#Calea vieții veșnice | Explore Tumblr posts and blogs

laudeluidumnezeucelatotputer · 5 years ago

Text

Marturii crestine: Iubirea lui Dumnezeu m-a îndrumat prin încercarea bolii

Mă bucur să fiu reunită cu Domnul

Boala lovește și motivele mele jalnice sunt dezvăluite

În a douăsprezecea lună a calendarului lunar, îmi făceam pur și simplu treburile casei când brusc am simțit o presiune pe inimă, mi-a fost dificil să respir și aveam senzația că nu îmi pot recăpăta răsuflarea și că sunt gata să mă sufoc. Soțul meu a văzut că eram în pericol și, în grabă, i-a sunat pe fiica noastră și pe soțul ei și ei m-au dus la spitalul municipal.

După o examinare cuprinzătoare, doctorul care mă îngrijea a spus cu o expresie impunătoare: „Aveți o boală foarte gravă. Este o problemă la inimă din cauza căreia ați putea muri în orice clipă. Trebuie să fiți internată imediat în spital pentru tratament.” Cuvintele doctorului au fost ca un fulger din senin și imediat am început să mă panichez. M-am gândit: „Cum de am căpătat brusc așa o boală gravă? Și aș putea să mor în orice moment? De când am început să cred în Dumnezeu, întotdeauna mi-am îndeplinit cu credință datoria. Cum poate Dumnezeu să nu mă protejeze? Dacă mor, nu voi mai putea să vad spectaculosul eveniment al manifestării frumoasei Împărății și nu voi mai putea să trăiesc cu fiicele mele și cu soțul meu din nou. Nu voi mai putea împărtăși fericirea eternă în Împărăția cerurilor?” Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât eram mai întristată și un simțământ de pustiire se strecura în inima mea. Îndurerată, tot ce am putut face a fost să continui să mă rog lui Dumnezeu în inima mea: „O, Dumnezeule! O boală atât de gravă s-a abătut acum asupra mea și mă simt neajutorată și slabă. Nu știu ce să fac și nu Îți înțeleg voia. Dar cred că toate acestea se întâmplă cu voia Ta și Îți cer să mă conduci și să mă îndrumi.” După ce m-am rugat, mi-au trecut prin cap aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Acum știți cu toții că credința unui om în Dumnezeu nu este doar pentru mântuirea sufletului și bunăstarea trupului, nici nu este pentru a-i îmbogăți viața prin iubirea lui Dumnezeu și așa mai departe. În această situație, dacă Îl iubești pe Dumnezeu pentru bunăstarea trupului sau plăcerea de moment, atunci, chiar dacă, în cele din urmă, iubirea ta față de Dumnezeu atinge cea mai înaltă culme și nu ceri nimic, iubirea aceasta pe care o cauți rămâne o iubire impură și nu una plăcută lui Dumnezeu. […] Acest tip de iubire poate doar să mențină un status quo; nu poate atinge statornicie eternă, nici nu se poate înrădăcina în om. Genul acesta de iubire este acela al unei flori care nu dă roade după ce a înflorit, apoi s-a ofilit. Cu alte cuvinte, după ce L-ai iubit o dată pe Dumnezeu astfel și nu există nimeni care să te îndrume pe calea ce-ți stă înainte, vei da greș. […] Cei câștigați de către Dumnezeu sunt cei care se revoltă împotriva Satanei și scapă din domeniul lui. Asemenea oameni se vor număra în mod oficial printre oamenii împărăției. Așa iau ființă oamenii împărăției. Ești dispus să fii genul acesta de persoană? Ești dispus să fii câștigat de către Dumnezeu?” („Ce perspectivă trebuie să aibă credincioșii” din Cuvântul Se arată în trup).

Revelațiile cuvintelor lui Dumnezeu m-au făcut să mă rușinez pentru că abia atunci am realizat că, de fapt, perspectivele mele asupra credinței în Dumnezeu erau greșite. Gândind retrospectiv, eu am început să cred în Domnul Isus doar pentru ca bolile să îmi fie vindecate și apoi am auzit că cineva poate intra în Împărăția cerurilor și se poate bucura de fericire eternă dacă a acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă, așa că, pentru a obține această binecuvântare, eu am acceptat Evanghelia din zilele de pe urmă și mi-am îndeplinit îndatoririle în mod activ, crezând că, cu cât lucram mai mult pentru Dumnezeu, cu atât mai mari îmi vor fi binecuvântările în viitor. Dar acum o boală ce îmi amenința viața se abătuse asupra mea și speranțele mele de a fi binecuvântată aproape că s-au năruit. Astfel am început să Îl blamez, să Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu și să negociez cu El, crezând că abandonasem totul și trudisem pentru Dumnezeu, suferisem și plătisem un preț pentru Dumnezeu, prin urmare, Dumnezeu ar trebui să mă binecuvânteze și să nu mă lase să capăt așa o boală gravă. Abia atunci am văzut că îndeplinirea îndatoririlor mele și credința mea în Dumnezeu nu erau sincere și, cu atât mai puțin, îmi îndeplineam datoria unei ființe create de a răsplăti dragostea lui Dumnezeu. În schimb, am mers pe motivele personale și scopul meu era să dobândesc binecuvântările lui Dumnezeu și să mă bucur de harul și binecuvântările lui Dumnezeu. Sacrificiul meu fusese făcut pentru a negocia cu Dumnezeu și pentru a obține în schimb fericirea Împărăției cerului. Cu o credință în Dumnezeu atât de întinată, indiferent de cât de credincioasă păream pe dinafară, nu mă puteam împotrivi faptelor: când a apărut o mică furtună, am căzut ușor, ca floare drăguță care este gingașă și frumoasă pentru scurt timp, dar care nu dă rod. M-am gândit cum tot ceea ce aveam a venit de la Dumnezeu și cum ar trebui să îmi împlinesc bine datoria de a-I răsplăti iubirea lui Dumnezeu și că aceasta este legea cerească. Totuși, mi-am folosit datoria pentru a negocia cu Dumnezeu, plină de dorințele mele extravagante – nu mă răzvrăteam împotriva lui Dumnezeu și încercam să Îl înșel făcându-mi datoria în acest fel? Nu aveam nicio fărâmă de conștiință sau rațiune! Atunci am înțeles voia lui Dumnezeu. Dumnezeu folosea această boală pentru a mă încerca și pentru a-mi permite să văd clar motivele greșite din spatele credinței mele în Dumnezeu. El folosea această rafinare pentru a mă purifica și schimba, pentru a mă face să renunț la cererile nerezonabile pe care eu I le adresam lui Dumnezeu, pentru a mă face să îmi recapăt conștiința și rațiunea și pentru a mă face să venerez Creatorul stând neclintită în locul meu de ființă creată. Gândind asta, totul a căpătat brusc sens și I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru mântuirea Sa. Dacă nu ar fi fost mântuirea lui Dumnezeu, încă aș urma calea greșită fără a primi o recompensă la final și atunci aș putea fi doar abandonată și eliminată de către Dumnezeu. Prin această boală, am ajuns să văd că dacă cineva nu cunoaște lucrarea lui Dumnezeu și nu știe cum Dumnezeu purifică și mântuiește omul, acel cineva nu poate să Îl slăvească și să I se supună lui Dumnezeu, iar când se întâmplă lucruri care nu sunt pe placul său, se va demoraliza și chiar Îl va înțelege greșit și Îl va blama pe Dumnezeu: statura mea fusese într-adevăr jalnic de mică. Gândindu-mă la aceste lucruri, inima mi s-a umplut de mustrări de conștiință și de un simțământ de datorie față de Dumnezeu.

După ce am fost internată în spital, L-am păstrat pe Dumnezeu în gândurile mele în fiecare clipă și am simțit că inima mea a devenit și mai apropiată de Dumnezeu. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu care spun: „Dumnezeu Atotputernicul este un doctor omnipotent! Să dăinui în boală înseamnă să fii bolnav, dar să dăinui în spirit înseamnă să fii bine. Dacă mai ai doar o suflare, Dumnezeu nu te va lăsa să mori” („Capitolul 6” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut autoritatea și iubirea lui Dumnezeu și, în inima mea, am rostit atunci o rugăciune lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Deși mă simt un pic slabă de inimă acum, când această boală s-a abătut asupra mea, totuși cred că Tu ești Stăpânitorul tuturor lucrurilor, iar boala mea este, de asemenea, în mâinile Tale. Doresc să mă încredințez Ție și cred că Tu ești coloana mea de susținere. Îți cer să-mi dai credință și să-mi îngădui să mă supun orchestrațiilor și aranjamentelor Tale.”

Moartea se apropie și cuvintele lui Dumnezeu îmi întăresc credința

După mai bine de zece zile, starea mea tot nu se îmbunătățise. Într-o zi, am intrat brusc în stop cardiac și a trebuit să fiu resuscitată. Ginerele meu, văzând că starea mea s-a înrăutățit, m-a transferat la spitalul regional. Specialistul de la spitalul regional s-a uitat pe actele mele medicale de transfer și a aranjat să fiu la terapie intensivă și mi-a dat oxigen. Am auzit un alt pacient spunând că toți pacienții internați la terapie intensivă aveau să moară în curând. M-am simțit îngrozită când l-am auzit spunând asta și m-am gândit în sinea mea: „Doctorul a aranjat ca eu să fiu aici pentru că voi muri curând?” Pe când mă gândeam la asta, am simțit moartea apropiindu-se și am simțit o panică inexplicabilă și o neliniște în inima mea. În acea după-amiază, au adus pe targă un bărbat în salon și, o oră mai târziu, era mort. În acea clipă, când mă uitam cum îl scot pe targă, m-am simțit învăluită de moarte și am simțit că următoarea moarte va fi a mea. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai înfricoșată deveneam: „S-ar putea ca într-adevăr să mor? Dar nu vreau să mor, vreau să…” Eram complet neajutorată și înfricoșată și tot ce puteam să fac era să Îl chem pe Dumnezeu în tăcere în inima mea, cerându-I să îmi protejeze inima. Exact atunci, mi-au venit în minte aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Când Iov și-a pierdut animalele care umpleau munții și nenumăratele bogății, iar trupul său a fost acoperit de bube dureroase, a fost datorită credinței lui. Când a auzit glasul Meu, Iahve, și a văzut slava Mea, Iahve, a fost datorită credinței sale. Faptul că Petru putea să-L urmeze pe Isus Hristos, a fost prin credința lui. Faptul că el a fost crucificat de dragul Meu și că a dat mărturie slăvită, a fost tot prin credința lui. Când Ioan a văzut chipul slăvit al Fiului Omului, a fost prin credința sa. Când a avut vedenia zilelor din urmă, a fost cu atât mai mult prin credința lui. Motivul pentru care așa-numitele neamuri au primit revelația Mea și au ajuns să știe că m-am întors în trup pentru a face lucrarea Mea între oameni, se datorează credinței lor. Toți cei care sunt loviţi de cuvintele Mele aspre și care sunt mântuiți – nu au făcut-o datorită credinței lor? Oamenii au primit o mulțime de lucruri prin credință. Ceea ce ei primesc nu este întotdeauna o binecuvântare […]. De exemplu, în cazul lui Iov, el a primit binecuvântarea lui Iahve, precum și nenorocirea, prin credință. Fie că primeşti o binecuvântare sau înduri o nenorocire, ambele sunt evenimente binecuvântate” („Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (1)” din Cuvântul Se arată în trup).

Cuvintele lui Dumnezeu mi-au aprins speranțele și mi-au dat credință. M-am gândit la toți sfinții de-a lungul veacurilor, ca Iov și Petru. Când treceau prin tot soiul de încercări, deși erau mâhniți până în străfunduri, sufereau o durere extremă tot timpul și nu puteau înțelege voia lui Dumnezeu, ei tot aveau credință adevărată în Dumnezeu. Indiferent de ce a făcut Dumnezeu, ei nu s-au plâns, ci s-au supus Creatorului neclintiți în locurile lor de ființe create și, în cele din urmă, au dobândit binecuvântările lui Dumnezeu și au mărturisit marea putere și stăpânirea lui Dumnezeu. De exemplu, când atacurile și tentațiile Satanei s-au abătut asupra lui Iov, toate proprietățile i-au fost luate, copiii lui au fost loviți de dezastru, tot corpul i-a fost acoperit de răni și a suferit o foarte mare durere. Totuși, el avea un loc pentru Dumnezeu în inima lui și mai degrabă ar fi blestemat ziua în care s-a născut decât să vorbească cu păcat, și la sfârșit, el a rostit aceste cuvinte: „Să primim de la Dumnezeu doar binele şi să nu primim şi răul?” (Iov 2:10). Lucrurile de care s-a ținut au fost adevărata credință și adorație pentru Dumnezeu. Era gata să se supună indiferent dacă Dumnezeu dădea sau lua și, la sfârșit, Dumnezeu i-a apărut, iar iubirea și credința lui Iov în Dumnezeu au sporit. Chiar dacă nu exista comparație între mine și sfinții din toate veacurile, tot din voia lui Dumnezeu s-a abătut această boală asupra mea acum, ba chiar mai mult, ea a venit din iubirea lui Dumnezeu. Dumnezeu a vrut să îmi dea adevărata credință și compasiune, să îmi permită să experimentez autoritatea Sa și să facă adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu să se înalțe în mine. Viața și moartea mea erau în mâinile lui Dumnezeu și Dumnezeu va avea ultimul cuvânt. Toate grijile mele erau inutile și erau rezultatul necredinței în suveranitatea lui Dumnezeu și al faptului că mereu mi-am dorit să conduc și să orchestrez lucrurile bazându-mă pe propria mea putere. Gândind asta, inima mea a fost mult mai liniștită.

Îmi încredințez viața și moartea lui Dumnezeu și sunt martoră la faptele lui Dumnezeu

Câteva zile mai târziu, familia mea a cerut specialistului spitalului și unui profesor să îmi facă un consult aprofundat. După ce s-au consultat, specialistul și profesorul au zis ca boala mea era o ocluzie coronară cauzată de diabet, că trei artere erau acum blocate și că trebuia să fiu operată imediat, altfel, au zis ei, puteam muri în orice clipă. Dar au spus că și dacă făceam operația, nu puteau garanta că mă voi vindeca.

Familia m-a transferat apoi la un spital de cardiologie. După ce m-a consultat, doctorul a zis că trebuie să fac operația imediat, dar că riscurile sunt foarte mari. Când se operează probleme cardiace cauzate de diabet, inciziile nu se vindecă bine, mi-a spus doctorul, iar dacă incizia nu se vindecă, rezultatul poate fi mai rău decât dacă nu aș face deloc operația. Deoarece această operație trebuia făcută grefând vase de sânge de pe coapse pentru a ocoli arterele coronare blocate din jurul inimii, dacă operația eșua, atunci aș fi putut rămâne paralizată pentru tot restul vieții mele. De asemenea, lucrurile puteau să meargă prost în orice moment în timpul operației și era o posibilitate să mor pe masa de operație. Doctorul mi-a zis că era dificil de prezis dacă mă voi mai trezi după operație și mi-a rugat familia să chibzuiască cu atenție dacă vor sau nu, cu adevărat, să fac operația. După ce l-au ascultat pe doctor, fiica mea și ginerele meu ezitau, speriați că se vor cheltui mulți bani, iar eu s-ar putea să nu fiu mai bine după și nu doar că nu vor mai rămâne bani, dar nici eu nu voi fi vindecată. Soțul meu credea și el în Dumnezeu și știa că viețile și morțile noastre sunt în mâinile lui Dumnezeu și că nu oamenii erau cei ce aveau de spus ultimul cuvânt. Astfel, i-a zis doctorului fără nicio ezitare, „Concentrați-vă doar să faceți operația, iar dacă soția mea supraviețuiește sau nu, nu are nicio legătură cu acest spital. Pot suporta orice se întâmplă.” Soțul meu a semnat apoi formularele de consimțământ, iar doctorul a început pregătirile pentru operație.

După ce totul a fost gata, am fost dusă pe targă în sala de operații. Pe când stăteam întinsă pe masa de operație, m-am gândit la ce a zis doctorul, iar tristețea și nefericirea mi-au umplut, din nou, inima. M-am gândit: „Dacă chiar rămân paralizată, nu ar fi ca o moarte vie? Cu soțul atât de bătrân acum, nu i-aș fi o povară? Deși am câteva fiice, toate au acum viețile și familiile lor, așadar cine ar putea avea grijă de mine tot anul? Dacă chiar se întâmplă asta, atunci va trebui să mă gândesc la un mod de a sfârși totul!” Dar apoi m-am gândit că aș putea să mor singură pe masa de operație și inima mi-a devenit și mai tulburată. Abia atunci am realizat că starea mea mentală e greșită și m-am grăbit să Îl chem pe Dumnezeu pentru a îmi proteja inima și a mă face aptă să mă supun orchestrațiilor și aranjamentelor Lui. În acel moment, mi-a venit în minte un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Cine din întreaga omenire nu este îngrijit în ochii Celui Atotputernic? Cine nu trăiește în mijlocul predestinării Atotputernicului? A cui naștere și moarte vin din propriile lor alegeri? Își controlează omul propria lui soartă? Mulți oameni strigă după moarte, totuși, ea este departe de ei; mulți oameni vor să fie cei care sunt puternici în viață și se tem de moarte, totuși, necunoscută lor, ziua morții lor se apropie, aruncându-i în abisul morții; mulți oameni se uită la cer și suspină profund; mulți oameni strigă grozav, plângând cu suspine; mulți oameni cad în mijlocul încercărilor; și mulți oameni devin prizonierii ispitei” („Capitolul 11” din „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup). Da! Dumnezeul în care cred eu controlează toate lucrurile și soarta fiecărei ființe umane este în mâinile Lui. Momentul când fiecare persoană se naște și momentul când moare este predestinat de către Dumnezeu, așadar, nu era și soarta mea orchestrată de Dumnezeu? M-am gândit cum, deși eram hotărâtă să-L mărturisesc pe Dumnezeu, când am înfruntat un test real, am început să mă îngrijorez pentru propria mea viață, moarte și viitor: îmi era teamă și să mor, dar eram și îngrijorată să nu rămân paralizată și să devin o povară pentru alții și mă gândeam să îmi pun capăt propriei vieți. Prin asta, nu doream să îmi orchestrez propria soartă? Cum era asta supunere față de suveranitatea și aranjamentele lui Dumnezeu? Asta nu arăta că nu am credință în Dumnezeu? Dumnezeu mi-a dat viața și dacă trăiam sau muream era în mâinile lui Dumnezeu. Știam că nu ar trebui să fiu sperioasă, să nu îmi fie frică și să trăiesc printre înșelăciunile Satanei, ci că ar trebui să am credință în Dumnezeu, să mă gândesc la Dumnezeu și să Îi încredințez viața mea, moartea mea și viitorul meu. Gândindu-mă la asta, m-am rugat lui Dumnezeu în inima mea: „O, Dumnezeule! Curând voi fi operată. Deși încă sunt îngrijorată, totuși eu cred că succesul sau eșecul acestei operații este în mâinile Tale. Fie că trăiesc sau mor, vreau să mă supun orchestrațiilor și aranjamentelor Tale.” După ce m-am rugat, m-am simțit mult mai calmă. Doctorul m-a anesteziat și, curând după aceea, nu am mai știut nimic.

