#arta bucuresti

[ilikegoodstories]

Agfa APX 400

[abstractromanianpaintings]

Miniaturi peisaje

[gabrielacalinoiu]

Peisaje în pastel

[alinladaru]

Fiți cu-Minți Creative FEST 24 mai - 2 iunie 2024, Ediția a IV-a

În intervalul 24 mai – 2 iunie 2024, join us pentru o celebrare a artei și culturii, în cadrul celei de-a patra ediții Fiți cu-Minți Creative Fest. Ca de obicei, vom aduce în fața publicului o varietate de forme de artă vizuală, muzică și arte performative, toate gândite pentru a însufleți următoarea generație de artiști și creativi. Vei avea ocazia să te familiarizezi cu nume noi de upcoming…

[perzo-vujita]

[antonlaub]

Creatio ex nihilo (Bucuresti-Berlin: 1001 Articole), 2024/2015, chromogenic print on photo paper, 80x60 cm, from the eponymous video loop (00:01:00), 2015. Exhibition view: Alexandru Paul, 2/3 Galeria

𝗘𝘅𝗽𝗮𝗻𝗱𝗲𝗱 𝗦𝗽𝗮𝘁𝗶𝗮𝗹𝗶𝘁𝗶𝗲𝘀

Artists: David Barreiro, Bogdan Bordeianu, John Divola, Vladimir Florentin, Ion Grigorescu, Lina Ivanova, Anton Roland Laub, Ioana Marinescu, Andrei Mateescu, Alexander Rosenkranz, Emily Ryalls, Nadina Stoica, Anca Tintea

Curator: Laura Bivolaru

Project Coordinators: Claudia Retegan, Mihai Șovăială

Opening: September 5, 2024, at 18:00, 2/3 Galeria, Str. Franceza 4, Bucharest

September 6 – October 6, 2024

𝗩𝗶𝘀𝗶𝘁𝗶𝗻𝗴 𝗛𝗼𝘂𝗿𝘀: Thursday & Friday: 17:00-19:00 // Saturday & Sunday: 12:00-16:00

"Expanded Spatialities" problematizes the uniform image of the globalized city, asserting the human body as a creative agent of urban space. Through photography, collage, video, performance, and drawing, the city becomes a practiced space which residents and visitors alike occupy, build, remember and imagine across history.

The thirteen exhibiting artists use the past, both individual and collective memories, and their own bodies to expand and reinterpret urban space at the intersection of fiction and reality, between cartography and psychogeography. In their practices, the political, economic, and social aspects that impact the city are brought to light, investigated, and destabilised. Thus, the image is understood as more than just a mirror of the existing space; it becomes a tangible extension of past and future possibilities.

___________________

Partners: The Institute, Revista–Arta, Photography.Influx

Graphic Design: Vlad Mat

The cultural project is co-financed by the National Cultural Fund Administration (AFCN). It does not necessarily represent the position of AFCN. The AFCN is not responsible for the content of the project or how the results of the project may be used. These are entirely the responsibility of the funding recipient.

-------------------------

When I moved from Bucharest to Berlin, the sight of Karl Marx Avenue (formerly Stalin Avenue) immediately reminded me of the facades of Unity Boulevard (formerly Victory of Socialism Boulevard), so that memories of Bucharest gradually became associated with Karl-Marx-Allee. These memories, sediments, layers and maps still react to each other.

While photographing, I was reminded of Cicero's story of Simonides of Ceos, who discovered a new art of memory after a tragedy struck a banquet to which he had been invited to recite poetry. Just as the poet was called outside, the roof of the banquet hall collapsed, crushing all the guests beyond recognition. But Simonides was able to identify their mangled remains for family members because he remembered where they had sat at the table. Thus was born the mnemonic method of loci - places - which associates memories with specific places.

Karl-Marx-Allee is linked to the history of the former GDR, it was the flagship project of the East German reconstruction programme after the Second World War.  It was here that the 17 June Uprising (the first anti-Stalinist uprising) was bloodily crushed by the Soviet Army in 1953.

