#gesturi

[emalascoala]

Respect și lipsa de respect, valori și norme morale

[timethehobo]

Not even death will do us part.

[laivinduroriginal]

România vs. Kosovo: UEFA Confirmă – Nicio Șansă de 3-0 pentru Kosovo, Posibile Sancțiuni!

În data de 15 noiembrie 2024, meciul dintre România și Kosovo, disputat pe Arena Națională din București, a fost marcat de incidente controversate. În prelungirile partidei, jucătorii kosovari au părăsit terenul, invocând scandări pro-Serbia din tribune. Arbitrul danez Morten Krogh a așteptat aproximativ 65 de minute înainte de a declara oficial încheierea meciului. Conform unei surse din cadrul…

[momentidicri]

Altre tappe di questo viaggio: B&b bellissimo con animali super carini per la Giara di Gesturi, Marceddi in cui abbiamo chiacchierato con una signora che ci ha spiegato come stanno vivendo loro la transizione ecologica, San Salvatore vista durante i festeggiamenti del Santo Patrono, Mari Ermi e i suoi colori bellissimi del mare, la coloratissima Bosa e il tramonto di Alghero.

[wayfayrr]

I would dye for you

so this was inspired by a mix of an ask on @cloudninetonine's account and a couple of details from something I did in totk, but there aren't any story spoilers there's just a screenshot at the bottom.

This is a little fluff side story for something else I'm writing, where Wild and the reader get tossed into reader's world and split from the rest of the yandere chain. I might flesh this out into more of an au but as of now but honestly, this idea just lives rent-free in my brain

"so you’re sure, like completely sure this is what you want"

"I want to try something new, besides it's not like I'll get the chance to have you do this for me again anytime soon, is it? And you’re the one who suggested I should change things up so I don’t get recognised, why not do it like this? "

Wild lifted their arms with the giddiest smile on their face, a box of temporary dye held like the most precious treasure they could've found. Deep cobalt blue, awfully reminiscent of someone’s scarf, just enough to cover all of his hair to hopefully stop the instant recognition of him on the streets wherever the both of you go. 

After the initial shock of them falling through the portal with you back into the real world, if you could even call Hyrule fictional after everything you went through there; after their shock and excitement died down to a reasonable-ish level. The both of you decided perhaps something should be done so people don’t instantly recognise him as Link - the protagonist of Breath of the Wild, new clothes helped, but thankfully the modern world has a few more options for disguises. 

"When I suggested dying your hair, it’s not like I expected you to get a colour that bold, wait - where did you even get that from?"

"I bought it when you were looking at the other dyes, it’s such a fun colour not like anything I could get easily at home. You - you’re not bothered are you?"

With that last sentence wild seemingly decided to try his luck with you, looking up like a kicked puppy begging for reassurance that what he did was okay, that he won’t be in trouble for his actions. Begging you to comfort him, to do anything to get them to smile; all the while knowing they've got you wrapped around their finger. you're all his, no other heroes to steal your attention off of him, to steal away your smile, to steal your sweet voice from your lips, no he's got you all to himself…

as they believe they deserve.

You can't even see the countless red flags burying him in a crimson hue, too focused on helping him adjust to this alien world or if the thought ever crosses your mind that he's too happy about being trapped so far from home it's quickly dismissed.

they're a link, noble, courageous; chosen by Hylia herself. you've got to be imagining things. He couldn't can’t be like that.

it's hard not to cave at his face, so you simply end up ruffling his hair and plucking the box from eager hands.

"no don't worry I'm not, it's your hair so you get the final say on anything about it. just kinda surprised you chose this colour is all. ready then?"

Wild's mood instantly brightened at those few words, with a relieved manic, unhinged smile bright enough to blind anyone not used to him but keeping the same begging eyes through it.

"yeah! Of course I am, you're going to be doing it all for me right? right?"

"Well, you know how to use the shower, so you can wash the dye off yourself, no? But I’ll be helping you with the rest of it all."

He doesn’t even speak that time, opting to pout and turn away from you sulkily, like you’ve said the wrong thing, chosen the wrong option.

"Do you want me to even wash your hair for you after?"

"..."

"...please [name]?"

If you didn’t assume it was because you were the only thing they had familiar to them in this world, you could say that Wild has gotten far more whiny and needy towards you. Of course that can still be said, but there’s a sane reason behind it. 

With a playful sigh, you push Wild down onto a chair, gesturing for them to take off their shirt which they do after a moment of hesitation, their face coated by a blazingly hot blush. After tossing an old towel around their shoulders and tugging on the cheap plastic gloves you could finally start getting to work. Using the bottle of dye’s nozzle to pipe it through their roots making sure every area is coated before running the dye through with your fingers coaxing it through every inch of his hair, drowning the sun by submerging it in the deep blue of the sea. 

Wild for his part was relishing every moment in the bliss of your touch, leaning up into your touch like it’ll cure his every hurt, really it’s a miracle they’re still on the chair and haven’t fallen off with how far they’re leaning into you. Having to gently nudge him back to sitting upright, so that the dye’s even and so that he doesn’t slump to the floor. 

Before he gets the chance to really enjoy the feeling of your fingers in his hair, you're already backing off and peeling away the gloves to admire your work blatantly ignoring his pitiful whine towards your actions.

"That’s the dye in then, so you’ve just gotta wait for a while till it's ready to wash out, won't take long, only half an hour"

they don't even have the dignity to respond to that, sitting there with a sulky pout that goes unnoticed. it takes them a moment for him to shake off the fact that you couldn't just sit there like that for half an hour, before responding.

