#Intre noi nu mai e nimic

[hiddenfeelings02l]

#gânduri de seara 😇

Câteodată ne gândim oare ce este mai bine pentru noi? Pentru sufletul nostru ? Pentru mintea și inima noastră? Dar acesta este un  răspuns pe care nu ai cum sa îl găsești dacă nu  faci nimic în privința asta ...

Ne prefacem zilnic ca totul este bine când nu este asa și este și normal sa fie asa .din păcate în lumea în care trăim nu totul poate fi roz. Sunt părți bune dar și părți rele și trebuie acceptate fiecare în parte .

Ne luptam cu acceptarea aici fiind și problema, refuzam sa acceptam adevărul pentru ca doare ..

Dar mai bine un adevăr dureros și sănătos decât o minciuna frumos ambalata .

În ultima perioada am atâtea întrebări pentru mine ca persoana încât nu mai știu cu ce sa încep și unde sa termin ..sunt puțin pierduta ..dar știu ca la un moment dat voi găsi și drumul corect către răspunsurile pe care le caut de atâta timp..

O persoana draga mie ..mi-a frânt inima și încerc zi de zi sa caut răspuns de ce a făcut asta? Care a fost intenția? Oare a avut vreo satisfacție? ...Dar greșesc..stiu ..unii oameni sunt meniți sa apară în viata ta pentru a te învață ceva,pentru a-ti oferi o lecție ce iti este menita.

Observ intr-un final ca o mare problema era la mine pentru ca refuzam sa vad adevărul și adoram adevărul creat de mine ..povestea mea ...pana m-am izbit de cruda realitate ...

Da ..o despărțire nu este un capăt de lume ..nu este ..

Dar doare atât fizic cât și sufletește enorm...și este o durere imensa este când îl/ o vezi după o despărțire ca este mult mai bine decât era în relația cu tine ..atunci e adevărată durere și o anumita confruntare cu tine însuți..pentru ca te gandesti oare omul toxic eram chiar eu??..asta fiind tot un răspuns bine cautat ..

#multeintrebarisiraspunsuri

[toxicsoulsblog]

O luna.

Cine si ar fi imaginat ca se pot intampla atatea intr o singura luna? Nu, nici eu.

Am suferit, am cazut grav la pamant, am vazut intunericul din mine, am vazut cine eram cu adevarat si am mai vazut cine a fost langa mine in acel moment.

O perioada grea, un iad mai bine spus si in acelasi timp o perioada de vindecare.

“A trebuit sa se intample”, imi repet, “asta a fost momentul”.

Momentul in care eu trebuia sa devin “femeie” in adevaratul sens al cuvantului, momentul in care trebuia sa aflu cine sunt cu adevarat, cum sunt eu.

Suna prostesc faptul ca “am devenit femeie” dar chiar asa e, eram o copila. Traiam ca in liceu cu copilariile mele si visam la un viitor cu casa, familie si copii langa un om la fel de imatur ca mine. Gandeam si nu actionam sau actionam si nu gandeam, iar acum stai si te intreaba. Cum adica? Iti spun acum.

Aveam momente cand gandeam ca un om matur dar nu actionam ca unul si momente cand actionam ca un copil si nu gandeam deloc matur. Eram total pe dos si ma enerva faptul ca mi dadeam seama de actiunile mele dar nu faceam absolut nimic sa remediez asta.

Traiam in intuneric. Cum asa?

Eram egoista, vedeam raul in oameni, toti imi voiau raul, asa gandeam. Ma vedeam o victima in momentele cele mai nepotrivite, am fost victimizata constant de propria persoana. Prea multa neincredere de sine si prea mult contam sa ma ajute altul.

Cam asa definesc eu intunericul. Tu?

O singura persoana mi a fost alaturi si aia e chiar mama mea, omul pe care o sa l iubesc o viata intreaga chiar si dupa ea. Mi a vazut propriul iad si a intrat cu talpile desculț in el. Mi a dat cele mai grele palme ca sa mi revin, a tras de mine pana in ultimul moment si m a sustinut iar cand ma scapam de sub control imi tinea fraul, i am provocat rani adanci deoarece nu ma lasam asa usor…

Am multe regrete in viata dar singurul pe care nu o sa mi l iert e asta, faptul ca a trebuit ca ea sa ma vada asa.

Ti se pare penibil ce scriu? Ti se pare o poveste scrisa de o psihopata, ceva mitic?

Nu, chiar asta e realitatea, asta am trait, toate astea le am simtit. Fix acei termeni imi pot descrie povestea, poti tu mai bine? Scrie ti povestea, priveste inauntrul tau si incearca sa ti scrii povestea, vei descoperi multe, crede ma, odata ce ai inceput nu o sa te mai poti opri, e ca un drog, ca o tigara, odata aprinsa nu mai poti da inapoi, poti face pauze dar mereu te vei intoarce la ele.

Ah, uitasem, depinde si cat de puternic esti. Se pare ca eu nu sunt atat de puternica, tigara o mai aprind, de scris… mai scriu.

M am vindecat pe jumatate. De ce doar pe jumatate?

Am aflat cum sunt eu, m am cunoscut pe mine si am invatat foarte multe, acum stiu de ce sunt in stare si de ce nu. Sunt mai increzatoare, incerc desi gresesc dar ma ridic si o iau de la capat.

M am acceptat asa cum sunt, mi am acceptat greselile chiar si pe cele mai dureroase. Am privit pentru ultima data in urma si mi am promis ca nu o sa mai fie la fel, nu si de data asta, fata aia nu o sa mai existe.

M am videcat de mine cea cu “probleme”… dar nu m am vindecat de el, la naiba.

( Mi a scapat, scuze! :)) )

Am iubit si inca iubesc. Indiferent de actiunile mele eu chiar am iubit si aveam momente cand credeam ca el ma face o persoana mai buna. A fost prima persoana cu care am simtit acea conexiune, stiam ca noi trebuia sa ne intalnim, ceva m a impins sa i acord acea sansa si asta nu o s o regret. Nu pot si nu e momentul sa trec peste el, asta o sa mai dureze, o sa ma mai macine un timp.

Amintirile… ce mai mare durere e sa ai amintiri o gramada, cu carul mai bine spus, cu o anumita persoana. Cu greu scapi din inchisoarea asta. Ce denumire frumoasa, stiu :))).

O luna, mii de ganduri, cea mai grea durere si vindecata pe jumate

[fara-posts]

Nu ti am spus niciodata cat mi e de dor ,sa ma prefac intr o piatra... as vrea iubire ,un zbor ,in care ,noi doi ,indrazni vom sa facem altare din ce ...nu e o gluma ,se pare ...e un nesfarsit nu 'ș de ce ,in care totul dispare ...sa facem altare cu ce ...sa piara acele hotare in care iubire nu e ...si inca o dată,iubite ,nu ma ntreba si de ce ...un infinit care doare mi ai pus in suflet nu 'ș ce ...totul e tern făr de tine ,nimic la loc nu mai e si din aceste altare o piatra sa fiu si n am ce ...sa indraznim sa fim goi...ti am spus o candva, ca sa ce...ochii nu mint niciodata ,iubite ,vindeca ma prelung de acest nesfarsit ,Doamne ...spune mi de ce....roza surasului tau a nfiorat serpentine...prin mine curgi spre un sideral albastru ...si,Ce....

