#poezie poate

[johnny-em]

Ioan Muntean - Noapte

Sursă: Ioan Muntean – Noapte – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton Panorama Literară 2024, iunie Ioan Muntean – Panorama literară, iunie 2024 13. (poezie) ciclul Ghicitori inventate Noapte – pseudo-ghicitoare auto-referenţială – Noaptea vine cu pași de catifea, Și în întuneric își țese povești. E o noapte ce nu poate fi zea, Și în versuri își găsește stelele de nestins. Noaptea mea e ca un…

[mihaelapblog]

Eu nu te mai scriu,

Așa cum o făceam cândva

Și chiar de încă te mai știu,

Tu acum ești căminul altcuiva

Eu nu te mai scriu în poezie,

Fiindcă acum ești versul altcuiva

Dragostea noastră a fost prea timpurie

Sau poate am confundat-o noi cu altceva

Și chiar de îmi amintesc din când în când de tine

De dragul a tot ce am împărțit

Eu sper că ai păstrat bucăți din mine

Și în lipsa mea, cu o altă ea ești fericit 🥀

18.ian.2023

[lady-in-blacks-blog]

Și astfel, meseria mea, tehnica dentară,

Se împletește cu versuri de poezie,

Inima mea cântă în fiecare zi,

Căci niciun gând nu-mi poate lua bucuria.

În laboratorul meu, zâmbete se nasc,

Când dinți dansează în ritm de fericire,

Cu pricepere și atenție, îi așez,

În armonie, ca un tablou de pictură.

Maiestria mâinilor mele, cu gingii se îmbină,

Când dau viață zâmbetelor frumoase,

Și pacienții pleacă zâmbind și mulțumiți,

Căci le-am redat frumusețea unei zile voioase.

În fiecare scanare și modelare,

Respir arta și mă topesc în creativitate,

Ca un poet ce aude versul din adâncurile ființei,

În fiecare dinte, descopăr o poveste.

În fiecare zâmbet, o rază de soare,

În fiecare lucrare, o mândrie înălțătoare,

Meseria mea îmi oferă satisfacție și plăcere,

În fiecare zi, amorțesc dureri și neplăceri.

Și când va veni momentul să părăsesc această lume,

Voi continua să scriu poezii și sub cerul senin,

Sărutând zâmbetele în gând și amintire,

Ca un Crin, înalt și frumos, călătorind spre nemurire.

Așa că, să nu se piardă niciodată poezia în mine,

Nici măcar atunci când nu voi mai fi pe pământ,

Cuvintele să răsune în inimile celor ce mă cunosc,

Iar în versurile mele, să se regăsească și tehnica dentară, meseria mea sfânt.

[rmbrshit]

soarele si luna (global warming edition)

lumea e cerul,

acolo sunt stelele și tu, luna

eu, însă, sunt soarele

și nu te văd niciodată.

frunzele sunt reci,

inima mi-e gheață

și tot încerc să revin la viață,

poate reușesc într-o altă dimineață,

dar cum mai încălzesc pământul?

dacă eu sunt rece tot

când tot el m-a omorât,

iar stelele nici n-au rușine,

n-au habar că tot el m-a omorât.

sensul fara sens: poezie, care initial era despre cum nu ne vedem alesul, dar a devenit despre moartea soarelui adusa in desfășurare de pamant (oameni) prin acțiuni nestiute de stele (mediu).

[liana-iovu]

🤣🤣🤣🤣🤣😂😂😂😂😂Jung încearcă psihodrama...o reprezentare care poate vindeca pacientul...și trece metafizica prin epic, liric, dramatic...proza, roman, poezie, descriere, compunere, monolog, povestire, etc...și teatru...la teatru este uimit cat de bine funcționează ce vrea...are replici foarte clare, exprima exact ce vrea...după ce descoperă ca funcționează încearcă iar genuri literare ca să se convingă ca teatrul ar putea functiona...crede ca psihodrama, o reprezentație urmărită de pacient, ar putea sa ii provoace acestuia revelații...și astfel sa fie mai bine...încearcă și cu pacient care participa direct...ce îmi place este ca i se poate urmări creierul, cum funcționează....fascinanta carte...

