#distrus

[dead-loch]

some of you didn’t live through a far-right/anti-vaxxer occupation of your city and it shows.

there was nearly an entire month where I could not leave my house for fear of these people. of truckers blaring their horns for literal hours on end, and we didn’t have a moment of peace. of businesses and people having their windows broken because they had pride flags up. people wearing masks being yelled at and harassed in the street. at one point I walked into the pharmacy directly across the street from my apartment and a woman (unmasked) was yelling at another woman (masked) who was attempting to calm her small infant, the first woman yelling some unhinged bullshit about child abuse (re masking) and NO ONE DOING ANYTHING ABOUT IT, including the security guard standing right there. people were trying to set fires in apartment buildings and caught on camera doing it right next door to me. cops were doing business as usual and by that I mean they were making friends with these bigoted fucks. I was nearly hit by a car gunning through a red light as I was trying to get home safely and the cops standing around did nothing despite seeing it happen.

and I keep seeing posts saying “oh why can’t we just be kind to [insert people who literally think I shouldn’t exist, insert people who have gone out of their way to destroy the lives of others and to strip them of their rights].”

do y’all fucking know the toll it takes on your mental health to be emotionally and verbally and physically assaulted by, yes, specific groups of people, any time you step outside? yes, I wish people were kind to each other. I wish I was kinder. Unfortunately having grown up being physically abused and never able to express my emotions filled me with anger that still sometimes comes out in bursts. And having to live through several years of a global pandemic that only made some people more cruel has taken its toll too. And I absolutely do not blame people for being at the end of their rope and for being angry.

I’ve found myself being incredibly distrustful of people I don’t know because of how much damage the last few years have done. Not on purpose, but my hackles are ALWAYS up. It’s tiring. I don’t want to be this way. But the harm that’s been done needs time to heal.

[lisaas2418]

Does Yuu have a favorite disney character that might cause a fight in the house of mouse?

Not sure if they have a "favourite character", but they have people who they like more then others.

I won't go into too much detail (I mainly don't know yet), but I can say something about the great seven and their heroes.

So I have established ones that Yuu thinks the great seven are mostly fine, it mostly is that way given they saw visions of them being not so great and thus making them distrust the seven. Yuu is not disrespectful towards them in any way, nor do they really avoid them but it is very obvious that Yuu can't really admire as their friends do.

For the heroes it's clear that they get along. Given how they are truly good Yuu has no problems talking openly to them and can let the guard down.

Due to the slight difference in behaviour the seven are a bit pissed off that their heroes are seemingly trying to take Yuu away from them. As I explained on a post long time ago (How do the great seven think of Yuu and reversed) that after hearing the main story, the great seven are impressed by how Yuu a magicless person from another world, was able to survive and win towards those who are in most aspects much more powerful then them. Yuu has gained their respect and thus they like them to a certain degree much more then the heroes (yes Yuu has a good heart but they can also snap back if needed). Yes Yuu is distruful of them but thats understandible.

However that doesn't mean they like sharing Yuu with their Arch-nemesis and so it can sometimes lead to conflict.

Not sure if thats what you wanted @llazyartist but I did what I could do

[arkanis-englishupdates]

SUMMARY OF ALL ARKANIS POVS

DAY 49 & DAY 50 — 21/10/2024 & 22/10/202

DAY 51 — 21/10/2024

The "normal" day in Valigma quickly starts to get weirder.

Some houses in Valigma are completely vandalized, with ferns inside and outside.

While tending to his base, Choke hears Julia's voice out of nowhere. The voice is stranger and darker than usual.

After this event, Choke begins to be observed by the Intern, that disappears as soon as it is noticed. Soon after the sounds, voices coming from a werewolf are also heard, followed by lightning.

Moments later, while walking near City Hall, Choke sees the sky change color to red, panicking enough for her to text other specialists. Looking for answers, she goes to the Big Tree That Sings and asks the tree about Bia. The tree says that Bia traveled in search of Lankyas and would return tomorrow.

After the sky has returned to normal, Choke receives a visit from Bagi, Quel and Maethe asking about the red sky.

As they talk, Bagi receives a book from Hugo, saying that he regrets not getting in touch with Bagi as much and says that he got help from a forum to decrypt various information. At the end of the book there is a link to a photo on Imigur and Hugo says that he hopes "this crap" helps her.

During more conversations, discoveries and theories, Guaxinim appears to talk too.

Suddenly, an advertisement saying "Whoever finds Meiaum will win J$1,000.00" and all the specialists start the hunt for the hidden specialist.

In the end, no one can find Meiaum, making him automatically win the game and receive the reward.

After losing, Guaxinim, Bagi, Choke, Quel and Maethe meet again to talk and theorize. Suddenly a message appears in everyone's vision ("The moon calls for Guaxinim") and the sky turns red again.

As soon as the sky turns red and the full moon is fully visible, Guaxinim transforms into a werewolf and starts attacking everyone nearby.

Before he can cause more chaos, the werewolf quickly leaves the place. The group finds him again, now locked in a room already transformed into a human again, and he says he is very sick and in pain because of what happened.

After Guaxinim recovers, everyone goes to the room to talk and one of the entities, known as Bala Laika, appears a few times very quickly.

Bagi talks to Guaxinim about the strange conversation she had with Wuant about Hugo and they start a conversation about the new file Bagi received and the theory of Araldo being the Great Thief.

She finishes sharing her information (Saying goodbye to the group before leaving) and quickly exchanges ideas with Himaru about some of the things that happened, with he telling Bagi the real name of “Mr. plant���: Samir.

They head to Pac's house to analyze what could be the reason his house was destroyed and full of ferns and they find some heads of Dryads (Creatures very connected with Samir). He had implied that if someone killed them there would be consequences. Bagi and Himaru come to the conclusion that all the houses that were destroyed are the houses of people who killed some Dryads.

Bagi, Himaru and Guaxinim get together and talk about Wuant acting strange and Araldo's plans.

After an bunch of messages between Guaxinim and Wuant, the trio go after Wuant on the island of Apuapu/Old Dome Island, more specifically, on the Captain's boat. They revisit the boat and the island's factory/laboratory, and inside they find several ferns again.

Heading to the island's Giant Tree, Bagi and Himaru take a look at Moah's house and decide to leave him a letter. They write a letter saying they need help to understand Valigma, that they don't agree with anyone and that they want to help him.

Guaxinim returns from his little exploration while the two were writing the letter and the trio starts talking again. They return to Valigma again and pass by the place where Amora was found, then going to Geraldo's house (The former owner of Júlia's store). They go back to Guaxinim's house to talk.

