#clara cernat
Explore tagged Tumblr posts
Text
#SinMusicaNoExisto
🎵 Temporada de Abono 2024, presenta:
🎼 “VII CONCIERTO. Homenaje a T. Huillet, G. Fauré, G. Enescy, D. Shostakovich & M. Ravel [Recital de Violín y Piano]” 🎻🎹
👥 Clara Cernat (Rumanía-Francia), Geraldine Zimmermann (Perú-Francia), Thierry Huillet (Francia) y Alois Coste (Francia)
© Producción: Sociedad Filarmonica de Lima
📌 CONCIERTO:
📆 Miércoles 14 de Agosto
🕗 8:00pm.
🏪Auditorio del Colegio Santa Úrsula (av. Santo Toribio 150 – San Isidro)
🏷️ Entradas:
🎫 Mezzanine: S/.180
🎟️ Estudiantes: S/.35
🖱 Reservas: https://teleticket.com.pe/sociedad-filarmonica-2024
0 notes
Text
Știri: Ziua Națională a României sărbătorită la Conservatorul „Santa Cecilia” din Roma (30 noiembrie 2022)
Știri: Ziua Națională a României sărbătorită la Conservatorul „Santa Cecilia” din Roma (30 noiembrie 2022)
Cu ocazia Zilei Naționale a României, Accademia di Romania în Roma în colaborare cu Ambasada României în Italia și Conservatorul „Santa Cecilia” din Roma, organizează concertul Culorile României/I Colori della Romania, susținut de artista Clara Cernat, acompaniată de Orchestra de cameră a Conservatorului „Santa Cecilia”, dirijor Thierry Huillet. Concertul va avea loc pe scena sălii Academica a…
View On WordPress
#Accademia di Romania din Roma#cultură#Diaspora#Evenimente românești ��n Diaspora#muzică clasică#știri
0 notes
Video
youtube
Monti Csardas by Clara Cernat and Thierry Huillet
0 notes
Text
"No existe la música femenina"
[La pianista Carmen Martínez-Pierret / MARA SAIZ]
La violinista Clara Cernat y la pianista Carmen Martínez-Pierret presentan en CD un programa con música de doce compositoras que sirve además para abrir el ciclo 'Rasgando el silencio' del Teatro de la Maestranza
El Teatro de la Maestranza inicia hoy lunes 8 de noviembre un ciclo de cuatro conciertos que tendrá a las mujeres compositoras como protagonistas. Su responsable principal es la pianista Carmen Martínez-Pierret, que tocará en este primer recital junto a la violinista Clara Cernat un programa que es casi idéntico al de un disco recién presentado. Llega la pianista española a la entrevista armada con libros, citas y referencias, algunos salidos de grandes clásicos del feminismo. En la conversación se muestra vehemente, segura y conciliadora. Se expresa con la fuerza del torrente y la pasión del enamorado o del neófito, a pesar de que lleva "más de 25 años dedicada a explorar el mundo de las compositoras".
–¿De dónde le vino el interés?
–En un momento dado empecé a preguntarme por qué en el conservatorio no se estudiaban obras de compositoras, por qué no se tocaba su música en los conciertos. Empecé a investigar y descubrí que sí había compositoras. Fui avanzando poco a poco y apasionándome por el tema y empecé a entender lo que había sucedido. Y así hasta la fecha. Ahora mismo debo tener unos 300 libros sobre la temática y un archivo con partituras de más de 600 compositoras; no las toco todas, claro, porque sería imposible y porque luego hay una selección, unas afinidades electivas, que hacen que te identifiques más con determinadas mujeres, que te interese más su trabajo y te vas volcando más en su estudio. Existe un corpus de obras que el canon de la historia de la música ha ido dejando de lado y a mí me gusta mucho trabajar en la difusión de esta música. La historia de la música no está completa si a estas compositoras no se les da la luz que perdieron.
–¿Y qué ha pasado para que eso ocurriera?
–De entrada para las mujeres no fue fácil durante mucho tiempo dedicarse a la composición. Muchas no lo conseguían porque sus familias se oponían, no sólo a que recibieran una educación de calidad, sino a que se dedicaran profesionalmente a la música. Hablemos del famoso caso de Fanny Mendelssohn, que sí tuvo una formación extraordinaria, pero su familia no estaba de acuerdo con que fuera compositora profesional.
–Sí, es verdad que sobre todo el padre consideraba que el mundo de los compositores profesionales era muy difícil para una mujer y podía hacerla sufrir, pero el hermano, aun estando de acuerdo con el padre, le hizo saber muchas veces que la ayudaría si aun así deseaba publicar su música. Y tuvo siempre el apoyo incondicional de su marido.
