#situația

[fishyfishyfish0258]

[tl;dr vent despre politică, experiența mea ca persoană queer și toate cele, sorry :[ ]

e un chin sa trăiești ca persoană queer acu' când sunt alegerile că numai chestii homofobe aud și parcă nu mai scap. mă simt ca o oaie neagră pentru ceva ce n-am ales și n-am cu cine vorbi că aparent toți oamenii cu care intru în contact sunt homofobi într-un fel sau altul.

în țara asta încă se mai folosește gay ca insultă (cel puțin aia a fost experiența mea de gimnaziu și liceu) până la ăia care se plâng de lgbt pe facebook (că ai mei dau BLANĂ PE TELEFONUL LOR) că hĂĂ hĂĂ bărBAȚi îN fUStE hĂĂ hĂă.

nici nu-s impresionat, că educația cam... scârțâie aici. dacă nu ești violent și/sau nu ești vreo fițoasă, ești mâncat de viu și ești bătaia de joc al clasei (zic din experiență). nu te învață empatia, cum e să fii minoritate, toate cele. oricine-i diferit trebuie să prioriteze să iasă cu cât mai puține sechele posibil.

cam aproape toți din viața mea sunt homofobi și trebuie să înghit toate mizeriile doar ca să nu mă dau de gol. (nu mi-am făcut coming-out-ul și nici nu vreau pentru siguranța mea considerând cum e totul și sunt 100% sigură că nu voi fi acceptată). aud tot timpul de la cunoscuți cum existența persoanelor queer (și, indirect, existența mea) e anormală, păcat, ș.a.

și aia doare, ști? să fii țapul ispășitor și în școală, și-n societate pentru ceva ce n-ai ales. că societatea asta urăște oamenii ca mine atât de mult încât votează cu un dus-cu-pluta doar ca să scape de noi. singura oară când pot fi eu, așa autentic, e când sunt singur. nu cunosc alți oameni queer români cu care să le pot spune of-ul meu și începe încet-încet să mă apese.

încerc să mă țin tare că poate va fi ceva și pentru mine într-o zi. încă doare. dar e ceva.

[manmadejoyswithinmycomprehension]

I'll provide a translation at the end of this post. This is strictly about politics.

Sunt perfect conștientă de absența aproape totală a comunității de români de pe această aplicație dar mă simt nevoită să îmi afirm și aici prezența. După renumărarea voturilor și (din nefericire) câștigul trandafirilor la parlamentare, vreau să aduc aminte celor ce pot vota că trebuie să o facă - și să aduc aminte celor din diaspora să se informeze mai bine cu privire la situația țării din care au plecat nu de voie, mai degrabă de nevoie. Nu o să vă spun concret "Alegeți candidatul X", dar o să vă indic candidatul favorabil. Nu bun, ci favorabil. Cineva care nu e atât de dat pe partea dreaptă încât ajunge și în partea stângă. Cineva care nu susține cu tărie că un legionar antisemit ar trebui comemorat cu pomeni de care nu au avut parte nici adevăratele personalități ale României care ne-au reprezentat pe plan internațional atât de frumos. Doar pentru că e nou, nu înseamnă că e și bun.

I'm aware of the nearly complete absence of the romanian community on this app, but I feel the need to make my presence known on here as well. After the recounting of the votes and the (unfortunate) win of the roses (political party) I'd like to remind those who have the right to vote to do it - and to remind those who emigrated to inform themselves more regarding the situation in the country they left not because it was a want, more so because it was a need. I will not explicitly tell you to "vote for candidate X," but I will redirect you towards a favorable candidate. Not good, favorable. Someone who isn't so far right they're touching left. Someone who doesn't advertise so strongly that an antisemitic legionary man should be commemorated with alms that weren't organized for even the most important personalities of Romania that represented us so beautifully worldwide. Just because it's new it doesn't mean it's good.

[inabusire]

"Vei spune că asta e viață

Și eu voi spune că asta nu e viață"

Că libertatea e un simulacru, că interacțiunile sunt lipsite de substanță, de viață, de trăire autentică. Sunt impresionant de plicticoase. Că mi-am trăit tinerețea privind cum oamenii sunt tot mai sugrumați, mai stinși și mai șterși, că sunt perfect în regulă cu această docilitate, că se prefac revoltați și contra, dar dansează pe aceeași melodie; că revolta lor susține și echilibrează situația, că e chiar benefică. Că suntem ca niște miei pregătiți de tăiere: îndestulați și ignoranți. Mergem și noi cu valul, după ei. N-ai decât să-ți trăiești vremurile și poate să-ncerci din când în când să crâcnești, să comentezi inofensiv.

[mrnevermindevermind]

“să simți cum pulsez după mișcările șoldurilor tale…”

Se întoarce la mine, aplecându-se în față, împingându-și fesele și mai puternic în poala mea, în timp ce-mi plimbam mâna pe spatele ei, se uită la mine și zâmbește zicând:

-Situația tocmai a devenit puțin cam dificilă, nu-i așa?

-Atunci iubesc dificilul…

O cuprin de talie, o întorc cu genunchii pe fotoliul unde fusesem pus la colț de către ea, trag lenjeria de dantelă jos, privind cum pielea i se făcea de găină, și încep masajul plăcerii, până simt că nu mai rezistă nici ea și începe să își împingă fundul spre mine, puțin insistent.

Ii bag o mana in par, ajung in fata ei, vad cum vrea sa guste si nu sta pe ganduri, ma aplec peste ea si continui sa ii plesnesc fundul si sa masez tardiv zona unde urma să-mi ard toate gândurile si sa-mi uit toate problemele.

