieții Lui nu poate fi întrecută ușor de nicio ființă creată sau forță inamică. Forța vieții lui Dumnezeu există și emană strălucirea sa uimitoare, indiferent de timp sau loc. Viața lui Dumnezeu rămâne mereu neschimbată, în ciuda răsturnărilor cerului și pământului. Toate lucrurile sunt trecătoare, dar viața lui Dumnezeu încă rămâne, deoarece Dumnezeu este sursa existenței tuturor lucrurilor și baza existenței lor. Viața omului provine de la Dumnezeu, existența cerului se datorează lui Dumnezeu, iar existența pământului apare din puterea vieții lui Dumnezeu. Niciun obiect însuflețit nu poate depăși suveranitatea lui Dumnezeu și nimic viu nu poate să se desprindă de sub sfera autorității lui Dumnezeu. Astfel, indiferent cine sunt, toți oamenii trebuie să se supună stăpânirii lui Dumnezeu, toată lumea trebuie să trăiască sub porunca lui Dumnezeu și nimeni nu poate să scape de sub controlul Lui.

Poate că acum îți dorești să primești viața sau poate că îți dorești să dobândești adevărul. Indiferent de caz, vrei să Îl găsești pe Dumnezeu, să găsești Dumnezeul pe care să te poți baza și care să îți poată oferi viața veșnică. Dacă vrei să dobândești viața eternă, trebuie, în primul rând, să înțelegi sursa vieții veșnice și să știi unde se află Dumnezeu. Am spus deja că doar Dumnezeu este viață neschimbătoare și că doar Dumnezeu deține calea vieții. Din moment ce viața Lui este neschimbătoare, este astfel și eternă; din moment ce doar Dumnezeu este calea vieții, doar Dumnezeu Însuși este calea vieții veșnice. Drept urmare, trebuie întâi să înțelegi unde este Dumnezeu și cum să dobândești această cale a vieții veșnice. Iar acum, să analizăm aceste două situații separat.

Dacă îți dorești cu adevărat să dobândești calea către viața veșnică și ești lacom în căutarea ei, atunci, pentru început, răspunde la această întrebare: Unde este Dumnezeu astăzi? Poate că vei răspunde că Dumnezeu locuiește în ceruri, bineînțeles – El nu ar locui în casa ta, nu-i așa? Poate că ai putea spune că Dumnezeu cu siguranță locuiește printre toate lucrurile. Sau ai putea spune că Dumnezeu locuiește în inima fiecărei persoane sau că Dumnezeu este în lumea spirituală. Nu neg nimic din toate acestea, dar trebuie să clarific situația. Nu este pe deplin corect să spui că Dumnezeu locuiește în inima omului, dar nici nu este total greșit. Acest lucru se întâmplă deoarece, printre cei ce cred în Dumnezeu, există cei a căror credință este adevărată și cei a căror credință este falsă, există cei pe care Dumnezeu îi aprobă și cei pe care Dumnezeu îi dezaprobă, există cei care Îl mulțumesc și cei pe care îi disprețuiește și există cei pe care El îi face desăvârșiți și cei pe care îi elimină. Și astfel spun că Dumnezeu locuiește doar în puține inimi și că acei oameni, fără îndoială, sunt cei care cred cu adevărat în Dumnezeu, cei pe care Dumnezeu îi aprobă, cei care Îl mulțumesc și cei pe care El îi face desăvârșiți. Ei sunt aceia care sunt conduși de Dumnezeu. Din moment ce ei sunt conduși de Dumnezeu, ei sunt oamenii care au auzit și au văzut deja calea vieții veșnice a lui Dumnezeu. Aceia a căror credință în Dumnezeu este falsă, cei care nu sunt aprobați de Dumnezeu, care sunt disprețuiți de Dumnezeu, cei care sunt eliminați de Dumnezeu – ei sunt destinați să fie respinși de Dumnezeu, sunt destinați să rămână fără calea vieții și sunt destinați să rămână neștiutori de locul în care se află Dumnezeu. În schimb, cei în ale căror inimi trăiește Dumnezeu știu unde se află El. Ei sunt oamenii asupra cărora Dumnezeu a revărsat calea vieții veșnice și ei sunt cei care Îl urmează pe Dumnezeu. Acum știi unde este Dumnezeu? Dumnezeu este și în inima omului, precum și alături de el. El nu este numai în lumea spirituală și mai presus de toate, ci mai mult pe pământul pe care există omul. Și astfel venirea zilelor de pe urmă a purtat pașii lucrării lui Dumnezeu pe un teritoriu nou. Dumnezeu deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor din univers și El este stâlpul în inima omului și, mai mult decât atât, El există printre oameni. Doar în felul acesta poate El să-i aducă omenirii calea vieții și să aducă omul pe calea vieții. Dumnezeu a venit pe pământ și trăiește printre oameni, astfel ca omul să poată dobândi calea vieții și astfel să poată exista. În același timp, Dumnezeu stăpânește, de asemenea, toate lucrurile în univers, astfel încât ele să poată coopera cu gestionarea Lui în rândul oamenilor. Astfel, dacă doar recunoști doctrina potrivit căreia Dumnezeu este în cer și în inima omului, dar nu recunoști adevărul existenței lui Dumnezeu printre oameni, nu vei dobândi niciodată viața și nu vei dobândi niciodată calea adevărului.

Dumnezeu Însuși este viața și adevărul, iar viața Lui și adevărul coexistă. Cei care sunt incapabili să dobândească adevărul nu vor câștiga niciodată viața. Fără îndrumare, sprijin și furnizarea adevărului, vei dobândi doar slove, doctrine și, mai mult decât atât, moartea. Viața lui Dumnezeu este mereu prezentă, iar adevărul și viața Lui coexistă. Dacă nu poți găsi sursa adevărului, atunci nu vei dobândi hrana vieții; dacă nu poți dobândi darul vieții, atunci, cu siguranță, nu vei avea adevărul și, astfel, în afară de imaginații și concepții, întregul tău corp nu va fi nimic altceva decât trup, trupul tău împuțit. Să știi, cuvintele din cărți nu sunt considerate viață, istoria scrisă nu poate fi considerată ca adevăr, iar doctrinele din trecut nu pot servi drept istorisire a cuvintelor rostite în prezent de Dumnezeu. Doar ceea ce este exprimat de Dumnezeu atunci când vine pe pământ și trăiește printre oameni este adevărul, viața, voia lui Dumnezeu și modul Său actual de a lucra. Dacă aplici consemnările cuvintelor rostite de Dumnezeu din veacurile trecute în prezent, atunci tu ești un arheolog și cel mai bun mod de a te descrie este ca pe un expert în patrimoniul istoric. Acest lucru se întâmplă deoarece tu ai crezut mereu în urmele lucrării pe care Dumnezeu a săvârșit-o în timpurile ce au trecut, crezi doar în umbra lui Dumnezeu lăsată de atunci când a lucrat mai înainte printre oameni și crezi doar în calea pe care a dăruit-o Dumnezeu discipolilor Lui în vremurile trecute. Tu nu crezi în direcția lucrării lui Dumnezeu de astăzi, nu crezi în chipul slăvit al lui Dumnezeu de astăzi și nu crezi în calea adevărului exprimat în prezent de către Dumnezeu. Și astfel ești, fără îndoială, un visător complet deconectat de realitate. Dacă încă te mai agăți de cuvinte care nu pot aduce viață omului, atunci ești o bucată de ramură uscată[a], fără speranță, deoarece ești prea conservator, prea refractar, prea insensibil în fața rațiunii!

Dumnezeu care S-a întrupat se numește Hristos, iar astfel Hristosul care le poate da oamenilor adevărul se numește Dumnezeu. Nu există nimic prea exagerat în această privință, deoarece El deține esența lui Dumnezeu și firea și înțelepciunea lui Dumnezeu în lucrarea Lui, care sunt nerealizabile de către om. Aceia care se numesc Hristoși pe ei înșiși și totuși nu pot săvârși lucrarea lui Dumnezeu, sunt escroci. Adevăratul Hristos nu este numai manifestarea lui Dumnezeu pe pământ, ci și trupul special asumat de Dumnezeu în timp ce Își săvârșește și întregește lucrarea printre oameni. Acest trup nu este unul care poate fi înlocuit de orice om, ci unul care poate purta așa cum trebuie lucrarea lui Dumnezeu pe pământ și poate exprima firea lui Dumnezeu și Îl reprezintă bine pe Dumnezeu, oferindu-i omului viață. Mai devreme sau mai târziu, cei care se dau drept Hristos vor cădea cu toții, pentru că, deși susțin că sunt Hristos, ei nu dețin nimic din esența lui Hristos. Și astfel spun că autenticitatea lui Hristos nu poate fi definită de om, ci este acceptată și decisă de Dumnezeu Însuși. Astfel, dacă îți dorești cu adevărat să cauți calea vieții, trebuie înainte să conștientizezi că prin venirea Sa pe pământ îi dăruiește El omului calea vieții și trebuie să conștientizezi că în timpul zilelor de pe urmă El vine pe pământ pentru a-i dărui omului calea vieții. Acesta nu este trecutul; acest lucru se întâmplă astăzi.

Hristos din zilele de pe urmă aduce viață și aduce calea trainică și veșnică a adevărului. Acest adevăr este calea prin care omul va dobândi viața și singura cărare prin care omul Îl va cunoaște pe Dumnezeu și va fi aprobat de Dumnezeu. Dacă nu cauți calea vieții oferite de Hristos în zilele de pe urmă, atunci nu vei obține niciodată aprobarea lui Isus și nu te vei califica niciodată să pășești prin porțile Împărăției cerurilor, deoarece tu ești atât o marionetă, cât și un prizonier al istoriei. Cei care sunt controlați de norme, de slove și sunt încătușați de istorie, nu vor fi niciodată capabili să dobândească viața și nu vor putea niciodată să câștige calea veșnică a vieții. Acest lucru se întâmplă deoarece tot ceea ce au ei este o apă murdară de care s-au agățat de mii de ani, spre deosebire de apa vieții, care se revarsă din tron. Cei cărora nu li se dau provizii de apa vieții vor rămâne pentru eternitate cadavre, jucării ale Satanei și fiii iadului. Atunci cum pot ei să-L privească pe Dumnezeu? Dacă doar încerci să te agăți de trecut, doar încerci să menții lucrurile așa cum sunt stând liniștit și nu încerci să schimbi starea de fapt și să renunți la istorie, atunci, asta nu înseamnă că vei fi mereu împotriva lui Dumnezeu? Pașii lucrării lui Dumnezeu sunt uriași și puternici, precum valurile furtunoase și tunetele care bubuie – și, cu toate acestea, tu stai și aștepți pasiv pieirea, rămânând în nebunia ta, fără să faci nimic. În felul acesta, cum poți fi considerat cineva care urmează pașii Mielului? Cum poți justifica Dumnezeul, de care tu te agăți, ca pe un Dumnezeu mereu nou și niciodată bătrân? Și cum pot cuvintele din cărțile tale îngălbenite să te poarte către o nouă epocă? Cum pot ele să te conducă pentru a căuta pașii lucrării lui Dumnezeu? Și cum te pot duce ele sus în cer? Ceea ce ții în mâinile tale sunt slove care pot oferi doar o consolare temporară, nu adevărurile care sunt capabile să dea viață. Scripturile pe care le citești pot doar să îți îmbogățească limbajul, nu sunt cuvinte de înțelepciune care te pot ajuta să cunoști viața oamenilor, cu atât mai puțin căile care te pot conduce către desăvârșire. Oare aceste discrepanțe nu îți oferă un motiv de a reflecta? Oare nu îți permit să înțelegi tainele conținute în interior? Ești capabil să te oferi cerului pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu pe cont propriu? Fără venirea lui Dumnezeu, te poți ridica în cer să te bucuri de fericirea în familie cu Dumnezeu? Încă mai visezi acum? Îți sugerez atunci să te oprești din visare și să te uiți la cine lucrează acum, la cine săvârșește lucrarea de mântuire a omului în zilele de pe urmă. Dacă nu faci aceasta, nu vei obține niciodată adevărul și nu vei obține niciodată viața.

Cei care doresc să dobândească viața fără să se bazeze pe adevărul rostit de Hristos sunt cei mai ridicoli oameni de pe pământ, iar cei care nu acceptă calea vieții adusă de Hristos sunt pierduți în fantezie. Și astfel spun că acei oameni care nu-L acceptă pe Hristos din zilele de pe urmă vor fi mereu disprețuiți de Dumnezeu. Hristos este poarta omului către împărăție în timpul zilelor de pe urmă, pe care nimeni nu o poate ocoli. Nimeni nu poate fi desăvârșit de Dumnezeu decât prin Hristos. Crezi în Dumnezeu și astfel trebuie să accepți cuvintele Lui și să te supui căii Lui. Nu trebuie să te gândești doar la a obține binecuvântări fără să primești adevărul sau să accepți acordarea vieții. Hristos vine în timpul zilelor de pe urmă, astfel încât toți cei care cred cu adevărat în El pot să primească viața. Lucrarea Lui este de dragul închiderii vechii epoci și intrării în cea nouă și este calea ce trebuie luată de către toți cei care vor intra în noua epocă. Dacă nu ești capabil să Îl recunoști și, în schimb, Îl condamni, blasfemiezi sau chiar Îl persecuți, atunci ești sortit să arzi pentru eternitate și nu vei intra niciodată în împărăția lui Dumnezeu. Pentru aceasta, Hristos este Însuși expresia Sfântului Duh, expresia lui Dumnezeu și Cel căruia Dumnezeu I-a încredințat săvârșirea lucrării Lui pe pământ. Și astfel spun că dacă nu poți accepta tot ceea ce este săvârșit de Hristos al zilelor de pe urmă, atunci blasfemiezi Duhul Sfânt. Pedeapsa care ar trebui să fie îndurată de toți cei care Îl blasfemiază pe Duhul Sfânt este evidentă pentru toată lumea. Și, de asemenea, spun că dacă te opui lui Hristos al zilelor de pe urmă și Îl negi, nu va fi nimeni care să suporte consecințele în numele tău. Mai mult decât atât, începând cu această zi, nu vei mai avea o altă șansă să obții aprobarea lui Dumnezeu; chiar dacă încerci să te răscumperi, nu vei mai privi niciodată chipul lui Dumnezeu. Deoarece Cel căruia I te opui nu este un om, ceea ce negi nu este o ființă firavă, ci Hristos. Ești conștient de această consecință? Nu ai făcut o greșeală mică, ci ai comis o crimă îngrozitoare. Astfel, sfătuiesc pe toată lumea să nu își arate colții în fața adevărului sau să critice cu nepăsare, deoarece doar adevărul îți poate aduce viața și doar adevărul îți poate permite să renaști și să privești fața lui Dumnezeu.

