#critica de arta

[conumarius]

poetica indignării

Termenul „poetica indignării” este adesea folosit pentru a descrie modul în care arta și literatura exprimă sentimentele de furie și indignare ca răspuns la nedreptatea socială sau politică. Se referă la utilizarea creativă a limbajului, a imaginilor și a metaforei pentru a transmite un sentiment de ultraj moral și pentru a critica sistemele și structurile care perpetuează inegalitatea și…

[paginadepsihologie]

Pe data de 7 mai, Doina Grasu, terapeut și supervizor imago, te așteaptă la conferința „Știința și Arta Terapiei Relaționale Imago“ în cadrul atelierului: Negativitate zero în relația ta de cuplu.

Este ușor să crezi că a fi critic este un proces constructiv! Unul din cei doi simte că îl cunoaște pe celălalt și crede că îl ajută să-și depășească limitele și deficiențele prin „sugestii“ despre cum s-ar putea schimba sau îmbunătăți. Critica nu ia întotdeauna forma unor cuvinte, dar oricare ar fi haina pe care o îmbracă, mesajul este că unul dintre parteneri se consideră o persoană superioară, iar pe celălalt îl consideră inferior, o persoană este sus, iar cealaltă este jos. Principiul „negativitate zero“ nu implică faptul că partenerii să nu își exprime frustrările sau dorința de schimbare a comportamentului într-o relație stabilă și armonioasă. Un pas prim pas este să începem cu intenția de a vorbi despre ceva supărător, astfel încât să ne asigurăm că celălalt este pregătit și receptiv. Cheia importantă în a aduce negativitate zero este să exprimăm tot ce avem de spus doar prin propria experiență, vorbind doar despre noi și nu despre celălalt. În cadrul acestui atelier vă invit să aflăm cum putem să transformăm nemulțumirile în oportunități de creștere și vindecare.

Înscriere și detalii aici: http://bit.ly/hailaimago

[mediatargetro]

Conferinta: Cand expozitiile devin forma

Conferinta: Cand expozitiile devin forma

Seria de conferinte #CePunemInRama? continua cu o noua tema: Cand expozitiile devin forma. Notite despre expunerea artei contemporane romanesti in perioada recenta. Evenimentul se va desfasura marti, 27 iunie, de la ora 19:00, la Sala Cafenea la ARCUB (Str. Lipscani 84-90). Conferinta face parte din Programul Expozitional ARCUB 2017.

Expozitiile de arta contemporanain Romania si-au schimbat���

[claudiaelena0906]

Greu de expus

In acest articol mi-am dorit să vă arăt înclinațiile mele spre ,,arta”, greu de expus( 🥺). Au fost inspirate de pe internet, de la diferiți artiști, încă nu mi-am găsit inspirația mea proprie. 🙄

Am început căutând tutoriale și poze pe internet, restul a venit de la sine. Creionul știam să-l țin în mână de mică și de la școala.

Orice critica, orice comentariu este un ajutor. Mulțumesc…

[rudyroth79]

Ziua Brâncuși – Despre hermeneutica endogenă la Institutul Cultural Român (21 februarie 2017)

Ziua Brâncuși – Despre hermeneutica endogenă la Institutul Cultural Român (21 februarie 2017)

Marți, 21 februarie 2017, de la ora 18.30, la Institutul Cultural Român din București (Aleea Alexandru nr. 38) va avea loc lansarea volumului Tratat de hermeneutică a sculpturii abstracte de Matei Stîrcea-Crăciun, publicat la Editura „Brâncuși” din Târgu Jiu, cu sprijinul Editurii Institutului Cultural Român. Alături de autor, vor mai vorbi despre hermeneutica endogenă– o nouă metodă în critica…

[colectionaruldemacheteauto]

Ziua Culturii Naționale este o sărbătoare națională, care are loc anual în România pe 15 ianuarie cu scopul de a promova cultura, arta și efortul academic. Prin evenimentele care marchează Ziua Culturii Naționale sunt vizate explorarea imaginației debordante, combinarea unei atitudini sobre cu una popular - jucăușă, care să urmărească păstrarea simțului ludic, corespunzător tradițiilor și ritualurilor universale. Mihai Eminescu (Mihail Eminovici) s-a născut la 15 ianuarie 1850, în satul Ipotești, din județul Botoșani. A fost considerat de lectorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. A fost un poet, prozator și jurnalist român, receptiv la curentul romantism european specific secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea. Mihai Eminescu a publicat primul său poem la vârsta de doar 16 ani, iar la 19 ani a început să studieze la Viena. A fost activ în societatea literară Junimea și a lucrat ca redactor la ziarul Timpul, alături de Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici. În ședința Academiei Române din 25 ianuarie 1902, manuscrisele poetului (aproximativ 14 000 de file) au fost donate instituției de către criticul literar Titu Maiorescu. Ulterior, Eminescu a fost ales membru al Academiei Române post-mortem, pe 28 octombrie 1948. Mihai Eminescu s-a stins din viață pe 15 iunie 1889, la București. Acesta a fost înmormântat la umbra unui tei, în cimitirul Bellu. Cu stimă, Echipa URLATI.ro #URLATI #ZiuaCulturiiNationale #15ianuarie #MihaiEminescu (at URLATI.ro) https://www.instagram.com/p/CnbbcHSKq7J/?igshid=NGJjMDIxMWI=

[suntaici]

Am o carte scrisa pe foi, prin mii de parti si de caiete, dar niciodata nu am redactat-o pentru a o publica undeva. Ma tem de cuvintele pe care altii, care ma cunosc, le-ar spune cand ar citi-o pentru ca nu e extraordinara. Mereu am visat sa public o carte.

