#Ion Iosif Prunner
Explore tagged Tumblr posts
Video
youtube
1 septembrie 2021, LES NOCES, Stravinsky
Regia multimedia, Carmen Lidia Vidu
În 14 februarie 1926, George Enescu a fost unul dintre cei 4 pianiști care au cântat în premieră americană lucrarea „Les Noces” de Igor Stravinski. Era cunoscută admirația lui Enescu pentru compozitorul rus pe care îl considera genial. „Les Noces / Nunta” s-a bucurat de un real succes și a fost interpretată de două ori în seara premierei americane. George Enescu Festival a marcat aniversarea a 140 de ani de la nașterea marelui compozitor român precum și 50 de ani de la moartea compozitorului Igor Stravinski printr-un „dialog” Stravinski-Enescu în care s-au auzit lucrări semnate de aceşti doi muzicieni. Pe 1 septembrie, la Sala Palatului, s-a auzi în premieră „Les Noces” de Stravinski. Concertul a fost susţinut de Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin condusă de Vladimir Jurowski. Cei patru pianiști au fost Alexandra Silocea - Pianist, Mihai Ritivoiu, Daniel Ciobanu, Andrei Licareț.
RUNDFUNK-SINFONIEORCHESTER BERLIN VLADIMIR JUROWSKI conductor RALF SOCHACZEWSKY assistent to the chief conductor CHOIR OF THE GEORGE ENESCU PHILHARMONIC IOSIF ION PRUNNER conductor of the choir CARMEN LIDIA VIDU multimedia director
Stravinsky Les Noces (Russian choreographic scenes with singing and music for voices, four pianos and percussion) SOFIA FOMINA soprano ELENA MANISTINA mezzo-soprano ALEXANDER FEDOROV tenor VLADIMIR OGNEV bass DANIEL CIOBANU piano (laureate of the Arthur Rubinstein International Competition) ANDREI LICAREȚ piano MIHAI RITIVOIU piano (laureate of the George Enescu International Competition) ALEXANDRA SILOCEA piano (Bösendorfer Artist)
#CARMEN LIDIA VIDU#les noces#igor stravinsky#Vladimir Jurowski#RUNDFUNK-SINFONIEORCHESTER BERLIN#RALF SOCHACZEWSKY#CHOIR OF THE GEORGE ENESCU PHILHARMONIC#IOSIF ION PRUNNER#SOFIA FOMINA#ELENA MANISTINA#ALEXANDER FEDOROV#VLADIMIR OGNEV#DANIEL CIOBANU#ANDREI LICAREȚ#MIHAI RITIVOIU#ALEXANDRA SILOCEA#george enescu festival#festivalul george enescu#Scurt Jurnal de Creație la Festivalul George Enescu
1 note
·
View note
Text
Știri: ”Oedipe” de George Enescu în deschiderea Festivalului Internațional ”George Enescu” (2 septembrie 2017)
Știri: ”Oedipe” de George Enescu în deschiderea Festivalului Internațional ”George Enescu” (2 septembrie 2017)
Alegerea capodoperei enesciene ”Oedipe” pentru deschiderea celei de-a XXIII-a ediții a Festivalului Internațional ”George Enescu” (2–24 septembrie) este o foarte bună alegere, chiar dacă nu e vorba de o montare nouă, ci de opera în concert, dar într-o formulă nouă, multimedia. Sâmbătă, 2 septembrie 2017, la ora 19.30, la Sala Mare a Palatului dirijorul Vladimir Jurowski, directorul artistic al…
View On WordPress
#Adriana Velincov-Bennett#Bernard Haitink#Carmen Lidia Vidu#Corul de copii Radio#Costin Tuchilă#Covent Garden#cultură#eveniment#festival enescu 2017#George Enescu#Iosif Ion Prunner#Kurt Masur#Leo Hussein#London Philarmonic Orchestra#muzică clasică#Nabucco#Noapte de mai#Oedipe#Oedipe in Anglia#Paul Gay#prima audiție în Marea Britanie a Simfoniei nr. 3 de George Enescu#Rimski-Korsakov#Royal Festival Hall#Ruxandra Donose#Sir Adriana Boult#Sir Georg Solti#Sir Thomas Beecham#știri#Tiberiu Soare#Vladimir Jurowski