După operație, am fost mutată la terapie intensivă pentru supraveghere. Când m-am trezit, trecuseră deja două zile, iar familia mi-a zis cu veselie că operația fusese foarte reușită și că tot ce aveam de făcut acum era să mă recuperez. Când am auzit asta, m-am simțit foarte mișcată și I-am tot mulțumit lui Dumnezeu pentru iubirea Lui! Știam că supraviețuirea după operație și că reușita operației se datorau minunatei protecții a lui Dumnezeu! Am devenit convinsă din adâncul inimii că viețile și morțile noastre sunt controlate și orchestrate de Dumnezeu și că aceasta este o manifestare a autorității lui Dumnezeu.

Pe când mă recuperam, am ascultat țipetele puternice de durere ale unora dintre pacienții din același salon, iar unii dintre ei gemeau constant, dar nu am simțit nicio durere. Am știut clar în inima mea că lipsa durerii de la incizii era în totalitate minunata faptă a lui Dumnezeu. Am perceput iubirea lui Dumnezeu, iar mulțumirile și slăvirile lui Dumnezeu curgeau din inima mea. După-amiaza, doctorul însărcinat cu cazul meu a venit și m-a întrebat: „Doamnă, inciziile vă dor cumva? Simțiți vreun disconfort?” Și am răspuns: „Vă mulțumesc pentru grijă, dar nu simt nici un disconfort.” Trei zile mai târziu, doctorul a văzut că mă recuperam foarte bine și m-a transferat într-un salon normal. Am văzut pacienți fără diabet care au avut nevoie de patru sau cinci zile pentru recuperare după o operație înainte de a fi transferați din secția de terapie intensivă, și totuși, în ciuda vârstei mele înaintate și a faptului că aveam diabet- ceea ce însemna că inciziile mele erau, fără îndoială, mai greu de vindecat- am fost capabilă să mănânc mâncare solidă la doar trei zile de la operație. Mă recuperam, de asemenea, mai rapid decât alți oameni, iar asta era într-adevăr marea putere a lui Dumnezeu și marea Sa iubire pentru mine.

În zilele ce au urmat, soțul meu îmi citea deseori cuvintele lui Dumnezeu și eu chibzuiam asupra lor, reflectând la lucrarea de mântuire pe care Dumnezeu o îndeplinise asupra mea și am simțit cu adevărat cât de reală este iubirea lui Dumnezeu. În ciuda faptului că am fost chinuită de boală, astfel încât am oscilat între viață și moarte, Dumnezeu a fost mereu cu mine și nu m-a părăsit niciodată: de fiecare dată când deveneam negativistă și slabă și îmi pierdeam credința, cuvintele lui Dumnezeu mă conduceau și mă îndrumau, dându-mi credință și putere. Cu Dumnezeu ca sprijin neclintit, nu aveam să mai fiu slabă de inimă și temătoare; când m-am bazat sincer pe Dumnezeu și am fost gata să mă încredințez cu totul lui Dumnezeu și să mă supun orchestrațiilor și aranjamentelor Sale, Dumnezeu nu doar că mi-a permis să trăiesc, dar mi-a alinat și durerea trupească. Asta mi-a permis să văd minunatele fapte ale lui Dumnezeu și să simt iubirea lui Dumnezeu. Doar prin această experiență am ajuns să realizez că, deși această întrupare a lui Dumnezeu nu afișează semne și minuni în lucrarea Sa, puterea cuvintelor lui Dumnezeu depășește de departe puterea arătării de semne și minuni; cuvintele lui Dumnezeu chiar sunt adevărul, ele pot deveni viața oamenilor și sunt deopotrivă principiile și direcția acțiunilor noastre.

După ceva timp, inciziile mele s-au vindecat foarte bine și pe când pacienții care avuseseră aceeași operație ca și mine încă nu puteau să se miște, eu puteam să mă plimb pe afară cu ajutorul soțului meu. Doctorii și colegii pacienți erau uimiți să vadă asta. Am știut foarte clar în inima mea că recuperarea atât de rapidă a trupului meu era fapta lui Dumnezeu, binecuvântarea lui Dumnezeu și iubirea lui Dumnezeu, pentru că doar Dumnezeu putea face să se întâmple un asemenea miracol!

Două săptămâni mai târziu, când am fost externată din spital, doctorul mi-a spus: „Sunt alți șapte oameni în acest spital cu aceeași boală ca și dumneavoastră și doar a dumneavoastră a fost cauzată de diabet. Starea dumneavoastră a fost mai gravă decât a lor și totuși sunteți prima care se recuperează. Chiar te pune pe gânduri! Mai există încă o umflătură în pericardul dumneavoastră care rămâne, totuși, un pericol. Trebuie să vă întoarceți la spital peste o lună pentru o consultație. Dacă această umflătură continuă să crească, atunci trebuie să faceți altă operație.” Auzindu-l pe doctor spunând acest lucru, nu m-am mai simțit speriată sau îngrijorată și mi-am spus: „Am trecut printr-o boală atât de gravă și Dumnezeu nu m-a făcut să mor. Am văzut autoritatea lui Dumnezeu și acum am o credință chiar mai mare să mă bazez pe Dumnezeu. Îmi voi încredința boala în mâinile lui Dumnezeu și Îl voi lăsa pe El să preia controlul.” După aceea, doctorul mi-a prescris niște medicamente și m-am întors acasă. După ce am ajuns acasă, mi-am petrecut fiecare zi citind cuvintele lui Dumnezeu și cântând slăvirile lui Dumnezeu cu frații și surorile, bucurându-mă de iubirea lui Dumnezeu. M-am simțit atât de eliberată și liberă, iar boala mi-a zburat complet din minte.

Când m-am întors la spital pentru control o lună mai târziu, fiecare indicator fizic arăta normal și umflătura din pericard dispăruse. Încă o dată, aceasta mi-a permis să văd minunatele fapte ale lui Dumnezeu și iubirea Lui pentru mine.

După ce am trecut prin acest botez, am înfruntat viitorul mai puternică decât înainte

Pe când eram în mașină pe drumul spre casă, am privit plopii albi înalți pe fiecare parte și m-am gândit: „Ei toți sunt sub domnia lui Dumnezeu. Ei acceptă botezul vântului, înghețului, ninsorii și ploii tot timpul anului și viața din ei devine chiar mai puternică și mai îndărătnică. Această boală gravă pe care am avut-o a fost ca și cum aș fi trecut prin botezul vieții; nu doar că mi-a purificat iubirea pentru Dumnezeu, dar mi-a și sporit credința în Dumnezeu.” Atunci m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu care spun: „Forța vieții lui Dumnezeu poate triumfa în fața oricărei puteri, mai mult decât atât, depășește orice putere. Viața Lui este veșnică, puterea Lui este extraordinară, iar forța vieții Lui nu poate fi întrecută ușor de nicio ființă creată sau forță inamică. Forța vieții lui Dumnezeu există și emană strălucirea sa uimitoare, indiferent de timp sau loc. Viața lui Dumnezeu rămâne mereu neschimbată, în ciuda răsturnărilor cerului și pământului. Toate lucrurile sunt trecătoare, dar viața lui Dumnezeu încă rămâne, deoarece Dumnezeu este sursa existenței tuturor lucrurilor și baza existenței lor. Viața omului provine de la Dumnezeu, existența cerului se datorează lui Dumnezeu, iar existența pământului apare din puterea vieții lui Dumnezeu. Niciun obiect însuflețit nu poate depăși suveranitatea lui Dumnezeu și nimic viu nu poate să se desprindă de sub sfera autorității lui Dumnezeu” („Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice” din Cuvântul Se arată în trup). Nu m-am putut abține să nu oftez de emoție: autoritatea și puterea cuvintelor lui Dumnezeu sunt cu adevărat atât de mari! La început, Dumnezeu a creat cerurile și pământurile și toate ce sunt în ele cu cuvinte și, datorită cuvintelor lui Dumnezeu, toate lucrurile trăiesc și se înmulțesc în baza regulilor predestinate de Dumnezeu, generație după generație. În zilele de pe urmă, Dumnezeu exprimă întregul adevăr ce purifică și mântuiește omul, ba chiar mai mult, adevărul lui Dumnezeu este rădăcina supraviețuirii noastre și direcția pe care trebuie să o urmăm. Când viața și moartea mea atârnau în balanță, cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și curaj. Ele mi-au permis să învăț cum să mă bazez pe Dumnezeu și să mă gândesc la Dumnezeu în timpul bolii mele, ele m-au îndrumat să îmi înving teama de moarte și să biruiesc constrângerile morții. Chiar am câștigat atât de mult în timpul acestei experiențe!

Îmi doresc doar să cred în Dumnezeu, să îmi îndeplinesc datoria cu seriozitate pentru restul vieții mele și să răsplătesc iubirea și mântuirea lui Dumnezeu. Slavă Ție, Dumnezeule!

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Citiți mai multe articole cu mărturii creștine.

#Calea vieții veșnice #Epoca Harului și Epoca Împărăției #zilele de pe urmă

1 note · View note

saintelegembisericaluidumnezeu · 5 years ago

Text

Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (3)

Rezultatul care trebuie obținut din lucrarea de cucerire este, în primul rând, ca trupul omului să înceteze să se răzvrătească, adică, mintea omului să dobândească o nouă înțelegere a lui Dumnezeu, inima lui să-L asculte, în totalitate, iar el să se hotărască să fie pentru Dumnezeu. Modul cum se schimbă temperamentul sau trupul unui om nu stabilește dacă acesta a fost sau nu cucerit. Mai degrabă, când gândirea, conștiința și rațiunea omului se schimbă – adică, atunci când se schimbă întreaga ta atitudine mentală – atunci ai fost cucerit de Dumnezeu.

Când te-ai hotărât să asculți și ai adoptat o nouă mentalitate, când nu mai aduci niciuna dintre propriile tale noțiuni sau intenții cuvintelor și lucrării lui Dumnezeu și când creierul tău poate gândi în mod normal, adică, atunci când poți depune efort pentru Dumnezeu cu toată inima ta – o astfel de persoană este cineva care este pe deplin cucerit. Pe tărâmul religiei, mulți oameni pătimesc în mod semnificativ toată viața lor, supunându-și corpul sau purtându-și crucea, chiar suferind și îndurând până la ultima lor suflare! Unii încă postesc în dimineața morții lor. Toată viața, își refuză mâncarea bună și îmbrăcămintea frumoasă, punând accentul doar pe suferință. Ei sunt în stare să-și supună corpul și să se lepede de trup. Duhul lor este lăudabil pentru suferința îndelungată. Dar gândirea, noțiunile, atitudinea lor mentală și, într-adevăr, vechea lor natură – niciuna dintre acestea nu a fost deloc tratată. Ei nu au o înțelegere adevărată despre ei înșiși. Chipul lui Dumnezeu din mintea lor este cel tradițional al unui Dumnezeu abstract și nedeslușit. Hotărârea lor de a pătimi pentru Dumnezeu vine din râvna și din natura lor pozitivă. Chiar dacă ei cred în Dumnezeu, nici nu-L înțeleg, nici nu cunosc voia Lui. Ei doar lucrează și suferă orbește pentru Dumnezeu. Ei nu pun niciun fel de preț asupra faptului de a fi pătrunzători și nu prea le pasă de cum trebuie să se asigure că slujirea lor împlinește, de fapt, voia lui Dumnezeu. Ei știu chiar mai puțin cum să-L înțeleagă pe Dumnezeu. Dumnezeul pe care Îl slujesc nu este Cel în chipul Său inițial, ci Unul pe care ei înșiși L-au evocat, un Dumnezeu despre care au auzit sau Unul legendar aflat în scrieri. Apoi își folosesc imaginațiile bogate și inimile evlavioase ca să pătimească pentru Dumnezeu și să preia pentru El lucrarea pe care Acesta vrea s-o facă. Slujirea lor este prea inexactă, astfel încât, practic, nu există nimeni care-L slujește cu adevărat pe Dumnezeu într-un mod care să-I împlinească voia. Indiferent de cât sunt de dispuși să sufere, perspectiva lor inițială asupra slujirii și chipul lui Dumnezeu din mintea lor rămân neschimbate, pentru că ei nu îndurat judecata și mustrarea Lui, rafinamentul și desăvârșirea Lui și pentru că nimeni nu i-a condus cu adevărul. Chiar dacă ei cred în Isus Mântuitorul, niciunul dintre ei nu L-a văzut vreodată. Ei Îl cunosc doar prin legendă și zvonuri. Astfel, slujba lor nu înseamnă decât să slujească la întâmplare, cu ochii închiși, ca un orb care îl slujește pe propriul tată. Ce se poate obține, în cele din urmă, prin acest tip de slujire? Și cine ar aproba-o? De la început până la sfârșit, slujirea lor nu se schimbă deloc niciodată. Ei primesc doar lecții făcute de om și își bazează slujirea numai pe naturalețea lor și pe ceea ce ei înșiși iubesc. Ce recompensă ar putea culege acest lucru? Nici măcar Petru, care L-a văzut pe Isus, nu știa cum să slujească într-un mod care să împlinească voia lui Dumnezeu. Abia la sfârșit, când era bătrân, a ajuns să înțeleagă. Ce spune acest lucru despre acei orbi care nu au experimentat niciun fel de tratare sau emondare și nu au avut pe nimeni care să-i călăuzească? Slujirea de astăzi a multora dintre voi nu este ca cea a acestor orbi? Toți cei care nu au primit judecată, emondare și tratare și nu s-au schimbat – nu sunt ei cei cuceriți incomplet? La ce folosesc astfel de oameni? Dacă gândirea, înțelegerea vieții și înțelegerea ta despre Dumnezeu nu arată nicio schimbare nouă și nu rezultă nici măcar într-un mic câștig real, nu vei realiza niciodată nimic remarcabil în slujirea ta! Fără o viziune și fără o nouă înțelegere a lucrării lui Dumnezeu, nu poți fi o persoană cucerită. Modul tău de a-L urma pe Dumnezeu va fi apoi ca modul celor care pătimesc și postesc – va avea o valoare mică! Eu spun că slujirea lor este inutilă tocmai pentru că este puțină mărturisire în ceea ce fac aceștia! De-a lungul vieții lor, acei oameni suferă, petrec timp în închisoare și, în fiecare moment, îndură, pun accentul pe dragoste și bunătate și își poartă crucea. Sunt defăimați și respinși de lume și au experimentat toate greutățile. Ei ascultă până la capăt, dar, totuși, ei nu sunt cuceriți și nu pot oferi nicio mărturie despre faptul că sunt cuceriți. Ei nu au suferit puțin, însă, în interiorul lor, nu-L cunosc deloc pe Dumnezeu. Nu au fost tratate niciuna dintre vechile lor gânduri, vechile noțiuni, practici religioase, înțelegeri făcute de om și idei umane. Nu există absolut nicio înțelegere nouă în ele. Nici măcar o parte din ceea ce înțeleg ei despre Dumnezeu nu este adevărată sau corectă. Ei au înțeles greșit voia lui Dumnezeu. Poate aceasta să fie pentru slujirea lui Dumnezeu? Cu toate că L-ai înțeles pe Dumnezeu în trecut, astăzi presupui că păstrezi și continui să-ți bazezi înțelegerea despre Dumnezeu pe propriile tale noțiuni și idei, indiferent de ceea ce face El. Adică, presupui că nu posezi nicio înțelegere nouă, adevărată despre Dumnezeu și că eșuezi să cunoști chipul real și firea adevărată ale lui Dumnezeu. Presupui că înțelegerea ta despre Dumnezeu este încă ghidată de gândirea feudală, superstițioasă, și încă se naște din închipuirile și noțiunile umane. Dacă acesta este cazul, atunci nu ai fost cucerit. Scopul Meu acum, când îți spun toate aceste cuvinte, este să-ți permită să înțelegi și să folosești aceste cunoștințe pentru a te conduce la o înțelegere corectă și nouă. Ele vizează, de asemenea, eliminarea acelor vechi noțiuni și cunoștințe vechi pe care le porți în tine, astfel încât să poți avea o nouă înțelegere. Dacă mănânci și bei cu adevărat cuvintele Mele, atunci înțelegerea ta se va schimba în mod considerabil. Atâta timp cât îți păstrezi o inimă ascultătoare pe măsură ce mănânci și bei cuvintele lui Dumnezeu, perspectiva ta va fi reconsiderată. Atâta timp cât poți accepta mustrările repetate, vechea ta mentalitate se va schimba treptat. Atâta timp cât vechea mentalitate este complet înlocuită cu cea nouă, practica ta se va schimba, de asemenea, corespunzător. În acest fel, slujirea ta va deveni din ce în ce mai țintită, din ce în ce mai capabilă să împlinească voia lui Dumnezeu. Dacă îți poți schimba viața, înțelegerea ta despre viața umană și multe dintre noțiunile tale despre Dumnezeu, atunci puritatea ta se va diminua treptat. Acest lucru și nimic altceva decât acesta, este rezultatul după ce Dumnezeu cucerește omul; aceasta este schimbarea care va fi văzută în om. Dacă în credința în Dumnezeu, tot ceea ce știi este să-ți supui corpul, să înduri și să suferi, iar ție nu-ți este limpede dacă ceea ce faci este bine sau rău, cu atât mai puțin pentru cine este aceasta, atunci cum poate duce la schimbare acest tip de practică?

