#Teatrul azi

[semnebune]

Podcastul Fundaţiei Culturale „Camil Petrescu”

Fundația Culturală „Camil Petrescu” (FCCP) continuă să construiască contexte pentru un dialog profesional bogat, în mediul teatral autohtom, lansând, astăzi, 3 noiembrie 2023, un nou proiect – un podcast realizat de Zomir Dimovici. Acest prim sezon de întâlniri se desfășoară sub titlul TEATRUL SE (ȘI) CITEȘTE și cuprinde 8 episoade video, disponibile pe canalul oficial de YouTube (Fundația…

[andreea1578578]

Lasă teatrul ieftin,

Te cunosc că-mi ești "prieten",

Azi îmi ieși la drumul mare,

Mâine râzi în gura mare.

Te miros că ești prefăcută,

Și țâfnoasă ca o tută.

Înțelegi tu că prietenia

Este sinonimă cu veșnicia?

[rudyroth79]

„Conexiuni” de Ionuț Cristache

Trei… Viața noastră, sub semnul conexiunilor adevărate… Vă propun, azi, să trecem și prin viața obișnuită, a omului care caută legăturile (conexiunile) cu ceilalți. Se spune că, pentru a întemeia o conexiune autentică este nevoie de mai mult decât dragoste. Este nevoie, în primul rând, de siguranță emoțională. Teatrul face adesea acest lucru, ne adună cu ceilalți, de lângă noi. În viață, când nu…

[opiniile-unui-clovn-play]

Confesiunile unui artist

De curând a apărut cel mai recent număr al revistei Teatrul azi. Cu un bogat conținut informativ teatral, în ea puteți citi o cronică a spectacolului Opiniile unui CLOVN. După Heinrich Böll, (la pagina 211) realizată de către Tudor Costin Sicomas, pe care îl salut și îi mulțumesc pentru gândurile sale. Dacă doriți să aveți revista, puteți folosi una dintre opțiunile de pe web-siteul publicației - https://www.teatrul-azi.ro/contact/general Între timp, eu vă invit marți, 20 iunie, de la ora 19:30 la Teatrul LUNI. Bilete și rezervări - 0788 452 485/ teatru@greenhours.ro Iar aici, aveți link către event-ul de pe Facebook https://www.facebook.com/events/227428864429037 Să aveți un weekend frumos iar marți vă așteptăm cu drag la piesă. #HeinrichBöll100 #Böll100 #Opiniileunuiclovn#100JahreBoell #AlexBuescu Microsite: http://opiniile-unui-clovn-play.tumblr.com/post/161865474547/20-iunie-teatrul-luni

Articolul integral va apărea în curând pe microsite-ul spectacolului.

via Alex Buescu

[radioclasic]

A murit criticul de teatru Florica Ichim

A murit criticul de teatru Florica Ichim

Criticul de teatru Florica Ichim a murit la vârsta de 83 de ani, a anunţat, duminică, Teatrul Naţional “I. L. Caragiale” Bucureşti. “Teatrul azi este în doliu: ne-a părăsit doamna Florica Ichim, una dintre cele mai importante voci ale criticii de teatru, redactor-şef al revistei ‘Teatrul azi’ şi preşedintele Fundaţiei Culturale ‘Camil Petrescu’. A fost şi va rămâne un reper pentru multe…

[paginadepsihologie]

🎂 Azi îl aniversăm pe Haruki Murakami. Cărțile autorului au astăzi preț special, cu 25% reducere față de prețul afișat. La mulți ani! #ZiuaAutorului

[biancacebere]

Astăzi scriu despre tine

Astăzi scriu despre tine;omul care mi-a schimbat în totalitate viața.Totul a început pe 11 mai 2017 cand noi eram doar doi copii,ne-am luat de mâna și am plecat împreună pe unul dintre cele mai frumoase drumuri pe care le-am parcurs. Nu am strâns pe nimeni atât de tare de mână cum te-am strâns pe tine. Jur că atunci cănd te strângeam în brațe simțeam că nu există lucru care să mă facă mai fericită. Multlțumesc pentru tot teatrul jucat,totul s-a încheiat azi,28 august 2018.

