#schimb garda | Explore Tumblr posts and blogs

pastpresentfutureworld · 6 years ago

Text

Trecuse prin atatea stari emotionale incat le-a pierdut sirul. A fost atras intr-un carusel de sentimente care i-au dat peste cap judecata de medic. De la tristete la durere, de la teama la disperare si isi dorea ca acestea sa se schimbe intr-unele pozitive, de speranta, de optimism, in sclipirea de fericire pe care a zarit-o in privirile celorlalti: Logan o avea pe Dolores, Diana pe Alex si pe fiica lor din viitor, Jasper pe Ava, Hope pe Cassandra, numai el era singurul care statea intr-un coltisor, uitat de lume, in timp ce isi lingea ranile si incerca sa se faca util cum putea. Apoi a spus ‘destul’ si a pus piciorul in prag in cel mai nesabuit mod cu putinta. Sa traiesti intr-o lume ca a lui Daniel Montgomery era ca si cum ai fi explorat o padure nimicita de un foc mistuitor, iar la final ajungi sa vezi cum apar lastari noi acolo unde te astepti cel mai putin. Desigur ca primul ei gand a fost sa inchida usa la loc, citise ezitarea in privirea ei, dar la fel de sincer o ruga sa nu o faca. Era singura lui sansa si apoi, daca se intorcea acasa fara o solutie, fara o urma de speranta, atunci totul a fost in van. Catelusa lor continua sa latre, suficient de tare incat sa atraga cateva priviri curioase din partea vecinilor ei, bucuroasa ca il vede si pe cel de-al doilea stapan al ei, iar Emma i-a dat voie sa iasa pe hol ca sa isi dea cu parerea in privinta noului venit. Penny il adulmeca, iar Daniel o scarpina intre urechi, acolo unde stia ca ii place, fara sa isi ia ochii de la logodnica lui. Linistea se asternuse peste ei si nici unul nu a fost in stare sa scoata un cuvant. Nici macar un amarat de ‘buna’. Pur si simplu, o privea fermecat, asa cum s-a intamplat in urma cu multe luni, cand s-au cunoscut in camera de garda. Avusese un accident inofensiv de bicicleta, apoi s-au vazut zi de zi in parcarea spitalului, discutand cate in luna si-n stele. Erau fericiti... Iar acele amintiri pareau dintr-o cu totul alta viata.

Isi dorea sa opreasca timpul din goana sa nebuna si sa imortalizeze acest moment pentru totdeauna. Chiar daca hainele erau largi de ea, parul ii era dezordonat, sosetele aratau ca si cum ar fi fost roase de catelusa lor, Emma tot avea o gingasie, o bunatate, o frumusete aparte. Il facuse sa se indragosteasca iremediabil de ea, desi a realizat asta cand a fost pe punctul de a muri... E incredibil cate se pot schimba in momentul in care esti la limita dintre viata si moarte. Versiunea lui din acea perioada era inca in spital, in coma, dar aceasta Emma cunoscuse o varianta a lui, dintr-un viitor nu foarte indepartat, care avusese nevoie de ajutorul ei pentru a iesi din depresie. Acum mergea datorita prietenilor lor. Nu s-au dat batututi asa cum si cautarile le continuau pe ascuns. Intr-un final, Penny isi dadu verdictul si s-a intors in apartament, permitandu-i vizitatorului sa le treaca pragul, iar Daniel pasi cu grija inauntru, cu teama sa nu distruga ceva. Dupa disparitia ei nu s-a mai putut intoarce acolo... Ii era frica de emotiile pe care le putea experimenta cand ii va vedea lucrurile si si-a rugat prietenii sa ii aduca strictul necesar, in timp ce hainele si obiectele care reprezentau universul personal al Emmei au ramas acolo, in apartament, neatinse. Accepta darul lui Penny si o mangaie din nou pe cap, spunandu-i ca este o fata desteapta. Emma a fost prima care a rupt tacerea, spunand ca merge. Da, era pe picioare gratie ei si a tuturor celor care nu si-au pierdut speranta in el. S-a rasucit fix la timp ca sa o prinda in bratele lui si se agata de fiecare secunda de parca ar fi adus o ultima gura de aer. Ii prinse chipul in causul palmelor, privind-o in ochii care l-au fascinat si ii atinse cu cea mai mare grija obrazul. “Don’t say a word, please. I want to see you. I want to feel you. I miss you so much, Emma. You’re my life!” Ea era aerul lui. Viata sa. Ii trasa cu varful degetelor conturul buzelor, apoi, se apropie si mai mult de ea si o saruta.

Jasper vazuse reactia fiecaruia, citise vina din privirea Dianei, furia pe care Alex incerca sa o inabuse, ajugand doar sa injure in croata si sa se uite la cea care in viitor ii va deveni sotie, nemultumit ca aceasta nu luase in calcul toate consecintele unei asemenea fapte. Nici lui nu ii convenea, dar puteau lucra cu ceea ce aveau la indemna si sa se modeleze dupa decizia femeii. “Alex! Diana! Linistiti-va! Am eu totul sub control!” interveni acesta, vorbind peste ei. Au incalcat codul... Dar el nu era un reprezentant al legii, nu avea grade, nu jurase in fata unui consiliu militar si asa cum a spus-o si mai devreme, Harris nu era dusmanul lor. Daca vor coopera, atunci o vor scoate la capat. Impreuna. Erau o familie! O privi pe Ava si ofta, caci pentru a ajunge in acest punct trebuia sa ia el vina asupra sa si risca sa o piarda din nou pe logodnica lui... pentru o alta perioada de timp! Punea raul inainte. Nu avea incotro, asa l-a invatat propria lui mama in secunda in care a decis ca e mai bine sa isi ucida copiii pentru care a luptat sa ii faca oameni, sa le dea o educatia, pentru el chiar a sfidat legile timpului creand mizeria in care inotau. Pentru ce?! La final, tot impotriva lor s-a intors! “Nu ai fi fost de acord,” rosti Diana, privindu-l cu parere de rau. Nu regreta ca a adus ceasul din Croatia, doar ca trebuia sa fie mai atenta unde ajunge. Nu in mainile lui Daniel, care nu avea idee cum sa il foloseasca si putea oricand sa destabilizeze timpul din nou. Intr-adevar, nu mai gandea deloc rational, ci isi lasa inima la conducere, iar ea ii spunea sa lupte pentru Emma, pentru Hope, pentru ei... orice s-ar fi ales de restul lumii. "Hope! Inceteaza! Sunt...” vru Jasper sa recunoasca adevarul, insa Logan vorbea despre dispozitiv si trebuiau sa il asculte. Fusese pe punctul de a le spune adevarul si nu era nici locul, nici momentul pentru o asemenea dezvaluire. Acum Daniel lipsea si era datoria lor sa il aduca cumva inapoi. "Este nerabdator... Chiar disperat,” conchise barbatul.

“Noi ne comportam ca si cum ne-am fi capatat macar un fragment din vietile anterioare pe cand el sufera dupa Emma.” Problema era ca se inchisese in el. Le raspundea ca e bine, sanatos. Se ducea la spital. Isi ocupa timpul... Trebuia sa vada semnele de mai devreme. Astfel, ar fi preintampinat un dezastru. iar acum nu puteau calatori dupa el pentru ca nu aveau cu ce. Nici macar dispozitivele din viitor, pe care le-a creat chiar el, pe baza schitelor lui Logan, doar ca si acestea au ajuns sub tutela NSA. Oriunde s-ar fi dus Daniel, Rittenhouse ii urmarea. Chiar si atunci... Era sigur ca mama lui ii pandea din umbra, asteptand sa faca mutarea finala, sa le dea sah mat. “Da, de la spital. Era 30 noiembrie 2018. De ce? Crezi ca e acolo?” il intreba pe Logan, privind si el coordonatele de pe tableta. Erau cele mai recente, avea logica. Mai ales ca Daniel nu avea cunostintele lor despre calatoriile in timp. Trebuia sa apeleze la coordonatele de la o calatorie anterioara, in care el nu ar fi fost pe langa Emma. Daca era asa, atunci Daniel tocmai a calcat in plasa lui Carol. Mark era in viata. El, Jasper, nu il omorase inca. Carol era avida dupa putere, se saturase sa stea in umbra sotului ei. Nu isi exilase copiii. Nu inca. Planuia urmatoarele miscari. Logan ii indeparta pe toti din incapere, zicandu-le ca se sufoca de la atata lume, dar Jasper a ramas ca sa il ajute. Era si problema lui! Cateva minute mai tarziu, inginerul a reusit sa depisteze locatia in care a aterizat dispozitivul. Dar Harris i-a taiat tot avantul cand a intrat in birou cu arma indreptata fix spre el. Facand in continuare pe eroul, Jasper s-a interpus, asezandu-se in raza pistolului lui Harris. “Lasa-l in pace. Lasa-i in pace, Harris. Eu sunt capul rautatilor aici. Si daca ma impusti... stii ce urmeaza. Ti-am povestit. Nu ma face sa repet!” Toti ceilalti au mers spasiti in sala de conferinte, ori cei care nu erau implicati, in camerele lor, inchizand usile. Era mult prea multa liniste. Isi auzea gandurile. O auzea pe Emma... Facuse inca o prostie. Se ridicase si s-a pus in bataia pistolului. “Eu am furat ceasul, ok?! Am vrut sa testez o teorie si sa calatoresc in viitor...” zise Jasper pe hol. “Ba nu. Eu am facut-o!” sari Dolores in picioare, cateva secunde mai tarziu, lovind cu mainile suprafața dura a mesei. “Voiam sa ma intorc in 1890 si sa le salvez pe maicutele care m-au crescut!” Diana ii privi pe ceilalti. Era problema ei, nu trebuiau sa ii ia apararea. “De ajuns! Eu sunt vinovata... Emma este un membru al familiei noastre si nu o putem lasa in urma!” Nu avea cum sa ii inchida pe toti, asa cum a zis si Jasper, asa ca li se alatura si Cassandra. “Iar Daniel era mult prea disperat si nerabdator si s-a dus singur dupa Emma. Nu credeti ca e mai bine sa ne punem mintea la contributie si sa ii dam de capat?!”

~Inceputul~

521 notes · View notes

silvyanutza · 7 years ago

Text

For the English version, scroll down.

Această “travel geek autoproclamată, care nu a călătorit prea mult la viața ei”, tocmai a bifat a treia țară pe lista, un loc magic pe care de mult doream să-l vizitez, și anume Anglia.

Cum am ajuns noi în această călătorie, ei bine, simplu. Treceam eu și Ioana, într-o dimineață, pe lângă roata din Brâncoveanu și mi-am exprimat dorința de a mă da în ea. Ioana, mi-a răspuns că, oricum nu aș avea ce vedea în roata asta, așa că mai bine mă duce în London Eye.

O săptămână mai târziu, căutam oferte pe aventurescu.ro de city-scapes în Londra.

