#te iert

[nebunulcusentimente]

Te iert pentru că mi-ai permis să te iubesc

Te iert pentru fiecare pată ce nu mă lasă să zâmbesc

Te iert pentru că ai adormit în patul meu

Te iert pentru bezna lăsată în sufletul meu

@nebunulcusentimente

[clouds-over-you]

Eu nu te iert

Pentru cat m-a durut cand m-ai ranit

Desi stiai cat te-am iubit,

Sper sa n-ajungi in locul meu,

Sa simti tot ce-am simtit si eu

Atunci sa-mi spui cum ai vrea sa te iert?

Nu te iert

Ca daca te-as ierta ar insemna

Ca nu te mai iubesc deloc

Si as vrea, dar crede-ma, nu pot

Incerc, dar jur ca ma sufoc

Ma-ntreb in locul meu tu te-ai ierta?

😕

[fatafaravise]

O să te iert mereu, dar nu o să uit niciodată seara în care mă sufocam din cauza lacrimilor și ție nici nu ți-a păsat...

[pasispreluna]

în fiecare zi mă găsesc în fața telefonului și vreau să îți scriu. să îți povestesc cum mi-a fost ziua, ce s-a întâmplat nou. mă regăsesc zilnic în imposibilitatea de a te uita și fuck me dacă nu mi-as dori din toată inima să pot. recitesc mesaje, mail uri și postări. arhiva de story uri e my journal. 2 conturi care ne au văzut parcursul. refugiul găsit în tumblr și repost uri infecte pe tiktok. melodii, proză, poezii și tot ce mai scriam când ne iubeam prea mult să ne mai putem vorbi. te-am iubit pe tine deși știam ca nu te voi păstra, egoismul din mine nu m-a lăsat să-mi refuz trufia de a te avea. dulce răzbunare, știam ca eu îți voi fi karma, nu doar ispita.

m-am lăsat sedusă de inteligența ta, de cuvinte, modul în care le așezai în fraze menite să mă înnebunească, și îndrăgostească. cu cat era mai dificil să fim, cu atât ne iubeam mai tare și nu știu dacă să numesc asta masochism sau iubire. amândoi știm ca nu suntem neapărat cu toate țiglele pe casă.

ți-am iubit prezența, absența, te-am iubit mai mult decat te iubeai tu. ți-am iubit și minciunile, pentru ca ele erau născute din vinovăția de a mă fi rănit, din imposibilitatea de a te simți destul pentru mine.

îți iubeam lacrimile și disperarea cu care mă implorai să te iert, dependenta de mine. iubeam să te primesc înapoi. răceala mea te îngrozea, tăcerea buzelor contrazisă de strigătele din priviri te strivea. te-am iertat și ți-am redat libertatea fără măcar o privire de reproș. habar n-aveai tu de ce ai nevoie. și cu toate astea încă am în minte imaginea cu tine în genunchi. 4 luni jumate de când ne știm, două luni de relație și prima întâlnire. și tu erai atât de sigur. știai ca lângă mine ai să îți găsești sfârșitul. și intr-un mod metaforic și poetic, l-ai găsit. și l-am găsit și eu, deloc poetic și deloc metaforic, mai mult un fel de “sfârșitul nostru era scris cu cerneală roșie între două linii albastre ale destinului”, un altfel de happy end. mai mult un “tragic cum ura se naște din iubire”. o antiteză prost redactată este toată povestea noastră.

și până la urmă dacă am da timpul înapoi și n-ar fi durerea am pierde orice sentiment care ne asigură ca existăm. experimentăm realități diferite și pentru câteva luni ale noastre s-au intersectat intr-o dramă demnă de rafturi prăfuite de biblioteci și mătuși cu pisici.

[un-suflet-anonim]

Mă iert pentru toate greșelile făcute, mă iert pentru tot timpul pe care l-am irosit pe oameni greșiți, și mă iert pentru toată iubirea pe care nu mi-am dăruit-o la timp. Mă iert pentru că nu m-am prețuit mai mult, și mă iert pentru toată ura pe care mi-am purtat-o de cele mai multe ori față de mine însumi.

Și astfel, asta devine cea mai grea formă de iertare în care trebuie tu să te ierți mai mult pe tine însuți decât pe cei care ți-au greșit.

