#relații interpersonale

[infopubro]

Nu sunt eu de vină

Nu sunt eu de vină Nu sunt eu de vină – este primul lucru care iese din gura unui român. Este o expresie pe care am auzit-o de nenumărate ori și care, din păcate, pare să fie un reflex înrădăcinat adânc în caracterul nostru național. De fiecare dată când se întâmplă ceva neplăcut sau apare o problemă, prima reacție a românilor este de a căuta un alt vinovat. Se pare că asumarea responsabilității…

[paginadepsihologie]

NARM, dezvoltat de Laurence Heller, tratează traumele de dezvoltare, punând accent pe autoreglare, relații interpersonale și conștientizarea corporală.

[afiliatnet]

DUBITO ERGO COGITO, COGITO ERGO SUM. SUM ERGO DEUS EST

[simonaworld]

Ce este respectul?

Ce este respectul? Respectul reprezintă unul dintre pilonii de bază ai oricărei relații. Fie că vorbim de relațiile interpersonale, de cuplu sau muncă, respectul este motorul care îi face pe oameni să construiască împreună lucruri, să se simtă demni și valoroși, să trăiască în armonie. A respecta pe cineva înseamnă a-i respecta credințele și valorile, a i le recunoaște, a le accepta, chiar dacă…

[laudeluidumnezeucelatotputer]

Am învățat cum să-i tratez pe ceilalți cum se cuvine

de Siyuan, Franța

Într-o zi, fratele Chen de la biserica noastră a venit la mine. A spus că dorește să practice prezentarea mărturiei în timpul liber și să ofere o parte din puterea sa lucrării de evanghelizare. Datorită interacțiunilor mele trecute cu fratele Chen, știam că are o fire foarte arogantă, așa că aveam unele idei și opinii preconcepute despre el. Mai mult, credeam că aceia care prezintă mărturie trebuie să aibă un anumit nivel de cunoaștere a Bibliei. Trebuie să fie capabili să comunice clar adevărul și să fie capabili să răspundă la întrebările puse de cei cărora le propovăduim Evanghelia. Simțeam că nu are aceste calități, așa că nu am fost de acord cu acest lucru. Când a văzut asta, a spus: „Pe baza abilităților mele, nu crezi că pot practica prezentarea mărturiei? Nu mi-aș irosi talentul dacă nu prezint mărturie?” Când am auzit asta, m-am simțit sătul până peste cap și m-am gândit: „Crezi că prezentarea mărturiei este un lucru ușor de făcut? Dacă nu ai talent autentic, crezi că poți îndeplini bine această datorie? Ai o părere prea bună despre tine. Pur și simplu nu te evaluezi corect!” După aceea, am avut părtășie despre situația fratelui Chen cu alți câțiva frați și surori, ca să putem avea discernământ în legătură starea sa. Unii frați și surori, după ce au auzit ce zisesem, au spus și ei că fratele Chen manifestase aroganță în comportamentele sale. Acest lucru mi-a confirmat că opinia pe care o aveam despre fratele Chen era, într-adevăr, corectă. Nu am fost niciodată conștientă că, atunci când făceam comentarii la întâmplare despre fratele Chen, fără să caut adevărul pentru a-l înțelege cu exactitate, în fond îl judecam și unelteam cu ceilalți.

O dată, am luat parte la o întrunire cu fratele Chen. În timp ce noi citeam rânduielile de lucru despre cum puteam urmări filmele despre familia lui Dumnezeu în timp ce trăiam viața bisericească, el a spus: „Cred că liderii și colegii nu au realitatea adevărului. Ei doar predică slove și doctrine la întâlniri și nu sunt în măsură să rezolve dificultățile practice cu care se confruntă frații și surorile noastre. Este minunat că acum putem viziona filme la întâlnirile noastre. Acest lucru ne va ajuta să înțelegem adevărul.” El a continuat să spună: „La început, când îndeplineam această datorie, aveam multe greutăți deoarece nu înțelegeam principiile. Cu toate acestea, acum că am o înțelegere a principiilor, simt că îndeplinirea acestei datorii decurge mult mai ușor, iar rezultatele pe care le obțin în lucrarea mea sunt deosebit de bune...” Când l-am auzit spunând asta, aversiunea și împotrivirea s-au ivit inima mea. M-am gândit: „Te pricepi chiar de minune să profiți de ocazie. Recurgi la părtășia fratelui cel de mai sus pentru a ne desconsidera pe noi, conducătorii și colegii. În același timp, nu ai uitat să-ți fii singur mărturie și să te dai mare. Ești într-adevăr prea arogant și irațional...” Apoi, am început să discutăm despre cum vom lucra împreună la cele cinci întrebări ce aveau să fie comunicate la următoarea întâlnire. În acel moment, fratele Chen s-a oferit să se ocupe de trei dintre întrebări și chiar a propus oamenii care să fie responsabili de celelalte două întrebări. Când am rânduit ca liderul de grup să se ocupe de următoarea întâlnire, el l-a întrebat repede șovăielnic: „Crezi că te poți descurca? Reușești?” Din tonul vocii sale, părea că se gândea că numai el putea să preia comanda întrunirii. Confruntată cu comportamentul lui, m-am gândit: „Ești foarte irațional. Poți face asta? Vrei doar să folosești această ocazie ca pe o platformă pentru a te da mare în fața fraților și surorilor. Vrei să atragi toată atenția, dar nu voi permite asta.” Pentru a-l împiedica să-și atingă scopul, mi-am impus autoritatea pentru a rândui din nou lucrurile astfel încât să nu fie el la comandă. Gândindu-mă la întreg comportamentul fratelui Chen, l-am detestat foarte mult în inima mea, iar prejudecățile mele față de el au devenit tot mai puternice. În special, comunicasem cu el de mai multe ori despre comportamentul său arogant, dar el recunoștea doar cu vorba, iar după aceea nu vedeam nicio schimbare clară. Prin urmare, am simțit că avea un nivel extraordinar de aroganță. Era peste măsură de arogant, până într-atât încât am simțit că nu se putea schimba niciodată și că era fără speranță. Și uneori chiar m-am gândit că, fiind atât de arogant, efectiv nu era potrivit pentru îndeplinirea datoriei sale actuale. Pur și simplu, aveam să îl înlocuiesc cu altcineva.

