#loveam

[your-loving-spy]

Ames, Iowa

Experience the hidden gem of Ames, Iowa, where picturesque views and friendly faces await. Uncover the remarkable stories and warm hospitality that define this captivating town.

[goodevilgirlintentionss]

Şi vrei să-mi spui că eu 3 săptamani nu mai fut nimic?

- Dai exemplu negativ copiilor, nu? îi răspund eu zâmbind.

- Nu prea cred. Ar trebui să fie mândri că învată de la un expert la mine.

-Expert? Nu mai exagera. râd eu de el.

S-a uitat câteva clipe la mine apoi m-a ridicat şi m-a pus peste umärul lui, intrând cu mine în baie. Il loveam cu pumnii în spate însă el doar râdea.

- Eşti nebun?

- După tine, da.

Îmi răspunde în timp ce mă lasă si îmi da jos bluza.

- Mai sunt nebun şi după sânii ăştia.

Țipând, m-a apucat strâns de sâni. M-a ridicat pe chiuveta şi a început să mă muşte de gât. Mi-am ridicat picioarele în jurul abdomenului lui şi mâinile în jurul gâtului său pentru a sta mai bine. Mi-a dat panatalonii jos şi mi-a depărtat picioarele, intrând puternic în mine. Mi-a prins părul, a tras tare de el pentru a avea cale liberă şi spre gâtul meu. Mă tineam strâns de el si gemeam.

- Shhh dulceață, te aud copii

- Nu-mi pasă, ești un expert.

[thepixabaypoet]

has anything changedin the way you look at loveam i enough now Image by Vodox (https://buff.ly/3ts0Tt7) from Pixabay

[okuramozesu]

New @boddhisatva x @james_germain "AN NOU ALE" credits to @g_geekk for filming . Art advisor exclusive premiere on @okayafrica friday may 18th 2018 Directed by @g_geekk Art advisor @najwanajwa Dancers @anais.ic @odil_prdx @_bir0_ @method15 #Pardoxal #BlackFam #HipHopDisciples #HHD #ancestrasoul #boddhisatva #jamesgermain #haiti #dancers #worldmusic #panafricanism #loveam&unity #positivevibes # (at Brussels, Belgium)

[officialromaniantranslatiuni]

La 5 ani, mi s-a spus că voi avea ciclu, va fi rușinos și mă va durea. Și bărbații ce vor avea? Nimic. M-am ascuns în baie și mi-am băgat în chiloți o pungă întreagă de vată, să văd cum e, pe atunci nu existau absorbante. Am băgat pachetul cu tot cu ambalaj și aveam o umflătură care nu putea fi mascată prin pantalonași, așa că partea rușinoasă am înțeles-o pe loc foarte bine.

La 6 ani mi se spunea că trebuie să spăl vasele pentru că sunt fată și să mai dau și eu cu mătura prin bucătărie, că ”e casă de fete și e rușine”. Și mi s-a mai spus că, dacă n-o să fiu gospodină, n-o să mă ia nimeni de nevastă. Dacă mă loveam, îmi ziceau că ”până te măriți, îți trece”. Dacă mă auzeau fluierând un cântec, ziceau ”o să ai bărbat bețiv”. Gândul ăsta că sunt crescută numai ca să fac menajul unui bărbat bețiv și insensibil m-a făcut să visez ani în șir că fug cu circul care poposea verile pe malul pârâului de lângă blocul meu. O să călăresc zebre de-a-mpicioarelea și o să merg pe sârmă!... Dar n-am avut curaj.

La 8 ani mi s-a explicat cum se fac copiii: femeile se chinuie 9 luni, se umflă, au grețuri, iar când iese copilul, urli pentru că te taie de la un orificiu la celălalt cu bisturiul și-o să te usture al naibii pe urmă când faci pipi. Sau îți face cezariană, adică îți taie toată burta de-a lungul – așa, ca pe o lubeniță coaptă. Asta cică doare mai puțin, dar rămâi toată viața cu cicatrice, nu mai poți să te dezbraci la ștrand.

La 10 ani, ne-au ținut o lecție la școală despre cum fetele virgine se mărită, iar celelalte sunt curve. Sexul nu e bun pentru femei, numai pentru bărbați. Bărbații sar din floare în floare ca purecii, așa sunt bărbații, își petrec tinerețea cu curvele, dar până la urmă tot cu noi, cele cuminți, se însoară, a concluzionat asistenta zâmbind ușor emoționată, iar eu mi-am jurat că n-o să sărut niciodată niciun bărbat. Cum adică, el se freacă de toate curvele alea jegoase, iar eu, pe urmă, să-l ating? Nț, nici măcar pe obraz. Ptiu!

