#subiectiv

[officialromaniantranslatiuni]

cumva am ajuns de la true crime la a plange la problemele de fertilitate ale lui marilu 😅

[lucissima]

11/09/23

scrie-mi scrie-mi cu cuvintele tale de prozator subiectiv care îl are în inimă pe neagu djuvara încruntă-ți sprâncenele mijește-ți ochii încurcă-ți părul și deschide-mi conversația spune-mi ca thomas că mă vrei lângă tine lipită cu fruntea de brațul tău drept cu ochii închiși ia-mi verbal chipul în palme și ține-l precum un pocal plin cu sânge de virgină cuprinde-mi obrajii și astupă-mi urechile cu degete lungi întrepătrunse de suvițe castanii lungește-mi buzele într-un zâmbet timid cu colțuri de gură ascuțite descrețește-mi fruntea și gândurile cu calm iar apoi mută-ți arătătorul sub bărbia-mi și ridică-mă ușor ridică-mi pleoapele cu un susur pornit dintr-un suflu și lipește-ți buzele de ale mele strivește carnea încă fragedă învinețește-mă și mușcă până simți cum sângele alunecă pe salivă și îți colorează buzele bărbia și tot ce ți-a mai putut atinge limba mea mincinoasă taie-mi limba și însușește-ți cuvintele mele anemice înghite-mă în timp ce continui să îmi strângi tâmplele rupe-ți de pe vârful limbii o fetița mea frumoasă geme scâncește apasă-mi numele pe creștet respiră-mă iar apoi cu ură părintească distruge-ți fetița frumoasă strânge-i chipul între palme până se sfărâmă sparge-i arcadele jupoaie-i pielea punctată înlătură-i dinte cu dinte și apoi poartă-i cu mândrie la gât bea-mi umoarea ochilor și crestează-mi pe retină voința-ți fă din resturile mele de medusa și simone de beauvoir un bibelou alabastru și duminica la amiază îngenunchează-mi cu pantalonii în vine roagă-te cu patimă ca fecioarei stoarce-ți cu palmele credința și plânge întru binecuvântarea-mi cheamă-mă îndumnezeire așază-ți palmele pe umerii mei și calcă-mi cu tălpile picioarele cuprinde-mă de mijloc și înjumătățește-mă sărută-mi coatele genunchii și gleznele rupe-mi din carnea șoldurilor cu degete înfometate care împletite îmi frământă sânii

dar mai întâi scrie-mi și aruncă-mi versuri pentru a-mi potoli foamea

[bartholomaus]

Un articol care discută un proiect pentru o statuie a regelui Ferdinand. Iarăși o mizerie...Desigur nimeni nu spune dacă și cum s-ar fi discutat posibilitatea de a fi turnată o nouă statuie după mulajul lui Mestrovic (am discutat mai jos). Doar s-a răspândit ideea că moștenitorii ar fi cerut sume enorme, teorie negată de nora unuia din fiii marelui sculptor. O sa mai cercetez. Pana atunci vezi ce proiect au facut ”ai nostrii” pt un Ferdinand, un fel de frate mai jalnic al lui Carol I a lui F Codre. http://bucurestiivechisinoi.ro/2011/03/statuia-ecvestra-a-regelui-ferdinand-in-bucuresti/

Mie-mi place mult asta cu 'inferioara dpdv artistic'. Cine judeca? >>> Cum cine judecă? Cine poate. Nu mă lua cu ”nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie”... Înțelegerea calității unui act artistic nu e o chestie democratică.

Asa e. Totul in aprecierea unui act artistic este relativ si subiectiv… 🙂 Atunci cum deosebim ceva valoros de o mizerie? Dacă ar fi vorba de o lucrare de mare valoare artistică, care ar înnobila orașul și ar apare în viitor în albume si carti postale, aș avea o oarecare toleranță față de ”modul de comisionare” al operei (aș tolera ideea că a fost ”ales” artistul care trebuia, că în spate s-a cheltuit mai mult, ca unii bani au ajuns si la ”partid” etc). Dar după ce că a fost aprobată dubios, de o comisie dubioasă, cu un așa zis concurs de care n-a stiut nimeni, că s-au cheltuit mult prea mulți bani etc să mai fie și o lucrare nasoală, chiar ridicol de naivă, asta chiar că e strigător la cer! "" calitatea operei te deranjeaza mai tare decat coruptia din spatele comisionarii "" >> Strict pentru aceste situații da. Căci un lucru ok, solid, durabil, de calitate, va rezista si peste 100 de ani cand nimeni nu va mai stii mizeriile din spatele construirii lui. Te mai intereseaza că vreo mare vilă sau palat, mândria localității, a fost construit cu bani furati, cu ticălosie sau crime? Poate da, dacă esti istoric... Însă acest gen de lucrări rămân. Pe mine mă seacă numeroasele lucrari edilitare gen mobilier urban, pavaje, borduri, restaurari, monumente de for public (statui, fantani etc) se fac atat de prost, greșit, aproape întodeauna ff urât, încât în 3-5 ani sunt sparte, zdrobite, ruginite, necesită reparații etc. La statui e si mai rău, căci nu le poti înlocui după 5-10 ani. Va trebui să le suporti pana le va darama vreun cutremur sau vreun bombardament... Si mai grave sunt constructiile urate. In anii 90 Romania a fost poluata de mii de sedii de banci, de primării, de magazine, blocuri si vile private de-o urâțenie nemaipomenita. La fel și în anii 2008-2010, înaninte de criză. Clădirile astea rămân ca niste bube pe fața oraselor sau comunelor unde au fost construite

[paginadepsihologie]

Viața Sandrei O’Connor este o călătorie de vindecare și autodescoperire. În cartea sa,„Copilul din oglindă”, explorează trauma și creșterea emoțională.

[cydrone-studios]

Alin Cristian – Risipitele alaiuri ale literaturii: 4. Deconstrucția sălbăticită

Chiar că filmul e pe rupte… Există suficientă evidență că, de-o parte a ei cel puțin, lumea actuală e dusă voit de râpă. Scoasă din discursul academic și simplificată pentru uz managerial în cadrul ingineriei sociale, deconstrucția pare să se cabreze nărăvaș între genunchii fruștilor săi jochei. Ca și cum, în saltu-i peste genunea ce simultan desparte și unește versantul subiectiv al realului de…

[lemaclinic]

