#vreau și eu bani gata

[apa-calda]

nepo babies? pe vremea mea le zicea copii de bani gata

[goodeevilgirlintentions]

Alarma suna la 5 fix. O închid repede sa nu te trezească și ma duc sa pregătesc micul dejun.

E gata așa ca vin să te trezesc cu sărutări din ce în ce mai apăsate "Bună dimineața, Soare ☀️!"...niciun răspuns de la tine 😁mormăi ceva, te întinzi ca o pisica și te întorci cu spatele la mine dezvelindu-ti fundul 🤤... Ma abțin sa îl degust asa ca iti dau o palma peste el...deschzi ochii așteptând o continuare dar.. "n-avem timp acum roșcato, ți-au ajuns 2h ore aseară 😁, hai sa plecam ca se face lumina"

Peste 30 de minute suntem deja pe autostrada în drum spre mare... Ești încă somnoroasa, asa ca deschid geamul un pic cât sa iti fluture prin par, ne privim și dam muzica tare, îți desfaci centura și te apropii periculos de mine cu gura la ureche și o mana între picioare 🙈. "O sa iti placa weekend-ul asta... Promit! " aud în urechea dreapta și privirea ta îmi spune ca ma paște o surpriză. 🥰.

Ajungem în Vama și e surprinzător de liber, Soarele abia răsare... Asa ca te rog sa cumperi niște apa, iar eu ma apuc de instalat cortul pe plaja. Avem noroc sa fim primii lângă apa 🤩 asa ca usa cortului va fii mereu deschisa.

Începe sa fie cald, am transpirat și tu nu mai apari🤔. Scot telefonul și pana sa apelez aud din spate "Edddd!! Ia uite ce am gasit!!!". Ma întorc și va vad... Tu și Blondi, buna ta amica😈, va țineți de mana, iar sticlele de apa rece v-au udat tricourile pe sub care nu v-ati obosit sa purtați sutien 🤦🏻‍♂️.

"Heyy! Ce faci Blondie? De unde ai apărut și ce e cu ghiozdanul asta?

Blondi sare la gatul meu, ma pupa, ca și cum eu sunt BFF-ul ei, nu tu😁, ii simt o mana cum ma strânge de spatele transpirat și îmi spune nonșalant "Pai mă plictiseam acasă, am luat un tren și un microbuz și uite-ma! 😂 Doar ca n-am cazare și nici bani asa ca dorm la voi😁. Ce părere ai? "

Zâmbesc și ma uit la tine, îmi faci cu ochiul și deja am un feeling ca stiu ce surpriza ma asteapta😈. "Da normal, nu e prea mare cortul dar are vedere la mare 😂, și eventual dacă nu e loc dorm eu în masina🤪"

Va uitați una la alta și incepeți sa râdeți 😂

"S-o crezi tu!" se aude la unison. Iti dai hainele jos, prin spate ii dai și ei tricoul jos fix în fata mea, o iei pe Blondie de mana și fugiți amândouă semigoale în apa... 🥰

Eu va urmăresc cu privirea și deja imaginile sunt în slowmotion cu voi doua ca să va pot admira sanii și bucile cum se misca în alergare 🤤... Mi se scoala instant... 🤦🏻‍♂️ Asa ca ma întorc la treaba fără sa știu ce aveam sa patesc la noapte.

Pe zi am stat la plaja, am ras și am glumit toți 3, v-am privit cum va dădeați sanii cu crema una alteia🤤 și ne-am împrietenit cu o gasca de studenți cu care am baut câteva beri pana a apus soarele.

Ne întoarcem la cort și adormim toți 3 răpuși de căldură...

La miezul nopții ne trezește muzica de la clubul de pe plaja și decidem sa mergem sa dansam un pic.

Va trageți câte o rochita pe voi sub privirile mele socate ca ati decis împreună să nu purtați chiloți și pornim către plaja de unde vine muzica.

După câteva pahare și dansuri împreună ne așezăm sa ne tragem sufletul pe o barca trasa la mal. Ne aprindem câte o țigară.

" Ma duc sa mai iau o sticla, vreau sa îmi fac de cap pana dimineața" zice Blondi și pleacă către bar. Nu face doi pași iar tu sari pe mine și ma săruți flamanda, îți simt căldură ce vine de sub rochita și deja regret ca nu am 3 mâini cu care sa iti ating atât sanii cât și dulceata. "Edd vreau sa adorm în orgasme în noaptea asta, du-te după Blondi și hai în cort".

Te privesc și deja înțeleg ce îți dorești. Asa ca având aprobarea ta alerg către bar înainte sa apuce Blondie sa comande. Ajung înainte ca barmanul sa ii ia comanda asa ca o cuprind pe la spate și ii șoptesc la ureche "Blondo, lasa bautură, prietena ta ne vrea în cort pe amândoi, acum!"

O vad cum zâmbește și face ochii mari, apoi îmi ia o mana și ma pune sa ii ating interiorul coapsei pana sub rochita, lăsându-ma sa descopăr cum sucul ei s-a prelins deja pe picior "Credeam ca nu ma mai invitați odată! "

Ajungem în cort și te găsim goala pe spate atigandu-ti clitul și jucând-te cu unul din sfarcuri, ne spui "sunteți cam îmbrăcați pentru ce urmează dragilor! "

Asa ca dintr-o mișcare ii ridic rochita Blondei, iar ea ma scăpa de pantaloni și tricou într-o secunda, cuprinși de dorința o apuc pe la spate începem sa ne sarutam în timp ce eu ii masez sanii iar ea își scuipa în palma și începe sa mi-o frece violent... Nu-mi vine sa cred ca fac asta în fata ta 🙈, dar te privesc cum te arcuiesti uitând-te la noi și îmi dau seama cât de mult iti place.

Ne faci semn cu degetul sa ne apropiem, iar Blondie mi-o ia înainte și se napusteste între picioarele tale unde începe sa sărute și sa lingă tot ce ai tu mai dulce...

Am în fata o roșcată hot linsa de o blonda voluptoasa cu fundul spre mine... Nici nu știu cu care sa încep...

Imi aduc aminte totuși ce umeda e gura ta asa ca ti-o aduc deasupra capului, iar tu fără sa eziți ii iei capul în gura după ce ii dai de câteva ori târcoale cu limba, mana ta îmi strânge coaiele ușor și le trage spre tine asa încât pula mea e toată la tine în gura pana în gat... 🥰. Nu mai poți respira asa ca ma retrag repede admirând toată saliva dintre gura ta și pula mea. O mai iei de câteva ori asa și simt cum Blondie își face treaba bine acolo jos pentru ca de fiecare data când îți suge și musca clitul... Tu iti inclestezi maxilarul și asta creează o senzație grozava pentru mine care sunt adânc în gura ta...

Te arcuiesti, dar vreau sa te mai chinui un pic asa ca ma duc în spatele blondei care nu se mai satura de mierea care izvorăște continuu din tine, ii dau câteva palme peste fund sa știe ca urmeaza ea, iar după ce ii trag de par capul pe spate, ca să se oprească din lins, întru încet dar adânc în ea. Tu ii vezi ochii mari și surprinși și zâmbești în timp ce o tragi spre tine ca să va puteți săruta flamand cum ti-ai dorit de când ai văzut o azi. "Am udat-o bine înainte? " o întrebi, iar ea printre răsuflari, pentru ca încep sa ma mișc din ce în ce mai rapid și mai adânc iti zice ca "As vrea sa o uzi mereu pentru mine dacă se simte asa, promiti sa îmi faci bucuria asta mai des?" zâmbești, ii bagi mâinile în par, ii sugi limba și ii spui "bucură-te de moment și mai negociem, Edd e cel ce are ultimul cuvant😈"

Înnebunit de discuția și privirile voastre simt cum se apropie extazul maxim asa ca încetinesc ritmul, o scot din Blonda și o bag în tine, suficient cât sa dai ochii peste cap surprinsa de mișcare dar nu pt mult timp pentru ca o surprind înapoi le Blondie și alternez între florile voastre ca o albină, minunadu-ma cât sunteți de ude amândouă și cât nectar de al vostru e la mine pe pula🤤.

Obosesc puțin și tu ma simți, ii șoptești ceva blondei la ureche și ma trezesc deodată trântit pe spate, tu lingadu-ma pe lungime de tot lichiorul blondei "Blondie, dar ce aroma bună ai!" după care te așezi ușor pe vine și ți-o potrivești în asa fel încât atunci când te lași de tot, eu sunt adânc în tine... 🥰 Nu apuc sa ma bucur de priveliște ca ma trezesc cu fagurele Blondei deasupra gurii mele, pe care încep sa îl gust fără retineri. Nu vad dar simt. Tu sari înnebunită în mine, iar blonda și-o freacă de fata mea înainte și înapoi, și aud cum va sărutați ca și cum ar fi prima oara. Gemetele noastre se aud probabil pana în Mamaia, dar nu va pasa, sunteți înnebunite de moment iar Blondei se freacă din ce în ce mai tare, limba mea e adânc în ea, nasul meu ii masează cercul maroniu iar clitul se atinge de barbă... O simt cum nu mai rezista și explodează într-un squirt pe pieptul meu, e de vis🥰... Întinzi tot lichidul pe abdomenul meu și te opresti din mișcări. - "E delicios Blondo!" - "E rândul tău Roșcato!

Imi place când cooperati, și în timp ce Blondie se așează la loc pe fata mea, tu te lași ușor pe spate sprijinita într-o mana și începi sa te misti la fel de adânc.. Simt cum te contracti și cum capul pulii mele iti cauta punctul ala 😈... Nu durează pana îl găsim iar în timp ce te masezi la clit...izbunesti într-un squirt exploziv de care Blondie se bucura în hohote și care odată prelins de pe sanii ei îmi ajunge și mie în gura 🤤. Suntem un triunghi perfect❤️

Îți tremură genunchii așa ca te lași pe spate, iar Blondie ca o prietena buna se napusteste asupra ta într-un 69 perfect. 😈. O vad cu cata pofta te savurează iar și nu vreau sa o întrerup, eu sunt norocosul care mai primește și acasă zilnic desert din asta🤤, asa ca ma pun în spatele ei și întru cu pula în ea și cu un deget umed ii masez cercul maroniu care o face sa scoată un sunet diferit dar la fel de sexy😈... Tu te bucuri de priveliște și decizi sa iti plimbi limba peste coaiele mele provocându-mi senzații noi😈... Te simți nebunatica și limba ta explorează și mai mult... Nu rezist mult și la ultimele mișcări adânci Blonda cedează lăsând-se cu toată greutatea pe tine iar eu din câteva zvacniri o umplu cu crema ta preferata ieșind ușor din ea și lăsând soarele care tocmai răsare sa îmi ofere cea mai buna priveliste: sperma mea se revarsă din Blondie direct pe limba ta care așteaptă insetata🤤🤤🤤😈😈😈. Ma las răpus pe spate, iar voi ca doua prietene bune veniți peste mine de-o parte și de alta și împărțiți dulceata printr-un sărut suculent❤️.

"Mâine vă duc la munte fetelor :))!" e tot ce mai pot zice înainte sa va privesc cum adormiți în bratele mele.

[gabiignat-7]

A VENIT AZI CINEVA la ușa ta să te întrebe dacă ai ce mânca? S-a oferit vreo cunoștință să îți plătească datoriile, facturile sau să îți umple frigiderul cu alimente?🤔

VREAU să știu, CINE te-a sunat AZI dimineață să vadă dacă mai trăiești? Că dacă nu ar fi internetul mulți ar MURI în casă, nu ar știi nimeni de ei.

Să nu-mi spui că la TINE la ușă sunt grămezi de PRIETENI gata să îți ia toate necazurile și problemele și să le îndure ei? Că la ușa mea nu-i NIMENI, doar vântul mai bate și eu SINGUR în pragul ușii, gandindu-mă cum să-mi REZOLV toate câte am pe cap și câte mi-a pus viața în cale.

Dacă nu-i nimeni la ușa ta ACUM, exact de NIMENI să NU îți PESE. Fă ce VREI sau POȚI cu viața ta. Nu vezi că nu-i pasă NIMĂNUI? NU-TI DĂ NIMENI UN PAHAR CU APĂ, CĂ ȘI AIA E PE BANI ACUM. DAR STAI LINIȘTIT CĂ VIN TOȚI LA ÎNMORMÂNTAREA TA, SĂ TE VORBEASCĂ DE BINE, SĂ BEA ȘI SĂ MĂNÂNCE.😢

Dă-o naiba de GURA LUMII.😡 Bazează-te doar pe tine și pe cei puțini care ți-au demonstrat că sunt acolo la nevoie.