Simt cum trage tot ce e mai ascuns in mine si ii privesc chipul si ochii care spun ca nu se va termina prea repede ceea ce tocmai am inceput, privirea peste rama ochelarilor ma face sa pulsez incat si ea reactioneaza la pulsațiile create chiar de catre ea…

Îi spun, fara sa mai pot astepta in timp ce o ridic usor cu mana inca in parul ei, asezandu-ma din nou pe fotoliu

-Ana, pune-ma putin la respect…vreau sa fii o profesoara severa si eu un elev obraznic…

To be continued…

[nebunulcusentimente]

Viața îți dă niște situații și îți arată că ar trebui să schimbi ceva, dar ție îți este frică și te ții cu toți dinții de situația respectivă. Dacă tu nu îi dai drumul, te face viața să-i dai drumul, și nu în termenii tăi, ci în termenii ei.

@nebunulcusentimente

[suntaiciblog]

Tu când ți-ai spus ultima oară „mulțumesc”? Dar „bravo”? Când ți-ai spus ultima dată „mulțumesc că încă continui”, „mulțumesc că ai făcut tot ce ai putut astăzi”, „bravo că ai făcut astăzi un progres, indiferent de cât de mic ar putea părea”, „bravo că te-ai descurcat în situația asta nouă și ai învățat ceva folositor din ea”, „bravo că și azi încerci, indiferent de cât de greu ți-e”?

Chiar dacă acum, la început, n-o să le spui neapărat din suflet și o să ai o urmă de dubiu, totuși încearcă și începe să-și vorbești într-un mod mai diferit, mai cald, și ai să vezi cum or să te răsplătească atât corpul, cât și mintea.

[galatiul-e-un-oras-de-basm]

Cum mie îmi place să retrăiesc momentele din viața mea povestind și altora, m-am hotărât să scriu aici una din evenimente.

Totul s-a întâmplat în ziua cea mare de Paști când am fost toți ocupați de pregătirea bucatelor tradiționale: ouă roșii (cu și fără stickere), cozonaci la greu, pască, miel de 200 de lei că de ce nu? Las' să fie acolo 😭 și bineînțeles nelipsitele sarmale.

Toate astea se întâmplau la prietenul meu acasă, unde era mare forfotă și agitație ca să ajungă mamă-sa la biserică cu cel mai fain coș din sat. Barbate-miu a fost pus în situația de a face acest coș. Însă, cu specificațiile de rigoare de la mamă-sa, să nu cumva să pună ouă cu stickere pentru că urmau să fie duse la biserică. Săracul nu l-a dus mult capul: a smuls niște buruieni cu flori (păpădie băi tată) și iarbă, le-a așezat mai "fensi" cu ouă, niște felii de cozonac și toate cele. De altfel un coș drăguț.

Când se apropie ora de plecare spre biserică, mamă-sa era țiplă, eu și ceilalți cam șifonați după o zi întreagă de făcut mâncare. Baticul, coșul făcut de ficiorsu' și lumânările erau accesoriile importante. Noi am plecat. Ajunși acolo, am așteptat să înceapă slujba de Înviere. Totul frumos, am luat lumină și mai apoi preotul ne-a făcut semn să intrăm în biserică (prima slujbă s-a ținut afară). Intrăm ca turmele în casa Domnului și mă așez în spatele soacrei și al prietenului. Observ că soacra se schimbă la față (crezând că îi este rău), apucă un ou cu sticker din coș și începe în șoaptă:

- " Ce ți-am zis eu, băi, căscatule?" (și duce oul și-l crapă de fruntea lui) și continuă:

- Să vezi ce pumni în gură îți iei că mă faci să înjur în biserică. Cum să-mi bagi tu ouă cu draci pe ei?

Iar el, nedumerit și ciufut îi răspunde:

- Da' șî-i domnule că sunt și alea ouă, dă-le-n mă-sa.

Eu, cu lumânarea în mână, cu lacrimi de râs, fără aer, savurez ultimul moment din acea seară:

- "Ieși afară și du-te în cimitir și aprinde-i lu' bunictu' o lumânare până nu îți crăp celelal- IEȘî mai răpidi!"

[knowitall-ro]

Being in your 20s

Nici nu știu dacă mai folosește cineva tumblr în prezent, eu una nu l-am folosit de ani de zile. Aveam 15, poate 16 ani când postam aici și mă simțeam bine - mă simțeam înțeleasă.

Acum am 22 de ani. It fucking sucks. Vreau să fac o carieră din ceea ce îmi place - dar nici măcar la internship-uri nu mă vrea nici dracu. Nu știu cum să gestionez situația, nu știu cum să mă mai împart să le fac pe toate. Am un job de rahat cu un salariu și mai de rahat.

Nu mai suport. Nu mai pot. Simt că tot ce fac, fac degeaba. Nimic nu are sens. Simt că viața asta nu are sens. Trăiesc ca să plătesc facturi. La 22 de ani, deja mi-a ajuns. Sincer, am ajuns în punctul în care vreau să treacă un tren peste mine. Nu pot să fac nimic, nu pot să am nimic din ce-mi doresc, nici măcar nu pot să strâng niște bani ca să ies din casă din când în când.

Chirie, facturi, mâncare. Am 22 de ani și abia supraviețuiesc.

[confesiunianonime]

Încep sa simt ca o durere de cap gândul ca ma întorc seara acasă la iubitul meu, întrebându-ma “Oare azi ce îmi mai reproșează?”. Nu zic ca n-as greși uneori, dar a devenit obositoare situația. La începutul relației radiam de fericire, acum am o față atât de întunecată…

#confesiunianonime

[p-l-u-t-o-n-i-s]

Noiembrie, 2023

Heal!