Un zâmbet perfect este un concept subiectiv care variază de la persoană la persoană, dar se referă în general la un zâmbet plăcut din punct de vedere estetic și care radiază încredere și atractivitate. Un aspect cheie al unui zâmbet perfect este să ai dinții drepti. Dinții bine aliniați și distanțați uniform contribuie la un aspect armonios și atractiv. Tratamentele ortodontice, cum ar fi aparatul dentar sau alinierii transparente, pot ajuta la realizarea acestei alinieri. Un zâmbet perfect îmbrățișează adesea un aspect natural. Nu ar trebui să pară excesiv de artificial sau exagerat, ci ar trebui să îmbunătățească trăsăturile faciale ale individului și să completeze aspectul general al acestuia. Ce este un zâmbet perfect? Un zâmbet perfect este subiectiv și poate însemna lucruri diferite pentru diferiți oameni. Cu toate acestea, în general, un zâmbet perfect este considerat a fi plăcut din punct de vedere estetic, sănătos și în proporție cu restul feței. Iată câteva elemente comune care sunt adesea asociate cu un zâmbet perfect: Dinți drepți, distanțați uniform: dinții care sunt drepți și distanțați uniform pot crea un aspect mai uniform și mai echilibrat. Dinții albi: Dinții care sunt albi și strălucitori pot ajuta la crearea unui aspect mai tânăr și mai sănătos. Zâmbet simetric: Un zâmbet simetric poate crea un aspect mai plăcut din punct de vedere estetic. Dimensiunea și proporția corectă a dinților: Dinții proporționali ca mărime și formă pot crea un aspect mai armonios și mai echilibrat. Gingii sănătoase: gingiile sănătoase pot ajuta la susținerea dinților și la crearea unui zâmbet cu aspect mai natural. Fără restaurări vizibile: restaurările, cum ar fi obturațiile sau coroanele, care nu sunt vizibile pot ajuta la crearea unui zâmbet cu aspect mai natural. În timp ce un zâmbet perfect poate să nu fie realizabil pentru toată lumea, tratamentele dentare cosmetice precum albirea dinților, ortodonția și fațetele dentare pot ajuta la îmbunătățirea aspectului zâmbetului și la crearea unui aspect mai încrezător și mai atractiv. Este important să vă consultați cu un profesionist dentar pentru a determina cele mai bune opțiuni de tratament pentru nevoile și obiectivele dumneavoastră specifice. Dinți Perfecti Zâmbet Perfect A avea dinți perfecti și un zâmbet perfect poate avea un impact semnificativ asupra aspectului general și asupra stimei de sine a unei persoane. Dinții perfecți sunt de obicei drepti, albi și fără așchii, fisuri sau goluri. Un zâmbet perfect este adesea caracterizat de dinți uniformi, albi, aliniați și distanțați corespunzător. Pentru a obține un zâmbet perfect, unele persoane ar putea avea nevoie să se supună unor tratamente dentare cosmetice, cum ar fi albirea dinților, fațete, aparat dentar sau Invisalign. Alți factori importanți care contribuie la un zâmbet perfect includ obiceiurile bune de igienă orală, o dietă echilibrată, controale și curățări stomatologice regulate și evitarea obiceiurilor care vă pot păta sau deteriora dinții, cum ar fi fumatul sau folosirea produselor din tutun. Este important să lucrați cu un dentist autorizat pentru a determina cea mai bună abordare pentru obținerea unui zâmbet perfect, în funcție de nevoile și obiectivele dumneavoastră individuale. Cu grija și atenția potrivite, poți avea un zâmbet frumos și sănătos pe care să fii mândru să-l arăți. Fără Gingii într-un Zâmbet Perfect În timp ce cantitatea de țesut gingival vizibil într-un zâmbet perfect poate varia în funcție de preferințele individuale și de structura feței, nu este neapărat adevărat că un zâmbet perfect nu ar trebui să aibă gingii vizibile. De fapt, o anumită cantitate de țesut gingival este necesară pentru a susține dinții și pentru a oferi un zâmbet cu aspect natural. Cantitatea ideală de țesut gingival vizibil într-un zâmbet poate depinde de factori precum dimensiunea și forma dinților și cantitatea de ridicare a buzei superioare. Unii oameni pot prefera un zâmbetul lui sharon cu mai puțin țesut

gingival vizibil, în timp ce alții pot prefera un zâmbet care arată mai mult țesut gingival. În cele din urmă, definiția unui zâmbet perfect poate varia în funcție de preferințele și nevoile individuale și este important să lucrați cu un profesionist stomatologic pentru a crea un zâmbet plăcut din punct de vedere estetic și funcțional. Cât de Mult Din Dinții Tăi Arată Cantitatea de dinți care apar atunci când zâmbești poate varia în funcție de o serie de factori, inclusiv forma și dimensiunea dinților tăi, poziția buzelor și a maxilarului și cantitatea de țesut gingival care este vizibil. În general, un zâmbet echilibrat și plăcut din punct de vedere estetic va arăta primii opt până la zece dinți, cu o cantitate minimă de țesut gingival vizibil. Cu toate acestea, unele persoane pot arăta mai mulți sau mai puțini dinți, în funcție de structura facială și preferințele lor individuale. Este important să lucrați cu un medic stomatologic pentru a obține un zâmbetul lui sharon atât atractiv, cât și funcțional, ținând cont de factori precum dimensiunea și poziția dintelui, țesutul gingiilor și poziția buzelor și a maxilarului. 5 Pași Pentru a Obține Tău Perfect Zâmbetul Atingerea perfect zâmbetul poate fi un proces, dar este posibil cu pașii și îndrumările potrivite. Iată cinci pași generali care te pot ajuta să te apropii de zâmbetul tău ideal: Consultați-vă cu un medic stomatologic: Programați o consultație cu un medic stomatologic pentru a discuta despre obiectivele dvs. de zâmbet și orice îngrijorări pe care le puteți avea. Ele vă pot ajuta să determinați cele mai bune opțiuni de tratament pentru nevoile dumneavoastră individuale și vă pot ghida prin proces. Elaborați un plan de tratament: colaborați cu medicul dumneavoastră stomatologic pentru a dezvolta un plan de tratament personalizat care să abordeze preocupările și obiectivele dvs. specifice dentare. Aceasta poate include proceduri precum albirea dinților, ortodonția sau stomatologia estetică. Respectați o igienă orală adecvată: Menținerea unor obiceiuri adecvate de igienă orală, cum ar fi periajul și folosirea aței dentare în mod regulat, vă poate ajuta să vă mențineți dinții sănătoși și să preveniți problemele dentare. Acest lucru poate ajuta, de asemenea, la asigurarea succesului și longevității oricăror tratamente dentare pe care le primiți. Participați la controale regulate: controalele stomatologice regulate sunt importante pentru menținerea sănătății orale bune și pentru detectarea eventualelor probleme de la început. Mențineți un stil de viață sănătos: un stil de viață sănătos poate contribui la un zâmbet sănătos. Aceasta include o dietă echilibrată, evitarea produselor din tutun și limitarea alimentelor și băuturilor zaharoase sau acide. Amintiți-vă că atingerea perfect zâmbetul poate necesita timp și răbdare, dar cu pașii potriviți și îndrumarea unui profesionist dentar, este posibil să obțineți un zâmbet care este atât atractiv, cât și sănătos. Lema Dentara Clinica Turcia Pentru un Zambet Perfect Alegerea Lema Dentara Clinica Turcia potrivite este importantă pentru obținerea unui zâmbet perfect. Iată câțiva factori de care trebuie să luați în considerare atunci când alegeți o clinică pentru tratamente cosmetice dentare: Calificări și experiență: Căutați o clinică cu stomatologi care au pregătire și experiență vastă în stomatologie estetică și care sunt licențiați și acreditați de organizațiile profesionale corespunzătoare. Tehnologie și echipamente: o clinică care utilizează cea mai recentă tehnologie și echipament poate ajuta la asigurarea faptului că tratamentul dumneavoastră este efectuat în siguranță, eficient și eficient. Reputație și recenzii: Citiți recenzii online și solicitați recomandări de la prieteni și familie pentru a vă face o idee despre reputația clinicii și despre calitatea îngrijirii oferite. Serviciu clienți: o clinică care apreciază serviciul pentru clienți și oferă un mediu primitor și confortabil vă poate ajuta să vă relaxați în timpul tratamentului.

