#oseminte

[atitudini]

UNDE SUNT OSEMINTELE SF. VALERIU GAFENCU? INTERVIU CU TOMA TĂTARU

  CERCETĂRI ARHEOLOGICE LA TG OCNA PENTRU DESCOPERIREA OSEMINTELOR MARTIRILOR DIN ÎNCHISORILE COMUNISTE Doamne, ajută! Pentru început, te rog să te prezinți cititorilor noștri. Mă numesc Toma Tătaru, sunt membru al Ligii Studenților din Iași. Anul acesta am terminat Facultatea de Istorie cu o teză de licență legată de rezistența armată anticomunistă din Munții Bacăului, grupul condus de Petru…

[nimrod-the-rebel]

În fața acestei sorți există doar o singură concepție despre lume care este demnă de noi, cea, deja amintită, a lui Ahille: mai bine o viață scurtă plină de fapte și glorie decât una lungă lipsită de conținut Pericolul a devenit atât de mare pentru fiecare individ, pentru fiecare pătură socială, pentru fiecare popor, încât e jalnic să ne mai amăgim.

Timpul nu poate fi oprit; nu există nici-o schimbare înțeleaptă, nici-o renunțare eficace.

Numai visătorii mai cred într-o ieșire. Optimismul înseamnă lașitate. Suntem născuți în acest timp și trebuie să parcurgem curajoși drumul care ne este hărăzit, până la capăt Nu există altul.

Să rezistăm pe reduta pierdută fără speranță, fără salvare, iată datoria noastră. Să rezistăm ca acel soldat roman ale cărui oseminte au fost găsite în fața unei porți din Pompei, care a murit pentru că în cursul erupției Vezuviului au uitat să-i ridice comanda. Aceasta este măreția, aceasta înseamnă să ai rasă.

Acest sfârșit cinstit este singurul lucru, ce nu-i poate fi luat omului.

.

Oswald Spengler - Omul și filozofia vieții

[spiritul-lumii]

un anotimp fluid în carnea ta scotocitoare

meduze bizare spintecă cerurile de gumă

mestecate până la refuz de cei visători

de partea cealaltă ne așteaptă pustiul

sau poate doar pictorii morți

e foarte frig

pe fruntea ta curg broboade și ofrande

învălurit în pătura aia ponosită, florarul doarme

lipit de ghereta ticsită cu flori și coroane

sticla nu se aburește și nici nu se sparge

trec pe lângă el oameni fără case și câteva goange

tineret turmentat și eu, legănându-mă agale

țintind doar un șanț în care să pot bascula

odioasa mea jale

care aș fi vrut de fapt pe tine să te împresoare

dar tu tăiai panglici prin anticeruri oțelite

ticsite de grauri

degetele umezite, unghiile însângerate

ropotul zilelor fermentate-n singurătate

niște gellu naum și sexul nocturn

așa ne prefăceam că nu suntem călăuze rătăcite

smulse din visarea care doar pentru tine avea un braț de oseminte

păsări spectrale și gânduri—neființă sau nebănuite

pleoapele pictate cu angobă

mâinile înfipte-n sobă

despietriri fără formă

[collage-colash]

Oseminte

[officialromaniantranslatiuni]