Critica va exista indiferent de ce vei face. Nu exista pe pamantul asta vreo munca, vreo lucrare, orice, care sa nu fie criticat. Pentru ca oamenii au pareri diferite si nu toti rezoneaza cu aceleasi lucruri. Asa cum tie iti poate placea ceva, asa mie mi se poate parea aiurea. Acum, si critica asta vine sub multe forme. Unii o fac intr-un mod constructiv pentru tine, altii intr-un mod distructiv. Si trebuie sa inveti sa selectezi ce spun oamenii si sa iei doar ce-i de valoare si ce te poate ajuta sa evoluezi. Oameni cretini exista peste tot si nu are sens sa plangi la parerea negativa a fiecaruia, pentru ca oricum nu rezolvi nimic.

Trebuie sa-ti asumi in primul si-n primul rand ca hate-ul o sa vina indiferent de ce vei face. Indiferent de cat de perfect ai face ceva, tot vei avea hate. Cum am zis, oameni cretini exista peste tot (aici m-am legat, evident, de critica negativa si nefolositoare). In loc sa-ti pierzi timpul cu cei care te critica aiurea si apoi isi vad de viata lor, iar tu stai si plangi din cauza lor, mai bine te concentrezi pe oamenii care te apreciaza si sustin. Cu timpul vei mai invata sa nu pui la suflet orice auzi in jur. 

Stiu ca te doboara sa stii ca munca ta nu e apreciata si, mai rau, criticata dur. Insa trebuie sa continui, nu trebuie sa lasi asta sa te faca sa n-o mai impartasesti cu lumea. Ai grija de tine, rezolva-ti treaba cu insecuritatea ta (pentru ca frica asta vine din nesiguranta ta cu privire la arta ta si la calitatea ei), si impartaseste ce simti cu lumea! :)

#dee

[suffo-cation]

Recuerdo que en algun momento me sentia a morir , en mas de una ocasion le pedia a la vida que me ayudara a sacar mis tristezas, que parara ya todo esto, todo aquella depresión que me consumia y que estaba acabando con lo mas bonito que existia en mi, me sentia inservible con un nudo en la garganta la mayor parte del tiempo, con ganas de llorar desde que despertaba y en las noches soñar con lo que me atormentaba todos los dias cuando hacia un intento de "vivir", aun pienso en ello y me da un poco de melancolia recordarme asi, en esa situacion tan critica, en la desesperacion y tristeza que le ocasionaba a mi madre cada que me veia llorar sin razon,en las grandes metas que queria cumplir y una a una las fui apagando, en la horrible chica que esto me hacia sentir, nadie podia sacarme de ello, inclusive pareciera que yo no queria salir del hoyo, hasta que un dia te artas de sentirte asi, de sentir que no mereces nada solo por que una persona actuo de forma erronea, es muy cierto que el tiempo pudo ayudarme, que mi voluntad y mis ganas fueron encontrandose y haciendome cada vez un poco mas fuerte, mas valiente, incluso pude desechar ese rencor y odio que mantenia en mi, convirtiendolos en buenos deseos, en plenitud para ellos, jamas justificare el daño, pero estoy sanando, superando, he vuelto a pensar en aquellos sueños que se me hacian inalcanzables y que ahora se que tengo que trabajar para obtenerlos, alguna vez escuche "me liberaste" esa misma frase que me rompia cada que recordaba, cada que me hacia preguntas sin fin, esa misma frase que ahora entiendo mejor que antes y que incluso ahora lo pienso por mi, estaba cegada, herida, y ahora noto que al mismo tiempo yo tambien lo hice "me libere", claro que aun hay secuelas que quedaron en mi,pero estoy trabajando en ello, me voy queriendo un poco mas cada dia y se siente tan bien, he vuelto a salir de mi agujero, a conocer a disfrutar y analizar cada detalle, cada persona que se cruza en mi camino, pude conocer a una de ellas, aquella que solo vivia en mi imaginacion y que ahora se que es real.., ahora agradezco a cada persona que esta en mi vida pero sobre todo a las que se fueron y las grandes cosas que me enseñaron, a ellas solo debo decirles ¡Gracias!

Nunca voy a dejar de trabajar en mi, en ser cada vez mejor de lo que fui y de lo que soy ahora, esa sensacion de sentirme orgullosa de mi juro que nunca mas nadie volvera a quitarmela ...

[valorificat]

Carti cumparate in regim de anticariat – domenii, titluri, autori

“In regim de anticariat cumpar carti de orice fel.” Cam asa suna anuntul la care raspund multi romani care au in biblioteca numeroase carti pe care doresc sa le vanda insa nu stiu cui. De multe ori se intreaba cine ar mai cumpara astfel de carti vechi si in lipsa unui raspuns concret, decid sa le duca la gunoi, la un centru de colectare sau sa le lase in diferite locuri in speranta ca vor fi luate. Adevarul este ca acei cumparatori de carti vechi seriosi si prompti nu pot fi gasiti decat intr-un singur loc: http://cumparcarti.ro/ . Acestia accepta atat carti vechi si foarte vechi insa si carti mai noi sau care apartin unor colectii ale unor edituri.

Carti cumparate, domenii acceptate, titluri mai mult sau mai putin cunoscute | cumpar carti de orice fel cumparcarti.ro

Practic, specialistii anticariatului online accepta toate genurile de carti, de la cele de literatura pana la dictionare, de la cartile despre religie pana la cele despre educatie sexuala, de la cartile de istorie si geografie pana la albumele de arta. Toate titlurile sunt acceptate, fiind la mare cautare cartea veche pentru bibliofili dar si literatura si critica romaneasca si straina pentru elevi si studenti.

Dictionarele si cursurile de limbi straine sunt la fel de bine acceptate de catre reprezentantii anticariatului online, precum si cartile de psihologie, de dezvoltare personala, de stiinte umaniste si stiinte exacte. Mii de titluri au fost cumparate pana acum direct de la domiciliul vanzatorilor, pentru un pret foarte bun!