Fragment din „Cuvântul Se arată în trup”

Note de subsol:

a. O bucată de ramură uscată: expresie chinezească, cu sensul de „fără speranță”.

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

[cercetandbisericaluidumnezeu]

Filme crestine online hd „Taina Evlaviei” Domnul Isus S-a întors în trup, sosind în secret

Lin Bo'en era un bătrân de la o biserică-de-casă din China. În decursul anilor săi de credincios, s-a simțit onorat să sufere pentru Domnul și a prețuit cunoașterea și câștigarea Domnului Isus Hristos mai mult decât orice pe lume. Într-o zi fatidică, a mers să predice și a auzit o veste șocantă: Domnul Isus S-a întors întrupat și este Hristos din zilele de pe urmă – Dumnezeu Atotputernic! Lin Bo'en era nedumerit. Când se întoarce Domnul, se presupune că El va coborî pe nori, așadar de ce S-ar întrupa și de ce Și-ar face lucrarea în secret? Ce taine erau ascunse în spatele întrupării lui Dumnezeu? Dacă Domnul S-a întors într-adevăr, de ce nu am fost răpiți? O dezbatere intensă se desfășoară între Lin Bo'en, colegii săi și predicatorii de la Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. Vor reuși, în sfârșit, să înțeleagă faptul că Dumnezeu Atotputernic este întoarcerea Domnului Isus, arătarea lui Dumnezeu în trup?

Cele mai vizionate film despre dumnezeu.

[evanghelialuidumnezeu-blog]

Film creștin subtitrat „Credința în Dumnezeu 2 - După căderea Bisericii” Fragment 2 - Eliberați din cușca fariseilor din vremurile de pe urmă și întâmpinând întoarcerea Domnului

De când Partidul Comunist Chinez a venit la putere, acesta a suprimat și a persecutat încontinuu creștinătatea și catolicismul, pentru a eradica în întregime toate credințele religioase și a stabili China drept zonă atee. În special de când Xi Jinping a devenit președinte, atacurile PCC asupra credinței au ajuns la un punct maxim și chiar și Biserica patriotică aprobată oficial este eradicată și crucile sunt demolate.

Analizând faptele și cele dezvăluite în cuvintele lui Dumnezeu, Chen Song��en și alți membri ai Bisericii patriotice obțin discernământ asupra esenței satanice a PCC de a I se opune lui Dumnezeu și de a urî adevărul, dar aceasta duce și la o anumită confuzie. PCC oprimă și suprimă cu atâta înverșunare credințele religioase, dar de ce pastorii și prezbiterii îi pun întotdeauna pe credincioși să se roage pentru binecuvântarea guvernului PCC? Oare din cauză că ei nu pot discerne esența demonică a PCC? Prin părtășia despre cuvintele lui Dumnezeu, toți văd în cele din urmă cauza problemei, precum și consecințele periculoase ale faptului de a urma clerul pe calea Bisericii patriotice și a se vinde regimului satanic. Ei obțin discernământ, de asemenea, cu privire la naturile de antihriști ale pastorilor și prezbiterilor și devin dispuși să respingă acești farisei religioși și să analizeze arătarea și lucrarea Domnului.

Fulgerul de la Răsărit, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, q-a doua venire a Domnului Isus, Hristosul zilelor de pe urmă. Aceasta este alcătuită din toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă și care sunt cuceriți și mântuiți de cuvintele Lui. Biserica a fost întemeiată personal, în întregime de Dumnezeu Atotputernic și este condusă de El, ca Păstor. Cu siguranță aceasta nu a fost creată de o persoană. Hristos este adevărul, calea și viața. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat.

[spiritual123]

MARIA. De vorbă cu Maica lui Dumnezeu (v)

 Thales din Argos către Empedocle,

fiul lui Miles din Athena:

de Înţelepciunea Etern Tinerei

Fecioare Maria - bucură-te!

 Odinioară, Empedocle, eu nu am găsit de cuviinţă să-ţi comunic că n-am părăsit Palestina de îndată, după ce întâlnirea din grădina Magdalei a umplut inima mea de Frigul Marei Previziuni.

Eu, Thales din Argos, am simţit cu toată fiinţa mea, că adâncile taine ale unirii între Catapeteasma de Foc şi manifestarea existenţei în Cosmos nu sunt încă bine însușite de înţelepciunea mea, că taina întrupării lui Dumnezeu în chip de om nu poate fi concepută de mine până când eu n-am să înţeleg Izvorul Vieţii care a produs în lume acest trup dumnezeiesc.

Simţeam necesitatea să pricep aceasta căci înţelegeam - cât de înfricoşător n-a fost Frigul Marii Viziuni care a îngheţat înţeleapta mea inimă, dar Abisul Înţelepciunii de pe drumul meu cosmic trebuie să fie cercetat pe deplin. Marele Iniţiat nu putea să rămână la jumătate de drum.

Erau liniştite şi goale străzile încurcate, strâmbe şi colbăite ale Nazaretului, când eu, Thales din Argos, am păşit pe ele în lumina tainică a răsăritului Selenei. Casele mici, ce adăposteau populaţia paşnică, erau înconjurate de măslini. Eu, Thales din Argos, nu aveam nevoie să întreb pe cineva despre drum, deoarece vedeam un stâlp de lumină palidă-albăstruie care se ridica deasupra unei căsuţe mici drept în cer şi se pierdea acolo în drumurile stelare. Aceasta era o lumină de nuanţă deosebită, proprie izvorului unei Mari Vieţi, lumina Zeităţilor Feminine, lumina care împodobea capul Etern-Tinerei-Fecioare-Maici din Atlantida şi care înconjura apariţiile Divinei Isida din Sanctuarele Thebei.

Încet dar hotărât am bătut la uşa acelei căsuţe. Uşa s-a deschis îndată, iar pe prag s-a ivit o femeie înaltă, zveltele forme ale cărei se pierdeau în cutele largi ale unei simple rochii albastre. Faţa ei era ascunsă sub o groasă muselină feniciană.

- Ce doreşti tu, călătorule? - a răsunat vocea ei de un timbru jos, care a reînviat imediat în memoria mea sunetul coardelor de argint ale sistrumului din templul Divinei Isis.

- Eu sunt străin, Maică, - am răspuns eu. - Caut un adăpost să mă odihnesc şi să mănânc ceva. Este în obiceiul copiilor lui Adonai să primească un călător obosit la oră atât de târzie?

- Eu sunt numai o sărmană văduvă, străine, - s-a auzit un răspuns încet. - Învăţătorii în sinagogă condamnă femeile singure care primesc străini, iar eu sunt singură, deoarece fiii răposatului meu soţ lucrează pe câmpurile din apropierea Betleemului la nişte saduchei bogaţi, iar Unicul meu fiu..., - aici femeia s-a oprit, - a plecat la Ierusalim. Dar n-am curaj să te refuz, călătorule obosit, şi dacă o cană cu lapte de capră şi o azimă te vor îndestula, atunci...

- Atunci eu voi chema binecuvântarea lui Dumnezeu asupra Ta, Maică, - am răspuns eu. - Câteva zile în urmă L-am văzut pe Fiul Tău, Maică, şi am vorbit cu el...

- Tu ai vorbit cu El? Ce el... - Ea brusc s-a pornit spre mine, dar îndată se opri. - Iartă-mă, călătorule. Iartă o mamă care este îngrijorată pentru Unicul ei Fiu. Intră, odihneşte-te şi mănâncă...

Eu, Thales din Argos, am intrat în mult prea modesta locuinţă a Maicii Domnului. Două bănci, o masă mare, un pat sărman de stuf în colţ, un fus lângă o fereastră strâmbă şi un opaiţ vechi pe o policioară mică în colţ - iată toată podoaba Noului Templu in care am intrat eu, Thales din Argos.

În grabă a pus Ea pe masă o cană mare de lut cu lapte şi o turtă, neagră din pricina cărbunilor ce se lipiseră de ea, şi, închinându-se, a spus:

- Primeşte, călătorule, şi gustă pâinea noastră...

M-am închinat şi eu şi, aşezându-mă la masă şi privind-o pătrunzător pe femeia din faţa mea, am spus:

- Binecuvântată fie pâinea Ta, Maică, iar din laptele Tău eu am băut deja...

Femeia a ridicat capul.

- Tu ai mai fost cândva la noi, străine? - a întrebat Ea.

O nouă înfricoşătoare enigmă a existenţei Negrăitului a răsunat pentru mine din gura Ei.

Dar oare eu, Thales din Argos, marele iniţiat al Thebei, care poartă simbolul Farului Eternităţii pe frunte şi Frigul Marii Premoniţii în inimă, să mă retrag în faţa tainelor existenţei? Mi-am încordat puterile şi am înconjurat-o cu căldura Înţelepciunii mele care a acoperit suflarea Maicii Isis…

Femeia a tresărit şi s-a aşezat pe bancă în faţa mea.

- Tu ai chemat binecuvântarea lui Dumnezeu asupra casei mele, străine, - a spus Ea, - aşa şi este, căci eu îndată am simţit linişte în inima mea. Tu L-ai văzut pe fiul meu şi ai vorbit cu El?

- Da, eu L-am văzut şi am vorbit cu El, Maică, - am răspuns, - şi El m-a binecuvântat. Ce înseamnă chemarea mea, sărman vierme ce sunt, a binecuvântării Divine asupra casei Maicii lui Iisus, dulgherul din Nazaret, în comparaţie cu binecuvântarea Lui?

Femeia a tresărit din nou.

- Tu... tu ai crezut în El, străine? El te-a luat în mijlocul ucenicilor Lui? - a întrebat Ea încet, dar impulsiv.

- Nu Maică, - am răspuns eu. – Eu n-am crezut în El, deoarece eu L-am recunoscut şi nu pot să fiu discipolul Lui, căci până azi şi în veci sunt şi voi fi doar un sărman rob al Lui…

- Ciudate sunt vorbele tale, străine, - după o tăcere a rostit Ea. - Pe faţa ta, însă, eu citesc înţelepciune şi suferinţă enormă, iar inima mea, inima sărmanei văduve, te compătimeşte şi mă atrage spre tine. Spune-mi, străine înţelept, cine socoteşti tu că este fiul meu?

- Dar tu însăşi drept cine-L socoteşti, Maică? – întrebasem şi eu, Thales din Argos.

Femeia a oftat şi începu a aşeza cu degetele colţurile vălului Ei.

- Tu, străine, - a zis Ea, - parcă ai adus într-aici suflarea fiului meu... El parcă este aici... Şi plină îmi este inima mea de încredere faţă de tine... Toată viaţa mă chinuie întrebarea pe care mi-ai pus-o şi - crezi tu, străine - câteodată dezlegarea ei mă îngrozeşte. Cine e Fiul Meu? Parcă eu ştiu asta, străine? Parcă raţiunea mea slabă de femeie e în stare să priceapă tot ce s-a întâmplat pe drumul vieţii mele modeste?

Şi, cu şoapte grăbite abia auzite, Ea începu a-mi reda mie, Thales din Argos, cuvinte simple despre copilăria ei curată într-o familie cu părinţi simplii, neprihăniţi, despre nevăzutele voci care neîncetat îi şopteau cuvinte stranii şi minunate, despre visele Ei neobişnuite, despre arătarea luminosului tânăr cu aripi care i-a vestit Vestea cea Bună, despre căsătoria Ei imaculată şi despre feciorelnica naştere a Fiului, căruia la naştere i s-au închinat trei bărbaţi cu aspect regesc…

- Ei semănau cu tine, străine, - a spus Ea, - nu la faţă, nu, dar cu marea pace care adia de la ei şi prin trăsăturile înţelepciunii pe care o văd şi la tine... Doar că pe faţa lor n-au fost cute de mare suferinţă, străine călător necunoscut.

- Dar ce a fost mai departe?

Şi din nou au curs povestiri despre înţelepciunea timpurie a Minunatului Copil, despre minunile ce se făceau în jurul Lui şi de El personal, despre marea Lui dragoste faţă de tot ce există... Numai părea că una nu înţelegea Maica însăşi: negrăita iubire cosmică pe care Ea însăşi o pune în cuvintele Ei despre Fiul Ei... Şi în agitaţia vorbirii a dat Ea la o parte vălul de pe faţa Ei şi - fie binecuvântat numele Etern-Tinerei-Maici-Fecioare! - eu, Thales din Argos, am văzut minunatele, frumoasele trăsături ale feţei şi ochii ale căror adâncime a împrăştiat îndoielile mele, dar parcă au mai adâncit bezna enigmei ce se desfăşura înaintea mea.

- Maică! – i-am spus eu. - Oare nu crezi că Fiul Tău este Mesia, cel prezis de prooroci şi de Moise? Dar se prea poate, - am adăugat eu încet, - şi mai mare decât Mesia?

Femeia s-a uitat la mine speriată.

- Dar... dar El este om, străine, - a şoptit Ea nedumerit.

- Dar şi Tu eşti o simplă femeie, Maică, - am răspuns eu. – Doar şi Tu cu nimic nu Te deosebeşti de surorile Tale. Ori poate, Maică, nu mi-ai povestit totul?

Femeia, stingherită, a plecat capul.

- Numai un lucru, - a spus Ea, - tulbură inima mea, străine. - Eu sunt o evreică foarte credincioasă care împlineşte cu stăruinţă totul ce este prescris de Lege şi învăţătorii noştri, ... dar visele mele mă neliniştesc...

- Eu sunt tălmăcitor de vise din Egipt, - am zis eu repede. - Povesteşte-mi visele Tale, Maică, şi eu voi încerca să le tălmăcesc...

- Aşa?! - a exclamat bucuroasă Femeia. - Binecuvântată fie venirea ta, străine. Poate tu vei ridica greutatea necunoaşterii de pe sufletul meu...

Şi sfios, de parcă-i era ruşine, Ea a început a-mi povesti visele Ei. Din primele Ei cuvinte aurora Marii Înţelegeri s-a aprins în raţiunea mea. În faţa privirii mele spirituale treceau, în zgomotul stihiilor cosmice şi suspinele lumilor emergente, tablouri de nedescris şi grandioase ale vieţii Atotputernicei Marii Zeiţe care hrănea cu pieptul Ei noi şi noi Universuri, călcând cu putere cu Divinul Ei călcâi sfărâmăturile celor vechi, Zeiţă care orânduieşte existenţa întunecatelor bezne ale Haosului, Zeiţă care asculta rugăciunile a sute de bilioane de ţări, popoare, omeniri şi evoluţii, Zeiţă care porunceşte legiunilor de duhuri luminoase, de strălucitoarele priviri ale căror fuge Stăpânul Întunericului, Zeiţă care a auzit vocea mea - a Marelui Hierofant al templului Eternei Tinerei Maici Fecioare...