Ar trebui să înțelegeți că ceea ce vă cer nu este să vă fie ținut în robie corpul sau să vă fie controlat creierul și împiedicat să aibă gânduri arbitrare. Acesta nu este nici scopul lucrării, nici lucrarea care trebuie făcută chiar acum. Chiar în acest moment, trebuie să aveți o înțelegere dintr-un unghi pozitiv, astfel încât să vă puteți schimba. Ceea ce trebuie cel mai mult să faceți este să vă înzestrați cu cuvintele lui Dumnezeu, adică să vă dotați pe deplin cu adevărul și viziunea care există înaintea voastră acum și apoi să mergeți și să le puneți în practică. Aceasta este responsabilitatea voastră. Nu vă cer să căutați și să câștigați o iluminare și mai mare. În prezent, pur și simplu nu aveți statura pentru aceasta. Ceea ce este nevoie de la voi este să faceți tot ce puteți pentru a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu. Trebuie să înțelegeți lucrarea lui Dumnezeu și să vă cunoașteți natura, substanța și acea veche viață a voastră. Trebuie să cunoașteți, în special, acele practici greșite din trecut și acțiunile voastre umane. Pentru a schimba, trebuie să începeți prin schimbarea gândirii voastre. Întâi, înlocuiți vechea voastră gândire cu cea nouă și lăsați noua gândire să vă guverneze cuvintele, acțiunile și viața. Aceasta este ceea ce se cere acum de fiecare dintre voi. Nu practicați și nu urmați orbește. Ar trebui să aveți o bază și o țintă. Nu vă păcăliți pe voi înșivă. Ar trebui să știți exact pentru ce este credința voastră în Dumnezeu, ce ar trebui să fie obținut din ea și în ce ar trebui să intrați chiar acum. Este imperativ să știi toate acestea.

Ridicarea vieții și creșterea calibrului este în ce ar trebui să intrați voi în prezent. În plus, trebuie să vă schimbați acele vechi perspective din trecut, să vă schimbați gândirea și noțiunile. Întreaga voastră viață are nevoie de reînnoire. Când se schimbă înțelegerea ta despre faptele lui Dumnezeu, când ai o nouă înțelegere a adevărului despre tot ceea ce spune El și când înțelegerea ta interioară este ridicată, viața ta se va schimba în bine. Tot ceea ce fac și spun acum oamenii este practic. Acestea nu sunt doctrine ci, mai degrabă, ceea ce oamenii au nevoie pentru viața lor și ce ar trebui să aibă. Aceasta este schimbarea care are loc în om în timpul lucrării de cucerire, schimbarea pe care omul ar trebui s-o experimenteze și este rezultatul după ce omul este cucerit. Când ți-ai schimbat gândirea, ai adoptat o nouă atitudine mentală, ți-ai răsturnat noțiunile, intențiile și raționamentele logice din trecut, ai aruncat acele lucruri adânc înrădăcinate în tine și ai câștigat o nouă înțelegere a credinței în Dumnezeu, atunci mărturiile pe care le dai vor fi ridicate și întreaga ta ființă se va fi schimbat cu adevărat. Toate acestea sunt lucrurile cele mai practice, cele mai realiste și cele mai fundamentale – lucruri care, în trecut, au fost greu de priceput pentru oameni și lucruri cu care nu au putut intra în contact. Ele sunt lucrarea adevărată a Duhului. Cum anume ai înțeles Biblia în trecut? O comparație rapidă de astăzi îți va spune. În trecut, i-ai pus pe un piedestal pe Moise, Petru, Pavel sau toate acele afirmații și perspective biblice. Acum, dacă ți se cere să pui Biblia pe un piedestal, ai face-o? Ai vedea că Biblia conține prea multe înregistrări scrise de om și că Biblia este doar o descriere a două etape ale lucrării lui Dumnezeu. Este o carte de istorie. Nu înseamnă că înțelegerea ta despre aceasta s-a schimbat? Dacă examinezi acum genealogia lui Isus dată în Evanghelia după Matei, ai spune: „Genealogia lui Isus? Aberații! Aceasta este genealogia lui Iosif, nu a lui Isus. Nu există nicio relație între Isus și Iosif.” Când examinezi acum Biblia, înțelegerea ta despre ea este diferită, adică perspectiva ta s-a schimbat, iar tu îi aduci un nivel mai înalt de înțelegere decât savanții religioși din vechime. Când cineva spune că există ceva în această genealogie, ai răspunde: „Ce se poate face? Mergi și explică. Isus și Iosif nu sunt înrudiți. Nu știi asta? Poate Isus să aibă o genealogie? Cum poate avea strămoși Isus? Cum poate fi El urmașul omului? Trupul Lui S-a născut din Maria; Duhul Lui este Duhul lui Dumnezeu, nu Cel al unui om. Isus este Fiul preaiubit al lui Dumnezeu, deci poate avea o genealogie? În timp ce, pe pământ, nu a fost un membru al omenirii, deci cum poate avea El o genealogie?” Când analizezi genealogia și explici, în mod clar, adevărul, împărtășind ceea ce ai înțeles, acea persoană va fi lăsată fără cuvinte. Unii oameni vor face referire la Biblie și te vor întreba: „Isus a avut o genealogie. Dumnezeul tău de astăzi are o genealogie?” Le vei spune apoi înțelegerea ta cea mai realistă. În acest fel, înțelegerea ta va fi obținut rezultate. Într-adevăr, Isus nu este deloc înrudit cu Iosif și, chiar mai puțin, cu Avraam. Doar că Isus S-a născut în Israel. Dar Dumnezeu nu este un israelit sau un descendent al israeliților. Doar pentru că Isus S-a născut în Israel, nu înseamnă că Dumnezeu este doar Dumnezeul israeliților. Numai pentru scopul lucrării Sale, El a făcut acest pas de a Se întrupa. El este Dumnezeul întregii creații din univers. Doar că El a făcut prima oară o etapă a lucrării în Israel și, după aceea, a început să lucreze în națiunile neamurilor. Totuși, oamenii L-au considerat pe Isus ca fiind Dumnezeul israeliților și, mai mult decât atât, L-au plasat printre aceștia și printre urmașii lui David. Biblia spune că, la sfârșitul zilelor, numele lui Iahve va fi mare printre națiunile neamurilor, adică Dumnezeu va lucra în acestea în zilele de pe urmă. Faptul că El a fost întrupat în Iudeea, în acele timpuri, nu arată că Dumnezeu îi iubește doar pe evrei. Aceasta s-a întâmplat doar pentru că a fost cerut de lucrare. Nu se poate spune că Dumnezeu trebuia să Se fi întrupat în Israel (pentru că israeliții erau poporul Său ales). Oamenii aleși ai lui Dumnezeu nu se găsesc și în națiunile neamurilor? După ce Isus a terminat de lucrat în Iudeea, lucrarea s-a extins la națiunile neamurilor. (Națiunile din afara Israelului sunt denumite, în mod obișnuit, „națiunile neamurilor”; „națiunile neamurilor” nu indică faptul că acele locuri nu au oameni aleși; mai degrabă, națiunile din afara Israelului sunt numite, în mod colectiv, „națiunile neamurilor.”) Într-adevăr, acele națiuni ale neamurilor au fost populate și de poporul ales al lui Dumnezeu; doar că, în acea perioadă, nu s-a făcut nicio lucrare acolo. Oamenii pun un astfel de accent pe Israel, deoarece primele două etape ale lucrării au avut loc în Israel, în timp ce nu s-a făcut nicio lucrare în rândul națiunilor neamurilor. Lucrarea în națiunile neamurilor începe doar astăzi și, de aceea, oamenii reușesc cu greu să o accepte. Dacă poți să înțelegi cu claritate toate aceste lucruri, poți înțelege cu exactitate și vizualiza corect toate aceste chestiuni, vei avea o înțelegere corectă a Dumnezeului de astăzi și din trecut și va fi mai înaltă decât înțelegerea lui Dumnezeu avută de sfinți de-a lungul istoriei. Dacă astăzi experimentezi lucrarea și auzi cuvântarea personală a lui Dumnezeu, totuși nu ai nicio înțelegere în totalitate a lui Dumnezeu; dacă rămâne căutarea ta așa cum a fost întotdeauna și nu este înlocuită cu nimic nou; și, mai ales, dacă experimentezi toată această lucrare cuceritoare, dar, în cele din urmă, nu poate fi văzută în tine niciun fel de schimbare, atunci credința ta nu este la fel ca acelora care caută pâine doar pentru a-și satisface foamea? În acel caz, lucrarea de cucerire nu va fi obținut niciun rezultat în tine. Atunci nu vei deveni cineva care trebuie să fie eliminat?

La încheierea întregii lucrări de cucerire este imperativ ca voi toți să înțelegeți că El nu este numai Dumnezeul israeliților ci, mai degrabă, Cel al întregii creații. El a creat întreaga omenire, nu doar pe israeliți. Dacă spui că El este doar Dumnezeul israeliților sau că este imposibil ca El să fie întrupat în orice națiune din afara Israelului, atunci tot nu ai ajuns la niciun fel de înțelegere în timpul lucrării de cucerire și nu recunoști deloc că El este Dumnezeul tău. Tot ceea ce recunoști este că El S-a mutat din Israel în China și este forțat să fie Dumnezeul tău. Dacă acesta este modul în care încă vezi lucrurile, atunci lucrarea Mea a fost neroditoare în tine, iar tu nu ai înțeles nimic din ce am spus Eu. În final, dacă tu, ca și Matei, scrii din nou o genealogie pentru Mine, găsește-Mi un strămoș potrivit și o sursă corectă – astfel că, Dumnezeu are două genealogii pentru cele două întrupări ale Sale – atunci, nu ar fi aceea cea mai mare glumă din lume? Nu ai deveni tu, această „persoană bine intenționată”, care Mi-a găsit o genealogie, cineva care L-a împărțit pe Dumnezeu? Ești capabil să-ți asumi povara acestui păcat? După toată această lucrare de cucerire, dacă tot nu crezi că El este Dumnezeul întregii creații, dacă tot crezi că El este doar Dumnezeul israeliților, nu ești cineva care I se împotrivește, în mod deschis, lui Dumnezeu? Scopul de a te cuceri astăzi este ca tu să recunoști că El este Dumnezeul tău și al celorlalți și, cel mai important, Dumnezeul tuturor celor care Îl iubesc și al întregii creații. El este Dumnezeul israeliților și al poporului Egiptului. El este Dumnezeul britanicilor și al americanilor. El nu este doar Dumnezeul lui Adam și al Evei, ci și al tuturor urmașilor lui Adam și ai Evei. El este Dumnezeul a tot ce este în Ceruri și pe pământ. Familia israelită și toate familiile neamurilor asemănătoare sunt în mâinile unui singur Dumnezeu. Nu numai că a lucrat în Israel timp de câteva mii de ani și S-a născut odinioară în Iudeea, dar astăzi El coboară în China, acest loc unde marele balaur roșu stă încolăcit. Dacă, fiind născut în Iudeea Îl face Împărat al iudeilor, atunci coborârea printre voi toți astăzi, nu-L face Dumnezeul vostru? El i-a condus pe israeliți și S-a născut în Iudeea și, de asemenea, într-un ținut al neamurilor. Nu este toată lucrarea Lui pentru întreaga omenire pe care a creat-o? Îi iubește El pe israeliți însutit și le urăște pe neamuri înmiit? Aceasta nu este noțiunea voastră? Voi sunteți cei care nu-L recunoașteți pe Dumnezeu; nu este faptul că El nu a fost niciodată Dumnezeul vostru. Voi sunteți cei care-L resping pe Dumnezeu; nu El este Cel care nu dorește să fie Dumnezeul vostru. Cine dintre cei creați nu este în mâinile Atotputernicului? În cucerirea voastră de astăzi, scopul nu este acela ca voi să recunoașteți că El nu este nimeni altul decât Dumnezeul vostru? Dacă încă mai susțineți că El este doar Dumnezeul israeliților și încă susții că originea nașterii Lui este casa lui David din Israel, că nicio altă națiune decât Israelul nu este calificată să-L „producă” pe Dumnezeu și, chiar și mai puțin, că orice familie a neamurilor nu este capabilă să primească personal lucrarea lui Iahve – dacă tot crezi astfel, atunci, aceasta nu te face un opozant încăpățânat? Nu te concentra întotdeauna pe Israel. Dumnezeu este chiar aici, printre voi, astăzi. Nici să nu continui să privești spre Cer. Nu mai tânji după Dumnezeul tău din Cer! Dumnezeu a venit în mijlocul vostru, deci cum poate fi El în Cer? Nu ai crezut prea mult timp în Dumnezeu, totuși, ai multe noțiuni despre El, până în punctul în care nu îndrăznești să crezi, pentru o clipă, că Dumnezeul israeliților ar binevoi să vă onoreze cu prezența Lui. Chiar și mai puțin îndrăzniți să vă gândiți la modul în care L-ați putea vedea pe Dumnezeu arătându-Se personal, având în vedere cât de insuportabil de întinați sunteți. De asemenea, nu v-ați gândit niciodată cum ar putea Dumnezeu să coboare personal într-un ținut al neamurilor. El ar trebui să coboare pe Muntele Sinai sau pe Muntele Măslinilor și să Se arate israeliților. Nu sunt toate neamurile (adică, oameni din afara Israelului) obiecte ale urii Sale? Cum ar putea să lucreze El personal printre ei? Toate acestea sunt noțiunile profund înrădăcinate pe care le-ați dezvoltat de-a lungul multor ani. Scopul de a vă cuceri astăzi este să sfărâmați aceste noțiuni ale voastre. Prin aceasta, ați văzut că Dumnezeu S-a arătat personal printre voi – nu pe Muntele Sinai sau pe Muntele Măslinilor, ci printre oamenii pe care El nu i-a condus niciodată în trecut. După ce Dumnezeu a făcut cele două etape ale lucrării Sale în Israel, israeliții și toate neamurile asemănătoare au ajuns să găzduiască această noțiune: în timp ce este adevărat că Dumnezeu a creat toate lucrurile, El este dornic să fie doar Dumnezeul israeliților, nu al neamurilor. Israeliții cred următoarele: El nu poate fi decât Dumnezeul nostru, nu al vostru, neamurilor, și pentru că nu-L venerați pe Iahve, Iahve – Dumnezeul nostru – vă urăște. Acei evrei cred în continuare aceasta: Domnul Isus a preluat chipul nostru, popor evreu, și este un Dumnezeu care poartă semnul poporului evreu. Dumnezeu lucrează printre noi. Chipul lui Dumnezeu și al nostru sunt asemănătoare; chipul nostru este aproape de cel al lui Dumnezeu. Domnul Isus este Împăratul nostru, al evreilor; neamurile nu sunt apte să primească o mântuire atât de mare. Domnul Isus este jertfa de păcat pentru noi, evreii. Doar pe baza celor două etape ale lucrării, israeliții și poporul evreu au format aceste numeroase noțiuni. Ei Îl pretind, în mod autoritar, pe Dumnezeu pentru ei înșiși, fără a admite că El este, de asemenea, Dumnezeul neamurilor. În acest fel, Dumnezeu a devenit un gol în inimile neamurilor. Acest lucru este din cauza faptului că toată lumea a ajuns să creadă că El nu vrea să fie Dumnezeul neamurilor și că îi place doar pe israeliți – poporul Său ales – și îi iubește pe evrei, în special pe ucenicii care L-au urmat. Nu știi că lucrarea pe care Iahve și Isus au făcut-o este pentru supraviețuirea întregii omeniri? Acum recunoști că El este Dumnezeul vostru, al tuturor celor născuți în afara Israelului? Nu este Dumnezeu chiar aici, în mijlocul vostru, astăzi? Acest lucru nu poate fi un vis, nu-i așa? Nu acceptați această realitate? Nu îndrăzniți să credeți sau să vă gândiți la aceasta. Indiferent de modul în care vedeți lucrurile, nu este Dumnezeu chiar aici, în mijlocul vostru? Încă vă este teamă să credeți aceste cuvinte? Începând cu ceastă zi, nu sunt poporul Său ales toți oamenii cuceriți și toți cei care vor să fie discipolii Lui? Nu sunteți voi toți, cei care sunteți astăzi adepți, poporul ales din afara Israelului? Statutul vostru nu este același cu cel al israeliților? Nu sunt toate acestea ceea ce ar trebui să recunoașteți? Nu este acesta scopul lucrării cuceririi voastre? Din moment ce Îl puteți vedea pe Dumnezeu, atunci, El va fi Dumnezeul vostru pentru totdeauna, de la început și în viitor. El nu vă va abandona, atâta timp cât toți sunteți dornici să-L urmați și să fiți creațiile Sale loiale și ascultătoare.

