#boala

[tootyde]

Frica - Osho

[nicolae]

Sensul sociologic cultural al bolii

Mulți sociologi medicali susțin că bolile au atât o componentă biologică, cât și una experiențială și că aceste componente există independent una de cealaltă. Cultura noastră, nu biologia noastră, dictează care boli sunt stigmatizate și care nu, care sunt considerate dizabilități și care nu, și care sunt considerate contestabile (adică unii profesioniști din domeniul medical pot considera…

[consultatiiladomiciliu-ro]

Un regim alimentar bogat in proteine - avantajos pentru batarii cu boala cronica de rinichi?!

Citeste articolul pe https://consultatiiladomiciliu.ro/un-regim-alimentar-bogat-in-proteine-avantajos-pentru-batarii-cu-boala-cronica-de-rinichi/

Un regim alimentar bogat in proteine - avantajos pentru batarii cu boala cronica de rinichi?!

La persoanele în vârstă cu boală cronică de rinichi (IRC), un aport mai mare de proteine ​​animale sau vegetale este asociat in mod traditional cu o mortalitate crescută. Această constatare contravine informatiilor recente provenite dintr-o analiză a trei cohorte din Spania și Suedia, ale căror rezultate au fost publicate în JAMA Network Open.

La bătrânețe, necesarul nostru de proteine ​​crește. Aportul recomandat de proteine ​​este între 1,0 și 1,2 g per kg de greutate corporală reală pe zi. Pentru pacienții vârstnici cu boli acute și cronice, leziuni sau malnutriție, cerința poate fi mai mare.

„În timp ce adulții mai în vârstă ar putea avea nevoie de mai multe proteine ​​decât persoanele mai tinere, un aport mai mare de proteine ​​ar putea accelera progresia bolii în rândul celor cu CKD, o afecțiune predominantă la adulții în vârstă care adesea nu are vindecare și morbiditate și mortalitate ridicată”, a scris dr. Adrián Carballo-Casla de la Centrul de cercetare privind îmbătrânirea de la Institutul Karolinska din Stockholm, Suedia, și colegii săi. Restricție de proteine

Actualul ghid privind Boala de rinichi: Îmbunătățirea rezultatelor globale recomandă ca pacienții cu BRC ușoară (adică, etapele 1 și 2) să nu consume mai mult de 1,3 g/kg/zi de proteine. În etapele 3-5 (fără dializă) ale CKD, aportul de proteine ​​trebuie limitat la 0,6-0,8 g/kg/zi. „S-a demonstrat că un astfel de regim de aport mai scăzut de proteine ​​​​încetinește ratele de progresie a IRC și îmbunătățește tulburările metabolice la persoanele cu stadiile 4 și 5 de IRC care nu primesc dializă”, au scris cercetătorii. „Sunt disponibile dovezi insuficiente cu privire la impactul general asupra sănătății al limitării aportului de proteine ​​la persoanele în vârstă cu BRC ușoară sau moderată și dacă acest impact este diferit la adulții în vârstă fără BRC.”

Autorii au analizat datele de la trei cohorte din Spania și Suedia, care au inclus 8543 de participanți cu vârsta de cel puțin 60 de ani. Au fost analizate un total de 14.399 de observații, inclusiv 4789 de participanți cu stadiile 1-3 de CKD și 9610 fără CKD. Pentru a capta aportul de proteine ​​pe o perioadă mai lungă și pentru a minimiza variațiile între participanții la studiu individual, cercetătorii au aranjat datele astfel încât să existe o observație pe interval de timp pentru fiecare participant. Pe parcursul celor 10 ani de urmărire, au fost documentate 1468 de decese.