Opțiuni de tratament: Luați în considerare gama de opțiuni de tratament oferite de clinică, inclusiv albirea dinților, fațete, aparat dentar și Invisalign, pentru a vă asigura că vă pot oferi tratamentele de care aveți nevoie pentru a obține zâmbetul perfect. Cercetându-ți cu atenție opțiunile și alegând o Lema Dentara Clinica Turcia care să corespundă nevoilor tale, te poți simți încrezător că ești pe mâini bune și pe drumul tău spre obținerea zâmbetului perfect pe care l-ai dorit dintotdeauna.

[spiritual123]

Rudolf Steiner

Ga-4 – Filosofia libertății

Rezumat

#FilosofiaLibertatii #RudolfSteiner #Antroposofia #Антропософия #Anthroposophy #Anthroposophie

ȘTIINȚA LIBERTĂȚII

VI. INDIVIDUALITATEA OMENEASCĂ

Steiner explorează complexitatea relației dintre individ și lume în contextul percepției și reprezentării. El argumentează că dificultatea în explicarea reprezentărilor nu rezidă în faptul că noi nu suntem obiectele exterioare, ci în felul în care percepem și interpretăm aceste obiecte. Steiner subliniază că, deși suntem separați fizic de obiectele exterioare, facem parte din aceeași lume universală. Prin percepție și gândire, stabilim o legătură între noi și obiectele din jurul nostru.

Steiner contestă ideea că percepțiile noastre sunt subiective și depind doar de organele noastre senzoriale. El explică că percepția este un rezultat al interacțiunii dintre subiect și obiect, mediată de gândire. Reprezentările noastre despre obiecte sunt noțiuni individualizate, care apar din percepțiile și intuițiile noastre. Aceste reprezentări formează baza experiențelor noastre și ne permit să recunoaștem și să clasificăm obiectele din lume.

Steiner evidențiază importanța sentimentelor în viața noastră, arătând că ele ne individualizează și ne permit să ne raportăm personal la lume. Sentimentele conferă noțiunilor o viață concretă și ne fac să trăim ca ființe individuale, nu doar ca parte a unui întreg universal. Gândirea și simțirea corespund naturii duale a ființei umane: gândirea ne conectează cu cosmosul, iar simțirea ne aduce în intimitatea ființei noastre.

Steiner afirmă că viața noastră este un echilibru între existența noastră individuală și participarea la fenomenele universale. Adevărata individualitate se manifestă prin ridicarea sentimentelor la nivelul idealurilor universale, combinând percepțiile și noțiunile cu trăirile personale pentru a forma o experiență bogată și completă a realității.

ȘTIINȚA LIBERTĂȚII

VII. EXISTĂ LIMITE ALE CUNOAȘTERII?

Autorul explorează modul în care cunoașterea reconciliază dualitatea percepție-gândire pentru a explica realitatea. El argumentează că realitatea totală se prezintă inițial ca o dualitate între percepție și gândire, dar cunoașterea unifică aceste două elemente într-o unitate coerentă. Steiner numește această filozofie monism, opunând-o dualismului, ce presupune existența a două lumi distincte. El critică dualismul pentru separarea artificială a realității în domenii distincte și pentru dificultatea de a explica legăturile dintre percepție și realitatea „în sine”.

Steiner susține că dualismul creează un contrast artificial între percepție și „lucrurile în sine”, așa cum a propus Kant, și consideră că această abordare este eronată. El argumentează că percepțiile noastre sunt determinate de subiectivitatea noastră, dar gândirea poate depăși această izolare și poate plasa percepțiile în contextul universal. Cunoașterea este un proces subiectiv și individual, iar limitele cunoașterii nu sunt generale, ci depind de circumstanțele particulare ale percepției și gândirii. Dualismul, în opinia lui Steiner, nu poate explica în mod adecvat realitatea, deoarece se bazează pe noțiuni lipsite de conținut concret.

În contrast, monismul afirmă că toate elementele necesare pentru explicarea fenomenelor lumii trebuie să fie găsite în cadrul acestei lumi. Obstacolele în cunoaștere sunt temporare și pot fi depășite prin progresul percepției și gândirii. Steiner critică realismul naiv pentru credința sa că doar percepțiile sensibile sunt reale și pentru tendința de a extrapola această credință la niveluri superioare de abstractizare, cum ar fi forțele invizibile sau Ființa Divină.

Steiner susține că cunoașterea nu are limite fundamentale, ci doar limitări temporare datorate circumstanțelor particulare ale percepției și gândirii. Monismul oferă o abordare unitară și coerentă a realității, depășind fragmentarea artificială introdusă de dualism.

Monismul susține că realitatea poate fi înțeleasă prin unirea percepției și a noțiunilor, fără a fi nevoie de alte principii. În viziunea monistă, lumea percepțiilor este doar jumătate din realitate, completată de lumea noțiunilor. Realistul metafizic critică acest punct de vedere, argumentând că alte inteligențe, cu organizări diferite, ar percepe realitatea altfel. Monistul răspunde că pentru el contează doar percepțiile și noțiunile umane.

Monismul afirmă că subiectul uman, prin gândire, restabilește legătura dintre obiecte, legătură întreruptă de percepție. Pentru ființe cu organizări diferite, această legătură s-ar restabili altfel. Problema limitelor cunoașterii este specifică realiștilor naivi și metafizici, care consideră că realitatea exterioară este absolută și independentă de subiect.

Realismul metafizic se confruntă cu dificultatea de a explica asemănarea percepțiilor între diferiți subiecți umani. Monismul susține că această asemănare se datorează faptului că percepțiile sunt determinate de subiect, dar restabilite prin gândire. Realismul metafizic modern se bazează pe concluzii inductive din percepții, considerând că astfel poate determina caracteristicile realității obiective.

Observarea nepărtinitoare a percepției și a noțiunii este influențată de descoperirile științelor naturii. Extinderea percepțiilor umane, prin adăugarea altor simțuri, ar oferi o imagine diferită a realității. Cu toate acestea, percepțiile trebuie întotdeauna să fie integrate și înțelese prin gândire pentru a oferi o cunoaștere completă.

Monismul subliniază că fiecare percepție oferă doar o parte a realității, iar gândirea completează această imagine. Concepția realistă metafizică, conform căreia realitatea obiectivă este absolută și cognoscibilă prin metode inductive, este considerată limitată. Monismul, în schimb, se concentrează pe relația dintre percepție și noțiune pentru a înțelege realitatea în profunzime.

