#vorbe de bine

[luciana-anca-79]

🕊🌿🌠🌛👋

[galatiul-e-un-oras-de-basm]

trebuie să scriu asta aici pentru că blogul ăsta e un jurnal

Nu știu de voi ce faceți de Paști (da, a trecut de mult dar eu abia acum constat că nu am scris despre ce urmează sa zic), că în mare parte din lucrurile cele mai stranii au loc exact in luna Aprilie. În fine, începem așa:

(a) dezamăgirea vieții mele, am mers cu familia la mamaie acasă să petrecem Paștele împreună. Dau să intru în bucătărie și mă izbește un miros divin de pastramă de capră. Bucuroasă dar și proastă în același timp o întreb pe mătușa (care stă cu mamaie) dacă au cumpărat o capră special pentru pastramă și răspunsul a fost nu. Mi-am lipit moaca de geamul cuptorului și am întrebat ferm și răspicat dacă e capra din ogradă. Mătușa a zâmbit larg până la urechi.

(b) pt că mamaie e pe economii, mi-a cerut să mă duc la cimitir ca să pictez numele străbunicilor. Am cumpărat o găleată de vopsea alba, mi-am luat câteva pensule și m-am dus direct la cimitir. Acum, imaginați-vă că e un sat destul de gol, liniștit. Bătea un soare afară de ma topeam pe drum, bătea și vântul, până una alta am ajuns la peticul de pământ. Nu știu dacă ați mai avut ocazia să pictati numele, data nașterii/decesul a rudelor voastre, dar va zic eu aci că vă trezește și vă încearcă un sentiment destul de ciudat. Străbunii sunt îngropați unul lângă altul, nimic fensi, ci doar cruci de fier simple vopsite în negru și la mijloc aveau pe ambele părți (spre interior și exterior) plăcuțe din același material. Baza crucilor era din ciment. Până aici a fost bine, am intrat și am călcat direct pe mormintele lor (cine știe câte înjurături vechi mi-am luat) dar măcar știu că nu a fost cu intenție rea. Am băgat acolo găleata și dă-i tată și scrie numele citeț (să vezi ce crize existențiale aveam că vopseaua aceea se întindea ca cascavalul), aminteste-ti când s-au născut și când au murit și etc. Lăsând faptul că scriam acolo, bă, nu fusese zare de om până când simțurile mele animalice au decis că "ce ar fi să-mi întorc capul?", bă, apăruse o babă așa sha-boom (uite așa era să mor exact între străbuni), s-a materializat ființa aceea și mă întreabă: "a cui ești tu?" Am schimbat două-trei vorbe și mă trezesc că am terminat de scris pe ambele părți. Toate bune și frumoase, am facut o mătanie și m-am cărat de acolo.

[arhitectul]

Napolitane cu cremă de lămâie - 2

Unii oameni vin în viața ta ca o furtună ca să înlăture altă furtună și, într-un final, să se aștearnă liniștea, pământul să fie hrănit și gândurile să rămână optimiste. Tu ai venit in viața mea, la fel, ca o furtună, căreia, deși am vrut să mă împotrivesc, nu am reușit. Tăcerile dintre noi erau prea apăsătoare și gândul că nu erai bine mă făcea să uit de stările mele de iritare și profund egoism și să te vreau în brațe.

În momentul în care n-am mai putut să stau departe, în momentul în care toți oamenii care nu erau, era doar unul singur, tu, în momentul în care mi-am dat voie să te vreau și te-am îmbrățișat cu altfel de impulsuri decât cele bazate pe ură și orgoliu, in momentul acela, totul din mine a luat o întorsătură.

Ideile tale nebunești, ne-au făcut să ne întâlnim la jumate, mai mult sau mai puțin, într-un parc din Târgu Frumos, pe teren neutru, unde, amândoi aș putea spune, am ridicat steagurile albe și am făcut pace. În mine mocneau impulsuri pe care le controlam cu greu, în tine ardea un foc ce nu scotea fum, însă amândoi am rămas cu sărutul de rămas bun pe buze. sărutul de rămas bun și aromă de napolitane cu cremă de lămâie.

Am scos din mine vorbe pe care le-am ascuns de alții, am scos din mine gânduri pe care, cu bună știință, te-am lăsat să le afli, te-am privit și m-ai privit, iar ochii noștri deveniseră nebuni. Erai atât de mică în brațele mele, dar simțeam că țin întreg universul între ele, simțeam că îmi umpli golurile lăsate de curbele corpului meu. Simțeam că fac la fel.

La marginea șoselei naționale, am făcut schimb de napolitane cu cremă de lămâie, ne-am luat în brațe ca doi liceeni, și mi-ai spus să nu mai întorc pe linie dublă continuă.

@arhitectul

[pffmimi]

avea tăcere în privire și o uram mai mult ca niciodată

când ochii ei nu îmi spun nici dacă nu-i bine sau o să mai fie vreodată

mă rugai să nu îți arăt cum e să iubești

și cuțitul în rană ai ales să mi-l răsucești

te admiram din umbră, nu puteam să te mai privesc

fără ca de ale tale vorbe rele să nu mi amintesc

țipa interiorul meu

"taci!"

ca și cum as putea să ți o și zic

spuneai că tu ești simplă dar inima eu ți o complic

am mers în spatele tău să mă asigur că nu ești tu iar eu

dar pic în plasa asta mai mereu

cuțitul și rana sunt simultan eu

~pf~

[inabusire]

Mă întreb ce-a rămas din mine. Sunet de pași ridicați pe vârfuri pe-o podea goală, lustruită. Privire absentă pe geam, cercetând cerul în căutarea stelelor, absorbită de gaura lumii. Masa goală, așteptând căni ciocnite și pachete de țigări aruncate întâmplător. Treci prin viață lăsând în urmă gesturi, vorbe, trăiri irepetabile. Și nici nu mi-e dor. Le evoc absentă, plictisită, uitând pe zi ce trece gustul și culoarea unor zile, simțind iarăși că nu e cale de întoarcere, că sunt lucruri în urma cărora e imposibil să mai fii ce-ai fost. Și poate... e bine.