Dupa ce cartile sunt cumparate de la clienti, acestea sunt verificate, pregatite pentru a fi vandute in regim de anticariat. Cum trebuie sa arate cartile atunci cand vanzatorii se pregatesc de sosirea reprezentantilor anticariatului acasa? Sa fie sortate pe categorii, pe domenii, sa fie sterse de praf, scoase din saci sau lazile in care sunt tinute, sa fie verificate pentru eventuale pagini lipsa, pentru pete pe coperta sau chiar pe primele pagini. Cu cat sunt mai ingrijite si mai bine intretinute, cu atat cartile sunt mai apreciate si primesc un pret mai bun.

[giudiziouniversale]

Botticelli vendicato

A Voi parlo, in cui fanno/

Sì concorde armonia/

Onestà, senno, onor, bellezza e gloria;/

A Voi spiego il mio affanno,/

E de la pena mia/

Narro, e’n parte piangendo, acerba historia;/

Ed in Voi la memoria/

Di Voi, di me rinnovo./

Vostri effetti cortesi,/

Gli anni miei tra Voi spesi;/

Qual son, qual fui, che chiedo, ove mi trovo,/

Chi mi guidò, chi chiuse,/

Lasso! chi m’affidò, chi mi deluse./

Queste cose rammento/

A Voi, piangendo, o prole/

��In tal guisa ea iva vagolando raminga, in fra le la Villa, liegendo l’aureo libretto che il beato Torquato dedicasse al Gran Duca Estense.

Orbene, sovvenne al cerebro mihi come le grida in Dominante nuntiassero la presta primera nocte de Scienzaestate, lo prossimero die de Marte, et lo spirtu meno venne allo cribare di una rivolutione solaris transeunta nella plus certa dimenticanza della mea Casa. Ancor ea rammenta, l’orda barbarica delle cerusiche accorse solum per prossimitate nosocomiale et le luci mie sunt probate, dal riveder esseloro ingozzarsi come verre sub il lezzo di cucine da campo, dismentiche delle maniere della civilis conversatione ac connivenza.

Sicché ea dirigo Vobis, benevolo lettore ac filio mio, codeste parolette nella spreme che aristotelicamente possono meravigliarVi et allo capo farVi numerare inter varietates et insanias falsas quelle siffatte arti, tutto che da’ loro Professori vengono con infinite lodi esaltate. So che alcuni di essi si sforzano di mostrare, che hanno vero fondamento e sussistenza, perciocchè giunti a certi termini, e limiti dicono, che non possono scoprire certi occulti misterj, e quivi si fermano, e parlano in modo, che da veruno non sono intesi. Cosa fra gli altri fanno gli historici artae, i libri de’quali sono pieni d’enigmi più oscuri, che non erano que’ della Sfinge. Queste spezie, di cui filio mio sarete allo corrente dopo aver sbinoccolato lo Catalogo delli Capolavori in domu mea, orbene per certo avrete trovato giocose e ricreative in quel modo che si adopera certa rota chiamata comunemente il grillo. Questo è il sentimento mio, e voglio aggiugnere, (giacché se state leggendo codesta cacata carta, siete arrovellato alla mi ricerca intorno a questo topico) che farete saggiamente, se non solo non darate fede a chicchessia, che volesse porgliele in credito (come quei culturi delli coproliti extra-mundani imprestati al crimine), ma se farete poco conto, anzi niuno, di tali cose e sì fatte persone.

Una estate addietro, ea provò grandissimo contento nel sentire della compitissima bella idea che a quel messere fusse balzata alla mente, di riportare ad augusta giustizia li tesori che hic dimorano et di scrivere la storia illustre delli uomini che li realizzarono, principiando dove aveva terminato la coltre del Tempo. Essolui non poteva darmi notizia né più interessante, né più gradita allorché si incapricciò con L’Incoronazione della Vergine di Sandro Nostro, onde

Sandro Botticelli, Incoronazione delle Vergine e Santi, Firenze Villa La Quiete

 potete immaginarVi con quanto impegno ea volle cooperare ad una tanto plausibile intrapresa. Approvai financo le cianciafruscole che essolui volle lallare alle giornaliste, che la tavola di cui hodie volli scribere fusse accantonata in uno magazzeno, per non dir mandata al pesto, suscitando l’évanouissement delle pie madonne ac lo stupore incredulo delle donne di cui supra. Per cronaca ac in veritate, debbo precisare che codeste cazzabubbole fossero nello Catalogo sbugiardate quando si affarmasse  che l’opera fusse jam vulgata dallo 1992 et ancor reproposta sub sole 2011, ciò detto di passata.  Approvai anco che essolui volle buttar in dello kathabathmon millanta e millanta di rubli per uno technasma allo ione-stabilizzato entro cui poter mirare con manuum munus le finiture delle rendigote delli depicti.

 Convenuti rapiti sicu miracolo del Piccolomini dinanzi allo technasma allo ione-stabilizzato

Chinai  la dura cervice anche nello mentre che essolui non diede guidardone in pubblica piazza del libro cataloghiensis, rinunciando alla chiamata accademica, privilegio che volle estendere ad estranei soggetti ordinari quando ne abbiamo tanti de’nostri, che non ci è d’uopo mendicare nelle altrui patrie. Così li torchi sgravarono una Breve ma veridica storia di una tavola di Sandro Botticelli e bottega: L’incoronazione della Vergine di Villa La Quiete. Uno titulo che spaura il cor, l’almo e la Fabrica omnia che ea ancor non si capicita come puote allo contempo la pictura esse stata sgravata dalli lombi di Sandro ac della Bottega. Eppur per cierto lo misterium (in)gloriosum sarasse reso intelligibile nella miriade de rimande et codicilli al critico che critica la critica garrenti fra li caratteri mobili. Ea se ne annojasse alquanto poiché delusa vedeva l’attesa di una piacevole lettura che illustrasse in modo chiaro et distinto il cur, il quid et lo quare Sandro o vattelapesca avesse avuto agjo et bisogna di ritrarre. Sed nihil, anco in codesta scheda non ligitur. Pagare debito dobbiamo verum a folio 69 allorquando di sobbalzo li oculi nostra sunt investita da simili notitiae: «Se il Battista e Pietro sono al centro della composizione in perfetto asse con la Madonna e Dio padre, le figure di Sant’Antonio da Padova e Ludovico di Tolosa, a sinistra, e San Francesco e Bernardino a destra, hanno il compito di ricordare al fedele la loro appartenenza all’ordine dei frati minori conventuali etc.». Un simil dulcedo pensata est accomplanato da uno gigantico apparato locupletato:

