#gesturi

[emalascoala]

Respect și lipsa de respect, valori și norme morale

[timethehobo]

Not even death will do us part.

[momentidicri]

Altre tappe di questo viaggio: B&b bellissimo con animali super carini per la Giara di Gesturi, Marceddi in cui abbiamo chiacchierato con una signora che ci ha spiegato come stanno vivendo loro la transizione ecologica, San Salvatore vista durante i festeggiamenti del Santo Patrono, Mari Ermi e i suoi colori bellissimi del mare, la coloratissima Bosa e il tramonto di Alghero.

[wayfayrr]

I would dye for you

so this was inspired by a mix of an ask on @cloudninetonine's account and a couple of details from something I did in totk, but there aren't any story spoilers there's just a screenshot at the bottom.

This is a little fluff side story for something else I'm writing, where Wild and the reader get tossed into reader's world and split from the rest of the yandere chain. I might flesh this out into more of an au but as of now but honestly, this idea just lives rent-free in my brain

"so you’re sure, like completely sure this is what you want"

"I want to try something new, besides it's not like I'll get the chance to have you do this for me again anytime soon, is it? And you’re the one who suggested I should change things up so I don’t get recognised, why not do it like this? "

Wild lifted their arms with the giddiest smile on their face, a box of temporary dye held like the most precious treasure they could've found. Deep cobalt blue, awfully reminiscent of someone’s scarf, just enough to cover all of his hair to hopefully stop the instant recognition of him on the streets wherever the both of you go. 

After the initial shock of them falling through the portal with you back into the real world, if you could even call Hyrule fictional after everything you went through there; after their shock and excitement died down to a reasonable-ish level. The both of you decided perhaps something should be done so people don’t instantly recognise him as Link - the protagonist of Breath of the Wild, new clothes helped, but thankfully the modern world has a few more options for disguises. 

"When I suggested dying your hair, it’s not like I expected you to get a colour that bold, wait - where did you even get that from?"

"I bought it when you were looking at the other dyes, it’s such a fun colour not like anything I could get easily at home. You - you’re not bothered are you?"

With that last sentence wild seemingly decided to try his luck with you, looking up like a kicked puppy begging for reassurance that what he did was okay, that he won’t be in trouble for his actions. Begging you to comfort him, to do anything to get them to smile; all the while knowing they've got you wrapped around their finger. you're all his, no other heroes to steal your attention off of him, to steal away your smile, to steal your sweet voice from your lips, no he's got you all to himself…

as they believe they deserve.

You can't even see the countless red flags burying him in a crimson hue, too focused on helping him adjust to this alien world or if the thought ever crosses your mind that he's too happy about being trapped so far from home it's quickly dismissed.

they're a link, noble, courageous; chosen by Hylia herself. you've got to be imagining things. He couldn't can’t be like that.

it's hard not to cave at his face, so you simply end up ruffling his hair and plucking the box from eager hands.

"no don't worry I'm not, it's your hair so you get the final say on anything about it. just kinda surprised you chose this colour is all. ready then?"

Wild's mood instantly brightened at those few words, with a relieved manic, unhinged smile bright enough to blind anyone not used to him but keeping the same begging eyes through it.

"yeah! Of course I am, you're going to be doing it all for me right? right?"

"Well, you know how to use the shower, so you can wash the dye off yourself, no? But I’ll be helping you with the rest of it all."

He doesn’t even speak that time, opting to pout and turn away from you sulkily, like you’ve said the wrong thing, chosen the wrong option.

"Do you want me to even wash your hair for you after?"

"..."

"...please [name]?"

If you didn’t assume it was because you were the only thing they had familiar to them in this world, you could say that Wild has gotten far more whiny and needy towards you. Of course that can still be said, but there’s a sane reason behind it. 

With a playful sigh, you push Wild down onto a chair, gesturing for them to take off their shirt which they do after a moment of hesitation, their face coated by a blazingly hot blush. After tossing an old towel around their shoulders and tugging on the cheap plastic gloves you could finally start getting to work. Using the bottle of dye’s nozzle to pipe it through their roots making sure every area is coated before running the dye through with your fingers coaxing it through every inch of his hair, drowning the sun by submerging it in the deep blue of the sea. 