[bartholomaus]

Mi-aș dori ca evreii și ne-evreii, sioniști sau anti-sioniști (sau neutri, dacă există așa ceva) cu foarte mare atenție să citească și să cugete asupra acestor vorbe pe care un rabin ortodox, nu haredi, nu hasidic, Nathan Lopes Cardozo, ce trăiește în Israel, într-un cartier al Ierusalimului, le scria în 2018:

„Există o poruncă și o lege care, spre deosebire de toate celelalte din Tora, este repetată aproape continuu. Ea ne instruiește să fim preocupați de bunăstarea străinului din mijlocul nostru. Potrivit unei opinii talmudice [Bava Metzia 59b] această poruncă apare de 46 de ori în Tora. (...)

Într-adevăr, nu trebuie să depui nu știu ce efort pentru a realiza că întreaga istorie evreiască este întemeiată pe condiția de a fi străin. Avraam, cel de la care a început iudaismul, a fost chemat să devină străin părăsindu-și casa și țara, pentru a-și descoperi identitatea evreiască. Istoria evreiască timpurie relatează povestea unui popor nomad, care și după ce a ajuns la destinație, pământul lui Israel, a fost silit, în numeroase ocazii, să părăsească acel pământ și să trăiască precum niște străini. Au fost obligați să trăiască sute de ani «pe un pământ ce nu era al lor», adică Egiptul, și în acele circumstanțe s-a format identitatea lor evreiască. Numai sporadic evreii chiar au trăit în patria lor. Până și la raison d’être a iudaismului, Tora, a fost dăruită nu «acasă», ci într-un deșert, o experiență existențială a veneticului. E ca și când toate poruncile Torei, fără excepție, își găsesc sensul, justificarea și împlinirea numai odată ce omul cunoaște și trăiește pe propria-i piele ce înseamnă să fii străin.

(...) Ceea ce îi lipsește străinului este siguranța; sentimentul unui acasă și familiaritatea existențială. În mod paradoxal, exact această lipsă creează climatul în care omul se sensibilizează la suferința tovarășilor oameni. Duce la înțelegerea faptului că speranța morală este posibilă numai atâta vreme cât omul este, cumva, în disconfort. Efortul ființei pentru obținerea siguranței va obstrucționa căutarea sensului și a scopului, în vreme ce lipsa siguranței va impulsiona dezvoltarea forțelor ei morale. Este limpede acest lucru ce stă ca fundament al poruncii de a avea grijă de străin, «căci și voi ați fost străini în țara Egiptului.» Asta înseamnă că pentru a-și păstra vie sensibilitatea și grija față de «Celălalt», o națiune trebuie să continue a trăi, cumva, în străinătate. Niciodată nu trebuie să fie complet în siguranță și trebuie să fie mereu conștientă de propria-i nesiguranță existențială. Iar ca atare, evreul trebuie să fie un străin. Numai astfel poate deveni o rază a luminii morale răspândită în mijlocul popoarelor lumii; o misiune care mai presus de orice altceva este motivul evreității sale.

Tora este un protest față de sentimentul uman al siguranței excesive, fiindcă e conștientă că lumea va deveni un loc complet nesigur odată ce oamenii încep să se simtă prea acasă, și, în consecință, își uită semenii oameni.

Noi, evreii, trebuie să trăim între existența eternă și nesiguranță, chiar atunci când locuim în patria noastră. Mișcările sociale din istoria evreiască israeliană recentă, ce refuză să ofere poporului evreu stabilitate și siguranță, pot foarte bine să fie un mesaj pentru o reîntoarcere la o mult mai mare sensibilitate față de străin și de seamănul om. Evreii trebuie să realizeze că Dumnezeu a făcut din ei un popor arhetipal de străini, pentru a le facilita un trai în conformitate cu imperativele Torei. Trebuie să înțelegem și să asimilăm faptul că aproape toate problemele societății sunt cauzate din a-l vedea pe «Celălalt», inclusiv pe seamănul evreu, ca pe un străin. Majoritatea oamenilor nu poate percepe ce înseamnă să fii străin și cât de mult se extinde această dimensiune, decât dacă ea însăși experimentează această condiție la un nivel sau altul.

«For a crowd is not company; and faces are but a gallery of pictures; and talk but a tinkling cymbal WHERE THERE IS NO LOVE.» [Francis Bacon].”

(R. Nathan Lopes CARDOZO, Jewish Law as Rebellion, a Plea for Religious Authenticity and Halachic Courage, pag.53-55.) -----------------------------------

Azi, Tisha b’Av. Distrugerea celor două Temple. Credința în trăinicia Casei lui Dumnezeu, din veșnicie în veșnicie, pentru toți cei ce Îl iubesc și se roagă Lui.

„Ki beiti bet-tfilah yikare l’kol ha-amim.” („Căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.” - Isaia 56:7)

Nu doar zidurile Templului s-au spart, prăbușit, fragmentat. Omenirea ca Templu al lui Dumnezeu, ca vas spiritual conținător de dumnezeire, s-a spart, s-a prăbușit, s-a fragmentat. Nu mai percepem nici măcar umanitatea din celălalt, darămite unitatea esențială dintre noi toți, și dintre noi și Tot, Întreg. Nu e doar despre poporul lui Israel. Dincolo de istoricitatea lui, poporul lui Israel e un model, un simbol, o pildă prin care Dumnezeu comunică niște lucruri întregii omeniri. Distrugerea Templului nu e doar despre Templul în sine, despre evrei și despre iudaism; e despre întreaga omenire.