[xerultdk33]

Cum a fost la prima intalnire? 😂

M-am dus cu o mașină, am zis că să vezi ca asta sigur e de aia pe bani, pe alea, sa o impresionez, am muncit 2 zile cât pt un an să repar o mașină avariată de voiam să o vând după, ca să o scot pe ea. Și ce să vezi... S-a stricat! =))) mergeam așa frumos, i-am zis că părinții mei îs mari șmecheri, că eu nu muncesc o zi, că nu știu ce înseamnă munca... (vrăjeală) 🤣Hop fierbe apa, în intersecție, am zis ca gata... Am pierdut-o�� Am tras mașina pe dreapta, dacă o duc cu taxiul... Rămân fără bani de ceai, (acuma dacă le dau mărunțișul meu la dușmani își fac vilă cu piscină), și îi zic hai să ne plimbăm așa perpedes și vedem noi după. Și pe drum am vorbit, ne am povestit viața, i-am zis ce relație am avut eu, de nu știu câți ani, că îs băiat serios... Ca vreau familie, că îs cuminte, de astea.Ea tot o ținea pe a ei, "cine mă, tu? Golănoiule" 🤣 și mi suna telefonul intr una, ba vere ajuta ma sa mi fac mașina, unii mă sunau, ca să ti fac, sa ti dreg... Ca mi ai dat teapa=)) ea repede, da ai zis că nu muncești... - eh, pai știi, mai muncesc așa 🤣 și ma rog, ne am tachinat noi acolo, am vrut să intram undeva, i-am zis că n am bani de plătit nota acolo, a zis că nu i nimic, ne mai plimbăm. Și n am intrat nicăieri, am ținut o așa prin parcuri și la a doua întâlnire, i-am zis, cu mine tu mori de foame la întâlnire Claroo, trebuie să mănânci de acasă 🤣 🤣Ne am dus înapoi la mașină acolo unde era stricata, se uita lumea la noi, eu schimbam termostatul, ea se uita la mine🤣 "nu vrei să chemam un mecanic?" - lasă claro că știu eu ce fac🤣 râdeam de muream amandoi, eram pe jos, eu la propriu. Și voiam să o sărut, să știu o treabă... Da nimic, trebuia să arăt că îs băiat cuminte 🤣 i am zis că eu nu sărut romance, am crezut că e franțuzoaica, așa eram curios 😂 cum am plecat de lângă ea am și început să vorbim la telefon și imediat după a doua zi ne-am văzut iar 😂

[smartseo4you]

Guvernul a adoptat proiectul de buget pentru anul 2021. Florin Cîțu: “Nu au existat modificări importante față de ce s-a prezentat. Deficitul rămâne același”.

New Post has been published on https://reporterliber.ro/guvernul-a-adoptat-proiectul-de-buget-pentru-anul-2021-florin-citu-nu-au-existat-modificari-importante-fata-de-ce-s-a-prezentat-deficitul-ramane-acelasi/

Guvernul a adoptat proiectul de buget pentru anul 2021. Florin Cîțu: “Nu au existat modificări importante față de ce s-a prezentat. Deficitul rămâne același”.

Principalele declarații:

Toate datele vor fi făcute publice, varianta aprobată va fi făcută publică când bugetul merge la parlament. În ședința de azi nu au fost modificări importante. Deficitul rămâne același. Cheltuielile totale sunt de peste 223 de milioane de lei, la bugetul de stat. Deficitul bugetului general consolidat este de 80 de miliarde de lei, nu s-a schimbat nimic.

Au fost câteva transferuri, de exemplu din fondul de rezervă pentru finanțarea unor investiții incluse în anumite anexe, în rest nu au fost schimbate.

Întrebări și răspunsuri:

Î.: La ministere, la ministerul Sănătății au fost făcute modificări în buget? F.C.: Este o temă care revine. Nu am văzut nemulțumiri. Bugetul Ministerului Sănătății a fost mai mare de la început, au fost realocate azi din fondul de rezervă pentru câteva obiective. Și la Transporturi a fost modificat bugetul puțin, dar nu foarte mult. E vorba de câteva sute de milioane.

Î.: Despre sporurile bugetarilor. Vor fi modificate, plafonate sau eliminate, prin Legea Salarizării. Vor intra în vigoare în 2021 modificările? F.C.: Haideți să vedem cum va arăta Legea Salarizării. Obiectivul este de a reașeza modul în care veniturile sunt alocate în sectorul public. Performanță și venituri. Avem și un alt principiu, salariul președintelui să fie cel mai mare în sectorul bugetar, vrem să corectăm excepțiile. Noua Lege a Salarizării vrea să facă această modernizare. Vorbim și despre posturi de conducere cu mandat în administrație publică, cu evaluare la trei ani. Asta înseamnă corp de funcționari public. Noi nu avem așa ceva.

Î.: Ministerul Muncii poate specifica dacă intră în vigoare din 2021 sau 2022. F.C.: Bineînțeles.

Î.: Ați avut 100% susținerea PNL pentru aceste reforme? F.C.: Cu siguranță, vom face reformă împreună. Ați văzut că liderii susțin reforma în direcția anunțată. Avem un program de guvernare, sunt anunțate clar principiile, am susținerea.

Î.: Ce mesaj aveți pentru românii care și-au pierdut locurile de muncă și văd că bugetarii au spor de calculator, de praf? F.C.: Am alocat sume record pentru a ne asigura că nu-și pierd locurile de muncă. Dacă ne uităm la cifre, vedem că nu am pierdut, rata șomajului a scăzut. Avem cea mai mare creștere a economiei în trimestrul IV.

Î.: Totuși, sporurile sunt 27 de miliarde de lei. F.C.: Da, de aici am pornit, eu v-am prezentat situația și v-am spus. Nu este corect, trebuie să cerem și performanță.

Î.: Cum se va rezolva situația minerilor? F.C.: Am citit că s-a oprit protestul. Ieri am aprobat OUG fond de garantare a creațelor, plata salariilor pe trei luni de zile. Cred că e deja publicată, Ministerul Muncii ne va spune că va avea HG imediat. Dacă e gata luni dimineață facem ședință online pentru a aproba.

Î.: Ludovic Orban anunța că depune amendament pentru gratuitatea studenților la tren, 24 de călătorii. Care ar fi efectele? F.C.: Impactul îl vom vedea în amendament. Dacă nu vine cu susținere, va crește deficitul. Dar eu cred că va veni cu sursă de finanțare. Nu putem să creștem deficitul bugetar.

Î.: Vă așteptați și la alte amendamente? F.C.: Nu.

Î.: Legea nr. 1 din ianuarie 2011 prevede alocări bugetare pe Educație de 6%. Ați amânat 1% pentru Cercetare pe anul viitor. Sindicaliștii vă acuză de nerespectarea legii. Încalcă guvernul legea? F.C.: Nu, Guvernul alocă resurse suplimentare în Educație. Eu sunt gata să aloc resurse mai multe, dar să le legăm de rezultate. Vreau să văd o analiză calitativă. Să știți că s-au alocat anual resurse foarte mari, 60 de miliarde de euro în șase ani, să văd pe ce s-au dus acești bani. Trebuie o analiză clară.

Î.: Știm că există mai multe surse de finanțare pentru Educație. Dacă tragem linie ajungem la 6% din PIB? F.C.: Nu, dar e mai mult ca anul trecut.

Î.: Ce se întâmplă cu elevii de la Deva? Acolo cursurile se mută în online pentru că termocentrala nu mai are cărbune. F.C.: Vom vedea dacă s-a oprit, eu sper să se remedieze situația. Sunt în legătură cu prefectul, cu ministerul Energiei.

Î.: Se alocă mai mulți bani la Ministerul Dezvoltării? F.C.: Nu, aceleași resurse, s-au alocat mai multe credite de angajament, dar am vorbit cu ministrul și o mare parte din proiecte s-au trecut pe PNDL.

Î.: Mai sunt și alte ministere unde au crescut aceste credite? F.C.: Da, Educație, Transporturi, nu sume foarte mari.

Î.: Au venit miniștrii cu planuri de restructurare a companiilor de stat? F.C.: Vom face asta anul acesta. Trebuie restructurate, veți vedea că vom avea asta. La jumătatea anului se face evaluarea execuției și unde nu e cum am planificat, sumele la ministere pot fi reduse.

Î.: De ce ați eliminat voucherele, gratuitățile, dar de ce nu și sporurile prin OUG? F.C.: Ar fi fost muncă făcută degeaba, ar fi fost atacate. Restul se va face prin Parlament.

Î:: Avem declarații care arată că parlamentarii coaliției își doresc să depună amendamente. Ați avut astfel de discuții? F.C.: Eu știu că nu se vor depune. Vom vedea ce se va întâmpla.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday

[novemberaineyes]

Serios frate? Ai 13 – 14 ani și nu mai ți minte când ai avut prima relație? Să ghicesc, prima ta relație a fost când ai avut 5 ani și te-ai udat… în pat, nu? Na, sucul teddy nu face bine la vârsta aia. Serios frate, în locul tău aș fi tăcut. Nu am nimic cu tine personal, dar ești penibil. Și mă, nu înțeleg ceva și poate cineva să mă lumineze în chestia asta, ce e mai important, câte relații le-ai avut și la ce vârstă, sau durata și intensitatea lor? Nu contează la câți ani ai avut prima relație, eu de exemplu la 18 ani am avut prima relație, și ce? Cu siguranță am trăit si am pus mai mult suflet în acea relație decât au făcut alții în toată viata lor. Sunt alții care au avut relații de la 13 ani şi au ajuns ca la 30 de ani să zică, ,,eu nu am iubit niciodată cu adevărat,,. Am fost mai selectiv și nu am dat șansa oricărei fete să își bată joc, am zis să iau una și bună. Oricum, tot rău am nimerit și eu dar asta e altceva. Observ la generația asta din spate că important e câte relații ai avut, cu cât mai multe cu atât mai bine. Nu contează dacă ai ținut la acea persoană sau nu. Nu frate, contează să fii avut cât mai multe relații, fără număr ca salam. Eram acum o lună pe stradă, conduceam o fată la iubitul ei, na…ne-am întâlnit la magazin și dacă tot aveam drum comun am zis ,, de ce nu?,, și am plecat cu ea spre acel băiat. Mă rog, ea se ducea la acel băiat, eu mă duceam în oraș. Din vorbă în vorbă mă întreabă tipa: – Auzi, tu ai prietenă? – Aaaa… nu. Nu am, am avut una dar… – Fără să mă laud îți spun sincer că am avut jumătate din băieții din acest oraș, dar am stat maxim o lună cu fiecare. Rămân mască și un dezgust mă ia direct din stomac. Nu mai zis nimic la care ea continuă.. – A ta cât a ținut? Nu vrei să ai din nou o prietenă? Am stat câteva minute și mă zbăteam efectiv să procesez tot ce zice tipa, pe moment mă gândeam, oare să fie un avans? Oricum, să flirtez nu e punctul meu forte… – Am stat aproape 3 – 4 ani cu ea și nu, nu vreau prietenă. La care ea îmi zice un smplu ,,nasol,, si ne luăm la revedere, tocmai ajunsese la iubitul ei la poartă. Sincer câteva zile am fost dezgustat, tipa are 13 ani și a avut o droaie de băieți… Serios, așa e dragostea în ziua de astăzi? Revenind la facebook, nu înțeleg de ce majoritatea fac liveuri în care dau din fund sau își arată masina ..averea..  Pe mine mă lasă rece și mă dezgustă. Știu că sunt diferit, știu că sunt ciudat, dar totuși nu mă cobor la un asemenea nivel încât să mă laud că am avut zeci de relații. Consider că o relație o poți considera relație abia când pui sentimente în acea persoană, cand iubești necondiționat și iți faci planuri alături de cineva. Nu pot numi relație aia în care ambii parteneri se înșeală reciproc, apoi se despart și gata… a fost o relație. O relație de ce mă? Una în care doar vați mozolit, ați făcut sex, apoi vati dat papucii unul altuia? Aia nu e o relație. Mă rog, nu e una de iubire. Nu spun că iubirea e o matematică, nu e. Dar esența nu cred că stă în cantitate, ci în calitate. Nu e important câte relații ai, important e să nu îți bați joc și să tratezi totul la mișto. Important e să investești timp în relația ta, să iubești si să faci mereu chestii importante pentru persoana de lângă tine. Să nu renunti la acea persoană pentru orice, ci să renunți la orice pentru acea persoană, asta înseamnă o relație. Jur că nu vă înțeleg. Vă f**eți de la 13 ani apoi ziceți că ,,toți băieții sunt la fel,,. Sau chiar voi băieților, faceți o fată să se îndrăgostească de voi, profitați de ea apoi îi dați cu praf de mers. Iar când una își bate joc de voi ziceți că toate sunt curve. Serios? Nu, nu toți sunt la fel doar că cei care sunt diferiți nu vă plac vouă. Pe voi fetelor tot golanii vă atrag iar pe voi băieți tot târfele vă papă de bani. Incerc să inchei aici acest articol, am scris mult și sincer aș mai fi scris, dar o las pe altă dată. Voi incerca să mai abordez subiecte de genu, dar, totuși, pentru tine cititorule dacă tot ai ajuns până aici, am o întrebare: ,,sunt eu nebun sau generația care vine din urmă e diferită de noi?,,. Eu prefer să cred că lucrurie defecte pot fi reparate. Nu trebuie aruncate. Așa e și cu oamenii, nu există relatie perfectă dar în timp se pot repara chestiile care nu merg în relație . Unde e iubire și înțelegere se poate trece peste toate fără să schimbi partenerii ca pe șosete. Iar dacă repari un lucru defect, ca bonus ai și amintirile și toate emoțiile pe care ti le-a trezit în tot acest timp.

