#Codreanu

[weltenwende]

"Land is a nation's basis for existence. The nation has its roots like those of a tree deep in the country's soil whence it derives its nourishment and life. There is no people that can live without land, as there is no tree which can live hanging in air."

- Corneliu Zelea Codreanu -

"Das Land ist die Existenzgrundlage einer Nation. Die Nation hat ihre Wurzeln wie ein Baum tief im Boden des Landes, von dem sie ihre Nahrung und ihr Leben bezieht. Es gibt kein Volk, das ohne Land leben kann, so wie es keinen Baum gibt, der in der Luft hängend leben kann."

[castilestateofmind]

"When the world is off its hinges, it cannot be put to rights by technical patching: it needs a complete new order".

- Jose Antonio Primo de Rivera

[detournementsmineurs]

"Les Femmes au Balcon" de et avec Noémie Merlant et avec Sanda Codreanu, Souheila Yacoub, Lucas Bravo, Christophe Montenez et les participations de Nadège Beausson-Diagne, Annie Mercier et Henri Cohen, décembre 2024.

[surfingkaliyuga]

Members of Garda de Fier (The Iron Guard) carrying the caskets containing the bodies of Corneliu Zelea Codreanu and his thirteen companions slain by the order of King Carol II. Preceded by a two day vigil the procession left St. Elijah-Gorgani Church and the remains were transported to a mausoleum in the Green House, the Legionary headquarters (30.11.1940, Bucharest). 

[nicolaeion]

Pentru legionari - Corneliu Zelea Codreanu (recenzie nepătimașă)

Nu întâmplător am citit Pentru Legionari imediat după ce am citit Mein Kampf, pentru a observa similitudinile și discrepanțele dintre cele două, și în ce măsură mișcarea Legionară a fost o mișcare fascistă. Întâmplător însă, am terminat cartea în aceste zile de tulburare generală privitoare la alegeri, în special cu acuzele disperate aduse unuia dintre candidați pentru presupusa apartenență la legionarism.

Prin 1922 Corneliu pleacă la Berlin, unde dorea să studieze mai departe economia politică (terminase Dreptul !, nu cum sugerează unii. Fusese exmatriculat de Universitate, nu și de Facultate). Acolo ia contact pentru prima dată cu doctrina hitleristă, însă prin transmitere orală. Mein Kampf avea să apară abia în 1925, iar Pentru Legionari abia în 1936. Prin urmare, deși în primă fază e drept a se spune că nu s-a inspirat din hitlerism, a adoptat însă de la început zvastica, probabil ca simbol al internaționalismului anti-iudaic, și mai puțin ca simbol rasial. Ținând însă cont de distanța dintre cele două scrieri, fără îndoial�� că între timp va fi citit și Mein Kampf (vorbea fluent germana), care-l va inspira în anumite aspecte în propria doctrină prezentată în Pentru Legionari. Aceste asemănări se limitează la următoarele: antisemitismul, antiparlamentarismul și importanța inițiativei și responsabilității personale. Dacă la Hitler antisemitismul era unul justificat rasial, urmărind eradicarea evreilor în orice loc s-ar fi găsit ei, la Codreanu antisemitismul se limita la nivel național. Cu alte cuvinte, pe Codreanu nu-l deranja existența în sine a evreilor, ci existența evreilor în România. Antiparlamentarismul merge mână în mână cu antipoliticianismul. Iarăși aici există însă o distincție importantă între cei doi. Dacă Hitler făcea stipula importanța concentrării forței naționale într-un singur partid politic, organizat ierarhic, Codreanu susținea că organizația sa este mai presus de politică, că, prin însăși observarea nevoilor unui neam/națiuni, se dezvăluie politica ce trebuie urmată. Prin urmare, exista o politică naturală care nu era politica partinică. Concentrarea puterii se făcea în mâna elitei națiunii devenite conștiente de nevoile națiunii, nu în mâna unui partid programatic. În cazul responsabilității personale, idea lui Hitler coincide aproape perfect cu cea a lui Codreanu. Democrația nu își are loc în cazul responsabilității personale, ci numai, eventual, ca mijloc consultativ. Această responsabilitate poate indica imediat vinovatul și meritosul, spre deosebire de ce se întâmplă în regimul democratic când și unii și alții se ascund în spatele majorității. La cele trei, aș mai adăuga încă o asemănare importantă: ambii erau de acord cu utilizarea violenței. În cazul lui Hitler însă în mod programatic, pentru preluarea puterii, iar în cazul lui Codreanu doar în mod revanșist.