După ce întâlnirea s-a încheiat și am chibzuit la fiecare dintre gândurile și ideile pe care le dezvăluisem în timpul întâlnirii, am simțit o oarecare remușcare și un mare disconfort în inimă. M-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Am multe gânduri și prejudecăți față de fratele Chen. Cred că este foarte arogant. Acum, de fiecare dată când îl aud vorbind, aversiunea și împotrivirea se ivesc în inima mea. Vreau chiar să-l înlocuiesc. O, Dumnezeule! Știu că sunt într-o stare greșită. Cu toate acestea, nu Îți înțeleg voia și nu știu în ce aspect al adevărului ar trebui să pătrund. O, Dumnezeule, Te rog să mă luminezi și să mă călăuzești.” După ce am terminat să mă rog, m-am gândit la un pasaj dintr-o predică: „Există acest fel de gândire în inimile voastre? Când vă gândiți la cineva, vă gândiți mai întâi la slăbiciunile sale și mai întâi la felurile în care este corupt. Așa e? Dacă veți continua să gândiți astfel, nu veți putea niciodată să vă înțelegeți cu ceilalți în mod normal. […] Dar pentru că el crede cu adevărat în Dumnezeu și dorește să urmeze adevărul, nu va dura deci mult înainte ca această corupție din el să înceapă să se schimbe și să dispară. Acesta este modul în care trebuie să vedem această problemă și trebuie să privim problemele cu o viziune de creștere. Nu trebuie să ne preocupăm obsesiv de slăbiciunea unei persoane, apoi să o osândim pentru totdeauna, spunând că acea persoană va fi așa toată viața, că este acest gen de persoană. A face asta ar însemna să o judecăm și să o delimităm! Când a mântuit oamenii, Dumnezeu nu a vorbit astfel, spunând că omenirea a fost coruptă în această măsură și, prin urmare, că nu are rost să o mântuiască și că acesta este sfârșitul rasei umane. Dumnezeu nu vede deloc lucrurile în acest fel. Așadar, noi toți urmăm adevărul acum. Toți dorim să urmăm adevărul și credem că, cel puțin, dacă ne vom continua căutarea, atunci, în câțiva ani, vom fi desigur capabili să ne schimbăm într-o oarecare măsură și, în cele din urmă, vom fi pe deplin în stare să dobândim o schimbare a firii și să fim desăvârșiți de Dumnezeu. Toți aveți acest fel de credință, nu-i așa? Din moment ce voi aveți astfel de credință, ar trebui să credeți că și alți oameni au astfel de credință” („Cum să întemeiezi relații interpersonale normale” din Predici și părtășie despre intrarea în viață I). Acest pasaj din părtășie mi-a arătat clar starea mea și m-am simțit rușinată. Am văzut cât de arogantă și de îngâmfată era natura mea. M-am comportat ca și cum dețineam adevărul și eram capabilă să judec o persoană cu acuratețe dintr-o singură privire și să îi înțeleg în profunzime esența. Făcând legătura între mine și cuvintele din predică, mi-am dat seama de următorul lucru: din interacțiunile mele cu fratele Chen, mi se părea că era tânăr și mândru când îl vedeam exprimându-și firea arogantă în cuvintele pe care le spunea și în lucrurile pe care le făcea. Mi se părea că nu avea absolut nicio cunoaștere de sine. Chiar judecam în inima mea că era o persoană arogantă, care era complet irațională și nu avea nicio speranță de schimbare. Acesta era motivul pentru care nu puteam să-l tratez în mod corect sau imparțial. Dumnezeu mântuiește oamenii în cea mai mare măsură posibilă, totuși, eu îl delimitam pe fratele Chen în toate privințele. Acum, Dumnezeu mă demascase și mă făcuse să-mi văd limpede aroganța și îngâmfarea. Îmi privisem propriile perspective și convingeri ca fiind adevărul și standardele prin care să judec oamenii – eram atât de irațională. Îi vedeam și îi măsuram pe ceilalți conform unor principii și standarde? Modul meu de a-i privi și de a-i delimita pe oameni era în acord cu adevărul? Eram mai josnică decât un vierme. În ce fel eram eu vrednică să-i judec și să-i condamn pe alții? Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Oamenii pe care Dumnezeu îi mântuiește sunt cei care au firi corupte prin intermediul corupției Satanei; nu sunt oameni desăvârșiți, fără nici cel mai neînsemnat cusur, și nici oameni care trăiesc într-un vacuum” („Pătrunderea în viață este cea mai importantă pentru credința în Dumnezeu” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Nu am fost încă desăvârșiți și suntem încă în cursul procesului de schimbare treptată prin experimentarea lucrării lui Dumnezeu. Chiar dacă poate ne exprimăm firile corupte sau săvârșim unele fărădelegi când ne îndeplinim datoriile, atât timp cât credem sincer în Dumnezeu și urmăm adevărul, vom reuși să ne schimbăm. Cu toate acestea, eu nu îi priveam pe ceilalți cu o perspectivă de creștere. În schimb, îi delimitam prin propriile mele perspective și prin firea mea coruptă. Eram cu adevărat atât de arogantă!