(Bagi talks about his distrust in Geraldo, theorizing about him and Araldo being the same person.)

Himaru then tells the three about Mayor Jota's house and they all go there.

While exploring the surroundings of the house, the trio find a building protected by a large dome (This appears to be the temple that Choke now protects), with Bagi wasting no time in trying to get through the dome by exploding a nuclear bomb under the place.

Mona appears and helps Bagi detonate another bomb.

Himaru spots Bia or Choke inside the building and Bagi goes to the surface to investigate the place, but they end up finding neither of them.

(Choke sees Himaru and Bagi outside the dome and tries not to be seen, texting them that she is on a exploration with JVNQ).

DAY 52 — 22/10/2024

The day in Valigma begins with Pac doing a little trolling using a fake mask and a voice modulator to pretend he has a real mask.

He meets with Febatista, who tells him that the other day he was teleported to Araldo's office and the two talked in his new factory far from Valigma. He also claims to have received several items from Araldo, as well as a base on the Moon.

Apparently, AuAu will also run for mayor.

ValNews finally has its first edition released!

Febatista puts some books in the mail chest at the ValNews studio telling about Gabepeixe's (non-existent) passion for Araldo. Good old fake news.

Guaxinim transforms back into a werewolf and attacks Choke, who is saved by Guhzera.

Choke calls Pac at her house to tell him about Bia taking her somewhere and says there was a book there that Pac was interested in. She is unable to give her the book as Maethe suddenly appears.

After Julia started talking more, Quel and Guaxinim try to make Coreano lose his fear of talking to her.

Ratomanu appears to Pac and says that it was Maethe and Gnomeu who vandalized his house, helping Pac get revenge by placing cheese in Maethe's house.

In search of gossip for the newspaper, Pac is interrogated by Guaxinim, who asks him about (the level of) his relationship with Mayor Jota. After a bout of jealousy, Raccoon gives Pac a kiss and leaves.

Pac and Guhzera start a war of vandalism at each other's houses.

After Gabepeixe questions Choke about the Bibliotekanya/The Temple, she reveals that it was possibly the place where they trained her. Choke breaks down the dome barriers so others can enter the place, following the rules of not stealing, not exploding and not bringing pets (Choke explains that she didn't bring Gabepeixe to the temple before because of the insecurity she has about Gabe's decisions throughout his journey so far).

The place is full of books and the specialists don't waste time reading each one of them. Suddenly Bia appears, demanding respect for the place.

After much interrogation, one of the specialists tells him about Moah being alive and Bia wants to know where he is. Guaxinim then gives her a pão de queijo, saying that it was Moah who gave it to him.

After a lot of conversation, Bia and Coreano make an agreement.

At his Senpai's dojo, Gabepeixe discovers that an Obstinate is approaching. He asks his Senpai about Bia and he responds that he respects her too much.

[Sorry for the delay, guys! My week changed in a blink and I didn't have much time to catch up on everything. I'm sorry if this summary is a little too shallow- A LOT happened.

If you have any wrong/missing information, please tell us!]

[metabolizemotions]

705 had the best action sequence in recent seasons. I love callbacks to the skyscraper fire and storage facility fire. Rewatching those scenes also reminded me of how different the show has become. It had more variety, and humor - even in tragedy. It was more character-driven, and had a better focus on team camaraderie and friendships - Dean/Jack, Maya/Andy and Vic/Travis ...

After Dean's passing, they really don't know what to do with Jack. Vic and Travis haven't had many substantial scenes. Maya and Andy were sort of besties in name only. There was a shift to focus more on captaincy race, SFD politics and darker issues w/o the necessary levity for balance. Let alone any breathing space for them to just hang out together. The inter-personal dynamics became more isolated and the characters became more one-dimensional to shoehorn the stories to serve the overall plots.

705 showed 5 women as impactful and effective first responders. Ross commanding the scene as chief; Andy directing the rescue efforts; Maya leading and supporting from her position; Vic taking control of a claustrophobic rescue situation giving first aid n emotional guidance; Carina providing improvised professional medical care for accident victims on site.

I wish there was more follow-thru on the complexities of the characters sprinkled thru out the seasons... that the show had been more about friendships, esp female friendships and not rivalry... that they didn't make it a zero-sum game but allowed both Maya and Andy to thrive cos they are both leaders in their own way.

I wish Maya, Vic and Andy still hung out, even when their friendship evolved and Carina had joined them in their shenanigans before all she thought about was babies... that Carina hadn't just thought about and talked about babies.

I wish they hadn't structured the narrative to have a female chief put down a fellow female firefighter cos of a man.

Rewatching also reminded me of how good, just n meticulous Ripley was as a chief. I can't get behind the way they are framing Ross as the best chief of Seattle, almost like just cos she's a woman. As a woman, she could have been more empathetic towards the sexism women faced n even if she didn't lift them up, at least don't push them down. She toed the line n was part of the system until it didn't serve her. Only then she called out sexism when she was caught red-handed at breaking the rules she claimed was of the upmost importance to uphold no matter what, as a good soldier.

The way Maya broke the rules to save a dying kid, accepted demotion to keep 19 together, but got buried for supporting BLM, was not giving a proper hearing, even when she was a good captain. She got no support from the team and was basically told to suck it up. The way Ross broke the rules to have a sexual relationship with an ex she promoted, but the whole team was in full support of her, cos "love is love", and one had to do what it took to be whole human beings...?

After being biased against Maya, and giving Beckett the benefit of the doubt despite the rumors of his almost-demotions. Ross respected him, give him many chances despite his poor attitude n performance n complaints against him...

In a way, Ross and Sullivan giving Beckett empathy w/o holding him accountable enabled his addiction and spiral. Also, both holding Maya accountable w/o empathy led to her mental and physical breakdown. They should have facilitated Beckett's therapy, not Maya's abuse.

Addiction can be substance-based or behavioral. Beckett was never sober b4 704. Maya's bottle was not the sole reason for his drinking. Drinking was his coping mechanism (n apparently bullying too). Maya coped with physical assertion, like how she pushed herself to her limits under Lane's abuse.

Ultimately what they did or didn't do reflect on who they were as people. They all made mistakes. Only Maya truly owned up and made amends. The way Ross didn't trust Maya when she handed her the photo mirrored Beckett's distrust. I interpreted it as from Ross's perspective, she would have an angle using the photo for her adv if she were Maya, so she questioned if Maya did. Beckett did not trust Maya cos he knew the team did not trust him as captain having not gained respect or trust. In part also maybe due to their guilty conscience of what they did to Maya and ashamed of their own abuse of power? Possibly as subtle subtext?

