#scandaluri politice România
Explore tagged Tumblr posts
Text
Românii și Politica: Cum Își Aleg Reprezentanții - O Poveste Ironică și Dramatică despre Bărbați, Femei și Alegerile lor
În România, alegerile politice sunt o adevărată „vacanță” anuală, în care fiecare își pune întrebarea esențială: „Cum să îmi aleg reprezentantul?” Bărbații și femeile, fiecare cu propriile lor plăceri și așteptări, își trasează un drum bătut mai mult de capricii decât de rațiune, dovedind, de fiecare dată, că politica nu este decât o mare farsa, în care actorii joacă roluri mai mult sau mai puțin…
#actualitate România#alegeri România#breaking News#breaking news România#CBCRO#criza economică România#criza politică România#CrossBorderChroniclesRo#CrossBorderChroniclesRo 2024#descoperiri în România#știri România#știri senzaționale#Pandele Moromete#politică România#politică senzațională#povești din România#probleme sociale România#realități din România#realități românești#România#România 2024#România azi#România la limita#România sub lupa#România sub presiune#scandal România#scandaluri politice România#senzațional#senzațional CrossBorderChroniclesRo#senzațional CrossBorderChroniclesRo 2024
0 notes
Link
Președintele Cehiei contrariază. Nu e convins de implicarea Moscovei în explozia pentru care guvernul său a expulzat 18 diplomați ruși. Președintele ceh Milos Zeman, cunoscut pentru pozițiile sale controversate și gesturile bizare, a șocat din nou, după ce a pus la îndoială teza emisă recent de propriul său guvern privind implicarea Rusiei în explozia unui depozit de armament din Cehia, motiv pentru care guvernul de la Praga anunțase la 17 aprilie expulzarea a 18 diplomați ruși. Președintele Milos Zeman a sugerat însă că explozia s-ar putea să fi fost, totuși, un accident, provocat de o manipulare greșită a explozibililor, și a spus că nu există dovezi concludente ale unui presupus sabotaj rus. Declarațiile lui intervin în condițiile în care lumea occidentală transmite, de o săptămână, mesaje de solidaritate și de sprijin pentru Cehia, după ce guvernul acestei țări a dezvăluit o agresiune gravă din partea spionajului rus pe teritoriul său. Șeful comisiei parlamentare cehe pentru afaceri externe, Ondrej Vesely, a spus chiar, referindu-se la explozia produsă la depozitul de muniţii de la Vrbetice, că a fost „cel mai mare atac pe teritoriul ceh, după 1968”. Guvernul de la Praga a acuzat doi agenți din spionajul militar rus (GRU) că au fost implicați în explozia de la Vrebretice, din 2014, soldată cu doi morți. Premierul ceh Andrej Babis a declarat că autoritățile au obținut „dovezi incontestabile”, în urma investigațiilor desfășurate de serviciul de contrainformații al țării. Cei doi suspecți ar fi fost implicați și în otrăvirea cu noviciok, în 2018, la Salisbury, în Marea Britanie, a agentului rus Serghei Skripal și a fiicei acestuia. Citiți și: Poliţia cehă caută doi agenţi GRU specializaţi în sabotaje şi asasinate. Unul are un paşaport moldovenesc pe numele „Nicolae Popa” Ce a declarat la televiziune președintele Milos Zeman Însă președintele Milos Zeman, care nu o dată a adoptat atitudini pro-ruse, a contrazis poziția guvernului într-o declarație televizată transmisă duminică, relatează Euronews. „Lucrăm cu două ipoteze în investigație. Prima este că explozia s-a produs ca urmare a manipulării materialului de către personal nespecializat”, a declarat Zeman. „A doua ipoteză este o intervenție din partea spionajului străin. Eu consider în mod serios ambele versiuni posibile”, a adăugat șeful statului ceh. El a avertizat totodată în privința oricărei „forme de isterie” și a cerut ca Republica Cehă să aștepte rezultatele anchetei oficiale. Ancheta a fost preluată între timp de procurorul general al Republicii. Opoziția este scandalizată Imediat după intervenția sa televizată, politicienii din opoziție l-au acuzat pe președinte că dezinformează. „Nu a fost o declarație adresată cetățenilor cehi, ci Federației Ruse”, a scris pe Twitter Markéta Pekarová Adamová, liderul partidului TOP 09. „Bagatelizare, punere sub semnul îndoielii, strecurarea minciunii. Totul a fost foarte inteligent împachetat”, a adăugat ea. Pavel Fischer, președintele comisiei de politică externă, apărare și securitate a Senatului, a spus că îndoiala pe care Milos Zeman o lasă să planeze lovește direct în reputația țării. „Cu afirmațiile lui manipulatoare, Zeman subminează direct apărarea propriului nostru stat”, a scris Fischer pe Facebook. „Zeman deja este de partea Rusiei și a devenit avocatul ei”, a mai spus politicianul. Milos Zeman, un vechi politician controversat În vârstă de 76 de ani, Milos Zeman este președintele Cehiei din 2013, după ce anterior a fost prim-ministru timp de patru ani (1998-2002) și președinte al Camerei Deputaților. A fost reales președinte al țării în 2018. De-a lungul carierei sale politice a fost implicat în numeroase scandaluri și controverse, iar obiceiul său de a consuma alcool în exces a devenit subiect de discuție în presă de mai multe ori. Citiți și: Gest bizar al preşedintelui Cehiei. A ars o pereche uriaşă de chiloţi roşii în fața presei Este considerat unul dintre liderii europeni cei mai prietenoși cu Kremlinul. De curând, administrația sa prezidențială anunța că ministrul ceh de externe, Tomas