Apoi, am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu : „Potrivit cărui principiu ar trebui să-i tratezi pe membrii familiei lui Dumnezeu? (Tratează corect fiecare frate și soră în parte.) Cum îi tratezi corect? Toată lumea are defecte și neajunsuri minore, precum și anumite particularități; toți oamenii dau dovadă de neprihănire de sine, slăbiciune și domenii în care au lipsuri. Ar trebui să-i ajuți cu o inimă iubitoare, să fii tolerant și răbdător și să nu fii prea dur sau să faci caz de fiecare detaliu mărunt. Dacă pe oamenii tineri sau care nu cred în Dumnezeu de mult timp ori care au început doar recent să-și realizeze îndatoririle sau care au anumite cerințe speciale, doar îi apuci de păr și refuzi să le dai drumul, acest lucru se numește a fi dur. Ignori răul făcut de acei conducători falși și antihriști și, totuși, atunci când observi neajunsuri și defecte minore la frații și surorile tale, refuzi să-i ajuți, alegând în schimb să faci caz de acele lucruri și să-i judeci fără ca ei să știe, determinând astfel și mai mulți oameni să li se opună, să-i excludă și să-i ostracizeze. Ce fel de comportament este acesta? Aceasta înseamnă doar să faci lucrurile pe baza preferințelor personale și să nu fii capabil să tratezi oamenii corect; indică o fire satanică stricată! Aceasta este o fărădelege! Când oamenii fac lucruri, Dumnezeu îi urmărește; El vede orice faci și orice gândești! Dacă vrei să-ți însușești principiile, atunci trebuie mai întâi să înțelegi adevărul. Odată ce înțelegi adevărul, poți înțelege voia lui Dumnezeu; dacă nu înțelegi adevărul, cu siguranță nu vei înțelege voia lui Dumnezeu. Adevărul îți spune cum să-i tratezi pe oameni și, odată ce ai înțeles asta, vei ști cum să-i tratezi pe oameni în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Modul în care trebuie să-i tratezi pe alții este arătat și indicat clar în cuvintele lui Dumnezeu; atitudinea cu care Dumnezeu tratează umanitatea este atitudinea pe care oamenii ar trebui să o adopte în modul în care se tratează unul pe celălalt. Cum tratează Dumnezeu fiecare persoană în parte? Unii oameni au o statură imatură sau sunt tineri ori cred în Dumnezeu doar de puțin timp. Natura și esența unor oameni nu sunt rele sau răuvoitoare; pur și simplu aceștia sunt întrucâtva ignoranți sau lipsiți de calibru ori au fost poluați prea mult de societate. Ei nu au pătruns în realitatea adevărului, așadar le este greu să nu facă unele lucruri nesăbuite sau să nu comită unele fapte de ignoranță. Cu toate acestea, din perspectiva lui Dumnezeu, astfel de chestiuni nu sunt importante; El cercetează doar inimile oamenilor. Dacă aceștia sunt deciși să pătrundă în realitatea adevărului, se îndreaptă în direcția bună și acesta este obiectivul lor, atunci Dumnezeu îi veghează, îi așteaptă și le acordă timp și șanse care le permit să pătrundă. Dumnezeu nu-i doboară dintr-o lovitură și nu-i bate atunci când își scot capul; Dumnezeu nu i-a tratat niciodată pe oameni astfel. Acestea fiind spuse, dacă oamenii se tratează în acest fel unul pe altul, atunci lucrul acesta nu arată firea lor coruptă? Aceasta este întocmai firea lor coruptă. Trebuie să urmărești cum îi tratează Dumnezeu pe oamenii ignoranți și nesăbuiți, cum îi tratează pe cei cu statură imatură, cum îi tratează pe cei care manifestă normal firea coruptă a umanității și cum îi tratează pe cei care sunt răuvoitori. Dumnezeu are diverse moduri de a trata diferiți oameni și are, de asemenea, diverse moduri de a gestiona nenumăratele naturi ale diferiților oameni. Trebui să înțelegi adevărul acestor lucruri. Odată ce ai înțeles aceste adevăruri, poți să știi apoi cum să le experimentezi” („Pentru a dobândi adevărul, trebuie să înveți de la oamenii, de la chestiunile și de la lucrurile din jurul tău” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Cuvintele lui Dumnezeu descriu foarte limpede principiile și calea de a trata oamenii. Ele explică, de asemenea, că atitudinea lui Dumnezeu față de antihriști și de oamenii răi este plină de ură, blesteme și pedeapsă. Cât despre cei a căror statură este mică, cei care sunt de calibru sărăcăcios și au tot felul de firi corupte și lipsuri, atât timp cât cred cu adevărat în Dumnezeu, sunt dornici să urmeze adevărul, pot accepta adevărul și îl pot pune în practică, atitudinea lui Dumnezeu față de ei este una de dragoste, milă și mântuire. Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că El are principii și standarde în ceea ce privește modul în care tratează fiecare persoană. Dumnezeu cere ca noi să-i iubim pe cei pe care El îi iubește și să-i urâm pe cei pe care El îi urăște. Trebuie să fim îngăduitori și iertători față de frații și surorile care cred cu adevărat în Dumnezeu și trebuie să le oferim ocazia de a se căi și de a se schimba. Nu putem să-i doborâm pur și simplu dintr-o singură lovitură atunci când își exprimă firea coruptă, deoarece asta nu este în concordanță cu principiile și metodele lui Dumnezeu de a trata oamenii, cu atât mai puțin cu voia lui Dumnezeu. Am început să mă gândesc la modul în care fratele Chen și-a asumat povara îndatoririlor sale, cum a avut un sentiment de responsabilitate și cum a reușit să facă unele lucrări practice. Niciodată nu am luat în considerare pe deplin punctele forte și meritele sale. În schimb, m-am fixat pe corupția lui și nu am cedat, și l-am judecat și l-am condamnat. Natura mea a fost cu adevărat răutăcioasă!