–Sí. Totalmente de acuerdo. En mi sello, Thelxínoe Music he creado justo esta colección que se llama La chambre bleue, de la cual este disco es el primero, y ese es un lugar de encuentro entre hombres y mujeres y su amor por la cultura. Una de las cosas que siempre digo es que hubo muchísimos hombres que ayudaron a las mujeres. A pesar de la presión social de su familia, que era más bien conservadora, Fanny tuvo el amor y el apoyo de su hermano y de su marido.
–Quizás hay casos más claros de esos problemas que comenta, como el de Clara Schumann, que en sus mismos diarios y cartas cuestiona su auténtica valía como compositora.
–Sí, claro, aquel terrible "Las mujeres no podemos componer". Pero Robert la apoyó muchísimo. Hay un libro apasionante que se acaba de publicar en español con el título de El síndrome de la impostora, una obra de de dos autoras francesas [Elisabeth Cadoche y Anne de Montarlot]. La obra tiene un subtítulo, que es ¿Por qué las mujeres siguen sin creer en ellas mismas? Mire, quiero leerle una cosa. El 17 de febrero de 1843 escribe Robert Schumann en su Diario: "Clara está escribiendo una suite de pequeñas piezas de una delicadeza y una riqueza de invención que nunca antes había alcanzado. Pero ocuparse de los niños y de un marido perdido en sus ensoñaciones [fíjese como hablaba de sí mismo] se concilia difícilmente con la composición. A Clara le falta una práctica continua, y sufro con ella pensando que muchas de las inspiraciones de su corazón se pierden simplemente porque no tiene la posibilidad de expresarlas. Clara reconoce ella misma que su profesión principal es la de madre, hasta el punto de que creo que es feliz en estas circunstancias, que en cualquier caso no se pueden cambiar”.
–Claro, pero Robert incluso publicó las canciones de Clara confundidas con las suyas.
–Sí, antes de casarse decía que el sueño que él tenía era que pudieran publicar sus obras juntos sin decir cuál era de quién. Pero hay tantos referentes literarios, podemos ir a Virginia Woolf, a Una habitación propia, o a un texto muy interesante suyo que se llama Matar al ángel del hogar. Esta visión de los siglos XVIII y XIX de lo que se esperaba de una mujer en su hogar, alguien que debería dedicarse a todos, y eso le quitaba tiempo para sí misma. Pero yo no estoy aquí para polemizar sobre lo que ha sido. Lo que ha sido ha sido, y está bien. Muchas de estas mujeres encontraron apoyos, Fanny y Clara en sus maridos o Louise Farrenc, en su marido igualmente (Aristide Farrenc, que también era músico) y en sus padres, que eran artistas, pero esa es sólo una parte. ¿Cuántas mujeres no han existido como artistas o no pudieron llegar a existir porque se les cortaron las alas al principio? La hija de Thomas Mann, por ejemplo, que es algo que acabo de descubrir hace poco gracias a un libro de Joanna Russ, Cómo acabar con la escritura de las mujeres, que además ha publicado en castellano una editorial de Sevilla, la editorial Barrett. Ella habla sobre este tema, y hay citas interesantísimas, cuántas vocaciones se han podido malograr por no tener ese apoyo.
–Creó su sello discográfico para albergar este proyecto...
–Está recién creado, pero en realidad hay tres colecciones. Una que se llama Pour le piano, donde ha salido ya un disco titulado Round about Mozart, que toco junto a un pianista de jazz, Guillaume de Chassy: dialogamos sobre Mozart. De La chambre bleue el primer disco es esta Sérénade, y mi intención es seguir publicando en ella composiciones de mujeres; y luego una tercera colección que se llama Rouge Idéal y en la que pronto aparecerá el primer disco.
youtube
–¿Y paralelamente surgió el ciclo del Maestranza?
–Bueno, el ciclo tendríamos que haberlo empezado el año pasado, pero la pandemia lo cambió todo. También el disco, que decidimos grabarlo en abril, porque pensamos que algún día se acabaría esto. La del Maestranza es una iniciativa más de las que llevo haciendo en los últimos años. Dirijo dos festivales en el Pirineo aragonés, Pirineos Classic y Jazzetania, cuyas dos últimas ediciones las he dedicado principalmente al repertorio de mujeres.
–Su proyecto parece haberse acelerado entonces en los últimos años... Quizás ahora el clima social la favorece.