Peticek, a fost demis pentru că s-a opus achiziționării și folosirii vaccinului rusesc Sputnik. A fost a doua demitere din acest motiv a unui ministru din Cabinetul ceh. Cu o săptămână înainte fusese demis și ministrul sănătății. Tomas Peticek a mai spus jurnaliștilor că demiterea sa a fost legată, pe lângă refuzul vaccinului, și pentru că se împotrivea implicării companiei rusești Rosatom în construcția unei centrale nucleare în Cehia. Zeman a criticat de-a lungul anilor sancţiunile impuse de UE Moscovei şi a exprimat în repetate rânduri opinii proruse. El a fost singurul lider occidental care a participat la parada din mai 2015 de la Moscova, după ce stârnise indignare declarând că „în prezent că Crimeea nu poate fi oferită înapoi Ucrainei”. În 2016, președintele Cehiei își reafirma în mesajul de Crăciun refuzul de a primi în țara sa „migranți musulmani” și critica elita „neputincioasă și birocratică” aflată la conducerea Uniunii Europene. Rusia, în centrul unui scandal diplomatic de proporții europene Moscova a negat că ar fi fost implicată în explozia depozitului de muniții din Cehia și a expulzat, în replică, 20 de diplomați cehi, dar și 5 polonezi şi 3 slovaci, după ce guvernele acestor țări expulzaseră, la rândul lor, diplomaţi ruşi ca gest de solidaritate faţă de Praga. Praga, la rândul ei, a ordonat ulterior ca încă 63 de diplomați și angajați ruși să părăsească țara până la sfârșitul lunii mai. Uniunea Europeană și NATO și-au declarat, de altfel, sprijinul pentru guvernul ceh condus de Andrej Babis. Pe de altă parte, această criză intervine în contextul în care mai multe capitale occidentale și-au înmulţit în ultimele săptămâni expulzările de diplomaţi ruşi, pe fondul altor acuzaţii de spionaj, de atacuri cibernetice sau de ingerinţă electorală. Doar în martie și aprilie au fost trei astfel de cazuri, în Bulgaria, Italia și Statele Unite. Și România a expulzat luni un oficial din Ambasada Rusiei la București. Autoritățile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a lui Alexey Grishaev, adjunct al atașatului militar în cadrul Ambasadei Federației Ruse la București. Surse guvernamentale au declarat pentru Digi24 că Alexey Grishaev desfășura „activități de spionaj”. Editor : Luana Pavaluca The post Președintele Cehiei contrariază. Nu e convins de implicarea Moscovei în explozia pentru care guvernul său a expulzat 18 diplomați ruși appeared first on RecordNews. https://ift.tt/3eCgqLp
0 notes
Text
BOMBA TICAIE LA ASF Surse: 'Marcu - preferatul pentru şefia ASF'
New Post has been published on https://reporterliber.ro/bomba-ticaie-la-asf-surse-marcu-preferatul-pentru-sefia-asf/
BOMBA TICAIE LA ASF Surse: 'Marcu - preferatul pentru şefia ASF'
Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) urmează să fie numit în 17 iunie, când plenul Parlamentului se va reuni pentru a se pronunţa asupra numirilor în mai multe posturi din ASF, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Consiliul Legislativ şi Curtea de Conturi – instituţii subordonate forului legislativ.
La Autoritatea de Supraveghere Financiară urmează să fie numit preşedintele pentru restul de mandat până în noiembrie 2023, post rămas vacant după ce fostul şef al ASF Leonardo Badea a fost numit în conducerea Băncii Naţionale a României (BNR), ca viceguvernator, mandat pe care şi l-a început în data de 11 octombrie 2019.
Senatorul PSD Daniel Cătălin Zamfir este unul dintre numele vehiculate pentru funcţia de preşedinte al ASF, domnia sa depunându-şi candidatura pentru fotoliul de preşedinte al Autorităţii în luna februarie a acestui an, după ce a fost propus de social-democraţi.
Fiecare partid poate veni cu candidaţii săi şi, de asemenea, pe lista aspiranţilor la şefia ASF pot fi şi candidaţi independenţi, ne-a explicat Daniel Zamfir, subliniind că propunerea PNL este Nicu Marcu, vicepreşedinte al Curţii de Conturi. „Unii social-democraţi l-ar dori în fruntea Autorităţii de Supraveghere Financiară pe Ionuţ Mişa, fostul ministru de Finanţe”, ne-a mai spus, recent, parlamentarul. În cărţi pentru şefia ASF s-a aflat şi Eugen Teodorovici, fost ministru de Finanţe.
Surse politice apropiate situaţiei ne-au spus, în urmă cu câteva minute, că liberalii ar fi negociat cu social-democraţii să îl susţină pe Marcu la şefia ASF. „PNL îl va propune pe Marcu pentru funcţia de preşedinte al ASF şi se pare că ar fi negociat cu PSD să îl susţină. Se pare că se vrea ca în locul lui Nicu Marcu la Curtea de Conturi să fie numit Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, fost ministru al Agriculturii în perioada 2000-2004”, ne-au precizat sursele noastre.
La finele săptămânii trecute, Daniel Zamfir a reacţionat la afirmaţia premierului Ludovic Orban, conform căreia ar fi o sfidare ca PSD să îl susţină la şefia ASF pe Zamfir. De asemenea, Orban a spus că va negocia cu social-democraţii pe subiect. Senatorul a precizat, conform DC News, că planul premierului de a negocia cu cineva din PSD ca să nu îl susţină este sortit eşecului, în opinia sa: „Nu am niciun motiv să cred că atât preşedintele Ciolacu cât şi ceilalţi colegi din Partidul Social Democrat nu mă vor susţine, cu atât mai mult cu atât mai mult cât chiar propunerea de a candida la această funcţie a venit chiar de la un membru foarte important al partidului”.