În acea clipă, m-am gândit la un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Atitudinea și modul în care Dumnezeu i-a tratat pe Adam și Eva este asemănător cu modul în care părinții omenești își arată grija pentru proprii copii. De asemenea, este asemănător cu modul în care părinții omenești iubesc, au grijă și se preocupă de proprii fii și fiice – în mod real, vizibil și tangibil. În loc de a Se pune într-o poziție înaltă și măreață, Dumnezeu a folosit personal piei pentru a face îmbrăcăminte pentru om. Nu contează dacă această haină de blană a fost utilizată pentru a le acoperi modestia sau pentru a-i proteja de frig. Pe scurt, această haină folosită pentru a acoperi trupul omului a fost făcută personal de Dumnezeu cu propriile Sale mâini. Decât să o creeze doar prin puterea gândului sau prin metode miraculoase cum își imaginează oamenii, Dumnezeu făcuse în mod legitim ceva despre care omul crede că Dumnezeu nu putea și nu trebuia să facă. Acesta poate fi un lucru simplu pe care unii nici nu-l consideră demn de menționat, dar le permite, de asemenea, tuturor celor care Îl urmează pe Dumnezeu, dar care erau mai înainte plini de idei nedeslușite despre El, să înțeleagă mai bine autenticitatea și frumusețea Sa și să vadă natura Sa fidelă și umilă. Îi face pe oamenii insuportabil de aroganți care cred că ei sunt mari și tari să își plece capetele încrezute de rușine la vederea caracterului umil și autentic al lui Dumnezeu” („Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (I)” din Cuvântul Se arată în trup). Fiecare dintre cuvintele lui Dumnezeu îmi încălzea inima. Puteam să simt interesul și empatia lui Dumnezeu pentru oameni și că grija și solicitudinea Lui erau reale. Când Adam și Eva nu au ascultat de porunca lui Dumnezeu și au mâncat rodul din pomul cunoașterii binelui și răului, deși Dumnezeu S-a ascuns de ei și i-a izgonit din Grădina Edenului, Lui I-a fost totuși milă de ei și a făcut personal haine din piei pentru ca ei să le îmbrace. Dumnezeu este cu adevărat încântător, iar firea Lui este cu adevărat frumoasă și bună. Atitudinea lui față de oamenii corupți și de cei care săvârșesc fărădelegi este una de răbdare. Datorită compasiunii Sale, El este capabil să ierte ignoranța, slăbiciunea și imaturitatea omului. El îi dă omului timpul și posibilitatea de a se căi. În timp ce așteaptă, El îi oferă neîntrerupt omului adevărul în care omul să pătrundă. Mântuirea omului de către Dumnezeu este atât de reală. Dumnezeu este demn de încredere, iar dragostea Lui pentru om este reală, nu este falsă, nici nu este prefăcută, ci tangibilă și vizibilă. Când m-am gândit la asta, lacrimile mi-au izvorât din ochi și au început să curgă. Am început să cuget la toate experiențele mele. În lucrarea de a-i îndrepta pe conducători și pe lucrători, dat fiind că nu pătrunsesem principiile, am făcut unele lucruri care au întrerupt și au tulburat lucrarea bisericii. Cu toate acestea, Dumnezeu nu m-a eliminat și nu m-a pedepsit. În schimb, El a folosit raportul pe care frații și surorile l-au scris pentru a mă face să chibzuiesc asupra mea, să mă căiesc și să mă schimb, astfel încât să-mi pot îndeplini datoriile conform principiilor. Când eram negativă și slabă, Dumnezeu Și-a folosit cuvintele pentru a mă mângâia și a mă susține. De asemenea, El i-a pus în mișcare pe frații și surorile care îmi erau alături pentru a-mi comunica voia Sa în ceea ce mă privește, lucru ce m-a întărit foarte mult. În vremurile în care comiteam fărădelegi sau făceam greșeli în munca mea, când nutream neînțelegeri și eram precaută față de Dumnezeu și deveneam negativă și delăsătoare în lucrarea mea, Dumnezeu m-a luminat și m-a călăuzit prin cuvintele Lui astfel încât să Îi înțeleg voia, și am văzut dragostea și mântuirea Lui. Am reușit atunci să las în urmă negativitatea și neînțelegerile... Nu făcuse deja Dumnezeu acest lucru asupra mea cu mult timp în urmă? Când am văzut nesfârșita dragoste a lui Dumnezeu pentru mine, inima mea încăpățânată și amorțită a fost topită de dragostea sinceră a lui Dumnezeu. I-am spus lui Dumnezeu o rugăciune de căință: „O, Dumnezeule! De nenumărate ori, m-am împotrivit Ție și nu am ascultat de Tine. Cu toate acestea, încă mă tratezi cu dragoste și toleranță și arăți înțelegere pentru slăbiciunile mele. De nenumărate ori, ai folosit cuvinte să mă luminezi, să mă îndrumi, să mă sprijini și să mă aprovizionezi. M-ai condus pas cu pas până în ziua de astăzi. Nu sunt demnă ca Tu să sacrifici atât de multă grijă și efort pentru a mă mântui. O, Dumnezeule! Dragostea Ta pentru mine este inexprimabilă. În timp ce aștepți cu răbdare să mă schimb, îmi dai și ocazii pentru a mă căi. Tot ce-mi doresc este ca, de acum înainte, să practic în conformitate cu voia și cerințele Tale. Doresc să mă bazez pe principiile adevărului în felul în care tratez pe fiecare frate și soră care crede cu adevărat în Tine.”

