#scurtă istorie

[various-stormsnsaints]

#4

[reason-manac-biz-blog]

Vibrația Conducătorului Suveran

Ca să nu-ți faci bunicii sau străbunicii să se răsucească în mormânt, ar fi bine să avem proprietatea cuvintelor, adică să știm ce înseamnă.

Începem cu legionarul pro-rus care îl simpatizează pe Antonescu, etichetă pusă lui Călin Georgescu. Mai lipsește eticheta de monarhist, ca să fie varză completă.

Legionarii aveau la bază ortodoxia și naționalismul românesc. Sunt valori pe care le găsești și astăzi liniștit la 70% din populația României. Tocmai de aceea, orice val populist sau naționalist le va încorpora.

Discursul lui Georgescu nu este unul foarte încadrat în ortodoxie. Este mistic, religios, dar la un nivel mai abstract: vibrații, interpretări proprii, mai aproape de credințele moderne.

Foarte pe scurt, ca să nu ni se facă rău de la atâta istorie, dușmanii de moarte ai legionarilor erau comuniștii, mai exact rușii comuniști. Legionarii au fost și antisemiți, într-o perioadă în care antisemitismul era modă, cum acum este să fii anti-LGBT sau muncitor în străinătate anti-globalist. Legionarii din România au fost prieteni cu nemții și italienii fasciști. Spre deosebire de restul fasciștilor, legionarii români aveau religia ca fundament. Însă, ce le lipsea lor în materie de fascism, avea Mareșalul Antonescu. 

Așadar, nu poți fi legionar și pro-rus în același timp. Din ce spune Georgescu, sunt convins că e pro-rus. Naționalismul rusesc actual are o latură religioasă, pentru că prinde la populație. Comunismul rusesc de pe vremea legionarilor era însă anti-religie și internaționalist.

Antonescu a fost conducătorul armatei, al guvernului, al țării în mod practic, în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Ideologia lui a fost fascistă și naționalistă, însă nu axată pe religie, spre deosebire de mișcarea legionară. Antonescu a ajuns dictatorul României după ce regele Carol al II-lea își dăduse sieși puteri dictatoriale. 

Antonescu a colaborat cu legionarii o perioadă scurtă, după care el a fost cel care a distrus Garda de Fier, o gardă împotriva expansiunii comunismului. Garda era latura armată/politică a mișcării legionare, înființată în 1930 de Corneliu Zelea Codreanu (fun fact: născut Corneliu Zelinski, zis Căpitanul).

Deci, nu poți să fii legionar și admirator al lui Antonescu, pentru că Antonescu i-a distrus pe legionari înaintea comuniștilor. Și nu legionarii, ci armata română condusă de Antonescu a fost cea care a omorât evreii – antisemitism practic, care nu prea se predă la istorie.

Desigur, mișcarea legionară a rezistat în comunism, și unii rezistă și azi. Mulți legionari au fost mai întâi închiși de Antonescu, apoi de comuniștii ruși, alături de alți deținuți politic. 

Ce au în comun aceste personaje antagonice: legionarii și Antonescu? Toți se vor Mesia, salvator divin al poporului român, izbăvit prin fascism.

Deși motivațiile sau scopurile lor pot părea lăudabile, acțiunile și rezultatele sunt lecții pe care ar trebui să le învățăm când alegem salvatori.

Un alt personaj colectiv este democrația din România. Partidele politice și procesul democratic au fost prezente în acea perioadă și eliminate de diversele forme de dictatură. Azi le avem și ni se par toate inutile. Și atunci era la fel.

Povestea se termină prost pentru toată lumea: Zelea Codreanu este omorât la ordinul lui Carol al II-lea în '38, legionarii asasinează patru prim-miniștri în perioada '33-'40, plus pe Nicolae Iorga (aka „1 leu”). România pierde Basarabia și Bucovina spre URSS (acum parte din Ucraina și Republica Moldova) și Cadrilaterul (sudul Dobrogei, care era al bulgarilor oricum). România pierde aproape un milion de oameni în război. Antonescu este executat de comuniștii ruși în '46, iar până în 48 dispar și partidele. Oricum nu era nevoie de partide, aveam unii care știau ei mult mai bine ce nevoi au românii. 