[bartholomaus]

Iata cateva pareri de pe un forum fb cu care sunt de acord si care reprezinta si opinia mea fata de scrierile dlui Boia (mai vechi si mai noi). Le pun ca raspuns si completare la comentariile de mai jos:

" De fapt L. Boia numai un pic a scormonit istoria propagandistica, si iata ce se intampla. Daca se apuca si traducea textele din cartile internationale trei sferturi din populatie faceau infarct. Nu stiu cat timp o sa mai reziste si o sa fie predata istoria falsa si mincinoasa, dar sper ca si multumita lui Boia, nu prea mult timp. Eu cred ca romanii au dreptul de a cunoaste istoria lor proprie adevarata, sa nu fie tratati ca niste copii, sa nu fie mintiti si ametiti de niste sarlatani. Minciunile nu au nimic comun cu sentimentul national sanatos. Patriotismul nu inseamna sa traiesti intr-o lume falsa si mincinoasa, sa fi manipulat, sa urasti tot ce este diferit de tine, sa accepti diferenta si multiculturalismul, etc.

Istoria adevarata nu este o oda care lauda maretele realizari ale unui popor.Contine si evenimente neplacute,dar adevarate.Care este istoria Romaniei pe care o invata englezii,francezii, nemtii? Cred ca am avea mari surprize.

Un popor pana nu isi clarifica istoria, abandonand "legendele" si "miturile", nu isi cunoaste identitatea! Desigur procedura e dureroasa!

Istoria reală trebuie scrisă chiar dacă doare.... destul am fost robii istoriilor scrise în funcție de regimul politic aflat la putere!" ---- Pot sa va garantez ca cei care comenteaza anti Boia, habar nu au istorie medievala. Cei care se simt jigniti de parerile acestui istoric sunt niste oameni care tin cu dintii la niste principii care n-au nici o treaba cu istoria ci cu nationalismul (eufemistic numite popor, demnitate, mandrie...). Pop si Cazacu sunt niste istorici de mana a 2-a cu succes la nivelul amatorilor de istorie tocmai datorita discursului anacronic de nationalist, preluat parca direct din epoca lui Ceasca. In breasla din ce semnale am primit nu-s considerati seriosi, tocmai fiindca sunt dependenti de numeroase clisee nationalist-propagandistice de care nu se pot desprinde...Din fericire Boia a aruncat samanta...In viitor din ce in cei mai multi istorici vor avea curajul sa "fluiere in biserica" si sa discute subiecte "tabu" . Deja a venit vremea in care istoria se va scrie corect si sincer fara teama de a jigni "demnitatea nationala". O istorie comună a tuturor neamurilor care au trait pe aceste pamanturi alaturi de români. O istorie in care elevii vor asocia Alba Iulia nu doar cu Mihai Viteazu si regele Ferdinand ci si cu Sigismund Báthory, Ștefan Bocskay, Gabriel Bethlen, Gheorghe Rákóczi, Mihai Apafi....Asta este istorie, s-a intamplat, ea este cunoscuta si nu o sa o poti ascunde la nesfarsit doar asa, ca nu iti convine... --- E o parere, desigur, bazata pe ce am citit mai sus, dar cine are informatii istorice si arheologice serioase si suficiente, ajunge la un grad de intelegere care face ca orice patima nationalista sa nu-si mai aiba rost. Daca ai aceste informatii (care se aduna in timp, in mult timp) si tot ai patimi nationaliste, inseamna ca ori nu ai inteles aceste informatii si nu le-ai procesat corect, ori esti fanatic. Si atunci n-ar trebui sa-ti dai parerea ca pasionat de istorie fiindca vei fi vesnic subiectiv, orice argument ai primi. 🙂 -- Pana cand romanii nu vor renunta la nationalisme, obsesii despre continuitate si unitate, până când nu vor renunţa la studierea istoriei strict a acestui teritoriu - scoţându-l din contextul internaţional şi strict la istoria românilor şi ignorarea celorlalte naţiuni şi religii, nimeni nu va baga în seama istoriografia româneascaă

[to-my-crazy-wi]

Asumarea asexualitatii noastre

Asa cum am zis amandoi, noi suntem foarte ok pe toate planurile, mai putin pe partea sexuala, care lipseste aproape complet.

Tu mi-ai spus ca ma iubesti, exact asa cum sunt si ca nu ai vrea sa fiu altfel, insa tot tu esti cea care nu poate accepta cine si cum sunt eu. De-asta am decis sa-ti scriu si sa fiu eu, asumat, sa testam afirmatia ta.

Eu unul, m-am saturat de aceasta stare latenta si de blocaj in care ne aflam. Nu-mi place, imi face rau si simt ca e doar o moarte inceata a relatiei noastre, pe care niciunul din noi nu ne-o dorim.

In concluzie, as vrea sa facem o schimbare radicala in relatie, si anume sa ne asumam cine suntem si sa incepem sa ne bucuram de relatia noastra si pe plan sexual sau... sa ingropam de tot planul nostru sexual. Eu pot trai cu tine intr-o relatie in care sa nu avem contact sexual si sa ne satisfacem nevoile sexuale cu alte persoane, dar nu pot trai cu o incertitudine si o stare de-asta continua de blocaj, care sa-mi dea sperante si sa ma dezamageasca periodic. Prefer sa stiu ca nu o sa facem nimic, niciodata si atunci putem avea o relatie poligama, in care noi suntem impreuna si facem aproape totul impreuna, mai putin partea sexuala... si poate mai facem sex din cand in cand, dar atunci stiu ca toata energia mea sexuala o voi directiona catre alte persoane si nevoile mele sexuale le voi satisface cu alte persoane.

E clar ca nevoile mele sexuale sunt diferite de ale tale si e clar ca amandoi suntem nefericiti si neimpliniti sexual. Nu vad de ce nu putem trage o linie si sa luam niste decizii clare si concrete, pentru viitorul nostru.

Nu propun sa ne despartim si nu-mi doresc sa ne despartim - aici discut doar de latura sexuala. E drept, ca daca iti traiesti viata sexuala exclusiv cu o alta persoana sau alte persoane, e posibil sa se lege mai mult acolo, insa cred ca e un risc destul de mic (cel putin din partea mea) si cu siguranta e un risc mai mic decat sa ramanem in starea asta si sa nu schimbam nimic.

Pentru mine sexualitatea e ceva murdar, agresiv si riscant, atat fizic, cat si psihic. Nu discut despre ce inseamna sexualitatea pentru tine, pentru ca, cel putin pentru moment, nu-ti poti asuma sexualitatea ta si esti in negare. Stiu ca suna foarte transant totul si poti sa-mi pui orice eticheta: abuzator, egoist, narcisist, hedonist, incapatanat, rigid... pot sa-mi asum si accept oricare din aceste etichete, ba mai mult, imi doresc toate aceste etichete si altele, daca ai si sunt justificate.

