#mă motivează
Explore tagged Tumblr posts
Text
Ce frumos e afară (eu care am vrut să chiuleasc azi)
#chiar nu am chef să ies da e așa frumos azi#nu tu bani nu tu nimic#dar totuși#mă motivează#puțin#așa#romanian posting#sorry non romanian speakers
4 notes
·
View notes
Text
18 iulie 2023, 18:53
Azi e o zi frumoasă în viața ta, sper ca toate să fie așa. Îți mulțumesc că ești alături de mine în aceste momente dificile pentru mine, sper ca reușești să mă înțelegi de ce am rămas acasă încă puțin. Știu că ai nevoie de mine, așa cum poate eu am nevoie mai mult de tine ca oricând. Ce am învățat în toată perioada aceasta de când sunt acasă este faptul că prezentul și viitorul este doar în controlul nostru.
Sper că ți-au plăcut florile, chiar dacă au venit cu o zi mai devreme. Nu sunt flori luate din obligație, nu fac nimic din ceea ce fac din obligație sau că simt că trebuie să fac ceva. Orice mic sau mare gest este din inimă, fiindcă așa simt și îmi doresc.
Florile sunt un fel de reprezentare a ta în altă formă. Culorile și mirosul îmi duc mereu gândul la tine. Am mai luat flori la viața mea, dar atunci când îți iau ție un buchet mic sau mare, bucuria de pe fața ta, bucuria din ochii tăi mă încarcă și motivează.
Ador să te văd zâmbind, iar alături de tine am învățat ce îneasmnă biniște. Mi-ai introdus acest termen la începutul călătoriei noastre. Nu am înțeles prea mult atunci ce înseamnă, dar odată cu trecea timpului, am descoperit ce ai vrut să spui și că de fapt tu erai biniștea ce îmi lipsea în viață.
Acum, am să te rog ceva. Cred că o să îți cer ceva ce nu îmi poți oferi, ce nu îmi poate oferi nimeni. Am nevoie de timp. Timpul nu e ceva ce poți măsura și oferi într-o plasă, din păcate. Aș vrea să îmi oferi timp să îmi revin, să revin pe pământ. Azi, chiar dacă aparent sunt bine, eu în interiorul meu sunt undeva sub pământ, undeva lângă Bicu. Aș avea nevoie să îmi oferi timp, reciprocitate și să ne oferi timp petrecut împreună.
Avem nevoie de timp petrecut împreună. Indiferent de condiții. Am fost atât de mult timp plecat, independent de propria dorință. Familia, meseria m-a ținut departe de tine, m-a ținut departe de noi. Voi face ceva în această privință, dar totul cere timp. Însă timpul nu așteaptă pe nimeni. Nici măcar pe cei mai buni dintre noi.
Știu că și tu vei trece printr-o perioadă dificilă, dar sunt aici și te ascult, să te aud. Nu vreau ca situația mea să ne definească momentul și vreau ca noi să fim mai presus de tot. Pentru că ești partenera mea, iar eu voi încerca să fiu cât se poate de capabil, indiferent de moment. Talk to me, fiindcă indiferent de ce-mi vei zice, voi încerca să înțeleg și orice ai spune, cred că vom găsi amândoi căile potrivite să fim bine amândoi.
Strânge-mă în brațe când o să mă vezi. Promit că o să îți dau iubire, respect, fericire. Pașii mei te caută și acum, chiar dacă sunt deja în România, deși sunt dezorientat și în degringoladă. Și mereu te vor căuta. Îți întind mâna în fiecare zi, am să cânt și râd cu tine în fiecare zi. Am să plâng și nu mă voi feri să fiu vulnerabil. Niciodată nu mi-a fost frică să fiu vulnerabil cu tine. Fiindcă am vrut și voi vrea mereu să mă vezi pe mine. Voi încerca să fiu ecou, scut și stâlp de susținere, iar tu, mă poți păstra ca pe un cadou.
1 note
·
View note
Text
Când nu mai am putere să merg înainte, când nu mă mai motivează nimic, caut în mesajele cu tine partea în care mi-ai spus că ești îndrăgostit de mine, o recitesc și continui. Dacă tu ai putut să-mi spui asta și să o alegi pe ea, eu pot face orice.
6 notes
·
View notes
Text
"Oamenii din jurul meu au atâtea pretenții, dar ei niciodată nu au realizat că ceea ce îmi oferă ei nu mă motivează suficient încât să îmi pese de așteptările lor."