Două luni și 4 prieteni mai târziu, Ioana s-a ținut de promisiune.

Zbor & Cazare

Am reușit să găsim o ofertă în perioada 13-16 Nov, la 89 de euro cu zbor și cazare incluse, la Londra, dar până am reușit să strângem toți bănuții, atât biletele cât și cazarea s-au scumpit. Am căutat noi în alte zile și așa am ajuns să stăm o zi în plus, între 11-15, la doar 111 Euro (34 zbor dus-întors, restul cazare).

Fiindcă la Ryanair, compania cu care am zburat, puteai să-ți faci check-inul online abia cu 4 zile înainte, când a venit momentul, ne-am adunat noi să-l facem cât mai repede cu scopul de a prinde locuri cât mai apropriate. Pfff. Ryanair nu numai că ne-a despărțit (eram eu, Ioana și încă două cupluri), dar eram toți așezați pe locurile din mijloc, pe un singur rând, unii în spatele altora sau chiar la distanțe de câteva scaune între.

Norocul nostru a fost că aproape toți cei care erau în grupuri, erau despărțiți astfel și am nimerit fix lângă persoanele care doreau să facă schimb cu noi. Scuza Ryanair-ului pentru genul ăsta de așezare a fost pentru echilibrarea avionului. Pe baza căror criterii, au făcut ei această împărțire, D-zeu știe.

În ceea ce privește cazarea, am găsit la IBIS Budget din Barking, o cameră twin sau cu pat dublu, la prețul de 137 de euro, timp de 4 nopți.

Când am ajuns la stația Barking, vrând să vedem împrejurările, am luat-o pe jos până la hotel. După vreun sfert de oră, vedem în depărtare un logo mare roșu Ibis. Infometați și fericiți că am ajuns în sfârșit la hotel, ne așezăm la mesele de la recepție pentru a lua masa. Tipa de la recepție mă întreabă de nr de rezervare. Neavând la îndemână numerele (telefonul meu era mort în front), în timp ce mă chinuiam să intru în contul meu de pe telefonul Ioanei, îmi spune tipa: “Știi, vreau să văd nr de rezervare ca să mă asigur că stați la noi și nu la IBIS Budget”.

Da, greșisem hotelul. IBIS Budget era la un hotel mai încolo și avea logo-ul albastru.

Așadar, am ajuns la hotelul corect, cu vreo 40 de minute mai devreme, dar le-am dat recepționistelor numele și alte date, și ne-au dat imediat și cheile.

Camerele au fost superbe pentru prețul ăla chiar dacă mai aveam probleme cu aerul condiționat, dar s-a reglat și problema asta la un moment dat.

Călătorind prin Londra

Un mic heads-up. E scump al naibii. Ajunși în Londra, în aeroportul Stansted, trebuia să ne procurăm/încărcăm cardurile pentru transportul în comun, și anume Oyster, pentru care dădeai 5 lire.

Problema era că, nu puteam călători cu acest card până în centrul Londrei, așa că a trebuit să ne luăm și bilete de tren dus-întors până la Liverpool (și de acolo luam metroul), care au costat 17 lire de persoană, și asta pentru că am făcut combinație, de 4 persoane și apoi de 2, ca să ne ajungă mai ieftin.

Ne-am încărcat toți cardurile Oyster, cu informația că după 3 călătorii/zi (în valoare de 6 lire și ceva), puteam călători pe gratis. Ce nu ni s-a spus era că, acest lucru era valabil doar pentru zonele 1 și 2. Noi, cum am vizitat Londra în lung și-n lat, am trecut prin mai toate zonele și sunt 9. Drept urmare, pentru cele 5 zile cât am stat acolo, am cheltuit 50 de lire (10 lire/zi), iar totalul pe transport a fost 67 de lire.

Ok, deja am scris prea mult și nici măcar nu am ajuns la atracții. with me for a while.

TIP: Înainte de a începe să vă povestesc despre atracții, țin să menționez că pentru a vizita 3 dintre cele mai populare, și anume London Eye (duh), Madame Tussauds și London Aquarium ne-am achiziționat un pachet online de 51 de lire. Vă recomand să faceți același lucru deoarece e mai ieftin (vedeți mai jos pachetele).

Ziua întâi (Ce naiba facem mai întâi?)

Big Ben & the House of Parliament – Ca tot turistul, am decis ca prima noastă atracție de văzut să fie Big Ben-ul și Parlamentul. Mare țeapă ne-am luat, când am ajuns acolo și Big Ben-ul era acoperit de schele pentru renovare, dar în schimb am auzit clopotul acestuia datorită faptului că era o sărbătoare națională (nici acum nu știm despre ce a fost vorba), șiiiiiii am avut o priveliște nocturnă minunată asupra Tamisei și London Eye-ului.

Soho – Ne-am plimbat apoi de-a lungul Tamisei, unde am admirat în continuare London Eye-ul și luminile orașului, și am făcut poze la cerebrele cabine telefonice roșii. După ne-am plimbat prin celebrul cartier Soho: Piccadilly Circus, Trafalgar Square, vizitând chiar și Chinatown, unde am fost puțin dezamăgită că erau doar restaurante, nu și street food.

Fish&Chipper – Apoi am căutat un local unde să mâncăm mâncarea de notorietate a Londrei și anume fish and chips (pește și cartofi). Alt local mai evident decât Fish&Chipper nu am găsit, așa că ne-am poposit acolo după ce am așteptat puțin pentru a găsi o masă. Peștele a fost destul de bun, dar sosul cu mazăre și usturoi a fost genial. Eu și Ioana însă, ne-am luat țeapă când am cerut o porție large pentru amândouă, după să constatăm că era doar farfuria mai mare, nu și porția.

John Snow Pub – După ce ne-am ghiftuit, voiam să mergem într-un pub englezesc. Așa am ajuns la John Snow, care spre deosbire de Jon Snow, își știe meseria. Acolo am băut ale, și când zic acolo, mă refer în fața pub-ului, deoarece ca orice alt pub din zonă, la ora aia (9-10 seara) era full. Am terminat berile cocoțate pe habar n-am ce lângă niște toalete publice. Un loc foarte potrivit, ce-i drept.

#londoning 😂😂 #beer #pub #johnsnow may know more than jon

A post shared by Ioana Toader (@ioana.toader07) on Nov 11, 2017 at 4:30pm PST

Și așa s-a încheiat prima zi, cea mai lungă dintre ele, ținând cont că ne-am trezit la 4 pentru a prinde avionul. Dar a fost și una dintre cele mai mișto zile.

Ziua a doua (ziua în care am mers la Regină)

Buckingham Palace – Am început ziua călătorind cu un double decker, un alt vis de-al meu îndeplinit. Prima noastră atracție a fost Buckingham Palace, unde mare mi-a fost dezamăgirea când nu am găsit niciun om din garda reginei, dar în schimb am asistat la o mică paradă, ceea ce pentru mine a fost de-ajuns.

Finally in London 🚌#londontravel #doubledecker #bustravelling #londoning

A post shared by Vixen Blog (@vixenblog) on Nov 12, 2017 at 10:17am PST

St James Park – Vrând să vizităm The National Gallery, am mers printr-un parc, însă, abia după ce ne-am uitat pe 3 hărți ne-am dat seama că era St. James’s Park , am tras apoi cu ochiul la St. James Palace (era închis publicului) și după ce am prins mergând pe stradă unul din autobuzele 15 (cele unde te poți urca din mers), am ajuns într-un final la destinație.

The National Gallery – Superbe operele de artă din The National Gallery, unde am avut ocazia să văd unele din operele unor faimoși pictori precum DaVinci, Michelangelo și Rafaello.

Jubilee Market – Următoarea oprire era Covent Garden, însă am dat peste Jubilee Market unde am văzut tot felul de tarabe cu diverse parfumuri, bijuterii, lucruri handmade, șii semne de carte magnetice foarte drăguțe.

Covent Garden – Apoi ne-am îndreptat spre Covent Garden, un loc superb, deloc cum mă așteptam. Tot felul de tarabe și magazine, care mai de care mai împodobite, cu toate că era începutul lui Noiembrie. Am avut ocazia să dăm peste un comedian care ne-a încântat cu diverse glume și giumbușlucuri care mai de care mai amuzante. O experiență de neuitat, mai ales că am ajuns cu toții să îi păcălim pe cei din jur, care nu erau atenți la ceea ce se întâmpla în interiorul cercului.

Leicester Arms Pub – Am încheiat această zi cu un alt pub. Aici am gustat unul dintre cele mai bune cidruri, care era de fapt al Ioanei. După ce am stat la povestit (am prins masă de data asta), am dat un shot de tequila și am mers apoi acasă.

Ziua a treia (ziua în care Ioana s-a ținut de promisiune)

Barbican Center & London Museum – Eu și Ioana ne-am decis să ne trezim mai devreme ca să putem bifa mai multe atracții de pe lista noastră. Astfel, am ajuns la Barbican Centre (puțin confuză și acum de ceea ce este acest loc) și apoi am vizitat London Museum. A fost cel mai mișto muzeu vizitat vreodată. Mi-a plăcut foarte mult, deoarece începea cu Londra în perioada preistorică, până în zilele noastre, dar ce m-a fascinat cel mai mult, a fost replica unui oraș londonez din anii 1800 în mărime naturală. Genial! Dacă nu l-ați vizitat până acum, vă recomand s-o faceți.

British Library – Următoarea atracție pe lista noastră a fost British Library de care am fost profund dezamăgite. Într-adevăr, clădirea era impozantă, și arată destul de frumos înăuntru, având în centru un fel de bibliotecă doar cu cărți vechi, dar era doar de admirat de la distanță, fiind doar decorativă. În rest, nu aveam acces să ne uităm la cărți deoarece ne trebuia un pass special. Nu ne-am mai sinchisit să ne interesăm de acest pass, dar mă așteptam totuși să vedem mai multe rafturi de cărți pe care să le putem admira.

Platforma 9¾ – O destinație la care mi-am dorit de mult să ajung, încă de când am descoperit de existența ei. Fiind relativ aproape de British Library, ne-am urnit către stația Kingcross, pentru a ajunge la platforma 9 ¾, unde era amenajat un cărucior trecut prin zid special pentru poze, ca să ai și tu ocazia să te prefaci că ai primit nenorocita aia de scrisoare la 11 ani. Era o coadă extraordinară, iar o poză costa 15 lire. Am spus nu, și ne-am îndreptat spre magazinul Harry Potter, de unde ne-am achiziționat pin-urile caselor noastre (Gryffindor pentru mine și Ravenclaw petnru Ioana) și alte lucruri. Am primit de la Ioana un breloc cu o hoțoaică drept cadou de Crăciun.

Madame Tussauds – Pentru cineva care nu a mai fost la niciun muzeu de ceară, pot spune că am rămas impresionată de cât de bine semănau figurinele cu celebritățile. De asemenea, am fost surprisă și de diversitatea cu care au fost prezentate, spre exemplu supereroii, Katniss Everdeen, E.T., Godzilla etc. dar și de plimbarea cu taxi-urile pentru o scurtă lecție istorică.

