#întruparea | Explore Tumblr posts and blogs

laudeluidumnezeucelatotputer · 4 years ago

Text

Întrebarea 10: Este scris clar în Biblie că Domnul Isus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și toți cei care cred în Domnul cred, de asemenea, că Domnul Isus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Și, totuși, tu mărturisești că Hristos întrupat este manifestarea lui Dumnezeu, că este Dumnezeu Însuși. Așadar, este Hristos întrupat cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, sau este Dumnezeu Însuși?

Răspuns:

Este Hristos întrupat Dumnezeu Însuși sau Fiul lui Dumnezeu? Aceasta este cu adevărat o problemă pe care cei mai mulți credincioși în Dumnezeu nu o înțeleg. Când Domnul Isus întrupat a venit să facă lucrarea de răscumpărare a omenirii, Dumnezeu a devenit Fiul omului, arătându-Se și săvârșind lucrarea printre oameni. El nu doar a deschis Epoca Harului, ci a și inițiat o epocă nouă în care Dumnezeu a venit personal în lumea oamenilor ca să trăiască alături de ei. Cu multă adorație, omul L-a numit pe Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. În acea vreme, Duhul Sfânt a fost, de asemenea, martor la faptul că Domnul Isus este Fiul preaiubit al lui Dumnezeu, iar Domnul Isus L-a numit pe Dumnezeu, Tată ceresc. Ca atare, omul a crezut că Domnul Isus era Fiul lui Dumnezeu. Astfel, a apărut noțiunea acestei relații Tată-Fiu. Și acum, să ne gândim puțin. Dumnezeu spune undeva în Geneză că are un fiu? În timpul Epocii Harului, a spus Iahve Dumnezeu vreodată că are un fiu? Acest lucru dovedește că există un singur Dumnezeu și că nu putem să ne referim la nicio relație Tată-Fiu. Unii ar putea să întrebe de ce a spus Domnul Isus, în timpul Epocii Harului, că El este Fiul lui Dumnezeu? Era Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu sau Dumnezeu Însuși? Puteți să spuneți că e o chestiune pe care noi, credincioșii am tot dezbătut-o de-a lungul veacurilor. Oamenii simt contradicția inerentă din această chestiune, dar nu știu cum s-o explice. Domnul Isus este Dumnezeu, dar este și Fiul lui Dumnezeu, așadar, există și un Dumnezeu Tatăl? Oamenii sunt și mai puțin capabili să explice această chestiune. În ultimele două milenii, foarte puțini au recunoscut că Domnul Isus Hristos este Dumnezeu Însuși, că este arătarea lui Dumnezeu. De fapt, acest lucru este consemnat clar în Biblie. În Ioan 14:8, Filip L-a întrebat pe Domnul Isus: „Doamne, arată-ni-L pe Tatăl şi ne este de ajuns!” Deci, în acea vreme, cum i-a răspuns Domnul Isus lui Filip? Își amintește cineva? Domnul Isus i-a spus lui Filip: „De atâta timp sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filip? Cel ce M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl. Cum de spui: «Arată-ni-L pe Tatăl?!» Nu crezi că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le spun de la Mine, ci Tatăl, Care locuieşte în Mine, Îşi face lucrările Lui. Credeţi-Mă că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl în Mine! Dacă nu, credeţi măcar datorită lucrărilor înseşi!” (Ioan 14:9-11). Aici, Domnul Isus a spus foarte clar: „Cel ce M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl.” După cum vedeți, Domnul Isus este arătarea lui Dumnezeu Însuși. Domnul Isus nu a spus aici că El are cu Dumnezeu o relație de Tată-Fiu. El a spus doar, „Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine” „Eu şi Tatăl una suntem” (Ioan 10:30). Deci, conform cuvintelor Domnului Isus, nu putem să confirmăm că Domnul Isus este Dumnezeu Însuși, că există un singur Dumnezeu și că nu putem vorbi despre o relație Tată-Fiu?

Unii ar putea să întrebe, atunci de ce, atunci când Se roagă Domnul Isus, El Se roagă la Dumnezeu Tatăl? Într-adevăr e o taină de ce Domnul Isus I Se adresează lui Dumnezeu Tatăl Ceresc în rugăciunile Lui. Când Dumnezeu este întrupat, Duhul lui Dumnezeu este ascuns în trup, iar trupul în sine nu e conștient de prezența Duhului. Așa cum nici noi nu simțim sufletul din noi. Ba mai mult, Duhul lui Dumnezeu nu face nimic supranatural în trupul Său. Așadar, deși Domnul Isus era Dumnezeu devenit trup, dacă Duhul lui Dumnezeu n-ar fi vorbit și nu L-ar fi mărturisit pe Dumnezeu Însuși, Domnul Isus n-ar fi știut că El era întruparea lui Dumnezeu. Așadar, în Biblie scrie: „Dar despre ziua sau ora aceea nu ştie nimeni […] nici Fiul, ci numai Tatăl” (Marcu 13:32). Înainte ca Domnul Isus să-Și facă lucrarea de slujire, El a trăit în umanitate normală. Nu știa că El era întruparea lui Dumnezeu, deoarece Duhul lui Dumnezeu din trup nu lucra într-un mod supranatural, ci lucra în limitele normalului, la fel ca orice alt om. Așadar, în mod firesc, Domnul Isus Se ruga la Tatăl Ceresc, adică, din umanitatea Sa normală, Domnul Isus Se ruga la Duhul lui Dumnezeu. Aceste lucru este foarte logic. Când Domnul Isus Și-a săvârșit oficial lucrarea de slujire, Duhul Sfânt a început să vorbească și să vestească, fiind martor că El era Dumnezeu întrupat. Abia apoi, Domnul Isus Și-a dat seama de adevărata Sa identitate, că El venise să facă lucrarea de răscumpărare. Dar, când urma să fie răstignit, El tot S-a rugat la Dumnezeu Tatăl. Acest lucru demonstrează că substanța lui Hristos este supusă în întregime lui Dumnezeu.