Naluca din Baragan

Crucea Domnitei

Camp de Baragan, batut de vanturi pustiitoare. La marginea lui, prin lumina tulbure a diminetii de iarna, se zaresc primele case din satul Bara. Sat de oameni gospodari, ce se spetesc din zori si pana in noapte, plantand legume in solarii. Nici sarbatorile nu-i opresc, mai ales cand incepe sezonul de primavara si pietele asteapta primele verzituri. Totusi, nu exista zi de la Dumnezeu in care satenii sa nu se inchine si sa nu ingenuncheze langa o cruce veche, de piatra, adusa de cativa ani in curtea bisericii. Acoperita pe alocuri de muschi, incrustata cu semne chirilice, sterse de trecerea vremii, se spune ca aceasta cruce face minuni: vindeca boli, si de trup, si de suflet, aduce pace in casniciile razvratite, ii intoarce acasa pe cei plecati, numai daca cel care se roaga o atinge. Satenii cred ca omul care trece pe langa cruce si nu se inchina e pedepsit: sa-i mearga rau, sa nu aiba liniste in suflet si in casa, sa nu aiba spor si pace in rostul sau. Faima crucii e insa sporita si de o intamplare neverosimila, despre care oamenii depun marturie fara sa clipeasca din ochi: langa cruce, mai ales la sarbatoarea Sfintilor Constantin si Elena, apare naluca unei femei. Dupa hainele pe care le poarta, oamenii cred ca e vorba daca nu de o domnita, macar de o descendenta cu sange albastru, care a trait pe locurile astea in urma cu vreo 400 de ani. Legenda spune ca femeia fusese ingropata de vie de sotul ei, un om gelos si razbunator, care o acuzase de necredinta. Dupa cum spun localnicii, ivirea ei e ca fumul, un abur argintiu cu contur omenesc. Plange. Se invarte pe langa cruce si-si plange, biata, tineretea rapusa. Tot in opinia localnicilor, aparitia femeii e strans legata de minunile crucii.

Misterele Baraganului

Rascruce de vanturi, asa spun oamenii din Bara despre locul unde se afla asezat satul lor. De-o parte, se intinde Ilfovul, de alta incepe Baraganul, iarna sterp, vara acoperit de lanuri intinse de grau si porumb, in spate, judetul Prahova de care de altfel si apartine satul Bara. Nu departe de acest sat, se gasesc comunele Gherghita si Draganesti, locuri pline de istorie si oseminte ale epocilor trecute. Pe undeva, pe dedesubt, prin maruntaiele pamantului, cel putin doua tuneluri fac legatura intre aceste localitati si marginile Bucurestilor. Sunt vechi-stravechi si de multi, multi ani, nimeni nu a mai intrat prin ele. Unul, spun satenii, ar face legatura pe sub raul Prahova, intre Gherghita si Draganesti, dar ar avea o ramificatie pana in satul Bara. Toate acestea sunt deocamdata doar vorbe, caci echipa de arheologi care a inchis tunelul dintre cele doua comune nu le-a facut localnicilor comunicari. Dar tunelul subteran nu apare intamplator in aceasta poveste. Se spune ca prin el a fost adusa si tarata de par, lovita cu pietre, o tanara domnita. Intors dintr-o batalie, barbatul ei a banuit-o ca l-a inselat, condamnand-o, fara dovezi, la moarte.