When Ross wanted both her job and her relationship and was afraid that Sullivan would make her play small cos in her careers men had made her feel small n saw her as a chess piece. Yet, she, together with the men, saw Maya as a chess piece n made her feel so small...

[noxexistant]

ai-less whumptober; day one

@ailesswhumptober 1 — public torture, stress position, “If you cry, we’ll go easy on you.” ↳ the refuge, circa 1894 word count; 1.4k

cw; abuse, light torture, violence

✦ . 　⁺ 　 . ✦ . 　⁺ 　 . ✦ . 　⁺ 　 . ✦ . 　⁺ 　 . ✦

It was worth it, Oscar decides. He'd known, of course, right from the moment he'd let himself throw that first punch, that he would be in the shit for it — but it was worth it. If only just to feel his knuckles meet Kelly's face a precious few times, blood spilling, before the guards were marching into the bunk room at the sound of a fight. One grabs him from behind, yanking him by a handful of his hair to draw him from the throng, before wrenching him up by the arms so hard he feels the joints grind, forced backwards by calloused hands. He kicks backwards helplessly as the ground draws away from him, bare feet left without purchase, all his meager bodyweight — not near enough for his sixteen years — left dangling from his shoulders. It hurts, more than his throbbing nose or aching cheek do, and there's no satisfaction to this kind of hurt. No mutuality, none of his own simmering rage satiated into violence like there is when he's beating Kelly into the floor.

Jack's shouting and protesting as he's wrestled into submission too, all the audience of boys clamouring and jeering, and Oscar joins the cacophany to let out a feral noise like a growl. He wasn't done, the fight wasn't over, and what little satisfaction it had brought is already fizzling again. But it was worth it, he tells himself again. Worth it to get those hits in, when Kelly had been asking for it like that—

"That's enough!" Snyder hollers.

Fuck. It wasn't worth it.

He didn't think Snyder would come, not just for some stupid scrap, but here he is. Tall and as immaculate as ever in the chaos, jaw drawn tight as he walks slowly through the overcrowded room with his hands folded at the base of his spine, gaze sharp and ice cold. All of the other boys have scurried away in an instant, the crowd watching the fight dispersed. Instead, they're all standing beside their bunks, heads down, like the cowards they are. The circle that had surrounded the fight has morphed to surround the whole room instead, dozens of eyes all staring at Snyder and Oscar and Jack and the guards, awaiting what will happen next.

It's sort of like being a circus performer, Oscar imagines. Snyder's the ringleader, his crisp three-piece suit his costume, the thin cane in one hand across his back his whip.

Oscar certainly feels like a caged animal. One that's about to be beaten into a performance.

He raises his chin defiantly, fighting in his current position to look beside him and take stock of where Kelly's at — but his stomach drops when he sees Morris first, held brutally by a guard the same way Oscar is, arms pinned behind him.

"Hey," Oscar protests immediately, unhesitatingly. "No. Mo ain't do nothin'. Let him go."

Snyder's eyes snap to him immediately, something edging on amusement lifting a brow.

"I trust he was retrieved from the fight just as you were, Mister Delancey," Snyder says, voice that godforsaken leisurely drawl it always is. So in control. So above it. "It certainly wouldn't surprise me. Yourself and your little brother always seem to walk hand-in-hand into trouble."

Oscar bares his teeth. "So he was jus' lookin' out for me. He weren't in the fight. He's a kid."

Snyder hums. He glances over his shoulder, lets his gaze catch on the youngest boy of the three for more than long enough to make Morris squirm, and finally turns to face him properly.

"Did you throw a punch?" he asks sharply, suddenly. Morris flinches, gaze set on the dirty floor below his dangling bare feet.

"No, sir."

Snyder stares at him, gaze hard, enjoying the opportunity to have Morris pinned like a bug. And Oscar knows the asshole could turn and ask a witness — it's a strategy he usually loves to employ, turning all the boys against each other, creating at atmosphere of distrust and lack of safety. But today he doesn't. He jerks his head sharply at the far wall.

"Go," he orders, and Morris obeys without hesitation, because what else is there to do? The guard lets him go and he walks, gait clumsy as it's always been since his knee got fucked up, and meets the wall Snyder had gestured to. Oscar's stomach churns as he watches his brother just…wait for further instruction. It's all too familiar, all too much like how Da had treated him. Treated them both.

"Kneel," Snyder says. "Balls of your feet under you. You know how."

Morris does. He kneels. Oscar immediately sees the tension run through him as his knees hit the dirty floor, and Oscar knows what it's like. The brutal, sharp dust and debris all over the uneven wood. It's torture to stand on, let alone to kneel on, but Morris doesn't make a sound. Even as he pulls his feet under him as instructed, sits up on his bent toes and the balls of his feet to put yet more pressure on his knees.

Snyder smiles.

"Good boy," he says warmly, and his gaze turns again. It finds Jack first, and he meets it with all the hatred in the world in his face. Lip curled back, eyes dark with it.

"You're torturin' him," he spits. Snyder's smile falls like a penny dropping, expression effortlessly and immediately shifting back to cold distast.

"You've made it clear countless times you take issue with my discipline, Mister Sullivan," Snyder says calmly. "Not that you have any input, criminal within my own institution as you are. But you needn't worry. I'll employ a different method with yourself and your foe Oscar here. One the two of you have always responded to better."

The first hit cracks across Jack's face hard enough to make the whole room flinch. The watching boys grimace or avert their gazes, and amongst them Oscar feels a ripple of opposing feelings. Amusement, grief. Gratitude it isn't them at the end of Snyder's ire. Not this time, at least.

Jack inhales shakily. His cheek is immediately swelling, dark skin flushing a brutal red where the hit had landed. It'll be a vicious bruise.

"I ain't afraid of you," he breathes.

"What a pity," Snyder responds. "We'll see if we can't fix that yet."

He draws his cane finally from behind him, and lays it across his other palm — the palm which had just collided with Kelly's face — as he walks, slowly, to Oscar. Leans in so close that Oscar can smell the cologne on his neck, the expensive tobacco on his breath.

"Are you afraid of me, Oscar?" he asks slowly, voice low and quiet. There's something unsettlingly intimate about it, something that has Oscar's skin crawling. "If you tell me you are. If you cry. Perhaps I might be compelled to be kinder to you, regarding your punishments. Like I am to your brother."

Oscar looks over at Morris, helplessly led by the prompt. His gaze lands on the bony little figure of his wee brother, kneeling with his back to the rest of the room. His shoulders shaking in a torn shirt that isn't even his, was pried from the back of an older, bigger boy who hadn't been here months or even years by the time Oscar and his brother arrived. He's helpless to wonder if that boy had even made it out alive, but he'll never know. Nobody ever will.