[lawishbaaby]

Ce numiti voi "reusita"? Unde vrei sa ajungeti?

nici nu știu de unde și cu ce să încep :)) ce numim noi reușită? acum, acum, în momentul ăsta, aș spune stabilitate, siguranță și ceva mai puține griji. nu vrem nici prea mult, nu suntem nici primii care vor lucruri de genul. vrem să ajungem acolo sus unde știm că ne e locul, chiar dacă o fi să cădem, cum o mai zis cineva acum ceva timp. știm că îs mulți care stau cu picioarele întinse pe drum să ne pună piedică. al meu abia așteaptă să dea de din ăia 🤣 are așa o plăcere să îi lase cu gura cască și să îi calce pe picioare de n-ai văzut. toată îs mândră de el, suflețelul. revenim, uhm.. momentan muncim pentru tot ce vrem. cam atât. și îi mulțumesc lui Dumnezeu, ne merge bine. vrem căsuța aia la care tot visăm și după care ne tot uităm de când lumea (nebunul meu ne face palat, eu îi zic căsuță de parcă ar fi vreo colibă 🤣) știi cât de bine îi să ai pe cineva lângă tine care să fie sigur pe ce vrea și să te ajute și pe tine să înțelegi ce vrei? îi minune de la Dumnezeu, nu alta. când ne-am luat, eu eram cu capul în nori :)) habar nu aveam pe ce lume eram. mereu îmi spunea că îs precum copilul lui de care are grijă și pe care îl crește. uram până în oase când îmi spunea așa :)) încă o fac, dar acum înțeleg ce voia să spună cu asta și de ce insista mereu. acum știu ce vreau. știm și ce copaci vrem să ne punem în curte 🤣 ne-am gândit la tot. vreau să îl ajut să facem o casă așa frumoasă încât să se gândească toată ziua cum abia așteaptă să ajungă înapoi acasă, la mine și la bebei. (cand or apărea și monstruleții) el îi bărbat, reușita pentru el îi altceva, întreabă-l pe el. pentru mine, acum, înseamnă să pot avea în continuare grijă de omul meu, să îl îngrijesc, să îl iubesc, să îi fiu sprijin, alături, să trag pentru noi când el obosește, să îl motivez mereu, să știe că tragem amândoi în aceeași direcție, să știe că după orice zi, oricât de grea, rea sau obositoare, poate pune capul la mine pe piept și reușesc eu cumva să fac să treacă răul. am mai zis acum ceva vreme, vrem multe, dar nu mult. nu îi ceva ce nu poți realiza într-o viață, dacă îți pui capul pe treaba asta. ar trebui să fim ipocriți să spunem că nu o facem și pentru bani, cine nu o face? dar nu ăsta ne e principalul motiv, scop, determinare, spune-i cum vrei. vrem o anumită stabilitate pe care acum nu pot să spun că nu o avem, dar vrem mai mult și, de fapt, cred că vrem într-un mod diferit. nici după mașini nu alergăm. el mereu îi "uite-o pe aia, mami, cum îi văleeu o iau o fac o întind o rup o tai o ..." înțelegi ce vreau să zic :)) și deși îs altele de zeci de mii sau sute, tot mitsu nostru ne lasă cu gura cască de fiecare dată când îi pornim motorul. știu eu că ce îi al nostru îi pus de-o parte. și căsuța, și copăceii 🤣, și garajul lui, și bebiții noștri mici, spitalul, ambulanța, parchetul unde mii locu mie, tot. tre doar să nu ne oprim din mers. îi mai ziceam eu lui că oricât de obosit ar fi sau oricât de tare nu ar mai vrea sau ar crede că nu mai poate, eu acolo nu îl las în punctul ăla. de gulerul de la cămașă îl trag după mine și tot îl duc acolo unde știu eu că trebuie el să ajungă. asta vrem.. o familie și un loc unde putem spune că e "acasă". eu îl vreau fericit, atât. îmi doresc să reușim amândoi. să stăm peste ani pe balconul ăla de care ne tot povestim acum, să ne ținem în brațe și să știm că am reușit, că am făcut tot ce s-a putut și tot ce am vrut pentru visul nostru fără să fie nevoie de cuvinte. știu că ne-am simți unul pe altul. o facem acum, d-apoi atunci :)) gata, mai îs atâtea de zis și m-aș întinde la povestit până ar da tumblr eroare, dar trebuie să fug la treabă și să îmi mai sărut bărbatul încă o dată 🥰

[succese-nebanuite]

Problema mea? Problema mea e ca ma indragostesc de tot ce-i frumos.

Problema mea? Problema mea e că mă îndrăgostesc de tot ce-i frumos. Nu știu în ce fel face universul mișto de mine, dar modul în care mi-ai vorbit m-a făcut să iubesc ceea ce uram. Acum, ador spațiul cosmic, vreau să știu cât mai multe despre el, la fel cum vreau să știu și despre tine. Aș putea să stau și să mă uit la stele ore în șir fară să ma plictisesc o secundă. Stelele? Stelele mi-au plăcut mereu, dar acum am un motiv in plus. Mă fac să mă gândesc la tine și...nu mă mai satur. Brusc, totul a devenit fascinant. Suntem la început. Și cred că la început o să tot rămânem o vreme, dar nu-i problemă, nu mă grăbesc niciunde. Când vorbim aș vrea să opresc timpul în loc și să rămână tot pentru noi pân-om epuiza orice subiect. Am un obicei prost, teribil, vorbesc prea mult. Ăsta e felul meu să încerc să te fac pe tine să vorbești, să mi te arăți. Aș vrea să te deschizi față de mine și să ne continuăm discuția începută în acea seară de octombrie târziu. Drumu-i lung. Să-ți mărturisesc sincer? Auzisem de tine din povești și nu-mi doream să te cunosc. Credeam că ești un alt copil de bani gata, crescut în puf și cu aere până la cer și înapoi, sunt sătulă de genul ăsta. Am fost înconjurată de ei și unul în plus era total de nedorit. Te-am cunoscut și am fost sceptică în privința ta. Faptul că stăteai cu laptopul în brațe și căștile pe cap nu a făcut altceva decât să-mi confirme teoria. Apoi, încetul cu încetul mi-ai devenit simpatic până când am găsit în tine un cu totul alt om. M-am simțit prost că te-am judecat. Ceva mai târziu, printr-o conjunctură favorabilă -zic eu- și alegerea potrivită făcută la momentul oportun m-au făcut să te văd diferit, lucrurile au luat o altă turnură. Iată-mă, sunt eu, veșnica fată a extremelor. Eram pe balcon și tăcerea, în mod paradoxal, umplea golurile dintre noi. Te-ai decis să o spargi și te-ai aruncat într-o discuție despre viitor. Am fost surprinsă şi, pentru a o mia oară de când mă ştiu, mi s-a dovedit că sunt superficială. Defect profesional. De la un timp ți se apleacă să tot încerci. Nu-mi place să nu am dreptate, iar faptul că te-ai dovedit a fi altfel m-a intrigat cumva. Discuția noastră despre viitor a avansat rapid, mă simțeam comod în prezența ta şi cuvintele se legau fără să mă gândesc prea mult. Am vorbit despre spațiul cosmic şi, după, stelele au dictat că e momentul să aud povestea primei iubiri, povestea pe care n-ai să o uiți niciodată şi pe care mulți ani mai târziu ai să o povesteşti frumos nepoților. Vorbeai atât de plin de viață despre acea "ea" care ți-a ferecat sufletul şi ți-a înmuiat picioarele, încât, în ciuda faptului că era vorba de altă fată, aş fi fost în stare să te ascult toată noaptea. Când îmi povesteai, parcă două stele de pe cer se mutaseră în ochii tăi, îți licăreau ochii, se vede că retrăiai clipele frumoase, iar de fiecare dată când ajungeai la momentele grele, trăgeai aer în piept şi-ți lua ceva să scoți cuvintele pe gură. Era răcoare, de-a dreptul frig, şi simțeam asta amândoi până la oase, însă cerul, atât de senin pentru sfârşitul lui octombrie, ar fi considerat că e păcat să ne dăm batuți aşa de repede. După atâta timp, încă nu ştiu să-ți spun dacă faptul că discuția n-a avut un final a fost un lucru bun sau rău. În mod concret, îți pot spune că poate aşa a fost mai bine, toate lucrurile se întâmplă exact aşa cum trebuie. Ce ar fi fost dacă discuția mergea mai departe? Nu ştiu, continui să mă întreb. Mi-e teamă că m-aş fi aruncat într-un abis infinit şi aş fi devenit eu însămi un gol. Aşa cred că e mai bine, îmi pot ține sentimentele în frâu. Sunt stăpână pe mine; deci eu sunt stăpâna lor, nu ele sunt stăpânele mele. Îmi place asta. Mă rog, nu-mi place, dar mă face puțin mai sigură de mine, ori ăsta e un sentiment reconfortant. UPDATE: n-am terminat povestea, dar nici n am de gând, nu curând(asta cert), însă cred că merită un final, cu toate astea. Nu e cu happy end, e cu semnul întrebării. Cert e că n-o să te uit curând, băiat cu ochii căprui.

[stejarmasiv]

Cunosc meșteri mulți, n-am stat să-i număr, dar puțini oameni capabili să ne arate că lemnul poate prinde viață, ca-n poveste, așa cum arată un suflet de tâmplar fericit. Am apreciat cel mai mult la Florin bucuria propriei dezvoltări, într-o profesie, dar alături de alte suflete. Partea a doua a textului de mai jos este pentru mine o rară deschidere și șansă de a privi în lumina unui suflet fericit.

Aprecierea pentru alți oameni, meșteri tâmplari desigur, cu care a ajuns să se îmbogățească acest suflet de tâmplar îmi confirmă sentimentul că încă nu e totul pierdut. Că printre cei ce caută banii, ce suferă-n mizeria nemulțumirilor și propriiilor neputințe, ce se istovesc pentru că le lipsește înțelegerea propriei condiții … mai sunt oameni buni, mai sunt suflete neîntinate, ce se încălzesc între ele, și cresc și emană bucurie, mulțumire, îngăduință.

Sub denumirea de pasiuni sau hobby de regulă se ascund ocupații de pierdere a timpului, de epatare falsă. Șansa societății românești este mai degrabă în grupurile mici, susținerea directă de la om la om, de la competență spre ucenic. Nevoia de învățare, de perfecționare, este rară, implică acceptarea criticii constructive, oferirea și primirea de suport atât tehnic, dar mai ales moral.

Cunosc oameni foarte capabili în profesia lor, aproape de perfecțiune, dar oțetiți de propria valoare. Aceștia taie aripi, din păcate, descalificând prin critică încercări ale unor confrați de breaslă, mai puțin pricepuți. Dacă citesc aici, se știu ei … dacă nu, îi știu ceilalți.

Am mai scris despre Florin – Birou de lucru pentru un electronist – și când am văzut ceasul realizat recent l-am rugat să pună în cuvinte experiența procesului. Nu mă așteptam deloc la ceea ce urmează, de aceea vă rog, pe toți cei ce aveți un suflet de tâmplar, cu inimă din lemn, să parcurgeți în tihnă rândurile de mai jos.

”

Cine sunt și de ce fac ceea ce vreau să fac?

Bună, mă numeec Florin David. De profesie sunt inginer licențiat în sisteme electrice și am un master în “Tehnici avansate în mașini și acționări electrice”. De meserie sunt “worker” în sensul că lucrez singur de vreo 8 ani în zona civilă de la cele mai simple lucrări electrice până la cele mai stufoase automatizări pt case înteligente cu sisteme KNX și nu numai.

Nu aveam nici un hobby. După o lucrare mai grea reușeam să mă reumanizez prin lectură. Pe urmă împreună cu fratele meu mai mic Andrei David, care mă și ajută cu munca, acum vreo 2 ani am început să cochetăm cu “rumegușul”. Atât mi-a trebuit! Nările îmbibate cu mirosul lemnului și gata microbul instalat! Incurabil.

Pentru mine lucrul cu lemnul este atât de personal, atât de sincer, aproape intim. Să ai două mâini coordonate de creier, însuflețite de imaginație și înflărate de pasiune … off, este ceva foarte intim! Nici un efort nu mai contează!

Așadar, îmbolnăviți de a binelea cu acest minunat microb, am încropit un atelier și încă o cameră pt biroul meu de lucru, la subsolul casei fratelui meu mai mare Mihai David cu care m-am înțeles pt o chirie modică lunară.

Am zis că mai bine plătesc chiria de la spațiul de birouri unde eram, fratelui meu și așa le am pe toate la in loc; Atelierul și biroul. Atelierul are aproximativ 30 de metri pătrați. Echipat cât am putut de bine. Asa că când am timp, o fereastră în program, dau fuga în ateler și încep să fac “rumeguș” 🙂 Am făcut corpuri de iluminat, scăunele, veioze, ceasuri multe și și mai multe ore și bani investiți în construcția atelierului.

De aici, din acest hobby, singurul pe care îl am, a apărut și povestea ceasului cu numărul 15 și denumit “Time Geometry”.

A fost solicitarea unui prieten și bun camarad, cu care am lucrat împreună la o companie națională, să-i fac și lui un ceas. Cum vreau eu dar cu pendul. Ne-am înțeles la dimensiunea lui aproximativă și am trecut la proiectare. După ce am desenat trei modele am rămas la acesta din urmă, puternic masculin și caracter tehnic. Partea care îndulcește și tot odată întregește ansamblu este zona încrustată în formă de floare cu 12 petale de pe corpul mecanismului cu pendul.

  Povestea completă a ceasului a început de la o piesă pătrată de mici dimensiuni pe care am exersat încrustarea. Lait-motivul a devenit pătratul și cercul (un simbol folosit și de masoni: echerul și compasul stilizat fără nici o legătură cu masoneria, însă reprezintă cele mai puternice instrumente din atelier.