Dacă acestea au fost asemănările, să vedeți deosebirile! O să mă limitez însă la cea mai importantă, lăsând cititorului descoperirea celorlalte: viziunea lui Hitler era una fundamental evoluționistă, pe când a lui Codreanu era fundamental creștină. Hitler urmărea facilitarea legii evoluției (așa cu el însuși afirmă), prin promovarea speciei superioare (ariene) și asigurarea propășirii acesteia de dragul bunăstării universale. Codreanu însă se mărginea la a dori mântuirea neamului său, într-o mistică (probabil specific românească, sau, în orice caz, preponderent românească) a mântuirii colective. Deci scopul principal a lui Hitler era dominația politică, pe când a lui Codreanu era dominația morală. Conform concepției acestuia din urmă, dominația politică avea să vină drept consecință a celei dintâi. Dacă Hitler era cel mult un agnostic (mai degrabă un ateu deghizat), Codreanu era un om foarte religios, care trăia într-un paradox teologic al confruntării învățăturii creștine autentice cu violența (inclusiv crima). Cum le împăca exact pe cele două, e greu de spus. Există niște indicii către sfârșitul cărții, dar insuficiente.

Mișcarea legionară s-a născut pe fondul unor nemulțumiri naționale generalizate, ca urmare a sărăciei lăsate de primul război mondial (atât în statele învinse, cât și în cele învingătoare). În consecință, aproape peste tot în Europa, comuniștii au încercat să profite de ocazie și să inaugureze marea revoluție despre care vorbește Marx în Manifest. Au existat mișcări comuniste importante în Germania (unde au și existat pentru puțină vreme o serie de republici comuniste), în Ungaria, în Italia și inclusiv în Franța. Mai târziu, avea să se declanșeze în Spania (1936) un mare război civil între comuniști și naționaliști. Pe acest fond, naționaliștii din țările respective au acționat, considerând comunismul (și, cel puțin inițial, pe bună dreptate) ca fiind o mișcare coordonată în principal de evrei - venind la pachet cu toate conspirațiile și acuzele asociate acestora. Atunci (ca și acum?), guvernul și politicienii nu au recunoscut fundamentul acestei mișcări (în cazul României), căutând să o stârpească violent. Relatările a unei părți din aceste violențe o face Codreanu în aceasta carte, de a căror veridicitate nu am motive să mă îndoiesc. Persecutați în continuu, sub Carol, Antonescu și comuniști, legionarii încă au rămas niște sperietori ai politicienilor români, deși aceștia au încetat de mult a mai activa politic. Oare să bănuiască și ei că această mișcare s-a bazat pe ceva mai adânc decât simplele mișcări politice, ceva ce nu poate fi înlăturat în mod fundamental, și care renaște cu fiecare generație? Să apeleze mai degrabă la un filon psihologic al românului (sau uman, în general) pe care Codreanu să-l fi indentificat și țintit atât de bine?

Sunt desigur multe de spus. Abia am atins suprafața, și ar trebui să mai scriu câteva pagini ca să pretind a avea o introducere. Continuând însă comparația între Hitler și Codreanu, cred că cel dintâi avea o inteligență superioară, pe când cel din urmă avea o determinare superioară.

N-aș încadra mișcarea legionară în cadrul mișcărilor fasciste, așa cum Codreanu însuși nu o face. Mai degrabă o mișcare parafascistă, de un caracter unic în politica europeană (ce se păstrează până în prezent). Mișcarea legionară merită tratată aparte de mișcările fasciste, pentru că altfel am înțelege-o greșit.

Codreanu are parte de o moarte violentă, după părerea mea nemeritată, din ordinul lui Carol (care, fără îndoială, era teribil de gelos pe succesul lui Codreanu, cum de altfel era și față de Hitler). În continuare, legionarii au fost acuzați inițial de rebeliune (fapt chestionabil, ținând cont de îmrejurări, meritând a fi cercetat mai în amănunt), de partizanat (în munți), de misticism (în mănăstiri), de uneltiri contra poporului (în comunism) iar, în prezent, de antieuropenism și (SIC) putinism.