[andreea1578578]

Sunt copii în lumea asta

Unde cartea le e speranța.

Merg desculți în papucei

Dar ei nu zic că le este greu.

Cât e ziua de lungă

Ei deretică prin curte

Și mama își ajută.

Sunt și copii de bogați

Care sunt prea îndopați.

Râd de ei și-i umilesc

Și pe Dumnezeu îl jignesc.

Copii ce nu seamănă ca ei,

Frumoși și-n papuceii goi

De-ar știi ei că vor cădea,

la mâna lor cândva,

Copilașii ce nu au ,

Milă și de sărmani.

Ia-tă că acei copii,

Numai sunt "sărăcii" ,

Și poposind ei într-o zi în cale,

se întâlni cu ă-l mare

Bogătașii ce mai ieri

Râdeau de ei.

Ce-ai avut străine

De râdeai așa de mine?

M-ai văzut mai neîmbrăcat,

Și amuzament pe față ți-am dat?

Mi-e rușine de tine, că n-ai suflețel în tine,

acum am ce îmi doresc,

Dar tu plângi și jelești, pe când eu... înfloresc!

P.S.: nu se poate numi poezie, dar sper să vă placă.

[bartholomaus]

Nimic nu mă dezgustă mai tare decât ăia care se filmează dând bani la amărâți sau lăsând bacșiș la un ospătar obosit pe care îl pun într-o situație jenantă de față cu followerii. Gata, frate! I-ai dat o sută de coco și l-ai scos din foame! Ce să spun... Mâine își ia apartament de ei. Unul doarme în boscheți și celălalt muncește doișpe ore pentru un căcat de bani, dar dacă ai venit tu să dai patru bulioane, amărâtul o să-și poată schimba în sfârșit jantele la G-Klasse. Slow clap! Ești cel mai tare antreprenor și cel mai mișto influensăr din lume. Dacă se poate, roagă-l să spună și-o poezie de banii ăia, ca să mai faci niște inimioare în plus pe TikTok. Că de pupat mâna, ți-a pupat-o live. Și toți microcefalii analfabeți prin comentarii: Awww ce mișto ești! Lacrimi și inimioare. Bravo, vericule! Haștag să-ți ajute Dumnezeu! Like și share, că ești genul de târfă de atenție care își face reclamă pe spinarea oamenilor cu dificultăți. Adică se putea să fii darnic și discret, de dragul demnității celor care au primit, dar suntem în 2024 și nu mai poate fi ratată oportunitatea de marketing încrucișat. Mai crești canalul, mai vinzi un săpun, mai împingi laicurile un pic... Să vadă folouării că ai bani. Să fie pă influensing!

[janeblackx]

Tu, alinarea mea

De când ai plecat, mă simt pustie,

În suflet e doar o mare pustie.

Dorul de tine mă sfâșie adânc,

Nimeni nu poate golul să-mi umplu-n gând.

Ești liniștea mea, vocea ce mă alină,

Râsul tău dulce, ca o lumină.

În mintea mea ești mereu doar al meu,

Un foc nestins în sufletul greu.

Mă topesc de dorul tău, omule drag,

Respirația-mi taie, mă simt într-un larg.

Cu mine vreau să fii, oriunde să fim,

În lumea aceasta, doar noi să trăim.

Nimeni nu te-a iubit cum te iubesc eu,

O iubire ce arde, ce rupe din greu.

Ești și vei fi al meu pe vecie,

Dragostea noastră nu are pustie.

Îmi strigă inima tot ce nu pot rosti,

Ar vrea să te vadă, să te simtă-ntr-o zi.

