#întuneric

[tootyde]

Blocajul - Britt Frank

[fatafaravise]

Mi-am găsit propria lumină atunci când m-ai lăsat singură în întuneric..

[unsarutsiamplecat]

Întuneric în culori

[various-stormsnsaints]

#67

[literaryvein-reblogs]

A List of "Beautiful" Romanian Words & Phrases

for your next poem/story

Ciocârlie - lark

Coşmar - nightmare

Feeric - enchanting

Frumusețe - beauty

Gheaţă - ice

Întâlnire - meeting

Întuneric - darkness

Iti dau inima mea - I give you my heart

Iubirea - love

Luncă - meadow

Ma faci sa visez in culori - you make me dream in colors

Mi-ai intrat in suflet - you entered my soul

Mierlă - blackbird

Precipitaţii - rainfall

Răsărit de soare - sunrise

Roşu - red

Rugăciune - prayer

Toamnă - autumn

Văzduh - air

Viaţă - life

If any of these words make their way into your next poem/story, please tag me, or send me a link. I would love to read them!

Sources: 1 2 ⚜ More: Word Lists

[arhitectul]

mâinile mele au fost făcute să o atingă

să o strângă de piele și să o protejeze.

ochii mei au fost făcuți să cadă în ochii ei

chiar și în semi-întuneric.

buzele ei au fost făcute să-mi zâmbească

și să mă sărute.

trupul ei gol a fost făcut

să-l măsor la nesfârșit cu atingeri fine,

să-l învăț din nou și din nou,

cu toate că-l știu pe de rost.

noi am fost făcuți să ne găsim

când ne-am oprit din căutat

și când am fost pregătiți

să începem o poveste.

@arhitectul

[un-suflet-anonim]

Sunt momente în viață în care, oricât de multă lumină este în jurul tău, tu nu vezi decât întuneric, vină, suferință și durere.

@un-suflet-anonim

[strainaprintredemoni]

Încă mă caut..

În adâncurile mele trăiește o oboseală apăsătoare, ca și cum aș fi cumpărat-o în rate de la suferință, plătind taxe în plus pentru a ascunde un zâmbet obosit și sfâșiat.

În zilele din urmă, fericirea mi-a scăpat din mână ca nisipul ce alunecă printre degete! Indiferent din ce unghi aș privi, fie că e vorba de relație sau de mine însămi, lumina fericirii s-a stins. Aleg să mă refugiez în singurătatea mea, fără să gust emoțiile sau să mă bucur de plăceri. Simt doar un fior uman, un impuls de tristețe și deznădejde. Parcă pandemia a revărsat în sufletul meu vechi răni pe care le credeam vindecate demult. Am cunoscut fericirea, și totuși, e ca și cum s-a evaporat, iar drumul înapoi pare îndepărtat și nesigur. Cât va dura acest vid? Nu știu! Uneori parcă trec luni întregi, alteori ani și ani.

Îmi doresc să strig, să îmi eliberez durerea, să scot la lumină toate frânturile sufletului meu! Să mă simt bine, să mă umplu din nou de încredere, să radieze iubire din fiecare privire. Dar adevărul e că mă sufoc într-un întuneric înspăimântător și durerea mea nu pare să aibă sfârșit, nici astăzi, nici mâine, niciodată sau cel puțin nu acum.În ciuda tuturor acestor furtuni interioare, încă există un răzvrătit foc al dragostei care arde în mine, chiar și în mijlocul acestei pustietăți sufletești.

Jurnalul lui Gi.

14.03.2024 @strainaprintredemoni

[statusurisimple]

• Încearcă mereu să găsești speranța în întuneric.

Urmărește-ne pe Instagram: statusuri.simple

[zerolei]

Fericirea

Poate fi o seară rece lângă cafeaua caldă

Poate fi un orb care a început din nou să vadă

Poate fi fetița cu chibrituri ce au început să ardă

Poate fi prima zăpadă ce nu a încetat să cadă

Poate fi un vers din suflet acompaniat de lire

Sunt atât de multe definiții pentru fericire

Poate fi un copil fericit, coborând pe tobogan

Poate fi o mamă, care muncește an de an

Poate fi un bărbat ce își respectă femeia

Poate fi ce vrei tu, nu-ți abandona ideea

Poate fi mireasa, pentru un anume mire

Sunt atât de multe definiții pentru fericire

Poate fi femeia tânără, într-o căsuță cu povești

Poate fi soarele pe care-l vezi când te trezești

Poate fi raza de lumină ce răzbate în întuneric

Poate fi orice, atât timp cât nu-ți dorești nimic

Poate fi un călător, ce străbate multe mile

Sunt atât de multe definiții pentru fericire

Poate fi sâmbătă seara, cu vin și ceva fin

Poate fi un frate ce-a scăpat de destin

Poate fi un frate ce-a scăpat de moarte

Poate fi o zână plecată mult prea departe

Poate fi alcool și plăcere în neștire

Sunt atât de multe definiții pentru fericire

Poate fi pentru prima oară la cinematograf

Poate fi atunci când îți faci mintea praf

Poate fi altceva pentru fiecare dintre noi

Poate fi privirea plină din niște ochi prea goi

Poate fi o vorbă bună în cele mai grele zile

Sunt atât de multe definiții pentru fericire

-Eduard-

[iubesc-tacerea-ta]