După aproximativ 100 de ani de la naștere, această organizație încă nu a fost înțeleasă, și nici reabilitată în istoriografia românească în sensul tratării ei obiective - tratare care presupune inclusiv mobilele personajelor principale (psihologice, sentimentale), nu doar simplele fapte. Ea a fost o mișcare idealistă, romantică, și dacă o scoatem din această cheie de interpretare, îi ratăm semnificația precum și efectul pe care încă îl mai are în gândirea unora. Însă legionarismul, dpdv politic, a dispărut de mult. Iar faptul că mulți indivizi încă văd legionari ce amenință preluarea puterii în stat, reflectă faptul la care m-am referit mai devreme: Codreanu a atins un filon profund în etosul (Weltanschauung, conform lui Hitler) românesc, și, se pare, și reversul acestuia - o oarecare frică atavică a unora.

[oldsardens]

Catalina Codreanu - Colecționarul

[genevieveetguy]

The Balconettes (Les Femmes au balcon), Noémie Merlant (2024)

[ballata]

#romania #attualita #destraeuropea #vecchiaeuropa

Rendi forti invecchi sogni.

#mistica & #cristianesimi

Corneliu Codreanu fu il più atipico dei politici tra le 2 guerre, nonché uno dei più carismatici. Nel 1927, fondò la Legione dell’Arcangelo Michele meglio conosciuta come Guardia di Ferro e ne fu il “Capitano" Dimostrò di aver dato vita ad un progetto dotato di una propria dottrina, di una propria prassi organizzativa e di un proprio modello politico.

Le sue Camicie Verdi ambivano alla creazione di un uomo nuovo e di un nuovo ordine la cui mistica religiosa e soprannaturale si reggeva su una rigorosa morale cristiana, sul profondo senso del dovere, su un’ascesi costante e verticale, sulla ferrea disciplina dello spirito legionario, su un forte e tenace attaccamento alla Patria e su un autentico senso della Comunità di popolo.

Codreanu esortava i compatrioti a condurre una vita eroica, radicata nella consapevolezza dell’identità dacica e latina. Odiato dal re e dalla classe politica del suo Paese fu al centro della vita politica romena fino alla sua esecuzione avvenuta per ordine del re Carol II, quando il Capitano aveva appena 39 anni.

#dicoquelchepenso #robertonicolettiballatibonaffini

[laivinduroriginal]

Asasinatele Comise de Legionarii Români: Victime, Motive și Impactul Asupra Istoriei României Interbelice

Mișcarea Legionară, cunoscută și sub denumirea de Garda de Fier, reprezintă una dintre cele mai controversate organizații politice din România interbelică. Înființată de Corneliu Zelea Codreanu în 1927, mișcarea a fost caracterizată printr-o combinație de naționalism extremist, antisemitism, și misticism ortodox. În încercarea de a-și impune ideologia și a elimina adversarii, legionarii au comis…

[artisthomes]

Home of Mihai Codreanu in Iași, Romania

[jgmail]

La personalidad del capitán Codreanu

Por Emil Cioran

Traducción de Juan Gabriel Caro Rivera

Emil Cioran en la Rumanía de entreguerras.

Antes de la aparición de Corneliu Z. Codreanu Rumanía era como un desierto poblado. Los que vivían entre el cielo y la tierra no tenían otra cosa que hacer que esperar. Alguien tenía que venir. Todos estábamos de paso en el desierto rumano, incapaces de hacer algo. Incluso el desprecio parecía un esfuerzo demasiado grande para nosotros. El país era a nuestros ojos un problema que teníamos que resolver. A veces, cuando no teníamos esperanza, justificábamos momentáneamente nuestra existencia como una ilusión bien hecha. Y Rumanía no era más que una ilusión bien hecha. Corrías libremente, ajeno al pasado y al presente, disfrutando del dulce caos del nihilismo. Este país era una larga pausa entre un comienzo sin gloria y una posible incertidumbre. Dentro de nosotros, el futuro gemía, pero en un cierto hombre este futuro hervía. Y él perturbó el manso silencio de nuestra existencia y nos obligó a ser. Las virtudes del pueblo rumano se unieron en su cuerpo. Rumanía pasaba de la posibilidad a la realidad.

Con Corneliu Codreanu mantuve algunas conversaciones. Mi primera impresión fue que por fin hablaba con un hombre en un país lleno de indeseables. Su presencia era inquietante y nunca salí de su casa sin ese aliento quieto que había llegado a una encrucijada en mí vida. Siempre me atenazaba un miedo extraño y también un entusiasmo lleno de sentimientos extraños.