"Fuck you," Oscar breathes.

He knows the first hit is coming as a result of it, knows it'll be as hard if not harder than Kelly's. But somehow it still catches him off-guard, the way a sudden, brutal hit always does. Always will, despite every effort of his father. An order is given above him, and the guard that has been holding him all this time lets him go in an instant too — and Oscar's on the floor. His shoulders light up with the agony of their first movement, and he finds he can't pick himself up.

The next hit comes swiftly. And the next, and the next. He can feel all of the eyes on him — can feel Kelly's eyes on him. At some point, he's sure he can hear Morris start to cry, start to shout and plead, not for himself, but for Oscar.

It's Hell, familiar and bright white with pain. But he takes it.

And promises himself that, someday, he'll be the one in charge. The one to be afraid of. The one above it all. And he won't give people the option for him to be kinder.

[rhythmicgymnasticsnews]

Scandal is brewing in the Romanian headquarters.

Lucian Dragan (Annaliese and Christina’s father) accused Irina Deleanu of being abusive and not caring about the gymnasts’ health. He also blamed her for Anna’s results in Paris. He wrote a letter to COSR (National Olympic Committee) and ANS (National Agency for Sports) to complain. He gave Piscupescu, Filiorianu and Mailat as examples for careers that ended too soon because of injuries.

Irina Deleanu answered back claiming that she has always supported Anna and Christina and that it was the girls’ mother who wrote abusive things.

Anna is no longer part of the National Team given that she never showed up for training in the months following Paris. Irina says that Anna will automatically be added to the team, she just needs to come to the gym. She claims she doesn’t know whether the girls are in Romania or back in LA.

(According to the girls’ social media, they were reunited recently with their parents in California)

[anchesetuttinoino]

Appena un mese dopo le elezioni politiche, il nuovo governo laburista sta trascinando la Gran Bretagna in un grave conflitto civile, distruggendo al contempo quel poco che resta delle libertà britanniche, in particolare la libertà di espressione.

Il figlio adolescente di una famiglia di immigrati ruandesi ha accoltellato a morte tre bambine che frequentavano un corso di danza sulle note della popstar americana Taylor Swift, a Southport, una città vicino a Liverpool, il 29 luglio scorso. Il triplice omicidio ha scatenato proteste e rivolte da parte dei britannici che a quanto pare ne hanno abbastanza di come stanno le cose.

Il giorno dopo le prime proteste, il premier britannico Keir Starmer ha tenuto un discorso in cui ha a malapena menzionato le bambine assassinate, definendo però i manifestanti "teppisti di estrema Destra" provenienti dalla periferia di Southport per fomentare disordini. In tal modo ha liquidato tutte le preoccupazioni della maggioranza dei cittadini britannici e i loro timori per l'immigrazione di massa che sta mettendo a rischio la sicurezza dei loro figli, delle loro famiglie e delle loro comunità. Incredibilmente, il primo atto di Starmer dopo gli omicidi non è stato, come ci si poteva aspettare, quello di affrontare le preoccupazioni per la sicurezza dei cittadini britannici, ma di stanziare fondi per la nuova sicurezza di emergenza per le moschee.

Secondo Starmer:

"Una banda di teppisti, è salita su treni e autobus, si è recata in una comunità che non è la loro. (...) E poi ha iniziato a lanciare mattoni contro gli agenti di polizia. (...) Che sia a Southport, a Londra o Hartlepool (...) Queste persone stanno mostrando al nostro Paese esattamente chi sono. Le moschee sono prese di mira perché sono moschee. Petardi sono stati lanciati contro la statua di Winston Churchill. Un saluto nazista al Cenotafio".

Starmer ha aggiunto che sta creando una unità speciale contro i crimini violenti, preposta a combattere, indovinate chi? I manifestanti:

"Ed è per questo che ho appena avuto una riunione con i vertici della polizia e delle forze dell'ordine. (...) Perché diciamolo chiaramente: non è una protesta; non è legittimo; è un crimine. (...) Porremo fine a tutto questo. (...) Una risposta sia alla sfida immediata, che è ovviamente guidata dall'odio di estrema Destra. (...) E quindi, a tal fine, posso annunciare oggi che, a seguito di questo incontro, istituiremo una capacità nazionale, tra le forze di polizia, per contrastare i disordini violenti".

Per non sprecare la crisi il premier ha anche annunciato che il governo incrementerà l'uso della tecnologia di riconoscimento facciale:

"Questi teppisti sono mobili. Si spostano da una comunità all'altra e noi dobbiamo avere una risposta della polizia che possa fare lo stesso. (...) Estendere l'uso della tecnologia di riconoscimento facciale (...) misure preventive: il comportamento criminale impone di limitare i loro movimenti prima ancora che possano salire su un treno".

Starmer avrebbe potuto fermare i manifestanti sul nascere prestando ascolto, e facendo fronte, alle preoccupazioni della gente "comune" sulla scia degli omicidi. Ha preferito invece etichettarli come "teppisti di estrema Destra", cosa che ha infiammato l'intero Paese, con proteste e rivolte che si sono diffuse da Southport ad altre città. La polizia ha ulteriormente esacerbato la situazione aizzando i suoi cani contro manifestanti innocui, arrestandone molti e ammanettando una donna di 73 anni portatrice di pacemaker che non era mai stata arrestata prima, colpevole solo di aver protestato pacificamente contro l'uccisione di tre ragazzine.

"Ho 73 anni e sono qui a causa delle bambine che sono morte e per questo mi hanno arrestato", ha dichiarato la donna, circondata dalla polizia antisommossa.

A Plymouth, secondo una fonte giornalistica, mentre estremisti di Sinistra erano intenti a vandalizzare una chiesa, prendendo pietre dal muro per lanciarle contro i manifestanti, la polizia non ha provveduto ad arrestare gli estremisti, ma ha pensato bene di picchiare i manifestanti.

Reprimendo senza indugio le tristi vestigia della libertà di espressione britannica, il direttore della Pubblica Accusa di Inghilterra e Galles, Stephen Parkinson, ha ammonito destando sconcerto che condividere e ritwittare materiale online delle rivolte è un grave reato che porterebbe all'arresto. "Abbiamo agenti di polizia specializzati che setacciano i social media alla ricerca di questo materiale, per poi procedere all'arresto", ha affermato Parkinson.

Più o meno nello stesso periodo, la polizia di Northampton ha scritto su X di aver "ricevuto segnalazioni di un crimine d'odio in merito a un post pubblicato sui social media" e in risposta ha arrestato una donna di 41 anni "perché sospettata di incitamento all'odio razziale".