Stiu ca tu doresti sa-ti explorezi sexualitatea, iar eu ar trebui sa te ghidez. Am incercat sa te ghidez, cu actiuni, vorbe, mesaje, discutii... cum am stiu si am putut, insa mi-am dat seama ca oricat as incerca, faci tot posibilul sa nu-ti asumi, sa amani orice decizie, sa-ti justifici orice inactiune si sa nu schimbi nimic. Nu ma mai pot lupta cu asta si nu vreau sa mai fac asta. Imi face mie rau si iti face si tie rau. Mai mult de atat, aceasta lupta a noastra ne-a lasat pe amandoi cu niste traume, pe care nu le aveam atunci cand am intrat in relatie si am ajuns sa ne ascundem si sa ne inchidem unul fata de celalalt.

In continuare, mi-as dori sa avem noi doi, impreuna, o viata sexuala nebuna, dezlantuita, riscanta, murdara... si, daca vei vrea si tu asta vreodata si vei fi pregatita, vom discuta atunci.

Si ca sa fie clar si asumat, propun sa punem stop tentativei noastre de relatie sexuala si sa avem in continuare relatia noastra, asa cum am avut-o si pana acum, dar fara nimic sexual... asumat complet.

Pentru ca, pe langa ratiunea mea, mai exista si mintea mea sexuala si fucked up, asa cum o cunosti si pe care ai zis ca o iubesti si o apreciezi, asa fucked up cum e, voi transforma partea sexuala intr-un joc, cu reguli clare (chiar daca par unilaterale, oricare din ele ne afecteaza pe amandoi). Poti sa le ignori sau sa le consideri doar o alta fantezie a mea, dar eu le consider valabile:

daca vrei sa avem o relatie de hotwife / cuckold, spune-mi si putem discuta dupa ce esti confortabila sa te futi cu alti barbati si chiar iti doresti asta - si ca sa avem si o regula: dupa ce te-ai futut cu cel putin 20 de barbati diferiti SAU dupa ce ai o relatie sexuala activa (si sentimentala) cu un tip, timp de cel putin 6 luni SAU daca ramai insarcinata cu un alt barbat

daca vrei sa avem o relatie poligama, in care amandoi sa ne satisfacem nevoile sexuale (aproape) exclusiv in afara relatiei noastre, iar in relatia noastra sa ramanem la fel cum suntem acum, trebuie doar sa-mi spui, si sa-mi promiti ca o sa-ti cauti si tu pe cineva, cu care sa ai o relatie sexuala buna si constanta

daca vrei sa avem o relatie kink, in care sa fii submisa mea, spune-mi si putem discuta atunci si stabili atunci regulile, cu conditia sa fie pentru cel putin un an

daca vrei sa avem o relatie kink, in care sa fii a dracului, egoista, manipulatoare si sa ma umilesti, cere-mi un set de poze / video de santaj, cere-mi sa ma imbrac zilnic prin casa in tinute sexy de femei (tanga, dress-uri, buttplug etc.) cel putin timp de o luna si cere-mi sa fac totul prin casa (curatenie, mancare etc.) cel putin timp de o luna... restul regulilor le poti stabili tu, unilateral, folosindu-te de materialele de santaj.

daca vrei sa avem o relatie inchisa (cel putin de partea mea), fara sex sau cu putin sex, de foarte proasta calitate, in care sa ne asumam amandoi 100% asta, hai la mine, spune-mi ca iti asumi ca ai langa tine un labar, ca vrei sa fiu doar un labar in continuare si ca nu mai am voie sa te ating in niciun fel sexual, decat cand imi ceri tu sa-mi dau drumul in tine (nu il numesc futut, pentru ca va dura cateva secunde si voi fute ca un labar).

Ele sunt cam in ordinea preferintelor mele, dar le accept pe oricare.

Nu te intreb ce parere ai, pentru ca experienta imi spune ca o sa vrei sa discutam si sa dezbatem totul... asa ca trebuie sa-mi asum si eu, ca nu o sa-mi raspunzi aici si nici nu vei lua o decizie ferma dupa ce termini de citit (daca tot discutam de asumare).

[sunnyapollonjabrigidotter]

Cap 2 Prima Toamnă a Lăsării...

Despina o luă de mână pe Persefona, iar zeul vântului de nord le ridică în zbor. Se înălțau tot mai sus, luând forme de pasăre, având grijă să zboare tot mai departe de locul unde Demetra ṣi Nimfele stau, ca să nu cadă în câmpul energetic al Demetrei...

În timp ce zburau, sub formă de porumbei albi, zeul vântului de nord se tot apropria când de Despina, când de Persefone. "Oho, exclamase zeul, aveam una, acu am două iubite!" Mai puneți pofta-n cui, Bori, tu esti doar al meu!" "Ce ai, n-am voie să glumesc, rase el?" "Nici mie nu mi-ar place, zicea Persefone pe un ton usor agitat. "Da, las-o pe Cori, abia a fugit de la mama". Si să nu mai îndrăzneşti să te dai la ea, şi defapt la nici o altă zeiță sau nimfă, muritoare sau ce-o mai fi. Eşti al meu, clar?" "Haha, râse Persefone un pic visătoare, aş vrea să am o relație ca a voastra.." "Mda, nu e lucru uşor", zise Despina, oftând uşor, cred, nici ea nu stia real de ce...

"Până una, alta, zise Cori, să văd ce fac mai departe, pe drumul meu cu mama. Nu o să fie fericită că am plecat." ...

Tristă îşi coborâse fața pentru a vedea lumea, cum nu o mai văzuse niciodată. Se însera, Helios îşi trimitea soarele la culcare, şi prezența tovarăşilor vântului de nord se simțea în jur, nu departe. "Haha, iată-mi frații şi prietenii, voi nu îi puteți vedea, dar le puteți simți prezența. Nu se lasă prinşi ei de nimeni. Sunt vânturi sălbatice!" spuse el încântat...

Despina spuse: "să ne jucăm şi noi cu dânşii"

"Eu una, nu am chef", spuse Persefone, transformându-se apoi într-un porumbel gri, ca să îşi poată lua zborul spre un loc nu departe de o curte, unde invizibilă de ochii oamenilor, putea sta într-un luminiş.

Despina avea o față acră: "fata care strică cheful". "Pe bune?", radea Boreas. "Deja ti-a stricat cheful?" Si se inalta in zbor, cu Despina de mana. "Suntem doar noi doi acum, ce poate fi mai bine", zise el, zambind iubitei sale. Ea isi puse capul la pieptul lui, fiind mai ghemuita, si astfel se invarteau în zbor, în timp ce frații vântului de nord îi inconjurau în spirit.

Noaptea era mai rece, iar Persefone se puse sa mediteze singura langa acea curte umana. Nu era pericol, nici o faptura umana, nu o putea vedea, nu puteau, doar zeii si nimfele..