Baker Street – Următoarea noastră oprire a fost faimoasa reședință a binecunoscutului detectiv Sherlock Holmes, 221B Baker Street. Intrarea era păzită de un bărbat deghizat într-un polițist specific secolului 19, iar înăuntru te aștepta muzeul Sherlock Holmes. Nu am apucat să-l vizităm deoarece eram în urmă cu timpul, și sincer pentru mine a fost de-ajuns să văd ușa înscripționată cu numărul 221B. Poate apuc să-l vizitez data viitoare.

Sea Life Aquarium – Venise timpul să ne îndreptăm spre London Eye (făcusem rezervare la ora 17:45 pentru a vedea luminițele), am luat-o pe lângă Millenium Bridge și ne-am îndreptat spre cealaltă atracție din pachetul online, și anume London Aquarium (de care am fost foarte surprinsă să-l recunosc la câteva zile în primul episod din ultimul sezon din Sherlock). Foarte interesant și interactiv, mai ales camera unde erau meduzele, care erau expuse pe un fundal colorat pentru a le scoate mai bine în evidență. Pești multicolorați, rechini, broaște țestoase, pisici de mare, crocodili, am văzut de toate. (TIP!) Nu am apucat să vedem însă pinguinii, deoarece se înserase deja și s-au dus la culcare, de aceea vă sfătuiesc să vizitați ziua pentru a vă bucura de ei.

London Eye – Iată că am ajuns și la motivul principal al călătoriei noastre. După vreo juma de oră de stat la coadă, am avut și noi ocazia să ne bucurăm de experiența London Eye. Nu vă pot descrie în cuvinte cât de minunat a fost să vă orașul pe înserate, atât de luminat (ador luminițele). A fost de vis pentru mine și mi-aș fi dorit să fi durat mai mult de 15 minute călătoria, dar chiar și așa m-am bucurat din plin. Este o experiență pentru care merită să vizitezi Londra.

London Eye view #todayisallaboutlondonviews #travelaroundlondon #londoneye #nighttimeinlondon #nightview #ferriswheel

A post shared by Vixen Blog (@vixenblog) on Nov 18, 2017 at 3:46am PST

Uxbridge – După London Eye, eu și Ioana, ne-am despărțit iar de grup pentru a vizita o prietenă în Uxbridge, aka la capătul celălalt al Londrei. Am avut astfel ocazia să mergem la un pub unde un cocktail era 4 lire (noi dădusem 4 lire pe o bere/cidru). După am vizitat campusul din Uxbridge, iar după vreo 2 ore de povestit, era timpul să mergem acasă. După calculul Ioanei, până acasă am mers 44 de stații (vedeți harta mai jos), iar după o zi atât de lungă, evident, eu am adormit jumătate din drum pe umărul Ioanei (a profitat de ocazie și m-a filmat, după cum puteți observa în filmulețul de mai jos).

Ziua a patra (let’s make the most of it)

British Museum – Fiind ultima zi de vizitat, am zis să profităm cât mai mult, așa că am început cu British Museum. Impresionant, având artefacte în mărimi ce depășeau înălțimea unei case, însă, fiind foarte mare și având foarte multe camere, fiecare cu țara/zona sau perioada specifică, am decis să le vizităm pe cele mai interesante, deoarece ne-ar fi luat o zi întreagă. Am apucat să vizităm Egiptul, Americile, Africa, Roma și Grecia Antică, camere cu tematică precum Iluminismul, Colecția Lumii, Vii și Morții precum și Europa Medievală. Nu am apucat însă să vedem Japonia și Coreea, dar hei, asta înseamnă că avem motive să mai vizităm o dată.

Sky Garden – După ce ne-am rătăcit puțin prin Bloomsbury Street căutând un McDonald’s (Ioana lăsându-mă pe mine la cârmă, mare prostie!), a venit timpul să mergem spre Sky Garden, o grădină la înălțime, de unde puteai admira orașul. Pentru Sky Garden trebuie să-ți rezervi biletul online, chiar dacă este gratis, dar este un nr limitat de oameni care pot vizita deodată. Ai la dispoziție o oră să admiri peisajul. Am ales ora apusului, însă nu a fost cine știe ce deoarece fiind Noiembrie, era ceață, dar în schimb pe înserare am văzut din nou orașul iluminat.

Tower Bridge – Un alt loc pe care trebuia neapărat să-l tăiem de pe listă, a fost Tower Bridge, pe care de-asemenea l-am văzut iluminat, o imagine care-ți tăia respirația pe cât de frumos se vedea. Luminițee!

Greenwich – Ultimul loc pe care-l puteam vizita din lipsă de timp, a fost Greenwich, însă fiind deja ora 18, nu mai era nimic deschis. Am putut admira însă Royal Naval College și University of Greenwich. După, ne-am îndreptat spre Cutty Sark (și eu care în tot acest timp crezusem că este Stark), am luat-o spre ce credeam noi că este metroul. După ce am coborât al naibii de mult (am zis să nu luăm liftul că deh), am ajuns în fața unui tunel care se tooot lungea și după vreo 2 minute de mers, i-am comunicat Ioanei bănuiala că suntem de fapt sub apă. Renunțasem de mult la ideea că suntem la metrou. Și după ce am ajuns la capăt, văzusem un semn pe care scria Thames Path, și uite așa, am ajuns noi să traversăm Tamisa. Din greșeală.

Ultima zi (la o fugă prin Primark)

După ce am împachetat și am eliberat camerele, deoarece am calculat că avem doar câteva ore la dispoziție în care mai puteam face ceva, am decis să mergem încă o dată la Primark (fusesem și în a doua zi), unde ne-am luat îmbrăcăminte, makeup, accesorii și ce am mai găsit noi pe acolo. Deja depășisem bugetul și intrasem pe card, dar hei, când mai aveam noi ocazia să spargem bani în Primark, pe chestii ieftine. Drept urmare, mi-am găsit un plover la doar 5 lire și două tricouri la 2.5 lire FIECARE. Damn son! Asta da afacere.

Tip: pentru cele 5 zile, noi am avut un buget de 200 de lire, încluzând cele 51 date pe atracții. N-a fost afacere, deoarece am ajuns să cheltuim și bani de pe card, de aceea v-aș recomanda să vă luați cel puțin 250-300 de lire.

Am mers apoi la gară unde i-am așteptat și pe ceilalți și am luat trenul spre aeroport. Acolo, ne-am pierdut puțin timpul prin duty free și apoi ne-am luat zborul. Literalmente. Și de data aceasta am fost răspândiți care mai de care, unul în spatele celuilalt, alții la nu știu câte rânduri distanță, însă eu și Ioana am avut norocul să am un scaun liber lângă mine și eram la extra leg room (nu că aș fi avut nevoie, dar yay!). După ce am constatat că avem ambele tricouri cu unicorni și după câteva selfiuri nereușite, am aterizat în sfârșit și după ne-am îndreptat spre casă.

Și uite așa s-a încheiat aventura noastră, care a pornit de la promisiune într-o dimineață în parc.

Fiindcă nu am fost singura care a avut ceva de spus despre această excursie, puteți citi aici experiența Ioanei, și aici experiența Mariei (unul din fotografii talentați din această călătorie) 😀

Și pentru că am avut grijă să filmăm fiecare loc vizita, puteți vizualiza mai jos filmulețul editat de Ioana! E genial!

XoXo, Silvy

This “self proclaimed travel-geek, who didn’t travel much in her life”, just checked the third country on her list, a magical place I always wanted to visit, namely England.

How did we end up on this trip, well, easy. One morning, me and Ioana were passing by the ferris wheel from Brancoveanu, when I expressed my desire to ride it. Ioana replied that if I really wanted to see something, she’d rather take me to London Eye.

One week later, we were searching for city-scapes offers in London, on aventurescu.ro.

Two months and 4 friends later, Ioana kept her promise.

Flight & Lodging

We managed to find an offer for only 89 euros, between 13 and 16 November, with both flight and hotel included, but before we all of us had the money, both the tickets and the hotel fees went up. We started looking for other days and that’s how we decided to stay one more day, between 11-15 November, at only 111 euros (34 euro was the flight, the hotel the rest).

Because Ryanair, the flight company, you could check-in online only 4 days before, when the moment came, we gathered to do it as fast as we could, in order to seize seats as close to each other as possible. Pfff. Ryanair not only split us apart (it was me and Ioana, and two other couples), but we were all seated on the middle row, one behind the other, some even at a few seats away.

Our luck was that almost everybody who traveled more than one person were split in the same way and we were placed right next to the people who wanted to change seats with us. Ryanair’s excuse for this kind of placement was to balance the plane. Based on which criteria they calculated, only God knows.

As for the lodging, we found a twin or double room at hotel IBIS Budget in Barking, at only 137 euro for 4 nights.

When we arrived at the Barking station, we walked to the hotel to see the surroundings. After about 15 minutes, we saw from afar a big red Ibis logo. Starved and happy we finally reached the hotel, we placed ourselves at a table near the reception to order some food. The girl from the reception asked me about a reservation number. I didn’t have them on hand (my phone was dead weight), and while I was logging into my account from Ioana’s phone, the girl said: “I want to see the reservation numbers to make sure you are staying with us and not at IBIS Budget”.

Yep. We got the wrong hotel. IBIS Budget was a hotel away and had a blue logo.

Finally we arrived at the right hotel, 40 minutes early but I gave the receptionists my name and other info, and we were give the keys on the spot.

The rooms were simply gorgeous for that price, even if we sometimes had problems with the A/C, but at some point, this problem was fixed too.

Traveling through London

A little heads-up. It’s expensive af. Arrived at the Stansted airport in London, we had to acquire/charge our public transport cards, i.e Oyster, for which you paid 5 pounds.

The problem was that, this card would not take us to the center of London, so we had to buy return train tickets to Liverpool (afterwards we took the tube), which were 17 pounds per person, and that’s only because we used a group combination for 4 and 2 people, so it would be cheaper.

After we all charged our Oyster cards, with the information that after 3 trips per day (amounted to about 6 pounds), we could travel for free. What we weren’t told was that this was available only for the first and second zones. As we visited London up and down, we went through most of them and there were 9. Thereby, for the five days we stayed, we spent 50 pounds (10 pounds/day), and the total for transport was 67 pounds.

Ok, I already wrote too much and I didn’t even get to the gist of it. with me for a while.

Tip: Before I start telling you about the tourist attractions, I would have you know that in order to visit 3 of the most popular ones, such as London Eye (obv), Madame Tussauds and London Aquarium, we purchased an online ticket of 51 pounds. I recommend you to do the same since it’s cheaper (you can see the tickets below).

First day (What do we do first?)

