#codrul

[ggverb]

Up hy

[luvsirenne]

o mie unu de lucruri despre poezie şi aproape nimic despre dragoste

⠀

niciodată nu o să uit ziua când mi-ai scris pentru prima dată

mi-ai recomandat o poetă arabă, însă, scuze,

i-am uitat numele

dar ştiu că mi-a plăcut foarte mult.

⠀

apoi am început să vorbim de poezia contemporană,

de cine ne place

de cine nu

şi ai ajuns să mă citeşti şi pe mine.

⠀

te priveam ieri cum recitai din poemele scurte ale cuiva

adunate într-o antologie tânără

şi erai tare drăguț, îmi plăcea cum gesticulai timid căci nu-ți place aglomerația

iar sala era plină.

⠀

era plină dar te vedeam doar pe tine

clişeic, da, foarte, mi-ar plăcea să ştii că te plac

ce ştiu eu despre dragoste?

ce ştiu eu cu adevărat despre tine?

⠀

azi am vorbit despre poezia veche

despre genii sau anti-genii

floarea albastră, codrul verde, lacul albastru

dar nu cred că-i pentru mine.

⠀

în fine, mi se pare mişto ce scrie a. p.

sau c. s. sau, surprinzător, b. s.

dar îmi zici că ţie îți plac chestiile mai rigide

fuck, chiar nu ştiu, eu îți plac ție?

⠀

dragostea e distantă, fragmentată

poezia e caldă, unitară, familiară

îmi fuge pământul de sub picioare

priveşte-mă mai mult, îmi place.

⠀

poete, poeți, poetx

experimental, confesiv, memorial

mai pragmatic sau mai romantic

sus sus jos jos stânga dreapta stânga dreapta B A start

⠀

nici nu ştiu ce e poezia,

nici nu ştiu ce e dragostea,

dar cred ca oricum înțeleg mult mai bine

ce este poezia, decât ce este dragostea.

[profesor-sprijin]

Ce te legeni?

- Ce te legeni, codrule, Fără ploaie, fără vânt, Cu crengile la pământ? - De ce nu m-aș legăna, Dacă trece vremea mea! Ziua scade, noaptea crește Și frunzișul mi-l rărește. Bate vântul frunza-n dungă - Cântăreții mi-i alungă; Bate vântul dintr-o parte - Iarna-i ici, vara-i departe. Și de ce să nu mă plec, Dacă păsările trec! Peste vârf de rămurele Trec în stoluri rândurele, Ducând gândurile mele Și norocul meu cu ele. Și se duc pe rând, pe rând, Zarea lumii-ntunecând, Și se duc ca clipele, Scuturând aripele, Și mă lasă pustiit, Vestejit și amorțit Și cu doru-mi singurel, De mă-ngân numai cu el!

[stroopwafelprincess]

Un basm printre rânduri

— Spune-mi, tată Codru, pe unde am luat-o de în așa fel m-am rătăcit?

— Fată dragă, fie-ți inima deschisă, căci în ale mele păduri nimenea nu se pierde, șopti Codrul printre frunze.

Fata se încruntă și oftă adânc.

— Tată Codru, trebuie să ajung la al meu prinț înainte să se lase Soarele!

— Dară Soarele nu-i de temut, ridică Codrul o creangă confuz.

— Nu de Soare îmi e teamă, ci de fiarele ce-ți cutreieră venele, îi destăinui fata.

— Fata mea cu ochi căprui și inimă de foc, trebuie doar să-mi ceri ajutorul și eu ți-l voi oferi întru totul.

— Codrule, te implor, ține toate bestiile la depărtare și arată-mi drumul meu, spuse fata.

— Așa cum îți dorește sufletul, Inimă de Foc.

În fața fetei se deschise aievea o cărare luminată de valuri de licurici, iară codrul murmura un cânt străin.

[autumna-potentia]

"În codrul verde nu se mai pierde

Nu se mai vede urmă de cal

Pe la izvoare nu mai apare

Umbra călare a vreunui haiduc"

"Unde s-au dus când au apus

Anii de sus ai gloriei lor?

Unde-s pistoalele, unde-s pumnalele

Caii și flintele haiducilor?"

[bujorulgalben]

finished work for the day thinking of the celebrated sayings like codrul e frate cu românul/the woods are a romanian’s brother and how one of romania’s only good neighbours is the black sea and how one of my favourite textbooks on romanian socio-political discourse states the opinion that whenever anything goes wrong, the fault lies with others.

ANYWAY with all of this in mind, i find the fact that my ship for anica is with another personification of romania very, very funny.

[misterioasa]

Dacă aș fi un ocean, tu ai fi comoara din el, ce așteaptă să fie descoperită.

Dacă aș fi un munte, tu ai fi mineralele prețioase din adâncul lui.

Dacă aș fi codrul, tu ai fi susurul izvoarelor cristaline și cântul mirific al păsărilor, cuprinzând tot văzduhul...

[frenezie-n-poezie]

Epigonii

Să nu se nască vreodată unul ca tine?

Și eu văd luceafărul, când stelele-s senine

și-aș zice că deja cunosc cum e să mori tânăr.

Pururi tânăr.

Am mantia pe umăr

și stihu-mi stă cam șui,

și l-aș citi mai des dac-aș avea și cui.

Lacul la fel, e calm, dar nu pot fi ca el,

o apă stătătoare de ani încet uitată.

Marea mai lasă loc nisipului să-nvie

și îi permite lunii deasupra-i să adie,

chiar dacă-i mereu un pic prea agitată,

puțin cam rece, doar vara căutată,

iar iarna e frumoasă, dar doar de la distanță,

de-aproape te îngheață.