Wild for his part was relishing every moment in the bliss of your touch, leaning up into your touch like it’ll cure his every hurt, really it’s a miracle they’re still on the chair and haven’t fallen off with how far they’re leaning into you. Having to gently nudge him back to sitting upright, so that the dye’s even and so that he doesn’t slump to the floor. 

Before he gets the chance to really enjoy the feeling of your fingers in his hair, you're already backing off and peeling away the gloves to admire your work blatantly ignoring his pitiful whine towards your actions.

"That’s the dye in then, so you’ve just gotta wait for a while till it's ready to wash out, won't take long, only half an hour"

they don't even have the dignity to respond to that, sitting there with a sulky pout that goes unnoticed. it takes them a moment for him to shake off the fact that you couldn't just sit there like that for half an hour, before responding.

"So you’re definitely washing my hair for me then?"

"Pfft, yeah someone’s gotta make sure you don’t trash my bathroom with dye. I’ll rinse it off for you in the sink."

"Can you play with my hair longer this time..?"

He would’ve never had the courage to ask that in front of the chain, lest the arguing starts up again. Although now he’d be far more willing to risk that; due to the fact that the two of you’ve been living separately from the chain together for a couple of months now, it’d be far harder to split you apart to the others’ dismay.

The processing went far faster than either of you could’ve expected and soon enough it was time to wash his hair out and see if the dye took to it well, not that there was much of a chance it couldn’t given his natural colour. 

So after leading them to the bathroom and setting them on a chair shifted so they could lean over the sink, you took to work, gently tipping water through their hair to get out all the residue. When the heavy was washed out you switched to massaging his roots till the water ran clear, not a single dash of dye left in sight. Even then you weren’t quite finished deciding to go the extra step, with the conditioner in hand and him melting underneath you.

Shaking him back awake was a new experience though seeing as he’s usually one of the first to wake anyway, then if he were ever to nap it wouldn’t be due to you washing his hair or anyone washing their hair. 

"Hey, link all the dye's washed out now. You've just gotta dry your hair."

"Mh, alright then [name]. I’ll do it."

He’s still drowsier than you’d ever really seen him when you all were travelling through Hyrule but chucking a towel at his head seemed to snap him out of it. Ruffling his hair with the old towel till it was dry enough for him, in other words still dripping wet; he leaned against you with a pleased smile like you hung the very stars in the sky just for him."I love this, it just feels right, thank you so much for helping me like this [name]... And I can count on you doing it whenever I need a top up right?"

so uh, I definitely reacted totally normal when I found out you could dye Link's hair in totk. but on the other hand look at Link with blue hair and tell me I'm wrong - that he doesn't look incredible

[fara-posts]

Ce NE...colosal ,iubitule -iubită....[28.01, 13:45] Ioana: Daca te chem sa vii ,daca plec sa ma ții,daca te caut sa stai ,daca adorm sa ma ai ,daca te doresc sa mi soptesti ,daca te visez sa mi rostesti,daca te alung sa revii ,daca taci,mangaiere sa mi fii ,sa aud glasul iubit ,atavic ...in mine turbinion ametind ,tumult....sa te mpresor sideral,sa cad la pamant ca un val ,sa imi topesti nesfarsirea cu gesturi micute ,delicate...iubirea ...si primul om imi esti tu ....de atunci ...eu sunt un altfel de eu fara tu...in care tot simt pasul tau ,n o sa ma satur sa ti spun... esti cel pentru care ma nclin si adun flori rare ,nestemate,topind, mocnind in taceri ,vise si doruri cu gust uimitor....la capat de lume,de dor.... si ti doresc ancestral o nflorire cu mine,un val, cu gust nelumesc,ireal...la capat de drum cand vom fi gandul la tine ,la mine ...sa aduca etern ,miros de trezvii ...si te iubesc ...cum n o stii ...pentru tine am scris poezie ,o carte in dar necitita ...doar titlul ...si n rest....nerostita ...aceasta infinita ... iubita...un nu stiu ce...nerostita ...

[28.01, 13:47] Ioana: Ce NE...colosal ,iubitule -iubită....

La multi ani si sanatate ,un pic de iubire in toate, drum drept si lumina ,o cale ,un vis sa va tina si n rest scanteieri de lumina ,miros ,trandafiri si o mana intinsa mereu peste timp ,caderilor noastre ...rastimp..

[viatainpasidecuvinte]

Nu e greu sa găsești pe cineva care să vrea să fie lângă tine. E greu sa găsești pe cineva care sa te iubească și să își dorească să îți arate asta în fiecare zi.

