#găsirea adevărului

[crossbordercroniclesro]

Lacrimi de Lumină: Descoperirea Căii Adevărului – Scopul Suprem al Vieții

Când privim adânc în noi înșine, întrebarea ne mistuie sufletul: de ce suntem aici? Ce căutăm, în acest labirint de suferință, iubire, greșeli și victorii mărunte? Căutăm un rost, o liniște, o lumină în bezna confuziei care ne apasă inimile. Și totuși, răspunsul a fost mereu lângă noi. Este scris, aproape șoptit, în fiecare cuvânt din Scriptură: „Vă rătăciți neștiind Scripturile, nici puterea lui…

[enlilwind]

Baltagul de Mihail Sadoveanu este un roman cu elemente de epopee, protagonista - Vitoria Lipan - fiind un personaj mânat de un puternic simț al răspunderii, dar și de dorința de a descoperi adevărul. Pentru Vitoria, găsirea lui Nechifor este o datorie morală și femeia dă dovadă de o îndârjire mai rar întâlnită în ceea ce privește resursele pe care le îndreaptă spre descoperirea adevărului și acest lucru o face una dintre cele mai îndrăgite personaje feminine, pentru mine, din literatura română clasică și nu numai 😁

[laudeluidumnezeucelatotputer]

Aceasta este o persoană cu adevărat bună

de Moran, oraşul Linyi, provincia Shandong

Încă de când eram mică am pus foarte mare preţ pe felul în care eram văzută de ceilalţi şi pe părerea lor despre mine. Nu mă certam niciodată cu nimeni atunci când se ivea o situaţie neaşteptată, pentru a fi lăudată pentru tot ceea ce făceam şi pentru a nu strica părerea bună pe care o avea lumea despre mine. Am continuat să mă port la fel şi după ce am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, încercând să confirm în orice chip părerea bună pe care o aveau despre mine fraţii şi surorile mele. În trecut, atunci când îmi desfășuram activitatea, superioara îmi spunea adesea că am atitudinea unei persoane „care e de acord cu tot ce i se spune”, nu a uneia care pune adevărul în practică. Nu mă necăjea acest lucru şi, mai mult, dacă alte persoane mă considerau bună, chiar eram mulţumită.

Într-o bună zi am citit paragraful următor: „Dacă nu cauţi adevărul prin credinţa ta în Dumnezeu, cu toate că ţi se pare că nu faci fărădelegi, tot nu eşti un om de bine în toată puterea cuvântului. Aceia care nu caută adevărul, nu au simțul neprihănirii, nu pot iubi ceea ce iubeşte Dumnezeu şi nici urî ceea ce urăşte Dumnezeu. Aceştia nu pot sta lângă Dumnezeu şi cu atât mai puțin pot fi compatibili cu Dumnezeu. Cum ar putea fi numiţi aceia care nu au simțul neprihănirii ameni de bine? Cei care sunt consideraţi de oamenii obişnuiţi persoane «care sunt de acord cu tot ce li se spune», nu au simțul neprihănirii şi, mai mult, nici nu au vreun ţel în viaţă. Sunt pur şi simplu persoane care nu vor să supere pe nimeni. Prin urmare, care-i rostul lor? Un om cu adevărat bun este acela care iubeşte faptele bune, care caută adevărul şi tânjeşte după lumină, care poate deosebi binele de rău şi care are ţeluri potrivite în viaţă. Dumnezeu iubeşte doar acest tip de persoană” (Rânduielile de lucru). După ce am citit aceste cuvinte, am şi înţeles. Am înţeles că un om de bine nu este cineva care are conversaţii amabile cu persoanele obişnuite şi care nu se ceartă cu acestea, nu este cineva care lasă o bună impresie fraţilor şi surorilor sale şi primeşte aprecieri pozitive din partea acestora. Un adevărat om de bine este acela care iubeşte faptele bune, care caută adevărul şi dreptatea, care are ţeluri potrivite în viaţă, care are un simț al neprihănirii, care poate deosebi binele de rău, care iubeşte ceea ce iubeşte Dumnezeu şi urăşte ceea ce urăşte Dumnezeu. Un adevărat om de bine este acela care este gata să-şi investească întreaga energie şi pricepere în îndeplinirea îndatoririlor sale, care are voinţa necesară şi curajul de a-şi închina viaţa adevărului şi dreptăţii. Cât despre faptele mele, arătau acestea, oare, neprihănire? Când un frate sau o soră se întorcea din călătoria de propovăduire a Evangheliei şi vorbea despre cât de greu este de înfăptuit acest lucru, aveam sentimente opuse simţind că propovăduirea Evangheliei nu este uşoară, că este, de fapt, prea grea, apărând fără a-mi da seama, slăbiciunea trupului şi nemaidorind părtăşia. Când aveau loc tulburări la biserică în legătură cu răspândirea ideilor referitoare la Dumnezeu, foloseam vorbe pline de tact pentru aplanarea conflictului în măsura în care acestea erau grave. Dacă tulburările nu erau grave, rezolvam chestiunea prefăcându-mă că nu văd, ca nu cumva să fiu judecată de persoana respectivă în măsura în care nu vorbeam cum trebuie. Când îmi vedeam colega făcând unele lucruri care nu aveau a face cu adevărul sau cu locul în care se găsea, aş fi vrut să-i atrag atenţia, dar imediat îmi venea în minte întrebarea: „Va tolera aceasta, oare, faptul că-i atrag atenţia? Parcă nu merită să ne stricăm relaţia dintr-un astfel de motiv neînsemnat. Aştept până data viitoare şi atunci o să pun problema”. Aşa îmi găseam scuze şi lăsam totul să treacă.

Am realizat că eram o persoană de bine doar în baza criteriilor oamenilor lumești, adică, doar o persoană „care e de acord cu tot ce i se spune” după părerea oamenilor obişnuiţi. Cineva care nu vrea să supere vreodată pe altcineva, care nu ar avea, prin urmare, nicio legătură cu persoana de bine care-L bucură pe Dumnezeu, care iubeşte faptele bune, care caută adevărul şi are un simț al neprihănirii. Consideram părerile celorlalţi despre mine mai importante decât căutarea şi găsirea adevărului şi eram mulţumită dacă-i făceam pe ceilalţi să mă laude. Cum puteam fi, în aceste condiţii, cineva care are ţeluri potrivite în viaţă? Puteau reprezenta laudele celorlalţi căutarea şi găsirea adevărului pentru mine? Însemnau, oare, aprecierile pozitive ale celorlalţi că aveam viaţă? Credeam în Dumnezeu, dar nu tânjeam după adevăr şi dreptate, nu căutam să-mi schimb firea, ţineam la reputaţie şi preţuiam aparenţele. Ce înseamnă toate acestea când Îl urmezi pe Dumnezeu? Ce aş fi putut obţine continuând astfel până la sfârşit? Eram o creatură păcătoasă pe de-a întregul. Dacă obţinusem într-adevăr înalta consideraţie a tuturor şi aveam reputaţie în minţile lor, nu devenisem, oare, arhanghelul care s-a luptat să ia locul Domnului? Nu devenisem, oare, vrăjmașul lui Dumnezeu? Nu comisese acest tip de persoană un păcat de moarte în ochii lui Dumnezeu? Dumnezeu mântuieşte și desăvârșește adevărații oameni de bine, care tânjesc după adevăr şi dreptate. Nu pe oamenii nechibzuiţi care nu deosebesc binele de rău, care nu au înţeles cum e cu iubirea şi cu ura, care nu cunosc neprihănirea şi, cu atât mai puţin pe persoanele rele, care se gândesc doar la propria faimă şi au vrăjmăşie în privinţa lui Dumnezeu. Dacă voi continua să iau ceea ce consideră oamenii obişnuiţi că este un om de bine drept principiu călăuzitor al comportamentului meu, mă voi osândi, căci Dumnezeu mă va pedepsi şi mă va distruge.

O, Doamne! Îţi mulţumesc pentru că m-ai călăuzit şi m-ai luminat ca să am o idee despre ce este cu adevărat un om de bine. Îţi mulţumesc, de asemenea, pentru că mi-ai permis să-mi văd prezumțiile greşite, ignoranţa şi pentru că mi-ai dat să-mi văd răzvrătirea şi împotrivirea. O, Doamne! De astăzi înainte vreau să fac din cuvintele „căută adevărul şi are un simț al neprihănirii” principiul călăuzitor al comportării mele, vreau să caut să pătrund mai adânc în adevăr, să mă schimb la fire, să mă străduiesc din răsputeri să devin neîntârziat o persoană cu adevărat bună, care a înţeles cum e cu iubirea şi cu ura şi care are un simț al neprihănirii.