Femeia in haine albe

Soarele bland, de februarie, lumineaza apatic peste satul unde niciodata nu se intampla nimic. Asa spun oamenii si se refera la faptul ca aici nu sunt hotii, talharii, crime. "Poate si pentru ca n-avem vreme si bani sa stam la carciuma, sa bem", lamuresc ei situatia. "Caci noi ne omoram cu munca la solarii." Dar si la o alta realitate se face referire, cand se vorbeste despre locul unde nu se intampla nimic: aici, desi exista sosea asfaltata, rar ajunge picior de strain. Mai vin cate unii care au auzit de crucea facatoare de minuni si de femeia care apare uneori langa ea. Asa ca, prima concluzie pe care o trag satenii cand cineva strain de aceste locuri trece prin sat este ca "tot la cruce a venit"! Pe un podet din marginea santului, stransi la sfat, stau cativa batrani. "E", zice unul dintre ei, cand le spun motivul vizitei mele, "ce v-am spus, pentru cruce a venit! I s-a dus vestea pana la Bucuresti. Ce vreti sa stiti?", ma intreaba. "Prea bine nu stim nici noi povestea, ca legenda s-a pierdut in negura timpului. Nu se stie ce domnita era. Unii zic ca ar fi vorba de cea care a dat numele comunei Balta Doamnei, adica sotia lui Neagoe Basarab, dar ea nu a fost ingropata de vie. Poate ca nici nu era os domnesc, dar nici femeie de rand, caci la zile mari, cand apare langa cruce, este imbracata cu valuri albe, fine, nu in port popular. Uite ca nu stiu ce sa va spun mai degraba, ca nu in fiecare zi vine cineva de la ziar. Baba Brina, care stia cel mai bine povestea, zicea ca a fost ingropata de vie, saraca. Cica barbatu-sau ar fi venit de la lupta si-ar fi aflat ca femeia se tinuse cu altul in lipsa lui. A vrut din prima s-o omoare. Dar nu se indura sa-i ia viata cu mana lui." Un om din grupul de pe podet intervine cu o completare: "Se spune ca a fost ingropata de vie. Asa se spune: hainul de barbat a aruncat pamant de vie pe ea. Doamne sfinte, ce chinuri! De-a lungul timpului, a tot aparut in marginea satului o aratare. Era ca un fum. Ca un abur. Cine-o vedea isi facea cruce si-o lua la picior. Ce sa graiesti cu o naluca? Plangea, amarata. Se invartea pe langa cruce si plangea. Se auzea plansul ei pe tot campul. Aparea numai la zile mari, de Pasti, de Craciun, de Sfintii Imparati Constantin si Elena. Mai ales de Sfintii Constantin si Elena. Si, lucru important: numai celor cu credinta mare in Dumnezeu li se arata. Nu o vedea tot romanul. Cinci sa fi fost, o vedea numa al credincios. Unii radeau de cei care ziceau ca o vad. Da uite ca la scurta vreme picau in patima betiei, capatau cine stie ce boli. Se spune ca era pedeapsa domnitei. De aceea, a ajuns pana azi o vorba cum ca, daca treci pe langa cruce, e bine sa te inchini. Ca nu te doare mana sa faci o cruce. Altminteri, se spune ca iti merge rau. N-ai spor in casa, n-ai intelegere, te lovesc toate bolile si napastele. De la o vreme, crucea a disparut. Nu mai era pe camp, cand treceam pe acolo, si parca ne murise la toti ceva. Cand colo, ne pomenim cu ea in curtea bisericii".