În iubire e vorba de continuitate, de perseverență, de "neindiferenta".

În iubire e nevoie de flori de nu mă uita când mergi la serviciu sau la bere cu băieții. De gesturi mici care întrețin sentimente imense. De flori aduse seara fără motiv sau prepararea cinei când celalalt ajunge acasă.

În iubire nu se lasă pe mâine. Știi de ce ? Pentru ca acest mâine devine alt mâine și tot așa până ori vine prea târziu ori deloc.

În iubire e vorba de timp acordat celuilalt care cu trecerea anilor se micșorează și duce spre nimic. Știi, timpul ăla pe care îl acorzi la inceput când faci de toate cu persoana aia în perfecta conexiune de orice natură. Când îi explici tot ce faci în fiecare minut doar pentru a păstra conversația vie. Eh, asta e continuitatea. Indiferent de schimbările din viata, timpul acordat celuilalt întotdeauna va conta.

În iubire e vorba de pasiune, de dorința, de aceeași linie de start de la care sa plecați împreună în același timp.

Pentru ca e greu sa pastrezi iubirea daca simți lucruri în timp diferit.

[inabusire]

Și deodată se opri. Neanunțat, pe nesimțite, rostogolirea clipelor se aținti într-un singur punct, ca și cum un aparat fusese scos din priză: exact aceeași ultimă străfulgerare de dinaintea stingerii. Lumea încremeni, în ciuda tuturor profețiilor, tuturor învățăturilor care portretizau sfârșitul - nimeni nu și-a închipuit că astfel se va trage linia. Își amintea ce văzuse de dinainte, presimțirile pe care spiritele bolnăvicios de sensibile le au aproape involuntar, le resimt ca pe-o intoxicație fără să știe ce anume o provoacă și cum să scape. Autobuzul se mișca rapid pe asfalt, spintecând bălțile răzlețe lăsate de ploaie, cu viraje ferme și nonșalante. Stătea pe scaun, undeva pe la mijlocul autobuzului, cu geaca udă lipită de vecinul din stânga, cu geanta trasă aproape de bazin, aproape ținută la piept, încă foarte atent ca umezeala să nu fi pătruns până la laptopul dinăuntru. În față, doi elevi aplecați plini de interes asupra dispozitivelor, tastând frenetic în încercarea de a câștiga vreun joc. Avea senzația, uneori, că nu-i mai înțelege. Că deși a prins mai demult, în adolescență, o perioadă asemănătoare, adulții n-au luat în serios poziția chircită, atenția suprasolicitată de culori, sunete și gesturi. Li s-a părut, probabil, că totul e doar o glumă, păcăliți de mirajul a ceva ce era mult prea frumos ca să fie adevărat. Îi privea absent, obosit să tot analizeze, să se simtă de parcă se împușcă singur în picior sabotându-și liniștea. Își impusese să uite, ca pe un fel de igienă a minții, deși adormea de cel puțin jumătate de an cu sunet de fundal. Când liniștea se așternea, apăreau întrebări, priviri și vorbe pe care și-ar fi dorit să le poată amuți. Și-a întors la un moment dat privirea spre parbriz, în locul în care ștergătoarele se intersectau și ploaia era dată deoparte, concentrându-se pe mișcarea repetitivă - deși mult prea deznădăjduit, deși labil și înfricoșat, avea senzația latentă că, totuși, nu se înșeală. Că e ceva ce nu se potrivește: poate amenințarea viitorului care îți displace, presimțirea unei schimbări iluzorii, a unei noi orchestrații care să ascundă în spatele ei, de fapt, aceleași forme de distrugere. Că oamenii nu realizează spre ce se îndreaptă, iar dacă realizează, se retrag bulversați în bula lor protectivă, insistând să picteze în roz niște pereți arși. Se-ntreba în unele nopți ce mai înseamnă liniștea. De ce e dragostea doar neputință. Cum de-a ajuns să fie atât de greu să păstrezi normalitatea. Dintr-o singură clipire, totul se năruise: nimeni n-a scos niciun geamăt, fără urlete de durere, fără lacrimi și isterii, fără groază și fugă. O lume încremenită, moartă. O lume curată, goală, prăbușită-n golul din care s-a ivit. Un Dumnezeu dezamăgit și frânt, sătul să-și vadă creația autodistrugându-se.