–El canon de la historia de la música no ha tenido en cuenta a las mujeres y quiero hacerlas visibles. En El legado de Europa, Stefan Zweig se pregunta si la historia es justa, y él cree que no, porque piensa que tiende a magnificar lo grande y empequeñecer lo pequeño (no estoy citando literalmente en este caso, pero más o menos dice así). Y luego hay un referente en las artes plásticas que es Linda Nochlin, una historiadora del arte. Tiene un libro que debe de ser de los años 70, pero que publicó Akal el año pasado, Situar en la historia. Y ahí ella se pregunta por qué no ha habido grandes artistas que sean mujeres. Y responde a todo eso muy exhaustivamente, por qué de entrada el canon no ha sido justo con las mujeres. La genealogía de las compositoras ha quedado alterada. Nadia Boulanger, que era una mujer cultísima, llega a decir una vez que su hermana Lili era la primera compositora de la historia, y a mí eso, cuando lo leí me dejó impactada, y es que ella no conocía a las mujeres compositoras que habían venido antes. Ya no conocía ni a Hélène de Montgeroult, por ejemplo, que todo su método pianístico está en la Biblioteca Nacional francesa. He hablado de ella con Josep Colom, que está alucinado con sus Estudios. Por qué Nadia Boulanger no conocía este legado, pues porque no había sido incorporado al corpus principal de la historia de la música. Joanna Russ dice algo al respecto que me parece fascinante: "Cuando se entierra la memoria de nuestras predecesoras se asume que no había ninguna, y cada generación de mujeres cree enfrentarse a la carga de hacerlo todo por primera vez”. Cuando Clara Schumann dice aquello de "Por qué habría yo de ser compositora, si ninguna otra mujer lo ha hecho antes", es que no sabía de las anteriores. Yo siento esa genealogía como propia, me siento unida a todas estas mujeres, no sé por qué. Una de mis misiones, y me la he autoasignado, claro, nadie me obliga, es la de contribuir modestamente a que las obras de las compositoras que a mí me interesan puedan conocerse, y una de las formas de hacerlo es el ciclo del Maestranza, que he organizado con Israel Fausto Martínez, que es uno de los compañeros que me he llevado a mi terreno. Hemos tocado ya juntos obras de compositoras y él está muy interesado, y haremos un disco con sonatas para cello y piano.
[Carmen Martínez Pierret con Israel F. Martínez en el Alcázar de Sevilla en septiembre de 2020. / ACTIDEA]
–[...y el torrente sigue...]
–Pero yo he venido a conciliar. No comparto para nada esta idea de la cancelación ni este afán en algunas universidades por borrar de los planes de estudio a los hombres blancos y tal. Pero cómo... Aquí hay sitio para todos. A finales de este mes toco en el ciclo de Patrimonio Nacional, hago dos conciertos, uno en el Palacio Real y otro la Capilla Real de Aranjuez, con obras de compositoras españolas del siglo XIX, muchas de las cuales se interpretan por primera vez en tiempos modernos, porque se han quedado ahí ancladas en el XIX, perdidas por completo [doy fe de que los nombres de Soledad de Bengoechea, María Isabel Prota Carmena, Eloísa d'Herbil o Eloísa de la Parra Gil, incluidos en esos recitales, son absolutamente desconocidos]. Qué va a quedar de todo esto. El público lo va a decidir, va a decidir qué le gusta. Mire, ha salido un nuevo intento de canon referente al período isabelino [se refiere a la época de Isabel II de España], y en él no hay una sola compositora. No pasa nada. Creo que es un trabajo que está muy bien hecho, pero yo vengo a recordar que en el siglo XIX español también hubo compositoras, y por cierto tocaré dos valses de dos infantas de España, para que se sepa que en el XIX las mujeres de la Casa Real también componían.
–¿Existe la música femenina?
–No. Vuelvo a Zweig. En sus Diarios, que ha publicado Acantilado escribe un día: "Por la tarde he ido a escuchar el Requiem de Mozart y luego he vuelto a leer su biografía". Él dice que hay que volver a las biografías para aprender. Me acordé de uno de mis maestros, Claude Helffer, un gran especialista en el repertorio contemporáneo, que al estudiar cualquier obra siempre nos aportaba el contexto histórico, incluida la vida del compositor. Tenía esta misma óptica: había que conocer la vida del compositor, saber qué estaba pasando en su vida y en su contexto. Con las compositoras digo lo mismo. Hay una colección maravillosa que ha sacado Taurus en España, Historia de las mujeres, y también hay otra que me interesa mucho, la Historia de la vida privada. No se puede entender a las mujeres sin esa historia de la vida privada, porque gran parte de su vida transcurría en los interiores. ¿Puede notarse de algún modo que una compositora es mujer por su música? Desde mi punto de vista, no. En absoluto. He hecho muchas pruebas con mis colegas. Les he pasado una lista con el nombre de cien compositoras para que me dijeran honestamente cuántas conocían. Y, como mucho, colegas músicos, le digo, llegaban a diez. Pero una vez uno me dice, '¡Anda!, ¿y Claude Arrieu era una mujer?'. Toda su vida había creído que era un hombre. Nunca sintió que esa música que escuchaba era la de una mujer. Vuelvo a Nadia Boulanger, y esa cita que he usado en el CD: "Olvidemos que soy una mujer y hablemos de música". Por eso dejo hablar a las compositoras. No hay diferencia. Cécile Chaminade dice algo parecido: "Somos seres creadoras".