Indiferent de cât de puternică este hotărârea lui actuală de a-L iubi pe Dumnezeu, omul a devenit, în general, ascultător și a urmat până în ziua de astăzi. Până la sfârșit, când se încheie această etapă a lucrării, omul nu se va pocăi complet. Adică, atunci oamenii vor fi cu adevărat cuceriți. Chiar acum ei sunt doar în procesul de a fi cuceriți. În momentul în care se încheie lucrarea, ei vor fi complet cuceriți, dar nu chiar acum! Chiar dacă toată lumea este convinsă, aceasta nu înseamnă că oamenii au fost complet cuceriți. Acest lucru este din cauza faptului că, în prezent, oamenii au văzut doar cuvinte și nu evenimente bazate pe fapte, iar ei încă se simt nesiguri, indiferent de cât de profund cred. De aceea, numai cu acel ultim eveniment faptic – cuvintele care devin realitate – oamenii vor fi complet cuceriți. Chiar acum, acești oameni sunt cuceriți pentru că aud despre multe taine de care nu au auzit niciodată. Dar în interiorul fiecăruia dintre ei, caută încă și așteaptă câteva evenimente faptice care le permit să vadă că fiecare cuvânt al lui Dumnezeu este actualizat. Doar atunci vor fi complet convinși. Doar când, în cele din urmă, toți au văzut aceste realități faptice actualizate, iar acestea i-au făcut să fie siguri, ei vor arăta convingere în inimile lor, în discursul lor și în ochii lor și vor fi pe deplin convinși din adâncul inimilor lor. Aceasta este natura omului. Trebuie să vedeți că toate cuvintele se adeveresc, să vedeți câteva evenimente factuale care se întâmplă și să vedeți dezastre care li se întâmplă anumitor oameni, iar atunci veți fi pe deplin convinși în adâncul sufletului. Ca și evreii, continuați să acordați o mare importanță semnelor și minunilor. Continuați încă să nu vedeți că există semne și minuni și că se întâmplă lucruri reale care sunt menite să vă deschidă foarte mult ochii. Fie că cineva coboară din cer, fie că este un stâlp de nori care vă vorbește sau că Eu îl exorcizez pe unul dintre voi, ori că glasul Meu bubuie ca un tunet printre voi, voi ați vrut și veți dori întotdeauna să vedeți acest tip de eveniment. Se poate spune că, în credința în Dumnezeu, dorința voastră cea mai mare este să-L vedeți pe Dumnezeu venind și arătându-vă personal un semn. Atunci veți fi mulțumiți. Pentru a vă cuceri pe voi, oamenii, Eu trebuie să realizez o lucrare asemănătoare cu crearea lumii și apoi să adaug un semn. Apoi, inimile voastre vor fi cucerite complet.

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Devoțional zilnic vă vor garanta o resursă bogată pentru viață și vă vor ajuta să Îl cunoașteți pe Domnul. Citiți mai multe.

#Revenirea lui Isus #Calea vieții veșnice #Biblia #Duhul Sfânt #Urmând voia lui Dumnezeu

0 notes

spiritual123 · 4 years ago

Photo

Epilog. Spiritul Îndureratei Creativități (ix)

... Eu demult stau lângă tine, văd cum te zbați, epuizat, și în zădar chemi viziuni înșelătoare ale Somnului, fratelui meu viclean. Iată te voi acoperi cu marginea hainei mele, mă voi atinge de pleoapele tale și îți voi da pe o clipă ceea ce oamenii răspicat numesc Inițiere în Mistere. Am să-ți vorbesc acolo, adânc în lăuntric, iar tu vei vedea totul despre cei îți voi vorbi.

Tocmai m-am întors din sferele cosmice. Știi, am zburat într-acolo să-l caut pe Thales Arghiveanul. Dar nu l-am găsit – el nu mai e acolo. Cineva mi-a spus că el a plecat spre regatul Eladei Adormite și se plimbă acolo în tăcere, singuratic și sumbru, printre ruinele palide ale templelor antice, în sacrele crânguri misterioase, pline de timidă și melancolică lumină a Selenei, în tărâmul viselor uitate, pe marmura rugăciunilor sculptate, cântărilor apuse și somnului de moarte a istoriei omenirii. Acolo, la templul distrus al Pallas Athenei, în livada de măslini, învăluit în valuri de miros somnifer, este situat un sarcofag regal din minunata marmură de Carrara; alene pâlpâie peste el o flacăra rătăcitoare azurie de forma Marelui Far al Eternității. Cu inscripții secrete pe sarcofag este sculptat:

Thales DIOSMEGHISTOS[1]

fiul lui Argos

Marele Inițiat

al Thebei regale

Și mult, mult foarte – știu eu, Spiritul Îndureratei Creativități, – va sta aici, la sarcofagul său, marele înțelept, fiul adormit cu somnul Cosmosului apus al Elladei, minunat magician, fratele Reginei Șerpoaie, distrugătorul regatului frumoasei Balchis, puternică rațiune a elementelor, cel care șezuse la dreapta lui Dumnezeu în modesta grădină din Magdala, Thales din Argos.

Și când împărăția Greciei Dormitânde, balansând pe firele argintii de vise, a dispărut în nesfârșitele ascunzișuri ale Existenței, eu mi-am desfăcut aripile și am zburat peste valurile blânde ale Mării Egee într-acolo unde cununa suferinței umane a fost pusă pe fruntea lui Dumnezeu. Și vântului sufocant al deșertului i-am aruncat întrebarea nerostită:

- Unde este rabinul Israel, marele și puternicul caldeean, servitor al groaznicului Adonai, Marele Preot al lui Israel, fiul avraamitului Iacov.

Și am văzut cum s-au învolburat djinnii – spiritele deșertului, care până acum dormitau pașnic în crăpăturile stâncilor falnici, ridicate printre nesfârșitele mări dogoritoare de nisip, și cum s-au grăbit ei spre suprafața lipsită de viață și palidă a Mării Moarte, și au trezit acolo gardienii adormiți ai orașelor din străfunduri, și speriat le-au șoptit:

- Cineva îl caută pe mare caldeean Israel, fiul avraamitului Iacob, regele Urr-ului din Caldeea, purtătorul peceții lui Solomon!

Și cu-n zăngănit liniștit au căzut pe nisip razele Lunii, și căzând, s-au împrăștiat în hoarde de spirite lunare, cei cărora le place să se joace cu bolnavii copii adormiți. Ei m-au înconjurat și îmi foșneau:

- Spirite, îl cauți pe rabin Israel, slujitorul Dumnezeului Lunar. Zboară cu noi, noi știm, îți vom arăta...

Și am ajuns în inima deșertului fierbinte. Nici un tufar, nici un copac nu erau în jur. Doar pe ici și colea de sub acoperământul nisipos ieșea câte-un os al caravanelor cândva decedate.

Și spiritele Lunii i-au chemat pe djinni ce zburau sfios după ele și le-au spus să îndepărteze acoperământul de nisip. S-au rotit djinnii și-au ridicat o tornadă, care a măturat nisipul, iar sub el s-a revelat o mare lespede de bazalt negru, iar pe ea – cu scrieri secrete s-a arătat:

ISRAEL

fiul evreului Iacov

Mare Preot al lui Israel

Regele Urr-ului Caldeean

Și spiritele Lunii, zumzăind încet, s-au lipit de lespede și-o sărutau, turnând peste ea lumina extincției.

- Spirite ale Lunii! – le-am zis. - Duceți-mă spre Marelui Emelsedek, cel fără început și fără sfârșit - Regele și Tatăl planetei, cel al cărui nume adevărat e Tăcere!

Și cu-o lumină argintie au râs spiritele Lunii

- Iată spirit, care nu știe adevărul! Vrei să-l vezi pe cel al cărui nume adevărat e Tăcere? El demult a plecat de aici. Caută-l în Țara Arătărilor Pătimașe și Viselor False! Ea acolo se așterne – după cârdul muntos al Suferințelor Umane, după Calea Neagră a Veșnicei Morți, după grădinile pietrificate ale Viselor Neîmplinite, după somnoroasele lacuri ale Speranțelor Prematur Stinse.[2]

Și mi-am desfăcut uriașele aripi sure – iar ele se întind de la un pol la altul – și am zburat. Iată pe lângă mine ca avalanșe grele se roteau groaznic huruind sferele uriașe planetare, încinse cu panglici de foc ale curenților electrici; împingând straturi de nori cosmici, străfulgerau, radiind cu lumina lipsită de viață a dăunătoarelor cețuri nenăscute, cometele; zburau pe alături, incinerând totul cu căldură teribilă, izvoarele Luminii Universului – arzătoarele stele-sori...

Iar eu tot zburam într-acolo - în profunzimea Eternității inexistente - în adâncimile sumbre ale creației...

Și am trecut lacurile somnoroase ale Speranțelor Prematur Stinse, grădinile pietrificate ale Viselor Neîmplinite, calea neagră a Morții Veșnice și cârdul muntos al Suferințelor Umane. Și iată – în fața mea s-a arătat Țara Arătărilor Pătimașe și Viselor False.

Și era aceea vale îngustă, lungă și două astre peste ea: primul – Luna cu templul lui Adonai ridicat pe ea, dar ea nu era o însoțitoare obișnuită a Pământului, lumina-i era mai moartă – de parcă un gigantic mormânt lumina lumii cu razele Marei Putreziri, Marii Descompuneri; iar al doilea - Soarele, dar nu dezinteresatul Soare fierbinte al Pământului, ci un cuptor de foc, unde permanent se ardeau și din nou se ridicau din cenușă nenumărate Arătări Pătimașe și Vise False.

Și era aici valea Ierburilor Colorate, unde halourile pale ale florilor eterice răspândeau jeturi de moarte, dar cu arome dulci ale Uitării; erau lacuri acoperite cu un covor de crini de-un alb mortal si nuferi galbeni – embleme ale Răului Imaginar; erau înșirate grădini cu frunze de-un verde de plumb, unde fiecare copac emana smoală toxică a Înțelegerilor Înșelătoare. Și pe nenumăratele cărări rătăceau cu pași greșiți, clătinați oameni palizi, scheletici cu ochi ce ardeau cu foc de febră, aprins de respirația magică a opiului, hașișului și altor otrăvuri. Unii erau îmbrăcați în hainele preoților egipteni și faraonilor, în timp ce alții - în tunici stropite cu sânge ale sfinților creștini, iar alții - în mantii de alchimiști medievali, a patra categorie - în veșmântul hindușilor, a cincea - în mantie roșie de catifea ca la Mefisto... Toți aceștia se întâlneau și se ciocneau, se îndepărtau, dară, nevăzându-se reciproc, tot cu același pas greșit, clătinat, ei mergeau spre un râu larg, care în tăcere își rostogolea valurile noroase, galbene ca fierea marelui Șerpe, și beau din el repede și cu nerăbdare...

Și era asta Marele Râu al Falsei Înțelepciuni. Și, în măsura în care ei beau și beau, pe malurile râului apăreau din ceața otrăvitoare construcții fantomatice: ba pagode hinduse, ba temple egiptene și grecești, ba biserici și palate neobișnuite. Și oamenii cu ochii scânteind de nebunie intrau în ele, săvârșind ritualuri și slujbe imaginare, și în privirile bolnăvicioase se ridicau fantome ale oamenilor care niciodată nu au trăit sau deja-s demult-demult morți, și nebunii îi încoronau capurile lor palizi, cu ochi morți, cu diademe ciudate din pietre contrafăcute, cu tiare încornorate preoților antici și klafte de faraoni. Și ei, acești oameni, scriau cărți - cărți mari, groase și le legau în piele de porc, și erau în ele litere de-un sânge mort, iar de pe paginile lor se ridicau la cer spirale de negri aburi otrăvitoare.

Mai departe se așterneau drumuri însoțite de arbuști spinoși de porumbar, arbuști de beladona și orhidee pale; plini de sudoare și sânge, umblau pe ele oamenii, căzând și ridicându-se, cu nebunie în ochi și extaz în inimi, iar când ajungeau la capătul drumului, el se dovedea a fi începutul. Și peste tot pe drumuri existau însemne, care numeau calea, și cei care mergeau pe o cale, îi socoteau pe alții proști și dușmani, fără a-și da seama că toate drumurile începeau și convergeau în același punct.

Și era liniștită și silențioasă Țara Arătărilor Pătimașe și Viselor False. Dar oamenii auzeau muzică ca în vis. Și erau aici fantome ale marilor deșerturi și mărilor mări; ciudate corăbii le navigau, și toate ele pluteau spre o destinație necunoscută, la fel și caravanele fantomă dispăreau în întinderi necunoscute.

- Ei vor intra în văile de rai ale Extazului! – spuneau oamenii.

Oh, eu am văzut aceste văi – acestea erau gropi negre și alungite, unde se găseau morminte mâncate de viermi, iar oamenii cădeau în ele cu chipuri distorsionate de convulsiile extazului fericit, ei cădeau șoptind rugăciuni sau mantre din străvechile vrăji...

Și era aici un munte, iar pe munte ședea, invizibil pentru oameni, El - Domnul Țării Arătărilor Pătimașe și Viselor False.

Și el era chipeș, trist și liniștit. Și când au foșnit peste el aripile mele, căci lungimea lor îl acoperea și pe el, - el m-a privit cu ochi fără fund, și un zâmbet i-a jucat pe buzele-i palide și frumoase.

- Privește, - a spus el – la regatul meu. Oare nu-s eu un binefăcător pentru supușii mei? Oare nu la mine vin cei umiliți și jigniți, insultați și oprimați? Oare nu eu dau buzelor însetate, ofilite amfora cu băutura minunată a Marei Fantezii? Și spune: oare nu e benefic jugul meu? Oh, și chiar de mulți din ei mă insultă - dragostea mea pentru ei e mai presus de toate!

El a râs încet și în râsul lui eu am auzit țipetele a mii și mii de generații suferinde. Da, ele s-au înecat în râsul liniștit al Domnului Țării Arătărilor Pătimașe și Viselor False. Și când el râdea, pe panta muntelui, pe care se rezema, se deschideau morminte, iar din ele ieșeau vampiri - palizi, cu ochi înflăcărați și buze stacojii, care se repezeau în jos la oameni, și, nevăzuți de ei, le beau sângele pătimaș.

- O tu, spirit ce râzi cu strigăte a miilor generații, - am spus eu, - arată-mi drumul spre locul unde se sfârșește Calea Vieții.

- Zboară într-acolo unde vei vedea razele Marei Stele Purpurii, - a replicat el. - Ea arde acolo unde se termină Eternitatea – dincolo de Ocolul Existenței, deasupra Cimitirului Universurilor.

Eu iarăși mi-am desfăcut aripile sure și m-am aruncat în abisul Găurilor Creației în adâncimile Haosului, în împărăția Întunericului – într-acolo unde strălucea singuratic Marea Stea Purpurie. Și am zburat peste sfârșitul Eternității, peste Ocolul Vieții și am ajuns la Cimitirul Universurilor. Și iată din nou am văzut deșertul: nu avea asupra-i nici Lună, nici stele – doar Steaua Purpurie a Eternei Morți a Toate ce Există.

Și în deșert se arăta singuratic un mormânt de marmură albă; la căpătâi era montată o simplă cruce neagră, iar la cruce stătea o figură, și trăsăturile tristului chip erau trăsături ale Marelui Galileean.

Și El plângea[3] - și lacrimile Lui cădeau în tăcere pe mormântul de marmură, arzând pe el inscripția:

OMENIREA

[1] De două ori măreț

[2] i.e. dincolo de Maya

[3] Prezența lui Hristos, îndurerat pentru cei care așa și nu au realizat Marea Eliberare.

#omenire #thales #mistere

0 notes

ionelbumbaru · 4 years ago

Photo

💥 Ortodoxia 💥 Adică Singurul Adevăr de Credință Ortodoxă Relevat direct de către Dumnezeu 💥 Prin Iisus Hristos ✝️ Dumnezeu și Om 🙏 Nu are niciodată în veac ✅ Termen de Comparație 🤝 Cu atît mai mult ✅ Nu poate fi privită ca fiind o Religie ✅ Religiile sunt făcute spre inducere în eroare și întunericul neștiinței de Dumnezeu care duce întotdeauna la moartea cea veșnică 😭 Lumina Adevărului Ortodox Veșnic 💥 Calea spre Împărăția lui Dumnezeu ✝️ Bucuria Vieții Veșnice 💥 Vin prin intermediul lui Iisus Hristos ✝️ Dumnezeu și Om 🙏 Și se opresc direct în Brațele Părintești 💖💖💖 Și pline de milă și Nesfârșită Dragoste ✝️🙏🕯️ Ale lui Dumnezeu ✝️ Tatăl Nostru Iubit 💥 Creatorul Suprem Suveran 💥 Doamne, ai milă de noi 💖 Poporul Tău 🙏 Și de tot Sufletul 💖 Care te caută în întunericul iluzionar material decăzut al lumii 🙏 Și Ajută-i să te găsească 😭 Să afle Lumina Ta 💥 Și... Adevărul Tău 🙏 Care întotdeauna numai 1 este... Ortodox 💥💥💥 https://www.instagram.com/p/CH0GmzUM09H/?igshid=viq7rcb28ymu

0 notes

thatviciousheart · 7 years ago

Text

“Atunci promite-mi că și tu vei face la fel. Nu vreau sa pic pe mâna nevestei lui Dracula, dar dacă se va întâmpla așa… Știi ce ai de făcut!” Îi spuse cu sinceritate atât în glas, cât și în privire. Nimeni nu își dorea să trăiască veșnic, fără să îmbătrânească și să își vadă familiile și prietenii ducându-se unul câte unul până când rămânea singur pe pământ. Iar Ysandre îi transforma pe toți în marionetele ei, fie vampiri, fie oameni. Văzuse cum cunoscuți de-ai lor deveniseră monștrii chiar sub nasul lui în cei doisprezece ani de când Ysandre a schimbat regulile orașului. Au pornit în cele din urmă jocul cu zombie și îl lăsă pentru câteva secunde sa se încarce, cat Erik și-a luat în primire consola de la PlayStation. “Bine, bine! Incerc sa mor de data asta!” Glumi el, prefacandu-se că prinde sărutul transmis pe calea aerului și îl depuse în dreptul inimii. Ce e drept, jocul lor nu a durat mult, aproximativ zece minute, timp în care Eadlyn și Adam au discutat în bucătărie. “Eh, înveți tu sa ii nimicești! O să îți arăt câteva scurtături!” I-a făcut cu ochiul și se ridică în picioare, căscând obosit.