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

[pastpresentfutureworld]

Jasper Whitmore a fost un rebel de când se știa. Ba și-a căutat rostul pe Pământ, ba s-a împotrivit regulilor dure de la universitate, ba a luptat pentru găsirea adevărului absolut. Știa că viața înseamnă mai mult decât îi era arătat, cauta veșnic răspunsuri. Același spirit aventurier îl avea și sora lui geamănă, însă Emma era mai cugetata. Nu se arunca cu capul înainte. Cel puțin așa a crezut până să dea peste acea versiune care a petrecut trei ani în pustietate. Clatina din cap. “Probabil ca sunt nebun...” Dacă ar fi îndreptat linia temporală atunci rănile nu ar mai fi existat, nu? Totuși încă le simțea. Și oricum o cicatrice nu era decât o altă formă de amintire. Trupul lui spunea multe povești, așa cum și mintea ageră nu rata niciun subiect. Putea fi socotit și masochist, dar se obișnuise cu durerea. Devenise parte din el. Așa cum și el devenea Jasper din viitor. Cel pe care Timpul l-a scuipat în calea dușmanilor săi și nu i-a mai furat nici macar un an din viață. Așa că a început să îi povestească totul, putea să lege și ea ideile intre ele. Văzuse viitorul, avea nevoie de un imbold. “Pentru ca secretele nu au facut decat să ne îndepărteze unul de celălalt.” Pana atunci toți au ținuți secret orice informatie care ar fi ajutat-o sa inteleaga prin ce treceau in viitor. Au considerat că era mai bine. Dar ce era mai bine pentru Emma? Să fie ținută în întuneric și să repete greșelile sau să se facă lumină odată pentru totdeauna? A învățat asta de la Hope. Copila aceea le-a mărturisit tuturor care e adevărata ei identitate, fără nicio grijă. Reckless, but it worked. Așa că era momentul să procedeze la fel. Rittenhouse. Dusmanul pe care Alex Flynn voia sa il doboare locuise in tot acel timp sub acelasi acoperis cu ei. Erau părinții lor. Și nu numai. Până și prietenii pe care ii vedeau la masă în fiecare weekend în copilărie. “In viziunea lor, Alice nu a fost decât o victimă colaterală. Așa cum au făcut și cu Lucy și Iris Flynn. Si Ethan Rhodes...” privea într-un punct fix, incercand sa nu își piardă cunoștința.

Au sters-o pe sora lor din istorie ca sa vindece cancerul lui Carol, ca să îl aducă pe el la viață, pentru a-și asigura un viitor. Și nu numai. In paralel au creat un fenomen care a afectat mai multe lumi. Tăcu la rugămințile Emmei și o privi cum se ridica de pe canapea, tremurand de nervi. Apoi își plecă privirea, clătinând din cap. “Da, ea a dat ordinul... Îți amintești ieșirea de la restaurant? E o întrebare stupida, iartă-ma... Daniel trebuia să o otrăvească pe Diana, dar a refuzat. Atunci s-a produs nenorocirea. Se temeau ca Diana si Alex vor ajunge la ei.” Închise ochii, strângând din dinți. “Emma... este mult mai complicat! Nu vreau sa arunc vina in gradina vecinului, dar pana si Daniel a fost implicat.” Privi mâinile care îi tremurau și inelul de logodnă pe care ar fi trebuit să i-l dăruiască Daniel. Se intorsese spre el, reprosandu-i ca Ava a fost dintotdeauna cu un pas si o informatie inaintea ei. Și Daniel fusese. "După moartea părinților lui, Mark adică David, directorul NSA, cel căruia i-ai spus despre Diana și Alex, l-a luat pe Daniel sub aripa sa. L-a ajutat să își termine studiile. Cu un preț. Să vă urmărească. Să raporteze orice mișcare greșită. Vezi tu, surioara. Nimeni nu e nevinovat in povestea asta. Și nu ai de ce sa o urăști pe Ava. Și nici macar pe Daniel. Am fost duși de nas! Dacă îți spun că într-o zi veți fi prietene, mă crezi? Sau că îi vei duce caramele unei fetițe care ne-a salvat pe toți? Sau că vei mânui un arc și o sabie mai bine decât un viking? Respiră, te rog. Sunt multe informații și încă nu sunt toate..." O urmări cu privirea cum se lua cu mainile de cap. Carol ii imbrobodise de mici cu ideea unui viitor stralucit pentru a-i pregăti. "Și pe tine te-au cuplat cu unul de-al lor dacă stai să te gândești..." Își duse mâna la coaste, închizând ochii. "Ascultă-mă. Amelia este Hope. Fetița care ne-a salvat pe toți. Prima oară, sfârșitul s-a produs in 2026. Și acum Carol a încercat să ne despartă așa cum a încercat și atunci." I-a povestit despre secolul al XVII-lea, Salem, Paris, apoi despre vikingi și anul 1030. Despre Logan și Dolores. Despre lumile paralele. Pierduse noțiunea timpului. Mormăise multe. Delira. "M-am căsătorit cu Ava. In 1033," zise mândru. La un moment dat s-a lăsat pe spate. "Please don't die, sis..." Voia să zică 'please don't go...' dar a rostit 'don't die'. Nu erau eroi și acesta nu era un basm. Nu aveau puteri supranaturale, dar se aveau pe ei. Familia lor!

Traiau un basm în adevăratul sens al cuvântului într-o perioadă care nu le aparținea lor după ce au fost atâta amar de timp pe fugă. Totuși aici se simțeau acasă. Ani la rândul, viețile lor au fost dictate de alții, organizația Rittenhouse a fost cea care le-a omorât familiile și i-au pus pe piste false, dar Alex și Diana au ajuns să vadă dincolo de minciunile cu care au fost îmbrobodiți și iată-i împreună, așa cum poate că nu și-au imaginat vreodată. Un zâmbet jucăuș îi apăru pe chip, în timp ce ochii ei aveau o sclipire aparte. Se îndrăgostea de el. Șase luni au fost de ajuns să îl cunoască și mai bine, au respirat același aer, au pretins că sunt un cuplu, iar minciuna a devenit realitate. “Eu cred ca te atrag multe altele... printre care încăpățânarea mea. Dacă încerci să mă duci de nas, vei ajunge să dormi iar pe canapeaua asta și din câte îmi amintesc e cam incomodă. Nu așa ai spus?” Lăsând gluma la o parte, Alex Flynn se dovedise a fi singura constanta buna din viata ei, cel mai de preț cadou. Își aminti discuția cu bătrânul din cafenea, apoi speranța pe care a simțit-o când a purtat discuția cu tânăra îmbrăcată în jacheta roșie. Citise apoi nesiguranța în privirea lui și știa mult prea bine ce însemna: ar fi fost din nou pe fugă. Dar de data aceasta nu mai era singur. Și-ar fi dorit să existe o altă cale, să prelungească șederea lor în Rijeka, însă, undeva, în alt oraș din Croația, părinții lui și-au început o nouă viață și dacă urmau linia temporală principală, atunci un bebeluș pe nume Alex va apărea pe lume in câteva luni. Și când te gândești că va fi numit după cel care le-a salvat viața. Tot el. Full circle. "Bănuiesc ce îți trece prin minte, dar te asigur că voi lupta pe orice cale să facem dreptate," îi spuse Diana. Chiar daca ar fi însemnat să se pună cu o națiune întreagă. Nu asta fac eroii atunci când cred că totul s-a sfârșit? “Bine, stam aici pana cand vin ei dupa noi," îl aprobă ea. Logan avea dispozitivele necesare să ajungă ei, dar erau presați de timp și mai ales de mama natură.

Apoi cuvintele lui i-au adus bucurie, tristețe, recunoștință, dar mai ales speranță. Rănile se vor vindeca într-o zi, nu în totalitate, însă se aveau unul pe celălalt. “Oricand... Eu sunt aici. Nu fug nicaieri. Pot sa te insotesc, daca iti doresti asta. Sau daca vrei sa o faci de unul singur, nu mă voi împotrivi," îi atinse din nou obrazul, continuând să îl privească în ochi. Cuvintele apasau greu pe sufletul lui si la fel si disparitia lor prematura. Așa cum și ea l-a pierdut pe Ethan și a crezut că din acel moment viața ei a încetat. “Imi place să cred ca acolo unde sunt... Sunt fericiți când ne vad. Că veghează asupra noastră, că sunt toți trei în Rai și că își dau acordul pentru viitorul pe care ni-l putem crea împreună. Ethan te-a considerat întotdeauna un camarad pe măsură,” ochii îi erau înlăcrimați și simțea un nod în gât. "Știu că ți-e teamă. Și mie îmi este. Avem tot restul vieții să ne clădim un viitor. Vreau să mă trezesc alaturi de tine dimineața, vreau să îmi petrec serile privindu-te cum stai in fața mea la cină - după ce am ars mâncarea și am incropit ceva. Vreau sa râd cu tine și să adorm cu tine. Să ne povestim ce-am făcut peste zi. Vreau totul. Nu acum, nu mâine, ci când vom fi întru totul pregătiți. Cu toate ca cele mai frumoase lucruri apar pe nepusă masă," îi șopti Diana, înghițind cu noduri. "Cel puțin așa am auzit!" Amândoi au suferit, iar oamenii care au o suferință nu vad întotdeauna lucrurile la fel de limpede cum ar trebui. Aici intervin alții. Străini care îi scot la liman, îi salvează, apoi se fac nevăzuți. Nici unul dintre ei nu putea trăi având regrete, pentru că o astfel de viață ajunge sa te secătuiască. Și dacă ar fi avut cum să își întrebe variantele lor din timpul pe care Jasper l-a resetat, atunci vor găsi același răspuns. Fiica pe care au lăsat-o de atâtea ori în grija altora. Li se frângea sufletul ori de câte ori o făceau, însă alta cale nu exista. "Trebuie să învățăm să trăim în prezent așa cum s-a întâmplat aici," îi luă chipul în căușul palmelor, aducându-l la nivelul ei și îl sărută.