Şi minunat mă simţeam eu, Thales din Argos, ascultând povestirile acestea rostite cu buzele tremurătoare ale unei simple, sărmane şi modeste văduve a unui dulgher din Iudeea...

- Spune-mi, Maică, - am întrebat eu, - ai spus Tu vreo dată despre visele acestea Fiului Tău?

- Am spus, - a răspuns Ea abia auzit.

- Şi ce-a spus El, Maică?

- Straniu a fost răspunsul Lui, - a zis Ea. El mi-a spus afectuos: «Uită, Maică, deocamdată, minunatele tale viziuni. Însă nu este nici un păcat în ele, deoarece sunt de la Dumnezeu.» Şi încă a mai spus El aşa: «Când se va termina crucea ta, maică, pe care ai primit-o pentru mine, te vei întoarce în viaţa visurilor tale…» Dar ce mai înseamnă şi asta, eu nu ştiu…

- Spune, Maică, - iarăşi am întrebat eu, - oare nu mă ţii Tu minte de prin viziunile Tale?

Femeia m-a privit cu atenţie şi gânditor şi-a îndreptat privirea în colţul întunecat al cocioabei.

- Cum numai ai intrat tu, străine, - încet a zis Ea, - am simţit că nu-mi eşti străin. Dar tot în zadar până ce-o fi răscolesc în memoria mea... Dar… stai... aşteaptă… - Şi deodată Ea m-a pătruns cu privirea-i fără fund. - Ce au însemnat cuvintele tale că tu ai băut deja din laptele Meu?

Şi Ea a sărit din loc fără să ia de pe mine privirea în care ardeau miriade de sori.

M-am ridicat şi eu, Thales din Argos, înţelegând că s-a apropiat marele şi înfricoşatul moment al biruinţei Luminii asupra întunericului, a Spiritului asupra Materiei, a Cerului asupra Pământului, a Zeiţei asupra femeii.

- Stai, Mi-aduc aminte, - încet spunea Femeia, - şi încet au răsunat din colţurile întunecate ale cocioabei sunetele gingaşe ale sistrumului şi clopoţeilor de argint. - Văd... templu... Eu... şi tu, prosternat la picioarele Mele, credinciosul Meu slujitor... Alt templu... şi iar tu, mare şi înţelept... Tu... tu... bei laptele Meu, Thales din Argos, credinciosul Meu rob!..., - a izbucnit din gura-I ca nişte acorduri răsunătoare şi în acest moment am căzut la picioarele Marii întrupate Zeiţe Isis...

Mult am stat eu, Thales din Argos, prosternat, neîndrăznind să ridic capul, deoarece m-am socotit nedemn a privi faţa Zeiţei care se redeştepta. Iar sunetele frumoase ale melodiilor nepământeşti tot se lărgeau şi creşteau şi doar din când în când mi se părea că în ele domină acum un sunet măreţ dar trist şi dureros, de parcă întreg Cosmosul se jeluia lui Dumnezeu de orfelinajul său după plecarea, nu se ştie unde, a Zeiţei-Mamă.

- Ridică-te, Thales din Argos, ridică-te iubitul meu slujitor, - a murmurat de asupra mea vocea Zeiţei. - Ridică-te şi stai. Uită Cerul, căci aici nu suntem pentru Cer, ci pentru Pământ...

Şi eu, Thales din Argos, m-am ridicat şi m-am aşezat. Totul era ca şi mai înainte: cocioaba, colţurile întunecate, modesta femeie îmbrăcată în haina aspră şi închisă cu vălul pe faţă.

- În adevăr, minunată este soarta ta, Arghive, - continua Isis-Maria. - Când te-am hrănit cu laptele Meu, Eu însămi nu ştiam că îţi este sortit să joci un rol în faptele şi viaţa Mea: să apari în momentul când trebuie să se sfârşească visul Meu pământesc. Dar el s-a terminat şi de acum ştiu că aproape este ceasul pentru care am şi venit pe Pământ. Tu ştii despre care ceas vorbesc, Arghive, acesta este anume ceasul cela, din previziunea căruia a îngheţat inima ta înţeleaptă şi plină de bărbăţie, fiu al Elladei. Se apropie Marea Jertfă. Şi azi am înţeles despre care sabie, ce trebuie să treacă prin sufletul Meu, mi-a vorbit prorocul, când Eu am păşit întâia oară pe treptele Templului lui Adonai... Înfricoşător lucru este, Arghive, să ai aici pe Pământ inima unei mame iubitoare, dar încă şi mai înfricoşător este de a o ilumina cu conştiinţa divină... Iată, deci, despre ce Cruce Mi-a vorbit Acela pe care îl socotesc Fiul Meu... Iată de unde această Mare Dragoste care leagă inima Mea de manifestările Negrăitului.

S-a aşternut tăcerea. Jos era aplecat capul Isidei-Maria, gânduri divine se învârteau în jurul frunţii Ei acoperite de văl.

- Arghive, - a continuat Ea încet. - Ţi-a revelat oare ţie înţelepciunea ta de ce anume eu acum sunt o simplă femeie, sub acoperământul căreia nimeni, afară de trei, iar acum şi tu, Hierofant din Egipt, nu o recunoaşte pe Zeiţa-Mamă? Dumnezeiescul Meu Fiu trebuia să vină pe Pământ ca om, deoarece numai un om poate salva omenirea, şi de aceea i se cădea să se nască dintr-o mamă pământeană. Nimic, însă, nu trebuia să tulbure văzul şi mintea oamenilor la ivirea Dumnezeului în chip de om. Şi iată, Eu, după voia Negrăitului, am luat chip de om... Mai mult ca atât, Arghive, eu am consimţit chiar să-mi dau conştiinţa mea, schimbând-o pe conştiinţa unei femei simple pământene, până când voi avea nevoie de puterea şi forţa unei Zeiţei pentru a împlini misiunea ce Mi s-a încredinţat. Şi acum Eu nu voi da putinţă nimănui să observe deşteptarea Mea. Rămân aceeași Mărie până la sfârşitul zilelor mele pământeşti care nu se va deosebi cu nimic de sfârşitul oricărui om... În viaţa fiecărei Fecioare-Maici, care naşte un Pământ nou sunt, Arghive, astfel de momente când Ea, îndeplinind înalta-I misiune, absoarbe în sine toată tristeţea şi mâhnirile a toate născute de Ea, şi pentru acest moment este nevoie de toată puterea şi toată înţelepciunea Ei ca să rămână într-adevăr Maică a toate cele ce există, căci numai născându-L pe Dumnezeu cunoşti întreaga Dragoste a lui Dumnezeu care până atunci dormitează paşnic pe câmpiile Raiului Celui Prea Înalt, în grădina Maicilor Dumnezeieşti... Când acel înfricoşat moment va veni, să fii acolo, Arghive, lângă Mine. O, nu ca să Mă ajuţi, deoarece Mie nu-mi va ajuta nimeni şi nu trebuie să mă ajutate, dar pentru ca mare ta înţelepciune să devină şi mai mare de la vederea a două Jertfe Dumnezeieşti... Iar acum, Arghive, încordează-ţi înţelepciunea şi evocă în faţa Mea imaginea Fiului Meu, deoarece Eu, redeşteptată din somn, am nevoie de încurajarea privirii Lui... Eu nu am dreptul să ies cu ceva din limitele putinţei unei femei pământene obişnuite...

Şi eu, Thales din Argos, m-am ridicat şi poruncitor am apelat la duhurile viclene de reflecţie, ordonându-le să trimită imaginile noastre în spaţiu, iar împreună cu ele am trimis şi săgeţile de foc ale gândurilor mele. Ca viforul au început a se învârti tremurând în jurul nostru reflecţiile drumurilor, câmpiilor, grădinilor, copacilor, satelor... s-au cutremurat şi s-au oprit.

Şi iată am zărit noi un măslin singuratic în mijlocul câmpiilor înverzite. Câţiva oameni liniştit dormeau lângă copac. Unul, însă, şedea nu departe aplecat la o piatră. Acesta era El – Fiu şi Dumnezeu. Cu o afecţiune lină, adevărat dumnezeiască, privea El la Maica Sa...

- Binecuvântarea Tatălui să fie cu Tine, Maica Mea deşteptată, - a zis El. - Se împlineşte ce-a fost dat din veac Pământului acesta. Vino la Ierusalim, Maică. Se apropie ţinta drumului crucii noastre...

Şi privirea Lui Divină s-a oprit la mine.

- Tu ai îndeplinit totul ce trebuia să faci, înţeleptule fiu al Pământului, - a spus El. - Termină căile călătoriei tale pământeşti, căci atât de mari sunt tainele ce ţi s-au descoperit, încât Pământul nu te va putea purta, Arghive. Eu văd pe spinarea ta aripile care se deschid, fiu al Elladei. Vei zbura de la stea la stea şi Semnul Crucii Mele îl vei duce la marginile Creaţiunii. propovăduind Numele Meu şi Numele Maicii Mele…

El a întins mâinile Lui în semn de binecuvântare şi viziunea a dispărut.

Şi din nou eu m-am prosternat în faţa Maicii Isida.

- Mare Maică! - am spus eu. – Totul ce eu am şi totul ce voi avea, totul aduc la picioarele Tale, Mare Maică a tot ce există, căci totul este dat de laptele Tău. Maică, marea viziune a îngheţat inima mea şi raţiunea mea şi iată eu văd că sunt complet sărac şi nu am nimic şi nu am nevoie de nimic...

Isis-Maria cu afecţiune m-a atins cu mâna:

- Ridică-te, Thales din Argos. Clipa aceasta a marii suferinţe Eu am prevăzut-o în sanctuarul din Theba, închinat Mie. Ridică-te, slujitorul Meu, robul Negrăitului Dumnezeu. Ceea ce a spus Fiul Meu trebuie să se împlinească. Dar niciodată, nici un fel de aripi de-ale tale nu te vor îndepărta de la iubirea şi de la suflarea Mea, Arghive... Iar acum pleacă la drum, înţelepte fiu al Elladei. Încă o dată ne vom întâlni la picioarele Crucii Fiului Meu...

Şi eu am plecat. Şi erau tăcute câmpiile, şi erau tăcute drumurile, şi încet Selena îşi trimitea lumina ei slabă, şi toate acestea se oglindeau în luminiţe reci în inima îngheţată a călătorului singuratic care purta în pieptul lui înfricoşata înţelepciune a viziunii...

Şi numai undeva în înălţimi, sub bolta albastră, încă răsunau coardele sistrumului nevăzut, de parcă îngerii Celui Negrăit, păzind pacea întrupatei Maici Isis, le atingeau cu aripile.

Pace ţie, Empedocle!

 Thales din Argos

[dumnezeuarecelemaibuneinten-blog]

De ce lucrarea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă nu se face prin Duh? De ce a venit Dumnezeu pentru a-Și face lucrarea în trup?

Răspunsul din cuvântul lui Dumnezeu:

Mântuirea omului de către Dumnezeu nu este făcută direct, folosind metoda și identitatea Duhului, deoarece Duhul Său nu poate fi nici atins, nici văzut de către om, şi de care omul nici nu se poate apropia. Dacă El ar încerca să-l mântuiască pe om, în mod direct, folosind metoda Duhului, omul ar fi incapabil să primească mântuirea Lui. Dacă Dumnezeu nu ar îmbrăca forma exterioară a unui om creat, nu ar exista nicio cale ca omul să primească această mântuire. Căci omul nu are cum să se apropie de El, la fel cum nimeni nu a putut să se apropie de norul lui Iahve. Numai devenind o ființă umană creată, adică, doar prin punerea cuvântului Său în corpul trupesc ce urmează El să devină, poate El să lucreze personal cuvântul în toți cei care Îl urmează. Doar atunci poate omul, personal, să vadă și să-I audă cuvântul și, mai mult, să intre în stăpânirea cuvântului Său și, prin aceste mijloace, să ajungă să fie pe deplin mântuit. Dacă Dumnezeu nu ar deveni trup, niciun om în carne şi oase nu ar fi capabil să primească o mântuire atât de mare și nici măcar un singur om nu ar fi mântuit. Dacă Duhul lui Dumnezeu ar lucra direct în mijlocul omenirii, întreaga umanitate ar fi lovită sau, altfel, fără nicio cale de a intra în contact cu Dumnezeu, ar fi complet luată în captivitate de Satana. […]

[…] Dacă Duhul lui Dumnezeu i-ar vorbi direct omului, oamenii s-ar supune toți glasului, căzând fără cuvinte de revelație, cam în felul în care a căzut la pământ Pavel în lumina de pe drumul spre Damasc. Dacă Dumnezeu ar continua să lucreze în acest fel, omul nu ar fi niciodată capabil să ajungă să își cunoască propria pervertire prin judecata prin cuvânt și, prin aceasta, să ajungă la mântuire. Doar devenind trup poate El, personal, să-Şi transmită cuvintele în urechile fiecărei ființe umane, astfel încât toți cei care au urechi să poată auzi cuvintele Lui și să-I primească lucrarea de judecată prin cuvânt. Doar acesta este rezultatul obținut prin cuvântul Său, mai degrabă decât Duhul care devine evident pentru a înfricoșa omul să se supună. Doar prin această lucrare concretă și, totuși, extraordinară, vechea fire a omului, ascunsă adânc în interior timp de mulți ani, poate fi pe deplin expusă, astfel încât omul să o poată recunoaște și să-i fie schimbată. […] Motivul pentru care El devine trup se datorează faptului că trupul poate, de asemenea, să dețină autoritate, iar El este capabil să îndeplinească lucrarea în omenire, într-o manieră concretă, astfel încât aceasta este vizibilă și tangibilă pentru om. Această lucrare este mult mai realistă decât lucrarea făcută direct de Duhul lui Dumnezeu, care deține întreaga autoritate, iar rezultatele sale sunt, de asemenea, evidente. Acest lucru se datorează faptului că trupul Său omenesc poate vorbi și lucra într-un mod concret. Forma exterioară a trupului Său nu deține nicio autoritate și poate fi abordată de om, în timp ce substanța Lui poartă autoritate, dar autoritatea Sa nu este vizibilă pentru nimeni. Când El vorbește și lucrează, omul nu poate detecta existența autorității Sale; acest lucru Îi înlesneşte realizarea unei lucrări de o natură concretă. Și, toate aceste lucrări concrete, pot obține rezultate. Chiar dacă niciun om nu-și dă seama că El deține autoritate sau nu vede că El nu trebuie să fie ofensat, ori nu-I vede mânia, El atinge rezultatele dorite ale cuvintelor Sale prin autoritatea Lui voalată, prin mânia Sa ascunsă și prin cuvintele pe care El le spune deschis. Cu alte cuvinte, prin tonul glasului Său, asprimea discursului Său și toată înțelepciunea cuvintelor Sale, omul este complet convins. În felul acesta, omul se supune cuvântului lui Dumnezeu întrupat care, aparent, nu are nicio autoritate, îndeplinind, prin aceasta, scopul Său de a mântui omul. Acesta este un alt aspect al semnificației întrupării Sale: pentru a vorbi într-un mod mai realist și pentru a permite ca realitatea cuvintelor Sale să aibă un efect asupra omului, astfel încât omul să poată mărturisi puterea cuvântului lui Dumnezeu.

