#noi nu mai existam

[bartholomaus]

Omenirea, in forma ei actuala, este o uriasa masina de produs fecale si deseuri neregenerabile, nu o colectivitate orientata spre evolutie spirituala.

Cum va arata omul peste 10 000 de ani? Dar peste 100 000 de ani?

Cica vom avea:

degete mai lungi fiindca tastam tot mai mult la calculator si musculatura mainii in sine se va diminua fiindca nu mai scriem ca inainte

degetele de la picioare vor disparea in cateva sute de mii de ani, iar picioarele  si musculatura acestora se vor subtia din cauza sedentarismului

din cauza  selectiei sexuale, tot mai multi oameni vor avea ochii albastri

ochii si pupilele  oamenilor se vor mari peste zeci de mii de ani datorita folosirii intensive a computerelor si gadget-urilor

craniul   va creste  in dimensiune, insa nu si  creierul si  capacitatea de gandire si rationalizare caci toate sarcinile intelectuale vor fi puse pe seama robotilor

trupurile vor fi mai diforme,  multi oameni din viitor vor deveni cocosati, slabi, fragili, cu muschii diminuati

vom avea un sistem imunitar mai slab

parul capilar, cat si cel de pe corp, va disparea treptat in 50 000- 100 000 de ani , nemaiavand nicio utilitate

gurile se vor miscora, iar musculatura falcilor si duritatea dintilor se vor diminua   din cauza consumarii  alimentelor procesate artificial

femeia ideala prin anul 50 000 va fi una chelioasa si  cu capul mare

oamenii  care vor fi trimisi in spatiu  vor fi mult mai inalti  (multi vor avea 3, chiar 4 metri) , dar vor fi si mai  firavi ,  in vreme ce oamenii care vor sta pe Pamant vor deveni mai scunzi, devenind niste pitici de 1 metru axati pe activitati intelectuale

organele genitale se vor miscora din cauza reproducerii artificiale

culoarea pielii a majoritatii oamenilor va fi maslinie din cauza relatiilor mixte dintre mai multe rase

selectia sexuaal de azi ar putea duce la crearea a doua rase:   oamenii inalti si frumosi  care vor face parte din elite conducatoare, si oamenii pitici si urati  care vor intreprinde activitati intelectuale

unii oameni vor avea componente robotice si nanoboti implantate in corp , altii vor arata extrem de diferit datorita clonarii si  modificarilor genetice prenatale

Iata si o colectie de imagini terifiante al unui concept artist futurolog cu oameni asa cum ar putea evolua pe alte planete cu alte conditii de viata:

Dougal Dixon "Man after man. An anthropology of the future" Foreword by Brian Aldiss

https://www.youtube-nocookie.com/embed/BibBMBibTq0?feature=oembed

https://www.youtube-nocookie.com/embed/OabIckj_cZY?feature=oembed

https://www.youtube-nocookie.com/embed/voWmd7riCMo?feature=oembed

Faces-of-the-future - https://www.theguardian.com/science/2013/sep/18/human-faces-in-the-future

humans-in-1000-years-1.jp

--

De la bomba atomica a aparut bomba cu hidrogen, mult mai distructiva per suprafata dar nu in timp. Mai nou au aparut bombe termice, dar nu cu hidrogen, defapt tehnologia e ascunsa in continuare de americani si ar avea distrugeri cu mult mai mari decat la bomba atomica sau cu hidrogen.

Mai simplu e sa bagi niste boli ca SIDA sau cancer pe motiv al aparitiei lor ca niste maimute au facut prostii in jungla sau ca mananci nesanatos.

---

Si cu timpul, vor aparea doua specii: o specie de sclavi urati si puternici, MORLOCKS (din Time Machine de H.G. Wells) si afemeiatii aia fragili si frumosi (ELOI) care vor fi elita

--

Cat timp nu erupe Yellowstone-ul , nu vine vreun asteroid peste noi , niste radiatii gamma de la vreo supernova din apropiere, sau atata timp cat va mai exista grau si apa potabila pe planeta asta, omul ca specie o sa mai duca lejer vreo cateva zeci de mii de ani, poate chiar sute de mii de ani, indiferent ca va fi sub o forma sau alta.