La 14 ani am primit buletin cu numărul 2 la CNP și am realizat că numărul 1 e rezervat bărbaților, femeile vor fi întotdeauna cetățeni secunzi. Tot atunci am observat că pe ușa de la apartament scrie întotdeauna numele (și prenumele) bărbatului, că acolo, cum ar veni, locuiește bărbatul cu anexele lui (femei, copii, creaturi cu coadă). Și că femeia, când se mărită, își schimbă și identitatea: i se retrage numele de familie al tatălui-proprietar și i se transferă numele soțului-proprietar. Femeile nu au identitate proprie, asta e. Sexul slab.

La 16 ani mi-am dat seama că toți scriitorii sunt bărbați. Cum domnule profesor, nu există nicio scriitoare? (Începuseră luptele feministe cu băieții de la filo și aveam nevoie de muniție.) Ba există, Hortensia Papadat Bengescu și Ana Blandiana. Grozav, una pesimistă, care scrie doar despre boală, cealaltă plutind diafan pe deasupra lucrurilor, ca o floare. De pe pereții liceului mă vegheau (și tot acolo sunt și acum!) numai portrete cu mustăți: Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici. (De fapt, cel mai popular portret al lui Eminescu era cel fără mustăți. De asta m-am și îndrăgostit de el.)

La 18 ani am vrut să dau la regie de teatru. Stupoare maximă: de ce voiam să fac o meserie de bărbați? Uite, a zis psihologul, mama ta zice că îți place să citești. De ce nu faci tu o meserie frumoasă, în care ești înconjurată de copii și îi înveți lucruri frumoase și utile? De ce nu te faci profesoară? M-am făcut. Mi-a trecut.

La 20 de ani eram, totuși, studentă la teatru și profesorii mei îmi spuneau că regia nu e meserie de femei. Păi, și Cătălina Buzoianu? ”Aia e numai una. UNA!” mi se spunea. Și chiar de-ar fi fost două, ce legătură avea asta cu viața mea?

La 21 de ani mi-a spus un băiat care mă plăcea, asistent universitar (burlac, cu multe dioptrii, virgin), că femeile care înșeală sunt mult mai rele decât bărbații care înșeală. Asta pentru că femeile nu au nicio scuză, ele nu simt plăcere sexuală. Știa el sigur de la mama lui.

La 30 de ani m-am dus să mă angajez ca regizor tehnic la un teatru mare din București, iar directorul s-a străduit vreme de 30 de minute să mă convingă să mă angajez mai bine la protocol, chiar avea un post. Că eram drăguță, vorbeam și limbi străine, ce să caut eu lângă scenă, în praf, cu toți mașiniștii ăia bețivi?

La 32 de ani am câștigat un mare premiu literar, cel mai mare premiu pentru poezie, l-am luat ex aequo cu un bărbat. Imediat sub știrea care anunța premiul am citit: ”Nu vezi cum arăți?”. Și: ”învață să te îmbraci, învață să vorbești și după aia scrie poezii” și așa mai departe. Celui cu care am împărțit premiul nu i s-a urat decât ”bravo, bro!”. Pe urmă am primit, vreme de o săptămână, telefoane de amenințare de la unul care mă făcea curvă, că știa el cum am luat io premiul ăla.

La 35 de ani, un bărbat care îmi plăcea mi-a citit poeziile și mi-a spus că prea sunt independentă și agresivă, că sunt im-pre-vi-zi-bi-lă, iar dacă nu mă ”îmblânzesc”, voi rămâne singură și e păcat de mine. Cred că nici acum nu înțelege de ce am repetiții ori de câte ori îmi mai dă mesaje.

Și așa mai departe.

Și așa mai departe.

Așa că bring in all those flowers!

(PS: Voi ce alte motive aveți să vă bucurați că sunteți femei? Mă gândesc foarte serios să scriu o piesă de teatru...)

Cristina Bilciu

[franticfloralfrenfern]

Amity? For the character bingo?

