#Bucovina 1918

[laivinduroriginal]

Iancu Flondor: Patriarhul Unirii Bucovinei cu România

Cine a fost Iancu Flondor? Iancu Flondor (1865-1924) este recunoscut drept una dintre cele mai importante figuri din istoria Bucovinei și a României Mari. El a fost un lider politic, avocat și patriot român, dedicat luptei pentru drepturile românilor din Bucovina, o regiune care, la sfârșitul secolului al XIX-lea, era sub dominație austriacă. Flondor a jucat un rol esențial în realizarea Unirii…

[schizografia]

La guerra in Galizia

Vi erano al centro dell’Europa delle regioni che sono state cancellate dalla carta geografica. Una di queste – non è la sola – è la Galizia, che coincide oggi in buona parte con il territorio in cui da più di un anno si combatte una guerra sciagurata. Fino alla fine della Prima guerra mondiale, la Galizia era la provincia più lontana dell’Impero austro-ungarico, al confine con la Russia. Alla dissoluzione dell’impero asburgico, i vincitori, certo non meno iniqui dei vinti, l’assegnarono alla rinata Polonia, come la Bucovina, che con essa confinava, fu annessa altrettanto capricciosamente alla Romania. I confini, ogni volta ridisegnati con gomma e matita sulle carte geografiche dai potenti, lasciano il tempo che trovano, ma è probabile che la Galizia non riapparirà più sugli inventari della politica europea. Assai più della cartografia c’importa il mondo che in quella regione esisteva – cioè gli uomini che nel Königreich Galizien und Lodomerien (questo era il nome ufficiale della provincia) respiravano, amavano, si guadagnavano da vivere, piangevano, speravano e morivano. Per le strade di Lemberg, Tarnopol, Przemysl, Brody (patria di Joseph Roth), Rzeszow, Kolomea camminava un insieme variegato di ruteni (così allora si chiamavano gli Ucraini), polacchi, ebrei (in alcune città quasi metà della popolazione), rumeni, zingari, huzuli (che fra il 1918 e il 1919 costituirono una repubblica indipendente di breve durata). Ognuna di queste città aveva un nome diverso secondo la lingua degli abitanti che vi convivevano, in ognuna di esse le chiese cattoliche girato l’angolo si trasformavano in sinagoghe e queste in chiese ortodosse e uniate. Non era una regione ricca, anzi i funzionari della Kakania la consideravano la più povera e arretrata dell’impero; era tuttavia, proprio per la pluralità delle sue etnie, culturalmente viva e generosa, con teatri, giornali, scuole e università in più lingue e una fioritura di scrittori e musicisti che dobbiamo ancora imparare a conoscere. È questo mondo che si trovò nel 1919 da un giorno all’altro politicamente e giuridicamente annientato ed è a questa multiforme, intricata realtà che l’occupazione nazista (1941-1944) e poi quella sovietica diedero qualche decennio dopo il colpo di grazia. Ma ancor prima di diventar parte dell’Impero austro-ungarico, la terra che portava il nome di Halyč o Galizia (secondo alcuni di origine celtica, come la Galizia spagnola) e alla fine del medioevo era sotto il dominio ungherese col nome di principato di Galizia e Volinia, era stata contesa di volta in volta fra cosacchi, russi e polacchi, finché la granduchessa Maria Teresa d’Austria profittò della prima spartizione della Polonia nel 1772 per annetterlo al suo impero. Nel 1922 il territorio fu annesso all’Unione Sovietica, col nome di Repubblica socialista sovietica Ucraina, da cui si separò nel 1991 abbreviando il proprio nome in Repubblica Ucraina.

È tempo di cessare di credere ai nomi e ai confini segnati sulla carta e di chiedersi piuttosto che ne è stato, che ne è di quel mondo e di quelle forme di vita che abbiamo appena evocato. Come sopravvivono – se sopravvivono – al di là degli infami registri delle burocrazie statuali? E la guerra ora in corso non è ancora un volta il frutto dell’oblio di quelle forme di vita e l’odiosa, letale conseguenza di quei registri e di quei nomi?

24 aprile 2023

Giorgio Agamben

[bartholomaus]

Tocmai mi-a atras atenția cineva asupra unei cărți extraordinare de memorii de război cu text însoțit de numeroase ilustrații, făcute chiar de autor (pictor fiind). Este vorba de Albert Reich, artist german, participant la luptele cu românii din 1916-1918. Totul însoțit de zeci de schițe sau desene mai elaborate, foarte interesante. În general istoriografia românească a WW1 s-a limitat doar la sursele românești, la panorama războiului văzută doar din tranșeele românești, ignorând cu desâvârșire cum a fost văzut războiul prin ochii inamicilor. Izvoare străine, germane, ungare, bulgare sau rusești ( aliați) nu au fost niciodată traduse (cu 1-2 mici excepții) și lipsesc aproape cu desăvârșire din bibliotecile noastre, românii cunoscând exclusiv punctul nostru de vedere. De aceea, mi se pare entuziasmant când descopăr o asemenea sursă. https://www.europeana.eu/en/item/2020601/https___1914_1918_europeana_eu_contributions_15696 Pe ai noștri îi interesează doar episoadele glorioase ale istoriei, care să-i facă mândri. Informațiile despre părțile întunecate, înfrângeri etc, nu interesează pe nimeni. -- Mai sunt foto tot de pe Valea Oltului facute de Jako Sitzmann, fotografii de pe valea Topologului (si nu numai) facute de Svoy Kalman si "clasicul" Fritz Ortlepp de pe Rucar-Bran-Campulung. Surse sunt multe insa sunt obscure si de obicei netraduse. Tre` sa sapi jumatate de internet ca sa dai de ceva.

-- (Depsre imagine) Sunt detalii interesante. De exemplu, sub trăsură este un bou de rasa Pinzgau, după linia albă caracteristică pe fond roșu de pe spate, care pornește de la baza cozii până spre cap; bou și nu taur pentru că este castrat, scrotul fiind de mici dimensiuni. Era, probabil, un animal de povară folosit de armata română. Rasa Pinzgau originară din Austria, a fost folosită din secolul XIX pentru ameliorarea bovinelor din Bucovina și ulterior a celor din zonele montane ale Moldovei. Grav e ca nu exista info mai detailate despre operatiunile germanilor din România. Exista dar nu au fost traduse. A mai publicat Humanitas o carte misto cu amintirile unui soldat german in România. --- Ne-au dat decisiva in 1916, armata romana comportandu-se dezastruos . Cine are curiozitatea sa wtudieze evolutia teatrului de razboi, pe zile, saptamani unitatile participante, planul operational inițial, va intelege realitatea dura. O imcompetenta crasa a corpului de ofiteri, o incompetenta crasa a statului major. Super faina ideea de a pune accent pe ww1. Poate asa afla si lumea dece nu cunoastem mai nimic, decat propaganda axata pe luptele de aparare duse in 1917, si aici succesul fiind evident datorat refacerii si pregatirii armatei in iarna de catre aliati. --

Sergentul care țipă (de fapt antrenamentul riguros) are 2 obiective. Cel mai important NU este să convingă soldatul să omoare. Ci să convingă soldatul să nu fugă.