Monismul propune că realitatea nu poate fi separată de percepția și noțiunile subiective, iar cunoașterea adevărată este obținută prin integrarea gândirii în procesul percepției.

[conumarius]

Concentrarea pe Detaliile Efemere: Instrument Noopoetic de Cunoaștere Obiectivă a Realității

Noopoetica, ca instrument de explorare a realității într-un mod subiectiv și inovator, încurajează concentrarea asupra detaliilor efemere ale experienței umane. Acest instrument pune accentul pe aspectele trecătoare, dar semnificative, ale vieții, oferind astfel o perspectivă mai adâncă asupra realității. Iată câteva aspecte specifice ale acestui instrument: Observația atentă a Momentelor…

[dininimapentrumine]

Strigă către Domnul

Încercările, durerile, suferințele și bolile, fac parte din viață. Trecem prin necaz, avem parte de suferință pentru că suntem oameni.Este cel mai simplu răspuns la eterna întrebare “De ce?”Dacă vom încerca să răspundem la acestă întrebare, raspunsul va fi unul subiectiv, dat de circumstanțe, experiențele personale, consider că încercarea mea de a găsi răspuns, nu mă scapă de SUFERINȚĂ!Cea mai…

[nicolae]

Caracterele tainice ale genezei

Petru Ababii Email: petruababii47@gmail.com s. Bolohani, r. Orhei, Republica Moldova The mysterious characters of the genesis In this article there is an investigation of the philosophical assessments of the notions of Real and Reality through those that unravel them and those that bind them as constituent components in essential deciphering by what they have as levels of Reality and Real as well as of the possibilities or impossibility of human knowledge to tain their essences and way of being. It gives a misguided definition to the areas of resistance and nonresistance between the levels of Reality and their new imprints in the parallel world of Reality and their connections with Plank's constant. The conclusion of these investigations as well as the scheme of the Real, that is, of the Reality inscribed in the absolute abstarct, are brought. Finally, a deductive interpretation of the conclusions is made.   Odată cu descoperirea de către Plank a fizicii cuantice  s-a născut ideea delimitării aspectelor fizice şi a celor cuantice ale Realului. Spun Realului şi nu Realităţii, pentru că aceste două noţiuni exprimă două înţelesuri diferite. Realul şi Realitatea înainte de toate sunt două categorii filozofice, şi numai apoi modalităţi de interpretare a conceptelor despre existenţă şi inexistenţă, determinate de capacităţile de percepţie ale omului. Din ele face parte şi o astfel de capacitate ce nu are nevoie de dovezi evidente ale existenţei obiectelor asupra cărora se aplică posibilităţile ei de sesizare numită intuiţie. Ea îi şopteşte omului că există o lume paralelă lumii pe care el o recepţionează cotidian în mod evident. Tocmai acest lucru îi permite să definitiveze categoriile filozofice ale Realului şi Realităţii ca situaţii ce-l interesează în aspect gnoseologic. Aşadar, Realul reprezintă ceea ce este sesizat (perceput) în mod direct împreună cu ceea ce nu este sesizat direct de către om. Iar Realitatea este numai aceea ce se supune percepţiei sale în mod obiectiv, şi este sesizat ca atare. Această posibilitate a departajării noţiunilor în cauză vine din ideea dovedită  teoretic de către fizicianul  Plank, că nu tot poate fi cunoscut de către om. Şi într-adevăr, omul este doar o părticică minusculă din Univers în capacitatea de cunoaştere a căruia este greu de crezut că ar încape toată plinătatea lui, astfel încât acesta să fie descifrat până la capăt. Legile fizicii cuantice sunt total diferite faţă de cele ale fizicii mecanice. În ea criteriul de bază a fenomenologiei stărilor care o compun nu funcţionează - acela care explică legătura dintre cauză şi efect – efect şi cauză. În această lume aparte stările sunt independente una de alta, alcătuind o constantă ce nu produce nici o determinare, situaţie în care lipsesc factorii  prezenţi între cauză şi efect în fizica clasică (mecanică). Stările în fizica cuantică rămân neschimbate odată ce nu se influenţează reciproc. De aceea ele nu se supun fenomenului devenirii, fiind nişte categorii veşnice fără origine, dar şi fără finalitate. Astfel, chiar înainte ca Plank să descopere teoria cuantică nenumărate semne indirecte ale Realităţii au sugerat omului că poate să facă o diferenţiere a lumii fizice de cea intuită  presupusă a exista paralel cu cea mecanică, respectiv să determine în felul acesta existenţa în structura Universului a unui nivel cunoscut şi a unuia necunoscut. Ulterior existenţa celei de-a doua lumi a fost dovedită încât putem constata că Realul şi nu Realitatea are ca să le numim numai condiţionat două niveluri (niveluri de Real) şi nu de Realitate: 1) nivelul cuantic al Realului şi 2) nivelul mecanic al Realului, corespunzător nivelul cuantic (subiectiv adică abstract pentru percepţia directă a omului) a-l Universului şi nivelul mecanic (evident adică obiectiv) – Realitatea. Deci, lumea cuantică este o lume abstractă (subiectivă), iar lumea mecanică este o lume obiectivă. Constantele lumii cuantice nu se influenţează una pe alta, pe când în lumea mecanică a Realităţii variaţia stărilor ei este determinată de fenomenologia  principiului interacţiunii cauză – efect. Se naşte întrebarea: dar între lumea cuantică şi cea mecanică există această interacţiune? Dacă Realul este alcătuit din două niveluri; cel cuantic şi cel mecanic, independenţa celui cuantic faţă de cel mecanic, fiind dovedită de Plank, atunci ele sunt niveluri paralele. În acelaşi timp însăşi paralelismul ca noţiune şi concept filozofic indică existenţa a două niveluri simultane care se ţin împreună deşi separat, adică ştiutoare unul de altul - fapt ce presupune existenţa totuşi a ceva care le face să se recunoască în atare situaţie, căci ele fac parte din Real ca întreg. Atunci, ce (cine) favorizează atare situaţie de conlucrare dintre două niveluri de Real diferite, existenţa totuşi a unei interacţiuni sau lipsa ei? Bineânţeles că lipsa ei deoarece în caz contrar definitivarea lor ca diferenţe n-ar fi posibilă. Faptul îl putem concepe doar numai dacă dăm noţiunii de abstract închipuirea unei lumi paralele incifrată în mod efemer în lumea mecanică ca amprentă a acesteia,  lipsită însă de mobilitatea ei, mobilitate care le şi ţine paralel, adică ştiutoare una de alta. Atare fapt constituie o situaţie constantă şi unică care  pare a fi constanta lui Plank – o interpretare a ei în contextul şi sensul respectiv. O putem închipui  ca pe o imagine a unui obiect într-o oglindă, care deşi se mişcă odată cu mişcarea obiectului rămâne în sine neschimbată sinestătător, şi doar copie (simulează) schimbarea obiectului aflat în mişcare. Ori, tocmai această mobilitate a amprentei paralelă cu obiectul mecanic, rămasă însă neschimbată sinestătător şi determină paralelismul dintre cele două niveluri de Real, el constituind în principiu constanta lui Plank. În acelaşi timp odată ce Realul se înregistrează prin cele două niveluri paralele înseamnă că acel ceva