Te-am iubit în întuneric

Cu jaluzelele trase

Umbrită de promisiuni și vorbe

Altfel n-am știut cum

Precum o broască aruncată într-un puț

Care n-a văzut niciodată soarele

Iar acum mă dezmiardă lumina

Și văd cum te stingi

#therapy

[blogpierdut2]

Sunt momente în viață în care, oricât de multă lumină este în jurul tău, tu nu vezi decât întuneric, vină, suferință și durere.

[autopsiedeganduri]

Pleoapele îmi erau plumburii, iar ceața se așternea deasupra pământului precum un voal de mătase. Luminile stradale începeau să se asemene unor licurici, iar ochii mei începeau să devină înșelători, la fel și celelalte simțuri. Țineam volanul cu degetele încleștate, asigurându-mă că somnul nu are să mă fure încă. Destinația îmi era necunoscută, însă știam ce avea să mă aștepte. Cu fiecare minut mă aflam mai aproape de ea, și puteam parcă să o simt, de parcă nu ar fi fost întâia oară când o vedeam. Mă las purtat de reverii, iar cutia de metal în care mă aflam se leagănă brusc în stânga și în dreapta. Îmi scutur capul și reduc viteza. Drumul îl știam, îl mai parcursesem de atât de multe ori, însă oboseala îmi îngreuna fiecare mișcare. Nu eram un om credincios, dar înaintasem o rugăciune printre buze, care era menită să ajungă la urechile oricărei zeități avea să mă asculte:”Te rog lasă-mă să ajung la ea, să o strâng măcar o dată în brațe, iar apoi pot să mor fericit.”

Înaintam grăbit, încercând să scurtez multitudinea de curbe, ignorând din răsputeri asemănarea izbitoare cu un carusel pe care o căpătase brusc drumul. Brusc munții nu mă mai sugrumă, lumina orbitoare a orașului străpungând-mă până în orbitele ochilor. Mai aveam atât de puțin și puțin a fost într-adevăr. Parchez în primul loc pe care îl zăresc liber și oftez prelung. O parte din mine și-ar fi dorit să o găsească la scară, așteptând să mă vadă la fel de mult precum așteptam și eu. O sun și realizez că am trezit-o din somn, dar izbutește să mă îndrume către scara blocului ei. Sun la interfon, îmi răspunde, dar nu mă așteaptă, nici în capul scărilor, nici în pragul ușii. Nimeresc ușa ei și pătrund în apartamentul întunecat, aproape împiedicându-mă. Intru în cameră și mă așez pe canapea, la picioarele ei, iar ea continuă să doarmă. Dacă ar fi fost altcineva, aș fi luat-o ca pe un afront, aș fi făcut un întreg scandal și probabil că, deși răpus de oboseală, m-aș fi întors în mașină și aș fi plecat. Acela trebuia să fie semnul meu “Nu se bucură că ești aici. Ești un intrus și așa vei rămâne.” îmi șoptea constant mintea, dar nu mă puteam mișca din loc. Stăteam pe întuneric și o ascultam cum respiră, așa cum am ascultat-o nenumărate nopți atunci când adormea la telefon. Am încercat delicat să o trezesc, deși îmi doream să se odihnească, îmi doream totodată să pot să o strâng în brațe.

Am întrebat-o unde este baia și m-am ridicat, tot pe întuneric, să o caut. Ajuns într-un final în fața oglinzii ei, mă blamam cumplit. Ochii mei căprui, brăzdați de cearcăne, mă cercetau aspru. “De ce nu pleci? Este cât se poate de clar că nu ești dorit aici.” mă mustra iarăși mintea mea. Mă spăl pe mâini și pe față și mă bucur când văd primele raze ale soarelui luminând încăperile străine mie. Ies pe coridor și aproape că mă rătăcesc iarăși, dar reușesc cumva să îmi găsesc calea înapoi spre ea. Mă întind lângă ea, dar nu aveam loc amândoi, așa că o cuprind cu o mână, mă agăț de ea ca să nu cad și cumva o caut prin așternut, prin perne. “De ce te temi atât de tare de femeia aceasta?” ma gândeam în timp ce încercam să o trezesc, să o fac să realizeze că sunt acolo. Căutam un soi de validare? Nu neapărat, dar știam în sinea mea că dacă ea ar fi venit, eu aș fi așteptat-o și mi-aș fi petrecut fiecare secundă alături de ea. Greșeam eu să simt așa? Pusesem eu prea multă presiune? În fond, o vedeam pentru prima oară? Dar cum puteam să spun că o văd pentru prima oară? Ne petreceam fiecare moment împreuna, chiar și așa de la distanță, ne cunoșteam unul pe celălalt mai bine decât oricine.