 Da catalogo, italico eaNostro: «Particolare con i volti di alcuni santi»

 Una plus precisa describtione, solum per render l’onore dell’arme, di certo non avrebbe guastato. L’educazione è però morta da longa pezza, ehu! Ciò nonostante, la luce allenata Vostra, lettore di questo pneumatico cartiglio, averà recognosciuto qualcosa, un nume in vero et jam agitasse sulla seggiola puntando lo ditino, alla stregua del beato Antonio che sub agnizione claritatis svela Nobis l’autoretracto di Sandro Botticelli. Eccolo lì dunque, il Nostro beatamente colto (sine nomine dato che non ci è stato sapere li pannicola a qual santo facessero il verso), in positione marginalis, cum sguardo eterodiretto et notiziato da indigitatio, come si conviene secondo li criteria a mattonella notomizzati e che non è meo compito ardire gracchiare. Bene non est infatti ammantarsi della veste altrui et ea sum solum una gentildonna che habet avuto la buona sorte di attardarsi a contemplare il frutto dell’Umano Genio.

Et lo metodo comparativo, vel analogia che tanto cara fusse al Padre Galeno, puote esse eaNostra Nottola Minervae nello bigio livore della ignorantia di chi vendesse l’alma sua per uno pugno de copechi, disattendendo allo unico comandamento dell’Uomo Scientiae: servi la Historia, non la ghiberna! Eppur la prammatica della autodepictione est semplice et per tutti, fancelli ac vegliardi, nobili ac banausici, gentildonne e servette in libera uscita et cur? Perché la tavola est, come li frontispizj, una pagina alternativa al testo scritto, est de immediata (ovvero che non tiene medium) comprensione. Sicut la galenica comparatione, attardateVi una clessidra sulla contemplatione di codesto collage ante-litteram: troverete dunque le medesme guida letturae et lo medesmo vulto, cierto fiacchiato dagli inverni ac vagamente tabescente (per rimaner nello tema della medica analogia), ove le primere solcature lasciano intravedere, di converso alla verde balzanza, l’oculo abbassato et la littera V rovesciata della mestitia nella arcata sopraccigliare, tratto emotionale che il beato Carlo Darwin riconobbe sullo finire dello secolo decimo nono  

Sandro Botticelli: Autoretracto noto jeri, autoretracto noto hodie a.D. MMXVII

 quando constatò ca le emotioni primarie (rabida, letitia, mestitia, disgusto, sorpresa, timor panico ac disprezzo) sunt universalis in fra omini et bestie. Sed ea non volesse parer al punto proterva da voler incensarsi come Trotula novella et lasceria codeste considerationi alli plus illuminati historici medicinae provenienti dalla Battriana, la cui indiscitubile dottrina presentista tanto est di moda oggidì.

Ea compiegai plus volte un indicetto di codesto autoretracto cum le glosse che mi sovvenissero, sed mai ottenni responsione et le notizie che tanto accoratamente avrei voluto che fossero da tempo alla mercé della Vostra curiosità, rimasero secretate et obliate come la damnatio che patisce il mio patronimico; destino crudele che ea sofferisce assieme alla beata Mirella Levi D’Ancona, virtuosissima studiosa dell’opera del Sandro et assolutamente innominata nel corso non solum dello saggio monographico, sed dello catalogo tucto. Eppur questi scribacchini e gran visir si vantano di avere ozio, ingegno et abilità a condurre felicemente ogni impresa al punto che non devono rendere grazie di niuno giudizio.

La mira di questa mia, prezioso Lettore, iacet nello invito a mai smetter di provar curiosità e fervore. Non Vi accontentate, istudiate hoc Vi appassiona duramente, ma siate indisciplinato. Non fateVi menar il pennino per il naso da chi si sarasse recluso ad onisco, leggete le fonti primarie, interrogatele et interrogateVi sine posa. Hoc est la ratione dello cur ea non accluse datari et letteratura. Uscendo da questa stanza ne troverete a perder lo capo, sed una cosa mai plus ricontrerete: il volto di Sandro.

Nonostante lo dolore di questi anni (che non est materia conveniente a trattarsi in quest’occasione) la mea lealtà rimane salda alli mortycini che della missione di dar essiloro uno volto et una voce mi investirono. Solum per dovere nei di essiloro memori, ea trovasse lo spirito di muovere la mano a scrivere, ea che non à plus fiato da parlare, né faccia da comparire. Cosa posso dir di più? Visitate Villa La Quiete, est posto mirabile assai dove sarete accolto da Santi, ma di quei Santi che non seccano il prossimo. Et incontrerete anco il mio spirto a cui potrete dare nuove del Vostro ben stare et farmi sentire che ancor vivo tuttavia nella gratia Vostra, che quanto sa e può desiderare la Vostra amica

 Anna Maria Luisa De’ Medici

[jurnalbucuresti-blog]

New Post has been published on JurnalulBucurestiului.Ro

New Post has been published on http://bit.ly/2s1DNbv

Cu Ştefan Câlţia la Cafeneaua critică, în expoziţie, la Muzeul Colecţiilor

(miercuri 7 iunie 2017)

La Muzeul Colecţiilor de Artă, pictorul Ştefan Câlţia a deschis recent o nouă expoziţie: Obiecte grăitoare. De astă-dată – o combinaţie între arta sa şi „obiectualitatea” lumii din jur, din casă şi din atelier, precum şi din Şona Făgăraşului, spaţiul copilăriei artistului, unde revine periodic, contribuind la punerea în valoare a tradiţiilor şi a specificului zonei. „În deplasare” la Muzeul Colecţiilor, „la locul faptei”, Cafeneaua critică prilejuieşte o discuţie cu şi despre Ștefan Câlţia, despre obiectele şi pînzele sale „grăitoare”.

Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

Ediţie realizată în colaborare cu Muzeul Colecţiilor de Artă şi cu Galeria Posibilă.

  Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti. Seria a doua a debutat în noiembrie 2008 la Clubul TSC şi a continuat la Clubul A, la Club Control şi, din toamna lui 2011, din nou la Club A. În stagiunea 2016-2017 întîlnirile Cafenelei critice au loc miercurea seara.*

*

Cafeneaua critică

Miercuri 7 iunie 2017, orele 18.00-20.00

Muzeul Colecţiilor de Artă

Bucureşti, Calea Victoriei, nr. 111

Contact: 0737-210.978 (Paul Radu)

www.cluba.ro

www.mnar.arts.ro/muzeul-colectiilor-de-arta

www.posibila.ro

[doracademyint]

8 feluri in care scoala sufoca inteligenta si creativitatea copiilor

Un articol nou a fost publicat pe http://www.glumazilei.tk/8-feluri-in-care-scoala-sufoca-inteligenta-si-creativitatea-copiilor/

8 feluri in care scoala sufoca inteligenta si creativitatea copiilor

Scoala ar trebui sa ajute copiii sa se maturizeze, sa devina adulti constienti, responsabili, inteligenti, care stapanesc arta vietii si care isi pot aduce propria contributie in societate. Scoala, insa, asa cum o stim noi, este departe de a face acest lucru. De fapt, scoala, asa cum este in cele mai multe parti ale lumii, nu face decat sa sufoce inteligenta copiilor si sa-i determine sa fie preocupati si plini de stres, ceea ce da nastere lumii haotice pe care o vedem in jurul nostru.

Iata 8 feluri in care scoala sufoca creativitatea copiilor.

1. Ii invata pe copii sa se conformeze

La scoala, copiii sunt educati sa asculte ordine si sa li se supuna orbeste. Copiii sunt invatati ce sa faca, indiferent ca le place sau nu. Sunt pusi sa stea ore in sir pe scaune, fara sa se planga si sa faca altceva decat sa memoreze informatii pe care cel mai probabil nu le vor folosi niciodata in viata lor. Li se spune cand sa vorbeasca, cand sa se miste si chiar si cand sa mearga la toaleta.

Incet-incet, copiii nu-si mai asculta vocea interioara si se conformeaza la ceea ce autoritatea din fata lor le impune, ceea ce, deloc surprinzator, ii face sa se simta deprimati si neimpliniti.

2. Ii invata pe copii ce sa gandeasca, nu cum sa gandeasca

Scoala nu-i invata pe copii cum sa-si dezvolte capacitatea de a gandi logic astfel incat sa poata trage propriile lor concluzii cand primesc niste informatii. Dimpotriva, sunt obligati sa creada ceea ce li se preda, indiferent ca sunt lucruri adevarate sau nu, indiferent ca izvorasc sau nu din propria lor intelegere. Astfel, gandirea lor critica este impiedicata sa se dezvolte si, prin urmare, se transforma in niste robotei.

3. Innabusa creativitatea copiilor

Imaginatia copiilor este nestavilita, insa scoala se pricepe de minune sa o innabuse. Copiii pot fi incredibil de creativi, insa artele sunt practic inexistente in cele mai multe dintre scoli, pentru ca o cariera in arta este considerata neprofitabila. In loc fie lasati sa se descopere pe ei insisi prin exprimarea celor mai profunde ganduri si sentimente prin pictura, muzica, teatru si alte forme de arta, copiii sunt, in cea mai mare parte a timpului, inchisi intre patru pereti, obligati sa invete lucruri care nu-i intereseaza si care nu le cultiva in niciun fel mintea, inima si spiritul.

4. Ii invata pe copii sa se teama de esec

Greselile ne ajuta sa devenim mai intelepti, insa scoala ii invata pe copii sa se teama de nereusite, ca de ceva foarte rau, pe care trebuie sa-l ocolesti cu orice pret. Copii sunt invatati ca trebuie sa studieze doar pentru a trece testele si examenele, iar cei care nu trec examenele sunt priviti de sus, uneori chiar batjocoriti, ca si cum ar fi niste ratati. De aceea copiii invata ca trebuie sa faca toate eforturile pentru a evita greselile, ceea ce nu face decat sa-i impiedice sa-si atinga telurile spre care tind mai tarziu in viata, de teama unui eventual esec.

5. Ii invata pe copii sa creada ca este rau sa te joci

Copiii sunt foarte fericiti cand se joaca, cand se distreaza, rad sau fac ceva fara un scop anume, doar de dragul jocului. Joaca le face inima sa tresalte plina de fericire si le preschimba viata intr-o sarbatoare. Treptat, insa, pe masura ce cresc, copiii sunt invatati ca joaca nu este buna, pentru ca nu este productiva si ca ar trebui considerata doar o pierdere de timp.

Pe langa aceasta, sunt invatati sa fie seriosi, rigizi, ingrijorati pentru viitor, ceea ce nu face decat sa-i deprime si nu-i lasa sa se relaxeze si sa se bucure de momentul prezent, de tot ceea ce are viata sa le ofere.