Să-ți simt iar gustul, mâinile fine,

Să-mi mângâie pielea cu drag, cu suspine.

În lume sunt mulți, dar nimeni nu știe,

Inima mea pe tine te vrea și-ți scrie.

Am condus kilometri, doar să-ți văd urma,

În parcarea tăcută să-ți aflu culmea.

Te chem, te strig, dar tăcerea răspunde,

Iubirea mea, ca un val, se ascunde.

O poezie ți-am scris, să știi, să citești,

Că ești universul în care trăiești.

[cristinaboncea]

ecografitti a Ruxandrei Novac încă ne vorbește

Sunt convinsă că nu pot spune ceva nou despre “ecografitti“, volumul de debut în poezie al Ruxandrei Novac, publicat inițial în 2003. Cu toate acestea, poate că perspectiva unei persoane născute în ’98, care abia acum face incursiuni în lumea poeziei contemporane, poate încuraja mai departe la explorare, fiindcă auzim încă ecourile acestor versuri. Imaginile sunt următoarele: București, aceeași…

[luvsirenne]

i'm a big girl now

zilele astea am postat o poză pe Instagram şi am realizat cât de grown up arăt,

ca în fiecare an de ziua mea.

când mă întreabă cineva "cum te simți acum?"

răspund cu "mă simt ca la 16",

nimic nu s-a mai schimbat de atunci.

dar totuşi, i'm a big girl now,

pot să conduc o maşină,

să merg cât văd eu cu ochii şi nimeni

să nu mă poate aduce înapoi,

pot să închei contracte, pot să fumez,

pot să fac orice vreau eu.

am un volum de poezie pe care îl citesc regulat

şi mi se pare că e, într-adevăr, poezie de grown-ups,

în care se vorbeşte de relații, despărțiri, căsătorie, sex,

iar tipa care scrie zici că-i la fel ca mine:

anxious 16 y/o girl core with a big heart;

mă amuză cum suferința ei este confortul meu, dar cred c-ar fi şi vice-versa.

i'm a big girl now

încerc din răsputeri să am grijă de mami

să nu se mai obosească aşa tare, tare

e bolnavă, nu vreau să-i fie rău, vreau să fie cu adevărat ok iar.

e chiar întâi iunie

şi m-a trezit de dimineață cu un "la mulți ani, iubita mea".

ea crede că azi va fi ziua mea atâta timp cât ea trăieşte

dar zilele astea am simțit că ea este

just a little girl and i'm a big girl now.

probabil că după ce eşti foarte mult the big girl,

vine cineva şi-ți fură locul

şi devii, din nou, the little girl

ceea ce este cu adevărat magic.

[johnny-em]

Ioan Muntean - amor la mijlocul zorilor (cybersonet LVI)

Sursă: Ioan Muntean – amor la mijlocul zorilor (cybersonet LVI) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton Panorama Literară 2024, decembrie 04. (poezie, cybersonet) ~ ciclul Calendar ~ amor la mijlocul zorilor (cybersonet LVI) în taină zorii se strecoară-n noapte și-ncet vălul de umbră se desface un vis frumos cum n-am mai avut poate cu tine-n brațe sufletul mi-l reface – sub cerul nou cu…

[ivonas-posts]

Autocunoașterea se numește Anna Frank - poezie de Costel Zăgan

[hopernicus]

Pt. cei care doresc...