Romanii și prusacii au fost excepționali la acest tip de antrenament. E foarte greu să te ridici în picioare și să începi să mărșăluiești cadențat în timp ce din față plouă cu gloanțe.

Nu știu care e procentul corect de oameni capabili să ucidă, dar da, în vremuri normale oamenii nu sunt criminali.

In vremuri normale, pozele astea ni se par atroce. Atât de atroce, încât este ilegal să apară în filme. De fapt asta este unul din motivele pentru care aceste poze ni se par atât de dureroase: că nu suntem obișnuiți cu ele. In filme nu apar scene cu morți și sânge, sunt doar aluzii. Ceea ce ne perpetuează un simț al pudorii fata de asemenea scene.

Dar războiul în asta constă: în zeci de milioane de oameni și cai sfârtecați.

Deci din nou: Evident că în vremuri normale, oamenii nu pot să omoare alți oameni.

DAR nu uitați de experimentul Stanford.

Oamenii pot fi condiționați surprinzător de ușor să considere aceste atrocități ca fiind normale.

De exemplu, în primul război mondial, preoții din toată Europa au început să predice in biserici că războiul este o datorie sfântă, că inamicul este Satana și trebuie eradicat. Statul și-a asumat oficial misiunea de a educa populația pentru a fi gata să meargă la război, să omoare și să fie omorâtă. Pentru cauze pe care, după război, nimeni nu a reușit să le mai înțeleagă. Nu uitați că englezii și nemții și rușii nu au plecat la război că să recupereze Ardealul - ei au plecat la război pentru că nu le plăcea cum erau împărțite niște bucăți din Africa și Asia, în principiu.

Peste încă vreo 50 de ani, când (sper) vor dispărea națiunile în sensul cunoscut azi, ne va fi la fel de greu sa înțelegem de ce s-au omorât și românii în acest război, desigur. ---

Dacă vă place istoria Primului Război Mondial și vreți să mergeți drept la țintă, recomand cea mai bună sinteză a subiectului, scrisă detailat, excelent documentată, fără parti-pris-uri, emoții, dulcegării sau alte asemenea, scrisă - desigur - de un istoric american, Glenn E. Torrey. Recomand să cumpărați și să citiți ”România în Primul Război Mondial” apărută la Meteor Publishing. Abia atunci veți putea discuta cât de cât avizat pe subiect.

O altă carte remarcabilă, care iese din canoanele memorialisticii din Primul Război Mondial din România este ”Marele Război, așa cum l-am văzut eu. Însemnările unui soldat german în România ocupată” de Gerhard Velburg, apărută la Humanitas. O frescă inteligentă și de foarte mult bun-simț a României în timpul războiului, scrisă de un mic intelectual (funcționar) din Jena, a, ajuns în România să păzească podul de la Fetești (printre altele).

Dacă chiar vreți să intrați în detalii și să priviți Războiul și prin ochii unui general neamț, recomand ”Campania Armatei a IX-a impotriva romanilor si rusilor 1916-1917” de Erich von Falkenhayn, comandantul armatelor germane care au învins armatele române din Transilvania și a cucerit Muntenia. Textul e simplu și fara detalii multe, puțin cam plictisitor. Dar e scurt. L-a publicat editura Saeculum. ->>> Indraznesc sa completez lista cu Prelude to Blitzkrieg a lui Michael Barret. Iar ca memorii, sunt fascinante cele ale lui Topârceanu, care ar trebui, după părerea mea, sa fie lectură obligatorie la liceu, pentru ca adolescenții belicoși si atrași de extremisme (cum, la rându-mi, am fost) să vadă adevărata față a războiului.

[claudiosuenaga]

A ciência proibida de Wilhelm Reich: Cloudbuster para subtrair a energia orgônica dos OVNIs

Wilhelm Reich tentando derrubar discos voadores com o campo disruptor de seu cloudbuster

Os 125 anos do nascimento e os 65 anos da morte de Wilhelm Reich

Por Cláudio Tsuyoshi Suenaga

Nascido em 24 de março de 1897 em Dobrzcynica, na Galícia (anexada à Polônia), fronteira do Império Austro-Húngaro, Wilhelm Reich passou a infância e o início da juventude em uma fazenda em Jujinetz, na Bucovina.

Wilhelm Reich em 1900

O pai, de origem judaica, contratou um preceptor para ministrar-lhe educação secular. Em 1911, sua mãe suicidou-se quando seu pai descobriu que ela o traía com um de seus professores. Três anos depois, o pai morreu tuberculoso. O trauma sugere uma ligação entre o homem e a obra: a obsessão pela liberdade sexual seria um modo de expiar a culpa (inexistente) que sentia pela morte dos pais.

Reich serviu como oficial do Exército Austríaco na Primeira Guerra Mundial e em 1918 ingressou no curso de direito da Universidade de Viena, mas logo se entediou e se transferiu para o de medicina. Aluno superdotado, completou o curso de seis anos em apenas quatro. Em 1919, época em que as teses de Freud ainda estavam longe de serem reconhecidas, Reich já se convencia de que a sexualidade é o centro em torno da qual gravitam a vida social e inconsciente das pessoas. Atribuindo uma origem sexual às neuroses, ele se interessa pelas condições sociais dos pacientes cujos problemas atribui a uma “couraça” ou “armadura” fisiológica, conjunto de estruturas que obstruem a energia sexual e impedem sua livre expansão.

No seu mais célebre livro, A Função do Orgasmo, de 1927, escreve que o único fim da análise é a quebra de defesas e a liberação de energias: “Para dominar a neurose coletiva e o irracionalismo na vida social, isto é, para efetuar uma verdadeira higiene mental, é necessária uma estrutura social que deve, antes de tudo, eliminar a miséria material e salvaguardar o livre desenvolvimento das energias vitais em cada um e em todos os homens. Essa estrutura social só pode ser a verdadeira democracia.”[1]

No mesmo ano, Reich inscrevera-se no Partido Comunista Austríaco, o que soava como uma provocação. Abriu clínicas populares de orientação sexual e ousava tratar as neuroses dos proletários. Para Freud, a civilização é necessariamente repressiva e a sublimação dos instintos sexuais é indispensável para que a energia humana seja sublimada e dirigida ao trabalho. Para Reich, a “miséria sexual” é o coroamento de toda repressão, e defender a vida é reconhecer os direitos do sexo.

Perseguido pelas autoridades governamentais e pelos setores ortodoxos do Partido Comunista, em setembro de 1930 Reich deixa Viena – onde suas posturas são rechaçadas pelos psicanalistas que veem a militância política como indigna para um cientista – e segue para Berlim. À revelia, Reich funda a Associação Alemã de Política Sexual Proletária (Sexpol), entidade dedicada a campanhas de esclarecimento público, e continua desenvolvendo trabalhos psicopolíticos.

Publica A Irrupção da Moral Sexual [em que analisa a obra do antropólogo polonês Bronislaw Malinowski (1884-1942), autor de A Vida Sexual dos Selvagens do Noroeste da Melanésia (1929)] e A Luta Sexual dos Jovens e Psicologia de Massas do Fascismo, este último já no exílio na Dinamarca, em decorrência da ameaça nazista. Escorraçado por escrever um artigo sobre o movimento nudista, Reich vai à Suécia onde cria em 1934 a revista Psicologia Política e Economia Sexual, ano em que seria expulso tanto do Partido Comunista como da Sociedade Psicanalítica.