6. Ii invata pe copii sa nu-si asculte inima

Spre deosebire de adulti, copiii stiu mult mai bine sa isi asculte inima. Insa, dupa ani de conditionari, cand in cele din urma ajung sa fie adulti ei insisi, isi ridica ziduri intre ei si inimile lor, nemaifiind, astfel, capabili, sa o asculte. Aceasta conditionare are loc in special la scoala, unde copiii sunt fortati aproape in fiecare zi sa faca lucruri pe care le urasc, pe care le gasesc plictisitoare si inutile, si pentru care invata ca vor fi rasplatiti de societate. In consecinta, isi dezvolta obiceiul de a nu acorda incredere si de a nu-si mai urma vocea interioara, pierzand, astfel, legatura cu ceea ce le spune inima sa faca.

7. Ii invata pe copii sa asocieze banii cu succesul

Un alt mod in care scoala ii prosteste pe copii si ii deprima este invatandu-i sa confunde castigul banesc cu o viata de succes. La scoala, copiii invata ca principalul scop in viata este sa aiba un salariu bun si sunt invatati sa-si sacrifice aproape o treime din viata studiind si facand tot felul de eforturi pentru a ajunge, in mod ironic, sclavii unei firme corporatiste.

Astfel, copiii nu-si mai urmeaza propriile pasiuni, care le-ar da un sens in viata si i-ar ajuta sa se simta impliniti, ci se ocupa de lucruri anoste care nu fac decat sa le impovareze sufletul si ii ajuta mai degraba sa supravietuiasca, dar nu sa traiasca cu adevarat.

8. Ii invata pe copii sa sacrifice ziua de azi pentru cea de maine

Prezentul este tot ceea ce avem. Viitorul si trecutul nu exista si daca le acordam prea mare atentie, nu mai reusim sa ne bucuram de aici si acum. Astfel, copiii nu fac decat sa-si proiecteze sperantele in viitor, gandindu-se ca odata ce-si ating telul, se vor simti impliniti si fericiti.

Aceasta mentalitate le-a fost formata in special de catre scoala. La scoala, copiii sunt facuti sa creada ca daca sacrifica azi totul studiind din greu si urmand ordinele, maine vor fi recompensati. Concentrandu-se constant pe viitor, insa, lasa viata sa treaca pe langa ei si ajung niste adulti plini de regrete, care traiesc intr-o stare constanta de profunda angoasa psihologica.

Sursa utilizata: https://wakeup-world.com/2017/02/18/8-ways-school-is-making-children-stupid-and-depressed/

Source link

[infosasha]

David Gruev

Baiatul Care Nu Voia Sa Se Joace – David Gruev

Cautari similare:

Librarie Online

Afaceri si economie Arta, arhitectura si design Beletristica, poezie, teatru si critica literara Biografii si publicistica Carti in limbi straine Carti pentru copii si adolescenti Cultura generala, dictionare, enciclopedii Dezvoltare personala Drept si legislatie Gastronomie, diete si retete Ghiduri de calatorie si…

[rudyroth79]

La Librăria „Mihai Eminescu” din București: revista „Leviathan”, nr. 4/2022 și cărți ale Editurii Leviathan

La Librăria „Mihai Eminescu” din București: revista „Leviathan”, nr. 4/2022 și cărți ale Editurii Leviathan

Revista „Leviathan” nr. 4 (17), octombrie–decembrie 2022 poate fi procurată și de la Librăria „Mihai Eminescu” din București, Bd. Regina Elisabeta nr. 16, program: luni–vineri: 10.00–18.30; sâmbăta: 10.00–15.00. https://librariaeminescu.ro/critica-si-istorie-literara-si-de-arta/leviathan-revista-culturala-anul-iv-numarul-4-13-octombrie-decembrie-2021-p-337237 Alte detalii despre acest număr,…

[suntaici]

În decembrie s-a ales praful de tot. Am aplicat pentru o bursă la pictura pe care am ratat-o. Trebuia să mă mut la un liceu de arte și nu mai au locuri.Acum ma intreb daca mai are rost sa continui cu arta.A murit o persoană pe care o adoram ,ceea ce a fost un șoc enorm. Persoanele pe care le numeam prieteni nici macar nu si-au facut timp sa imi spuna un amărât crăciun fericit. Acum tot ceea ce fac este sa ascult cum viața celor din jur este din ce in ce mai buna si a mea este un iad.

Din perspectiva unei persoane care e la un liceu de arta, iti spun cu mana pe inima, ca asta nu defineste “Cat de artist esti” si nu-ti ofera un loc garantat in lumea artei. Doar pentru ca mergi la un liceu de arte nu inseamna ca esti automat un artist; doar pentru ca n-ai avut posibilitatea sa urmezi un liceu/o facultate de arta nu inseamna automat ca n-ai de ce sa continui cu arta. Nu functioneaza asa.

Da, e o dezamagire, probabil, si-o mica “impingere inapoi”. Mi s-a intamplat si mie sa nu vand lucrari, si primesc cate o critica dura, si sa-mi pun si eu intrebari legate de arta mea si de locul meu in lumea asta a artei. Dar dupa, am realizat ca intrebarile astea nu-si au rostul. Daca simti ca asta te atrage, daca asta iubesti si te pasioneaza, daca asa reusesti tu sa te exprimi, atunci, te rog, continua cu asta. Continua indiferent de ce se intampla. Nu da la o parte chemarea asta. Tine-te de ea, chiar daca ti se pare ca totul merge impotriva ta. In final, iti promit ca vei avea niste rezultate satisfacatoare, si o sa-ti multumesti ca n-ai renuntat atunci cand ai crezut ca e singura optiune ramasa.