— @gandurinocturne
44 notes
·
View notes
Note
Ce gesturi sau cuvinte te incurajeaza cel mai mult?
cele mici. spre deosebire de el, eu nu am aceeași putere de caracter, în toate situațiile, să mă automotivez. gesturile mici, când arată că îi pasă și nu mă lasă de una singură. eu am nevoie să fiu împinsă de la spate în unele cazuri. am fost atâta timp singură sau m-am simțit singură chiar dacă eram înconjurată de oameni care țineau la mine și care mă apreciau. Dumnezeu îi mare! indiferent de ce piedică ți-ar pune viața, El îi mereu acolo să te ridice și să îți arate cât de puternic ești. nu m-a lăsat niciodată, nici măcar atunci când eu mai uitam de El și credeam că îs singură pe lume. am învățat, de la una dintre cele mai importante persoane din viața mea, că niciodată nu te motivează cei care au încredere în tine și te văd acolo, la locul tău. eu îs mult prea emotivă să cred asta în totalitate, dar îs total de acord. mulți nu au crezut în mine, mulți mi-au pus piedici, mulți mi-au spus că nu îi de mine, mulți m-au judecat pentru alegerile pe care le-am făcut, mulți m-au trântit și mai jos decât credeam vreodată că voi putea ajunge. un prieten mi-a spus odată că cine a "inventat" dușmanii, nu avea familie. nu am înțeles din prima, dar mai apoi am înțeles că cele mai rele lovituri și cel mai tare te lovesc cei apropiați. probabil pentru că de la ei nu te aștepți, probabil pentru că nu ai crede vreodată că cel care te-a crescut, spălat, îmbrăcat, ți-a dat de mâncare șamd, ar putea, vreodată, să dea cu tine de pământ și să te aducă la capătul puterilor. eu mereu am avut nevoie de o ancoră, de un echilibru, de cineva la care să pot fugi atunci când tot în jur se năruie și simt nevoia să mă ascund. atât de fraieră m o făcut pe mine mama mea :)) să am nevoie de o mână de care să ma țin atunci când simt că pic. am avut și continui să am în jurul meu oameni puternici și oameni care au plecat din nimic și au reușit să facă lucruri mărețe, la care se uită ceilalți cu ochii cască. am avut de la cine învăța și încă am. pe de o parte îs norocoasă că toți au avut grijă de mine, într-o oarecare măsură, și m-au ferit de unele chestii. de asta am nevoie atunci când simt că se clatină pământul sub picioare, de o mână care mă ține strâns și îmi arată că nu îmi dă drumul atunci când simt frică.
4 notes
·
View notes
Text
Astfel de vorbe uneori mă motivează să continui ce am început. Nu vreau să o dau în bară și de aceea o să fac din pasiunea mea o artă! 💵
12 notes
·
View notes
Photo
Te regăsești în postări? Motivează-mă cu un follow! . . . . #citatemotivationale #citat #citateamuzante #citate #citatedespreviata #citatededragoste #motivatie #inspiratie #romania #bucuresti #citateromanesti #iubire #sentimente #dragoste #fericire #quote #justlifequotes #quotesoftheday #quotesdaily #love #loveqoute #citatecelebre #motivatiezilnica #couple #cluj #ploiesti https://www.instagram.com/p/B9Pj2fthdqr/?igshid=a77l24r06xjq
#citatemotivationale#citat#citateamuzante#citate#citatedespreviata#citatededragoste#motivatie#inspiratie#romania#bucuresti#citateromanesti#iubire#sentimente#dragoste#fericire#quote#justlifequotes#quotesoftheday#quotesdaily#love#loveqoute#citatecelebre#motivatiezilnica#couple#cluj#ploiesti
18 notes
·
View notes
Note
Acum un an mă zgâiam la pozele cu fete mai slabe ca mine, iar acum am ajuns să fiu eu cu câteva mărimi mai slabă. Sunt 3 lucruri: alimentație, sport, motivație. Documentați-vă cât mai mult în legătură cu alimentația, ce alimente merg cu care în digestie, cum să vă porționați mâncare, nu mâncați până crăpați. Eu am avut un workout de 15 minute și cam 10000 de pași la zi. Motivația depinde de fiecare, te ajută muzica? Ascult-o când faci exerciții, te motivează un prieten, fă-le cu el. Nu renunța!
.