O único grupo que o apoia é o do norueguês Ola Raknes (1887-1975), que se tornaria um dos seus mais fiéis colaboradores. Os demais psicanalistas iniciam uma campanha difamatória contra Reich espalhando o rumor de que estaria mentalmente desequilibrado. Ele prossegue com suas experiências bioelétricas no laboratório da Universidade de Psicologia de Oslo, na Noruega, e publica os resultados decorrentes nos artigos “O orgasmo como descarga eletrofisiológica” e “A função elétrica da sexualidade e a angústia”. Em 1936, foi nomeado membro da Sociedade Internacional de Plasmologia graças a descoberta dos “bíons” ou vesículas de energia vital. O trabalho “Os bíons”, escrito junto com Roger du Teil, professor da Sorbonne, aumentam os rumores acerca de sua loucura. As bases da chamada “vegetoterapia caracteroanalítica” se desenvolvem sob um novo conceito, o da “organoterapia”.

A fase mais produtiva de Reich se passaria nos Estados Unidos. Em 1939, a convite de Theodore P. Wolfe (1902-1954), especialista em psicossomática, radica-se em Nova York na qualidade de professor de análise do caráter na New School for Social Research, onde permanece até 1941. Reich foge da Escandinávia apenas dois meses antes da invasão nazista e retoma as pesquisas iniciadas na Noruega. Com sua imaginação prodigiosa, inventa máquinas que isolariam a energia sexual na forma de um fluido azul, batizado de “orgone” (orgônio).

Reich descrevia essa energia sendo uma forma de fundo universal - "radiação" ou "energia” - e demonstrou que ela poderia ser encontrada dentro de todas as coisas vivas, não vivas e em todo o cosmos. Inicialmente para Reich, o orgônio era considerando uma energia no organismo, porém, com o passar de suas pesquisas esse conceito evoluiu em "Uma energia que se encontrava em todo o cosmos", passando a ser chamada de energia cósmica, que impregna a própria natureza da existência, de modo que compreendê-lo seria, para ele, compreender as leis que regulam toda a vida existente.

Podemos dizer que Reich não descobriu essa força, e sim a redescobriu, pois essa energia de força vital já havia sido chamada de "A Força Ódica" pelo industrial, metalurgista, químico, naturalista e filósofo alemão Carl Ludwig Freiherr von Reichenbach (1788-1869), de "Prana" pelos hindus, de "Qi" ou "Ch’i" pelos chineses, de "Mana" pelos melanésios e assim por diante. O que Reich constatou, foi que o orgônio possuía uma “energia opositora” e nociva a ela, a DOR, sigla inglesa para “Deadly Orgone Radiation” (“Radiação Mortal de Orgone”).

A fim de demonstrar cientificamente a presença do orgônio, pesquisar suas leis e desenvolver instrumentos para restabelecer a harmonia nos corpos enfermos equilibrando a energia degenerada, Reich reúne equipes de colaboradores tanto na Europa como nos Estados Unidos.

Cansado da vida nômade, apesar de ser procurado pelo FBI, em 1942, já casado com Ilse Ollendorf, mãe de seu filho Peter Reich, muda-se para Orgonom, seu rancho em Rangeley, no estado do Maine, local em que instala um laboratório e um centro de estudos que denomina de Orgone Institute.

Devido ao seu longo histórico e seus envolvimentos com assuntos tabus da época, Reich passa a ser investigado pelo FBI a serviço de senadores macarthistas e pelo FDA (Food and Drug Administration). Acusado de charlatanismo por vender uma energia inexistente, o Orgone, seu rancho é vigiado dia e noite pelos “homens de preto”.

Reich explicando o funcionamento do condensador de orgônio durante o verão de 1948 no laboratório do Orgone Institute. À esquerda, Theodore P. Wolfe.

Fabrica o “condensador de orgônio”, uma cabine metálica eletrificada voltada para a cura da impotência sexual e de outros males. O aparelho alcança enorme sucesso comercial. Reich logo é perseguido por processos judiciais e preso acusado de não possuir autorização para vender seus acumuladores de orgônio. Em pleno território americano, seus livros e equipamentos são incinerados, tal como na Alemanha Nazista.

O acumulador de energia orgônica

Enquanto foi-lhe permitido, Reich aprofundou-se na abordagem da psicose e da esquizofrenia, definindo o conceito de impotência orgástica e as consequências da pressão emocional durante a primeira infância. Desenvolveu um teste sanguíneo para prevenir e diagnosticar os processos cancerígenos e biopáticos.

Em 1952, Reich inventou um dispositivo que ele nomeou de “Cloudbuster”. Sua intenção era usar o dispositivo para drenar formas tóxicas e mórbidas de DOR da atmosfera e restaurar o comportamento normal meteorológico para as áreas atingidas com as secas e outros problemas da atmosfera. Essa invenção usava a energia orgônica para influenciar os padrões climáticos.

O Cloudbuster era basicamente um conjunto de tubos paralelos conectados por meio de mangueiras de borracha ou outro material orgânico em um ORAC, sigla em inglês para “Orgone Accumulator” (Acumulador de Orgônio), ou em um corpo de água em movimento. A massas de água limpariam o orgônio, através do fluxo e impacto da água sobre as pedras, que acontece principalmente nos leitos dos rios.

A intenção do Cloudbuster era anular os efeitos mortíferos da radiação nuclear através da energia orgônica e restabelecer as condições normais do tempo. O entendimento é que a deterioração do clima é causada por um acúmulo de DOR e a contraproducência dos humanos. A maneira correta de usar o Cloudbuster é remover a DOR e deixar a atmosfera retornar ao seu comportamento normal, possibilitando a incidência de chuvas naturalmente, sem provocá-la. Reich escreveu sobre este conceito, chamando-o de "auto-regulação atmosférica".

Geralmente o trabalho com Cloudbuster é descrito como sendo perigoso para a saúde do operador inexperiente, se as precauções não são respeitadas durante o uso e funcionamento do dispositivo isso pode resultar em efeitos catastróficos tanto para o operador como também para a Terra, podendo causar furacões, desequilíbrios nos campos de orgônio da terra, chuvas torrenciais ou secas severas.

Em 1951, uma pequena quantidade de radium colocada no acumulador de orgônio trouxe problemas para a região em torno do sítio. A atmosfera foi contaminada pela energia nociva da DOR. Os animais morreram, exceto os ratos que permaneceram dentro do acumulador. Reich e seus colaboradores sofreram sequelas físicas e psíquicas que duraram anos. Os organismos oficiais norte-americanos agiram de pronto, apreendendo o acumulador de orgônio e os documentos com os resultados da malfadada experiência.

A partir de então, o governo apertou o cerco contra Reich. Em 1954, o FDA declara a energia orgônica como inexistente e, portanto os acumuladores de orgônio podiam ser confiscados. A Justiça interpelou-os no mesmo ano por especular fraudulentamente com a “inexistente” energia orgônica e comercializar os acumuladores sem autorização.

Reich não se apresentou ao tribunal, que tomou a atitude como um desacato. Na verdade, eles não vendiam os aparelhos, mas cediam gratuitamente aos pacientes a título experimental.

Um de seus acumuladores de energia orgônica, exibido aqui em 1956 pela Food and Drug Administration dos EUA.