Dar ea era asezata cu picioarele sub sezut in x dupa un tufis. Incerca sa mediteze, asa cum ii aratase mai demult draga ei matusa Hestia cand fusesera in vizita la ea.

Ea sta intr-o cabana, la un luminis, dar mai demult a inceput sa lucreze la palatul olimpienilor, avand grija de foc... Ea niciodata nu isi paraseste datoriile in ce tine de pastrarea focului arzând, cum nici mama ei nu isi paraseste atributiile de zeita a agriculturii si mentinere a balansului naturii, asigurand ca e cald si bine tot anul imprejur, doar ca, nu stia de ce, se facea tot mai rece. Dar si-a dat seama ca ea a aflat de disparitia ei. Si asta o fi motivul? Dar orice ar fi fost n-avea chef sa plece. Avea nevoie de linistea ei, si locul ei fara ea... Şi avea să îl găsească cât de curând.

<Narcisul>

Floarea aceea, legată de un blestem, al celui ce se iubea atât de mult că nu mai vedea nimic în jur, decât reflexia sa, în apa lacului. Acum e floare cu petale galbene si fustita alba, aratandu-si capul deja parca mai umil. Pe ea o atrase aceasta floare. Ii stia povestea, mama ei i-o spuse, dar acolo unde crescuse nu prea cresteau narcişi, dar aici erau, era un câmp plin de ele. Persefona se decise să rupă una, dar apoi auzi vocea surioarei ei, căutând-o, cu o voce uşor jucăuşă, uşor îngrijorată. Persefona se gândi: 《Asta e, mai bine plec. Dar o să revin》.

Despina se rotea si dansa in vant. Nu avea nici o grija pe lume. Pentru ea, fiecare zi era spectacol. Si de ce sa planga, de ce sa se strezese? Facuse asta de mult, trecutul e in trecut. Acum cu ajutorul Persefonei, surioarei ei, isi va lua revansa fata de mama sa ne-iubita, ce n-a iubit-o pe Despina nicicând... Dar toate la timpul lor, acum sa se distreze, si la rasaritul soarelui vor concepe un plan, ea si Boreas, cum sa o intoarca pe Persefona si mai tare impotriva mamei sale. Semintele erau acolo de ceva timp. Si poate si frigul iernii ce avea sa urmeze ii va fi facut sufletul sa inghete. Sunt doar două surori, ambele de la aceeasi mamă.

Soarele se ivi. Dar nu mai era atat de puternic, caci Despina isi luase deja locul de onoare... în fruntea soarelui i-a statea deja, si incepuse sa ninga usor, iar vantul facea totul mai friguros, nu adia ca in trecut, in mari de caldura, ori cu usoara racoare. Nu, vantul de nord, aduse cu el deja si viforul. Si pamantul incepuse sa inghete. Si Narcişii. Şi vântul o speria pe fată, pe Cori, pe Despina insa o facea sa rada.

"Asta e, zise Despina printre rasete usor malefice. O noua era deja incepe!"

"Ba nu, Despina, tu nu esti asa" zise Cori poate un pic prea incet ca sa fie auzita. Dar Despi o auzise. "Ba da, eu nu sunt doar o nimfa, sunt iarna. Si de iti place sau nu, iarna e cu frig si zapada". "Dar aici poate sa nu fie asa. Tu esti sora mea, stiu ca cu mama nu te-ai inteles. Dar cu mine poate fi altfel. Eu nu vreau sa fiu doar sora ta pe jumatate, ci si prietena ta. Ai incredere". Persefona ii oferi mana ei, dar Despina se facu ca nu o vede. "Cam tarziu. Dar pentru tine sora, aici iernile nu vor fi asa puternice, doar poate pe alocuri." "Mulțumesc" zambi Persefona.. 《Totul pentru ca ea sa ii poarte maicăsii ranchiună, iar nu mie》. Îi zâmbi.

Iarnă va fi, că vrea ea, sau că nu, dar acu nu e timpul. Se uită spre soare, şi şopti: "nu acum, acum nu e timpu". 《Oricum Demetra nu mai e atat de dornica de a tine asa-zisul echilibru in loc》.

[lumea-ei]

Se spune ca iubirea este in fiecare dintre noi.

Ca, tot ce nu vedem cu ochiul liber..este facut din iubire. Ca suntem inconjurati de ea.

Acum cativa ani, nu ma gandeam la iubire in acest sens. Defapt, nu ma gandeam deloc la iubire.

Nu stiam ce era aceasta.

Dar, pana cand a aparut acel cineva, in viata mea. Care a stat acolo indiferent de starea mea curenta. De cati prieteni am avut, sau de cate lipsuri duceam, a fost acolo.

Si, inca este si in prezent. A fost singurul care a vazut bunatatea in mine, care mi-a deschis orizonturi noi, desii ne am si ranit reciproc. A fost, prietenul meu cel mai bun..care a crezut mereu in mine, ca voi reusii ce mi propun sa fac. Tot ce conteaza, cand trag linia in prezent, este ca a fost acolo si este aici. Am lasat atatea persoane sa-mi dicteze sufletul, sau cum sa fiu..incat am uitat cine aprins focul din inima mea. M-am lasat afectata de bad times, de amintiri cel putin..pana sa vad in prezent, ca si in zilele in care simteam ca-mi pica cerul in cap, aveam parte de iubire.

Am fost inconjurata de iubire, din toate partile, de la toate persoanele respective. Recent..mi am dat seama si ca, doar eu nu ma iubeam.

Cand, nu timi iubire provenita din partea ta insuti..este normal sa nu simti iubire si din partea celorlalti.

Si astazi, la 21 de ani..cred ca, viata incepe cu tine. Iubirea pe care o doresti sa o simti in oameni, incepe prin a te uita in oglinda, intr-un geam..la reflexia ta. Spunandu-ti ca te iubesti, pentru prima oara, de cand te aflii in viata.

De abea atunci, vei putea simtii iubirea pe care o doresti de la altii.

E incredibil cate am realizat in cateva zile, dupa cateva, nu atat de bune. Si totusi, m am ascuns atat de tare de lume, sa ma feresc sa fiu ranita..incat, a fost pentru prima oara cand simt iubire, pentru mine, de la mine..si, simt si durerea, in splendoarea ei.

Nu vreau sa schimb nimic in momentu asta.

Decat, sa ii spun prietenului meu cel mai bun ca..fara el, si fara mine..nu as fii realizat in fiecare zi, lucruri noi despre mine.

6 ani de cand te iubesc, si..nu regret nimic. Prima zi, de cand am inceput sa ma observ insumi, si nu regret nimic.

I'm..finally, loving myself.

-Give me love.