~Inceputul~

[smartseo4you]

New Post has been published on Ziarul tau online

Patriarhul Daniel: Orbirea spirituală - mai gravă decât orbirea fizică; credinţa - vederea cu ochii sufleteşti

Orbirea spirituală este mai gravă decât orbirea fizică sau trupească, iar vederea cu ochii sufleteşti se numeşte credinţă, le-a spus duminică patriarhul Daniel sutelor de credincioşi prezenţi pe Dealul Mitropoliei la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, hramul istoric al Catedralei patriarhale. "Evanghelia pe care am ascultat-o astăzi este Evanghelia Duminicii a şaptea după Paşti şi vorbeşte despre Vindecarea orbului din naştere. Această Evanghelie este plină de înţelesuri duhovniceşti şi are ca scop arătarea adevărului că orbirea spirituală este mai gravă decât orbirea fizică sau trupească. (…) Deci Hristos Domnul vindecă un orb din naştere şi-l face mărturisitor al credinţei în dumnezeirea lui, în timp ce fariseii care vedeau cu ochii trupeşti erau orbi din punct de vedere spiritual, pentru că nu vedeau lucrările lui Dumnezeu săvârşite prin Iisus şi nu îl considera că el ar fi Mesia, adică Hristosul, Unsul lui Dumnezeu", a afirmat patriarhul Daniel, duminică, în predica la Sfânta Liturghie oficiată, împreună cu ierarhii din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei. Întâistătătorul BOR a subliniat că vederea cu ochii sufleteşti se numeşte credinţă. "Deci scopul acesta al vindecării unui orb din naştere este acesta: să transforme un orb din naştere într-un văzător nu numai cu ochii trupeşti, ci şi cu ochii sufleteşti, iar vederea cu ochii sufleteşti se numeşte credinţă. Credinţa este o vedere dincolo de timpuri, este o vedere duhovnicească, prin care omul simte prezenţa lui Dumnezeu în viaţa sa şi în lume. (…) Deci Evanghelia Vindecării Orbului din naştere ne arată că Iisus este lumina lumii, dar el nu dăruieşte doar lumină fizică, cum este lumina de la soare, sau lumina ochilor, ci dăruieşte şi lumina credinţei. Credinţa este lumina vieţii, pentru că prin credinţă omul, creat după chipul lui Dumnezeu şi chemat la asemănarea cu Dumnezeu prin Har, ţine legătura cu creatorul său", a spus patriarhul. În cuvântul său, patriarhul Daniel a evidenţiat rolul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, chemaţi de Dumnezeu la această lucrare prin lumina Sfintei Cruci, la realizarea unităţii Bisericii Creştine, ca şi la abolirea unor legi păgâne care prevedeau pedepse contrare spiritului creştin precum răstignirea, zdrobirea picioarelor, arderea cu focul roşu, a tratamentelor inumane din închisori. Totodată, acesta a amintit lucrarea Sfântului Împărat Constantin de creştinare a dacilor din zona Daciei, prin trimiterea de misionari în Banat, Oltenia şi Muntenia şi prin construirea a 40 de bazilici. Înaltul ierarh ortodox a elogiat rolul Sfintei Elena în găsirea Sfintei Cruci şi în influenţarea întregii politici creştine a Sfântului Împărat Constantin cel Mare. "Elena este un model de femeie creştină, de mamă care a contribuit la educaţia creştină a fiului său şi a devenit prin aceasta o icoană a educaţiei creştine", a mai spus patriarhul. Duminică dimineaţa, moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, precum şi ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, au fost aşezate spre închinarea clerului şi credincioşilor sub baldachinul din vecinătatea Catedralei patriarhale. În continuare a fost oficiată Sfânta Liturghie în Altarul de vară al Catedralei patriarhale. În continuare, a avut loc festivitatea de premiere a câştigătorilor concursului naţional de creaţie "Icoana şi Şcoala mărturisirii". Totodată în Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei vor fi premiaţi câştigătorii ediţiei a VI-a a concursului naţional "Icoana ortodoxă – lumina credinţei". Expoziţia cu lucrările premiate va fi deschisă publicului în perioada 22-25 mai. Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa, Elena, sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 21 mai. Pentru marea contribuţie la răspândirea şi înflorirea creştinismului, Constantin şi mama sa, Elena, au fost trecuţi de Biserica Ortodoxă în rândul sfinţilor şi sunt socotiţi "întocmai cu apostolii". AGERPRES

Sursa articol jurnalul.ro

, sursa articol http://blogville.ro/patriarhul-daniel-orbirea-spirituala-mai-grava-decat-orbirea-fizica-credinta-vederea-cu-ochii-sufletesti/

[loreenalelud]

Cursa supravieţuirii - Cap.8 În care pozăm pentru Vogue (on Wattpad) http://my.w.tt/UiNb/HdWjOQ8YnA Emily Delaventure nu-şi cunoaşte părinţii şi nici motivul pentru care aceştia au abandonat-o. Are o mamă adoptivă minunată şi o soră extraordinară. Până într-o zi... În lumea plină de intrigi şi mistere, zei ignoranţi şi monştri cu adevărat periculoşi în care Emily se trezeşte, aceasta trebuie să descopere cine e cu adevărat. E blestemul, dar speranţa omenirii, află ea. Asta doar dacă ajunge în viaţă în locul ce se presupune că o va păstra în siguranţă. La jumătate de secol de la naşterea celui mai mare erou al omenirii, Percy Jackson, lumea este din nou tulburată de fiinţe ce au trăit cu mulţi eoni în urmă şi de profeţii ce se anunţă devastatoare. Pentru absolut toţi. "Cursa supravieţuirii" este o fascinantă poveste despre prietenie, descoperirea de sine, găsirea adevărului, dar mai ales despre curajul de a-ţi înfrunta destinul...

[laudeluidumnezeucelatotputer]

4. În Biblie nu există nicio cale a vieții veșnice; dacă omul respectă Biblia și i se închină, atunci nu va dobândi viață veșnică

Versete din Biblie pentru referințe:

„Voi cercetaţi Scripturile deoarece credeţi că în ele aveţi viaţă veşnică, dar tocmai acestea sunt cele care depun mărturie despre Mine! Şi totuşi nu vreţi să veniţi la Mine ca să aveţi viaţă!” (Ioan 5:39-40).

„Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6).

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Calea vieții nu este ceva ce poate fi deținut de oricine și nici nu poate fi obținută cu ușurință de către toți. Acest lucru se întâmplă deoarece viața poate veni doar de la Dumnezeu, cu alte cuvinte, doar Dumnezeu Însuși deține esența vieții, nu există nicio cale a vieții fără Dumnezeu Însuși și astfel doar Dumnezeu este sursa vieții și izvorul nesecat al apei vii a vieții.

Fragment din „Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice” în Cuvântul Se arată în trup

Dumnezeu Însuși este viața și adevărul, iar viața Lui și adevărul coexistă. Cei care sunt incapabili să dobândească adevărul nu vor câștiga niciodată viața. Fără îndrumare, sprijin și furnizarea adevărului, vei dobândi doar slove, doctrine și, mai mult decât atât, moartea. Viața lui Dumnezeu este mereu prezentă, iar adevărul și viața Lui coexistă. Dacă nu poți găsi sursa adevărului, atunci nu vei dobândi hrana vieții; dacă nu poți dobândi darul vieții, atunci, cu siguranță, nu vei avea adevărul și, astfel, în afară de imaginații și concepții, întregul tău corp nu va fi nimic altceva decât trup, trupul tău împuțit. Să știi, cuvintele din cărți nu sunt considerate viață, istoria scrisă nu poate fi considerată ca adevăr, iar doctrinele din trecut nu pot servi drept istorisire a cuvintelor rostite în prezent de Dumnezeu. Doar ceea ce este exprimat de Dumnezeu atunci când vine pe pământ și trăiește printre oameni este adevărul, viața, voia lui Dumnezeu și modul Său actual de a lucra. Dacă aplici consemnările cuvintelor rostite de Dumnezeu din veacurile trecute în prezent, atunci tu ești un arheolog și cel mai bun mod de a te descrie este ca pe un expert în patrimoniul istoric. Acest lucru se întâmplă deoarece tu ai crezut mereu în urmele lucrării pe care Dumnezeu a săvârșit-o în timpurile ce au trecut, crezi doar în umbra lui Dumnezeu lăsată de atunci când a lucrat mai înainte printre oameni și crezi doar în calea pe care a dăruit-o Dumnezeu discipolilor Lui în vremurile trecute. Tu nu crezi în direcția lucrării lui Dumnezeu de astăzi, nu crezi în chipul slăvit al lui Dumnezeu de astăzi și nu crezi în calea adevărului exprimat în prezent de către Dumnezeu. Și astfel ești, fără îndoială, un visător complet deconectat de realitate. Dacă încă te mai agăți de cuvinte care nu pot aduce viață omului, atunci ești o bucată de ramură uscată[a], fără speranță, deoarece ești prea conservator, prea refractar, prea insensibil în fața rațiunii!