Legenda

Pentru completarea povestii, il caut pe parintele Valeriu Trusca, parohul satului. "Iese fum fara foc?", isi incepe acesta confesiunea. "Cu siguranta ca e ceva. Poate nu are o explicatie logica, dar lucrurile se leaga. Stiu si legenda, asa cum ati auzit-o si dvs. prin sat. Domnita ar aparea la zi mare si s-ar invarti pe langa cruce. Dar eu cred ca femeia nu a fost adusa de departe, este de prin zona noastra. Intr-o vreme, incepuse nebunia cu domnita si crucea ei care face minuni. Dar culmea e ca aceasta cruce nu mai era la vedere. Disparuse. Si lumea se inchina pe langa bornele kilometrice, punea lumanari acolo si flori. Confunda crucea cu piatra kilometrica. Asa ca ne-am propus sa cautam crucea pe campuri si sa o aducem la biserica. Am umblat in primavara lui 2000 prin toate imprejurimile. Practic, la ora aceea, nimeni nu mai stia unde e locul ei. Am gasit-o pe Drumul Sarii, undeva la rascruce de drumuri. Era cazuta jos, acoperita cu pamant, ascunsa privirii. Am luat-o si am adus-o la biserica. Ca o coincidenta, de Sfintii Imparati Constantin si Elena, am facut slujba de sfintire, fara sa stiu ca asta era sarbatoarea la care se arata femeia in sat. Poate ca ea a purtat numele de Elena sau Constanta. Poate ca barbatul ei a fost Constantin. Nu se stie. Dar crucea chiar face minuni. Auzind de puterile ei miraculoase, au venit oameni din Hunedoara, din Constanta, din Baia Mare, ca sa se roage si sa ceara ceva. Eu nu am contabilizat numele si numarul celor care au avut realizari, inchinandu-se langa cruce, dar sunt multi. Stiu ca si dintr-un sat din apropiere de noi au venit niste oameni cu mari probleme de sanatate. Am inteles ca s-au vindecat. De altfel, toate crucile sunt facatoare de minuni. Ele sunt un simbol pentru crestinatate. Crucea noastra este datata, daca va uitati cu atentie, din 1622. Se simt incrustatiile in piatra. Dar sa va povestesc o intamplare din 1945. Biserica se facuse de putina vreme, caci chiar satul e mai nou in peisaj. Comunistii incepusera sa stranga de pe campuri caii si sa-i bage in biserica, intr-un total dispret fata de credinta si de religie. Intr-o zi, din senin, un fulger a lovit biserica, in doua locuri diferite, unde era pictata Buna-Vestire. Nimeni nu a inteles cum a venit fulgerul intr-o parte si apoi a ricosat in apropiere de altar exact pe cele doua icoane. Nici semnul nu a fost inteles bine, ma gandesc acum. Caci toti au crezut atunci ca este vorba despre o lectie data comunistilor. In ce ma priveste, cred ca atunci, tractoarele Cap-ului intrasera pe campuri si lovisera crucea, o astupasera cu pamant. Revenind la legenda, era a doua oara cand femeia fusese ingropata de vie. Prima data patimise ea, a doua oara, crucea ei, o cruce familiara, apropiata, poate din curtea casei, daca venea peste tot dupa ea. Poate chiar crucea de pe mormantul ei. Cred ca a fost un semn. Din pacate, nu a fost inteles decat mult mai tarziu. Poate si de aceea, aparitia domnitei a tulburat generatii intregi. Poate ca cerea sa-i fie gasita crucea si adusa la biserica. Poate de aceea, dupa ce am adus-o in curtea sfantului lacas, nimeni nu a mai vazut naluca. Dar oamenii continua sa creada in puterile crucii. Vin si aprind lumanari, se roaga sa le mearga bine. Sa stiti ca si sotia mea obisnuieste sa vina alaturi de cruce si sa spuna rugaciuni. Ea crede ca ne merge bine daca se inchina langa cruce. De altfel, si mie mi se pare ca suntem oarecum protejati, prin simpla prezenta a crucii aici. De pilda, odata trebuia sa fac slujbele Sfantului Mina, pentru o bolnava din sat. Cand sa plec spre ea, am vazut tot satul strans langa biserica. Era o seceta cumplita in vara aceea. Prezenta satenilor m-a mirat. Venisera la cruce, ca sa le fie de ajutor. Am zis sa citesc intai rugaciuni pentru dezlegarea ploilor si apoi sa ma duc la fata bolnava. Pe la jumatatea slujbei, s-a pornit din senin o ploaie, de rapaia pamantul. Culmea e ca pe cer nu era nici macar un nor amarat. Am simtit atunci puterea crucii de piatra. Noi aveam nevoie de ploaie si ea ne-o daduse. Daca ar fi sa cer crucii o minune, as cere sa nu mai fie oameni bolnavi, sa nu mai fie suferinta, sa fie, intr-un cuvant, bine pentru toata lumea."

Despre minuni

Nu am putut sa plec fara sa mai intreb prin sat despre minunile pe care le face "crucea domnitei", cum i se spune. Mandri ca sunt contemporani cu ele, oamenii mi-au raspuns: "Da’ cate miracole nu face! Au venit unii de pe la Buzau, care aveau un copil mut. Nu vorbise niciodata, dar dupa ce s-au rugat langa cruce, copilul a inceput sa vorbeasca. Nu clar de tot, da’ a fost un progres. Altii au venit cu oasele iesite prin piele de reumatism sau guta sau ce-or fi avut ei. S-au facut bine. Si de boala copiilor se vindeca lumea. Era unul din Fanari care pica jos si nu-si mai revenea, pana nu-si facea boala efectul. A atins si el crucea si e bine, si doctorii ziceau ca moare. Multi spun ca e o superstitie de babe si mosi de la tara. Ca nu poate o cruce sa faca minuni. Rad, dar cand trec pe langa cruce tot se inchina, ca se tem ca se aleg cu rele si belele. Macar cu limba pe cerul gurii, ca sa nu-i vada lumea si tot isi fac semnul crucii. Am auzit ca cineva era intr-un stadiu destul de avansat de cancer. A venit la cruce si s-a rugat. S-ar fi facut, vorbeste lumea, bine. Domnita noastra face lucrurile astea. Chiar daca mormantul ei nu stim unde e, ca nu se mai stie unde era zidita crucea la inceput, ea ne ajuta. Face minunile de care avem nevoie." Mancata de ani, roasa de vanturi, cu bratele sterse de trecerea vremii, crucea din Bara infrunta parca eternitatea. Sufletul chinuit al domnitei pare sa-si fi gasit, in sfarsit, linistea. Oare pentru cata vreme?

