#am nevoie de tine

[atitudini]

Mitropolitul Hristofor al Iordaniei: Ești important și am nevoie de tine! Cuvânt la femeia Samarineancă

 Pentru activarea subtitrărilor faceţi clic pe marcajul CC din colţul din dreapta jos al playerului YouTube. Pentru selectarea limbii de subtitrare apăsaţi pe pictograma roată „⚙️” din colţul din dreapta jos şi apoi pe opţiunea „Subtitles”.

[anotheroneidk]

"Ai nevoie să fii singură deoarece în subconștient știi că ai și tu nevoie de tot ceea ce oferi altora și vrei să rămâi tu cu tine pentru a-ți oferi și ție asta."

Am văzut că nu am primit reciprocitate în tot ceea ce-am oferit așa că aparent am ajuns să mă îndepărtez cât mai mult de tot ceea ce înseamnă altă ființă umană.

Într-adevăr, e mult mai ușor așa, dacă am nevoie de ceva îmi pot oferi, mă pot liniști, pot fi acolo pentru mine și așa mai departe.

Dar îmi doream să fie cineva acolo care să întoarcă lucrurile astea, să le fi oferit și nu neapărat să se întoarcă înzecit, dar să se întoarcă și măcar puțin..

Am ajuns să mă mulțumesc și cu măcar acel puțin încât reacția mea e doar să nu mai las pe nimeni să intre, să nu mai las pe nimeni să se apropie că știu că m-aș mulțumi cu... nimic.

Poate din cauza asta și zidurile mele sunt atât de înalte.

Știu ce am de oferit, știu ce pot da și nu are rost sa mă mulțumesc cu cineva care nu e în stare să dorească să mă cunoască mai mult; cu cineva care nu e în stare să mențină o conversație; cu cineva care nu e în stare să facă anumite lucruri, cu cineva care efectiv nu poate fi acolo. N are rost.

Pot învăța să mă iubesc și singură mai bine decât să mai ajung să mă mulțumesc cu firmituri.

[ioana-emilia]

Scrisoare pentru viitor

Te-ai gândit vreodată că anul nu are cum să fie bun sau rău, ci doar așa cum ți-l faci?

Într-un final nu suntem decât suma alegerilor noastre, iar aceste alegeri ne umple viața de culoare sau de un doliu proeminent. Însă prin acestea, ne maturizăm...sau cel puțin așa continui să mă mint.

Anul meu nu a fost nici bun, nici rău. A fost exact așa cum am ales să fie. Poate nu am trăit cu adevărat decât o zi, deoarece alegerile mele atât mi-au permis. Iar în acea zi de viață, ați trăit și voi cu mine și vă mulțumesc.

În acest an ați avut grijă să înțeleg ce înseamnă prietenia, iubirea și dezamăgirea. M-ați văzut înflorind, iar mai mult sau mai puțin ofilindu-mă. Mi-ați fost aproape și ați avut grijă de mine. Sper din suflet că am reușit, asemeni vouă, să am grijă de voi și să vă fiu alături, căci știți bine că sunt mămica grupului și încerc să am grijă de copiii mei. ❤️

Prietenia: aceasta odată ce se naște, rămâne mereu vie în viețile noastre. Se poate opri pentru o perioadă, însă să fie reluată din același punct precum separarea să nu fi existat. Ni s-a întâmplat și nouă. M-am simțit singură o perioadă, chiar părăsită și a durut. Însă priveam totul din perspectiva mea, neînțelegând-o pe a ta. După un timp, am înțeles-o. Vreau să știi că nu te-am judecat, din perspectiva mea, niciodată. Îți mulțumesc că ești prietena mea.

Am mers mereu spre tine cu dramele mele, iar tu m-ai ascultat, deși aveai nevoie să fii tu cea ascultată. Ai trecut prin multe anul acesta și îmi cer scuze că nu am făcut mai mult să-ți fiu alături.