Fragment din „Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice” în Cuvântul Se arată în trup

Multă lume crede că a înțelege și a putea să interpretezi Biblia sunt echivalente cu găsirea adevăratei căi – dar, de fapt, lucrurile sunt cu adevărat atât de simple? Nimeni nu cunoaște veridicitatea Bibliei: că ea nu este altceva decât o mărturie istorică a lucrării lui Dumnezeu și un testament la cele două etape anterioare ale lucrării lui Dumnezeu și că nu îți oferă nicio înțelegere a scopurilor lucrării Sale. Oricine a citit Biblia știe că ea confirmă prin documente cele două etape ale lucrării lui Dumnezeu pe perioada Epocii Legii și a Epocii Harului. Vechiul Testament face cronica istoriei Israelului și a lucrării lui Iahve, de la momentul creației și până la sfârșitul Epocii Legii. Noul Testament înregistrează lucrarea lui Isus pe pământ, expusă în cele Patru Evanghelii, precum și lucrarea lui Pavel; nu sunt acestea înregistrări istorice? Aducerea în prezent a lucrurilor din trecut face din ele istorie și, indiferent cât de adevărate sau reale ar putea fi, acestea sunt totuși istorie – iar istoria nu poate aduce în discuție prezentul. Căci Dumnezeu nu privește înapoi în istorie! Și astfel, dacă înțelegi numai Biblia și nu înțelegi nimic despre lucrarea pe care Dumnezeu intenționează să o facă astăzi, și dacă crezi în Dumnezeu, dar nu cauți lucrarea Duhului Sfânt, atunci nu înțelegi ce înseamnă să Îl cauți pe Dumnezeu. Dacă citești Biblia pentru a studia istoria Israelului, pentru a cerceta istoria creației lui Dumnezeu a tuturor cerurilor și a pământului, atunci nu crezi în Dumnezeu. Dar astăzi, din moment ce crezi în Dumnezeu și-ți continui viața, din moment ce urmărești cunoașterea lui Dumnezeu și nu a unor slove și doctrine moarte, sau o înțelegere a istoriei, trebuie să cauți voința actuală a lui Dumnezeu și trebuie să cauți sensul lucrării Duhului Sfânt. Dacă ai fi arheolog, ai putea citi Biblia – dar nu ești, ești unul dintre aceia care crede în Dumnezeu și cel mai bine ar fi să cauți voința actuală a lui Dumnezeu.

Fragment din „Despre Biblie (4)” în Cuvântul Se arată în trup

Deși Biblia reunește unele dintre cărțile cuvintelor vieții, cum ar fi epistolele lui Pavel și epistolele lui Petru, și deși oamenii pot fi asigurați și călăuziți de aceste cărți, ele sunt totuși învechite, încă aparțin epocii trecute și, indiferent cât de bune ar fi, ele sunt potrivite doar pentru o perioadă și nu sunt veșnice. Căci lucrarea lui Dumnezeu evoluează permanent și nu se poate opri pur și simplu în vremea lui Pavel și a lui Petru, sau să rămână pentru totdeauna în Epoca Harului în care a fost răstignit Isus. Și astfel, aceste cărți sunt potrivite numai pentru Epoca Harului, nu pentru Epoca Împărăției ultimelor zile. Ele pot doar să se îngrijească de credincioșii Epocii Harului, nu și de sfinții din Epoca Împărăției și, indiferent cât de bune ar fi, ele sunt totuși învechite. Același lucru se întâmplă și cu lucrarea de creație a lui Iahve sau cu lucrarea Sa în Israel: indiferent cât de măreață a fost această lucrare, ea era totuși depășită, căci îi trecuse timpul. Lucrarea lui Dumnezeu este și ea la fel: este măreață, dar va veni un timp când se va sfârși; nu poate rămâne pentru totdeauna în mijlocul lucrării de creație, nici la cel al răstignirii. Indiferent cât de convingătoare este lucrarea răstignirii, indiferent cât de eficientă a fost în înfrângerea Satanei, lucrarea este, la urma urmei, tot lucrare, iar veacurile sunt, până la urmă, tot veacuri; lucrarea nu poate rămâne veșnic pe aceeași fundație, fără ca vremea să treacă peste ea, pentru că a existat creația și trebuie să existe și zilele de pe urmă. Acest lucru este inevitabil! Astfel, astăzi, cuvintele vieții din Noul Testament – epistolele apostolilor și cele Patru Evanghelii – au devenit cărți de istorie, au devenit vechi almanahuri și cum ar putea niște vechi almanahuri să aducă omenirea într-o nouă epocă? Indiferent de capacitatea acestor almanahuri de a oferi oamenilor viață, indiferent de capacitatea lor de a călăuzi oamenii către cruce, nu sunt ele depășite? Nu sunt lipsite de valoare? Așadar, îți spun că n-ar trebui să crezi orbește în aceste almanahuri. Sunt prea vechi, nu te pot aduce către noua lucrare, ci te pot doar împovăra. Nu numai că nu te pot aduce în lucrarea cea nouă și în noua intrare, ci te vor duce către vechile biserici religioase – și dacă se întâmplă asta, nu înseamnă că dai înapoi în credința ta în Dumnezeu?

Fragment din „Despre Biblie (4)” în Cuvântul Se arată în trup

Care este rostul, când, cu cât ai mai multă „pătrundere” despre Dumnezeu, cu atât ești mai precaut față de El? Nu trebuie să cauți o fundamentare suplimentară în Biblie; dacă este lucrarea Duhului Sfânt, atunci trebuie să o accepți, pentru că tu crezi în Dumnezeu ca să-L urmezi pe Dumnezeu și nu ar trebui să Îl investighezi. Nu ar trebui să cauți alte dovezi despre Mine pentru a arăta că Eu sunt Dumnezeul tău, ci ar trebui să discerni dacă îți sunt de folos – acesta este lucrul decisiv. Chiar dacă găsești multe dovezi incontestabile în Biblie, ele nu te pot aduce pe deplin înaintea Mea. Tu ești cel care trăiește în limitele Bibliei și nu înaintea Mea; Biblia nu te poate ajuta să Mă cunoști, nici nu îți poate adânci dragostea pentru Mine.

Fragment din „Cum poate omul, care L-a delimitat pe Dumnezeu în concepțiile sale, să primească revelațiile lui Dumnezeu?” în Cuvântul Se arată în trup

Hristos din zilele de pe urmă aduce viață și aduce calea trainică și veșnică a adevărului. Acest adevăr este calea prin care omul va dobândi viața și singura cărare prin care omul Îl va cunoaște pe Dumnezeu și va fi aprobat de Dumnezeu. Dacă nu cauți calea vieții oferite de Hristos în zilele de pe urmă, atunci nu vei obține niciodată aprobarea lui Isus și nu te vei califica niciodată să pășești prin porțile Împărăției cerurilor, deoarece tu ești atât o marionetă, cât și un prizonier al istoriei. Cei care sunt controlați de norme, de slove și sunt încătușați de istorie, nu vor fi niciodată capabili să dobândească viața și nu vor putea niciodată să câștige calea veșnică a vieții. Acest lucru se întâmplă deoarece tot ceea ce au ei este o apă murdară de care s-au agățat de mii de ani, spre deosebire de apa vieții, care se revarsă din tron. Cei cărora nu li se dau provizii de apa vieții vor rămâne pentru eternitate cadavre, jucării ale Satanei și fiii iadului. Atunci cum pot ei să-L privească pe Dumnezeu? Dacă doar încerci să te agăți de trecut, doar încerci să menții lucrurile așa cum sunt stând liniștit și nu încerci să schimbi starea de fapt și să renunți la istorie, atunci, asta nu înseamnă că vei fi mereu împotriva lui Dumnezeu? Pașii lucrării lui Dumnezeu sunt uriași și puternici, precum valurile furtunoase și tunetele care bubuie – și, cu toate acestea, tu stai și aștepți pasiv pieirea, rămânând în nebunia ta, fără să faci nimic. În felul acesta, cum poți fi considerat cineva care urmează pașii Mielului? Cum poți justifica Dumnezeul, de care tu te agăți, ca pe un Dumnezeu mereu nou și niciodată bătrân? Și cum pot cuvintele din cărțile tale îngălbenite să te poarte către o nouă epocă? Cum pot ele să te conducă pentru a căuta pașii lucrării lui Dumnezeu? Și cum te pot duce ele sus în cer? Ceea ce ții în mâinile tale sunt slove care pot oferi doar o consolare temporară, nu adevărurile care sunt capabile să dea viață. Scripturile pe care le citești pot doar să îți îmbogățească limbajul, nu sunt cuvinte de înțelepciune care te pot ajuta să cunoști viața oamenilor, cu atât mai puțin căile care te pot conduce către desăvârșire. Oare aceste discrepanțe nu îți oferă un motiv de a reflecta? Oare nu îți permit să înțelegi tainele conținute în interior? Ești capabil să te oferi cerului pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu pe cont propriu? Fără venirea lui Dumnezeu, te poți ridica în cer să te bucuri de fericirea în familie cu Dumnezeu? Încă mai visezi acum? Îți sugerez atunci să te oprești din visare și să te uiți la cine lucrează acum, la cine săvârșește lucrarea de mântuire a omului în zilele de pe urmă. Dacă nu faci aceasta, nu vei obține niciodată adevărul și nu vei obține niciodată viața.