Tradiția rabinică spune că Templul a fost distrus din cauza dezbinării poporului, din cauza neiubirii frățești, a râcii dintre evrei. Oare omenirea în întregul ei are senzația că o duce mai bine? Mă uit numai pe platforma aceasta de socializare și mă lovesc constant de ura oamenilor pentru semenii lor oameni, de neiubire, de intoleranță, de dezbinare, de rivalitate, de ceartă, râcă, batjocură. Omenirea e un vas spart, un templu dărâmat; oamenii sunt cărămizi individuale, care prea puțin văd dincolo de individualismul lor frate cu egoismul, cu nepăsarea, cu împietrirea inimii. Omenirea nu mai e un edificiu întreg, s-a îmbucătățit, s-a fragmentat, s-a detonat singură cu dinamita urii și a intoleranței și s-a surpat pe propriile-i ziduri, transformate acum într-o grămadă haotică de moloz.

Credeți că doar poporul lui Israel este în exil? Nu, crearea unui stat nu are nicio legătură cu eliberarea din exilul interior, din exilul spiritual. Întreaga omenire este în exil, este prizoniera gratiilor exilului neiubirii, al înstrăinării: de semeni și de Dumnezeu. Nu-mi place să mă repet, dar adevărul e că prea mulți ochi sunt orbi și prea multe urechi surde: când lumea întreagă, nu doar poporul lui Israel, Îl va elibera pe Dumnezeu din exilul uitării, al înstrăinării, al neiubirii, automat Dumnezeu va elibera lumea din exil.

Câți nu cerem de la Dumnezeu un „Sunt aici, cu tine”? Iar Dumnezeu ne spune, ne spune în permanență, chiar atunci când suntem surzi și orbi: „Îți ofer mâna Mea ca să te țin de a ta, așa cum un părinte își ține copilașul de mână. Îți pun la dispoziție brațele Mele în care să îți găsești refugiu și alinare, îmbrățișarea Mea în care să găsești căldura iubirii. Sunt tot al tău. Mă dau ție cu totul. Nu trebuie decât să-ți deschizi inima la Mine.” Dar câți Îi spunem lui Dumnezeu: „Sunt aici, cu Tine”? Poate ai și Tu nevoie ca într-un moment sau altul, să Te țină cineva de mână. Poate ai nevoie de niște brațe și de o îmbrățișare, Doamne. Poate ai nevoie de ale mele brațe și de a mea îmbrățișare. Sunt eu aici, pentru Tine? Cu Tine? Te întreb vreodată: ai nevoie de ceva, Doamne? De o pătură? De un ceai cald? Poate Ți-e frig...”

Părinților le spunem „Sunt aici, mamă” sau „Sunt aici, tată”? „Aveți nevoie de ceva?” Fraților oameni le spunem? Unui pisic sau unui cățel îi spunem?

„De dragostea ta, copile, de gândul tău...”

Gândul meu de Tisha b’Av.

[andreea1578578]

Aș fi mândră dacă mi-ai spune,

Că sunt prețioasă pentru tine.

Dar din partea ta, eu nu cred nimic,

C-ai prea multe vorbe, ce nu înseamnă nimic.

Vorbele tale sunt mult prea mincinoase,

Venite pe mine, doar să mă atace.

Iubirea de-ai știi tu, înseamnă asta:

A iubi pe cineva și a proteja.

Dar cum să aștept, de la tine așa ceva,

Când tu minți pe față,

Și nu-i bine asta.

[gandurileinimii]

Și nu de mult am decis să mă retrag,să nu mai încerc să vin spre tine,să încerc să las această idee în urmă,chiar dacă pe tine și sentimentele față de tine nu le voi putea lăsa în urmă cel puțin nu complet.

Vreau să te las să încerci să fi fericit cu ea,căci poate că pe ea o iubești..

Dar,nu retrag ceea ce ți-am spus,căci acele cuvinte nu au fost doar simple vorbe goale,ești mai important pentru mine decât ai crede și-mi doresc să fi bine și fericit chiar dacă nu alături de mine..

[profesor-sprijin]

Bătrânica

Pe strada noastră locuieşte o bătrânică. E mică de statură şi tare

cumsecade. Uneori, copiii o mai necăjesc. Chiar şi atunci, ea le surâde cu bunătate. Câteodată le împarte bomboane, gândindu-se la nepoţii săi. Toţi roiesc atunci în jurul ei.

Iată, ea vine de la piaţa. Într-o mână duce sacoşa, iar în cealaltă ţine anevoie umbrela.

Deodată, o surprinde o rafală de vânt. Neputinciosă, scapă totul jos.

De pe trotuarul de alături, câţiva copii privesc această scenă. Dintre ei se desprinde Victor. Cu iuţeală şi îndemânare, umple la loc plasa bătrânei.

Mulţumesc, dragul meu! Ce mă făceam fără tine?

La întoarcere, Radu îl întreabă pe Victor:

Ei, te-a plătit bine bătrânica ?

Destul de bine. Mi-a zâmbit părinteşte.

La aceste vorbe, Radu se înroşi până în vârful urechilor.