din „Taina întrupării (4)” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Dumnezeu a devenit trup deoarece obiectul lucrării Sale nu este duhul lui Satana sau vreun lucru necorporal, ci omul, care este din trup și a fost corupt de Satana. Tocmai pentru că trupul omului a fost corupt, Dumnezeu a făcut omul trupesc obiectul lucrării Sale; în plus, deoarece omul este obiectul corupției, El l-a făcut pe om singurul obiect al lucrării Sale pe parcursul tuturor etapelor lucrării Sale de mântuire. Omul este o ființă muritoare, este din trup și sânge, iar Dumnezeu este Singurul care poate mântui omul. În acest fel, Dumnezeu trebuie să devină un trup care posedă aceleași atribute ca și omul pentru a-Și face lucrarea, astfel încât lucrarea Sa să poată obține efecte mai bune. Dumnezeu trebuie să devină trup pentru a-Și face lucrarea tocmai pentru că omul este din trup și este incapabil să învingă păcatul sau să se dezbrace pe sine de trup. Deși substanța și identitatea lui Dumnezeu întrupat diferă foarte mult de substanța și identitatea omului, totuși, arătarea Lui este identică cu cea a omului, El are aspectul unei persoane normale și conduce viața unei persoane normale, iar cei care-L văd pe El nu pot distinge nicio diferență față de o persoană normală. Această arătare normală și umanitate normală sunt suficiente pentru ca El să-Și facă lucrarea divină în umanitate normală. Trupul Lui Îi permite să-Și facă lucrarea în umanitate normală și Îl ajută să-Și facă lucrarea printre oameni, iar umanitatea Sa normală, în plus, Îl ajută să îndeplinească lucrarea mântuirii printre oameni. Deși umanitatea Sa normală a provocat multă tulburare printre oameni, o asemenea tulburare nu a influențat efectele normale ale lucrării Sale. Pe scurt, lucrarea trupului Său normal este de un folos maxim pentru om. Deși majoritatea oamenilor nu acceptă umanitatea Sa normală, lucrarea Sa poate încă fi eficientă, iar aceste efecte sunt obținute mulțumită umanității Sale normale. Despre aceasta nu există nicio îndoială. Din lucrarea Sa în trup, omul câștigă de zece ori sau de nenumărate ori mai multe lucruri decât concepțiile care există printre oameni despre umanitatea Sa normală și astfel de concepții vor fi toate, în cele din urmă, înghițite de lucrarea Sa. Iar efectul pe care lucrarea Sa l-a realizat, însemnând cunoașterea pe care omul o are față de El, depășește cu mult concepțiile omului despre El. […]

[…] Singurul motiv pentru care Dumnezeul întrupat a venit în trup este datorită nevoilor omului corupt. Este datorită nevoilor omului, dar nu ale lui Dumnezeu, iar toate jertfele și suferințele Lui sunt de dragul omenirii și nu în folosul lui Dumnezeu Însuși. Nu există argumente pro și contra sau recompense pentru Dumnezeu; El nu va culege vreo recoltă viitoare, ci pe aceea care I-a fost datorată Lui la început. Tot ceea ce face și sacrifică El pentru omenire nu este astfel încât El să poată câștiga mari recompense, ci strict de dragul omenirii. Deși lucrarea lui Dumnezeu în trup implică multe piedici de neimaginat, efectele pe care ea le atinge în cele din urmă le depășesc cu mult pe cele ale lucrării făcute direct de către Duh. Lucrarea trupului implică multe greutăți, iar trupul nu poate poseda aceeași identitate mare ca și Duhul, nu poate să împlinească aceleași fapte supranaturale ca Duhul, cu atât mai puțin poate El să posede aceeași autoritate ca Duhul. Cu toate acestea, substanța lucrării făcute de acest trup obișnuit este mult superioară celei a lucrării făcute direct de către Duh, iar acest trup Însuși este răspunsul la toate nevoile omului. Pentru aceia ce urmează a fi mântuiți, valoarea de utilizare a Duhului este cu mult inferioară celei a trupului: lucrarea Duhului este capabilă să acopere întregul univers, de-a curmezișul tuturor munților, râurilor, lacurilor și oceanelor, totuși, lucrarea trupului este legată mai eficient de fiecare persoană cu care El are contact. Mai mult, trupul lui Dumnezeu cu formă tangibilă poate fi mai bine înțeles și demn de încrederea omului și poate aprofunda mai departe cunoașterea omului despre Dumnezeu și poate lăsa asupra omului o impresie mai profundă a faptelor reale ale lui Dumnezeu. Lucrarea Duhului este învăluită în mister, este dificil de înțeles pentru ființele muritoare și chiar mai greu pentru ele s-o vadă și, astfel, ele se pot baza doar pe închipuiri goale. Lucrarea trupului este, totuși, normală și bazată pe realitate și posedată de înțelepciune bogată și este un fapt care poate fi văzut de ochiul fizic al omului; omul poate experimenta personal înțelepciunea lucrării lui Dumnezeu și nu are deloc nevoie să-și folosească imaginația lui generoasă. Aceasta este precizia și valoarea reală a lucrării lui Dumnezeu în trup. Duhul poate doar face lucruri care sunt nevăzute pentru om și dificil pentru el de imaginat, de exemplu: luminarea Duhului, mișcarea Duhului și îndrumarea Duhului. Dar pentru omul care are minte, acestea nu oferă niciun înțeles clar. Ele furnizează doar o mișcare sau un înțeles larg și nu pot da o îndrumare prin cuvinte. Lucrarea lui Dumnezeu în trup este, totuși, foarte diferită: ea are îndrumare precisă a cuvintelor, voință clară și obiective clar cerute. Și, astfel, omul nu are nevoie să caute împrejur sau să-și folosească imaginația, cu atât mai puțin să facă presupuneri. Aceasta este claritatea lucrării în trup și marea ei diferență față de lucrarea Duhului. Lucrarea Duhului este potrivită doar pentru o rază limitată și nu poate înlocui lucrarea trupului. Lucrarea trupului dă omului scopuri mult mai precise și necesare și o cunoaștere mult mai reală și mai valoroasă decât lucrarea Duhului. Lucrarea care este de cea mai mare valoare pentru omul corupt este aceea care oferă cuvinte exacte, scopuri clare de urmărit și care poate fi văzută și atinsă. Doar lucrarea realistă și îndrumarea în timp util sunt potrivite gusturilor omului și doar lucrarea reală poate salva omul de firea sa coruptă și depravată. Acest lucru poate fi realizat doar de către Dumnezeul întrupat; doar Dumnezeul întrupat poate salva omul de firea sa anterioară coruptă și depravată. Deși Duhul este substanța inerentă a lui Dumnezeu, o astfel de lucrare poate fi făcută doar de către trupul Său. Dacă Duhul ar lucra cu o singură mână, atunci nu ar fi posibil ca lucrarea Lui să fie eficientă – acesta este un adevăr simplu. […]

[…] Dumnezeu poate mântui omul corupt de sub influența Satanei, dar această lucrare nu poate fi realizată în mod direct de Duhul lui Dumnezeu; mai degrabă, ea poate fi făcută doar de către trupul pe care Duhul lui Dumnezeu îl poartă, de către trupul întrupat al lui Dumnezeu. Acest trup este om și, de asemenea, Dumnezeu, este un om posedat de umanitate normală și, de asemenea, Dumnezeu posedat de divinitate deplină. Și astfel, chiar dacă acest trup nu este Duhul lui Dumnezeu și se deosebește foarte mult de Duh, El încă este Însuși Dumnezeul întrupat care îl mântuiește pe om, care este Duhul și, de asemenea, trupul. Indiferent de cum este El denumit, în cele din urmă, este tot Dumnezeu Însuși Cel care mântuiește omenirea. Pentru că Duhul lui Dumnezeu este indivizibil de trup și lucrarea trupului este, de asemenea, lucrarea Duhului lui Dumnezeu; doar că această lucrare nu este făcută folosind identitatea Duhului, ci este făcută folosind identitatea trupului. Lucrarea care trebuie să fie făcută direct de către Duh nu necesită întrupare, iar lucrarea care necesită trupul pentru a fi realizată nu poate fi făcută direct de către Duh, ci poate fi făcută doar de către Dumnezeu întrupat. Aceasta este ceea ce se cere pentru această lucrare și este ceea ce este cerut de către omenirea coruptă. În cele trei etape ale lucrării lui Dumnezeu, doar o singură etapă a fost realizată în mod direct de către Duh, iar cele două etape rămase sunt realizate de către Dumnezeul întrupat și nu direct de către Duh. Lucrarea legii făcută de către Duh nu a implicat schimbarea firii corupte a omului și nici nu a avut nicio legătură cu cunoașterea omului despre Dumnezeu. Lucrarea trupului lui Dumnezeu în Epoca Harului și în Epoca Împărăției implică, totuși, firea coruptă a omului și cunoașterea lui despre Dumnezeu și este o parte importantă și esențială a lucrării mântuirii. De aceea, omenirea coruptă are nevoie mai mult de mântuirea Dumnezeului întrupat și are nevoie mai mult de lucrarea directă a Dumnezeului întrupat. Omenirea are nevoie de Dumnezeul întrupat s-o păstorească, s-o sprijine, s-o ude, s-o hrănească, s-o judece și s-o mustre și are nevoie de mai mult har și o răscumpărare mai mare de la Dumnezeul întrupat. Doar Dumnezeu în trup poate fi confidentul omului, păstorul omului, ajutorul cel mai de nădejde al omului și toate acestea sunt necesitatea întrupării astăzi și în timpuri trecute.

din „Omenirea coruptă are mai multă nevoie de mântuirea lui Dumnezeu devenit trup” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Trupul omului a fost corupt de Satana și orbit în cel mai puternic mod cu putință și vătămat profund. Cel mai fundamental motiv pentru care Dumnezeu lucrează personal în trup este că obiectul salvării Sale este omul, care este trup, și pentru că Satana folosește, de asemenea, trupul omului, pentru a perturba lucrarea lui Dumnezeu. Lupta cu Satana este, de fapt, lucrarea de a-l cuceri pe om și, în același timp, omul este și obiectul salvării lui Dumnezeu. În acest mod, lucrarea lui Dumnezeu întrupat este esențială. Satana a corupt trupul omului, iar omul a devenit întruchiparea Satanei și obiectul care trebuie învins de Dumnezeu. În acest mod, lucrarea de a lupta cu Satana și de a salva omenirea se desfășoară pe pământ, iar Dumnezeu trebuie să devină uman pentru a lupta cu Satana. Această lucrare are caracterul cel mai practic posibil. Când Dumnezeu lucrează în trup, El duce de fapt o luptă cu Satana în trup. Când El lucrează în trup, El Își face lucrarea Sa în domeniul spiritual și Își extinde toată lucrarea Sa pe tărâmul spiritual real, pe pământ. Cel care este cucerit este omul care este neascultător față de El, cel care este învins este întruchiparea Satanei (desigur, acesta este și el om), care este în vrăjmășie cu El, iar cel care este în cele din urmă mântuit este, de asemenea, om. În acest fel, este chiar mai necesar ca El să devină un om care are învelișul exterior al unei creaturi, astfel încât El să poată duce o adevărată bătălie cu Satana, cucerind omul care este neascultător față de El și înzestrat cu același ��nveliș exterior ca și El și, salvând omul care este din același înveliș exterior ca El și a fost rănit de Satana. Dușmanul Său este omul, obiectul cuceririi sale este omul, iar obiectul mântuirii sale este omul, care a fost creat de El. Deci, El trebuie să devină om și, astfel, lucrarea Sa devine mult mai ușoară. El este capabil să învingă pe Satana și să cucerească omenirea și, în plus, este capabil să salveze omenirea. Deși acest trup este normal și real, El nu este un trup obișnuit: El nu este trup care este doar uman, ci trup care este atât uman, cât și divin. Aceasta este diferența Sa față de om și este semnul identității lui Dumnezeu. Doar un trup ca acesta poate face lucrarea pe care El intenționează să o facă, să împlinească lucrarea de slujire a lui Dumnezeu în trup și să completeze pe deplin lucrarea Sa printre oameni. Dacă nu ar fi așa, lucrarea Sa printre oameni ar fi întotdeauna goală și greșită. Cu toate că Dumnezeu Se poate lupta cu duhul Satanei și poate ieși învingător, vechea fire a omului corupt nu poate fi niciodată rezolvată, iar cei care sunt neascultători față de El și I se împotrivesc Lui, nu pot niciodată deveni, cu adevărat, obiectul stăpânirii Lui. Adică, El nu poate cuceri niciodată omenirea și niciodată nu poate câștiga întreaga omenire. Dacă lucrarea Sa pe pământ nu poate fi hotărâtă, atunci gestionarea Lui nu va fi niciodată adusă la capăt și întreaga omenire nu va fi capabilă să intre în odihnă. Dacă Dumnezeu nu poate să intre în odihnă cu toate creaturile Sale, atunci nu va fi niciodată un rezultat pentru o astfel de lucrare de gestionare, iar slava lui Dumnezeu va dispărea în consecință. Deși trupul Său nu are nicio autoritate, lucrarea pe care El o face își va fi atins efectul. Aceasta este direcția inevitabilă a lucrării Sale. Indiferent dacă trupul Său este sau nu posedat de autoritate, atâta timp cât El este capabil să facă lucrarea lui Dumnezeu Însuși, atunci El este Însuși Dumnezeu. Indiferent de cât de normal și obișnuit este acest trup, El poate face lucrarea pe care ar trebui s-o facă, căci acest trup este Dumnezeu și nu doar un om. Motivul pentru care acest trup poate face lucrarea pe care omul nu o poate face este acela că substanța Lui interioară este diferită de cea a oricărui om, iar motivul pentru care El poate mântui omul este acela că identitatea Sa este diferită de cea a oricărui om. Acest trup este atât de important pentru omenire, pentru că El este om și, chiar mai mult, Dumnezeu, pentru că El poate face lucrarea pe care niciun om obișnuit cu trup nu o poate face și pentru că El poate mântui omul corupt care locuiește împreună cu El pe pământ. Deși El este identic cu omul, Dumnezeul întrupat este mai important pentru omenire decât orice persoană de valoare, căci El poate face lucrarea care nu poate fi făcută de către Duhul lui Dumnezeu, este mai capabil decât Duhul lui Dumnezeu să fie mărturie lui Dumnezeu Însuși și este mai capabil decât Duhul lui Dumnezeu să câștige pe deplin omenirea. Ca urmare, deși acest trup este normal și obișnuit, contribuția Lui la omenire și semnificația Lui față de existența omenirii Îl fac extrem de prețios, iar valoarea și semnificația reală a acestui trup este nemărginită pentru orice om. Deși acest trup nu îl poate distruge în mod direct pe Satana, El poate folosi lucrarea Sa pentru a cuceri omenirea, a-l învinge pe Satana și a-l face să se supună pe deplin stăpânirii Sale. Deoarece Dumnezeu este întrupat, El îl poate învinge pe Satana și poate mântui omenirea. El nu îl distruge în mod direct pe Satana, ci devine trup pentru a face lucrarea de cucerire a omenirii, care a fost coruptă de Satana. În felul acesta, El este mai în măsură să fie mărturie Lui Însuși în rândul creaturilor și este mai în măsură să mântuiască omul corupt. Înfrângerea lui Satana de către Dumnezeu întrupat este o mărturie mai mare și este mai convingătoare decât distrugerea directă a Satanei de către Duhul lui Dumnezeu. Dumnezeu în trup este mai în măsură să-l ajute pe om să-L cunoască pe Creator și este mai în măsură să fie mărturie Lui Însuși în rândul creaturilor.