Apoi, într-o predică, am citit un alt pasaj ce spune: „De exemplu, ești un lider și ar trebui să fii responsabil pentru frați și surori. Să presupunem că există un frate sau o soră care nu urmărește adevărul și nu urmează calea cea bună. Ce ar trebui să faci? Trebuie să o ajuți pe această persoană. Acest ajutor include emondarea și tratarea ei. Include cenzura și critica. Acesta este modul de a ajuta. Toate acestea înseamnă dragoste. Este necesar să o convingi sau să folosești un ton de consultare? Nu neapărat. Dacă este nevoie să o emondezi și să o tratezi, fă-o. Expune ceea ce trebuie expus. Asta pentru că ești un lider și un lucrător. Dacă nu-i ajuți tu, cine o va face? Aceasta este datoria pe care ar trebui să o îndeplinești” („Cum trebuie să experimentezi lucrarea lui Dumnezeu pentru a dobândi mântuirea și a fi desăvârșit” din Predici și părtășie despre intrarea în viață VI). Din această părtășie, am aflat că un lider sau un lucrător care deține cu adevărat realitatea adevărului îi tratează pe frații și surorile sale cu principii. Știe care este responsabilitatea lui și care este însărcinarea lui. El este capabil să se bazeze pe principiile adevărului pentru a-i trata pe oameni în funcție de natura și esența lor. Este capabil să-i ajute în mod practic pe oameni pe baza corupției și a neajunsurilor lor. El știe când ar trebui să-i ajute cu o inimă iubitoare, când să-i trateze cu severitate și să-i emondeze și când să-i dojenească. Este capabil să se comporte corespunzător, să aibă principii, și nu îi va trata după bunul plac pe frații și surorile care au exprimat corupție ca pe dușmani. Am început să mă gândesc din nou la felul în care îl tratasem pe fratele Chen. Când l-am văzut dezvăluindu-și firea arogantă, nu l-am ajutat și nu l-am sprijinit într-o manieră practică. Nu am cercetat minuțios natura lui arogantă pentru a-l ajuta să cunoască esența acesteia, nici nu l-am ajutat să vadă clar consecințele periculoase dacă firea sa arogantă nu se schimba. În schimb, l-am judecat, l-am exclus și l-am condamnat după bunul meu plac. Chiar am răspândit prejudecățile pe care le aveam despre el pe la spatele lui. Nu am dat dovadă de nicio îngăduință sau răbdare, nici atât nu l-am tratat cu o inimă iubitoare. În acel moment, am văzut că nu aveam principiile adevărului în felul în care îl tratam pe acest frate și că nu îmi îndeplineam datoria și obligațiile. Am înțeles voia lui Dumnezeu și am găsit calea de a practica. Drept urmare, m-am dus în vizită la fratele Chen. I-am atras atenția asupra problemelor lui și mi-am oferit ajutorul și sprijinul. În același timp, l-am și tratat și l-am emondat. I-am analizat minuțios perspectivele incorecte privind căutarea și calea greșită pe care pășea. De asemenea, am avut părtășie cu el despre esența sfântă a lui Dumnezeu și despre firea Lui care nu îngăduie nicio ofensă... Slavă lui Dumnezeu pentru îndrumarea Sa! Prin comunicarea mea cu el, fratele Chen a câștigat o înțelegere a naturii sale arogante și a corupției pe care o exprimase. El a spus: „Chiar dacă știu că sunt foarte arogant, adesea recunosc asta doar cu vorba. Nu mi-am analizat în profunzime propria-mi natură arogantă, și cu atât mai puțin nu am urât-o cu adevărat. Numai prin faptul că tu mi-ai atras atenția asupra acestor lucruri astăzi, am descoperit acum că mă aflu într-o condiție cumplită și foarte periculoasă. Dumnezeu nu este în inima mea și nu respect pe nimeni. Întotdeauna mă cred capabil. Mai ales când lucrarea produce rezultate, nu numai că fur slava lui Dumnezeu, ci sunt chiar mai arogant și mai îngâmfat pentru că simt că sunt o persoană uimitoare. Sunt pe calea antihristului și fac fapte rele și mă împotrivesc lui Dumnezeu. Astăzi, avertismentul și ajutorul tău mi-au oferit ocazia de a chibzui asupra mea, de a mă căi și a mă schimba...” Când l-am auzit