Pertanto, ritwittare post su X ora fa finire in prigione. Ma un musulmano che brandisce un fucile d'assalto AK-47 sui social media, mentre minaccia di far saltare la testa alla gente, è verosimilmente accettabile. Altrettanto accettabili, a quanto pare, sono gli estremisti musulmani che promettono sui social media che tutti i sostenitori della "English Defense League" (un gruppo anti-islamico che è stato sciolto circa un decennio fa) che si presenteranno a Walthamstow, a nord-est di Londra, verranno uccisi e i loro corpi "spariranno" nei boschi. In effetti, musulmani e membri della Sinistra radicale si sono mobilitati a Walthamstow, tra le voci di una protesta contro l'immigrazione di massa che non ha avuto luogo, sventolando bandiere palestinesi. La folla ha esultano quando il consigliere laburista locale Ricky Jones ha tenuto un discorso in cui auspicava l'uccisione dei cittadini britannici contrari all'immigrazione di massa.

"Sono dei ripugnanti fascisti e dobbiamo tagliargli la gola ed eliminarli tutti", ha affermato. Dopo che il video è circolato online, alla fine la polizia non ha avuto altra scelta che arrestare Jones.

Peter Kyle, segretario di Stato per la Scienza, l'Innovazione e la Tecnologia, ha convocato i rappresentanti dei giganti dei social media e ha chiesto loro di porre un freno agli utenti che si discostano dalla narrazione del governo.

"Spero che le piattaforme garantiscano che coloro che cercano di diffondere l'odio online non vengano agevolati e non abbiano nessun posto dove nascondersi" ha dichiarato Kyle. Elon Musk, proprietario di X (ex Twitter), è stato condannato dal governo britannico per aver affermato che il Regno Unito si stava dirigendo verso una guerra civile.

Nel giro di pochi giorni, l'unità speciale potenziata di Starmer è riuscita ad arrestare, processare e condannare a tre anni di prigione un rivoltoso britannico per aver preso a pugni un agente di polizia. Tuttavia, l'assassino delle tre ragazze di Southport, Axel Rudakubana, verrà processato solo l'anno prossimo, mentre le vittime di stupro nel Regno Unito, compresi i bambini piccoli, aspettano in media 358 giorni prima che i loro stupratori vengano processati.

La polizia ha programmato delle "irruzioni all'alba" a casa dei manifestanti dopo aver "esaminato migliaia di ore di filmati per identificare le persone coinvolte in comportamenti violenti".

Ciò che la polizia non ha fatto è stato arrestare le bande di uomini musulmani armati che sono scesi in piazza in tutte le città britanniche. A Birmingham, Bolton e Middlesbrough, membri della "Muslim Patrol" (la Pattuglia musulmana) hanno picchiato i bianchi presenti, accusandoli di far parte delle proteste contro l'immigrazione di massa. A Sheffield, musulmani armati di machete vagavano per le strade alla ricerca di persone bianche di "estrema Destra" da attaccare.

A Birmingham, la seconda città più grande del Regno Unito, bande musulmane armate di spade sono andate a caccia di dimostranti bianchi, senza nessun poliziotto in vista. Una reporter di Sky News è stata costretta a interrompere la diretta dopo che un uomo mascherato le si è avvicinato al grido "Palestina libera!" mentre altri uomini intorno a lei simulavano di impugnare un'arma da fuoco con le mani. Alcune bande hanno aggredito violentemente un uomo innocente, picchiandolo dopo averlo buttato a terra davanti a un pub di Birmingham in cui era entrato casualmente. Hanno inoltre bloccato le strade e attaccato le auto, dopo averle controllate per vedere se c'erano dei bianchi all'interno. Ma dei poliziotti nessuna ombra.

Ma perché non era presente la polizia? Quando alla polizia della contea di West Midlands è stato chiesto perché non avesse fatto nulla contro "numerose persone armate con vari tipi di armi" (bande musulmane) a Birmingham, la risposta è stata che alle comunità musulmane era stato consentito di "svolgere l'attività di polizia di propria iniziativa".

Il sovrintendente della polizia della contea di West Midlands Emlyn Richards ha affermato:

"Abbiamo rapporti commerciali e comunitari davvero forti [con le comunità musulmane] (...) abbiamo avuto l'opportunità di incontrare i leader della comunità [musulmana], incontrare i leader commerciali [musulmani] (...) per capire in qualche modo lo stile di polizia che dovevamo adottare. (...) Quindi sapevamo che ci sarebbero state molte persone a quella contro-protesta, sapevamo chi era la stragrande maggioranza di quelle persone".

Richards ha poi rilevato che i contro-manifestanti (le bande musulmane) avevano "buone intenzioni" e che solo "una piccola minoranza" di persone aveva intenzione di "commettere crimini, provocare disordini o seminare paura nelle nostre comunità".

Stranamente, la polizia britannica non ha riconosciuto le "buone intenzioni" di coloro che protestavano contro gli omicidi di Southport e che solo "una piccola minoranza" era stata coinvolta in violenze e rivolte contro la polizia, contro gli hotel che ospitavano migranti illegali e le moschee.

E poi Richards conclude dicendo:

"Quello che abbiamo visto è stata una risposta da parte delle nostre comunità [musulmane] che hanno cercato in un certo senso di assicurarsi che ciò fosse controllato anche al loro interno e di dissuadere le persone dal prendere parte a quei disordini".

Il che tradotto significa che vaste aree del Regno Unito sono state interdette, ossia quelle in cui la polizia non ha più autorità.

Contrariamente a quanto affermato dalla polizia, i musulmani "anziani" sembravano incitare i membri della loro comunità di Birmingham, dicendo loro di "proteggere la casa di Allah" dalla "estrema Destra" e comunicando a Starmer che erano perfettamente in grado di "difendersi".

"Se ce lo chiedono ci difenderemo. Non ce ne vergogniamo, inshallah, e diremo apertamente il takbir ["Allahu Akbar!", "Dio è il più grande!"] ogni volta che ne avremo voglia", ha detto un anziano musulmano alla folla che continuava a gridare "Allahu Akbar!" Una minaccia?

Non secondo il capo della polizia della contea di West Midlands, che ha diffuso un messaggio video rivolto ai musulmani della regione, salutandoli con deferenza con "Salam Alaykum", rassicurandoli del sostegno della polizia e ringraziando sentitamente i loro "anziani" per la "cooperazione".

A Stoke-on-Trent, la polizia ha gentilmente chiesto a una folla di musulmani armati radunati davanti a una moschea di "buttare via" le armi presenti all'interno dell'edificio.