„Am observat o asociere inversă între aportul total de proteine ​​și mortalitate în rândul participanților cu CKD, dar una ceva mai slabă decât în ​​rândul celor fără CKD”, au scris cercetătorii. Asociația puțin mai slabă

În comparație cu participanții cu un aport de proteine ​​de 0,8 g/kg/zi, participanții cu CKD care au consumat 1,0 g/kg/zi de proteine ​​au avut un risc de deces redus cu 12%. La un aport de 1,2 g/kg/zi, riscul de mortalitate a scăzut cu 21%. A scăzut cu 27% la un aport de proteine ​​de 1,4 g/kg/zi. La pacienții fără BRC, reducerile corespunzătoare ale riscului au fost de 23%, 37% și 44%.

În timp ce la participanții fără CKD, mortalitatea a scăzut cu 15% cu fiecare creștere a aportului de proteine ​​de 0,2 g/kg/zi, la pacienții cu CKD, scăderea a fost de doar 8%.

Asocierea nu s-a schimbat în funcție de faptul că proteina este de origine animală sau vegetală. Vârsta participanților la studiu (adică, dacă aveau sub sau peste 75 de ani) nu a jucat nici un rol. Beneficiile depășesc dezavantajele

Cercetătorii au subliniat că efectele biologice ale surselor de proteine ​​ar putea depinde de aportul total, precum și de proporția de proteine ​​vegetale din dietă. „Nu numai că 68% din proteinele totale au provenit din surse animale în studiul nostru, dar și aportul mediu de proteine ​​a fost cu mult peste recomandările actuale pentru persoanele cu CKD moderată”, au scris ei. Prin urmare, nu este clar dacă rezultatele ar putea fi extrapolate la pacienții mai în vârstă care urmează o dietă pe bază de plante sau cu conținut scăzut de proteine.

„Asocierile mai puternice la participanții fără BRC sugerează că beneficiile proteinelor pot depăși dezavantajele la persoanele în vârstă cu BRC ușoară sau moderată”, au concluzionat cercetătorii.

Această poveste a fost tradusă din ediția germană Medscape folosind mai multe instrumente editoriale, inclusiv AI, ca parte a procesului. Editorii umani au revizuit acest conținut înainte de publicare.

[dianapopescu]

16 noiembrie: Ziua Mondială a Cancerului Pancreatic

Ziua Mondială a Cancerului Pancreatic pică în fiecare an în a treia joi din noiembrie. Această zi permite comunităților să se ralieze în creșterea conștientizării și sprijinirii oamenilor care se luptă cu cancerul pancreatic, una din cele mai grave forme de cancer. https://www.diane.ro/2023/11/16-noiembrie-ziua-mondiala-cancerului.html

[coolladydot]

Suferință și extaz (recenzie)

Oamenii normali spun: „Nu-mi pot imagina cum e să te simți atât de rău încât pur și simplu să vrei să mori. Nu încerc să le explic că nu-i vorba că vrei să mori”. Ci faptul că știi că nu ar trebui să fii în viață, că ești copleșit de o oboseală care e ca un balast pe oasele tale, o oboseală amestecată cu o teamă cumplită. Că simplul și nenaturalul fapt că trăiești trebuie rezolvat. Autor: Meg…

[namisweatheria]

This is the first real comic I've ever drawn, and of course it's blatantly silly dykery that has nothing to do with canon. I love them. I'm going to do the meltdown next I think.

I'm really obsessed with Koala telling the world her story of being saved by Fisher Tiger and joining the Rev Army, with Uta's help, and Boa seeing it and having an absolute nuclear meltdown over it.