spunând asta, mi-a emoționat cu adevărat inima. Simțeam profund că nu-mi îndeplinisem bine datoriile și că nu aveam o inimă milostivă. Nu îi oferisem ajutor sau sprijin fratelui meu. În schimb, mă agățasem de corupția lui și îl condamnasem. Judecata și mustrarea din cuvintele lui Dumnezeu au fost cele care m-au mântuit, făcându-mă să văd clar că aveam o natură arogantă și răutăcioasă și îndreptându-mi perspectiva absurdă. Am citit în pasajul din predica celui de mai sus: „Se poate spune că acei oameni care iubesc sincer adevărul și care au voința de a căuta să fie desăvârșiți au cu toții o fire arogantă și neprihănită de sine. Cât timp sunt capabili să accepte adevărul și să accepte emondarea și tratarea și sunt capabili să se supună total adevărului, indiferent de circumstanțe, atunci astfel de oameni pot să dobândească mântuirea și să fie desăvârșiți. De fapt, nu există oameni care sunt cu adevărat de calibru bun și care au într-adevăr voință, dar care să nu fie aroganți. Este adevărul. Aleșii lui Dumnezeu trebuie să fie capabil să distingă. Ei nu trebuie să delimiteze pe cineva ca pe o persoană care nu este bună și ca pe o persoană care nu poate fi mântuită și desăvâr��ită pur și simplu pentru că este extrem de arogantă și neprihănită de sine. Nu contează cât de extrem de arogantă este o persoană, atât timp cât este de calibru bun și poate urmări adevărul, atunci este o persoană pe care Dumnezeu vrea să o desăvârșească. Criteriile după care Dumnezeu îi desăvârșește pe oameni sunt, în principal, să fie persoane bune, de calibru bun și în căutarea adevărului. Dacă însă calibrul unei persoane este prea sărăcăcios, iar ea este mereu incapabilă de a înțelege adevărul, atunci, chiar dacă firea ei este extrem de blajină și deloc arogantă, nu este bună de nimic și nu merită să fie desăvârșită. În acest punct, trebuie să înțelegem voia lui Dumnezeu. Dacă, pe de altă parte, calibrul unei persoane este bun și aceasta are voință și nu este arogantă și neprihănită de sine, atunci asta este categoric o deghizare sau o simplă farsă, căci nu există o astfel de persoană. Trebuie să știm că omenirea coruptă are o natură arogantă și trufașă. Acesta este un fapt de netăgăduit” (Părtășia celui de mai sus). Această părtășie m-a ajutat să înțeleg clar cum ar trebui să tratez oamenii care au o fire arogantă. Am aflat că este posibil ca aceștia să se schimbe, iar cheia este dacă sunt sau nu capabili să urmărească adevărul și să îl accepte. Dacă sunt capabili să accepte adevărul, să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu și să accepte tratarea și emondarea, ei pot cu siguranță să se schimbe și să fie desăvârșiți de Dumnezeu. Acum, când m-am mai gândit un pic la situația fratelui Chen, mi-am dat seama că, deoarece era tânăr, nu crezuse de prea mult timp în Dumnezeu și nu trăise mult din judecata și mustrarea lui Dumnezeu, faptul că dăduse dovadă de o fire arogantă și încrezută era destul de normal. Am fost corupți de Satana și suntem sub controlul firilor noastre arogante, așa că ne place să căutăm lumina reflectoarelor și să ne dăm mari. Aceasta este o caracteristică obișnuită a oamenilor corupți. Nu am arătat și eu frecvent aroganță și îngâmfare? De ce simt că eu însămi mă pot schimba și totuși el nu poate? De ce sunt standardele pe care le-am stabilit pentru mine mai joase decât cele pe care le-am stabilit pentru el? Nu înseamnă asta că sunt și mai arogantă decât el? Nu este o modalitate echitabilă de a-l trata. Când mi-am dat seama de asta, am putut să renunț la prejudecățile și discriminarea pe care le aveam împotriva fratelui Chen. Am simțit că esența naturii sale nu era rea. Avea hotărârea de a urmări adevărul, doar că firea lui arogantă era ceva mai pronunțată și am înțeles că trebuie să-l ajut cu o inimă iubitoare și să-mi îndeplinesc responsabilitatea.