Ce clișeic! Toată lumea vorbește despre această vindecare, Huh? Toată lumea pare să știe ce trebuie sa faci, cum trebuie sa faci și tot bullshit-ul ăsta... când ei de fapt nu știu. Cum te simți de fapt după ce te vindeci? Care sunt sentimentele ce te încearcă cel mai des? Ei bine... Eu pot spune din experiență că după ce te vindeci, ești trist! Te simți singur, al nimănui, nimic nu mai e la fel față de cum era altă dată când erai vindecat/ă.

Totul e diferit și e normal! E un nou inceput, cunoști oameni noi, te dezvolți, evoluezi, îți dai seama că de fapt aveai nevoie de acea cicatrice pentru a te propulsa cu câțiva pași înainte față de unde erai.

Și cel mai frumos e când redescoperi oamenii, când realizezi că standardele tale au crescut, că îți dorești mai mult decât distracție și copilărie. Îți dorești stabilitate, îți dorești să nu mai pierzi timp, sa te dedici cuiva întru-totul și să știi că și acea persoană se va dedica în egală măsură ție.

Îți rămâne să speri. Sa speri că vei atinge ceea ce îți dorești. Că cineva îți va atinge standardele și că se va apropia de tot ce vrei tu de la viață.

Nu mai știi să vorbești cu alți oameni, tot ce faci e stângaci, tot ce spui parcă nu are sens... și totuși speri... speri că va duce situația în direcția pe care o vrei și că va ieși totul cum visezi.

Te știam de ceva vreme...

Știam ce faci, ce haine porți,

Știam că ai avut probleme

Ca tot de rău-ți pica la cărți.

Stiam că merge totul bine

Că ești voioasă, fericită

Și mă uitam cu jind la tine

Chiar de-am aflat că ești rănită!

Purtam oca de ceva vreme.

Te admiram, visând lucid

Găseam in lacrimi și blesteme

Pe al tău nume strălucind.

A fost ușor de controlat,

Eu pentru tine nu eram.

Nu m-am oprit din admirat

Vedeam o "tu", mereu pe geam.

Apoi, de când te-am reîntâlnit,

Ceva parcă s-a rupt în mine!

Cum te-am văzut gingaș zâmbind,

Am zis că ceva nu-i de bine!

Și-ai fost acolo. Tu erai!

Râvnita pată de culoare!

Un chip prea blând, cum vezi in rai,

De-ntrece razele de soare.

Și am căzut, n-am rezistat!

Plăpând, deși solid din fire...

M-am dus cu capul secerat

Precum un miel către jertfire.

Și oare cine-ar fi putut,

Sa stea drept stană-n fața ta?

Să nu cadă-ntr-un hău abrupt

Sărind direct către a uita?

Tu nu mi-ai fost, nici n-aveai cum!

Eu am tânjit, naiv din fire,

Cu inima-mi făcută scrum

Priveam cum alții-ajung la tine.

Și-a venit ziua când sunt aici,

Te-am revăzut, ardeam de dor!

Trag un rucsac umplut de frici,

Dacă tânjesc prea arzător?

Curaj nu am să-ți zic ceva,

Mă las ghidat de cântul mării

Și sper că-ți va șopti cândva,

Că eu-ți sunt glasul alinării!

[bartholomaus]

O extrem de scurta si hiper simplificata istorie a religiilor - că iar începe un război religios.

Prima etapa : oamenii trăiau in triburi mici, vânau si culegeau fructe. Si-au imaginat mulți zei - care arătau ca animalele pe care le vânau. Si aveau un vraci șaman in trib care se ocupa cu temele astea si era si un fel de doctor, ii trata de boli.

A doua etapa : începe agricultura. Apar zeițe feminine care simobilizau fertilitatea (a pământului, similară cu uterul femeii) si multe povesti despre ciclurile naturii / agricole (renașterea, iadul si raiul etc). Dar tot cu mulți zei era, fiecare se ocupa de ceva din viața oamenilor.

A treia etapa : apar societății mai avansate.

- Prima in actualul Iran (Mesopotamia). Si apare primul Dumnezeu unic - in Zoroastrism (1500-1200 îCh). Si următoarele concepte cheie : un singur Dumnezeu care a creat Universul, binele contra răului, ingeri si Diavoli, ziua judecății de apoi, așteptarea unui Mesia salvator.

- evreii ajung in Babilon (unde erau persanii care credeau in zoroastru) si preiau cam toate temele astea in Biblia Evreiasca (Tanakh, care include mare parte din Vechiul Testament). Asta s-a întâmplat gradual între 1000 îCh si 200 îCh

- Biblia creștina e scrisă in perioada 50-200 dCh. E o completare fata de vechiul testament - practic spune ca Iisus era Mesia din cartea precedentă. Si - ca sa convertească cât mai mulți care credeau in mulți zei - au inventat “Sfinții” ca sa te poți ruga la mulți, îți alegi tu pe cine placi. S-a răspândit in imperiul roman pentru ca era o societate avansată atunci.

- Islamul e scris in 600 si ceva. Nu spune ca Mohamed e fiul domnului dar e tot un fel de Mesia. E o versiune adaptata pentru arabii de atunci (recunoaște Dumnezeul evreilor si creștinilor, Ba chiar si pe Iisus ca profet).

- după religia creștina se sparge in câteva sub-categorii dar diferențele sunt super-minore. in anul 1000 si ceva ortodoxia se separa de catolicism (pentru ca Constantinopole devenise mai puternic si bogat decât Roma, după caderea imperiului roman de vest). Si in 1517 Luther lansează protestantismul (ca reacție contra bisericii din Roma - pentru ca era boom economic, se descoperise America, si nordul Europei devenea așa bogat si nu avea de ce sa accepte sa ramana sub sud).