Boa (who is Not losing her mind from guilt and desire for things to be different) summons Koala to her island to basically do this screencap from IASIP at her:

[just-miru]

me waking up from a 4th nap today

[l3mon-boy]

știi ca treaba e groasa cand scoate mama carmolul si rumalaya

[infopubro]

Vibrațiile uneltelor electrice si boala mâinilor albe

Vibrațiile uneltelor electrice si boala mâinilor albe Despre Vibrațiile uneltelor electrice si boala mâinilor albe. În ziua de azi o persoană folosește mai multe unelte electrice care produc vibrații. Aceste vibrații în timp se dovedesc a fi nocive pentru corp și pot declanșa așa numita boală a mâinilor albe. Ce este boala a mâinilor albe? Boala produsă de vibrații a fost descoperită prima dată…

[luvvictoria]

The Illness of Us

( ♡ ) pairing : Sukuna Ryomen x significant other!reader

( ♡ ) warning : no gender reader, NOT PROOF READ , kinda cringe, human reader, Heian era Sukuna, age gap , idk bro

( ♡ ) a/n ✏️ : BASSED OFF A ROMANIAN SONG I CRIED ON.

The rain was falling hard, but you barely noticed it anymore. It was just another storm, just another distraction from the silence that had settled between the two of you. You sat on the cold floor of the empty temple where you often found him — alone, brooding, but always watching.

Sukuna stood across from you, his gaze fixed on something you couldn’t see. He was always like this — distant, even when you were right there next to him. His silence had a weight that pressed down on you, making it hard to breathe.

And maybe that was the problem.

He had always been a curse — something twisted and dark that you couldn’t stay away from, no matter how much you tried. He had drawn you in like a moth to flame, and you had burned for him. You still did.

But now… now it felt like the fire was slowly dying.

“Și boala lor era că nu se potriveau…” (and their illness was that they weren’t right for each other)

The illness of your love was that you were never meant for each other. Sukuna was chaos incarnate, a god of destruction who thrived on pain and violence. And you — you were human, fragile in comparison. The two of you had clashed from the very beginning, your love and arguments interwoven into a cycle of hurt and passion, never finding a balance.

“We don’t fit together,” he said, his voice cutting through the silence like a blade. He didn’t look at you, but his words hit you harder than anything else ever had.

Your heart clenched painfully. You had heard these words before, but this time, they felt final.

“I don’t care,” you whispered, though your voice shook. “I don’t care if we don’t fit. I still—”

“Still what?” he snapped, finally turning to face you, his eyes dark and filled with something you couldn’t name. Anger? Pain? It was always so hard to tell with him. “Still love me?”

The silence that followed was deafening.

You did. You always had.

But that wasn’t enough, and deep down, you knew that. Sukuna was like a poison that had seeped into your veins, corrupting everything good, everything safe. And yet, even now, you couldn’t let him go. No matter how many times he pushed you away, no matter how many times you fought, you always came back to him.

And he let you. He always let you.

“Și se certau și se iubeau…” (and they argued and they loved each other)

You and Sukuna had never had peace. Every moment of tenderness between you was followed by arguments, by rage. He would kiss you like he was devouring you, pulling you close as if you were the only thing in the world that mattered — only to push you away moments later, his words cutting like knives, reminding you that you were human, mortal, something beneath him.

And yet, despite it all, despite the fire and the fury, there were moments — small, fleeting moments — where it felt like you truly saw him. Not the King of Curses, but the man behind the curse. A man who could love, who could feel, even if he would never admit it.

But those moments never lasted. They couldn’t.

“You need to leave,” Sukuna said, his voice softer now, but no less firm. He stepped closer, towering over you, his eyes never leaving yours. “You need to walk away from this.”

You shook your head, tears burning behind your eyes. “I can’t. I won’t.”

His hand reached out, brushing against your cheek in a rare moment of gentleness. His touch was cold, but it was still Sukuna — still the man you had given everything for.

“You’re a fool,” he whispered, though there was no venom in his words this time. “You’re a fool to love me.”

“I know,” you replied, your voice barely above a whisper. “But I do. I always will.”

His expression tightened, something unreadable passing across his face. There was a part of him, buried deep beneath centuries of cruelty, that wanted to love you the way you deserved. But he couldn’t. He never could.

“I don’t deserve you,” Sukuna murmured, his hand falling away from your face. “You’ll only get hurt if you stay.”