Julgado à revelia em 1956, uma ordem judicial do Manie e de Nova York determinou a destruição de seus livros e materiais científicos. Manuscritos inéditos desapareceram. Sua filha Eva consegue salvar e microfilmar alguns. Reich e seu colaborador Michael Silvert – que aparentemente se suicidara poucos meses depois de cumprir a pena – são condenados a dois anos de reclusão, um veredicto severo, mesmo para um ex-comunista vivendo nos Estados Unidos da Era Macartista. Reich advertiu que morreria caso fosse encarcerado.

Wilhelm Reich sendo preso em 1956

Richard C. Hubbard, um psiquiatra, examinou-o na admissão à Prisão Federal de Danbury e alegou que sofria de paranóia manifestada por delírios de grandiosidade. Em 19 de março de 1957, Reich foi transferido para a Penitenciária Federal de Lewisburg e examinado novamente. Desta vez, decidiu-se que ele era mentalmente competente, embora se tornasse psicótico quando estressado.

Em 3 de novembro de 1957, apenas dois dias antes de ser libertado da prisão de Lewisburg, Pensilvânia – que dispunha de assistência psiquiátrica –, onde o trancafiaram por oito meses, Reich sofre um ataque cardíaco fulminante e morre sendo chamado de “paranoico”. Conforme suas instruções, é enterrado em Orgonom, local em que foi construído um museu em sua homenagem.

Os seguidores mais próximos sofreram uma série de represálias. Alguns foram expulsos de centros de pesquisas e proibidos de prosseguirem as experiências. A primeira revista reichiana só irá aparecer em 1968. Estudantes e intelectuais participantes da Rebelião de Maio lembraram que os textos panfletários e libertários de Reich haviam sido escritos em Berlim, no alvorecer do nazismo. Os movimentos revolucionários recuperaram parte da obra, sobretudo os escritos sócio-políticos que defendem a tese de que não há revolução social sem revolução sexual.

Para o filósofo e historiador francês Jean–Michel Palmier (1944-1998), biógrafo de Reich (autor de Wilhelm Reich: Essai sur la Naissance du Freudo-Marxisme, publicado em 1969), os primeiros trabalhos, entre eles A Revolução Sexual,[2] parecem obras de um gênio, já os últimos, entre os quais O Assassinato de Cristo – em que identifica Deus como criador do orgônio e Jesus como fundador de uma religião erótica, morto por recalcados “fascistas vermelhos” (os comunistas de então) – parecem obras de um insano.

No seu artigo Contact With Space (Contato Com o Espaço), de 1957, resultado de seis anos de intensa pesquisa e trabalho de campo [que incluiu uma expedição científica ao sul do Arizona (1954-1955)], Reich fala sobre uma de suas derradeiras paixões, os discos voadores.

Segundo ele, as naves funcionariam com uma energia denominada “Cosmic Orgone Energy” (Core). Os seus pilotos seriam capazes de acarretar graves problemas à vida humana através de uma substância chamada “melanor”. O Cloudbuster poderia ser usado como arma para subtrair a energia orgônica dos OVNIs e afastá-los.[3]

Notas

[1] Reich, Wilhelm. A Função do Orgasmo, 5a edição, São Paulo, Brasiliense, 1979, p.21.

[2] IDEM, A Revolução Sexual, São Paulo, Círculo do Livro, s.d.

[3] Serrano, Xavier. “Da revolução sexual à energia cósmica”, in Ano Zero, Rio de Janeiro, julho 1991, no 3, p.71.

[jurnaldeoltenia]

Ziua Bucovinei, sărbătorită pe 28 noiembrie

Ziua Bucovinei, sărbătorită pe 28 noiembrie

După aproape un secol şi jumătate de ocupaţie străină, Bucovina redevenea, la 28 noiembrie 1918, parte integrantă a ţării din care fusese ruptă în 1775. Ducatul Bucovinei s-a aflat sub dominația Imperiului Austriac între 1774/5 – 1918. După dezmembrarea imperiului în state naționale, Consiliul Național al Bucovinei (C.N.B.), întrunit la 28 noiembrie 1918, a hotărât în majoritate Unirea cu…

[steliosagapitos]

      ~ The Romanian Ateneo (Romanian: Ateneul Român) is a concert hall in the centre of Bucharest, a reference point of the Romanian capital. Inaugurated in 1888, the circular building is the main concert hall of the city and headquarters of the Philharmonic "George Enescu" and the annual George Enescu international music festival. Story in 1865, cultural and scientific personalities such as Constantin Esarcu, V.A. Urechia and Nicolae Cre țulescu founded the Romanian Cultural Society. In order to serve its purposes, the Romanian Atheneus, a building dedicated to art and science, it would have been erected in Bucharest.The building was designed by French architect Albert Galleron, built on a property belonging to the Văcărescu family and inaugurated in 1888, although the work continued until 1897. A part of the construction funds was raised through public donations, with a slogan that is still remembered today: "Donate a leu for the Ateneu!" "On December 29, 1919, Athens was the host of the conference of Romanian leaders who voted to ratify the Unification of Bessarabia, Transylvania and Bucovina with the Old Kingdom of Romania to constitute the Great Romania. Extensive reconstruction and restoration works were carried out in 1992 by a Romanian construction company and restoration painter Silviu Petrescu, who saved the building from collapse. The 9 million euros requested have been given in equal parts by the government and the Development Bank of the European Council. Style is neoclassical, with some more romantic touches. In front of the building you can find a small park and a statue of the Romanian poet Mihai Eminescu. Inside, the ground floor hosts a conference room as big as the upstairs auditorium. A 75m2 and 3m wide fresco of Costin Petrescu decorates the interior of the circular wall of the concert hall. Painted with the Afresco technique, the piece depicts the most important moments in Romanian history, starting with the conquest of Dacia by the Roman emperor Traiano until the realisation of Great Romania in 1918.Recognized as a symbol of Romanian culture, the building was listed in 2007 in the list of sites with the European Heritage Mark. ~

[garethito]

Soooo todayyyy!!!! Is my country’s National Day!!!! And this one is extremely special because Romania turns 100 years old today!!! 100 years since 1st of December 1918, when every land in which Romanians lived (Basarabia, Transilvania, Bucovina and Țara Românească) officially united to form one country: Romania!!! (This event is called Marea Unire! Or, translated to English, the Great Union!) 🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴

La mulți ani România, la mulți ani tuturor românilor cu ocazia Zilei Naționale a Centenarului!!! De asemenea, La mulți ani (cu întârziere oops) și cu ocazia zilei de Sf Andrei! 🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴

[stiridinromania]

Diana Sosoaca, unicul senator care a cerut oficial sa ni se inapoieze Bucovina de Nord, Tinutul Herta si Bugeacul. VIDEO