Să mai citim două pasaje din cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic pentru a lămuri mai bine această chestiune. Dumnezeu Atotputernic spune: „Când Isus L-a numit pe Dumnezeu din ceruri cu numele de Tată, în timp ce S-a rugat, acest lucru a fost făcut doar din perspectiva unui om creat, doar pentru că Duhul lui Dumnezeu Și-a asumat un trup obișnuit și normal și a avut acoperământul exterior al unei ființe create. Chiar dacă în El era Duhul lui Dumnezeu, aspectul Său exterior era încă acela al unui om obișnuit; cu alte cuvinte, El devenise «Fiul Omului», despre care au vorbit toți oamenii, inclusiv Isus Însuși. Dat fiind că El este numit Fiul omului, El este o persoană (fie ea bărbat sau femeie, în orice caz, una cu învelișul exterior al unei ființe umane) născută într-o familie normală de oameni obișnuiți. Prin urmare, pentru Isus să-L numească pe Dumnezeu din ceruri cu numele de Tată a fost la fel ca pentru voi când L-ați numit pe El la început Tată; El a făcut acest lucru din perspectiva unui om al creației. Vă mai amintiți rugăciunea Tatăl nostru pe care Isus v-a învățat să o memorați? «Tatăl nostru din ceruri…» El le-a cerut tuturor oamenilor să-L numească pe Dumnezeu din ceruri cu numele de Tată. Și din moment ce și El, de asemenea, L-a numit Tată, El a făcut acest lucru din perspectiva unuia care se află pe picior de egalitate cu voi toți. Din moment ce L-ați numit pe Dumnezeu din ceruri cu numele de Tată, aceasta arată că Isus S-a văzut pe Sine ca fiind pe picior de egalitate cu voi și ca un om pe pământ ales de Dumnezeu (adică Fiul lui Dumnezeu). Dacă Îl numiți pe Dumnezeu «Tată», nu este aceasta pentru că voi sunteți ființe create? Oricât de mare ar fi autoritatea lui Isus pe pământ, înainte de răstignire, El a fost numai un Fiu al omului, guvernat de Duhul Sfânt (adică Dumnezeu) și una dintre ființele create ale pământului, pentru că El încă trebuia să-Și finalizeze lucrarea Sa. Prin urmare, a-L numi pe Dumnezeu din ceruri Tată, a însemnat doar umilința și ascultarea Lui. Adresarea Sa către Dumnezeu (adică Duhul din ceruri) într-o asemenea manieră, nu dovedește totuși că El este Fiul Duhului lui Dumnezeu din ceruri. Mai degrabă, se poate spune pur și simplu că perspectiva Lui este diferită, nu că El este o persoană diferită. Existența unor persoane distincte este o aberație! Înainte de răstignirea Sa, Isus a fost un Fiu al omului legat de limitările trupului și El nu a posedat complet autoritatea Duhului. De aceea El nu putea decât să caute voia lui Dumnezeu Tatăl din perspectiva unei ființe create. Așa cum El S-a rugat de trei ori în Ghetsimani: «Nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu». Înainte de a fi pus pe cruce, El a fost doar Regele Evreilor; El a fost Hristos, Fiul Omului și nu un trup de slavă. De aceea, din punctul de vedere al unei ființe create, El L-a numit pe Dumnezeu Tată” („Oare există Treimea?” din Cuvântul Se arată în trup).

„Mai sunt încă cei care spun: «Nu a spus Dumnezeu în mod expres că Isus era Fiul Lui iubit?» Isus este Fiul iubit al lui Dumnezeu, în care Își găsește plăcerea – acest lucru a fost cu siguranță spus de Dumnezeu Însuși. Acesta a fost Dumnezeu purtându-Și mărturie Lui Însuși, dar doar dintr-o perspectivă diferită, aceea a Duhului din ceruri purtând mărturie propriei Sale întrupări. Isus este întruparea Lui, nu Fiul Său din ceruri. Înțelegi? Nu indică vorbele lui Isus, «Eu sunt în Tatăl și Tatăl în Mine», faptul că Ei sunt un singur Duh? Și oare nu din cauza întrupării au fost Ei separați între cer și pământ? În realitate, Ei sunt încă unul; indiferent de situație, este pur și simplu vorba de Dumnezeu purtându-Și mărturie Lui Însuși. Datorită schimbării veacurilor, a cerințelor lucrării și a diferitelor etape ale planului Său de gestionare, apelativul pe care omul i-L dă, de asemenea diferă. Când a venit să ducă la îndeplinire prima etapă a lucrării, El putea fi numit doar Iahve, păstor al israeliților. În a doua etapă, Dumnezeul întrupat putea fi numit doar Domn și Hristos. Dar la acel moment, Duhul din ceruri a afirmat doar că El era Fiul preaiubit al lui Dumnezeu și nu a făcut nici o mențiune despre faptul că El este singurul Fiu al lui Dumnezeu. Acest lucru pur și simplu nu s-a întâmplat. Cum ar putea Dumnezeu să aibă un singur copil? Atunci Dumnezeu nu ar fi devenit om? Pentru că El era întruparea, El a fost numit Fiul iubit al lui Dumnezeu și, din aceasta a rezultat relația dintre Tată și Fiu. Era pur și simplu din cauza separării dintre cer și pământ. Isus S-a rugat din perspectiva trupului. De vreme ce a îmbrăcat un trup al unei umanități atât de normale, El, din perspectiva trupului, a spus: «Învelișul Meu exterior este cel al unei ființe create. De vreme ce am îmbrăcat un trup pentru a veni pe acest pământ, acum sunt la o distanță foarte, foarte mare de Cer». Din acest motiv, El nu putea să Se roage lui Dumnezeu Tatăl, decât din perspectiva trupului. Era datoria Lui și cu aceasta ar fi trebuit să fie înzestrat Duhul întrupat al lui Dumnezeu. Nu se poate spune că El nu este Dumnezeu doar pentru că Se roagă Tatălui din perspectiva trupului. Deși El este numit Fiul preaiubit al lui Dumnezeu, El încă este Însuși Dumnezeu, căci El nu este decât întruparea Duhului, iar substanța Lui este, încă, Duhul” („Oare există Treimea?” din Cuvântul Se arată în trup).

Dumnezeu Atotputernic a exprimat lucrurile foarte clar. Când Domnul Isus lucra printre oameni, de fapt, Duhul lui Dumnezeu, îmbrăcat în trup, era Cel care lucra și care Se arăta omului. Indiferent cum Își exprima Domnul Isus cuvântul sau cum Se ruga la Dumnezeu Tatăl, substanța Sa era divinitatea, nu umanitatea. Dumnezeu este Duh, invizibil omului. Când Dumnezeu este îmbrăcat în trup, omul vede doar trupul, el nu vede Duhul lui Dumnezeu. Dacă Duhul Sfânt ar fi fost martor direct la faptul că Domnul Isus întrupat era Dumnezeu, omul nu ar fi acceptat asta. Deoarece, pe atunci, nimeni nu știa ce înseamnă ca Dumnezeu să fie întrupat. Ei doar au venit în contact cu întruparea lui Dumnezeu și nu înțelegeau prea multe. Nu și-au imaginat niciodată că acest Fiu al omului obișnuit ar fi întruparea Duhului lui Dumnezeu, adică, arătarea lui Dumnezeu în trup. Chiar dacă Domnul Isus a exprimat o mare parte din cuvântul Său în timpul lucrării Sale, i-a adus omului calea „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape” și a făcut multe minuni, dezvăluind pe deplin autoritatea și puterea lui Dumnezeu, omul nu a reușit să recunoască din cuvântul și lucrarea Domnului Isus că Domnul Isus era Dumnezeu Însuși, adică, arătarea lui Dumnezeu. Deci, cum Îl percepea omul pe Domnul Isus la acea vreme? Unii au spus că El era Ioan Botezătorul, alții au spus că era Ilie. Alții L-au numit chiar Învățător. Așadar, Dumnezeu a lucrat doar în conformitate cu statura oamenilor din acea vreme. Nu le-a îngreunat situația. Duhul Sfânt putea să mărturisească doar în limitele înțelegerii oamenilor din acea vreme, așa că L-a numit pe Domnul Isus preaiubitul Fiu al lui Dumnezeu, lăsându-l pe om să creadă, o vreme, că Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu. Acest lucru se potrivea mai bine concepțiilor oamenilor și era mai ușor de acceptat deoarece, în acele vremuri, Domnul Isus făcea doar lucrarea de răscumpărare. Indiferent cum Îl numeau oamenii pe Domnul Isus, cel mai important era că L-au acceptat pe Domnul Isus ca fiind Mântuitorul, li s-au iertat păcatele și au fost, astfel, învredniciți să se bucure de harul lui Dumnezeu. Așadar, Spiritul lui Dumnezeu a fost martorul Domnului Isus în acest fel, deoarece era mai potrivit cu statura oamenilor din acea vreme. Acest lucru împlinește pe deplin cuvântul Domnului Isus: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. Însă când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul. Căci El nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ceea ce va auzi şi vă va anunţa lucrurile ce urmează să vină” (Ioan 16:12-13).