#mantră

@un-suflet-anonim

[mmmami]

te iert până nu te mai iubesc

-?-

[arhitectul]

iertarea e primul pas spre liniște... însă eu aleg neliniștea, căci nu pot să te mai iert.

cum să-ți iert ochii  în care m-am privit? cum să-ți iert buzele ce m-au învățat să vorbesc? cum să-ți iert părul ce-mi cădea peste față în fiecare noapte? cum să-ți iert fericirea pe care ți-o ofeream în zilele mele bune? cum să-ți iert mâinile care se jucau în părul meu? cum să-ți iert picioarele pe care le duceai peste picioarele mele în somn? cum să-ți iert îngrijorarea când dispăream? cum să-ți iert plânsul? cum să-ți iert glasul morocănos? cum să-ți iert zâmbetul contagios? cum să-ți iert energia, îndemnul, susținerea?  cum aș putea să iert atâtea lucruri?  

iertarea

@arhitectul

[mihai-florescu]

Vr sa zic k te am pus in calendar si cumva tot am uitat sa zic la malti ani in ziua corecta. Iarta ma vtm 😔 dar la multi ani intarziati sper k o fu bun tortu

MULTUMEEESC e super bun tortul, iti dau o felie prin posta chiar acum. Te iert ca ai uitat pt ca mi-ai dat un gif minunat♡ acel porumbel cu trandafir...superb

[zaphrodith]

“Dar când eram gata să te iert, Ai făcut în așa fel încât să te văd ca pe un simplu regret...

Vina mea că am iubit o inimă atât de falsă.”

[nebunulcusentimente]

“Mă-ntreb, în locul meu, tu te-ai ierta?”

- Nu Te Iert - Andrei Bănuță

@nebunulcusentimente

[luciana-anca-79]

Roagă-te să ai ochi să vezi ceea ce e mai bun în oameni;

Să ai o inimă care să știe să ierte, dar numai arunci când trebuie;

Să ai o minte care să uite clipele urâte;

Și un suflet care să creadă mereu în Dumnezeu.

♡♡♡Anca&la...

💐💕

Enjoy your time of the last hours of the weekend .

To be happy 🌺⚘

Ciao/Bye-bye 🤗👋

[toxicsoulsblog]

O luna.

Cine si ar fi imaginat ca se pot intampla atatea intr o singura luna? Nu, nici eu.

Am suferit, am cazut grav la pamant, am vazut intunericul din mine, am vazut cine eram cu adevarat si am mai vazut cine a fost langa mine in acel moment.

O perioada grea, un iad mai bine spus si in acelasi timp o perioada de vindecare.

“A trebuit sa se intample”, imi repet, “asta a fost momentul”.

Momentul in care eu trebuia sa devin “femeie” in adevaratul sens al cuvantului, momentul in care trebuia sa aflu cine sunt cu adevarat, cum sunt eu.

Suna prostesc faptul ca “am devenit femeie” dar chiar asa e, eram o copila. Traiam ca in liceu cu copilariile mele si visam la un viitor cu casa, familie si copii langa un om la fel de imatur ca mine. Gandeam si nu actionam sau actionam si nu gandeam, iar acum stai si te intreaba. Cum adica? Iti spun acum.

Aveam momente cand gandeam ca un om matur dar nu actionam ca unul si momente cand actionam ca un copil si nu gandeam deloc matur. Eram total pe dos si ma enerva faptul ca mi dadeam seama de actiunile mele dar nu faceam absolut nimic sa remediez asta.

Traiam in intuneric. Cum asa?

Eram egoista, vedeam raul in oameni, toti imi voiau raul, asa gandeam. Ma vedeam o victima in momentele cele mai nepotrivite, am fost victimizata constant de propria persoana. Prea multa neincredere de sine si prea mult contam sa ma ajute altul.

Cam asa definesc eu intunericul. Tu?

O singura persoana mi a fost alaturi si aia e chiar mama mea, omul pe care o sa l iubesc o viata intreaga chiar si dupa ea. Mi a vazut propriul iad si a intrat cu talpile desculț in el. Mi a dat cele mai grele palme ca sa mi revin, a tras de mine pana in ultimul moment si m a sustinut iar cand ma scapam de sub control imi tinea fraul, i am provocat rani adanci deoarece nu ma lasam asa usor…

Am multe regrete in viata dar singurul pe care nu o sa mi l iert e asta, faptul ca a trebuit ca ea sa ma vada asa.

Ti se pare penibil ce scriu? Ti se pare o poveste scrisa de o psihopata, ceva mitic?

Nu, chiar asta e realitatea, asta am trait, toate astea le am simtit. Fix acei termeni imi pot descrie povestea, poti tu mai bine? Scrie ti povestea, priveste inauntrul tau si incearca sa ti scrii povestea, vei descoperi multe, crede ma, odata ce ai inceput nu o sa te mai poti opri, e ca un drog, ca o tigara, odata aprinsa nu mai poti da inapoi, poti face pauze dar mereu te vei intoarce la ele.

Ah, uitasem, depinde si cat de puternic esti. Se pare ca eu nu sunt atat de puternica, tigara o mai aprind, de scris… mai scriu.

M am vindecat pe jumatate. De ce doar pe jumatate?

Am aflat cum sunt eu, m am cunoscut pe mine si am invatat foarte multe, acum stiu de ce sunt in stare si de ce nu. Sunt mai increzatoare, incerc desi gresesc dar ma ridic si o iau de la capat.

M am acceptat asa cum sunt, mi am acceptat greselile chiar si pe cele mai dureroase. Am privit pentru ultima data in urma si mi am promis ca nu o sa mai fie la fel, nu si de data asta, fata aia nu o sa mai existe.