ce le face existenţa cunoscută (necunoscută) ca un tot întreg este această constantă. Constanta ”h” a lui Plank nu este diferită de zero, ci egală cu zero. Ea face ca între cele două lumi să nu existe nici o interdependenţă, anulând factorii care supun elementele lor alcătuitoare legii relativităţii a lui Einştein. Acesta este fenomenul care determină diferenţierea în primordial a ceea ce numim elementele Universului în două lumi paralele prin care El îşi recunoaşte existenţa ca atare. Determinismul lor se supune unei legi universale ce stă la temelia existenţei în general. Ea se bazează pe ideea de absolut - origine a tuturor posibilităţilor care prin realizare devin posibilităţi necesare ce-şi  recunosc  imaginile produsului lor  în  oglinda care pentru fiecare este amprenta  lor abstractă. Astfel legea concretă este un rezultat a-l unei origini primordiale a tuturor posibilităţilor  din care se naşte cel puţin una necesară prin care ea îşi  manifestă acţiunea. Atare posibilitate necesară este în alt mod faţă de ceea din ce  s-a născut. Alt modul este obiectivizarea originii, a ideii în primordial. Originea există de la sine prin sine în mod independent. Este tocmai ceia ce numim în alt racursiu constanta lui Plank exprimată prin paralelismul celor două lumi: obiective şi subiective.  Acestea sunt dovezile logice care ne spun că Realul are numai două niveluri numite astfel deocamdată. Ajungem la concluzia, că  noţiunea de nivel indică neapărat existenţa a cel puţin a celui de-al doilea între care nu există nici o legătură interactivă ele fiind paralele. Atare lucru însă nu se poate spune despre Realitate, între elementele căreia există legături interactive. De aceea Realitatea are structuri care între ele nu sunt paralele, ci legate prin factori de legătură interactivi - mecanici. Ori, însăşi Realitatea face parte ca element de structură din Real (constanta „h” a lui Plank egală cu zero  explică în întregime de ce Realul este alcătuit din două deocamdată  Niveluri - vezi mai sus). Acest lucru se întâmplă din cauza că în cadrul Realităţii toţi factorii alcătuitori (structurile organizate) schimbători nu au un element constant la care să se raporteze, ci se raportează unul la altul, din care motiv între ei se stabileşte o situaţie de interacţiune ce determină normele legii relativităţii a lui Einştein. Legea relativităţii nu permite omului să cunoască un singur adevăr în cadrul Realităţii, pentru că ele toate sunt relative. Se întâmplă acest lucru, deoarece  sunt schimbătoare însăşi structurile mobile pe care se sprijină. Tocmai existenţa mai multor adevăruri relative ale Realităţii indică că dincolo de acestea trebuie să existe amprenta lor (opusul) – alt modul - adevărul absolut (adevărul constant). Căci, dacă atare Lege ar fi valabilă şi pentru fizica cuantică, atunci aceasta ar face parte din categoria Realităţii, iar Realul s-ar prăbuşi - totul fiind accesibil cunoaşterii umane. Sunt tocmai argumentele care îl impun pe om să înţeleagă că nu totul îi este în putere să perceapă. Tocmai acest lucru reprezintă reversul abstract a-l cunoaşterii - un alt aspect a-l constantei „h” egală c zero a lui Plank. Nu poate fi nimic mai abstract decât aţi imagina mărimea celor două niveluri paralele ale Realului.  Pentru a ne o imagina este nevoie  să ne închipuim câte structuri ar putea include Realitatea de numărul cărora să depindă mărimea şi în consecinţă reversul abstract a-l ei. Existenţa a două lumi paralele presupune obligatoriu aşezarea lor faţă în faţă aşa cum faţă în faţă cu imaginea lui din oglindă se găseşte un om. De aceea oricare factor din lumea Realităţii îşi are echivalentul său abstract (opus) în lumea (cuantică). Aceste două paralele se găsesc faţă în faţă pentru că prin definiţie paralelismul indică aflarea lor simultană într-o zonă în care este posibilă cunoaşterea reciprocă. Dacă facem abstracţie de orice condiţionare contextuală, atunci putem spune, că liniile paralele prin definiţie sunt infinite fapt ce face ca şi lumile închipuite pe care le formează trebuie să fie şi ele paralele. Dimensiunile spaţiale ale punctelor (structurilor) care le formează sunt limitate în exterior, dar nelimitate în interior (profunzime). Căci, dacă nu ar fi limitate în exterior atunci liniile (lumile) s-ar suprapune una peste alta departajarea lor fiind imposibilă - lucru ce ar răsturna concepţia de bază a noţiunii de paralelism. Ori, tocmai faptul că ele sunt infinite în profunzime determină paralelismul lor împreună cu faptul că ele sunt limitate în exterior. Însăşi ideea că una dintre liniile (lumile) paralele reprezintă oglinda celei de-a doua o constatăm din însăşi definiţia paralelismului. Şi întradevăr, cum ar fi una dintre lumi paralelă cu alta dacă acestea nu s-ar avea în zona de cunoaştere reciprocă? Căci, tocmai acest lucru ne permite să afirmăm prin analogie că lumea cuantică reprezintă subiectul (amprenta abstractă) a lumii mecanice care reprezintă obiectul. Datorită amprentei în care-şi recunoaşte imaginea lumea mecanică se ştie ca atare, dar nu şi viceversa deoarece ea este în consecinţă, adică relativă,  adevărurile căreia  nu-şi găsesc identificarea în ipostazele celorlalte adevăruri relative ale ei, în virtutea faptului că ele sunt toate schimbătoare. Luând în consideraţie aceste lucruri, deci putem spune cu certitudine că spaţiul în care se întind aceste două planuri (lumi) este determinat de paralelismul lor, el împărţindu-se în două -  unul paralel faţă de celălalt: spaţiul mecanic (fizic) şi spaţiul cuantic (abstract).  Spaţiul fizic este tridimensional: lungime, lăţime, înălţime. Reieşind din definiţia paralelismului se poate concluziona că între cele două lumi paralele există o zonă de adiacenţă asupra căreia dimensiunile fizice ale Realităţii nu se răsfrâng, căci ar fi contrar semnificaţiei conceptului de paralelism.  Faptul ca atare ne indică că planul ca şi linia de altfel poate fi numai tridimensional în care una dintre dimensiuni - lăţimea este limitată în direcţia celui de-al doilea plan paralel, şi poate fi nelimitată în sensul opus acestuia. Numai astfel paralelismul celor două planuri nu poate fi afectat. Această condiţie face ca „punctele” (figurile) care formează liniile planurilor paralele ale celor două lumi să aibă o formă diferită de cea rotundă. Suma unei infinităţi de puncte care formează o linie nu poate fi egală cu zero, căci dacă ar fi astfel atunci existenţa liniei ca atare ar fi imposibilă.  