În ciuda faptului că nu putem vedea Duhul lui Dumnezeu, când acesta Se îmbracă în trup, firea lui Dumnezeu, tot ceea ce Dumnezeu are și ce este, atotputernicia și înțelepciunea Lui sunt toate exprimate prin trupul Său. Din cuvintele și lucrarea Domnului Isus Hristos și din firea pe care o exprimă, putem fi foarte siguri că Domnul Isus este Dumnezeu Însuși. Cuvântul și lucrarea Domnului Isus sunt pline de autoritate și putere. Ceea ce spune El devine adevărat, ceea ce cere El se realizează. De îndată ce vorbește, cuvintele Lui devin realitate. Așa cum un singur cuvânt de la Domnul Isus a fost suficient pentru a-l ierta pe om de păcate și pentru a învia morții. Un singur cuvânt a potolit vântul și marea și așa mai departe. Din cuvântul și lucrarea Domnului Isus nu putem vedea oare autoritatea și puterea lui Dumnezeu, cele care stăpânesc toate lucrurile? Nu am văzut oare lucrările minunate ale atotputerniciei și înțelepciunii lui Dumnezeu? Domnul Isus a exprimat calea în cuvintele Sale: „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape.” El a inițiat Epoca Harului, încheind Epoca Legii, a exprimat firea milostivă și iubitoare a lui Dumnezeu și a încheiat lucrarea de răscumpărare a omenirii. Domnul Isus a făcut lucrarea lui Dumnezeu Însuși. Cuvântul și lucrarea Domnului Isus sunt exprimarea directă a Duhului lui Dumnezeu. Nu este o dovadă că Duhul lui Dumnezeu a devenit trup pentru a vorbi și a lucra pentru om, pentru a i Se arăta? Ar fi oare posibil ca, oricum ar vorbi și ar lucra în trup Duhul lui Dumnezeu, noi să fim incapabili să-L recunoaștem? Poate acest înveliș exterior trupesc să ne împiedice să recunoaștem substanța divină a lui Hristos? E oare posibil ca, atunci când Duhul lui Dumnezeu Se îmbracă în trup pentru a vorbi și a lucra, oricât am experimenta acest lucru, noi să fim în continuare incapabili să recunoaștem arătarea și lucrarea lui Dumnezeu? În acest caz, suntem prea grei de cap în credința noastră. Cum altfel să ajungem la lauda lui Dumnezeu?

Fragment din „Întrebări clasice și răspunsuri despre Evanghelia Împărăției”

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

#isus #hristos #întruparea #arătarea lui dumnezeu

2 notes · View notes

laudeluidumnezeucelatotputer · 4 years ago

Text

Întrebarea 9: În Epoca Harului, Dumnezeu S-a întrupat pentru a servi ca jertfă de păcat pentru omenire, răscumpărându-i pe oameni din păcat. În zilele de pe urmă, Dumnezeu S-a întrupat din nou pentru a exprima adevărul și pentru a-Și îndeplini lucrarea de judecată pentru a purifica și mântui complet omul. Așadar, de ce are nevoie Dumnezeu să se întrupeze de două ori pentru a face lucrarea mântuirii omenirii? Și care este adevărata semnificație a faptului că Dumnezeu S-a întrupat de două ori?

Răspuns:

De ce trebuie să Se întrupeze Dumnezeu de două ori pentru a face lucrarea de mântuire a omenirii? Mai întâi, trebuie să înțelegem că, referitor la mântuirea omenirii, cele două întrupări ale lui Dumnezeu au o semnificație complicată și profundă. Deoarece lucrarea de mântuire, fie că vorbim despre răscumpărare sau de judecată și purificare în zilele de pe urmă, nu poate fi înfăptuită de către om. Trebuie ca Dumnezeu să Se întrupeze și să înfăptuiască lucrarea El Însuși. În Epoca Harului, Dumnezeu S-a întrupat în Domnul Isus, adică, Duhul lui Dumnezeu S-a îmbrăcat într-un trup sfânt și fără de păcat și a fost țintuit pe cruce pentru a sluji drept jertfă de păcat, răscumpărându-l pe om din păcat. Cu toții înțelegem asta. Dar în ce privește întoarcerea Domnului Isus în zilele de pe urmă, de ce S-a întrupat în Fiul omului pentru a Se arăta și a lucra? Mulți nu reușesc să îneleagă acest lucru. Dacă Dumnezeu Atotputernic nu ar fi explicat acest aspect al adevărului și nu ar fi dezvăluit această taină, nimeni nu ar fi înțeles acest adevăr. Și acum, să vedem ce anume a spus Dumnezeu Atotputernic.

Dumnezeu Atotputernic spune: „Prima întrupare a fost pentru a răscumpăra omul din păcat, de a-l răscumpăra cu ajutorul trupului material al lui Isus, adică, El l-a mântuit pe om de pe cruce, dar firea satanică pervertită tot a rămas în om. A doua întrupare nu mai este pentru a sluji ca o jertfă de păcat, ci, mai degrabă, pentru a mântui pe deplin pe cei care au fost răscumpărați din păcat. Acest lucru este făcut astfel încât cei care au fost iertați să poată fi eliberați de păcatele lor și făcuți pe deplin neprihăniţi și, prin dobândirea unei firi schimbate, să se elibereze de influența întunericului Satanei și să se întoarcă înaintea tronului lui Dumnezeu. Doar în acest fel omul poate fi pe deplin sfânt. După ce Epoca Legii a ajuns la sfârșit și, începând cu Epoca Harului, Dumnezeu a inițiat lucrarea de mântuire, care va continua până în zilele de pe urmă când, în judecarea și mustrarea rasei umane pentru răzvrătirea sa, El va purifica omenirea complet. Doar atunci Își va încheia Dumnezeu lucrarea de mântuire și Se va odihni. Prin urmare, în cele trei etape ale lucrării, doar de două ori Dumnezeu S-a întrupat pentru a-Și îndeplini lucrarea printre oameni. Acest lucru se datorează faptului că doar una dintre cele trei etape ale lucrării este pentru a-i ghida pe oameni în a-şi conduce viaţa, în timp ce, celelalte două constă în lucrarea mântuirii. Doar întrupându-se poate Dumnezeu să trăiască alături de om, să experimenteze suferința lumii și să trăiască într-un trup material obișnuit. Doar în acest fel El poate să le dea oamenilor cuvântul concret de care ei, ca ființe create, au nevoie. Prin întruparea lui Dumnezeu omul primește mântuirea deplină de la Dumnezeu, și nu direct din Cer, ca răspuns la rugăciunile sale. Căci omul, fiind din trup, nu are cum să vadă Duhul lui Dumnezeu, cu atât mai puțin să se apropie de Duhul Său. Omul poate intra în contact doar cu trupul omenesc al lui Dumnezeu și, doar cu ajutorul acestuia, omul este capabil să înțeleagă toate cuvintele și toate adevărurile și să primească mântuirea deplină. A doua întrupare va fi suficientă pentru a înlătura păcatele omului și pentru a-l purifica pe deplin. Prin urmare, cu a doua întrupare, întreaga lucrare a lui Dumnezeu în trup va fi finalizată, iar semnificația întrupării lui Dumnezeu va fi făcută completă. După aceea, lucrarea lui Dumnezeu în trup va fi ajuns în întregime la sfârșit. După a doua întrupare, El nu va deveni trup, a treia oară, pentru lucrarea Sa. Căci întreaga Sa gestionare va fi ajuns la sfârșit. Întruparea zilelor de pe urmă va fi câștigat pe deplin poporul Său ales, iar umanitatea din zilele de pe urmă va fi fost, în totalitate, împărțită potrivit felului acesteia. El nu va mai face lucrarea de mântuire și nici nu Se va întoarce la trup pentru a îndeplini orice altă lucrare” („Taina Întrupării (4)” din Cuvântul Se arată în trup).