Dar iată, nu se schimbă ca lacul când petrece,

în lumea ei e totul nemuritor și rece.

Teiul e doar copac, iar codrul e o fată

ce nu mai poate fermeca la fel ca altădată.

Pe Zburători îi știu, incubi și sucubi sunt,

n-ai cunoscut-o pe Lilith, altfel știai mai mult.

Aș sta de-a dreapta-ți la un pahar

de vin în care să presar

frenezia mea toată și gândul meu hoinar.

Să-mi spui atunci păreri, să le ignor cum știu

și să-ți arăt cum de mână cu moartea încă trăiesc și scriu.

Și, la final, fantoma ta s-alung din mine,

că versul mi-e tot vers,

și, de mers,

merge bine

spre piscuri mai înalte, codri mai arămii.

De ce nu-nvii?

Mai bine să nu-nvii,

deși aș fi curioasă acum de-ai fi,

ce-ai scrie.

Tot despre lacuri și păduri, ori frenezie-n poezie?

[firstactress]

let us sit upon the ground And tell stories of the death of kings #ground #grass #barefoot #trees #codrul #codrulecodrutule

[arhitectul]

Am gust de primăvară în gură

și arome de viorele pe buze

muguri stau să-mi iasă prin piele

și păsările cuib își fac în păr.

codrul pare schimbat,

un soi de energie nouă

și norii vor să  plece după orizont.

pământul crapă  în dureri

dar pruncii lui nu vor să  plângă

ci să  rodească, lângă stele și vânt. 

Am gust de primăvară în gură.

[creepy-crowleys]

Good morning!

I thought it’d be a good idea to scout the northern forests today, near where I saw the totems, and if I can, try to make my way around to the farm up here.

They walk between worlds, welcome nowhere. Feared by humans and discarded by their mistress, the werewolves became outcasts, hunted by mortals and immortals alike. The other children of Lilith treat them as little more than failed experiments. The werewolves are at the bottom of every pecking order. And so trapped, their only recourse is to claw their way out. And so the years honed them into cagey survivalists. Kill first. Consider later.

History forced them to run. As nomadic creatures, they travel in packs with a strict and brutal hierarchy. Only the strongest survive, and their numbers are dwindling. Each successive generation of werewolves shrinks. They are desperate, sweetling.

The werewolf packs in the area are the Codrul, meaning “forest” or “woodlands” unsurprisingly, with specific connotations of old, dark forests.  

I have been coming across human remains, Drăculești and, well, there isn’t enough left to tell for sure.  I’m working on tracking down the particular problem wolves as we speak.

[laaallalalalalalalala]

Doar emotiile m-ar putea reintoarce in bratele tale

Caci in afara de ele, nu ai nimic, bratele tale sunt goale

Doar o secunda m-ar putea duce pe un alt drum

Ce o sa fac acolo, alergand singur, de nebun?

Caci tu nu ma vei tine de mana, chiar daca stiu ca m-ai promis

Caci tu nu poti vedea in mine decat ceva ce este stins

Nu vezi cum ard, plutesc, ma pierd?

Cum respir, inot, fumez, regret?

Te-am intrebat, dar n-ai stiut

Si-ai devenit tot mai tacut

Mai bine fugi spre codrul verde

Urma ta incet se pierde

Mai bine nu te mai intoarce

Priveste in fata, nu in spate

[loccokiddo]

La pas în Valea Apașilor

Frica care-mi mișună prin codrul din corp este înșfăcată de corb, Ce i-o lasă unui preot orb, care prinde din zbor ciripitul din cord, Chiar dacă n-are acord, acceptă să își ducă la capăt misiunea în vizuină, Vine acasă beat de fericire că a reușit să aducă la sol o nouă viziune. În peștera ce stă departe de Iuda, un băștinaș se ferește de vrășmaș, Își deschide larg ferestrele spre răsărit, și…

[dininimapentrumine]

Sonetul pelerinului

Prin codrul de gândiri întunecate, Potecile de beznă parcă dor, Și iarba arde, mușcă de picior, Iar zările sunt – iată! – confiscate. Văi lacome fac …Sonetul pelerinului

[likarotarublogger]

N:15 Ianuarie 1850 D:15 Iunie 1889 15 Ianuarie 2021 sunt 171 ani de la moartea marelui nostru poet❤️ Mihai Eminescu ❤️ @mihai_eminescuu Mai am un singur dor Mai am un singur dor: În liniştea serii Să mă lăsaţi să mor La marginea mării; Să-mi fie somnul lin Şi codrul aproape, Pe-ntinsele ape Să am un cer senin. Nu-mi trebuie flamuri, Nu voi sicriu bogat, Ci-mi împletiţi un pat Din tinere ramuri. Şi nime-n urma mea Nu-mi plângă la creştet, Doar toamna glas să dea Frunzişului veşted. Pe când cu zgomot cad Izvoarele-ntruna, Alunece luna Prin vârfuri lungi de brad. Pătrunză talanga Al serii rece vânt, Deasupră-mi teiul sfânt Să-şi scuture creanga. Cum n-oi mai fi pribeag De-atunci înainte, M-or troieni cu drag Aduceri aminte. Luceferi, ce răsar Din umbră de cetini, Fiindu-mi prieteni, O să-mi zâmbească iar. Va geme de patemi Al mării aspru cânt… Ci eu voi fi pământ În singurătate-mi. #mihaieminescu #poet #mihaieminescu #1850 #1889 #2021 #171 #ani171 (presso Roma, Italia / Rome, Italy) https://www.instagram.com/p/CKDtO20D-PI/?igshid=pdq3nbnkq02s