Iubirea: mi-e teamă că nu am să înțeleg vreodată adevăratul sens al acestui cuvânt. Însă am ajuns la concluzia că doar toxicitatea mă face să mă îndrăgostesc obsesiv – anul acesta n-a fost nimic obsesiv, poate doar felul în care ascultam vreo melodie care-mi plăcea. Nu am să adresez prea multe cuvinte, am înțeles, totodată, că există doar aparențe, iar în spatele acestora e un zid pe care scrie   

„i n t e r z i s   v i z i t a t o r i l o r”.

Dezamăgire: am făcut un clasament în ceea ce privesc persoanele care m-au dezamăgit: eu locul 1, iar tu 2. Tu ai avut cea mai mică implicație, anume absurditatea ta de-a nu-mi spune nu, și meriți să fii exclus. Iar eu m-am dezamăgit lăsându-mă să aștept în zadar. Am lăsat emoțiile să mă copleșească. Am insistat în mai multe aspecte și în toate am dat-o în bară: scrierea volumului 2, încercarea de-a publica volumul 1 - ideea de-a fi scriitoare și, poate, chiar în legătură cu tine.

A fost un an din câți mai urmează, dar, repet, mulțumesc că ați trăit o zi cu mine.

[pasispreluna]

în fiecare zi mă găsesc în fața telefonului și vreau să îți scriu. să îți povestesc cum mi-a fost ziua, ce s-a întâmplat nou. mă regăsesc zilnic în imposibilitatea de a te uita și fuck me dacă nu mi-as dori din toată inima să pot. recitesc mesaje, mail uri și postări. arhiva de story uri e my journal. 2 conturi care ne au văzut parcursul. refugiul găsit în tumblr și repost uri infecte pe tiktok. melodii, proză, poezii și tot ce mai scriam când ne iubeam prea mult să ne mai putem vorbi. te-am iubit pe tine deși știam ca nu te voi păstra, egoismul din mine nu m-a lăsat să-mi refuz trufia de a te avea. dulce răzbunare, știam ca eu îți voi fi karma, nu doar ispita.

m-am lăsat sedusă de inteligența ta, de cuvinte, modul în care le așezai în fraze menite să mă înnebunească, și îndrăgostească. cu cat era mai dificil să fim, cu atât ne iubeam mai tare și nu știu dacă să numesc asta masochism sau iubire. amândoi știm ca nu suntem neapărat cu toate țiglele pe casă.

ți-am iubit prezența, absența, te-am iubit mai mult decat te iubeai tu. ți-am iubit și minciunile, pentru ca ele erau născute din vinovăția de a mă fi rănit, din imposibilitatea de a te simți destul pentru mine.

îți iubeam lacrimile și disperarea cu care mă implorai să te iert, dependenta de mine. iubeam să te primesc înapoi. răceala mea te îngrozea, tăcerea buzelor contrazisă de strigătele din priviri te strivea. te-am iertat și ți-am redat libertatea fără măcar o privire de reproș. habar n-aveai tu de ce ai nevoie. și cu toate astea încă am în minte imaginea cu tine în genunchi. 4 luni jumate de când ne știm, două luni de relație și prima întâlnire. și tu erai atât de sigur. știai ca lângă mine ai să îți găsești sfârșitul. și intr-un mod metaforic și poetic, l-ai găsit. și l-am găsit și eu, deloc poetic și deloc metaforic, mai mult un fel de “sfârșitul nostru era scris cu cerneală roșie între două linii albastre ale destinului”, un altfel de happy end. mai mult un “tragic cum ura se naște din iubire”. o antiteză prost redactată este toată povestea noastră.

și până la urmă dacă am da timpul înapoi și n-ar fi durerea am pierde orice sentiment care ne asigură ca existăm. experimentăm realități diferite și pentru câteva luni ale noastre s-au intersectat intr-o dramă demnă de rafturi prăfuite de biblioteci și mătuși cu pisici.