Daniel Zamfir a adăugat: „Există un lanţ de complicităţi, un mecanism extrem de nociv care face ca noi toţi cei care suntem consumatori şi suntem obligaţi să plătim RCA să fim, până la urmă, afectaţi de lucrul acesta. La adresa cui să fie sfidarea de care vorbeşte Ludovic Orban? La adresa oamenilor pe care vreau să îi apăr de abuzuri? Dacă ajung la ASF, vreau să fac exact acelaşi lucru: să apăr milioanele de oameni care plătesc asigurări şi care sunt victime ale abuzurilor”.
Atât consumatorii de servicii financiare, cât şi sindicatele şi patronatele îl susţin pe Daniel Zamfir la şefia Autorităţii de Supraveghere Financiară.
Într-o scrisoare deschisă adresată Parlamentului se arată: „Dintre numele vehiculate în mass-media ca posibili preşedinti ai ASF, organizaţiile semnatare ale prezentei scrisori consideră că doar unul dintre ele – preşedintele Comisiei Economice a Senatului, senatorul Daniel Cătălin Zamfir – are un profil care, pe de o parte, este asemănător cu cel al fostului preşedinte ASF, Leonardo Badea, prin prisma experienţei parlamentare în ambele Camere ale Parlamentului, unde a deţinut poziţii de conducere în comisiile de specialitate, iar pe de altăa parte a dovedit capacitatea de a dialoga şsi de a ţtine cont de interesele şi argumentele tuturor părţilor interesate (mediu de business, sindicate, asociaţii de consumatori, profesionişti independenţi etc), ceea ce creează toate premisele unui mandat de succes la conducerea ASF”.
Scrisoarea este semnată de Asociaţia Pentru Apărarea Drepturilor şi Intereselor Consumatorilor (APCONS), Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF), Asociaţia Constatatorilor şi Lichidatorilor de Daune din Evenimente Rutiere (ACLIDER), Asociaţia Profesioniştilor în Regularizarea Daunelor (APRD); Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Asociaţia Expert Auto Independent (EAI), Federaţia Sindicatelor din Asigurări şi Bănci (FSAB) şi Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare (PRBAR).
Daniel Zamfir ne-a spus că va merge până la capăt cu candidatura sa pentru funcţia de preşedinte al ASF. Senatorul este de părere că situaţia din domeniul asigurărilor este groaznică, ASF stând pe un butoi cu pulbere: „Pe piaţa de capital este un haos inimaginabil, în asigurări la fel, este scandal în toate domeniile pe care le supraveghează. Nu se poate ca o instituţie să fie măcinată în acest hal de scandaluri, să fie acuzată că nu îşi exercită rolul în sectoarele pe care le acoperă. Practic, această instituţie nu există”.
De la plecarea lui Leonardo Badea la BNR, interimatul la şefia ASF este asigurat de Doina Dascălu, prim-vicepreşedinte al instituţiei, între timp diverse nume fiind vehiculate în piaţă pentru ocuparea acestei funcţii, printre acestea numărându-se şi fostul ministru al Finanţelor Eugen Teodorovici.
În prezent, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) stă pe un butoi de publere, este de părere senatorul PSD Daniel Zamfir, făcând trimitere la scandalurile din piaţa de capital şi din domeniul asigurărilor.
Pe lângă numirea preşedintelui ASF, în data de 17 iunie, la CNCD urmează să fie numiţi şase membri şi un membru pentru restul de mandat până în 2023, la ANRE – un vicepreşedinte şi doi membri, la Consiliul Legislativ – un preşedinte Secţie de drept public şi un preşedinte Secţie de drept privat.
La Curtea de Conturi vor fi numiţi un vicepreşedinte – Autoritatea de Audit – şi 5 membri.
Propunerile de candidaţi pentru aceste posturi vor fi făcute până pe 4 iunie, iar comisiile de specialitate au termen pentru avize până în 16 iunie.
0 notes
Text
COMUNICAT. Apel la calm, raţiune şi bună înţelegere pe scena politică!
Opinia publică a asistat, oarecum mirată, la contrele dintre anumiţi reprezentanţi ai scenei politice, la o serie incredibilă de disensiuni mai dificil de înţeles, care au fost aproape de a degenera în violenţe fizice.
Ultima scenă, petrecută săptămâna trecută chiar în plenul Camerei Deputaţilor, a fost desprinsă parcă dintr-un film ieftin, iar comentariile sunt efectiv de prisos…Cu atât mai trist şi regretabil este însă faptul că protagoniştii acestor acte de violenţă de limbaj, cel puţin a celor apărute în spaţiul public, sunt personaje care fac parte din partidul de guvernământ!…
Oamenii de bună credinţă ai acestei ţări s-ar putea întreba, văzând astfel de întâmplări neplăcute cu politicieni în rol de protagonişti, dacă comportamentul acestora de pe eşichierul politic şi public este unul demn de România europeană a anului 2017. Evident, un asemenea semn de întrebare este retoric şi nu comportă neapărat un răspuns mulţumitor pentru spectatorii unor asemenea scene de circ, mai ales când acestea au loc în plenul Parlamentului…
Incidentele respective au dus la lansarea ideii conform căreia ar fi nevoie de un cod de conduită morală în mediul politic, o ipoteză cu caracter neobligatoriu, un fel de chemare la calm şi comunicare interpartinică decentă. Consider că nu este nevoie de legi, nici scrise, nici nescrise, pentru ca persoanele care ocupă funcţii politice, fie acestea alese sau numite, să dea dovadă de maniere civilizate, corespunzătoare funcţiilor deţinute în stat. Nu sunt adeptul unui act normativ specific care să impună parlamentarilor, primarilor, miniştrilor, o anumită purtare, la locul de muncă, în societate, sau în familie! Până la urmă, este vorba de educaţia fiecăruia în parte, de cei „şapte ani de acasă”, aproape uitaţi, din păcate în ultima perioadă, dar şi de felul nostru de a fi!