2 notes
·
View notes
Text
Corurile Filarmonicii "George Enescu" şi al Operei Naţionale celebrează Crăciunul pe scena Ateneului Român
Corurile Filarmonicii “George Enescu” şi al Operei Naţionale celebrează Crăciunul pe scena Ateneului Român
Filarmonica “George Enescu” organizează pe 14 decembrie 2021, de la ora 17.00 şi 19.00, două Concerte de Crăciun, susţinute de Corul “Filarmonicii George Enescu”, condus de Iosif Ion Prunner. Cu ocazia centenarului Operei Naţionale Bucureşti (1921-2021), invitat special, în concertele susţinute în Sala mare a Ateneului Român, va fi Corul Operei Naţionale Bucureşti, dirijat de Daniel Jinga.…
View On WordPress
0 notes
Text
Guvernul României înființează Orchestra Uniunii Europene
În pauza dintre discursurile oficialilor și programul artistic, Manuela Hărăbor, consilier onorific al premierului Viorica Dancilă, a ținut să anunțe că Guvernul României înființează Orchestra Uniunii Europene.
Momentul a fost urmat la Ateneul Român de concertul susţinut de Orchestra Uniunii Europene, formată din muzicieni din cele 28 de state membre, între care mai mulţi artişti români recunoscuţi internaţional. Dirijorul orchestrei este Ion Marin, iar corul Filarmonicii George Enescu este dirijat de Ion Iosif Prunner, coordonatorul său.
http://bit.ly/2FqaRQ7 http://bit.ly/2FkqgSL
0 notes
Text
Program Beethoven al Orchestrei Române de Tineret în Festivalul ”Enescu”(6 septembrie 2017, București)
Program Beethoven al Orchestrei Române de Tineret în Festivalul ”Enescu”(6 septembrie 2017, București)
Astăzi, miercuri, 6 septembire 2017, la ora 20.00, la Sala Mare a Palatului, program Beethoven al Orchestrei Române de Tineret, care îl va avea la pupitrul dirijoral pe Domingo Hindoyan: Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră în Do major, op. 15 – solist: Sergio Tiempo; Simfonia a IX-a în re minor, op. 125. Soliști: Anna Samuil (soprană), Roxana Constantinescu (mezzosoprană), Stefan Vinke…
View On WordPress
#Beethoven#Cristian Mandeal#cultură#Domingo Hindoyan#EFNYO (European Federation of National Youth Orchestras)#eveniment#festivalul Enescu#Ion Iosif Prunner#Marin Cazacu#muzică clasică#Orchestra Romana de Tineret#Pușa Roth#Sergio Tiempo#Simfonia a IX-a în re minor op. 125#”Orchestra Română de Tineret – spirit enescian şi tradiţie europeană”#”Prietenii muzicii – Serafim Antropov”
0 notes
Text
Oratoriul bizantin de Crăciun de Paul Constantinescu, difuzat online de Filarmonica bucureșteană
Oratoriul bizantin de Crăciun de Paul Constantinescu, difuzat online de Filarmonica bucureșteană
O înregistrare din 2019 cu Oratoriul bizantin de Crăciun „Nașterea Domnului” de Paul Constantinescu va fi difuzată de Filarmonica „George Enescu” în ajunul Crăciunului. Au interpretat soprana Veronica Anușca, mezzosoprana Antonela Bârnat, tenorul Călin Brătescu și basul Iustinian Zetea, alături de Corul și Orchestra simfonică a instituției. Dirijor – Iosif Ion Prunner. Înregistrarea poate fi…
View On WordPress
0 notes
Photo
Festival Johann Strauss la Ateneul Român Astăzi, 25 august 2020, începe ediția a XVII-a a Festivalului "Johann Strauss". Primul concert, susținut de Orchestra Filarmonicii "George Enescu" din București, dirijată de Iosif Ion Prunner, are loc de la ora 20 și 30 de minute în fața Ateneului Român.