[janeblackx]

_„Ne-am iubit, dar niciodată nu am știut să arătăm cum,

Tu ai tăcut, iar eu te-am lăsat să pleci, crezând că e mai bine.

N-am cerut iubirea ta, și nici tu nu m-ai rugat să rămân,

Poate ne-am temut amândoi de respingere, sau poate de haosul pe care l-am creat.

Știu că am greșit, n-am putut să-ți dau ce aveai nevoie atunci,

Dar iubirea, chiar și imperfectă, a fost acolo,

Ascunsă sub greutatea lucrurilor nerostite,

Și totuși, tu nu m-ai crezut niciodată,

Crezând că inima mea nu era în joc, când ea bătea mereu în tăcere pentru tine.

Dar iubirea nu poate trăi în tăcere pentru totdeauna,

Poate ne-am crezut amândoi deasupra tuturor,

Prea mândri, prea răniți, prea speriați să recunoaștem

Că uneori, iubirea pur și simplu nu e suficientă să vindece ce s-a frânt.”_

[mihai-florescu]

"Mă înşel? Nu e nevoie să te prefaci ca să mă îmbuni, vreau să îmi spui direct.

... Mă întreb, a fost aceasta răzbunare ta? Jos pălăria în acest caz. Te-ai prefăcut că mi te apropii, că îmi împlineşti dorințele, iar între timp te pregăteai să mă trădezi la cel mai potrivit moment.

Ai estimat când vă voi iubi şi pe tine şi pe fine din adâncul inimii, când cu siguranță nu îmi voi dori să mă despart de voi.

Iar atunci vei dispărea, ca şi cum nu ai fost nimic mai mult decât un miraj, abandonând ceea ce putea supraviețui cu un singur strop de apă.

La momentul în care te doresc şi tânjesc după tine - momentul în care am realizat că m-am îndrăgostit de tine - vei dispărea din mâinile mele. La fel ca pasărea albastă a fericirii...

Separând ce era odata în armonie, îmi dai o lovitură fatală - precis ca şi cum sufletele noastre erau împletite în acelaşi contur.

Felicitări! Exact precum ai dorit, ți-ai obținut răzbunarea, Hibiki Wataru din cei 5 Excentrici!

Eram aşa fericit încât uitasem - la fel ca ceilalți nesăbuiți. Dar aşa este, nu? Cel care te-a desemnat inamicul meu am fost chiar eu singur.

Îmi eşti inamic. Ai fost din momentul în care ne-am cunoscut, până în această clipă."

"...Asta este interpretarea ta? Deşi mi-ai fost cel mai apropiat dintre toți anul acesta? Mare păcat, Eichi."

[domnulfaraperdea]

Fără aer pot trăi circa 2 minute. Îmi țin respirația și practic, n-am nevoie de aer.

Fără sa ma gândesc la tine, e imposibil să trăiesc. Pentru că atunci când nu m-aș mai gândi la tine, aș fi mort.

[arhitectul]

am multe ore de somn...lipsă. noaptea asta voi mai adăuga altele. aș vrea să am timp liber, să am liniște, să am timp de mine, de tine, de noi. aș vrea să fiu acolo când mă vrei lângă tine. aș vrea să nu mai aibă restul lumii nevoie de mine, să ai doar tu și să-ți liniștesc furtunile de gânduri. nu știu cum să fac, nu știu cum să nu mai trec pe-acasă doar să dorm, nu știu cum să vin la tine, dar vreau să vin și să-ți bat în ușă. zi-mi unde te găsesc...trebuie să vin, să ne luăm în brațe și restul lucrurilor să devină neimportante.

@arhitectul

[nparadox]

20 august, 19:32

Știu că sunt plecat, din nou sunt departe de tine și mi-aș fi dorit să te am lângă mine. Însă, ți-ar fi fost greu, plus, ai și tu treburile tale la tine acasă.