Existam ca specie de vreo 250 000- 300 000 de ani. Dinozaurii au rezistat ca specie vreo 140 milioane de ani pe Pamant, iar eu pot sa spun ca omul ca specie e mult mai adaptabil decat erau dinozaurii.

Daca ar fi sa se declanseze automatizarea cibernetica ca sa dezvoltam roboti cu inteligenta artificiala superioara, sa se autorizeze modificarile genetice si sa inceapa demersurile pentru explorarea spatiala, si mai bine…vom ramane in memoria galaxiei ca o specie intelienta care nu a lasat doar gunoaie si ruine in urma ei.

Chit ca ne eradica robotii ca-n Terminator, tot e bine pentru ca robotii vor fi niste copii fidele dupa noi.

[a-summer-love]

Niciodată creierul n-o să poată să oprească , ceea ce inima îşi dorește să trăiască.

brokenangel584

[negru-diana]

Încă mă mai gândesc la tine uneori. Ma gândesc la tine înotând in mare. Ma gândesc la sunetul valurilor și la cum ma strângi în brate.

Cred ca mi-e dor de tine din motive egoiste, dar fiecare moment mi-e legat de amintirea ta. Când nu pot dormi pentru ca tu nu mai vii sa îmi spui noapte buna, când nu pot manca pentru ca nu ești aici, sau când pur și simplu sunt singura acasa.

Încă îți mai scriu scrisori când simt ca nu am pe nimeni care sa ma înțeleagă asa cum o faceai tu. Încă te mai vad în stele, în lumina focului, în apusuri, în albine și în animale.

Chiar dacă acum totul s a terminat, intr-o anumita secventa de timp noi încă existam și asta îmi oferă siguranță. Chiar dacă totul s-a terminat și acest capitol e deja scris, încă ma mai întorc sa îmi reamintesc cat de fericita obișnuiam sa fiu cu tine.

În ciuda tuturor faptelor, eu încă mai cred ca fragmentele sufletelor noastre au fost modelate din aceeași stea.

[jakylaurentiu]

'Să mănânci răbdări prăjite!' spunea mama, în timp ce în stomacul meu nu mai încăpea nici măcar o idee.

azi am reușit să mănânc câte un gând, câte un sendviș, dar mi-am consumat trecutul și mă simt deja plin pe săptămâna asta.

am observat că greutatea mea e direct proporțională cu voința de a trăi. mereu am fost la o medie de 57 kg, azi mai puțin, acum câteva luni mai mult. cândva am fost și anorexic, dar am reușit cumva, acum nu știu unde o să ajung.

mai am puțin și trec pe 20 de ani, dar încă nu sunt subnutrit, totuși n-am de unde să știu ce o să consum sau ce o să mă consume pe mine. Ideea e că momentan mă umplu cu gânduri și cu sfaturile prietenilor.

unul îmi spune să plâng, altul să fac ceva, dar de o săptămână nu mai știu nici să plâng, nici ce să fac, așa că mă simt cam singur și neajutorat.

mi-au mai rămas niște furnici de la ultima invazie. petrec cu ele și cu câinii care au supraviețuit. din păcate, nu mai am păianjeni care să-și mângâie părul, cum ne mângâiam noi și nici nu mai văd nicio poză pixelată când mă duc la culcare.

s-au schimbat multe de ultima oară când am scris. acum mă simt ca unul care-ți scrie 'cf' pe instagram și tu îi răspunzi 'bn tu' din politețe, dar cred că asta înseamnă să rămânem prieteni și că voi fi mereu acolo pentru tine.

azi am simțit că am un străin în plus, născut poate din nepăsare sau poate din frică sau poate din nu știu ce.

în orice caz nu știu cum am ajuns aici și nu știu nici cum am murit fără să mor în mintea ta, când chiar credeam că o să trăiesc.

poate totuși n-am murit, ci doar te-ai întors acolo unde erai înainte să mă fi întâlnit, cam așa e pe facebook, și e clar că eu nu existam pe atunci și de două ori nu pot să mă nasc, așa că am să cresc în continuare cu mai multe paie pe traumă și cu convingerea că cele mai bune lucruri pleacă și e mai bine să plec eu.