„La vremea în care Isus Își făcea lucrarea, cunoașterea omului despre El era încă nedeslușită și neclară. Omul a crezut întotdeauna că El este fiul lui David și L-a proclamat ca fiind un mare profet, Domnul binevoitor care a răscumpărat păcatele omului. Unii, prin puterea credinței lor, au fost vindecați doar prin atingerea marginii hainei Lui; cei orbi puteau să vadă și chiar și morții puteau să fie readuși la viață. Totuși, omul nu a fost capabil să descopere firea satanică pervertită, adânc înrădăcinată în el însuși și nici nu a știut cum să se descotorosească de aceasta. Omul a primit mult har, cum ar fi pacea și fericirea trupului, credința unui membru care aduce binecuvântare asupra unei întregi familii, vindecarea bolii și așa mai departe. Restul au fost faptele bune ale omului și arătarea lui evlavioasă; dacă omul ar putea trăi pe baza acestor lucruri, ar fi considerat un credincios acceptabil. Doar astfel de credincioși ar putea intra în Rai după moarte, ceea ce înseamnă că ei au fost mântuiți. Dar, în timpul vieții lor, acești oameni nu au înţeles deloc calea vieții. Tot ceea ce au făcut a fost să comită păcate și apoi să și le mărturisească, într-un ciclu constant, fără a se îndrepta deloc spre schimbarea firii lor: astfel a fost natura omului în Epoca Harului. A primit omul mântuirea completă? Nu! Prin urmare, după terminarea acelei etape de lucru, a rămas încă lucrarea judecății și a mustrării. Această etapă este pentru a-l purifica pe om cu ajutorul cuvântului și, prin aceasta, de a-i da o cale de urmat. Această etapă nu ar fi rodnică sau semnificativă dacă ar continua cu alungarea demonilor, pentru că nu ar reuși să distrugă natura păcătoasă a omului, iar omul ar ajunge la o stagnare în iertarea păcatelor sale. Prin jertfa de păcat, omului i s-au iertat păcatele, căci lucrarea răstignirii a ajuns deja la sfârșit, iar Dumnezeu l-a biruit pe Satana. Dar, de vreme ce firea pervertită a omului încă rămâne în el, omul poate încă să păcătuiască și să se împotrivească lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu câștigă omenirea. De aceea, în această etapă a lucrării, Dumnezeu folosește cuvântul pentru a expune firea pervertită a omului, determinându-l să practice potrivit căii celei drepte. Această etapă este mai semnificativă decât cea anterioară, dar și mai rodnică, pentru că acum cuvântul este cel care furnizează, în mod direct, viață omului și permite ca firea omului să fie pe deplin reînnoită; este o etapă a lucrării mult mai profundă. Prin urmare, întruparea din zilele de pe urmă a completat semnificația întrupării lui Dumnezeu și a încheiat complet planul lui Dumnezeu de gestionare pentru mântuirea omului” („Taina Întrupării (4)” din Cuvântul Se arată în trup).

Din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic vedem că, în Epoca Harului, Dumnezeu S-a întrupat prima dată doar pentru a face lucrarea de răscumpărare, folosind răstignirea drept jertfă de păcat pentru a-l răscumpăra pe om din păcat, pentru a-l elibera pe om de blestemele și de osândirea legii. Trebuia doar să ne mărturisim păcatele și să ne căim, iar păcatele noastre ni se iertau. Apoi, puteam să ne bucurăm din belșug de har și de adevăr. Aceasta este lucrarea de răscumpărare pe care a făcut-o Domnul Isus și este adevărata semnificație a mântuirii prin credință în Domnul. Deși Domnul Isus ne-a iertat păcatele, mai trebuie să ne smulgem din lanțurile păcatului, căci încă suntem sub stăpânirea naturii noastre păcătoase și a firii noastre satanice. Deși ne-am recunoscut păcatele în fața Domnului și am obținut iertarea Lui, nu suntem conștienți de natura noastră păcătoasă, și suntem și mai puțin conștienți de firea noastră coruptă, o premisă și mai gravă decât păcatul. Doar suntem capabili să recunoaștem acel păcat în sinea noastră, care constă în nelegiuire și care duce la mustrări de conștiință. Dar nu reușim să recunoaștem păcatele profunde, păcatul de împotrivire față de Dumnezeu. De pildă, nu cunoaștem originea împotrivirii noastre față de Dumnezeu, cum se manifestă firea noastră satanică sau cum a apărut natura noastră satanică, ce otravă a Satanei există în natura noastră, de unde izvorăsc filozofia satanică a omului și logica și legile satanice. Așadar, de ce nu cunoaște omul aceste lucruri satanice? Având în vedere că omul a fost iertat de păcate de către Domnul Isus, de ce nu se poate smulge el din lanțurile păcatului și de ce chiar continuă să comită aceleași păcate? Este omul, cu adevărat, pur după ce a fost iertat de păcate? Aceasta este, într-adevăr, o chestiune practică pe care nimeni din Epoca Harului nu pare să o înțeleagă. Deși în credința noastră în Domnul, suntem iertați de păcate, fără să ne dăm seama încă mai comitem păcate, ne împotrivim și Îl trădăm pe Dumnezeu. Noi, credincioșii, știm asta din proprie experiență. De pildă, chiar după ce ne punem credința în Domnul, continuăm să mințim, să fim vanitoși, să disprețuim adevărul și să susținem răul. Încă suntem aroganți, perfizi, egoiști și lacomi; suntem captivi, fără ajutor, în firea coruptă a Satanei. Mulți oameni lucrează neostenit pentru Domnul, dar ei fac asta în speranța că vor fi răsplătiți și că vor intra în Împărăția cerurilor. Când se bucură de harul Domnului, sunt fericiți și sunt neclintiți în credința lor în Domnul; dar, de îndată ce se confruntă cu o năpastă sau are loc o tragedie în familie, ei Îl înțeleg greșit, Îl acuză, ba chiar Îl neagă și Îl trădează pe Domnul. De îndată ce lucrarea lui Dumnezeu nu mai corespunde concepțiilor și închipuirilor lor, ei se poartă ca fariseii ipocriți, împotrivindu-se și osândindu-L pe Dumnezeu. Voi aveți astfel de experiențe proprii? Ce dovedesc toate acestea? Acest lucru ne arată că, deși am acceptat mântuirea Domnului Isus și ni s-au iertat păcatele, asta nu înseamnă că am scăpat în totalitate de păcat, iar acum suntem purificați, și nici măcar nu înseamnă că am devenit ai lui Dumnezeu și am fost câștigați de Dumnezeu. Așadar, când Domnul Isus Se întoarce să facă lucrarea de judecată în zilele de pe urmă, mulți din lumea religioasă vor veni să-L judece, să-L osândească și să-L hulească pe Dumnezeu, declarându-L public drept adversarul lor și țintuindu-L pe cruce din nou. Ar putea cei care Îl osândesc public și I se împotrivesc lui Dumnezeu să fie răpiți în Împărăția cerurilor doar pentru că păcatele lor au fost iertate? Le-ar permite Dumnezeu acestor forțe ale răului, care I se împotrivesc, să intre în Împărăția cerurilor? I-ar răpi Dumnezeu pe acești antihriști, pe acești dușmani ai adevărului, să intre în Împărăția cerurilor? După cum vedeți, deși ni se iartă păcatele prin credința noastră în Domnul, nu am scăpat în totalitate de păcat, nu am scăpat de influențele satanice, și nici măcar nu am fost câștigați de Dumnezeu și nu am devenit ai lui Dumnezeu. Deci, dacă noi, oamenii, vrem să scăpăm de păcat și să atingem purificarea, să fim câștigați în întregime de Dumnezeu, trebuie să fim purificați și mântuiți pe deplin de lucrarea celei de-a doua întrupări a lui Dumnezeu.

