#Aleksandar Stoicovici | Explore Tumblr Posts and Blogs

semnebune · 5 years

Text

Deși a fost creat cu ocazia Centenarului Marii Uniri, văzând Polifonic (Polyfon) la Haus für Poesie în Berlin, proiectul Muzeului Național al Literaturii Române în viziunea curatorială a Simonei Nastac, ajungi să simți că este și spectacolul micilor uniri.

This slideshow requires JavaScript.

Versurile poeților Michael Astner, Andrei Dósa, Robert Gabriel Elekes, Matei Hutopila, Henriette Kemenes, Mihók Tamás, Aleksandar Stoicovici, Livia Ștefan și Victor Țvetov vorbesc despre un acasă individual, culminând cu un poem colectiv, multilingv, al cărui atelier de creație a fost coordonat de Claudiu Komartin.

Simona Nastac, autorul proiectului, prin atenta sa implicare, face din Polifonic un spectacol al unității.

Animațiile Ralucăi Popa reușesc să reprezinte cele mai sensibile nuanțe ale poeziilor, făcând publicul prezent și participativ într-o experiență nouă, multisenzorială.

Andrei Dósa stabilește ritmul respirator al publicului încă de la început: „inspir, / iespir, / persist, / la fel și trupul meu puternic / made în hungary”, dar și ritmul de chicotit atunci când publicul își rememorează concediile: „Te trimiteau în concediu / la mare și la munte / era ca-n rai nene!”

Îmi amintesc cum se zâmbea la București atunci când Robert Gabriel Elekes rostea avada kedavra și descria sinuciderea biluțelor din apa lui minerală, ca apoi, la Berlin (și nu numai) să împietrească atunci când venea vremea tatălui: „tatăl meu încolţeşte şi înfloreşte / aşteptând, ca-n fiecare an / să încolţesc şi să înfloresc împreună cu el.”

Doamnele care stăteau picior peste picior și grupurile de tineri au izbucnit, simultan, în râs atunci când Michael Astner mărturisea că ține morțiș să scrie o poezie despre Veneția.

Aleksandar Stoicovic face publicul să se încolăcească „pe cablurile de înaltă tensiune” unde „soarele alunecă”, dar tot el reasigură: „se vor aduna iar micile fericiri / așa cum se-adună gunoiul în siaje.”

Henriette Kemenes povestește cu neînfricarea Lizucăi din Dumbrava Minunată cum „pădurile vor / scoate un vuiet la unison și animalele mame / toate mă vor înfia”, în timp ce se respiră, sesizabil, mai greu, atunci când Livia Ștefan anunță fata care „pare foarte băută, câţiva stropi lipicioşi de bere se scurg pe picioarele ei lungi, pe pulpele albe”.

Matei Hutopila amintește acasă-ul unde îl găsim „în genunchi, dinaintea pădurii ca într-o catedrală” , dar aflăm și cum „borîm pe nas și pe gură”, vers care face doamnele din public să ridice din sprâncene, ca apoi să se privească reciproc, zicându-și probabil pentru sine: Been there, done that.

Vica, bunica lui Mihok Tamas, înduioșează publicul berlinez atunci când poetul povestește: „îmi curăța merele de semințe, / mai spăla o dată fructele, le tăia și / mi le servea sub formă de cubulețe”, recunoscând, mai apoi, cum „femeilor dichisite le fredonam / câte un cântecel unguresc, / flumoasă în toată legula, spuneam, / și le scoteam din buzunarele mele înfundate mici pokemoni / de pluș, iar femeilor urâte, limba”, reușind să stârnească printre femeile din public întrebarea: oare eu ce aș fi primit?

Poezia lui Victor Țvetov smulge un zâmbet discret chiar și celor mai încruntați spectatori: „bunica murise de ciroză şi mulţi din sat / și cîţiva medici repede au ajuns la concluzia / că alcoolul şi-a făcut efectul”, că apoi să se fie lăsăți să își (re)trăiască plecările: „ce vor face europenii ăia din tine / ceea ce nu a putut să facă un moldovean.”

Poemul colectiv cucerește chiar și cei mai stoici spectatori, domnii care veniseră fără a se aștepta că se vor amuza ori că vor nutri un sentiment de apartenență, își șterg, spre final, lentilele aburite ale ochelarilor de la atâta râs.

Și nu e doar atât, ei chiar înțeleg, își aduc aminte și, dacă i-ai întreba, poate ți-ar spune: polifonic.

Un spectacol performativ de poezie, de la care pleci mulțumind poeților, artistei Raluca Popa, Simonei Nastac și lui Claudiu Komartin și pentru că l-au gândit în așa fel încât să fie și un spectacol al centenarului individual. Îți aduce bunicii mai aproape, prietenii din copilărie, îți retrăiești scindările, îți reamintești de tine mic și pleci un pic mai mare. E și despre tine.

În Berlin, o doamnă pleacă zâmbind, după ce mulțumește pentru spectacol și spune cu hotărâre: „voi, voi, poeții, voi trebuie să mergeți să ne reprezentați la Bruxelles!”

Cristina Drăghici

Polifonic la Berlin Deși a fost creat cu ocazia Centenarului Marii Uniri, văzând Polifonic (Polyfon) la Haus für Poesie în Berlin, proiectul Muzeului Național al Literaturii Române în viziunea curatorială a Simonei Nastac, ajungi să simți că este și spectacolul

#Aleksandar Stoicovici #Andrei Dósa #Centenarul Marii Uniri #Claudiu Komartin #Haus für Poesie #Henriette Kemenes #Livia Ștefan #Matei Hutopila #Michael Astner #Mihók Tamás #Muzeul Național al Literaturii Române #Polifonic #Polyfon #Robert Gabriel Elekes #Simona Nastac

0 notes