Îmi e greu să vin la Vaslui, să îmi văd bunica din ce în ce mai bătrână, satul din ce în ce mai părăsit. Știu că îi fac mereu o bucurie atunci când o sun, iar atunci când o vizitez, plânge săraca de fericire.

Azi m-am gândit mereu la tine, mi te-am imaginat cum fumezi pe prispa casei, cum te joci cu cățelul din curte, cum îmi zâmbești și cum îmi râzi că m-ai bătut din nou la remi. Într-o zi, voi lua o mașină și vom face o excursie aici. E izolat, câteodată nu ai semnal la telefon și doar gălăgia mașinilor de la strada principală trădează o liniște extraodrinară.

Azi, povestind despre tine, am realizat că eu am ajuns să te iubesc din ce în ce mai tare. Realizez asta, trecând timpul, iar dacă îți spun eu asta acum, s-ar putea să nu mă crezi. Frica din mine îmi dă motive ca nici eu să nu mă cred. Și când spun că am ajuns să te iubesc, n-o spun ca să te apropii mai tarede mine sau să te cuceresc sau că nu am ceva mai bun de făcut. Nici nu cred că are legătură cu mine. Să știi că eu te iubesc pentru ceea ce ești, pentru ceea ce încerci să fii. Ți-am văzut bunătatea, empatia și puterea. Încă îmi e greu să înțeleg multe din ce se întâmplă în viața asta, dar pe tine, viața te-a făcut mai puternică.

Toți trecem prin perioade mai grele sau mai puțin grele. Eu acum sunt într-un rollercoaster, dar voi răzbi, pentru mine. Știu că și tu ai o perioadă cât de cât confuză, nu prea știi pe ce drum să o iei, încotro să te îndrepți.

Oriunde ar fi direcția ta, oricare ar fi direcția ta, țintește cât mai sus, către stele. Ai puterea și capacitatea să obții totul. Iar dacă ai nevoie vreodată de direcție, de puțin ajutor, eu sunt aici și voi da absolut 300% din ceea ce pot. Știu și sper că într-o zi, voi avea curajul să îți spun și să îți arăt asta. Încerc să fiu mereu constant, mereu acolo, indiferent de locul în care sunt pe pământ. Vreau mai mult să îți arăt decât să o spun și mă țin de chestia asta.

Vreau să știi că indiferent de cât a trecut de când ne-am cunoscut, parcă a trecut de două ori mai mult. Iar asta spune ceva. Eu sunt aici, rămân aici.

Te sărut, abia aștept să te văd și să mă ții de mână.

[un-suflet-anonim]

- Eu chiar te-am iubit!

Murmură privind la cafeaua încă aburind din ceașca pe care o ținea între mâinile ei reci.

- Știu!

Pe un ton foarte degajat îi răspunde femeii pe care până azi o iubea mai mult decât se iubea pe sine însuși. Fără ca măcar în vocea lui să se simtă vreo urmă de durere sau regret, bărbatul se ridică de la masă în timp ce ochii lui priveau pe fereastra din spatele ei. Nu avea curajul să o privească în ochi, căci îi era teamă de ceea ce avea să vadă acolo. Dar ce lupte ducea în interiorul lui, Ea nu avea să știe niciodată.

- Și doare! Iubirea mea pentru tine doare atât de tare!

             Șoptește simțind cum puterile o slăbesc. El dă din cap aprobator fără a-i mai adresa nici un cuvânt. Ridicându-se de pe locul său, El își pune mâinile în buzunarele pantalonilor și înainte de a intra în fosta lor cameră printre amintirile încă proaspete închise acolo,  el se oprește în tocul ușii replicând.

- Poți să stai cât de mult ai nevoie. Nu mă va deranja pentru că eu voi fi cel de care va părăsi apartamentul.