El mundo de los libros me parecía inútil; los contenidos no tenían fin, el prestigio de la inteligencia había desaparecido y los trucos de la razón eran inútiles.

El Capitán no padecía los vicios fundamentales del llamado intelectual rumano. El Capitán no era «listo». El Capitán era profundo.

El desastre espiritual del país es el resultado de la inteligencia que carece de contenido, de profundidad. La falta de sustancia del espíritu transforma los problemas reales en nociones abstractas y arrebata el destino al espíritu. La inteligencia degrada hasta el sufrimiento y lo convierte en nimiedad.

Pero las ideas del Capitán, fuertes y extrañas, surgieron de su Fe. Las ideas cobraron vida en algún lugar lejano. Desde aquí, parecía como que provenían del corazón del universo, un universo lleno de ojos y pensamientos. Cuando en 1934 le hablaba de lo fascinante que sería su biografía, me respondió: «No pasé mucho tiempo en bibliotecas. No me gusta leer. Sólo me detengo a pensar». Esos pensamientos llevaron nuestro propósito a la acción. En ellos, la naturaleza y el cielo respiran. Y cuando esos pensamientos empezaron a cumplirse, temblaron los cimientos históricos de nuestro país.

El capitán Codreanu no apuntaba a los problemas inmediatos de la Rumanía contemporánea y moderna. Era demasiado poco para él. No habría encajado en las dimensiones de su visión ni habría satisfecho nuestras expectativas. Formuló el problema en unas cuantas palabras que abarcaban la totalidad de nuestro devenir nacional. No quería limpiar la suciedad de nuestra condición, sino introducir lo absoluto en la respiración de Rumanía. No era una revolución atrapada en un momento de la historia, sino una revolución de la historia. La Legión no sólo debe crear Rumanía, sino también redimir su pasado, llenar el antiguo vacío, recuperar a través de la locura pura, inspirada y única, el tiempo perdido.

Cartel legionario que representa a un Arcángel Miguel victorioso, el 6 de septiembre de 1940, día en que la Legión tomó el poder, delante de una montaña de calaveras y cruces que representan a los miembros caídos de la Legión.

El entusiasmo legionario es una reacción a un pasado lleno de mala suerte. Esta nación no se ha destacado en nada más que en la miseria constante. Ni una sola vez ha intentado demostrar que estaba equivocada. Nuestra sustancia es un infinito negativo. De aquí parte la incapacidad de superar el vaivén entre una amargura total y una furia optimista.

En un momento de cobardía, le dije al capitán:

«Capitán, creo que Rumanía no tiene ningún propósito en este mundo. No hay ni una sola señal en su pasado que justifique tal esperanza».

«Tienes razón», me dijo. «Sin embargo, hay un par de señales».

«El Movimiento Legionario», respondí.

Y entonces me reveló cómo veía el renacimiento de nuestras virtudes dacios. Y comprendí que entre los dacios y los legionarios existía una larga pausa porque estabamos viviendo el segundo comienzo de Rumanía.

El Capitán dio al rumano un propósito. Antes de él, el rumano era rumano, es decir, un material humano hecho de derivas y humillaciones. El Legionario es un rumano con sustancia, un rumano peligroso, una fatalidad para sí mismo y para los demás, una amenazadora tormenta humana. La Guardia de Hierro, un bosque fanático... el Legionario tiene que ser un hombre donde el orgullo sufra de insomnio.

Estábamos acostumbrados a los patriotas oportunistas, babosos y estériles. Y en su lugar apareció un individuo que mira al país y sus problemas con dura determinación. Que posee una densidad espiritual inaudita.

Él dio al país otra dirección y estructura, reunió la pasión elemental con el desprendimiento del espíritu. Sus soluciones son aplicables en el presente y en el futuro. La historia no ha visto un visionario con un espíritu más práctico y con tanta habilidad, reforzado por una personalidad santa. Al igual que él la historia tampoco conoce un segundo movimiento en el que el problema de la salvación vaya de la mano de ser alguien que cuida.

Hacer obras y salvarse, hacer política y practicar la mística, lo hace todo. Le interesaba, en igual medida, construir una cantina y la naturaleza del pecado, el comercio y la fe. Nadie debe olvidarlo: ¡El Capitán era un conserje conectado con lo Absoluto!

