#pictură universală

[bartholomaus]

Până după anii 2000 prea puțini români auziseră de bisericile-cetăți săsești din Transilvania. Bine, localnicii, sașii, istoricii, cineaștii... auziseră. Dar nu era un fenomen de masă. Mai ales înainte de 1989. Guvernul comunist a descurajat cât a putut promovarea sub orice formă a monumentelor ne-românești, în special cele maghiare și germane din Transilvania. Patrimoniul medieval săsesc, cele peste 150 de biserici fortificate erau cvasinecunoscute publicului larg, chiar și celui educat.

Desigur erau cunoscute cetatea de la Râșnov sau castelul Bran, care apăreau în reclamele ONTului sau în reviste gen România Pitorească, dar nu se sufla o vorbă despre originea constructorilor lor. Râșnovul era „cetate țărănească” construit de „țărani” fără etnie iar Branul era castelul făcut de „brașoveni”, iarăși un termen ambiguu.

După „redescoperirea” acestui fabulos patrimoniu moștenit de la sași și intrarea a 6 monumente în patrimoniul UNESCO, satele săsești au intrat în circuitul turistic. Din păcate fără sași, care plecaseră mai toți până în 1992-93.

Azi, Internetul s-a umplut de poze și situri care scriu cu mândrie despre bisericile fortificate.

De câțiva ani mi-a atras atenția o informație care apare pe zeci și zeci de situri, fiind răspândită cu regularitate și pe facebook. Este vorba despre povestea ușii sacristiei de la Biertan, cea cu o extraordinară broască și un sistem complex de tije de metal care, cu ajutorul unei manivele intră în tocurile de piatră ale porții. Și prezentarea admirativă a ingeniozității mecanismului ușii e invariabil însoțită de informația că în 1900, ușa a fost scoasă din balamale și dusă la Expoziția Universală de la Paris, unde franțujii uluiți au dat ușii medalia de aur. Ocazie cu care românul se umple de mândrie că uite ce chestie grozavă avem noi.

Interesant e că nimeni, dar nimeni nu a căutat mai multe informații despre „participarea” acestei uși, o minune a tehnicii medievale săsești la Expoziția Universală de la Paris, din 1900. Informația simplistă era suficient de spumoasă ca să ne emoționeze. Iar deseori în articolele sau notițele legate de acest eveniment din istoria ușii sacristiei de Biertan nu este menționat niciodată cuvântul „sas” sau „săsesc”. Pentru oamenii mai puțin educați, sugestia nespusă fiind că a fost vorba de un succes – cumva - al României sau al „românismului”.

Ceea ce nu se spune nicăieri e că ușa sacristiei de la Biertan a ajuns la Paris ca exponat al pavilionului Ungariei. Era prima participare a Ungariei ca țară separată de Austria, după ce în tot veacul 19, participase ca „secție” în interiorul pavilionul imperiului Austro-Ungar. La 1900, Ungaria și-a prezentat în expoziție cu mândrie arta decorativă și arhitectura art-nouveau la care excelau în epocă. În acest discurs au amenajat și câteva săli în care au prezentat fundalul vechi, medieval al acestor arte, sculptură, pictură, feronerie. Ușa de la Biertan era o capodoperă atât a mobilierului cât și al artei lăcătușeriei din regatul medieval al Ungariei. Ușa are pe exterior decorații complexe de marchetărie (arta intarsiilor de lemn de diverse culori forme), iar pe interior, o capodoperă de inginerie mecanică a meșteșugarilor sași de la Sighișoara.

Nu am găsit nici o fotografie de epocă cu ușa de la Biertan expusă la Paris. Am găsit imagini cu detaliile de feronerie ale ușii într-o carte maghiară despre istoria artelor decorative în Ungaria. Unde este pomenită călătoria ușii la Paris. Alături de această ușă au călătorit la Paris numeroase artefacte vechi de mare valoare adunate din muzee, palate și biserici.

Iată un citat dintr-o lucrare din epocă, care descrie expoziția despre arta veche expusă de Ungaria în expoziție( scuzați traducerea automata, adică grosolana pe alocuri):

” Exponatele includ arme de apărare și atac, steaguri de război și alte obiecte ce evocă viața militară sau diverse aspecte ale acesteia. Printre piesele notabile se numără: spada episcopului Kálmán (fiul nelegitim al lui Róbert Károly/Carol-Robert), spada lui Matia Hunyadi, sabia lui Skanderbeg și a căpitanului Thúry György, sabia și coiful eroului de la Szigetvár, Zrínyi Miklós, o mască de antrenament a unui husar din secolul al XVI-lea, un taragot kuruț din secolul al XVII-lea, cheile fortăreței Timișoara, predate lui Pálffy János, și sabia ceremonială a împăratului Iosif al II-lea, purtată de acesta la vârsta de 10 ani. (...)