“Intr-adevar… Dar este fratele meu, sânge din sângele meu. Îmi amintesc cum îl priveam în copilărie… Era eroul meu și acum…” Tacu pentru că altfel ar fi bufnit-o plânsul și nu suporta gândul de a fi atât de vulnerabilă. “Este un joc de șah mult prea complicat și al naibii de obositor.” Trase adânc aer în piept. “Omul de Tinichea?!” Așa l-a numit vampirul pe Thomas în urmă cu doar câteva ore, iar în viziunea ei, Kathleen era Dorothy. Însă regina l-a transformat din nou in soldatul ascultător, dar de data aceasta, al lui Klaus, fratele lui. Un vampir de care ea se temea. Era nebun, crud și fermecător în același timp. Atrăgea prada întocmai ca o plantă otrăvitoare. Căzuse pe gânduri, dar îl auzea perfect. “Tricourile lui Christian? Nu cred că mai e ceva de-al nostru in casa aia. Thomas e un vampir Original, e normal să aibă mii de ași în mânecă, dar nu vreau să apelez la ajutorul lui. Nu sunt chiar o prințesă închisă în turn, fara nici o apărare.” Ce e drept, Eadlyn nu își făcuse curaj să ajungă în partea aceea din East End, deși ducea dorul casei familiei sale. Tânăra își strecură mâna pe sub brațul lui, mulțumindu-i. Cei doi au părăsit bucătărie, iar în momentul în care au trecut pe lângă sufragerie și i-au anunțat pe ceilalți că merg la culcare, Erik a făcut ochii mari. “Nu uitați șosetă!” Desigur că a fost ignorat.

“My place or your place? Are you serious, Adam?!” Pe chipul ei apăru o umbră de surâs, iar prietenul ei a dat un șut la ușa care dădea în camera lui și o invită înăuntru. His room was off limits. Until now. Dar erau prieteni buni și în copilărie au dormit de atâtea ori în camera celuilalt. Însă, acum nu mai erau mici, pe cine păcăleau ei? “Pe pariu că în curând va fi greu sa ii dezlipim și că vom fi în plus??” Întrebă Erik, la parter. Închise televizorul, apoi luminile și îi oferi și el mâna lui Dawn. “Să mergem și noi la culcare. În camerele noastre! Separat!” Mai aveau câteva ore până la răsăritul soarelui, iar Kathleen nu luase în considerare un aspect important al vieții de vampir: Thomas îi putea simți mirosul fratelui său. Bărbatul se ridică, lăsând cadoul pe măsuță și nici nu o privi, timp în care, privirea lui Kathleen căzu pe brățara de aur. Thomas se întoarse cu două pahare de vin și o invită să ia loc, dar ea clătină din cap că nu, prefera sa stea in picioare. “Să îți amintesc că nu sunt de porțelan?” Își ridică privirea, întâlnindu-i ochii mult prea bătrâni. Văzuse secole de istorie, trăise fiecare război, luptă sau cucerire. “Am făcut o înțelegere! My blood for your freedom!”

465 notes · View notes

imparatialuidumnezeu-blog · 5 years ago

Video

youtube

Film creștin subtitrat „De la tron curge apa vieții” Segment 8 - Cum să obținem calea vieții veșnice?

Fulgerul de la Răsărit, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, q-a doua venire a Domnului Isus, Hristosul zilelor de pe urmă. Aceasta este alcătuită din toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă și care sunt cuceriți și mântuiți de cuvintele Lui. Biserica a fost întemeiată personal, în întregime de Dumnezeu Atotputernic și este condusă de El, ca Păstor. Cu siguranță aceasta nu a fost creată de o persoană. Hristos este adevărul, calea și viața. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat.

#Biserica lui Dumnezeu Atotputernic #Fulgerul de la Răsărit #viata vesnica

0 notes

news24hrou · 6 years ago

Text

Crăciunul în Familia Regală a României: 152 de ani de istorie. Cum au început românii să împodobească bradul?

Vă invităm ca, în această perioadă de sărbătoare și liniște, când ne facem timp și pentru povestiri și meditație, să pătrundem în „Povestea de un secol și jumătate a Crăciunului regal��.

„Sărbătorile fixe din calendarul regal sunt tratate de noi drept sărbători „de familie”, clipe de bucurie pe care le trăiești cu ochii îndreptați spre cei dragi, de care te leagă sentimente sau năzuințe…”

…notează RomâniaRegală.ro – care ne prezintă un istoric al Crăciunului în familia regală a României.

Semn al legăturii suveranului cu poporul său, Regele Mihai a transmis mesajul de Crăciun românilor, timp de 75 de ani, din 1940 până 2015, cât i-a permis starea de sănătate.

Pentru români, Crăciunul în familia regală înseamnă Castelul Săvârșin împodobit de sărbătoare și amintirea Regelui Mihai, care, alături de Regina Ana, petrecea acolo perioada dedicată Nașterii Domnului. Istoria acestei sărbători își găsește originea la noi, însă, cu mult timp în urmă…

Cum a început „Crăciunul regal” și cum a ajuns la români bradul împodobit

Crăciunul Regal și-a găsit începuturile pe teritoriile românești în anul 1866, acum 152 de ani. Mai exact, în luna decembrie 1866, când tânărul Principe Suveran Carol găzduia, în modestul său Palat Domnesc de pe Calea Victoriei (viitorul Palat Regal), primul Crăciun în România.

Bradul împodobit de Crăciun pare a fi o tradiție adusă în Germania, în secolul al XVII-lea, notează autorii istoricului publicat de româniaregală.ro.

„Există mărturii că obiceiul bradului împodobit întâi cu mere, conuri sau nuci, ar fi existat, încă din secolele al XV-lea și al XVI-lea, mai ales în țările scandinave, când apare cutuma creștinilor devotați de a aduce în casele lor brazi împodobiți. Există, însă, cercetări potrivit cărora folosirea crengilor de brad, precum și a coroanelor și ghirlandelor din frunze veșnic verzi, pentru a simboliza viața eternă, a fost o tradiție a egiptenilor antici, a chinezilor și a evreilor. Enciclopedia britanică afirmă că rugile îndreptate către copac au fost practici păgâne pe teritoriul european pre-creștin și că ele s-au transmis, după convertirea la Creștinism, în obiceiul scandinav de decorarea a casei și al hambarului cu frunze de brad, pentru a speria și îndepărta răul.”

Din Scandinavia, obiceiul ar fi trecut în Germania secolului al XVII-lea. Dar tradiția a cuprins întreaga societate germană în secolul al XVIII-lea.

„Atunci, bradul începe să fie iluminat cu lumânări aprinse, iar prezența lui în casele oamenilor devine un fapt obișnuit”.

Bradul de Crăciun ajunge la Curtea Regală a Marii Britanii prin bunicul Reginei Maria, Principele consort Albert, la mijlocul secolului al XVIII-lea. Treptat, Anglia și Franța adoptă obiceiul pomului împodobit de Crăciun, pentru ca apoi să fie preluat în aproape toată Europa.

Pentru România, tradiția bradului împodobit este preluată simultan cu instalarea Familiei Regale.

„Suveranii români din toate generațiile au petrecut Crăciunul după propriile lor gusturi, în funcție de trăsăturile lor de caracter, de orizontul lor cultural, de felul în care se raportau la familie și la înțelesul timpului liber.”

Cum au petrecut Crăciunul Regele Carol I și Regina Elisabeta, respectiv Regele Ferdinand și regina Maria

Primii suverani ai României, Regele Carol I și regina Elisabeta, au impus o atmosferă serioasă și austeră. Astfel, ambianța de Crăciun…

„(…) va fi fost complet diferită de cea din familiile succesorilor lor. Ei, părinții unei copile dispărute la vârsta de patru ani, au rămas până la capătul vieții cu simțământul de neșters că sunt tatăl și mama unui popor întreg.”

Mai târziu, Regele Ferdinand și Regina Maria, căsătoriți de foarte tineri (la 27 și, respectiv, la 17 ani), cu o casă plină de copii, au organizat în jurul bradului de Crăciun adevărate sărbători de familie.

„Întreaga lor domnie a fost una a continuității dinastice și a tradiției. În ciuda cumplitelor greutăți ale Primului Război Mondial și ale perioadei de lipsuri ce a urmat conflagrației, România a trăit o epocă de împliniri, în care au fost culese roadele timpurilor minuțioase și vizionare ale lui Carol și Elisabeta.”

Crăciunul în vremea lui Ferdinand I și a Mariei avea deja o tradiție de cinci decenii de dinastie și statalitate modernă.

Crăciunul în vremea lui Carol al II-lea

Carol al II-lea a fost primul rege născut pe pământ românesc, în confesiunea ortodoxă. Era un cunoscător al tradițiilor populare românești. De asemenea, era un perfect vobitor al limbii literare române.

Solitar și respins de mulți (chiar de membri ai propriei familii) – notează site-ul româniaregală.ro – regele a continuat tradiția Crăciunului cu aceeași pricepere cu a înaintașilor lui.

„Curtea Regală din vremea sa era organizată cu pedanterie, cu grija detaliului, cu infinit orgoliu și cu pricepere. Există dovezi certe că regele avea vaste cunoștințe în domeniile militar, științific, artistic și de bună guvernare, iar ele depășeau adesea pe cele ale specialiștilor din domeniile respective.”

Carol al II-lea petrecea sărbătorile de iarnă în București și Sinaia, în continuarea tradiției familiilor regale.

„Regele Carol al II-lea, în ciuda imprevizibilul său comportament public, va fi petrecut Crăciunurile, la Palatul Regal și la Sinaia, în tristețe și neîmplinire. Deși avea alături pe fiul său și era înconjurat de o serie remarcabilă de intelectuali interbelici, Regele a domnit într-un deceniu straniu, crud și neiertător.”

1947: ultimul Crăciun regal din perioada regimului comunist

La 24 decembrie 1947, Palatul Regal din centrul Capitalei urma să găzduiască ultima ceremonie de pom de Crăciun regal, dedicată angajaților Caselor Militară și Civilă ale Regelui, pentru o perioadă de cincizeci și patru de ani.

Atunci, Regele Mihai, care abia împlinise 26 de ani, stătea alături de Regina Elena, în Sala Tronului, aproape de înaltul brad adus din Carpați, mândru împodobit de valeții și majordomii Casei.

În jurul lor erau, pe o parte, mese pline cu daruri purtând numele fiecărui angajat, iar pe de altă parte, câteva sute de persoane, reprezentând salariații Casei și familiile lor: soții, soți, copii și nepoți.

De la Mareșalul Curții, cel mai înalt demnitar regal, până la cameriste, șoferi, grădinari, mecanici și valeți, toată lumea ședea în familie, bucurându-se de taina Crăciunului, de afecțiunea, comuniunea și înțelegerea dintre oameni pe care sărbătoarea le aducea.

„Îmbrăcați cu tot ce aveau acasă mai frumos, oamenii se simțeau mândri că servesc Coroana. Ei păstrau cu sfințenie cartea ilustrată semnată de Suveran, iar sărbătoarea lor de acasă, cu familia, prietenii și vecinii era oarecum definită de cele câteva clipe petrecute, mai devreme în zi, la Palat. Despre acele clipe, despre darul regal primit de fiecare, se vorbea toată vacanța de iarnă. De altfel, Regina Elena avea grijă, precum toate predecesoarele ei, să cumpere fiecăruia ceea ce își dorea, sau avea mai mult nevoie. Încă din timpul anului, se alcătuiau cu grijă liste, iar uneori oamenii erau discret întrebați, prin intermediul unor mijlocitori, despre ce au mai mult nevoie acasă, ce și-ar dori, ce le lipsește din sufragerie sau din bucătărie, din dulapul de haine sau din bibliotecă.”

Regele Mihai a domnit în anii 1940 peste o țară lovită, care se uita înspre rege și înspre buna lui mamă ca înspre garanții continuității și libertății ei.

„Societatea românească se simțea încă ocrotită fiindcă tânărul rege era acolo, de veghe. Românii împărtășeau îngrijorarea de pe chipul prea tânărului lor monarh și îl înconjurau cu dragostea cu care înconjori pe cineva din propria ta familie, ogradă și cămin. Crăciunurile regale, organizate cu grijă și grație de Regina Elena, erau intime, calde, iubitoare, iar sutele de angajați care luau parte la ele se simțeau, în Sala Tronului, ca într-o catedrală. Oamenii se raportau la Suveran cu afecțiune și încredere, afară de respect sau admirație.”

Regele Mihai și Crăciunul – după anul 2001

18 decembrie 2001: Sala Regilor din Palatul Elisabeta. Era găzduit un eveniment privat, la care erau invitați puținii angajați de atunci ai Majestății Sale, în compania Regelui și a Reginei.

„Oamenii stăteau stingheri, în fața bradului de Crăciun, nici prea mare, nici prea mic, împodobit cu ce s-a găsit la magazinele bucureștene din acea vreme, limitat puțin de bugetul destul de modest al Regelui Mihai. Cei prezenți în sală nu se gândeau atunci că participă la un moment istoric. Ei se gândeau atunci la copiii și familia lor, care se vor simți onorați că au primit din partea Regelui o carte ilustrată de Crăciun, un album, o sticlă de vin, ciocolată, bomboane de pom, biscuiți și portocale.

Sărbătoarea din palat, o clădire aproape golită de mobilier și conținut în acel an 2001, la întoarcerea Regelui după jumătate de secol de absență, era însă una istorică.

„Ultimul eveniment găzduit de Regele Mihai la Palatul Elisabeta fusese, undeva, în decembrie 1944, când Regele Mihai și Regina-mamă Elena, într-o atmosferă lugubră și bizară, ofereau ceai și o proiecție de film heteroclitei adunări de oameni influenți ai vremii, călăi și victime, laolaltă invitați în aceeași încăpere.”

Crăciunul regal – mutat la Săvârșin, locul atât de drag Regelui Mihai

Din anul 2001 încoace, Crăciunul regal a fost sărbătorit din ce în ce mai frumos și mai însuflețit, pe pământ românesc. Strămutat la Săvârșin, el a fost precedat, la mijlocul lui decembrie, la Palatul Elisabeta, de o sărbătoare a bradului de Crăciun, în care angajații Regelui Mihai, apoi ai Majestății Sale Custodelui Coroanei au primit daruri pentru ei și pentru familie, înainte ca membrii Familiei Regale să plece la Săvârșin.

„An de an, Săvârșinul este un reper al societății românești, în ultimele zile de decembrie. Românii de la Bârlad și Madrid, de la Caracal și Torino, de la Chișinău și Carei vor să știe ce gătește, de Crăciun, maestrul bucătar al Casei Regale, cum a împodobit pomul Custodele Coroanei anul acesta, cum arată masa din seara de Ajun. Oamenii vor să vadă Dubașii de la Săvârșin colindând pe peluza din fața Castelului, ei vor să știe ce se spune în mesajul regal de Crăciun, trimis românilor.”

Crăciunul, la Săvârșin, a fost mai simplu și mai puțin protocolar decât cele de la Curtea Regilor Carol, Ferdinand și Carol al II-lea.

„În anul 2017, Crăciunul a stat sub semnul dispariției bunului și dreptului nostru Rege Mihai, care a plecat dintre noi puțin înainte de Nașterea Mântuitorului. În acel Crăciun trist, luminile din brad și cele de pe stradă, ca și cele din inimile tuturor, au fost semne de recunoștință pe care le trimitem spre Ei, Regele Mihai I și Regina Ana, care se reîntâlniseră în Cer.”

Săvârșinul a devenit, în timp, simbolul Crăciunului Regal, asociat prezenței regelui Mihai și reginei Ana.

„Pentru toată lumea, prezența Regelui și a Reginei până în anul 2013, apoi a Majestății Sale Custodelui Coroanei, a Principelui Radu și a restului familiei, alături de primarul, parohul și locuitorii Săvârșinului, alături de arădenii, bănățenii și, în fine, de toți românii care se uită la televizor, este din nou o garanție de identitate, un model de spirit de familie, o sursă de mândrie, un argument pentru aura de mister și de iubire a sărbătorii Crăciunului, o punte sufletească între sine și cei dragi.”

http://bit.ly/2EIPBEY http://bit.ly/2EQ4lTr

0 notes

mireladumitruworld · 7 years ago

Text

Acatistul Sfintei Xenia din Sankt Petersburg prăznuită pe 24 Ianuarie

Troparul Sfintei Cuvioase Xenia, glasul al 7-lea:

Iubind sărăcia lui Hristos, acum te îndulcești de ospățul cel veșnic; cu nebunia cea părută ai rușinat nebunia acestei lumi, prin smerenia Crucii ai primit puterea lui Dumnezeu. Pentru aceasta, dobândind darul ajutorării prin minuni, Sfântă Xenia, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne izbăvească prin pocăință de tot răul.