Incapabilă de a mai vorbi, fata începe să plângă în tăcere înghițindu-și din când în când suspinele și durerea, dar de fiecare dată părea sa fie tot mai rău, simțea că se sufocă și nu poate să respire. O durea pieptul și o ardea, de parcă cineva o zgâria și se juca cu focul acolo. Nu înțelegea de ce iubirea lor s-a sfârșit peste noapte, și de ce comportamentul lui s-a schimbat așa de brusc. Ce avea ea să facă acum cu toate aceste dureri și resturi de iubire? Cum avea să se debaraseze de ele, când ele o ucideau încet?

Deodată simțea că nu-și mai găsește locul. Încerca din răspunderi să se abțină ca să nu pară jalnică, dar își dăduse seama că nu mai avea puterea să se și prefacă, așa că lăsă toată durerea să iasă afară nepăsându-i că El o va auzi. Pentru prima dată în viața ei nu o interesa că arăta patetică și demnă de milă în fața unui bărbat care nu a știut cum să o iubească. Ce vină avea Ea că El fusese infirm sentimental și emoțional?

Voia să-și desfacă pieptul și să-și scoată inima. Voia sa o pună în palmele lui și să simtă cum bate pentru el. Voia să-l vadă cu lacrimi pe obraji și îngenunchi. Acum cum va învăța Ea să trăiască fără el?  Cum?!

Între timp, El închide ușa în urma lui lăsând lacrimile să-i cadă pe față. Se așeză pe podeaua rece lipindu-și spatele de ușă. Se simțea epuizat și totuși nu înțelegea de ce sentimentul de ușurare se transformase brusc într-un sentiment de regret. Auzindu-i plânsetele dureroase, El își închide ochii și lăsă câteva lacrimi să-i spele obrajii.

- Ce-am făcut, Doamne? Ce-am făcut?! În ce-am transformat iubirea noastră?!

El mormăie rămânând în aceeași poziție până când razele roșiatice ale soarelui îmbrăcaseră întreaga casă. Apusul începuse să-și țese pânza peste întreaga natură scufundând sufletele lor în valuri de dor și tristețe. Atunci când Ea reușise să se calmeze, își revigorase fața cu apa rece de la robinet și-și șterse chipul pe prosop ;i apoi privind către fosta lor cameră.

- Ai dreptate! Acesta este sfârșitul nostru... chiar dacă doare!

 Ea aruncă prosopul pe masă, își îmbrăcă haina care zăcea pe canapeaua din camera de zi părăsind casa ce începuse să se afunde în întunericul amintirilor rămase în urma ei.

@un-suflet-anonim

[goodeevilgirlintentions]

2.

Dimineața. Mă trezesc înaintea ta. Te privesc pentru cateva minute, ești așa drăguț când dormi, îngeraș 😍😇. Te sărut pe buze, buzele super moi de care nu mă mai satur. Plec de lângă tine ușor, cât sa nu te trezesc. Iau cămașa ta pe mine, ma privesc in oglinda si zâmbesc, mi-ai lăsat câteva urme💜. Mă duc in bucătărie, voiam sa ai parte de cel mai bun mic dejun din viața ta. Fac repede niște clătite pufoase, un fresh de portocale, înghețata imi face cu ochiul 🍨, aveam nevoie de ea, imi zic " nici nu știi ce deliciosa va fi masa". Nuttela, niște miere și sunt gata. Mă întorc la tine, si așez farfuria in stânga ta, te sărut incet, apoi din ce in ce mai apăsat până te trezești si îmi muști buzele " frumos mod de a ma trezii, dar imi plăcea mai mult dacă gurița ta aia frumoasă imi sugea pula, care apropo, uite-o cat e de mare ". 😘 Fac ochii mari când ridici pătura si văd. " Promit că ma revanșez". Si te mai sărut. Mirosul clătitelor te înconjoară, si te întorci la ele, intre timp eu ma dezbrac si ma asez pe spate, in toata splendoarea mea. " Ed, daca vrei sa infuleci ceva, va trebuie sa o faci de pe mine, apropie platoul". Iau o linguriță de ciocolata si imi ung sfarcurile, rămâi șocant când vezi ce fac, mai imprasti ciocolata si pe feminitatea mea pe care o adori, pe picioare si pe buze. Inghetata o asez între sâni, care se prelinge tot mai jos. Înghiți in sec, iei o gura de suc, si împingi farfuria cat mai departe, nu mai aveai nevoie de nimic

" Te mănânc toată fetito".