[luciana-anca-79]

🌛🙋🏻‍♀️

[hiddenfeelings02l]

De ce tot timpul îmi doresc sa fie un ultim mesaj ?? Cu mulțumiri cu vorbe ce dor ..de adio ..sunt asa dezamăgită de mine ..o doamne ..de ce mi-am dat voie iar sa fiu naiva ..când Dumnezeu mi-a arătat de atâtea ori răspunsul și am refuzat sa îl vad sa îl cred ...de ce inima câteodată o ia razna? ..de ce nu avem control inimii ..oare o fi toxicitate ? ...nu îmi găsesc răspunsuri..tot ce simt acum este supărare și dezamăgire pentru tot ce s-a întâmplat și se întâmpla ...doare când știi adevărul dar ți se pune alta poveste 🫠doar pentru a fi jucat din nou ...de ce ?

Când eu defapt doar mi-am dorit sa fiu fericita atât..

De ce atâta răutate și răzbunare..care este câștigul?.

Caut în disperare acum focusul pe mine ..sa fiu eu bine ..pentru ca nu mai știu cum e sa fi bine 🙃 nu mai cunosc sentimentul asta ..viata mea de multi ani este un carusel datorita alegerilor ce le-am făcut viata ..și orice alegere vine cu repercusiuni în bine și in rău...întotdeauna trebuie sa învăț ,m-am saturat de lecții..cred ca aceasta oboseala face parte din mine și nu știu cum sa mai scap de ea ..nu știu ...

Am învățat sa trăiesc din păcate agitata cu o frica permanenta de abandon ..din cauza anumitor traume din copilărie..unde îmi este liniștea dupa care tânjesc de atâta timp ? ..

Urat când alții se bucura de raul altuia 🙈🙉🙊..nu mai vreau sa cred ca sunt oameni falși lângă mine ..refuz sa cred ca atât de naiva am ajuns ...când m-am pierdut? ..

De ce simt frica acum ? Frica de oameni ...

#gandurideseara

[toxicsoulsblog]

Te urasc din toata inima mea.

Nu ai stiu sa te tii de promisiune, mai bine spus nu ai vrut sa te tii de promisiune.

Da, eu sunt persoana care vrea mai mult si mai mult… mai multa atentie, mai multa iubire, dar de unde sa mi oferi tu asta daca de fiecare data te inchideai in tine cand intampinai o problema, cand dadeai de greu voiai sa faci totul singur si refuzai ajutorul meu cu pretextul “sunt o copila, tu nu stii”.

Nu m ai vazut ca pe un egal asa cum trebuia, credeai ca mereu trebuie sa fii acolo “sa fac un pas”. Discuții si peste discuții si era normal sa nu se ajunga la nimic pentru ca nu ai ce discuta cu un om care nu vrea sa inteleaga. Normal ca devenisem distanta in ultima vreme, normal ca nu mi mai venea sa ti ofer atentie, suntem doi, ce ofera unul trebuie sa ofere si celalalt, din dragoste, normal… asta insemna ca cer mai mult? Cand iti spuneam ce ma deranjeaza inseamna ca eu caut cearta?

Cum poti omule sa te inchizi atat in tine? Cum poti sa nu lasi lumea sa te ajute, cum? Macar iubita ta de 4 ani, macar pe mine de m ai fi lasat!

Imi vedeam viitorul in tine, refuzam sa cred ca noi eram pe punctul de despartire definitiva. M ai facut sa trec odata prin asta si ai regretat, acum ca suntem in acelasi stadiu, acum nu regreti? Acum tot tu nu mai poti? Tot tu iti insusesti aceasta despartire? Era vorba sa plecam, era vorba de un plan, era vorba ca nu ma mai lasi indiferent de obstacole!

Cum pot sa trec peste inca un an? Peste inca atatea amintiri adunate? Cum naiba sa fac asta? Cum sa fiu puternica la asa ceva? Imi spui ca te doare ca imi arunci vorbe urate si pe care nu vrei sa le spui? Cum ar putea persoana iubita daca asa ma crezi, cum ar putea sa te faca sa i vorbesti asa?

Greul prin care ai trecut, am fost cot la cot si era vorba ca nu ne mai parasim. Imi dau seama ca e o perioada mai grea, chiar dificila dar trebuia sa stam unul langa altul.

Te am gonit desi nu voiam sa pleci, nu am vrut sa pleci asa usor desi te ai dus…

M ai lasat, m ai lasat iar la greu, iar fara un plan, am lasat iar tot pentru tine, n am ascultat de nimeni cand a trebuit sa plec in Franta, nu am vrut sa renunt la tine… insa tu ai renuntat

Tu o sa pleci iar eu o sa raman, aceeasi poveste cu acelasi final.

[gandurile-divinitatii]

30 Ianuarie 2024

"E 1:00am.

M-am apucat de Master of None, si-n episodul 3 am regăsit o piesa din apreciatele de pe Spotify.

Beach House - Master of None rămâne soundtrack-ul pentru noaptea asta, alaturi de Peach Pit - Alrighty Aphrodite și clasicul Releveu - Respira-te.

Nici nu stiu cu ce sa incep. Nici nu stiu dacă am cum sa inchei.

Știu ca nu demult îmi picuram iarăși ceața pe aici, dar am rătăcit din nou și nu-mi pot aminti, asa ca o iau iarăși fresh, de data asta în avans cu câteva luni.

Tot ție-ți scriu. Tot tu-mi zumzai liniștea și mi-am dat seama ca da. N-am nici cea mai mica șansă să pierd vreun gram din iubirea pe care ti-o port.