Si aicea suntem. Evoluție reala zero de peste 500 de ani in vest, de peste 1000 de ani in estul europei / ortodoxie, de peste 1400 de ani la musulmani.

Problema e ca societatea a cam evoluat in sutele astea de ani. Ar fi nevoie de un update ceva. Care nu poate veni pentru ca bisericile sunt atât de bogate si puternice. Si atunci e haos - lumea sau se duce in negurile trecutului sau merge la psihologi, numerologi, crede in reptilieni, extratereștri, energii dacice si pământ plat. Ca par mai rezonabile chestiile astea decât texte atât de vechi. >>Pe scurt ca sa Simplific la maxim - cam tot ce credem toti creștini musulmani evrei - e ce a scris Zoroastru acum 3000 de ani in actualul Iran. Adaptările sunt absolut minore - se schimba personajele si decorul si costumele cam atât. Devine complex dacă includem in poveste si Asia depărtată. Schimburile culturale erau foarte reduse acum 2000-3000 de ani deci acolo evoluția a fost separată. Oamenii marea masa are nevoie de așa ceva, e important pentru menținerea speranței unei vieți de apoi si niște reguli comune de conviețuire. Va recomand cartea asta sa vedeți câte “Evoluții” a avut conceptul de Dumnezeu in textele sfinte. Sunt nu știu câte versiuni fiecare făcută de aia in funcție de situația lor economică / politica / militară etc. Sunt nu știu câți “Dumnezeu” in funcție de ce vroiau sau își imaginau oamenii atunci. (Karen Amstrong, A history of God)

Eu am o mare problema cu religiile organizate si cu cărțile “sfinte”. Va zic sincer. Chit ca NU sunt ateu.

Dar totuși in Bib_lie Dumnezeu s-a enervat si a om-or-ât sau aproape pe toată lumea (potopul) sau orase intregi (sodoma si gomora). Dar ne iubește ! Dar - dacă cumva nu ești perfect si nu respecti fix tot ce scrie in carte - te condamna la o eternitate de stat in lavă în iad. Dar ne iubeste. Mda.

In Co_ran tot așa - il cearta pe Mohamed ca i-a lăsat in pace pe niște prizonieri de război si ca nu i-a om-o-rât pe toti. Si mai zice acolo ca dacă Luptătorii au sclave sau prizoniere de război, pot sa le facă orice ca sa înțelegeți voi, le dă voie. negru pe alb. Dar e bun, tolerant, iubitor de oameni. Sigur ca da.

Astea sunt cărți scrise DE OAMENI. Ok? De oameni. Nu de Dumnezeu. Cuvinte pe niste foi. Scrise de unii cu stiloul sau ce aveau. Acum enorm de mult timp, in timpuri TOTAL diferite de azi.

[10000thoughtsaboutyou]

,,Niciodată nu ne vom da seama cât de înghețați suntem pana când cineva ajunge să ne topească gheața interioară. ‘’

Într-o noapte târzie, gerul fiind la conducere deja de ceva vreme, urma să înceapă o poveste. Ce tip de poveste încă nu știu sigur, însă cert este că la final, principiile și perspectivele se vor schimba. Revenind la vreme, puteai simți răceala până în măduva oaselor și uneori chiar mă întrebam, de ce nu aș putea suporta frigul de-afară din moment ce sunt deja obișnuită cu aceiași temperatură în suflet de o perioadă considerabilă? Sau cel puțin așa eram…

Am învățat de-a lungul timpului o lecție inevitabilă. Destul de important în dezvoltare ca și ființă umană este să ajungi în punctul de a-ți recunoaște sentimentele, să încerci să le înfrumusețezi astfel devenind constructive și să nu uiți vreodată să le evidențiezi. De ce aleg să spun asta? Căci o perioadă bună de timp am tins să cred că sentimentul de vulnerabilitate al unei persoane nu ,,trăiește’’ constant, la fel ca și un ciclu uman, se naște, dar ajunge să piară la un moment dat. Asta până să simt chiar pe pielea mea cum nicidecum nu s-a sfiit să apară la momentul oportun, de parcă ar fi așteptat să renască precum pasărea Pheonix din propria cenușă, cu forțe mult mai mari chiar, pentru a-mi da o lecție de neuitat. Și așa s-a întâmplat… Am învățat că atunci când doi poli opuși se întâlnesc, catastrofele tind să apară din ce în ce mai des, din ce în ce mai puternice. Așa a fost și când l-am întâlnit pe el, într-un mod neașteptat, dar sigur. Sigur fiind căci am înțeles de fapt, că noi doi eram meniți să ne întâlnim cumva în lumea asta pentru a ne învăța reciproc niște lecții pe care nu le puteam învăța cu altcineva. Tocmai atunci urma să realizez că sentimentul vulnerabilitatii doar a fost undeva adânc ascuns în sufletul meu, probabil într-o cutiuță prăfuită, iar cheița fiind aruncată în marele câmp energetic.

Pentru început, atunci când doi oameni diferiți se întâlnesc, cel mai adesea apar discuții contradictorii, însă cum ar trebui gestionată situația atunci când niciunul dintre ei nu s-ar lăsa mai prejos unul față de celălalt? De parcă s-ar întâlni două elemente: apă și foc, iar la final tot nu ar ajunge la un decret de pace, însă în cazul nostru fiind al pământului și al focului. Cunoscându-mă pe mine și desigur , cunoscându-mi principiile, nu aveam de gând vreodată să permit să mă simt inferioară unui bărbat, iar faptul că el nu a ales cea mai ușoară cale, cea de a ieși din acest demo al unui joc ce nici măcar nu începuse, a fost convocarea perfectă a unui război al orgoliilor despre care nu aveam nici cea mai vagă idee cum se va desfășura.