Așadar: rușii comuniști câștigă, instaurează comunismul, iau teritorii, aduc „pace” și foamete, colectivizează. Tovarășul Ceaușescu devine președinte în perioada '67-'89 și înlocuiește rușii comuniști cu românii comuniști. Filiera rusească rămâne în picioare și îl elimină în '89, când nu acceptă să plece liniștit, ca ceilalți tovarăși dictatori din sfera de influență a Rusiei. Tovarășul Ion Iliescu, susținut și pregătit de filiera sovietică, devine președinte într-o democrație care și azi are puternice accente comuniste.

Sărim niște istorie pe care am trait-o mai toți, și ajungem azi, când candidatul-surpriză Georgescu îl elogiază pe Vladimir Putin și luptă pentru pace. Ah, era să uit. Comuniștii au fost mereu promotorii păcii și prosperității teoretice. Discursul lor suav este atât de divorțat de realitate și azi, încât e suficient să vezi țări ca Venezuela, Cuba, Coreea de Nord, și îți vei da seama unde duce vorba lor dulce – repede la cimitir.

Călin Georgescu susține teoria diplomației, conform căreia negociem cu Rusia. Nici nu îmi dau seama cum poate cineva să spună că România negociază cu Rusia fără să izbucnească în râs sau să intre în depresie. Avem sute de ani de istorie în care s-a văzut clar că Rusia nu negociază cu nimeni, decât atunci când este înfrântă în urma unei agresiuni pe care o pornește. Vezi ce frumos negociază de 3 ani cu ucrainienii pentru că au făcut imprundența de a nu se preda necondiționat. Înțelepciunea rusească înseamnă plantarea de trădători, destabilizarea și controlul, urmate de prăduire constantă sau invazie și furt total. 

Evident, toată lumea civilizată vrea pace. Dar, cu un agresor pacea nu vine decât din putere. Puterea vine din alianțe, nu din vorbe. NATO, UE, SUA sunt aliați esențiali, care ne asigură că șansele să fim iarăși pradă rușilor sunt infime.

Ce au în comun legionarii, fasciștii, comuniștii? Colectivismul. Țara trebuie condusă după reguli impuse de ei. Ne spun că regulile lor aduc pace și bunăstare, însă rezultatele s-au văzut mereu: dictatură, sărăcie și moarte în chinuri groaznice. 

Comunismul rusesc reprezintă forma cea mai urâtă și de succes a totalitarismului din secolul trecut, reușind să supraviețuiască, să se transforme de-a lungul timpului și să exporte ideologia marxistă la nivel global. E forma de soft-power a Rusiei, prin care reușește să destabilizeze global, militar și economic fiind mereu slabi.

Azi ni se pare că e oribil că există comunități sau manifestări care nu ne plac. E rău cu proști la conducere! Serviciile de stat nu sunt suficiente de bune sau multe. Nu ni se dă suficient. Câtă vreme avem un grad mare de libertate individuală și siguranță, toate neajunsurile curente sunt suportabile. E mereu loc de mai bine, dacă nu cădem în groapa colectivismului totalitar. 

Părerile lui Georgescu sunt generice, sună bine și nu par deloc periculoase. Unele sunt fix ca ale noastre, chiar dacă nu sunt acceptate social sau lăudate la televizor.

Pericolul nu este în ceea ce spune Călin Georgescu. El vorbește într-o limbă de lemn, care sună inteligent. Aduce a limba română-DanPuricată, dar varianta politică. Discursul său este ceea ce oamenii fără prea multă educație cred că spun oamenii deștepți. Oamenii cu adevărat deștepți știu că, dacă ce spui tu doar sună deștept, fie ești prost sub acoperire, fie ești mincinos.