7 notes
·
View notes
Text
E ciudat să simți alceva. E și mai ciudat să poți scri despre altceva. De regulă, așterneam aici durerea, acum nu. A încetat să mai fie dor de el. A încetat să-i mai duc lipsa. Cum n-ar fi, el a fost și a rămas drogul meu, soulmates-ul meu. Asta n-o schimbă nimeni. Dar e ciudat să nu-mi mai lipsească. Să vă spun ce e și mai ciudat? Să te îndrăgostești de un bărbat care-ți dedică arta, așa cum o fac și eu în acest moment... E plăcut să adorm cu gândul la acel sărut și acel “ totuși este ceva aici “ si era cu mâna pe pieptul meu. Nu mă voi arde ca de fiecare dată, pentru că el face din mine o femeie. El mă motivează, mă învață, mă inspiră... Îl simt atât de aproape și știu că ma simte și el... Nu-i ca nimeni de până acum. E ciudat. E ciudat de plăcut să de îndrăgostești într-un bărbat...
1 note
·
View note
Text
Degeaba ai TU bani, dacă nu-i fac EU, nu pot să fiu niciodată mulțumită și fericită! Când văd un bărbat cu o mașină scumpă nu mă atrage, mă motivează să muncesc mai mult ca să pot EU să mi-o cumpăr. Unii chiar nu pricep că banii nu îți țin de cald când ai nevoie cel mai mult. Un om bun alături valoarează mai mult ca PIB-ul a 10 tări. De altfel, nu da bunătatea pe bani. Pierzi în cele din urmă!
M. P.
26 notes
·
View notes
Note
39.
39. Cine te motivează să treci peste în momentul de față?
Încerc să mă motivez singură. Știu că pot mai mult.🤷♀️
2 notes
·
View notes
Text
Doar una...
Ai fost picătura ce mi-a umplut paharul, l-am băut până la fund știind că ești tu acolo strop cu strop...
Ți-ai dat interesul în fiecare moment,
am trăit totul cu același sentiment
Îmi esti un viciu, esti o necesitate, esti aer ce-mi îmbibă plămânii în al tău aer dulce-minunat
Ai știut ce-ți spun fără a fi nevoie să deschid gura, ai știut sa privești dincolo de ce vedea lumea
Ești un dar ce nu l-am putut visa, pentru asta voi continua să țin la tine, orice ar urma!
Felul în care mă privești și mă provoci subtil...
Înflorești în ale mele gânduri ca un trandafir
Știu ce-ți dorești, știm ce ne dorim...
Este pus la punct, asta-i tot ce contează
Șoaptele și atingerile ce te țin trează,
Astea-s lucrurile ce ne motivează
Pentru ca una există, este numai ea...
Lupoaică scumpă, pe veci vei fi a mea!
27 notes
·
View notes
Text
Ce înseamnă să fii puternic?
Deseori mă întreb asta, deseori nu pot găsi un răspuns clar ,precis,înțelept. Sunt puternică oare? Sau defapt nu. Sunt puternică mereu oare? Nu sunt.
Sunt momente in care simt că imi fuge pământul de sub picioare și imi e frică să nu mă prăbușesc. Și dacă m-aș prăbuși ce? Dacă mă simt prabușită ce?
Sunt puternică pentru tot răul prin care am trecut .Mă simt puternică pentru toate momentele în care am simțit că mi se frânge inima și tot ce a trebuit să fac a fost să mi-o strâng în palme. Să o strâng în palme și să am grijă de ea,să o mângâi,să o sărut. Mă simt puternică pentru fiecare piedică pe care am întâmpinat-o , chiar dacă m-a durut,chiar dacă m-a împins să renunț . Nu am renunțat iar pentru asta mă simt puternică. Pentru momentele în care m-am simțit neajutorată , singură,părăsită. Pentru toate întrebările fără răspuns "de ce mi se întâmplă asta iar?" " De ce mie?" "Am greșit cu ceva? " "I-am gresit cuiva? " ,pentru toate astea mă simt puternică .
Pentru zilele în care am simțit că nimic nu mă motivează,nu mă liniștește,nu mă ajută,nu mă mângâie,cred că și pentru toate acele zile mă simt puternică căci nici măcar atunci nu am renunțat.
Pentru fiecare eșec și fiecare șut în fund ,pentru fiecare pierdere pe care am fost nevoită să o accept ,chiar dacă nu am vrut ,cred că și pentru asta mă simt un om puternic.
Pentru că m-am așezat jos, în genunchi,am răsuflat ,m-am odihnit si m-am ridicat, pentru ca m-am rugat , pentru ca m-am învățat, cred că de asta sunt puternică.