Big Ben & House of Parliament – Like every other tourist, we decided that our first attraction to be Big Ben and the House of Parliament. It was already nighttime, and when we got there we got the biggest surprise when we saw that Big Ben was covered by framing for renovation, but on the other hand, we heard its bell ring because there was a national celebration (we still don’t know what it was about), aaand we got a most amazing night view of the Thames and London Eye.

Soho – As we walked along the Thames, we admired once more London Eye and the city lights, and we took pictures of the famous red telephone booth. Afterwards, we walked around the renowned Soho district: Piccadilly Circus, Trafalgar Square, visiting also Chinatown, where I was a little bit disappointed that there were only restaurants and no street food.

Fish & Chipper – We then searched for a place to taste London’s notorious food, namely fish and chips. Since we couldn’t find a more obvious place than Fish&Chipper, we halted there after waiting for a table. The fish was pretty good, but the peas and garlic sauce was brilliant. Ioana and I were fooled because we ordered a large portion for the both of us, only to find out that the only thing large was the plate.

John Snow Pub – After we filled our tummies, we wanted to go to an English pub. And that’s how we got to John Snow, which unlike Jon Snow, knows what it’s doing. We drank some ale there, and when I say there, I mean in front of the pub, because like any other pub in the area, at that hour (9-10 pm) the pub was full. We finished our beers while climbed on top of God-knows-what, near some public toilets. An appropriate place, I’d say.

And that’s how our first day ended, one of the longest, since we woke up at 4 to catch the plane. But it was also one of the most awesome days.

The second day (the day we visited the Queen)

Buckingham Palace -We started our day by traveling with a double decker, another dream of mine came true. Our first attraction was the Buckingham Palace, where I was deeply dissapointed that we couldn’t see any men from the Queen’s guard, but at least we saw a parade that day, which for me was enough.

St James Park – Wanting to visit the National Gallery, we walked through a park, but, only after we looked at 3 maps did we realize it was St James Park, we then took a peak at St James Palace (it was closed) and after we caught a 15 double decker (one of those you could jump right on), we finally reached our destination.

The National Gallery – The National Gallery art was absolutely gorgeous, and we had the opportunity to see some of the paintings of famous artists such as DaVinci, Michelangelo and Rafaello.

Jubilee Market – Our next stop was Covent Garden but we were distracted by Jubilee Market where we saw all kinds of stalls with all kinds of perfumes, jewels, handmade stuff aaand some really cute magnetic bookmarks.

Covent Garden – Afterwards, we headed towards Covent Garden, a gorgeous place, not at all what I was expecting. All kinds of little shops and booths, one more decorated than the other, although it was just the beginning of November. We also had the chance to see a comedian’s performance, who showed us many tricks and told many jokes, one funnier than the other. An unforgettable experience, especially since we all took part in fooling all those around us who didn’t pay attention to what was happening inside the circle.

Leicester Arms Pub – We ended this day with yet another pub. Here, I tasted one of the best ciders ever, which was in fact Ioana’s. After we talked for a while (we actually had a table), we drank a tequila shot and then we went home.

Me no longer making a face after drinking a tequila shot :)) ©2photo.ro

The third day (the day Ioana kept her promise)

Barbican Center & London Museum – Ioana and I decided to wake up earlier so we could check off more attractions on our list. That’s how we got to Barbican Center (still a lil’ bit confused about what is this place), and then we visited London Museum. It was the most awesome museum I have ever been to. I liked it so much because it began with London in the prehistoric era and ended with the present time, but what fascinated me the most was the replica of a life-size London city of the 1800s. Brilliant! If you haven’t visited it until now, I recommend you to do it.

British Library – The next place on our list was the British Library, which profoundly disappointed us. Indeed, the building was superb, and it looked pretty nice inside, because it had this kind of library only with old books, but it was to be admired from a distance, being only for decoration. As for the rest, we didn’t have access to look at the books, because we needed a special pass. We didn’t bother looking into it, but I expected at least to be able to see more books.

Platforma 9¾ – A destination I wanted to reach ever since I discovered its existence. Being quite close to the British Library, we headed towards Kingcross Station, to go to platform 9 ¾, where there was this cart half through the wall, especially set up for pics, so you could have the chance to pretend you received the goddamn letter when you were 11. There was a tremendous crowd, and the picture was 15 pounds. We said pass, and we went into the Harry Potter Shop, where we bought our house’s pins (Gryffindor for me and Ravenclaw for Ioana) and other stuff. I actually received a snitch keychain from Ioana for Xmas.

Madame Tussauds – For someone who never went to a wax museum before, I can say I was baffled by how well the wax figurines resembled their celebrity counterpart. Also, I was surprised by the diversity and creativity with which some of them were presented, such as the superheroes, Katniss Everdeen, E.T., Godzilla, but also by the taxi ride for a short history lesson.

Baker Street – Our next stop was the infamous home of the well renowned detective Sherlock Holmes, 221B Baker Street. The entrance was guarded by a man disguised as a police officer of the 19th century, and inside the Sherlock Holmes museum was waiting. We didn’t have the chance to visit it, since we were late on schedule, but for me was enough to see the number 221B on the door. Maybe next time.

Sea Life Aquarium – The time to go on the London Eye ride came (we made reservation at 5:45 pm to see the city lights ), we passed the Millenium Bridge and were headed towards the next attraction from our online package, namely London Aquarium (which I was surprised to recognize a few days later in the first episode of the last season of Sherlock). Very interesting and interactive, especially in the jellyfish room, where they were exhibited on a colourful background in order to make them stand out. Multicoloured fish, sharks, tortoises, crocodiles, we saw them all. (TIP!) We couldn’t see the penguins, because it was already nighttime and they were sleeping, which is why I advise you to go in the daytime see them.

London Eye – We finally reached the main destination of this trip. After a half an hour of standing in a queue, we could finally enjoy the London Eye experience. I cannot describe into words how wonderful was to see the city at nightfall, how illuminated it was (I love lights). It was like a dream came true and I would’ve liked for the experience to last longer than 15 minutes, but even so, I thoroughly enjoyed it. It’s worth vising London for.

Uxbridge – After London Eye, Ioana and I separated from the group to visit a friend of ours in Uxbridge, aka on the other side of London. This way, we had the occasion to go to a pub where a cocktail was only 4 pounds (we paid 4 pounds on a cider/beer). After we visited our friend’s campus, and after another 2 hours of chit-chat, it was time to go home. According to Ioana’s math, we went through 44 stations until home (you can see the map below), and after such a long day, I obviously fell asleep half of the way on Ioana’s shoulder (she took advantage of the situation and filmed me as you can see in the video at the end of this article).

The fourth day (let’s make the most of it)

British Museum – Since this was our last day of visiting, we wanted to get the most of it, so we started with the British Museum. Very impressive, with artifacts that were bigger than a normal house, but since it was extremely big and with many rooms to visit, each one of them with their own respective country/areas/specific period, we decided to visit only the ones that seemed more interesting, otherwise it would’ve taken us an entire day. We visited Egypt, the Americas, Africa, Ancient Rome and Greece, theme rooms such as Enlightenment, Collecting the world, Living and Dying and also Medieval Europe. We didn’t get to see Japan and Koreea, but hey, that means we have more reasons to visit once more.

Sky Garden – After we got a little lost on Bloomsbury Street while searching for a McDonald’ (quite foolish of Ioana to let me guide her!), it was time we went to Sky Garden, a garden at the top floor of the building from where you could admire the city. For Sky Garden you have to book your tickets online, even if it’s free, but there is a limited number of people that can visit at once. You have one hour to see the spectacular view. We chose the sundown time, but it wasn’t much since there was November fog, however, we could admire once again the city lights at nightfall.

Tower Bridge – Another place we had to cross off the list was Tower Bridge, which we also saw lit up, a really amazing view that took your breath away. Pretty lights!

Greenwich – The last place we could visit since we were running out of time, was Greenwich, but since it was already 6pm, there was nothing open. However, we could admire Royal Naval College and University of Greenwich. Afterwards, we headed to Cutty Sark (all this time I thought it was Stark), and we went to what we thought was the subway. After we climbed down an awful lot of stairs (we didn’t want to take the elevator), we ended up in front of a tunnel that you couldn’t see its end and after 2 minutes of walking, I told Ioana about my hunch that we were actually under water. We long forgotten the idea that we were at the subway. When we reached its end, we saw the sign that said Thames Path and that’s how we ended up crossing the Thames. By mistake.

The last day (at a shopping spree in Primark)

After we packed and freed the rooms, we calculated and realised we had only a few hours to spend doing something, we decided to visit Primark once more (we had been there a few days back), where we bought clothes, makeup, accessories and other stuff we found and liked. We already surpassed our spending budget and were already buying with our cards, but hey, when will we ever get the chance to go to a shopping spree of cheap stuff in Primark again. Therebu, I found myself a sweater at only 5 pounds, and two t-shirts at 2.5 pounds EACH. Damn son! Now that’s a deal.

Tip: for the five days we stayed we had a 200 pounds budget, including the 51 spent on the online package for attractions. That wasn’t enough, since we winded up also spending money from our cards, which is why I recommend you to have at least 250-300 pounds.

Then we went to the trainstation where we took the train to the airport. There, we lost our time through duty free and then we took off. This time also, we were completely scatered, one behind the other, some at a few chairs distance in between, however, Ioana and I had the luck to have an empty seat near me and I was also in the extra leg room seats (not that I needed the extra space, but yay!). After we found out that we both had unicorn t-shirts and after a few failed selfies, we finally landed and we headed home.

And that’s how our adventure ended, and adventure that started with a promise made one morning in the park.

Because I was not the only one who had a say about this journey, you can read Ioana’s experience here, and here you can read Maria’s (one of the skilled photographer of this trip) 😀

And because we took care of filming every visited place, you can watch below the movie edited by Ioana! It’s awesome!

XoXo, Silvy

Travel around the world – London For the English version, scroll down. Această "travel geek autoproclamată, care nu a călătorit prea mult la viața ei", tocmai a bifat a treia țară pe lista, un loc magic pe care de mult doream să-l vizitez, și anume Anglia.

#londontips #london #london tips #london travel #travel blog

0 notes

politicaastazi · 7 years ago

Text

Armata celor treisprezece maimuțe: obsesii

Eram încă prea tânăr și nu trecuse foarte mult timp de la decembrie 1989, iar ecourile mineriadei prin care Ion Iliescu l-a debarcat pe Petre Roman din poziția de premier (un procedeu destul de similar cu cel prin care Dragnea l-a debarcat pe Grindeanu, doar că mai violent) nu se stinseseră de prea multă vreme; acela a fost momentul în care am primit o lecție pe care n-am uitat-o, dar nici n-am reușit să o pun cu adevărat în contextul potrivit.

Nimic nu a anunțat momentul, era doar o după-amiază plăcută a lunii mai 1992. Am urmat sfatul cuiva și am apelat la un medic stomatolog pensionar destul de în vârstă, cu un nume grec pe care nu l-am uitat de atunci (și nici nu cred că-l voi uita vreodată), care închiriase un cabinet undeva prin Valea Jiului unde își trata puținii pacienți, mulți pensionari, care îi rămăseseră fideli. S-a dovedit o idee bună, pentru că era priceput, avea mână ușoară și, mai ales, nu aveai mult de așteptat la ușa lui.