[carmenlidiavidu]

JURNAL DE ROMÂNIA. 1989

Regia Carmen Lidia Vidu

Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" Bucureşti

În toamna şi iarna lui 1989, istoria se întâmpla în faţa ochilor noştri. Prin spectacolul “Jurnal de România. 1989” propun să documentez Revoluţia din '89. Pornim de la confesiunile și imaginile din arhiva personală a actorilor TNB și ajungem la protagoniști așa cum sunt ei azi, după trei decenii. România a împlinit 30 de ani de la Revoluţia din '89. Cu această ocazie ne întrebăm: cum ne raportăm la istorie?

[northtransylvanianews]

Zi neagră pentru România. A murit actorul Ion Caramitru

Zi neagră pentru România. A murit actorul Ion Caramitru

Este o zi neagră pentru România. A fost anunțat decesul actorului Ion Caramitru. Ion Caramitru a decedat azi la vârsta de 79 de ani. Caramitru a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale clasa profesor Beate Fredanov, în 1964, debutând cu un an mai devreme la Teatrul Bulandra – cu rolul principal în Hamlet de William Shakespeare. Și-a continuat angajamentul la…

[jurnaldeoltenia]

Azi incepe Puppets Occupy Street, cel mai mare festival de arta animației din România

Azi incepe Puppets Occupy Street, cel mai mare festival de arta animației din România

Festivalul Puppets Occupy Street, organizat de Teatrul pentru copii și tineret Colibri, finanțat de Primăria și Consiliul Local Municipal Craiova, deschide porțile poveștilor în Cetatea Banilor, în perioada 25 august – 1 septembrie 2021!  Festivalul este dedicat exclusiv companiilor de teatru private și artiștilor independenți, creat pentru comunitate și realizat cu sprijinul regiilor autonome,…

[bmhasdeu]

24 AUGUST — Chișinăul de azi

24 AUGUST — Chișinăul de azi

Evenimente: 1880 — Are loc sfințirea Bisericii „Întâmpinarea Domnului” din Chișinău.1970 — Fondarea bibliotecii Alexandru Donici, filiala BM „B.P. Hasdeu”. S-au născut: 1898 — Aron Cocerghinschi, medic, savant, clinician, fondator al școlii de obstetrică și ginecologie din Republica Moldova (d. 15 iunie 1971).1925 — Vadim Vilischii, actor la Teatrul Academic din Republica Moldova, actor la…

[rudyroth79]

Am relatat recent câte ceva din activitatea Teatrului Malenki, avanpost al teatrului fringe din Israel. Am încercat să scot în evidență faptul că teatrul se luptă zi de zi cu foarte mari dificultăți. Ei bine, toate aceste dificultăți nu l-au împiedicat să organizeze un mini-festival de teatru, și încă unul cu oaspeți de peste hotare. Îmi pare rău că nu pot traduce exact denumirea acestui festival, denumire modestă și elegantă, care conține, în limba rusă, un joc de cuvinte – ”Prieteni de seamă ai unui teatru mic”, malenki în limba rusă însemnând ”mic”.

Cel dintâi dintre spectacolele invitate, a fost un ”Hamlet”, prezentat de Mark Bornstein și de soția lui, Lidia Martinianova, ca emisari ai unui Interior Theater din Sankt Petersburg. E un spectacol care se joacă din 1981, și ceea ce au văzut spectatorii din Tel Aviv, în sala Teatrului Hasimta, în ziua în care, întâmplător, Bornstein împlinea 75 de ani, era, probabil, una dintre ultimele reprezentații.