"So you’re definitely washing my hair for me then?"

"Pfft, yeah someone’s gotta make sure you don’t trash my bathroom with dye. I’ll rinse it off for you in the sink."

"Can you play with my hair longer this time..?"

He would’ve never had the courage to ask that in front of the chain, lest the arguing starts up again. Although now he’d be far more willing to risk that; due to the fact that the two of you’ve been living separately from the chain together for a couple of months now, it’d be far harder to split you apart to the others’ dismay.

The processing went far faster than either of you could’ve expected and soon enough it was time to wash his hair out and see if the dye took to it well, not that there was much of a chance it couldn’t given his natural colour. 

So after leading them to the bathroom and setting them on a chair shifted so they could lean over the sink, you took to work, gently tipping water through their hair to get out all the residue. When the heavy was washed out you switched to massaging his roots till the water ran clear, not a single dash of dye left in sight. Even then you weren’t quite finished deciding to go the extra step, with the conditioner in hand and him melting underneath you.

Shaking him back awake was a new experience though seeing as he’s usually one of the first to wake anyway, then if he were ever to nap it wouldn’t be due to you washing his hair or anyone washing their hair. 

"Hey, link all the dye's washed out now. You've just gotta dry your hair."

"Mh, alright then [name]. I’ll do it."

He’s still drowsier than you’d ever really seen him when you all were travelling through Hyrule but chucking a towel at his head seemed to snap him out of it. Ruffling his hair with the old towel till it was dry enough for him, in other words still dripping wet; he leaned against you with a pleased smile like you hung the very stars in the sky just for him."I love this, it just feels right, thank you so much for helping me like this [name]... And I can count on you doing it whenever I need a top up right?"

so uh, I definitely reacted totally normal when I found out you could dye Link's hair in totk. but on the other hand look at Link with blue hair and tell me I'm wrong - that he doesn't look incredible

[iubesc-tacerea-ta]

N-am putut niciodată să te scriu,

Era întotdeauna prea puțin, prea mult

Un cumul de sentimente și gânduri

Care sfârșeau împărtășite doar prin atingeri

și gesturi mult prea omenești.

#therapy

[viatainpasidecuvinte]

Nu e greu sa găsești pe cineva care să vrea să fie lângă tine. E greu sa găsești pe cineva care sa te iubească și să își dorească să îți arate asta în fiecare zi.

În iubire e vorba de continuitate, de perseverență, de "neindiferenta".

În iubire e nevoie de flori de nu mă uita când mergi la serviciu sau la bere cu băieții. De gesturi mici care întrețin sentimente imense. De flori aduse seara fără motiv sau prepararea cinei când celalalt ajunge acasă.

În iubire nu se lasă pe mâine. Știi de ce ? Pentru ca acest mâine devine alt mâine și tot așa până ori vine prea târziu ori deloc.

În iubire e vorba de timp acordat celuilalt care cu trecerea anilor se micșorează și duce spre nimic. Știi, timpul ăla pe care îl acorzi la inceput când faci de toate cu persoana aia în perfecta conexiune de orice natură. Când îi explici tot ce faci în fiecare minut doar pentru a p��stra conversația vie. Eh, asta e continuitatea. Indiferent de schimbările din viata, timpul acordat celuilalt întotdeauna va conta.

În iubire e vorba de pasiune, de dorința, de aceeași linie de start de la care sa plecați împreună în același timp.

Pentru ca e greu sa pastrezi iubirea daca simți lucruri în timp diferit.

[inabusire]

Și deodată se opri. Neanunțat, pe nesimțite, rostogolirea clipelor se aținti într-un singur punct, ca și cum un aparat fusese scos din priză: exact aceeași ultimă străfulgerare de dinaintea stingerii. Lumea încremeni, în ciuda tuturor profețiilor, tuturor învățăturilor care portretizau sfârșitul - nimeni nu și-a închipuit că astfel se va trage linia. Își amintea ce văzuse de dinainte, presimțirile pe care spiritele bolnăvicios de sensibile le au aproape involuntar, le resimt ca pe-o intoxicație fără să știe ce anume o provoacă și cum să scape. Autobuzul se mișca rapid pe asfalt, spintecând bălțile răzlețe lăsate de ploaie, cu viraje ferme și nonșalante. Stătea pe scaun, undeva pe la mijlocul autobuzului, cu geaca udă lipită de vecinul din stânga, cu geanta trasă aproape de bazin, aproape ținută la piept, încă foarte atent ca umezeala să nu fi pătruns până la laptopul dinăuntru. În față, doi elevi aplecați plini de interes asupra dispozitivelor, tastând frenetic în încercarea de a câștiga vreun joc. Avea senzația, uneori, că nu-i mai înțelege. Că deși a prins mai demult, în adolescență, o perioadă asemănătoare, adulții n-au luat în serios poziția chircită, atenția suprasolicitată de culori, sunete și gesturi. Li s-a părut, probabil, că totul e doar o glumă, păcăliți de mirajul a ceva ce era mult prea frumos ca să fie adevărat. Îi privea absent, obosit să tot analizeze, să se simtă de parcă se împușcă singur în picior sabotându-și liniștea. Își impusese să uite, ca pe un fel de igienă a minții, deși adormea de cel puțin jumătate de an cu sunet de fundal. Când liniștea se așternea, apăreau întrebări, priviri și vorbe pe care și-ar fi dorit să le poată amuți. Și-a întors la un moment dat privirea spre parbriz, în locul în care ștergătoarele se intersectau și ploaia era dată deoparte, concentrându-se pe mișcarea repetitivă - deși mult prea deznădăjduit, deși labil și înfricoșat, avea senzația latentă că, totuși, nu se înșeală. Că e ceva ce nu se potrivește: poate amenințarea viitorului care îți displace, presimțirea unei schimbări iluzorii, a unei noi orchestrații care să ascundă în spatele ei, de fapt, aceleași forme de distrugere. Că oamenii nu realizează spre ce se îndreaptă, iar dacă realizează, se retrag bulversați în bula lor protectivă, insistând să picteze în roz niște pereți arși. Se-ntreba în unele nopți ce mai înseamnă liniștea. De ce e dragostea doar neputință. Cum de-a ajuns să fie atât de greu să păstrezi normalitatea. Dintr-o singură clipire, totul se năruise: nimeni n-a scos niciun geamăt, fără urlete de durere, fără lacrimi și isterii, fără groază și fugă. O lume încremenită, moartă. O lume curată, goală, prăbușită-n golul din care s-a ivit. Un Dumnezeu dezamăgit și frânt, sătul să-și vadă creația autodistrugându-se.