Slavă lui Dumnezeu pentru luminarea și îndrumarea Lui. Din această experiență, am aflat că aceia care trăiesc în firile lor corupte și nu îi tratează pe ceilalți în conformitate cu principiile din cuvintele lui Dumnezeu și care nu reușesc să adopte abordarea corectă față de punctele forte și punctele slabe ale altor oameni, nu îi pot trata echitabil pe ceilalți. Nu numai că vor cauza daune fizice și psihice fraților și surorilor lor, ci le vor și întârzia intrarea în viață. Ei chiar pot să le creeze probleme celorlalți sau să-i pedepsească, luând calea antihristului. Slavă lui Dumnezeu pentru lucrarea de judecată și mustrare pe care a înfăptuit-o asupra mea în tot acest timp. Când trăiam în firea mea răzvrătită și nu eram în stare să-l tratez pe fratele meu în conformitate cu principiile adevărului, Dumnezeu Și-a exercitat neîntârziat judecata și mustrarea pentru a mă mântui la timp și m-a determinat să-mi recunosc propria fire arogantă și răutăcioasă. Când m-am întors la Dumnezeu, m-am lăsat deoparte și am căutat adevărul, am dobândit îndrumarea și călăuzirea lui Dumnezeu – am înțeles din cuvintele lui Dumnezeu cum să-i tratez cu principii pe oameni. Când l-am tratat pe fratele Chen conform cuvintelor lui Dumnezeu, am experimentat cu adevărat pacea și stabilitatea spirituală. În plus, am reușit să descopăr și să învăț din punctele forte ale fratelui pentru a-mi compensa lipsurile. Am gustat dulceața punerii în practică a cuvintelor lui Dumnezeu. Lucrarea și îndrumarea lui Dumnezeu sunt cele care mi-au permis să înțeleg unele adevăruri și să dobândesc o oarecare înțelegere a corupției și lipsurilor mele. În același timp, simt cu adevărat că a-i trata pe ceilalți în conformitate cu principiile adevărului este foarte important. Tot ce doresc este să continuu să pun cuvântul lui Dumnezeu în practică atunci când îmi îndeplinesc datoriile și să îi tratez pe fiecare dintre frații și surorile mele în conformitate cu adevărul din cuvintele lui Dumnezeu.