Dar știi ce e cel mai trist? Să-ți plângă sufletul. Să tânjească..după o îmbrățișare, dupa un zâmbet, dupa un chip. După o atingere,o răsuflare,o mângâiere . Nu doare,te sfâșie, te dărâmă, te distruge ,îți rupe sufletul,îți face sufletul să plângă, să suspine. Dar ce poți face? Doar să fii puternic. Sa-ti lași sufletul să plângă până se usucă ,până se îngheață,până se răcește. Să-ți lași sufletul să respire,să se odihnească, să ia o pauza. Ca mai apoi să fii iar puternic.
Iar eu? Am fost puternică dar am obosit.
Imi las sufletul să plângă, să respire , să se odihnească , să ia o pauză. Iar apoi?
O sa fiu puternică iar.
1 note
·
View note
Text
5 ani de Modalitate
Se spune că anii trec precum clipele. Ei bine, abia am clipit și deja s-au împlinit 5 ani de existență a blogului. Puteam să fac orice, dar am ales să fac asta. De fapt nu am ales eu, de data aceasta a ales destinul în locul meu. Dacă mă uit în spate, tot parcursul acestor ani a dus la o evoluție considerabilă a blogului, dar mai important, dincolo de blog, a dus la o maturizare a mea ca persoană, care poate nu era atât de solidă dacă nu m-aș fi întâlnit cu această oportunitate. De-a lungul anilor am învățat să îmi creez aspirații și nu doar să le ating, ci să le întrec, am învățat că ��nu tot ce zboară se mănâncă” și am trecut prin tot felul de stări al căror amestec m-a făcut să nu mă opresc. Probabil cel mai frumos lucru câștigat în tot acest timp au fost persoanele pe care le-am cunoscut.
Mă bucur că nu fac asta pentru bani sau faimă, o fac pentru mine, iar faptul că pot lăsa ceva în urmă mă motivează și mai mult.
24 notes
·
View notes
Text
Statutul acesta mediocru pe care îl ocup la masa asta rotundă mă face să mă întreb: "care este de fapt cel mai mediocru de aici?" Apoi dorința de a fii cea mai puternică mă motivează să fiu ceva ce ei nu sunt și nu vor putea ajunge niciodată.
2 notes
·
View notes
Text
Festivitatea Cambridge English la Iași
CELEBRĂM SUCCESUL #proudcambridgeenglishexamgraduate Credem în educație și în forța ei de a construi viitorul Festivitatea CAMBRIDGE ENGLISH: cel mai important eveniment anual din calendarul evenimentelor educaționale Cambridge English organizate în Iași, va avea loc la Hotel Internațional Iași - Sala Magnum, pe 10 și 11 septembrie. Cele 9 serii de participanți însumează 1.449 de elevi din județul Iași care s-au pregătit în cadrul centrului lingvistic Twinkle Star și au susținut un examen Cambridge English în perioada august 2021-iulie 2022 și peste 160 de candidați de la școli partenere. La eveniment participă în calitate de Invitat special Aniella Bușilă, reprezentant Cambridge University and Assessment. Centrul Lingvistic Twinkle Star va primi trofeul de felicitare pentru „Excellent Customer Service�� de-a lungul anilor și distincția “Gold Preparation Centre 2022”, sâmbătă, pe 10 septembrie, ora 11.00, în cadrul unui moment special. Cambridge English Qualifications sunt recunoscute la nivel global ca dovadă a excelenței, iar atunci când elevii pe care îi pregătim se află în această călătorie a învățării și a cunoașterii dorim să împărtășim succesul lor cu întreaga comunitate. Din cei 1.449 elevi participanți la festivitate pregătiți de Twinkle Star 227 au susținut un examen Pre A1 Starters, 209 au promovat examenul A1 Movers, 201 vor primi certificatul pentru examenul A2 Flyers, 301 certificate vor fi acordate pentru examenul A2 Key for Schools (KET), 263 pentru B1 Preliminary for Schools (PET), 148 de certificate acordate candidaților de la examenul B2 First for Schools (FCE), 91 C1 Advanced (CAE) iar 9 candidați vor fi felicitați pentru susținerea celui mai complex examen Cambridge English, C2 Proficiency (CPE). Rezultatele obținute de aceștia în cadrul examenelor Cambridge English susținute la Iași în anul școlar 2021-2022 reprezintă o marcă a excelenței, cu un scor cu până la 6,59% peste media mondială, conform statisticii realizate de Cambridge Assessment English. “Festivitatea de premiere este momentul care ne oferă energia pentru întreg anul școlar, este ceea ce ne motivează în a