Am răscolit puțin whatsapp-ul, am găsit scrisorica pe care n-am reușit s-o recitesc, m-am supărat, m-am frustrat ca.. hai sa fim(eu, eu sa zbor ca un frazaer dintr-o stare-ntr-alta) superficiali si sa trecem de la "ma bucur.. ca nu ai fost.. " la " domnule vanator " , ca sa-ncheiem cu 2 drumuri paralele. Nu ma asteptam sa ma mai lovești cu atacuri de panica. Nu ma asteptam sa ma mai lovești cu.. orice. Dar e totul proaspăt. Știi ca deseori ma gandesc "cum ar fi fost daca"? Și ajung mereu la același consens. Am ajuns sa vibrez când vibrezi. Sa-ti port grija si sa-ti fiu atent. As fi fost nedrept. Și stiu ca pagina asta arde, si vreau sa stii ca odata cu ea, ard si eu. Și mereu ma va durea iubirea pe care ti-o port, pentru ca mereu va fi cea.. "nepotrivita".

Mi-a luat câțiva anisori sa ma-nteleg mai bine ca să te înțeleg mai bine. Știu ca "am discutat" și am fost "deschisi". Stiu ca ti-am zdrobit sufletul de atat de multe ori, și de fiecare data rămâneau și mai puține fragmente. Știu ca ți-am oprit inima din a mai bătea de și mai multe ori. Le vad. Le simt. Rezonau in ochisori, tare, iar acum le si inteleg. Ma-ncarca sufletul și ma-ncearca conștiința sa bocesc în liniște. Ma tulbura existenta ta atat de mult incat in fiecare zi reușesc sa mai storc cate-un strop de ura pentru aroma diminetii.

Si-apoi a urmat un Mai plin de urări, în care m-am lovit de un zid pe care-l vedeam de la luni distanta. Apoi am cedat eu si-apoi am hotărât ca n-am voie sa te incarc din nou. La fel ca și zilele trecute, am mai dat de puțin haos.

~~

I feel like nothing's going right with the people surrounding me. Like, ever. I'm always messy and I just keep repelling all these wonderful souls. Nu-mi mai găsesc loc nici între ai mei.

~~

Getaway cioata certainly wasn't an aid, and when things have gotten overwhelming, I did my best not to be outbested by them, yet I've infallible failed. Mi-am asumat mai mult decât am putut duce, si-am rămas cu asumarea lipsita de rezultate. A trecut un an deja de când am vrut sa fac atat de multe , cu planul și cu avantul și cu toată motivatia și.. e 2024. Abia târziu in navigare mi-am dat seama pe unde bate busola..

E un serial teribil Master of None. Jack of all trades, but at what cost. M-a traumatizat puțin.

~~

Azi l-am luat pe tata în brate si-am plans impreuna. Era distrus. Dupa cateva zile tumultoase cu Rocky, sosise timpul de un ultim rasarit, o ultima iubeala, niste ultime vorbe dulci si-nduiosatoare pe care sunt sigur ca nu le-a auzit, dar le-a simțit cu totul, și nu-n ultimul rand, un ultim apus.

Și fug de empatie pentru ca știu ce simt oamenii. Fug de empatie pentru ca durerea lor nu e durerea mea. O simt, ii simt, dar de departe as vrea sa ma incarc cu mai mult.

~~

Sunt atât de recunoscator pentru tine.

E 1:38 si doar vreau sa-ți scriu " abaabuu" și sa sper ca ești treaza. Dar apoi m-as regăsi egoist sa-mi tot fac loc în viata ta, când.. inspir. Expir. Inspir.. Expir...

1:58.

2:07..

2:32

Stii cum sufletele pereche pot fi regasite-n orice forma? Îmi e incredibil de dor de tine."

Ripoff - "O.C"

[bartholomaus]

Are pula mai mare decât tine. Lucram azi-noapte la un proiect care trebuia predat în dimineața asta. În parcarea de sub fereastra deschisă era o mașină în care se certa un cuplu. Tineri amândoi, până în treizeci de ani. Vocea lui nu se auzea bine de la înălțimea la care eram, dar vocea ei răsuna pe toată aleea: ”DA!!! OK??? DA! Are pula mai mare decât tine! ... Mult mai bine!”. După o pauză mai lungă, el a mormăit ceva neinteligibil, apoi a duduit vocea ei stridentă și repetitivă: ”Pentru că are pula mare... DA! Mă fute mai bine! ... Pentru că tu ai mașină, dar el are pula mai mare și știe ce să facă cu ea!”. S-au certat așa vreo oră, timp în care n-am putut lucra pentru că ea urla obsesiv aceleași doleanțe legate de orgasm și dimensiunea organelor implicate. Se răstea atât de tare încât nu m-am putut abține să mă ridic de la birou. În același timp simțeam cum mormăitul lui se înmoaie din ce în ce mai mult. Se stingea viața din el pur și simplu. Fiecare repetiție era ca un topor care îi făcea o nouă tăietură la rădăcină. La sfârșit, tipa a coborât din mașină și a început să răsfoiască telefonul. A sunat o prietenă căreia s-a apucat să-i povestească despre cât e nesimțitul de nesimțit pentru că a anulat ieșirea la club. A omis să-i spună niște detalii pe care eu le-aș fi considerat importante.