Fragment din „Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice” în Cuvântul Se arată în trup

Note de subsol:

a. O bucată de ramură uscată: expresie chinezească, cu sensul de „fără speranță”.

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

[laudeluidumnezeucelatotputer]

3. Biblia a fost întocmită de om, nu de Dumnezeu; Bibla nu Îl poate reprezenta pe Dumnezeu

Versete din Biblie pentru referințe:

„Voi cercetaţi Scripturile deoarece credeţi că în ele aveţi viaţă veşnică, dar tocmai acestea sunt cele care depun mărturie despre Mine! Şi totuşi nu vreţi să veniţi la Mine ca să aveţi viaţă!” (Ioan 5:39-40).

„Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6).

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Biblia este o înregistrare istorică a lucrării lui Dumnezeu în Israel și confirmă prin documente multe dintre predicțiile profeților din vechime, precum și unele dintre declarațiile lui Iahve în lucrarea Sa din acea vreme. De aceea, toată lumea privește această carte ca fiind sfântă (pentru că Dumnezeu este sfânt și măreț). Desigur, toate acestea sunt rezultatul venerației față de Iahve și a adorației lor față de Dumnezeu. Oamenii se raportează la această carte în acest mod deoarece creaturile lui Dumnezeu își adoră atât de mult Creatorul, și există chiar și acei care numesc această carte drept o carte divină. De fapt, este doar o înregistrare umană. Ea nu a fost numită personal de către Iahve și nici creația sa nu a fost personal călăuzită de El. Cu alte cuvinte, autorul acestei cărți nu este Dumnezeu, ci oamenii. Sfânta Scriptură este doar un titlu reverențios atribuit de către om. Acest titlu nu a fost decis de către Iahve și de către Isus după ce au discutat între Ei; nu este altceva decât o idee umană. Căci această carte nu a fost scrisă de Iahve, cu atât mai puțin de către Isus. În schimb, cuprinde constatările mai multor profeți antici, apostoli și vizionari, care au fost apoi completate de generațiile următoare într-o carte de scrieri antice care, pentru oameni, pare a fi deosebit de sfântă, o carte despre care ei cred că este plină de mistere necunoscute și profunde care așteaptă să fie revelate de generațiile viitoare. Ca atare, oamenii sunt chiar mai dispuși să creadă că această carte este o carte divină. Odată cu adăugarea celor Patru Evanghelii și a Cărții Apocalipsei, atitudinea oamenilor față de ea este cu totul diferită față de orice altă carte și, astfel, nimeni nu îndrăznește să pună în discuție această carte divină – pentru că este mult prea sacră.

Fragment din „Despre Biblie (4)” în Cuvântul Se arată în trup

Înainte, poporul Israel citea doar Vechiul Testament. Cu alte cuvinte, la începutul Epocii Harului, oamenii citeau din Vechiul Testament. Noul Testament a apărut doar în timpul Epocii Harului. Noul Testament nu exista în timpul lucrării lui Isus; oamenii au mărturisit despre lucrarea Sa abia după ce El a înviat și S-a înălțat la cer. Doar atunci au apărut cele patru Evanghelii, la care s-au adăugat epistolele lui Pavel și Petru, precum și Cartea Apocalipsei. Abia după mai bine de trei sute de ani de la înălțarea la cer a lui Isus, când generațiile ulterioare au adunat scrierile, a apărut Noul Testament. Numai după terminarea acestei lucrări a apărut Noul Testament; înainte nu existase. Dumnezeu făcuse toată această lucrare, apostolul Pavel făcuse și el toată lucrarea, iar apoi epistolele lui Pavel și Petru au fost puse laolaltă, iar viziunea cea mai profundă consemnată de Ioan pe insula Patmos a fost adăugată la final pentru că a profețit lucrarea din zilele de pe urmă. Acestea au fost toate rânduieli ale generațiilor ulterioare și sunt diferite de vorbirea din prezent. Ceea ce se consemnează astăzi este conform etapelor lucrării lui Dumnezeu; oamenii intră astăzi în contact cu lucrarea făcută personal de Dumnezeu și cu cuvintele exprimate chiar de El. Nu interfera – cuvintele, care vin direct de la Duhul Sfânt, au fost rânduite pas cu pas și sunt diferite de rânduielile din consemnările oamenilor. Se poate spune că ceea ce au consemnat ei a fost potrivit nivelului lor de educație și calibrului omului. Ceea ce au consemnat au fost experiențele oamenilor și fiecare avea mijloace proprii de consemnare și de cunoaștere, fiecare scriere fiind diferită. Astfel, dacă venerați Biblia ca și cum ar fi Dumnezeu, dați dovadă de multă ignoranță și prostie!

Fragment din „Despre Biblie (3)” în Cuvântul Se arată în trup

În definitiv, ce este mai important: Dumnezeu sau Biblia? De ce trebuie lucrarea lui Dumnezeu să se conformeze Bibliei? Oare să fie faptul că Dumnezeu nu are dreptul să depășească Biblia? Oare Dumnezeu nu poate să Se îndepărteze de Biblie și să facă alte lucrări? De ce Isus și discipolii Lui nu au respectat sabatul? Dacă Isus ar fi trebuit să țină sabatul și să acționeze după poruncile din Vechiul Testament, de ce nu l-a ținut după venirea Lui, ci a spălat picioare, a acoperit capete, a frânt pâine și a băut vin? Oare nu sunt toate acestea absente din poruncile Vechiului Testament? Dacă Isus a cinstit Vechiul Testament, de ce a sfidat El aceste doctrine? Ar trebui să știi ce a fost mai întâi, dacă a fost Dumnezeu sau Biblia! Dat fiind că era Domnul sabatului, nu putea El să fie și Domnul Bibliei?

Fragment din „Despre Biblie (1)” în Cuvântul Se arată în trup

Multă lume crede că a înțelege și a putea să interpretezi Biblia sunt echivalente cu găsirea adevăratei căi – dar, de fapt, lucrurile sunt cu adevărat atât de simple? Nimeni nu cunoaște veridicitatea Bibliei: că ea nu este altceva decât o mărturie istorică a lucrării lui Dumnezeu și un testament la cele două etape anterioare ale lucrării lui Dumnezeu și că nu îți oferă nicio înțelegere a scopurilor lucrării Sale. Oricine a citit Biblia știe că ea confirmă prin documente cele două etape ale lucrării lui Dumnezeu pe perioada Epocii Legii și a Epocii Harului. Vechiul Testament face cronica istoriei Israelului și a lucrării lui Iahve, de la momentul creației și până la sfârșitul Epocii Legii. Noul Testament înregistrează lucrarea lui Isus pe pământ, expusă în cele Patru Evanghelii, precum și lucrarea lui Pavel; nu sunt acestea înregistrări istorice? Aducerea în prezent a lucrurilor din trecut face din ele istorie și, indiferent cât de adevărate sau reale ar putea fi, acestea sunt totuși istorie – iar istoria nu poate aduce în discuție prezentul. Căci Dumnezeu nu privește înapoi în istorie! Și astfel, dacă înțelegi numai Biblia și nu înțelegi nimic despre lucrarea pe care Dumnezeu intenționează să o facă astăzi, și dacă crezi în Dumnezeu, dar nu cauți lucrarea Duhului Sfânt, atunci nu înțelegi ce înseamnă să Îl cauți pe Dumnezeu. Dacă citești Biblia pentru a studia istoria Israelului, pentru a cerceta istoria creației lui Dumnezeu a tuturor cerurilor și a pământului, atunci nu crezi în Dumnezeu. Dar astăzi, din moment ce crezi în Dumnezeu și-ți continui viața, din moment ce urmărești cunoașterea lui Dumnezeu și nu a unor slove și doctrine moarte, sau o înțelegere a istoriei, trebuie să cauți voința actuală a lui Dumnezeu și trebuie să cauți sensul lucrării Duhului Sfânt. Dacă ai fi arheolog, ai putea citi Biblia – dar nu ești, ești unul dintre aceia care crede în Dumnezeu și cel mai bine ar fi să cauți voința actuală a lui Dumnezeu.