" Asta și vreau😍".

Fără alte cuvinte, te apleci către buzele mele...apoi imi desfaci picioarele, îmi săruți interiorul coapselor si scot un sunet de plăcere. Te apropii de miere, treci doar cu varful limbii, vrei sa ma amăgești, te oprești deasupra buricului, îți inmoi buzele in înghețata rece, ca sa-mi dai un pupic rece pe feminitate, imi dau capul pe spate "Edd ma mănânci sau ce faci? Dacă nu, spune-mi, ies pe stradă asa si primul venit o sa ma înfulece" Rămâi imun la ceea ce-am zis, tu îți continui masa. Mă m-ai amăgești ceva vreme, dar imi place, lingi fiecare părticică de piele. După ce termini si cu sfârcurile, răsuflu ușurată, acum urma sa simt plăcerea maxima. Te apleci cu capul intre picioarele mele, și lingi toata dulceața, lingi cu cea mai mare pofta, lingi ca si cum ar fi ultima ta masă din viața. Te trag de păr, iti voiam limba in mine.. adânc. " iubire, sunt atat de udă încât vreau sa te primesc în mine, te vreau atât de mult". Zâmbești cu clitul intre buze, te ridici deasupra mea, mă săruți si intri tare in mine. Unghiile îți intră in spate, imi înfășor picioarele in jurul tău si ma penetrezi " E atât de binee, cea mai frumoasă dimineața"

[celeestial]

Te as astepta o viata și încă o zi.

Te as astepta pana as rămâne fără respiratie.

Dar nu mai pot stagna.

Am încercat prin toate modurile posibile sa te fac sa te intorci

Răspunsul tău a fost mereu același.

Nu ma poți invinui pentru ca am avut speranta ca totul o sa se schimbe

Dar acum nu mai pot sa sper

Nu mai pot sa sper ca tu o sa realizezi candva cat de mult te iubesc

Pentru ca tu deja o știi

Te as astepta o viata și încă o zi

Dar iti mulțumesc ca m ai lăsat sa plec

Singura nu as fi reusit niciodată

Te as fi asteptat mereu cu mancarea calda

Cu un zambet

Și cu speranta ca azi e diferit

Ca poate m ai văzut in vis

Ca poate m ai văzut in rochie alba

Ca poate m ai iertat

Te as astepta o viata și încă o zi

Dar as vrea sa ma simt iubita.

Sa îmi porti poza in portofel

Sa o scoți mandru și sa spui

"Ea o sa îmi poarte numele"

As vrea sa vad in ochii tai iubire iar

Atunci când ma atingi

Nu doar disperare

Nu doar pofta

Nu doar nevoie

Te as astepta o viata și încă o zi

Dar nu mai pot sa îți scriu scrisori

Fără un răspuns înapoi

Fără o dovada de iubire

Ci doar o obligatie

Nu pot accepta cum te uiți la mine și nu ți mai vezi viitorul in ochii mei

Ci doar o obligatie.

O nostalgie.

Te as astepta o viata și încă o zi

Dar asta este ultima mea scrisoare către tine

Poate in alta viata, băiatul meu frumos

Știi ca eu o sa te aștept acolo

[tabita]

simt nevoia să mă destăinuiesc. am atât de mult adevăr în mine încât simt că mă sufoc sub povara eliberării care pare să nu mai vină. mi se sfărâmă oasele, organele se strivesc unele pe altele încercând (și eșuând) să facă mai mult loc, dar momentul sufocării se apropie cu pași repezi - simt asta, cunosc asta. chiar și așa, tot ce se pare că pot face e să mai inspir odată, să mai expir câte o minciună atât de amară încât mă lasă fără suflare pentru zile întregi după aceea. se tot vorbește despre înșelătorie - întotdeauna în relație cu cei din jur, niciodată față de propria persoană. cum ar fi ca într-o zi să te trezești după o viață în care te-ai uitat în oglindă adresându-ți cuvintele pe care ți le-au spus alții despre tine, (ne)crezându-le, asumându-ți o viață pe care știi că nu o trăiești și nu o vei trăi niciodată, și lăsând să se scurgă din tine toată deznădejdea acumulată atâta vreme? izvoare de rușine, incertitudine, mii de tragedii transformate în orori față de cine ți-ai fi dorit să fi putut fii, dar în care nu ai reușit să te modelezi vreodată, constelații întregi de eșecuri care astăzi îți sunt dezvăluite sub forma unor cicatrici menite să te descrie ca „doroteea” - ce nume potrivit pentru a rezuma tragedia căderii (dor). simt că mi se topește inima de dor. simt că întreaga mea existență va rămâne umbrită de greutatea dorului pentru ceva ce am simțit, dar știu că nu voi avea niciodată. mi se dizolvă pielea, oasele mi se frâng, părul în plină cădere, ochii încețoșați deși încă lucizi. te văd, te aud, te miros, te ating din când în când să mă asigur că ești încă aici, că mă aflu încă aici. doroteea. inima încă îmi mai bate, dar nu o mai simt. uneori am impresia că dacă mi s-ar opri respirația, nici nu mi-aș da seama. și uneori, în privegherile nopților mele, privesc pe fereastră și observ cum lumina îmbracă încet, încet orizontul. aud păsările făcându-și declarații de dragoste pe care cu toții le putem auzi. uneori mi se strânge inima atât de mult încât am impresia că aș putea să o iau și să o presez între paginile unei cărți demult uitate (nu te-am uitat niciodată) și să o las acolo, în speranța că într-o zi îi va rămâne suvenir unui străin care o va recunoaște și o va păstra la el, alături de carte. nu am nevoie să fiu văzută, mă mulțumesc cu liniștea dintre pagini, dar mi-aș dori să fiu recunoscută și aleasă pentru simplul fapt că o parte din mine, cât ar fi ea de mică și lipsită de viață, va fi valoroasă pentru cineva, cândva. păstrează-mi inima presată între paginile cărții tale. poate, din când în când, mă vei lua în micile tale aventuri cu tine. nu ca să mă citești, darămite cartea, dar ca să ai o companie de drum oriunde te-ai afla. păstrează-mi inima presată între paginile cărții tale. poate într-o zi îți vei alege citatul favorit pentru că inima mea a rămas acolo. adevărul îmi fracturează sufletul. cum ar putea ceva imaterial să sufere alterări la nivel fizic? adevărul mă dezbracă de carcasa umană și mă împinge într-o mare a necunoscutului. să fie oare acesta un fel de suicid celest? eternitatea nu a arătat niciodată mai cumplită decât atât. eu nu am arătat niciodată mai răvășită decât acum. caut o carte. poate mă caut într-o carte. poate că într-o zi voi găsi cartea potrivită în care să îmi presez inima. poate că într-o zi îmi vei găsi inima presată într-o carte și o vei păstra. poate că într-o zi, citatul tău favorit va fi marcat de inima mea. poate că într-o zi inima mea se va transforma într-o înșiruire de cuvinte care îmi vor elibera adevărul. poate că însuși trupul meu va deveni coperta cărții. poate că mă vei lua cu tine în micile tale aventuri drept companie, iar inima mea presată va marca citatul tău favorit care va fi dragostea mea pentru tine.

[ganduridenoaptiitarzii19]

Prietene mereu, așa am zis... Că nu vom lipsi niciodată și că mereu vom fi alături. Dintr-odată privesc în dreapta mea și nu mai ești ești... Unde ești surioara mea? Atunci când am nevoie de tine...?

[inabusire]

Ai peticit golurile și-ai tras de tine, ai stors sevă să umezești măcar din când în când propriile-ți buze, însă lăcomia te-a măcinat mereu pe dinăuntru. Când nu era nimeni, îți ziceai că te descurci și așa, că n-ai nevoie, deși te-afundai în frig și brumă.

Îmi lipsește sălbăticia, curajul de-a sfida, de-a mă manifesta. Anxietatea și efectele virtualului mi-au proiectat mental sute de ochi care să cântărească fiecare vorbă, fiecare gest. Ne băgăm de bunăvoie în cuști și nu ne deranjează. Atât timp cât lumea aprobă, orice zgardă e simpatică. Slăbiți emoțional, apatici, judecăm lumea-n valori monetare. Când s-o termina, oare, presiunea asta psihică, oboseala asta invazivă; când s-o naște o nouă speranță, când or avea iarăși timpurile gust.

Mi-e teamă de clipa-n care nimic nu mă va mai revolta. Până și scrisul a devenit un soi de efort, nu mai am răbdare să răscolesc în mine și să reciclez trăiri.

Ai fi vrut să trăiești un pic mai altfel. Poate mai nesăbuită, fără să iei totul atât de adânc, dar să-ți plesnească plămânii de viață și plăcere, să-ți tresalte inima și să trăiești mereu și mereu ca și cum nimic nu s-ar putea epuiza. N-am cu cine.

Strâng din dinți și tac.

[marrutu]

Croitorul de inimi sau Povestea inimii cusute 💔

La un croitor vestit, vine-o inimă rănită Și cu ochii plini de lacrimi, cere să fie cusută! Croitorul o priveşte, plin de milă și căldură Și incearcă să-i găsească fir şi petec pe măsură!

El o coase şi-o ,,descoase” despre ce s-a întâmplat, Ştiind că nu-i prima dată, când vine la reparat! Ea sfioasă-şi pleacă ochii:– ,,Ştiu, că nu te-am ascultat! Mai repară-mă o dată şi promit că nu mai fac!”

Scuturându-şi capul, trist, croitorul o întreabă : ,,Scuză-mă, dar nu rezist… Cum de eşti atât de bleagă? Te-am cusut de-atâtea ori, sfaturi bune, eu ți-am dat, Însă nu trece prea mult şi iar vii la reparat!

Milă-mi este-acum de tine..ciudă-mi e că nu m-asculți, S-alegi cu mai multă grijă şi să ştii când să renunți! Te-arunci cu ,, capu”-nainte, crezând că stau brațe întinse, Te trânteşti cu toată forța, de zid şi de uşi închise !

Uită-te şi tu la mine, că-s bătrân şi nu mai pot, Teamă-mi e de ziua-n care, n-am să pot pune la loc bucățelele pe care le-ai împrăştiat prin lume…! Ai să pierzi inconştiento, chiar şi sufletul din tine!”

Fiecare-,,mpunsătură” care-i provoca durere, O primea ca pe-o pedeapsă: resemnată…în tăcere! Croitorul puse firul, tare, ca dojana grea! –,,Sper c-această cusătură, să îți fie ultima!” …………………………………………… Fiecare inimă cred c-a fost la croitor, Cu o rană de cuvânt, de iubire sau de dor! Cred că ați ghicit desigur, croitorul cel sărman, Vestit, plin de iscusință… este creierul uman! Dacă inima ar fi de natură ascultătoare, Poate n-ar mai fi nevoie, creierul, să o repare!

Liliana Smerea Vacaru ✍️