In the 1980s, Bucharest had to pay a high price for the ruthless 'systematisation' of the city: the demolition of a third of the old historic area, including buildings in the classicist, art nouveau, modernist and art deco traditions, as well as synagogues and churches. It was one of the greatest urban destructions in the history of Romania, even compared to the destruction caused by the bombs of the Second World War. Thanks to the efforts of the intellectual elite both inside and outside the country, UNESCO was able to intervene in this urban massacre of architectural and collective memory. As a result of the international pressure, sacral buildings were no longer demolished, but the dictatorial absurdity persisted. While the population was surviving on the edge of subsistence, massive efforts were made to put entire churches on rails and move them, sometimes only a few metres from their original location: away from the streets, in the background, behind a series of new propagandistic buildings.

With the ‘systematisation’ programme and the construction of Bulevardul Victoria Socialismului (Victory of Socialism Boulevard) - today Bulevardul Unirii (Unity Boulevard) - the churches and synagogues were no longer visible from the street. They were erased from the official cityscape, but not from the memory of the locals.

[scirletmaria1]

"Fluxul"

BY: @artonthewall.ro_store , @artmajeur , @saatchiart , @gelu_stanculescu_photography

Dimensiune:

50×70, 70×100

#arta, #tablou, #fotografie, #artafotografica, #expozitiefotografica, #cluj, #clujnapoca, #romania, #bucuresti, #culori, #artonthewall, #miscareaculturataartonthewall, #artmajeur, #saatchiart, #artapeperete, #modern, #instaart, #expozitii, #nou, #unic, #autenticitate

[fluidbydigitalcanvas]

Iată și un scurt video cu imagini din cadrul evenimentului Arta noilor media - perspective.

În cadrul evenimentului artiştii 13m10j, Sabina Suru şi Andrei Tudose au interacționat cu publicul participant vorbind despre creațiile lor şi oferind noi perspective despre cum arta poate fi îmbinată cu tehnologia şi ştiința pentru a genera idei creative.

Arta noilor media - perspective a fost parte din Fluid, proiect organizat de artouching și platforma DIGITAL:CANVAS\ în colaborare cu Marginal. Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Opening+, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin buget de la Ministerul Culturii.

Parteneri:

Facultatea de Arte si Design - UVT; Universitatea Nationala de Arte Bucuresti, Uniunea Artiștilor Plastici Filiala Timișoara

Parteneri Media:

Ornella Studio Design, Vivo Production, Propagarta, Radio România Cultural, TVR Timisoara, Radio Timişoara.

[life-does-not-forgive-weakness]

Muzeul de Arta Veche Apuseana "Ing. Dumitru Furnica-Minovici"  recomandarea.saptamanii

[12iul-ie]

Rețetă de primăvară, speranță și destin

Primăvara înseamnă renaștere, înseamnă prosperitate și energie.

Cărți de tarot pe masă, pică Turnul și Moartea. Trebuie să cadă Turnul.

Războiul purtat toată iarna, cel ce și vede acum încet încet sfârșitul pentru că una dintre părți s a predat, a fost unul civil. Părea a fi ceva la o scară mult mai înaltă, dar era doar o neînțelegere. Totul se întâmplă cu un scop totuși, fiecare lucru mărunt ne aduce în punctul în care suntem în momentul de față. Este scris în stele.

Am căutat disperată elementul lipsă zile și nopți. Puneam totul pe hârtie, încercând să trag o concluzie, dar nu reușeam. Mă blocam mai mult, aveam nevoie de o altă foaie. Și alta, și alta… Un alt caiet, ce urma să fie, încă un alt caiet. Nu simțeam că ajung undeva, dar nu puteam vedea o altă posibilă scăpare.

Lecția învățată, dar încă doar parțial acceptată, este că în realitate, nu putem controla aproape nimic. Controlul este doar o iluzie. O iluzie creată pentru un sentiment de liniște temporară.

Și de acolo, pornește totul. Acolo s a început tot acest episod haotic, ce s a transformat într un sezon întreg.

A început la sfârșit de august, când asteptările mele asupra viitorului se spulberau și eu nu puteam face nimic decât să privesc de la distanță, simțind numai agonie.

Mă pierdusem de câteva luni, dar trăia o versiune nouă a mea de care m am indrăgostit undeva în mai. A fost minunat. Până m am lovit de ceva karmic.