Așadar: avem pentru corpul ceasului un cerc în mijloc mărginit de un pătrat care la rândul lui este mărginit de un alt cerc. Pentru cadranul exterior am folosit 3 pătrate care descriu un cerc dublu, la interior și la exterior. Acele orelor și minutelor au pe capete acele pătrate care la rândul lor, prin miscarea de revoluție descriu alte 3 cercuri ( capetele scurte ale acelor au aceeași lungime și se suprapun la ora 12)

Colțurile celor 3 pătrate mari, le-am încrustat să dea aspectul unor cuburi susținute de laturile pătratelor și înnegrite cu oțet pentru evidențiere. Minutele sunt prezente prin mici încrustați usor vizibile la exteriorul laturilor.

În asamblu este un “ produs imobil ” care iți dă impresia de mișcare prin elementele descrise mai sus!

De ce îmi este frică?

Îmi este grozav de frică să îmi fie rușine, să fac “Kitsch-uri”.

“Să ung măgarul cu untură. Păcat și de muncă și de untură”

– proverb florentin din Agonie și Extaz – ce carte! ce viață!

Această frică mă însoțeste zi de zi în tot ceea ce fac. Această frică m-a obligat să fac terapie cu Youtube, Pinterest, lecturi literare sau tehnice de specialitate și practică care până la urmă face diferența!

Pe această cale țin să mulțumesc lui Constantin Banu pentru bunătatea lui, pentru recomandările de lectură și sfaturile oferite;

Îi mulțumesc lui Teodor Horătău pentru încurajările și prețioasele sfaturi pe care mi le oferă atât telefonic cât și prin vizitele lui la atelier când are timp. Doamne ce om! Este o enciclopedie pentru tot și toate! De-a dreptul intimidant și copleșitor când îl asculți!.

Îi mulțumesc lui Adrian Preda pentru postările lui din grup și Youtube. Savurez calmul, disciplina și precizia în execuție. Oferă o suită de explicații și informații atât de precise și bine documentate. Are niște lucrări atât de frumoase! Este pe gustul meu și tare cred că și el “manipulează electronii” ca profesie de bază;

Îi mulțumesc lui Tudor Luparu pentru postările și intervențiile lui în grup, atât de folositoare. Acest om le are pe toate la un loc. Atâta șarm în lucru lui. Cu totul este foarte precis în lucrări, devine fluent, aproape elastic, poetic de-a dreptul, diluează timpul! Nu știu cum reușeste!

Îi mulțumesc mult lui Iacoboae Constantin pentru postările lui de sculptură și încrustare. Este ceva deosebit. Atâta muncă și experiență.

De asemenea lui Atelier Moise. Sunt atât de minunați și sinceri acești oameni!

De Radu Călian nu mai zic … nu cred că este contemporan cu timpurile noastre. Atâta fortă și putere de exprimare! Atât de frumoase și împlinite sunt lucrările lui. O comoară.

Sunt și alții, care să mă ierte dacă nu amintesc despre ei, dar să știți că sunt onorat că vă cunosc lucrările și îmi luminați nevoia de cunoaștere!

Pentru mine grupul de Fecebook “WoodWorking Romania” administrat de Cătălin Sorescu, prezent și dânsul în recomandări și sfaturi, este precum “Cazanul” lui Granaci.

”

Atâția oameni menționați, atât de mare grupul celor care contribuie cu bine, e musai musai să iasă treabă bună, că doar bune se amestecă aici …

Așa suflet s-aveți toți, cald, deschis și împăcat, cum e acest suflet de tâmplar …

Bucăți din suflet de tâmplar – David Florin Cunosc meșteri mulți, n-am stat să-i număr, dar puțini oameni capabili să ne arate că lemnul poate prinde viață, ca-n poveste, așa cum arată un suflet de tâmplar fericit.

[bizmagazin]

Interviu cu Sorin Boza, Președintele Consiliului Director al Complexului Energetic Oltenia

Reporter: Problema certificatelor de carbon este una grea pentru Complexul Energetic Oltenia?

Sorin Boza: Eu cred că problema certificatelor de carbon nu este o problemă grea, este cea mai grea problemă a Complexului Energetic Oltenia și nu este numai a noastră ci este o problemă cu care toți producătorii de energie pe cărbune ne confruntăm astăzi. De la an la an, de la lună la lună, această problemă a certificatelor de carbon începe să fie resimțită de toată lumea.

Pentru noi, pentru Complexul Energetic Oltenia a fost piatră de încercare, este și va fi singura piatră de încercare pentru următoarea perioadă, pentru următorii ani.

Rep: Cum au decurs negocierile pentru creditul de 500 mil ron ?

S.B.: Negocierile au început pe data de 15 August 2018, când o delegație a Complexului Energetic Oltenia condusă de mine s-a deplasat la Eximbank unde am avut o întâlnire cu vicepreședintele Eximbank, precum și cu directori din Eximbank cărora  le-am spus despre intenția noastră. Din acel moment, până în momentul semnării contractului, 12 Aprilie 2019, au trecut 8 luni, o perioadă incredibil de grea, pentru că după întâlnirea cu Eximbank și după explicațiile pe care le-am înaintat acestora și după dorințele noastre, aceștia ne-au creionat o idee despre cum am putea să desfășurăm acest credit. Erau două posibilități. Să vină o singură bancă să susțină întreg creditul de 500 milioane de ron, o posibilitate foarte scăzută, plus că mai era varianta în care să vină cineva să te acuze că de ce nu ai creat posibilitatea să vină și alte bănci, de ce nu ai creat șanse egale și pentru alte bănci și posibilitatea în care să creezi competiție, ceea ce am și făcut. Și aici erau două variante. Una în care venea o singură bancă coordonatoare  și lua sub ea alte bănci, aceea să-i spunem sindicalizare a băncilor. O bancă coordonatoare, care prin comitetele sale de risc, prin avocații săi, definește un contract pe care și-l negociază intern cu celelalte bănci independente. Cea de-a doua variantă în care veneau șase bănci – cazul nostru, unde au venit șase comitete de risc, șase echipe de avocați, șase tipuri de  contracte, șase tipuri de management, totul câte șase. Acest lucru a fost să spunem așa, atipic și din această cauză am promis Ministrului Anton Anton, că atunci când ne vom liniști cu acest subiect, împreună cu colegii mei care s-au ocupat de partea tehnică a acestui proiect, vom crea o procedură standard care să rămână la nivel de companii de stat pentru astfel de situații. În momentul semnării contractelor am mulțumit tuturor celor șase bănci pentru că au avut încredere în Complexul Energetic Oltenia și din punctul meu de vedere este cel mai bun exemplu, când șase comitete de risc diferite îți dau ok-ul să poți merge într-un proiect, înseamnă că toate șase băncile au avut încredere în tine, în soluțiile prezentate, în planurile de viitor prezentate de Complexul Energetic Oltenia, în strategia noastră pentru următorii ani.

Rep: S-a mediatizat foarte mult acest credit, au fost multe declarații ale oamenilor politici. Care au fost consecintele?

S.B.: Pe noi ne-au afectat foarte mult aceste declarații. Sigur, aceste declarații le vedeam nu numai în presa din Gorj, uneori și în presa centrală, afirmații făcute de anumiți domni care spuneau “Complexul Energetic Oltenia nu va lua niciodată creditul” sau “Complexul Energetic Oltenia se pregătește de insolvență”. Au fost declarații care s-au referit strict la credit “nu vor lua acest credit”. Aceste declarații, venind din partea unor oameni foarte importanți, au fost preluate imediat în media nu numai locală ci și națională. Cred că cel mai mult au contat documentele prezentate de către C.E.Oltenia băncilor iar prin analizele lor de risc și-au dat seama că realitatea este alta, nu a celor ce fac doar declarații nesusținute.

Rep: În ziua semnării contractelor a fost forfotă mare. Se vorbea peste tot, că gata s-a semnat contractul….

S.B.: Eu o să vă spun că 95 % din populația acestui județ a auzit cel puțin o dată fraza “C.E.O. are nevoie de credit”. După semnare n-am văzut nicio reacție pozitivă din partea oamenilor din acest județ, care cu câteva luni în urmă ne acuzau că nu vom reuși să luăm creditul. Am încercat să ținem intern toate aceste lucruri, să fie în bucătăria noastră și ele ar fi trebuit să ne privească doar pe noi. Eu aș întreba, dacă d-voastră știți câte certificate de CO2 trebuie să mai cumpere ELCEN sau Govora sau OMV? Este altceva, este bucătăria lor internă și îi preocupă pe ei. Poate la OMV sunt niște reguli mai stricte dar la celălalte??? Dar noi trăim în Gorj, unde toată lumea se pricepe la politică, fotbal și energie și nu vreau să supăr pe nimeni, dar sunt multe proiecte care ar trebui să fie interne, ale noastre și ar trebui ca lumea să înțeleagă că dacă în anumite momente nu ieșim public să facem declarații este doar pentru binele acestei companii. Vă dați seama, că în aceea zi au și explodat prețurile la certificate, toată presa titra că gata s-au luat banii, C.E.O. merge la piață, cumpară certificate. Am mai văzut și reacția unor jurnaliști, care au spus că Sorin Boza este vinovat de creșterea prețului la certificate de la 25 la 27 euro în aceea zi.

Rep: În acest moment mai există impedimente în achiziționarea certificatelor de CO2?

S.B.: Noi am cumpărat majoritatea certificatelor, mai avem un hop, eu sper să nu apară, dar oamenii din C.E.Oltenia trebuie să fie conectați până-n ultima clipă, deoarece pe lângă cumpărarea de certificate începe etapa numărul doi, foarte importantă, de înregistrare a lor, de alocare în registrul unic al certificatelor. Până nu ne conformăm 100 % nu ne vom relaxa.

Rep: Se încheie o etapă, un ciclu, urmează achiziționarea certificatelor aferente anului 2019 până în aprilie 2020. Cum va decurge acest lucru, ținând cont că acum aveți de rambursat și un credit?

S.B.: De acum încolo începe greul. Va fi un an în care trebuie să avem atenția mărită pentru a gestiona procesul energetic din toate punctele de vedere, financiar dar și din punctul de vedere al realizării valorilor din buget. Principala condiție a acestui an o reprezintă realizarea celor 15 TW și a celor 22 milioane de tone de cărbune. De aici pornim toate discuțiile. După mișcarea din Ianuarie am pierdut 260 mii tone, acestea trebuie recuperate, mai avem de recuperat.

La anul nu va mai fi un alt credit. Vor urma câteva acțiuni pe care le vom demara imediat după 1 Mai, acțiuni ce vor avea nevoie de sprijinul Ministerului Energiei pentru o serie de proiecte comune. Am demarat acțiuni pentru documentația ce trebuie depusă la AFM, foarte importantă pentru investiții și cel mai important internalizarea costului cu certificate în prețul de vânzare.

Rep: Memorandumul….ce se mai întâmplă cu acesta?

S.B.: În cadrul memorandumului, o primă etapă era acest credit. Deci funcționează, tocmai am încheiat o primă etapă a memorandumului. Urmează etapa a doua.

Rep: Care este soluția rezolvării acestui cost enorm cu certificatele de carbon? Cum vă poate sprijini politicul în acest sens?

S.B.: Dacă ar fi să băgăm în ecuație politicul, cel mai important lucru pe care l-ar putea face este…mixul energetic. Acesta este proiectul în care politicul poate juca un rol important. Politicul nu ne va putea ajuta ca noi să nu mai plătim certificatele de carbon. Ceea ce mai poate face politicul este să ne susțină proiectele pe care noi le-am prins în memorandum, finalizarea documentației din piața de capacitate, proces aflat în derulare cu trei actori importanți A.N.R.E., Transelectrica, Ministerul Energiei. Trebuie definită piața de capacitate și metodologia de aplicare a acestui mecanism. Al doilea lucru pe care-l văd eu este mixul energetic. Aici se poate lucra la elaborarea unei strategii, ca acest mix energetic să fie de viitor. Nimeni nu poate realiza acest mix într-un an, dar se poate începe de acum prin stabilirea unei strategii, se poate stabili o echipă care să pună pe masă avantajele și dezavantajele creării acestui mix energetic.

Rep: Când spuneți mix energetic, vă referiți la hidro și cărbune…?

S.B.: Hidro și cărbune pentru că nu mai merge altceva. În acest moment este o mare diferență față de anul 2007, momentul propunerii ELECTRA, pentru că în momentul acela nuclearul nu era un grup listat. Astăzi, Nuclearelectica este o companie listată la bursă și nu mai poate face pasul într-un mix energetic atât de ușor. Eu văd mixul între o parte din hidro și cărbune. Ar mai fi totuși un element pe care l-aș adăuga. Să nu uităm că astăzi, colegii noștri de la Hunedoara au o centrală conformă, centrala de la Paroșeni, care este din punct de vedere al mediului conformă, au desulfurare, au tot. Deci ar trebui și centrala de la Paroșeni introdusă în această ecuație, pentru că Paroșeni rămasă singură va ajunge în situația noastră de astăzi. Deci, ar fi un mix energetic format din 3 elemente: Complexul Energetic Oltenia, o parte din hidro și centrala de la Paroșeni.

Este singura șansă să avem viitor îndelungat.