I LOVEAMITY!! gosh i love her sm shes literally one of the best characters the growth >>>>>>>>>>>>>

[jimcooksonyeah]

xvii

What is this feeling?I know the fear and I remember It. the soft new familiarstrangenessof the spark of being seenwith new eyes. It seems strangenot to call this loveAm I safe here? To slip into the fieldand think the moon romanticagainTo say this is meaway from meand moonlight not too great to shareagainHow ingrained my flaws? I am tryingto be what I think Iam with you. But this moonlightshows…

[tataruoliver]

"Simțeam de parcă era o înmormântare în mintea mea, iar bocitoarele se agitau, tânguindu-se neîncetat până am simțit că sensul ieșea la iveală. Iar cand s-au liniștit toate, a început o slujbă ca o tobă, să bată, să tot bată, până când am simțit că îmi amorțește mintea. I-am auzit apoi ridicând o cutie scrâșnind peste sufletul meu, cu aceleași cizme de plumb. Apoi, tot orizontul s-a umplut de sunet, ca și cum cerul ar fi fost un clopot, iar toată ființa ar fi fost o ureche. Doar eu și tăcerea, într-o cursă ciudată, neufragiasem singure, aici. Pardoseala gândirii s-a rupt chiar atunci și am căzut tot mai jos, și mai jos, loveam câte o lume la fiecare afundare, până am încetat să mai știu." - Andrew Solomon

- @tataruoliver

[solange16-blog]

Quiero verte una vez más

mi corazón roto

[overrdoser]

Loveam cu

pumnii în pereți

și speram să mă regreți.

[goodevilgirlintentionss]

-Vrei sa-mi spui că eu 3 săptamani nu mai fut nimic?

- Dai exemplu negativ copiilor, nu? îi răspund eu zâmbind.

- Nu prea cred. Ar trebui să fie mândri că învată de la un expert ca mine.

-Expert? Nu mai exagera. râd eu de el .S-a uitat câteva clipe la mine apoi m-a ridicat şi m-a pus peste umärul lui, intrând cu mine în baie. Il loveam cu pumnii în spate însă el doar râdea.

- Eşti nebun?

- După tine, da.

Îmi răspunde în timp ce mă lasă si îmi da jos bluza.

- Mai sunt nebun şi după sânii ăştia. Țipând, m-a apucat strâns de sâni. M-a ridicat pe chiuveta şi a început să mă muşte de gât. Mi-am ridicat picioarele în jurul abdomenului lui şi mâinile în jurul gâtului său pentru a sta mai bine. Mi-a dat panatalonii jos şi mi-a depărtat picioarele, intrând puternic în mine. Mi-a prins părul, a tras tare de el pentru a avea cale liberă şi spre gâtul meu. Mă tineam strâns de el si gemeam.

- Shhh dulceață, te aud copii

- Nu-mi pasă, ești un expert.

[ope2y-blog]

"Thank you Lagos" _ Gov Akinwumi Ambode, @AkinwunmiAmbode (Executive Governor, Lagos State) (i)He has seen it all. A man of peace. (ii)Not that he didn't perform as a Governor. Nigerian Politicians should learn from him:His Intellect, Humility and Peaceful Lifestyle . #LoveAM https://www.instagram.com/p/BogmgHxFNC_/?utm_source=ig_tumblr_share&igshid=152qgkj0vgzlu

[arhitectul]

sacrificii fara rost.