Din prima secundă când privirea noastră s-a întâlnit, corpul mea a fost cuprins de mici șocuri electrice ce m-au parcurs din cap până în vârful degetelor de la picioare. În momentul ăla mi-am dat seama că avea ceva diferit în el. Și am avut dreptate. În timp ce minutele treceau, nu ezita să mă surprindă prin diferite moduri și să reușească să mă pună pe jar în același timp cu răspunsurile lui poate mult prea încrezătoare. Mereu am tins să cred că o persoană ajunge să te atragă cu adevărat prin inteligența pe care o denotă, ca mai apoi prin aspect, și totuși, a fost prima dată când am experimentat cu adevărat asta. Ironic sau nu, faptul că deși eram diferiți din multe puncte de vedere, în unele situații chiar ne asemănam foarte mult, de parcă ne reflectam unul pe altul. În schimb, tonul său atât de calm de care abuza , mă enerva la culme și totuși nu arăta pic de emoție. Cum poți numi sentimentul de nervozitate în contrastul poate mult prea perfect cu calmitatea? O mixtură a sentimentelor nebunească, de necrezut, însă foarte rar posibilă. 

[ispeakofficial]

EXPLOATAREA PRIN MUNCĂ

Organizația internațională pentru muncă definește exploatarea prin muncă astfel:

"Orice tip de muncă sau servicii care sunt pretinse de la orice persoană sub amenințarea cu orice fel de pedeapsă și pentru care persoana respectivă nu s-a oferit în mod voluntar."

Exista o mulțime de sectore în care oamenii sunt supuși muncii forțate, printre care amintim: agricultura, procesarea și împachetarea alimentelor, construcții, depozite și logistica, prestări de servicii și catering, fabricație.

De obicei oferta de lucru este irezistibilă. Salariul este foarte mare, nu se solicită calificare sau nu este în condițiile obligatorii, se promit asigurări de sănătate, asigurarea locuinței, respectarea condițiilor de sănătate și securitate în muncă.

Principalele tari destinație ale traficului pentru exploatarea prin muncă sunt: Italia, Cehia, Spania, Italia Grecia.

Vârsta vulnerabila la traficul prin muncă este cuprinsa între 26-40 de ani. 82% din victime sunt de sex masculin, dintre care 98% adulți, iar 62% provin din mediu rural.

Nu întotdeauna muncitorii exploatați sunt conștienți de situația în care se afla, crezând că este vorba despre ghinion sau despre "un șef mai rău".

Sfaturi despre cum să te ferești pentru a nu cădea în plasa traficanților.

• Ai mare grijă la anunțuri. Acestea sunt de obicei prea bune pentru a fi adevărate.

• Cerințele legate de post sunt mult prea vagi.

• Durata procesului de recrutare este mult prea rapidă.

• Majoritatea joburilor neadevărate se întâlnesc în mediul online.

View this post on Instagram

A post shared by E.C.L.E.R (@ispeak_official1)

[curierul]

Știți că fratele vostru nu mă minte niciodată, cum scap din situația asta, cine vine cu cea mai bună rezolvare?

[artificii-in-ceata]

Artificii în ceață

Capitolul 1

Urări de bine

Ce fel de om se exprimă așa? Cine spune așa ceva cu scopul de a încuraja, cu atât mai mult cu scopul de a folosi anecdota într-o invitație? Ce este în neregulă cu acești oameni? Nu încalcă asta vreo normă de etică a muncii?

Acestea erau doar câteva dintre întrebările pe care și le punea Laurențiu în urma celei mai recente conversații cu una dintre colegele de muncă, Mădălina. Ea era contabila șefului, iar șeful nu era nimeni altul decât fratele său. Lăsând de o parte filonul evident, anume posibilitatea nepotismului, Laurențiu se gândea mai degrabă că cei doi conspiră pentru un anumit scop. Atunci, cât de legitimă era și firma asta?... Dar de ce îi judeca într-atât? La urma urmei, au fost suficient de amabili să-l invite la masa de Crăciun. Iată, exact acest lucru era cel mai suspect. Era el acum deodată angajatul preferat al șefului - pentru ce? Da, era sigur pe propriul talent și propriile abilități de programare, dar nu era vreun geniu. Atât i-ar mai trebui, să se găsească într-un scandal internațional cu hacking, se gândea în sinea lui. Dar probabil nu despre asta era vorba, nici pe departe.

Șeful era foarte apropiat de vârsta lui, și generalmente un om foarte extrovertit, care părea a fi prieten cu fiecare om cu care făcea cunoștință. Mădălina era exact opusul fratelui său, la acest capitol, dar până la momentul de față se împrietenise cu Laurențiu, și cei doi se înțelegeau bine. Totuși, nu suficient de bine cât să-l invite la masa de Crăciun... Nu aveau destule rude de invitat, trebuia să aducă și un străin care s-a angajat la firma lor cu mai puțin de jumătate de an în urmă? El, ce e drept, nu avea cu cine să stea de Crăciun. Nu-și mai vizitase părinții deloc de cinci ani de zile, acesta fiind al șaselea. De aceea, nici nu ținea sărbătorea, negăsindu-i vreun scop, în absența simbolisticii religioase și în absența familiei. Oare de aceea...? Nu ar fi trebuit să dezvăluie absolut nimic despre viața sa personală: totul poate fi folosit împotriva lui, și chiar a fost deja folosit. O, dar de ce "împotrivă"? Este un gest frumos pe care l-au făcut pentru el! Sau oare simplul fapt de a fi cunoscut de alți oameni i se părea în sine o ofensă? Evită să se gândească la felul în care se raporta la singurătate și reveni la situația prezentă. Poate i se păruse ciudat și felul în care a fost transmisă invitația. Totuși, putea spune că acesta era precis felul în care cineva ca Mădălina s-ar fi exprimat.