-

Unde-am fost laș, până la urmă? N-am făcut decât să mă atac de unul singur și să tac, să tac, să tac, atunci când aș fi vrut să le sparg țestele prin cuvintele mele. M-am izbit de ei ca de o oglindă, văzându-mi în reflexia lor vicii și slăbiciuni, micșorându-mă până la a fi vag diferențiabil într-o mare de oameni. M-am camuflat din frică, străpuns de durerea singurătății, și-am ciopârțit aripile mele cu ciudă. Am răsucit lumea în jurul meu și-am definit totul prin urechile și ochii mei, prin atingerea fragilă a degetelor mele, căci: "Sfârșitul tău este sfârșitul lumii" și nu pot cunoaște realitatea altfel decât prin prisma minții și-a simțurilor mele.

N-am scris nimic nou, și totuși am fost martorul graniței, așteptând, sperând.

[natequarter]

sometimes i forget humphrey's decapitated when i'm writing because i'm so used to writing characters gesture while they speak and humphrey in particular seems like a very gestury person

[ellacmn]

Acum nu mai știu ce vreau

Momente. Amintiri. Locuri Aceste lucruri ne definesc. De când ne naștem și până când murim trăim în anumite locuri. Copiil fiind, ne legăm de anumite clipe din copilărie, de mici gesturi care ne marchează. Îmi amintesc cum tata obișnuia să îmi cumpere ochelari de soare de la fiecare benzinărie pe care o întâlneam în drum. Îmi amintesc cum opream la ”Hanul din salcâmi”, aproape de Lehliu,…

[hiddenfeelings02l]

"Ce poate fi mai frumos decât emoția iubirii? Ce poate fi mai frumos decât să îți tremure vocea ori să îți roșească obrajii atunci când te afli aproape de omul iubit?iubirea e frumoasă doar atunci când e bucurie,o bucurie care se vede în ochi ,pe buze,în gesturi și care se aude in glas! De aceea nu i- am înțeles niciodată pe cei care și-au reprimat trăirile. Din orgoliu,unul prostesc...ca nu cumva să vadă celălalt,tot o prostie!

De ce să nu mai iubești dacă nu lași iubirea să iasă la lumină?

Las-o să iasă, să izbucnească, să lumineze ea însăși!

Chiar dacă asta înseamnă ca tu,femeia sau tu, bărbatul, să te bâlbâi, să roșești, să îți tremure mâinile, să zâmbești tâmp ori sau ți se împiedice vocea!

Mai frumos de atât nu poate fi nimic în lumea asta pentru că atunci când ți se întâmplă toate astea înseamnă că iubești. Iar când iubești înseamnă că trăiești,e o dovadă că ești viu, că ai sufletul viu...iubirea trebuie să se vadă pentru că e a ta,a celui care iubește,și intr- o bună măsură și a celuilalt,a celui pe care-l iubești...e un drept sufletesc al tău să te bucuri că iubești și o obligație de suflet către celălalt să afle că este iubit..."

Ceea ce nu trăim la timp ,nu mai trăim niciodată

#iubire

#dragoste❤

[lady-in-blacks-blog]

Aleg să îmi descriu fiecare latură a mea!

Sunt o fire calmă si inocentă, având raiul în interior.

Îmi simt blândețea până la os, iar bunătatea o simt în suflet.

Un zâmbet cald îl ascund în interior, alegând să îl pot oferi persoanelor care mă iubesc.

Modestă, dar plăcută, aleg fericirea pentru a oferi şi mai mult

Speranța mă face să cred că sunt tot universul, în mod plăcut.

Iar lacunele, trăirii, ce le-am petrecut...

Frumusețea o găsesc prin gesturi simple

Și nu-s deloc complexă în cuvinte.

Acumulez doar clipe liniştite!

[nparadox]

Schimbări

Multe s-au schimbat pe parcursul ultimului an. Privesc retrospectiv spre trecut și văd că sunt ceva schimbări. Multe în bine, unele în rău, dar întotdeauna schimbarea aduce ceva nou. Multe s-au schimbat, dar uite, sunt Eu mai mult decât am fost vreodată.

Totul se schimbă în jur din moment ce începi să emiți în jur energia ta, frecvența ta, iubirea ta. Din momentul în care îți imprimi dorințele, trăirile, sentimentele, toată lumea te vede, ia pulsul trăirilor tale. Am reușit să transmit frecvența mea, să mi-o reglez, să preiau din frecvența altora și să mă situez de foarte multe ori pe aceași frecvență. A fost util, a fost o lecție și am învățat atât de multe.