[dear-diarys-posts]

Poate ca ti-am spus azi ca nu vreau sa te mai văd, sa te aud, sa te iubesc...dar am mințit. Nu pot să trăiesc fără tine. Stiu, suna cliseic, dar asta e tot ce-mi strigă inima, sa nu te las sa pleci. Azi mi-ai spus că noi nu existam unul fără celălalt. Imi aduc aminte si acum după 1 an si jumatate, prima zi cand m-ai văzut. Era frig, dar tu mi-ai încălzit inima doar cu o privire si un zâmbet. Cine ar fi crezut atunci ca peste 4 luni o să ajungem dependenți unul de celălalt? Am incercat atunci sa ne luam gândul unul de la altul fiind cu alte persoane, dar tot ce am aflat era ca te voiam pe tine mai mult ca orice. Si iata-ne acum...un an si o luna de cand suntem legați de o iubire nepamanteana. Mi-ai spus azi ca dacă nu ne intersectam in ziua aia, tot avem sa dam unul peste celălalt cândva. Ai spus că ne suntem destin, făcuți unul pentru altul. Si chiar cred in asta...stii de ce? Fiindca de fiecare dată cand incercam sa te uit, imi apăreai in față cu zâmbetul ala idiot si imi schimbai toata conceptia. Poate ca ne suntem destinați. Poate ca viitorul meu va fi cu tine. Poate ca tu vei fi soțul si tatăl copiilor mei. Asta imi doresc de prima oară când te-am văzut. Si nu uita ca in ciuda faptului că cearta de azi ne-a întors la 180°, eu te iubesc mai mult ca orice. Tu esti iubirea vietii mele, stiu asta, si cat voi trai nu o să iubesc pe nimeni in halul asta. Noi impreuna suntem haos, dar ne suntem propria liniște.

[12iul-ie]

închide ochii și prefă te că nu ai văzut nimic- “tuturor băieților pe care i am iubit”

ideea este inspirată din acel film de pe netflix,conținutul nu se aseamănă în totalitate.

1. pentru “tata”

nu pot să spun că te am iubit neapărat vreodată, dar nici nu pot să spun că te am urât.

acum te urăsc.

cuvântul tată este în ghilimele deoarece știm amândoi prea bine că niciodată nu te am numit așa.

îți spun pe nume, până în ziua de astăzi.

ne vom vedea în curând, probabil pentru ultima dată. ești bătrân, voiai o fată ca să “îți dea cineva o cană de apă la bătrânețe”?

nu ți aș da absolut nimic. ai luat și ai tot luat, nu poți aștepta ceva când ai nevoie de la mine.

dar pentru ce ai avea nevoie de mine? ai bani de te scalzi în ei, iubire însă? zero.

te urăsc toți cei 3 copii ai tăi. poate unul dintre noi este indiferent, dar eu vorbesc în numele meu și a celui mai mare dintre noi: te urâm.

pentru toate dățile în care ne ai mințit, în care ai plecat fără urmă de pe o zi pe alta, în care ai încercat să ne facem să ne certăm între noi, în care ne ai dat bani în loc de iubire, în care ai uitat pe cât e ziua mea de naștere și mi ai stricat tot anul.

n o să te iert.

nu aștept nimic de la tine, nu mai am nicio așteptare.

nu ți doresc răul, îți doresc doar ceea ce meriți.

2. nicholas

născuți în aceeași zi, în același spital.

ne știam de când existam.

am copilărit împreună și ne am format caracterul împreună. eram cei mai buni prieteni. împărțeam tot și mă făceai să urăsc să am prietene fete.

mi ai stricat păpușa preferată așa că ți am spart mingea.

totul era perfect, până să intrăm la școli diferite în clasa a cincea.

în continuare ne vedeam în fiecare zi. veneai și mă luai de la școală,ne făceam temele împreună, ieșeam în parc și stăteam în fața blocului meu până târziu.

eu te am învățat să nu mai porți mercuriale cu cămașă și blugi rupți.

totul era perfect până începuse prin a șasea să mi placă de un băiat. un prieten de al tău, era mai mare și mai înalt. mi se părea făt frumos.

expresia ta facială la aflarea acestei vești nu a fost tocmai plăcută. lacrimile pe care le ai vărsat când ți am spus de primul meu sărut cu acel băiat au zis totul.

iar în acel moment, am înțeles că nu suntem cei mai buni prieteni. deoarece am început să plâng deodată cu tine.

am fost “împreună” aproximativ doi ani.