Karma mea a început acolo unde este setea mea pentru sentimente puternice, inegalabile. Sentimentul cu care mă hrănesc de obicei este acel sentiment când abia ai cunoscut pe cineva, când începi să te îndrăgostești și totul este un mister total, ce îți oferă o stare euforică de care nu mă pot sătura. Ideea este că, după un timp, sentimentul acela pleacă, iar eu îmi pierd orice interes pe care l dobândisem pentru persoana respectivă și trec la următoarea. Interesul meu este, mai bine zis, pentru sentimentul oferit, ci nu pentru om în sine.

Plata mea a fost că mi am pierdut interesul în propria persoană creată în mai, și cea veche era deja moartă. Și în acel moment, am rămas goală. Am început să mă simt ca un nimic. Nu mi mai vedeam (ca să clarific, încă port această bătălie chiar dacă este pe sfârșit) personalitatea. Simțeam că sunt nulă.

Am devenit obsedată să simt iar euforia unui foc nou, și nu reușeam cu nimeni. Nu poți găsi ceva atât de delicat și unic, căutându l în disperare. Este împotriva naturii.

Dar erai tu, ultima speranță. Mi am dictat eu mie că odată ce te găsesc, îmi voi reîncărca bateriile și voi merge mai departe. Undeva speram că, poate chiar voi merge mai departe alături de tine.

Un scop imaginar, ce m a obsedat. O ușă închisă, pe care credeam că dacă o deschid, totul o să înceapă să meargă în direcția dorită. Dar nu găseam cheia… Credeam că nu am ce îmi trebuie ca să deschid ușa, că trebuie să mă schimb ca să o pot deschide.

De notat că, în această poveste, există un tip de manipulare în care un individ se joacâ cu mintea ta până dobândești insecuritățile sale în exactitate, ca mai apoi, să poată să creeze impresia că îți este superior și să și poată continua jocul.

De notat că, fiecare oferă ce are în suflet.

După atâta timp, am ajuns la concluzia că ușa aceea nu este cea pe care trebuie să o deschid. Nu este nimic greșit la mine ca persoană, ci este greșit faptul că îmi permit să rămân în acel loc întunecat pentru mult prea mult timp, într o decepție.

Am avut impresia că este destin, că așa trebuie să fie. Te am conectat cu numere și poezii abstracte, când tot ce era acolo era ceva ce bănuiam deja a fi doar arta mea. Toată frumusețea ta era energia mea asupra ta. Și încă o dată, menționez, am făcut artă din gunoi.

Povestea din capul meu ce tânjeam să o trăiesc, nu era nimic mai mult decât un scenariu creat de mine în care credeam că o să fiu fericită. Ești un personaj secundar ce doar mi ar fi alimentat povestea dorită, dar te am făcut vital. Am trăit spunându mi că doar atunci și atunci, voi fi fericită, că trebuie să fie așa, că trebuie să se împlinească. Dar dacă nu merge așa cum doresc pentru că trebuie să fie complet altcumva, rezultând în a fi chiar mai fericită decât tânjesc să fiu? Sau poate, doar nu este timpul acum.

În orice caz, te disprețuiesc pentru ceea ce a putut fi și nu a fost. Voi încerca să scap de acest dispreț totuși, pentru că există probabilitatea să port toată vina aici. Trebuie să mă dezleg de orice sentiment legat de tine. Mi ai consumat prea mult timp.

Mai presus de toate, ca o notă de final în privința ta, voi alege întotdeauna, în locul a orice, să fiu liberă.

Intuiția mea este indusă în eroare la cât de bulversată sunt încă, așa că voi lăsa destinul să aibe ultimul cuvânt aici. Orice ar însemna asta.

M am judecat. M am judecat zi de zi, aspru. Nu mi am oferit o pauză, nu am acceptat că există factori externi. Tot căutam să recapat controlul.

Din păcate, sau din fericire mai bine zis, nu am niciun control. Tot cercul ăsta vicios, nu mă duce nicăieri. De asta și este un cerc, ajung de fiecare dată exact de unde am plecat. Nimic nu se schimbă.

Alergătura după mai mult, m a făcut să atrag, la sfârșit, mult mai puțin decât ceea ce aveam la început.