Spectacolul, conceput de principalul lui interpret, odinioară scenograf, povestește, prin el și prin partenera lui, subiectul nemuritoarei piese, succesiunea de evenimente din tragedia shakespeariană; totul se petrece într-o sală minusculă, în intimitatea auditoriului, între două paravane construite ad-hoc și pe fundalul unei scene de teatru de păpuși, prevăzute cu o cortină care e ridicată și coborâtă ori de câte ori e necesar. Cei doi interpreți trec din rol în rol și se slujesc de păpuși – marionete și păpuși pe mână, de două veșminte ca niște caftane – și de o sumedenie de accesorii (o cască de militar din Evul Mediu, un flacon care conține uneori vin, alteori otravă, pumnale, o pereche de ochelari imenși, o cunună de flori artificiale, eșarfe etc.). Printre accesorii sunt un fagot, un oboi și un flaut pe care Bornstein interpretează când și când niște semnale creatoare de atmosferă.

Evident, realizatorii acestei uimitoare montări nu pretind să înlocuiască prin ea lectura faimoasei piese sau vizionarea unor spectacole obișnuite cu ea. Se pune atunci întrebarea care este menirea acestei versiuni a lui ”Hamlet”, adaptat la mijloace de expresie posibile numai în cu totul alt mediu decât cel pentru care piesa a fost creată.

Am urmărit fascinat spectacolul și încerc acum să-mi explic starea de fascinație – au traversat-o de-a lungul anilor, ca și mine, zeci și sute de spectatori. Admițând că majoritatea lor cunoșteau piesa din lectură și din spectacole tradiționale, trebuie să afirm, mai întâi și mai întâi, că însuși decupajul textului prezintă interes: bunăoară, în scena în care Hamlet e primit noaptea, după episodul Cursei de șoareci, de către maică-sa, adaptarea suprimă încercarea prințului de a-și convinge mama să-și domolească dependența trupească de soțul ei – fostul ei cumnat, dar prezintă uciderea lui Polonius; în tabloul care se petrece în cimitir replicile celor doi gropari au fost drastic scurtate, dar un schimb de replici revelator între Hamlet și unul dintre gropari a fost păstrat.

Montarea lui Bornstein reprezintă, desigur, o reducție a textului; pe scenă se află numai doi interpreți, ei se slujesc de păpuși, totul e, firește, miniatural; toate astea introduc un element de relativizare, de distanțare față de textul shakespearian; sunt detalii neînsemnate din text care devin deodată frapante, altele, foarte importante, apar, pe neașteptate, minimalizate; Rosenkrantz și Guildenstern sunt scoși dintr-o casetă ��� ei au înfățișarea a două capete de copii bucălați, blonzi și cârlionțați; odioșii spioni iau astfel aspectul unei inocențe depline. Montarea focalizează atenția publicului mereu pe un alt amănunt semnificativ al tragediei.

”Hamlet” e o piesă în care foarte multe roluri sunt de oameni tineri. Să vezi și să auzi un Hamlet vârstnic, cu multă experiență de viață, pune în lumină înțelepciunea prematură a eroului. Să vezi și să auzi o femeie de o anumită vârstă sugerând adolescența candidă a Ofeliei te ajută să înțelegi grozăvia șocurilor pe care personajul le are de încasat în cursul piesei.

Cei doi interpreți se folosesc de traducerea superbă a lui Boris Pasternak, iar faptul că întregul are un aspect de joacă, de actorie serioasă care, totuși, refuză transfigurările totale, înfăptuite cu excesivă seriozitate, ci doar istorisește piesa în comunicare cu păpuși și cu recuzită te face s-o redescoperi cu plăcere sporită. Tehnica celor doi interpreți ai spectacolului amintește întrucâtva tehnica de care Brecht îi sfătuia pe actorii lui să se slujească în repetiții, pentru a se distanța de acțiunile caracterelor jucate. Împrejurarea că Bornstein și soția lui trec tot timpul din personaj în personaj, uneori ca oameni în carne și oase, alteori prin mijlocirea păpușilor, scoate în relief extraordinara unitate a atmosferei în care se petrece tragedia, dar și ambiguitatea acelor personaje care apar o dată ca oameni, și altă dată ca păpuși, așa cum se întâmplă cu Polonius. Iar ingeniozitatea soluțiilor regizoral-scenografice oferă uneori prin ea însăși satisfacție: nu credeam să urmăresc vreodată celebrul ”A fi sau a nu fi” cercetat cu creta pe tablă ca o problemă de matematică sau de fizică; la fel, mă întrebam, la un moment dat, cum va fi realizat în final duelul lui Hamlet cu Laertes; am văzut apoi niște străfulgerări în întuneric și am descoperit după aceea că armele celor doi sunt legate între ele printr-o panglică metalică a cărei mișcare produce acele sclipiri de câte-o clipă; mi-am spus în acel moment că, din păcate, teatrul ”tradițional” e lipsit de asemenea resurse de expresivitate.