Din păcate pentru relația mea cu medicul stomatolog pensionar, la numai doi ani după ce l-am cunoscut, el a decis să plece într-o lume mai bună. Dar povestea lui a rămas. Nu știu exact de ce mi-a spus-o mie, probabil pentru că a știut că, vreodată, am să o transmit și eu mai departe. (Până acum nu am făcut-o.) Sau pentru că a vrut să mă aducă cu picioarele pe pământ. Și, într-o oarecare măsură, a și reușit.

”Oamenii, mi-a spus el, nu știu ce să facă cu libertatea și chiar dacă ar ști, nu-i va lăsa nimeni să se bucure de ea. Ai văzut Piața Universității? Ce s-a ales de zona liberă de comunism? Nimic. Într-o zi, când le-a venit bine, au năvălit peste ei și s-a ales praful! Păcat că minerii noștri au fost ciomagul, că dacă ar ști ei cum or să se întoarcă ăștia odată și împotriva lor, nu se mai duceau peste bucureșteni. Da′, așa-i omul prost. Ce știe el? Gaura lui, să dea la lopată… O să le iese lor Iliescu pe nas cândva.”

Cred că am spus ceva de faptul că minerii l-au dat jos și pe Petre Roman și că sunt o forță de care politicienii ar trebui să țină seama. M-a privit gânditor și mi-a zis: ”Au fost o forță. Acum gata, au făcut prea multe. Nu mai are nimeni nevoie de ei și nici n-o să-i lase să se întoarcă împotriva lor. Nu știu dacă tu înțelegi de fapt cine sunt ei. Cum gândesc. Ți-a trecut prin cap vreodată cine sunt ăștia?”

Pe vremea respectivă nu prea aveam cu cine vorbi. Unde te-ai fi întors, dădeai de fani Iliescu. Constituția tocmai ce fusese adoptată, prin referendum, în decembrie 1991, iar Iliescu se îndrepta cu mari șanse de succes spre al doilea mandat. Despre care ulterior a pretins că este primul. Dar semne de întrebare mi-am pus, desigur, în septembrie 1991. Deși eram un proaspăt inginer stagiar, nu am reușit să înțeleg deloc motivele pentru care minerii intraseră brusc în grevă și, mai ales, să pornească în devastarea orașelor proprii și apoi spre gara din Petroșani, pentru a pleca la București.

Fiind stagiar (începând cu august 1991), în primele două luni am ”reușit” să fiu repartizat doar în schimburi de noapte și de după-amiază, pentru că nu aveam experiență, chipurile. Era, într-adevăr, mai liniște când ”conducerea” nu era prezentă. Aveam mult răgaz să vorbesc cu oamenii. Și dezbătusem cu ei mai cu seamă sentimentele confuze de teamă după tentativa de lovitură de stat care a dizolvat, din august până în septembrie în acel an, Uniunea Sovietică.

Și, deodată, câteva din femeile din schimb au început să se plângă că bărbații lor, la mină, sunt instigați să intre în grevă și să plece din nou la București, să-și ”ceară drepturile”. Despre ce drepturi era vorba, nu ne era nici unora clar. Eu am opinat că nu va pleca nimeni la București, dar că probabil minerii vor face grevă, pentru că se obișnuiseră, de când era Miron Cozma lider, să facă câte o grevă din două în două luni, la o mină, la alta, la câte un schimb sau la mai multe schimburi. Ne și întrebam cine mai muncește în subteran.

Dar au plecat. Fără veste, seara, gara s-a umplut de mineri și mai multe garnituri de tren au plecat către Craiova. Eram în schimbul de noapte și asistam fără să înțeleg la nebunia care era pe cale să se producă. ”Al meu nu vrea să plece la București și nici brigada lui. Dar e în schimbul de noapte și am auzit că vin ăia de la Vulcan să-i scoată și pe ai noști′ de la Petrila și să-i ducă și pe ei la București”, mi-a spus una din femeile din echipa de la sortare. I-am spus că nu înțeleg ce vor. Și de ce aceiași mineri din Vulcan au devastat piața din Petroșani. Ce legătură avea asta cu ”revendicările”?

Târziu, în noapte, aveam să aflăm că minerii au devastat si gara din Craiova. Noi, de sus din clădirea sortării (acum demolată, după închiderea minei) am urmărit cum mineri de la alte mine au venit la Petrila și i-au scos pe cei din schimbul de noapte. Ca să nu vină și la noi am baricadat ușile metalice de acces, dar se pare că nu erau interesați de cei de la suprafață. Dimineața, la raport, conducerea noastră era tăcută, iar inginerul șef m-a ascultat absent. Mi-a spus doar: ”Nu mai veni la noapte. Te anunțăm noi când să vii. N-are rost.”

M-am bucurat de vreo două zile de vacanță, probabil pentru că reflexele studenției nu îmi deveniseră încă de tot străine. Dar, deși obosit după o noapte agitată, am ales totuși să văd cu ochii mei piața din Petroșani. A fost impresionant, cutremurător. În drumul lor spre clădirea guvernului, minerii devastaseră piața, iar imaginea de aceea am mai regăsit-o apoi doar în imaginile cu orașele devastate din Balcani sau Orientul Mijlociu. Am înțeles atunci cum a fost iunie 1990 pentru bucureșteni.

”Aștia sunt atât de infantili și de dornici să se îmbogățească, încât nu țin cont de nimic”, mi-a spus doctorul meu. ”Uite, știi cum petrec oamenii aștia? În primul rând că nu poți să bei cu ei dacă nu accepți să fii ca ei. Este o chestie inițiatică, să știi. Ca să fii cu ei, trebuie să faci ce fac ei. Ei nu se simt bine și în siguranță decât între ei. Am fost cu ei doar o dată la o petrecere, invitat de doctorul T. Totul s-a petrecut la o cabană și a ținut de vineri până duminica seara.”

Nu am înțeles prea bine la ce se referea stomatologul meu, dar povestea lui mi s-a părut interesantă. În afară de doctorul T., care-l invitase, nu s-au rostit alte nume, dar mi-era destul de clar ca cine ar fi putut să fie ceilalți. ”Era inițiatic pentru că nevasta ta, nu mai era nevasta ta, era a oricui. Și tu puteai alege pe oricine. Erau lăzi întregi de băutură și toată TREBUIA băută până duminica seara. Ce nu se putea bea se vărsa pe jos, la flori, oriunde. Dar băutura nu putea să părăsească cabana și nici să rămână. După asta, ei aveau încredere în tine și tu în ei. La mine a fost invers. Eu n-am mai avut încredere în nimeni, dar eram oricum bătrân deja. Nu mai contam.”

Probabil că a înțeles din privirea mea că povestea lui mi se părea oarecum neverosimilă și fără legătură cu viața reală. M-a asigurat că totul este cât se poate de real și că, exact în astfel de locuri și circumstanțe se iau decizii care afectează pe toată lumea: privatizări, vânzări, cumpărări, funcții de judecători, procurori, șefi de poliție și servicii secrete, mandate de deputați sau senatori, miniștri, rectori și decani, directori de școli și spitale, venerabili de loje masonice și așa mai departe.

”Stai departe de oamenii ăștia”, mi-a mai spus. ”Și dacă ți se oferă ocazia, mai bine să o ratezi, crede-mă. Sunt bătrân și știu ce spun. Nu e lucru curat nimic din ce faci în felul ăsta.” Nu mi-a fost greu să-i urmez sfatul, și asta pentru că nu mi s-a oferit ocazia, nu pentru că sunt cine știe ce integru. Mai bine că nu mi s-a oferit.

Totul mi-a revenit foarte clar în memorie atunci când am început să urmăresc – mai întâi din curiozitate, apoi ceva mai atent – povestea medicului Mihai Lucan, cel care conducea la Cluj o clinică publică de transplant renal. Modul în care își conducea afacerile, comportamentul infantil, cinic și lipsit de responsabilitate în care a ales să se îmbogățească pe spatele unor oamnei bolnavi și disperați, cârdășia sa cu unii lideri politici, modul incredibil în care a ales să se raporteze la oamenii legii sau la colegii medici care aleg să spună adevărul, mi-a adus aminte de poveștile stomatologului meu, dar și de realitatea Armatei celor treisprezece maimuțe.

Nu insist mai mult pe acest episod, dar sunt convins că atunci când Mihai Lucan va fi trimis în judecată, în rechizitoriul procurorilor DIICOT se vor regăsi amănunte pe care acum le considerăm incredibile cu privire la viața privată a medicului Lucan, dar și privind modul în care lua deciziile, nu împreună cu colegii săi, căci nu ”erau de încredere”, ci în locuri și grupuri care nu aveau nimic de-a face cu jurământul lui Hipocrate. Personal, sunt foarte curios să văd ce va scrie în rechizitoriul DIICOT, cu privire la povestea deciziilor de transplant în cazul Victor Socaciu și Alexandru Arșinel[1].

Plecând de la cazul Mihai Lucan, poate extindem puțin cadrul pentru a cuprinde mai bine Armata celor treisprezece maimuțe și obsesiile soldaților și liderilor săi. S-a întrebat cineva de ce Ion Iliescu a decis să forțeze guvernul Petre Roman să plece și de ce acesta din urmă, chiar și după momentul 1991, a continuat să evolueze satelitar în jurul național-comunismului de esență nouă? Sau de ce (viitorul președinte ”anticorupție”) Traian Băsescu a pus la dispoziția minerilor garniturile de trenuri pentru a-i aduce la București în septembrie 1991[2], în loc să aleagă demisia imediată?

Poate cineva să înțeleagă cu claritate de ce Sorin Grindeanu, după ce în mai-iunie 2017 îi declarase război pe față lui Liviu Dragnea, a ales în cele din urmă o orbită mai prietenoasă, care l-a așezat în postul bănos de președinte ANCOM[3]; și asta după o discuție tocmai cu cel care părea să-i fie inamic pe viață?

Dar poate că cea mai interesantă relație de încredere reciprocă pe care istoria se străduiește să o scoată la lumină în ultima vreme, este aceea dintre Ion Iliescu și garda sa de corp din zielele lui decembrie 1989 și ulterior, Dumitru Iliescu – aparent un obscur căpitan, originar din județul Mehedinți, la fel ca și alte personaje destul de cunoscute: Eugen Nicolicea, Cristian Burci, Marian Tutilescu sau Adrian Duicu.

Dumitru Iliescu are o istorie ante-decembristă[4] destul de interesantă, din care putem spicui faptul că, încă din perioada liceului militar de la Breaza, a stat foarte aproape de organizațiile comuniste, iar în 1989 tocmai absolvise la Academia Militară cursurile facultății politice. Din punct de vedere profesional, așadar, structura sa era de politruc printre militarii profesioniști. În urma evenimentelor din decembrie 1989, se cheamă că acest tip de militari nu ar mai fi avut ce să caute în armată, dar pentru Ion Iliescu trecutul lui Dumitru Iliescu era…perfect, de încredere.