Avem o viziune mult prea simplă asupra lucrării de mântuire a lui Dumnezeu, ca și cum, de îndată ce păcatele omului au fost iertate, nu ar mai fi existat alte probleme, și nu a mai rămas decât să așteptăm să fim răpiți de către Domnul în Împărăția cerurilor. Cât de naiv și de copilăresc este omul corupt! Cât de ridicole sunt concepțiile și închipuirile omenirii corupte! A fost păcatul singura problemă care a năpăstuit omenirea după ce a fost coruptă de Satana? Care este originea păcatului omului? Ce este păcatul? De ce îl detestă Dumnezeu? Nici în ziua de azi, nimeni nu înțelege bine aceste lucruri. Omul a fost corupt în întregime de Satana. Până unde merge coruperea lui? Realitatea coruperii în întregime a omului a devenit evidentă în timpul răstignirii Domnului Isus. Faptul că oamenii au putut să-L răstignească pe Domnul Isus cel milostiv, care exprimase atât de mult adevăr, a demonstrat, cu adevărat, că omul devenise urmaș al Satanei, progenitura Satanei își pierduse în întregime umanitatea și nu avea nici cea mai mică urmă de rațiune sau de conștiință. Cine dintre oameni mai are umanitate normală? Împotrivirea și animozitatea omului față de Dumnezeu nu ne arată că omul a ajuns într-un punct unde e care pe care, unde a devenit ireconciliabil cu Dumnezeu? Această problemă poate fi soluționată prin iertarea păcatelor? Cine poate garanta că, prin iertarea păcatelor, omul nu I se va împotrivi lui Dumnezeu sau nu Îl va considera dușman? Nimeni nu poate garanta! Păcatele omului pot fi iertate, dar poate Dumnezeu să ierte natura omului? O natură care este potrivnică lui Dumnezeu? Poate Dumnezeu să ierte firea satanică a omului care îl copleșește? Atunci, cum rezolvă Dumnezeu aceste lucruri care țin de Satana? Fără îndoială, Dumnezeu folosește judecata și mustrarea. Putem spune că, fără judecata dreaptă și fără mustrarea lui Dumnezeu, omul corupt nu poate fi cucerit, și cu atât mai puțin se va prăbuși la pământ, cuprins de smerenie. Acesta este principalul motiv pentru care Dumnezeu trebuie să Se întrupeze pentru a face lucrarea de judecată. Mulți pun la îndoială și au concepții referitor la întruparea lui Dumnezeu pentru a face lucrarea de judecată în zilele de pe urmă. De ce se întâmplă asta? Pentru că ei nu reușesc să vadă realitatea coruperii absolute a omului. Deci, în consecință, ei nu înțeleg câtuși de puțin ce înseamnă lucrarea de judecată a lui Dumnezeu în zilele de pe urmă. Ei țin cu dinții de noțiunile lor, fără să caute și să cerceteze calea cea adevărată. În acest fel, cum ar putea ei să accepte și să asculte de lucrarea lui Dumnezeu?

Noi, oamenii, nu putem înțelege semnificația profundă a celor două întrupări ale lui Dumnezeu. Deci, referitor la motivul pentru care Dumnezeu S-a întrupat de două ori și la semnificația celor două întrupări, pentru acest aspect al adevărului, să dăm pagina la câteva pasaje din Dumnezeu Atotputernic. Dumnezeu Atotputernic spune: „Înțelesul întrupării este că Dumnezeu Se arată în trup și că El vine să lucreze printre oamenii creației Sale în chipul unui trup. Deci, pentru ca Dumnezeu să Se fi întrupat, trebuie să fie mai întâi trup, trup cu umanitate normală; aceasta este condiția preliminară cea mai importantă. De fapt, implicația întrupării lui Dumnezeu este aceea că Dumnezeu trăiește și lucrează în trup, Dumnezeu în esența Sa devine trup, devine om” („Esența trupului locuit de Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup).

„Umanitatea Lui există de dragul esenței Sale trupești; nu poate exista niciun trup fără umanitate, iar o persoană fără umanitate nu este o ființă umană. În felul acesta, umanitatea trupului lui Dumnezeu este o proprietate intrinsecă a corpului întrupat al lui Dumnezeu. Să spui că «atunci când Dumnezeu devine trup, El este în întregime divin, nu este deloc uman,» este o blasfemie, deoarece aceasta este o postură imposibil de luat, una care încalcă principiul întrupării” („Esența trupului locuit de Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup).

„Indiferent de epoca sau de locul în care Dumnezeu este întrupat, principiile pentru lucrarea Sa în trup rămân neschimbate. El nu poate deveni trup şi, totuşi, să transcendă trupul în lucrarea Sa; cu atât mai puţin Se poate întrupa şi, totuşi, să nu lucreze în cadrul umanităţii normale a trupului. În caz contrar, semnificaţia întrupării lui Dumnezeu s-ar dizolva în nimic, iar Cuvântul devenit trup ar deveni cu totul lipsit de sens. Mai mult decât atât, numai Tatăl din ceruri (Duhul) ştie de întruparea lui Dumnezeu, şi nimeni altul, nici măcar trupul Însuşi sau solii cerului. Astfel, lucrarea lui Dumnezeu în trup este cu atât mai normală şi mai în măsură să demonstreze că într-adevăr Cuvântul a devenit trup, iar trupul înseamnă un om normal şi obişnuit” („Taina întrupării (1)” din Cuvântul Se arată în trup).