Într-un final se trezește, dar nu bucuria venirii mele o ridică de pe canapea, ci nevoia de cofeină. O urmez în bucătărie și nici nu îndrăznesc să mă așez undeva până nu îmi indică ea. Voiam să o am aproape, dar eram singur în dorința mea. Nu puteam să nu mă gândesc că poate îi eram respingător, că poate voia să mă îndepărteze în sfârșit prin acțiunile ei, că poate nici nu își dorise cu adevărat să vin. Ne-am băut cafeaua împreună, am fumat, am încercat să îi dau spațiu să își facă rutina, dar părea mult mai îndrăgostită de propriul telefon decât de mine. Totuși nu puteam să nu o observ. Încercam să nu mă uit într-atât de insistent, dar simțeam nevoia să o memorez așa cum era în acea dimineață, cu părul ciufulit, ochii încă tulburi de după somn, cu halatul ei roz, atât de rece și intangibilă și poate că acolo greșisem. Poate că ar fi trebuit să o cobor chiar atunci de pe piedestalul pe care tot eu i-l construisem, poate că greșeala mea fusese că nu m-am iubit pe mine înainte să o iubesc pe ea și de aceea am fost mereu nimic în ochii ei. Mi-aș fi dorit să îi citesc gândurile, să pot cumva să știu cu claritate că temerile mele erau nefondate. Ea nu avea să mi le alunge niciodată.

Și totuși am ales să o cer în acea zi. Poate că pentru ea nu a fost nimic profund, nimic special, dar eu simțeam cu toată ființa mea să îmi leg destinul de al ei. Mă așteptam, luni mai târziu să îmi regret gestul, să mă blamez că m-am grăbit, dar cum mă puteam blama, atunci când eu fusesem atât de sigur? Cum să fi alungat acel sentiment de liniște pe care îl dobândisem alături de ea. Sentiment ce nicio altă femeie nu mă mai făcuse să îl simt până atunci și nici de atunci. Cum puteam eu să îmi neg atât de brutal sentimentele și să fi plecat așa cum am venit? O parte din mine regretă că nu am luat-o cu mine. Am fi putut să fugim împreună undeva. Poate povestea noastră ar fi avut alt final, ori poate că finalul era același, ba chiar mai trist. Dar ce poate fi mai trist decât faptul că acum nu o mai am în viața mea? Că femeia căreia sunt atât de pregătit să îi ofer tot ce reprezint, ar prefera orice altceva? Încă aștept să se întoarcă. Încă aștept. Și n-ar fi nevoie de un gest măreț din partea ei, nu ar fi nevoie de scuze, ori de cine știe ce sacrificii, doar să se întoarcă și să nu mai plece.

Încep totuși să cred că nu se va întâmpla, că toată această iubire mă va consuma și mă va arde până nu va rămâne decât scrum în urma mea, că oricât aș iubi-o de mult, nu suplinește nimic altceva, iar eu nu sunt decât un om ce nu are nicio putere asupra ei, nu că mi-aș dori să am. Nu pot decât să o aștept și să o rememorez noapte după noapte, blocat în acest purgatoriu al proprie-i iubiri, pășind de mult pragul nebuniei, așteptând în van cu ușa ferecată în urma mea. Devotamentul meu este deopotrivă admirabil și condamnabil, dar altfel nu am să știu nicicând să fiu.

În lipsa ei privesc răsăritul și mă rog să se îndure soarta de mine, iar poate dacă adorm, am s-o întâlnesc în vise.

[unsimplubaiatnecunoscut]

Sentimentele noastre pot deveni uneori un haos confuz, iar teama de a rămâne singuri ne învăluie sufletele în întuneric. Când simțim că ceva este în neregulă cu o persoană dragă, această frică ne încețoșează gândurile și ne afectează comportamentul.

@unsimplubaiatnecunoscut

[johnny-em]

Ioan Muntean - Noapte

Sursă: Ioan Muntean – Noapte – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton Panorama Literară 2024, iunie Ioan Muntean – Panorama literară, iunie 2024 13. (poezie) ciclul Ghicitori inventate Noapte – pseudo-ghicitoare auto-referenţială – Noaptea vine cu pași de catifea, Și în întuneric își țese povești. E o noapte ce nu poate fi zea, Și în versuri își găsește stelele de nestins. Noaptea mea e ca un…

[arhitectul]

Atunci când vine noaptea, cu toate că e întuneric, nu ai unde să te ascunzi.

@arhitectul