Celelalte soluții, piață de capacități, Planul Național de Investiții în care putem beneficia de bani pentru diverse investiții sunt elemente prinse în Memorandum, dar acestea sunt elemente care rezolvă punctual problemele, nu vor rezolva problema generală a Complexului Energetic Oltenia, problema costului ridicat și a evoluției imprevizibile a costului certificatului de CO2.

Rep: Ianuarie 2019 a fost o lună foarte grea pentru Complexul Energetic Oltenia?

S.B.: A fost o lună grea pentru mine personal și pentru toți colegii mei dar nu a fost o lună grea pentru Sistemul Energetic Național pentru că noi ne-am făcut datoria de a livra în sistem energia contractată chiar dacă în perioada de cinci, șase zile, perioada de mișcări de protest, Complexul Energetic Oltenia nu a mai produs cărbune și nu a mai transportat către termocentrale, asumându-ne preluarea cărbunelui din stocurile noastre, care au scăzut după aceste zile.

Rep: Ce ați învățat din Ianuarie 2019, ce concluzii ați tras…?

S.B.: Două lucruri am învățat. Că poate trece ziua ta de naștere fără să te gândești la ea și al doilea lucru este faptul că uneori viața, poate fi destul de parșivă și trebuie să fim suficient de abili în viață, să putem gestiona situații grele, situații de criză și situații care, câteodată, nu le înțelegi de la început. Eu cred că a fost o lecție importantă pentru noi. Ianuarie 2019 mi-a demonstrat încă o dată că cea mai bună soluție pentru rezolvarea oricărei probleme este comunicarea bună cu oamenii. Și soluția unui succes o reprezintă modul în care știi să comunici cu oameni de toate nivelele. Este un lucru pe care îl știam, l-am aplicat de multe ori dar iată că sunt momente când te trezești într-o astfel de situație.

Rep: Cum va decurge pregătirea pentru stocurile de cărbune?

S.B.: În acest moment suntem în situația în care mai avem nevoie de aproximativ de două luni de zile în care să putem spune că am recuperat în totalitate cantitatea pierdută în cele cinci, șase zile. Putem spune că merge bine, astăzi avem aproape 800 mii tone. Noi nu ne pregătim numai de iarnă, ne pregătim și pentru vârf de vară, pentru că noi facem bani din vârf de iarnă și vârf de vară.

Sunt ceva probleme pentru că avem o situație atipică. Avem o solicitare primită de la CFR Infrastructură privind proiectul de reabilitare a două poduri pe relația Motru – Strehaia, acest lucru însemnând oprirea transportului pe această rută către Ișalnița și către Craiova La întâlnirile avute cu Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc și la întâlnirile cu responsabilii de zonă de la CFR, le-am transmis că este un lucru ce nu poate fi negociat. Noi nu putem să ne permitem să oprim transportul către Ișalnița și Craiova din trei motive importante:

Avem contracte de energie în derulare semnate pe care nu putem să nu le onorăm,

Avem contractul cu Ford care este foarte important,

Avem orașul Craiova căruia trebuie să-i livrăm agentul termic pentru apa caldă.

Am informat Ministrul Energiei de această situație și am propus amânarea acestor proiecte pentru perioada următoare. Documentele vor ajunge și la Ministerul Transporturilor și sperăm într-o decizie înțeleaptă, care să rezolve ambele probleme.

Rep: Investiții în minerit și energie?

S.B.: Pentru prima dată în istoria Complexului Energetic Oltenia, anul acesta investițiile în minerit sunt mai mari decât în energie. Avem la sfârșitul anului o prognoză de 630,640 milioane de ron. Ceea ce este însă foarte important este că toți acești bani sunt din fonduri proprii. Avem proiecte importante de realizat, depozitul de la Roșia cu termen de finalizare 1-15 August, avem de pregătit pentru reparații curente și raparații capitale o mulțime de excavatoare și benzi transportoare din cariere, avem grupul 5 cu o sumă bună alocată, pentru continuarea lucrărilor în vedera finalizării în termenul pe care-l avem.

Rep: Sindicatele din C.E.O. sunt în acest moment un factor de echilibru? Care este relația cu ele?

S.B.: Este o relație bună cu toți partenerii sociali, pornind de la partenerii cu 30, 40, 50 oameni până la partenerii sociali cu cel mai mare număr de oameni, 2500. Cu toții colaborăm, discutăm, analizăm problemele de zi cu zi ale Complexului. Eu consider că astăzi, partenerii noștri sociali reprezintă un factor de stabilitate pentru Complex. Trebuie să înțelegem însă un lucru important, că și noi chiar dacă suntem de cealaltă parte a mesei, ca și ei nu ne dorim decât binele acestui Complex. Trebuie doar să avem maturitate în gândire să putem ajunge la un punct comun, cât mai rapid. Aceasta este o relație de succes.

Rep: Care este locul și rolul în acest moment al Complexului Energetic Oltenia?

S.B.: Locul este același, nimeni nu-i va lua locul, un loc bine definit. Am pierdut din păcate un procent important în Ianuarie 2019. Dacă înainte de Ianuarie 2019 aveam locul 100 % bine definit în Sistemul Energetic Național, prin acțiunea de proteste am pierdut câteva procente din acest loc. Acesta este concluzia cea mai importantă a acelui eveniment.

Este greu să spui că poți înlocui 25 % din energia sistemului, însă, să nu uităm că poți înlocui 10 % sau 8 % sau 15 % din energia produsă pe cărbune și acest lucru cred că l-am pierdut în Ianuarie 2019.

Rep: Putem vorbi de siguranță națională când vorbim de C.E.Oltenia?

S.B.: Întotdeauna vom vorbi de Siguranță Națională când vorbim de Complexul Energetic Oltenia. Atât timp, cât piața de interconectare cu cele patru state din care noi suntem membri nu va putea să asigure pentru o perioadă de timp o cantitate suficient de mare care să poată permite înlocuirea totală a Complexului Energetic Oltenia, vorbim de rolul strategic al Complexului Energetic Oltenia în independența energetică a României și în stabilitatea energetică a României.

Rep: Putem vorbi de independență energetică când vorbim de România?

S.B.: Da, este cel mai mare atu al nostru ca țară. Eu sunt sigur că viitoarele proiecte și mă refer aici la proiectul nou de la Mintia, grupurile 3,4 care sunt în derulare, vorbim de grupul de la Rovinari cu chinezii, vorbim de Tarnița, grupul de la Craiova pe gaz sunt acțiuni și proiecte care vor stabiliza Sistemul Energetic Național și vor conferi în continuare poziția de independență din punct de vedere energetic.

  Sorin Boza: “Singura șansă să avem viitor îndelungat este mixul energetic.” Interviu cu Sorin Boza, Președintele Consiliului Director al Complexului Energetic Oltenia Reporter: Problema certificatelor de carbon este una grea pentru Complexul Energetic Oltenia?

[mesagerulneamt]

Scenariul legat de ruperea barajului de la Bicaz este echivalent cu un dezastru, care ar ”mătura” totul în cale, până la confluența cu Dunărea, unde, conform calculelor, unda de viitură ar măsura 5,42 metri și ar ajunge în 12 ore. Desigur, primul afectat ar fi Bicazul, însă, la Pângărați, unda ar avea 28 de metri, iar la Piatra Neamț, la Barajul Bâtca Doamnei – 19,5 metri.

This slideshow requires JavaScript.

”Dacă ar fi făcut dintr-o singură bucată, barajul s-ar putea rupe”, spune Constantin Marcu, unul din oamenii care a lucrat la construcție și, apoi, până în anul 2000, când s-a pensionat, la supravegherea modului în care se comportă. ”Barajul este făcut din 30 de blocuri, care se mișcă independent unul faţă de altul, stânga-dreapta, sus-jos și amonte-aval. Personalul care se ocupă cu urmărirea comportării construcțiilor hidrotehnice asta verifică. Există pendule directe și indirecte, înclinometre, clemă dilatometrică, foraje pentru a fi studiat nivelul pânzei freatice de sub baraj. Există o grămadă de aparatură în baraj, care arată ce se întâmplă în el, dar și sub el.

Dacă vrea Dumnezeu, poate să-l rupă sau să se deplaseze un munte și să se întâmple ceva. Totuși, barajul a fost proiectat să reziste la un cutremur cu magnitudinea de 9,5 grade pe scara Richter.

A fost făcut cu simț de răspundere”.

Barajul de la Izvorul Muntelui a fost construit în perioada 1950-1960, însă, în primii doi ani, s-a lucrat doar la amenajarea de șantier. Fabrica de ciment de la ieșirea din Bicaz, locuințele pentru muncitori, căminul cultural și spitalul au fost ridicate în aceeași perioadă. S-a muncit cu tehnologia rudimentară de atunci, s-au cofrat cu scândură toate galeriile, s-a săpat un tunel de 4,8 kilometri prin munte. Barajul are dimensiuni impresionante, este înalt de 127 de metri și este construit 30 de metri sub pâmânt, dar injecţiile de consolidare, cu lapte de ciment sub presiune, s-au făcut până la adâncimea de 100 de metri. De aceea, Constantin Marcu spune că ”mai este un baraj sub pământ”. El a lucrat chiar la injecţiile de consolidare, iar în 1961 a plecat, odată cu tot şantierul, la Argeş, la construcţia barajului de la Vidraru. Apoi a făcut armata şi, din 1964, când s-a întors, până în anul 2000, a lucrat numai la Bicaz, supraveghind toate aparatele care urmăresc deplasarea barajului și infiltrațiile.

”Normal, el se deplasează, orice pod, orice bloc se deplasează, orice construcție. Nu a fost niciodată o deplasarea a barajului în afara limitelor admise, încă nu s-a ajuns la maxim. Vorbim de milimetri, până în 2 centimetri, nu mai ştiu cât e maxim.

Cel mai periculos lucru ar fi fost ca apa din lac să treacă pe sub baraj şi să iasă în aval. Să ne gândim numai la un lucru: lacul plin are 9 atmosfere pe centimetrul pătrat; dacă apa s-ar infiltra dedesubt, ar fi 9 centimetri care ar ridica barajul.

Dimitrie Leonida a fost primul care a făcut un studiu și aici s-a construit primul baraj din țară. Nu erau specialiști, s-a lucrat cu brigadieri, cu militari, cu deținuți. În 1960, eu intram prin galerii, în timp ce, deasupra, încă se mai lucra. Prima dată s-a început cu excavatoare din astea vechi şi s-au făcut săpăturile pentru cei 30 de metri de construcţie de sub pământ. Pe urmă, s-au adus niște excavatoare mari, rusești, care aveau cupele de vreo 2 mc. S-a folosit dinamită pentru dislocare de rocă, până s-a ajuns la roca de bază, s-au făcut injecții pentru consolidarea rocii de bază. Şi versanţii sunt injectaţi, de jos până sus. Pe urmă, a început să se toarne, dar nu liniar, un bloc era mai sus, altul mai jos, au intrat 1,6 milioane de metri cubi de beton în total. S-a lucrat cu 3 macarele de 20 de tone, cu funicular, era un om pe căruț, cu un steguleț în mână şi el dădea semnalul unde să se toarne”.

* ”Oamenii morţi nu contau, dar cepurile rupte erau subiect de anchetată de Securitate”

Barajul de la Bicaz a fost primul construit în ţară şi, ca la orice pionierat, muncitorii – care nu erau calificaţi – au învăţat din mers. Au fost şi foarte multe accidente, au murit oameni, dar nimeni nu ştie numărul lor. Nu se consemnau nicăieri, nu se făceau anchete, pentru că asta ar fi presupus să se oprească lucrările. Or, la baraj s-a muncit continuu, cu oameni aduşi de la ţară, care nu ştiau decât să mânuiască lopata sau târnăcopul, cu brigadieri care munciseră la calea ferată Bumbeşti-Livezeni, cu deţinuţi… Toţi aveau un singur scop: să dea şantierul ”gata” cât mai repede.

Pe deasupra cablurilor de funicular, s-a făcut o instalaţie electrică, iar becurile de 1000 de waţi luminau ca ziua. Nu conta că-i iarnă sau vară, că plouă sau ninge, betonarea trebuia să meargă în continuare, 24 de ore din 24. Nimeni nu pierdea timpul, totul se făcea repede. Nu s-au oprit lucrările nici când a plouat, s-a răsturnat un mal și a omorât câțiva deținuți. În condiţiile astea, incidentele – când mai adormeau muncitorii, iar alţii, care nu-i vedeau la timp, începeau să toarne beton peste ei – erau detalii. Îi scoteau rapid din gropi, ei se schimbau ca să nu devină ”statui” şi se întorceau la treabă. Nu stătea nimeni la discuţii. De altfel, orice pierdere de timp şi orice incident puteau fi considerate tentative de sabotaj de către securiştii vigilenţi, care aveau şantierul în observaţie.

This slideshow requires JavaScript.