He had never said anything like this before. Sukuna had always been proud, never admitting weakness, never admitting that there was anything wrong with the way he was. But now, as he stood in front of you, it was as if the weight of everything — the battles, the blood, the destruction — was finally pressing down on him.

“Then why don’t you let me go?” you asked, your voice breaking.

For a long moment, he said nothing. Then, in a voice so low you almost didn’t hear him, he whispered, “Because I can’t.”

“Se iubeau, dar nu se potriveau.” (they loved each other but weren’t right for each other)

That was the truth of it. He loved you, in his own twisted way, but it would never be enough. He would never change. You would always clash, always fight, always fall apart only to come back together again, trapped in a cycle that neither of you could escape from.

Sukuna’s eyes softened, just for a moment, as he took a step back. “I want you to move on,” he said, his voice strained. “I want you to live without me.”

You opened your mouth to argue, to tell him that you didn’t care, that you would rather be with him, broken as it was, than live without him. But the words died in your throat as you saw the pain in his eyes — the real, raw pain that he never let anyone see.

“I’ll only ruin you,” he continued, his gaze hardening. “You deserve more than this.”

You wanted to scream at him, to tell him that you didn’t care. But deep down, you knew he was right. You had always known. This was a love that would destroy you in the end.

But how could you leave him, when every part of you still loved him?

Sukuna turned away from you, his form dissolving into the shadows as the storm outside raged on. He didn’t say goodbye — he never did. But this time, something told you it was different.

This time, he was letting you go.

And as the rain pounded against the temple walls, you realized with a heavy heart that he had never been the one keeping you trapped.

It had always been you.

[viatainpasidecuvinte]

M-ai făcut să cred în tine cu puterea unei îndoctrinări de-o viață. Mi-a fost ușor să o fac. Păreai să fii vindecarea mea, ca o religie miraculoasă care prin puterea credinței alungă boala.

Era ușor... ușor să te țin de mână ,să merg mai departe când tu îmi țineai spatele. Era ușor și normal să te urmez ,ca un drum pe care asteptam de-o viață să-l găsesc .

Era simplu să plâng în genunchi, când genunchii mei stăteau în palmele tale. Era simplu și minunat faptul că într-o lume ca asta puteam să cred în ceva, îmi permiteam să cred în tine.

Dar simplu devine greu, iar minunea ține doar 3 zile și credința se zguduie când apar întrebări fără răspunsuri clare.

Ai grijă în ce crezi...și sarea arată ca zaharul și totuși gustul e total diferit.

[inabusire]

când îmi spui că nu sunt singură, nu doar că nu pot să cred, ci nici nu m-ajută;

mă face să-mi simt și mai pregnant colțurile mele îndepărtate de orice altă ființă, să simt spațiul arid dintre noi, distanțele iscate;

mă face să privesc rănită, și-aștept să văd ce vrei să-mi iei, ce bucată din mine trebuie să se mai rupă.

când îmi spui că ești aici, îmi amintești doar că

nu am ceea ce-mi doresc

că nu iubesc

că mă simt zimțată,

zdrențuită,

distorsionată.

când îmi aruncați lozinci ca "sănătatea mintală e esențială" și "singurătatea e boala secolului" și "cum să-ți faci prieteni: 3 metode sigure"

mă simt ca o incapabilă,

ca o cerșetoare de iubire și semnificații,

o oarbă-nconjurată de oglinzi.

așa că nu-mi mai spune ce să fac și cum și nu-mi mai oferi soluții de căcat.

am senzația aia de astringență-n gură,

parc-am înghițit cenușă.

[psihologdecartier]

Nașterea nu ține de noi, nimeni nu ne întreabă : "vrei să trăiești pe o planetă numită pământ? ". Si nici macar nu negociază cu noi spunând care-s beneficiile : "O sa ai si alți semeni, nu o sa te simti singur."