Mi-am luat momente când m-am bucurat de lucrurile mici, iar acest aspect m-a salvat. M-a salvat de multe momente critice, întunecate. Viața este făcută din lucruri mici, gesturi mici, pași mici, care mai apoi se transformă în pași mai mari, uriași.

M-am sfăfuit să mă bucur de tot ce mi se întâmplă, fie că e o ușă închisă, o tăiere a drumului în trafic sau o înfrângere. M-am sfătuit să mă obișnuiesc mai mult cu ideea de a fi confortabil în momente și situații inconfortabile. Practic, acelea mă definesc, aceste momente îmi arată adevarata față, adevăratul caracter. Îmi place să fiu încerzător în situații incerte, nu îmi plac lucrurile ușoare. Sunt obișnuit să dau din coate, să muncesc triplu și să înaintez.

Am învățat că nu e suficient că sunt o persoană bună, am învățat pe propria-mi piele că nu pot întotdeauna să mă bazez pe cei din jurul meu că îmi vor respecta trăirile, emoțiile, sentimentele, chiar dacă eu respect aceste aspecte. Nimic nu garantează faptul că fiind o persoană bună, vei fi înconjurat doar de persoane bune.

Doar eu sunt în control asupra a ceea ce mi se întâmplă, iar chiar dacă mă las purtat de val, prioritzez alte persoane în favoarea mea, eu ar trebui să fiu cel în control asupra ceea ce se întâmplă cu mine. Chiar dacă mi-a fost greu să înțeleg acest aspect, am înțeles. Fiecare este în control asupra deciziilor sale, fiecare dintre noi are anumite instrumente la un moment da. Eu sunt singurul meu salvator, iar rolul meu de salvator, s-a dus. S-a înecat undeva în oceanul necunoscut.

Am mai învățat și că să fiu eu alături de mine e întotdeauna o soluție mai optimă decât să fiu alături de cineva care nu mă valorifică și prețuiește. Dragostea, iubirea, uneori, te orbește, te face sa vezi doar lucrurile bune. Dorința de a lupta, de a rezolva, de a oferi soluții și de a fi acolo, obstrucționează deseori puterea rațională de a vedea lucrurile din afară. E dubios și ciudat că reușeam să mă pun în locul altor persoane, dar în locul meu nu. E o lecție și un aspect unde lucrez și văd rezultate.

La finalul zilei, rămân doar eu cu unicornul meu. Pentru moment. Și merg mai departe, mă bucur de orice moment, dar mă bucur de bărbatul din mine, de omul frumos și puternic care a ajuns unde a ajuns. Blogul aceasta mă ajută să îmi văd dezvoltarea, să îmi văd trăirile, frustrările și actualitatea din momentul scrierii. Mă bucur de el, fiindcă îndată aniversez aproape 10 ani de când scriu pe el. Mă bucur de mine și de persoana mea. Cu siguranță nu sunt pentru oricine, dar iubesc acest aspect.

[bartholomaus]

(TL:DR bla bla, lung și necorectat) Nu mai am nervi. Am încercat să mă uit cât de cât imparțial la dezbaterile electorale, deși trebuie să recunosc că resimt antipatii sănătoase pentru absolut toți candidații. Dacă ar fi să fac un clasament al penibilului, aș zice că cel mai puțin antipatici îmi sunt Ciucă și Geoană deocamdată. Nu mă înjurați. Asta nu înseamnă că mi i-aș dori președinți, ci doar că mi-au părut aproape... semi-lucizi. E ca și cum ai spune că-s cei mai deștepți copii cu nevoi speciale de la școala ajutătoare. Cu noțiunea de Ciolacu sunt divorțat din facere pentru că PSD, deci n-avem ce discuta. Cel mai mare compliment pe care i-l pot face lui Ciolacu este că, din cauza procentelor lui, România riscă să aibă primul președinte cu burtă și doctorat în Epistemologia Tractoarelor. Doar ideea asta m-ar face să nu mai candidez, dar o eminență pământie de talia sa nu va fi deranjată de acest aspect. Nu știu cum a ajuns țara asta în situația de a alege variantele light de la toate partidele: Dragnea fără zahăr, Vadim fără pastile, Orban fără gluten și Barna fără testosteron.

Mi-e greu să trec peste câteva chestii. Una ar fi calitatea execrabilă a dezbaterii ca și concept de interacțiune cu finalitate intelectuală. Alta ar fi teatralitatea prost regizată a acesteia - ”spectacolul democrației” cu a denumit-o organizatorul. La prima și a doua vedere pare o nuntă de cocalari într-un local oarecare, doar că ospătarii sunt înarmați. Au fost multe incursiuni în penibil, în sentimentalism forțat și cabotinism. Îmi vin în cap intervențiile lui Dinescu, acest artist plătit regește tocmai ca să nu scrie niciodată anumite poezii pe care le știe. A mai fost și oda pe care i-a închinat-o tânăra Geoană lui taică-su. Mi-a amintit de poeziile închinate familiei socialiste multilateral dezvoltate. Mi se pare grețos să vii cu foaia: ”Eu îl iubesc pe tati deoarece... ”. Ești femeie în toată firea. Știm că-l iubești pe tac-tu și că ți se pare mișto. Măcar șefii de campanie ar fi trebuit să fie un pic inteligenți și să te lase să vorbești natural, nu să faci compunere ”Cum îl iubesc eu pe tati”. Mă rog, poate că intervenția ei dă bine la pensionarele astea care își pupă zemos nepoțeii pe gură.