Moment istoric in Senatul Romaniei, ieri, 10.10.2022, cand senatoarea Diana Sosoaca a cerut oficial sa ni se inapoieze Bucovina de Nord, Tinutul Herta si Bugeacul. Diana Sosoaca (presedinte al partidului S.O.S. ROMANIA) devine astfel unicul senator care a avut curajul sa deschida acest subiect in Senatul Romaniei. Subiectul in sine nu a mai fost atins pana acum, senatorii din celalte partide: PSD, PNL, USR, AUR, UDMR, minoritati, nu s-au aratat niciodata interesati de recuperarea acestor teritorii, aratand astfel fie lasitate, fie indiferenta, fata de teritoriile pierdute de Romania de-a lungul timpului. https://youtu.be/vU8yIZCRc0Q Bucovina de Nord este denumirea părții de nord a provinciei istorice Bucovina, care se află în prezent pe teritoriul regiunii Cernăuți din statul Ucraina. Acest teritoriu cu o suprafață de 6.262 km² a fost ocupat la 28 iunie 1940 de către Uniunea Sovietică printr-un ultimatum adresat statului român în urma pactului Ribbentrop-Molotov.

sursa: wikipedia Ținutul Herța este aproximativ același cu raionul Herța (exceptând satele Ostrița, Țureni, Mamornița și Poieni care fac parte din Bucovina, dar incluzând satele Tureatca, Poieni și Sinăuții de Jos din raionul Adâncata și satul Cotul Boianului din raionul Noua Suliță) din Regiunea Cernăuți (Ucraina). Populația acestui teritoriu este de aproximativ 28.000 de locuitori (conform recensământului din Ucraina din 2001). 93% din populație este de etnie română și toate satele din ținut sunt exclusiv românești. O situație deosebită este în satul Tureatca unde locuitorii se declară români, dar ca limbă maternă declară limba ucraineană. Teritoriul a aparținut Principatului Moldovei iar apoi României până în anul 1940, când trupele sovietice l-au ocupat, deși potrivit anexei secrete a tratatului de neagresiune sovieto-german de la 1939, Uniunea Sovietică nu pretindea decât ocuparea Basarabiei. Prin urmare, teritoriul a fost dat Ucrainei sovietice și, de la 1991 până astăzi, face parte din statul ucrainean. Conform tratatului de prietenie dintre România și Ucraina din 1997, România renunță la acest teritoriu. Cu toate acestea, numeroase organizații din Bucovina de Nord cât și din România au atacat această decizie și au cerut guvernului român să renunțe la tratat în 2007.

sursa: wikipedia Bugeacul este parte din Basarabia istorică, o regiune de stepă a fostului voievodat al Moldovei, azi situată la sud de Republica Moldova, între hotarul acestui stat, Dunăre și Marea Neagră, în componența Ucrainei de azi. În 1812, când Imperiul Rus a anexat partea de răsărit a Principatului Moldovei, între Prut și Nistru, autoritățile imperiale au extins numele de Basarabia asupra întregului teritoriul anexat, folosind pentru „Basarabia istorică” denumirea turcească de Bugeac. Regatul României a menținut aceste denumiri între 1918 și 1940. În 1940, regiunea a fost atribuită RSS Ucrainene în detrimentul RSSM în cadrul Uniunii Sovietice, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov.

sursa: wikipedia Read the full article

[draculachronicle]

The truth is that Bessarabia and Bucovina are historically integral part of the Romanian lands. The very existence of a country called Moldova is a historical anomaly and the result of the globalist ideals of the West and Russian and Ukrainian territorial ambitions to the East. If Romania had political leadership that would refuse to bow to these interests and Romanians would rekindle the national pride that led to the great union of 1918, Romania could become the strongest nation in Eastern Europe and assure a prosperous future for its people. #Romania #Moldova #Bessarabia #Moldavia #Bucovina #CenterforRomanianStudies https://www.instagram.com/p/CCu8Ql_JjL-/?igshid=a6jp6nsgtjbk

[laivinduroriginal]

Procesul Unirii Bucovinei cu România: De la Idee la Realitate

Introducere Unirea Bucovinei cu România, înfăptuită la 28 noiembrie 1918, reprezintă un moment crucial în procesul de consolidare a României Mari. Acest eveniment a fost posibil datorită eforturilor liderilor politici români, a aspirațiilor de unitate națională și a contextului internațional favorabil. În acest articol, vom analiza contextul istoric, evenimentele premergătoare și semnificația…

[stiri-noi]

Explicaţia ambasadorului Ucrainei la Bucureşti pentru afirmaţia lui Volodimir Zelenski: Să fim atenţi la detalii, acolo se ascunde diavolul

[bartholomaus]

Pe mai multe situri și canale media toxice, s-a răspândit de vreo 2 ani o idee, un trend, susținut de articole  false sau manipulatoare. Cu două scopuri. Să creeze o atitudine anti-UE și să dea în președintele Johannis.

Este vorba propaganda fals ecologistă care ne spune că ”străinii, occidentul, UE, prin firmele austriece -  ne distrug codrii”. Se pun poze cu defrișări, dealuri pustiite, TAFuri pline de bușteni, vagoane de tren care iau drumul străinătății. Nu contează că multe aceste poze nici nu sunt din România. Ele produc o emoție puternică, mai ales când peste ele este trecut unicul vinovat: austriacul Holzindustrie Schweighofer! Hoțul străin de neam e mai hoț decât cel neaoș!

 Atenție, sunt conștient că austriacul nu e ușă de biserică, iar despre asta a scris și Daniel Befu, un jurnalist foarte bine documentat (vezi pe România Curată). Vorbesc de faptul că de 27 de ani, principalii vinovați de defrișările masive din România sunt românii (și secuii). Din Bucovina, Neamț, Covasna, Harghita, Bistrița Năsăud, Maramureș, Apuseni etc toate tăierile abuzive, agresive, ilegale sau nu, au legătură cu ai noștri, cu neaoșele mafii ale lemnului. Fabricile de lemn nu taie ele ci cumpără de la tăietorii de lemn, Romsilva sau  alți proprietari privați de păduri. Toți sub ”cinstita” administrație a Regiei Naționale a Pădurilor. Regie neaoșă, de-a noastră.  Un reportaj de acum câțiva ani de la ”România te iubesc” arăta cum funcționa mafia lemnului într-o localitate din Bistrița.

Mai nou, pe facebook și pe siturile cu propagandă putinistă (dincolo de orice îndoială propaganda fals-ecologistă e de tradiție putinistă) s-au răspândit texte și poze manipulatoare ce asociază orice defrișare din România exclusiv cu austriecii, reprezentanții capitalismului sălbatic european sprijiniți de ticălosul Johannis.

Zilele trecute citeam vol 3 din Istoria Transilvaniei editată la Cluj acum câțiva ani. Scria acolo că după instaurarea administrației habsburgice din Transilvania (după 1699), aceștia au acordat o atenție deosebită protejării și exploatării raționale a pădurilor, politică total inexistentă la est și la sud de Carpați. De aceea, la 1918, vechiul Regat era aproape în totalitate tuns și ras, păduri mai existând doar în zonele montane și greu accesibile, în timp ce Transilvania și Bucovina erau extrem de bogate în păduri. Și astăzi, după 100 de ani de la Unire, unde sunt zonele cele mai bogate în păduri, de unde se exploatează lemn cel mai mult? Deloc întâmplător, în fostele teritorii austro-ungare. Ce ironie! Avem păduri bogate datorită ticăloșilor ăstora de austrieci. Datorită strămoșilor  celor de la  Holzindustrie. Pe care, repet, nu-i simpatizez deloc. Iar acest mesaj nu înseamnă că nu trebuie luptat pentru salvarea pădurilor și exploatarea rațională a pădurilor. Dar arătând către proprietarii de păduri, nu către prelucratorii lemnului.

