#robertscontent sea waves sadness

[tokka-blog]

O noapte cumplită

     Era o noapte teribilă de vară. Încă de la amiază, o mulțime de nori mari și cenușii se instalaseră pe cerul care nu demult fusese senin. Acum, o furtună teribilă se manifesta deasupra mării neliniștite, ale cărei valuri deveneau din ce în ce mai mari și mai periculoase. Tuna încontinuu, iar fulgerele nu întârziau să apară. Vaporul care plecase doar cu câteva ore înainte se afla acum în mijlocul oceanului, înstrăinat de lumea reală, încercând să se lupte cu vremea dezastruoasă și neprevăzută. Nu avea la bord prea multe persoane, însă reușea totuși să reziste ploii puternice care nu se mai oprea. Doi tineri încercau din răsputeri să o conducă mai departe, fiind amândoi lipsiți de puteri și transpirați. Nici nu știau de ce, cu câteva ore în urmă, acceptaseră să plece în această călătorie primejdioasă. 

     În același timp, pe punte, la o anumită distanță de ei, se putea observa chipul palid al unei fete dezorientate și triste, care, în ciuda vremii rele ce făcea ravagii în jurul ei, stătea liniștită și tăcută, uitându-se în gol. O chema Rachel. Era acoperită cu o pătură subțire și roșie și tremura puțin de frig. Avea părul negru, ochii căprui, iar cearcănele nu i se vedeau de machiajul pe care și-l făcuse cu ceva timp în urmă. Buzele îi erau roșii ca sângele, întrucât și le mușca încontinuu. La un moment dat, se apucă să plângă încet, însă, nu după mult timp, deja sughița și ofta. Înafară de zgomotul furtunii, al fulgerelor și al vocilor celor doi marinari, nu se mai auzea nimic. Rachel porni să se plimbe pe punte. Pășea încet și armonios, aflându-se într-o stare de melancolie profundă. Mai mult, începu să-i fie și mai frig, însă nu la asta îi stătea mintea acum. Se gândea la cu totul altceva și nu îi venea să creadă că ea chiar se afla, aproape singură, pe un vapor care mergea spre o destinație oarecare. Era supărată și dezamăgită. Nu așa își imaginase că se vor petrece lucrurile. Fix acum un an, sărbătorise împreună cu Derek 6 ani de căsnicie. Era fericită și împlinită, alături de bărbatul perfect, cu care avea o fiică nemaipomenită. 

     Pentru câteva clipe, Rachel își reveni din starea de visare și se uită la apa mării care nu voia să se linișteașcă. Ploua fără încetare, însă ei nu îi păsa. Tot ceea ce simțea era tristețe amarnică. Era cuprinsă în totalitate de acest sentiment și nu credea că va mai putea scăpa vreodată de el. Începu să se gândească la ultimele cuvinte pe care i le adresase lui Derek, la ultima discuție pe care o avuseseră și la cum îi spusese să aibă grijă de el, dar și de Amber. Ținea minte că se sărutase profund cu el înainte ca ei să plece și că de-abia îi dăduse drumul din brațe fetei sale. Nu știa și nici nu avea de unde să știe că acestea aveau să fie ultimele momente petrecute alături de ei. Ca asta, seara respectivă cuprinsese o serie de evenimente care i-au scăpat de sub control. Numai că atunci ele au fost, până la un punct, pline de aventură și beatitudine.

     Acum plângea mult. Lacrimile sale i se scurgeau repede din ochi și, la scurt timp după, ajungeau ori pe lemnul vaporului, ori în apa mării. În același timp, ochii deja o usturau, iar machiajul îi intra în ochi. Era cuprinsă de un sentiment de dor puternic. Nici nu știa cum reușise să supraviețuiască singură până acum. Cine ar fii crezut că acea noapte urma să fie ultima din viața ei plină de momente frumoase? Cine și-ar fii închipuit că peste numai câteva ore urma să se termine totul, că numai o fracțiune de secundă îi poate lua de lângă ea oamenii cei mai de preț din viața sa?

     Se gândea la cât de ferciți puteau să fie acum. Amber era fetița ei, singurul ei copil, care îi făcea zilele mai fericite și mai luminoase. O iubea și o prețuia nespus de mult. Murise împreună cu tatăl său în acea noapte care la început părea să fie perfectă. Rachel nu înțelegea de ce tocmai ei i s-au putut întâmpla toate acestea și se tot întreba de ce soțul ei nu o ascultase atunci când ea i-a spus să aibă grijă. El o asigurase că mai făcuse drumul până la magazin de nenumarate ori, dar Rachel tot insistase. Ceea ce a urmat după a fost un adevarat coșmar. Ținea minte că, la ora 21:00 fix, soneria i-a sunat, dar în locul lui Derek și a lui Amber, în fața ușii stăteau doi polițiști care i-au dat cumplita veste. 

     Gândinu-se la toate astea, simțea că nu mai putea. Atâtea amintiri o depănau și își dorea așa de tare ca ei doi să fie acum lângă ea... Însă acest lucru nu era posibil. Derek fusese omul care mereu era la locul potrivit, în momentul potrivit. Împreună traiseră atâtea momente prețioase... Trecuse ceva timp de cand îl pierduse, dar ea încă mai era îndrăgostită de el și parcă îl aștepta să se întoarcă înapoi la ea.

     Având ochii în continuare înlăcrimați, Rachel se opri din plâns. Zgomotul provocat de furtună părea să nu mai fie atât de puternic și glasul marinarilor nu se mai auzea. Vaporul înainta, chiar mai repede decât înainte, iar ea se îndeparta din ce în ce mai mult de locul în care a avut parte de cele mai frumoase amintiri și unde acum Richard și Amber erau înmormântați. Se spune că fiecare om are puterea să treacă peste absolut orice în viață, dar Rachel pur și simplu se simțea lipsită de puteri. În ziua când și-a condus soțul și fiica pe ultimul drum, multe persoane au venit să-i spună condoleanțe și să-și exprime părerile de rău. Dar majoritatea nu erau decât niște cunoștiințe. Numai ea știa cât de mult îi iubea. Avea o legătură specială față de Derek și Amber și nu putea trece peste. Nu putea trăi fără ei. Căzu dintr-o dată în genunchi și rămase așa pentru o lungă perioadă. 

     Între timp, furtuna se potoli aproape de tot și doar câteva picături mai cădeau acum din cerul înnorat.

Sursă foto: www.youtube.com