Cel de al doilea spectacol invitat la festival a fost ”Eu sunt Edith Piaf”. Piesa era de Nina Mazur, și interpretată, în limba rusă, de Anastasia Weinmar, care și-a și regizat ”spectacolul-monolog”, în colaborare cu Evghenia Boghinskaia, și e însoțită, în câteva scene, de figuranți (între ei doi copii). Spectacolul, creat cu prilejul aniversării a o sută de ani de la nașterea genialei cântărețe, a fost elaborat de către absolvenți ai Academiei de Artă Teatrală de la Petersburg și a fost prezentat la Tel Aviv sub egida Teatrului Internațional de Dramă de la Berlin.

E din partea mea un gest de generozitate să nu intru în amănunte cu privire la această montare, care, după mine, este, din capul locului și în întregime, o eroare. Sunt însă dator cititorilor mei o foarte succintă explicație a atitudinii mele. Actorii sunt, chiar mai des decât s-ar putea crede, în situația de a juca personaje istorice, și uneori personaje istorice foarte bine cunoscute de toată lumea. Sunt însă personaje istorice pe care actorii ar fi preferabil să nu-și dorească și nici măcar să nu accepte a le întrupa și a le întruchipa vreodată. Edith Piaf a fost un asemenea personaj. Geniul ei, consemnat în zeci de înregistrări și în câteva zguduitoare secvențe filmate, era absolut unic, prin fantastica lui ardere lăuntrică, prin timbrul de neconfundat al vocii artistei, prin dicțiunea ei impecabilă, prin ceea ce iradia personalitatea ei fără seamăn; geniala cântăreață avea o biografie fără seamăn în îmbinările ei de trivial și de tragedie antică; pe lângă asta, ea își construise și o imagine publică fără seamăn. Așa stând lucrurile, să apari sub titlul ”Ich bin Edith Piaf” – titlul spectacolului din mini-festival – reprezintă, după mine, o neobrăzare.

Două spectacole-lectură au întregit repertoriul mini-festivalului, care cuprindea, firește, și spectacole din repertoriul curent al teatrului-gazdă.

Prima lectură a fost a unei piese scrise în cehă de către Karol Sidon, scriitor reputat (traducerea în ebraică îi aparține lui Peer Friedmann); autorul se afla în sală în seara lecturii; Sidon a fost rabinul-șef al Pragăi și este acum rabinul-șef al Republicii Cehe. Piesa este intitulată ”Schapira”, iar eroul ei titular este un personaj istoric – a fost un cunoscut negustor de antichități la Ierusalim, Moses Wilhelm Schapira, evreu trecut la luteranism; Schapira a vândut mai întâi unui muzeu din Franța niște statuete de zei moabiți care au fost dovedite a fi falsuri de către un distins savant francez, Clermont-Ganneau; apoi Schapira a încercat să vândă către British Museum, pe o sumă exorbitantă, niște manuscrise străvechi pe pergament, pe care le-a prezentat în 1883 la Londra, manuscrise despre care același Clermont-Ganneau a afirmat că sunt falsuri și care ulterior au dispărut. Schapira a recunoscut că statuetele, confecționate, se pare, de el însuși, au fost falsuri, dar a susținut mereu că manuscrisele erau autentice. În martie 1884 el s-a sinucis într-o cameră de hotel la Rotterdam. Până în ziua de azi nu e elucidată pe deplin întrebarea dacă manuscrisele erau într-adevăr falsuri, sau erau autentice – descoperirea între 1947 și 1956 a Manuscriselor de la Marea Moartă a determinat câțiva cercetători să încline către a admite că acelea pe care voise Schapira să le vândă erau autentice.