ți a păsat de mine mai mult decât meritam. ai fost mereu acolo. dar eu am greșit. te am mințit. am ascuns lucruri de tine.

iartă mă. n o să mă crezi niciodată că îmi pare rău, dar aș da orice să întorc timpul înapoi.

acum sunt prea departe, nu mai are rost nicio scuză. plus că oricum felurile în care ne am maturizat amândoi sunt complet diferite. nu am fi rezistat odată cu începerea liceului mai mult ca sigur.

o luasem pe drumuri diferite de mult prea mult timp. dar eram prea obișnuiți unul cu altul.

nu pot spune că te am iubit cum ai iubi un iubit, deoarece nu prea înțelegeam la vârsta aceea ce înseamnă asta și niciodată nu puteam să spun că ești “iubitul meu”.

dar mi a păsat de tine și mi ai făcut viața mult mai frumoasă.

3. prima iubire

nu am realizat decât până acum câteva zile că ești prima mea iubire adevărată.

ești pentru că m ai schimbat complet, pentru că doar pentru tine am făcut sacrificii, pentru că doar ție ți am dat atâtea șanse să te explici, pentru că doar pe tine te am iertat și doar tu mi ai dat puterea să lupt în continuare pentru noi.

m ai împins involuntar într o maturizare ciudată, dar benefică. mi ai mai deschis puțin ochii și mi ai mai arătat și ce înseamnă durerea.

m ai scos din lumea mea roz.

nu ai vrut, mereu ai încercat să mă protejezi oarecum.. de adevăr, de durere, de tine. dar tot acolo ajungem mereu.

după ce termin de plâns și de urlat, sunt mai puternică și mai matură. datorită ție.

datorită ție am înțeles de ce fizicul e zero pe termen lung și de ce e nevoie să stai calm, să gândești de două ori înainte să pleci.

de fiecare dată când vreau să plec, gândesc a doua oară și nu mai vreau.

suntem la fel dar în moduri diferite. tu ai ce îmi lipsește mie, eu am ce îți lipsește tie.

între noi este ceva prea inocent și pur, prea puternic.

îmi amintesc câte zile și nopți am pierdut stresată și îngrijorată. câte lacrimi am vărsat și câte certuri am avut și avem.

le știu pe fiecare în parte perfect și chiar dacă tu ai uitat multe, eu nu. eu port cu mine zi de zi tot în suflet.

lăsăm de la noi amândoi..

singurul tău defect prea mare ar fi cât de ușor ești de influențat și cât de mult îți place să ți îneci amarul în ceea ce nu trebuie.

defectul ăsta nu mi dă pace. douăzeci și patru de ore pe zi. pe zi e undeva ascuns în mintea mea și mă face să nu pot să funcționez cum trebuie, iar noaptea îmi cauzează coșmaruri.

poate sunt eu paranoică, dar știm amândoi că în privința asta nu sunt.

ți am explicat și o să o fac în continuare. sper ca iubirea să fie mai puternică decât dorința ta de a te distruge pentru o plăcere de moment.

îți vreau tot binele. orice ai făcut, niciodată nu am putut să te înjur, să vorbesc urât de tine. ești ca o parte din mine.

mulțumesc că mi ai arătat că există și băieți care nu sunt agresivi, care înțeleg că o fată nu este un obiect și nici salteaua lor.

îmi doresc să îmi fi Rai, îmi doresc să fii ceea ce știu eu că ești cu adevărat.

îmi doresc să reușim, dar asta depinde de tine.

sper să fii prima și ultima iubire, oricât de prostesc ar suna.

[ivvvanah]

Un gand prea mare pentru niste randuri mici.

Am observat ca unor oameni le place sa pastreze acea imagine de "abandonati", "lasati la greu", sa o pastreze vesnic. Este foarte usor sa arunci cu noroi in cineva si dupa sa ai asteptari mari de la el. Cand nu ai mai vorbit cu o persoana 2 luni( exceptand ceilalti 3 ani in care a fost o bataie de joc) deloc dar te suna sa vii la spital,te duci in cele din urma, esti acuzat ca ai venit " din rusine, din obligatie" sau din ce vreti voi. Cand a mai fost o faza si n ai mers, de ce n ai mers, daca ai venit , de ce ai venit. Vazand ca relatia asta n-a dus nicaieri si ca un astfel de comportament nu e demn de o relatie , incerci sa o termini frumos, ca na " din cauza ta a patit asa" , tot nu e bine. Trebuia sa stai in continuare sa te spurci si certi ca asa trebuie si sa suporti toate mizeriile ca na " e baiat si asa e el". Dumnezeu stie de ce m-am dus , lumea n are decat sa judece, corect? Dar timpul le-a cam demonstrat pe toate.

