#Carlo Scarpa La Tomba Brion

[sarcasm-andotherstuff]

Pensieri del sabato mattina

Mi piace Florence Pugh? E Zendaya? Perchè Zendaya viene chiamata solo Zendaya? Non ha un cognome? O Zendaya è il cognome?

Perchè Robert è sparito e non posso chiamarlo per parlare a lungo di Dune2? :(

Come posso fare ad esprimere la mia resistenza e dissenso per il fatto che il governo italiano produce e vende armi e io non voglio che le mie tasse vadano li?

Qual è un buon allenamento che alterni bouldering e cardio considerato che sab e dom non voglio allenarmi ma voglio allenarmi 5 giorni su 7 (MILDLY!)?

Ha senso far presente alla capa della scuola per la quale non lavorerò più che il suo tono ed espressioni nella chiamata di ieri è stato ampiamente fuori luogo oppure vaffanculo lascio stare tanto è una poveretta?

[montsalo]

simboluri moi

3 octombrie 2023, Timișoara

Când am fost la Veneția am vrut să scriu o poveste în care mă pierd prin Tomba Brion. Treceam de descrierea elaborată, plină de cuvinte ce doar le înfloream exasperant, până la o saturație ce avea ca scop final satisfacția ce am avut-o citind epitetele lungi și răpitoare ale lui Proust, în coroane ce acopereau pământul de sub ele, fără să-i mai lase vreo gură să respire, un ochi ce să mai prindă lumina febrilă a soarelui. Ca o încheiere urma să văd un înger albastru ce ținea în brațe un buchet mare, plin de crini albi, la mormântul lui Carlo Scarpa.

Nu știu de unde să încep, fără măcar să fi început. Îmi lipsește subiectul ce mereu îl am în jurul meu. Mă cuprinde în nenumărate piruete, arabescuri ce se leagănă și se îmbină unul în altul, formând continue și sufocante combinații. Ele diferă între ele. Unele zvâcnesc mai tare de culoare, altele de lumină, iar altele de umbră. Dacă aș sta mai mult, dacă aș alege într-una din perspectivele ce le am, acum, vehement și când clocotesc de extaz, aș poposi la fiecare lăcaș, temple iridescente, doar ca să le studiez cum reacționează la clar obscur. Templu de aur în reflexia lacului, mai strălucitoare, imaginea ta hipnotizantă mă face să mă înec în răcoarea apelor. Templu de marmură, detaliază-te în fața celui ce te privește. Desfășoară-mi una dintre poveștile tale. Spune-mi despre cei ce te-au făurit, și șoptește-mi cu fervoare numele lor. Atât cât să-l aud și să-i prind sonoritatea, ca mai apoi să o mimez pe buze. Templu ce arde, trecând de toate ciclurile anului și ale vieții, te arcuiești pe șira pământului. Parcă-ți aud coridoarele cum îmi pulsează în urechi, reverberații ce încep cum se termină, dar cu goluri de forme nemaiîntâlnite când le văd cum au și unit capetele. 

În pătura clară și adâncă a cerului, un avion lasă în urma sa nori. Lângă curbură, aproape să-i fie tangentă lunii ce-i scade în masă imaginea, se prelinge amprenta avionul, iar mai departe, una dintre primele stele ale nopții stă așezată. Mi-a plăcut imaginea pentru că e o compoziție, dar fără să-i fie perturbate elementele ce la rândul lor sunt compoziții. Îmi aduc aminte o altă imagine ce poate fi o compoziție, iar acea este, de multe ori trecută cu vederea, dar mult îndrăgită de admiratorii călători, a orașului de pe Golful Tokyo-ului. Acolo observăm o cu totul altă armonie, a linii drepte,  mereu avidă de a-și conecta punctele și de a cuprinde toate punctele cardinale. Poate fi și o pasăre, ce a murit în somn și de bătrânețe, pe o pajiște ce o fost luată de apă. Trupul ei firav, poate a unui pițigoi, a fost mâncat de pământ și aer, dar la excrescențele oaselor, la cartilaje, au crescut împerecheri de curbe ce se întâlnesc în vârf. În altă zi vezi cerul țesut cu avioane, umbre și amprente. O altă compoziție dintr-un spectru plin de compoziții și ansamble, ca atâția eroi ce au murit de la căldura soarelui.