Todos creían haberle descubierto. Pero escapó de sus garras. Había sobrepasado los límites de Rumanía. Al movimiento que creó le propuso un estilo de vida que superó la resistencia rumana. Era demasiado grande. A veces te hacen creer que no renunció a la llama de su grandeza debido a nuestra mansedumbre. Pero no es menos cierto que esta época de convulsión ha dado nacimiento a personajes humanos que la utopía más increíble no habría podido prever.

Obra de arte que representa al Capitán.

En una nación de siervos infundió el honor y en un rebaño sin espinazo el valor. Su influencia no envalentonó sólo a sus discípulos, sino también, en cierto sentido, a sus enemigos. Porque esos mequetrefes se convirtieron en monstruos. Les obligó a endurecerse, a imponer su maldad. No se habrían convertido en caricaturas tan infernales si la grandeza del Capitán no exigiera un equivalente negativo. Seríamos injustos con los verdugos si los considerásemos perdedores. Todos tenían un propósito que cumplieron. Un paso más y habrían dado envidia al diablo.

Cerca del capitán, nadie se quedó quieto. Un nuevo escalofrío recorrió el país. Una región humana acechada por lo esencial. El sufrimiento se convirtió en el criterio de valía, en muerte y vocación. En pocos años, Rumanía conoció una terrible tragedia cuya intensidad consoló los mil años de cobardía. La fe de un hombre dio origen a un mundo que dejó atrás la tragedia de Shakespeare. Y eso ocurre precisamente en los Balcanes.

A nivel absoluto, si tuviera que elegir entre Rumanía y el Capitán, no lo dudaría.

El capitán Codreanu con Mircea Eliade y Emil Cioran.

Tras su muerte, todos nos sentimos más solos, pero por encima de nuestra soledad se alza la soledad de Rumanía.

Ni siquiera una pluma sumergida en la tinta de la desgracia podría describir el peligro de nuestro destino. Pero debemos ser cobardes y consolarnos. Además de Cristo, no existe ningún otro muerto que se encuentre más presente entre los vivos. ¿Podría alguien olvidarlo? «De aquí en adelante, el país estará dirigido por un muerto», como me dijo un amigo a orillas del Sena.

Este muerto esparció un perfume de eternidad sobre nuestro yugo y volvió a poner el cielo sobre Rumanía.

«Glasul Strămoșesc», Sibiu, anul VI, nr. 10, 25 Decembrie 1940

[lepartidelamort]

[detournementsmineurs]

"Les Femmes au Balcon" de et avec Noémie Merlant et avec Sanda Codreanu, Souheila Yacoub, Lucas Bravo, Christophe Montenez et les participations de Nadège Beausson-Diagne, Annie Mercier et Henri Cohen, décembre 2024.

[surfingkaliyuga]

“Corneliu Zelea Codreanu” Amelia Jakubowicz 2018

[marinetti-dinner-party]

@brazenautomaton are you saying Will2Rise, Laura Towler's "Grandma Towler's Tea," Mighty White Soap Co, and "professional anti-semite spice merchant on gab dot com" are not fascist? I pulled these examples specifically because I know what I'm talking about and could link to them.

I could have included the company that sells Codreanu-themed body wash (ETA: I misremembered, they merely quote Codreanu; their Legionnaire deodorant has a Roman guy on it)(but don't worry, this same company sells Mosley, Franco and Coughlin soaps, so you can get your celeb merch still), or the coffee roasters named after a Savitri Devi concept (the coffee roasters incorporate a swastika into their logo, because the fash love being subtle and mask-on), but I was demonstrating remarkable self-restraint.

I get that 'fascism' has been diluted by libs, but I know what I'm talking about (in fact, in the tags on the original post, I clarified that Israel is at MOST a herrenvolk democracy, not real fascism, but I was allowing myself to indulge in hyperbole). Please don't try this shit with me. I find it almost as tedious as when those aforementioned libs try to say Trump is a fascist. That's 'what the fuck [my] problem is.'

the most compelling thing about the october 7 exhibit is the merch they're selling

people who follow this blog (first of all: WHY?) know my deep affection for fascist merch. mma lifestyle clothing brands. teas. seasoning. soap. now you can visit a burnt up car (who burnt the car? uhhhh hamas of course DON'T ASK QUESTIONS) and buy a bucket hat to show your love of america's favorite military base/nation of genocidal spoiled children.