Pericolul este în apăsarea butoanelor la care dl. Georgescu va avea acces, odată ce cuvintele lui vor convinge suficienți oameni că el trebuie să ne conducă. Faptul că este putinist pro-rus este suficient pentru a-l face imediat indezirabil. Discursul lui așa-zis suveranist ia din toate mișcările populiste. Este vărzism ideologic. Coerența nu contează, pentru că alegerile sunt concurs de popularitate, nu lucrare științifică. Omul zice orice, doar să câștige suficiente voturi!

Toată presa, obișnuită cu propaganda pentru cine plătește mai bine, a început să facă propagandă anti-Georgescu. Problema este că așa zișii jurnaliști nu au credibilitate, pentru că sunt cunoscuți ca mincinoși de profesie. Și pentru că propaganda negativă atrage atenția, de fapt Georgescu are parte de publicitate, ceea ce îi atrage popularitate și confirmare. Mulți cred că dacă presa este împotrivă la unison, înseamnă că "acuzatul" are dreptate. Etichetele sunt puse aiurea, poveștile încropite rapid, pentru ca așa se face propaganda la noi, mult, repede și prost.

Totuși, ajungerea sa în turul 2 trebuie să fie un moment de alarmă. Nu este o poveste anti sistem. Nu este despre alegerea Milei în Argentina sau Trump în SUA. Povestea este Petrică și Lupul: nu reacționăm pentru că ne-am obișnuit cu minciuna, în timp ce Rusia încearcă să controleze încă o țară din fosta ei zonă de influență. 

Georgescu nu este anti-sistem, este sistem pur, filiera rusească. Este cumva un nimeni, expert-mason-profesor-scriitor mereu prezent. Are peste 60 de ani și nu a realizat nimic semnificativ: ba funcționar la stat, ba plimbat prin ONG-uri. 

Cum se spune în engleză (că nu am avut șansa să învăț rusa la școală): If it looks like a duck, swims like a duck, and quacks like a duck, then it probably is a duck.

Domnul Georgescu este a quack, un șarlatan care măcăne pretențios. Până azi, a reușit să păcălească 2 milioane de români.  Însă, este ușor să vedem cine îi întoarce cheița, dacă ne uităm la cine îl elogiază și pe cine admiră -  mama Rusie.

Orice etichetă îi puneți, dacă nu votați împotriva lui, votați cu el. Și nu uitați că regula democrației este că alegi nu numai pentru tine, ci și pentru ceilalți. Închei cu un documentar despre legionari. Nu, nu cei din filmele cu Van Damme, ci probabil niște rude nu foarte îndepărtate de ale tale.

[inprimalinie]

Scurtă istorie a căciulii rusești

Căciulile mari de blană, adesea numite de străini „căciulă rusească”, sunt unul dintre simbolurile iernii rusești. Georgiana Arsene Prima mențiune a acestora se găsește în analele secolelor IX-XI: căciulile de blană erau purtate atunci pentru a se proteja de frig și a supraviețui, fiind confecționate simplu și din materiale disponibile – vulpe, lup sau urs. Prin secolul al XV-lea căciula de…

[cydrone-studios]

LECȚIA DE ISTORIE: Cum a refuzat regele Ferdinand cererea ungurilor de a se uni cu România

Mihail Sturdza a deținut, în prima parte a secolului trecut, poziții înalte în diplomație la Budapesta, Washington, Riga, Copenhaga, Viena și a fost pentru o scurtă perioadă de timp între septembrie 1940 și ianuarie 1941 ministru de Externe. Simpatizant al mișcării legionare, Sturdza – descendent din familia de domnitori ai Sturdzeștilor – a plecat în exil după 1945 unde a publicat cărți despre…

[publicitateonline]

5 cărți excelente – o provocare de citit pentru toamna aceasta

Toamna este anotimpul perfect pentru a te relaxa cu o carte bună, în timp ce te bucuri de serile răcoroase și de atmosfera caldă a casei. Dacă ești în căutarea unor lecturi care să te provoace și să te inspire, am pregătit o listă de cinci cărți excelente care merită citite în această toamnă.