Nu îmi pot imagina că românii au votat un anumit parlamentar sau primar pentru a avea o comportare nedemnă de statutul său! Dimpotrivă! Sunt convins că oamenii şi-au votat reprezentanţii în Parlament şi pentru anumite criterii morale, de conduită, etică şi integritate, mai ales pe fondul cotei de încredere din ce în ce mai scăzute faţă de politică, în general, şi de Legislativ, în special!
În aceste condiţii, sunt sigur că românii nu au nicio plăcere să vadă scandaluri între decidenţii politici, nici în Parlament, nici în studiourile televiziunilor, nici pe stradă! Violenţa, din nefericire, are o pondere consistentă în toate sferele de activitate ale acestei Românii europene a secolului XXI! Iar acest flagel, iată, nu ocoleşte nici mediul politic!
Aşadar, fac un apel la calm, raţiune şi bună înţelegere! Toţi cei implicaţi în viaţa politică, indiferent de nivel, trebuie să înţeleagă că oamenii îi consideră exemple de urmat, iar orice fel de derapaj de la o imagine apropiată de ireproşabil duce iremediabil la pierderea definitivă a încrederii în clasa politică!
Senator PNL Botoşani, Costel ŞOPTICĂ
13 decembrie 2017
vezi sursa: http://ift.tt/2CDRvmR from Blogger http://ift.tt/2j7LndR via IFTTT Like: My Library
0 notes
Text
New Post has been published on JurnalulBucurestiului.Ro
New Post has been published on http://bit.ly/2kQFy3k
Romania curata - Ministrul Justiției a stat, a ascultat și a decis: nu renunță la grațiere și modificarea codurilor
Concluziile consultării publice
Ministrul Justiției, Florin Iordache, nu demisionează din funcție, în ciuda celor aproape 100.000 de oameni care au protestat contra ordonanțelor privitoare la grațiere și amnistia unor fapte de corupție prin modificarea codurilor penale și în ciuda unor voci puternice din societatea civilă care i-au cerut, la dezbaterea de luni, demisia pentru modul neprofesionist și netransparent prin care a încercat să legifereze în domeniul penal.
Mai mult, în ciuda solicitării, tot de luni, a președintelui Iohannis de a renunța la cele două ordonanțe de urgență, Iordache spune că va merge mai departe cu ele, fără a preciza însă dacă ordonanțele vor fi votate în Guvern, vor fi transformate în lege și dezbătute în procedură normală în Parlament sau Executivul își va asuma răspundere cu privire la cele două proiecte. Ultima a părut să fie varianta preferată de ministru, dar a declarat că nu poate răspunde la o întrebare în acest sens decât după ce se va consulta cu premierul Sorin Grindeanu.
Florin Iordache, fost președinte al Comisiei Juridice din Parlament, devenit celebru în „Marțea Neagră” din decembrie 2013, spune că va ține cont de toate propunerile și observațiile primite la dezbaterile de luni și că grațiera nu va viza violatori, criminali sau, foarte important, persoane condamnate pentru corupție. El a mai spus că prevederile neclare sau în neconcordanță cu alte legi vor fi eliminate, dar a refuzat să spună la ce anume se referă.
Ministrul nu renunță nici la modificările codurilor penale, în ciuda criticilor potrivit cărora neglijența în serviciu va fi dezincriminată complet, iar abuzul în serviciu va fi golit de conținut astfel încât să echivaleze cu o dezincriminare. El spune că a ținut cont de deciziile CCR și că, anul trecut, ministerul a modificat prin ordonanță 60 de prevederi, iar el încearcă acum să rezolve doar șase. Mai mult, a adăugat Iordache, săptămâna trecută CCR a mai găsit șase articolecu probleme. „De fapt, acesta este mandatul cu care am venit aici, să repar toate acele lucruri care nu sunt în concordanță cu o legislație clară modernă și europeană”, a încheiat Iordache declarația de după consultări.
Șezătoare sau paratrăsnet?
Ceea ce a fost anunțat a fi o dezbatere pe tema celor două ordonanțe de urgență, una privind grațierea colectivă, cealaltă modificări la codurile penal și de procedură penală, prin care mai multe fapte asimilate corupției ar fi practic dezincriminate, s-a transformat într-o ședință de informare, în care ministrul Justiției, Florin Iordache, a luat act de pozițiile unor reprezentanți ai societății civile și ale unor cetățeni, lăsând fără răspuns majoritatea întrebărilor.
Greu de spus dacă s-a întâmplat așa din cauza proastei organizări – peste o sută de oameni înghesuiți la grămadă într-o sală destul de mică, după o serie de scandaluri legate de lipsa accesului presei la eveniment exact din motive de spațiu – sau pentru că Florin Iordache și-a asumat rolul de paratrăsnet, care să atragă asupra sa toate criticile și nemulțumirile legate de controversatele ordonanțe de amnistie și grațiere.
Și, dacă prima parte a dezbaterii a fost cât de cât serioasă – deși nu au lipsit momentele comice, huiduielile (generate de prezența unor notorii condamnați pentru corupție) și aplauzele – a doua parte a fost mai degrabă un fel de audiență publică, în care diverse persoane cu probleme cu justiția au venit să-și spună păsurile. Așa cum a vorbit și finanțatorul echipei FCSB, fostul deputat Gigi Becali.