ne depăși limitele și a găsi soluții indiferent de situație. Centrul Lingvistic se mândrește cu o rată de promovare de 99.31% și cu recorduri de vârstă minimă în ceea ce privește susținerea examenelor Cambridge. Misiunea și valorile noastre sunt cele care ne diferențiază: avem încredere în copii și punem pasiune în munca noastră, pentru a le oferi nu doar un parcurs de învățare a unei limbi străine, ci și abilități de viață independentă și oportunități de dezvoltare personală”, a precizat Rață-Bucevschi, manager și fondator Twinkle Star. Organizator: Twinkle Star ~ Centru de pregătire & Centru de examinare Cambridge English ~ Twinkle Star este cel mai mare centru de pregătire pentru examene Cambridge din România, cu peste 4.500 de cursanți. Centrul are o experiență de 14 ani în pregătirea candidaților, fiind acreditat și premiat „Cel mai bun centru de pregătire Cambridge Step-by-Step din România” și “Gold Preparation Centre 2022” de Cambridge University Press and Assessment - parte a Universității Cambridge din Marea Britanie. Pe lângă cursurile de pregătire, centrul Twinkle Star este unul dintre cele 8 centre din România autorizate să organizeze examene Cambridge English. “Mă bucur că pot transmite și pe această cale mesajul de felicitare Cambridge adresat centrului de pregătire Twinkle Star pentru performanțele atinse în ultimii 14 ani. Pentru Cambridge, pentru candidații noștri, părinții acestora, pentru profesorii și managerii centrului Twinkle Star, acești 14 ani au oferit nenumărate ocazii de bucurie: bucuria învățării, a evaluării și a celebrării succesului bine meritat! Sincere felicitări, stimați profesori Twinkle Star și dragi elevi Twinkle Star! Cambridge vă va sprijini mereu, pas cu pas, pentru ca lumea voastră să crească!”, a declarat Aniella Bușilă, reprezentant Cambridge University Press and Assessment în România. „Existența Centrului lingvistic Twinkle Star reprezintă un atu de care puține județe se pot bucura. Faptul că se adresează în mod profesionist copiilor și tinerilor care doresc să studieze limba engleză în tot spectrul de niveluri asociate Cadrului European de Competență pentru Limbi se reflectă, în fiecare an, și în rezultatele școlare ale acestora. În plus, certificarea internațională pe care o obțin le susține, facilitează sau chiar substituie, prin posibilitatea echivalării, participarea la probele de evaluare a competențelor lingvistice, organizate pentru accesul la clase cu program intensiv / bilingv de predare a limbii moderne sau în cadrul examenului de Bacalaureat. Twinkle Star a devenit o prezență proeminentă în peisajul educațional ieșean datorită abordării moderne de învățare a limbilor străine, resursei umane competente și, în egală măsură, principiilor care guvernează vizibil modul în care a înțeles să se raporteze la cursanții săi: calitate, rigoare, atenție și aplecare spre nevoile copiilor și tinerilor care aleg să studieze într-un mediu prietenos, de înaltă ținută profesională”, a declarat prof. Irina Prodan, Inspector Școlar pentru Limbi Moderne, Inspectoratul Școlar Județean Iași. De la înființarea centrului autorizat de examinare, peste 13.500 de elevi au obținut certificate Cambridge English cu sprijinul Twinkle Star, din care 3.049 în anul școlar 2021-2022, jumătate dintre aceștia cursanți Twinkle Star iar restul fiind din centrele partenere din întreaga țară. Cursanții pregătiți de Twinkle Star au reușit la examenele Cambridge să obțină rezultate cu până la 6,59% procente peste media mondială. Evenimentului Festivitatea Cambridge English la Iași i s-au alăturat parteneri care susțin educația iar o parte dintre aceștia vor acorda și premii elevilor participanți: Parteneri Gold: Adservio, The Entrepreneurship Academy Partener Media: Viva FM Iași Parteneri Silver: Iulius Mall, Logiscool Iași Parteneri Bronze: Apisrom, Dentesse Kids & Teens, Kidprenor, Pedalas Read the full article
#festivitatecambridgeenglishtwinklestarenglezacursurienglezaiasi#2022#cambridge#english#exam#festivitate#graduate#proud#proudcambridgeenglishexamgraduate#romania
0 notes