Aceste volume sunt pline de emoție, aventură și reflecții profunde, fiind alegerea perfectă pentru cei care vor să descopere noi perspective și să se bucure de o experiență literară memorabilă.

„Muntele Vrăjit” de Thomas Mann

Un clasic al literaturii mondiale, „Muntele Vrăjit” este o carte care provoacă cititorul la o introspecție profundă. Romanul urmărește povestea tânărului Hans Castorp, care ajunge într-un sanatoriu din Alpii Elvețieni și rămâne mult mai mult decât a anticipat.

Cartea explorează teme precum timpul, sănătatea, moartea și sensul vieții, oferind o analiză psihologică profundă a personajelor. Este o lectură ideală pentru toamnă, când zilele devin mai scurte și mai contemplative.

„Sapiens: Scurtă Istorie a Omenirii” de Yuval Noah Harari

Pentru cei care preferă non-ficțiunea, „Sapiens” este o carte care îți va schimba perspectiva asupra istoriei umanității. Harari analizează evoluția speciei umane, de la Homo sapiens până la revoluția digitală, punând întrebări esențiale despre ce ne face cu adevărat umani. Cartea este provocatoare, informativă și plină de momente de „Aha!”, fiind o lectură care te va ține captiv de la prima până la ultima pagină.

„Kafka pe malul mării” de Haruki Murakami

Dacă îți plac cărțile care îmbină realitatea cu elemente de magie și vis, „Kafka pe malul mării” este o alegere perfectă.

Haruki Murakami te poartă într-o lume plină de simbolism și mister, urmărind povestea tânărului Kafka Tamura, care fuge de acasă și se confruntă cu o serie de evenimente neobișnuite. Cartea explorează teme precum destinul, singurătatea și auto-descoperirea, fiind o lectură captivantă și profundă pentru serile de toamnă.

„Un veac de singurătate” de Gabriel García Márquez

Considerat unul dintre cele mai mari romane ale literaturii sud-americane, „Un veac de singurătate” este o operă magistrală a realismului magic.

Povestea familiei Buendía din Macondo este plină de emoție, istorie și mitologie, capturând esența condiției umane într-un mod unic. García Márquez reușește să creeze o lume vibrantă și complexă, perfectă pentru a te pierde în paginile sale în această toamnă.

„Omul în căutarea sensului vieții” de Viktor Frankl

Pentru o lectură profundă și inspiratoare, „Omul în căutarea sensului vieții” este o carte care nu trebuie ratată. Viktor Frankl, un supraviețuitor al lagărelor de concentrare naziste, împărtășește experiențele sale și modul în care a reușit să găsească sensul vieții chiar și în cele mai întunecate momente.

Cumparari de carti in Bucuresti | Achizitii-Carti.ro

Aveti in biblioteca una dintre aceste 5 carti celebre? Daca doriti sa le vindeti, acum aveti ocazia pentru ca facem cumparari de carti in Bucuresti. Cumparam carti, indiferent de subiect, autor sau editura, asadar accesati Achizitii-Carti.ro si anuntati-va intentia de a vinde. Tot ce va urma va fi foarte simplu!

Toamna aceasta, provocarea este să îți dedici timp pentru lecturi care nu doar că te vor captiva, dar îți vor oferi și o perspectivă nouă asupra vieții. Fiecare dintre aceste cinci cărți oferă o experiență literară unică, fiind alegerea perfectă pentru serile răcoroase de toamnă.

[leontiucmarius]

Lady Jane Grey, regina de nouă zile

Lady Jane Grey a fost o nobilă britanică, mai cunoscută în istorie pentru faptul că a devenit regină a Angliei pentru o foarte scurtă perioadă de timp, din 10 până în 19 iulie 1553 (adică […] Articolul Lady Jane Grey, regina de nouă zile apare prima dată în Descopera. Această știre a fost preluată de pe portalul amintit Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o…

[marius-2364]

SCURTĂ ISTORIE A ROMÂNILOR!