--

Nu de dezastrul în sine vorbim. Ci de asocierea acestui dezastru (și pasarea lui) în cârca unei singure firme care prelucreaza lemn. Care de fapt e doar cumpărătoare de lemn brut de la Romsilva si alti proprietari de pădure. Români.

Și brusc pe o grămadă de canale pesediste, nu RNP sau Romsilva sunt tăietorii de pădure ci reprezentanții capitalismului străin, lacom și ticălos.

--

o poveste similara se spune si despre OMV, care a cumparat "pe nimic" Petromul, si ca acum il "exploateaza" si le fura romanilor petrolul, etc. In realitate lucrurile stau asa: 1) petrom era capusat de fel de fel de hoti dar si de stat, care isi lua din petrom bani, ca sa-si bage pe unde-i lipseau, la bugetl administrat cu picioarele (si cu hotiile). 2) petromul era in stare de semi-faliment, si a fost dat la vanzare, ca (credeau ei) nu mai face prea multi bani. In acelasi timp, ramane de vazut (istoric) daca guvernul Nastase de atunci n-a cerut ceva donatii ilegale pentru a-l vinde austriecilor. 3) de cand e pe maini austriece, petromul face bani minunati. 4) banii petromului nu ii iau "austriecii care ne exploateaza", ci sunt impartiti 50-50% cu statul roman. Deci, in final, statul roman ia anual dividende uriase din cei 49% cat detine din petrom, in continuare, si are avantajul urias ca exista o firma cu experienta, care, avand dreptul sa ia jumatate din castig, produce o multime de castiguri si pentru statul roman - sub forma de dividende (11% din veniturile statului, daca nu ma insel!), dar si sub forma de locuri de munca. ca si in cazul padurilor, nu e nimeni de vina daca ne scoatem la mezat bogatiile, pentru ca nu stim sa le administram sau pentru ca ne gandim ca sunt numai bune de furat si de vandut apoi ieftin. Se stie ca lucrurile furate se dau mai ieftin decat cele obtinute legal. Dar, cel putin in cazul petrom, e mult mai bine asa, decat daca ar fi in continuare pe mana statului roman, care a demonstrat intre 1990 si 2004 suficient ca nu e in stare sa administreze cu castig domeniul petrolier. 

--

Nu am vazut nici un austriac cu drujba in padure doar romani nici un camion cu nr straine doar romanesti doar neghiobi de romani isi vand resursele brute fara sa le dea plus valoare nimeni nu nea luat nimic cu forta noi am dat tot cu 2,50 lei asa ca nu mai blamati straini ei doar fac bisnis deschideti ochi si cereti pret corect sar putea sal si capatati iar daca nu asteptati pana la urmatoarea oportunitate la alti care sunt dispusi sa dea mai mult

--

Articolul e scris de mine și e documentat, inclusiv faza cu atenția acordată de austrieci pădurilor. Nu vorbesc aiurea. Eu nu stiu ce știți dvs, dar nu e greu de observat că vechiul Regat al României era înainte de Unirea din 1918 mult mai defrișat decât Bucovina, Banatul sau Transilvania, teritorii din Imp Austro-Ungar la acel moment. Pornind de la aceste realități nu cred că mai are sens să discutăm pe baza unor amintiri de-ale dvs... Oricum marile tăieri de lemn din Muntenia și Moldova s-au petrecut înainte de 1860. Si au continuat, mai lent -ce-i drept- pana in comunism, când au mai fost temperate (nu că as iubi eu comunismul, dar politica  fata de tăieri a fost ff stricta în acea epoca). Și mai puțină țâfnă, vă rog...

[news24hrou]

Bancnotă aniversară de 100 lei dedicată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918

BNR a lansat o bancnotă aniversară pentru colecționare dedicată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Deși valoarea ei nominală este de 100 de lei, bancnota poate fi cumpărată cu 150 RON.

Pe avers, în partea dreaptă apar portretele regelui Ferdinand I şi reginei Maria. Dedesubt, pe două rânduri, numele acestora şi anii de viaţă, respectiv „REGELE FERDINAND I 1865-1927” şi „REGINA MARIA 1875-1938”. În zona centrală, o imagine de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918.

Tot pe avers mai sunt imprimate: stema României, în stânga sus, denumirea băncii centrale „BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI”, pe orizontală sus, iar dedesubtul acesteia, medalionul cu sigla BNR şi, mai jos, anii „1918-2018”. Valoarea nominală este înscrisă de patru ori, după cum urmează: în stânga jos, pe orizontală, în cifre „100”; în partea centrală jos, în litere, pe două rânduri „LEI UNA SUTĂ”; în dreapta jos, pe verticală, în litere „UNA SUTĂ LEI” şi în dreapta sus, pe verticală, în cifre „100”.

Semnăturile guvernatorului şi casierului central sunt imprimate în partea centrală, deasupra valorii nominale în litere. Data punerii în circulaţie, respectiv „1 decembrie 2018”, este imprimată pe verticală, în dreapta.

Pe reversul bancnotei de 100 LEI sunt ilustrate intrarea în București a alaiului regal la l Decembrie 1918 și un fragment din buzduganul regelui Ferdinand I, respectiv patru femei în costume populare specifice fiecărei provincii româneşti unite: Basarabia, România, Ţara Ardealului şi Bucovina.

Valoarea nominală este imprimată astfel: pe verticală în stânga sus şi pe orizontală în dreapta jos, în cifre, „100” şi pe orizontală în stânga jos, în litere, „UNA SUTĂ LEI”.

Seria şi numărul bancnotei tipărite cu litere şi cifre în două culori, roşu şi negru, sunt imprimate astfel: în stânga, pe orizontală, cu cerneală roşie, cu caractere de înălţime crescătoare şi în dreapta pe verticală, cu cerneală neagră. Bancnotă aniversară de 100 lei dedicată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 este pusă în circulație prin sucursalele Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României. Tirajul este de doar 10.000 bancnote.

https://ift.tt/2rg0feu https://ift.tt/2FZ1BEq

[mesagerulneamt]

Pentru poporul român, trăitor la începutul anului 1917 în ceea ce mai rămăsese din Regatul Român și în mai multe provincii încorporate de mari imperii vecine, visul unității naționale părea îndepărtat. Campania din Transilvania se încheiase dezastruos, București, capitala țării, era ocupată de trupe ale Triplei Alianțe, în frunte cu Germania și Austro-Ungaria, Regele și guvernul liberal erau retrași la Iași, armata era în reorganizare. Aliatul de la răsărit, Imperiul Țarist, avea probleme cu bolșevizarea, iar armata sa din Moldova era văzută de mulți români ca fiind de ocupație, ineficientă, fără disciplină, fără o autoritate clară. La București, era instaurat un guvern pro-german, conservator, în frunte cu Alexandru Marghiloman, care acceptase să fie rezerva politică în cazul în care România nu reușea să câștige războiul pornit pentru eliberarea Transilvaniei. Lucru care s-a și întâmplat.

Cum a fost posibil ca un stat pe muchia prăpastiei, aflat sub ocupație militară, să reușească, în câteva luni, să unească aproape toate provinciile locuite de români, să depășească obstacole socotite insurmotabile, să treacă peste legislația diferită a fiecărei provincii, peste problemele deosebite care existau acolo? Este greu de explicat, dacă nu se ține cont de câteva lucruri.