[rygacripto]

Testamentul lui Ștefan cel Mare

Ioan Alexandru

Vorbe puține de la el ne dor

Bronzul clopotelor le mai știe

Poeți născuți în tânguirea lor

Pe limba lui se trag la veșnicie

Ștefan e mare pentru că-a fost smerit

Pe cât de mic se micșora întruna

De Dumnezeu să poată fi zărit

Una cu neamul pentru totdeauna

Pe câmpul Direptate fost-a uns

Din Rusalimuri mirurile-n nave

Să te știi de neamul tău pătruns

Ungerea-i de dincolo de slave

Să intri-n inima unui popor

Cea mai strâmtă poartă dintre toate

De nu ești jertfă-n lacrimile lor

Nu-i cum pătrunde în eternitate

Putna spune Ștefan că-i smerit

Vinul roșu răstignit în pâine

Că-n genunchi era nebiruit

Sub cupola sfintelor fărâme

N-a fost de nimenea îngenuncheat

Numai la ceruri pravila ne-o cere

Ca pulberea din care-ai fost luat

Să miroasă-n cosmos a-nviere

Nu și-a dat odihnă pe pământ

Până ce Moldova-n întregime

De cetăți și mănăstiri la rând

O închise dinspre tătărime

Unde-a fost sămânța unui schit

Un sihastru-n peștera de piatră

Clopote de-argint a slobozit

Peste țară aur să abată

În pomelnice unde a dat de-un domn

Pe jertfa rănilor din mână

Să-l strămute-n sanctuar din somn

De priveghi cu neamul să rămână

Iar că-avem și noi ceva mai sfânt

Decât munți pe zările albastre

Spânzură-ntre stele și pământ

Voronețul lacrimilor noastre

Cel din urmă legământ al lui

Până astăzi încă în putere

Să nu dați pământul nimănui

Căci prin el ținem de înviere

Oricine va cere de la voi

Să vă lepădați de cele sfinte

Cât veți fi de prigoniți și goi

Ardă candelele pe morminte

De cumva vei îndrăzni să pleci

Dintre moșii tăi din țintirime

Neodihna vecilor de veci

Se va ține umbră după tine

Mai degrabă să primești să mori

Decât viețuire rușinoasă

Dintre morți e dat să te strecori

Stricăciunii Mielul nu ne lasă

Suferința-i sfântă pe pământ

Din iubire-i stingere de sine

Câtă vreme Logosul Cuvânt

În Carpați de-o lacrimă se ține

Câte-mpărății nu sunt năluci

Pustia le-a sorbit pe-o-nghițitură

C-au mâncat nădejdea de pe prunci

Și-au scuipat pe văduvă în gură

Un mileniu jumătate-i dus

Altele puhoaie o să vină

Dar Moldova noastră cea de sus

Peste cea telurică-i divină.

Eminescu bronz liniștitor

Lângă mormântul tău de priveghere

De-atâtea oseminte-ntr-un popor

Locu-i pregătit de înviere.

[durerebucurie1-blog]

Mortalitatea, privește temătoare!

Cât de mare e a trupului schimbare:

Gândește-te câte regeşti oseminte

Dorm acum în aceste morminte.