În miezul piesei nu se află însă investigația quasi-polițistă în legătură cu persoana lui Schapira, ci dezbaterea spinoasei și dureroasei teme, de importanță capitală în iudaism – cine este și cine nu este evreu, în funcție nu numai de părinți, ci și, mai cu seamă, de convingeri și de manifestări sociale.

Lectura, foarte convingătoare, realizată de Michael Teplitsky, Elena Yaralova, Sharon Tal, Ori Levanon, Anna Dobrovitsky, Rodie Kozlovsky, Dima Ross, s-a desfășurat într-o atmosferă destinsă și caldă, în care disputa de idei era picurată de umor.

Într-un cadru mai intim, dar nu mai puțin voios, a avut loc lectura unei dramatizări după un roman de Serghei Dovlatov (interpreți – Evghenia Sharova, Rodie Kozlovsky, Vitaly Voiskoboinikov, Ilia Domanov, David Ziselsohn, Michael Teplitsky). Autorul, astăzi unul dintre cei mai citiți autori ruși, s-a născut în 1941 la Ufa, în URSS, într-o familie evacuată din Leningrad, și a avut o viață destul de aventuroasă – a fost, printre altele, paznic într-un lagăr de muncă; a lucrat ca ziarist, a fost prieten cu scriitori disidenți cunoscuți și n-a parvenit să se facă publicat în Uniunea Sovietică; întregul tiraj al unei culegeri de povestiri scrise de el a fost distrus; în 1979 a emigrat, împreună cu mama, cu soția și cu fiica lui, în Statele Unite și a fost, în sfârșit, recunoscut ca un scriitor important. În 1990 a murit în urma unui atac de cord. Scrierile lui Dovlatov, sclipitoare, conțin o satiră vitriolantă a realităților lumii sovietice.

Teatrul Malenki a montat în trecut o dramatizare, în limba rusă, a romanului ”Femeia de pe alte meleaguri” (nu-mi vine să traduc titlul prin ”Străina”, ca să nu fie pus în legătură cu romanele intitulate ”Străinul”!). Romanul înfățișează existența imigranților ruși din cartierul new-yorkez Forest Hills. În centrul acțiunii se află personajul unei ”fete cuminți”, descendenta unei familii prospere de nomenclaturiști; fata cuminte încetează destul de repede să fie cuminte; romanul relatează toate avatarurile ei, emigrarea ei în Statele Unite printr-o căsătorie fictivă și modul în care, în noua ei patrie, ea dobândește într-un târziu un fel de echilibru și ceva ce seamănă a împăcare cu viața, într-o existență modestă, dar netulburată de veșnice insatisfacții.

Prin lectura la care am asistat, cei de la Teatrul Malenki urmăreau să verifice dacă textul, tradus în ebraică (traducătoarea, Sivan Beskin, era de față) și cu acțiunea strămutată în mediul imigranților ruși din Israel, are șanse să ”porteze” sau riscă să nu ”porteze” la publicul obișnuit al teatrului. După părerea mea – deși de-obicei mă opun atât dramatizărilor, cât și ”adaptărilor” și localizărilor de texte cu scopul de a le face mai comunicative atunci când sunt aduse pe scenă – o versiune israeliană a dramatizării romanului lui Dovlatov are foarte mari șanse să ”porteze”.