–Pues apliquemos la máxima de Boulanger: olvidemos que son compositoras y hablemos de música. La mayor parte de la música que han grabado en el CD se mueve entre 1890 y 1910 (15 de las 20 obras). Son compositoras muy distintas salidas de ámbitos diferentes. ¿Hay algo que unifique la elección de las obras?
–Yo quería centrarme en las modernas. También toco música contemporánea. He grabado la integral de Marisa Manchado para el sello Autor. Toco a las contemporáneas. Pero me interesa más recuperar a las mujeres del pasado. Las contemporáneas se pelean ya ellas solas y tienen grandes valedores, como mi compañero y amigo Ricardo Descalzo, por ejemplo, que hace un gran trabajo. Pensé sobre todo en ese período de entresiglos. La idea es hacer un segundo disco con las del XIX, algunas suecas, alemanas y Pauline Viardot, los Six Morceaux que tocamos en el Maestranza y que grabaremos ahí. El criterio fue la diversidad, que vinieran de países muy distintos (Venezuela, Croacia, Francia, Inglaterra, Bélgica...). Luego, nos hemos sentado y hemos escogido las obras que nos resonaban, las que nos gustaban más. Queríamos hacer piezas cortas, no un disco de sonatas, sino mostrar a muchas. Diversidad y por supuesto calidad.
–Hay una compositora más moderna, Grazyna Bacewicz.
–Sí, pero fíjese que hablamos de los años 50. Y ella es conocida en Polonia. Lutoslawski la tenía en gran estima. Tuve ocasión de entrevistar a Lutoslawski, ya muy mayor, para la Revista Musical Catalana y me hablaba con veneración de Bacewicz, pero cuando sales de Polonia, casi nadie la conoce. La mayoría de los pianistas no saben quién es.
–Sí, pero Bacewicz fue una compositora no sólo reconocida por Lutoslawski ,sino premiada en numerosas ocasiones en su país. No fue en absoluto ninguneada.
–Por supuesto. Pero eso les pasa a muchas. A mí me parece aún más triste, porque muchas de estas mujeres tuvieron mucho reconocimiento en vida. Es más incomprensible que no hayan pasado a la posteridad. No digo que estas mujeres fueran maltratadas ni apartadas ni mucho menos.
–En el fondo no dejaban de ser privilegiadas por tener acceso a una formación que estaba fuera del alcance de la mayoría de individuos de su época.
–Sí, en cierto modo, es así. Estoy de acuerdo. Pero lo que hay que valorar es las dificultades con las que se encontraban las mujeres en el siglo XIX para acceder a los estudios artísticos. El Conservatorio de París por ejemplo tardó mucho en admitirlas en sus aulas.
–¿Me habla de su colaboración con Clara Cernat? ¿Desde cuándo trabajan juntas?
–Nos conocimos en un festival en Francia hace más de veinte años. Ella vive ahora en Toulouse, donde es profesora del Conservatorio Superior. Cuando yo le propuse hacer este disco, hace más de dos años, antes de la pandemia, le interesó mucho, porque no conocía casi a ninguna de las compositoras. Fue entrar en una especie de universo paralelo, y está muy contenta de poder tocar este repertorio.
–¿Lo han podido tocar ya en algún otro sitio?
–Lo hemos hecho poco, como rodaje. Lo hemos tocado dos veces en mi festival y también en el sur de Francia y en Castellón. La gran presentación para nosotras es el Maestranza. La gente ha salido encantada de estos conciertos. Yo aporto unos datos básicos de cada autora, para contextualizarlas. Pero siempre les digo a los asistentes que cuando salgan se olviden de que han estado en un concierto de compositoras. A mí lo que me interesa es que hayan descubierto un repertorio nuevo que puedan incorporar a la biblioteca musical de referencia de cada cual. Ese es mi objetivo, ensanchar. Al fin y al cabo lo que hace un artista es compartir con el público aquello que le apasiona, y eso es lo único que pretendo.