0 notes
Text
Știri: Concert-omagiu în onoarea medicilor și a cadrelor medicale implicate în lupta cu noul coronavirus (24 august 2020, București)
Știri: Concert-omagiu în onoarea medicilor și a cadrelor medicale implicate în lupta cu noul coronavirus (24 august 2020, București)
Luni, 24 august 2020, ora 20.00, pe Esplanada Ateneului Român din București va avea loc un Concert-omagiu organizat de Asociația Medicală Română și susținut de Orchestra Medicilor „Dr. Ermil Nichifor”, sub bagheta dirijorului Iosif Ion Prunner, în onoarea medicilor și a cadrelor medicale implicate în lupta cu noul coronavirus.Concertul este un tribut de onoare adus medicilor și cadrelor medicale…
View On WordPress
#Antonio Vivaldi#București#cultură#Doru Popovici#eveniment#Iosif Ion Prunner#Johann Strauss#muzică clasică#Orchestra Medicilor „Dr. Ermil Nichifor”#Sebastian Bach#știri#Wolfgang Amadeus Mozart
0 notes
Text
România celebrează preluarea președinției UE, joi, printr-un concert la Ateneu
România va marca, joi, preluarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, printr-o ceremonie organizată la Ateneul Român.
Printre invitați se numără preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, șeful Consiliului European, Donald Tusk, şi președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care va fi însoțit de echipa sa.
Concertul va fi susţinut de Orchestra Uniunii Europene, formată din muzicieni din cele 28 de state UE, respectiv de artişti români recunoscuţi internaţional, precum Adela Zaharia, Ruxandra Donose, Michael König, Sorin Coliban şi Corul Filarmonicii “George Enescu”, notează Agerpres. Dirijorul va fi Ion Marin, în timp ce corul este coordonat de Ion Iosif Prunner.
Un concert inaugural al Preşedinţiei române la Consiliul UE va avea loc şi la Bruxelles, pe 24 ianuarie, la centrul Bozar. Atunci, Orchestra Română de Tineret condusă de Cristian Mandeal va prezenta un repertoriu ce include lucrări de George Enescu, Theodor Rogalski, Grigoraş Dinicu, George Grigoriu şi Eugen Doga.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat că lansarea oficială a Preşedinţiei române a Consiliului UE are loc în două clădiri simbol pentru ţara noastră – Ateneul Român şi Palatul Victoria.
“Vă asigur că ne vom îndeplini rolul de mediator imparţial, de facilitator de consens, că vom avea ca şi priorităţi provocările existente la nivel european. (…) De asemenea, vreau să vă asigur că fiecare ministru al Cabinetului are pe masa de lucru dosarele la nivel european şi că, începând cu data de 21 luna aceasta, vor merge în comisiile de specialitate din cadrul Parlamentului European”, a mai spus Dăncilă.
Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene este exercitată pentru o perioadă de 6 luni, prin rotaţie, de fiecare stat membru. Prin definiţie, preşedinţia trebuie să fie neutră şi imparţială pe perioada exercitării mandatului; prin urmare, ea nu poate favoriza propriile opţiuni de politici şi nici pe cele ale unui alt stat membru. Ea are trei misiuni principale.
Prima misiune este de planificare şi conducere a reuniunilor din cadrul diferitelor formaţiuni ale Consiliului (cu excepţia Consiliului Afaceri Externe) şi ale grupurilor sale de lucru.
Preşedinţia înseamnă, în primul rând, datoria de a promova în reuniunile pe care le vom prezida la Bruxelles, interesul european prin asigurarea unui cadru corect de negociere, arată site-ul dedicat preşdinţiei române.
Eforturile unei preşedinţii se vor concentra în principal pe prezentarea de propuneri de compromis, capabile să conducă la adoptarea de poziţii comune ale statelor membre.
Preşedinţia trebuie să acţioneze ca un facilitator, fiind responsabilă de avansarea lucrărilor Consiliului privind legislaţia europeană, de asigurarea continuităţii agendei Uniunii Europene, a unor procese legislative bine organizate şi a cooperării dintre statele membre.