Arhiva rubricii Cronică de festival

Arhiva rubricii Cronica de teatru

Vezi și arhiva rubricii Cronica muzicală

”Un mini-festival de teatru” de Gheorghe Miletineanu Am relatat recent câte ceva din activitatea Teatrului Malenki, avanpost al teatrului fringe din Israel. Am încercat să scot în evidență faptul că teatrul se luptă zi de zi cu foarte mari dificultăți.

[stiri-noi]

11 Noiembrie – Ziua Veteranilor și a Sfârșitului Primului Război Mondial

Ziua de 11 noiembrie a fost aleasă pentru simbolistica ei intrarea în vigoare, la 11 noiembrie 1918, ora 11.00, a Armistiţiului între Puterile Antantei şi Germania, în urma căruia se punea capăt Primului Război Mondial şi se creau condiţiile necesare realizării, în ţara noastră, a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

  A fost sărbătorită pentru prima dată în ţara noastră în anul 2014 printr-o ceremonie care a avut loc de la ora 10.30, la Monumentul Eroilor căzuţi în teatrele de operaţii şi pe teritoriul României, din Parcul Tineretului.

Azi, participanţii la activitate, vor purta cocarde reprezentând un bujor românesc, vor ţine un moment de reculegere şi vor depune o coroană de flori în memoria eroilor căzuţi la datorie, iar mai mulţi veterani ai teatrelor de operaţii vor fi înaintaţi în grad şi vor primi distincţii.

De asemenea, la ora 11.00 vor fi trase clopotele în toate bisericile şi capelele construite în incinta unităţilor militare.

Ziua Veteranilor a fost instituită prin Legea nr.150 din 22.10.2014, privind modificarea şi completarea OUG nr.82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat.

România s-a alăturat, astfel, Australiei, Canadei, Statelor Unite ale Americii, precum şi altor state din Europa care, la 11 noiembrie, îşi arată recunoştinţa pentru militarii întorşi din misiuni şi îşi comemorează eroii.

Semnificaţia acestei zile pentru Armata României este legată şi de faptul că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogoraşi, primul militar decedat în teatrul de operaţii din Afganistan, care a fost împuşcat, în urma unui atac asupra transportorului amfibiu blindat în care se afla. A fost decorat cu Ordinul “Virtutea Militara” în grad de Cavaler, cu însemn de război.

În ţara noastră se sărbătoreşte şi Ziua Veteranilor de Război, pe data de 29 aprilie (n.r. – în 1902 Regele Carol I a instituit titlul de „Veteran de război” în onoarea combatanţilor acoperiţi de glorie pe redutele Războiului de Independenţă), în onoarea tuturor militarilor români care au luptat şi şi-au dat viaţa, pe timpul celor două conflagraţii mondiale, pentru apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a României.

Articol republicat și modificat după cel al MApN.

Notă: Există o evaluare înglobată în acest articol, te rog vizitează acest articol pentru a-l evalua.

The post 11 Noiembrie – Ziua Veteranilor și a Sfârșitului Primului Război Mondial appeared first on Romania Military.

[nakedshop]

Am deschis la Sibiu 🥳🌸💚 Strada Odobescu nr 1, vizavi de teatrul Gong, înspre Piața Mare. Vizavi de mesajul “Zâmbește” 😁 Programul este: Marți, Miercuri Joi 14:00-18:00 Vineri, Sâmbătă 14:00-18:00 Duminică, luni - ne odihnim. Vă mulțumim din suflet că ne-ați trecut pragul ieri și că ne-ați susținut 🙏 Vă așteptăm cu drag de marți - sâmbătă. De acum, aveți opțiunea să ridicați coletul online direct din magazin! 🌳🌱💚 PS azi este ultima zi când plantăm un copac pentru fiecare comandă, iar săptămâna viitoare vom alege unde îi plantăm 🌳🌳🌳🌳🌳🌳🌳🌳 . . . #nakedshopro #sustenabil #zerowastesibiu #sustenabilitate #faraplastic #magazinzerowaste #zerowasteromania #nakedshopsibiu (at NakedShop.ro) https://www.instagram.com/p/CFEWlvEJx4j/?igshid=18hc1a3kkkjfa