Fragment din „Despre Biblie (4)” în Cuvântul Se arată în trup

Dumnezeu Însuși este viața și adevărul, iar viața Lui și adevărul coexistă. Cei care sunt incapabili să dobândească adevărul nu vor câștiga niciodată viața. Fără îndrumare, sprijin și furnizarea adevărului, vei dobândi doar slove, doctrine și, mai mult decât atât, moartea. Viața lui Dumnezeu este mereu prezentă, iar adevărul și viața Lui coexistă. Dacă nu poți găsi sursa adevărului, atunci nu vei dobândi hrana vieții; dacă nu poți dobândi darul vieții, atunci, cu siguranță, nu vei avea adevărul și, astfel, în afară de imaginații și concepții, întregul tău corp nu va fi nimic altceva decât trup, trupul tău împuțit. Să știi, cuvintele din cărți nu sunt considerate viață, istoria scrisă nu poate fi considerată ca adevăr, iar doctrinele din trecut nu pot servi drept istorisire a cuvintelor rostite în prezent de Dumnezeu. Doar ceea ce este exprimat de Dumnezeu atunci când vine pe pământ și trăiește printre oameni este adevărul, viața, voia lui Dumnezeu și modul Său actual de a lucra. Dacă aplici consemnările cuvintelor rostite de Dumnezeu din veacurile trecute în prezent, atunci tu ești un arheolog și cel mai bun mod de a te descrie este ca pe un expert în patrimoniul istoric. Acest lucru se întâmplă deoarece tu ai crezut mereu în urmele lucrării pe care Dumnezeu a săvârșit-o în timpurile ce au trecut, crezi doar în umbra lui Dumnezeu lăsată de atunci când a lucrat mai înainte printre oameni și crezi doar în calea pe care a dăruit-o Dumnezeu discipolilor Lui în vremurile trecute. Tu nu crezi în direcția lucrării lui Dumnezeu de astăzi, nu crezi în chipul slăvit al lui Dumnezeu de astăzi și nu crezi în calea adevărului exprimat în prezent de către Dumnezeu. Și astfel ești, fără îndoială, un visător complet deconectat de realitate. Dacă încă te mai agăți de cuvinte care nu pot aduce viață omului, atunci ești o bucată de ramură uscată, fără speranță, deoarece ești prea conservator, prea refractar, prea insensibil în fața rațiunii!

Fragment din „Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice” în Cuvântul Se arată în trup

Oamenii care au fost corupți trăiesc cu toții în capcana Satanei, trăiesc în trup, în dorințe egoiste și nu există unul singur între ei care să fie compatibil cu Mine. Există oameni care spun că sunt compatibili cu Mine, dar toți aceștia se închină la idoli neclari. Deși recunosc numele Meu ca fiind sfânt, ei merg pe o cărare opusă Mie, iar cuvintele lor sunt pline de aroganță și siguranță de sine fiindcă, la bază, ei sunt cu toții împotriva Mea și incompatibili cu Mine. În fiecare zi ei caută urmele Mele în Biblie și găsesc, la întâmplare, pasaje „potrivite”, pe care le citesc la nesfârșit și pe care le recită ca pe scripturi. Ei nu știu cum să fie compatibili cu Mine, nu știu ce înseamnă să fii în dușmănie cu Mine și doar citesc scripturile orbește. Ei închid în Biblie un Dumnezeu neclar, pe care nu L-au văzut niciodată și pe care sunt incapabili să-L vadă, și pe care Îl scot afară să Îl contemple în timpul lor liber. Ei cred în existența Mea numai prin prisma Bibliei. Pentru ei, Eu sunt același cu Biblia; fără Biblie Eu nu exist, iar fără Mine nu există Biblie. Ei nu dau nicio atenție existenței sau acțiunilor Mele, ci dedică o atenție extremă și deosebită fiecărui cuvânt din Scriptură, iar mulți dintre ei chiar cred că Eu nu ar trebui să fac nimic din ce doresc să fac decât dacă acest lucru este profețit de Scriptură. Ei acordă prea multă importanță Scripturii. Se poate spune că văd cuvintele și expresiile ca fiind prea importante, mergând până la a folosi versete din Biblie pentru a măsura fiecare cuvânt spus de Mine și pentru a Mă condamna. Ceea ce caută ei nu este calea compatibilității cu Mine, sau calea compatibilității cu adevărul, ci calea compatibilității față de cuvintele Bibliei, și cred că orice lucru care nu este conform Bibliei este, fără excepție, în afara lucrării Mele. Oare nu sunt astfel de oameni urmașii ascultători ai fariseilor? Fariseii evrei foloseau legea lui Moise pentru a-L condamna pe Isus. Ei nu căutau compatibilitate cu Isus în acea epocă, ci urmau cu sârg legea în litera ei, până acolo încât au ajuns, într-un sfârșit, să-L țintuiască în piroane pe cruce pe Isus Cel nevinovat, învinovățindu-L că nu respectase legea Vechiului Testament și că nu era Mesia. Care era esența lor? Nu era oare aceea că nu căutau calea compatibilității cu adevărul? Erau preocupați până la obsesie de fiecare cuvânt din Scriptură, nedând nicio atenție voinței Mele, nici pașilor și metodelor lucrării Mele. Ei nu erau oameni care să caute adevărul, ci oameni care urmau rigid cuvintele Scripturii; nu erau oameni care să creadă în Dumnezeu, ci oameni care credeau în Biblie. În esență, erau câinii de pază ai Bibliei. Pentru a proteja interesele Bibliei, a susține demnitatea Bibliei și pentru a proteja reputația Bibliei, ei au mers până acolo încât L-au răstignit pe Isus Cel milostiv pe cruce. Ei au făcut acest lucru doar de dragul de a proteja Biblia și de a păstra statutul fiecărui cuvânt din Biblie în inimile oamenilor. Astfel că au preferat să renunțe la viitorul lor și să dea jertfă pentru păcate cerând condamnarea la moarte a lui Isus, Cel care nu S-a conformat doctrinei Scripturii. Oare nu erau ei niște lachei ai fiecărui cuvânt din Scriptură?

Dar oamenii de astăzi? Hristos a venit ca să elibereze adevărul, însă aceștia mai degrabă L-ar alunga din rândul oamenilor, pentru a-și câștiga intrarea în rai și pentru a primi har. Mai degrabă ar nega complet venirea adevărului, pentru a proteja interesele Bibliei, și mai degrabă L-ar crucifica din nou pe Hristosul reîntors în trup, pentru a asigura existența veșnică a Bibliei. Cum poate omul să primească mântuirea Mea, când inima sa este atât de înrăită, iar natura sa atât de potrivnică Mie? Trăiesc printre oameni, însă omul nu Îmi cunoaște existența. Când Îmi revărs lumina asupra omului, el tot rămâne neștiutor de existența Mea. Când Îmi dezlănțui mânia asupra omului, el Îmi neagă existența cu și mai mare tărie. Omul caută compatibilitate cu cuvintele, cu Biblia, însă nici măcar o singură persoană nu vine dinaintea Mea să caute calea compatibilității cu adevărul. Omul se uită în sus către Mine în rai și are un deosebit interes pentru existența Mea în rai, dar nimănui nu îi pasă de Mine Cel întrupat, fiindcă Eu, Cel care trăiesc printre oameni, sunt pur și simplu prea neînsemnat. Cei care caută doar compatibilitate cu cuvintele Bibliei, și cei care caută numai compatibilitate cu un Dumnezeu neclar sunt o priveliște neplăcută ochilor Mei. Aceasta pentru că ceea ce venerează ei sunt cuvinte moarte și un Dumnezeu care le poate da comori nemăsurate. Ceea ce venerează ei este un Dumnezeu care se pune pe Sine la mila omului și care nu există. Prin urmare, ce ar putea astfel de oameni să câștige de la Mine? Omul este, pur și simplu, neînsemnat dincolo de cuvinte. Cei care sunt împotriva Mea, care vin cu cereri nelimitate la Mine, care nu au nicio dragoste de adevăr, care se răzvrătesc împotriva Mea – cum ar putea fi ei compatibili cu Mine?