Ciucă... a fost Ciucă. Are limitele lui de apevist. Este emotiv în fața camerelor chiar și atunci când știe că toți guriștii de lângă el sunt arvuniți corect și vor livra numai servite. E stângaci în exprimare și lipsit de spontaneitate. N-a comis vreuna gravă neapărat, dar nici nu l-ai fi luat acasă după prima întâlnire stabilită pe Tinder. Și-a tot căutat ideile căzute pe jos. Când se apleca după câte una mai complexă, o lovea din greșeală cu vârful pantofului, iar aceasta sărea mai departe. Nevastă-sa a fost mai spontană și mai umană decât el. Lasconi a avut scurte momente de-astea trepidant-comițiale, scurte străfulgerări de emoție nestăpânită și militantism prost direcționat. Mi s-a părut extrem de teatrală și prea simplist coafată politic, nu știu cum să mă exprim. Un zâmbet fals, gesturi robotizate, glume forțate și clișee de-alea mestecate a mia oară. Uneori are o atitudine de pensionară nebăgată în seamă, care fierbe toată ziua pe scara blocului și bubuie la tine degeaba, doar pentru că ai avut ghinionul să treci pe lângă ea. Noroc că-și amintește repede să revină la clișeele învățate pe de rost și nu pierde prea mult timp pe arătura emoțională.

Din punct de vedere politic tanti Lasconi este ca meseriașul ăla care îți promite manoperă de calitate, dar din păcate n-are niciodată cu cine lucra. Materialele sunt proaste, ceilalți muncitori sunt prea leneși și nepricepuți, doar ea e genială și neînțeleasă. Ceilalți trebuie să se ridice la nivelul ei, pentru că ea nu se poate coborî nici măcar la nivelul alegătorilor, d-apoi la nivelul celorlalți colegi cu care va trebui să coexiste pe durata mandatului. Cumva înțeleg de ce e atât de stresată. Nu se bucură de sprijinul unanim și netăgăduit al partidului. E atâta gâlceavă internă la USR încât se aude zarva de afară. De exemplu, pesediștii sunt mafie bătrână și disciplinată. Grup infracțional cu adevărat organizat. Se taie și se scuipă între ei în spatele ușilor închise, dar când au căzut capetele și s-a rezolvat gâlceava, toată lumea trage pentru candidat. Nu mai mișcă nimeni în front. Toți țin direcția partidului, și cu dinții dacă trebuie: ”Mâlc, că vă ia mama dracu'! Ciolacu e unicul și inegalabilul, fermecătoru' nostru! Dacă aud altceva, vă îngrop lângă cariera lu' Dragnea! Mă, s-a-nțeles?”. În schimb USR e genul de ursoaică redusă mintal care își ucide singură puii în ideea că poate o fute ursul mai repede. Nimeni nu poate sabota USR mai bine decât USR însuși. Lasconi a fost ca și singură, sau cel puțin așa am simțit-o eu de-a lungul campaniei. Orfană și neiubită de partid. E greu să fii puternică și convingătoare când ieși pe scenă cu cuțitul înfipt între omoplați. Useriștii nu știu să-și vadă interesul deloc. Se vor mânca între ei până la ultimul om, care și-ăla se va spânzura de supărare că nu mai are cvorum ca să fie ales președinte. Evident că ultimul userist va fi asistat de Ludovic Orban care îi va împinge scaunul de sub frânghie ca să rămână el dreapta autentică, împreună cu câți pemepiști or mai colcăi pe sub covor.

Calitatea întrebărilor mi s-a părut execrabilă. Atât de la ”telespectatori” cât și de la profesioniștii de pe ecran. Fie au fost servite efectiv pe tavă, de la filiala de tineret, fie au fost încleiate în gândirea tulbure a unor analfabeți funcțional care aveau râcă pe candidați. Deseori oamenii încarcă întrebările direct cu concluziile, mai mult ca să insulte decât să afle ceva nou. Otrăvesc răspunsurile înainte să fie date. O fi Ciucă bioxid de clei și nici Geoană sau Luluța n-au toți biscuiții pe farfurie, dar dacă otrăvești întrebările cu acuzații de căcat și insulte gratuite, e foarte puțin probabil să afli ceva util de la ei. Bâza se face mai apoi pe social media, nu în plină dezbatere. Trebuia depășită cumva zona asta de exercițiu de imagine, cu perverse date la ficat, și mers către o discuție pe îndelete despre probleme și soluții reale. Nu prea mai ține cu vrăjeala de acum un deceniu. Oamenii văd că-i praf în ochi. Sunt curios: Mai există vreun candidat care nu a fost acuzat că e paiața lui Putin? Până acum văd că toate echipele se acuză reciproc de rusofilie și pupincurism fesebist.