L-am admirat pe cocalar pentru stoicism. Deși era un brunețel vânjos - grăsuțul clasic de Mamaia - omul n-a țipat la ea, n-a bătut-o și n-a demarat în trombă. Se vedea că e dărâmat emoțional, dar a discutat calm și a plecat fără scandal. Îmi venea să urlu pe limba lui, de la fereastră: ”Frățioare, nu-i vina ta!!! Nu te-a înșelat că ai pula mică! Te-a înșelat pentru că e o idioată toxică. E o târfuliță lașă care și-a tras-o cu Pulămare, dar stă cu tine pentru mașină și bani. Mai bine că te-ai scăpat de ea! Nu plânge, boss!!! Dă-o-n morții ei de prăbușită! N-a avut curajul să recunoască pe față că n-o satisfaci sexual, decât atunci când ai prins-o. Și nici atunci nu i-a păsat suficient încât să te facă din vorbe sau să găsească vreo scuză penibilă: am fost beată... am fost proastă, dar te iubesc... Nimic! Putea să te învețe să dai mai bine din cur sau să-ți explice la modul civilizat ce vrea de la tine. Asta înainte să se combine cu șarpele. A ales varianta asta pentru că e redusă mintal, nu pentru că n-ai tu carne în pantaloni. Dosarul pică pe ea, nu pe tine!”. Îmi venea să-l iau în brațe, așa cocalar cum era el. În primul rând pentru că n-a pocnit-o, atitudine pentru care merită câte o sticlă de whisky de la toți bărbații care au trecut vreodată prin chestia asta cu demnitate. În al doilea rând pentru că știu ce va fi în sufletul lui în următoarele luni. Noaptea asta va rămâne cu el toată viața.

Acuma... nu știu ce să spun, fetele mele. Am întrebări. Chiar și la 44 de ani am nelămuriri, în calitate de purtător al unui penis cu care nu pot să mă laud. Dacă penisul perfect este o cină la un restaurant Michelin, al meu este undeva între șaorma și McPuișor. Adică nu-i nici sandviș cu parizer, dar nu impresionezi viitoarea iubită dacă o duci la șaormerie. Din toate alea care au plâns cu muci după mine, n-am auzit-o pe niciuna: ”Întoarce-te, că mi-e dor de pula ta!”. Era clar că nu ăsta e motivul pentru care mă voiau înapoi. Poate plângeau pentru faptul că am avut obrăznicia să le părăsesc cu halul ăsta de pulă. Pe principiul ”Uite cât tupeu are dobitocu! Fir-ai tu al dracu de optimist!!! Cine crezi tu că mai suportă așa ceva?”. Din păcate, în toată pleiada asta de posibilități chirurgicale, penisul e cam singura chestie pe care n-o poți schimba. Poți să-ți pui păr, să te duci la sală, poți inclusiv să-ți rupi picioarele la Ortopedie ca să devii mai înalt. Poți să faci bani, să te îngrijești, să te tunzi, să-ți pui alți dinți, să faci sport și cam atât. Penisul va rămâne ce este. Operațiile de mărire au o marjă uriașă de eroare. Efectiv nu merită riscurile pentru doi centimetri în plus la lungime sau unul în circumferință. Chirurgia lasă un aspect de multe ori grotesc și un penis semi-funcțional, iar celelalte soluții sunt escrocherii.

Ce te faci când ai ceva bani, dar vrei o femeie care să te iubească pentru orice altceva decât ei? Ce faci când vrei să-ți depășești cocălăria și n-ai cu cine? Eu am avut noroc de femei mișto. Am avut relații frumoase în care plăcerea sexuală nu a fost niciodată un factor de dezechilibru. Am avut norocul sau poate mintea necesară să-mi aleg femei care m-au învățat când n-am știut. Mai mult baftă chioară, că nu-s foarte deștept. Până și cu alea care n-aveau experiență am cooperat și-am evoluat împreună. N-am refuzat nicio solicitare, oricât de ciudată ar fi fost și n-am respins niciun feedback constructiv. Singurele chestii pe care nu le accept în pat sunt pipi-caca și relațiile deschise. Prima pentru că am eu o fază cu igiena și n-aș tolera, iar a doua pentru că nu cred în relațiile deschise. Unul pleacă întotdeauna cu fata și celălalt cu sculamentul. Am putut glumi mereu pe tema sexului și-am discutat relaxat toate aspectele plăcerii feminine pentru că sunt o fire curioasă și știu ce am în pantaloni. Am făcut-o în primul rând ca să trec peste propriile traume legate de asta. Nu pot negocia cu traumele decât prin umor.

E prea inginerească abordarea asta? Prea practică și lipsită de romantism? Adică am preferat mai degrabă să discut deschis decât să las femeia nerezolvată. Știu că nu e întotdeauna spontan și ”sexy”. Cealaltă opțiune mi s-a părut mai penibilă. Mi s-a părut de căcat să tac din gură, să mă prefac că sunt bine și să orbecăiesc prin toată complexitatea plăcerilor feminine până dau de butoanele potrivite. Apoi urăsc minciuna și prefăcătoria. Prefer să știu că n-ai avut orgasm decât să-l mimezi. Între minciună și traumă prefer trauma. Mimatul mă insultă și închide orice conversație. Nu lasă loc de evoluție. Dacă nu ai orgasm, măcar știu concret că n-ai avut și putem face ceva despre asta. Onestitatea mi s-a părut mai constructivă. Sunt cam ambițios din fire și nu mă las până nu-mi iese ce vreau.