Dumitru Iliescu nu a dispărut niciodată din cupola sferei politice a Armatei celor treisprezece maimuțe, așa cum nici Ion Iliescu nu a ajuns nefrecventabil pentru Partidul Social Democrat; iar ambii nu au avut până în anul 2016 a-și face griji pentru anchetele penale care își propuseseră, cu nu foarte multă convingere, să elucideze evenimentele dintre 21 și 25 decembrie 1989. De exemplu, în 2014 DNA făcea publice interceptările din dosarul penal al familiei Hrebenciuc, din care se putea deduce clar cum funcționează subterana comunisto-securistă încă vie, în care rolul lui Dumitru Iliescu nu era unul minor[5].

Redeschiderea dosarelor Revoluției și citarea lui Ion Iliescu la audieri de către procurorii militari l-au amuțit aproape total (de frică) pe Ion Iliescu, dar i-au dezlegat limba (plină de venin, se pare) lui Dumitru Iliescu. Este meritoriu, poate, în plan uman, că Dumitru Iliescu i-a rămas atât de loial lui Ion Iliescu; dar relația dintre cei doi este cu siguranță mai mult decât atât. Mai ales că Dumitru Iliescu a ales să atace foarte precis Occidentul, respectiv pe oricare dintre partenerii strategici ai României care acuză puterea de la București că atentează la independența justiției: Statele Unite ale Americii și Binomul[6], pe ambasadoarea Franței[7] etc.

Faptul că Dumitru Iliescu, cel care a fost atât de discret după ce a fost demis atât de la conducerea SPP, cât și din funcția de locțiitor al trupelor de jandarmi, ori chiar și după ce fusese reactivat de Ion Iliescu în anul 2001, alege acum să vorbească public, și nu atunci când fostul său partener de afaceri, Cătălin Voicu, a fost arestat și condamnat, nu poate decât să ne ducă cu gândul la disperarea lui Ion Iliescu și a celor care i-au urmat ordinele în decembrie 1989.

Acum Dumitru Iliescu a acceptat să fie audiat de Parlament, alături, printre alții, de Daniel Dragomir, dar și să-i dea dreptate lui Călin Popescu Tăriceanu[8]. Nu este singurul care-i dă dreptate lui Tăriceanu. Lui i se alătură și Elena Udrea, cea care după 11 ani de la biletul roz… ”îi dau dreptate lui Tăriceanu și îi apreciez poziția curajoasă, constantă și argumentată în favoarea reinstaurării democrației și împotriva abuzurilor pe care le comit în România reprezentanții puterii oculte a serviciilor secrete și a justiției de tip <câmp tactic>”.[9]

Își mai aduce aminte cineva ce conținea acel bilet roz? Să vedem: ”Dragă Traiane,/ 1. Îți trimit alăturat un document redactat de Petromidia în legătură cu cercetările care au loc./ 2. Dacă ai ocazia să vorbești la Parchet despre subiect?”[10] În octombrie 2016, DIICOT solicita, în așa-numitul dosar penal ”Rompetrol II”, încuviințarea președintelui Klaus Iohannis pentru anchetarea lui Sebastian Vlădescu, fost ministru de finanțe.

O știre din anul 2008 vorbea de numirea unui oarecare Nicolae Rotileanu în funcția de consilier a lui Călin Popescu Tăriceanu, premier[11]. Nicolae Rotileanu era partener de afaceri cu premierul, dar și cu Sebastian Vlădescu. În 2010, Laura Rotileanu, iubita lui Sebastian Vlădescu, a fost surprinsă de paparazzi ”acoperind” o posibilă relație extraconjugală a Ioanei Tăriceanu, fostă soție a actualului șef al Senatului.[12] În iulie 2011, paparazzi au surprins alte scene interesante la un restaurant, din care, după Sebastian Vlădescu, au ieșit Laura Rotileanu, fosta sa iubită, și Călin Popescu Tăriceanu. Între cei doi din urmă s-a consumat un moment de tandrețe.[13]

Poate că această scenă nu are legătură cu Armata celor treisprezece maimuțe. Nu țin să vă contrazic. Vreau doar să-i aduc un omagiu fostului meu medic stomatolog, domnul Malide, și să-l asigur acum că povestea pe care mi-a spus-o n-am uitat-o niciodată. Mi-e mai ușor acum să citesc semnele unei părți bolnave a societății în care trăim.

NOTE____________________

[1] http://ift.tt/2E0GEnJ

[2] http://ift.tt/2CDChB2

[3] http://ift.tt/2lTip2A

[4] http://ift.tt/2CDCiF6

[5] http://ift.tt/2lVECgq

[6] http://ift.tt/2zyso64

[7] http://ift.tt/2lVHQAx

[8] http://ift.tt/2CF8isI

[9] http://ift.tt/2BFmMVy

[10] http://ift.tt/2CDCkgc

[11] http://ift.tt/2lTyPb7

[12] http://ift.tt/2CF8kkk

[13] http://ift.tt/2lQR15c

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

vezi sursa: http://ift.tt/2CDCfZW from Blogger http://ift.tt/2mhLqpu via IFTTT Like: My Library

#IFTTT #Blogger

0 notes

mesagerulneamt · 7 years ago

Text

Cine a ajuns la Urgențele Spitalului Județean Neamț, printre atâtea cadre medicale aflate într-o veșnică și numai de ele știută ordine, cu siguranță a putut zări un chip prelung, cu ochi care parcă zâmbesc mereu, chiar și când e evident că sunt obosiți. Este dr. Elena Brândușa Pavlidis, de 11 ani medic la UPU, medic despre care se poate spune, fără teamă de a greși, că este un profesionist crescut odată cu medicina de urgență.

#gallery-0-7 { margin: auto; } #gallery-0-7 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 33%; } #gallery-0-7 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-0-7 .gallery-caption { margin-left: 0; } /* see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php */

Lumina ce emană din chipul ei vine din liniștea sufletească pe care i-o dă pasiunea pentru munca pe care o face. Una deloc ușoară, ce presupune anduranță la un ritm ”nebun” și stres continuu, empatie cu pacientul până la limita la care să poată înțelege, printre cuvinte, exact ce-l doare – ”Omul nu spune întotdeauna tot ce are” -, dar și echilibru emoțional. Dr. Pavlidis este genul de medic care oferă siguranță. Nu neapărat siguranța că se va produce o minune, ci că se va face tot posibilul ca aceasta să se întâmple. Asta se datorează, poate, și certitudinii că omul potrivit la locul potrivit.

În anul 2000, când s-a înscris la rezidențiat, a ales cu sufletul. S-a îndreptat spre medicina de urgență: ”O specializare oarecum nouă, nu știam despre ce e vorba, dar, după aceea, nu m-am gândit că aș vrea să schimb, că nu-mi place”.

A fi medic la Urgențe nu e ușor și numai cei rupți de realitate își pot imagina așa ceva. Poate cel mai mare efort este cel de împăcare a cugetului cu inima, de echilibru în analiza și autoanaliza muncii. Dr. Pavlidis pare să fi găsit împăcarea din acest punct de vedere. Pacienții pe care i-a salvat sunt mult mai numeroși decât cei pierduți. De la cei care au văzut moartea cu ochii și apoi au putut mulțumi fiindcă sunt în viață, Brândușa Pavlidis păstrează ”liniștea din ochii lor”. ”Acea liniște dată de sentimentul că l-ai făcut bine, că l-ai scos din faza critică”.

Ceilalți, pierduți, sunt cel mai greu de dus, fiindcă ”nu putem să-i uităm, n-avem cum”. Rămân acolo, undeva, pentru a aminti, în alte secunde vitale din lupta pentru viață, ce n-a mers, spre a fi îndreptat, în măsura în care cazurile pot fi asemănătoare. Regretele nu sunt împinse la extrem, pentru că n-au cum. Detașarea, bariera dintre ”muncă” și ”acasă” se impune firesc pentru orice om care vrea să rămână întreg la minte și un bun profesionist. ”Suntem oameni ca toți ceilalți și familia noastră are nevoie de noi, întregi”. Pentru a putea continua munca, uneori epuizantă, dr. Pavlidis găsește mereu ceva pozitiv în tot efortul de a salva vieți.

* ”Satisfacția mea, ca medic de urgență, este să-i fac bine cât mai repede”

Viața medicului se împletește cu viața omului Elena Brândușa Pavlidis, dar nu atât de mult pe cât și-ar dori. În dimineața când am stat de vorbă, ieșise din garda de 24 de ore și mai avea de întocmit hârtii, de verificat necesarul de medicamente și materiale sanitare pe secție și alte sute de ”detalii”, importante pentru un șef de secție. A acceptat funcția de șef al UPU, după ce dr. Cristian Păsălău a demisionat, în luna mai 2017, tocmai pentru provocarea de a face un capitol rotund profesional. Se bazează mult pe colectivul de medici și asistenți, care, în timp, au devenit o familie închegată, bine sudată tocmai prin tensiunea și satisfacțiile de zi cu zi. O familie care împărtășește în egală măsură bucuriile de acasă, din viața personală, cu cele de la serviciu.

La UPU mai sunt multe de făcut, pentru că dotările sunt vechi și trebuie înlocuite. Spațiul așteaptă să fie modernizat și extins, pentru că nu mai face față afluxului de pacienți. Nemulțumirile bolnavilor sunt, oarecum, justificate, din această perspectivă, mai ales că și pe celelalte secții ale spitalului sunt medici și asistenți puțini, iar timpul de așteptare pentru consult și investigații crește, astfel, proporțional. ”Satisfacția mea, ca medic de urgență, este să-i fac bine cât mai repede. Nu am niciun interes ca pacienții să aglomereze UPU”, spune dr. Pavlidis.

* Niko, micul artist al familiei

După ce părăsește spitalul, Elena Brândușa Pavlidis se relaxează făcând plimbări lungi în natură, citind și ascultând muzică. ”Rock. Din cel clasic. Soțul meu este pasionat de rock și ne-a «molipsit», pe mine, dar mai ales pe băiat”. Cea mai mare bucurie este băiețelul, Nicolaos Maximilian, care, în curând, împlinește 5 ani. Este un copil vesel, care a ”moștenit” pasiunea pentru rock a tatălui – fiul cunoscutului medic ginecolog Pavlidis și polițist la municipiu -, căruia îi plac și ”armele”. După ce, la ceremonialul tăierii de moț, Niko a ales un acordor de chitară, soții Pavlidis au înțeles că mai au un artist în familie. Acum, casa s-a umplut de tobe, chitări și alte instrumente, la care Niko și tatăl lui cântă cu bucurie.