„Semnificația întrupării este aceea că un om obișnuit, normal, efectuează lucrarea lui Dumnezeu Însuși; și anume, că Dumnezeu efectuează lucrarea Sa divină în umanitate și, astfel, îl înfrânge pe Satana. Întrupare înseamnă că Duhul lui Dumnezeu devine un trup, adică, Dumnezeu devine trup; lucrarea pe care El o face în trup este lucrarea Duhului, care este îndeplinită în trup, exprimată prin trup. Nimeni, cu excepția trupului lui Dumnezeu, nu poate îndeplini lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat; adică, numai trupul întrupat al lui Dumnezeu, această umanitate normală – și nimeni altcineva – nu poate exprima lucrarea divină. […] Faptul că El a posedat umanitate normală dovedește că El a fost Dumnezeu întrupat; faptul că El a trecut printr-un proces de creștere umană normală demonstrează în continuare că El a fost un trup normal; și, în plus, lucrarea Sa este o dovadă suficientă că El a fost Cuvântul lui Dumnezeu, Duhul lui Dumnezeu, devenind trup. Dumnezeu devine trup datorită necesității lucrării; cu alte cuvinte, această etapă a lucrării este nevoie să fie făcută în trup, făcută în umanitate normală. Aceasta este condiția prealabilă pentru «Cuvântul care devine trup,» pentru «Cuvântul care Se arată în trup,» și este povestea adevărată din spatele celor două întrupări ale lui Dumnezeu” („Esența trupului locuit de Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup).

„De ce spun Eu că sensul întrupării nu a fost completat în lucrarea lui Isus? Deoarece Cuvântul nu a devenit în întregime trup. Ce a făcut Isus a fost doar o parte din lucrarea lui Dumnezeu în trup; El doar a făcut lucrarea răscumpărătoare și nu a făcut lucrarea de câștigare completă a omului. Pentru acest motiv, Dumnezeu a devenit trup din nou în zilele de pe urmă. Această etapă a lucrării este, de asemenea, făcută într-un trup obișnuit, făcută de către o ființă umană cu totul normală, una a cărei umanitate nu este câtuși de puțin transcendentă. Cu alte cuvinte, Dumnezeu a devenit o ființă umană completă și este o persoană a cărei identitate este aceea a lui Dumnezeu, o ființă umană completă, un trup complet, care efectuează lucrarea” („Esența trupului locuit de Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup).

Cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic a dezvăluit semnificația și taina întrupării. Din lectura cuvântului lui Dumnezeu Atotputernic, știm că întruparea se referă la Duhul lui Dumnezeu care Se îmbracă în trup și devine o persoană obișnuită și normală pentru a face lucrarea lui Dumnezeu Însuși. Dumnezeu întrupat trebuie să aibă umanitate normală, trebuie să lucreze și să vorbească în umanitate normală. Chiar și când face minuni, acestea trebuie să fie făcute în umanitate normală. După înfățișarea exterioară, Dumnezeu întrupat pare normal. Pare să-Și facă lucrarea asemeni unui om normal și obișnuit. Dacă nu ar avea umanitate normală și nu ar lucra în umanitate normală, nu ar fi întruparea lui Dumnezeu. Întruparea înseamnă că Duhul lui Dumnezeu este înfăptuit în trup. În cadrul umanității normale, El exprimă adevărul și face lucrarea lui Dumnezeu Însuși, răscumpărând și mântuind omenirea. Aceasta este semnificația întrupării. Și acum, care e semnificația celor două întrupări ale lui Dumnezeu? În primul rând, se referă la faptul că aceste două întrupări ale lui Dumnezeu au desăvârșit semnificația întrupării, au înfăptuit lucrarea Cuvântului care Se arată în trup și au încheiat planul de gestionare al lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii. Aceasta este semnificația celor două întrupări ale lui Dumnezeu. Cu toții trebuie să înțelegem că scopul primei întrupări a lui Dumnezeu Atotputernic a fost să facă lucrarea de răscumpărare și să pregătească drumul pentru lucrarea de judecată în zilele de pe urmă. Așadar, prima întrupare a lui Dumnezeu nu a desăvârșit semnificația întrupării. Scopul celei de-a doua întrupări a lui Dumnezeu este să facă lucrarea de judecată în zilele de pe urmă și să smulgă în totalitate omenirea din ghearele Satanei, să elibereze omenirea de firea ei satanică, să-i elibereze pe oameni de sub influența Satanei, astfel încât aceștia să se poată întoarce la Dumnezeu și să fie câștigați de El. Dumnezeu Atotputernic, Hristos al zilelor de pe urmă, a exprimat în întregime adevărul pentru a purifica și mântui omenirea, a încheiat toată lucrarea lui Dumnezeu întrupat și a exprimat tot ceea ce Dumnezeu trebuie să exprime în întruparea Sa. Doar prin acestea a desăvârșit El lucrarea Cuvântului care Se arată în trup. Să mai citim încă două pasaje din Dumnezeu Atotputernic. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dumnezeu va folosi cuvinte pentru a cuceri universul. El va face aceasta nu prin întruparea Sa, ci prin folosirea cuvântărilor din gura Dumnezeului devenit trup, pentru a cuceri toți oamenii din întregul univers; numai acesta este Cuvântul devenit trup și numai aceasta este arătarea Cuvântului în trup. Poate pentru oameni pare ca și cum Dumnezeu nu a făcut o lucrare mare – dar Dumnezeu trebuie doar să-Și rostească cuvintele, pentru ca oamenii să fie convinși cu adevărat și profund uluiți. Fără fapte, oamenii strigă și țipă; având cuvintele lui Dumnezeu, ei tac. Dumnezeu va realiza, cu siguranță, acest lucru, pentru că acesta este planul de demult stabilit al lui Dumnezeu: îndeplinirea sosirii Cuvântului pe pământ” („Împărăția Milenară a sosit” din Cuvântul Se arată în trup). „Această etapă de lucru a împlinit înțelesul interior al «Cuvântului devine trup», și a împrumutat un înțeles mai profund cuvintelor: «Cuvântul era cu Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul» și îți permite să crezi cu fermitate cuvintele «La început era Cuvântul». Adică, la momentul creației, Dumnezeu era posedat de cuvinte, cuvintele Lui erau cu El și inseparabile de El și era finală face chiar mai clară puterea și autoritatea cuvintelor Sale și permite omului să vadă toate cuvintele Sale – să audă toate cuvintele Lui. Aceasta este lucrarea erei finale. Trebuie să ajungi să cunoști aceste lucruri pe deplin. Nu este vorba despre cunoașterea trupului, ci despre cunoașterea trupului și a Cuvântului. Aceasta este ceea ce trebuie să dai mărturie, ceea ce trebuie să știe toată lumea. Pentru că aceasta este lucrarea celei de-a doua întrupări – și ultima dată când Dumnezeu devine trup – completează pe deplin semnificația întrupării, îndeplinește cu atenție și emite toate lucrările lui Dumnezeu în trup și încheie era întrupării lui Dumnezeu” („Practica (4)” din Cuvântul Se arată în trup). Cele două întrupări ale lui Dumnezeu încheie lucrarea lui Dumnezeu întrupat, adică, lucrarea lui Dumnezeu de mântuire totală a omului. Așadar, pe viitor, Dumnezeu nu Se va mai întrupa. Nu va mai fi o a treia sau a patra oară. Deoarece lucrarea lui Dumnezeu întrupat a fost deja pe deplin înfăptuită. Asta se înțelege prin afirmația că Dumnezeu S-a întrupat deja de două ori pentru a desăvârși semnificația întrupării.