În capela de jos se află un alt exponat remarcabil: altarul cu aripi (poliptic) de la Căpâlna, o adevărată capodoperă, alături de impresionanta cristelniță din bronz, turnată în 1481 de meșterul János de Nova Villa. Ușa sacristiei bisericii evanghelice din Biertan, datând din 1515, cu un mecanism ingenios de închidere și 21 de zăvoare, reprezintă un rar exemplu de măiestrie în lăcătușerie. Aici este expus și marele suport de cărți de la Bobâlna, mai multe steaguri bisericești din secolele XVII-XVIII, iar, pentru a menționa doar câteva exemple suplimentare, predela bisericii parohiale din Löcse (Levoča, astăzi în Slovacia), datând din secolul al XV-lea, care ilustrează închinarea celor trei Magi"

Legat de „medalia de aur”. Nu a fost ceva ieșit din comun. Medaliile s-au dat cu generozitate de organizatori, atât artefactelor cât și artiștilor. Iată ce a câștigat Ungaria în 1900

” Expozanții maghiari au câștigat în total 145 de Grand Prix, 240 de medalii de aur și 360 de argint, 366 de bronz și 250 de diplome, plasând Ungaria pe locul cinci la competiţia pe ţări. Presa maghiară a recunoscut cu bucurie succesele de la Paris, așa cum a notat unul dintre autorii ziarului nostru: „națiunea a putut trece pragul noului secol într-un potop de recunoașteri”, sperând cu încredere că „Europa va accepta Ungaria printre cei recunoscuți”.

În plus umblă pe net (vezi atașamentul) și informații false. Nici vorbă să fie vorba de ”cea mai complicată încuietoare din lume”. Zici că că situri precum „România misterioasă” promovează asemnea prostii? Nici vorbă, informația circulă și pe situri cu pretenții. Ca să știți, am văzut mecanisme și încuietori mai complexe decât cea de la Biertan. Din aceeași epocă.

Din aceeași categorie de informații false promovate cu mândrie, gen „Sighișoara singura cetate locuită din lume”.

Cam asta e povestea cu ușa de Biertan și medalia de aur primită ca recunoaștere peste veacuri de meșterii sași. În imagini, pavilionul Ungariei de la paris 1900. Ușa de la Biertan a fost expusă în ”Sala cavalerilor”, prima poză, inspirată de cea de la Castelul de la Hunedoara.

Vreți să vedeți mai mult, intrați aici și veți avea și o descriere a fiecărui pavilion. https://en.worldfairs.info/expolistepavillons.php?expo_id=8

[the-bcritic-stuff]

400 de secole de pictură în 400 de secunde

400 de secole de pictură în 400 de secunde

Istoria artei din paleolitic până în mileniul 3 despre autor

Nu am dorit o colecție de capodopere (deși, involuntar, cuprinde multe), nici o selecție a celor mai reprezentativi artiști (am lăsat pe dinafară pe câțiva dintre preferații mei, începând cu Dürer și Cézanne). Am încercat să conturez această foarte scurtă istorie a picturii prin lucrări reprezentative pentru…

[mesagerulneamt]

Profesorul Constantin Adamovici, din Roman, expune pe simezele galeriilor RomArt tablouri executate de el în diferite momente al vieții. Absolvent al Facultății de Filologie (secția Rusă-Română) a Universității  “Alexandru Ioan Cuza” din Iași,  a predat (între 1976 și 2010) Limba și Literatura Română, Limba Rusă, Literatură Universală la Colegiul Tehnic “Danubiana”, Colegiul Național “Roman-Vodă” și Liceul Teologic “Episcop Melchisedec”. În paralel a cochetat cu pictura, cu dramaturgia și cu  filmul. A organizat zeci de expoziții personale în Roman, la Buzău, Ploiești, Iași, Piatra-Neamț, Vaslui. Este fondatorul Cenaclului “Pro arte” (în anul 1992) și membru al Societății Culturale Clepsidra. Este autorul a două filme documentare: “In memoriam”, dedicat Episcopului  Ioachim Vasluianul și “Episcopia Romanului – 600 de ani de istorie”,  film realizat în colaborare cu Trinitas Iași, în anul 2008, la împlinirea a 600 de ani de la atestarea documentară a Episcopiei Romanului.  A scris și a regizat piese de teatru religios. A publicat studii, articole și cronici plastice în reviste de specialitate, iar în anul 2006 a publicat volumul “Preajma monastirilor”. În prezent, lucrează la un film documentar despre ilustrul Episcop Melchisedec Ștefănescu.