Pe 2 iunie 2024, EDITURA EIKON a lansat la Bookfest TOUCHED BY AN ANGEL / ATINS DE ÎNGER Poetry Anthology / Antologie de poezieTranslated into English by / Tradus în limba engleză de LIDIA VIANU Selected by / Selecţie de Lidia VianuAdvisor to the series: Anne Stewart [Se poate comanda la:https://www.librariaeikon.ro/poezie/1717-touched-by-an-angel-atins-de-inger.html…

[conumarius]

Explorarea Relației cu Spațiul: Instrument Noopoetic de Cunoaștere Obiectivă a Realității

În cadrul noopoeticii, explorarea relației cu spațiul devine un instrument prin care poeții examinează conexiunile umane cu mediul înconjurător și spațiul fizic. Această abordare invită la o reflectare asupra influenței spațiului asupra experienței umane și viceversa. Iată câteva aspecte specifice ale acestui instrument: Poezie Urbană: Noopoetica poate să exploreze spațiul urban, aducând în…

[liana-iovu]

Este un text deosebit, la fel ca toate....poezia este cum trebuie...toate textele sunt reușite...poate am texte de care sunt atașată personal, dar asta este off the record....este magic....👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏

La poezie ar fi heblu...și ei, Brecht...foarte sinceri și destul de reci...interpretare tragica....

[spiritual123]

Clădirea mea

Clădirea mea - ea numără eoni

Într-însa am trăit de multe ori

Şi marii arhitecţi aşa-au gândit-o:

Nu poate fi-n continuu folosită

Măreţii cu răbdare mă aşteaptă

Când vin deja sunt gata să înceapă

Eu casei loc găsesc şi-ncepe totul –

Clădirea ei cu mine înăuntrul

Când eu devin - şi ea devine, creşte

Apun şi plec - şi ea se ofileşte

Suntem pe-o vreme una - lut şi vânt

Şi ea se schimb-atunci când eu mă schimb

Clădirea-al cărei plan îl port în mine

Suflări şi feţe a avut mulţime

Mă-ndeamnă şi mă cheamă ele toate

Să vreau din nou la ea a mă întoarce

Şi dorul să revin nu mă mai lasă

Ea este însăşi firea-mi întrupată

În casă am trăit de-atâtea ori

Mereu revin la ea cu noi fiori

Ascultător acelei dragi chemări

Mă reîntorc, m-avânt dintr-al meu cer

Îmi schimb şi caracter, şi-nfăţişare

Revin şi reînviu draga lucrare

Căsuţa mea îmi este mie bună

Perfectă pentru mine, pe măsură

Şi eu am conlucrat l-a ei clădire

Sub îndrumare şi supraveghere

În casa mea eu tind să fiu stăpân

Şi bune-aici, şi rele-mi-aparţin

Mai dau prin greble, dau şi peste zoi

Chiar dac-am fost aici mult timp şi ori

În casă am noroc de-ndrumători –

Măreţi şi darnici - bravi susţinători

Maeştri înţelepţi şi invincibili

Părinţi şi fraţi - vizibili şi-nvizibili

Ei înşişi se inspiră din înalturi

Cu ei clădirea-mi este mai curată

Suflarea lor e-ndemn înălţător

Lucrarea-i nobil mir mângâietor

Atât cât în clădire vieţuiesc

Şi eu, şi ea întruna ne schimbăm

Această transformare-i pozitivă

Când stăpânirea-mi este tot mai plină

Şi-această înviere reciclată

O fac sperând c-odată şi odată

Mă voi trezi din mrejele uitării

Mărindu-mi sfera conştientizării

Înnobilându-mi propria mea vrere

Voi fi stăpânul bun clădirii mele

Voi fi ce vreau şi vrerea-mi o să fie

Cu vrerea Celui Mare ’n-armonie

Şi-aşa eu - călător - continui drumul

Clădind, transfigurând, schimbând întruna

’Nainte şi la bine, şi la rău

În asta să m-ajute Dumnezeu

Străluminat de Soarele cel Mare

Străluminez clădirea mea întreagă

Şi tot mai mult din mine-n ea rămâne

Se schimbă ea în paralel cu mine

Cu cît mai mult revărs dintr-a mea viaţă

Cu-atât mai mult din casă-n mine-adastă

Nimic nicicând n-o poate nărui

Şi-n veşnicie ea va dăinui

#poezie, #arta, #metamorfoza,