"Non date a nessuno motivo di interagire con la polizia, quindi se ci sono armi, sbarazzatevene, e non arresteremo nessuno", ha detto l'agente di polizia.

A Croydon, nella zona sud di Londra, le bande musulmane si sarebbero scatenate alla ricerca di bianchi da aggredire, ma non avendone trovati, hanno invece cominciato a distruggere tutto ciò che hanno trovato. La polizia ha pubblicato un messaggio fuorviante su X in cui affermava che i disordini musulmani scoppiati a Croydon non avevano nulla a che fare con le proteste, ed era una questione a parte.

E l'elenco potrebbe continuare. I media tradizionali hanno a malapena segnalato la violenza islamica. La BBC ha affermato, come fece la maggior parte dei media statunitensi durante l'infuocata estate di rivolte del 2020, che sebbene sia stato attaccato un pub di Birmingham, le proteste musulmane sono state "perlopiù pacifiche".

In contrasto con questa sorta di repressione autoritaria, Starmer, quando era leader dell'opposizione in Parlamento, si era dimostrato comprensivo nei confronti dei partecipanti alle rivolte su larga scala che il movimento Black Lives Matter (BLM) scatenò nel Regno Unito dopo la morte di George Floyd, nel 2020. Violenza e distruzione su larga scala, decine di poliziotti feriti dai manifestanti del BLM e danni alla proprietà, inclusi quelli inflitti al cenotafio di Whitehall, a Londra, nonché la deturpazione e la distruzione delle statue storiche, evidentemente non infastidirono Starmer. Piuttosto, all'epoca, egli pubblicò una sua foto che lo ritraeva "in ginocchio", a sostegno del movimento Black Lives Matter insieme a una dichiarazione in cui chiedeva al governo britannico di "garantire che le nostre esportazioni non vengano utilizzate per reprimere i diritti democratici negli Stati Uniti".

Dieci mesi di proteste settimanali in tutto il Regno Unito a sostegno del gruppo terroristico Hamas, orchestrate da organizzazioni affiliate a Hamas, che invocavano il "jihad" e chiedevano che Israele venisse ripulito dagli ebrei "dal fiume al mare" sventolando bandiere jihadiste di al-Qaeda, e che celebravano terroristi che hanno ucciso, stuprato, mutilato e bruciato vive persone innocenti, non hanno avuto alcuna conseguenza per i coinvolti, i quali continuano le loro manifestazioni di protesta, nonostante nel Regno Unito sia Hamas che al-Qaeda siano organizzazioni terroristiche proscritte e sostenerle possa comportare una pena detentiva fino a 14 anni di reclusione.

Nel frattempo, tuttavia, la polizia dell'area di Greater Manchester, in seguito a una denuncia, ha rimosso i manifesti degli israeliani rapiti, un'azione per la quale, dopo una forte reazione, ha poi dovuto scusarsi. A Londra, la Polizia Metropolitana ha rimosso altresì i manifesti degli ostaggi israeliani per "evitare qualsiasi ulteriore aumento della tensione nella comunità" e per "la responsabilità di adottare misure ragionevoli per evitare che i problemi degenerino". Pertanto, secondo la polizia britannica, gli appelli a uccidere gli ebrei non "aggravano i problemi" né "aumentano la tensione nella comunità"?

Starmer, seguendo le orme del suo predecessore conservatore Rishi Sunak, evidentemente non ha sentito il bisogno di intraprendere azioni drastiche contro i jihadisti, contro gli appelli all'intifada o contro gli slogan a favore della "liberazione della Palestina dal fiume [Giordano] al mare [Mediterraneo]", slogan che è ampiamente inteso come un invito alla distruzione di Israele.

La minaccia terroristica delle bande jihadiste persiste ancora oggi, ma l'ex capo della polizia antiterrorismo, Neil Basu, ha affermato che le attuali proteste nel Regno Unito contro l'omicidio di bambine e l'immigrazione illegale sono quelle che hanno "oltrepassato il limite del terrorismo".

Molti dei luoghi in cui si sono verificate proteste e rivolte sono città e paesi come Rotherham, dove gli abitanti temono giustamente le conseguenze della continua migrazione di massa. Queste città sono state teatro di abusi sessuali su una scala inconcepibile e di fallimenti deliberati altrettanto inverosimili da parte delle autorità nel far fronte a tali abusi. Nella sola Telford, le bande di adescamento musulmane hanno stuprato, abusato e torturato più di mille minori e adolescenti a partire dagli anni Ottanta e, in alcuni casi, ne hanno perfino assassinati alcuni.

Simili atti orribili perpetrati da bande di adescatori hanno avuto luogo, e continuano ad essere commessi a Rotherham, Rochdale, Oxford, Peterborough, Keighley, Newcastle e Birmingham. Oggi, numerosi migranti irregolari, quasi tutti uomini provenienti da Paesi extraeuropei, sono ospitati in hotel per gentile concessione dei contribuenti britannici che pagherebbero 8 milioni di sterline al giorno per il loro alloggio in alcune di quelle stesse città teatro dei crimini sessuali, e pare che questi uomini continuino a perseguitare e molestare i bambini inglesi del posto. Secondo una delle vittime, ora maggiorenne, la polizia britannica sta ancora cercando di insabbiare quanto accaduto.

L'unica figura semi-autorevole a parlare in modo sensato da quando sono iniziate le proteste e le rivolte è stata Donna Jones, commissario di Polizia e per la Criminalità dell'Hampshire e dell'Isola di Wight, la quale ha esortato il Paese alla calma e alla collaborazione, invitando il governo ad ascoltare le legittime lagnanze di coloro che stanno protestando:

"L'annuncio delle nuove Unità per i Crimini violenti del Primo Ministro ha portato ad un'accusa di polizia a due livelli, che ha infiammato i manifestanti che affermano di lottare per proteggere la sovranità e l'identità britannica e per fermare l'immigrazione irregolare. (...) Sebbene i devastanti attacchi di lunedì a Southport siano stati un catalizzatore, i punti in comune tra i gruppi di protesta sembrano concentrarsi su tre aree chiave: il desiderio di proteggere la sovranità britannica; la necessità di difendere i valori britannici e l'obiettivo di fermare l'immigrazione illegale... "Il governo deve riconoscere la causa di questi disordini civili per prevenirli. Arrestare persone o creare unità di disordini violenti significa curare il sintomo e non la causa. Le domande a cui queste persone vogliono una risposta sono: qual è la soluzione del governo all'immigrazione di massa incontrollata? In che modo il nuovo governo laburista difenderà e rafforzerà i valori britannici? Questa è la sfida più grande che il governo di Sir Kier Starmer deve affrontare... "Dobbiamo lavorare tutti insieme per porre fine a questo comportamento criminale e insensato da parte di un esiguo numero di persone, pur comprendendo le opinioni di coloro che partecipano alle manifestazioni di protesta e che provano forti sentimenti, ma non creano disordini".