Când a întâlnit-o pentru prima oară, a găsit-o foarte intimidantă; și-a dat seama ulterior că ea încerca să pară astfel înadins. Era mereu serioasă și cu un aer puternic de mister, iar când ceva nu-i mergea pe plac, putea fi chiar impunătoare. Totuși, el reuși, mai târziu, s-o vadă și într-o ipostază mai relaxată; se întâlneau deseori în pauza de fumat. Își amintea și acum prima lor astfel de întâlnire: doar pentru a face conversație, el îi spuse că nu se aștepta să fie fumătoare, lucru care a ofensat-o. Răspunsul ei i s-a părut bizar, anume că nu fumatul este principalul mod prin care se relaxează, ci că are și hobby-uri.

Au fost într-adevăr, și alte lucruri care l-au surprins când a văzut-o de aproape pentru prima oară, dar pe care nu le-a mai menționat cu voce tare, spre exemplu faptul că unghiile îi erau date cu ojă neagră. Ea l-a provocat să ghicească ce stil de muzică ascultă, ceea ce inițial îi păruse lui Laurențiu o remarcă ironică vis-à-vis de prejudecățile lui. Se pare că o spusese în serios, sau, se gândea el ca și când ar fi sperat să fie cazul, încerca să flirteze cu el. I-a răspuns cât de bine a putut, ghicind chiar corect, și a descoperit că aveau diverse trupe care le plăceau amândurora. Apoi, cei doi au discutat în continuare despre acestea și alte interese comune. Atunci a văzut-o pentru prima dată zâmbind sincer, ceea ce îi lumină ochii căprui, încercănați, iar el simți că, preț de o clipă, au reușit să se înțeleagă dincolo de cuvinte.

De atunci s-au împrietenit și se înțelegeau bine, dar ea era, uneori, încă un mister pentru el, ca de exemplu astăzi. Ce fel de om spune așa ceva...? Mădălina, fără ca discuția să fi avut vreo legătură cu asta, îi spuse despre niște stastici privind suicidul, anume că rata acestuia crește considerabil în perioada sărbătorilor. În cuvintele ei, "nu mi-aș dori să faci parte din această statistică", după care urmă invitația. "Șocat" ar fi un cuvânt mult prea mic pentru a exprima ce a simțit în momentul când a auzit aceasta. Acceptă să vină la ei de Crăciun, dar acum se gândea din nou la spusele ei, și își făcea tot felul de scenarii. De unde ar ști ea dacă e sau nu depresiv? În cel mai rău caz îl spionează cineva, și plănuiesc să-l recruteze în cine știe ce cult. Asta ar fi ironia sorții, sau poate karma, dat fiind că abia reușise să plece de la părinții lui religioși cu câțiva ani în urmă. Dar de ce se gândea direct la așa ceva? Poate chiar a fost o remarcă bine intenționată din partea ei. La urma urmei, ea mereu se exprima ciudat. Cât despre cult, ar fi fost foarte puțin probabil, fiind și ea atee. De fapt, ea menționase că sărbătoresc împreună acest Crăciun într-un mod mai oficial la inițiativa surorii lor mai mari. De ce să nu accepte invitația? Decât să stea singur ca de obicei, mai bine să ia masa cu încă trei oameni. Chiar motivul din care se angajase în acest loc era ca să nu mai stea atât de izolat; așa îi recomandase și psihologul.

Își dădu seama de ce îl tulburase remarca ei atât de mult, dincolo de faptul că nu se cade în general să fie spus cu voce tare acest lucru. Presupunerea ei nu era una greșită, dar de unde și-a dat seama. Îi părea rău că a dezvăluit orice despre sine și își dorea să stea din nou ascuns pentru totdeauna. De ce să vadă alții în sufletul lui, mai ales când se străduise cu orice preț să nu și-l facă văzut? Oare ce spusese care să-l dea de gol? Faptul că a locuit singur aproape 6 ani de zile? Faptul că nu avea un grup de prieteni cu care să iasă în weekend? Felul în care se îmbrăca, genurile de muzică pe care le asculta? Avea și el cearcăne adânci dar nu venea la muncă cu ochii roșii de plâns sau vreun alt astfel de detaliu. Sau poate că era atât de obișnuit să vorbească într-un mod foarte negativist încât nu i se părea îngrijorător sau anormal ce spunea. Poate așa și ea.

Poate nu a căutat înadins să-i scormonească sufletul, cât a descoperit că în el suna același ecou. Poate vorbea din experiență. Da, remarca ei era tulburătoare, dar dacă și ea simțise nevoia să audă așa ceva la un moment dat, atunci avea sens de ce i-ar fi transmis și lui. Practic, sensul pe care îl intenționa era: "nu vreau să mori", sau, la modul și mai simplu: "îmi pasă de tine". Acest lucru i se părea cu totul înduioșător; cine poate fi lăsat rece de gândul că există cineva care se preocupă de el? Și nu numai, ci Mădălina îl invitase chiar să-i întâlnească familia. Se stresă puțin, gândindu-se că e cam devreme pentru așa ceva. Ar fi preferat să fie mai directă în exprimare, ca să știe cum să interpreteze tot ce spune.