Cea de-a doua misiune vizează reprezentarea Consiliului în relaţiile cu celelalte instituţii ale Uniunii, în special cu Comisia Europeană şi cu Parlamentul European. În activitatea pe care o desfăşoară, Preşedinţia cooperează îndeaproape cu preşedintele Consiliului European şi cu Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate.
Cea de-a treia misiune este asumarea reprezentării Uniunii Europene în dialog cu partenerii externi, prin înlocuirea temporară a Înaltului Reprezentant, în situaţiile în care acesta nu poate participa.
Obligaţiile concrete ale unei Preşedinţii a Consiliului Uniunii Europene se traduc în asigurarea resurselor necesare pentru prezidarea la Bruxelles a reuniunilor ministeriale, la nivel de ambasadori şi a peste 150 de grupuri de lucru de la nivelul Consiliului. În acest format se negociază 200 – 300 de dosare legislative pe parcursul a peste 1.500 de întâlniri formale şi informale. În ceea ce priveşte modul în care se lucrează, Preşedinţiile sunt grupate în trio-uri, lucru care asigură un cadrul general coerent de desfăşurare a activităţii Consiliului Uniunii Europene pentru o perioadă neîntreruptă de 18 luni.
http://bit.ly/2RFfdtc http://bit.ly/2Hhk683
0 notes
Text
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, vine la București în ianuarie
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker vine la București pe 10 ianuarie 2019. Vizita lui Jean-Claude Juncker la Bucureşti, alături de Colegiul Comisarilor şi un concert la Ateneu marchează preluarea de către România a preşedinţiei Consiliului UE.
Programul artistic va fi asigurat de Orchestra Uniunii Europene, formată din muzicieni din cele 28 de state ale Uniunii, respectiv de artişti români de recunoaştere internațională, precum Adela Zaharia, Ruxandra Donose, Michael König, Sorin Coliban și Corul Filarmonicii „George Enescu“. Dirijorul concertului va fi Ion Marin, în timp ce corul este coordonat de Ion Iosif Prunner.
Un concert inaugural al preşedinţiei române va avea loc şi la Bruxelles, pe 24 ianuarie, la Bozar. Orchestra Română de Tineret, condusă de Cristian Mandeal va prezenta atunci un repertoriu ce include lucrări ale unor compozitori precum George Enescu, Theodor Rogalski, Grigoraş Dinicu, George Grigoriu sau Eugen Doga.
http://bit.ly/2QYbiYM http://bit.ly/2BNXcPp
0 notes
Link
LONDON PHILHARMONIC ORCHESTRA
CORUL FILARMONICII „GEORGE ENESCU”
CORUL DE COPII RADIO
Dirijor: VLADIMIR JUROWSKI Dirijorul Corului: ION IOSIF PRUNNER Dirijorul Corului de Copii: VOICU POPESCU Director Multimedia: CARMEN LIDIA VIDU
Program: Enescu – „Oedipeˮ
Solişti: Oedipe – PAUL GAY (bariton) Tiresias – Sir WILLARD WHITE (bas-bariton) Creon – CHRISTOPHER PURVES (bariton) Păstorul – GRAHAM CLARK (tenor) Marele Preot – MIKHAIL SCHELOMYANSKY (bas) Phorbas – IN-SUNG SIM (bas) Străjerul – MAXIM MIKHAILOV (bas) Teseu – BORIS PINKHASOVICH (bariton) Laios – MARIUS VLAD BUDOIU (tenor) Iocasta – RUXANDRA DONOSE (mezzosoprană) Sfinxul – ILDIKÓ KOMLÓSI (mezzosoprană) Antigona – GABRIELA IŞTOC (soprană) Meropa – Dame FELICITY PALMER (mezzosoprană)
#Festivalul George Enescu#George Enescu Festival#George Enescu#Carmen Lidia Vidu#Scurt Jurnal de Creație la Festivalul George Enescu
0 notes