Prin urmare mărimea unui punct infinit de mic nu poate fi şi ea egală cu zero deoarece prin analogie  şi existenţa punctului nu ar fi posibilă. De aceea punctul chiar şi infinit de mic prin urmare va avea dimensiuni. Ni le putem închipui asemenea dimensiunilor infinit de mici  ale constantei „h” a lui Plank. O astfel de linie o vom considera abstractă şi ea nu poate fi altceva decât amprenta liniei fizice. Deci, prin infinit ne putem imagina un ceva cu dimensiuni care nu mai suferă modificări. În acest infinit de mic se sfârşeşte lăţimea liniei fizice îndreptată spre lumea cuantică (linia abstractă , planul abstract - vezi mai sus). Ori, linia fizică ca şi punctele din care este alcătuită  au dimensiuni însă schimbătoare spre deosebire de punctul (linia) abstractă infinit de mică însă cu dimensiuni constante. Prin urmare un punct de pe linia fizică odată ce are lăţime va avea şi  lungime şi înălţime care la fel vor fi infinit de mici, adică egale ca mărime cu constanta lui Plank, acolo unde acestea vor deveni neschimbătoare. Astfel se face că punctul fizic din lumea mecanică îşi are analogul său dimensional (fără dimensiuni cu înţeles  că are dimensiuni infinit de mici, adică constante) în lumea cuantică (abstractă). Şi deci dacă dimensiunile infinit de mici dar schimbătoare ale punctului (planului) se identifică cu dimensiunile constante (neschimbate) ale amprentelor lor abstracte (neschimbate în sens că ele de sinestătător nu se schimbă fără schimbarea punctelor şi liniilor din lumea fizică – vezi mai sus)  înseamnă că ele sunt identice cu aceste amprente ale constantei, adică se suprapun, înscriindu-se una în alta corespunzător în orice instantaneu de timp pe care-l formează prin organizare sau dezorganizare. Ne putem astfel închipui  că constanta lui Plank este în primordial, fiind totodată originea a ceea ce creşte din ea prin modificare numai în două direcţii spre exterior, cu vectori opuşi direcţiei interiorului constantei. În felul acesta în interior nu mai este unde, dar în exterior este de unde. Nu este unde deoarece cel puţin una dintre dimensiuni aici se limitează, aceasta fiind lăţimea, pe când celelalte două sunt nelimitate în toate direcţiile. Astfel linia este dimensională cu trei dimensiuni, adică volumetrică.  Deci punctul (vezi mai sus) constituie arealul spaţial cel mai limitat posibil în care materia se are în forma ei structurată cea mai simplă. Se ajunge la concluzia că şi planul alcătuit dintr-o singură linie va avea o construcţie volumetrică însă mult mai complexă. Prin urmare nu se poate vorbi despre plan în sensul clasic a-l noţiunii aşa cum nu se poate vorbi despre linie în sensul ei clasic. Concluzia e că Realitatea nu este compusă din linii sau planuri, ci din structuri spaţiale complexe, demonstrând astfel ceea ce am  afirmat mai sus şi anume, că numai Realul este alcătuit din două planuri (deocamdată să le zicem planuri şi vom vedea de ce numai deocamdată). Căci, dacă adunăm toate structurile Realităţii, atunci ni le putem imagina  formând toate împreună un plan, mai bine zis o lume - planul Realităţii care are amprenta lui paralelă – cel de-al doilea  plan a-l Realului - planul (lumea)  cuantic (cuantică). Cărămida de structură cea mai mică a Realităţii va avea dimensiunile diferite de dimensiunile infinit de mici ale constantei lui Plank (vezi mai sus), însă întotdeauna mai mici decât dimensiunile volumetrice ale oricărei linii ale lui în afară de aceea care este alcătuită de chiar această cărămidă de structură cea mai simplă a Realităţii care este punctul fizic şi el volumetric. Atare cărămidă structurală ca unitate de măsură a planului (lumii) Realităţii constituie primul nivel de Realitate. Toate celelalte niveluri care cresc din ea (vezi mai sus)  vor fi diferite şi mult mai complexe decât cel de început. Prin urmare pentru Realitate avem de a face cu niveluri de Realitate şi nu cu planuri ale Realităţii. Nivelurile de Realitate sunt structurile Ei diferite una de alta. Astfel deducem că cărămida de structură primordială a Realităţii are trei dimensiuni două dintre care lungimea şi înălţimea pot fi infinite în toate direcţiile iar cea de-a treia - lăţimea, fiind finită numai într-o direcţie  în cealaltă putând fi la fel infinită. Dacă originea are dimensiuni, atunci ele vor fi toate egale între ele din cauza  că sunt constante   (vezi mai sus). Linia închipuită care leagă capetele acestor dimensiuni formează o sferă  infinit de mică şi nu o emisferă, tocmai datorită faptului că dimensiunile nu se schimbă. Mărimea constantă a dimensiunilor care determină sfera fiind constante imprimă e la fel o mărime constantă. Începând cu cărămida de structură care este punctul fizic, dimensiunile Realităţii încep să se schimbe spre exterior şi nu spre interior. Cărămida de structură născută din origine cu dimensiuni mai mari decât a sferei constante ce cresc în toate direcţiile, în afară celei ce duce spre origine,  va avea la fel formă sferică care va îmbrăca sfera originii. De aceea punctul fizic este mai mare în dimensiuni decât constanta originii însă cu cele trei dimensiuni aflate într-o schimbare neregulată,  din care motiv sfera alcătuită de el va avea o formă şi ea neregulată dimensiunile interioare ale căreia sunt continuări ale diametrelor cu mărime constantă a sferei originii. Astfel ia naştere cea mai simplă structură a Realităţii - primul nivel a-l Ei.  Concluzia potrivit căreia schimbarea mărimii razelor sferei ce creşte este neregulată se bazează pe faptul că Realitatea se înregistrează ca o infinitate de forme existenţiale diferenţiate ce alcătuiesc diferite structurii de Realitate între care există o legătură directă, ele fiind prelungiri ale razelor sferelor cărămizilor  alcătuitoare ale Ei. De aceea suprafeţele emisferei nu vor fi regulate, ci ondulatorii (neregulate). Vom observa că dimensiunile liniilor structurale ale sferei originii se vor repeta de n +1 împărţit la n  în mărimea liniilor structurale ale sferelor  nivelurilor de Realitate. Este de presupus că o astfel de schimbare este continuă pe cât se poate de considerat acest lucru pentru semnificaţia structurilor Realităţii şi nu pentru nivelurile de Realitate pe care le formează acestea. Pentru nivelurile de Realitate această schimbare se face prin salturi, deoarece ele reprezintă încununarea efectelor schimbătoare a nenumărate structuri funcţionale, care concentrându-se alcătuiesc formaţiuni calitative radicale noi - de etapă. De fapt observăm că fiecare structură a nivelurilor de Realitate îşi are amprenta  în al n+1 împărţit la n  mărime a constantei originii repetată în liniile volumetrice care o formează, iar fiecare nivel de Realitate în al n+1 repetări întregi ale mărimilor constante ale originii. Astfel originea, adică mărimile ei constante transcendentează  nivelurile de Realitate prin mijlocirea structurilor lor. Atare fenomen poartă denumirea de fenomenul transcendenţei. În acastă stare originea se are ca atare, transmiţându-se lumii fizice - Realităţii. Numai între nivelurile de Realitate există zone de non rezistenţă care şi constituie amprenta în absolut a lor, între structurile acestora însă fiind o legătură directă continuă, amprentele în relativ ale cărora sunt constituite din mărimile n+1 împărţit la n  ale dimensiunilor originii, care astfel devin în lumea mecanică schimbătoare.   În acest fel fiecare nivel de Realitate îşi are amprenta înscrisă în zonele de non rezistenţă dintre ele (n+1), iar structurile din care sunt alcătuite sunt înscrise în chiar elementele structurale ce le formează (liniile volumetrice care sunt dimensiunile origini n+1 împărţit la n). Read the full article