[nicolae]

Epistemologia serviciilor de informaţii

Despre analogia existentă între aspectele epistemologice şi metodologice ale activităţii serviciilor de informaţii şi unele discipline ştiinţifice, pledând pentru o abordare mai ştiinţifică a procesului de culegere şi analiză de informaţii din cadrul ciclului de informaţii. Afirm că în prezent aspectele teoretice, ontologice şi epistemologice, în activitatea multor servicii de informaţii, sunt subestimate, determinând înţelegere incompletă a fenomenelor actuale şi creând confuzie în colaborarea inter-instituţională. După o scurtă Introducere, care include o istorie a evoluţiei conceptului de serviciu de informaţii după al doilea război mondial, în Activitatea de informaţii definesc obiectivele şi organizarea serviciilor de informaţii, modelul de bază al acestor organizaţii (ciclul informaţional), şi aspectele relevante ale culegerii de informaţii şi analizei de informaţii. În secţiunea Ontologia evidenţiez aspectele ontologice şi entităţile care ameninţă şi sunt ameninţate. Secţiunea Epistemologie include aspecte specifice activităţii de informaţii, cu analiza principalului model (Singer) folosit în mod tradiţional, şi expun o posibilă abordare epistemologică prin prisma conceptului de cunoaştere tacită dezvoltat de omul de ştiinţă Michael Polanyi. În secţiunea Metodologii prezint diverse teorii metodologice cu accent pe tehnicile analitice structurale, şi câteva analogii, cu ştiinţa, arheologia, afacerile şi medicina. Lucrarea se încheie cu Concluziile privind posibilitatea unei abordări mai ştiinţifice a metodelor de culegere şi analiză a informaţiilor din cadrul serviciilor de informaţii. Read the full article

[paginadepsihologie]

Al doilea volum al adaptării grafice minunat ilustrate a bestsellerului lui Yuval Noah Harari devenit o carte-fenomen la nivel mondial. Această serie grafică este o repovestire radicală, spirituală și plină de culoare a istoriei omenirii, adaptată după „Sapiens. Scurtă istorie a omenirii“.

[barsand]

Transhumanţa mocanilor bârsani în Dobrogea

Istorie Prezența unui frumos portret de săcelean, pictat în jurul anului 1840, expus în Muzeul de Artă din Brașov, prilejuiește privitorului o scurtă întoarcere în trecutul ves­tiților oieri din Săcele. Astăzi este un mic orașel, dar în trecut Săcele era o mare comună (atestată docu­mentar în 1366), care avea în com­po­nență satele: Baciu, Turcheș, Cernatu, Satulung, Purcăreni, Tărlungeni și…

[various-stormsnsaints]

#9

[turistprinro]

1 iunie - O scurtă istorie a Zilei Copilului

[bartholomaus]

Scurtă lecție de istorie.

Am observat că pe internet cca 98% din comentatorii temelor de istorie legate de Transilvaniei confundă grav structurile politice din care a făcut parte Transilvania. Oricum, Transilvania e un termen-umbrelă pentru teritoriile câștigate la vest de Regatul României în 1920. În realitate fiind vorba de 3 entități teritoriale cu identitate specifică: Banatul, Partium (Crișana+Maramureșul) și Transilvania propriu zisă.

Nu îi acuz pe neștiutori deoarece în nici un manual de istorie aceste lucruri nu sunt spuse clar, ci scăldate. În plus se adaugă multe falsuri și clișee lăsate tulburi încă din epoca ceaușistă, ba chiar mai demult/

-FAZA 1. Cucerirea treptată a Transilvaniei

De-a lungul a aproape 300 de ani maghiarii stabiliți în Pannonia au cucerit ceea ce numim Transilvania, înaintând către est, încet-încet până pe linia Carpaților. De paza hotarelor s-au ocupat neamurile de secui războinici a căror așezări s-au mutat spre est o data cu mișcările frontierelor. Ulterior, de paza hotarelor se ocupă și românii (Maramureș, Făgăraș, Hațeg) și coloniștii vestici (sașii) chemați de regii maghiari în primul rând să ridice economic provincia. Încă de la început acesta era un teritoriu multietnic, pe lângă români, maghiari și sași (flamanzi, luxemburghezi, francezi, germani) mai trăiau și cumani, pecenegi, diverși slavi, bulgari etc.