Totul este neașteptat in viață. Uneori nu ai puterea, nu vrei sa mai continui pentru ca te doare prea rau, esti prea obosit adunându-se atâtea. Si daca ai si o boala pe deasupra ... e si mai misto. : ))

E normal si sa te simti ridicol, sa te simti anormal de trist.

Ce-i de facut? Nu stiu. Moartea e in mainile noastre, nu? Ramane de tine sa alegi, insa parca e trist sa mori cand ai atatea de vazut si de aflat.

Sunt atatea locuri minunate, sunt atatea experiențe care pot fi ale tale in curand.

Daca te omoara boala pana atunci? Macar ai avut cateva zile in care te-ai bucurat de noi imagini ale vietii. Ai observat in sfârșit acei copaci verzi din fata casei tale, ai simtit iarba rece pentru ultima dată.

Contează și acele ultime câteva zile.

Sa nu-ti fie teama de ziua in care boala o sa te termine, moartea nu doare. Este doar un scurt moment intre viata si moarte, un moment placut in care ii vezi pe cei dragi ca pe niste imagini in minte, apoi un mic video cu cea mai mare bucurie a ta.

Iar in final inchizi ochii vesnic, pleci impacat.

Spune împreună cu mine:

Sunt un om împăcat si nu mi-e frica de moarte. Atat cat am de trait o sa trăiesc liniștit.

[dianapopescu]

10 noiembrie: Ziua Mondială a Imunizării

Ziua Mondială a Imunizării este marcată anual pe 10 noiembrie. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, imunizarea previne între 2 și 3 milioane de decese în fiecare an și, în prezent, protejează copiii față de boli ale căror vaccinuri sunt disponibile de mulți ani, precum difteria, tetanosul, poliomelita și pojarul, dar și față de boli ca pneumonia și infecția cu Rotavirus, două dintre cele mai amenințătoare afecțiuni pentru copii sub cinci ani. https://www.diane.ro/2023/11/10-noiembrie-ziua-mondiala-imunizarii.html

[un-inger-pierdut]

26.12. 2022

Toată lumea spune, când ai boala asta, că trebuie să gândești pozitiv, că totul o să se rezolve, că trebuie să ai credință și răbdare. Toți spun să nu te lași pradă gândurilor negative, medicii îți spun că nu e o boală din care se moare, deci să ai încredere. Sunt persoane care îți spun ei că știu pe cineva căruia i s-a dat același diagnostic și ani mai târziu a aflat că de fapt e cu totul altceva, că sigur cu ajutorul Lui Dumnezeu o să fie totul bine.

Și totuși, toți acești oameni care încearcă să te încurajeze, nu știu cum e să vezi că toate visurile tale se năruie, nu știu cât e frustrant poate să fie să știi cum erai înainte de toate astea și să vezi, să simți cum ești acum. Oamenii ăștia nu știu că tu te-ai rugat în fiecare seara, încă dinainte de toate astea, și de la Dumnezeu ai primit lovitura asta, care pentru cel care o suportă, nu e deloc ușor de dus. Oamenii ăștia nu știu cum e să încerci să pară că nu ești atât de tare afectat, dar ție să îți fie greu sa mănânci pentru că îți tremură mâna când duci tacâmul la gura.

E greu să gândești tot timpul pozitiv când tu te uiți la oamenii din jurul tău și vezi cât de mult și-au schimbat comportamentul față de tine. E greu să fii pozitiv când vezi cât de repede obosești, când nu poți sa mergi calumea, când vezi că nu îți poți controla mâna drepta cum trebuie și când faci lucruri cât se poate de ușoare ea parcă decide să gândească singură. E greu să fii tot timpul potrivit când încerci într-una să găsești un vinovat și poți învinui pe nimeni, pentru că în esență nu e vina nimănui, nici măcar a ta...

E foarte greu să fii tot timpul potrivit când vezi cât de mult s-a schimbat viata ta într-o singura lună...