Formatul ăsta cu întrebări idioate și răspunsuri scurte mă scoate din minți. Toate răspunsurile încap într-o captură de ecran și pot fi traduse în meme. Este efectiv memărie politică. Adică înțeleg de ce e așa. Pe de-o parte spectatorii TV sunt tot un fel de public TikTok. Au memoria scurtă și nu pot tolera un format de podcast de patru ore. Nu au răbdarea necesară și nici simpatie pentru un candidat coerent pe termen lung. Discuția capătă o dinamică pedagogică, devine plictisitoare, iar candidatul poate părea arogant. Prostanul se irită repede pentru că vrea să aplaude, nu să gândească. De-aia toate căcaturile astea sunt de zece secunde: ”Domnule Cutare, ce strategie aveți în legătură cu bla bla?” - ”Muie Rusia!” - ”Bravo! Ce bine le zice! Le-a tras-o la fraieri! Share și inimioară!”. Apoi televiziunile pierd audiența dacă lasă oamenii să vorbească cum trebuie. Pe de altă parte, nici candidații nu au răspunsuri lungi și detaliate pe subiecte de interes național. Nu ar rezista câteva ore într-o dezbatere nemoderată. Ciucă a umplut juma de carte cu mâncare ca să facă numărul de pagini, pentru că nu avea altceva, iar Lasconi cred că ar suna ca o ceartă de divorț după 30 de minute. Geoană e singurul pe care l-ai putea asculta dacă n-ai ști că în spatele vorbelor lui nu șade nicio idee. Ăsta n-a mai spus nimic nou de pe vremea când sărbătorea înfrângerea lui Băsescu.

Deci campaniile astea sunt tot memărie: ”Trebuie să facem bine ca să nu fie rău! Să fim educați ca să nu mai fim proști! Românii să se întoarcă în țară. Publicitate!". Trebuie să spargi mereu liniștea cu un slogan suficient de scurt încât să nu schimbe prostanii pe Insula Iubirii sau la ce plm se uită ei. Candidații nu au răspunsuri lungi pentru că nu le-au primit de la alții și nu pot improviza mai mult decât atât. Biata clasă politică dâmbovițeană se ocupă exclusiv cu administrație și micro-management. Marile idei vin pe foaie de-afară și, de multe ori, trebuie să vină cu tot cu omul de afară ca să poată fi implementate corect. Și dacă i-ar lăsa cineva să aibă ideile lor, politicienii români și-au pierdut demult aceste abilități. Li s-a atrofiat mușchiul politic.

Zicea Gâdea că 30% dintre alegători sunt nehotărâți. Or fi. La ce panoplie au în fața ochilor, nici nu mă mir. E ca și cum te-ai duce la o petrecere de vegani ca să mănânci friptură. Nimic din ce există pe masă nu-ți face cu ochiul, dar n-ai ales tu meniul sărbătoritului și altceva nu e. Mănânci ce este ca să nu-i ofensezi pe ceilalți invitați. Probabil că așa sunt și românii. Ar vota altceva, dar atâta este. Nu văd de ce s-ar entuziasma foarte tare. Românii văd că la graniță situația e lungă, groasă și usturătoare. Lozincile nu rezolvă dezastrul din Ucraina sau tensiunea globală. Memele nu pun mâncare pe masă, partidele nu-ți fac plinul de benzină, nici nu vindecă economia căpușată și suprataxată a României. Văd că Europa se clatină în convingeri din toate balamalele și e mai fracționată ca niciodată. Deciziile de la Bruxelles sunt din ce în ce mai anti-democratice și usturătoare. Politicile se schimbă fundamental de la un an la altul. Unele țări dau înapoi, altele o iau razna, apoi își revin. Oriunde te-ai holba te izbește un sentiment general de incertitudine.

Românii simt că sunt victimele unor interese economice ce depășesc cu mult granițele țării sau puterea lor electorală. Simt că muncesc mai mult, dar puterea lor de cumpărare gâfâie pe scări ca un hipopotam astmatic. Văd că copiii au din ce în ce mai puține șanse la o viață stabilă și prosperă în România. Perspectiva de viitor a tineretului este iobăgia bancară a ipotecilor pe 35 de ani și o piață de muncă mai instabilă decât Lasconi. Vor munci toată viața pentru un sicriu de BCA construit pe grabă de un dezvoltator care dispare cu banii înainte să fie gata. Asta dacă vor mai putea munci în miracolul globalist și nu vor fi înlocuiți de roboți sau de victime de război care sunt dispuse să sclăvuiască pe un sfert de salariu, în timp ce dorm câte treizeci în cameră.

Cu toate că presa și vectorii au ajuns să scrie mai rău decât Scânteia, despre marile realizări, prosperitatea și economia bubuitoare a României, oamenii de rând văd cu ochii lor cum e realitatea de fapt. O simt pe piele zilnic. Ar avea nevoie de niște voci lucide care să-i liniștească cât de cât. Nu să-i sperie mai tare cu nuclearele și militarismul. Nici să-i amenințe cu serviciile sau terorismul socio-economic. Ar avea nevoie de cineva care să le vorbească calm și să abordeze probleme la modul practic, nu ideologic. Nu să-i împungă de la spate cu poliția politică, cu suprataxarea, cu cenzura sau îngrădirea drepturilor. Le-ar trebui ceva mai mult decât ”o să fie bine, ca să nu fie rău”. Lipsește cineva a cărui unică loialitate să fie pentru România. Tocmai de-asta cred că nu se regăsesc alegătorii în ”spectacolul democrației”. E circ și de circotecă s-a plictisit toată lumea. Pentru maimuțăreală avem TikTok.