Legat de moarte persoanei dragi...stii cum e, toti suntem datori cu o moarte, fie ca vine mai repede sau mai tarziu. Uneori se intampla sa pierdem persoane dragi mai repede decat ne asteptam. Insa e important sa nu lasi asta sa te doboare; cred ca nici persoana respectiva n-ar vrea sa te stie suparata tot timpul din cauza asta, ci ar vrea sa-ti traiesti viata-n continuare, pastrand amintirile cu voi in inima.

Cat despre prieteni, well, daca vezi ca nu se mai implica atat de mult in prieteniile cu tine, atunci ar fi timpul sa-ti gasesti alti prieteni. Cu trecerea timpului prieteniile se altereaza, si e ceva destul de normal, dat fiind ca oamenii sunt atat de trecatori si schimbatori. Toti sunt intr-o schimbare si intr-o evolutie continua, asa ca nu e o surpriza sa constati ca unii oameni se vor schimba, se vor distanta de tine, vor adopta anumite atitudini, etc. Nu pune asta extrem de tare la suflet, pentru ca nu are rost. In schimb, incearca sa-ti largesti grupul de prieteni, sa cunosti oameni noi, etc.

#dee

[youngprofessionalsoradea]

DE CE NU PUTEM AVEA LUCRURI FRUMOASE?

E o tradiție în familia mea ca fiecare generație să spună celei ce urmează că ceva e bolnav în țara în care trăiesc. Însă de ce să fac referire la istoria închisă a familiei mele, când literatura unei întregi națiuni spune același lucru, acompaniată de pressă și de societatea civilă?

Poate că rândurile care urmează sunt scrise din frustrare. Ce cuvinte stranii sunt împrumuturile din franceză! Ele fac ideile să pară neașezate. Cu mult înainte să simtă frustrare, românii au simțit străvechea ciudă. Știu stimații cititori că ”ciudă” e un cuvânt slav, însă în toate celelalte limbi ce îl păstrează, înseamnă miracol? Nu e straniu ca, în noaptea timpului, când a pătruns în limba noastră, ceva atât de măreț precum miracolul să se fi mânjit de ceva atât de murdar ca invidia?

Să luăm alt cuvânt, apelativul ”bă”. Limba română e singura care consfințește o manieră de a-l adresa pe celălalt cu lehamitea de a nu îl numi. Iar aceasta nu se întâmplă, oare, fiindcă celălalt e obișnuit să răspundă la ”bă”, ca un câine sau un cal? 

Fie că e frustrare sau ciudă ce pune în mișcare felul românilor de a vorbi despre sine, critica vieții lor se alcătuiește pe marginea disfuncției; durerea, mânia și revolta vin din disconfortul, incompetența și dezordinea zilnice, mai ales în cotloanele ce răspund nevoilor vitale, ca școlile, spitalele, instituțiile publice sau pușcăriile. 

Spre exemplu, mizeria din spitale pare a-i primejdui în chip degradant pe pacienți. În timp ce oamenii se zborșesc că pacienții sunt scopul ultim al spitalului, uită că medicii, asistentele, femeile de serviciu, ”sistemul” și stăpânii săi petrec mai mult timp în aceleași saloane decât orice bolnav, că cei în a căror putere stă să facă ordine și curat se mulțumesc cu igrasia, bacteriile și haosul. Oamenii uită că dascălul petrece o viață întreagă în școala murdară și violentă, că gardianul e condamnat în temniță până la pensie, că funcționarul public stă în mucegai și duhoare mai mult decât contribuabilul, iar îngrijitorul de orfelinat vede mai multă cruzime decât simte orice unic copil. Și sunt mulțumiți așa, nu îi deranjează nici murdăria fizică, nici cea a experienței, le îndură pe amândouă pentru mărunte remunerații, otrăvindu-și mintea și trupul. Pe scurt, spurcându-se.

Dar a vorbi despre josnicia celor ce îndură mizeria în instituții distrage atenția de la cei ce o cultivă în propriile case. Nicăieri în lumea ”civilizată” (ce mediocru ideal, și totuși de neatins!) nu s-a întâmplat ca omul să împartă un apartament de bloc cu porcul, jertfindu-și sănătatea și confortul pentru o economie de câteva monede. Așa cum nicăieri în lume nu e un fenomen societal mediatizarea violului unei bătrâne de un bărbat tânăr, aducătoare de plăcere nu înțeleg cui, dar savurată de atâția. 

Spurcare sinelui e un reflex înscris în genetica acestei culturi. Să luăm biserica, care a știut să cultive întru blândețea lui Hristos cruzimile legionarilor. În numele ei, oameni nevinovați au fost agățați în cârlige de carne de tineri evlavioși. Azi, credința unora stârnește indignare altora la marile sărbători. Spre exemplu, la pelerinajul Sfintei Parascheva. Știu, oare, stimații cititori de ce fața Sfintei e acoperită de un giulgiu? Fiindcă prea mulți pelerini, sărutând-o, o mușcau ușor, sfâșiind bucăți din piele pentru a le scuipa apoi în flaconașe cu vată și a le duce acasă. Să furi în însăși clipa adorării e ceva ce doar aici se poate întâmpla.

În colțul opus al societății, pornografia, întâlnim aceleași ciudățenii. Știu stimații cititori că majoritatea căutărilor ”român” într-un director de pornografie dau ca rezultat videochat, în care bărbați și femei se prefac a face sex unul cu celălalt, de parcă prefăcătoria le-ar face pe ele mai puțin curve, pe ei mai puțin homosexuali? Să te înjosești public prin prostituție fără a trăi măcar plăcerea sexului, iată ceva cu totul nou!

În ce direcție să o luăm dinspre prostituție: politică sau sex? 