Fiecare imagine e în simboluri, la fel cum fiecare simbol are imagini. Imaginea e doar unul din cei doi poli ai lumii în care stau. E un balans, un joc ori un truc ieftin dintre cele două. Semne ce învie; exorcizează din inconștientul tulbure a unui vertij,  transformarea mult așteptată. Din rocă, tare la vedere, sfărâmicioasă la atingerea dălții. Din masiv în pulbere, au fost cei care au considerat că poate să le fie cretă, să deseneze pe arealul deșertului propria lui poveste. Din joc s-a născut dans. Dansul s-a preschimbat în ritual, iar el a îmbătrânit și a devenit doar un drum. Au mai fost unii ce au considerat că pulberea dacă o grupează în mici movile și le dă de băut, devin lut. Cu el au făcut vedenii și spaime ce le-au întâlnit în copilărie. Mai erau și cei care s-au uitat la ce a mai rămas din a muntelui rocă. Ei au crezut de bun augur să o taie și prefacă în blocuri, forme egale cu fețe egale. Atunci și-au făcut adăpost pentru a lor minte, trup și suflet.

Nu știau ce înseamnă colorat, sculptat sau pur. Ele au întârziat în naștere, iar simbolul era deja bătrân. Nu în mintea unei ființe, ci a tuturor și a tot ce transpare și e iluzoriu. Simbolul era din cretă, și din lut, și din blocuri. El a fost înaintea celui ce l-a numit. Își schimba înfățișarea cu fiecare trecere a timpului. Poate să fie încă desenat, la o vârstă fragedă, fără-i să-i poți prezice contururile. Alteori putea să fie pe moarte, ros de ploaie și înnegrit de foc. Mai erau momente când simbolul se împerechea cu simbolul, dând viață altor simboluri. Fiecare moment al vieții sale ce continuă la nesfârșit, într-o perpetuă renaștere, e frumos, sclipind în străluciri care mai de care.

De-a lungul simbolului, căci el a existat odată cu timpul și spațiul, au început cei ce s-au dedicat întru totul simbolului, și l-au servit fără oboseală. După, din cauza valurilor ce au crescut sau au descrescut, a schimbării de ritm aerului ce deasupra se modela, și a pământului ce dedesubt fără izbândă tremura, simbolul era mai aproape de început ori de sfârșit. Neștiind dacă în curând aveau să scrie cărți – prolog, epilog sau epitaf, au început să cutreiere pământul în căutarea altor semne. Erau iubite fiecare vârstă în parte a simbolului.

Pentru cei ce voiau să-i învețe pe ceilalți anumite momente, au fost create trasee, rute și rețele ce călăuzeau și căutau respectivele. Nefiind conștienți, de puterea ce o dețineau când ei, cu ale lor căi, au adus la grație un alt simbol. Mare, strălucitor, înșirat și răsfirat, legat ca o brățară cu nestemate – purta umbra celor ce au fost – un omagiu reciproc dintre simbol-timp-spațiu.

Pelerini au fost și cei ce s-au plimbat pe marginile fântânilor, au stat pitiți în umbra unei piețe, deasupra centrului unei răscruci cu un unghi ascuțit, acoperiți de zidul interminabil al unei închisori sau așteptând. Se îmbăiază în mări, delte și fluvii, toate bogate de imagini și simboluri  – evidență a vieții fără răsuflare. Au înotat împreună cu panglici din toate tonurile multicolorului, ce se desfășurau la marginile iluziei, dezvăluind limbi necunoscute, fără moarte, mereu într-o delirantă mișcare. Când se sărutau cu soarele, săltând din apă, mângâiate de aer, luau parte la metamorfoză.

Metamorfoza simbolului moale – frumoasă credință în care să locuiești, fiindu-i copil-creator-parte.

A început ca impresie, iar după a devenit descriere. Au fost urmate de poveste și la final au zburat în gând. Gând ca în cele din urmă să redevină impresie. Ciclu ce se umflă, numai să fie din nou un nod. Numai în fantezia noastră el poate fi tăiat, căci e bătaia alertă a tobei, drumul de pietriș din pădure, parcarea sugrumată de căldură de la periferie ori peretele alb. Insignifiant la atingerea a două degete, fără înfățișare în masa moale a minții.

Mă întreb dacă poate tot ce am numit noi până acum și în continuare ca origine, geneză, naștere, moarte, apoteoză sau renaștere, nu e de fapt sufletul care răspunde. Se exprimă prin simbol, iar simbolul îi dă imagine. El strigă cu vioiciune minții umane, și cu a sa trâmbiță aurie îi închină imaginației un imn de trezire. Acum se trezește, înainte de apariția fantomatică a zorilor, când lumina de la lampă mai licărește, iar al său chip nu știe dacă a început sau s-a sfârșit întunericul.

[archiplusa]

Carlo Scarpa: La Tomba Brion, San Vito d'Altivole, Treviso. 