Dumnezeu S-a întrupat de două ori pentru a desăvârși semnificația întrupării. Pentru cei care mai au de trecut prin lucrarea de judecată a lui Dumnezeu în zilele de pe urmă, acesta este un lucru greu de înțeles. Cei care au trecut doar prin lucrarea de răscumpărare din Epoca Harului știu că Domnul Isus este Dumnezeu întrupat. Dar puțini înțeleg că lucrarea Domnului Isus era limitată doar la răscumpărare și că El nu a înfăptuit lucrarea Cuvântului care Se arată în trup. Cu alte cuvinte, Domnul Isus nu a exprimat în totalitate adevărul despre mântuirea completă a omenirii de către Dumnezeu întrupat. Deci, Domnul Isus a spus: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. Însă când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul. Căci El nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ceea ce va auzi şi vă va anunţa lucrurile ce urmează să vină” (Ioan 16:12-13). Acum, Domnul Isus S-a întors întrupat în Fiul omului. El este Dumnezeu Atotputernic, Hristos al zilelor de pe urmă. El face lucrarea de judecată începând de la casa lui Dumnezeu, exprimând aici, în totalitate, adevărul care va purifica și va mântui omenirea, adevărul cuprins în „Cuvântul Se arată în trup.” Dumnezeu întrupat vorbește pentru prima dată în identitatea lui Dumnezeu către întregul univers, vestind cuvântul Său. El vestește detaliile planului de gestionare al lui Dumnezeu de mântuire a omenirii. El exprimă voia lui Dumnezeu, cerințele Sale față de întreaga omenire și destinația omului.

Să vedem cum explică Dumnezeu Atotputernic acest lucru: „Este corect să spunem că aceasta a fost prima dată de la creație când Dumnezeu S-a adresat întregii omeniri. Niciodată înainte Dumnezeu nu vorbise omenirii create atât de detaliat și atât de sistematic. Desigur, aceasta a fost și prima dată când El vorbise atât de mult, și atât de mult timp, întregii omeniri. A fost total fără precedent. Mai mult, aceste cuvântări au fost primul text exprimat de Dumnezeu în rândul omenirii, în care El a expus oamenii, i-a călăuzit, i-a judecat și le-a vorbit de la inimă la inimă și, de asemenea, acestea au fost primele cuvântări în care Dumnezeu le-a făcut cunoscut oamenilor pașii Lui, locul în care El se află, firea lui Dumnezeu, ceea ce Dumnezeu are și este, gândurile lui Dumnezeu și preocuparea Lui pentru omenire. Se poate spune că acestea au fost primele cuvântări pe care Dumnezeu le adresase omenirii din cel de-al treilea cer de la creație și prima dată când Dumnezeu Își folosise identitatea Sa inerentă pentru a apărea și a exprima omenirii vocea inimii Lui prin cuvinte” (Introducere la „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers” din Cuvântul Se arată în trup)

„Acest lucru se datorează faptului că Eu aduc sfârșitul omenirii în lume și, de acum înainte, Îmi dezvălui întreaga Mea fire înaintea omenirii pentru ca toți cei ce Mă cunosc și toți cei ce nu Mă cunosc să își poată desfăta ochii și să vadă că într-adevăr am venit în lumea oamenilor, am venit pe pământ unde toate lucrurile se înmulțesc. Acesta este planul Meu, este singura Mea «confesiune» de la crearea omenirii de către Mine. Vreau să vă îndreptați toată atenția voastră către fiecare mișcare a Mea, căci toiagul Meu apasă încă o dată aproape de omenire, către toți cei care Mi se împotrivesc” („Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta” din Cuvântul Se arată în trup).

Cu privire la cele două întrupări ale lui Dumnezeu pentru desăvârșirea semnificației întrupării, există unii care nu înțeleg, pur și simplu, deoarece le lipsește experiența. Când aud despre asta, pur și simplu, nu înțeleg. Și acum, să trecem la detaliile lucrării înfăptuite în timpul celor două întrupări ale lui Dumnezeu. În timpul primei întrupări a lui Dumnezeu, El a săvârșit lucrarea de răscumpărare, făcând multe minuni. A hrănit cinci mii de oameni doar cu cinci pâini și doi pești. A potolit vântul și marea cu un singur cuvânt. L-a înviat pe Lazăr. De asemenea, Domnul Isus a postit și a fost ispitit în pustiu vreme de 40 de zile. A mers pe apă etc. Deoarece trupul Domnului Isus a făcut minuni, iar El S-a schimbat la față pe un munte înalt, în ochii noștri, ai oamenilor, deși Domnul Isus era întrupat, El tot era înzestrat cu elemente supranaturale. Era diferit de omul obișnuit, minunile apăreau oriunde Se arăta El. De asemenea, Domnul Isus a făcut doar o etapă a lucrării, lucrarea de răscumpărare. El a exprimat doar adevărul despre lucrarea de răscumpărare, manifestând, în principal, firea milostivă și iubitoare a lui Dumnezeu. Nu a exprimat toate adevărurile despre lucrarea de judecată și de mântuire, și nu a exprimat în fața omului firea dreaptă, sfântă și de neofensat a lui Dumnezeu. Deci, nu se poate spune că prima întrupare a desăvârșit semnificația întrupării. Așa cum spune Dumnezeu Atotputernic: „Isus a făcut o etapă a lucrării care numai a împlinit substanța «Cuvântului era cu Dumnezeu»: Adevărul lui Dumnezeu era cu Dumnezeu, iar Duhul lui Dumnezeu era cu trupul și era inseparabil de El, adică trupul lui Dumnezeu întrupat a fost cu Duhul lui Dumnezeu, ceea ce este o dovadă mai mare că Isus întrupat era prima întrupare a lui Dumnezeu” („Practica (4)” din Cuvântul Se arată în trup). Întruparea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă este diferită de prima întrupare. În a doua întrupare, Dumnezeu nu a făcut minuni, El nu este deloc supranatural. După înfățișarea exterioară, El arată ca un om normal și obișnuit, care lucrează și Își spune cuvântul concret și aievea printre oameni. El a exprimat adevărul pentru a-l judeca, purifica și mântui pe om. Dumnezeu Atotputernic a dezvăluit toate misterele planului de gestionare al lui Dumnezeu și a prezentat firea dreaptă și sfântă a lui Dumnezeu, tot ceea ce Dumnezeu este și ce are, voia lui Dumnezeu și cerințele Lui de la oameni. De asemenea, El a judecat și expus natura satanică a omului și firile corupte care I se împotrivesc lui Dumnezeu, iar astfel, i-a cucerit, desăvârșit, expus și eliminat pe oameni, pe fiecare după propria seminție. Tot adevărul cu care îl înzestrează Dumnezeu pe om în zilele de pe urmă este exprimat în umanitatea normală a trupului Său. Nu e nimic supranatural la el. Nu vedem decât un om normal spunându-Și cuvântul și făcându-Și lucrarea, dar cuvântul pe care îl rostește Hristos este adevărul în întregime. Are autoritate și putere, poate să-l purifice și să-l mântuiască pe om. Din cuvântul lui Hristos, care judecă și expune adevărul și substanța coruperii omului, vedem cum Dumnezeu pătrunde chiar în profunzimea omului, observându-l, vedem cum Dumnezeu îl înțelege în întregime pe om. Omul ajunge și el să cunoască firea dreaptă, sfântă și de neofensat a lui Dumnezeu. Din dojenile și povețele lui Hristos, observăm mila și grija lui Dumnezeu pentru om. Din multele feluri în care vorbește și lucrează Hristos, ajungem să apreciem atotputernicia și înțelepciunea lui Dumnezeu, intențiile onorabile cu care lucrează Dumnezeu pentru a mântui omenirea și adevărata Lui dragoste și mântuire pentru om. Din modul în care îi tratează Hristos pe toți oamenii, toate chestiunile și toate lucrurile, ajungem să înțelegem că plăcerea, furia, întristarea și fericirea lui Dumnezeu sunt toate realitățile lucrurilor pozitive și că toate sunt expresia firii lui Dumnezeu și a manifestării naturale a substanței vieții Lui. Din cuvântul și lucrarea lui Hristos, înțelegem că Dumnezeu este suprem și mare și că El este smerit și ascuns, obținem o adevărată înțelegere și cunoaștere a firii originare a lui Dumnezeu și a adevăratului Său chip, provocându-ne o sete de adevăr și de respect pentru Dumnezeu în inimile noastre, pentru a-L iubi și a-L asculta cu adevărat pe Dumnezeu. Acesta este efectul cuvântului și lucrării celei de-a doua întrupări a lui Dumnezeu asupra noastră. Cuvântul și lucrarea celei de-a doua întrupări a lui Dumnezeu nu doar îi permite omului să-L vadă pe Dumnezeu întrupat, ci îi permite și să vadă cuvântul lui Dumnezeu, care Se arată în trup. Cuvântul lui Dumnezeu înfăptuiește toate lucrurile. Acest trup normal și obișnuit este personificarea Duhului adevărului. Dumnezeu întrupat este adevărul, calea și viața! El este arătarea singurului Dumnezeu adevărat! Doar prin arătarea și lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic s-a desăvârșit semnificația întrupării.