Primul, indiscutabil: conștiința majoritarilor din aceste provincii – că sunt români. Apoi, contextul internațional, în care astrele păreau să se fi așezat în folosul românilor, cu un imperiu rus destrămat și lăsând loc statului creat de Lenin, care a păstrat aceleași tendințe imperiale, doar îmbrăcate în haine noi, urmat de Imperiul Austro-Ungar.

Decisivă a fost, nu există urmă de îndoială, și contribuția personalităților politice românești ale vremii, care au promovat idealul unirii și, dincolo de căile de urmat sau de conflictele politice, au acționat în interesul național, într-o unitate care ar trebui să dea de gândit actualilor politiceni.

Regele Ferdinand, Ion C. Brătianu, Take Ionescu, Alexandru Marghiloman, Ion Inculeț, Constantin Stere, Iuliu Maniu, Gheorghe Pop de Băsești, Iancu Flondor, Alexandru Vaida-Voevod, Iuliu Hossu, Vasile Goldiș sunt doar câteva nume cărora poporul român ar trebui să le fie veșnic recunoscător.

* Mesajul Unirii: toleranță, libertate, egalitate

Încheiată într-un context internațional dificil, dar pe care oamenii politici români au știut să-l folosească la maximum, Unirea a fost un proces dificil și încă insuficient explicat opiniei publice, chiar în zilele noastre. La nivel de comunicare primară, am fost învățați că Unirea s-a făcut în urma unor adunări populare reprezentative, la Chișinău, Cernăuți și Alba-Iulia, unde populația din provinciile respective și-a proclamat dreptul de a se uni cu România. Este o explicație simplistă și nu corespunde întrutotul realității.

În Basarabia, era greu de convocat o adunare populară, în condițiile în care armata rusă se transformase în bande de jefuitori, ceea ce a făcut ca armata română să treacă la ocuparea unui teritoriu din Basarabia. Asta s-a făcut cu acordul Aliaților, pe de o parte, vorbind numai de guvernul care funcționa la Iași. În paralel, Alexandru Marghiloman, care conducea guvernul de la București, deschidea negocieri cu Germania și Austro-Ungaria, pentru acceptarea unirii Basarabiei, la tratatul de pace de după război. A făcut același lucru și cu reprezentanții Basarabiei și, astfel, s-a ajuns la declarația de Unire de la Chișinău. În calitatea sa, de președinte al Guvernului, la 27 martie, va fi cel care ”în numele poporului roman” va lua act de ”hotărârea Sfatului și proclam Basarabia unită, de data aceasta pentru totdeauna, cu România una și indivizibilă”.

În acel moment solemn, Maghiloman va aduce un vibrant omagiu celor care au făcut unirea:

”Să ne închinăm în fața geniului rasei noastre, care a permis poporului Basarabiei să-și păstreze vie, printre veacuri, scânteia care, la prima suflare a libertății, a aprins inimile lor și să salutăm pe acești oameni (guvernul – n.red.) care, fără preocupări egoiste, putând să rămâie conducătorii unui stat, au voit mai bine să fie servitorii unei națiuni”.

Practic, primul pas al Unirii este semnat de un prim-ministru acceptat de cei împotriva cărora au intrat în război românii pentru eliberarea Transilvaniei.

Scenariu s-a repetat cam la fel în privința Bucovinei, unde, pe fondul destrămării Austro-Ungariei și al pretențiilor Ucrainei, reprezentanții românilor au cerut ajutorul statului român. La ordinul aceluiași Marghiloman, la cererea lui Iancu Flondor, din 5 noiembrie 1918, disperat de pretențiilor și jafurile cetelor armate ucrainiene, a fost autorizat generalul Zadic să ocupe Bucovina ”și să protejeze populația contra exceselor”. Înainte de a da acest ordin, Marghiloman s-a preocupat de ajutorarea populației românești din Bucovina, trimițând bani, automobile și arme pentru organizarea unei jandarmerii românești sau a unei gărzi naționale.

Armata, sub comanda generalului Zadic, a menținut ordine în zone întinse ale Bucovinei și declarația de unire a venit firesc.

În privința Transilvaniei, lucrurile sunt mai cunoscute, iar Declarația de Unire de la Alba-Iulia reprezintă chintesența modului cum au înțeles conducătorii românilor procesul Unirii și modul cum vedeau viitorul țării.

Adunarea Națională a proclamat principii care sunt general valabile și astăzi:

”1. Deplină libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie, prin indivizi din sânul său, și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare și la guvernarea țării, în proporție cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.

2. Egală îndreptățire și deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.

3. Înfăptuirea desăvârșită a unui regim curat democratic, pe toate tărâmurile vieții publice. Votul obștesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporțional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, județe ori parlament.

4. Desăvârșită libertate de presă, asociere și întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omenești.”

This slideshow requires JavaScript.

Statul român a respectat cu sfințenie aceste principii. Mult timp în litera și în spiritul lor. În acest moment, în ajunul Centenarului Unirii, mesajul de la 1918 este mai mult decât actual. Societatea românească este profund divizată, din punct de vedere social și politic, iar numărul românilor plecați din țară este enorm. Valorile și tradițiiile românești sunt contestate și atacate, în numele unei corectitudini politice care se instalează, ca o cangrenă, în toate sferele vieții sociale. Dacă anul Centenarului va fi doar un prilej de a cheltui bani, de a face propagandă politică și naționalistă, dacă el nu se va constitui într-un punct de plecare al reconcilierii între români, între ei și ceilalți care trăiesc pe teritorul românesc, între tradițiile și valorile românești și cele ale Europei, atunci vom avea un Centenar ratat.

Valentin BĂLĂNESCU

FOTO: PressOne, via Academia Română, Albumul Unirii, fotografii realizate de ”fotograful Unirii”, Samoilă Mârza, despre care puteți citi mai multe aici.

Românii din 1918 – Mesaj pentru Centenarul 2018 Pentru poporul român, trăitor la începutul anului 1917 în ceea ce mai rămăsese din Regatul Român și în mai multe provincii încorporate de mari imperii vecine, visul unității naționale părea îndepărtat.

[steliosagapitos]

                                   Mihai Eminescu

Portrait of Mihai Eminescu. Photograph taken by Jan Tomas in Prague, 1869;

Native name: Mihail Eminovici;

Born: 15 January 1850 Botoșani, Principality of Moldavia;

Died: 15 June 1889 (aged 39) Bucharest, Kingdom of Romania;

Resting place: Bellu cemetery, Bucharest;

Occupation: Poet, writer, journalist;

Language: Romanian;

Nationality: Romanian;

Alma mater

University of Vienna

Humboldt University of Berlin

Genres: Poetry, short story

SubjectsCondition of genius, death, love, history, nature

Literary movement

Romanticism

Notable works

Luceafărul

,

Scrisoarea I

Years active1866–1888

Partner

Veronica Micle

RelativesGheorghe Eminovici (father)

Raluca Iurașcu (mother)

Eight brothers

Three sisters

       Mihai Eminescu; born Mihail Eminovici; (15 January 1850 – 15 June 1889) was a Romantic poet, novelist and journalist, generally regarded as the most famous and influential Romanian poet. Eminescu was an active member of the Junimea literary society and worked as an editor for the newspaper Timpul ("The Time"), the official newspaper of the Conservative Party (1880–1918). His poetry was first published when he was 16 and he went to Vienna to study when he was 19. The poet's manuscripts, containing 46 volumes and approximately 14,000 pages, were offered by Titu Maiorescu as a gift to the Romanian Academy during the meeting that was held on 25 January 1902. Notable works include Luceafărul (The Vesper/The Evening Star/The Lucifer/The Daystar), Odă în metru antic (Ode in Ancient Meter), and the five Letters (Epistles/Satires). In his poems he frequently used metaphysical, mythological and historical subjects.