Având în vedere că nimeni nu se naște învățat, o altă întrebare ar fi: Cum poți evolua ca mascul atunci când nu te învață nimeni? Când partenerele îți ascund faptul că sunt nesatisfăcute și, în loc să discute pe parcurs, îți aruncă chestia asta la despărțire. Să zicem că nu ești norocos ca mine să nimerești femei care știu să pună problema, să rămână călduroase și deschise la minte. Dai peste una de-asta - madam Pulămare. Apoi peste alta și tot așa. Am inclusiv prietene care povesteau cum au criticat dimensiunile unui penis sau chiar au refuzat să facă sex când l-au văzut cât e de mic. Mi s-a părut șocant că nici măcar n-au încercat să amortizeze situația, dar n-am comentat atunci, să nu zică că-s misogin sau ceva. Pentru ele era amuzant. Discutau și ele ”ca fetele - hihihi”, dar eu m-am întrebat ce-o fi fost în sufletul omului. Toți bărbații de la masa povestitoarelor se uitau cam urât. Inclusiv un prieten care are un darab de pulă de ți-e frică să nu te muște când te piși lângă el. Nici ăluia nu i s-a părut funny. Cred că asta e o chestie universală pe care bărbații n-o vor putea considera niciodată amuzantă, indiferent câte kile au în pantaloni. Ce poți învăța ca bărbat din chestia asta? Am senzația că tot ce poți învăța din ”Nu mă satisfaci, Pulămică!” este cum să devii un cocalar și mai frustrat. Și mai nesigur de propria masculinitate. Mai fragil, mai brutal și mai reticent la tot ce este feminin.

Trecând peste dimensiuni, voi ce preferați? Romantism și spontaneitate sexuală stângace? Sau comunicarea cu bărbatul până iese futai de-ăla cu grohăituri, de vă pierdeți darul vorbirii? Pentru că am senzația că ăla cu grohăituri, cinci orgasme și dârdâială un sfert de oră, nu prea se poate fără comunicare. Ăla nu prea poate veni din prima. Trebuie să-i cam spui omului sau să-i arăți ce să facă. Mi se pare un pic nerealist să ceri experiență sexuală de la parteneri, mai ales tineri. La începutul vieții mele sexuale am înțeles foarte repede că nu sunt două femei la fel și că stimulii care au succes imediat la una pot s-o lase complet nesatisfăcută pe cealaltă. Despre ce experiență putem vorbi dacă metoda 1 nu funcționează la femeia 2 și metoda 2 nu funcționează la femeia 3? Oricum, la bărbații care n-au apucat să treacă prin multe relații, numărul de metode cunoscute este mai scăzut. Se cam consolidează comportamentele care au dat roade până atunci. Bărbații sunt ființe practice și tind să repete ce știu că funcționează. Nu știu dacă ajută feedback-ul fals.

Până și eu, după 12 ani de relație, trebuie să caut câteodată metode noi, pe fundul sacului, ca să satisfac aceeași femeie pe care am satisfăcut-o de-atâtea ori. Cred că putem vorbi de experiență sexuală ca atitudine mentală, nu ca metodă practică. Apoi, de ce trebuie să știi totul deja? E ca faza aia cu ”angajăm studenți cu cinci ani de experiență profesională”. Cum capeți experiență dacă nu se preocupă nimeni? Abordările astea de zână futută incorect mi se par super toxice. Perpetuează un lung șir de bizoni nesiguri, nepricepuți și frustrați. Pentru că și-atunci când vrei să-ți depășești bizonismul, să te deschizi în fața unei femei, vine una de-asta care te rupe pe genunchi. Îți dă la temelie de rămâi paliu emoțional toată viața. Nepriceperea nu se vindecă în vid, de la sine putere.

Masculinitatea este triată, dar și modelată de către femei. Presupune efort și din partea acestora. Aud foarte des auto-suficiente de-astea care agită halebarda feminismului: ”Bă, nu stau să-l cresc io, că nu sunt proastă! N-am de gând să-l învăț ca pe mucoși! Eu am nevoie de unul cu toate calitățile. Dacă e bou și nu știe, să stea acasă!”. De acord. Trecem peste faptul că poate are niște deficiențe pe care nu le poate controla, dar poate are capacitatea de a iubi. Majoritatea ființelor o au. Poate că ar vrea să te facă fericită dacă îi acorzi o șansă. Dacă nu-l înveți tu, nu-l învață nici aia de dinainte și tot așa... Cine, pula mea, îl învață? Prietenii lui din cartier? Cocalarii de la muncă? Bețivul de tac-su? Trebuie să vin eu să-i mut curul de la stânga la dreapta până dă în tine cum îți place? De unde știm noi că ești bine când stai ca placa și aștepți să se termine. Facem referendum între femei, petiție online, ce căcat facem?

Feministele vorbesc din cărți, despre ”schimbare sistemică” și ”misoginism internalizat”, dar niciuna nu pare dispusă să înțeleagă că, în 90% din situații, bărbații necesită ajutor emoțional și efort la nivel personal, nu efort instituțional. Bărbații nu pot fi schimbați de către guvern. Niciun sistem instituțional nu poate preda intimitate sau empatie. Le mai ascult și eu pe fete când e gălăgie la mese și au senzația că nu e nimeni atent. Majoritatea vor partenerii de-a gata. Să citească gânduri, să rupă patul cu ele, să fie mereu interesanți, versatili, empatici, manierați, sensibili și feroci în același timp. Bărbatul trebuie să fie uraganul cu pulă și IQ 165, care să le facă să-și piardă mințile. Dacă n-aș fi însurat, aș vrea și eu să devin așa. Unde se învață toate calitățile astea? Există o școală de satisfăcut femei? O canisă, ceva?

Dacă am vreo calitate ca iubit și soț, acestea se datorează în mare măsură femeilor care și-au bătut capul cu mine. Sunt ceea ce sunt pentru că niște ”proaste” și-au internalizat misoginismul suficient încât să investească emoțional în mine. Au depus efort. Au văzut că aveam potențial și m-au înălțat. Mi-au vorbit cu respect și cu duhul blândeții. S-au purtat frumos cu mine și m-au făcut să înțeleg. Fără ele n-aș fi știut mai nimic. N-aș fi fost mai nimic. Și aici nu vorbesc numai despre sex, ci despre relații în general. Cam tot ce ține de relația cu o femeie se învață ”la locul de muncă”, să zic așa - în cadrul relației.