Condacul 1

Ție, celei alese, bineplăcutei lui Dumnezeu și nebunei pentru Hristos, Sfântă și fericită maică Xenia, care ai ales nevoința răbdării și relei pătimiri, cântare de laudă îți aducem toți cei ce cinstim sfântă pomenirea ta. Iar tu ne apără de vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți, ca să strigăm ție: Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Icosul 1

Vieții îngerești ai râvnit, maică fericită, căci după moartea soțului tău ai lepădat frumusețea lumii acesteia și toate cele din ea: pofta ochilor, pofta trupului și trufia vieții, dobândind nebunia cea pentru Hristos. Pentru aceasta auzi acum de la noi smerite laude: Bucură-te, că te-ai asemănat prin viața ta Sfântului Andrei celui nebun pentru Hristos; Bucură-te, că lepădându-te de numele tău, cu numele celui adormit te-ai numit; Bucură-te, că nebunia cea pentru Hristos ai început-o luând numele soțului tău Andrei; Bucură-te, că numindu-te cu nume bărbătesc neputința femeiască ai lepădat; Bucură-te, că toată avuția ta ai împărțit-o oamenilor buni și săracilor; Bucură-te, că pentru Hristos ai primit sărăcia cea de bunăvoie; Bucură-te, că prin nebunia ta ne-ai învățat să lepădăm cugetarea cea deșartă a acestui veac; Bucură-te, bună mângâietoare a tuturor celor ce aleargă cu credință la tine; Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 2-lea

Văzând străină petrecerea ta, că ai defăimat toată odihna și bogăția lumească, rudeniile tale cele după trup te-au crezut ieșită din minți; dar locuitorii cetății lui Petru, văzând neagonisirea și sărăcia ta cea de bunăvoie, au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Înțelepciunea cea dată ție de Dumnezeu ai ascuns-o, Sfântă Xenia, sub nebunia cea părută, în deșertăciunea marelui oraș viețuind ca o locuitoare a pustiei și înălțând neîncetate rugăciuni lui Dumnezeu. Iar noi, minunându-ne de această petrecere a ta, îți aducem unele ca acestea: Bucură-te, ceea ce ai primit pe umerii tăi greaua cruce a nebuniei pentru Hristos, dată ție de Dumnezeu; Bucură-te, ceea ce ai ascuns strălucirea harului prin nebunia cea părută; Bucură-te, că ai dobândit darul înainte-vederii prin înalta ta smerenie și prin nevoința rugăciunii; Bucură-te, că ai folosit darul tău spre binele și mântuirea celor în suferințe; Bucură-te, ceea ce ca o mai înainte-văzătoare ai zărit suferințele omenești în necuprinse depărtări; Bucură-te, ceea ce ai proorocit femeii celei bune despre nașterea fiului ei; Bucură-te, că pentru acea femeie ai cerut prunc de la Dumnezeu; Bucură-te, ceea ce ai învățat pe toți să alerge la Dumnezeu prin rugăciune; Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 3-lea

Cu puterea cea dăruită de sus ție de la Dumnezeu, bărbătește ai răbdat arșița și gerul cumplit, răstignindu-ți trupul cu patimile și poftele lui. Pentru aceasta, luminată fiind de la Duhul Sfânt, neîncetat ai strigat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având, fericito, cerul ca acoperământ și pământul așternut trupului, ai lepădat plăcerile trupești de dragul împărăției lui Dumnezeu; iar noi, văzând o asemenea minunată viețuire, cu străpungere de inimă strigăm ție: Bucură-te, că ți-ai dăruit oamenilor locuința ta pământească; Bucură-te, ceea ce ai căutat și ai primit acoperământul ceresc; Bucură-te, ceea ce, neavând nimic pe pământ, pe toți îi îmbogățești duhovnicește; Bucură-te, ceea ce ne înveți răbdarea prin viețuirea ta; Bucură-te, ceea ce ai arătat oamenilor dragostea lui Dumnezeu; Bucură-te, cea împodobită cu roadele evlaviei; Bucură-te, ceea ce ai arătat lumii răbdarea și nerăutatea; Bucură-te, calda noastră mijlocitoare înaintea scaunului Celui Preaînalt; Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 4-lea

Prin blândețe și nerăutate biruit-ai, fericită maică, viforul vieții lumești ce tulbură cetatea lui Petru și ai dobândit despătimirea de cele stricăcioase. Pentru aceea și cânți acum lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind despre tine că, pătimind pentru Hristos, dai mângâiere celor necăjiți, întărești pe cei neputincioși și îndrumi pe calea cea dreaptă pe cei rătăciți, oamenii aflați în suferință alergau la tine strigând: Bucură-te, ceea ce ai iubit cu toată inima calea lui Hristos; Bucură-te, ceea ce ai purtat cu bucurie crucea lui Hristos; Bucură-te, ceea ce ai răbdat toate ispitele din partea lumii, trupului și diavolului; Bucură-te, ceea ce ai cu îmbelșugare darurile lui Dumnezeu; Bucură-te, ceea ce ai arătat dragoste pentru aproapele tău; Bucură-te, ceea ce ai mângâiat pe oamenii aflați în suferință; Bucură-te, ceea ce ai șters lacrimile celor ce plângeau; Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 5-lea

Stea purcezătoare de la Dumnezeu s-a arătat sfințenia ta, fericită Xenia, luminând zarea cetății lui Petru; că oamenilor ce piereau în nebunia păcatului le-ai arătat calea mântuirii, chemând pe toți la pocăință, ca să aducă lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzând cum te nevoiai în rugăciune, răbdând gerul și arșița, oamenii binecinstitori se străduiau să micșoreze patimile tale, aducându-ți îmbrăcăminte și hrană. Dar tu pe toate le împărțeai săracilor, voind a-ți păstra nevoința. Iar noi, minunându-ne de sărăcia ta cea de bunăvoie, îți spunem unele ca acestea: Bucură-te, ceea ce ai suferit de bunăvoie arșița și gerul pentru Hristos; Bucură-te, ceea ce în rugăciune ai petrecut necontenit; Bucură-te, că ai izbăvit din multe nevoi cetatea lui Petru prin privegherile de toată noaptea; Bucură-te, ceea ce de multe ori ai întors de la ea mânia lui Dumnezeu; Bucură-te, ceea ce nopțile le petreceai pe câmp în rugăciune; Bucură-te, ceea ce ai gustat dulceața raiului prin sărăcia cea duhovnicească; Bucură-te, că prin această dulceață toate cele lumești le-ai lepădat; Bucură-te, ceea ce petreceai cu totul în Dumnezeu; Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 6-lea

Sfințenia vieții tale, de Dumnezeu fericită, o propovăduiesc bogați și săraci, bătrâni și tineri, toți cei izbăviți prin tine de felurite boli, nevoi și necazuri. Pentru aceasta și noi, preamărindu-te, strigăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Strălucit-a slava nevoilor tale, fericită maică, atunci când aduceai pietre noaptea, în taină, pentru cei ce clădeau biserica cimitirului, ușurând astfel truda celor ce lucrau la ridicarea zidurilor. Cunoscând acestea și noi, păcătoșii, îți grăim: Bucură-te, ceea ce ne înveți să săvârșim în taină fapte bune; Bucură-te, ceea ce îi chemi pe toți să se nevoiască pentru dreapta credință; Bucură-te, ceea ce ajuți celor ce zidesc bisericile lui Dumnezeu; Bucură-te, ceea ce ai iubit sfințenia bisericilor; Bucură-te, ceea ce ușurezi strădaniile noastre pe calea mântuirii; Bucură-te, grabnică ajutătoare a celor ce aleargă la tine; Bucură-te, bună mângâietoare a tuturor celor scârbiți; Bucură-te, cerească ocrotire a cetății lui Petru; Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 7-lea

Voind a izbăvi de suferință pe doctorul care își plângea soția răposată, ai poruncit unei fecioare să alerge la Ohta și, aflându-și acolo soțul, să-l mângâie. Și făcându-se precum ai zis, mai apoi și ei bucurându-se, au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Minune nouă ai arătat prin rugăciunea ta, fericită maică, atunci când ai zis femeii celei binecinstitoare: „Ia bănuțul, are să se stingă”, proorocind prin aceasta despre focul care cuprindea casa ei; iar prin rugăciunea ta stingându-se văpaia, și noi, cunoscând aceasta, te lăudăm așa: Bucură-te, ceea ce stingi durerile oamenilor; Bucură-te, ceea ce ai arătat îndrăznire către Dumnezeu pentru cei aflați în suferință; Bucură-te, făclie nestinsă, care arzi cu lumină puternică în rugăciune către Dumnezeu; Bucură-te, mijlocitoarea noastră în nevoi și în necazuri; Bucură-te, ceea ce scoți din groapa pierzării pe cei stăpâniți de patimi; Bucură-te, ceea ce ferești pe fecioarele cele binecinstitoare de căsătorii cu nelegiuiții; Bucură-te, ceea ce izbăvești din deznădejde pe cei răniți de defăimări; Bucură-te, grabnică ajutătoare a celor târâți prin judecăți nedrepte; Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 8-lea

Ca o străină fără adăpost ai străbătut calea vieții în cetatea de scaun a patriei tale pământești, suferind cu mare răbdare necazurile și defăimările; iar acum, petrecând în Ierusalimul de sus, cu bucurie cânți lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Fost-ai tuturor toate, fericită maică Xenia: celor scârbiți mângâiere, celor neputincioși acoperământ și ocrotire, celor întristați bucurie, celor săraci scăpare, celor bolnavi tămăduire. Pentru aceasta noi toți grăim către tine: Bucură-te, că locuiești în sălașurile cele de sus; Bucură-te, că te rogi pentru noi, păcătoșii; Bucură-te, că ai arătat chipul cel bun al slujirii lui Dumnezeu; Bucură-te, acoperitoarea celor înjosiți și prigoniți; Bucură-te, ceea ce ajuți cu rugăciunile tale poporul dreptmăritor; Bucură-te, că acoperi pe cei asupriți care se roagă ție; Bucură-te, ceea ce înțelepțești pe asupritori; Bucură-te, ceea ce rușinezi pe cei necredincioși și batjocoritori; Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 9-lea

Toate chinurile le-ai suferit, fericită maică: sărăcia trupească, foamea și setea, încă și defăimarea de la oamenii cei nelegiuiți, care te socoteau ieșită din minți. Ci tu, rugându-te lui Dumnezeu, totdeauna Îi strigai: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ritorii cei mult grăitori nu pot pricepe cum ai mustrat prin nebunia ta nebunia lumii acesteia, și prin neputința ta părută ai rușinat pe cei puternici și înțelepți, care nu au cunoscut puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu. Dar noi cei ce am primit ajutorul tău îți vom aduce unele ca acestea: Bucură-te, purtătoare a dumnezeiescului Duh; Bucură-te, ceea ce împreună cu Apostolul Pavel te lauzi cu neputința ta; Bucură-te, ceea ce ai mustrat lumea cu păruta ta nebunie; Bucură-te, ceea ce ai lepădat, de dragul mântuirii, frumusețea veacului acestuia; Bucură-te, ceea ce ai iubit din toată inima bunătățile cele cerești; Bucură-te, ceea ce ne chemi pe calea mântuirii; Bucură-te, înfricoșătoare mustrătoare a păcatului beției; Bucură-te, ceea ce ai fost tuturor milostiv doctor fără de arginți; Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 10-lea

Vrând să-ți mântuiești sufletul, ți-ai răstignit patimile și poftele trupului și lepădându-te de tine pentru totdeauna, ți-ai luat pe umerii tăi crucea și ai urmat cu toată inima lui Hristos, cântându-i: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zid tare și liman neînviforat te-ai arătat celor ce se roagă ție, maică Xenia. Pentru aceasta și pe noi ne apără cu rugăciunile tale de vrăjmașii văzuți și nevăzuți, ca să strigăm ție: Bucură-te, ceea ce ne îndemni la osteneala duhovnicească; Bucură-te, ceea ce ne izbăvești de cursele vrăjmașilor; Bucură-te, tămâie duhovnicească adusă prinos lui Dumnezeu; Bucură-te, ceea ce aduci dumnezeiasca pace în inimile oamenilor; Bucură-te, ceea ce stingi duhul răutății în inimile celor înverșunați; Bucură-te, ceea ce dai binecuvântare copiilor celor buni; Bucură-te, ceea ce tămăduiești de boli prin tainica ta rugăciune; Bucură-te, ceea ce ai arătat înțelepciunea lui Dumnezeu lumii celei înrăite; Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 11-lea

Cântare cu laudă îți aduc, fericită Xenia, cei izbăviți din nevoi, din necazuri și din toată ispita prin rugăciunile tale și împreună cu tine strigă lui Dumnezeu, bucurându-se: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Lumină strălucitoare s-a arătat viața ta, sfântă maică, luminând oamenilor în întunericul acestei vieți, căci tu ai izbăvit din mocirla păcatului pe cei căzuți și spre lumina lui Hristos i-ai povățuit. Pentru aceasta, după datorie auzi de la noi: Bucură-te, ceea ce luminezi poporul dreptslăvitor cu lumina lui Dumnezeu; Bucură-te, bineplăcută a lui Dumnezeu, care în lume ai arătat virtuți mai presus de lume; Bucură-te, ceea ce prin multe strădanii ai dobândit mare har; Bucură-te, că ai strălucit în întunericul păcatului, prin harul lui Dumnezeu; Bucură-te, ceea ce dai mână de ajutor celor ce deznădăjduiesc pe calea mântuirii; Bucură-te, ceea ce întărești în credință pe cei neputincioși; Bucură-te, ceea ce rușinezi duhurile răutății; Bucură-te, că ai uimit și pe îngeri cu viețuirea; Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 12-lea

Har îmbelșugat izvorăști, fericită maică Xenia, tuturor celor ce cinstesc pomenirea ta și aleargă sub acoperământul rugăciunilor tale. Pentru aceasta izvorăște-ne cu îmbelșugare tămăduiri de la Dumnezeu și nouă, care ne rugăm ție, ca să cântăm cu toții: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cinstind, fericită maică, multele tale minuni, te lăudăm și cu toată osârdia ție ne rugăm: nu ne lăsa pe noi, păcătoșii, în toate întâmplările cele întristătoare, ci roagă pe Domnul ca să nu cădem din credința noastră ortodoxă, în care prin tine fiind întăriți, cu bună nădejde să-ți strigăm: Bucură-te, ceea ce ne înveți să suferim alături de cei necăjiți; Bucură-te, ceea ce cu toată osârdia ne îngrijești în suferințele noastre; Bucură-te, ceea ce ne înveți a ne răstigni patimile și poftele trupești; Bucură-te, mijlocitoarea și acoperitoarea celor ce cinstesc pomenirea ta; Bucură-te, că ai străbătut calea cea cu osteneală; Bucură-te, că prin aceasta ai dobândit veșnica mântuire; Bucură-te, cea care veselești pe cei ce aleargă la mormântul tău; Bucură-te, cea care mijlocești pururea pentru mântuirea poporului celui dreptmăritor; Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 13-lea

O, Sfântă maică Xenia, care în viața ta ai purtat, pentru dragostea Mântuitorului tău, o cruce atât de grea. Primește de la noi, păcătoșii, această rugăciune adusă ție. Îngrădește-ne cu rugăciunile tale de ispitirile duhurilor întunericului și ale tuturor celor care cugetă rele asupra noastră. Roagă pe Atotînduratul Dumnezeu să ne dăruiască putere și virtute, ca fiecare din noi luându-și crucea și urmând lui Hristos să-I cânte în vecii nesfârșiți împreună cu tine: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul 1: Vieții îngerești ai râvnit, maică fericită…, Condacul 1: Ție, celei alese, bineplăcutei lui Dumnezeu și nebunei pentru Hristos…, și această

Icosul 1

Condacul 1

Rugăciune către Sfânta Xenia

O, Sfântă maică Xenia, viețuind sub acoperământul Celui Preaînalt și întărită fiind de Maica lui Dumnezeu, răbdând foamea și setea, gerul și arșița, defăimările și prigonirile, ai primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii și al facerii de minuni, iar acum sălășluiești întru lumina Celui Atotputernic. Sfânta Biserică te preamărește acum ca pe o floare bineînmiresmată. Stând înaintea sfintei tale icoane, ne rugăm ție ca uneia care ești întru viața cea neîmbătrânitoare, dar petreci și împreună cu noi: primește cererile noastre și le du la scaunul Milostivului Părinte Ceresc, ca ceea ce ai îndrăznire către El; cere pentru cei ce aleargă la tine mântuire veșnică, îmbelșugată binecuvântare pentru faptele și începuturile cele bune, izbăvire din toate nevoile și necazurile. Mijlocește cu rugăciunile tale înaintea Atotînduratului nostru Mântuitor pentru noi, netrebnicii și păcătoșii. Ajută, Sfântă și fericită maică Xenia, să fie luminați pruncii cu lumina Sfântului Botez și să fie pecetluiți cu pecetea darului Sfântului Duh; băieții și fetele să fie crescuți în credință, cinste și frică de Dumnezeu; dăruiește-le lor reușită la învățătură; tămăduiește pe cei neputincioși; trimite dragoste și bunăînțelegere celor căsătoriți, învrednicește pe monahi de nevoința cea bună și apără-i de defăimări; întărește-i pe păstori întru tăria Duhului Sfânt, păzește poporul și țara aceasta în pace și fără de tulburare, roagă-te pentru cei lipsiți în ceasul morții de împărtășirea cu Sfintele lui Hristos Taine; că tu ești nădejdea noastră, grabnica noastră ascultătoare, pentru care îți aducem mulțumire și slăvim pe Tatăl și pe Fiul și pe Duhul Sfânt, pe Dumnezeul Cel în Treime închinat și minunat întru sfinții Săi, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Apoi se face otpustul.

0 notes

evanghelialuidumnezeu-blog · 5 years ago

Video

youtube

Muzică creștină „Dumnezeu speră că omenirea va putea continua să trăiască„

Când omenirea era plină de murdărie, în neascultare până la un punct, Dumnezeu a trebuit să o distrugă conform principiilor și esenței Lui. Dumnezeu i-a disprețuit pe oameni pentru că I s-au opus. Dar când El i-a distrus, Inima Lui era neschimbată, îndurarea Lui a rămas.

Lui Dumnezeu I-a fost milă de omenire, vrând să o salveze-n multe feluri. Dar refuzând mântuirea Domnului, omul a continuat să fie nesupus. Indiferent cum Domnul a chemat și-a avertizat, cât a oferit și ajutat, omul n-a înțeles, omul n-a apreciat.