[Diario de Sevilla. 8-11-2021]
SÉRÉNADE EN SPOTIFY
#clara cernat#carmen martínez-pierret#fanny mendelssohn#felix mendelssohn#clara schumann#robert schumann#mel bonis#ethel barns#amy beach#cécile chaminade#teresa carreño#poldowski#lili boulanger#germaine tailleferre#teresa milanollo#rebecca clarke#dora pejacevic#grazyna bacewicz#pauline viardot#stefan zweig#witold lutoslawski#marisa manchado#ricardo descalzo#thelxínoe music#nadia boulanger#claude arrieu#claude helffer#joanna russ#linda nochlin#música
0 notes
Photo
Plus que quelques jours avant la 10e edition de Passe ton Bach d’abord “PASSION” ! Êtes-vous prêts pour un déferlement de passions du 2 au 4 juin prochains?
On sort les flûtes d’amour et on vous promet une Saint-Matth qui envoie du (haut) bois ! Toutes les infos par là >> www.baroquetoulouse.com tous à Toulouse pour son plus grand festival baroque-et-pas-que !
#festival#musique#baroque#baroque music#concert#passe ton bach#bach#toulouse#2017#le concert de l'hostel dieu#saint-matthieu#passion selon saint-matthieu#matthaus passion#baroque nomade#vent d'haleine#michel macias#clara cernat#frederic vaysse#kalakan#kalakan trio#bach flamenco#fruits de la passion#ensemble baroque de toulouse#EBT
0 notes
Text
La Cluj-Napoca se încheie Turneul „Romanian Music Journey”
La Cluj-Napoca se încheie Turneul „Romanian Music Journey”
La Cluj-Napoca are loc astăzi, pe scena Palatului „Reduta” al Muzeului Etnografic al Transilvaniei, ultimul recital din cadrul Turneului Internațional „Romanian Music Journey”, susținut de soprana Rodica Vică, violonista Clara Cernat și de pianistul Thierry Huillet. În finalul seriei de concerte, deschisă în Franța, cei trei muzicieni vor interpreta pagini semnate de George Enescu, Mihail Jora,…
View On WordPress
0 notes
Link
Concertul va avea loc sîmbătă, 28 august 2021, și este susținut de orchestra de cameră din Toulouse, dirijor și compozitor: Thierry Huillet, solistă: Clara Cernat (vioară).
0 notes
Video
youtube
Saint-Saens Danse Macabre by Clara Cernat & Thierry Huillet https://youtu.be/_Ye03Gu2dHA
1 note
·
View note
Photo
Știri: ”Suflet în culori”, concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism (1 aprilie 2017, București) Sâmbătă, 1 aprilie 2017, începând cu ora 19.00, pe scena Sălii Radio din București, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură …
#Artă și Cultură#Asociația Help Autism#Asociația pentru Muzică#Bruch#Clara Cernat (vioară/violă)#copii autiști#cultură#eveniment#Gala Societății Civile#Gari Cayuelas-Krasznai (clarinet)#Kaufland România#Mozart#Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”#Muzeul Național ”George Enescu”#muzică clasică#Pușa Roth#Radio România#Schumann#știri#Stravinski#Suflet în culori#Thierry Huillet (pian)#Trio Huillet#Ziua Internațională a Conștientizării Autismului
0 notes
Photo
Mercredi 23 mai 2018 à 19H sur Radio-Radio, hertzien Toulouse : 106.8 Mhz ou sur http://62.210.215.26:8000/xstream , nouvelle émission de la Petite Boutique Fantasque appelée Dialogue aux Carmélites autour du festival Musique en dialogue aux Carmélites avec Catherine Kauffman-Saint-Martin [2018.18] Liste des morceaux diffusés : 1) Autumn leaves (Ménuhin / Grappeli) 2) Czardas (Vittorio Monti) par Clara Cernat et Thierry Huillet 3) L'été (presto) (Antonio Vivaldi) avec Amanda Favier (violon) 4) Au bord d'une source (Franz Liszt) par Muza Rubackyté, tiré des Années de pélerinage (Suisse) 5) extrait de la cantate BWV 196 (Jean-Sébastien Bach) par les Passions dirigées par Jean-Marc Andrieu 6) Porteuse d'eau (Anne Sylvestre) 7) Attaïn Magtaal (Serge Dor) Pour ceux qui auraient piscine indienne, ou toute autre obligation, il y aura possibilité de rattrapage avec les podcasts : http://radioradiopodcast.net/podcasts/LA_PETITE_BOUTIQUE_FANTASQUE/podcasts.php
0 notes
Text
Începând din anul 2008, din inițiativa unor pasionați ai cinematografiei europene, la Toulouse – cel de-al patrulea oraș al Franței – are loc, în fiecare toamnă, Festivalul Filmului Românesc, intitulat MOTOR!