În ultimă instanță simțim cu toții că partenerul strategic va desemna un învingător, acum sau mai târziu, indiferent cât ne-am agita noi. Știm bine că, dacă se votează greșit, se va mai vota până când iese cine trebuie, iar noi nu vrem scandal ca-n Ucraina, Georgia, Serbia, Grecia, Ungaria sau pe unde se mai votează greșit câteodată. O să votăm corect și de data asta, ca să fie liniște. Singura problemă suplimentară acum este că nici Washington-ul nu știe încă cine va plăti consumația. S-a nimerit ciudat cu alegerile la câteva săptămâni diferență, dar vom afla noi până în ianuarie pe ce direcție se va avânta România. Oricum, într-un fel e bine că e așa. Am ceva mai multă încredere în abilitățile Washington-ului de a preveni un dezastru, decât în actuala clasă politică de la București. Ăștia n-au mai muncit pe bune de pe vremea lui Iliescu și nici nu-și mai amintesc cum se face. Se căznesc să lege două fraze deși le-au primit pe mail cu două săptămâni înainte. Prefer să fiu pasager la bordul unei nave pe care căpitanul este beat, decât să mă trezesc pe o navă fantomă care plutește în derivă.

Candidații noștri au cam aceleași răspunsuri de două decenii încoace. Sunt captivi într-o mentalitate care nu mai e valabilă de mult. Sunt dosare cu șină în lumea digitală. Faxuri între servere pe care nu le înțeleg. Imită tablourile de pe pereții unei generații care apune repejor. Sunt depășiți de o realitate socială, demografică și tehnologică pe care sunt dispuși să o renege cu orice preț. Arvunesc până și presa ca să o nege alături de ei. Elita și poporul vorbesc limbi diferite. Liderii turuie despre absorbție de fonduri, victorii ideologice și parteneri strategici. Pe noi ne-ar interesa chestii ceva mai pragmatice. Am avea nevoie de niște strategii pe termen lung care nu se pot traduce într-o memă. Cum putem întări alianțele și cum le putem face mai profitabile pentru noi. Cum putem naviga cu succes printr-un parteneriat care ne cam bagă în gura lupului, dar fără de care nu putem supraviețui. Cum putem căpăta o independență energetică, o predictibilitate economică și o stabilitate financiară care să le permită tinerilor să-și facă planuri pe termen lung în România. Cum putem capitaliza cel mai bine de pe urma parteneriatului european, fără să stăm cu căciula în mână ca milogii. Ne-ar interesa cum putem genera fonduri proprii, nu cum putem cheltui fondurile altora. Cum putem inversa prăbușirea natalității etcetera...

Aș vrea să avem un viitor ca națiune și peste cinci decenii, nu numai până la următorul mandat păgubos de la Kremlin sau Casa Albă. Un proiect de țară nu se face de pe o zi pe alta și nu se abordează la modul acesta - așteptând ziua de salariu în care ne intră banii de la sponsori. Cu banii cumpărăm panicați niște voturi, mai rezistăm patru ani și, după noi, potopul. Trebuie să tragem niște jar și pe turta populară, dincolo de: ”Da, șefulică! Facem tot ce ne spuneți voi, numa' să ne dați banii!”. Nu se poate trăi la nesfârșit din mila Uniunii și din împrumuturi grosolane. Nicio economie nu se poate consolida din credite și pix la nesfârșit. Nu există bani moca. Până acum am amanetat tot ca să jucăm la păcănele cu fiecare guvern iresponsabil care le-a trecut ăstora prin cap. Poate ar trebui să protejăm resursele strategice, atât umane cât și materiale. Poate să creștem producția agricolă și industrială.

Poate ar fi o idee bună să diversificăm, nu să monopolizăm toate resursele în măna unor hodorogi de pe alte meleaguri. Să construim infrastructură energetică, nu să vindem centrale la preț de fier vechi. Toate planurile de până acum au fost după dictare: Ne împrumutăm acum și plătesc alții când o fi. Acest ”când o fi” se apropie vertiginos. Dacă bâțâie America din toate încheieturile, înseamnă că România n-are nicio șansă când va veni nota de plată. Strategia asta genocidală a lăcomiei, a creditului fără sfârșit și-al miserupismului politic este complet nesustenabilă. Dar n-ai cu cine să discuți. În parlament e foamea prea mare, vectorii români bagă lăutărie pentru pișcoturi, iar președintele are puteri extrem de limitate din punct de vedere constituțional. Cui să-ți plângi oful? Mai ales când politicienii știu foarte bine că copiii noștri vor muri de foame abia mai târziu, pe mandatul altora.

Să-mi fie cu iertare, dar campania asta pentru prezidențiale e pe o treaptă mai sus decât glumele cu deget în cur. Se putea ține pe TikTok, între două tutoriale de machiaj. Când îi aud cu faze de-astea, cu românii trebuie să se întoarcă în țară, mă bufnește râsul. La ce să se întoarcă românii în țară? Ca să se bată cu instituțiile și cu mafia pentru fiecare dumicat? Să plătească în Est facturi mai usturătoare decât în Vest? Ca să moară pe coridoarele spitalului cu pensia de 300 de euro și listă de așteptare la tratament de zece luni? Pentru alocații de 60 de euro? Ca să plătească 40 de ani la un apartament de 50 de metri pătrați fără apă caldă și căldură iarna? Cu cea mai scumpă energie din Europa? Să revină într-o țară care subvenționează toate mafiile și monopolurile în defavoarea propriilor cetățeni. O provincie care cumpără armament cu nemiluita și caută gâlceavă când ea doarme în frig cu pantalonii rupți în cur. Poate avem nevoie de carne de tun pentru frontul de Est sau ceva.