[leontiucmarius]

Dana Budeanu, despre Rudel Obreja: ”El nu a murit, a fost omorât!”

Dana Budeanu a vorbit în emisiunea Subiectiv de la Antena 3 CNN despre moartea lui Rudel Obreja. Aceasta este de părere că fostul pugilist nu a murit, ci a fost omorât.

[bartholomaus]

Iata cateva pareri de pe un forum fb cu care sunt de acord si care reprezinta si opinia mea fata de scrierile dlui Boia (mai vechi si mai noi). Le pun ca raspuns si completare la comentariile de mai jos:

" De fapt L. Boia numai un pic a scormonit istoria propagandistica, si iata ce se intampla. Daca se apuca si traducea textele din cartile internationale trei sferturi din populatie faceau infarct. Nu stiu cat timp o sa mai reziste si o sa fie predata istoria falsa si mincinoasa, dar sper ca si multumita lui Boia, nu prea mult timp. Eu cred ca romanii au dreptul de a cunoaste istoria lor proprie adevarata, sa nu fie tratati ca niste copii, sa nu fie mintiti si ametiti de niste sarlatani. Minciunile nu au nimic comun cu sentimentul national sanatos. Patriotismul nu inseamna sa traiesti intr-o lume falsa si mincinoasa, sa fi manipulat, sa urasti tot ce este diferit de tine, sa accepti diferenta si multiculturalismul, etc.

Istoria adevarata nu este o oda care lauda maretele realizari ale unui popor.Contine si evenimente neplacute,dar adevarate.Care este istoria Romaniei pe care o invata englezii,francezii, nemtii? Cred ca am avea mari surprize.

Un popor pana nu isi clarifica istoria, abandonand "legendele" si "miturile", nu isi cunoaste identitatea! Desigur procedura e dureroasa!

Istoria reală trebuie scrisă chiar dacă doare.... destul am fost robii istoriilor scrise în funcție de regimul politic aflat la putere!" ---- Pot sa va garantez ca cei care comenteaza anti Boia, habar nu au istorie medievala. Cei care se simt jigniti de parerile acestui istoric sunt niste oameni care tin cu dintii la niste principii care n-au nici o treaba cu istoria ci cu nationalismul (eufemistic numite popor, demnitate, mandrie...). Pop si Cazacu sunt niste istorici de mana a 2-a cu succes la nivelul amatorilor de istorie tocmai datorita discursului anacronic de nationalist, preluat parca direct din epoca lui Ceasca. In breasla din ce semnale am primit nu-s considerati seriosi, tocmai fiindca sunt dependenti de numeroase clisee nationalist-propagandistice de care nu se pot desprinde...Din fericire Boia a aruncat samanta...In viitor din ce in cei mai multi istorici vor avea curajul sa "fluiere in biserica" si sa discute subiecte "tabu" . Deja a venit vremea in care istoria se va scrie corect si sincer fara teama de a jigni "demnitatea nationala". O istorie comună a tuturor neamurilor care au trait pe aceste pamanturi alaturi de români. O istorie in care elevii vor asocia Alba Iulia nu doar cu Mihai Viteazu si regele Ferdinand ci si cu Sigismund Báthory, Ștefan Bocskay, Gabriel Bethlen, Gheorghe Rákóczi, Mihai Apafi....Asta este istorie, s-a intamplat, ea este cunoscuta si nu o sa o poti ascunde la nesfarsit doar asa, ca nu iti convine... --- E o parere, desigur, bazata pe ce am citit mai sus, dar cine are informatii istorice si arheologice serioase si suficiente, ajunge la un grad de intelegere care face ca orice patima nationalista sa nu-si mai aiba rost. Daca ai aceste informatii (care se aduna in timp, in mult timp) si tot ai patimi nationaliste, inseamna ca ori nu ai inteles aceste informatii si nu le-ai procesat corect, ori esti fanatic. Si atunci n-ar trebui sa-ti dai parerea ca pasionat de istorie fiindca vei fi vesnic subiectiv, orice argument ai primi. 🙂 -- Pana cand romanii nu vor renunta la nationalisme, obsesii despre continuitate si unitate, până când nu vor renunţa la studierea istoriei strict a acestui teritoriu - scoţându-l din contextul internaţional şi strict la istoria românilor şi ignorarea celorlalte naţiuni şi religii, nimeni nu va baga în seama istoriografia româneascaă

[paginadepsihologie]

Mirosul banilor este subiectiv, asociat cu putere și succes. Iluziile olfactive și materialele lor influențează percepția bogăției și valorii.

[anoceanofbeauty]

Numai Sfânta Liturghie mai ține lumea

"Numai Sfânta Liturghie mai ține lumea"  Arsenie Boca

Liturghia este o succesiune de momente “Cu Pace Domnului sa ne rugam”. Ce ar insemna sa facem efectiv ce spune textul, sa dam semnficatia reala cuvintelor ceea ce cel mai probabil credicniosii faceau pe vremea Sf Parinti cand a fost creata liturghia. Pace interioara are nevoie conform neurostiintelor sa fie aprofundata minim 5 optim 20 de minute pentru a se crea efectele nu in ultimul rand asupra fiziologiei. Unul dintre aceste efecte este coerenta EEG care este de fapt o impreuna slujire a neuronilor mei in templul trupului meu. Coerenta care sporeste cu fiecare nou membru al comunitatii care observa sau aprofundeaza starea de liniste interioara. Numai in coerenta suntem cu adevarat impreuna, coerenta este catalizator al starii impreuna.

"La coerenta materia capata uimitoare proprietati ondulatorii", spune fizica, deci materia se pneumatizeaza, se spiritualizeaza. Se face trecerea de la discret la continuum.

Prigogine, fizicianul de Nobel, spune despre sistemele coerente: "Sistemul se comporta atunci ca un întreg, ca si cum ar fi amplasamentul fortelor cu raza mare de actiune." Nu conteaza distantele care sunt intre credinciosi si intre Biserici ca nucleatii de coerenta noi ii vom simti pe celalalt ca pe aproapele nostru.