„Este un proiect şmechereşte. Vă dau cazul Vişinescu: iese peste trei ani. De aia oamenii ies în stradă. (…) Ăla care a furat un cârnat e la puşcărie, ăla care a furat 200 de milioane este graţiat. Directorii de penitenciare sunt stăpâni de sclavi”, a spus Becali, la Ministerul Justiţiei. El a susţinut că, dacă tot se face o „lege a graţierii”, trebuie ca prevederile acestea să permită să iasă 6.000 sau 7.000 de oameni din închisori.
Becali nu a pierdut ocazia de a-i ataca pe reprezentanții ANP: „oamenii ăia trebuie să înţeleagă aşa: că ce e în puşcării este jale. Şi ei fac parte tot din neamul ăsta, ăia 100.000, ca şi ăia care sunt în puşcării. Am propus, bineînţeles şi chestiuni alternative, am spus aici şi despre învoirea la eliberarea condiţionată, ca să fie la drept… Cea mai mare problemă a puşcăriilor ştiţi care este? ANP-ul… Acolo sunt persoane de 30-40 de ani care sunt oameni cu mentalitate criminală, le-a intrat în sânge criminalitatea”.
Opiniile contra ordonanțelor
Opiniile contra ordonanțelor ar putea fi împărțite în două categorii. În prima, cele care vizează grațierea, socotită o non-soluție pentru aglomerația din închisori, întrucât populația din penitenciare este deja în scădere pe fondul reducerii pedepselor prin noul Cod Penal, pentru că lipsesc programele de reinserție socială și profesională a foștilor deținuți, iar nivelul de recidivă este atât de mare încât mulți se reîntorc în scurt timp și pentru că grațieri se pot face individualizat, de la caz la caz.
A doua categorie a vizat modificările la coduri, majoritatea oponenților arătând că prin ordonanță fapte asimilate corupției, precum neglijența și abuzul în serviciu, sunt golite de conținut sau dezincriminate. Vorbitorii au arătat că decizia CCR privind sensul abuzului în serviciu poate fi aplicată fără modificarea codurilor și că, oricum, apar o mulțime de prevederi, precum limita de 200.000 de lei prejudiciu, dar și cele referitoare la termenul în care se poate realiza plângerea prealabilă, care nu au legătură cu decizii ale CCR.
„Nu s-a justificat în niciun caz în mod real necesitatea adoptării acestor acte normative în regim de urgență și, dacă se va reveni la calea legală, procedura este că ele trebuie puse în transparență decizională pentru minimum 30 de zile. Având în vedere că vorbim de legislație care afectează sistemul penal, cele 30 de zile din punctul meu de vedere sunt un standard minimal, ar fi necesare mai multe luni de zile. De-abia apoi să fie adoptate respectivele acte normative în Guvern și transmise Parlamentului (…) APADOR-CH susține retragerea proiectelor sub forma ordonanțelor de urgență și discutarea lor în procedură normală”, a declarat Maria-Nicoleta Andreescu de la APADOR-CH.
Dragoş Mihai, presedintele Consiliului Tineretului din România, i-a cerut ministrului Justiţiei să retragă cele două OUG, pentru că ele nu reprezintă interesul public. „Avem 50.000 de membri, nu vă jucaţi cu focul, domnule ministru, nu merită”, a adăugat acesta. Un alt participant, un brașovea, i-a spus ministrului: „„xistă zeci de mii de abuzuri făcute zilnic de funcţionarii publici. Avem o micşorare a pedepselor de două ori, măsură care nu este motivată. Ce se întâmpla dacă un copil denunţă un viol după şase luni? Lăsaţi în libertate violatorul? (…) Dacă dumneavoastră vreţi să rămâneţi în istorie ca omul care a întors România cu 200 de ani, modificaţi regula abuzului în serviciu”.
Reprezentantul Transparency Romania i-a solicitat ministrului Justiţiei să ţină cont de amendamentele organizaţiei. „Nu dorim o asumare a răspunderii Guvernului, ci aprobarea în Parlament. (…) Dacă le veţi respinge (amendamentele, n.r.), vă rog să ne motivaţi în scris”. Iar Gelu Trandafir, de la Freedom House, a arătat că și organizaţia sa susţine retragerea celor două OUG şi discutarea în Parlament a proiectelor privind graţierea şi modificarea codurilor penale, după ce vor fi făcute studii de impact. „Când ai 100.0000 de oameni în stradă, clar că nu ai pace socială”, i-a spus Gelu Trandafir ministrului Justiţiei, explicând că grațierea se face, în anumite state, în care au existat convulsii sociale și politice, tocmai pentru a readuce pacea socială. El a amintit și că ultimul Raport MCV are avertismente legate de cele două ordonanţe.
Preşedintele VeDem Just, Lucian Checheriţă, a spus că graţierea trebuie să fie prevăzută într-un proiect de lege, nu într-o OUG, de aceasta nu trebuie să profite niciun demnitar public sau funcţionar şi măsura trebuie să privescă doar pedepsele definitive, nu şi cele în curs de soluţionare. Şi reprezentantul organizaţiei Expert Forum a arătat că proiectele privind graţierea şi modificarea codurilor penale trebuie retrase din procedură de urgenţă şi puse în procedură normală.
În intervenţia sa, Mihai Popescu, de la Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului (GRADO), a arătat că cele două OUG ar trebui să intre în dezbatere parlamentară şi, de asemenea, ar trebui urgentate liberările condiţionate pe baza muncii. “Trebuie sa fie un pachet de măsuri care să rezolve problema pe termen lung. Construcţia de penitenciare este necesară”, a arătat Popescu. Reprezentantul Asociaţiei Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor, Claudiu Dumitriu, i-a spus ministrului Justiţiei că singura măsură care trebuie luată este retragerea celor două proiecte de OUG, pentru că sunt fals argumentate şi dezbaterea lor în Parlament, ca lege organică.