-FAZA 2 Voievodatul Transilvaniei, provincie a Regatului Ungariei

Transilvania a a ajuns să facă parte din Regatul Maghiar organizat ca „voievodat” (termen preluat din slavă, o moștenire rămasă din epoca când o mare parte din Transilvania făcuse parte din Primul Țarat Bulgar), condusă de un guvernator (voievod). În perioada medievală voievodul erau un înalt dregător regal, baron al regatului, care era numit în funcție de către rege. Funcția a evoluat cel mai probabil din funcția de comite de Alba Iulia. Voievodul era ajutat în administrarea civilă și militară a provinciei de către vicevoievod/zi ales din rândurile nobilimii transilvănene. În istoriografia românească mai veche se sugera prin omisiunea unor informații (sau prin hărți) că Voievodatul Transilvaniei era o entitate separată/independentă de Regatul Ungariei, ceea ce nu este adevărat. Relativa autonomie a provinciei se datora sistemului decentralizat al entităților politice medievale. Datorită lipsei unor structuri și instituții statale centralizate și infrastructură specifică epocii moderne, era foarte dificil administrarea unor teritorii atât de diverse ca cele stăpânite de Regatul Maghiar. Toate statele medievale europene erau confruntate cu probleme similare, iar caracterul descentralizat al feudalismului oferea o soluție viabilă.

-FAZA 3 – Transilvania, Principat Autonom sub vasalitate otomană

În 1526 Regatul Ungariei este înfrânt de o armata otomană condusă de Soliman Magnificul (Bătălia de la Mohacs). În deceniile următoare Ungaria centrală (o treime din teritoriul regatului) este anexată de turci și devine ”Pașalâcul de la Buda”. Apoape 30 de ani după Mohacs este cucerită de turci și Timișoara, cu Banat cu tot, devenind ”Pașalâcul de Timișoara”. În părțile Ungariei rămase necucerite de turci începe un război civil între susținătorii lui Ferdinand de Habsburg și fostul voievod ardelean, Ioan Zapolya, aceasta din urmă fiind sprijinit de turci. Amândoi au fost aleși și încoronați în mod legitim ca și regi ai Ungariei. Imperiul Habsburgic, care încă era într-o fază primordială la acest moment, era o formațiune laxă coagulată în jurul posesiunilor ereditare ale Casei de Austria/de Habsburg la care se adăugaseră prin alianțe matrimoniale sau cuceriri teritorii din Croația, Boemia, Italia, Serbia, Germania. Habsburgii mai aveau o aripă spaniolă (Carol Quintul) ceea ce o făcera cea mai puternică familie domnitoare din Europa și cei mai aprigi inamici ai înaintării otomane în lumea creștină. Între 1541-1571 se formează din Regatul Ungariei de Est (teritoriile stăpânite de familia Zapolya, printre care și voievodatul medieval al Transilvaniei) un PRINCIPAT AUTONOM, dar vasal turcilor. Acest principat stăpânea teritorii considerabil mai largi decât voievodatul medieval. În timp ce Moldova sau Valahia ajunseseră să fie controlate politic în totalitate de către turci, Transilvania avea o grămadă de libertăți politice și economice.

