#resurse naturale Transilvania | Explore Tumblr posts and blogs

bartholomaus · 1 year ago

Text

Ştiați că la comunitățile săseşti tradiționale din Transilvania erau 2 instituții dătătoare de reziliență și coeziune socială: biserica (includ aici şi vecinătățile) şi şcoala. După perioade de conflicte, saşii au restaurat / reconstruit clădirea bisericii şi a şcolii (adesea situate aproape una de cealaltă) chiar înainte de casele lor. Când erau obligatorii 7 clase, saşii au pus de la ei bani pentru încă 1-2 ani de şcoală pentru ca copii lor să fie pregătiți cum trebuie.¹ Asta apropos la zilele de azi, când investițiile în şcoală şi educație sunt comparate cu risipa de bani la cârciumă, chiar de către primul ministru al României! Tare, nu? Ia-o de aici, "punct culminant" dopă cca 100 de ani de evoluție… 🙂 ¹sursa: Dorner Béla, 1910 ---

Chestiunea pășunatului (în pădure) și o sugestie genială

Europa în secolele 18 și 19 era în plină tranziție: explozia demografică egal mulți oameni. Mulți oameni, orașe și industrie în dezvoltare egal necesitate mare de hrană și lemne. Practicile silvopastorale tradiționale nu aveau capacitatea să asigure aceste resurse. Mai exact, practicile tradiționale silvopastorale nu numai că nu erau eficiente dar distrugeau și ecosistemele de producție în cazul în care se intensificau.

Trebuia trecut deci de la tradiție la ceva eficient, modern, dictat și guvernat de cunoștiințe științifice inginerești și instituțiile aferente noi. Modernul era ceea ce vedem și azi: printre altele, trebuia separată pastoralismul de silvicultură. Oile, vacile, porcii și toate animalele domestice erbivore trebuiau scoase din pădure și pădurea trebuia administrată conform noilor cerințe sociale. Și conform noilor valori.

Trecerea de la tradițional la modern însă nu s-a făcut ușor. Peste tot tradiția rezista, comunitățile locale priveau modernul cu scepticism. În multe locuri în Europa instituțiile formale recurgeau la forță (pedepse) pentru a impune modul modern de utilizare a resurselor naturale esențiale. În zona săsească a Transilvaniei pe la mijlocul secolului al 19 era notat că circa 20 de mii de hectare de pădure încă erau pășunate și se recomanda eficientizarea separării pășunatului de pădure. În multe păduri din Zona Sighișoara (inclusiv în Saschiz, dar nu numai), azi încă putem vedea salcâmi, pini, larice și alte specii de arbori în aliniament, ca elemente ale moștenirii culturale din perioada „marii separări”: marginea de pădure era separată de pășune cu diferite specii de arbori. Și tot sașii din Transilvania erau printre primii care au adoptat silvicultura modernă. Există documente istorice despre activități de reâmăduriri prin plantare din secolul al 17-18-lea...dar să trecem la subiectul titlului.

În Ungaria, celebra revistă „Erdészeti Lapok" (un fel de Forestry files) publica multe articole pro și contra pășunatului în pădure în anii 1850-1920. Dezbaterile erau inclusiv scăpate de sub control, cu jigniri etc. În acest context apare articolul lui Antal Lonkay (1903), care după părerea mea este printre cele mai înțelepte moduri de argumentare pentru separarea pășunatului de pădure. Lonkay pledează pentru adoptarea metodelor științifice, pentru activități de educare a comunităților locale, pentru adoptarea metodelor participative și a exemplelor pozitive în vederea convingerii oamenilor să treacă la technologiile moderne și să aibă încredere în instituții, pentru evitarea agresiunii și a pedepselor, pentru aducerea arborilor presărați pe pășuni în vederea diversifocării producției și a creșterii calității pășunii pentru animale și asistarea comuităților locale. Realitatea este că toate acestea erau deja aplicate și documentate și la sașii din Transilvania și nu exclud că Lonkay s-a inspirat de la sași.

Avem deci nevoie de oameni înțelepți în silvicultură. Așa cum avem nevoie de oameni buni și în conservarea biodiversității și în fruntea tuturor instituțiilor. De ce? Pentru că azi, suntem în fața unui set de alte provocări și societatea -așa cum și cea de acum 100-150 de ani- este once again în fața schimbărilor. Aceste schimbări în fundamente sunt și valorice - așa cum erau și acum 150 e ani. Aceste schimbări nu se fac cu niște păcălici în fruntea societății, care în lipsa capacității de argumentare lucidă trec la amenințări, ci cu oameni înțelepți, empatici și integri care adună oaamenii și cresc încrederea acestora în instituții.

---------

Dacă doriți să vedeți utilizarea nesustenabilă a serviciilor ecosistemice, mergeți în orice moment din weekend în peisajul Hoia. Mașini peste mașini, că oamenii vor să ajungă cu mașina fix la locul de mititei, foc la margine de pădure sau chiar în pădure. Lemne de foc care provin din pădure. Această utilizare nesustenabilă este rezultatul, în esență, a două mari contexte:

- contextul cultural - programul cultural din capul omului legat de comportamentul în natură are multe componente defecte, care sunt incompatibile cu dinamicile ecosistemelor care oferă acele servicii pentru care omul merge acolo.

- context instituțional - lipsa unei griji la nivel instituțional față de natură și om. Nu există indicatoare clare, nu există reguli expuse la capul locului, nu există rangeri care să informeze în permanență vizitatorii și nu există personal care să se asigure că dacă regulile nu sunt respectate, oamenii vor contribui -prin amendă- la bugetul local, acel buget, care se va întoarce în menținerea peisajului Hoia, printre altele, în refacerea daunelor celor care nu respectă regulile.

Problema este că un grup de oameni impun forțat o anumită stare socio-culturală în Hoia spre neneorocul și dezamăgirea altora și în detrimentul naturii.

În mod firesc, ierarhiile implică faptul că mingea este la instituțiile formale.

1 note · View note