M am videcat de mine cea cu “probleme”… dar nu m am vindecat de el, la naiba.

( Mi a scapat, scuze! :)) )

Am iubit si inca iubesc. Indiferent de actiunile mele eu chiar am iubit si aveam momente cand credeam ca el ma face o persoana mai buna. A fost prima persoana cu care am simtit acea conexiune, stiam ca noi trebuia sa ne intalnim, ceva m a impins sa i acord acea sansa si asta nu o s o regret. Nu pot si nu e momentul sa trec peste el, asta o sa mai dureze, o sa ma mai macine un timp.

Amintirile… ce mai mare durere e sa ai amintiri o gramada, cu carul mai bine spus, cu o anumita persoana. Cu greu scapi din inchisoarea asta. Ce denumire frumoasa, stiu :))).

O luna, mii de ganduri, cea mai grea durere si vindecata pe jumate

[un-suflet-anonim]

Am încercat să te iert, dar n-am reușit. Mi-am amintit încontinuu toate durerile pe care le-ai pus în mine, în timp ce-mi auzeam sufletul cum plângea de fiecare dată.

@un-suflet-anonim

[necrosyse]

In secret, sper ca fiecare cuvant ce-l scoti din inima sa ti se sparga si sa se auda doar ecoul vocii mele. In secret, nu vreau sa aud vreun scuze, pentru ca nu vreau sa te iert.

In secret am incetat sa te mai astept, doar pentru ca n-am avut alta optiune. In secret, sper ca regreti ca ai lasat sa ne frangem inimile, sper ca te mananca de vie si ca te regasesti des cu telefonul in mana, pregatita sa-mi scrii sau sa ma suni. In secret, sper sa o faci. Sa pot sa-ti spun cat de tare te urasc si sa-mi urlu durerea.

In secret, sper ca inca ma iubesti. Nu pentru ca te vreau inapoi, pentru ca doar asa poti sa platesti pentru tot. Sa ma iubesti pana la sfarsitul zilelor tale, in timp ce in patul tau e altcineva. Sa ma iubesti ca pe un vis frumos la care nu poti sa ajungi.

In secret, stiu ca nici blestemele, nici Raiu si nici Iadu, n-o sa te lase sa-mi uiti numele in timp ce te iubesti cu altul. In secret, te urasc, pentru ca nu pot sa te mai iubesc. In secret, nu-mi mai pare rau ca ai plecat si ai distrus tot in urma ta. Am gasit pe altcineva, cine, din fericire, nu o sa fie niciodata tu. In secret, doar ma mint. Ma mint sa fie mai usor

In secret, sper sa nu mai ajungi vreodata la usa mea, pentru ca ori te-as ucide cu mainile goale, ori te-as ajuta din nou. Si pentru mine, ambele variante dor adanc.

In secret, nu ai fost la fel de rea precum ea.

[rygacripto]

Interviu cu Dumnezeu - Octavian Paler

– Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.

– Dacă ai timp… i-am răspuns.

Dumnezeu a zâmbit.

Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?

– Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu mi-a răspuns:

– Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească….iar apoi tânjesc iar sâ fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea.

Faptul că se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul; că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit. Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.

Apoi am întrebat:

– Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?

– Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult. ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc dar pur şi simplu încă nu sţiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi că pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.

– Mulţumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?

Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:

– Doar faptul că sunt aici, întotdeauna.

[alexandrudan]

ÎMBRĂȚIȘAREA...

~Îmbrăţişarea ar trebui prescrisă de medici pentru că există o putere vindecătoare în îmbrăţişarea pe care încă nu o cunoaştem.

Îmbrățișarea vindecă ura. Îmbrățișările vindecă sentimentele,

Îmbrățișarea vindecă curajul și neînțelegerile,

Îmbrățișarea vindecă oboseala și tristețea

Când îmbrățișăm ancorarea eliberării, pierdem în momente lucrurile care ne-au făcut să ne pierdem calmul, îmbrățișarea ne dă liniște în suflet. Când îmbrățișăm încetăm să mai fim în defensivă și îi permitem celuilalt să vină la inima noastră, brațele se deschid și inimile se cuibăresc într-un mod unic.

~Nimic nu se compară cu o îmbrățișare. O îmbrățișare,,te iubesc,, o îmbrățișare ,,mă bucur că ești aici,, o îmbrățișare de ,,ajutor,, O îmbrățișare de la ,,ne vedem curând,, o îmbrățișare de la ,,iartă-mă,, și de la ,,te iert,, o îmbrățișare ,,cât mi-ai lipsit,, Când ne îmbrățișăm suntem mai mult de doi, suntem o familie, suntem accesibili, suntem vise posibile.

~Îmbrățișarea ar trebui, da, prescrisă de medici, pentru că întinerește sufletul și trupul. Și de aceea astăzi, vă las aici, îmbrățișarea mea...