Timp de cca 160 de ani, Transilvania a fost un stat în sine. Celelalte resturi ale Regatului Ungariei se aflau ori sub turci, ori făceu parte din Regatul Maghiar controlat de către dinastia de Habsburg. Transilvania a purtat lupte cu Imperiul Habsburgic în mai multe rânduri pentru controlul unor teritorii de graniță: precum Maramureșul (cu cetatea SatuMare) sau Ungaria de Sus, astăzi Slovacia. Timișoara n-a mai putut fi recuperată. În această epocă Reforma religioasă se răspândeste în Transilvania și devine dominantă sub diverse forme: luterană, calvină, unitariană. Episcopiile catolice au fost desființate iar manastirile catolice închise. Transilvania devine un teritoriu pe lângă multi-etnic și multi-religios. Este poate statul cel mai tolerant religios în Europa. Transilvania a fost condusă de principi maghiari, majoritatea buni oameni politici, precum: Ștefan Bathory (ajuns și rege al Poloniei), Gabriel Bethlen, Ghe. Rakoczy I, Akațiu Barcsay, Ghe. Rakoczy II, Mihai Apafi I (numele românizate). Au existat și principi odioși precum Gabriel Bathory. Politica țării o făcea principele, ce avea reședința la Alba Iulia, împreună cu Dieta (Parlamentul) formată din nobilime, sași și secui. De-a lungul timpului Imperiul Habsburgic a încercat de mai multe ori să scoată Transilvania de sub orbita otomană și să o aducă în orbita proprie. Așa cum a încercat în timpul guvernatorului Castaldo (1551-1556) sau a lui Mihai Viteazul, principe al Transilvaniei (de fapt locțiitor al lui Rudolf al II-lea) timp de câteva luni în 1600. Pentru maghiari, Transilvania este entitatea statală care a asigurat continuitatea culturii și civilizației ungurești după dispariția regatului medieval, de-a lungul Renașterii și Epocii Moderne.

-FAZA 4 Transilvania, provincie a Imperiului Habsburgic

După ce otomanii au încercat să cucerească Viena (1683), Imperiul Habsburgic a inițiat un război de lungă durată ce și-a propus alungarea turcilor din Europa. În ultimul deceniu al sec 17 (1690-1699) armatele habsburgice au cucerit de la otomani Ungaria centrală și au anexat-o imperiului (de fapt au reunit-o cu Regatul Maghiar de sub Habsburgi). La fel s-a întâmplat și cu Transilvania care a fost în primă fază ocupată militar. În viziunea Vienei, Transilvania era un stat aservit otomanilor, deci inamic. Adevărul să fie spus, nici stările protestante ardelene nu doreau să-și piardă libertățile dobândite și se temeau de mișcarea Contrareformei îmbrățișată de către Habsburgii catolici.

În următorul deceniu s-au construit premizele anexării Transilvaniei la Imp. Habsburgic. Instituția principatului a fost desființată. Ultimul principe a fost Mihai Apafi II. Transilvănenii s-au opus anexării de către austrieci și pierderii independenței în urma unei lungi revolte (Războiul curuților a lui Francisc Rakoczi II) la care au participat și mulți români. În 1711 Transilvania a intrat în componența Imperiului Habsburgic sub numele de Marele Principat al Transilvaniei. Din acea perioadă a rămas steagul transivănean albastru-roșu-galben. Mai rămânea Banatul de recucerit de la turci. În 1716 o campanie militară austriacă îndelung pregătită recucerește Timișoara de la otomani. Banatul devine teritoriu imperial care va fi colonizat cu șvabi (de la Schwaben ). În aceeași epocă, profitând de un context favorabil, austriecii anexează și Oltenia. Ocupație care va dura până în 1739 (cca 20 ani). Transilvania austriacă a fost condusă de un guvernator (orecum de ex a fost sasul Samuel v. Brukenthal).

În 1848 revoluționarii maghiari visau la o Ungarie liberală – în interiorul Imperiului - bazată pe principii iluminste/liberale. Într-o primă etapă dezideratele revoluționarilor au fost îndeplinte de către curtea de la Viena, dar camarila conservatoare a preluat puterea și a pornit un război împotriva noului guvern de le Buda. Printre obiectivele guvernului liberal maghiar era și unirea Marelui Principat al Transilvaniei cu restul regatului, astfel dizolvând orice urmă de autonomie. Revoluționarii români ardeleni nu au putut să accepte o astfel de poziție întrucât românii ar fi ajuns o minoritate. Așadar s-au aliat și au luptat alături de austrieci, pentru păstrarea situației prezente: Transilvania provincie austriacă ca și Mare Principat. Ceea ce s-a și întâmplat pentru încă câțiva ani.