„Scopul acestor ordonanţe este să scăpaţi de răspunderea penală şi executarea unor pedepse în cazul unor zeci sau sute de prieteni sau factori politici. Este un fapt recunoscut de ambasadele principalelor state partenere, de ONG-uri şi de sistemul judiciar în integralitatea lui. (…) Există două soluţii pe care noi le recomandăm: să retrageţi aceste ordonanţe de urgenţă şi să vă daţi demisia”, a declarat Mihai Poliţeanu, de la “Iniţiativa România”.
„Începând de săptămâna viitoare noi vom face proteste pentru demiterea domnului ministru al Justiţiei. Am cerut discutarea pe un proiect de lege în Parlament care să fie discuţii, să fie comisii, să se ia o decizie corectă. Era şi domnul Becali aici prezent. I-am spus «Domnule, vă tot văitaţi. Aveţi bani. Faceţi dumneavoastră puşcării şi puneţi-le la dispoziţia statului. Problema este dacă sunt sau nu locuri. Într-adevăr, nu sunt locuri, condiţiile sunt inumane, aceşti oameni care execută o pedeapsă trebuie să o execute în mod decent, dar soluţia nu este aceasta, să dai drumul la 3.000-5.000 de persoane care în 2-3 ani vor veni înapoi. Luaţi cazul Italiei şi vedeţi ce s-a întâmplat”, a declarat, la ieşirea de la dezbatere, Viorel Ene, preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadei.
Opiniile în favoarea grațierii
Trebuie spus, de la început, că majoritatea opiniilor favorabile ordonanțelor au vizat, în fapt, doar grațierea. Pe fondul unor imagini proiectate de MJ cu celule de închisoare, o serie de vorbitori au arătat că există o problemă reală legată de condițiile din închisori. Demn de remarcat este și faptul că mulți dintre cei care susțineau grațierea colectivă erau foști condamnați sau rude ale unor persoane ce au suferit condamnări penale.
Corneliu Bălan, președintele Asociației Victimelor Abuzurilor Statului de Drept din România, a spus că este de acord cu cele două proiecte. „În principiu, noi suntem de acord cu cele două proiecte, dar (…) să fie discutate în Parlament pentru a putea să-și spună părerea și opoziția în mod corespunzător și atunci va dispare această mișcare a străzii care este necorespunzătoare”, a afirmat el.
Viorica Onciu, preşedintele Fundaţiei pentru Combaterea Discriminării şi Corupţiei, a spus că susţine legea graţierii, „din punct de vedere uman”. „Mă intrigă dorinţa oamenilor din sală, care vor să vadă cât mai mulţi oameni amărâţi. Ar trebui extinsă această graţiere pentru faptele fără violenţă”, a spus Onciu. Psihologul Aida Călin, care a povestit că a luat contact cu oamenii din penitenciare, a declarat că mulţi deținuți merită să fie graţiaţi. „Propun să daţi această ordonanaţă, dar în mod nepolitizat”, a adăugat ea.
Un alt participant la dezbatere, Vivian Oancea, condamnat pentru trafic de persoane, le-a spus reprezentanţilor Ministerului Justiţiei că îi felicită pentru cele două proiecte de OUG: „Sunteţi nişte eroi pentru mine. Vă luptaţi cu nişte acoperiţi care vor să şantajeze populaţia României. Nu mai au Dumnezeu. Sunt oameni răi, lipsiţi de inimă. Oamenii aceştia au familie şi suferă. Judecătorii încalcă legea când îi trimit în puşcărie. Oamenii care ies, trebuie să săvârşească o infracţiune şi să aibă din ce trăi, altfel mor”.
Sandu Dănuţ, care a relatat că a fost arestat preventiv de două ori, a declarat: „Nu trebuie umblat la codurile penale, ci la puterea procurorului. Procurorul te arestează dacă are suspiciuni rezonabile. Consultarea ar trebui făcută şi cu judecătorii de instanţă”. Reprezentantul FACIAS, un ONG înființat de Dan Voiculescu, în prezent aflat la închisoare după ce a fost condamnat la 10 ani în dosarul ICA, a spus că organizaţia propune extinderea prevederilor din ordonanţele de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale şi „redozarea pedepselor mai mari de cinci ani”. Ea a prezentat în timpul intervenţiei şi un plic pe care l-a primit la sediul fundaţiei, în care se află „exemplare vii de ploşniţe şi gândaci, culese de pe saltele din penitenicare”.
0 notes
Text
ȘOCUL POLITICII ROMÂNEȘTI: DEMISIA LAUREI VICOL, ULTIMA LOVITURĂ PENTRU PSD!
Lau Vicol PSD Dolj. Nordis Group DEZVĂLUIRI ȘOCANTE: Dosarul Nordis explodat în spațiul public – Încotro se îndreaptă PSD și cine va plăti pentru mizeria financiară lăsată în urmă? Un scandal financiar de proporții: Nordis se scufundă! „Linșaj mediatic” sau o curățenie necesară? Românii, oprimați de jaful „legal” al marilor dezvoltatori Ce urmează pentru PSD? Un scandal financiar de proporții:…
View On WordPress
#CBCRO#corupție#credibilitate partid#CrossBorderChroniclesRo#delapidare#demisie#dezvoltatori imobiliari#DIICOT#drepturile românilor#grup infracțional organizat#insolvență#justiție#Laura Vicol#linsaj mediatic#Nordis#politică românească#PSD#România#scandal financiar#scandaluri politice#schimbări în PSD
0 notes
Text
New Post has been published on Ziarul tau online
Alegeri anticipate? Speranţa moare ultima pentru liberali
Vezi galeria foto
Rămaşi fără ocazia de a mai depune moţiune de cenzură în această sesiune parlamentară, liberalii au rămas doar cu speranţa că Guvernul Grindeanu va pica în 2017. Liderii PNL se întrec în pronosticuri care mai de care mai optimiste. Dacă unii cred că Guvernul PSD-ALDE nu va prinde Crăciunul, alţii se aşteaptă că Executivul să cadă în următoarele trei luni.