din „Omenirea coruptă are mai multă nevoie de mântuirea lui Dumnezeu devenit trup” aflată în Cuvântul Se arată în trup

[antroposofice-blog]

MARIA. De vorbă cu Maica lui Dumnezeu (iv)

/din scrisorile lui Thales din Argos – Mistere/

 Thales din Argos către Empedocle,

fiul lui Miles din Athena:

de Înţelepciunea Etern Tinerei

Fecioare Maria - bucură-te!

 Odinioară, Empedocle, eu nu am găsit de cuviinţă să-ţi comunic că n-am părăsit Palestina de îndată, după ce întâlnirea din grădina Magdalei a umplut inima mea de Frigul Marei Previziuni.

Eu, Thales din Argos, am simţit cu toată fiinţa mea, că adâncile taine ale unirii între Catapeteasma de Foc şi manifestarea existenţei în Cosmos nu sunt încă bine însușite de înţelepciunea mea, că taina întrupării lui Dumnezeu în chip de om nu poate fi concepută de mine până când eu n-am să înţeleg Izvorul Vieţii care a produs în lume acest trup dumnezeiesc.

Simţeam necesitatea să pricep aceasta căci înţelegeam - cât de înfricoşător n-a fost Frigul Marii Viziuni care a îngheţat înţeleapta mea inimă, dar Abisul Înţelepciunii de pe drumul meu cosmic trebuie să fie cercetat pe deplin. Marele Iniţiat nu putea să rămână la jumătate de drum.

Erau liniştite şi goale străzile încurcate, strâmbe şi colbăite ale Nazaretului, când eu, Thales din Argos, am păşit pe ele în lumina tainică a răsăritului Selenei. Casele mici, ce adăposteau populaţia paşnică, erau înconjurate de măslini. Eu, Thales din Argos, nu aveam nevoie să întreb pe cineva despre drum, deoarece vedeam un stâlp de lumină palidă-albăstruie care se ridica deasupra unei căsuţe mici drept în cer şi se pierdea acolo în drumurile stelare. Aceasta era o lumină de nuanţă deosebită, proprie izvorului unei Mari Vieţi, lumina Zeităţilor Feminine, lumina care împodobea capul Etern-Tinerei-Fecioare-Maici din Atlantida şi care înconjura apariţiile Divinei Isida din Sanctuarele Thebei.

Încet dar hotărât am bătut la uşa acelei căsuţe. Uşa s-a deschis îndată, iar pe prag s-a ivit o femeie înaltă, zveltele forme ale cărei se pierdeau în cutele largi ale unei simple rochii albastre. Faţa ei era ascunsă sub o groasă muselină feniciană.

- Ce doreşti tu, călătorule? - a răsunat vocea ei de un timbru jos, care a reînviat imediat în memoria mea sunetul coardelor de argint ale sistrumului din templul Divinei Isis.

- Eu sunt străin, Maică, - am răspuns eu. - Caut un adăpost să mă odihnesc şi să mănânc ceva. Este în obiceiul copiilor lui Adonai să primească un călător obosit la oră atât de târzie?

- Eu sunt numai o sărmană văduvă, străine, - s-a auzit un răspuns încet. - Învăţătorii în sinagogă condamnă femeile singure care primesc străini, iar eu sunt singură, deoarece fiii răposatului meu soţ lucrează pe câmpurile din apropierea Betleemului la nişte saduchei bogaţi, iar Unicul meu fiu..., - aici femeia s-a oprit, - a plecat la Ierusalim. Dar n-am curaj să te refuz, călătorule obosit, şi dacă o cană cu lapte de capră şi o azimă te vor îndestula, atunci...

- Atunci eu voi chema binecuvântarea lui Dumnezeu asupra Ta, Maică, - am răspuns eu. - Câteva zile în urmă L-am văzut pe Fiul Tău, Maică, şi am vorbit cu el...

- Tu ai vorbit cu El? Ce el... - Ea brusc s-a pornit spre mine, dar îndată se opri. - Iartă-mă, călătorule. Iartă o mamă care este îngrijorată pentru Unicul ei Fiu. Intră, odihneşte-te şi mănâncă...

Eu, Thales din Argos, am intrat în mult prea modesta locuinţă a Maicii Domnului. Două bănci, o masă mare, un pat sărman de stuf în colţ, un fus lângă o fereastră strâmbă şi un opaiţ vechi pe o policioară mică în colţ - iată toată podoaba Noului Templu in care am intrat eu, Thales din Argos.

În grabă a pus Ea pe masă o cană mare de lut cu lapte şi o turtă, neagră din pricina cărbunilor ce se lipiseră de ea, şi, închinându-se, a spus:

- Primeşte, călătorule, şi gustă pâinea noastră...

M-am închinat şi eu şi, aşezându-mă la masă şi privind-o pătrunzător pe femeia din faţa mea, am spus:

- Binecuvântată fie pâinea Ta, Maică, iar din laptele Tău eu am băut deja...

Femeia a ridicat capul.

- Tu ai mai fost cândva la noi, străine? - a întrebat Ea.

O nouă înfricoşătoare enigmă a existenţei Negrăitului a răsunat pentru mine din gura Ei.

Dar oare eu, Thales din Argos, marele iniţiat al Thebei, care poartă simbolul Farului Eternităţii pe frunte şi Frigul Marii Premoniţii în inimă, să mă retrag în faţa tainelor existenţei? Mi-am încordat puterile şi am înconjurat-o cu căldura Înţelepciunii mele care a acoperit suflarea Maicii Isis…

Femeia a tresărit şi s-a aşezat pe bancă în faţa mea.

- Tu ai chemat binecuvântarea lui Dumnezeu asupra casei mele, străine, - a spus Ea, - aşa şi este, căci eu îndată am simţit linişte în inima mea. Tu L-ai văzut pe fiul meu şi ai vorbit cu El?

- Da, eu L-am văzut şi am vorbit cu El, Maică, - am răspuns, - şi El m-a binecuvântat. Ce înseamnă chemarea mea, sărman vierme ce sunt, a binecuvântării Divine asupra casei Maicii lui Iisus, dulgherul din Nazaret, în comparaţie cu binecuvântarea Lui?

Femeia a tresărit din nou.

- Tu... tu ai crezut în El, străine? El te-a luat în mijlocul ucenicilor Lui? - a întrebat Ea încet, dar impulsiv.

- Nu Maică, - am răspuns eu. – Eu n-am crezut în El, deoarece eu L-am recunoscut şi nu pot să fiu discipolul Lui, căci până azi şi în veci sunt şi voi fi doar un sărman rob al Lui…

- Ciudate sunt vorbele tale, străine, - după o tăcere a rostit Ea. - Pe faţa ta, însă, eu citesc înţelepciune şi suferinţă enormă, iar inima mea, inima sărmanei văduve, te compătimeşte şi mă atrage spre tine. Spune-mi, străine înţelept, cine socoteşti tu că este fiul meu?

- Dar tu însăşi drept cine-L socoteşti, Maică? – întrebasem şi eu, Thales din Argos.

Femeia a oftat şi începu a aşeza cu degetele colţurile vălului Ei.

- Tu, străine, - a zis Ea, - parcă ai adus într-aici suflarea fiului meu... El parcă este aici... Şi plină îmi este inima mea de încredere faţă de tine... Toată viaţa mă chinuie întrebarea pe care mi-ai pus-o şi - crezi tu, străine - câteodată dezlegarea ei mă îngrozeşte. Cine e Fiul Meu? Parcă eu ştiu asta, străine? Parcă raţiunea mea slabă de femeie e în stare să priceapă tot ce s-a întâmplat pe drumul vieţii mele modeste?

Şi, cu şoapte grăbite abia auzite, Ea începu a-mi reda mie, Thales din Argos, cuvinte simple despre copilăria ei curată într-o familie cu părinţi simplii, neprihăniţi, despre nevăzutele voci care neîncetat îi şopteau cuvinte stranii şi minunate, despre visele Ei neobişnuite, despre arătarea luminosului tânăr cu aripi care i-a vestit Vestea cea Bună, despre căsătoria Ei imaculată şi despre feciorelnica naştere a Fiului, căruia la naştere i s-au închinat trei bărbaţi cu aspect regesc…

- Ei semănau cu tine, străine, - a spus Ea, - nu la faţă, nu, dar cu marea pace care adia de la ei şi prin trăsăturile înţelepciunii pe care o văd şi la tine... Doar că pe faţa lor n-au fost cute de mare suferinţă, străine călător necunoscut.

- Dar ce a fost mai departe?

Şi din nou au curs povestiri despre înţelepciunea timpurie a Minunatului Copil, despre minunile ce se făceau în jurul Lui şi de El personal, despre marea Lui dragoste faţă de tot ce există... Numai părea că una nu înţelegea Maica însăşi: negrăita iubire cosmică pe care Ea însăşi o pune în cuvintele Ei despre Fiul Ei... Şi în agitaţia vorbirii a dat Ea la o parte vălul de pe faţa Ei şi - fie binecuvântat numele Etern-Tinerei-Maici-Fecioare! - eu, Thales din Argos, am văzut minunatele, frumoasele trăsături ale feţei şi ochii ale căror adâncime a împrăştiat îndoielile mele, dar parcă au mai adâncit bezna enigmei ce se desfăşura înaintea mea.

- Maică! – i-am spus eu. - Oare nu crezi că Fiul Tău este Mesia, cel prezis de prooroci şi de Moise? Dar se prea poate, - am adăugat eu încet, - şi mai mare decât Mesia?

Femeia s-a uitat la mine speriată.

- Dar... dar El este om, străine, - a şoptit Ea nedumerit.

- Dar şi Tu eşti o simplă femeie, Maică, - am răspuns eu. – Doar şi Tu cu nimic nu Te deosebeşti de surorile Tale. Ori poate, Maică, nu mi-ai povestit totul?

Femeia, stingherită, a plecat capul.

- Numai un lucru, - a spus Ea, - tulbură inima mea, străine. - Eu sunt o evreică foarte credincioasă care împlineşte cu stăruinţă totul ce este prescris de Lege şi învăţătorii noştri, ... dar visele mele mă neliniştesc...

- Eu sunt tălmăcitor de vise din Egipt, - am zis eu repede. - Povesteşte-mi visele Tale, Maică, şi eu voi încerca să le tălmăcesc...

- Aşa?! - a exclamat bucuroasă Femeia. - Binecuvântată fie venirea ta, străine. Poate tu vei ridica greutatea necunoaşterii de pe sufletul meu...

Şi sfios, de parcă-i era ruşine, Ea a început a-mi povesti visele Ei. Din primele Ei cuvinte aurora Marii Înţelegeri s-a aprins în raţiunea mea. În faţa privirii mele spirituale treceau, în zgomotul stihiilor cosmice şi suspinele lumilor emergente, tablouri de nedescris şi grandioase ale vieţii Atotputernicei Marii Zeiţe care hrănea cu pieptul Ei noi şi noi Universuri, călcând cu putere cu Divinul Ei călcâi sfărâmăturile celor vechi, Zeiţă care orânduieşte existenţa întunecatelor bezne ale Haosului, Zeiţă care asculta rugăciunile a sute de bilioane de ţări, popoare, omeniri şi evoluţii, Zeiţă care porunceşte legiunilor de duhuri luminoase, de strălucitoarele priviri ale căror fuge Stăpânul Întunericului, Zeiţă care a auzit vocea mea - a Marelui Hierofant al templului Eternei Tinerei Maici Fecioare...

Şi minunat mă simţeam eu, Thales din Argos, ascultând povestirile acestea rostite cu buzele tremurătoare ale unei simple, sărmane şi modeste văduve a unui dulgher din Iudeea...

- Spune-mi, Maică, - am întrebat eu, - ai spus Tu vreo dată despre visele acestea Fiului Tău?

- Am spus, - a răspuns Ea abia auzit.

- Şi ce-a spus El, Maică?

- Straniu a fost răspunsul Lui, - a zis Ea. El mi-a spus afectuos: «Uită, Maică, deocamdată, minunatele tale viziuni. Însă nu este nici un păcat în ele, deoarece sunt de la Dumnezeu.» Şi încă a mai spus El aşa: «Când se va termina crucea ta, maică, pe care ai primit-o pentru mine, te vei întoarce în viaţa visurilor tale…» Dar ce mai înseamnă şi asta, eu nu ştiu…

- Spune, Maică, - iarăşi am întrebat eu, - oare nu mă ţii Tu minte de prin viziunile Tale?

Femeia m-a privit cu atenţie şi gânditor şi-a îndreptat privirea în colţul întunecat al cocioabei.

- Cum numai ai intrat tu, străine, - încet a zis Ea, - am simţit că nu-mi eşti străin. Dar tot în zadar până ce-o fi răscolesc în memoria mea... Dar… stai... aşteaptă… - Şi deodată Ea m-a pătruns cu privirea-i fără fund. - Ce au însemnat cuvintele tale că tu ai băut deja din laptele Meu?