[suntaiciblog]

M-am "mutat" la 500km de casă pentru studii. În vacanță revin, însă doar din respect pentru mama. Nu-mi face bine locul unde revin și tocmai acesta e motivul pentru care am ales o facultate la 500 km de casă. În acest loc, nimeni nu mă apreciază, ci mă distruge psihic, controlând-mă și criticând-mă. Sunt în ipostaza în care mă autocritic pentru fiecare dumicat pe care l mănânc, pentru fiecare ton puțin ridicat, pentru fiecare lucru mărunt (e.g. o înghețată) pe care cineva mi-o cumpără etc și toate astea au pornit din partea lor. Mi se scoate ochii efectiv, mai ales de mama, când cheltuie aceasta chiar și 1leu pentru mine. Încă de la 18 ani mă întrețin singură, niciun sprijin familial. Greșesc ei, dar vina cade asupra mea.

Tot ce pot spune e că am obosit, mai ales psihic și as vrea să întrerup orice legătură cu toți acești oameni, dar nu pot, căci mi-e greu. Când sunt cu ei mă înjosesc, când le "lipsesc" se roagă să mă întorc. Doamne ferește ce oameni întâlnesc!

Well, mai devreme sau mai târziu o să trebuiască să alegi dacă-i mai vrei în viața ta, cu riscul să continuie să te distrugă psihic, sau dacă o rărești și mai mult decât o faci deja, către un tăiat aproape complet. Ideea e că, dacă vrei să continui să mergi acasă, ai nevoie de niște strategii noi de cooperare și descărcare. Nu poți mereu să mergi și să le permiți să te distrugă la orice ocazie, doar îți faci mai mult rău așa. Eventual ia distanță față de ei cam cât poți, încearcă să nu pui la suflet pe ideea de „ăștia îs, atâta pot”, să te descarci după ce acumulezi nervi din cauza lor, să nu redirecționezi absolut nimic din ce-ți fac/spun către propria persoană, să nu internalizezi absolut nimic, pur și simplu să-ți intre tot pe o ureche și să iasă pe alta.

[gabiignat-7]

Simt sa astern ceva pe hartie...poate asa voi mai lumina si alte suflete asa cum viata m-a luminat pe mine...intr-o lume atat de nebuna si plina de superficial, am invatat ca doar de tine depinde felul in care privesti totul in jurul tau. Astazi am invatat ca oamenii nu ne apartin, noi putem doar sa ii iubim si sa facem lumina in jurul nostru si in sufletul lor. Astazi am invatat ca iubirea nu trebuie sa fie impartasita ca sa fie adevarata si ca doar dragostea neconditionata aduce maretie si pace in suflet. Astazi am invatat ca dandu-i un om libertatea si iertandu-l poti demonstra mai multa iubire si empatie decat daca l-ai conditiona sa simta ce simti tu. Astazi am invatat ca fiecare alegere are pretul sau si ca esti tot ceea ce gandesti. Astazi am invatat ca oricat de mult am trage un lucru spre noi, cu atat mai mult il indepartam si nu trebuie sa ai frica sa iti lasi viata in mainile lui Dumnezeu. Astazi am invatat ca doar prin durere ne curatim si doar prin cadere putem deveni mai buni. Astazi am invatat ca oamenii care ne gresesc au cea mai mare nevoie de iubire si de indrumare si ca mainile care ajuta sunt mai sfinte decat gurile care se roaga. Astazi am invatat ca smerenia si blandetea le dobandesti atunci cand te ierti pentru tot ce ai gresit si incepi sa te iubesti. Astazi am invatat ca doar iubindu-te cu adevarat poti raspandi lumina si ca schimbarea lumii incepe cu tine. Astazi am invatat ca universul iti ofera lectii care se repeta la nesfarsit pana le inveti si tot chinul are ca scop curatirea ta ca om si ca suflet. Astazi am invatat sa nu ma tem de nimic, pentru ca stiu ca lumea asta e doar un loc in care putem sa ne sfintim pentru vesnicia care vine. Astazi am invatat ca bunatatea nu te costa nimic si adevarata fericire o simti atunci cand esti impacat cu tine si cu sufletul tau. Astazi am invatat ce nu credeam ca voi simti. Sa nu va fie frica de durere, de rau, de incercari, de umilinte. Doar in intuneric putem aprecia lumina. Si iubiti-va, iertati-va si traiti. Viata e atat de scurta si am irosit atata timp pentru a le face pe plac altora care nu ne simt sufletul. E timpul sa traiti pentru voi, sa faceti totul pentru a va dobandi linistea si a va implini cele mai de pret vise. Aveti incredere ca veti primi ceea ce doriti daca credinta din sufletul vostru e de neclintit si ca Universul are un plan pentru fiecare. Drumul nu va fi mereu presarat cu flori, dar cu siguranta prin iubire, iertare si bunatate cu tine si cu cei din jur viata ti se va schimba. Si nu uitati...nimic fara Dumnezeu.

Multumesc. ❤️

[fara-posts]

Da ....daca m ai fi invitat as fi venit la tine ...inca si inca o dat...Acu cand mananci ...si ploua ....sa te gandesti la mine si ploaia ...are uneori ...vibratii fine...ca de roua ...masura libertatii ...cu care nu ti am supus o...sunt noua ...ca si noua....o cifra ,sau un sunet ,un adjectiv,cuvant si cate sensuri ....Doamne ,nuante in cuvant ....dar in ce necuvinte ...putini mai stiu ...ca sunt ....acele necuvinte ...iubite ,daca ma lasi sau ma inviti ti le voi curge ca un râu ,adanc...sa nu ma poti uita ....te voi iubi cum n ai mai fost ...de dincolo de gand..."Focul vanat e uitat de vant...zorile au uitat sa ma mai doara ...de iubire intaia oara cant ....la scandal renunt intâia oara...""Reanfloreste lemnul portii ,pe unde pleci ,pe unde vii ...in fata dragostei si a mortii noi toti,redevenim copii...."[04.05, 13:18] Ioana: [04.05, 12:11] Ioana: Ma simt ca si cum n as mai fi .....usor ...duios ...pasii tai ,iubito ...povesti ...trezvii....

[04.05, 12:19] Ioana: Eu caut ....acea potrivire ,atingeri...o stii...adanc ....undeva ...fara timp....Eu caut acea ...potrivire....acea atingere....nu ti as putea neaparat...povesti...spune ....noi doi sideral cu acute si vii....m ai mă iubesti ...nu idei ...masinaria....rubinelor dintr o scanteie....mai stii ....?...si te iubesc ,fara legi...ca s o stii...simplu si clar ...si trezvii ...re novari,re luari ,re veniri ,re simtiri ,re atac,re negat ,re dobandiri ,re amintiri...

[04.05, 13:20] Ioana: Si te as iubi inca ...o simti ,o mai stii...?[04.05, 12:59] Ioana: Bucura te Marie cea plina de har

[04.05, 12:59] Ioana: Domnul este cu tine

[04.05, 13:01] Ioana: Binecuvantata esti tu ,intre femei si binecuvantat rodul trupului tau...Iisus...Sfanta Marie , maica lui Dumnezeu ,roaga te pentru noi pacatosii ,acum.si in ceasul mortii noastre ...Amin...Trecem prin gânduri, trecem prin vise,

Prin fapte, vorbe și cuvinte

Toate în destin descrise

Nimic nu va mai fi ca inainte.