-

Unde-am fost laș, până la urmă? N-am făcut decât să mă atac de unul singur și să tac, să tac, să tac, atunci când aș fi vrut să le sparg țestele prin cuvintele mele. M-am izbit de ei ca de o oglindă, văzându-mi în reflexia lor vicii și slăbiciuni, micșorându-mă până la a fi vag diferențiabil într-o mare de oameni. M-am camuflat din frică, străpuns de durerea singurătății, și-am ciopârțit aripile mele cu ciudă. Am răsucit lumea în jurul meu și-am definit totul prin urechile și ochii mei, prin atingerea fragilă a degetelor mele, căci: "Sfârșitul tău este sfârșitul lumii" și nu pot cunoaște realitatea altfel decât prin prisma minții și-a simțurilor mele.

N-am scris nimic nou, și totuși am fost martorul graniței, așteptând, sperând.

[goodevilgirlintentionss]

Buzele lui le-au zdrobit pe ale mele într-un sărut sălbatic.M-a tras deasupra lui, neîntrerupând sărutul. Brațele lui groase, pline de tatuaje s-au strecurat pe sub tricou, urcând neîntrerupt către sâni. Dând la o parte bustiera, mi-a prins strâns sânii în mâini. Limbile noastre se luptau pentru supremație. M-am retras puțin doar pentru a respira, timp în care m-a dezbrăcat complet , lăsându-mă goală. Am făcut același lucru ca și el. Pielea pieptului său s-a lipit de sânii mei, sărutul plin de dorința lăsându-mă fără aer. Am prins catarama curelei, desfacand-o cu gesturi lente, prelungind agonia. I-am desfăcut nasturele si fermoarul, apoi m-am ridicat de pe el neputând să îl scap de blugii strâmți altfel. Rămânând în boxeri, l-am împins înapoi pe canapea. I-am prins bărbăția prin boxeri, și l-am strâns. A gemut gutural, inchizandu-si ochii. Mâna mea a intrat la el in chiloți, chinuindu-l și mai tare, mangaindu-i penisul gros. I-am tras boxerii jos, m-am așezat peste el, am simțit cum intră în in mine. Gemeam amândoi. Am început să mă mișc încet, in sus si in jos. Mâinile sale mi-au prins sânii in palmi, strangandu-i. Am început sa ma mișc mai repede, gemeam de plăcere. Buzele mele lăsau dare de plăcere pe gatul său, mana sa mi-a alunecat pe clitoris, frecându-l sălbatic. lubeam modul său de a fute.

[natequarter]

sometimes i forget humphrey's decapitated when i'm writing because i'm so used to writing characters gesture while they speak and humphrey in particular seems like a very gestury person

[ellacmn]

Acum nu mai știu ce vreau

Momente. Amintiri. Locuri Aceste lucruri ne definesc. De când ne naștem și până când murim trăim în anumite locuri. Copiil fiind, ne legăm de anumite clipe din copilărie, de mici gesturi care ne marchează. Îmi amintesc cum tata obișnuia să îmi cumpere ochelari de soare de la fiecare benzinărie pe care o întâlneam în drum. Îmi amintesc cum opream la ”Hanul din salcâmi”, aproape de Lehliu,…

[hiddenfeelings02l]

"Ce poate fi mai frumos decât emoția iubirii? Ce poate fi mai frumos decât să îți tremure vocea ori să îți roșească obrajii atunci când te afli aproape de omul iubit?iubirea e frumoasă doar atunci când e bucurie,o bucurie care se vede în ochi ,pe buze,în gesturi și care se aude in glas! De aceea nu i- am înțeles niciodată pe cei care și-au reprimat trăirile. Din orgoliu,unul prostesc...ca nu cumva să vadă celălalt,tot o prostie!

De ce să nu mai iubești dacă nu lași iubirea să iasă la lumină?

Las-o să iasă, să izbucnească, să lumineze ea însăși!

Chiar dacă asta înseamnă ca tu,femeia sau tu, bărbatul, să te bâlbâi, să roșești, să îți tremure mâinile, să zâmbești tâmp ori sau ți se împiedice vocea!