Şi Ea a sărit din loc fără să ia de pe mine privirea în care ardeau miriade de sori.

M-am ridicat şi eu, Thales din Argos, înţelegând că s-a apropiat marele şi înfricoşatul moment al biruinţei Luminii asupra întunericului, a Spiritului asupra Materiei, a Cerului asupra Pământului, a Zeiţei asupra femeii.

- Stai, Mi-aduc aminte, - încet spunea Femeia, - şi încet au răsunat din colţurile întunecate ale cocioabei sunetele gingaşe ale sistrumului şi clopoţeilor de argint. - Văd... templu... Eu... şi tu, prosternat la picioarele Mele, credinciosul Meu slujitor... Alt templu... şi iar tu, mare şi înţelept... Tu... tu... bei laptele Meu, Thales din Argos, credinciosul Meu rob!..., - a izbucnit din gura-I ca nişte acorduri răsunătoare şi în acest moment am căzut la picioarele Marii întrupate Zeiţe Isis...

Mult am stat eu, Thales din Argos, prosternat, neîndrăznind să ridic capul, deoarece m-am socotit nedemn a privi faţa Zeiţei care se redeştepta. Iar sunetele frumoase ale melodiilor nepământeşti tot se lărgeau şi creşteau şi doar din când în când mi se părea că în ele domină acum un sunet măreţ dar trist şi dureros, de parcă întreg Cosmosul se jeluia lui Dumnezeu de orfelinajul său după plecarea, nu se ştie unde, a Zeiţei-Mamă.

- Ridică-te, Thales din Argos, ridică-te iubitul meu slujitor, - a murmurat de asupra mea vocea Zeiţei. - Ridică-te şi stai. Uită Cerul, căci aici nu suntem pentru Cer, ci pentru Pământ...

Şi eu, Thales din Argos, m-am ridicat şi m-am aşezat. Totul era ca şi mai înainte: cocioaba, colţurile întunecate, modesta femeie îmbrăcată în haina aspră şi închisă cu vălul pe faţă.

- În adevăr, minunată este soarta ta, Arghive, - continua Isis-Maria. - Când te-am hrănit cu laptele Meu, Eu însămi nu ştiam că îţi este sortit să joci un rol în faptele şi viaţa Mea: să apari în momentul când trebuie să se sfârşească visul Meu pământesc. Dar el s-a terminat şi de acum ştiu că aproape este ceasul pentru care am şi venit pe Pământ. Tu ştii despre care ceas vorbesc, Arghive, acesta este anume ceasul cela, din previziunea căruia a îngheţat inima ta înţeleaptă şi plină de bărbăţie, fiu al Elladei. Se apropie Marea Jertfă. Şi azi am înţeles despre care sabie, ce trebuie să treacă prin sufletul Meu, mi-a vorbit prorocul, când Eu am păşit întâia oară pe treptele Templului lui Adonai... Înfricoşător lucru este, Arghive, să ai aici pe Pământ inima unei mame iubitoare, dar încă şi mai înfricoşător este de a o ilumina cu conştiinţa divină... Iată, deci, despre ce Cruce Mi-a vorbit Acela pe care îl socotesc Fiul Meu... Iată de unde această Mare Dragoste care leagă inima Mea de manifestările Negrăitului.

S-a aşternut tăcerea. Jos era aplecat capul Isidei-Maria, gânduri divine se învârteau în jurul frunţii Ei acoperite de văl.

- Arghive, - a continuat Ea încet. - Ţi-a revelat oare ţie înţelepciunea ta de ce anume eu acum sunt o simplă femeie, sub acoperământul căreia nimeni, afară de trei, iar acum şi tu, Hierofant din Egipt, nu o recunoaşte pe Zeiţa-Mamă? Dumnezeiescul Meu Fiu trebuia să vină pe Pământ ca om, deoarece numai un om poate salva omenirea, şi de aceea i se cădea să se nască dintr-o mamă pământeană. Nimic, însă, nu trebuia să tulbure văzul şi mintea oamenilor la ivirea Dumnezeului în chip de om. Şi iată, Eu, după voia Negrăitului, am luat chip de om... Mai mult ca atât, Arghive, eu am consimţit chiar să-mi dau conştiinţa mea, schimbând-o pe conştiinţa unei femei simple pământene, până când voi avea nevoie de puterea şi forţa unei Zeiţei pentru a împlini misiunea ce Mi s-a încredinţat. Şi acum Eu nu voi da putinţă nimănui să observe deşteptarea Mea. Rămân aceeași Mărie până la sfârşitul zilelor mele pământeşti care nu se va deosebi cu nimic de sfârşitul oricărui om... În viaţa fiecărei Fecioare-Maici, care naşte un Pământ nou sunt, Arghive, astfel de momente când Ea, îndeplinind înalta-I misiune, absoarbe în sine toată tristeţea şi mâhnirile a toate născute de Ea, şi pentru acest moment este nevoie de toată puterea şi toată înţelepciunea Ei ca să rămână într-adevăr Maică a toate cele ce există, căci numai născându-L pe Dumnezeu cunoşti întreaga Dragoste a lui Dumnezeu care până atunci dormitează paşnic pe câmpiile Raiului Celui Prea Înalt, în grădina Maicilor Dumnezeieşti... Când acel înfricoşat moment va veni, să fii acolo, Arghive, lângă Mine. O, nu ca să Mă ajuţi, deoarece Mie nu-mi va ajuta nimeni şi nu trebuie să mă ajutate, dar pentru ca mare ta înţelepciune să devină şi mai mare de la vederea a două Jertfe Dumnezeieşti... Iar acum, Arghive, încordează-ţi înţelepciunea şi evocă în faţa Mea imaginea Fiului Meu, deoarece Eu, redeşteptată din somn, am nevoie de încurajarea privirii Lui... Eu nu am dreptul să ies cu ceva din limitele putinţei unei femei pământene obişnuite...

Şi eu, Thales din Argos, m-am ridicat şi poruncitor am apelat la duhurile viclene de reflecţie, ordonându-le să trimită imaginile noastre în spaţiu, iar împreună cu ele am trimis şi săgeţile de foc ale gândurilor mele. Ca viforul au început a se învârti tremurând în jurul nostru reflecţiile drumurilor, câmpiilor, grădinilor, copacilor, satelor... s-au cutremurat şi s-au oprit.

Şi iată am zărit noi un măslin singuratic în mijlocul câmpiilor înverzite. Câţiva oameni liniştit dormeau lângă copac. Unul, însă, şedea nu departe aplecat la o piatră. Acesta era El – Fiu şi Dumnezeu. Cu o afecţiune lină, adevărat dumnezeiască, privea El la Maica Sa...

- Binecuvântarea Tatălui să fie cu Tine, Maica Mea deşteptată, - a zis El. - Se împlineşte ce-a fost dat din veac Pământului acesta. Vino la Ierusalim, Maică. Se apropie ţinta drumului crucii noastre...

Şi privirea Lui Divină s-a oprit la mine.

- Tu ai îndeplinit totul ce trebuia să faci, înţeleptule fiu al Pământului, - a spus El. - Termină căile călătoriei tale pământeşti, căci atât de mari sunt tainele ce ţi s-au descoperit, încât Pământul nu te va putea purta, Arghive. Eu văd pe spinarea ta aripile care se deschid, fiu al Elladei. Vei zbura de la stea la stea şi Semnul Crucii Mele îl vei duce la marginile Creaţiunii. propovăduind Numele Meu şi Numele Maicii Mele…

El a întins mâinile Lui în semn de binecuvântare şi viziunea a dispărut.

Şi din nou eu m-am prosternat în faţa Maicii Isida.

- Mare Maică! - am spus eu. – Totul ce eu am şi totul ce voi avea, totul aduc la picioarele Tale, Mare Maică a tot ce există, căci totul este dat de laptele Tău. Maică, marea viziune a îngheţat inima mea şi raţiunea mea şi iată eu văd că sunt complet sărac şi nu am nimic şi nu am nevoie de nimic...

Isis-Maria cu afecţiune m-a atins cu mâna:

- Ridică-te, Thales din Argos. Clipa aceasta a marii suferinţe Eu am prevăzut-o în sanctuarul din Theba, închinat Mie. Ridică-te, slujitorul Meu, robul Negrăitului Dumnezeu. Ceea ce a spus Fiul Meu trebuie să se împlinească. Dar niciodată, nici un fel de aripi de-ale tale nu te vor îndepărta de la iubirea şi de la suflarea Mea, Arghive... Iar acum pleacă la drum, înţelepte fiu al Elladei. Încă o dată ne vom întâlni la picioarele Crucii Fiului Meu...

Şi eu am plecat. Şi erau tăcute câmpiile, şi erau tăcute drumurile, şi încet Selena îşi trimitea lumina ei slabă, şi toate acestea se oglindeau în luminiţe reci în inima îngheţată a călătorului singuratic care purta în pieptul lui înfricoşata înţelepciune a viziunii...

Şi numai undeva în înălţimi, sub bolta albastră, încă răsunau coardele sistrumului nevăzut, de parcă îngerii Celui Negrăit, păzind pacea întrupatei Maici Isis, le atingeau cu aripile.

Pace ţie, Empedocle!

 Thales din Argos

[dininimapentrumine]

40 de zile de POST și RUGĂCIUNE (15)

„Rugăciunea este lucrarea credinţei,arătarea celor nădăjduite, iubirea realizată, mişcarea îngerească, puterea celor fără trupuri, descoperirea inimii, nădejdea mântuirii, semnul sfinţirii, devenirea sfinţeniei, cunoaşterea lui Dumnezeu, unirea Duhului Sfânt, bucuria lui Isus, veselia sufletului,mila lui Dumnezeu, semnul împăcării, pecetea lui Hristos, steaua de dimineaţă a inimilor, descoperirea…

[ciochinaflorin]

340. ARĂTAREA RECUNOȘTINȚEI [Geneza 33.1–11]

340. ARĂTAREA RECUNOȘTINȚEI [Geneza 33.1–11]

340. ARĂTAREA RECUNOȘTINȚEI I Podcast I Pasaj Biblic : Geneza 33 : 1 – 11 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 06 Decembrie 2022 I Cu ajutorul Lui Dumnezeu, astăzi vom aminti un subiect extrem de delicat. Este ca un animal sălbatic pe care foarte rar mai ai ocazia să-l vezi în mediul lui, deoarece este pe cale de dispariție. (more…)

[laudeluidumnezeucelatotputer]

Cum putem stabili că, într-adevăr, cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic sunt glasul lui Dumnezeu, că Domnul S-a arătat pentru a lucra?

Versete din Biblie pentru referințe:

„Însă când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul. Căci El nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ceea ce va auzi şi vă va anunţa lucrurile ce urmează să vină” (Ioan 16:13).

„Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul!” (Apocalipsa 2-3).

„Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, iar ele Mă urmează” (Ioan 10:27).

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Cuvintele lui Dumnezeu întrupat iniţiază o nouă epocă, îndrumă întreaga omenire, dezvăluie mistere şi îi arată omului direcţia înainte într-o nouă epocă. Luminarea obţinută de om este doar practică sau cunoaştere simplă. Aceasta nu poate îndruma întreaga omenire într-o nouă epocă sau dezvălui misterul lui Dumnezeu Însuşi. Dumnezeu, la urma urmei, este Dumnezeu, iar omul este om. Dumnezeu are esenţa lui Dumnezeu iar omul are esenţa omului.

din „Numai cel care experimentează lucrarea lui Dumnezeu, crede cu adevărat în Dumnezeu”

Când Dumnezeu se va întrupa de această dată, lucrarea Lui va fi pentru a-Şi exprima firea, în primul rând prin pedeapsă şi judecată. Pornind de aici, El va aduce mai mult adevăr omului, îi va arăta mai multe moduri de practică şi, astfel, Îşi va atinge scopul de a-l cuceri şi de a-l salva pe om de firea lui stricată. Acestea se află în spatele lucrării lui Dumnezeu în Epoca Împărăţiei.

din „Numai cel care experimentează lucrarea lui Dumnezeu, crede cu adevărat în Dumnezeu”

În zilele de pe urmă, Hristos folosește o multitudine de adevăruri pentru a-i învăța pe oameni, pentru a dezvălui esența omului și pentru a-i analiza cuvintele și faptele. Aceste cuvinte cuprind diferite adevăruri, precum datoria omului, cum ar trebui el să se supună lui Dumnezeu, cum ar trebui omul să Îi fie credincios lui Dumnezeu, cum ar trebui să trăiască umanitatea normală, precum și înțelepciunea și firea lui Dumnezeu și așa mai departe. Aceste cuvinte sunt toate îndreptate către esența omului și firea sa coruptă. În special, aceste cuvinte care arată cum Îl nesocotesc oamenii pe Dumnezeu sunt rostite cu privire la modul în care oamenii sunt o întruchipare a Satanei și o forță inamică împotriva lui Dumnezeu. În realizarea lucrării judecății Sale, Dumnezeu nu clarifică pur și simplu natura oamenilor în doar câteva cuvinte; El o dezvăluie, o tratează și o emondează pe termen lung. Aceste metode de expunere, tratare și emondare nu pot fi înlocuite prin cuvinte obișnuite, ci cu adevărul pe care oamenii nu îl posedă deloc. Doar metodele de acest fel sunt considerate judecăți; doar prin acest tip de judecată oamenii pot fi cuceriți și convinși pe deplin să I se supună lui Dumnezeu și, mai mult decât atât, să câștige adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu. Ceea ce aduce lucrarea judecății este faptul că omul înțelege adevărata față a lui Dumnezeu și adevărul despre răzvrătirea proprie. Lucrarea judecății îi permite omului să înțeleagă mai bine voia lui Dumnezeu, scopul lucrării lui Dumnezeu și misterele de neînțeles pentru el. De asemenea, îi permite omului să își recunoască și să își cunoască esența coruptă și rădăcinile stricăciunii sale, precum și să descopere urâțenia omului. Aceste efecte sunt toate aduse de lucrarea judecății, deoarece esența acestei lucrări este de fapt lucrarea revelării adevărului, căii și vieții lui Dumnezeu în fața tuturor celor care cred în El. Această lucrare este lucrarea judecății realizate de Dumnezeu.

din „Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr”