Trecem bucuroși prin iubire

Și uităm să mai iubim

Trecem încet prin fericire

Și uităm să mai fim.

Trecem cu lacrimi pe față

Dar zâmbim în fiecare zi

Trecem agale prin viată

Ce-am fost nu vom mai fi !M-aprinzi c-o bucurie oarecare,

Când se-oglindesc cireșii-n buza ta.

Și scutură petale, la-ntâmplare,

Pe sâni-ți albi și fini de catifea.

Pe chipul tău, obrajii prind roșeață,

Sub genele ce-ascund două scântei.

Iar buza ta ce-i plină cu dulceață,

V-a naște noi dorințe-n urma ei.

Am să-ți frământ în palme fantezia

În clipele târzii la șemineu

Topindu-mă de dor și-nebunia

Amorului, arzând de dragul tău

Te savurez fragilă-n poezie,

Iubindu-te, romanță cu parfum.

Topit în ochii tăi plini de magie,

De focul tău, m-am prefăcut în scrum.

Dezmierd relieful formelor fructate

Un moft nebun, nu vrea să-l mai amâni.

Să-mi fii la noapte plină de păcate.

Iar gura mea să-ți 'lunece pe sâni.

M-aprinzi c-o oarecare fantezie

Când simt magia trupului tău fin.

Un gând pierdut îți scrie poezie

Într-un tarziu amurg pe-un cer carmin.

[bartholomaus]

Cazul Posmus ca si celelalte castele si curii (NU "conace"!, Conace / cule sunt in Muntenia) din Ardeal arata ca istoria Ardealului e complexa, frumoasa, pe alocuri frustranta / dureroasa, dar intotdeauna surprinzatoare precum ...viata.

1. Sa incepem chiar cu termenii si cadrajul ("framing"ul): Termenul potrivit de CASTEL / CURIE ne aminteste subtil ca maghiarii (si sasii) au fost, implicit, grupurile care si ele au pastrat vie mostenirea LATINA / "LATINITATEA" in Ardeal - prin folosirea limbii latine in administratie, biserica, scoala, timp de secole. In tot acest rastimp (de secole), romanii / ortodocsii scriau cu caractere chirilice si la biserica li se vorbea in slavona - pana ce, la insistenta sasilor ptotestanti si a unor nobili maghiari, au fost tiparite carti religioase si manuale scolare in limba ...romana!

BONUS: Termenii de CONAC / CULA sunt si ele f graitoare, ele fiind de proveniente turca / orientala /kula = turn).

CONCLUZIE nr. 1: In Ardeal, latinitatea a fost pastrata etnolingvistic de romani, iar cultural-lingvistic de sasi si maghiari. Elemente de orientalism se gasesc etnic la maghiari, iar lingvistic si religios la romani.

2. Despre CONFLICT vs. COOPERARE intre grupurile constitutive din Ardeal: Intr-o societate ierarhica precum cea premoderna, inegalitatea (nobil vs. iobag; confesiuni recepte vs. tolerate / interzise) si el element constitutiv. Interesant ca si societatile moderne contin elemente constitutive si institutionalizate de inegalitate - in Ardeal sub forma etnocratiei, adica a dominatiei unei limbi si grupari etnice, carora celelalte grupuri 2musai" sa se supuna, pentru ca "altfel va fi bai"! Inainte de 1918 erau maghiarii, dupa 1918 sunt, pana astazi, romanii. A se vedea doar monopolul limbii romane ca singura limba oficiala, a colonizarii de etnici romani in zonele candva predominant nonromanesti cat si a drapelului Romaniei, fara dreptul de a przenta pe cladiri oficiale si alte drapele.

Deoarece istoria Ardealului este complexa, conflictele si cooperarile sociale sau interetnice de la noi au decurs in esenta foarte diferit de cum propaganda naationalista romaneasca le-a prezentat de la 1918 incoace. Astfel,

a.) Au existat si numerosi nobili de origine romana (si germana), nu doar maghiara, la fel cum au existat si iobagi maghiari si sasi, nu doar romani.

b.) In Tara Hategului exista o intrepatrundere deja istorica intre nobili maghiari si romani - prin care se estompeaza si delimitarile etnice clare dintre cele doua etnii - similar cu ceangaii din Moldova, supusi romanizarii fortate si care acuma formeaza o cultura romano-maghiara.

c.) Rascoalele taranesti au fost conduse de maghiari, nu de romani (Budai, Dozsa).

d.) Romanii isi datoreaza majoritatea demografica in Ardeal tocmai celor pe care au fost invatati sa-i urasca: nobililor maghiari. Acestia i-au colonizat in numar semnificativ pe mosiile si in satele lor, iar romanii au preferat sa vina in numar mare ca iobagi la groful ungur decat sa ramana iobagi la boierul roman din Muntenia sau Moldova. Mai ales dupa raidurile destructive ale lui Mihai Patrascu (zis si "Viteazul" - care, by the way, NU a unit ABSOLUT NIMIC, ci doar fusese temporar voievod in MT, MD si TS), deci dupa ale sale raiduri, jefuri si maceluri prin zonele sasesti si unguresti ale Ardealului, numeroase sate si mosii nobiliare / maghiare au devenit subit majoritar romanesti, in urma influxului de romani, adusi chiar de nobili, pt a relua productia agricola. Exemple notorii sunt satele de pe Valea Muresului in amonte si aval de Alba Iulia cat si in Campia Transilvaniei. Prin sporul demografic superior, romanii, la 1918 avea sau aiba acel procentaj de 4-10% in plus fata de nonromani (55% vs. 45% din totalul populatiei) - pretext "suficient" pentru Antanta si Guvernul Roman aflat a Iasi de a inscena la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia acea reuniune a 1228 de reprezentanti ai romanilor care sa declare (unilateral) "unirea" cu Regatul Romaniei, omitandu-se astfel organizarea unui REFERENDUM care referendum f probabil NU ar fi produs o majoritate pentru "unirea" cu Romania.

CONCLUZIE nr. 2: Pentru a ascunde toate aceste adevaruri incomode despre cat de fraudulos a fost pasat Ardealul, Banatul si parti din Ungaria de Est ("Crisana") Romaniei, istoriografia romaneasca a inventat conflictul etern (in realitate unul foarte punctual si sporadic) dintre romani si maghiari.

QED.

[secundee-reci]

Dragă eu din trecut, dragă eu mai mică.

Sincer uimitor, dar am crescut, am ajuns la varsta asta. Stiu ca nu te-ai fi asteptat sa traiesti mai mult de 18 ani maxim. Dar cumva am reusit impreuna sa trecem peste toate.

Intre timp te-ai vopsit bruneta si iti sta super bine, te prinde maxim, lumea spune ca esti Alba-ca-zapada. Ai invatat sa te machiezi si toata lumea iti complimenteaza machiajul. Stii sa iti faci eyeliner si sa te dai cu ruj. Stii sa iti faci poze care sa te avantajeze. Acum te imbraci cum vrei tu. Acum te imbraci in culori!! rareori mai porti doar outfituri full black.