Lasand aceasta poveste interminabila , cand toata viata ta esti judecat ca nu faci nimic bine si esti descurajat mai mereu, pui semne de intrebare. Accept criticile , si negative si constructive de la persoana iubita dar deja cand sunt spuse in grup te gandesti mai bine ce fel de critici sunt.

Un an de zile mi s au scos ochii pentru o bucata de carton , ala de se numeste permis, dar inainte de a da , s a avut grija de a mi se adresa cele mai frumoase si dulci incurajari, dupa , nu mai zic , tot in grup.

Cand eu intampinam o problema, dupa un timp aflam ca s cea mai proasta, ca nu ma duce capul, ca sunt atatea fete " smechere, iubitoare", alea de te plimba cu merțanu ca sa atraga si ele atentia putin si sa scrie niste mesaje pline de nefeminitate.

Acum ceva timp, pot masura in ani,eram in stare de orice pentru o persoana, cred ca i am facut tot ce se putea, il iubeam ca pe ochii din cap. Dar sa aflati ca daca repeti anumite vorbe , acuzatii si rautati, omul ala nu va ramane niciodata la fel. Am reusit sa vad schimbarea mea , in rau, bineinteles, si nu ma mandresc. Si am stat sa analizez multe, si am reusit sa imi dau seama ca aceasta schimbare nu e de jumatate de an cum vor unii.

Cand vrei sa construiesti ceva de viitor, nu o jignesti, o respecti, ii esti alaturi, nu i jignesti familia pt ca indiferent, ei sunt cei care au dat viata. Nu vorbesti la toti prietenii pe care ii gasesti tu de la Adam incoace.

Si eu la randul meu am gresit, n am fost alaturi cand a trebuit , am vorbit aiurea, poate copilaria nu i facuta pentru iubiri ci pentru altceva.

Oricat n am aratat eu, multe m au durut si si au pus amprenta, insa un om care te va iubi niciodata nu se va duce in alta parte , iar dupa va zice ca pe tine te vrea de fapt... niciodata nu o sa intoarca ce zici impotriva ta. Dar acum, dupa ce ai primit tu toate gloantele si ai incercat ca un om sa fie mai sus decat isi propusese el de fapt, este pus pe tava pentru altcineva.

Daca veti intreba in viata asta pe cineva, sunt cel mai rau om,mai bine nu existam, daca veti intreba inima, va zice altceva. Un om n ar mai vorbi niciodata cu un om care i ar fi vrut raul.

Iubiti si apreciati o persoana cand se zbate, daca are greseli nu o judecati mereu pentru ca i se va implementa asta in minte si se va dezvolta super aiurea. Invatati odata cu ei, pentru ca nimeni nu e perfect. Incercati sa discutati , nu sa trageti concluzii. Comunicarea este cea mai importanta sursa pe care noi, oamenii ar trebui sa o fructificam. Trebuie sa fii tu si ea, doar voi sa stiti unul de altul, nu altii de pe margine. Meciul e al vostru, nu al spectatorilor.

A fost un timp din 2013 incoace, un timp care si-a marcat existenta pe calendar. Dar timpul va sterge tot.

[shes-mad-but-magic]

Tot ce ni se intampla, frumos, urat, divin, diabolic, suntem noi. Vreau sa traiesc cu tine tot. Sa ma satur de tine, sa te vars si apoi sa o luam de la inceput. Unul fara celalalt nu existam, oricat de mult am vrea asta. In momentul in care ne-am intalnit, ne-am amestecat sufletele. De ce ne-am mai certat? Asa fac copiii. Nu-si mai vorbesc uneori, dar nu stiu de ce. Si noi vom ramane copii in tot ceea ce vom face si vom spune. Oamenii care se iubesc au de multe ori un comportament prostesc.

[trans-asari]

Vreau sa va reamintesc

Orice se va intampla azi si maine, oricare va fii rezultatul, noi o sa continuam sa existam. O sa fim in continuare urati, batjocoriti, scuipati, injurati pentru existenta noastra, dar comunitatea noastra nu poate fii eradicata, oricat de mult vor ei.