[radioclasic]

Procesul celui mai grav atentat din Franța, soldat cu 130 de morți, începe azi

Procesul celui mai grav atentat din Franța, soldat cu 130 de morți, începe azi

La Paris începe astăzi procesul atentatelor din noiembrie 2015, de la teatrul Bataclan și de la Stade de France. 130 de oameni au murit și peste 350 au fost răniți. Au fost cele mai mari tragedii din Franța, după cel de-Al Doilea Război Mondial. La aproape 6 ani după atentate, se estimează că va dura 9 luni până când judecătorii vor pronunța o decizie. Cele mai mari audieri penale din istoria…

[ioanamihalcea]

10 ani de One Direction » Formația care m-a făcut independentă și open minded

Azi se împlinesc 10 ani de când s-a format trupa mea favorită, One Direction sau 1d, cum îmi place mie să le scriu numele. Cel mai recent album al lor, „Made in the AM” dă titlul acestui blog. Am primit notificări de pe Twitter și Instagram, conturi de pe care nu mai postaseră de 2 ani, respectiv 4 ani! Fața mea când le-am citit: 😭😍😭😍😭😍😭😍.

Până în 2013 îi știam din auzite doar, mi se părea că erau mai potriviți pentru adolescenți decât pentru mine, a cărei vârstă începea cu 2 când i-am descoperit cu adevărat. Dar oricum nu agreez etichetele și stereotipurile care ironizează preocupările tinerilor. Dacă ceva e „de copii” sau „de adolescenți”, ce? Înseamnă că e de o calitate mai proastă? În nici un caz. Dacă e ceva plăcut, legal, care nu face rău nimănui și care îți aduce bucurie, nu ar trebui să conteze ce vârstă ai și ce crede societatea că ar trebui să faci cu timpul și cu banii tăi.

Dacă atunci când eram copil sau adolescentă nu am avut banii sau ocazia să îmi urmez pasiunile, iar acum să zicem că am aceste lucruri, de ce ar trebui să mă comport altfel decât aș vrea? Pentru că cei din jurul meu m-ar ironiza? I don't give a fuck.

The only issue a fost că nu sunt mare fană a chestiilor la modă. Am avut mereu problema asta, mai târziu am aflat că se numește „hype aversion”. Dacă ceva e foarte popular, sunt șanse mai să mă încăpățânez și să refuz să am de-a face cu el. Poate mai târziu, când se mai calmează lucrurile. De cele mai multe ori, ajung să iubesc acel lucru și să fie printre favoritele mele :)))) Ironic, nu? Pățesc mereu așa, cu Game of Thrones a fost la fel.

Deci, era 4 noiembrie 2013 și totul a fost absolut întâmplător. O prietenă mi-a arătat o poză cu Zayn și mi s-a părut că seamănă cu Isco :)))) Am căutat mai multe detalii despre trupă and I got sucked in immediately. Nu știam că acel gest simplu avea să-mi schimbe viața destul de mult.

Ok, o trupă care avea ca target mai mult tinerii, dar cu care m-am putut identifica destul de mult. Am și eu latura mea mai puțin matură, mai copilăroasă. Și când eram de 15-16 ani aveam multe formații preferate, inclusiv din România, iar weekendurile mi le petreceam fără greșeală la Teatrul de Vară Mihai Eminescu, din Parcul Național, unde era emisiune live cu Hi-Q și cu invitații lor. A fost una dintre activitățile mele preferate în acea perioadă, de care îmi amintesc cu mare drag. Mergeam cu colegii de liceu de obicei și ne distram ore întregi.

Întotdeauna mi-au plăcut adunările gălăgioase de oameni, meciuri, concerte... Emoția și energia din stadioane sau din săli de spectacol nu există nicăieri altundeva.

Din 2013, cum spuneam, am prins 2 ani plini cu 1d, în care am trăit enorm de multe evenimente care m-au făcut extrem de fericită.