Te-ai angajat si iti merge bine din punctul asta de vedere. N-o sa ramanem aici pentru ca suntem mai bune de atat, dar deocamdata e bine.

Inca nu stim sigur ce vrem sa facem pe viitor. N-avem o cariera stabilita si n-avem planuri sigure. E ok, lumea crede ca sunt un copil razgaiat care crede ca tot ce zboara se mananca si bla bla. Dar noi doua stim cel mai bine ca in timp ce toata lumea se pregatea sa isi aleaga un viitor, noi ne chinuiam sa supravietuim.

Nu mai suntem in depresie, desi avem episoade depresive. Aflii din ce in ce mai multe lucruri despre tine, in fiecare zi, te intelegi din ce in ce mai bine. Nu. Eu te inteleg din ce in ce mai bine.

Nu am dat la facultatea aia. Nu cred ca te deranjeaza, oricum nu mai voiai dintr-a 6-a sa faci asta. Suntem intr-un loc in care nu te-ai fi gandit neaparat ca ai ajunge. Am vrut de 73 de ori sa ma las, dar mai am putin si termin. Sper ca esti mandra de mine din punctul asta de vedere.

Nu ne mai taiem. Am trecut de mult de perioada aia. Acum peste o parte din cicatrici avem un tatuaj. Stiu ca ai adora sa-mi vezi tatuajele. Si chiar daca nu le-ai vedea, doar faptul ca stii ca am indeplinit una din dorinte... Eu cred ca ti-ar placea mult sa le vezi.

Tata e la fel. Nu mai exista violenta fizica, dar in rest totul este acolo. Nu s-a schimbat nimic.

De mama te-ai apropiat mult. Acum sunteti cele mai bune prietene si fumati impreuna cafeluta de dimineata, barfiti, plangeti si radeti impreuna.

Ai un cel mai bun prieten. Nu mai tii legatura cu nimeni de atunci. El e singurul om care a ramas. Nu stiu daca te-ai fi asteptat sau nu la asta.

Ai trecut prin multe despartiri, batai de joc, partide reusite sau nereusite de sex, nopti nedormite, nopti de băută in club, miștouri, prietenii, aventuri.

Dar cumva..am reusit sa trecem prin toate. Inca ma obisnuiesc sa vorbesc cu tine, inca ma obisnuiesc sa te iau in seama atunci cand imi dai semnale ca ceva nu e okay. Sau atunci cand te doare ceva.

Sunt foarte suparata din cauza ca niciodata n-o sa ne putem intalni față în față. N-o sa imi poti pune niciodata intrebari, n-o sa te pot lua in brate niciodata. Stiu ca n-ai fost niciodata cu îmbrățișările, nici acum nu esti. E ok, asa esti tu.

Incerc sa nu ma mai pedepsesc pentru greselile pe care le-ai facut tu. Esti copil, n-ai de unde sa stii ce e bine si ce nu. Ai facut ce ai putut. N-ai avut pe nimeni sa vorbeasca cu tine despre anumite lucruri.

Deocamdată..cam atat, micuțo. Esti in siguranta. Ai oameni langa tine, nu esti abandonata. Esti desteapta si esti frumoasa, esti talentata si carismatica. Nu iti mai face griji. Lasa-ma sa ne vindec.

Te iubesc asa cum pot.

[epublice]

Legea e lege sau între uimire și desconsiderare

În genere, desconsiderarea se defineşte ca o ignorare inconştientă a unei informaţii utile pentru rezolvarea unei probleme. Imaginaţi-vă că sunt într-un restaurant aglomerat. Mi-e sete şi-mi spun că aş dori să beau un pahar cu apă. Încerc să-i atrag atenţia chelnerului. Nu reuşesc. Îi fac semn din nou. Nimic.

Dar ce te faci când te lovești de o atitudine – să-i spunem – superioară din partea… oamenilor legii. Se presupune, bunăoară, că cei din breasla notarilor, dacă e să o luăm concret, ar trebui să înțeleagă multe lucruri pe lumea asta. Însă se pare că nu este așa. Că mai sunt și alte variabile în ecuație, de pildă, cultura, spiritul de inteligență al fiecăruia dintre noi.

Ce treabă au cele spuse cu o atitudine de desconsiderare, poate vă întrebați?.. Ei, bine, de exemplu, sunteți puși în următoarea situație: o persoană cu o ușoară dizabilitate fizică trebuie să rezolve o problemă juridică la un cabinet notarial și intrând pe ușa notarului, este întrebat cu o inexplicabilă uimire: “Dumneavoastă puteți să scrieți?”. Inevitabil, cuprins de o perplexitate instantanee, te-ai simți nedreptățit oarecum, sau cel puțin uimit din cauza faptului că te așteptai la o reacție normală din partea celui căruia îi soliciți un serviciu, probabil odată în viață.

În acel moment, îți vine aproape să urlii, simțint-te nevoit să-i trântești pe masă dosarul cu diplome obținute în urma studiilor pe care le-ai făcut, ca student, cel puțin, ori ca absovent al altor nivele universitare.

Și tot apoteotic, respectivul notar, frumos aranjat la cămașă, cu ochelariii pe nas, de o vârsă cu cei din generația decrețeilor, tinde să încheie discuția: „Vă rog, nu țipați! Eu doar am întrebat…”

Oricât de mult te-ar deranja atitudinea respectivului, ieși – într-un final, pe ușă, întrebându-te ca prostul.. „La ce bun?! Oricât aş încerca, tot profesia de notar o să o aibă!”

Unde s-a întămplat această poveste? Probabil oriunde se întâmpă zi de zi. Dar într-un oraș mare ca Galațiul, în incinta unui notariat ce se dorește a fi bulevard, e cam… jenant, presupunem.

https://epublice.ro/comunitate/legea-e-lege-sau-intre-uimire-si-desconsiderare/

[vvhfdgn]