Mai frumos de atât nu poate fi nimic în lumea asta pentru că atunci când ți se întâmplă toate astea înseamnă că iubești. Iar când iubești înseamnă că trăiești,e o dovadă că ești viu, că ai sufletul viu...iubirea trebuie să se vadă pentru că e a ta,a celui care iubește,și intr- o bună măsură și a celuilalt,a celui pe care-l iubești...e un drept sufletesc al tău să te bucuri că iubești și o obligație de suflet către celălalt să afle că este iubit..."

Ceea ce nu trăim la timp ,nu mai trăim niciodată

#iubire

#dragoste❤

[fara-posts]

Delicatetea tacerilor tale ,iubito ,delicatetea mocnind in culori ,nuantele tale nespuse ,ce ard ca lumina in zori,paradisul tău nebunatec ,cu care ti rad ochii... si flori...visele tale de lună si geamatul prins ,uneori ...in coapsa ta ,alungita, freamatul hergheliilor ,zari ,hotare cu cer adormira in mainile tale ...a ler ...sanul ,ce poamă adanca ,eu nu stiu sa ti dau ,nici sa ti cer ,in ruga ta cea profunda ,m ai dezlegat si de Cer ...nu stiu sa ti spun nu , nalucă,frumoasa ca raiul ,nu ti cer ,te am adancit in mici gesturi, ma plec ,te sarut ...urca mi ler...sa nu mai stim niciodata ,iubito ,un dans nesfarsit ,noi doi ,Cer...

[curierul]

Când vă văd, văd aceleași stiluri, aceleași freze, aceleași operații, aceleași gesturi, nu văd nimic diferit 🤣 https://www.instagram.com/p/Ck5zcTNtD_F/?igshid=NGJjMDIxMWI=

[nparadox]

Schimbări

Multe s-au schimbat pe parcursul ultimului an. Privesc retrospectiv spre trecut și văd că sunt ceva schimbări. Multe în bine, unele în rău, dar întotdeauna schimbarea aduce ceva nou. Multe s-au schimbat, dar uite, sunt Eu mai mult decât am fost vreodată.

Totul se schimbă în jur din moment ce începi să emiți în jur energia ta, frecvența ta, iubirea ta. Din momentul în care îți imprimi dorințele, trăirile, sentimentele, toată lumea te vede, ia pulsul trăirilor tale. Am reușit să transmit frecvența mea, să mi-o reglez, să preiau din frecvența altora și să mă situez de foarte multe ori pe aceași frecvență. A fost util, a fost o lecție și am învățat atât de multe.

Mi-am luat momente când m-am bucurat de lucrurile mici, iar acest aspect m-a salvat. M-a salvat de multe momente critice, întunecate. Viața este făcută din lucruri mici, gesturi mici, pași mici, care mai apoi se transformă în pași mai mari, uriași.

M-am sfăfuit să mă bucur de tot ce mi se întâmplă, fie că e o ușă închisă, o tăiere a drumului în trafic sau o înfrângere. M-am sfătuit să mă obișnuiesc mai mult cu ideea de a fi confortabil în momente și situații inconfortabile. Practic, acelea mă definesc, aceste momente îmi arată adevarata față, adevăratul caracter. Îmi place să fiu încerzător în situații incerte, nu îmi plac lucrurile ușoare. Sunt obișnuit să dau din coate, să muncesc triplu și să înaintez.

Am învățat că nu e suficient că sunt o persoană bună, am învățat pe propria-mi piele că nu pot întotdeauna să mă bazez pe cei din jurul meu că îmi vor respecta trăirile, emoțiile, sentimentele, chiar dacă eu respect aceste aspecte. Nimic nu garantează faptul că fiind o persoană bună, vei fi înconjurat doar de persoane bune.

Doar eu sunt în control asupra a ceea ce mi se întâmplă, iar chiar dacă mă las purtat de val, prioritzez alte persoane în favoarea mea, eu ar trebui să fiu cel în control asupra ceea ce se întâmplă cu mine. Chiar dacă mi-a fost greu să înțeleg acest aspect, am înțeles. Fiecare este în control asupra deciziilor sale, fiecare dintre noi are anumite instrumente la un moment da. Eu sunt singurul meu salvator, iar rolul meu de salvator, s-a dus. S-a înecat undeva în oceanul necunoscut.