Cu 99 de parlamentari şi o moţiune de cenzură eşuată în luna februarie, liberalii încă mai speră că nu vor rămâne trei ani în Opoziţie. Calculele liderilor PNL par simple, aceştia neavând de ales decât să lase Guvernul Grindeanu să-şi dea singur cu stângul în dreptul, aşteptând la cotitură greşelile Executivului. Sâmbătă, la Cluj-Napoca, liderul interimar al PNL Raluca Turcan a acuzat dur măsurile economice ale coaliţiei PSD-ALDE, care “într-un heirupism fără nicio ancoră economică, a început să împrăştie în stânga şi în dreapta cu măriri de salarii şi cu angajamente pentru măriri de pensii”. Pe fondul acestor măsuri, Turcan se aşteată ca Guvernul Grindeanu să fie istorie în următoarele trei luni. "Este un blocaj fără precedent şi din punctul meu de vedere este foarte posibil ca în trei luni această situaţie să explodeze, România să ajungă să se îndatoreze din ce în ce mai mult pe generaţiile viitoare. Putem asista la o cădere a actualului Guvern, pentru că obsesia împotriva justiţiei şi iresponsabilitatea economică nu se poate să nu conducă în această direcţie spre care se îndreaptă orbiţi”, a explicat şefa PNL.
Turcan nu a fost însă singura voce din partid care a cântat prohodul Executivului Grindeanu. Primul care şi-a exprimat optimismul a fost deputatul Cătălin Predoiu, unul dintre pretendenţii la şefia PNL. Fostul ministru al Justiţiei consideră că România „se îndreaptă spre o criză majoră, dacă PSD continuă cu modelul economic axat exclusiv pe consum și îndatorare” şi îi îndeamnă pe liberali să se pregătească de alegeri anticipate. „Cred că guvernul Dragnea-Grindeanu nu va prinde Crăciunul. PSD va încerca să-și acopere goliciunea de idei și competențe manageriale cu scandaluri și războaie politice. Ei vorbesc în culise de suspendarea președintelui, pentru că realitatea economică este pe cale să-i demită pe ei în următoarele 6-12 luni. Cred că PNL ar trebui să fie pregătit în acest interval inclusiv pentru alegeri anticipate”, a concluzionat Predoiu.
“Putem intra la guvernare”
Săptămâna trecută, Ludovic Orban, celălalt candidat la şefia PNL, a vorbit şi el despre scenariul în care PNL va ajunge la guvernare. “După aceste alegeri, evident, va fi o reaşezare în partid. Cu siguranţă PNL este pregătit în orice moment să intre la guvernare”, a spus Orban într-un interviu pentru Jurnalul Naţional. Luna trecută, Guvernul Grindeanu a scăpat uşor de primul “glonţ” al Opoziţiei. Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL după episodul Ordonanţa 13 a fost respinsă în Parlament cu 161 de voturi “pentru” şi 8 “împotrivă”, în condiţiile în care pentru a fi adoptată ar fi fost nevoie de cel puţin 233 de voturi pentru. Parlamentarii PSD, ALDE şi UDMR au asigurat cvorumul de prezenţă, însă au refuzat să voteze. Potrivit Constituţiei, dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea.
Cristian Buşoi, secretar general PNL: PSD nu aruncă cu bani şi promisiuni din generozitate, ci pentru că Dragnea şi PSD vor să facă modificări în justiţie. Cred că nu doar PNL, ci şi USR şi Dacian Cioloş trebuie să facem un front comun şi să facem o opoziţie mult mai puternică la măsurile economice ale PSD.
Quintus la 100 de ani: “PNL nu poate să lipsească ţării româneşti”
Liberalii l-au aniversat sâmbătă pe seniorul Mircea Ionescu-Quintus, ajuns la vârsta centenarului, într-un eveniment organizat la Cercul Militar Naţional. Preşedintele de onoare al PNL i-a îndemnat pe aleşii partidului să încerce să negocieze transferuri în Parlament, pentru a ajunge la o sută de parlamentari. “Avem 99, nu ştiu de ce nu mai putem să prindem unul ca să avem 100 de parlamentari ca să fie câţi ani am eu şi dacă dumneavoastră care sunteţi parlamentari nu încercaţi să faceţi treaba asta, eu fac un apel public, dar îmi e că o să fie mai mult de unu”, le-a spus Quintus liberalilor. ”Partidul acesta nu moare! Eu am să mor, dumneavostră o să muriţi, partidul acesta nu poate să lipsească ţării româneşti”, a mai spus seniorul, în aplauzele celor prezenţi la eveniment. Vineri, cu o zi înainte de a împlini un secol de viaţă, Mircea Ionescu Quintus a fost decorat de către preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul "Steaua României" în grad de ofiţer.
Sursa articol jurnalul.ro
, sursa articol http://blogville.ro/alegeri-anticipate-speranta-moare-ultima-pentru-liberali/
0 notes
Text
New Post has been published on Ziarul tau online
Călin Popescu-Tăriceanu: Romania continua sa primeasca un numar record de amenzi de la CEDO
Şedinţa de plen comun a Parlamentului, în care se dezbate şi votează moţiunea de cenzură intitulată "Guvernul Grindeanu – Guvernul sfidării naţionale. Nu legalizaţi furtul în România" și iniţiată de PNL şi USR, a început. Moţiunea urmează să fie dezbătută şi votată miercuri.