”Îmi amintesc că am fost liber câteva zile şi, când am venit în tură, mi-a cerut un coleg să-i dau un pacăr – o ţeavă prin care se turna lapte de ciment, sub presiune, în rocă”, povesteşte Constantin Marcu. ”De multe ori, ieşea cimentul prin alte foraje, că erau apropiate, şi, atunci, se închidea cu un dop de lemn. Băiatul care era cu mine i-a dat vecinului pacărul, iar el n-a putut să scoată un cep şi l-a rupt. Într-o zi, au venit nişte specialişti să vadă cum facem probele şi atunci am găsit dopul ăla rupt acolo, l-am scos, am rezolvat treaba, însă, imediat, am fost chemat la Securitate. M-au luat şi m-au chestionat ca pe un borfaş şi norocul meu mare a fost că, atunci când am spus despre ce a fost vorba, băiatul ăla a recunoscut că s-a rupt acolo cepul. Altfel făceam puşcărie pentru sabotaj. Era obiectiv strategic de importanţă 0 sau 1, noi nu ştiam exact în ce categorie este înscris. La vremea respectivă, în Bicaz erau 15.000 de oameni. De la tunelul care duce spre Stejaru, atelierele centrale, barăci, peste tot era un adevărat furnicar. Şi calea ferată Bicaz – Piatra Neamţ tot atunci a fost făcută. Era balastieră la Potoci şi aici era staţia de betoane, iar maşinile de 5 tone – cărăbuşi li se spunea -, aveau o cupă deasupra agăţată cu un cârlig. Se ridica acea cupă şi betonul curgea, jos, în buncăr. Trebuia să fii foarte atent cum treci strada din cauza cărăbuşilor, a maşinilor, de fapt. Mergeau pline încoace, goale încolo, era un du-te-vino continuu. Dar să ştiţi că era şi frumos”.

Astăzi, oricine se plimbă prin galeriile barajului, trăieşte o experienţă pe care o ţine minte. Bineînţeles, doar angajaţii – în frunte cu şeful, Bogdan Branişte – ştiu exact unde se află, în orice moment. Şi se descurcă şi pe întuneric, atunci când se întâmplă să mai fie câte o pană de curent. Oricum, toţi poartă lanterne de obicei şi parcurg, zilnic, kilometri întregi, de la un punct la altul, ca să verifice aparatele, amplasate în locurile în care măsurătorile sunt relevante.

This slideshow requires JavaScript.

În galerii miroase a sulf, de la apa infiltrată din pânza freatică, iar prin unele zone – a gaz metan, pentru că se produc mici acumulări. Există şi un lift, care iese sub stradă, dotat cu telefon fix, ca să poată fi anunţat mecanicul, în caz că se blochează cabina. În baraj nu este semnal pentru telefonie mobilă.

* ”Atunci n-a meritat, au fost mari tragedii”

Ca să poată fi construit barajul, s-au desfăcut satele. Cine a avut loc şi-a mutat casa pe deal. Cei care n-au mai încăput s-au dus prin alte părţi. Ca să-i încurajeze, statul le-a dat, la început, câte 100.000 de lei de familie, o sumă colosală pentru vremea aceea, când salariul unui director nu depăşea 2.000 de lei pe lună. Însă puţini au primit atâţia bani. După ce s-au mutat primii oameni, statul a revenit asupra deciziei şi n-a acordat mai mult de 18.000 de lei. Cu banii ăştia, abia se putea construi o casă mică, din lemn. Oamenii, însă, n-au avut de ales. Sate întregi au dispărut, iar mulţi bătrâni s-au stins cu zile. Unii venind mereu, pe marginea lacului, când era apa scăzută, şi uitându-se, ore în şir, spre pietrele de la fostele temelii ale caselor lor, care încă se vedeau. Vorbeau şoptit unii cu alţii şi arătau, cu mâna tremurândă, spre locul în care a fost beciul sau fântâna.

Biserica de la Hangu era un reper pentru sătenii din acea parte a lacului. Se vede şi acum, când scade lacul. Oamenii spun că a fost construită cu şine de cale ferată în loc de fier beton şi de aceea a rezistat la dinamitare. O altă biserică, din piatră, a fost desfăcută, şi mutată, bloc cu bloc, cu căruţele, la Izvorul Muntelui, în sat.

”Eu zic că, acum, barajul merită, atunci n-a meritat, au fost mari tragedii”, crede Constantin Marcu. ”Eu am fost la o reciclare la Cluj şi am văzut acolo un sat de moţi, de 100 de case, care a fost mutate. Au făcut, practic, Belişul nou, cu biserică şi casele tip, una lângă alta. Mi-a plăcut acolo. În afară de asta, toată amenajarea de şantier s-a făcut sub supravegherea judeţului. Când s-a terminat barajul, toate construcţiile au rămas staţiune climaterică. La noi, a rămas ruină. În Dodeni, sunt temelii de bărăci şi la ora actuală. Maică-mea n-a vrut nici în ruptul capului să se mute şi-a plecat în audienţă la Gheorgiu-Dej. N-a ajuns să discute cu el, dar şeful de cabinet a chemat-o la două-trei zile, să-i dea răspunsul. Asta vreau să subliniez: ce se stabilise şi ce s-a făcut de fapt. I-a spus aşa: «50 de metri de la şosea spre pădure, casele rămân acolo. Restul terenului, până sub deal, îl cedaţi pentru şantier. Când se termină barajul, şantierul este obligat să vă dea terenul înapoi, în starea în care l-a găsit».

Maică-mea nu s-a mutat şi încă două familii. Restul aveau copii la serviciu şi au fost şantajaţi că, dacă nu se mută, îi dă afară de la locul de muncă. Bunica lui Bogdan Branişte a fost una din cele care nu s-au mutut, însă s-a făcut închisoare în jurul casei ei, era colonia deţinuţilor. Până la urmă, a trebuit să plece”.

Tot efortul şi toate tragediile care au marcat construirea barajului au avut un singur scop: crearea unui stăvilar care să asigure alimentarea hidrocentralei de la Stejaru. Apa merge printr-un tunel, cu diametrul de 7 metri şi lungimea de 4,8 kilometri, care străbate muntele. S-a făcut odată cu barajul, tot cu tehnologia de atunci, mai mult la mână. Muncitorii au pornit din două părţi şi s-au întâlnit la mijloc. În prima carte scrisă, pe vremea Partidului Muncitoresc Român, despre construcţia barajului, se precizează că tunelul de aducţiune se numără printre cele mai mari tuneluri hidrotehnice din lume. S-au excavat 600.000 mc de sterile, s-au turnat 300.000 mc de beton, din care 126.000 mc beton armat, şi s-au făcut injecţii cu 1.500 tone de ciment.

”Barajul de la Izvorul Muntelui este un baraj cu regularizare anuală; eu pot regla debitul care pleacă în aval, indirect, prin hidrocentrala de la Stejaru, anual, faţă de un baraj cum este cel de la Piatra Neamţ, care poate face o regularizare din aceasta zilnică, adică debitul care afluieşte în barajul de la Piatra Neamţ trebuie transmis în aval în aceeaşi zi”, a declarat Cornel Melinte, directorul Hidroelectrica Sucursala Bistriţa. ”Barajul de la Izvorul Muntelui poate să preia volumul de primăvară datorat topirii zăpezilor, poate să preia volumul din ploile torenţiale şi, printr-un regim optim de funcţionare, atât din punct de vedere hidraulic, cât şi din punct de vedere energetic, putem face o variaţie de cotă de aşa fel încât să pot să produc energie electrică, dar şi să pot preveni acumularea de ape încât să nu ajungem la deversare. Deversarea înseamnă ca, pe acele goliri de suprafaţă, să trimit apa pe lângă hidrocentrală şi s-o regăsesc în lacul de la Pângăraţi. Faţă de momentul construirii, impactul pentru economia ţării este total diferit. La nivelul anilor ’60, hidrocentrala de la Stejaru asigura, de departe, stabilitatea sistemului energetic naţional. Actualmente, este un punct important, dar nu singurul şi nu cel mai important. De la Stejaru, apa care se uzinează intră succesiv în 3 lacuri cu acumulare zilnică, cu câte două hidroagregate fiecare: Pângăraţi, Vaduri şi Piatra Neamţ. Iar de la Piatra Neamţ , apa intră pe un şir de 6 hidrocentrale amplasate pe canale: Vânători, Roznov, Zăneşti, Costişa, Buhuşi şi Racova.

Există situaţii în care, din cauza unor ploi abundente, se poate ajunge – şi s-a ajuns de-a lungul timpului -, la deversări nedorite de nimeni.

Se folosește sistemul de alarmare, cu texte înregistrate, se spune exact momentul și cât se deversează. Dacă se deversează la captarea de lângă anexa Vânători, pe albia veche a Bistriței, se dă întâi un jet de alarmare, ca să vadă oamenii care sunt la păscut cu vitele că vine apa. Iar stațiile montate din sat în sat anunță că, în jumătate de oră, se va deversa, dar anunță și debitul. Oamenii cam știu că, dacă este debitul de 50 mc/s, apa e mai mare, spre deosebire de 15 mc/s, de exemplu”.

Despre scenariile, ipotetice şi teoretice, legate de avarierea barajului, directorul Cornel Melinte are o opinie clară: ”Acest baraj este un baraj de greutate foarte bine dimensionat şi riscul unei avarii majore este infim. Barajul pare o instalaţie simplă, dar personalul de acolo este obligat, conform legii şi conform atribuţiilor de serviciu, să facă nenumărate măsurători, care ne dau o imagine permanentă a evoluţiei barajului. Şi se dovedeşte, practic, o evoluţie foarte bună, nu doar bună”.

* ”Pentru două ţigări, militarul le dădea drumul să viziteze barajul”

În baraj, în toate galeriile, dispuse pe 4 nivele, este temperatură constantă. Personalul suferă mai mult vara, pentru că vine de la 30 de grade, de afară, şi, deodată, ajunge la 4 grade. E un şoc pentru organism. Iarna, însă, când sunt temperaturi negative, în baraj e bine. Mai complicat este cu orientarea, prin ”labirintul” de galerii. S-a întâmplat, de-a lungul anilor, ca oameni care au reuşit să intre să nu mai ştie pe unde să iasă. Acum s-a făcut gard, iar la poartă este pază armată, asigurată de o firmă privată.

”Întotdeauna am considerat că paza cea mai bună şi cea mai serioasă a fost paza întreprinderii”, spune Constantin Marcu. ”Omul se temea că, dacă dă drumul cuiva înăuntru, îşi pierde pâinea.

Când lucram eu, era pază militară, lăsam uşa deschisă şi mă trezeam cu oamenii înăuntru. Pentru două ţigări, militarul le dădea drumul să viziteze barajul. Era o problemă serioasă. Omul nu ştia, putea să calce undeva unde nu trebuie, să se accidenteze sau să moară şi răspundeam eu.

Acum s-au schimbat lucrurile în bine. De altfel, un astfel de obiectiv chiar trebuie păzit cu stricteţe. Va rămâne o mărturie a faptului că s-au construit baraje serioase în ţara asta. E adevărat, fără restricţii, dar şi fără să se mai construiască 50 de case pe lângă. Se luau probe, era laborator. Se luau calupuri de beton şi se făceau teste cu presiune; dacă nu era bun îl aruncau şi făcea altul. Iar fierul beton din interior este gros cât mâna”.

În baraj, sunt două seismografe, unul se poate citi pe hârtie, iar celălalt trasmite datele direct la Institutul Naţional de Fizica Pământului. Bineînţeles, aparatele înregistrează toate TIR-urile şi alte maşini grele, care trec pe baraj. Seismograful cu citire pe hârtie este adus din Germania, iar din 1977 merge continuu şi este verificat de 3 ori pe zi.

Pendulul, alt instrument important, este, de fapt, un fir, introdus într-o fantă, şi măsoară, pe două axe, înclinaţia blocului de beton stânga-dreapta şi amonte-aval. Aceiaşi parametri se pot măsura, le nevoie, şi manual. În tot barajul, sunt 5 astfel de pendule, pe diferite blocuri. La rândul lor, clemele dilatometrice măsoară cât se deplasează un bloc faţă de altul. Există 30 de rosturi, de la bază, până la stradă, care sunt verificate anual, pentru că au izolaţie de smoală, care se mai poate fisura.

Ultimul studiu, făcut la 50 de ani de la darea în exploatare a barajului, rezumă: ”Comportarea barajului, fără incidente sau accidente, confirmă calitatea foarte bună a lucrării şi încadrarea sa în parametrii de siguranţă avuţi în vedere la proiectare”.

Cristina MIRCEA

FOTO: Ștefan DAN

Barajul de la Bicaz se mișcă, dar nu se poate rupe Scenariul legat de ruperea barajului de la Bicaz este echivalent cu un dezastru, care ar ”mătura” totul în cale, până la confluența cu Dunărea, unde, conform calculelor, unda de viitură ar măsura 5,42 metri și ar ajunge în 12 ore.

[xerultdk33]

Crezi ca poti tine fericita o femeie ca ea? Ai momente cand ti se pare ca vrea prea mult de la tine?