Anul 2017 va marca, prin urmare, cea de-a noua ediție a acestui festival, ce se va desfășura între 10 și 21 noiembrie, filme românești de excepție rulând la cinematografele din Toulouse și din alte două orașe importante ale departamentului Haute-Garonne, Colomiers și Muret!
Contextul cinematografic românesc
« Noul vag al cinematrografiei românești continuă să strălucească », titrează RTS Culture în Decembrie 2016, atunci când filmul « Bacalaureat » al lui Cristian Mungiu a obținut premiul pentru scenografie la Cannes. De altfel, întreaga lume a cinematografiei europene și mondiale remarcă faptul că în ultimii 15 ani cineaștii și actorii români se reinventează.
Echipa “Bacalaureat” pe covorul rosu de la Cannes
Mathieu Macheret, critic de film în cadrul cotidianului « Le Monde », ne spune ca « acest nou val (nr. al cinematografiei românești) este născut în România post-comunistă, după căderea dictaturii lui Ceaușescu în 1989. Au apărut noi școli de cinema, a apărut o nouă generație de tehnicieni, comedieni și cineaști, adesea veniți din teatru sau trecuți prin televiziune »… „Aceste filme combină scrisul fictiv și trăsăturile care fac parte din documentar: scene lungi, improvizații ale actorilor, injectarea de elemente neprevăzute în scenariu, filmări pe străzi. Există o preocupare de a împinge reprezentarea realului cât mai mult posibil. Până la o formă de prosaicism. Este, de asemenea, limita acestui cinematograf, căruia i se reproșează uneori că întunecă tabloul general”.
Realitatea ofertei de distribuție în România este cu totul alta. Alexandru Belc prezintă cu claritate acest aspect în documentarul său « Cinema, dragostea mea », având drept obiectiv semnalarea situației dramatice a sălilor de cinematograf din România, aflate pe cale de dispariție. România este țara cu cele mai puține cinematografe, în 2014 existând doar 76 de cinematografe, după cum ne precizează cinemagia sau altfel spus un cinematograf la 260 000 locuitori.
Bacalaureat, de Cristian Mungiu
Succesul acestor filme nu este la fel de relevant în propria țară, așa cum este în afara ei. Pe lângă lipsa materială a sălilor de cinema și scăderea drastică a interesului pentru industria cinematografică românească, se pare că, fără a generaliza, românii consideră aceste filme puțin pesimiste, după cum apreciază criticul de film de la Le Monde. „Ei consideră că se prezintă o imagine a României foarte negativă și incoerentă cu realitatea. Ei simt uneori că cele mai strălucite talente vor căuta succes în străinătate, la festivaluri, pe fundalul problemelor societății românești”.
În acest context destul de demotivant, cineaștii români si-au urmărit vocația artistică. Și pe bună dreptate. Pentru că, nu doar că au obținut continuu numeroase premii la marile festivaluri cinematografice (San Sebastian, Berlin, Toronto…), dar filmele românești sunt din ce în ce mai mult reperate și difuzate. Și apreciate de un public din ce în ce mai mare.
De aceea, este cu atât mai lăudabilă noua generație de cineaști români, precum și orice inițiativă de promovare a filmului românesc.
Festivalul de Film Românesc la Toulouse: promovarea cinematografului românesc prin voluntariat
În anul 2008, o întâlnire întâmplătoare între un profesor român de la Universitatea din Toulouse și Directorul Cinematografului ABC din Toulouse, pun bazele unei colaborări care prinde aripi în ultimii ani! De atunci, în fiecare toamnă, Festivalul de Film Românesc aduce vocile originale ale unor actori români deja consacrați, și creează cadrul ideal unei întâlniri privilegiate între public și critici de film sau chiar artiștii înșiși.
MOTOR – Festivalul de film românesc de la Toulouse își propune deci, o dată pe an, să consacre o săptămână celei de-a 7-a arte românești. Acest festival are prin urmare drept obiectiv promovarea cinematografiei românești, în versiunea originală, subtitrată în franceză (VOSTF), prezentând atât producții naționale, cât și coproducții, inedite și de genuri diferite: scurt și lung-metraje, filme de animație, documentare, ficțiune.
Mihaela Negoiță, organizator Radu Câmpean, realizator Sursa: pagina Facebook a Festivalului MOTOR!
În paralel, își propune să promoveze cinematograful românesc prin prezența criticilor de cinema și a artiștilor implicați direct sau indirect în filmele prezentate. Aceste sesiuni de schimburi de păreri și impresii sunt extrem de importante pentru organizatori, motiv pentru care au fost invitați până în prezent criticii Leo Șerban, Magda Mihăilescu, Dan Burlac, realizatorii Radu Muntean, Florin Piersic Jr, Cornel Gheorghiță, Nicolas Hans Martin, comedienii Constantin Florescu, Ion Stoica, Alin State sau violonista Clara Cernat.