Mădălina, în dreptul ei, abia acum și-a dat seama că practic îl invitase acasă pentru a face cunoștință cu familia ei, ceea ce o făcu foarte jenată, gândindu-se cum i-ar putea interpreta el gestul, dat fiind că nu era în mod oficial iubitul ei. De fapt, nu avea nicio confirmare că și lui îi place de ea, dincolo de interesele comune pe care le aveau. Se scuză prin faptul că nu ea a luat inițiativa să-l invite, ci Tiberiu, fratele ei. Acesta spusese că ar fi normal să-l invite, dat fiind că e cu totul singur în acest oraș, iar ea era de acord, dar considera prea devreme să facă acest pas. Tiberiu o tachină, spunându-i că nu toate invitațiile au conotația de cină romantică. Nu-i putea suferi bătaia de joc, și-i venea să-i dea un cot, dar se abținu, fiind sora lor de față. Continuă, totuși, să se gândească de atunci cum va fi mesajul ei primit de către Laurențiu; la urma urmei, suna ca o declarație de dragoste.

Când l-a întâlnit pentru prima oară, în acea pauză de țigară, se bucurase că a vrut să intre în discuție cu ea, dar își păstră atitudinea rece până ce simiți că testase apele suficient. Nu înțelesese de ce el a presupus că nu ar fuma, și se întreba ce primă impresie și-a făcut despre ea. Dorea să pară, în ochii tuturor, impozantă, iar lui voia să-i pară "cool", deoarece el așa i-a părut ei la prima vedere. Din fericire au găsit curând multe în comun. Se bucura că a găsit pe cineva ca ea, și nu numai în sensul mai superficial de a fi rocker, cum se spune, ci felul de a fi. Simțea cum și el încearcă să-și pună o anumită fațadă pentru a impresiona. Intui că ar fi de fapt mai timid decât pare, deci îl privi încurajator, parcă să-l convingă că nu este atât de intimidantă. Și el îi zâmbi; avea niște ochi verzi atât de frumoși și o privire sensibilă.

Își luară la revedere, iar el merse acasă cu motocicleta, ceea ce ea găsi, iarăși, a fi foarte "cool". De atunci s-au întâlnit aproape zilnic la muncă și au stat de vorbă despre tot felul de subiecte. El evita să spună prea multe din viața personală, și ea la fel. Nu putea risca să se expună... dacă el ar fi aflat ce fel era ea cu adevărat, ar fi fost dezamăgit. Observa că aveau din ce în ce mai multe în comun, ca de exemplu, un tatuaj la încheietura mâinii stângi identic, ceea ce i se păruse o coincidență prea mare pentru a fi ignorată. Îi veni în minte citatul din La răscruce de vânturi a lui Emily Brontë: "Nu ştiu din ce-s făcute sufletele, dar al meu şi-al lui sunt la fel".

Totuși, încă nu avea curajul să-i spună și lui acest lucru. Pe de o parte, se gândea că nu îi împărtășește sentimentele, mai ales dat fiind că se cunoșteau nu demult, dar mai ales deoarece se temea ca el să nu ascundă altceva sub fațada sa. La fel cum ea încerca să pară misterioasă, poate așa încerca și el. Poate nu era decât un alt "bad boy" care avea să-i frângă inima la un moment dat. Ambele opțiuni îi păreau insuportabile, și aceea de a fi din nou trădată de un bărbat pe care îl admirase la început, dar și aceea că el pur și simplu o considera prea ciudată pentru el. Se străduia să fie "normală". Oare l-a ofensat invitația ei de Crăciun? Deși nu ea a venit cu inițiativa să-l cheme la masă, mesajul era la fel de sincer. O fascina statistica și numerele în general, cum să nu scape câte vreouna din greșeală în conversație, mai ales dacă era relevantă? Într-adevăr, el menționase că nu a suferit matematica în liceu...

Nu, sigur a înțeles intenția la urma urmei. Erau amândoi niște oameni foarte singuri, iar ea îl invita acum să petreacă probabil cea mai izolată perioada a anului împreună. Se înțelegeau bine de fiecare dată când se întâlneau în pauzele de la muncă, sigur o să se înțeleagă bine și când o să fie la masă cu familia ei. Doar dacă nu cumva strică Tiberiu totul...

În următoarea duminică după-masă, la timpul cuvenit, Laurențiu și-a pus căștile, s-a așezat pe scaun și a aprins calculatorul, așteptând să se logheze și prietenul său, Andrii pe server. Curând, a văzut că era online și a început un apel video.

-Bună! Mamă, o zi în care nu porți un tricou negru? Și așa de patriot! Cu ce ocazie? Am crezut că ziua voastră națională era pe 1?

-Ba da, numai acum se sărbătoresc 25 de ani de la Revoluție! Am fost în centru să văd dacă se face vreo reprezentanție, apoi m-am întors acasă și am așteptat să vii. Bănuiesc că tu ai fost la biserică?

-Da, cu soră-mea și cu părinții, zâmbi larg spunând aceste cuvinte. A fost foarte frumos.

-Deci? spuse Laurențiu foarte încântat, știind ce vești urmează.

-Au finalizat în sfârșit toate documentele, ieri. Sunt în sfârșit parte a acestei familii, acum și în acte! A fost una dintre cele mai frumoase zile ale vieții mele, spuse, lăcrimând de bucurie. Stau de 6 ani de zile aici și pot spune cu mâna pe inimă că mi-am găsit locul aici.

-Mă bucur atât de mult pentru tine! Bine că se poate face așa ceva; nu știam că există posibilitatea de a fi adoptat, major fiind, înainte să-mi povestești tu despre situația ta.  Mă bucur foarte mult; mi-aș dori să te pot îmbrățișa prin ecran.