Continuati sa creati!! Continuati sa traiti, sa respirati, sa existati. Toate aceste lucruri marunte sunt deja mai curajoase decat tot ce au facut cpf si sustinatorii in toata viata lor jalnica. Protestati, in arta, in scris, in muzica. Dovediti-le ca suntem mai presus decat ei. Fiti mai buni, mai darnici, mai rabdatori decat "protectorii copiilor" , dar daca este cineva impotriva vietii voastre, nu le scuza comportamentul. Ei deja si-au facut alegerea. Daca vrei sa-i educi, bine. Dar nu trebuie sa-ti irosesti tu viata pentru ei.

Comunitatea noastra o sa fie la fel de puternica ca pana acum. Nu va dati batuti!

Jo

@lgbt-romanian-teens @a-romanian-gender

[callme-demon]

Era o vreme nașpa, îmi făceam rău conștient, știam că nu aveam să ajung undeva dacă continui.. până când dintr-o dată n-am mai simțit nevoia de a-mi face rău, pentru că a apărut din senin în viata mea, poate că scria undeva, poate așa trebuia sa fie, dar brusc, am simțit o nevoie necontrolată sa iubesc, să o iubesc. Și am făcut-o, din vârful fibrelor mele până în măduva oaselor, am început să iubesc necontrolat, încât as fi rupt în două cerul ca să-i picure stele în suflet, m-am întrecut pe mine, iubesc doi ochi căprui atât cât n-am simțit că voi putea iubi vreodată, iubesc o inimă caldă care bate necontrolat în preajma mea, o inimă care are nevoie de iubire și atenție, iubesc cea mai frumoasă fata care m-a dus pe culmile fericirii în fiecare moment în care mă privea de parcă decât noi existam și lumea era doar un decor nearanjat. Iubesc și trup și suflet în cantități nemăsurabile, iubesc necontrolat, iar ea este din început ce vreau să am o viață. Iubesc nebunește palmele care mă liniștesc doar când le simt aproape, iubesc groaznic de mult vocea care mă topește doar șoptindu-mi la ureche simplu somn ușor, iubesc catastrofal zâmbetul inevitabil și extrem de minunat, care mă face și pe mine sa zâmbesc necontrolat. Iubesc și nu mă pot opri, iubesc și nu renunț.

Gânduri la miezul nopții, ea

[razvaaa]

Iesiti la vot, asta e ce putem face doar astazi. Si eu sunt de acord ca toti sunt niste hoti si ca nu ai pe cine vota, dar macar o sa-l anulez. Iar in viitor, ca sa facem ceva va trebui sa ne schimbam mentalitatea asta de individualisti, ca existam doar noi si atat. Haideti sa nu ne mai alaturam sau sa simpatizam un grup politic, sa simpatizam Romania, sa iesim la proteste TOTI si sa strigam ce ne doare, sa-i calcam in picioare pe cei care se folosesc de proteste sa ajunga sus. E datoria noastra morala sa ne intereseze de propria tara!

[doar0fata]

Te-am iubit ieri,te iubesc azi si o sa te iubesc pana cand noi doi nu o sa mai existam!

[doarcenusaaramas]

Poate ca ti-am spus azi ca nu vreau sa te mai văd, sa te aud, sa te iubesc...dar am mințit. Nu pot să trăiesc fără tine. Stiu, suna cliseic, dar asta e tot ce-mi strigă inima, sa nu te las sa pleci. Azi mi-ai spus că noi nu existam unul fără celălalt. Imi aduc aminte si acum după 1 an si jumatate, prima zi cand m-ai văzut. Era frig, dar tu mi-ai încălzit inima doar cu o privire si un zâmbet. Cine ar fi crezut atunci ca peste 4 luni o să ajungem dependenți unul de celălalt? Am incercat atunci sa ne luam gândul unul de la altul fiind cu alte persoane, dar tot ce am aflat era ca te voiam pe tine mai mult ca orice. Si iata-ne acum...un an si o luna de cand suntem legați de o iubire nepamanteana. Mi-ai spus azi ca dacă nu ne intersectam in ziua aia, tot avem sa dam unul peste celălalt cândva. Ai spus că ne suntem destin, făcuți unul pentru altul. Si chiar cred in asta...stii de ce? Fiindca de fiecare dată cand incercam sa te uit, imi apăreai in față cu zâmbetul ala idiot si imi schimbai toata conceptia. Poate ca ne suntem destinați. Poate ca viitorul meu va fi cu tine. Poate ca tu vei fi soțul si tatăl copiilor mei. Asta imi doresc de prima oară când te-am văzut. Si nu uita ca in ciuda faptului că cearta de azi ne-a întors la 180°, eu te iubesc mai mult ca orice. Tu esti iubirea vietii mele, stiu asta, si cat voi trai nu o să iubesc pe nimeni in halul asta. Noi impreuna suntem haos, dar ne suntem propria liniște.