Deci, Dumnezeu Și-a oferit marea îngăduință, așteptând îndurerat ca omul să se-ntoarcă. Ajungând la limită, El a făcut ce trebuia să facă. De când Dumnezeu a plănuit să distrugă până-n momentul când Și-a-nceput planul, a fost o perioadă în care omul putea să se-ntoarcă. Asta a fost ultima șansă pe care Domnul a dat-o omului. Asta a fost ultima șansă, asta a fost ultima șansă pe care Domnul a dat-o omului.

din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”

Aici gasesti cele mai bune Cele mai frumoase cantari crestine

#adevărul #zilele de pe urmă #Epoca Împărăției #Duhul Sfânt #Biblia #Calea vieții veșnice #Fecioare înțelepte #Evanghelia #Apariția lui Dumnezeu

1 note · View note

cercetandbisericaluidumnezeu · 5 years ago

Video

youtube

Cuvântările Duhului Sfânt „Cum poate omul, care L-a definit pe Dumnezeu în concepțiile sale, să primească revelațiile lui Dumnezeu?"

#Revenirea lui Isus #Calea vieții veșnice #Descifrarea Bibliei #Epoca Împărăției

1 note · View note

laudeluidumnezeucelatotputer · 5 years ago

Video

youtube

Film creștin subtitrat „Dincolo de biblie” Segment 2 - Putem dobândi viața veșnică agățându-ne de Biblie?

Vă invităm să vizionați mai multe conținuturi similare despre pilda celor 10 fecioare.

#Revenirea lui Isus #Calea vieții veșnice #Epoca Harului și Epoca Împărăției

1 note · View note

saintelegembisericaluidumnezeu · 5 years ago

Text

Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (2)

Voi obișnuiați să căutați a domni ca împărați, și astăzi trebuie să renunțați complet la acest lucru; totuși, încă doriți să domniți ca împărați, să ridicați cerurile și să sprijiniți pământul. Acum, gândiți-vă la asta: aveți astfel de îndemânări? Nu sunteți nesăbuiţi? Este realist ceea ce căutați și asupra a ce vă îndreptați atenția voastră? Voi nici măcar nu aveți o umanitate normală – nu este patetic? Așadar, astăzi vorbesc numai despre a fi cucerit, a depune mărturie, îmbunătățirea calibrului tău, și intrarea pe calea de a fi desăvârşit, și nu vorbesc despre nimic altceva.

Unii oameni sunt obosiți de adevărul veritabil și, când văd toate vorbele despre umanitatea normală și îmbunătățirea calibrului oamenilor, ei sunt reticenți. Cei care nu iubesc adevărul nu sunt ușor de desăvârşit. Atât timp cât voi intrați astăzi și acționați conform voinței lui Dumnezeu, pas cu pas, ați putea fi eliminați? După ce Dumnezeu a făcut atât de multă muncă în China continentală – o lucrare de o asemenea amploare – și după ce El rostit atât de multe cuvinte, ar putea El să renunțe la jumătatea drumului? Ar putea El să conducă oamenii în Adânc? Ceea ce este esențial astăzi este că voi trebuie să cunoaşteţi esenţa omului și trebuie să știți în ce ar trebui să intrați; trebuie să vorbiți despre intrarea în viață, și despre schimbările în fire, cum să fii cucerit de fapt, și cum să te supui pe deplin lui Dumnezeu, să depui o mărturie finală pentru Dumnezeu și să dobândeşti ascultarea până la moarte. Trebuie să te concentrezi asupra acestor lucruri, iar ceea ce nu este realist sau important trebuie mai întâi să fie lăsat la o parte și să nu fie luat în considerare. Astăzi, ar trebui să fii conștient de cum să fii cucerit și de modul în care oamenii se comportă după ce au fost cuceriți. Ai putea să spui că ai fost cucerit, dar poți să te supui până la moarte? Trebuie să fii capabil de a urma până la capăt, indiferent dacă există perspective și nu trebuie să pierzi credința în Dumnezeu, indiferent de mediul înconjurător. În cele din urmă, trebuie să realizezi două aspecte ale mărturiei: mărturia lui Iov – ascultare până moarte – și mărturia lui Petru – dragostea supremă pentru Dumnezeu. Într-o anumită privință, trebuie să fii ca Iov: el nu avea niciun bun material și a fost împresurat de durerea cărnii, dar, cu toate acestea, el nu s-a lepădat de numele lui Iahve. Aceasta a fost mărturia lui Iov. Petru a putut să-L iubească pe Dumnezeu până la moarte. Când a murit – când a fost pus pe cruce – Îl iubea încă pe Dumnezeu; el nu se gândea la propriile sale perspective sau nu urmărea speranțe glorioase sau gânduri extravagante și căuta doar să-L iubească pe Dumnezeu și să se supună tuturor aranjamentelor lui Dumnezeu. Acesta este standardul pe care trebuie să-l atingi înainte de a se putea considera că ai mărturisit, înainte de a deveni cineva care a fost desăvârşit, după ce a fost cucerit. Astăzi, dacă oamenii şi-ar cunoaşte cu adevărat propria lor esenţă și statutul, ar căuta în continuare perspective și speranțe? Ceea ce trebuie să știi este acesta: indiferent dacă Dumnezeu mă desăvârşeşte, trebuie să îl urmez pe Dumnezeu; tot ce face El acum este bun și pentru binele meu, și pentru ca firea noastră să se poată schimba și să putem scăpa de influența Satanei, pentru a ne permite să trăim într-un pământ murdar și totuși să scăpăm de necurăţenie, să ne descotorosim de murdăria și influența Satanei, pentru a ne permite să lăsăm în urmă influența Satanei. Bineînțeles, acest lucru este ceea ce ţi se cere, dar pentru Dumnezeu este pur și simplu cucerire, astfel încât oamenii să aibă hotărârea de a se supune și de a se închina tuturor orchestrațiilor lui Dumnezeu. Astfel se vor împlini lucrurile. Astăzi, majoritatea oamenilor au fost deja cuceriți, dar în sinea lor există încă multă răzvrătire şi neascultare. Statura reală a oamenilor este încă prea mică și ei devini plini de vigoare doar dacă există speranțe și perspective; dacă nu există, ei devin negativi și chiar se gândesc să-L părăsească pe Dumnezeu. Și oamenii nu au o mare dorință de a căuta să trăiască umanitatea normală. Asta nu va funcționa. Astfel, trebuie încă să vorbesc despre cucerire. De fapt, desăvârşirea și cucerirea se petrec în acelaşi timp: pe măsură ce ești cucerit, se obțin și primele efecte ale desăvârşirii. În cazul în care există o diferență între a fi cucerit și a fi desăvârşit, aceasta este în funcție de gradul schimbării din oameni. A fi cucerit este primul pas pentru a fi desăvârşit, și nu înseamnă că ei au fost complet desăvârşiţi, nici nu demonstrează că au fost pe deplin câștigați de Dumnezeu. După ce oamenii sunt cuceriți, există unele schimbări în firea lor, dar astfel de schimbări sunt mult mai mici decât cele ale oamenilor care au fost pe deplin câștigați de Dumnezeu. Astăzi, ceea ce se face este lucrarea inițială a desăvârşirii oamenilor – a cuceririi lor – și dacă nu poți obține cucerirea, atunci nu vei avea niciun mijloc prin care să fii desăvârşit și complet câștigat de Dumnezeu. Vei câștiga doar câteva cuvinte de mustrare și judecată, dar ele vor fi incapabile să îți schimbe complet inima. Astfel, vei fi unul dintre cei care sunt eliminați; nu va fi diferit faţă de a te uita la un ospăţ somptuos pe masă, dar fără să mănânci. Nu este tragic? Și, așa, trebuie să cauți schimbări: indiferent dacă a fi cucerit sau a fi desăvârşit, ambele se referă la faptul dacă există schimbări în tine și dacă ești ascultător sau nu – și acest lucru determină dacă poți fi sau nu câștigat de Dumnezeu. Să ştii că „a fi cucerit” și „a fi desăvârşit” se bazează pur și simplu pe măsura schimbării și ascultării, precum și pe cât de curată este iubirea ta față de Dumnezeu. Ceea ce este necesar astăzi este să poți fi complet desăvârşit, dar, pentru început, trebuie să fii cucerit – trebuie să cunoşti suficient mustrarea și judecata lui Dumnezeu, trebuie să ai credința de a urma, și să fii cineva care caută schimbări, și să existe şi efecte. Numai atunci vei fi cineva care caută să fie desăvârşit. Ar trebui să înțelegeți că, pe parcursul desăvârşirii, veți fi cuceriți și că în cursul cuceririi veți fi desăvârşiţi. Astăzi, poți căuta să fii desăvârşit sau poți căuta schimbări în umanitatea ta exterioară și îmbunătățiri în calibrul tău, însă de o importanță principală este că poți înțelege că tot ceea ce face Dumnezeu astăzi are sens și este de folos: îți permite ție, care trăiești într-un pământ al murdăriei, să scapi de murdărie și te lepezi de ea, îți permite să învingi influența Satanei și să lași în urmă influența întunecată a Satanei – și, concentrându-te asupra acestor lucruri, ești protejat în acest pământ al murdăriei. În cele din urmă, ce mărturie ți se va cere să depui? Locuiești într-un pământ al murdăriei, dar ești capabil să devii sfânt și să nu mai fii murdar și necurat, trăiești în sfera Satanei, dar te dezbraci de influența Satanei și nu ești posedat și hărțuit de Satana, și trăiești în mâinile Celui Atotputernic. Aceasta este mărturia și dovada victoriei în lupta cu Satana. Ești capabil să-l abandonezi pe Satana, ceea ce trăiești nu-l dezvăluie pe Satana, ci este ceea ce Dumnezeu i-a cerut omului să obţină atunci când a creat omul: umanitate normală, raționalitate normală, înțelegere normală, hotărâre obișnuită de a-L iubi pe Dumnezeu și loialitate față de Dumnezeu. Aceasta este mărturia pe care o poartă o creatură a lui Dumnezeu. Voi spuneți „Trăim într-un pământ al murdăriei, dar, datorită protecției lui Dumnezeu, datorită conducerii Sale și pentru că ne-a cucerit, am scăpat de influența Satanei. Faptul că putem să ne supunem astăzi este și efectul faptului de a fi cucerit de Dumnezeu, și nu pentru că noi suntem buni sau pentru că L-am iubit în mod firesc pe Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu ne-a ales și ne-a predestinat am fost cuceriți astăzi şi putem să depunem mărturie pentru El și să-I slujim; tot datorită faptului că El ne-a ales și ne-a protejat am fost mântuiți și eliberați din domeniul Satanei și putem lăsa în urmă murdăria și să fim purificați în națiunea marelui balaur roșu”. În plus, ceea ce trăiești în exterior va arăta că ești înzestrat cu umanitatea normală, că există rațiune în ceea ce spui și că trăiești asemănarea unei persoane normale. Când alții te văd, nu ar trebui să-i faci să spună „Nu este aceasta imaginea marelui balaur roșu?” Comportamentul surorilor este lipsit de cuviință pentru o soră, comportamentul fraților este lipsit de cuviință pentru un frate, și ei nu au nimic din decența sfinților. Atunci, oamenii ar trebui să spună „Nu e de mirare că Dumnezeu a spus că ei sunt descendenți ai lui Moab, El avea complet dreptate.” Dacă oamenii se uită la voi și spun „Deși Dumnezeu a spus că voi sunteţi descendenții lui Moab, ceea ce trăiți a dovedit că ați lăsat în urmă influența lui Satana; chiar dacă acele lucruri sunt încă în interiorul vostru, voi puteți să le întoarceți spatele, asta arată că ați fost complet cuceriți” și voi, cei care ați fost cuceriți și mântuiți, veți spune: „E adevărat că suntem descendenții lui Moab, dar am fost salvați de Dumnezeu și, deși descendenții lui Moab obişnuiau să fie părăsiți, blestemați și exilați printre neamuri de poporul Israelului, astăzi Dumnezeu ne-a salvat. Este adevărat că suntem cei mai corupți dintre toți oamenii – acest lucru a fost decretat de Dumnezeu, acesta este un fapt și este incontestabil de către toți. Dar astăzi, noi am scăpat de acea influență. Ne detestăm strămoșul, suntem dispuși să îi întoarcem spatele strămoșului nostru, să îl părăsim cu desăvârșire și să ne supunem tuturor aranjamentelor lui Dumnezeu, acționând conform voinței lui Dumnezeu și îndeplinind cerințele pe care El le are de la noi și obţinând satisfacerea voinței lui Dumnezeu. Moab L-a trădat pe Dumnezeu, nu a acționat conform voinței lui Dumnezeu și a fost urât de către Dumnezeu. Dar noi ar trebui să ne îngrijim de inima lui Dumnezeu și astăzi, din moment ce înțelegem voia lui Dumnezeu, nu-L putem trăda pe Dumnezeu și trebuie să renunțăm la strămoșul nostru vechi!” Anterior, am vorbit despre renunțarea la marele balaur roșu – și astăzi, aceasta este în principal renunțarea la strămoșul vechi al oamenilor. Aceasta este o mărturie a cuceririi oamenilor și, indiferent de modul în care intri în ziua de azi, mărturia ta în acest domeniu nu trebuie să lipsească.

Calibrul oamenilor este prea sărac, lor le lipsește prea multă umanitate normală, reacțiile lor sunt prea lente, prea leneșe, corupția lui Satana i-a lăsat amorțiți și tonți și, deși nu se pot schimba complet într-un an sau doi, trebuie să aibă hotărârea de a coopera. Se poate spune că aceasta este și o mărturie în fața Satanei. Mărturia de astăzi este efectul obținut de lucrarea de cucerire prezentă, precum și un model și specimen pentru urmașii viitorului. În viitor, se va răspândi în toate națiunile; ceea ce se face în China se va răspândi în toate națiunile. Descendenții lui Moab sunt cei mai umili dintre toți oamenii lumii. Unii oameni întreabă: nu sunt descendenții lui Ham cei mai umili dintre toți? Descendenții marelui balaur roșu și urmașii lui Ham reprezintă lucruri diferite, iar descendenții lui Ham sunt o chestiune diferită: indiferent de modul în care sunt blestemați, ei sunt în continuare descendenții lui Noe; originile lui Moab, între timp, nu erau pure, el se trăgea din deznădejde, iar în aceasta se află diferența. Deși ambii au fost blestemați, statutul lor nu era același și, astfel, descendenții lui Moab sunt cei mai umili dintre toți oamenii – și niciun fapt nu este mai convingător decât cucerirea celui mai umil dintre toți oamenii. Lucrarea din zilele de pe urmă se sustrage tuturor regulilor și, indiferent dacă ești blestemat sau pedepsit, atât timp cât ajuți lucrarea Mea și ești în folosul muncii de cucerire a zilelor noastre, și indiferent dacă ești descendent al Moab sau urmaș al marelui balaur roșu, atât timp cât îndeplinești datoria unei creaturi a lui Dumnezeu în acest stadiu al lucrării și faci tot ce îți stă în putință, atunci efectul cuvenit va fi atins. Ești urmașul marelui balaur roșuși ești un descendent de-al lui Moab; în concluzie, toți cei care sunt din carne şi oase sunt creaturi ale lui Dumnezeu și au fost făcuţi de Creator. Ești o creatură a lui Dumnezeu, nu ar trebui să ai nicio altă alegere, și aceasta este datoria ta. Desigur, astăzi, lucrarea Creatorului este îndreptată spre întregul univers. Indiferent al cui descendent ești, mai presus de toate, voi toți sunteți una dintre creaturile lui Dumnezeu, voi – descendenții lui Moab – sunteți parte a creaturilor lui Dumnezeu, doar că valoraţi mai puţin. Deoarece, astăzi, lucrarea lui Dumnezeu se desfășoară printre toate creaturile și vizează întregul univers, Creatorul este liber să aleagă orice popor, prilej sau lucruri pentru a-Și face lucrarea. Nu Îi pasă din cine obișnuiai să te tragi; atât timp cât tu ești una dintre creaturile Lui și atât timp cât ești benefic pentru lucrarea Lui – lucrarea de cucerire și mărturie – El va aduce lucrarea în tine fără niciun scrupul. Aceasta distruge concepțiile tradiționale ale oamenilor, conform cărora Dumnezeu nu va lucra niciodată printre neamuri, mai ales nu printre aceia care au fost blestemați și sunt umili; pentru cei care au fost blestemați, generațiile lor ulterioare vor fi de asemenea blestemate pentru totdeauna, nu vor avea niciodată șansa la mântuire; Dumnezeu nu va coborî niciodată și nu va lucra într-un pământ al neamurilor și nu va călca niciodată într-un pământ al murdăriei, căci El este sfânt. Toate aceste concepții au fost strivite de lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Luați la cunoștință că Dumnezeu este Dumnezeul tuturor creaturilor, că El stăpânește peste cerul, pământul și toate lucrurile, și că nu este numai Dumnezeul poporului lui Israel. Astfel, această lucrare din China este de cea mai mare importanță, și atunci nu va fi răspândită în toate națiunile? Marea mărturie a viitorului nu se va limita la China; dacă Dumnezeu v-ar fi cucerit, ar fi putut fi demonii convinși? Ei nu înțeleg ce înseamnă a fi cucerit sau puterea mare a lui Dumnezeu, și numai când poporul ales al lui Dumnezeu din tot universul vede efectele finale ale acestei lucrări vor fi cucerite toate creaturile. Nimeni nu este mai înapoiat sau mai corupt decât descendenții lui Moab. Doar dacă acești oameni pot fi cuceriți – aceia care sunt cei mai corupți, care nu au recunoscut pe Dumnezeu și nu cred că există un Dumnezeu, au fost cuceriți și recunosc pe Dumnezeu cu gura lor, Îl laudă și sunt capabili să Îl iubească – aceasta va fi mărturia cuceririi. Deși nu sunteți Petru, trăiţi ca Petru, sunteți capabili de a avea mărturia lui Petru și pe a lui Iov, și aceasta este cea mai mare mărturie. În cele din urmă, veți spune: „Noi nu suntem israeliții, ci descendenții părăsiți ai lui Moab, nu suntem Petru, de al cărui calibru nu suntem capabili, și nici Iov, și nici măcar nu putem să ne comparăm cu hotărârea lui Pavel de a suferi pentru Dumnezeu și de a se dedica lui Dumnezeu, și suntem atât de înapoiați, și, prin urmare, nu suntem calificați pentru a ne bucura de binecuvântările lui Dumnezeu. Dumnezeu tot ne-a ridicat astăzi; aşadar, trebuie să-L mulţumim pe Dumnezeu şi, cu toate că avem un calibru sau calificări insuficiente, suntem dispuși să-L satisfacem pe Dumnezeu – avem această hotărâre. Suntem descendenții lui Moab și am fost blestemați. Acest lucru a fost decretat de Dumnezeu, și noi nu suntem capabili să îl schimbăm, dar existența și cunoștințele noastre se pot schimba, și suntem hotărâți să-L satisfacem pe Dumnezeu.” Când vei avea această hotărâre, se va dovedi că ai depus mărturie pentru a fi cucerit.