Utilizzando le proteste in corso in tutta la Gran Bretagna per reprimere, in modo unilaterale, i diritti fondamentali, il primo ministro Keir Starmer è riuscito ad esacerbare il conflitto razziale, infiammare le tensioni, creare divisioni, penalizzare la libertà di espressione e a prendere chiaramente sottogamba le preoccupazioni legittime.

Robert Williams è un ricercatore che vive e lavora negli Stati Uniti.

[eeper-eeps]

Welp, artfight 2024, what a month.

This year, making the attacks was super fun, even if wasn't as much as last year.

Helios belongs to Xoddran on artfight

The characters Puffet (left) and Stitches (holding the knives) belong to @portheleek

Tatari (blue) and Tye belong to Chunkular on artfight

Distru (black) and Costru (white) belong to Distru121 on artfight

Salamie (behind the computer) and Peperoni (near the door) belong to Juhjoe on artfight

[un-suflet-anonim]

Draga mea,

    Îți scriu aceste rânduri din egoista mea iubire ce încă eu ți-o port, și la fel ca și ieri, îmi înec amarul și dezamăgirea prin cântecul nostru preferat, și în fiecare zi închin în cinstea ta un pahar plin de amintiri, sperând că undeva acolo cel care te are acum în brațele lui, te va face mai fericită decât am făcut-o eu, cel care ți-a ucis acea strălucire și căldură, cel care ți-a distrus visele, speranțele și sufletul odată cu ele.

Îți scriu căci dorul și durerea m-au năpădit de îndată ce am realizat că am pierdut totul: iubirea ta, căldura și grija ta, brațele tale în care mă țineai, privirea cu care mă mângâiai, și nu în ultimul rând, te-am pierdut pe tine. Tu erai căldura din frigul ce mă înconjura.

Nu-ți scriu aceste rânduri pentru a te opri din drumul tău doar ca să-ți arunci privirea în trecut acolo unde sunt eu prins așteptându-te, ci îți scriu pentru a-ți mulțumi pentru tot acest trecut frumos și plin de amintiri strălucitoare și călduroase pe care mi le-ai oferit, lăsându-le apoi în urma ta ca pe un bagaj prea dureros și greu de târât pentru tine. Dar nu te judec pentru asta și nici scuze nu-mi caut, ci am să car eu acum acel bagaj dureros, greu și sufocant.

Nu-ți voi blestema iubirea ce încă ți-o port adânc în mine, și nici alegerea ta din acea zi când, fără milă, m-ai abandonat în mijlocul camerei în timp ce eu priveam la spatele tău ce continua să se depărteze tot mai mult de mine, și la ușa care rămăsese încă deschisă mult timp după ce ai plecat. Știi, nici acum nu am reușit să o închid, și încă te aștept în pragul ei în fiecare zi, privind în zare până când lacrimile încep să-mi umple ochii încețoșându-mi privirea. Și nici n-am să-ți doresc tot răul din lume, și nici să suferi la nesfârșit din cauza egoismului meu, nu voi arunca în tine cu vorbe jignitoare, și nici nu te voi lovi cu ele peste suflet satisfăcându-mi orgoliul bărbătesc.

Nu-ți voi spune cât de mult îmi plâng durerea în timp ce scriu aceste rânduri, și nici cât de mult aș vrea să pot șterge tot ce-am trăit cu tine, toată suferința pe care ți-am provocat-o, toată durerea cu care ți-am amărât sufletul, doar ca să nu mă fi întâlnit niciodată pe mine, cel care n-a știut să te prețuiască, să te protejeze și să te iubească așa cum meritai.  Nici nu știu dacă mai am dreptul să plâng, dacă mai am dreptul să te aștept, așa că doar îmi voi lăsa regretele să-mi atârne de inimă, să mă sufoce și să mă chinuie pentru că am fost prea orb, prea nătâng în fața iubirii tale și te-am târât prin grădina cu spini ai nemerniciei mele.

Te-am avut și te-am pierdut, și nici măcar un singur cuvânt sau gând nu poate descrie ceea ce simt acum, căci dacă aș putea, te-aș picta pe fiecare nor de pe cer, pe fiecare zid, pe fiecare frunză ce se desprinde din copaci, și te-aș expune neîncetat în galeria sufletului meu, scriind eseuri întregi despre tine pe foile gândurilor mele. Te-aș îmbrăca în flori nemuritoare și ți-aș uda petalele cu picăturile de rouă ale iubirii mele, te-aș îmbrăca în zâmbete și-n parfum de fericire, te-aș zugrăvii pe pereții acestei case și te-aș admira pururea și neîncetat, și te-aș strivii sub ochii mei plini de afecțiune și iubire, iar dorul meu te-ar strânge în brațe până te-ar imprima pe pielea mea fierbinte ca un tatuaj.

Dacă aș putea te-aș cânta ca pe o odă, te-aș înălța la cer să strălucești mai puternic decât orice altă stea, și te-aș venera ca pe-o zeiță oferindu-ți în fiecare zi drept ofrandă inima și trupul meu, așezându-te pe altarul existenței mele.

Nu am să te urăsc pe tine cea care m-a abandonat, căci ar însemna să îmi urăsc alegerea pe care am făcut-o atunci când ți-am întins prima dată mâna și-am sărutat-o, și nici nu aș încerca măcar să te blestem. Nu aș putea ucide ce-a mai rămas din noi, și nici nu-mi voi dori sfârșitul tău, căci tu mi-ai fost și încă-mi ești ființa cea mai dragă, alinare și pansament. Și aș minți dacă aș spune că am uitat tot ce am trăit cu tine, că am uitat de noi. Am îndesat în acel bagaj dureros, greu și sufocant toate scrisorile pe care ți le-am scris de când ne-am despărțit. Vor exista acolo pe vecie, vor fi doar niște file de jurnal, niște măzgâlituri ale unui suflet stângaci, egoist și rece, vor fi ca niște amintiri fără destinatar, ca niște lacrimi pline de regrete și fierbinți ce-mi ard pielea lăsând dâre sângerii pe care tu nu ai să le vezi niciodată căzând pentru tine, căci draga mea, tu acum ai ajuns într-un loc unde nu te mai pot ajunge decât cu privirea și cu gândul. Acum ești mult prea strălucitoare și prea caldă pentru lumea mea rece și întunecată.