Zilele de pe urmă deja au sosit. Toate lucrurile din creație vor fi clasificate conform tipului lor și separate în diferite categorii pe baza naturii lor. Acesta este momentul când Dumnezeu dezvăluie rezultatul omenirii și destinația fiecăruia. Dacă oamenii nu ar trece prin mustrare și judecată, atunci nu ar fi niciun mod de a le dezvălui neascultarea și nedreptatea. Doar prin mustrare și judecată poate fi dezvăluit rezultatul întregii creații. Omul își arată adevăratul fel doar când este mustrat și judecat. Răul va fi pus cu răul, binele cu binele și, întreaga omenire va fi clasificată conform tipului său. Prin mustrare și judecată va fi dezvăluit rezultatul întregii creații, astfel încât răul să poată fi pedepsit și binele răsplătit și toți oamenii să fie sub stăpânirea lui Dumnezeu. Toată această lucrare trebuie obținută prin mustrare și pedeapsă dreaptă. Deoarece corupția omului a atins apogeul și neascultarea sa devine extrem de gravă, doar firea dreaptă a lui Dumnezeu, una care este în principal compusă din mustrare și judecată și care este dezvăluită în timpul zilelor de pe urmă, poate transforma și îl poate întregi pe om. Doar această fire poate expune răul și, astfel, îi poate pedepsi sever pe toți cei nedrepți. […] During the last days, only righteous judgment can classify man according to their kind and bring man into a new realm. In this way, the entire age is brought to an end through God’s righteous disposition of judgment and chastisement.

din „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (3)”

Dar oamenii care au experimentat lucrarea lui Dumnezeu nu Îl admiră pe Dumnezeu, în schimb, ei simt că lucrarea Lui este inaccesibilă omului și este de nepătruns pentru om şi că este proaspătă și minunată. Când oamenii experimentează lucrarea lui Dumnezeu, primele lor cunoștințe despre El sunt că El este de nepătruns, înțelept și minunat și Îl venerează inconștient și simt misterul lucrării pe care o săvârșește El, care este inaccesibilă minții omului. Oamenii își doresc doar să fie capabili să-I îndeplinească cerințele, să-I satisfacă dorințele; ei nu își doresc să Îl depășească, deoarece lucrarea pe care El o săvârșește depășește gândirea și imaginația omului și nu poate fi săvârșită de om în locul Său. Nici măcar omul însuși nu își cunoaște imperfecțiunile, în timp ce El a deschis o cale nouă și a venit pentru a-l aduce pe om într-o lume mai nouă și mai frumoasă, astfel încât omenirea să facă un progres nou și să aibă un început nou. Ceea ce simte omul pentru El nu este admirație sau, mai degrabă, nu este numai admirație. Experiența lor cea mai profundă este venerație și dragoste, sentimentul lor este acela că Dumnezeu este cu adevărat minunat. El săvârșește lucrarea pe care omul este incapabil să o săvârșească, El spune lucrurile pe care omul este incapabil să le spună. Oamenii care au experimentat lucrarea Lui experimentează întotdeauna un sentiment indescriptibil.

din „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului”

Cuvintele Sale au puterea vieții și ne arată calea pe care ar trebui să mergem și ne permit să înțelegem care este adevărul. Începem să fim atrași de cuvintele Sale, începem să ne concentrăm pe tonul și maniera Sa de a vorbi și în mod involuntar începem să ne interesăm de vocea inimii acestei persoane neînsemnate. El face eforturi minuțioase pentru noi, Își pierde somnul și apetitul de dragul nostru, plânge pentru noi, oftează pentru noi, ne poartă bolile în locul nostru, suferă umilință de dragul destinației și mântuirii noastre, iar inima Sa sângerează și varsă lacrimi pentru împietrirea și răzvrătirea noastră. O astfel de ființă și posesiunile Sale sunt mai presus de o persoană obișnuită și nu pot fi avute sau obținute de niciunul dintre cei corupți. El are îngăduința și răbdarea pe care nicio persoană obișnuită nu le are, iar iubirea Sa nu este pomenită la nicio ființă creată. Nimeni în afară de El nu poate ști toate gândurile noastre sau nu poate avea o astfel de înțelegere a naturii și esenței noastre sau nu poate judeca răzvrătirea și corupția omenirii sau vorbi și lucra printre noi astfel în numele Dumnezeului din ceruri. Nimeni în afară de El nu poate avea autoritatea, înțelepciunea și demnitatea lui Dumnezeu; firea lui Dumnezeu și ce are El și ce este El sunt transmise, în întregime, de la El. Nimeni în afară de El nu ne poate arăta calea și nu ne poate aduce lumină. Nimeni în afară de El nu poate dezvălui tainele pe care Dumnezeu nu le-a divulgat de la creație până astăzi. Nimeni în afară de El nu ne poate salva de legăturile Satanei și de firea noastră coruptă. El Îl reprezintă pe Dumnezeu și exprimă vocea inimii lui Dumnezeu, îndemnurile lui Dumnezeu și cuvintele de judecată ale lui Dumnezeu către toată omenirea. El a început o epocă nouă, o eră nouă și a adus un pământ nou și cer nou, o lucrare nouă și El ne-a adus speranță și a încheiat viața neclară pe care o duceam și ne-a permis să privim complet calea mântuirii. El a cucerit întreaga noastră ființă și ne-a câștigat inimile. Din acel moment înainte, mințile noastre au devenit conștiente, iar duhurile noastre par să fie reînviate: Această persoană obișnuită, nesemnificativă, care trăiește printre noi și care a fost demult respinsă de noi – nu este El Domnul Isus, care este mereu în gândurile noastre și după care tânjim zi și noapte? Este El! Este chiar El! El este Dumnezeul nostru! El este adevărul, calea și viața!

din „Privind arătarea lui Dumnezeu întru judecata și mustrarea Sa”

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

🔖 Prieteni, ce păreri și înțelegere aveți despre apariția lui Dumnezeu? Dezastrele au devenit normă peste tot în lume. Mulți credincioși așteaptă cu nerăbdare venirea Domnului. Ști cum să fi virgină înțeleaptă și să întâmpinăm pe Domnul? Dacă doriți să obțineți o mai bună cunoaștere a activității Domnului Atotputernic din ultimele zile sau dacă aveți confuzie în viață și credință, vă rugăm să nu ezitați să ne contactați și să căutăm adevărul împreună pentru a rezolva problema.

👉：WhatsApp

[saintelegembisericaluidumnezeu]

Film creștin „Visul meu despre împărăția cerurilor” Segment 5 - Mărturii ale experimentării judecăţii înaintea scaunului lui Hristos și ale primirii vieții

Dumnezeu Atotputernic a început judecata de la casa lui Dumnezeu prin rostirea adevărului. Preludiul la judecata de dinaintea marelui tron alb a început. Cum experimentăm judecata și mustrarea lui Dumnezeu? Ce fel de curățire și transformare putem dobândi după ce experimentăm judecata și mustrarea lui Dumnezeu? Ce cunoștințe adevărate despre Dumnezeu putem învăța?

Urmăriți mai multe film dumnezeu

[cercetandbisericaluidumnezeu]

Întrebare 3: Spuneți că Hristos este adevărul, calea și viața. Aceasta este mărturia Duhului Sfânt și este incontestabilă. Dar Biblia menționează și cuvintele unor mari adepți spirituali și apostoli ai Domnului Isus. Exprimările lor pot fi considerate cuvântul lui Dumnezeu? Dacă ceea ce spun ei e considerat cuvântul lui Dumnezeu, atunci nu sunt și ei adevărul, calea și viața? Din punctul meu de vedere, nu e nicio diferență între cuvintele lor și cele ale Domnului Isus, toate sunt considerate ca fiind ale lui Dumnezeu. De ce nu sunt ei considerați adevărul, calea și viața?

Răspuns: Dacă credincioșii pot să recunoască pe deplin că Hristos este adevărul, calea și viața, acesta este un lucru de mare valoare și arată că astfel de credincioși au o adevărată cunoaștere a substanței lui Hristos. Doar despre o astfel de persoană se poate spune că-L cunoaște cu adevărat pe Dumnezeu. Hristos este Dumnezeu întrupat real. Doar cei care-L recunosc pe Hristos și I se pot supune Îl pot cunoaște cu adevărat pe Dumnezeu deoarece adevărul, calea și viața izvorăsc din Dumnezeu, vin din exprimările lui Hristos întrupat. În afară de Hristos, despre nimeni nu se poate spune că e adevărul, calea și viața. Foarte puțini oameni înțeleg asta. Dumnezeu folosește capacitatea omului de a recunoaște întruparea lui Dumnezeu ca fiind standardul după care îl încearcă pe om. Doar cei care corespund acestui standard în credința lor pot primi lauda lui Dumnezeu. Toți cei care acceptă și se supun întrupării lui Dumnezeu sunt biruitorii care sunt răpiți în fața lui Dumnezeu pentru a fi desăvârșiți primii. Cei care nu acceptă și nu I se supun lui Hristos vor fi trimiși să îndure chinurile calamităților, deoarece ei nu recunosc întruparea lui Dumnezeu și sunt considerați fecioare nechibzuite. Ca atunci când a venit Domnul Isus, tuturor celor care prețuiesc adevărul și celor care au acceptat cuvântul Lui și L-au urmat într-adevăr pe munte, El le-a fost pavăză și învățător personal, în timp ce acelora din lumea religioasă și celor care au crezut în Dumnezeu numai în interesul lor personal nu le-a acordat nici cea mai mică atenție deoarece ei au crezut doar în Dumnezeul nedeslușit din ceruri și nu au acceptat întruparea lui Dumnezeu. Au fost orbi în incapacitatea lor de a-L recunoaște pe Dumnezeu. Așadar, doar cei care acceptă și se supun lui Hristos întrupat vor primi lauda lui Dumnezeu și vor fi desăvârșiți de El. De ce doar Hristos este adevărul, calea și viața? Să citim un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic.

Dumnezeu Atotputernic spune: „Calea vieții nu este ceva ce poate fi deținut de oricine și nici nu poate fi obținută cu ușurință de către toți. Acest lucru se întâmplă deoarece viața poate veni doar de la Dumnezeu, cu alte cuvinte, doar Dumnezeu Însuși deține esența vieții, nu există nicio cale a vieții fără Dumnezeu Însuși și astfel doar Dumnezeu este sursa vieții și izvorul nesecat al apei vii a vieții. De când a creat lumea, Dumnezeu a săvârșit multă lucrare care implică vitalitatea vieții, a săvârșit multă lucrare care îi aduce viață omului și a plătit un preț mare pentru ca omul să poată câștiga viață, deoarece Dumnezeu Însuși este viața veșnică și Dumnezeu Însuși este calea prin care omul este reînviat. […] că doar Dumnezeu deține calea vieții. Din moment ce viața Lui este neschimbătoare, este astfel și eternă; din moment ce doar Dumnezeu este calea vieții, doar Dumnezeu Însuși este calea vieții veșnice” („Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice” din Cuvântul Se arată în trup). Din cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic înțelegem că adevărul, calea și viața vin de la Dumnezeu. Doar Dumnezeu Însuși cunoaște calea vieții. Biblia spune: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu” (Ioan 1:1). Cuvântul este Dumnezeu. Cuvântul este cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul este adevărul, calea și viața. Cuvântul care devine trup se referă la Duhul lui Dumnezeu materializat în trup, adică adevărul, calea și viața au venit toate în trup. Așa cum spune Dumnezeu Atotputernic: „A devenit Cuvântul trup și Duhul adevărului este realizat în trup. Adică, tot adevărul, toată viața și toată calea au venit în trup […]” („Practica (4)” din Cuvântul Se arată în trup). Cele două întrupări ale lui Dumnezeu stau mărturie faptului că El este adevărul, calea și viața. Acest lucru i-a adus omului o revelație profundă, i-a arătat că numai Hristos este adevărul, calea și viața. Cuvintele și lucrarea lui Hristos, tot ceea ce El are și ce este sunt adevărul, calea și viața. Aceasta este substanța lui Hristos. Când Hristos exprimă cuvântul lui Dumnezeu, El o face fiind Dumnezeu Însuși care face lucrarea lui Dumnezeu, punând capăt epocii anterioare și inițiind una nouă, făcând lucrarea unei epoci întregi pentru toată omenirea. Cuvântul lui Dumnezeu pe care îl exprimă Hristos este totalitatea cuvintelor Lui într-o etapă a lucrării. Este cu adevărat exprimarea firii lui Dumnezeu, tot ceea ce Dumnezeu are și ce este, taina planului de gestionare al lui Dumnezeu și cerințele și intențiile lui Dumnezeu pentru omenire. Întreg cuvântul Lui este adevărul. Nu doar că el poate să constituie viața omului, el poate să-i ofere omului viață. La fel ca atunci când a venit Domnul Isus, El a exprimat tot adevărul de care avea nevoie omul în Epoca Harului, permițându-i omului să-și mărturisească păcatele, să se căiască și să se întoarcă la Dumnezeu, dându-i dreptul să se roage la Dumnezeu, să vină în fața lui Dumnezeu ca să se bucure de harul Lui și să vadă mila și dragostea Lui. Acesta a fost rezultatul obținut în urma lucrării de răscumpărare. Lucrarea Domnului Isus a dus la iertarea păcatelor omului, răscumpărându-l pe om de păcat. Domnul Isus a săvârșit o etapă din lucrarea de mântuire a omenirii, inițiind Epoca Harului și punând capăt Epocii Legii. Dumnezeu Atotputernic întrupat în zilele de pe urmă a venit, a exprimat toate adevărurile care purifică și mântuiesc omenirea și a săvârșit lucrarea de judecată începând de la casa lui Dumnezeu, permițându-i omului să vadă firea dreaptă a lui Dumnezeu și atotputernicia și înțelepciunea Lui, purificând și schimbând firea vieții omului, astfel încât omul să se teamă de Dumnezeu, să se ferească de rău și să se elibereze în totalitate de sub influența Satanei ca să se întoarcă în fața lui Dumnezeu și să fie cucerit de El. Lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic inițiază Epoca Împărăției și pune capăt Epocii Harului. Acest lucru ne arată că tot ce spune, ce face, ce exprimă și ce manifestă Hristos este numai adevărul. Doar Hristos poate să-i arate omului calea cea dreaptă și să-i ofere viață și mântuire. Niciun om nu deține și nu poate exprima astfel de lucruri. Hristos este izvorul nesecat al vieții omului, El este arătarea lui Dumnezeu. El este adevărul, calea și viața singura răscumpărare și mântuire a omului. În afară de Hristos, nimeni nu deține adevărul, calea și viața. Este foarte clar acest lucru.