am trei bomboane m&m s asezate in fata mea pe o masa, pe care sa o aleg? cea galbena, cea verde, sau cea albastra? inevitabil imi las degetele sa se joace cu fiecare, iar in final o aleg pe cea albastra, culoarea ochilor mei fiind imprastiata peste ea, acoperindu-i stratul de ciocolata. -iti mai amintesti? -nu, am uitat complet. intram in camera in care, nu cu mult timp in urma mi-am varsat dezastrele. peretii ma priveau nedumeriti, analizandu-mi fiecare miscare, fiecare pas. erau diferiti fata de cei rapizi si incurcati de acum o luna care se indreptau cu furie asupra lor, sau de pumnii puternici, stransi pana ce unghiile imi lasau semne in palme. Ii loveam atat de tare incat toata structura se zguduia, parca urlau sub atingerea monstruoasa a pielii mele arse de ganduri neincetate. patul ma saluta, insa eu il ignoram, nu stiam ce mai reprezinta si nici ce a fost pentru mine. ah, acele nopti cand ma strangeam ghemotoc, cu genunchii la piept si mainile frustrate de aerul domol ce voiau sa decupeze totul, pana si pielea, cu unghiile ascutite de grijile infometate. sau cand ii luam perna in brate, atat de dor imi era de oameni care acum nu mai sunt, de oameni despre care nu mai stiu nimic, am uitat. iar tavanul, el imi sopteste acum cu blandete, poate o sa-mi amintesc. dar eu nu mai stiu nimic de acele nopti in care eram cu fata in sus si contemplam nimicul insirat pe o bucata de tencuiala. imi spune ca stateam asa cu orele, dar nu il cred, nu as fi fost in stare sa rezist, sau poate am fost, pentru ca nu era ceva la care sa rezist ci doar o eliberare a gandurilor, ce imi paraseau posomorate capul plin de haos. si veneau inapoi pentru ca imi simteau lipsa. podeaua, ea plange acum fiindca mi-a carat greutatile in zadar, am uitat-o, nu ii mai sunt recunoscator. ah, ce nesimtit pot fi, cu toata aceasta indiferenta si uitare. si se duceau ore cand ma intindeam pe parchetul din lemn de nuc, si stateam acolo cu castile in urechi pana adormeam, infrigurat si singur. nu singur, nu complet singur, cu gandurile mele, impreuna. ma simt strain in camera care imi stie toate secretele, in camera care mi-a numarat fiecare lacrima ce se racea pe obraji, mi-a indurat fiecare iesire, in care distrugeam tot si a asteptat impreuna cu mine, eu asezat cu fundul pe podea, iar ea, ca o patura prea mare, ma acoperea cu tot aerul din interior si ma imbratisa, fix cand aveam cea mai mare nevoie. acum eu am uitat, am trecut peste, iar ea inca suspina si ma asteapta sa-i destainui ale secrete si sa-mi indure alte distrugeri si izbiri, alti pumni in pereti.

[biancaabi]

Începeam să văd totul printr-o serie de simboluri. Aveam certitudinea că ceea ce văd este corect și ca mereu va fi astfel. Nu puteam să discern toate simbolurile, nu putea să mă identific cu fiecare așa cum m-aș fi așteptat să o fac, dar știam că toate aceste lucruri mă vor conduce spre ceva mare pe care speram să-l pot cuprinde cu toată căldură brațelor mele.

Și în permanență mă aflam în căutarea acelor simboluri pentru a putea vedea claritatea faptelor mele și ale celor din jur sau pentru a putea intui ceea ce urma să se întâmple. Nu-mi ieșea mereu. De cele mai multe ori simbolurile mă găseau pe mine și-mi dădeam seama că e vorba despre un semn abia atunci când mă loveam de lucruri asemănătoare sieși sau când părea că-mi corespunde.

În toată goana mea după însemnele unui destin mult prea prăfuit, mi-am dat seama că-mi pierdeam identitatea și că nu mai acordam o atenție sporită lucrurilor prezente, exacte și reale din viața mea. Trebuia să găsesc o punte de legătură între realul trăit de toți ceilalți și realul meu plin de simbolistica și deopotriva de un idealism indispensabil. Trebuia să nu ma mai las blocată-n traversarea mea de aceste aspecte. Trebuia să fiu mai de  grabă în căutarea unui echilibru, însă nu știam cum ar trebui să arate acesta. De câte ori eram într-un impas, ori de câte ori ceva nu mergeam căutăm cu ochii împăiejeniți un simbol care să mă ajute să ies din acea împrejurare. Dacă greșeam, asta nu am putut afla nici acum, căci și acum la fel ca atunci sunt legată de simbolistica unor semne, căci și acum la fel ca atunci sunt în căutarea a ceea ce mi-a fost dat să văd diferit față de ceilalți.

[rudyroth79]

„Melc, melc, codobelc” de Lică Barbu

„Melc, melc, codobelc” de Lică Barbu

Ori de câte ori le explicam prietenilor de pe strada mea sau colegilor din clasa mea despre natură, despre corpul uman, despre aerul pe care îl inspirăm, eram foarte mâhnit deoarece ei mă priveau ca pe un ciudat. Asta nu mă oprea să nu le spun tot timpul despre cunoştinţele mele. Când mă loveam la mână sau la picior, le explicam ce os al corpului mă durea. Când mâncam o roşie sau un ardei gras,…