-Și eu, zise și făcu un gest cu brațele înspre ecran. Cum mai ești tu zilele astea?

-Vineri m-a invitat Mădălina să merg acasă la ei cu ocazia mesei de Crăciun.

-Ooo! făcu ochii mari și zâmbi. Era și cazul să mergeți la o întâlnire adevărată după ce vă știți de atâtea luni.

-Nu mai râde de mine! Eu chiar mă cam stresez de asta.

-De ce? Sigur o să fie bine.

-Îmi subestimezi abilitatea de a mă face de râs.

-Exagerezi! Lucrezi aici de 5 luni jumate și deja te-ai integrat suficient de bine cât să fii invitat la o cină de Crăciun la familia șefului. Te-ai împrietenit cu Mădălina și nu numai. Ai reușit deja să nu "te faci de râs" atâta timp.

-Nu am mai fost la o astfel de cină de aproape șase ani de zile. Și știi cât de mult am stat izolat... uneori mă simt ca un extraterestru...

-Nu zice așa! Uite, mie nu-mi pari deloc ciudat. Iată că nici acestor oameni nu, din moment ce te-au invitat. Deja le-ai făcut o impresie bună, trebuie numai să fii amabil și asta e tot.

-Mi-aș dori să am atitudinea ta pozitivă...

-O poți avea. Gândește-te la câte progrese ai făcut în acest an! Ai început să mai ieși din casă, te-ai dus la psiholog, ți-ai luat acest job, ai făcut mai multe cunoștințe...

-Te-am cunoscut pe tine, asta e cel mai important. Altfel nu aș fi putut face niciunul din celelalte lucruri, și îți sunt foarte recunoscător pentru asta.

-Nu am făcut nimic decât să-ți trimit acel mesaj de încurajare. Dar și eu mă bucur foarte mult că am făcut cunoștință.

-Mi-aș dori să ne vizităm față în față într-o zi.

-Asta chiar nu e partea grea! La urma urmei, stăm în țări învecinate!

-Da, am calculat la un moment dat și mi-ar lua vreo 6 ore să ajung dacă aș merge cu motocicleta.

-Să mă aștept la o surpriză? zâmbi el.

-Nu acum, o să fiu ocupat de Crăciun.

-Și eu, îți dai seama. E foarte multă mâncare de făcut.

-Atunci, dacă nu ne vedem până atunci, Crăciun fericit! Să ai o sărbătoare frumoasă în familie! spuse cu drag, bucurându-se din nou pentru el.

-Crăciun fericit! Și tu să ai o sărbătoare frumoasă alături de familia Mădălinei. Să mă ții la curent.

-Promit. Și să știi că am să am o atitudine pozitivă.

Și-au luat la revedere imediat după aceea. Laurențiu se gândea încă la conversația purtată, cât și la invitația la masa de Crăciun. Într-adevăr, multe s-au schimbat pentru el în doar un an. Poate viitorul chiar avea să meargă spre bine. Anul acesta, a încetat să fie cu totul singur, odată ce a început să vorbească cu Andrii. Poate ce urmează este să găsească pe cineva care chiar să-l înțeleagă, și, amintindu-și invitația, se gândi ca poate a găsit deja.

[suntaiciblog]

Nu știu cum să gestionez relația cu mama, dar am obosit să tot fiu eu părintele, iar ea copilul. Îmi promit zilnic că nu o voi mai sprijini financiar, dar eșuez, ea având un salariu suficient de bun pentru nevoile personale. Fiind o fire cheltuitoare, nici 10 lei nu îi rămâne pe lună. Îs la facultate de trei ani. În tot acest timp am luptat pentru bursa de performanță, am lucrat și m-am străduit să economisesc tare mult pentru școala de șoferi, respectiv o mașină. De la 18 ani mă întrețin singură. Deși conștientizează toate aceste lucruri, ea consideră că banii se fac ușor, fiind persoană cu handicap (psihic, doar) iar pensia respectivă o primește fără efort. Îs distrusă psihic. Îmi controlează viața continuu. Mă sună zilnic, chiar și în perioadele de sesiune, când tot ce fac e să mă zbat pentru note maxime. Acum când îs pe cale să-mi ating obiectivele menționate mai sus, mă simt constrânsă că pentru ea ar trebui să folosesc mașina. De anii buni, am ajuns să-i fiu și menajeră în casă. Îs multe de povestit, dar tind să cred că aceasta e o relație toxică. Aș dori să întrerup legătura cu ea, dar nu pot. E parcă singurul om pe care-l mai am și, de asemenea aș fi amenințată cu sinuciderea ei dacă aș abandona-o (acest lucru fiind pus de câteva ori în aplicare, dar pe motive diferite). Nu știu cum să mai gestionez situația aceasta. Tot ce pot scrie e că sunt obosită, cu mici probleme de sănătate care au apărut în urma acestor "stresori", cu pierderea de sine și a iubiri față de sine. Mă urăsc!

În primul rând aș vrea să îți sugerez să te interesezi la facultatea ta de un psiholog. Ar trebui să aveți unul, chiar cred că ți-ar prinde bine să discuți cu un specialist despre toate treburile astea. Iar mai apoi... cu un om de genul nu prea există o altă cale decât îndepărtarea. Pentru că, de schimbat, n-o să se schimbe în veac dacă nu conștientizează ce face și cât de mult te rănește. Știu că te doare, știu că ți-e greu, dar nici așa nu poți continua. Ai vreo rudă care să locuiască mai aproape de mama ta și care ar putea să o verifice din când în când să nu facă vreo prostie după ce te mai îndepărtezi? Ar fi bine dacă ai putea vorbi cu alți membri ai familiei despre toate fazele astea.