Mi am pierdut scânteia.

Odată cu ea și speranța. Speranța că totul o să fie bine într un final. Că voi primi ceea ce mi doresc, ceea ce aștept.

O problemă cu care mă confrunt totuși este că urăsc să aștept, nu am răbdare. Mă descurajez imediat. Este o caracteristică de a mea, este ceva în natura mea. Prin urmare, nu prea găsesc ceva ce m ar putea ajuta să o elimin. Dar, pot să găsesc ceva ce ar face așteptarea asta suportabilă, speranța.

Am decis, să cred ca apoi să pot să sper, că în curând, dacă dau voie lucrurilor dorite să vină spre mine, își vor urma traiectoria fără a mai staționa.

Nu mi rămâne altceva de făcut, așa că asta este concluzia mea. Scânteia trebuie să mi o recapăt, și dacă nu am reușit încercând să o aprind singură, o voi lăsa să se aprindă de la sine.

Natural, cursul trebuie să fie natural.

Alături de această concluzie se află și câteva alte lucruri de spus. Lucruri pe care le am uitat pe drum și sper să reușesc să le reculeg.

Am uitat să dau atenție celor ce mă iubesc.

Am uitat să mă mai opresc din a gândi până în punctul în care sunt epuizată, deși stau în pat.

Am uitat cum e să faci ceea ce simți, fără a te mai gândi și la consecințe.

Am uitat că până la viitor, mai exista și momentul actual.

Am uitat să iert și să fiu un om cinstit.

Am uitat să cred în mine, și că voi reuși…

Toate acestea, făceau parte din rețeta scânteii mele ce avea la bază speranța. Lumea și societatea sunt dure, ne pierdem sufletul alergând după nimicuri.

În octombrie. Atunci mă voi vedea față în față cu orice a mai rămas și voi arunca o ultimă privire înapoi, dar doar ca să admir ceea ce am clădit. Până atunci totul, sau aproape totul, va fi aranjat.

Mai este și un alt om, unuia căruia încă îi port iubire, după atâția ani, ce aștept să văd dacă este menit. Un alt aspect lăsat fără speranță din partea mea. Este posibil să iubesc, dar să cred că trebuie să mă aflu într un alt loc? Să cred că deși este persoana mea, mai am nevoie de timp să trăiesc alte lucruri, fără el? Prea multe întrebări, la care acum nu pot avea un răspuns. Trebuie să aștept, cu siguranță și asta o să mi se arate.

De data asta cred orbește în destin. Ce e al meu, e pus deoparte. Nu câștigă nimeni lupta împotriva destinului. O spun din experiență.

Am de asemenea, de spus un adio. Un adio dureros, cuiva ce nu se mai întoarce vreodată. Însă, încă nu sunt pregătită. Mai sunt lucruri ce trebuie să se întample, și mai am nevoie de timp încât să procesez trecerea persoanei respective în neființă.

Toate la timpul lor.

Ne auzim în octombrie.

Atunci vă voi spune cum s au așezat lucrurile, fiecare în parte. Dau timpului timp și ofer loc destinului.

Cât despre 11:11, nu am încă nici cea mai mică idee despre natura semnului. Dar dacă sunt sigură de ceva, este că până atunci voi știi.

[ilikegoodstories]

Fujifilm Fujicolor 200

[abstractromanianpaintings]

Apus de soare

“Yellow Sunset 5P”, 35×50 cm. Pictura în pastel.

[gabrielacalinoiu]

Peisaje in pastel cu marea

[blogul-lui-bogdanel]

Cunoaște întâi persoana și abia apoi trage concluziile. Unele persoane nu îți transmit nimic din prima zi, dar deja din a doua sunt fix ceea ce cauți. . . . #citatemotivationale #citate #quote #quotes #iubire #art #dragoste #couple #couplesgoals #funny #citateamuzante #citatededragoste #motivation #inspiratie #motivatiezilnica #motovatie #goodvibes #arta #bucuresti https://www.instagram.com/p/B7eMZRNhD0O/?igshid=1sn1e8ej5b5kl

[officialromaniantranslatiuni]

O parte din intrebarile de la examenul pentru obtinerea cetateniei romane