Expoziția a fost vernisată, în prezența unui numeros public, de artiștii plastici Florin Zaharescu și Iosif Haidu. “Pictura domnului profesor Adamovici este inconfundabilă. Pe cât de diversă este ca subiect, pe atât de omogenă și unitară este din punct de vedere al abordării cromatice”, a spus Iosif Haidu. “Dacă despre pictura domnului Adamovici s-ar scrie o carte (și ar trebui să se scrie) eu aș scrie  un singur capitol: «Modul de abordare a galbenului și ocrului în opera lui Constantin Adamovici»”, a mai adăugat artistul plastic.

This slideshow requires JavaScript.

Autorul a cuvântat în finalul prezentărilor și a ținut să remarce: “Aici, în Roman, Nechita și Dobre, zugravii care au făcut biserica vestită Sfânta Vineri, au lăsat urmași. Un timp a mers, dar s-a mai rupt pictura în Roman, în sensul că s-a lucrat mai separat și mai… separativ. Dar oricum, cei care au mai lucrat împreună au trecut pe la «Pro arte», fiindcă  «Pro arte» a fost o școală”.

Expoziția rămâne deschisă și în luna mai. (D.A.)

GALERIE FOTO Expoziție de pictură la Roman Profesorul Constantin Adamovici, din Roman, expune pe simezele galeriilor RomArt tablouri executate de el în diferite momente al vieții.

[jurnalbucuresti-blog]

New Post has been published on JurnalulBucurestiului.Ro

New Post has been published on http://bit.ly/2hXMCtr

cunoastelumea.ro - Vești de ultimă oră, de la Ministerul Culturii :

dosarul „Roșia Montană” a fost depus la UNESCO. Care sunt consecințele?

 by Tomi Tohaneanu

Actualmente, în România există șase poziții culturale și o poziție naturală în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Acestea sunt ocupate de către:  Cetățile dacice din Munții Orăștiei, Delta Dunării, bisericile cu pictură exterioară din Moldova, Mănăstirea Horezu, bisericile de lemn din Maramureș, satele cu biserici fortificate din Transilvania și centrul istoric al Sighișoarei.

Printr-un comunicat de presă emis , Ministerul Culturii ne informează că dosarul “Peisajul Cultural Minier Roșia Montană” a fost transmis în data de 04.01.2017 la UNESCO. În respectivul comunicat de presă se precizează că depunerea dosarului Roșia Montană la UNESCO reprezintă finalizarea unui proces ce a debutat încă din 2011, moment la care Ministerului Culturii i s-a recomandat, de către Comisia Națională a Monumentelor Istorice, inițierea acestui proces.

Roșia Montană constituie, potrivit comunicatului Ministerului Culturii, „un monument istoric de importanță națională (recunoscut ca atare de statul român) și universală, aflat totodată pe lista celor mai periclitate șapte situri din Europa și a celor mai periclitate din lume”.

Potrivit aceluiași comunicat, „valoarea excepțională a Roşiei Montane este recunoscută și afirmată de un număr fără precedent de grupuri, instituții și organizații ale specialiștilor din țară și din străinătate în domeniul cercetării și protejării patrimoniului, dintre care este suficient să amintim organismul consultativ al UNESCO pentru evaluarea obiectivelor culturale propuse pentru înscriere în Lista Patrimoniului Mondial.”

În continuare, se arată că „odată identificată valoarea excepțională a unui obiectiv, articolul 4 din Convenția Patrimoniului Mondial impune obligația declanșării procedurilor pentru ocrotirea obiectivului respectiv, iar includerea sa în Lista Patrimoniului Mondial este primul pas în acest sens.” Comitetul Patrimoniului Mondial va evalua Dosarul „Roșia Montană” și tot el va lua hotărârea finală privind introducerea Roșiei Montane în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

După examinarea atentă a dosarului, va urma o vizită la fața locului. În vara anului viitor, chestiunea va fi dezbătută în Comitetul Patrimoniului Mondial și, în sfârșit, se va hotărî dacă se cuvine ca Roșia Montană să fie înscrisă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, beneficiind astfel de un nivel de protecție superior.

Autor: Tomi Tohaneanu

Sursă: Ministerul Culturii