Aș lăsa românii să stea acolo. E mult mai confortabil să fii victima petroliștilor în Germania decât în România. Măcar băncile din Europa de Vest nu-și permit să facă ravagiile și cămătăria care se practică pe la noi. Sunt mișto de tot crizuțele astea de isterie din campanie, dar nu rezolvă nicio problemă fundamentală, iar cei care apar la tribună nu dau semne că ar fi capabili să rezolve vreuna. Pentru ăștia ar fi ideal ca toți românii să se întoarcă în țară pentru că de la localnici s-a cam luat ce era de furat. Nu mai au pe cine taxa. Avem nevoie de victime noi pentru că a ”încetinit” economia după batjocura din pandemie. Să vină fraierii! Unde e carnea macră de contribuabil proaspăt??? Să aducă banii acasă ca să mai mănânce și gura noastră ceva. Să bage economiile la noi, în băncile și fondurile de investiții care joacă la pariuri pe banii pulimii. Să bage banii în piața imobiliară pe combinație cu partidul unic. La o inflație reală de 15%, prostanii pierd toate economiile în șase ani jumate. Abia așteptăm să vină românii înapoi. Le mai vindem de cinci ori același apartament, le mai propunem niște acțiuni la companiile pe care le sabotăm noi ca să le putem lepăda pe nimic... Fraieri să fie că banii se fac.

Votați-ne pe noi, că tot noi eram și înainte, dar acum suntem și mai noi! Și când credeați că ați scăpat de noi, ne mutăm la alt partid, facem alianță cu vechiul partid și iată-ne tot aici! Suntem o pastă omogenă, lipsită de nutrienți, care se ceartă periodic pe care tonuri de gri sunt mai puțin gri. Ne scuipăm la fiecare ciclu electoral, dar ne pupăm pe gură imediat cum s-au terminat alegerile. Trăiască USL versiunea 4.0... beta. Acum cu ceva mai multe cămăși verzi și glazură de naționalism marca AUR. Aplicația USL 4.0 este suspendată temporar, dar se reactivează imediat după negocierile pentru majoritatea parlamentară. Mai mutăm pemepiștii la USR, mai spălăm toxicii de la AUR prin PSD, mai cântă Șică la o mandolină, mai face Ciolacu un spirit de glumă... Timpul trece, chenzina merge și toată lumea e Hopa Mitică, cade-n cur și se ridică. Pe oriunde ne dați afară, noi ne strecurăm înapoi. Rămâneți alături de noi ca să aflați cine va fi noul director de PR în această țară ipotecată complet!

[inabusire]

Avea obișnuința să scruteze detaliile care întotdeauna trădau mândrii și frici. Timorată, se retrăgea în penumbră, obsedată să privească și să înțeleagă ce anume ascunde fiecare sub pâcla de ipotetică perfecțiune. Cu timpul, începuse să sesizeze impostura, să simtă atunci când ideile unora nu erau ideile lor, ci o mediocră reciclare a unor articole și cărți citite, să vadă frustrările celorlalți proiectate în gesturi reci, insensibile, în drămuirea blândeții; părea că fiecare se ascunde de ceilalți și de sine, iar în creierii nopții nimeni nu recunoaștea evidențele - oamenii adormeau și se trezeau cu aceeași iluzorie vanitate ce-i urnea din loc: ei aveau un scop, existența lor nu putea fi neimportantă, ar fi fost o maximă indolență a unui zeu să le insufle viață și-apoi să-i lase slobozi. Dacă-i dezbrăcai de senzația că ei înseamnă ceva, rămâneau doar niște ființe rahitice, dezorientate și agresive, obsedate să îngurgiteze cât mai multe iluzii dătătoare de liniște. S-a obișnuit să nu trăiască prin ea, să nu se simtă reală, să se refugieze în spații mentale în care trăia oroare controlată, testând limitele minții tulburi care nu rareori parcă se scurtcircuita, refuzând să mai proiecteze orice fel de imagine. În genul acela de clipe parcă s-ar fi scurs energia ei vitală printr-un canal de deșeuri, în urmă rămânând o carcasă văduvită de forțele ei, cu suflu anemic și privire tălâmbă - nimic n-o străpungea îndeajuns de tare încât să simtă iarăși.

E un prag pe care simți la un moment dat, în viață, că nu poți să-l treci. Că e ceva ce nu înțelegi. Că ajungi să strângi în jurul tău visuri și imagini adolescentine, speranțe și gesturi, așteptări și sacrificii, că le-așezi la picioarele tale și-ncepi să realizezi că nu mai ai ce face cu ele. Că ceva trebuie redesenat, reinventat, că pe harta minții tale trebuie s-apară noi puncte și noi idei - și totuși ele nu se ivesc. Că nu mai știi unde-ar trebui să-ți găsești noua hrană, inspirația, de-unde s-astâmperi o sete chinuitoare, o imperioasă nevoie de redresare.

[spiritual123]

„Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” – un comentariu

Această poruncă, provenind din tradiția iudaică ✡️, este un principiu universal al iubirii ❤️ și respectului 🤝 față de ceilalți. Ea presupune două dimensiuni esențiale: iubirea de sine 🪞 și iubirea aproapelui 👥.

A iubi pe aproapele „ca pe tine însuți” implică, mai întâi, o relație armonioasă cu propria persoană 😊. Fără acceptare de sine, devine dificil să oferi iubire autentică altora. În același timp, această poruncă cere să-l privim pe celălalt ca pe un egal ⚖️, indiferent de diferențe 🌍 sau conflicte 🕊️.

Într-o lume adesea dominată de egoism 🫤, această învățătură rămâne o provocare 💪. Totuși, prin gesturi simple de compasiune 🫂 și respect 🌟, putem face din iubirea față de aproapele un mod de a trăi mai autentic și mai uman.

#Iubire 💕 #Empatie 🤝 #Respect 🕊️ #Tradiție ✡️ #Armonie 🌟