Fragment din „Trebuie să cauți calea compatibilității cu Hristos” în Cuvântul Se arată în trup

Iată ce vreau să explic aici: Ceea ce este Dumnezeu și ceea ce are El este veșnic inepuizabil și fără limită. Dumnezeu este sursa vieții și a tuturor lucrurilor. Dumnezeu nu poate fi pătruns de nicio ființă creată. În cele din urmă, trebuie totuși să amintesc tuturor: Nu Îl limitați pe Dumnezeu la cărți, cuvinte sau la cuvântările Lui din trecut din nou. Există un singur cuvânt pentru a caracteriza lucrarea lui Dumnezeu – nouă. Lui nu Îi place să ia căi vechi sau să Își repete lucrarea și, mai mult, nu vrea ca oamenii să I se închine limitându-L unei anumite sfere. Aceasta este firea lui Dumnezeu.

Fragment din „Epilog” la Cuvântul Se arată în trup

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

[laudeluidumnezeucelatotputer]

1. Ce înseamnă a-L cunoaște pe Dumnezeu? Înțelegerea cunoștințelor din Biblie și a teoriei teologice poate fi considerată cunoașterea lui Dumnezeu?

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Fragment din „Cum să-L cunoști pe Dumnezeu întrupat” în Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos

Cunoașterea Dumnezeului practic include cunoașterea și trăirea cuvintelor Lui și înțelegerea regulilor și principiilor lucrării Duhului Sfânt și modul în care Duhul lui Dumnezeu lucrează în trup. Deci, include și cunoașterea faptului că fiecare acțiune a lui Dumnezeu în trup este guvernată de Duh, iar cuvintele pe care le rostește sunt exprimarea directă a Duhului. Astfel, dacă vrei să cunoști pe Dumnezeul practic, trebuie să știi mai întâi cum lucrează Dumnezeu în umanitate și în divinitate; acest lucru, la rândul său, se referă la exprimările Duhului, în care toți oamenii se implică.

Fragment din „Ar trebui să știi că Dumnezeul practic este Dumnezeu Însuși” în Cuvântul Se arată în trup

Procesul prin care se ajunge la cunoașterea cuvântului lui Dumnezeu este procesul prin care se ajunge la cunoașterea lui Dumnezeu și, de asemenea, procesul ajungerii la cunoașterea lucrării lui Dumnezeu. Și, astfel, cunoașterea viziunilor nu se referă numai la cunoașterea umanității lui Dumnezeu întrupat, ci include și cunoașterea cuvântului și a lucrării lui Dumnezeu. Din cuvântul lui Dumnezeu, oamenii ajung să înțeleagă voia lui Dumnezeu, iar din lucrarea lui Dumnezeu, ei ajung să cunoască firea lui Dumnezeu și ceea ce este Dumnezeu. Credința în Dumnezeu este primul pas spre a-L cunoaște pe Dumnezeu. Procesul avansării de la această credință inițială în Dumnezeu către cea mai profundă credință în El este procesul ajungerii la cunoașterea lui Dumnezeu și procesul experimentării lucrării lui Dumnezeu. […] Cunoașterea lui Dumnezeu include cunoașterea firii Lui, înțelegerea voii Lui și cunoașterea a ceea ce este El. Totuși, indiferent care aspect ajunge să-l cunoască, fiecare îi cere omului să plătească un preț și necesită voința de a se supune, fără de care nimeni nu va putea să continue să urmeze până la capăt.

Fragment din „Numai cei care-L cunosc pe Dumnezeu pot să fie martori pentru El” în Cuvântul Se arată în trup

Cunoscând faptele practice ale lui Dumnezeu, cunoscând realitatea Lui și atotputernicia Sa, cunoscând adevărata identitate a lui Dumnezeu Însuși, cunoscând ceea ce are El și ceea ce este, știind ce a demonstrat El în toate lucrurile – toate acestea sunt extrem de importante pentru fiecare persoană care vrea să-L cunoască pe Dumnezeu. Toate acestea stabilesc direct dacă oamenii pot să intre în realitatea adevărului. Dacă tu îți limitezi înțelegerea lui Dumnezeu doar la cuvinte, dacă o limitezi doar la măruntele tale trăiri, la harul lui Dumnezeu pe care îl cuantifici sau la măruntele tale mărturii despre Dumnezeu, atunci îți spun cu tărie că Dumnezeul în care crezi nu este Dumnezeu Însuși și se poate spune că Dumnezeul în care crezi este unul imaginar, nu Dumnezeu cel adevărat. Asta fiindcă Dumnezeul adevărat este Cel care stăpânește peste toate, Cel care pășește printre toate, Cel care le gestionează pe toate. El este Cel care ține în mâini soarta întregii omeniri – Cel care ține în mâini soarta tuturor lucrurilor. Lucrarea și faptele Dumnezeului despre care vorbesc nu se limitează doar la o mână de oameni. Adică, nu se limitează doar la cei care Îl urmează în prezent. Faptele lui sunt demonstrate în toate lucrurile, în supraviețuirea tuturor lucrurilor și în legile schimbării tuturor lucrurilor.

Dacă nu poți să vezi sau să recunoști faptele lui Dumnezeu în toate lucrurile, atunci nu poți să fii martor pentru niciuna dintre faptele Sale. Dacă nu poți să fii martor pentru Dumnezeu, dacă tu continui să vorbești despre acest mărunt și așa-zis Dumnezeu pe care tu Îl cunoști, despre acel Dumnezeu care se limitează la ideile tale și care există în mintea ta îngustă, dacă tu continui să vorbești despre acel fel de Dumnezeu, atunci Dumnezeu nu îți va lăuda niciodată credința. Când tu ești martor pentru Dumnezeu, dacă folosești doar felul în care te bucuri de harul lui Dumnezeu, dacă doar accepți disciplina și certarea Lui, dacă doar te bucuri de binecuvântările Lui atunci când ești martor pentru El, toate acestea sunt foarte inadecvate și sunt departe de a-L mulțumi. Dacă vrei să fii martor pentru Dumnezeu într-un mod care să se supună voii Sale, să fii martor pentru adevăratul Dumnezeu Însuși, atunci trebuie să afli ceea ce are Dumnezeu și ceea ce este din faptele Lui. Trebuie să remarci autoritatea lui Dumnezeu în faptul că El controlează totul, să vezi adevărul modului în care El susține întreaga omenire. Dacă recunoști doar că mâncarea, băutura și necesitățile din viața ta vin de la Dumnezeu, dar nu vezi adevărul modului în care El susține întreaga omenire prin toate lucrurile create de El, că El conduce întreaga omenire prin stăpânirea Lui asupra tuturor lucrurilor, atunci nu vei fi putea niciodată să fii martor pentru Dumnezeu.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (IX)” în Cuvântul Se arată în trup

Acum, ceea ce lipsește tuturor oamenilor este cunoașterea lucrării lui Dumnezeu. Omul nici nu cuprinde, nici nu înțelege exact ce constituie faptele lui Dumnezeu în om, toată lucrarea lui Dumnezeu și voia lui Dumnezeu de la crearea lumii. Această inadecvare nu este întâlnită doar în lumea religioasă, ci mai mult în toți cei ce cred în Dumnezeu. Când vine ziua în care Îl vezi pe Dumnezeu cu adevărat și pricepi înțelepciunea lui Dumnezeu; când vezi toate faptele lui Dumnezeu și recunoști ceea ce este Dumnezeu și ce are El; când vezi abundența Lui, înțelepciunea, minunăția și întreaga Sa lucrare în oameni, atunci vei fi ajuns la o credință de succes în Dumnezeu. Când se spune despre Dumnezeu că este atotcuprinzător și plin de abundență, ce se înțelege prin atotcuprinzător? Și ce se înțelege prin abundență? Dacă nu înțelegi, nu te poți considera un credincios al lui Dumnezeu.

Fragment din „Toți cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu sunt aceia care I se împotrivesc lui Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup

Indiferent cât este de mare înțelegerea omului asupra Bibliei, nu rămâne nimic altceva decât cuvinte, căci omul nu înțelege substanța Bibliei. Citind Biblia, omul poate înțelege unele adevăruri, poate explica unele cuvinte sau poate supune unele pasaje și capitole cunoscute examinării sale mărunte, dar nu va putea niciodată să se elibereze de înțelesul conținut în acele cuvinte, căci toți oamenii văd că sunt cuvinte moarte, nu scenele lucrării lui Iahve și ale lui Isus, iar omul nu are nicio cale de a dezlega taina acestei lucrări. Prin urmare, taina planului de gestionare de șase mii de ani este cea mai mare taină, cel mai adânc ascunsă și complet de nepătruns pentru om. Nimeni nu poate înțelege, în mod direct, voia lui Dumnezeu, decât dacă El Însuși i-o explică și i-o împărtășește omului; în caz contrar, aceste lucruri vor rămâne pentru totdeauna enigme pentru om, rămânând taine pecetluite pentru totdeauna. Să nu îi amintim pe cei din lumea religioasă; dacă nu vi s-ar fi spus astăzi, nu l-ați fi înțeles nici voi.

