#Andreea Ceres
Explore tagged Tumblr posts
Text
Trupa de teatru TeenAct a Colegiului Național “Petru Rareș” Piatra Neamț s-a situat pe locul al doilea la ediția a XI-a a Festivalul Național de Teatru de la Suceava. Liceenii pietreni (Andrada Trifan, Viorela Stoian, Luisa Rotariu, Sandrino Mătase, Claudiu Ladan) au intrat în competiție cu piesa “Mai încercăm”, regia Claudiu Ladan, profesor coordonator Raluca Rusu. “Suntem extraordinar de mândri că am adus acest premiu la Piatra Neamț”, a spus Claudiu Ladan.
This slideshow requires JavaScript.
Premiul special de interpretare pentru cel mai bun actor din festival i-a revenit tocmai lui Claudiu Ladan. El a impresionat cu rolurile George și Jimmy din “Mai încercăm”. “Ai fost cel mai expresiv actor din festival. Dacă aș putea, te-aș angaja la noi la teatru. Ai fost genial!“, a menționat, în cadrul festivității de premiere, Carmen Veronica Steiciuc, directorul general al Teatrului Municipal “Matei Vișniec” Suceava. “Atunci când m-au anunțat câștigător, am simțit că mi se taie respirația. Am plâns de fericire! Am mai trăit astfel de momente emoționante, însă acesta a fost cu totul special. Mulțumesc Gina Gulai! De la 6 ani fac teatru datorită ție!”, a mărturisit Claudiu Ladan.
Gina GULAI și trupa Junior Art Alfaomega
Tot la Festivalul de la Suceava, trupa “Junior Art Alfaomega” din Piatra Neamț, coordonată de actrița Gina Gulai, s-a situat pe locul I, la categoria copii cu piesa “Cartea de jucării”, de Tudor Arghezi. Artizanii succesului sunt: Andrei, Iustin și Teofana Marc, Andreea Cereș, Matei Stavarache și Teodor Gheorghieș.
Și individual actori pietreni au strălucit. Spre exemplu, cunoscuta cântăreață de muzică ușoară Teodora Sava a debutat cu această ocazie și ca actriță și nu oricum, ci luând locul I cu monologul “Blestem de dragoste”. Tot pe primul loc s-a situat și Iustin Marc după ce a interpretat “Geambașii”, de Ion Pribeagu, iar Ilinca Tapalagă a ocupat locul al treilea cu monologul Lizucăi din “Dumbrava minunată”. Octavian Afrăsinei a primit mențiune pentru rostirea monologului lui Jimmy din “Privește înapoi cu mânie”.
“Două zile pline de emoții și bucurii trăite la Festivalul de Teatru pentru copii si tineret de la Suceava. Munca actorilor mici și mari, de la clasa mea de teatru, a fost răsplătită cu 4 premii și o mențiune. Bravo, dragii mei! Vă port în suflet și sunt tare mândră de voi. Am fost, după cum am promis, ambasadorii care și-au reprezentat cu mândrie orașul și județul. Nu ne vom opri aici“, a mărturisit Gina Gulai. (Ana MOISE)
FOTO Tinerii actori pietreni au strălucit la Festivalul de la Suceava Trupa de teatru TeenAct a Colegiului Național "Petru Rareș" Piatra Neamț s-a situat pe locul al doilea la ediția a XI-a a Festivalul Național de Teatru de la Suceava.
#Andrada Trifan#Andreea Ceres#Andrei Marc#Claudiu Ladan#colegiul national petru rares piatra neamt#Gina Gulai#Iustin Marc#Junior Art Alfaomega#Luisa Rotariu#Matei Stavarache#Octavian Afrăsinei#Sandrino Mătase#TeenAct#Teodor Gheorghieș#Teofana Marc#Viorela Stoian
0 notes
Text
Micii actori ai Ginei Gulai, calificați la festivaluri importante
Micii actori ai Ginei Gulai, calificați la festivaluri importante
Trupa de teatru a clubului ”Artis”, coordonată de Gina Gulai, actrița Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, a trecut de preselecția națională la importantul Festival de Teatru pentru copii ”George Constantin”, ajuns la ediția a XVII-a. Micii actori s-au calificat la etapa finală, la categoria gimnaziu, cu spectacolul ”Cinderella”, o adaptare a Ginei Gulai. Evenimentul se va desfășura în zilele…
View On WordPress
#Andreea Ceres#Gina Gulai#Ilinca Tapalagă#Iustin Marc#Octavian Afrăsinei#spectacolul ”Cartea cu jucării”#spectacolul ”Cinderella”#Teodor Gheorghieș#Teodora Sava#Trupa de teatru "Artis"
0 notes