Să mai citim încă două pasaje din cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic ca să înțelegem și mai clar acest adevăr și taină. Dumnezeu Atotputernic spune: „Această etapă de lucru a împlinit înțelesul interior al «Cuvântului devine trup», și a împrumutat un înțeles mai profund cuvintelor: «Cuvântul era cu Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul» și îți permite să crezi cu fermitate cuvintele «La început era Cuvântul»” („Practica (4)” din Cuvântul Se arată în trup) „În timpul Epocii Împărăției, Dumnezeu întrupat rostește cuvinte pentru a cuceri pe toți cei care cred în El. Acesta este «Cuvântul se arată în trup»; Dumnezeu a venit în zilele de pe urmă pentru a săvârși această lucrare, adică a venit pentru a îndeplini semnificația reală a Cuvântului care se arată în trup. El doar rostește cuvinte și, rareori, există apariția faptelor. Aceasta este însăși substanța Cuvântului care se arată în trup, și atunci când Dumnezeu întrupat Își rostește cuvintele, aceasta este apariția Cuvântului în trup și este Cuvântul care vine în trup. «La început a fost Cuvântul, iar Cuvântul a fost cu Dumnezeu, și Cuvântul a fost Dumnezeu, iar Cuvântul S-a întrupat». Aceasta (lucrarea arătării Cuvântului în trup) este lucrarea pe care Dumnezeu o va săvârși în zilele de pe urmă și este ultimul capitol al întregului Său plan de gestionare (planul mântuirii) și, astfel, Dumnezeu trebuie să vină pe pământ pentru a-Și manifesta cuvintele în trup. Ceea ce este făcut astăzi, ceea ce va fi făcut în viitor, ceea ce va fi săvârșit de Dumnezeu, destinația finală a omului, cei care vor fi mântuiți, cei care vor fi nimiciți, și așa mai departe – această lucrare ce trebuie realizată în final a fost clar menționată și totul este pentru a îndeplini semnificația reală a Cuvântului care Se arată în trup. Hotărârile administrative și constituția care au fost emise anterior, cei care vor fi nimiciți, cei care vor intra în odihnă – toate aceste cuvinte trebuie să fie împlinite. Aceasta este lucrarea realizată în principal de Dumnezeu întrupat în zilele de pe urmă. El îi face pe oameni să înțeleagă unde aparțin cei predestinați de Dumnezeu și unde aparțin cei care nu sunt predestinați de Dumnezeu, cum vor fi împărțiți poporul și fiii Săi, ce se va întâmpla cu Israelul, ce se va întâmpla cu Egiptul – în viitor, fiecare dintre aceste cuvinte vor fi îndeplinite. Etapele lucrării lui Dumnezeu se accelerează. Dumnezeu folosește cuvântul ca pe o cale pentru a dezvălui omului ce se va realiza în fiecare epocă, ce trebuie săvârșit de Dumnezeu întrupat din zilele de pe urmă și lucrarea Lui de slujire care trebuie să fie săvârșită, iar toate aceste cuvinte sunt pentru a îndeplini semnificația reală a Cuvântului care se arată în trup” („Totul se împlinește prin cuvântul lui Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup).

Cred că toată lumea înțelege ceva mai bine modul în care cele două întrupări ale lui Dumnezeu completează semnificația întrupării. Acum suntem conștienți de faptul că lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omenirii este înfăptuită prin lucrarea de întrupare. Etapa de lucrare pe care a înfăptuit-o Domnul Isus a fost lucrarea de răscumpărare. Adevărul exprimat de El a fost foarte limitat, deci, după ce am trecut prin lucrarea Domnului Isus, L-am cunoscut pe Dumnezeu tot în mod limitat. Dumnezeu Atotputernic a venit să facă lucrarea de judecată în zilele de pe urmă și a exprimat în totalitate adevărul despre judecata dreaptă a lui Dumnezeu asupra coruperii omului. Acest lucru îi permite omului să vadă firea inerentă a lui Dumnezeu și să cunoască substanța Lui dreaptă și sfântă. Așadar, Dumnezeu întrupat în zilele de pe urmă a încheiat în totalitate lucrarea lui Dumnezeu în trup. El a exprimat în întregime adevărul pe care trebuie să-l exprime Dumnezeu în trup împlinind, astfel, faptul că Cuvântul Se arată în trup. În acest fel, cele două întrupări ale lui Dumnezeu desăvârșesc semnificația întrupării. Cele două întrupări ale lui Dumnezeu sunt indispensabile, se suplinesc și se completează reciproc. Deci, nu se poate spune că Dumnezeu poate fi întrupat doar o singură dată sau că El Se va întrupa de trei sau patru ori. Deoarece cele două întrupări ale lui Dumnezeu au desăvârșit deja lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omenirii și au exprimat, în întregime, adevărul despre mântuirea omenirii pe care întrupările lui Dumnezeu sunt menite să-l exprime. Astfel, cele două întrupări ale lui Dumnezeu au completat semnificația întrupării.

Fragment din „Întrebări clasice și răspunsuri despre Evanghelia Împărăției”

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

#zilele de pe urmă #revenirea lui isus #întruparea

0 notes