-Francis Beaumont, "Pe mormintele din Abația Westminster"

[bartholomaus]

Reportaj protv despre osuarul medieval de la Saschiz distrus laolaltă cu cantitatea uriașă de oase de un localnic iresponsabil. Sper să i se facă dosar penal. Omul stia foarte bine ce are în curte. Pe mine m-a lăsat să fac poze în urmă cu 4 ani. Între timp și-a distrus printr-o restaurare mizerabilă minunata casă săsească iar pasul II a fost nivelarea micului deal pe care fusese capela-osuar și cimitirul medieval. Există cumva pedeapsă ȘI pentru profanare de oseminte umane? pe lângă cea de distrugere a unui monument medieval dintr-un sit UNESCO? Aș vrea ca acest om nesimțit să plătească iar media să popularizeze acest lucru. O să urmăresc cu atenție această situație. http://stirileprotv.ro/…/teren-de-joaca-pe-locul-unui-cimit…

Omul a impins o basculanta de oseminte la vale si le-a acoperit apoi cu alt pamant si moloz. Nimeni nu mai stie clar unde sunt cei 2 m de oase tastate din capela-osuar

Individul era consilier la Primarie si stia ce are acolo. Am auzit ca a fost cel mai vocal inamic al redactarii unei charte de bune practici in arhitectura de patrimoniu din Saschiz. A blocat acest proiect initiat de INMI de la Bucuresti. Situl din curtea lui fusese vizitat de mai multi istorici si arheologi si vazuse ca era interes pt el. Stia ce are acolo dar nu ii pasa. Ce vrei mai mult? Sa fi avut o placa turnata in bronz?

TOT satul Saschiz este monument istoric de clasa A si fiecarei strazi, case si parcele i se aplica acest lucru. Satele sasesti au intrat in UNESCO ca ansambluri satesti cu intreaga lor retea de strazi parcele si case. Orice abuz asupra acestor edificii se pedepseste. Asta nu inseamna ca nu poti sa iti modifici casa. Dar cu autorizatie si intr-o directie care sa nu distruga valoarea cladirii

[atitudini]

POMENIREA SF. IUSTIN ȘI A MĂRTURISITORULUI IOAN IANOLIDE LA MĂNĂSTIREA PALTIN

Mănăstirea Paltin Petru-Vodă vă învită sâmbătă, 1 iunie, să prăznuim împreună pomenirea Sf. Justin Martirul și Filosoful, hramul mic al paraclisului, ce îl are printre ocrotitori. Totodată vom săvârși și parastasul Mărturisitorului Ioan Ianolide, ale cărui oseminte au fost aduse la mănăstirea noastră, la cererea familiei. Programul va fi următorul: 9.00: Săvârșirea Sfintei Liturghii 11.00:…

[news24hrou]

Suceava: Procurorii spun că osemintele găsite în gospodăria femeii suspectate că şi-a ucis nou-născutul vor fi verificate Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au găsit mai multe oseminte în gospodăria femeii suspectate că şi-a ucis nou-născutul, acestea urmând să fie verificate pentru a se stabili provenienţa lor. https://ift.tt/30bX3Ax

[biancaabi]

Când soarele apune ,apune şi fericirea mea, Deşi iubesc apusul simt cu totul culoarea sa... E pală, e roşiatică, e dornică de moarte, Iar eu vreau doar să uit şi să mă las deoparte. Hai zi-mi că nu se poate să ma port ca şi tine, Că sunt diferită, căci de asta mă completai tu pe mine, Că am un fel de a zice ce vreau şi ce simt, Doar că ar trebuii s-o fac , astfel încât să nu mă mint. Îți promit ție , cum îmi promit şi mie, Că am să mă dau uitării, mai ales ție, Că voi adulmeca mirosul prostiei mele, Şi că voi înghite în sec , regretele grele. Ce mi se pare acum ciudat? E trezitul la realitate, Căci nu e fum nicăieri, că eu sunt prinsă'n mintea ta, departe Şi că mă târăsc pe coate, afirmând că aş putea Să uit tot , pe tine, numai că nu pot uita. Era o piesă, cu-n refren bizar, "Uită de tot!" Era îndemnul repetat, iar şi iar, Dar zi-mi cum să uit? Când simt vibrații intense Căci scriu acum ca să te urăsc, dar nici asta nu-mi iese. Poate că n-o să'ți pese să afli că eu chiar te iubesc, Că-n mine trăieşte un suflet atât de imens, Că uneori nu sunt stăpână pe trup, Ci doar peste oseminte , Că-mi bag picioarele de mai pot rosti simple cuvinte, Că mă afund îl lacrimi, căci mă urăsc pe mine Că ai reuşit să mă transformi iar în ce a fost, asa-i bine? Că mă lupt să scap de cuvintele tale dure, Că las frica că te'aş piede de tot să mă fure, Căci tu nu ai habar prin câte stări am trcut scriind , Ceea ce citeşti, mi'am văzut inima murind. -Abi