     His father was Gheorghe Eminovici from Călinești, a Moldavian village in Suceava county, Bucovina, which was then part of the Austrian Empire (while his father came from Banat). He crossed the border into Moldavia, settling in Ipotești, near the town of Botoșani. He married Raluca Iurașcu, an heiress of an old aristocratic Moldavian family. In a Junimea register, Eminescu wrote down his birthday date as 22 December 1849, while in the documents Cernăuți Gymnasium, where Eminescu studied, his birth date is 14 December 1849. Nevertheless, Titu Maiorescu, in his work Eminescu and His Poems (1889) quoted N. D. Giurescu's research and adopted his conclusion regarding the date and place of Mihai Eminescu's birth, as being 15 January 1850, in Botoșani. This date resulted from several sources, among which there was a file of notes on christenings from the archives of the Uspenia (Domnească) Church of Botoșani; inside this file, the date of birth was "15 January 1850" and the date of christening was the 21st of the same month. The date of his birth was confirmed by the poet's elder sister, Aglae Drogli, who affirmed that the place of birth was the village of Ipotești.

[traveltourstrips]

New Post has been published on Lutars Turizm

New Post has been published on https://www.lutarsturizm.com/budapeste-bukres-8-gunluk-transilvanya-ve-bucovina-turu.html

Budapeşte - Bükreş: 8 Günlük Transilvanya ve Bucovina Turu

Bu 8 günlük turla Budapeşte’den Bükreş’e yolculuk. Drakula’nın Şatosu ve Bucovina’nın görkemli boyalı kiliseleri de dahil olmak üzere Transilvanya’nın önemli turistik yerlerini ziyaret edin.

Budapeşte – Bükreş: 8 Günlük Transilvanya ve Bucovina Turu

Öne çıkanlar

Romanya’nın başkentini “Küçük Paris” i keşfedin

En önemli 3 Rumen kalesini görün: Peles, Drakula Şatosu ve Corvin Şatosu

Sighisoara, Sibiu, Brasov ve Alba Iulia ortaçağ şehirlerinin turlarının tadını çıkarın

Modern ve merkezi konumdaki 3/4 * otelde gece

Bucovina’daki UNESCO boyalı manastırlarına hayret edin

Karpat dağlarını geçerken muhteşem manzaraya hayran kalın

Tam açıklama

1. Gün: Budapeşte – Arad – Timisoara

Romanya’ya girdikten sonra ilk önce Arad şehrini ziyaret etmek için otelinizden veya doğrudan Budapeşte Havaalanı’ndan kalkın. Daha sonra 2019’da Avrupa Kültür Başkenti olmak üzere Timisoara’yı ziyaret edin.

2. Gün: Timisoara – Corvini Şatosu – Alba Iulia – Sibiu

Doğu Avrupa’nın en önemli Gotik Kalesi’nden biri olan Corvini Kalesi’ne gidin. Daha sonra Romanya’nın 1918’de doğduğu şehri Alba Iulia’da görün. Akşamları, başka bir dönemin atmosferine batmış büyülü bir şehir olan Sibiu’ya varılır. Geleneksel bir köylünün evinde, şarap ve palinka (meyve brendi) dahil akşam yemeğinin tadını çıkarın.

3. Gün Sibiu – Biertan – Sighisoara – Targu Mures – Bistrita

Şimdi tipik Transilvanya köylerinden geçin ve UNESCO tarafından tahsis edilen boşanma kulesiyle ünlü Biertan kilisesini ziyaret edeceğiniz Biertan’a gelin. Daha sonra Vlad Dracula’nın doğduğu evde yemek yemek için Sighisoara’ya varırsınız. Art Nouveau Roses Meydanı’nı görmek için Targu Mures’e gitmeden önce ortaçağ UNESCO kalesini ziyaret edin.

4. Gün Bistrita – Voronet – Moldovita – Sucevita – Gura Humorului

Dünyaca ünlü dış duvar resimleriyle bir grup Ortodoks manastırının hayranlıkla izlenebileceği Bucovina için Bistrita’yı terk edin. Bu boyalı manastırlar, nadirlikleri ve güzellikleri için UNESCO Dünya Mirası listesine alındı. En önemli Moldovita, Sucevita ve Voronet manastırlarını ziyaret edin.

5. Gün Gura Humorului – Piatra Neamt – Kızıl Göl – Miercurea Ciuc

Önemli bir kayak merkezi olan Piatra Neamt’a gidin. Kısa bir mola verdikten sonra, Romanya’nın en güzel yollarından biri ile Bicaz Geçidi’ni geçmeye devam edin. Kızıl Göl ziyaretinden sonra akşam Miercurea Ciuc’a varılır. Miko Kalesi’ni ziyaret edin ve geleneksel Macar restoranında akşam yemeğinden önce bir şarap tadımının tadını çıkarın.

6. Gün Miercurea CIuc – Brasov – Kepek – Sinaia

Güneydoğu Avrupa’nın en büyük Gotik binası olan ünlü Siyah Kilise’yi ziyaret edeceğiniz Brasov’a varmak. Daha sonra ilk Romen okulunu, Belediye Meydanı’nı ve Aziz Nicholas Kilisesi’ni görün. Efsanevi Bram Stoker romanından ilham alan ünlü Kont Dracula kalesini ziyaret edeceğiniz Bran için Brasv’den ayrılın. Akşamları Sinaya’ya “Karpat dağlarının incisi” geliyor.

7. Gün Sinaia – En Bükreş

Güzel Seres Kalesi’ni ziyaret ederek, Romanya kalelerini turunuzu tamamlayın. Ardından Köy Müzesi’ni ziyaret etmek için Bükreş’e hareket edin. Amerika Birleşik Devletleri’nde Pentagon’dan sonra dünyanın ikinci büyük binası olan Parlamento Binası’nı ziyaret etmenin tadını çıkarın. Ünlü restoran Caru cu Bere’de özel bir akşam yemeğinin tadını çıkarın.

8. gün

Dönüş seferinize geçmeden önce Bükreş’i keşfe çıkarak serbest zaman geçirin.

Neler dahil?

Merkezi konumlu 3/4 * otel

Dahil yerler için tüm giriş biletleri

Uzman profesyonel İngilizce / İtalyanca konuşan lisanslı tur rehberi

Grup büyüklüğüne bağlı olarak modern klimalı özel araç / minibüs / otobüs ile ulaşım

Tüm kahvaltılar

İki özel akşam yemeği

Hariç olanlar

İpuçları ve armağan

Cazibe merkezlerinde fotoğraf ücreti