Am mai învățat și că să fiu eu alături de mine e întotdeauna o soluție mai optimă decât să fiu alături de cineva care nu mă valorifică și prețuiește. Dragostea, iubirea, uneori, te orbește, te face sa vezi doar lucrurile bune. Dorința de a lupta, de a rezolva, de a oferi soluții și de a fi acolo, obstrucționează deseori puterea rațională de a vedea lucrurile din afară. E dubios și ciudat că reușeam să mă pun în locul altor persoane, dar în locul meu nu. E o lecție și un aspect unde lucrez și văd rezultate.

La finalul zilei, rămân doar eu cu unicornul meu. Pentru moment. Și merg mai departe, mă bucur de orice moment, dar mă bucur de bărbatul din mine, de omul frumos și puternic care a ajuns unde a ajuns. Blogul aceasta mă ajută să îmi văd dezvoltarea, să îmi văd trăirile, frustrările și actualitatea din momentul scrierii. Mă bucur de el, fiindcă îndată aniversez aproape 10 ani de când scriu pe el. Mă bucur de mine și de persoana mea. Cu siguranță nu sunt pentru oricine, dar iubesc acest aspect.

[inabusire]

Avea obișnuința să scruteze detaliile care întotdeauna trădau mândrii și frici. Timorată, se retrăgea în penumbră, obsedată să privească și să înțeleagă ce anume ascunde fiecare sub pâcla de ipotetică perfecțiune. Cu timpul, începuse să sesizeze impostura, să simtă atunci când ideile unora nu erau ideile lor, ci o mediocră reciclare a unor articole și cărți citite, să vadă frustrările celorlalți proiectate în gesturi reci, insensibile, în drămuirea blândeții; părea că fiecare se ascunde de ceilalți și de sine, iar în creierii nopții nimeni nu recunoaștea evidențele - oamenii adormeau și se trezeau cu aceeași iluzorie vanitate ce-i urnea din loc: ei aveau un scop, existența lor nu putea fi neimportantă, ar fi fost o maximă indolență a unui zeu să le insufle viață și-apoi să-i lase slobozi. Dacă-i dezbrăcai de senzația că ei înseamnă ceva, rămâneau doar niște ființe rahitice, dezorientate și agresive, obsedate să îngurgiteze cât mai multe iluzii dătătoare de liniște. S-a obișnuit să nu trăiască prin ea, să nu se simtă reală, să se refugieze în spații mentale în care trăia oroare controlată, testând limitele minții tulburi care nu rareori parcă se scurtcircuita, refuzând să mai proiecteze orice fel de imagine. În genul acela de clipe parcă s-ar fi scurs energia ei vitală printr-un canal de deșeuri, în urmă rămânând o carcasă văduvită de forțele ei, cu suflu anemic și privire tălâmbă - nimic n-o străpungea îndeajuns de tare încât să simtă iarăși.

E un prag pe care simți la un moment dat, în viață, că nu poți să-l treci. Că e ceva ce nu înțelegi. Că ajungi să strângi în jurul tău visuri și imagini adolescentine, speranțe și gesturi, așteptări și sacrificii, că le-așezi la picioarele tale și-ncepi să realizezi că nu mai ai ce face cu ele. Că ceva trebuie redesenat, reinventat, că pe harta minții tale trebuie s-apară noi puncte și noi idei - și totuși ele nu se ivesc. Că nu mai știi unde-ar trebui să-ți găsești noua hrană, inspirația, de-unde s-astâmperi o sete chinuitoare, o imperioasă nevoie de redresare.

[suntaiciblog]

Ma simt ciudat când prietenul meu consuma bani cu mine, fie pe un suc, ceai sau chiar o ciocolată. Oamenii din jurul meu când îmi dădeau ceva, doreau ceva la schimb. Acum, când l am întâlnit pe el, nu vreau să creadă că îl folosesc pentru asta. Îmi place de el, nu de buzunarul lui

Comunicaaaați. Serios, spune-i chestiile astea deschis, și, ca idee, puteți să faceți o chestie în cazul în care vrei și tu să simți că poți să contribui: dacă vrea el să plătească ceva, fă-i tu după o surpriză sau inițiază tu ceva. Spre exemplu, dacă vrea el să te scoată undeva și să plătească el, peste câteva zile organizează tu o seară de film și cumpără tu popcorn, ciocolată caldă, etc. Fă și tu așa inițiative ca să simți că amândoi oferiți câte ceva, pentru că așa e și normal într-o relație până la urmă, să faceți amândoi diverse gesturi de genul, pe cât puteți.