[wmud]

carlo scarpa - la tomba brion, san vito d'altivole, italia, 1969-78 foto - klaus kinold from 'carlo scarpa, la tombo brion' 2016

[sp-arqtec]

Tomba Brion, Carlo Scarpa a San Vito di Altivole (TV). Verso l'uscita, a margine e schiva, la tomba di Scarpa x Stima e riconoscenza della proprietà.

[petragruenendahl]

Museum DKM in Duisburg zeigt Architektur-Fotografie von Klaus Kinold

Museum DKM in Duisburg zeigt Architektur-Fotografie von Klaus Kinold

Museum DKM in Duisburg zeigt Architektur-Fotografie von Klaus Kinold Architektur mit den Augen des Fotografen Von Petra Grünendahl

Architektur-Fotograf Klaus Kinold im Museum DKM. Foto: Petra Grünendahl.

Überwiegend hat Klaus Kinold (*1939 in Essen) die Fotografien der Ausstellung im Museum DKM in Schwarz-Weiß fotografiert. „Nur wo die Farben von Bedeutung waren, habe ich einen Farbfilm benutzt“,…

[yelscha]

Carlo Scarpa, la tomba Brion, 1969

[fotopadova]

Trevignano Fotografia 2020

di Cristina Sartorello

--- Finalmente Villa Onigo per l’undicesima edizione di Trevignano Fotografia a cura di Francesca Della Toffola dal titolo “Le parole sono luoghi” tratto da Occhiomagico: ”Le parole sono luoghi. Anche quando stiamo in silenzio, ci ritroviamo in viaggio”.

L’incontro tra la fotografia e parole dà addito a numerose interpretazioni per il linguaggio poetico che si traduce in immagini oniriche, visionarie, simboliche e non semplicemente descrittive, che trasmettono in modo plastico le emozioni a volte inespresse della parola.

Purtroppo per l’emergenza Covid 19 la rassegna è stata realizzata in formula ridotta, con oltre tre mesi di ritardo ed ingresso a prenotazione con obbligo dell’uso della mascherina, ma la bella esposizione merita di essere vista, per la varietà delle proposte offerta dai dieci autori ospiti alle quali si aggiunge quella  della classe V A dell’istituto Einaudi Scarpa di Montebelluna.

Guest star è “Occhiomagico”, pseudonimo del fotografo milanese Giancarlo Maiocchi, artista visuale, concettuale, che interpreta in modo magico lo spazio per ospitare i suoi racconti, come le immagini visionarie eseguite per la rivista Domus, in “Falso movimento” del 1990, “Mivida” del 2000, “Talking about” del 2003, “L’ora sospesa, Cover’s”, partendo dalla fotografia analogica, con manipolazione in camera oscura, per arrivare nel 1990 all’impiego della fotografia digitale ed uso di Photoshop, con installazioni magiche, metafisiche, sacre, da guardare in silenzio perché in esse la fotografia si trasforma in opera d’arte.

   © Occhiomagico

Al piano superiore della Villa Onigo troviamo le opere degli altri fotografi partendo da Franco Bovo con “Phobos e Deimos” dove visioni fobiche di colore prevalentemente giallo, rosso e nero si traducono in un grafismo disarmante per non dire inquietante; passiamo quindi a “Il non detto” di Francesca Casanova che abbina colori e bianco nero, in immagini della sua terra nel cuore delle Dolomiti bellunesi, con un aspetto minimalista delle tradizioni; poi troviamo Giovanni Cecchinato con “Intorno a Tomba Brion” grandi fotografie eseguite, con impiego di banco ottico e commissionate dal Comune di Altivole (Tv), sul progetto dell’ architetto Carlo Scarpa per la tomba dei coniugi Brion, con un ottimo risultato; Valentina Iaccarino ha proposto “Dum” un bel lavoro sulle vacanze estive marine di persone disabili accompagnate da volontari.

    © Giovanni Cecchinato

Si continua con Roberta Lotto che in “Closeness” presenta trenta fotografie di vario formato, tutti ritratti, volti abbinati a figure di spalle, su sfondo bianco di personaggi particolari, uniti a specchi deformanti in cui l’osservatore si può mimetizzare, per costruire un altro se stesso, in un gioco di identità mostrate o celate in un progetto decisamente pregnante; mentre Gianni Mantovani con “La piscina nel giardino” si richiama al testo di Cesare Pavese attraverso fotografie molto colorate separate in strisce ondulate bianche, un effetto decisamente originale di onde a  rilievo, come se fosse un inserto pittorico materico.