În primul rând, a fost impulsul de care aveam nevoie pentru a călători singură. Până atunci nu fusesem plecată nicăieri pe cont propriu. Dar mi-am dorit atât de mult să văd formația asta în concert, încât nu am mai ținut cont că nu mă potriveam cu nimeni ca program de petrecere a timpului liber și ca preferințe. A fost prima oară când am plecat singură în străinătate, pentru a vedea 1d live, în concert.

Decizia mea a fost excelentă și am repetat-o de multe ori după aceea. Am simțit o independență pe care nu mi-o dăduse nici jobul, nici vârsta, nici viața socială, nimic. Anticipația, entuziasmul de a pleca la drum pentru a vedea formația mea preferată nu se putea compara cu nimic. Iar piedicile obișnuite - nu am timp, nu merg singură, n-am strâns destui bani etc. - au devenit doar niște scuze pe care le-am înlocuit cu „dacă vreau, pot”. Situația mi-a permis să pun bani deoparte, am uitat de frica de a pleca undeva fără o altă persoană pe care să mă bazez, mi-am făcut timp pentru mine și pasiunea mea. Am mers să văd o formație considerată „de copii” și, ca adult, niciodată nu m-am simțit mai independentă și mai fericită.

În al doilea rând, datorită lor am văzut locuri speciale, pe care poate nu le-aș fi văzut altfel sau le-aș fi vizitat mult mai târziu. Am urcat în avion, tremurând de frică, pentru prima oară pe un zbor de peste 3 ore. Am mers la Londra, oraș pe care îmi doream dintotdeauna să-l văd, dar frica de a merge cu avionul acolo mă oprise mereu. Mi-am luat inima în dinți și a fost un concediu de neuitat, din toate punctele de vedere.

Experiența unui concert live One Direction e extraordinară datorită băieților. E ca un număr de stand-up comedy de două ore, dintre cele mai amuzante posibile, cu muzică bună strecurată printre glume. Și toate sunt naturale, unele chiar involuntare, de un comic nemaipomenit. Am răs cu lacrimi de fiecare dată și m-am simțit mai veselă și mai liniștită. Am anumite întâmplări haioase pe care le țin minte ca pe episoade din Friends sau alte seriale de comedie. Sunt de neuitat.

Perioada în care i-am urmărit live și prin tweet-uri sau diverse postări pe rețelele de socializare a fost una de dezvoltare personală pentru mine. Așa cum ziceam, m-am maturizat mai mult și am realizat că trebuie să mă pun pe mine pe primul plan. Am devenit mai empatică, mai open minded, mi-am făcut prieteni prin toată lumea, așa cum făcusem anterior și datorită fotbalului, tot prin social media. Am învățat enorm de multe în perioada petrecută în 1d fandom, cum se zice, și chiar am evoluat ca persoană. Am si tatuajul care s-o dovedească :D Niște versuri care mi-au plăcut foarte, foarte mult și care m-au ajutat în momentele mai dificile. Le-a scris Louis, de care m-am atașat cel mai mult. L-am considerat întotdeauna favoritul meu, de la primul video urmărit până în prezent. Trăirile lui, poveștile despre viață, dragostea față de familie, pierderea cuiva drag, impulsivitatea, deciziile, dilemele, creativitatea, loialitatea și puterea lui de muncă m-au impresionat profund și m-am regăsit în multe dintre ele.

Simt că dacă voi avea ocazia, sper să o am!, și peste 20 de ani voi sta „la coadă” online pentru a-mi lua bilete, mă voi urca în primul avion și voi merge la concertele lor. Fie că vor cânta separat sau împreună. Bucuria imensă pe care au adus-o și o aduc în continuare în viața mea e dincolo de orice stereotip. Ascult și acum „Drag me down” sau „What makes you beautiful” la maximum. E un sentiment care nu poate dispărea așa ușor, pentru că m-a schimbat ca persoană și acum face parte din mine. Long live 1d!