Fragment din „Taina Întrupării (4)” în Cuvântul Se arată în trup

Multă lume crede că a înțelege și a putea să interpretezi Biblia sunt echivalente cu găsirea adevăratei căi – dar, de fapt, lucrurile sunt cu adevărat atât de simple? Nimeni nu cunoaște veridicitatea Bibliei: că ea nu este altceva decât o mărturie istorică a lucrării lui Dumnezeu și un testament la cele două etape anterioare ale lucrării lui Dumnezeu și că nu îți oferă nicio înțelegere a scopurilor lucrării Sale. Oricine a citit Biblia știe că ea confirmă prin documente cele două etape ale lucrării lui Dumnezeu pe perioada Epocii Legii și a Epocii Harului. Vechiul Testament face cronica istoriei Israelului și a lucrării lui Iahve, de la momentul creației și până la sfârșitul Epocii Legii. Noul Testament înregistrează lucrarea lui Isus pe pământ, expusă în cele Patru Evanghelii, precum și lucrarea lui Pavel; nu sunt acestea înregistrări istorice? Aducerea în prezent a lucrurilor din trecut face din ele istorie și, indiferent cât de adevărate sau reale ar putea fi, acestea sunt totuși istorie – iar istoria nu poate aduce în discuție prezentul. Căci Dumnezeu nu privește înapoi în istorie! Și astfel, dacă înțelegi numai Biblia și nu înțelegi nimic despre lucrarea pe care Dumnezeu intenționează să o facă astăzi, și dacă crezi în Dumnezeu, dar nu cauți lucrarea Duhului Sfânt, atunci nu înțelegi ce înseamnă să Îl cauți pe Dumnezeu. Dacă citești Biblia pentru a studia istoria Israelului, pentru a cerceta istoria creației lui Dumnezeu a tuturor cerurilor și a pământului, atunci nu crezi în Dumnezeu. Dar astăzi, din moment ce crezi în Dumnezeu și-ți continui viața, din moment ce urmărești cunoașterea lui Dumnezeu și nu a unor slove și doctrine moarte, sau o înțelegere a istoriei, trebuie să cauți voința actuală a lui Dumnezeu și trebuie să cauți sensul lucrării Duhului Sfânt. Dacă ai fi arheolog, ai putea citi Biblia – dar nu ești, ești unul dintre aceia care crede în Dumnezeu și cel mai bine ar fi să cauți voința actuală a lui Dumnezeu.

Fragment din „Despre Biblie (4)” în Cuvântul Se arată în trup

Oamenii care au fost corupți trăiesc cu toții în capcana Satanei, trăiesc în trup, în dorințe egoiste și nu există unul singur între ei care să fie compatibil cu Mine. Există oameni care spun că sunt compatibili cu Mine, dar toți aceștia se închină la idoli neclari. Deși recunosc numele Meu ca fiind sfânt, ei merg pe o cărare opusă Mie, iar cuvintele lor sunt pline de aroganță și siguranță de sine fiindcă, la bază, ei sunt cu toții împotriva Mea și incompatibili cu Mine. În fiecare zi ei caută urmele Mele în Biblie și găsesc, la întâmplare, pasaje „potrivite”, pe care le citesc la nesfârșit și pe care le recită ca pe scripturi. Ei nu știu cum să fie compatibili cu Mine, nu știu ce înseamnă să fii în dușmănie cu Mine și doar citesc scripturile orbește. Ei închid în Biblie un Dumnezeu neclar, pe care nu L-au văzut niciodată și pe care sunt incapabili să-L vadă, și pe care Îl scot afară să Îl contemple în timpul lor liber. Ei cred în existența Mea numai prin prisma Bibliei. Pentru ei, Eu sunt același cu Biblia; fără Biblie Eu nu exist, iar fără Mine nu există Biblie. Ei nu dau nicio atenție existenței sau acțiunilor Mele, ci dedică o atenție extremă și deosebită fiecărui cuvânt din Scriptură, iar mulți dintre ei chiar cred că Eu nu ar trebui să fac nimic din ce doresc să fac decât dacă acest lucru este profețit de Scriptură. Ei acordă prea multă importanță Scripturii. Se poate spune că văd cuvintele și expresiile ca fiind prea importante, mergând până la a folosi versete din Biblie pentru a măsura fiecare cuvânt spus de Mine și pentru a Mă condamna. Ceea ce caută ei nu este calea compatibilității cu Mine, sau calea compatibilității cu adevărul, ci calea compatibilității față de cuvintele Bibliei, și cred că orice lucru care nu este conform Bibliei este, fără excepție, în afara lucrării Mele. Oare nu sunt astfel de oameni urmașii ascultători ai fariseilor? Fariseii evrei foloseau legea lui Moise pentru a-L condamna pe Isus. Ei nu căutau compatibilitate cu Isus în acea epocă, ci urmau cu sârg legea în litera ei, până acolo încât au ajuns, într-un sfârșit, să-L țintuiască în piroane pe cruce pe Isus Cel nevinovat, învinovățindu-L că nu respectase legea Vechiului Testament și că nu era Mesia. Care era esența lor? Nu era oare aceea că nu căutau calea compatibilității cu adevărul? Erau preocupați până la obsesie de fiecare cuvânt din Scriptură, nedând nicio atenție voinței Mele, nici pașilor și metodelor lucrării Mele. Ei nu erau oameni care să caute adevărul, ci oameni care urmau rigid cuvintele Scripturii; nu erau oameni care să creadă în Dumnezeu, ci oameni care credeau în Biblie. În esență, erau câinii de pază ai Bibliei. Pentru a proteja interesele Bibliei, a susține demnitatea Bibliei și pentru a proteja reputația Bibliei, ei au mers până acolo încât L-au răstignit pe Isus Cel milostiv pe cruce. Ei au făcut acest lucru doar de dragul de a proteja Biblia și de a păstra statutul fiecărui cuvânt din Biblie în inimile oamenilor. Astfel că au preferat să renunțe la viitorul lor și să dea jertfă pentru păcate cerând condamnarea la moarte a lui Isus, Cel care nu S-a conformat doctrinei Scripturii. Oare nu erau ei niște lachei ai fiecărui cuvânt din Scriptură?

Dar oamenii de astăzi? Hristos a venit ca să elibereze adevărul, însă aceștia mai degrabă L-ar alunga din rândul oamenilor, pentru a-și câștiga intrarea în rai și pentru a primi har. Mai degrabă ar nega complet venirea adevărului, pentru a proteja interesele Bibliei, și mai degrabă L-ar crucifica din nou pe Hristosul reîntors în trup, pentru a asigura existența veșnică a Bibliei. Cum poate omul să primească mântuirea Mea, când inima sa este atât de înrăită, iar natura sa atât de potrivnică Mie? Trăiesc printre oameni, însă omul nu Îmi cunoaște existența. Când Îmi revărs lumina asupra omului, el tot rămâne neștiutor de existența Mea. Când Îmi dezlănțui mânia asupra omului, el Îmi neagă existența cu și mai mare tărie. Omul caută compatibilitate cu cuvintele, cu Biblia, însă nici măcar o singură persoană nu vine dinaintea Mea să caute calea compatibilității cu adevărul. Omul se uită în sus către Mine în rai și are un deosebit interes pentru existența Mea în rai, dar nimănui nu îi pasă de Mine Cel întrupat, fiindcă Eu, Cel care trăiesc printre oameni, sunt pur și simplu prea neînsemnat. Cei care caută doar compatibilitate cu cuvintele Bibliei, și cei care caută numai compatibilitate cu un Dumnezeu neclar sunt o priveliște neplăcută ochilor Mei. Aceasta pentru că ceea ce venerează ei sunt cuvinte moarte și un Dumnezeu care le poate da comori nemăsurate. Ceea ce venerează ei este un Dumnezeu care se pune pe Sine la mila omului și care nu există. Prin urmare, ce ar putea astfel de oameni să câștige de la Mine? Omul este, pur și simplu, neînsemnat dincolo de cuvinte. Cei care sunt împotriva Mea, care vin cu cereri nelimitate la Mine, care nu au nicio dragoste de adevăr, care se răzvrătesc împotriva Mea – cum ar putea fi ei compatibili cu Mine?

Fragment din „Trebuie să cauți calea compatibilității cu Hristos” în Cuvântul Se arată în trup

Cei care se îngrijesc doar de cuvintele Bibliei, pe care nu-i preocupă adevărul sau să calce pe urmele Mele – aceia sunt împotriva Mea, căci Mă limitează după cuvântul Bibliei și Mă îngrădesc în Biblie, astfel că hulesc din cale afară la adresa Mea. Cum ar putea astfel de oameni să vină înaintea Mea? Ei nu țin seama de faptele Mele sau de voința Mea, și nici de adevăr, însă sunt obsedați de cuvinte, cuvinte care ucid. Cum ar putea astfel de oameni să fie compatibili cu Mine?

Fragment din „Trebuie să cauți calea compatibilității cu Hristos” în Cuvântul Se arată în trup

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic