#vizibile
Explore tagged Tumblr posts
Text
Așa arată 500.000 de stele. NASA publică imagini nemaivăzute din inima galaxiei Calea Lactee
Ultima fotografie făcută de telescopul spațial James Webb al NASA arată o porțiune din centrul dens al galaxiei noastre, Calea Lactee, cu detalii fără precedent, incluzând elemente care nu au mai fost văzute până acum și pe care astronomii încă încearcă să le explice. Zona de formare de stele, denumită Săgetător C (Sagittarius – n. red) , este la aproximativ 300 de ani lumină de gaura neagră…
View On WordPress
0 notes
Text
Manuscript of Paul Celan's prose-poem "Partizan al absolutismului erotic" ("Partisan of Erotic Absolutism"), written 11 March 1947
"Partizan al absolutismului erotic, megaloman reticent chiar și între scafandri, mesager, totodată, al halo-ului Paul Celan, nu evoc petrifiantele fizionomii ale naufragiului aerian decât la intervale de un deceniu (sau mai mult) și nu patinez decât la o oră foarte târzie, pe un lac străjuit de uriașa pădure a membrilor acefali ai Conspirației Poetice Universale. E lesne de înțeles că pe-aici nu pătrunzi cu săgețile focului vizibil. O imensă perdea de ametist disimulează, la liziera dinspre lume, existența acestei vegetații antropomorfe, dincolo de care încerc, selenic, un dans care să mă uimească. Nu am reușit până acum și, cu ochii mutați la tâmple, mă privesc din profil, așteptând primăvara."
"Partisan of erotic absolutism, reticent megalomaniac even amongst divers, messenger, at the same time, of the Paul Celan halo, I evoke the petrifying physiognomy of the plane wreck but at intervals of once per decade (or more), and I skate but at a very late hour, on a lake guarded by the vast forest of acephalous members of the Universal Poetic Conspiracy. It is easy to understand that here, one does not penetrate with arrows of visible fire. A huge amethyst curtain dissimulates, at the edge of the world, the existence of this anthropomorphic vegetation, beyond which I attempt, selenically, a dance that should amaze me. Thus far I haven't succeeded and, with my eyes shifted to my temples, I view myself in profile, waiting for the spring."
Petre Solomon, Paul Celan: Dimensiunea românească (Bucharest: Kriterion, 1987)
42 notes
·
View notes
Text
Toți avem cicatrici, fie în suflet, fie pe trup. Unele sunt mai vizibile decât ale altora, iar altele nu sunt vizibile deloc. Unele dor mai tare ca ale altora, pe când altele nu dor de loc. Unele se vindecă, iar altele nu. Unele înfrumusețează, iar altele urâțesc. Indiferent cum, sunt parte din noi, și sunt semnele luptelor pe care le-am purtat și le-am câștigat, ori le-am pierdut.
Fiți mândri de ele! V-au construit caracterul, v-au întărit sufletul!
@un-suflet-anonim
#un suflet anonim#gânduri#cuvinte#sentimente#emoții#trăiri#frânturi#frânturi de text#frânturi de gând#frânturi de sentimente#tumblr cu sentimente#blog cu sentimente#postare text pe tumblr#postare text#blog actualizare#tumblr actualizare#gânduri și cuvinte#cuvinte și sentimente#trăiri și emoții#etichetă pe tumblr#etichetă gânduri#etichete pe tumblr#etichetă text#doar un text și atât#doar un gând nimic mai mult
4 notes
·
View notes
Text
Rup toate foile pe care le-am scris,
Sunt pline cu versuri despre tine,
Despre noi, iubirea apusă într-o seară.
Absența ta nemotivată, când ai plecat deodată.
Rup foile pe care mi-au curs lacrimile,
Acolo s-au întinat toate cuvintele,
Le-am scris când erau deschise rănile,
S-au cicatrizat în timp, dar încă-s vizibile.
Rup toate corzile ce au vibrat pentru tine,
Rămân versurile fredonate de mulțime,
Ai să auzi veșnic ecoul acordurilor triste,
Impregnat adânc și dacă te ascunzi în brațe străine.
13 notes
·
View notes
Text
13 august, 23:52
Nu mă ia somnul deloc, dar absolut deloc și sunt obosit. Am fost pe drumuri. Am ajuns de la Câmpulung și mă gândesc numai la tine. Îmi pare rău acum știind cum te simți că nu am coborât la Gherla și că nu te ajut eu mâine cu curățenia. Mi-aș dori să mă lași să te ajut în situații de genul, fiindcă eu nu pot să mă bag pe gâtul tău.
Te știu cât ești de independentă și e unul dintre aspectele ce le ador la tine, dar uneori mai ai nevoie și de ajutor. Mai...lasă-mă și pe mine să te ajut atunci când mă ofer.
A fost un weekend lung și sunt agitat. Îmi e dor de tine. Mi-ai arătat cățelușii și pur și simplu m-am topit. Abia aștept să îi văd și să mă joc cu ei, să te văd cum râzi și să stăm amândoi în grădină, să ne bem cafeaua, să povestim doar noi doi. Te susțin cu orice pentru ideea ta de a-ți deschide adăpost. Te cunosc, te văd și știu că o să îți iasă la un moment dat. Vreau să știu că o să fiu șofer, veterinar, asistent, muncitor necalificat, inginer, proiectant, susținător financiar, absolut orice rol mic sau mai mare în a-ți îndeplini acest vis, această idee, dar nu doar asta, ci absolut orice.
Poate că sunt în cea mai neagră și gri perioadă a vieții mele și nu o arăt foarte clar și vizibil. Dar vreau să știi că sunt cel mai mare fan al tău, indiferent de ceea ce faci. Vreau să știi că te susțin în absolut orice, îți las libertatea să greșești, să alegi, să te dezvolți. Nu vreau să îți stau în cale cu nimic, iar eu o să fiu uneori motor de propulsie, alteori doar un motor auxiliar. Mă mândresc cu tine, pentru mine ești în multe privințe un model, iar eu mă voi pune scut în fața oricui atunci când este vorba de tine. Știu că nu ai nevoie de un salvator sau de un cavaler sau de un motor de propulsie, pentru că tu ai în tine fiecare rol descris și mult mai multe. Dar vreau să știi că fără ezitare aș fi acolo oricând, așa cum încerc să fiu.
Ești partenera mea, te prețuiesc, te respect și sunt norocos că ai apărut în viața mea. Abia aștept să citești ce scriu aici, să mă îmbrățișezi și...să mă ții de mână.
4 notes
·
View notes
Text
‼️PARTEA A DOUA ‼️
INDICATORI CARE NE ARATĂ CĂ O PERSOANĂ ESTE EXPLOATATĂ:
9. Trebuie să lucreze împotriva voinței sale
10. Nu știe adresa locuinței sau a locului de muncă, nu poate pleca oricând vrea
11. Are răni vizibile, este supusă violenței sau amenințărilor cu violența împotriva sa sau a membrilor familiei
12. Mai multe persoane au același tatuaj
13. Nu poate negocia condițiile de muncă, este plătită puțin sau deloc
14. Nu poate comunica liber cu ceilalți
15. Acționează pe baza unor promisiuni false sau i s-a indus percepția unor datorii false de către exploatori
16. Este într-o situație de dependență față de traficant (fizică, emoțională, financiară etc)
‼️NU UITAȚI CĂ PE CONTUL NOSTRU SE AFLĂ UN LINK CARE VĂ AJUTĂ SĂ FACEȚI SESIZĂRI ÎN CAZ CĂ ÎNTÂLNIȚI ASTFEL DE INDICATORI‼️
instagram
3 notes
·
View notes
Text
Servicii SEO și Web Design – Elemente Cheie în Promovarea Afacerii - Universeos.ro
Internetul a devenit unul dintre cele mai importante instrumente de promovare a afacerilor, în special în ultimii ani. În acest context, serviciile SEO și web design sunt elemente cheie în optimizarea și promovarea afacerii tale.
Ce este serviciul SEO?
Serviciul SEO (Search Engine Optimization) se referă la procesul de optimizare a site-urilor web pentru ca acestea să devină mai vizibile în rezultatele căutărilor. Acest lucru se face prin folosirea unor cuvinte cheie și optimizarea conținutului site-ului pentru a asigura o poziționare cât mai bună în rezultatele căutării. Cu cât site-ul tău se poziționează mai bine în căutările căutătorilor, cu atât este mai probabil ca aceștia să se uite mai îndeaproape la serviciile tale sau produsele tale. Intra pe Universeos.ro pentru lista de preturi.
Ce este serviciul de web design?
Serviciul de web design se referă la crearea unui site web pentru a-ți prezenta afacerile și produsele pe internet. Acesta trebuie să fie elegant și atrăgător, astfel încât vizitatorii să rămână pe site-ul tău și să exploreze serviciile tale și produsele tale. Web design-ul nu doar că prezintă afacerile și produsele tale, dar, de asemenea, face site-ul mai ușor de navigat, ceea ce face ca vizitatorii să revină pe site-ul tău mai des și să petreacă mai mult timp explorând conținutul acestuia.
Cum pot serviciile SEO și web design să te ajute să-ți promovezi afacerea?
Serviciile SEO și web design sunt esențiale în promovarea afacerii tale. În primul rând, serviciile SEO te vor ajuta să te poziționezi mai bine pe căutările căutătorilor, acest lucru însemnând că site-ul tău va primi mai multe trafic și că vei avea mai mulți vizitatori. De asemenea, serviciul de web design te ajută să faci ca site-ul tău să fie mai atrăgător și atractiv pentru vizitatori, ceea ce va îmbunătăți și mai mult traficul pe site-ul tău.
În concluzie, serviciile SEO și web design sunt elemente cheie în promovarea afacerii tale și îți vor aduce un trafic mai mare și, prin urmare, mai multe vânzări și profit. Investește în aceste servicii și vei vedea că se va vedea rezultate repede.
2 notes
·
View notes
Text
Citate despre situația românilor în preajma anilor 1790-1821. Din relatări, scrisori, amintiri, rapoarte diplomatice, jurnale de călătorie, atât ale călătorilor străini cât și ale localnicilor. Toate aceste texte au fost publicate de mult și sunt binecunoscute istoricilor și cercetătorilor. Dar rareori ajung în compilații și articole ușor accesibile publicului larg. Aceste fapte se întâmplau cu circa 7-8 generații în urmă. Foarte recent! :
” Nenorociţii ţărani români au fost atât de cumplit chinuiţi, încât mulţi au fugit în Transilvania. S-au văzut ispravnici aşezând femeile pe cărbuni şi biciuind copii” Alexandre de LANGERON
” in 1815, sub domnia lui Caragea, un zapciu a venit Ia o biata femeie al cărui bărbat era plecat și i-a cerut bani. Sărmana neavând și neputând mulțumi lăcomia tâlharului, acesta și-a pus slujbașii s-o prindă și au întins-o cu burta la pământ. Cum era însărcinată, au avut grijă să-i facă o gaura pentru a-i pune acolo burta; apoi au inceput s-o bată cu atata cruzime, încât a rămas moartă pe loc. Ce s-a intamplat cu zapciul? A fost adus Ia București, condamnat la o amendă și la țintuirea, timp de doua ceasuri, a urechii la stâlp, și de acolo s-a întors neîndoios Ia alte mârșăvii. Cine nu ar tresări auzind de asemenea atrocitati?” Laurençon
„...legau copii tineri, de câte unsprezece şi doisprezece ani, spate la spate, afară sub văzduh, în vreme de iarnă şi, turnând apă peste dânşii, se lipea de îngheţa ticăloasele trupuri, şi era o jalnică privire văzandu-se pieile rupte şi sângerate când în silă se deslipea trupurile şi părinţii lor erau siliţi să-şi vândă tot, până şi boul ce-i scotea hrana din pământ, ca să scape pe copiii lor de cumplitele tiranii. Pe alţii ii căznea cu bătăi, cu fumuri şi cu groaznice închisori friguroase şi puturoase, nemâncaţi şi neadăpaţi” Naum Râmniceanu
”Acei care nu aveau de unde să dea banii ceruti erau închiși în pivniță și afumați cu fum de ardei roșu, iar in timp de iarnă erau legati desculti afară și li se turna apă pe picioare.” Dimitrie Macedonski
” Aceste nedrepte urmări şi nepomenite peste tot pământul i-au adus pe ticăloşii lăcuitori întru aşa stare, încât întrând cinevaş într-acele locuri, unde să numesc sate, nu va vedea nici biserică, nici casă, nici gard împrejurul căsii, nici car, nici bou, nici vacă, nici oaie, nici pasăre, nici pătul cu sămănăturile omului pentru hrana familiii lui, şi, în scurt, nimică; ci numai nişte odăi în pământ, ce le zic bordeie, unde întrând cinevaş, nu are a vedea alta decât o gaură numai în pământ, încât poate încăpea, cu nevasta şi cu copiii împrejurul vetrii (...).Şi când aceştea, din norocire, prindea de veste când vinea în satul lor zapciu, polcovnicu, căpitanu, mumbaşir isprăvnicesc, mumbaşir domnesc, fugea atât ei, cât şi muierile lor, şi copiii care putea fugi, prin păduri şi pe munţi, întocmai ca dobitoacele cele sălbatice, când le gonesc vânătorii cu câinii.” Dinicu Golescu
Dar această adâncă amorţeală care apasă şi îndobitoceşte o naţiune valahă întreagă nu este o boală ivită pe neaşteptate care cuprinde un popor deodată; ea este urmarea unui despotism de
lungă durată care seacă încetul cu încetul toate izvoarele vieţii, care opreşte, în cele din urmă, toate îmboldirile sufletului şi sfârşeşte prin a produce o apatie generală şi fatală
-Călători străini despre Ţările Romane. Volumul X. Partea I. 2000. pp. 153-154
” Ţăranii sunt nepăsători şi fac parte dintr-o rasă sfioasă, foarte ascultătoare şi supusă faţă de străini, neavând, în faţă, decât cuceritori şi stăpâni arbitrari, din generaţie în generaţie. Sărăcia şi asuprirea sunt vizibile în înfăţişarea lor [a ţăranilor] şi nu pot să cred că trupele care au fost recrutate dintre localnici(...) au putut fi altceva decât nişte bande prădătoare pline de laşitate, devastările comise de ele văzându-se în orice loc..” Hope, Trevor J.
”Oamenii nu prea avea bani, fiind in mijlocul ernii, tărgurile iarna nu era să vânză oamenii vite, vremea de coasă şi de sapă nu era să lucreze, să căştige bani, să plătească, bucate încă nu prea era să vănză; ci numai o seamă de oameni care mai avea putere să plătiia
Iar slujbaşii închidea oamenii şi mueri prin coşeri şi ii inneca cu fumuri de gunoi şi cu ardei ii afuma şi ii ţinea închişi ziua şi noaptea flăminzi, să dea bani. Pe alţii ii lega cu măinile îndărăt şi cu spatele de garduri şi-i bătea cu bicele; pre alţii legaţi ii băga cu picioarele goale in zăpadă geroasă. Aşa chinuia pe creştini. O, amar de bieţii creştini, că plăngea şi să văeta şi săracele văduve ţipa de ger, dar nu era milostivire la varvarii de slujbaşi, că avea urechile astupate ca aspidele şi ca vrăjmaşii ucidea oamenii” . Dionisie Ecleziarhul
” Numai ţăranii, adevăraţii fii ai patriei, erau români, şi suferiau, supt jugul cel mai barbar, jafurile, prăzile şi desmoştenirile de pământurile lor; lăcuitorii satelor, adevăratul arbore al naţionalităţii române, erau reduşi la ultima extremitate a celei mai spăimântătoare miserii; şi limba omenească anevoie ar afla expresii spre a descrie grozăviile şi muncile Ia care erau supuşi aceşti martiri, în acea epocă de sinistră memorie încât, nemairămâindu-i nicio speranţă, Românul întra în codru şi se făcea tâlhar, sau trece a Dunărea şi fugia în Ţara Turcească, după cum se vede pe toata întindere a malului drept al Dunării, de Ia Vârciorova şi până la Marea Neagră, mulţime de sate româneşti, care se află mai în bună stare şi trăind o viaţă cu mult mai fericită decât rudele şi fraţii lor cei rămaşi în Moldavia şi România.”Intr'această stare se afla Principatele, când Tudor Vladimirescu a ridicat stindardul revoluţiei la 1821.” Cioranu
Nici o descriere nu se poate apropia de adevar când zugrăvesti pe slujbasii din Tara Romaneasca. (...) Toate slujbele se cumpără [în Ţara Românească], adică se plăteşte dreptul de a săvârşi orice crimă fără să fii pedepsit. Fiecare slujbă îmbogăţeşte în scurt timp pe acel care o capătă şi după un an trebuie s-o părăsească şi s-o lase altuia – căci acesta e încă unul din abuzurile acestui guvern [valah] monstruos – ca un dregător să nu rămână niciodată mai mult de un an într-o slujbă oarecare; atunci acesta vine la Bucureşti, unde se dedă unui lux tot atât de deşănţat pe cât de prost gust, risipeşte repede rodul jafurilor sale şi, după doi ani de trândăvie, mai cumpără o slujbă şi se îmbogăţeşte din nou, pentru ca să se întoarcă în capitală, spre a desfăşura acelaşi lux. Iată cercul vicios al boierilor din Ţara Românească” Alexandre de LANGERON
”Acesti ispravnici sunt despoți in jurisdicția lor si niciodată nu se tem de o ancheta care totdeauna este ocolită, nici de vreo pedeapsă care este in permanență evitată, datorita venalitații mai marilor lor. Ei iau pe fată si fară rușne de la fiecare țăran, obiectele de gospodarie, vitele, banii. Fiecare familie trebuie sa platească Divanului un bir oarecare; ispravnicul îl îndoiește, îl impătrește, îl înzecește fără a fi autorizat de nici o lege sau ordin și împarte aceasta sumă cu membrii Divanului. Daca țăranul îndrăznește sa se împotrivească acestor groaznice extorcari sau să se
plângă, este băgat la închisoare, despuiat, bătut și supus unor cazne meștesugite în urma cărora adeseori iși pierde viața sau printr-un rafinament de cruzime al călăilor săi, iși vede soția și copiii chinuiti in fața sa (notă: Aceasta se întampla zilnic. Multora din cititorilor mei le va veni greu sa creadă posibile atatea atrocitați, dar daca ar cunoaște moravurile asiatice și pe cele ale boierilor, uimirea lor ar înceta)
SITUATIA IN VREMEA LUI CARAGEA
”Tudor Vladimirescu împreună cu boierii și țăranii români au fost animați să pornească o revoltă generală împotriva dominației otomane din Europa de Sud-Est. Țara Românească și Moldova ajunseseră într-o stare foarte grea. Am putea spune că se întorseseră acele vremuri groaznice din timpul năvălirilor barbare. Suferințele românilor erau foarte mari (...) Puseseră biruri pe boi, cai, oi, porci, grâu, porumb, vin, ba chiar și pe cenușa din vatră și pe fumul ce ieșea pe coșul casei. Din pricina aceasta, românii ajunseseră în timpul domniilor fanariote, în cea mai neagră sărăcie, iar când nu plăteau, erau chinuiți mai rău decât Hristos. Li se puneau juguri de gât și-i băteau până la sânge. Erau spânzurați cu picioarele în sus și afumați cu ardei iute sau iarna dezbrăcau copii mici în pielea goală și-i târau prin zăpadă. De la o vreme, aceste suferințe au întrecut răbdarea și mulți tineri voinici au luat calea codrului”
-----
În continuarea postării de ieri. Diferite fragmente ale mărturiilor celor ce au trecut prin țările române în preajma anilor 1800. Majoritatea au fost publicate de seria ”Călători străini prin țările române” dar sunt și din alte publicații mai vechi, editate de N.Iorga, Hurmuzaki și alții.
” Ţăranii valahi care locuiesc spre hotarul Transilvaniei au posibilitatea de a scăpa de jugul aspru al domnilor fanarioţi, iar emigraţiile sunt foarte însemnate şi trebuie să provoace chiar reclamaţii din partea domnilor, adresate guvernului imperial de la Viena.”
”...ţăranul valah nu se hrăneşte decât cu porumb, care, măcinat şi fiert în apă sau frământat în chip de pâine, îi oferă, o hrană pe cât de grea, pe atât de vătămătoare. La aceasta, el adaugă icre, ceapă, usturoi, foarte rar ceva peşte sărat, niciodată carne. Mă cutremur şi acum când mă gândesc la mizeria acestor bieţi oameni, ei mor de foame şi domnii, mulţumiţi să scoată banii care cad în partea lor, nu se ostenesc să încurajeze munca supuşilor lor şi să folosească generozitatea pământului; ei nu se gândesc că un pământ roditor lucrat cu grijă este izvorul principal de fericire al popoarelor.”
Cele mai necesare şi mai uşor de adus îmbunătăţiri țării constau în
construirea de drumuri şi poduri, înlăturarea morilor de apă pentru ca acestea să nu împiedice navigaţia pe râuri, ca în prezent, precum şi introducerea unor noi unelte de lucru, ca şi de instalaţii industriale utile ţăranilor, precum şi fierăstraiele hidraulice, care să prevină risipa inutilă a cherestelei, făcută cu obiceiul prin care se tăia cu securea numai o singură scândură din fiecare copac. Această ţară frumoasă, al cărei pământ şi climă dau naştere unei producţii luxuriante, a fost supusă de soartă unei puteri, care, datorită nevoilor Porţii, dacă nu a lăcomiei domnilor, stoarce fără milă băştinaşii şi smulge belşug chiar de la izvorul său, silind adesea pe nenorocitul român să fugă în munţi, unde, un timp măcar, scapă de cruzimile ce le întâmpină din partea unei cârmuiri tiranice, care îi pedepseşte pe locuitori pentru lipsurile pricinuite tocmai de asupririle acelei cârmuiri”
”De-abia găseşti un drum printre aceste păduri atât de dese. [În Ţara Românească] nu sunt nici poduri, nici şosele. Cele mai multe râuri trebuie să fie trecute fie înot, fie cu barca, sau pe plute, care sunt totdeauna în stare proastă”
”...după o ploaie trecătoare, drumurile valahe ajung de neumblat, transformandu-se într-o tină moale. La un sfert de leghe de capitală, spre exemplu, trăsurile se înfundă în noroi şi la poalele munţilor ţăranul, după ce şi-a deshămat caii, aşteaptă răbdător să se zvânte drumul”
”Clerul e compus din popi sau preoti de mir și calugări. Mitropolitii sunt numiti pe viata de domn . Ei prezideaza Divanul. Sunt înlocuitori de drept in lipsa domnilor, pană la sosirea caimacamului. (...) Nu intrețin decat slabe legături cu patriarhul de la Constantinopol, a carui suprematie o recunosc doar in titlu. Veniturile lor sunt foarte mari. Numărul mănăstirilor de călugari și de călugarite este excesiv față de nevoile populatiei țării. (...). Preotii sunt disprețuiți și cufundați in mizerie; adesea schimba parohia de cate cinci ori on pe an. Boierii le dau slujba cu chirie ca unor muncitori. Episcopii, doi in Țara Românească trei în Moldova, sunt totdeauna aleși dintre calugări, formând de asemenea soborul metropolitan; cu putine exceptii, toti impartașesc ignoranța și prejudecatile poporului. Meritul lor e de a întreține la acest neam nenorocit și asuprit speranțele și temerile inspirate de o religie redusă în întregime la practici exterioare și mai ales la posturi dese și severe, pe care se sprijină morala poporului și care contribuie la împăcarea lui cu soarta.”
”Moldova e mai bogată in cai și vite cornute, Țara Românească în oi. Caii, cu exceptia unor tinuturi din Moldova, sunt mici, dar vioi, mânji buni pentru cavalerie. Boii din Moldova sunt recunoscuti pentru mărimea lor (...) Numărul porcilor e imens, mai ales în Țara Românească; taranii omoară adesea purceii nou născuți, cum se ucid la not puii de pisică sau de câine. Totuși oricat de mare ar fi numărul vitelor, e prea mic in comparație cu întinderea pășunilor pe care le folosesc numeroase cirezi de boi, de cai și turme de oi ale locuitorilor din Transilvania.
Păduri întinse acoperă atat munții cat o parte din câmpie; dar nu sunt exploatate, ci devastate. Ulitele din București și din Iași chiar cele ale orașelor de provincie, acoperite cu bârne în loc de pavaj, consuma o cantitate uriașă de lemn de stejar din cel mai prețios. Tăierile acute la cererea Porții atrag după ele abuzuri care ar fi de neconceput in Europa, dar care sunt firești sub o cârmuire ignorantă și coruptă. Lemnul e scump la oraș din cauza greutatii transportului și lipsa lui domnește in mijlocul abundenței.”
”Este greu sa gasești in Europa un cler mai neștiutor, mai superstițios mai dedat desfrâului decat cel din Țara Românească. Întalnirile for obișnuite, după slujba bisericeasca sunt la cârciumi în locurile de perdiție. Domnul mitropolit Igantie, care din nefericire pentru aceasta tară, n-a ocupat scaunul arhiepiscopal decat doi ani, a vrut să curme aceste abuzuri înființând la București un seminar. Împrejurările l-au silit sa plece în 1812 și planul lui n-a fost urmat.”
Viena furnizează Țării Românești un mare număr de calești, dintre cele mai elegante trăsuri închise, mobile si sticlărie. Cred ca in raport cu populația, sunt puține în Europa orașele unde să se găsească un număr atât de mare de echipaje de calești ca la Bucuresti. Fiecare negustoraș si-l avea pe al sau si boierii și le reînnoiau tot la 2-3 ani.
”București este reședința domnitorului. El iși tine aici Curtea și are un palat destul de frumos. Restul boierilor, foarte bădărani și neștiutori de carte, traiesc în mare lux și au apucături pe jumatate orientale, pe jumatate nemtești. Nevestele lor fac mare risipă de găteli și podoabe și le place, in special, sa vorbeasca nemteste. (...)
Toate vitele moarte, pisicile și câinii sunt aruncați în garlă, iar dintre aceștia din urma un număr foarte mare. Pe malurile gârlei s-au aciuiat câini salbatici, numiti caini de Dâmbovița și care dau mult de lucru locuitorilor”
”Dacă în Țara Românească iarna n-a fost bogată în evenimente militare, in schimb a fost bogată în intrigi. Bucureștii sunt vor fi totdeauna focarul cel mai activ și cel mai necurat. Boierii din Țara Românească sunt vestiți, chiar printre fanarioți, pentru imoralitatea, lacomia, pentru aplecarea și talentul lor spre intrigă.”
”O altă consecință, (...) este ca aerul amânduror capitalelor este în mod fatal stricat de miasmele <ce emana> din noroaiele și apele stătătoare care se adund sub podinile ulițelor. Din aceasta cauza orasele București si Iași au ajuns locuri nesănătoase și locuitorii sunt veșnic bantuiti de friguri și alte boli”
”Egumenii mănăstirilor sunt schimbați foarte des, și este numit cel ce dă mai mulți bani; la fel si protopopii de prin județe. In Țara Românească există numeroase mănăstiri; aproape jumätate din pamântul țării aparține, ca venit, mănăstirilor, care au și tigani robi. (...). Exista mănăstiri care au venituri de mii lei venit anual de pe moșia care le aparține. Aceste mănăstiri, atât de bogate în venituri, sunt atât de dărăpănate, că unele n-au nici acoperiș, și cu cât o mănăstire are un venit mai mare, cu atit ea are datorii mai mari. (...) Prin toate târgurile și satele există foarte numeroși preoți. În unele sate, alcatuite dintr-o sută de colibe, se întâmplă sa fie cite 15 preoți, din care cea mai mare parte sint neștiutori de carte: ei sunt hirotonisiți din rândurile sătenilor simpli, numai pentru a aduce venituri mitropolitului, deoarece, dupa obiceiurile din Țara Românească, de la toate persoanele care fac parte din cler se strânge o dare în folosul mitropolitului.”
Notă de final: Citind aceste texte și multe, multe altele, am sentimentul că nu fanarioții, nu turcii, nu istoria ticăloasă a fost/ este de vină....
PS Ilustrația articolului nu are legătură cu textele. Textele sunt mai vechi de 1837 și din diverse surse. Gravura e opera lui Auguste Raffet, parte din cartea lui Anatole Demidoff ”Voyage dans la Russie méridionale & la Crimée par la Hongrie, la Valachie & la Moldavie” 1837
2 notes
·
View notes
Text
dc nu imi spui muie cand postezi,huh? stii ca nu am notificari baga mi as pula in tine ba muie
tocmai ai spus că vrei să-l vezi pe nesimtitu basit mikey MUISTUL💜 al cărui nume real este MIHAIL, legat, cu mâinile la spate, îngenuncheat pe podeaua tare și rece a laboratorului său, cu spatele arcuindu-se ușor, în timp ce salivează și pe coapse și pe piept, mușcându-și buza inferioară, Până când ea s-a înroșit ca ochii lui, corpul lui s-a încordat, dar și a tremurat, pumnii i s-au încleștat strâns, strângând frânghia robustă înfășurată în jurul corpului. spatele și pieptul, făcându-le mai vizibile și mai roșii, în timp ce îți strigă și numele, se vaită, plânge, imploră și geme la cea mai mică atingere pe care i-o dai, chiar dacă îl rănești?
Kloktober day 6: road trip or drug trip
Had no idea what to draw for this day so this is rlly rushed and makes no sense
311 notes
·
View notes
Text
PROEXTENDER: CREȘTE-ȚI ÎNCREDEREA CU EL! 💪
Te gândești la soluții pentru problemele legate de proextender?
Întrebările despre încredere, dimensiuni sau chiar performanță sunt pe buzele tuturor.
Știu că e greu să găsești informații clare și de încredere.
Dar ce-ai zice dacă ți-aș spune că proextender ar putea fi răspunsul pe care îl căutai?
În continuare, vom explora cum acest produs poate schimba jocul pentru tine.
👉 CUMPĂRĂ PROEXTENDER DE PE SITE-UL OFICIAL
Proextender: Soluția Ta Pentru Extensia Penisului
Cine nu s-a întrebat, măcar o dată, dacă dimensiunea contează?
Poate ai observat că în jurul tău există multe mituri despre proextender și cum poate ajuta la îmbunătățirea dimensiunii penisului.
Hai să discutăm despre asta.
Ce Este ProExtender?
ProExtender este un dispozitiv de extensie care promite să ajute bărbații să obțină rezultate vizibile.
Funcționează prin aplicarea unei tensiuni constante asupra țesutului penisului.
Această tensiune stimulează creșterea celulară și, în timp, duce la o mărire a dimensiunii.
Am întâlnit mulți oameni care au avut întrebări despre acest produs.
Cum Funcționează ProExtender?
Dispozitivul este conceput pentru a fi purtat zilnic.
Iată câteva aspecte esențiale:
Tensiune Regulată: Aplicarea constantă a presiunii ajută la stimularea creșterii.
Confort: Este fabricat din materiale ușoare, astfel încât poți purta fără disconfort.
Ajustabil: Poate fi adaptat pentru a se potrivi nevoilor tale personale.
Mulți utilizatori raportează rezultate pozitive după câteva luni de utilizare regulată.
Beneficiile Utilizării ProExtender
Dacă te gândești să folosești proextender, iată ce beneficii poți obține:
Creșterea Dimensiunii: Unii utilizatori afirmă că au observat o creștere semnificativă.
Îmbunătățirea Încrederii: O dimensiune mai mare poate duce la o stare de spirit mai bună și mai multă încredere în sine.
Rezultate Naturale: Spre deosebire de intervențiile chirurgicale, rezultatele sunt gradual vizibile și naturale.
Mărturii Ale Utilizatorilor
Sunt povești reale care pot face diferența în decizia ta.
„Am folosit proextender timp de 6 luni și am observat o schimbare reală! Am crescut cu aproape 4 cm! Acum mă simt mult mai bine în pielea mea.” — Mihai, 32 ani
Un alt exemplu:
„La început am fost sceptic, dar acum nu regret deloc alegerea făcută. Dispozitivul este confortabil și rezultatele vorbesc de la sine.” — Andrei, 28 ani
Aceste testimoniale arată cât de eficient poate fi acest produs pentru diferite persoane.
De Ce Să Alegi ProExtender?
Există multe opțiuni pe piață, dar proextender se distinge prin:
Calitate Superioară: Materialele folosite sunt rezistente și durabile.
Garantie: Produsele vin adesea cu garanții care oferă siguranță utilizatorilor.
Ușor De Folosit: Nu ai nevoie de instruire specializată pentru a-l utiliza corect.
Asta îl face alegerea ideală pentru cei care caută soluții eficiente fără complicații inutile.
Concluzie
Dacă ești serios în privința extinderii penisului, proextender merită atenția ta.
Cu dovezi clare ale eficienței sale și mărturii autentice din partea utilizatorilor mulțumiți, nu ai nimic de pierdut.
Începe călătoria ta spre îmbunătățirea stimei de sine și a experiențelor intime astăzi!
Decizia este la tine!
👉 ACHIZIȚIONEAZĂ PROEXTENDER DIRECT DE LA SURSĂ
FAQ
Ce este ProExtender?
ProExtender este un dispozitiv conceput pentru a ajuta la extensia penisului. Funcționează prin aplicarea unei tensiuni blânde asupra țesutului, stimulând astfel creșterea acestuia.
Cum se folosește ProExtender?
Pentru a folosi ProExtender, pur și simplu plasezi dispozitivul pe penis, asigurându-te că este confortabil. Apoi, ajustezi curelele pentru a aplica o tensiune ușoară. E important să urmezi instrucțiunile din manual pentru cele mai bune rezultate.
Este ProExtender sigur de utilizat?
Da, ProExtender este considerat sigur când este folosit conform instrucțiunilor. Ca și în cazul oricărui dispozitiv de acest tip, e important să nu exagerezi cu utilizarea.
Care sunt rezultatele pe care le pot obține cu ProExtender?
Rezultatele pot varia de la o persoană la alta, dar mulți utilizatori au raportat creșteri semnificative în lungime și circumferință după utilizare constantă.
Cât timp trebuie să folosesc ProExtender pentru a vedea rezultate?
De obicei, utilizatorii încep să observe rezultate după câteva luni de utilizare regulată. Consistența este cheia aici!
Există efecte secundare asociate cu ProExtender?
Unii utilizatori pot experimenta disconfort sau iritație dacă dispozitivul nu este ajustat corect. E esențial să asculți corpul tău și să iei pauze dacă simți disconfort.
Pot folosi ProExtender împreună cu alte metode de mărire?
În general, se recomandă să nu combini metodele fără consultarea unui specialist. Fiecare metodă are propriile sale riscuri și beneficii.
Unde pot cumpăra ProExtender?
ProExtender poate fi achiziționat online de pe site-uri specializate sau din magazinele care vând produse pentru sănătatea intimă.
Este nevoie de prescripție medicală pentru a cumpăra ProExtender?
Nu, nu ai nevoie de prescripție medicală pentru a cumpăra ProExtender. Totuși, dacă ai nelămuriri legate de sănătatea ta sexuală, consultarea unui medic ar putea fi utilă.
Ce spun alții despre experiențele lor cu ProExtender?
Multe recenzii sunt pozitive, utilizatorii apreciind eficiența și ușurința în utilizare. E întotdeauna bine să citești recenziile altor clienți înainte de a face o achiziție.
👉 DESCOPERĂ PROEXTENDER PE PAGINA OFICIALĂ
0 notes
Text
Cum dezactivezi “last seen” pe WhatsApp, să nu știe nimeni când ești online
Una dintre cele mai populare aplicații de mesagerie, WhatsApp, oferă utilizatorilor posibilitatea de a controla ce informații sunt vizibile pentru alții. Printre opțiunile de confidențialitate, dezactivarea funcției “last seen” (ultima dată văzut) este un mod eficient de a-ți proteja intimitatea și de a evita să fii observat atunci când nu dorești. Mai jos vei găsi un ghid simplu care te ajută…
View On WordPress
0 notes
Text
Această bucătărie modernă, creată de Rimobel, se evidențiază prin eleganța sa minimalistă și nuanțele de negru mat, care aduc un aer sofisticat. Designul este simplu, cu linii curate și fără mânere vizibile, accentuând estetica modernă și funcționalitatea. Iluminarea subtilă sub dulapuri adaugă o atmosferă rafinată și practică, iluminând spațiul de lucru. Blatul și backsplash-ul din același material conferă continuitate vizuală și un aspect unitar, iar electrocasnicele integrate păstrează un aspect curat și bine organizat. Această bucătărie este ideală pentru cei care apreciază un design contemporan, sobru și funcțional.
0 notes
Text
La ce să fii atent când faci cumpărături online
Cumpărăturile online sunt o opțiune convenabilă, dar trebuie să fii atent la câteva aspecte pentru a te asigura că faci alegerea corectă
Politica de retur:
Verifica daca politica de returnare a site-ului este vizibila. De obicei aceasta se afla in partea de jos a site-ului (footer)
Ce trebuie sa contina politica de retur?
În România, returnarea produselor este reglementată de Legea nr. 449/2003 și Ordonanța de Urgență nr. 34/2014
Iata cerintele obligatorii pe care un site online trebuie sa le indeplineasca
Dreptul de a returna produsele achiziționate la distanță, cum ar fi cele cumpărate de pe un magazin online, în termen de 14 zile calendaristice fără a fi nevoiți să justifice decizia de returnare.
Dreptul de a alege orice mijloc de transport convenabil pentru a returna produsele, cu condiția ca acestea să fie returnate în aceeași stare în care au fost primite.
Un site nu este obligat sa iti puna la dispozitie un curier care sa iti ridice comanda in cazul unei returnari. Aceasta responsabilitate poate reveni clientului.
Recomandari:
Majoritatea site-urilor ofera schimb gratuit. Nu trebuie sa te mai stresezi daca se va potrivi sau nu marimea, in cazul in care este vorba despre incaltaminte. Acest lucru confera incredere mai mare utilizatorilor, si este mai probabil ca o comanda sa fie plasata.
Timpul de procesare și livrare
Un timp rezonbail de livrare este de 2–4 zile lucratoare. Acest timp poate fii mai indelungat in perioada sarbatorilor. Asigura-te ca in cazul in care au trecut 4 zile si nu ai primit coletul, ai o modalitate de a contact site-ul de unde ai plasat comanda pentru a cere detalii suplimentare.
Ghid de marimi
Metoda de plata
Cea mai populara in Romania pentru comenzile online, este plata cash. Dar in ultimul timp prind popularitate si platiple online, de aceea un site trebuie sa ofere metode diverse de plata:
Cash
Card ( procesatoare de plati: stripe, euplatesc, netopia payments, revolut pay)
Apple pay
Google pay
Detaliile despre companie sunt vizibile
Asigura-te ca site-ul de pe care plasezi comanda, apartine unei societati comerciale. Informatiile acestea ar trebui sa apra in partea de jos al unui site (footer)
Recenziile clienților
Verifica daca site-ul de pe care plasezi comanda are recenzii. Desigur ca un site poate avea recenzii false, de aceea trebuie sa fii atent daca site-ul foloseste un sistem extern pentru recenzii.
Judge.me — https://judge.me
Trustpilot — https://www.trustpilot.com
Acestea sunt 2 din cele mai folosite platforme din Romania
Daca am omis ceva, lasa un comentariu.
Exemplu site: https://paulstyle.ro
0 notes
Text
Renault și AS Monaco Își Unesc Forțele pentru Sezonul 2024-2025: Parteneriat de Impact cu Lansarea Noului Renault 5 E-Tech Electric
Renault a anunțat un nou parteneriat cu echipa de fotbal AS Monaco pentru sezonul 2024-2025. În cadrul acestui parteneriat, producătorul auto francez va pune la dispoziția clubului o flotă de aproximativ 20 de mașini, inclusiv noul model electric Renault 5 E-Tech. Ca parte a colaborării, logo-ul Renault 5 va fi vizibil pe tricourile jucătorilor AS Monaco în meciurile din Liga Campionilor, precum…
#AS Monaco#Branduri Internaționale#Campanie de Marketing#Centenar AS Monaco#design-retro#Flotă Auto#fotbal#Inovație#Liga Campionilor#Ligue 1#Marketing#masini electrice#Mobilitate Curată#parteneriat#renault#Renault 5 E-Tech#Sezon 2024-2025#Stadion Louis II#sustenabilitate#Tricouri Jucători
0 notes
Text
Ce inseamna web design profesional
Vom vorbi despre web design Bucuresti si servicii web design profesionale.
Aspectele cheie ale web design-ului profesional includ:
Estetică și design vizual: Un web design profesionist se concentrează pe crearea unui aspect atrăgător, folosind culori, tipografie, imagini și layout-uri care să reflecte identitatea brandului și să ofere o experiență plăcută vizitatorilor.
Usabilitate: Un site bine conceput trebuie să fie ușor de navigat, având un meniu clar și un flux logic de informații. Utilizatorii ar trebui să poată găsi rapid ceea ce caută, fără confuzie.
Responsivitate: Designul trebuie să fie adaptabil la diferite dimensiuni de ecran (desktop, tabletă, smartphone), asigurându-se că site-ul arată și funcționează bine pe toate dispozitivele.
Optimizare pentru motoarele de căutare (SEO): Un web design profesionist include tehnici de optimizare care ajută site-ul să fie vizibil în rezultatele căutărilor, prin utilizarea de cuvinte cheie, meta tag-uri și structurarea corectă a conținutului.
Performanță: Un site bine proiectat trebuie să se încarce rapid și să fie optimizat pentru a gestiona eficient traficul, asigurând o experiență fluidă utilizatorilor.
Funcționalitate: Web designul profesional integrează toate funcțiile necesare, cum ar fi formulare de contact, magazine online, bloguri și alte instrumente, pentru a îndeplini scopul site-ului.
Accesibilitate: Este important ca site-ul să fie accesibil pentru toți utilizatorii, inclusiv cei cu dizabilități, prin respectarea standardelor de accesibilitate web.
Securitate: Un site bine proiectat include măsuri de securitate pentru a proteja datele utilizatorilor și a preveni atacurile cibernetice.
Întreținere: Un web design profesionist se ocupă și de întreținerea și actualizarea periodică a site-ului, pentru a asigura funcționalitatea și relevanța acestuia pe termen lung.
În concluzie, web designul profesional este un proces complex care combină estetica, funcționalitatea și tehnologia pentru a crea site-uri web eficiente și plăcute, care îndeplinesc nevoile utilizatorilor și ale afacerilor
0 notes
Text
SEO Bucuresti pentru mai mult trafic
Ghidul Complet pentru Creșterea Vizibilității Online prin promovare SEO București
Într-o eră digitală în care majoritatea consumatorilor își petrec timpul online, este esențial să ai un site web optimizat pentru motoarele de căutare. Dacă ai o afacere în București, optimizarea SEO locală poate face diferența între a fi vizibil pe prima pagină a Google și a te pierde în mulțime. În acest articol, vom explora pașii esențiali pentru a crește traficul și a atrage clienți locali printr-o strategie SEO bine pusă la punct.
Ce este SEO Bucurestiși de ce contează pentru afacerile din București?
SEO (Search Engine Optimization) reprezintă ansamblul de tehnici și strategii utilizate pentru a îmbunătăți vizibilitatea unui site web în rezultatele organice ale motoarelor de căutare, precum Google. În contextul unei piețe locale, cum este Bucureștiul, SEO local devine esențial pentru atragerea clienților care caută servicii sau produse în proximitate.
În București, un oraș cu peste 2 milioane de locuitori și o competiție acerbă în aproape orice domeniu, o strategie SEO eficientă te poate ajuta să ieși în evidență. Fie că ai un restaurant, o clinică medicală sau oferi servicii profesionale, SEO local îți poate aduce clienți noi și poate crește semnificativ traficul pe site-ul tău.
Cuvinte-cheie relevante pentru afacerea ta în București
Unul dintre pilonii de bază ai optimizării SEO este cercetarea cuvintelor-cheie. Alegerea corectă a acestor cuvinte-cheie îți poate aduce trafic de calitate și clienți interesați direct de ceea ce oferi. În cazul SEO local, este esențial să folosești cuvinte-cheie care includ locația. De exemplu:
"restaurant București"
"service auto sector 1"
"clinică stomatologică București"
"avocat București"
Aceste fraze sunt căutate de utilizatori care au o nevoie specifică și sunt dispuși să apeleze la servicii locale. Folosind aceste cuvinte-cheie în mod natural în conținutul site-ului tău, vei avea șanse mai mari să apari în primele rezultate pe Google.
Tipuri de cuvinte-cheie pentru SEO local în București
Cuvinte-cheie de localizare geografică – încorporează cuvinte precum "București", "sector 1", "Pipera", "Dorobanți" sau alte cartiere specifice. Acestea sunt căutate frecvent de utilizatori care doresc să găsească servicii în apropiere.
Cuvinte-cheie specifice nișei – adaugă detalii despre serviciile oferite. De exemplu, dacă ai un salon de coafură, folosește fraze precum „coafură profesională București” sau „tunsori moderne în sector 3”.
Cuvinte-cheie legate de evenimente sau tendințe locale – Bucureștiul este un oraș dinamic, cu numeroase evenimente și festivaluri. Dacă afacerea ta poate beneficia de aceste evenimente, menționează-le în articolele de pe blog sau pe paginile relevante ale site-ului tău
0 notes