[preadulce-blog]

Difuz - Iamandi Elena

Lăsate în voia sorţii

Oseminte ale unei iubri pierdute

În jurul lor dansează demoni

Şi zeii se închină

 Încep să plâng şi mă izbesc

Cu tâmpla de perete

E rece-afară şi simt că-ngheaţă

Toate emoţiile în mine

 O lumină difuză se apropie

Mă ridică

Simt cum pot atinge luna

Soarele şi stelele

 Ce sentiment efemer,

Aruncă-mă înapoi pe pământ

Căci vreau să mă întorc de unde venit

Înapoi în ţărână

[food-weather-people]

VALURI PESTE LUME   Câte am să-ţi spun, dulcea mea fiintă Când zăresc in urma mea urme de căinta Şi atunci mă prabuşesc, ca un mort la pământ Aşteptând ca să aud zorile cântand. Daca aş putea să-ţi  spun, cum e fără tine, Ar plânge luna de s-ar face scrum, cum fac si eu acum. Cum trece frunza pe apă, aşa-mi treci tu prin minte, Prin valuri te ascunzi, şi-mi spun cu toată mila Că te aştept pe mal, iar eu sunt pământ. Dădura zeii peste trupul tău şi-l aduseră la mine Scrijelit cu oseminte.

<<DIN CARTEA TA>> T.M.C

[spiritul-lumii]

tastez în diminețile fără sens: din oglinzi în alte suprafețe reflectorizante te tot perinzi, și-i ceață afară, înmiresmată cu esența iernatică, iar tu îmi răsari peste pagini mototolite, eu te scotocesc prin cuvinte-oseminte. unde fug cele sfinte? ce se întâmplă cu lumea înconjurătoare, cu toate pățaniile ei floculante? inventez obstacole care se întrepun în calea noastră, am explodat prea puțin în sintagme edificatoare, îmi amintesc discursuri subite, volatile și cursive, pe care îți ceream să le imprimi pe niște pelicule; din păcate n-aveam reportofoane active în momentele cele mai critice.

[radioclasic]

Gropi cu oseminte și monede foarte vechi au fost descoperite pe șantierul drumului expres Craiova - Pitești

Gropi cu oseminte și monede foarte vechi au fost descoperite pe șantierul drumului expres Craiova – Pitești

Gropi cu oseminte au fost descoperite pe șantierul drumului expres Craiova – Pitești. În plus, tot acolo au fost găsite și monede foarte vechi. Istoricii Muzeului Național al Unirii Alba Iulia fac acum cercetări pentru a stabili din ce perioadă provin toate acestea. Sunt lucrări anevoioase pe drumul expres dintre Pitești și Craiova. Asociația Pro Infrastructură susține că lucrările pe tronsonul 1…

[jurnaldeoltenia]

Video : Schelete umane gasite pe santierul drumului expres Craiova – Pitesti

Video : Schelete umane gasite pe santierul drumului expres Craiova – Pitesti

Lucrarile la drumul de mare viteza care va lega Pitestiul de Craiova au fost sistate pe anumite portiuni, deoarece s-au descoperit mai multe schelete umane. Este vorba despre un sit arheologic, cu oseminte umane, unde reprezentantii Muzeului National al Unirii Alba Iulia fac cercetari in baza autorizatiei emisa de Ministerul Culturii. In situl arheologic, pe o portiune de aproximativ 1km, se…