[artthroughmme]

Imi dai lumea peste cap, Alexandru. Mereu am impresia ca trec peste tine dar cand găsesc câteva poze cu noi simt un gol in stomac imens din cauza ca noi nu mai existam ca atunci. E un moment de al meu acum, un moment de slabiciune in care imi lipsești amarnic si mi as dori doar sa te aud si sa te simt pentru ca imi este foarte dor de tine si de tot ceea ce faceai. Îmi e dor sa ma pupi pe frunte sau pe nas, sa ma iei de mana, sa ma faci sa ma simti iubita, dar astia sunt copilării si amintiri de prea mult timp care trebuie uitate. As fi vrut sa am tupeul sa ti zic scrie i un mesaj si te rog fa efortul asta pentru mine sa te înțelegi cu ei si sa le demonstrezi ca vrei sa ma iubești. A fost greseala mea ca mi am spus durerile si acum platesc pentru ea, dar sacrificiul tau si al meu ar fi adus din nou raiul asta toxic in vietile amândurora. Tanjesc mult dupa tine, Alexandru si asta e adevărul, dar tanjesc mai mult după realitatea in care nici eu si nici tu nu facem nimic, realitatea in care sunt inchisa in pereții unui profil de tumblr, realitatea in care noi nu o sa mai fim. Nici nu stiu ce mai faci, unde esti si cu cine dar unde a i cu o parte din mine, te mai iubesc si acum. Pa

[inspired-randomness]

Postludiu

Când eram mic, mi se spunea să fiu cuminte.

Acum am învățat că lumea doar ne minte.

Toate fetele vor ca băieții să fie buni,

Dar tuturor fetelor le plac doar băieții răi.

Dar eu nu sunt ca ei!

Calcă-mi inima-n picioare și fă-o nisip.

Nu mai pot trăi (fără tine),

Îmi vine să strig.

Că eu nu sunt ca ei!

Și niciodată nu voi fi.

Ceea ce-ți dorești, eu nu-ți pot oferi.

Dar ceea ce nu știi

Este că mereu te voi iubi.

Când te vedeam, mă-ndrăgosteam.

Tu nu știai că existam.

Când ne-ntâlneam, tu nu vedeai

Cum eu muream când tu plecai.

Îți dorești un prieten?

Tu poți alege pe oricine.

Ai vrea pe cineva mai bun,

Dar nu pe cineva ca mine.

Și, deși știu că nu ne potrivim,

Asta nu m-oprește să visez

Cât de tare-am putea (noi doi)

Amândoi să ne iubim.

Dar m-am săturat să-mi mai imaginez

Scenarii imposibile (nu mai pot),

Pot să jur că turbez.

Închei aici, că nu mai pot,

Nu-mi mai doresc, atâta durere să-ndur.

Sunt mort fără tine (strig la cer)

Și-mi vine să-njur.

Nu pot dormi, căci număr secundele

Pân' o să mă lași din nou să te privesc.

Și vreau doar să știi, dar nu pot

Să-ți spun cât de mult te iubesc.