-FAZA 5 Austro-Ungaria

În 1867, sub presiunea situației externe nefavorabile și a politicienilor maghiari, împăratul Franz Joseph a promulgat împărțirea vechiului Imperiu Habsburgic în două țări, fiecare cu capitala, parlamentul și administrația proprie. Rămâneau comune armata austro-ungară, politica externă, finanțele și simbolul reprezentat de împărat, care domnea deasupra tuturor. Entitatea statală astfel formată a purtat numele de Dubla Monarhie, Monarhia Austro-Ungară sau simplu Austro-Ungaria. Este complet incorect de a se folosi acest termen pentru epoci mai timpurii. În interiorul Dublei Monarhii, Ungaria a devenit un regat cu politică internă independentă de cea a Vienei. Aceasta este epoca care a lăsat cele mai multe urme negative în conștiința românilor din Transilvania, datorită unor politici extrem de proaste ale guvernelor maghiare față de minorități (ținta acestor politici erau slavii din regat, nu românii). Din păcate, deși românii păstrau încă de dinainte de 1848, un mare respect împăratului de la Viena, ca păstrător al echilibrului în interiorul Dublei Monarhii, acesta nu a putut face prea mult pentru a împiedica abuzurile guvernelor de la Budapesta. Finalul Primului Război Mondial a dus la dispariția acestor entități statale, pe ruinele lor formându-se mai multe state naționale.

Mulțumiri prietenului Ladó Árpád-Gellért pentru corectură.

Later Edit - Textul nu este o cronologie a Istoriei Transilvaniei. Sunt numeroase momente importante pe care nu le-am trecut. E doar o trecere istorică prin statele de care a „ținut” teritoriul ce-l numim noi azi Transilvania. Pentru ca oamenii să nu mai confunte Voievodatul, Principatul, Marele Principat al Transilvaniei, Regatul Ungariei, Imperiul Habsburgic, Imperiul Austro-Ungar etc

[carmenlidiavidu]

O scurtă istorie a Festivalului George Enescu

The “George Enescu” Festival is the biggest classical music festival in Romania and one of the most prestigious events of this sort in the world. It is dedicated to the great composer and violinist George Enescu, the most notable Romanian musician, in Bucharest’s famous concert halls. The festival made its debut in September 1958, three years after the artist’s death, and continued more or less regularly until 2001, when it was decided that the editions should be held once every two years. Throughout time, the stages of the festival vibrated to the tunes of the most famous orchestras in the world. The philharmonics of Los Angeles, Moscow, London, Vienna or the Royal Orchestra in Stockholm, symphonic and chamber orchestras all over the world gave unique representations, enchanting the melomaniacs. Thousands of artists of incontestable value, composers, conductors, soloists and instrumentalists all together have turned the “George Enescu” Festival into a complex and extremely varied event, a genuine celebration of music. Young artists are invited to participate in the “Enescu” Contest, a competition both challenging and full of satisfactions. The four dedicated sections are: violin, violoncello, piano and composition and the jury is made of consecrated musicians. The most virtuous contestants will perform with the professionals, an experience facilitating their career ascension. With each edition, the program of the festival is structured into distinct sections, with the ever-present The Great Orchestras of the World, The Midnight Concerts, Chamber Recitals and Concerts, Enescu and his Contemporaries, Opera and Ballet.  Furthermore, music geniuses are paid homage with outstanding representations. For three weeks, the “George Enescu” Festival turns Bucharest into the capital of classical music in the world. Elegant, full of energy and creative spirit, it promotes our cultural values in a distinguished atmosphere which wins you over from the first day. Discover pure happiness on classical music tunes!

[spiritul-lumii]

am zdruncinat Pământul cu sarabanda noastră antropică