De ce?  De ce apari cand imi e lumea mai draga și strici tot? De ce doar cu un singur apel imi dai lumea peste cap? De ce nu pot sa te refuz?De ce nu pot sa te ignor? De ce te întorci mereu? De ce nu treci și tu mai departe? De ce!? Am o mie de intrebari si nici macar un raspuns. Ma faci psihic. Te urăsc și în același timp ești cea mai bun lucru care mi s a întâmplat. Știm amândoi ca toată chestia asta nu duce nicăieri. E o joaca de a șoarecele si pisica. Care pe care. Care cedează primul. Si aparent eu sunt cea care cedează mereu.  Vreau sa dispari și totuși nu as vrea sa uit toate momentele noastre. Ai făcut și faci parte din dezvoltarea mea. M ai făcut sa vad totul altfel. Nu avem nimic și totuși avem atat de multe. Si chestia asta ma distruge încet. La un moment dat, mi as fi dorit sa fi totul. Sa mi fi iubit, prieten, amant, tot. Dar ai ajuns sa nu fi nimic. Si totuși sa țin atat de mult la tine... stiu ca daca am avea o relație, ar fi una dezastruaza. Noi suntem perfecți, ne completam, dar nu intr o relație. Sau poate într o alta viata? Tot ce îmi doresc este sa nu mai fi atat de prezent, atat de tu. Modul tău de a fi... ma distruge psihic toată chestia asta dar nu vreau sa renunț. Stii, cum ai zis și tu, nu avem nimic și totuși avem atâtea. Bănuiesc ca asta e farmecul nostru. Ca indiferent de ce se întâmplă, cumva tot unul la altul ajungem.. si nu vad sa se schimbe lucrurile prea curând. Suntem atat de..noi, atat de imperfecti, atat de slabi, dar atat de fericiți. Sau poate doar eu.. ma faci sa fiu slaba, vulnerabila.. sa îmi las fricile, temerile, dezamăgirile, totul, la usa. Eu nu sunt slaba. Știm amândoi asta. Dar in prezenta ta sunt. Esti slăbiciunea mea. Tu m ai învățat sa ma iubesc, sa îmi accept corpul, defectele, sa ma accept asa cum sunt. Iti mulțumesc pentru asta.. si îți sunt veșnic recunoscătoare. Sper ca și tu ai avut ceva de învățat de la mine..  în ciuda faptului ca au trecut aproape 4 ani, atat de mult timp.. încă mai avem acea chimie, acea falacara, acea bătaie de inima de la inceput.. stiu ca ții la mine, și eu țin la tine.. Dar ajunge.. mult nu mai pot.. jocul asta tine de prea mult timp și nu știu cat mai pot duce. Stii de cate ori m am mințit ca am terminat o? Și la primul apel imi bătea inima în ultimul hal.. exact ca ție când ai venit la mine sa ti ceri scuze.. ai un efect mult prea puternic asupra mea.. imi influențezi viata, deciziile, planurile.. am nevoie sa o terminam, dar în același timp nu vreau. Inima imi zice sa continuam, dar creierul e în profund dezacord.. e asa greu sa iei o decizie când inima vrea ceva ce creierul refuza.. de ce nu pot sa renunț la trecut? La vechile obiceiuri? La tine? La tot? Știi atat de multe despre mine, îmi stii fricile, regretele, tot, de ce continui sa te joci cu mine? Și eu mai proasta de ce continui sa intretin acest joc? Probabil acest mesaj nu va ajunge niciodată la tine, dar cam asta as avea sa ti spun..

[vorbe-goale]

Letter for him

Sufletele pereche sunt jumătatea ta mai buna. Persoanele acelea care te completează în cel mai armonios mod, langa care poți fi cea mai buna versiune a ta de pana acum - un yin și yang format dintr-un amalgam de sentimente și trăiri ce nu pot fi exprimate sau definite la perfecție. Cum iti dai seama ca ți-ai găsit sufletul pereche, și chiar el este acela? Îl simți. Pur și simplu, îl simți. Atât. Se simte pana când nu se mai simte.

Timpul se oprește în loc de fiecare data când sunteți împreună, indiferent de când de banala este activitatea în desfășurare. Este o înțelegere în 2 care se face prin priviri, prin gesturi, și când uneori cuvintele sunt de prisos. Știi la ce se gândește celălalt fără prea mult efort, ca și cum ati fi fost împreună nu de săptămâni, luni sau ani, ci de câteva vieți întregi. 

O astfel de conexiune este o binecuvântare pentru unii, pentru foarte putini oameni care au norocul sa treacă măcar o data în viață prin așa o experiență. Din nefericire, nu toți avem acest privilegiu - dar eu l-am avut. 

Când toate erau degeaba și nimic din jurul meu nu mai avea sens din nicio perspectiva pe care încercăm sa o abordez, tu mi-ai fost alături. Mi-ai oferit o energie unica și o prezenta de care probabil nu voi mai avea parte din nou în aceasta viață. Nu m-am bucurat și nu am prețuit-o cât ar fi trebuit - dar oh, cât de recunoascatoare iti sunt TIE, jumatate mai buna a sufletului meu. Singurul lucru pozitiv și care mi-a adus un zâmbet larg pe buze și mai ales în inima, când nimic nu reușea. 

Atatea momente pe care aș putea sa le descriu aici, desi aleg sa le păstrez pentru mine, în amintirile mele pana la ultima suflare. Sunt multe, profunde și mereu unice. Nu ne-am ales și cu toate astea, ne-am găsit în cel mai nepotrivit moment, dar când timpul nu a ținut de nicio culoare cu noi doi. Toate au mers bine pana când au mers pe dos, și ai plecat. 

Nu ai vrut, sau poate da. Vreau sa cred ca nu, și inima îmi spune un singur lucru doar. Nu vom știi niciodată pana când nu ne vom regăsi din nou. În aceasta sau în alta viață. 

La fel de ușor cum mi-ai dat lumea peste cap în cel mai frumos mod, la fel mi-ai zdrobit pământul de sub picioare și m-ai lăsat sa cad; sa mă afund în acest întuneric gol și sumbru, fără ca o raza de lumina care să-mi arate calea înapoi, calea ce duce afara la caldura, la tine. 

Aș fi ipocrita sa nu recunosc cât de mult mă deranjează, cât m-a durut, cât de obosita este inima mea și în câte bucăți s-a spart intr-o singura clipita. Și totodata, aș fi mincinoasa sa nu recunosc cât de mult iti doresc fericirea, cu sau fără mine, dar una adevarata și pura, precum am fost noi. Poate. Sper. Amandoi vom fi, separat; dar nimic nu va inlocui legatura de neinlocuit pe care am avut-o.

Din acest motiv, trebuie să-mi ascund cu totul ochii, să-mi blochez picioarele obosite și inima țăndări; s-o opresc din a mai bate, atât de tare, dur. Sa nu mai fug după fantome și sa nu mai scot măcar un sunet, de frica zgomotului ce învăluie orice colțișor atins. O singura speranță, mică precum o raza de soare din acele dimineți reci de Octombrie, e puternic inradacinata în adâncul acestui suflet părăsit și acum singur, fara pereche. Si totodata, e aproape de moarte.

Lacrimile reci, șuvoaie și suspine înecate nu-și mai au un rost, ci marchează un dor necontenit care și-a pus amprenta pe același suflet incomplet. Rest de sentimente de surprindere și lipsa de credință, lipsa de cuvinte, explicații, tot - au rămas în aer, sunete și gânduri surde. Prea multe am să-ți spun și în zadar...

Inelul tău uitat la gâtul meu, și rânduri de cerneala șterse, de mult uitate. Promisiuni ce sunt acum doar vorbe goale. Inel ce-l pastrez ascuns in semn de a-l proteja pe el, pe mine, pe noi. Va fi mereu aici, precum au fost si restul.

Adio, tu - suflet pereche. Pana când ne vom vedea din nou - în aceasta sau în alta viață, pentru totdeauna. 

#sonsuzakadar #mykemal