    © Roberta Lotto  

Paula Musumeci in “Ore perplesse” si rifà alla omonima poesia di Eugenio Montale per lavorare sull’autoritratto mediante la trasparenza, l’uso del mosso o sfocato, con un risultato gradevole e delicato; mentre Umberto Sartorello, mio omonimo di cognome, che ho potuto conoscere in mostra, presenta un lavoro sulle ferite “Wonds” con animali, oggetti, corpi in cui tutti portano una traccia forte o minimale, che lascia comunque un segno, ben percepibile nella sequenza delle fotografie collegate tra loro da un sottile filo.

Rinaldo Todescato con “4P” mostra un lavoro sui murales del quartiere romano Pigneto, amato da Pier Paolo Pasolini, decisamente slegato dai suoi precedenti progetti, in una pura scolastica documentazione di street photography senza voler trasmettere alcun tipo di emozione, mentre nei lavori dei ragazzi della V A della scuola superiore, guidati dalla loro professoressa Francesca Della Toffola, ci sono alcuni scatti decisamente significativi, che si richiamano alla fotografia concettuale e promettono futuri positivi risultati.

Trevignano fotografia è sempre una bella sorpresa per l’aspetto diversificato delle mostre, il percorso artistico intrapreso nel tempo, la ricerca di una fotografia non banale o autoreferenziale, per portare aria fresca in un mondo un po’ statico, emulativo o narcisistico.

Un plauso a Francesca Della Toffola per l’impegno profuso e per essere riuscita, superando le attuali difficoltà, a fare aprire la Villa Onigo d Trevignano (Tv), in via Monsignor Mazzarollo 5, per la visione delle mostre il 13, 14 e 21 giugno 2020 dalle ore 10.00 alle 12.00 e dalle 15.00 alle 19.00, auspicando possa essere prorogata.

[marianacarvalho-pf]

Guido Guidi, da La tomba Brion di Carlo Scarpa

[igersbologna]

Ciao Igers 💙 grazie allo splendido scatto di @toto081487 📸 questa sera vi portiamo In via Altabella. Lo storico negozio Gavina è stato progettato negli anni 60 da Carlo Scarpa per Dino Gavina e negli anni novanta era diventato un punto di vendita dei prestigiosi giocattoli Hoffman.Poi, all’inizio del 2016, è stato messo in vendita dalla famiglia Castaldini che l’ha sempre posseduto. “Nonostante lo showroom di via Altabella sia l’antitesi della serialità, open space d’avanguardia con la fontana interna, con le colonne della struttura portante celate in mille artifici, a volte finite alla veneziana, a volte serrate in finzioni di mobilio dall’apertura irrisolvibile, con il mosaico di Mario Deluigi e gli oblò-vetrina firmati dall’architetto della Tomba Brion, il negozio non solo è tempio dell’architettura moderna ma anche memoriale di una sinergia tra design e produzione che in Gavina ebbe un isolato ma straordinario fautore, del quale l’opera di Scarpa e il suo lettering, a sinistra dell’ingresso, perpetuano il carattere monumentale. “ (fonte: ilgiornaledellarchitettura.com) . . #Repost @toto081487 (@get_repost) ・・・ Scarpa. #carloscarpa #negoziogavina #bologna #photography #vsco #italian_trips #archidaily #archilovers #archway #picoftheday #vsco #igersitalia #igersemiliaromagna #igersbologna #visititalia #architecture #italianarchitecture http://ift.tt/2BOnReN

[tactilewhispering]

La Tomba Brion, San Vito d'Altivole, Italy CARLO SCARPA, 1978

[catelovecamelia]

Carlo Scarpa e la tomba monumentale Brion a San Vito di Altivole... #tombamonumentalebrion #carloscarpa #altivole #treviso #veneto #Great_Captures_Italia #LOVES_MADEINITALY #ig_italia #instaitalia #cimitero #inspiration #architecture #art #love #volgoitalia #volgoveneto #catelovecamelia #igers #igersvenezia #discoveringveneto #venetogram #igveneto #igersveneto (presso Tomba Brion_Carlo Scarpa)

[wmud]

carlo scarpa - la tomba brion, san vito d'altivole, italia, 1969-78 foto - klaus kinold from 'carlo scarpa, la tombo brion' 2016

[wmud]

carlo scarpa - la tomba brion, san vito d'altivole, italia, 1969-78 foto - klaus kinold from 'carlo scarpa, la tombo brion' 2016

[wmud]

carlo scarpa - la tomba brion, san vito d'altivole, italia, 1969-78 foto - klaus kinold from 'carlo scarpa, la tombo brion' 2016

[wmud]

carlo scarpa - la tomba brion, san vito d'altivole, italia, 1969-78 foto - klaus kinold from 'carlo scarpa, la tombo brion' 2016