[schite-si-ganduri]

Nu este ciudat cum suntem inchisi intr-o cutie cu lumina si intuneric?Suntem niste sclavi fortati sa vedem intunericul pe cer si soarele pe piele.Nu este paradoxal cum proprii locuitori ai unei " case " nu stiu ce cauta in ea? Cum am ajuns noi in aceasta situatie de a ne urî intre noi, niste fiinte necunoscute?Cum am ajuns sa vindem terenurile altcuiva pe aceasta planeta a carui propietar nici macar nu ne cere chirie pentru asezamant.Cat de straniu este ca ne ingropam corpurile ncunoscute intr-un pamant al nimanui si uitam de ele acolo?Cum se poate naste dragostea? Din dor si suferinta se naste poezia, din fericire si singuratate iubirea, singuratatea din iubire si dor, fericirea dintr-o poezie si niste lacrimi. Oamenii sunt asa usor de influentati, pot plange si zambi dupa cum ii dicteaza zambetul celui apropiat, avand ca si coordonare inima care bate de nicaieri.Cat de usor ochii ii urmeaza pe cei mai calzi si primitori oaspeti ai lor, ochii celeilalte jumatati. Pulsul iti creste cu anumite gesturi indirecte, pupilele se dilata la vederea frumosului sau a fricii iar buzele ti pot face un contur frumos in aceasta poveste numita viata. Nu am putea sa ne credem singuri in acest univers, dupa cum oamenii l au numit, avand in vedere ca nu stim ce e cu noi aici, nu stiu ce este dincolo de universul infinit, oare universul este infinit deoarece acolo se ascund visele? Universul, mormant al iubirii . Fiecare poveste de dragoste a fost inceputa uitandu-se la o stea si apoi plangand la cer cand aceasta a disparut.Iubirea este eterna chiar de aceasta a disparut de mult, de fapt, nu a disparut, este inchegata in toate obiectele care te urmaresc parca aducandu-ti aminte de ceea ce ai numit candva fericire.Si totusi, cat de multe iubiri oxidate pot fi aruncate in infinitul cer? Intuitia ne conduce catre fericire iar apoi ne omoara in cel mai hain mod posibil. Dar oare de ce trebuie sa fim fericiti? Sau de ce trebuie sa avem memorie?O memorie buna este cel mai rau lucru posibil, in ciuda faptului ca la scoala trebuie sa ne masuram inteligenta in note si hartii fara valoare, alergam dupa note precum curvele dupa pula pentru ce? Cred ca biblia a fost un fel de marketing pentru a-i fraieri pe prosti ca sa le luam banii.Ma intreb care a fost primul lucru care a existat vreodata? Cum s au intamplat toate? Daca noi nu am mai exista acum, planeta noastra s-ar evapora iar universul nu ar mai fi? Ne petrecem atatia ani pe aceasta planeta pe care oricum vom muri.Pentru? Eu am murit inca din timpul vietii. Amanam atat timp un final inevitabil pentru a munci ca niste sclavi pentru niste sclavi, la randul lor. Ne zbatem sa supravietuim in acest joc de lumini cu un autor necunoscut .Am ajuns sa luptam sa supravirtuim, nu sa traim.Am pielea de gaina cand vad o stea cazatoare, plang de multe ori.Simt o energie, simt ceva negativ, simt cum ceva special a cazut intr-un ocean neidentificat. In cateva secunde tot ce noi am construit in miliarde se poate evapora.Oricand am putea sa terminam chiria acestui pamant fara ca noi sa stim.Pentru ca am muri.Nu mai existam, nu mai stim nimic. Somnul este ca si o moarte, doar ca isi pierde memoria si isi aduce aminte ca trebuie sa ne trezim.Am ajuns sa ne vanam intre noi, sa ne omoram, sa avem razboaie si sa poluam, dar daca cineva isi va vrea planeta inapoi? Noi nu stim a cui este si totusi am reusit sa o distrugem.Specia umana a reusit ss distruga specia umana. Cat de repeds am reusit sa ne dezvoltam in ultimii 8-9 ani.Nu v-ati intrebat de ce?Cum este posibil? Cum acum 10 ani foloseam telefoane cu ecrane alb negru si acum ne putem debloca telefoanele prin propriul iris si propria amprenta digitala? Amintirile ne pot face sa ne autodistrugem, chiar daca nu le avem fizic, ele sunt cu noi mereu.Aceeasi sclavi al unor lucruri pe care nu le avem decat in imaginatie si gandire.Si ne urmaresc, ne tortureaza si ne omoara. Cateodata as vrea sa fiu doar eu, o patura si cerul undeva la munte, dar nu mai sus de orizont.Mi-as vorbi despre mine, m as intreba ce am gresit, m as critica, as face glume si m as bucura. atat

schite-si-ganduri.tumblr.com 10.09.2017 / 00:11