Empatia se practică și se exersează ca un mușchi. În continuare învăț să fiu bărbat de la nevastă-mea. Poate că relația noastră va dăinui până când moartea ne va despărți. Poate că voi ajunge să învăț de la o altă femeie. Nu știu ce se va întâmpla, dar cred că efortul trebuie să fie reciproc. Trebuie să existe un schimb de experiență emoțională care nu se poate face decât prin comunicare. ”Ai pula mică” și ”Nu mă satisfaci” nu sunt informații suficiente pentru a evolua în vreun fel. La prima doleanță n-ai ce să faci, iar la a doua ai avea nevoie de detalii suplimentare.

[lucissima]

04/01/24

mizerabil mai concret mizerabilă păr față gură degete nu a existat decembrie s-a târât o lună unsuroasă peste tot corpul meu paralizat la pământ și mi-a strâmbat nasul l-a încrețit dureros de mult no birthday no christmas no new year ce să celebrezi când nu ai plasă de siguranță mănânc pe fugă câte patru crenvurști reci deodată și mușc cu foame dintr-o pâine prea moale apoi vin portocalele care strepezesc dinții și napolitanele cu cremă de lămâie tot pachetul deodată l-am mâncat cu spatele la calorifer și fundul aplatizat de parchet sac de dormit peste plapuma cu floricele cearceaful s-a rupt în prima lună de când l-am cumpărat aceeași blugi aceeași bluză alo bună ziua numele meu este da sunt două persoane da vrem să închiriem vreau să urlu nu sunt agent imobiliar sunt disperată un punct comun trebuie să spăl pe jos în bucătărie podeaua este lipicioasă totul îmi amintește de bucurești atunci era octombrie acum e ianuarie tot fără mama sunt iar îmi aștept colega de cameră fii mai puternică de data asta overcoming the situation ironie ce blamez folosesc sub licență poetică nora iuga scrii ca nora iuga nora iuga scrie ca mine carla și piercingurile ei în sfârcuri nu sunt nici pe departe alexandra și anunțurile ei funerare poor hilda băiețel de cluj îndrăgostit peste putere de o adolescentă imatură emoțional doi clujeni artsy m-am simțit săracă cum să fac să întorc din drum sărăcia pe care mi-o simt adânc între plămâni nu lucrez vreau să lucrez kaufland și adhd cifru 1234 roșii cherry paste spaghetti nr. 3 sau să iau nr. 7 creveții merg bine cu spaghettele țipam pe interior dispariție în două acte veniți după mine dar unde e vinul două sticle ne ajung iar apoi mai cumpărăm la 22 pentru că le-am băut eu nu snackuiesc eu sunt gym bro ai mâncat două brioșe cu ciocolată fără să respiri ai 20 de ani vei avea 21 inteligență emoțională episod depresiv alexandra are două brichete dar nu s-a obosit să aibă șervețele de ce ai cărți de tarot dar nu ai șervețele toți suntem irascibili vomă și ceai de mentă neîndulcit iar lacrimi plângem atât de mult o faci să râdă cum eu nu reușesc ne vedem de două ori pe an o ai zilnic îi faci mâncare cu chili flakes pasta vegetală s-a evaporat subit sigur nu ai luat purici de la eduard trenul era destul de curat când este anxios cumpără jumătate de magazin urăște diminețile așa că și eu le urăsc când ești prea sinceră ei bine nu trebuie să fii prea sinceră de ce bei ce te face să bei atât pentru ce bei pentru cine mara atrocități conversații în bolt film subtitrat și film cu amorsă vorbim despre literatură monopol cărtărescu body dysphoria și romane duplicate bichon vopsit și trist dar e nominalizat la nobel lume underground nu suportam să stau și să aud cum vorbeați despre mine dacă îi spuneai să se despartă de mine cine sunt eu să hotărăsc pentru ea cu ce mă ajută o despărțire care nu mă implică femeie la 40 spiritual sunt obosită facem împreună dar cu critică entitlement suntem egali dar mama ta este dentist apartament pe puțin 400 euro mulțumesc că mă susțineți dar doar știi că ne pare rău pentru tine când vrei înțelegere unde mergi tragi plapuma peste cap și speri să adormi cât mai curând podcast politic pe fundal educația ta e nișată ești cel mai bun material de ghid turistic de ce o simt ca pe o jignire atât de puține cunosc atât poate e un mic ghid turistic tratezi turiștii cum tratai și bărbații în adolescență ai vorbe și coapse calde azi avem așa un low energy noi nu academic noi îndrăgostiți noi cuplu l-am vrut atât de mult am scris un volum de poezie despre ea ea e fata cu care mă voi căsători mama anxietate urmată de vă iubesc ce îmi place că mama ta citește literatură contemporană îmi pare rău că nu a fost un revelion reușit nu ne place să ne plimbăm prea mult merg la sală să îmi mușc tristețea nu aș putea merge atât de mult pe jos ce răbdare trebuie să ai o vreau mai feminină haha da port mereu boxeri i-am cerut să poarte și lenjerie feminină sunt un băiețel de 12 ani ce hot ești pe dedesubt ai un body da it s so hot zi-i superbă cheam-o îndumnezeire dezvoltă-ți complimentele

[andreea1578578]

Daca Dumnezeu nu binecuvântează unirea dintre soți, daca nu sfințește El căsătoria, toate felicitările și urările de bine venite de la rude și prieteni sunt vorbe goale și neputincioase.

~Citat dintr-o carte ~