Este ceea ce se numeste entanglement care este doar o fateta a starii de coerenta. Fiti impratisate milioane devine o realitate vie a momentului Sarutul Pacii. Acesta nu mai este un element simbolic ci devine rodul transfigurarii fizice prin pace interioara si coerenta/entanglement a intregii comunitati.

Si probabil ca nu linistea interioara este coerenta ci coerenta, armonia sincronizarii unui mare numar de neuroni o percepem subiectiv ca liniste, pace, armonie. Posibil ca momentul sarutului pacii sa nu fie o simbilistica ci el a fost intrdus in Sf Liturghie pentru ca Sf Parinti simteau real entanglementul cu ceilalti crestini cu care erau impreuna in liturghie, Sarutul Pacii era doar consecinta si pecetea aceste trairi a unitatii.

Momentul Prefacerii si Impartsirea cu Sf Trup devine doar o confirmare a unei stari interioare transfigurate, pneumatizate.

Experimente urmate de studii au fost facute cu grupuri de creare a coerentei de pana la 7000 de persoane. Experimentele au fost realizate utilizand tehnica MT si au dat rezultate care demonstreaza mentinerea tendintelor pozitive in societate prin coerenta si acestea au fost subliniate de 40 de studii stiintifice specifice care fac parte dintr-un corpus de peste 800 de studii. Multi considera ca aceste studii sunt despre o tehnica cu originea intr-o alta cultura dar ele sunt despre o tehnica definita tot de aceste studii ca o stare de ODIHNA similara somnului dar constienta.

Dar experimentul propus de arhitectura liturgica ar putea fi unic in lumea deoarece ar putea implica grupuri de crearea coerentei de sute de milioane de participanti. Rezultatele pot fi nebanuite, toate profetiile s-ar putea implini intr-o sibguta zi.

Ar putea Liturghia Pacii astfel abordata sa salveze lumea noastra si fizic nu numai spiritual?

Da pentru ca nu este nevoie de implicare intregii populatii planetare: “In sistemele coerente, sa zicem laserii, elementele de coerenta din sistem au o influenta care este direct proportionala cu numarul lor la patrat, pe cand elementele incoerente au o influenta proportionala doar cu numarul lor." Hagelin  

Acest experiment ar putea aduce Imparatia lui Dumnezeu pe pamant deoarece sistemele coerente pot genera tranzitii de faza spre stari de functionare mai organizata a intregului sistem. Toate elementele pozitive care cartcerizeza starea de pace interioara a unei parti a sistemului ar fi exprimate in intreg sistemul.

Nu trebuie decat sa facem ce spunem si sute de milioane de oameni ar trebui sa poata intelege asta. La limita 2 miliarde de oameni ar putea intelege si participa la acet experiment care este despre pace interioara ca centru al invataturii crestine.

[spiritual123]

Rudolf Steiner

GA-3

ADEVĂR ŞI ŞTIINȚĂ

Prolog la o „Filosofie a libertății”

Rezumat

#RudolfSteiner #Antroposofia #Антропософия #Anthroposophy #Anthroposophie

V: CUNOAŞTERE ŞI REALITATE

Rudolf Steiner, în textul "Adevăr și Știință", discută despre natura cunoașterii și realității în contextul formării și organizării imagini noastre despre lume. El explorează ideea că cunoașterea implică separarea conceptuală a lumii date în vederea înțelegerii ei, dar și necesitatea unei sinteze ulterioare pentru a restabili unitatea pierdută. Prin gândire, el argumentează că noi formăm conexiuni între diversele părți ale lumii și că aceasta este esențială pentru obținerea cunoașterii autentice. Steiner subliniază că gândirea nu produce conținutul lumii, ci doar descoperă și organizează relațiile deja existente în lumea dată, astfel încât să le facă inteligibile și sistematice. Astfel, cunoașterea devine actul de a aduce împreună părți disparate ale realității pentru a forma o imagine completă și coezivă a lumii.

VI: TEORIA CUNOAŞTERII FĂRĂ PREMISĂ ŞI DOCTRINA ŞTIINȚEI LA FICHTE

Steiner începe prin a sublinia că ideea de cunoaștere este inerentă conștiinței umane, iar ego-ul uman se angajează într-o activitate liberă pentru a uni percepțiile interioare și exterioare. În contrast cu viziunea lui Fichte, care pune accentul pe libertatea absolută a Eului în instituirea propriei sale existențe, Steiner argumentează că cunoașterea umană este o activitate de unire care derivă din separarea inițială a ideii și realității date în conștiință. El critica viziunea lui Fichte pentru că nu definește suficient natura cunoașterii, lăsând neclară relația dintre activitatea Eului și conținutul realității externe. Steiner susține că auto-observația este crucială pentru înțelegerea activității Eului în construirea cunoașterii și critică limitările abordării lui Fichte în această privință.

VII: CONSIDERAȚIE FINALĂ EPISTEMOLOGICĂ

Rudolf Steiner discută despre teoria cunoașterii ca știința semnificației tuturor cunoștințelor umane și importanța ei în formarea unei concepții despre lume. El subliniază că doar prin teoria cunoașterii putem înțelege corect raportul dintre conținutul diferitelor științe și lumea în ansamblul său. Steiner argumentează că cunoașterea pozitivă este dobândită prin intermediul diferitelor domenii de cunoaștere, iar valoarea acesteia în raport cu realitatea este elucidată prin teoria cunoașterii.

El critică unilateralitatea în gândire, care apare atunci când cercetarea se concentrează doar asupra obiectelor individuale ale cunoașterii în loc să examineze însuși procesul de cunoaștere. Steiner propune o abordare care depășește dogmatismul și idealismul subiectiv prin integrarea gândirii ca mijloc esențial al cunoașterii, argumentând că "lucrul în sine" și "Eul" trebuie înțelese prin gândire și raporturile lor.

În concluzie, Steiner afirmă că teoria sa a cunoașterii unifică empirismul și raționalismul într-o perspectivă superioară, justificând ambii în lumina abordării sale epistemologice. El compară și contrastează perspectiva sa cu cea a lui A. E. Biedermann, remarcând asemănările și diferențele, argumentând că abordarea sa se diferențiază prin focusul pe procesul de cunoaștere în sine, în detrimentul metafizicii.

Această teză a cunoașterii conform lui Steiner susține că orice controversă între concepțiile despre lume provine din ignorarea naturii actului de cunoaștere în sine, considerându-l esențial pentru o înțelegere corectă a realității.

[conumarius]

Reprezentarea Ambiguității Existente: Instrument Noopoetic de Cunoaștere Obiectivă a Realității

Noopoetica, ca instrument de explorare a realității într-un mod subiectiv și inovator, pune accentul pe reprezentarea ambiguității existente în experiența umană. Acest instrument încurajează poetul să abordeze și să ilustreze ambiguitatea în toate formele sale, oferind astfel o imagine autentică și nuanțată a realității. Iată câteva aspecte specifice ale acestui instrument: Limba Ambiguă și…