Echipa organizatorică este formată în întregime din benevoli, români, ca și francezi, oameni pasionați de cinematografie și preocupați de promovarea cinematografiei europene. O susținere mai consistentă a unor instituții românești de profil ar putea însă simplifica sau amplifica acest tip de acțiuni.
« Nu vă vom minți, festivalul este realizat de o echipă foarte mică și în întregime voluntară. Prin urmare, este destul de complicată îmbinarea muncii, a vieții de familie și a pasiunii de cinefil și, de asemenea, este adesea dificil să găsim bugetul necesar pentru a oferi publicului din metropola din Toulouse zece filme pe care dorim să le împărtășim. În fiecare an ne punem aceeași întrebare: vom reuși? Economia noastră este ridicolă și ne-ar plăcea cu adevărat să putem face lucrurile mai profesionist. Pentru aceasta, ar trebui să-i convingem pe partenerii noștri să ne susțină în mod durabil. Relațiile cu Institutul Cultural Român, deși partener de la bun început, sunt, din păcate, prea adesea supuse schimbărilor aleatorii ale personalului, ceea ce slăbește foarte mult proiectul », după cum ne precizează Fred Ortuño, organizator al festivalului.
Din fericire pentru cinematografia românească, partenerul istoric al acestui festival, Cinema ABC din Toulouse, prin intermediul directoarei acestuia, Bunny Galorini, un pasionat promotor al cinematografiei europene, rămâne pilonul în jurul căruia gravitează de la an la an evenimentul.
Bunny Galorini, Directoare Cinema ABC, Toulouse
« Încercăm să apărăm cinematografiile europene, foarte puțin cunoscute și văzute, chiar și în țara lor de origine. Într-adevăr, am putut înțelege că în România doar aproximativ 1% dintre spectatorii de film se concentrează asupra filmelor românești», după cum ne spune Bunny Galorini în interviul acordat organizatorilor festivalului, pe care îl puteți urmări în întregime aici.
Asociația franco-română din Toulouse, ca și întreaga comunitate de români din jurul acestei metropole, susține în diferite moduri implementarea acestui proiect. Din anul 2015, însă, Festivalul devine un eveniment cu un cadru organizatoric evoluat, prin crearea asociației MOTOR!, dedicată organizării de manifestări pentru promovarea cinematografiei românești. Municipalitatea din Toulouse este de asemenea un susținător fervent al evenimentului, începând de la ediția precedentă.
Festival ajuns la maturitate: ediția cu numărul 9
Public al Festivalului de Film MOTOR! Sursa: Pagina Facebook a Festivalului MOTOR!
« Avem o audiență de spectatori fideli, dar la fiecare nouă ediție există spectatori noi care ne expun plăcerea lor de a descoperi aceste scrieri tensionate, exigente și aspre. Unele filme românești, precum „Mama și fiul” de Calin Peter Netzer, „Aurora” și „Sieranevada”, de Cristi Puiu, „Toți cei din familia noastră” de Radu Jude sau scena finală din „Policeman, adjectivul” al lui Porumboiu … sunt “solicitante” în sensul unei probe, a șocului cinematografic pe care îl provoacă. Acest lucru poate deruta anumiți spectatori, dar, în general, această derută îi aduce înapoi în fața marelui ecran, iar acest fapt ne bucură”, ne spune din nou Fred Ortuño.
Cu o extindere a duratei Festivalului, dar și a locurilor de difuzare a filmelor, Festivalul de Film Românesc se desfășoară în prezent pe parcursul a 10 zile, în 4 săli de cinema din Toulouse și alte două mari orașe ale Haute-Garonne-ului (Muret și Colomiers).
Cea de-a noua ediție a festivalului va fi odată în plus cea a regăsirii unor cineaști descoperiți sau redescoperiți de puțin timp: Radu Jude (Aferim!, Toată lumea din familia noastră…), Călin Peter Netzer (Mamă și fiu), Adrian Sitaru (Ilegitim, Picnic), Corneliu Porumboiu (12h08 la Est de București, Polițist, adjectiv…), Cornel Gheorghiţă (Europolis…) sau Cătălin Mitulescu (Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii…).