Draga mea, nu fii tristă și nu plânge, pentru că eu acum sunt fericit rătăcind prin grădina aceea plină cu spini ai nemerniciei mele, simțind ce ai simțit și tu atunci, în timp ce orgoliul meu încă îmi mai bate-n piept.

Cu stimă și iubire,

De la un bărbat ce nu a știut să iubească!

@un-suflet-anonim

[hiddenfeelings02l]

Scriu nu pentru ca tu să citești, ci pentru că uneori cuvintele au nevoie să fie eliberate. Am multe gânduri și sentimente nespuse, iar ele își găsesc locul aici, în tăcerea acestei aplicatii poate este ciudat ca iar scriu aici cu gândul ca vezi?antiteza nu-i asa?....nu nu este ciudat este probabil o anormalitate necontrolata .este aplicația în care mai vedem dacă mai suntem online și dacă mai postam câte ceva 🙄

Am văzut ca ești bine și ma bucura faptul asta chiar din suflet .🙂

Din păcate eu m-am pierdut pe mine dar cred ca asta s-a vrut...nu le zic cu răutate le zic cum simt....

Încet dar sigur m-am distrus psihic și încă nu găsesc o cale de vindecare ..sunt multe răspunsuri pe care cred ca inima sau creierul vrea sa le refuze sa creadă ca ar fi un adevăr urat ...

Poate ar părea victimizare ,dar nu este .pentru ce sa ma victimizez ca nu are cine sa ma ajute când simt ca ma innec.

Am cedat .am spus-o de multe ori dar acum psihicul meu mi-a dat un semnal de alarma care m-a băgat în panica și m-am speriat și cui sa cer ajutorul?când eu nu sunt în stare sa ma ajut pe mine .Gândurile..trăiesc cu ele și le accept în încercarea mea da a scăpa din bula asta .

Liniște. ..ce frumos suna ..Dar atât de greu sa o ai când ești instabil emotional și psihic când gândești una ,zici altceva și totul este un haos .Un haos creat de mâinile noastre alimentat cu răutate și rigiditate.

Va ma dura ceva pana totul se așează și pana atunci mai ducem câte o lupta în fiecare zi pana la un moment dat va veni și învingerea și convingerea ca în sfârșit este bine .

Stiu ca acolo sus cineva drag ma veghează și ma indruma sa ma fac bine și sa fac bine în continuare.🙏

..ma uit la copilul meu și ma simt neputincioasa pentru ca mami nu e bine ..nici fizic nici psihic ..vad cum rade și se bucura de orice lucru și asta îmi da o speranța că totuși viata nu este chiar atât de rea ..noi o facem sa fie mai grea și mai dificila ...

Vreau sa fiu bine și nu știu de unde sa încep..cum sa îmi culeg gândurile..cum le așez..cum le pun în ordine ca să îmi fie bine mie ..pentru a fi o mama bună

Simt câteodată ca am eșuat ca mama ca nu îmi fac copilul mândru de mine ..

Îmi doresc sa fiu bine pentru fetita mea,inima și sufletul meu .dacă am tot încercat punându-mi ca "țel " pe mine și nu am reușit..poate voi reuși pentru ea .ea nu merita sa o vadă pe mami trista și apăsată de toate problemele de zi cu zi .viata nu este roz dar nici neagra .are suișuri și coborâșuri. Depinde cum le gestionam sa facem sa ieșim din acele pase proaste și sa vedem luminița de la capătul tunelului

Nimic nu se întâmplă întâmplător și nimic nu se întâmplă fără a te învață o lecție. O lecție se repeta pana Dumnezeu vede ca ai învățat din ea .

Dumnezeu vrea la toți binele și ne ajuta .doar ca în momente cu gânduri rele și negativiste atunci este mai greu sa vezi .

Ai câștigat intr-un final 🙏

Ești mai puternic acum și mai încrezător în schimb eu ,doborâta .

Asa e viata ,îți mai da câte o palma ca să vezi ca lucruri nu sunt exact cum îți imaginezi.

[cuemotie]

Mi-ai distrus și ultima mea speranța ca as mai putea sa fac ceva ca lucrurile dintre noi să funcționeze.

Dar nu au mers de la bun început, nu-i asa? Doar am sperat eu, când de fapt trebuia sa plec. Trebuia doar sa acord eu timp intre noi înainte, ca sa pot înțelege cine ești, ce îmi poți oferi, si cum te vei comporta în situațiile simple, dar care pentru mine contează.

[calandrinon]

it is that time again (if you are reading this it is not about you dwdw)

Anonim: Vreau să știi, poți veni imediat la mine oricând dacă ai probleme.

Eu: am problemă

Anonim: Dar nu acum. Ești deșteaptă, poți descurci însuți.

Eu: adică acum am două probleme

Anonim: păi ce tocmai am zis, proastă

(later)

Eu: *îngropat de probleme*

Anonim: Vai de mine, de ce nu m-ai venit?

Anonim: Acum totul e distrus și e vina ta.

Anonim: M-ai dezamăgit.

Eu: ți-o bagi în fund

[arhitectul]

tu cât de distrus ești și nici măcar nu conștientizezi?

@arhitectul

[nimrod-the-rebel]

Non auro, sed ferro, recuperanda est patria.

(Nu cu aur, ci cu fier se răscumpără patria) este o expresie latină a cărei semnificație este că onoarea se răscumpără cu acțiuni concrete și nu cu bani.

.

Marcus Furius Camillus

.

[Marcus Furius Camillus și Brennus.

Brennus, rege al galilor, a ajuns la Roma în anul 390 î.Hr. Galii au fost respinși, dar Brennus a promis să plece doar după ce va primi 1.000 de lire de aur.

Totuși, pentru a obține mai mult aur, Brennus a falsificat cântarul și, la protestele romanilor, și-a aruncat sabia pe platou spunând: "Vae victis" ("Vai de cei învinși").

Dar Marcus Furius Camillus l-a înfruntat pe Brennus aruncându-și și el sabia pe cântar și a spus: "Non auro, sed ferro, recuperanda est patria".

A fost semnul răscumpărării; romanii au reluat lupta. Orașul a fost salvat, dar distrus aproape în totalitate. A fost reconstruit mai frumos la îndemnul lui Camillus, numit din acest motiv "al doilea fondator al Romei".]

[anotheroneidk]

ne-am distrus unul altuia zidurile, ca in final sa ne distrugem de tot

[theblogdiana]

Tu nu vrei să privești cerul și să-mi vorbești

Că m-ai omorât cu sânge rece

Și ai distrus povești.

-Wrs- Tu nu vrei-