#gallery-0-8 { margin: auto; } #gallery-0-8 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 50%; } #gallery-0-8 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-0-8 .gallery-caption { margin-left: 0; } /* see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php */

Timpul petrecut împreună este, evident, insuficient, din cauza profesiilor. De aceea, dr. Elena Brândușa Pavlidis se gândește tot mai intens și-și face planuri pentru vremea când vârsta și organismul nu-i vor mai permite ”să alerge cu echipamentele prin Urgență”. Pentru vremea când copilul ei va crește și va avea nevoie tot mai multă de atenție, sprijin și afecțiune. Oricum, ”va face ceea ce-și va dori, ce-i place în viață. Noi trebuie să-i fim alături și să-l îndrumăm. Nu foarte mult, pentru că învață mai repede decât noi”.

Cristina IORDACHE

Elena Brândușa Pavlidis – doctorul care a crescut odată cu medicina de urgență Cine a ajuns la Urgențele Spitalului Județean Neamț, printre atâtea cadre medicale aflate într-o veșnică și numai de ele știută ordine, cu siguranță a putut zări un chip prelung, cu ochi care parcă zâmbesc mereu, chiar și când e evident că sunt obosiți.

#dr. elena brandusa pavlidis #elena brandusa pavlidis #spitalul judetean neamt #upu piatra neamt

0 notes

vdtonlinecom · 7 years ago

Text

La 28 de ani, cantarea 280 de kilograme si era atat de gras incat si-a tatuat un clopot de biserica, in marime naturala, pe brat! E SOCANT cum arata acum, la patru ani dupa ce s-a hotarat sa slabeasca

Pasquale “Pat” Brocco a fost ales de multe vedete sa le fie garda de corp, printre care se numara Kanye West sau rapperul canadian Drake.

La 28 de ani, uriasul Brocco a devenit tata si a decis sa isi schimbe stilul de viata, pentru a-si putea creste copilul. A vrut sa mearga la sala de sport, dar era prea gras pentru a incapea in aparate, asa ca a trebuit sa inceapa mai usor, mergand pe jos pana…

View On WordPress

#gras #obez #slabit #sport

0 notes

jurnalbucuresti-blog · 8 years ago

Text

New Post has been published on JurnalulBucurestiului.Ro

New Post has been published on http://bit.ly/2s0sNYz

hotnews.ro - SURSE : Relatia Dragnea - Grindeanu, faza pe amenintari

Urmeaza remanierea in prima jumatate a lunii iunie/ Va incerca liderul PSD sa schimbe si premierul ?

de Iulia Rosca, Dan Tapalaga

Liderul PSD, Liviu Dragnea si liderul ALDE, Calin Popescu Tariceanu l-ar schimba si maine pe Sorin Grindeanu din functia de premier, insa n-o pot face fara colaborarea presedintelui Klaus Iohannis care n-a dat nici un semnal pana cum ca este dispus sa o faca, au declarat pentru HotNews.ro mai multe surse politice. Din acest motiv, liderul PSD ar fi schimbat tactica si, potrivit surselor citate, a inceput sa-l ameninte pe Grindeanu transmitandu-i tot mai insisten semnale pe surse ca ministri ALDE, de pilda, sunt nemultumiti de colaborarea cu premierul si ca s-ar putea sa-i forteze schimbarea din functie prin demisia mai multor ministri din guvern. Cert este ca Dragnea a vorbit joi seara din nou despre remanierea cabinetului Grindeanu. Surse de la varful PSD au declarat pentru HotNews.ro ca mai multi ministri (aparare, educatie, finante, interne, IMM-uri si posibil justitie) vor fi schimbati in prima jumatate a lunii iunie.

“Dragnea si Tariceanu ar da orice sa-l schimbe pe Grindeanu. Nu o pot face fara Iohannis si neavnd nici un semnal de la presedinte au inceput sa-l atace, sa-l ameninte. Din cate stiu nu a existat vreo discutie cu cei patru ministri care s-ar fi dus sa se planga la Drangea. Nu s-au dus, n-au personalitatea necesara. Nu sunt capabili sa faca jocuri politice decat daca sunt pusi. Au aruncat aceasta informatie pe piata pentru ca vor mai mult sa-l sperie pe Grindeanu. Dar asta va contribui la ruperea relatiilor pe termen mediu. O joaca prost, vor sa-l sperie si-l pun in garda”, a declarat pentru HotNews.ro o sursa apropiata de liderii PSD si ALDE. Alte doua surse au confirmat intentia lui Dragnea de a-l schimba pe Sorin Grindeanu, cu precizarea ca fara acordul lui Klaus Iohannis nu vor putea face acest lucru.

Un lider PSD a declarat insa pentru HotNews.ro ca Liviu Dragnea se va limita doar la schimbarea unor ministri. “Remaniere in prima jumatate din iunie, cam patru sau cinci ministri. Grindeanu ramane. Aparare, transporturi, educatie, finante, IMM-uri, interne. Remaniere este justificata, sunt slabi ministri care urmeaza sa fie schimbati. Daca se face, o sa-l schimbe si pe Tudorel Toader de la justitie”, sustine sursa citata.

Antena 3 relateaza vineri, citand surse politice, ca cei patru ministri ai ALDE s-au plans de premierul Sorin Grindeanu in evaluarile pe care le-a cerut Calin Popescu-Tariceanu. Acestia ar fi nemultumiti de faptul ca premierul nu-i consulta cand ia anumite decizii, ca nu-si trimite oamenii la comisiile parlamentare sa urmareasca traseul legilor si ca a trimis la Parlament proiecte normative fara o consultare prealabila in Guvern. De asemenea, si comunicarea ministrilor ALDE cu Grindeanu ar fi un motiv de nemultumire. Este inca un semnal care sugereaza tensiuni intre liderii coalitiei si premier si care trimit catre o posibila remaniere, nefiind clar insa daca aceasta se refera si la premier.

Potrivit unor surse politice consultate de HotNews.ro, Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu vor sa-l schimbe pe Grindeanu, dar pentru a-si instala un nou premier au nevoie de sprijinul lui Klaus Iohannis. Or, avand in vedere ca Iohannis nu a dat vreun semnal ca i-ar sprijini pe sefii PSD si ALDE, acestia recurg acum la presiuni asupra lui Grindeanu, transmise via informatii pe surse date in presa sau prin criticile tot mai ascutite ale lui Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu la adresa premierului. Liviu Dragnea si Calin Popescu-Tariceanu ar urma sa faca o analiza a ministrilor, impreuna cu Sorin Grindeanu, pentru a se decide daca va avea loc sau nu remanierea unor ministri.

Cei patru ministri ALDE sunt Teodor Melescanu (MAE), Gratiela Gavrilescu (Mediu), Toma Petcu (Energie) si Viorel Ilie (Relatia cu Parlamentul).

Joi seara, Liviu Dragnea a declarat la Romania TV ca declaratia premierului Sorin Grindeanu potrivit careia nu ar trebui facute „schimbari in minutul 15, cand conduci cu 3-0” nu a fost una buna, deoarece poate genera „contraafirmatii”. Liderul social-democratilor a sustinut totodata ca evita sa comenteze ce spune prim-ministrul, deoarece este „putin mai in varsta ca el” si are „o alta autoritate”.

„Eu in general evit sa comentez ce spune premierul, sunt putin mai in varsta ca el, poate am si alta autoritate. Nu cred ca a fost o declaratie buna, pentru ca se pot genera contraafirmatii imediat. Sunt meciuri celebre in care 3-0 nu e suficient, nu te califici. Daca ai luat bataie cu 4-0, 3-0 nu e suficient, sau poate sa ai 3-0 acuma si la final ai 4-3 pentru ceilalti. Nu asta este abordarea. Orice semnal de alarma pe care ti-l trage oricine si pe care il trage cu buna-credinta trebuie tratat cu foarte multa seriozitate si cu foarte mult respect”, a afirmat Liviu Dragnea.

Liderul PSD a mai spus ca sunt intarzieri in anumite domenii, motiv pentru care era necesara o analiza a activitatii Guvernului si a implementarii programului de guvernare. „Sunt intarzieri in anumite domenii. Si acum o sa vedem in perioada urmatoare, am inceput sa lucram serios si eu si domnul Tariceanu si colegii si facem o analiza foarte riguroasa a fiecarei masuri care a fost implementata, care n-a fost implementata, de ce s-a intarziat pentru ca efectele pot apare mai tarziu si vrem sa prevenim. Probabil saptamana viitoare sper sa finalizam aceasta analiza, pentru ca in functie de asta vom decide politic ce masuri trebuie luate, daca trebuie luate masuri in privinta componentei Guvernului, in imbunatatirea actului de guvernare, in comunicare”, a completat presedintele Camerei Deputatilor.

El a sustinut ca nu poate deocamdata sa afirme ca se afla in pragul unei decizii majore in ceea ce priveste componenta Cabinetului Grindeanu. „Dar nu pot sa va spun acuma ca suntem intr-o situatie in care suntem in pragul unei decizii majore, dar o analiza trebuie facuta, era firesc sa o facem. Sunt 120 de zile de guvernare, a fost un trimestru bun, sunt diferente pozitive mari fata de anul trecut, dar nu este suficient”, a conchis Liviu Dragnea.

De cealalta parte, Tariceanu l-a criticat pe Grindeanu miercuri pentru ca apeleaza la Parlament pentru a aproba o serie de proiecte din programul de guvernare, citand ca exemple Legea salarizarii unice – desi decizia a fost luata politic pentru ca aceasta sa fie asumata de Parlament – si crearea Fondului suveran.

Tariceanu a vorbit despre o serie de „semne de intrebare” in conditiile in care „Legea salarizarii a trebuit sa o asumam noi la nivelul Parlamentului”.

Grindeanu a declarat miercuri ca va face evaluarea ministrilor atunci cand va simti ca se „depaseste o anumita linie” de catre unii membri ai guvernului, evaluare pe care o va discuta cu cei doi lideri ai coalitiei de guvernare, Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu.

„Evaluarea pe care o fac eu ca premier asupra echipei guvernamentale o sa o prezint cand simt ca se depaseste de catre unii componenti ai acestei echipe o anumita linie si o sa o discut cu liderii coalitiei”, a spus Grindeanu, intrebat de ziaristi cand va avea loc remanierea executivului.

„Cu dl Dragnea m-am intalnit azi, probabil, sigur ma voi intalni si maine, cu dl Tariceanu vorbit azi. Sunt dialoguri normale pe care le am cu cei doi lideri ai coalitiei care sustin guvernul pe care il conduc”, s-a multumit el sa comenteze.

Vinerea trecuta, Dragnea a declarat la Bacau ca relatiile cu Grindeanu sunt „foarte bune” si ca remanierea guvernamentala nu este, in acest moment, o certitudine, insa a subliniat ca nu ar ezita sa ceara schimbarea unui ministru daca, in urma unei analize, se va dovedi ca „in anumite zone este nevoie de un impuls”.

Pe de alta parte, saptamana trecuta Grindeanu spunea ca „nu alearga pe culoare diferite primul-ministru si presedintele PSD, Liviu Dragnea”, subliniind faptul ca, la el, „e usa tot timpul deschisa”.