Da, pot. Și nu, nu îmi trebuie bani sau alte prostii. Doar să îi fiu alături. A zis ca dacă ii dau atenție de câteva ori pe zi, îi spun că o iubesc, o las să aibă grijă de mine și mănânc ce mi gătește e cea mai fericită 🤣 Nu, din contra simt că ea mie îmi oferă mai mult decât cer. Eu îs ăla care îi zice... Ia-ți pantofii ăștia, ia asta, asta și ea... Nuu, că îs prea scumpi, (chiar dacă au reducere🤣) Și când e să îmi iau eu ceva, mă pune să probez cea mai scumpă cămașă posibilă și tot zice că e ieftină, trebuie ceva mai bun la băiatul ei😂😂. Mereu zice că muncește să facem o casă așa frumoasă încât să nu mai simt nevoia să plec în vacanță și simt că trage cu mine, în aceeași direcție. Am avut tipe la care dacă le ziceam, uite, vreau să fac asta, pentru noi, îmi ziceau "iti faci, eu nu fac" și a mea rupe capete( cum ii place ei să zică 😂) pentru noi... Fără să îi zic eu ceva. E frumos să simți că ai pe cineva care face lucrurile să se întâmple, cu tine, pentru tine/voi. Cu ea lucrurile care ar fi părut imposibile cu altele par ceva normal. Și e mămoasă rău de tot🤣🤣 o enervează că eu mereu is atent să nu par needy, să nu dau impresia că îmi dă putere, doar eu să fiu puterea ei și să o domin mereu și ea e gen... "Gata, încetează, nu mă pierzi dacă mă lași să te alint, pune capul aici pe pieptul meu" 😂 E foarte greu cu figurantele astea, te tratează ca pe un prinț și te alintă de nu știi ce e cu tine și nu te lasă să îți bei cafeaua de pupici și îți cer în schimb doar să le iubești, e greu. 😂

Acum țipă prin casă și îmi spune toate motivele pentru care o fac fericită 🤣🤣 Și ea se dă mare scorpie rece cu toată lumea😂

[news24hrou]

Pe cont propriu, după Colectiv. Criza unei generații – AUDIO

reportaj de Anca Simina

În dimineața de 30 octombrie 2015, Colectiv era un nume oarecare de club. În câteva ore, a dat numele sumbru al unei drame și, după numai o zi, a ajuns să fie o stare.

România a trăit așa câteva zile, poate săptămâni. Starea aceea – în care mii de oameni s-au adus unii pe alții în stradă, și-au spus că pot îndrepta vechi iresponsabilități instituționale, că pot schimba guverne – s-a risipit însă.

După un timp al tragediilor, ar trebui să vină un altul – al învățării. Îl trăim sau încă ratăm?

http://ift.tt/2yX0iPq

O petrecere, la Pionierul

Într-o seară de octombrie, Alice face zece ani. Câțiva puști și puștoaice cu care ia, seară de seară, lecții de dans îi fac o petrecere pe holuri. „Mulți ani trăiască, mulți ani trăiască! La mulți ani!”

Doar că holul nu e unul oarecare. E holul fabricii Pionierul din București. Aici s-a murit acum doi ani, la Colectiv. Azi, Alice dansează. Viața merge, cumva, înainte.

După porțile masive, acum deschise, se zărește un altar. Sunt câteva fotografii scoase la imprimantă și o candelă. Cam atât a mai rămas aici din 30 octombrie 2015

Curtea fabricii Pionierul e un loc care îți dă și azi fiori. Dar mai terifiant decât locul e faptul că uităm atât de ușor.

„La momentul Colectiv s-a împărțit viața mea în două – viața de dinainte și viața după Colectiv”, spune Cristina Hurdubaia.

În urmă cu exact doi ani, o generație sărea din loc cu o mișcare de ac de ceas înțepenit. Cristina nu trecuse încă de 40 de ani. Era un jurnalist al cărui cont de Facebook se sufoca de mesaje, iar telefonul îi suna continuu: „Cumva, a fost un moment greu pentru mine pentru că m-a sunat, la un moment dat, un domn și mi-a spus «Alo, doamna Hurdubaia, sunt X, mi-a murit băiatul. Înțeleg că strângeți niște bani. Ajutați-mă să îmi îngrop copilul.» Eu m-am blocat, n-am mai putut să deschid gura și am spus «Hai, ridică-te, Hurdubaia, și rezolvă problema!» Și s-a rezolvat cu banii și pentru că el a găsit ajutor în mine și ceilalți a dat numărul meu de telefon la toți cei cărora le muriseră copii.”

A doua zi după incendiul din club, o mână de oameni s-au strâns să ajute. I-au adus împreună vechi nemulțumiri și, mai ales, neîndrederea în stat a generației lor.

 „Era duminică, dacă îmi aduc eu bine aminte, ne-am întâlnit la 11.00, am pus la cale concertul. Cineva a spus «Hai să ne spunem Împreună Rezistăm». Am zis că sună foarte bine. Și anunțasem pe Facebook că facem un marș. Și când ne-am dus la Universitate, la ora 14.00, se umpluse Piața. Era lume peste tot și am plecat în marș spre Colectiv”, își amintește azi Cristina.

Piața Universității, azi: „Care trecut?”

Piața Universității a cerut demisia Guvernului și a primit-o. Reacția emoțională a avut propriul răspuns. Al doilea, prin reformarea unor instituții, întârzie și azi. Dar nici nu a rămas nimeni să-l ceară.

Uriașul de lumină roșie care înainta atunci prin București s-a descompus într-o promisiune. Că poate se va recompune. La tragedia următoare.

 „Grupul Împreună Rezistăm nu mai există. Acum, la doi ani, am zis «Hai să adunăm victimele, să vedem ce nevoi mai au» și toată lumea a zis «Hai, mă, că avem altă treabă». Și am renunțat și eu. Eu cred că e normal, cumva, nu poți să te agăți de o cauză toată viața, dar mie mi s-a părut că oamenii au renunțat așa, ușor. «Gata, mi-am făcut treaba. Am viața mea, am familia mea, am jobul meu. Ura și La revedere!».”

Într-o zi obișnuită, Piața Universității e o sumă de claxoane și de trecători ocupați. Pe o lespede, la ieșirea din stația de metrou, scrie așa: „Care trecut?” „Cred că asta a fost una dintre problemele modului în care s-a depășit Colectivul – cred că încă nu ne-am dat seama câte oportunități am ratat în acel moment. Exista această senzație că oamenii sunt împreună pentru un scop comun. Dacă am fi reușit cumva să îl definim mai bine, să discutăm asupra lui… Poate nici nu exista un scop comun, dar măcar să fi existat posibilitatea de a defini ce ar putea să fie bine, care ar putea să fie răspunsul nostru la o asemenea tragedie. Acolo a fost o oportunitate pe care cred că am pierdut-o”, crede Radu Umbreș.

Radu e antropolog, profesor și tată. A trăit în România aproape 40 de ani. Vine din aceeași generație care a rămas, după Colectiv, cu un sentiment acut al eșecului.

„Sincer, acum nu îmi mai amintesc exact ce făceam acum doi ani. Se amestecă zilele și momentele tocmai din cauză că a fost așa, un moment crucial și puternic emoțional. Valul meu a fost puțin controlat de o deformație profesională. Mi-am dat seama că e un moment definitoriu pentru o generație, pentru istoria recentă. Emoțiile puternice provocate de tragedii pe cât de puternice sunt pe atât de repede – în termeni de timp istoric – dispar. Sunt evenimente, dar nu devin istorie, într-un fel”, spune Radu Umbreș.

Victor Ponta, doi ani mai târziu: „Îmi stă pe suflet”

Din aceeași gererație venea atunci prim-ministrul României. Victor Ponta avea 43 de ani și în ultimii trei condusese guvernul. În orele în care Colectivul a ars, era la celălalt capăt al lumii.

 „Eu eram în avion, pe drumul dinspre America spre Europa. Aveam internet, am primit un mesaj de la ministrul Sănătății de atunci, de la Nicu Bănicioiu. Primul mesaj a fost: «Se pare că a fost un incendiu într-un club din Centrul Vechi. Sunt victime, nu știu mai mult». Nu cred că cineva a realizat în primul moment dimensiunea tragediei. Am ajuns a doua zi la prânz și am mers direct la guvern, dar, vă dați seama, cred că a fost cel mai lung drum din viața mea. Cel puțin, așa mi s-a părut”, face Victor Ponta propria radiografie a acelor ore.

Timp de patru zile, pe ecrane au rurat imagini din Guvern cu un premier dând asigurări că „avem tot ce ne trebuie”. Și imagini din Piață cu oameni care strigau că nu mai cred în stat. Ce s-a întâmplat de fapt în acele zile?

Victor Ponta povestește după doi ani: „Cred că de duminică deja lucrurile s-au politizat. Și mie mi s-a părut că politica se poate duce cu foarte multe arme, dar nu cu moartea unor oameni. Mi s-a părut un lucru pe care nu pot și nu vreau să îl duc. Luasem de luni decizia de a demisiona. Doar că am vrut să mă consult și cu cei care mi-au fost aproape, să-i anunț. Și mă bucur că cei mai apropiați oameni de mine mi-au spus că fac bine.  Mă refer la familie. Seara m-am văzut cu Gabriel Oprea căruia i-am spus că a doua zi intenționez să demisionez și a doua zi dimineață i-am spus domnului Dragnea. Sunt singurii oameni politici cu care să zic că am vorbit.”

Radu și Cristina erau atunci în Piață.

 „Pe termen scurt, într-adevăr, o schimbare a persoanelor fără o schimbare a sistemului dă iluzia că s-a schimbat ceva. Și are acest rol de a ne păcăli că am schimbat ceva”, spune Radu Umbreș.

Cristina Hurdubaia crede că, de fapt, „Nu suntem în stare să ducem lucrurile până la capăt”. „Ne inflamăm, ridicăm sabia și apoi o coborâm. Am simțit că ăla e momentul în care se poate schimba ceva în mai bine. Și când a căzut guvernul am plecat de acolo cu iluzia că da, am schimbat ceva.”

Pe 4 noiembrie 2015, Victor Ponta a schimbat rolul. Ca toți ceilalți, a plecat în ziua aceea acasă.

Rep: V-au întrebat copiii dumneavoastră atunci despre Colectiv? Ce le-ați spus? V.P: Sigur că da. Nu doar că m-au întrebat atunci și am încercat să le explic și eu, și Daciana, dimensiunea tragediei. Le-am spus ce înseamnă pericolul de a merge în asemenea locuri. Dar, dacă mă întrebați, la doi ani după, vă dați seama că îmi este teamă în fiecare seară când știu că Andrei merge în Centrul Vechi. Pentru că sunt conștient că nu s-a schimbat nimic în ceea ce privește prevenirea unor situații de acest gen. A fost o emoție atunci, s-a decontat emoția, s-a decontat în paratrăsnetul Victor Ponta, însă, într-un stil pur românesc, de acolo nu s-a mai schimbat nimic.

Și totuși, câte ceva s-a schimbat. „Îmi stă pe suflet. Nu pot să spun că a trecut”, spune azi Victor Ponta. Care-i remușcarea? „Nu știu. Acum, vă dați seama, nu că puteam eu din avionul dinspre America să fac ceva mai mult, dar, cu siguranță, un singur om dacă putea fi salvat… Știți cum, cine salvează un om salvează toată omenirea. Nu?”

Lecțiile unui moment ratat

În locul freneziei a apărut, între timp, letargia. Ceva a dat totuși atunci iluzia regăsirii, după mulți ani, într-o comunitate.

 „Sentimenul ăla în care ești cu foarte multă lume. Doar faptul că sunt mulți oameni în același loc care împărtășesc aceeași emoție dă un fel de forță grupului. Însă grupul, ca să reușească să facă ceva, ar trebui să ajungă în planul acela al discuției raționale și acolo nu se ajunge. Și ne-am întors fiecare în viețile noastre în care încercăm să ne ferim sau să luptăm împotriva răului de unii singuri”, spune Radu Umbreș.

Îl întreb pe Victor Ponta ce a învățat din Colectiv. Răspunde fără să se gândească prea mult:   „Că sunt momente mari, importante în viață când trebuie să își asumi lucruri, nu doar să spui «Dar, stai puțin! Dar de ce eu?» Cu riscul de a-mi pierde foarte mulți prieteni sau suporteri, cred că am făcut ce trebuie și nu, la doi ani după, nu m-am răzgândit, aș face același lucru.”

În noiembrie 2015, mii de oameni s-au întors acasă să fie părinți, corporatiști și, în ochii statului, coduri numerice personale. Ce s-a schimbat de atunci în România? Câteva legi au asprit condițiile de securitate la incendiu, apoi le-au relaxat la loc. Câțiva medici au decis să nu mai acopere un sistem defect. Mulți dintre cei care au fost în Piață au învățat să se uite spre lumea în care trăiesc. „Dacă nu se va ieși tocmai acolo, pe ușa apartamentului, să ne uităm la ce se întâmplă în jurul blocului – poate că există o groapă în care un copil poate să cadă, nu neapărat copilul tău -, atunci toate aceste ieșiri doar la tragedie vor fi reacții emoționale care se vor stinge la fel de repede cum au apărut”, crede Radu Umbreș.

Cristina a învățat că nu poate schimba tot, dar poate strânge oameni la Copacul cu haine. Din timp în timp îi cheamă adună într-un parc din București îmbrăcăminte, alimente și rechizite și le duce mai departe unde e nevoie. Iar oamenii vin.

 „Nici nu știi de unde să începi. Eu am un început al meu. Eu chiar am creat o comunitate după Colectiv și cred că se poate. Eu nu zic că fac minuni. Ce fac eu poate să facă oricine. Schimbarea vine de la noi”, e sigură Cristina.