Iată discursul lui Călin Popescu-Tăriceanu:
LIVE TEXT
În ultimele zile, luni în SUA sute de mii de cetăţeni au ieşit în stradă împotriva noului preşedinte Donald Trump. Alţii în favoarea lui. Cu ocazia Brexit-ului, în Marea Britanie au fost aproape milioane de oameni care au manifestat nemulţumiţi de decizia majorităţii populaţiei. Proteste similare au avut loc şi în Germania sau în Franţa. Nu se putea altfel – avem şi noi protestele noastre. (…) Este dreptul lor şi respect acest drept şi cred că este cel mai important drept pe care l-am câştigat după căderea comunismului. Vorbim aşadar de o nouă realitate socială în toată lumea şi nu doar în România. Dar rolul liderilor care conduc naţiunile este să găsească până la urmă răspunsuri la aşteptările cetăţenilor şi nu să alimenteze dezbinarea. Diferenţa este că PSD şi ALDE au făcut un pas înapoi pentru a nu risca stabilitatea României. De cealaltă parte, regret să remarc, atât PNL cât şi USR, în frunte cu preşedintele Iohannis, aşa cum ne-au arătat ieri, folosesc politic nemulţumirea unora sau altora sau a unei tabere pentru a crea o criză fără precedent.
Moţiunea de faţă readuce în prim plan o obsesie pe care am remarcat-o în ultima vreme la PNL şi anume corupţia. Doamnelor şi domnilor parlamentari de opoziţie, fără îndoială că românii sunt preocupaţi de corupţie, dar trebuie să vedeţi toată corupţia. Corupţia instituţiilor de forţă din România o vedeţi sau nu? Clasa politică, din câte văd, a început să se reformeze, dar instituţiile nu
Romania continua sa primeasca un numar record amenzi de la CEDO.
DIICOT, ANI, ANAF sunt implicate in scandaluri de coruptie.
Cei numiţi să conducă vremelnic instituţiile de forţă fac abuz de putere, sunt cuprinşi de beţia puterii şi, într-un cuvânt, sunt corupţi de putere. Evident că tot ei cred că mai sunt în măsură să îi controleze pe cei care sunt aleşi de cetăţeni. Avem din ce în ce mai multe semnale că şefii acestor instituţii îşi acordă privilegii şi folosesc guverne şi miniştri, aşa cum a fost cazul doamnei Prună, pentru a obţine mai multă putere. Peste tot acest munte de nedreptăţi şi corupţie tronează preşedintele Iohannis. Fericit că a ajuns şi el la butoane, bucuros că poate să le folosească, dar, în acelaşi timp, trebuie să plătească un preţ, să se lase folosit de instituţiile de forţă. Zâmbetul larg şi mulţumit pe care l-aţi văzut ieri în Parlament demonstrează de la sine acest lucru. Pregătit să dezbine România pentru a obţine din nou puterea şi un nou Guvern al lui. În loc ca preşedintele să fie factor de coagulare şi coeziune socială şi politică, avem un preşedinte al dezbinării
Prin aceasta motiune, faceti jocul USR.
Moţiunea sunt convins că va fi respinsă. Important e ceea ce va urma pentru România. În Statele Unite, strada nu a decis preşedintele, ci votul popular. În Marea Britanie, la fel, sutele de mii de englezi, cred că erau mai mult de 500.000, au ieşit în stradă nemulţumiţi de Brexit, dar până la urmă tot rezultatele votului popular au contat. Într-o democraţie, votul cetăţenilor este sfânt, iar mişcările de stradă nu sunt folosite politic. Mişcările de stradă nu sunt folosite politic pentru a organiza lovituri de stat mascate. Este o regulă de bază a democraţiei, pe care domnul preşedinte Iohannis trebuie să o respecte. Guvernul a făcut un pas în spate, iar dacă preşedintele continuă să forţeze o criză politică înseamnă că nesocoteşte votul popular din 11 decembrie. Eu nu vreau ca România să meargă pe acest drum al populismului ieftin, al dezbinării, al iresponsabilităţii şi instabilităţii. Drumul înainte trebuie să fie unul de construcţie, de responsabilitate şi de dialog.
Sper ca vom gasi parteneri de dialog.
Ca preşedinte al Senatului doresc să îl invit şi pe preşedintele Camerei Deputaţilor să demarăm în cel mai scurt timp discuţii cu partidele politice, cu asociaţiile profesionale ale magistraţilor şi procurorilor, cu instituţii din zona justiţiei, cu mediul academic, cu mass-media şi cu societatea civilă. Rezultatul acestor discuţii va genera cu siguranţă soluţia (…) prin care putem demonstra că România vorbeşte şi nu urăşte, o Românie a dialogului.
Stire in curs de actualizare
Citește și:
Nicușor Dan, USR: Liviu Dragnea ar fi in stare sa arunce in aer Romania pentru a scapa de dosarele sale penale
Raluca Turcan, despre moțiunea de cenzură: Rar s-a vazut in Romania un abandon mai brutal al interesului public
Premierul Grindeanu: De azi înainte, acest Guvern va fi exclusiv al dialogului și consultării publice
Liviu Dragnea, despre moțiunea de cenzură: Ați depus o moțiune ipocrită, inutilă
Sursa articol jurnalul.ro
, sursa articol http://blogville.ro/calin-popescu-tariceanu-romania-continua-sa-primeasca-un-numar-record-de-amenzi-de-la-cedo/
0 notes