Aceste declaratii veneau dupa ce surse politice si guvernamentale au declarat, pentru HotNews.ro, ca relatiile dintre liderul PSD, Liviu Dragnea si premierul Sorin Grindeanu s-au racit considerabil in ultimele saptamani. Dialogul dintre cei doi este tot mai slab iar presedintele PSD crtitica des guvernul sau anumiti ministri fata de care isi declara public nemultumirea, cum este cazul ministrului justitiei, Tudorel Toader, potrivit surselor citate.

O scena elocventa s-ar fi consumat luni, 15 mai, la o intalnire la care au participat premierul Grindeanu si liderul PSD, Liviu Dragnea, unde nu si-ar fi vorbit aproape doua ore desi erau in acelasi loc.

Potrivit surselor HotNews.ro, liderii PSD si mai mai multi parlamentari s-ar fi intalnit recent la clubul Floreasca pentru a sarbatori ziua de nastere a lui Mihai Fifor, numit recent in functia de lider al senatorilor PSD. Desi Dragnea si Grindeanu s-ar fi aflat in acelasi timp la eveniment, nu si-ar fi vorbit mai bine de doua ore. La sfarsit liderul PSD i-ar fi cerut ironic premierului „sa-l primeasca intr-o audienta daca are timp”.

HotNews.ro relata pe 12 mai ca liderii PSD si ALDE pregatesc a doua remaniere a Guvernului, dupa cea prilejuita de plecarea lui Daniel Constantin, si ar fi vizati Pavel Nastase (Educatie), Gabriel Les (Aparare) si Toma Petcu (Energie), dar nu e exclus sa apara si alte nume.

Totul a inceput dupa abrogarea celebrei Ordonante 13, decizie pe care premierul Grindeanu ar fi luat-o unilateral.

#faza pe amenintari #Relatia Dragnea - Grindeanu #remanierea

0 notes

mariancojanu · 8 years ago

Text

Nicolae Ceaușescu s-a născut în satul Scornicești, județul Olt, la 23 ianuarie 1918, însă în acte venirea sa pe lume a fost înregistrată în localitatea Scorniceşti pe 26 ianuarie într-o familie de țărani. La vârsta de 11 ani, după absolvirea școlii primare, Ceaușescu pleacă la București, unde se angajează ca ucenic de cizmar.

În 1932 devine membru al Partidului Comunist din România, formațiune politică aflată în ilegalitate la acea vreme. Este arestat prima oară în 1933 pentru agitație comunistă în timpul unei greve. În 1934 urmează încă trei arestări – pentru colectare de semnături în sprijinul eliberării unor muncitori feroviari acuzați de activitate comunistă și pentru alte acțiuni similare. În urma acestor arestări, este etichetat de autoritățile vremii drept „agitator comunist periculos”, precum și „distribuitor activ de material de propagandă comunistă și antifascistă”.

După eliberarea din detenție, Ceaușescu dispare pentru o vreme în „subteran”, dar în 1936 este din nou arestat, de data aceasta fiind condamnat la doi ani de închisoare și încarcerat la Închisoarea Doftana.

În 1939 o întâlnește pe Elena Petrescu, cu care se căsătorește în 1945. Elena Ceaușescu va avea o influență crescândă asupra carierei sale politice pe parcursul următoarelor câteva decenii și va fi executată alături de el în 1989.

Ceaușescu este arestat și condamnat din nou în 1940, iar în 1943 este transferat la închisoarea de la Târgu Jiu, unde împarte celula de detenție cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, în scurt timp devenind protejatul acestuia. După cel de-al doilea război mondial, în timp ce controlul sovietic asupra României devenea tot mai pronunțat, Ceaușescu este numit secretar al Uniunii Tineretului Comunist – U.T.C. – (1944-1945). În urma loviturii de stat și a abdicării forțate a Regelui Mihai din Decembrie 1947, după preluarea puterii de către comuniști, Ceaușescu devine ministru al agriculturii, iar ulterior ministru-adjunct al forțelor armate în regimul lui Gheorghiu-Dej. În funcția de ministru al agriculturii a activat direct la cooperativizarea forțată a agriculturii, a ordonat reprimarea sau arestarea țăranilor care se împotriveau cooperativizării. În 1952, devine membru al Comitetului Central (CC) al Partidul Muncitoresc Român (PMR), la doar câteva luni după eliminarea “facțiunii moscovite” (condusă de Ana Pauker) din conducerea partidului.

În 1954, Ceaușescu devine membru deplin al Biroului Politic al PMR, iar ulterior ajunge să ocupe poziția numărul doi în ierarhia PMR. În toamna anului 1956, aflându-se la Cluj, Ceaușescu a avut un rol important în reprimarea mișcărilor de simpatie față de revoluția ungară.La 4 decembrie 1957, având gradul de general-locotenent de armată (fiind șeful Direcției Superioare Politice a Armatei și adjunct al Ministrului Forțelor Armate), a condus unitățile militare care au înăbușit răscoala țăranilor din Vadu Roșca (jud. Vrancea) care se împotriveau colectivizării forțate. Dupa datele PMR-ului, între 1949-1952 au avut loc peste 80.000 de arestări de țărani, dintre care 30.000 finalizate cu sentințe de închisoare.

La trei zile de la moartea lui Gheorghiu-Dej, în martie 1965, Ceaușescu preia funcția de secretar general al Partidului Muncitoresc Român (acesta era numele Partidului Comunist Român la acea vreme, după asimilarea forțată, în 1948, a unei aripi a Partidului Social Democrat). Una dintre primele acțiuni ale lui Ceaușescu, odată ajuns la putere, a fost redenumirea Partidului Muncitoresc Român în Partidul Comunist Român. În același timp, el afirmă că România a devenit o țară socialistă și decide schimbarea numelui oficial al țării din Republica Populară Română (R.P.R.) în Republica Socialistă România (R.S.R.).

Ceaușescu își asumă titlul de Președinte al Republicii Socialiste România. Prin politica sa externă, condusă cu abilitate, dădea impresia că încearcă să se elibereze de dominația sovietică, atragând simpatia și aprecierile unor mari lideri politici ca Charles de Gaulle și Richard Nixon. În CAER, la indicația lui, delegațiile române se opun la toate propunerile venite din partea URSS. De exemplu, România este una dintre cele doar două țări comuniste europene care au participat la Jocurile Olimpice organizate la Los Angeles, în Statele Unite ale Americii în 1984. De asemenea, România este singura țară din blocul răsăritean, cu excepția URSS, care la acea vreme, întreținea relații diplomatice cu Comunitatea Europeană, cu Israelul și cu R. F. Germania.

Salariul oficial al lui Ceaușescu era de 18000 lei (aproximativ 1200 dolari la cursul oficial de schimb din 1989, având o medie de 14,92 lei, echivalent al salariului mediu din SUA în acea perioada). Din această sumă, Ceaușescu depunea 5000 lei la CEC in fiecare lună, în contul copiilor săi

Evenimentele sângeroase de la Timișoara și București din decembrie 1989 au culminat cu căderea lui Ceaușescu și a regimului comunist.La 18 decembrie 1989, Ceaușescu pleacă într-o vizită oficială în Iran, lăsându-i soției sale, Elena, și altor colaboratori apropiați, misiunea de a înăbuși revolta de la Timișoara. Revolta continuă să ia amploare. După revenirea sa în țară, la 20 decembrie 1989, Ceaușescu ține o cuvântare televizată dintr-un studio de televiziune amenajat în incinta clădirii CC al PCR,în care califică evenimentele de la Timișoara drept o încercare din afară de imixtiune în afacerile interne și de subminare a suveranității României. Până în dimineața zilei de 22 decembrie 1989, protestele se răspândiseră deja în toate marile orașe ale României. Moartea în condiții suspecte a ministrului apărării, generalul Vasile Milea, este anunțată în 22 decembrie de către posturile naționale de radio și televiziune.

La 22 decembrie 1989, soții Ceaușescu părăsesc capitala la bordul unui elicopter pilotat de Vasile Maluțan, împreună cu Emil Bobu și Manea Mănescu. Fac o scurtă escală la Snagov, după care își continuă drumul spre Pitești, dar datorită închiderii de către armată a spațiului aerian, sunt nevoiți să aterizeze în apropiere de Boteni (lângă șoseaua națională București-Târgoviște), unde abandonează elicopterul. Soții Ceaușescu însoțiți de un ofițer de Securitate fac autostopul, și sunt luați in mașină de un medic, care îi duce până la Văcărești. În final, sunt luați în custodia miliției, apoi predați autorităților militare de la garnizoana Târgoviște.

La 22 decembrie 1989, printr-un decret al CFSN semnat de Ion Iliescu, este constituit Tribunalul Militar Excepțional.

Au existat zvonuri că deținea conturi secrete în străinătate dar urma acestora nu a putut fi descoperită. Garda personală a lui Ceaușescu consta in numai 40 de membri, responsabili pentru protecția întregii sale familii, precum și a locuințelor acestora. Șeful gărzii, colonelul Dumitru Burlan, afirmă că întreaga gardă era dotată cu numai două arme automate (dotare insuficientă pentru o apărare serioasă). Colonelul Burlan susține că Ceaușescu se credea iubit de popor și nu simțea nevoia protecției.

La 25 decembrie 1989, soții Nicolae și Elena Ceaușescu sunt judecați după un proces sumar de acest tribunal, condamnați la moarte, legați la mâini, și executați la câteva minute după pronunțarea sentinței.

Ceaușescu a avut 3 copii: un fiu, Valentin Ceaușescu ( *1947), specialist în fizică și care nu a deținut funcții politice, o fiică, Zoia Ceaușescu ( *1 martie 1949; † 20 noiembrie 2006) și un fiu mai tînăr, Nicu Ceaușescu ( *1 septembrie 1951; † 25 septembrie 1996), care s-a implicat direct în politică.

Sursa: web / Wikipedia foto & video by: Google / YouTube / Tumblr / Wikipedia Vă mai recomand: Ştiaţi că, azi 25 Ianuarie… Notă: Toate informatiile prezentate în articol apartin autorului. Informaţiile publicate de mariancojanu.blog pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. IN ATENTIA CITITORILOR: Comentatorii sunt răspunzători în totalitate pentru conţinutul publicat. Vă rugăm să vă exprimaţi civilizat şi legal. Marian Cojanu Official Pages / Marian Cojanu Official Website

Astăzi se împlinesc 99 de ani de la nașterea lui Nicolae Ceauşescu Nicolae Ceaușescu s-a născut în satul Scornicești, județul Olt, la 23 ianuarie 1918, însă în acte venirea sa pe lume a fost înregistrată în localitatea Scorniceşti pe 26 ianuarie într-o familie de țărani.

#26 ianuarie 1918 #Elena Petrescu #Nicolae Ceaușescu #Portret istoric #Scornicești

0 notes