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Devoțional zilnic vă vor garanta o resursă bogată pentru viață și vă vor ajuta să Îl cunoașteți pe Domnul. Citiți mai multe.

#Revenirea lui Isus #Calea vieții veșnice #Biblia #Duhul Sfânt #Urmând voia lui Dumnezeu

0 notes

doracademyint · 8 years ago

Photo

Un articol nou a fost publicat pe http://www.glumazilei.tk/esenta-vietii-si-trezirea-in-constiinta/

Esenta vietii si trezirea in constiinta

„TU NU AI UN SUFLET. TU EȘTI UN SUFLET. TU AI UN CORP”

Aceste cuvinte aparțin scriitorului C.S.Lewis, autorul „Cronicilor din Narnia”.

Este o afirmație cât se poate de simplă, dar care conține esența noastră, a existenței noastre aici și acum.

Degeaba spunem „am un suflet”; e ca și cum am vorbi despre ceva ce ni s-a dat temporar pentru a ne ajuta. Adevărul este că noi SUNTEM sufletul „îmbrăcat” în „haina” corpului fizic. El, sufletul, este veșnic și constituie matricea noastră, cea după care suntem construiți și după care ființăm.

Te invit să povestim puțin despre un subiect complex: esența noastră, esența vieții. Știu că este un subiect sensibil, și poate fi înțeles cu adevărat doar de către cei ce încep să se trezească în conștiință. Chiar dacă nu știi nimic despre asta, dar vrei să afli, nu îți fă probleme, vei înțelege cu sufletul. Celor care vor trezire în conștiință prin ego, le urez baftă și îi rog să nu își posteze părerea fără să citească materialul. Nu trebuie să mă crezi: sufletul (și nu mintea) îți va „șopti” adevărul lui. Ai încredere și ascultă-l!

Am tot auzit discutându-se despre esența vieții și esența umană. Dar, oare, cât de bine cunoaștem și înțelegem cu adevărat aceste noțiuni?

De câte ori nu ne-am întrebat „Cine sunt eu și ce caut în viața mea”? Dar, de prea multe ori am amânat răspunsul, din lene, comoditate, teama de a nu supăra pe cineva sau pe acea divinitate care ni s-a spus că ar fi supărăcioasă dacă nu doar credem orbește, dar mai și cercetăm.

Dar, pentru a afla cine SUNT eu cu adevărat, cred că ar trebui, mai întâi, să știu cine și ce NU SUNT:

1.- NU SUNT CORPUL FIZIC Acesta este doar forma pe care am luat-o pentru a „îmbrăca” sufletul, esența mea.

2.- NU SUNT CONVINGERILE MELE Acelea sunt doar impresii, păreri și o seamă de teorii care mă ajută să știu dacă sunt pe calea mea sau am luat-o razna pe arătura superficialității.

3.- NU SUNT ROLURILE PE CARE LE JOC ÎN FIECARE ZI Soț sau soție, fiu sau fiică, mamă sau tată, frate sau soră, coleg sau prieten, vecin, dușman, șofer, pieton, etc., sunt doar niște roluri pe care le joc în această viață, și care mă ajută să mă cunosc, să mă desăvârșesc, să mă corectez, să învăț, să evoluez și să mă trezesc la adevărata viață.

4.- NU SUNT MUNCA MEA ȘI NICI FUNCȚIILE PE CARE LE DEȚIN Acelea mă ajută să capăt abilitățile necesare pentru a-mi procura banii pentru a mă întreține.

5.- NU SUNT IMAGINEA PE CARE O AFIȘEZ ÎN SOCIETATE Aceea este doar reflexia în oglindă a mulțumirilor sau nemulțumirilor celorlalți, rămase nerezolvate la mine. -Nu sunt greutatea pe care o am. Am o greutate în viața asta, dar nu sunt o greutate nici pentru mine nici pentru alții. -Nu sunt bijuteriile pe care le port. -Nu sunt parfumurile, oja sau fardurile. -Nu sunt hainele pe care le port. Toate acestea mă ajută, doar, să mă evaluez în proprii mei ochi: cu cât sunt mai devalorizat(ă), mai neînsemnat(ă) în ochii mei, cu atât mai multe semne și însemnări simt nevoia să port și să expun. Neînsemnarea în poprii ochi cere multe însemnări pe corp: bijuterii, tatuaje, piercinguri, culori țipătoare după atenție.

6.- NU SUNT OBIECTELE CARE MĂ ÎNCONJOARĂ Ele doar îmi servesc, îmi sunt utile, pentru a-mi face viața mai ușoară.

7.- NU SUNT PROPRIETĂȚILE ȘI BUNURILE MELE Acelea îmi servesc pentru a avea unde să locuiesc și de unde să îmi culeg roade pentru trai.

8.- NU SUNT NICI SĂRĂCIA, DAR NICI LUXUL ÎN CARE TRĂIESC Acelea sunt doar indici ai valorii pe care o am în proprii mei ochi.

9.- NU SUNT OPINIILE MELE Acelea reflectă doar gradul de educație și de înțelegere la care am ajuns.

10.- NU SUNT EMOȚIILE MELE Acelea au doar rolul de a mă ghida în viață pe drumul creșterii și dezvoltării ca om.

11.- NU SUNT CEEA CE SE SPUNE DESPRE MINE Acelea sunt doar păreri ale celor ce nu vor sau nu au timp să se ocupe de ei înșiși.

12.- NU SUNT CREDINȚA MEA Aceea are doar rolul de a mă ghida pe calea regăsirii mele, a regăsirii de mine.

13.- NU SUNT CEEA CE VĂD, CEEA CE AUD, CE SIMT, CE MIROS ȘI CE GUST Organele de simț sunt ca o busolă ce mă ajută să mă orientez spre ceea ce îmi aduce liniștea.

14.- NU SUNT DORINȚELE MELE, NICI TOANELE MELE DE MOMENT. – Nu sunt victima ce apare din când în când. – Nu sunt orgoliul meu, nici mândria, nici ego-ul meu. Toate acestea sunt doar manifestări de moment, menite să mă ajute să mă cunosc și să mă înțeleg mai bine.

15.- NU SUNT REȚELELE DE SOCIALIZARE UNDE M-AM ÎNSCRIS Acelea sunt doar mijloace de comunicare ce permit răspândirea informației cu viteza luminii.

16.- NU SUNT CEEA CE AFIRM CĂ SUNT CU MÂNDRIE, EMFAZĂ ȘI LĂUDĂROȘENIE Cu cât strig mai tare și susțin mai mult că sunt ceva sau cineva, cu atât nu cred acel lucru și vreau să mă conving singură că așa e prin declarații și declamații de lozinci.

17.- NU SUNT CEEA CE SOCIETATEA ÎMI SPUNE CĂ AR TREBUI SĂ FIU PENTRU A MĂ ACCEPTA Acelea sunt doar condiții izvorâte din frustrare și complexe de inferioritate, mascate sub aspectul de bunăvoință tolerantă și acceptare amabilă.

18.- NU SUNT CEEA CE ÎNCEARCĂ SĂ MĂ CONVINGĂ ȘCOALA, FAMILIA, POLITICA, BISERICA, OPINIILE CIVICE ȘI CURENTELE IDEOLOGICE SĂ FIU. Acelea sunt doar teorii izvorâte din minți lipsite de practică.

19.- NU SUNT CEEA CE SPUN CĂ SUNT, CI CEEA CE SIMT CĂ SUNT Iar aceasta este o taină pe care doar eu trebuie să o cunosc.

20.- NU SUNT NIMIC ALTCEVA DECÂT CEEA CE SUNT! EU SUNT CEEA CE SUNT, INDIFERENT DE PĂREREA CELORLALȚI!

Toate cele enumerate până acum sunt doar imagini, forme tranzitorii ce ar trebui să fie doar indici ai felului în care „umblăm” prin viață. Din păcate, de prea multe ori oamenii se identifică cu aceste forme efemere, transformându-le în viața însăși, ridicându-le la rang de certitudini, dându-le forța de a guverna viața și înscăunându-le pe tronul stăpânului absolut a ceea ce devin încet, încet.

Dar, atunci cine și ce suntem?

Suntem LUMINĂ DIVINĂ, acel duh sfânt, care coboară într-un corp de carne – lutul – despre care ni s-a spus, și care trăiește aici vremelnic cu scopul de a se manifesta și la acest nivel carnal.

SUNTEM DUMNEZEIREA MANIFESTATĂ ÎN PLAN MATERIAL.

Când coborâm în materie, uităm cine suntem și de unde venim datorită diferenței mari de vibrație: lumina divină coboară în „întunericul” materiei, străduindu-se să răzbată și să aducă strălucirea aici, pe Pământ. Lumina, SPIRITUL, coboară și își creează un „instrument” de legătură cu emoțiile, numit SUFLET.

Sufletul reamintește omului ce are de făcut, care a fost menirea e care a ales-o și acceptat-o înainte de coborârea în materie. Copiii știu foarte clar cine sunt și ce au de făcut deoarece emoțiile lor sunt pure, nepervertite.

Frica, ura, furia, dezamăgirea, intoleranța și alte emoții negative sunt „implantate” cu sprijinul adulților celor (cică) atotcunoscători.

Copiii sunt puri până ce oamenii (așa zis) maturi vin și le explică „suav” că e o prostie ceea ce spun, ce văd și ce simt, transformându-i în cópiile lor fidele de nemulțumire și de închistare, date de uitarea de sine. Copiii își atenuează treptat lumina iubirii necondiționate cu care au venit, devenind cópiile ieftine ale frustrării și neîmplinirii adulților.

Și astfel, condiționați în permanență de părinți, școală, religie și societate, copiii își diminuează treptat lumina cu care au venit înzestrați, făcând loc stratului gros de pâclă al fricilor, ignoranței și necunoașterii.

Sufletul încearcă să reamintească menirea lui, dar de (prea) multe ori este înăbușit de întunericul concretizat în ego. Odată cu vârsta lumina divină slăbește, ajungând la mulți să devină doar o pâlpâire slabă. Atunci, pentru că sufletul nu poate fi redus la tăcere, strigătele lui sunt confundate sau greșit înțelese, oamenii înlocuind iubirea, pacea, armonia, liniștea, cu „gălăgia” obiectelor, a lucrurilor, a formei lipsită de fond.

Iubirea va fi confundată cu nevoia, și va fi, astfel, vânată, cerșită, cerută cu hotărâre de la cei din jur. Pacea se vrea obținută prin război și violență. Armonia este condiționată prin haos, iar liniștea sufletească a ajuns doar o noțiune teoretică „fluturată” la o cafea de vorbă cu iz spiritual.

Dar, îți reamintesc, sufletul nu poate fi redus la tăcere. Ego-ul este gălăgios, dar sufletul nu tace. Și, în încercarea lui de a reaminti omului cine este el, ce este și care îi este menirea, provoacă crize profunde fie la nivel fizic – prin boli – fie psihic, prin depresii sau/și psihoze, acestea având doar rolul de a scoate omul în afara minciunii și a iluziei ego-ului.

Unii dintre oameni nu se opresc nici atunci, considerând boala ca fiind o pedeapsă cruntă dată de un dumnezeu nemilos și răzbunător. Desigur, în acest caz finalul este, din păcate, previzibil: MOARTEA.

Atunci când oamenii înțeleg simptomele și se opresc din cursa nebună a vieții superficiale pentru a pune întrebări și a afla răspunsuri, sufletul se bucură, orientându-i și îndrumându-i spre locurile, persoanele și situațiile care îi pot ajuta. Și astfel, lumina cunoașterii reapare, întărindu-se ca intensitate și risipind ceața ignoranței.

Atunci apar și rupturile în relații, deoarece o persoană trezită nu mai poate merge alături de o persoană adormită. Lumina este văzută de cei ce o ignoră drept un pericol, considerându-i pe cei treziți drept ciudați, nebuni, cu capul razna. Tot atunci apar marile schimbări: loc de muncă, status familial (despărțiri, divorțuri), anturaj, etc. Dacă partenerii nu evoluează împreună, legătura se rupe, indiferent dacă cei doi acceptă sau nu acest lucru.

Pe măsură ce omul caută lumina cunoașterii ce există deja în fiecare și nu este dată de altcineva, va întâlni în cale tot felul de „ispite”, imagini false a ceea ce își doresc cu adevărat: informații false, profeți și maeștri falși, prieteni „binevoitori” care descurajează în permanență, toate acestea având rolul de a ajuta omul să discearnă realitatea de iluzie, binele de rău, adevărul de fals.

Fiecare alegere corectă este urmată de un salt extraordinar în ceea ce se numește CONȘTIINȚĂ. Fiecare pas înlătură, puțin câte puțin, ceața pusă pe ochii cunoașterii, iar omul începe să înțeleagă și să realizeze iluzia și minciuna în care a trăit până atunci.

Desigur, calea e grea, e anevoioasă; mulți abandonează după primii pași, alții mai târziu, comoditatea și iluzia reușitei fiind mai puternice. Și atunci apare, din nou, boala.

Boala este doar mesajul că omul nu face bine ceea ce face, și că s-a abătut de la calea pe care a ales-o înainte de coborârea în materie.

Cu cât o persoană este mai hotărâtă să meargă spre lumină, cu atât încercările devin mai puternice. E testată determinarea, voința și încrederea în ea însăși și în mesajele trimise de suflet.

Pe drumul spre lumină mulți pornesc, dar puțini ajung. Și împuținându-se pe parcurs, oamenii în lumină vor ajunge să fie singuri, doar în tovărășia lor și a credinței care îi animă.

Și acolo sunt oameni care se opresc din drum, neputând duce mai departe povara singurătății și a solitudinii căutătorului de și în lumină.

Cei care ajung să facă pace cu fricile, furiile, nemulțumirile din ei (manifestate prin oameni și situații incomode apărute în cale), vor deveni conștienți de esența lor, de conștiința ce se dezmorțește încet și ocupă locul ignoranței.

CONȘTIENȚA CONȘTIINȚEI.

O persoană trezită știe cine este și nu mai pleacă urechea la păreri emise de oameni, curente, sisteme, teorii pompoase.

Iar atunci când se trezește, omul ȘTIE că este PARTE DIN DUMNEZEU, DIN LUMINA LUI VENITĂ SĂ SE MANIFESTE VREMELNIC ÎNTR-UN CORP MATERIAL.

Cel trezit este în armonie cu el însuși, cu Universul, cu legile care îl guvernează, cu conștiința universală. Și pentru că ȘTIE și are credință în ceea ce știe, va fi hulit de umblătorii prin întunericul ignoranței, cei care au abandonat drumul trezirii, sau care nici nu s-au încumetat să pornească, găsindu-și scuze de victimă.

Un om trezit ȘTIE că e parte din Dumnezeu, că trupul e biserica lui și că sufletul e vocea prin care comunică cu sferele divine. O persoană trează în conștiință știe asta și nu simte nevoia să se împăuneze spunând în dreapta și în stânga cât de evoluat este.

Când ești conștient de conștiința divină ce te animă, mintea și ego-ul tac, și se așterne liniștea, pacea și armonia în viață, în fiecare celulă a corpului. Până și fizicul începe să manifeste energia divină, iar bolile dispar și corpul își oprește procesul de îmbătrânire și de degradare. Atât timp cât poți manifesta lumina și conștiința divină în corpul fizic, moartea nu își are sensul.

Mulți pornesc, puțini, foarte puțini ajung.

Un om trezit atrage – prin lumina pe care o manifestă – oameni care caută și ei, ajutându-i să-și găsească drumul optim pentru ei. Armonia se extinde ca o rețea prin care circulă nestingherite iubirea, pacea și liniștea sufletească.

Dumnezeu a vrut să învețe tot ce este de învățat și să manifeste toate emoțiile și trăirile pe care le-a creat. Și pentru a învăța cât mai mult, s-a multiplicat și a trimis pe Pământ câte o parte din el numită OM.

OMULE, tu ești lumină divină, parte din Dumnezeu, care știi, deci, tot ce știe el, indiferent ce îți vor spune cei ce au ales comoditatea stagnării. Știi și simți asta, dar frica de iadul promis (de oameni, nu de divinitate) te împiedică să vezi evidența.

Și dacă ești parte din Dumnezeu, de ce te mulțumești cu puținul dat de teorii, cutume, idei și ideologii create de oameni?

Poți fi nelimitat, de ce alegi limitele? Poți fi lumină, de ce alegi întunericul ignoranței? Poți fi iubire, de ce alegi frica? Poți fi divinitate, de ce alegi focul iadului?

TU EȘTI CEEA CE EȘTI!

Ești mulțumit(ă)? Ești fericit(ă)? Ești liniștit(ă) în conștiință?

EȘTI CEEA CE EȘTI! FII CEEA CE EȘTI! MANIFESTĂ CEEA CE EȘTI! Sursa: vibratiavindecarii.blogspot.ro

Publicat de: Sanziana Busuioc

14 Feb 2017

Source link

#conștiința #Esenta #si #trezirea #vietii

0 notes