Ca și în anii precedenți, se păstrează aceleași principii de programare specifici acestui festival. Există deja un număr de câțiva tineri realizatori pe care festivalul îi pune în valoare în mod tradițional, printre care Călin Peter Netzer, un obișnuit al premiilor la Berlinale, dar și Corneliu Porumboiu cu « Comoara », ce va fi proiectat la Muret. Fără a-i omite pe Cornel Gheorghiță cu ultimul său film cu Serge Riaboukine sau pe Cătălin Mitulescu, amândoi în program de câțiva ani. Două realizatoare sunt în mod particular foarte așteptate la acest fetival. Anca Miruna Lăzărescu al cărui prim film va fi proiectat în deschiderea festivalului și Iulia Rugină ce trece de la comedie la dramă cu al său lung metraj axat pe mediul jurnalistic. Temă ce va fi de altfel abordată și de către filmul Fixeur al lui Adrian Sitaru, prezent anul trecut cu filmul Ilegitim. În comparație cu edițiile precedente, anul acesta vor fi prezente ceva mai multe comedii cu realizatori mai puțin remarcați pe scenele europene dar care au beneficiat de un succes popular în România. Bemolul acestei ediții este lipsa documentarelor din program, datorată problemelor de subtitrare.
This slideshow requires JavaScript.
Deschiderea festivalului are loc astăzi, Vineri, 10 Noiembrie, la Cinema ABC, având în program proiecția filmului „La drum cu tata” de Anca Miruna Lăzărescu, urmată de un cocktail cu specific românesc pe muzica grupului Bobby Sox Blues Band. Închiderea festivalului se va face în același mod, Marți, 21 Noiembrie, la Centrul Cultural Alban Minville, cu proiecția filmului „Două lozuri” de Paul Negoescu.
[pdf-embedder url=”https://www.bizmagazin.ro/wp-content/uploads/2017/11/MOTOR-grillehoraire2017.pdf”%5D
Pentru amatorii de film românesc, veți regăsi toate informațiile privind programul acestui festival aici.
Gânduri către viitor
Festivalul de Film de la Toulouse reprezintă astăzi, așa cum o menționează organizatorii pe website-ul dedicat, „singura vitrină franceză asupra cinema-ului românesc ce oferă publicului devenit rapid amator și cunoscător o programare “art et essai” pe cât de abundentă pe atât de rară”.
Din nefericire, fiind un eveniment realizat în întregime pe bază de voluntariat, riscă la fiecare ediție să “închidă porțile”, indiferent de eforturile pe care o mână de oameni pasionați le fac. Este necesară implicarea angajantă și constantă a autorităților românești din domeniul culturii pentru a conferi stabilitate și perpetuitate unor astfel de evenimente. Evenimente care strâng alături o comunitate, care conferă o imagine pozitivă țării noastre și tuturor conaționalilor ei.
Le dorim SUCCES!
MOTOR! Festivalul de Film Românesc de la Toulouse: un SUCCES remarcabil, un exemplu de urmat! Începând din anul 2008, din inițiativa unor pasionați ai cinematografiei europene, la Toulouse – cel de-al patrulea oraș al Franței – are loc, în fiecare toamnă, Festivalul Filmului Românesc, intitulat MOTOR!
#Cannes#cinema românesc#cinematografie#Colomiers#Cristian Mungiu#Festivalul de Film Românesc#Haute-Garonne#MOTOR#Muret#Toulouse
0 notes
Photo
Sociedad Filarmonica de Lima 31/10/2018 ! Concierto de musica clasica, piano y Violin. Clara Cernat y #ThierryHuillet una pareja de exceptión.màs informaciones: http://sociedadfilarmonica.com.pe/evento/clara-cernat-y-thierry-huillet-francia/ Ver una video de Clara y Thierry :https://youtu.be/1APGc8O53As #SocietadFilarmonicaDeLima #MusicaClasica #LimaClasica #TemParada2018 #TemParada #ClasicaDeFrancia
0 notes
Text
Concerto del duo Clara Cernat e Thierry Huillet
Concerto del duo Clara Cernat (violino/viola) e Thierry Huillet (pianoforte) il 28/09 alle ore 20.30 al Teatro Vittoria, Via Gramsci 4, Torino. Concerto gratuito fino ad esaurimento dei posti. Prenotazione entro il 26/09: via tel al 01101134691 o mail a [email protected]
0 notes
Text
Balada de Ciprian Porumbescu
Balada de Ciprian Porumbescu
Compozitorul Ciprian Porumbescu Ciprian Porumbescu; născut Ciprian Golembiovski (n. 14 octombrie 1853, Șipotele Sucevei, Bucovina – d. 6 iunie 1883[1], Stupca, azi Ciprian Porumbescu, județul Suceava) a fost un compozitor român.
Originea și numele Ciprian Porumbescu a fost fiul preotului ortodox Iraclie Porumbescu. Născut Iraclie Golembiovski (Golemb, Galamb=porumbei), acesta din urmă își schimbă…
View On WordPress
0 notes