Hristos este întruparea lui Dumnezeu, așa că El are substanță divină, în timp ce profeții și apostolii, deoarece ei nu sunt întruparea lui Dumnezeu, au doar substanță umană, deci nu putem pune profeții și apostolii la același nivel cu Hristos. Dumnezeu întrupat este întruchiparea adevărului și izvorul nesecat al cuvântului lui Dumnezeu, așa că El poate exprima adevărul direct ca să-i ofere omului viață, în timp ce profeții și apostolii pot doar să transmită cuvântul lui Dumnezeu, sau, alături de luminarea Duhului Sfânt, să spună cuvinte care sunt în acord cu adevărul, dar substanța lor este umană, ei nu sunt Dumnezeu întrupat. Cu siguranță ei nu dețin adevărul și nu îl pot exprima. Ei sunt cei pe care Dumnezeu îi folosește ca să-i stropească, să-i hrănească și să-i călăuzească pe aleșii Lui, ei își îndeplinesc îndatoririle lor umane, cu siguranță nu sunt vrednici să glăsuiască vocea Duhului Sfânt. Să mai citim câteva pasaje din cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic.

„Cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi rostit ca acela al omului, cu atât mai puţin poate cuvântul omului fi rostit drept cuvântul lui Dumnezeu. Un om folosit de Dumnezeu nu este Dumnezeul întrupat şi Dumnezeul întrupat nu este un om folosit de Dumnezeu; în acest caz, există o diferenţă substanţială. […] Cuvintele lui Dumnezeu întrupat iniţiază o nouă epocă, îndrumă întreaga omenire, dezvăluie mistere şi îi arată omului direcţia înainte într-o nouă epocă. Luminarea obţinută de om este doar practică sau cunoaştere simplă. Aceasta nu poate îndruma întreaga omenire într-o nouă epocă sau dezvălui misterul lui Dumnezeu Însuşi. Dumnezeu, la urma urmei, este Dumnezeu, iar omul este om. Dumnezeu are esenţa lui Dumnezeu iar omul are esenţa omului. Dacă omul percepe cuvintele spuse de Dumnezeu drept luminare simplă a Duhului Sfânt şi ia cuvintele apostolilor şi ale profeţilor drept cuvinte rostite personal de Dumnezeu, atunci omul greşeşte” („Prefaţă” din Cuvântul Se arată în trup).

„Acest lucru înseamnă că frăția omului diferă de cuvântul lui Dumnezeu. Ceea ce transmit frățiile oamenilor sunt viziunea și experiența lor individuală, exprimând ceea ce văd și experimentează în baza lucrării lui Dumnezeu. Responsabilitatea lor este de a descoperi, după ce Dumnezeu lucrează sau vorbește, ceea ce ar trebui să practice sau în ce trebuie să intre și, apoi, să le transmită adepților. […] Ceea ce exprimă Dumnezeu este ceea ce Dumnezeu Însuși este, iar aceasta este de neatins pentru om, adică dincolo de gândirea omului. El Își exprimă lucrarea de a conduce omenirea, iar acest lucru nu este relevant pentru detaliile experienței umane, ci, în schimb, are legătură cu propria Lui coordonare. Omul își exprimă experiența în timp ce Dumnezeu Îşi exprimă ființa – această ființă este natura Lui inerentă și este inaccesibilă omului. Experiența omului este ceea ce vede și cunoștințele dobândite în baza exprimării lui Dumnezeu a ființei Sale. Asemenea capacităţi de a vedea și de a cunoaște se numesc ființa omului. Acestea sunt exprimate pe baza firii inerente a omului și a calibrului său real; prin urmare, acestea se numesc, de asemenea, ființa omului” („Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului” din Cuvântul Se arată în trup).

„Să-i luăm pe Pavel și Petru, drept exemplu. Ei nu au avut experiențe personale proprii înainte de a păși pe calea pe care conduce Isus. Abia după ce Isus le-a arătat calea, au experimentat cuvintele rostite de Isus și calea pe care conduce El; de aici, ei au câștigat multe experiențe și au scris epistolele” („Referitor la apelative și identitate” din Cuvântul Se arată în trup).

Cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic lămurește pe deplin diferența dintre cuvintele și substanța oamenilor pe care îi folosește Dumnezeu și cele ale lui Hristos Însuși. Hristos este exprimarea directă a Duhului Sfânt, deci tot ceea ce exprimă Hristos este cuvântul lui Dumnezeu și este adevărul. În ce privește apostolii și adepții spirituali, fie că vorbim despre literele, cuvintele sau scrierilor lor, ele reflectă doar experiența și înțelegerea lor personală a cuvântului lui Dumnezeu. În ciuda faptului că aproape tot ce spun ei este în conformitate cu adevărul, totuși nu poate fi numit cuvântul lui Dumnezeu. Încă există o mare deosebire între astfel de scrieri și adevărurile pe care le exprimă Hristos. Oamenii cred că ceea ce spun ei e în conformitate cu adevărul deoarece au primit luminarea și iluminarea Duhului Sfânt și au experiența și înțelegerea cuvântului lui Dumnezeu. Dar fără exprimarea adevărului de către Hristos, apostolii și adepții spirituali nu ar avea experiența și înțelegerea cuvântului lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că lucrarea și cuvântul lui Dumnezeu sunt fundamentul pe care s-a ridicat lucrarea lor. Abia după ce a exprimat Hristos adevărul, au putut apostolii să aibă experiența și înțelegerea lui. Deci, în contextul lucrării lui Dumnezeu, numai Hristos poate exprima cuvântul lui Dumnezeu. Cuvintele celor pe care îi folosește Dumnezeu sunt doar o reflecție a înțelegerii și experienței lor personale, ele sunt mărturiile și răspândirea cuvântului pe care l-a exprimat Hristos. Nimic din cunoașterea despre care discută ei nu poate fi mai mare decât anvergura cuvântului lui Hristos și nimic din ceea ce spun ei nu poate atinge nivelul de profunzime al cuvântului lui Hristos. Deci, oricât de mult coincide cuvântul lor cu adevărul, el nu poate dobândi substanța adevărului cuvântului lui Dumnezeu. Asta e sigur.

Cuvântul pe care îl exprimă Hristos este inepuizabil. Este fântâna eternă cu apă vie pentru om. În ciuda faptului că profeții primesc învățătura lui Dumnezeu și transmit cuvântul Lui, cuvântul lui Dumnezeu pe care îl transmit ei este foarte diferit de cuvântul pe care îl exprimă Dumnezeu în lucrarea Lui. Profeții nu pot să facă lucrarea lui Dumnezeu, ei pot doar să transmită cuvântul lui Dumnezeu în circumstanțe speciale. Ei exprimă avertismente către aleșii lui Dumnezeu într-un context cu circumstanțe speciale sau evenimente și, de asemenea, comunică povețe, consolări și profeții pentru a călăuzi poporul lui Israel. Profeții sunt doar acei oameni pe care i-a folosit Dumnezeu în Epoca Legii în timp ce El apare în diferite epoci. Ei au reușit să transmită cuvântul lui Dumnezeu cu ajutorul învățăturii lui Iahve Dumnezeul. Ei doar L-au ajutat pe Dumnezeu să ducă la bun sfârșit niște lucrări nesemnificative și nu au făcut decât să-și îndeplinească datoria lor de oameni. Fără învățătura lui Dumnezeu, ei ar pierde rolul de a transmite cuvântul lui Dumnezeu. Acest lucru dovedește că profeții nu dețin adevărul și calea vieții. E de netăgăduit. Când Dumnezeu face lucrarea de începere a unei epoci, toată lucrarea este săvârșită direct de întruparea lui Dumnezeu, iar El exprimă toată voia lui Dumnezeu pentru omenire și lucrarea Lui care urmează să se facă. Adică, doar Hristos poate să exprime direct cuvântul lui Dumnezeu, doar Hristos poate să ducă la bun sfârșit lucrarea „Cuvântul Se arată în trup”. Mesajele fragmentate ale profeților nu reprezintă lucrarea lui Dumnezeu de începere a unei epoci. E de netăgăduit. Indiferent câte epistole sau tomuri au scris apostolii și adepții spirituali, în cele din urmă, ceea ce au exprimat se limitează la experiența și înțelegerea lor personală, la mărturia lor individuală și nu poate fi comparată cu exprimarea cuvântului lui Dumnezeu de către Hristos. Așadar, indiferent dacă vorbim despre oamenii pe care îi folosește Dumnezeu, apostoli sau adepți spirituali, niciunul dintre ei nu este adevărul, calea și viața, nici ei nu ar îndrăzni să spună că ei sunt adevărul, calea și viața și cu siguranță nu ar îndrăzni să spună că acele cuvinte pe care le-au spus sunt ale lui Dumnezeu sau sunt adevărul. Vedem și noi că apostolii sau adepții spirituali, indiferent câți ani ar lucra, sunt limitați în ceea ce pot face. Nu pot mântui sau desăvârși omenirea. Numai Hristos poate mântui și desăvârși omenirea, asta e sigur. Deci numai Hristos este adevărul, calea și viața. Niciun apostol sau adept spiritual nu este adevărul, calea și viața.

bazat pe scenariul filmului Taina evlaviei

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

[evanghelialuidumnezeu-blog]

Cuvântul lui Dumnezeu „Privind arătarea lui Dumnezeu întru judecata și mustrarea Sa”

Dumnezeu Atotputernic spune: „Nimeni în afară de El nu poate ști toate gândurile noastre sau nu poate avea o astfel de înțelegere a naturii și esenței noastre sau nu poate judeca răzvrătirea și corupția omenirii sau vorbi și lucra printre noi astfel în numele Dumnezeului din ceruri. Nimeni în afară de El nu poate avea autoritatea, înțelepciunea și demnitatea lui Dumnezeu; firea lui Dumnezeu și ce are El și ce este El sunt transmise, în întregime, de la El. Nimeni în afară de El nu ne poate arăta calea și nu ne poate aduce lumină. 

Nimeni în afară de El nu poate dezvălui tainele pe care Dumnezeu nu le-a divulgat de la creație până astăzi. Nimeni în afară de El nu ne poate salva de legăturile Satanei și de firea noastră coruptă. El Îl reprezintă pe Dumnezeu și exprimă vocea inimii lui Dumnezeu, îndemnurile lui Dumnezeu și cuvintele de judecată ale lui Dumnezeu către toată omenirea. El a început o epocă nouă, o eră nouă și a adus un pământ nou și cer nou, o lucrare nouă și El ne-a adus speranță și a încheiat viața neclară pe care o duceam și ne-a permis să privim complet calea mântuirii. El a cucerit întreaga noastră ființă și ne-a câștigat inimile. Din acel moment înainte, mințile noastre au devenit conștiente, iar duhurile noastre par să fie reînviate: Această persoană obișnuită, nesemnificativă, care trăiește printre noi și care a fost demult respinsă de noi - nu este El Domnul Isus, care este mereu în gândurile noastre și după care tânjim zi și noapte? Este El! Este chiar El! El este Dumnezeul nostru! El este adevărul, calea și viața! El ne-a permis să trăim din nou, să vedem lumina și ne-a oprit inimile noastre de la rătăcire. Ne-am întors în casa lui Dumnezeu, ne-am întors înaintea tronului Său, suntem față în față cu El, am fost martori ai înfățișării Sale și am văzut drumul ce ne așteaptă.”

Fulgerul de la Răsărit, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, q-a doua venire a Domnului Isus, Hristosul zilelor de pe urmă. Aceasta este alcătuită din toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă și care sunt cuceriți și mântuiți de cuvintele Lui. Biserica a fost întemeiată personal, în întregime de Dumnezeu Atotputernic și este condusă de El, ca Păstor. Cu siguranță aceasta nu a fost creată de o persoană. Hristos este adevărul, calea și viața. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat.

[spiritual123]

Epifania – arătarea Domnului

-Dumnezeu S-a făcut purtător de trup, pentru ca omul să poată deveni purtător de duh. (sf. Atanasie cel Mare al Alexandriei, sf. Irineu)

-Factus est deus homo, ut homo fieret deus [Dumnezeu a devenit om, pentru ca omul să poată deveni Dumnezeu] (Aureliu Augustin)

 În corpul lui Iisus din linia lui Nathan, la vârsta de 12 ani, s-a incorporat Eul lui Zoroastru (care de atunci părăsise corpul copilului Iisus din linia lui Solomon). El a perfecționat în cel mai înalt grad facultățile interioare.

Când Iisus din Nazaret a atins vârsta de 30 de ani, Eul lui Zoroastru încheiase săvârşirea sarcinii sale în acest suflet și într-o zi a părăsit corpul lui Iisus.

În acesta a intrat acum o altă entitate - un Eu suprem. Momentul este descris de evanghelişti ca Botezului în Iordan. La botez, corpul eteric al lui Iisus a fost retras de sub puterea corpului fizic și marea Entitate pe care o numim Hristos a putut pătrunde în această corporalitate și a luat-o în stăpânire.

Entitatea lui Hristos este Ghidul ființelor spirituale care s-au separat altădată de Pământ o dată cu Soarele – Ghidul tuturor acestor forțe care-şi trimit influențele lor binefăcătoare din Soare spre Pământ. Această ființă superioară se apropia tot mai mult de Pământ prin marile evenimente cosmice prin care trecea sfera terestră. O recunoaştere clară a lui Hristos a avut loc atunci când marele precursor al lui Hristos, Moise, a primit revelația sa în fulgerul de foc, pe muntele Sinai – atunci L-a văzut pe Hristos. După cum lumina Soarelui se vede reflectată de Lună şi nu în mod direct, așa Iahve nu este altceva decât reflectarea lui Hristos înainte ca să fi apărut El însuşi pe Pământ.

Hristos trebuia să se apropie din ce în ce mai mult de cunoașterea umană. El se manifestase în cele mai variate moduri și a fost desemnat cu nume diferite. Zoroastru l-a numit Ahura Mazdao. Sfintii Rişii numeau ceastă ființă Vişva Karman.

A trebuit o întreagă pregătire în evoluția omenească pentru ca un corp omenesc să poată prelua în el această ființă: maturizarea entității lui Zoroastru; Bodhisattva să ajungă la starea de Buddha și apoi să intervină prin Nirmanakaya; marea evoluție a vechiului popor evreu ș.a. Toate forțele evoluției au contribuit pentru a face posibil acest mare eveniment.

Cine este Hristos în adevărata sa natură? Este Verbul creator divin. Cuvântul, Verbul spiritual, a coborât la Botez din înălțimile eterice în corpul eteric al lui Iisus și se făcuse trup.

Ceea ce, din cauza principiului luciferic, trebuise să fie ținut îndepărtat de umanitate un timp atât de îndelungat a devenit trup într-o Personalitate unică, coborâse pe Pământ, trăia pe Pământ. Această ființă este cel mai înalt model pentru cei care înțeleg încetul cu încetul natura sa.

 (extrase din: Rudolf Steiner, Evanghelia după Luca, GA-114, conf. VII, 1909)