Să începem cu sexul. Sau doar întâlnirea. Nicăieri nu am mai văzut ca, pe site-uri de socializare, cineva să flirteze furând identitatea altcuiva, iar în clipa întâlnirii și a dezamăgirii, să fie uimit de refuz. Cu siguranță, cel ce face astfel are așteptarea ca, pus în fața faptului împlinit, celălalt să primească înjosirea de a fi fost înșelat și să se predea unei persoane nu doar urâte, ci și mincinoase. Iată cum prea mulți (”o massă critică”) văd înjosirea drept ceva de la sine înțeles și reflexiv: singur să te calci în picioare.

Cât despre hulita politică, o singură ciudățenie merită amintită aici: dacă în lumea largă politicienii se prefac amabili unul cu celălalt pentru a se înjunghia în spate, în România mizeria, bălăcăreala sunt fațada unor nevăzute prietenii. Dacă nebunia supremă e să te prefaci a fi nebun, nu e, oare, o supremă mizerie să te prefaci mizerabil, fiindcă vorbim atunci de mizerie de propriul drag?

Dar viața de zi cu zi, să fie ea altfel? Nicidecum! În lumea întreagă, o bijuterie strălucitoare, o țesătură fină, un chip frumos atrag priviri și zâmbete. Doar aici, frumusețea celuilalt provoacă oamenii să horcăie pe stradă precum porcii, în acceptul tacit al trecătorilor. Peste tot în lume, bărbații strigă după femei, însă doar românii, în loc să le facă avansuri sau complimente vulgare, le înjură, așa cum doar ei se desfată răcnind înjurături trecătorilor în orașele străine.

Zbierătul și guițatul sunt și formă, și substanță pentru majoritatea trăirilor publice. După incendiul Colectiv, din marea de tragedii aducătoare de audiență, televiziunile aveau la dispoziție ușurarea unui apelant că prietenul său fusese „internat” la institutul de medicină legală, sau durerea unui tânăr prea copleșit de griji pentru prietenii săi pentru a răspunde reporterilor. Nu. Dintre toate clipele sfâșietoare, cea aleasă și difuzată la nesfârșit era criza de isterie a unei protestatare adolescente că ”ne mor copiii”. 

Zbierătul și guițatul nu doar însoțesc, ci creează marile probleme ale agendei publice. Ce altceva e referendumul pentru definirea familiei decât prilejul unei vome intelectuale ce ține loc de efectivă politică, efectivă legislație? Iar cel ce acceptă discuția, nu primește să se înjosească singur, ca preț de intrare la marele balamuc?

Centenarul. Nu voi dezbate de ce anume au ales românii, ca act de întemeiere, dislocarea și înfrângerea celuilalt. Dar, dacă tot e acesta prilejul ales, nu e ciudat că, după ce au avut timp un secol să organizeze sărbătoarea, singurele lucruri bine pregătite sunt zbieretele și ura, iar acestea vor mânji în chip de nespălat jubileul nașterii acestei societăți? Același lucru îl întâlnim în toate simbolurile, puse în valoare fiecare cu o murdărie de neșters. Nu e nimic greșit în a identifica ”spiritul românesc” cu balada Miorița. Nu e însă bizar că cei ce au făcut alegerea, în loc să admire felul în care un tânăr (”îndrăgostit de moarte, ca toți tinerii bărbați”, vorba Virginiei Woolf) contemplă întâia oară Marele Necunoscut, sunt tot cei care ceartă personajul că ar face bine să pună mâna pe par, că e un fătălău, că mai bine s-ar apăra, anulând însuși prilejul superbei contemplații?

Într-atât de obișnuită a devenit spurcarea, că societatea noastră, construită pe cultul jertfei, ca toate societățile, o admite drept formă legitimă de sacrificiu și deseori o pretinde ca preț. De câte ori nu se întâmplă ca un elev prea înzestrat să fie chinuit de profesori pentru a-și cenzura singur înzestrarea, ca un artist să își urâțească lucrarea pentru a nu stârni patimile altor artiști, ca un politician să își împăneze ideile de înjurături pentru a atrage simpatie? În definitiv, oameni cruzi și maligni ca Vadim Tudor există oriunde, dar nicăieri în maniera lui atât de căutat dezgustătoare de a fi crud și malign. Îmi amintesc înțeleptul sfat al diavolului bătrân către cel tânăr din cartea lui Tolkien: secretul de a cumpăra sufletul unui om e să îl faci să îl vândă pe nimic, pierzând și sufletul, și răsplata pe care o aștepta în schimb.

Iată enumerate răspunsurile întrebării din titlu. Fiindcă cei ce pot să le facă trebuie să accepte că opera și persoana lor trebuie desfigurate pentru a se înscrie în propria națiune. Și nu acceptă. 

În călătoriile mele, niciodată nu am ascuns faptul că aș fi român, fiindcă nu am simțit că m-ar rușina. Nu, rușinea de a fi român am trăit-o doar aici, în țara mea, prin felul cum mizeria zilelor se lipește de spirit. Dar nu aș vrea să se înțeleagă că îi cred pe români mai puțin buni, mai puțin inteligenți, mai puțin demni. Nicidecum. Cele mai bune, mai frumoase și mai interesante persoane pe care le cunosc sunt români, dar poate și fiindcă români sunt și majoritatea cunoscuților mei.

Nu e adevărat nici că nu există măreție în societatea noastră. Dar, când sfera publică, singurul mediu în care filosofia, arta, buna guvernare și împărțirea dreptății pot trăi, e atât de calculat și de sârguincios contaminată, le ucide sau le obligă să migreze în viața particulară, în care sunt cel mult virtuți și nu filosofie, artă, bună guvernare sau dreptate. Acolo, în viața ascunsă a fiecăruia, există virtuți în pofida sau împotriva societății mai largi. Iar de aici deducem că societatea noastră e fie inutilă, fie periculoasă pentru ființa morală. Iar de aici deduc eu că, poate, nici nu ar trebui să fie.

Gabriel Miloia