Radu își învață studenții că pot întotdeauna mai mult și se pregătește să răspundă la o întrebare grea: „Dacă fetița mea m-ar întreba peste încă un an ce am învățat din Colectiv,  cred că i-aș spune că nu am învățat atât de mult pe cât aș fi putut. Și eu sunt exact în aceeași stare de uitare, de resemnare, de pasivitate. Mi-ar plăcea să ajung să îi răspund că am învățat să fac ceva în loc să aștept ceva. Aceste tragedii se întâmplă. Cred că trebuie să îi învățăm să răspundă la ele, să își dea seama că nu sunt niște actori pasivi ai realității”, spune el.

În urmă cu doi ani, într-un club din București câteva sute de oameni se luau la trântă cu gravitația. Zeci de mii au ieșit din stradă și apoi s-au mulțumit cu puțin. Resetarea care n-a urmat după Colectiv nu e, totuși, eșecul unei societăți, ci doar al unei generații. Cu aceeași neîncredere în stat, generația 40 merge, însă, înainte.

  http://ift.tt/2yX0iio http://ift.tt/2z1WqhV

[loredanaadrianam]

O lună. O LUNĂ?! Când, cum, de ce?! M-am îngrozit când am intrat pe blog și am văzut că ultima postare a fost pe 19 septembrie! O situație care trebuie rectificată. 😀 Și cum nu știu cum altcumva, o să vă vorbesc puțin despre mine și cum am tendința să pierd contactul cu realitatea. 🙂

În ultima lună am avut mult de lucru. Gen… mult… foarte mult. Iar puținul timp care îmi mai rămânea liber îl petreceam fie uitându-mă la seriale coreene, fie stând pe afară, la soare. Ultimele raze de soare călduros pe anul acesta. Și… cam așa a trecut luna. Dar asta nu e chiar tot.

Când am perioade foarte aglomerate, mă scufund cu totul în muncă și cam uit de tot ce mă-nconjoară. Combină chestia asta cu imersia completă în universul K-drama, și gata, ai rețeta perfectă pentru un adult complet rupt de realitate. De citit, am mai citit, deși nu la fel de mult pe cât mi-aș fi dorit. Numai că în astfel de perioade inspirația mea pentru recenzii și alte gânduri „deștepte” legate de cărți este zero. Zero barat! Nu mă pot concentra, iar creierul meu nu vrea să proceseze nimic. Vrea doar să absoarbă și atât.

Același lucru s-a cam întâmplat și cu canalul de booktube. Îi admir foarte mult pe cei care reușesc să păstreze o consecvență în postare, tocmai pentru că eu nu sunt așa. Nu pot fi așa. Nu mă consider o persoană originală sub nicio formă, doar o imitatoare în cel mai bun caz, așa că atunci când n-am nimic interesant de zis, prefer să tac. Și atunci dispar cumva de pe social media. În plus, mă stresez foarte ușor pentru tot felul de nimicuri, iar faptul că nu postez la fel de des pe cât ar trebui ajunsese să fie o sursă de stres pentru mine. No more. O să fie în continuare doar un hobby, așa cum a și început, de altfel. Nu degeaba tot zic că vreau să prind suta. Dacă mă stresez pentru orice nimic, la revedere suta. 😀

Apoi, mai e și faptul că nu locuiesc singură. Tot timpul mișună cineva pe lângă mine, vreun membru al familiei. Believe it or not, deși am aproape 30 de ani, trebuie să stau mereu să mă explic atunci când filmez un clip, sau când scriu un articol pentru blog în loc să lucrez. Da, ăsta e prețul pe care trebuie să-l plătesc fiindcă încă mai locuiesc cu familia. 😀 De 5 ani lucrez ca freelancer, dar în continuare nimeni nu înțelege că nu sunt vreun roboțel care traduce încontinuu indiferent ce. Am nevoie de puțin chef, de puțină inspirație și de muuuultă cafea. În fine, povestea e lungă, dar ca s-o scurtez, spun doar atât: scriu articole pentru blog pe ascuns, filmez pe ascuns, și uneori citesc pe ascuns. Așa am ajuns, la 30 de ani. 😀 Nu e chiar atât de rău, dar e frustrant. Unii oameni nu înțeleg și pace că unele activități merită făcute din pură plăcere, fiindcă îți îmbogățesc sufletul, deși nu și buzunarele. Pentru familia mea, dacă bani nu „e”, nimic nu e.

Ceea ce mă aduce la ultima problemă. N-am prea mai cumpărat cărți în ultima perioadă. Mă chinuie și o secetă intelectuală puternică, dar decât să am tot timpul discuții legate de comenzile mele de carte, cum că nu-mi ajung banii, bla bla bla, prefer să nu-mi mai iau cărți o perioadă. Trist, dar adevărat. Biblioteca mea geme de cărți necitite, foarte adevărat, dar eu sunt ceea ce se numește „mood reader”, adică citesc în funcție de dispoziția pe care o am. De exemplu, zilele trecute am avut chef de-o carte romantică, așa că am pus mâna pe-o carte din colecția Iubiri de poveste, pe care am cumpărat-o anul trecut. Nu e singurul exemplu, evident. Ideea e că sunt cărți pe care le iau la lecturat și la 2-3 ani după ce le-am cumpărat. Nu e ceva atât de atroce. Dar presupun că, iarăși, nimeni nu înțelege chestia asta.

Ca să închei cumva tirada asta chinuită (dacă nu v-ați plictisit deja de ea), sper totuși să ajung pe la Gaudeamus la sfârșitul lui noiembrie și să asist la câteva evenimente mișto. Deși mă mai gândesc, fiindcă se apropie și sărbătorile, și n-aș vrea să am buzunarele chiar atât de goale. 😀 Cărțile merită, clar, dar și oamenii merită. Eu nu sper decât să am posibilitatea să împac și capra, și varza. Vom vedea.

A, și încă o curiozitate de-a mea: voi aveți în jurul vostru astfel de oameni, care nu văd cu ochi buni activitățile legate de cărți? Care vă spun că dacă nu scoateți bani din ele, mai bine vă lăsați de ele?

Trăim într-adevăr într-o lume guvernată de ban, dar decât să fiu mai înstărită și mereu tristă, stresată, nemulțumită etc., prefer de o mie de ori să-mi mai sufle vântul prin buzunare din când în când, dar eu să mă simt cu sufletul bogat și satisfăcut. Și cu mintea ageră. Deci, ce ziceți, cum vine asta până la urmă?

***

This slideshow requires JavaScript.

Șocant, știu, dar ca să vedeți că nu am pierdut luna degeaba, și ca să păstrez tonul mai „intim” al acestei postări, iată câteva poze cu mine la Brașov. ^_^ Am încercat sushi și sake pentru prima dată, am urcat pe Tâmpa, am vizitat câteva muzee și, mai presus de toate, am mâncat foaaaarte bine! 😀 A, și am vizitat Libris și Okian. Puțin dezamăgită de locațiile fizice, dar tot mă bucur că am reușit să ajung pe acolo.

Heart 2 Heart O lună. O LUNĂ?! Când, cum, de ce?! M-am îngrozit când am intrat pe blog și am văzut că ultima postare a fost pe 19 septembrie!

[xerultdk33]

Nu ti plac ba ma wezi?🤣

Stai puțin să o întreb pe a mea câte broke my wallet am avut 🤣🤣 deci destule, din câte am avut le am vândut pe toate=))))) așa mult mi-au plăcut. Ideea e că proprietarii de bmw au stereotipul lor, verii mei lingurari care știu doar bmw și atat, matusimea care e în pușcărie acum iar (ca sa îți dai seama că există o categorie de clienți fideli marcii) și mi-a lăsat înainte seria 7 ultimul an atunci, stil full dă ăla boss, să fie, înțelegi tu =)) , ăia care își iau ca statement...ba vreau și eu un bmw... Am o vârstă, îs ceneva ji eu🤣 ori studenți rupți de foame cu E90, eventual pă break că e mai ieftin și fetițele nu se prinde frate că e dric și ca scade prețul, nu vede nimeni, și daa am avut și noi seria 3,dar e93 tati(tot un gunoi e, dar mai pa select) , ala decapotabil cu motor mare, nu 2.0 pe motorina cu distribuția la spate de trb să dai jos motorul, ala albastru de care am scris aici că l-am vândut la o amețită, deci putem baga și amețitele care vor să pară șmechere în categoria asta🤣 șii mai sunt ăia care "am și eu de asta ca a ta frate!", cazuri reale, da boss, eu am benzina, pachet M, decapotabila, mai scumpă cu vreo 8000 decât seria 3 u tău, dar ai și tu de asta, doar că e 3000 euro nu 10-11-12.000! =)) doar că ti se pare ție că seamănă nu înseamnă ca e aceeași mașină. Sau alt caz când la semafor eu in M5, lângă unu cu seria 5 pe diesel normal, flutura mana să las geamul jos, - ehehehee, avem la fel!! Du-te ma... Serios? =)) adică eu am mașină de 50.000, tu maxim 15.000 și ai la fel ca mine și tu? Eu am 4.4 și tu 2.0 motorina nebunule din păpușoi =)) - da ce figuri pe tine boss. Înțelegi stilul? Nu bag pe nimeni în aceeași oală, sunt și proprietari okay, dar cazurile majoritare astea îs. E o marcă care oferă masini ce par a fi premium și nu is, să pice fetițele da la țară gen seria 3 șamd, cum e de altfel și audi a3 în aceeași oala, pentru studenții veniți de la țară la oraș și pentru cocalarii de altă dată care vor să pară șmecheri dar n-au bani de ceva cu adevărat smecher sau gusturi de alte mărci dar parcă intr un F10, pari cât dă cât pă bogăție asea, motoare pă dizel mici, impozit mic, hai că parcă e misto beamveu bro🤣🤣 lumea la noi în țară, în general fetele îs prostuțe. La 350z,înainte să fie așa flashy și colorat, nu se uita o fata! Da pasionații fugeau după ea, la orice bmw am avut sau audi, din seriile mai scumpe, își rupeau gatul fetele și totuși nu costau cât 350z ul... Bai frate, înțeleg, îți ia ochii, dar nu te uiți că toți care lucrează ca pompagii la peco au parcate acolo seria 3,audi a3 și de astea? Nu te gândești că totuși de și le permit oamenii ăștia, îs accesibile.🤣 Nu mai zic nimic... Ca ma pornesc grav când e vorba de mașini și tot vânzând bmw, ca se vând ca pâinea calda (cel puțin la noi) , am dat de toate stereotipurile, inclusiv de pasionați care nu știau să schimbe un bec, dar bmw fo' life frate... Uite ce i8 dă ăla are băietu ăsta, mama, mama, ne dai o tura? Că s pasionat mare. - Daca mi spui ce motor are vă plimb - e hai lasă dacă ne iei așa 🤣🤣🤣 gata că țipă Clara la mine să las tumblr 😂

[xerultdk33]

Ti-ar fi placut sa fii de bani gata?

Am mai primit ceva de genul parcă. Nu, copii aia se simt altfel, adică vezi unu mic așa, se vede ca e șmecheria aia indusă... Și nu își dau seama că e stupid. Au pretenții de vedete. Stilul ăla aiurea. Cu mintea, inima și carisma, pasiunea te naști, nu se cultivă. Eu îs iubit și alintat de lumea din jurul meu și crede-mă că eu nu tac🤣 dar îs așa cu mine oamenii ptc așa simt ei, nu știu, nu din cauză că e mama sau tata cineva. Uneori, da, mă uit și eu la ce am realizat și nu mă pot bucura, că am tras prea mult pt realizările astea pe care nu le iau cu mine pe lumea cealaltă și aș fi vrut să îmi pice așa din cer, am tras cu dinții, cu lacrimi, emoții, adrenalina, frică poate pe care am învins-o mereu, singur singurel și cu sudoare. L-am avut doar pe Dumnezeu . Am muncit enorm și parcă ți se ia... Ajung acasă târziu și adorm pe canapea îmbrăcat la tv, poate cu capul pe masă mâncând și mă trezesc pe la vreo 3-4 să mă bag și eu în pat... Și pentru ce? Uneori nici nu știi pentru ce tragi atât, îmi e dor poate să vorbesc și eu cu ai mei...poate fereasca Dumnezeu mâine fac un atac cerebral și rămân invalid sau plec din locul ăsta. Dar nici nu pot să stau, nu pot să mă mulțumesc să trăiesc așa, decent să zic și atât...de un salar. Eu tot trag și trag să evoluez. Și fac sacrificii pentru asta. De aia și urăsc duminicile, trag ca nebunul, îmi intru în ritm și după trebuie să stau. Și nu pot efectiv :)) Dar ca să revin, altfel simți importanța apei când tu cari fiecare picătură. Altfel stau intr-o mașină pentru care am muncit față de unul care a primit-o cadou. Eu, în mintea ăluia sunt superior. Iar pentru momentul ăla, nu, nu aș prefera să fiu de bani gata. Și eu am o teorie. Câteva sute de mii, is doar câteva teancuri mici de foi, mai puțin de cât îmi imaginam, dacă dau foc la banii ăia, mâine știu cum să o iau de la capăt. Unul care are așa... Și e învățat cu binele, pică în depresie. Am prieteni și știu cazuri de genul... Și s-a ajuns grav. Că erau obișnuiți cu binele. Asta e... Muncesc 50 de primăveri sau cât oi trăi, dar știu că măcar am făcut ceva. Nu doar am cheltuit din munca altui om care și a irosit anii pt mine. Și de o să fiu bine când voi avea copii, vreau să ii cresc fără nimic, să facă ei. Nu pe relațiile mele, că mai mult îi încurci de multe ori.