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

[stiri-noi]

PSD Dâmbovița cere demisia ministrului Educației

Fostul deputat Radu Popa, vicepreşedinte al PSD Dâmboviţa, a solicitatat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, în numele organizaţiei judeţene, demisia ministrului Educaţiei, Monica Anisie, şi a prefectului judeţului Dâmboviţa – Aurelian Popa.

Sub motto-ul „nepăsarea este o moarte lentă”, spune Radu Popa că eliminarea celor doi demnitari este absolut necesară, deoarece au demonstrat cu vârf şi îndesat că au gestionat incompetent, fără pricepere, sistemul educaţional, în această perioadă de criză generată de pandemie.

„În acest context, ne aliniem unor voci importante profesionale din spațiul public care spun că este nevoie de redeschiderea unităților de învățământ și stoparea așa-zisei „şcoli online”.

Asumarea tuturor măsurilor pentru desfășurarea activității educaționale în școli în condiții de deplină siguranță pentru elevi și pentru profesori.

Modificarea cadrului legislativ, în așa fel încât posibilitatea trecerii la „școala online” să fie limitată strict la perioada stării de urgență.

Relațiile interumane nu se pot construi la distanță. Prin natura sa, mediul online este ideal pentru comunicarea în scop de schimb de informaţii. Însă, educaţia nu înseamnă doar informaţie, ci şi emoție, dialog și construirea unei relații interpersonale pedagog-elev, procesul de predare-însușire, presupunând în mod egal evaluarea de către cadrul didactic a întregii personalități și dezvoltări a copilului.

Asemenea relații nu se pot transmite la distanță. Pentru a construi o înțelegere profundă, conceptuală, și o gândire superioară este nevoie de interacțiuni intensive între profesori și elevi, iar tehnologia uneori distrage de la aceste valoroase legături umane”, a precizat Radu Popa.

De critica tânărului politician social-democrat nu a scăpat nici preşedintele Klaus Iohannis care, spune Popa, în ultimul timp, minte isteric şi aberază cum că PSD-ul ar fi responsabil pentru eşecul guvernului său de a stăpâni pandemia.

„Mai bine Iohannis ar fi cerut explicații guvernului său despre ce se întâmplă cu școala. Milioane de copii, părinți și profesori așteaptă o decizie pe care guvernul Orban se dovedește incapabil s-o ia și s-o comunice din timp.

În toată Europa s-au făcut planuri, s-au alocat fonduri și se fac pregătiri pentru ca școala să înceapă-n septembrie în condiții care să asigure o protecție maximum posibilă, în România puterea liberală tot imaginează scenarii și experimente care riscă să compromită grav educația actualelor generații.

Puterea liberală refuză să ia exemplu de la țările europene și să aplice soluții adecvate momentului, care să nu compromită educația copiilor. În loc să-și exercite atribuțiile constituționale și să facă un lucru util, respectiv să ceară guvernului său soluții coerente, în interesul elevilor, Iohannis, artizanul din gură al ”României Educate” continuă cu istericalele ridicole anti-PSD.

În teritoriu, prefecții, reprezentanții Guvernului PNL, sunt preocupați de elemente de campanie electorală, de racolări de primari și de alte combinații variabile.

Nici Iohannis și nici Orban nu realizează urgența unor decizii care să fie comunicate din timp, astfel încât atât cei din conducerea școlilor cât și profesorii, părinții ori copiii să știe ce urmează să se întâmple și să-și facă pregătirile necesare.

Miniștrii PNL incapabili au în fața lor proba care demonstrează că învățământul se poate relua în condiții aproape normale. În afterschool și în gradinițele deschise acum, nu sunt focare. În aceste condiții, a impune un sistem de pseudo educație online, înseamnă a distruge o generație.

Puterea nici măcar nu vrea să se inspire din exemplul ţărilor europene în privinţa sistemului de învăţământ pe timpul pandemiei și nici să ia în calcul studiile specialiștilor.

Studiile europene arată că școlile pot fi și ar trebui deschise pentru că beneficiile sunt mai multe decât riscurile”, a mai declarat Radu Popa.

Vicepreşedintele PSD Dâmboviţa a venit cu exemple din ţările din vestul Europei unde se insistă pe reamenajarea sălilor de curs conform condiţiilor impuse de pandemia de coronavirus, dar în nici un caz nu se susţine ideea ca aceste sanctuare ale educaţiei adevărate să rămână închise.

„Irlanda, de exemplu, a alocat 375 de milioane de euro pentru amenajările și modificările sălilor de clasă pentru revenirea elevilor la școală în condiții de siguranță.

Puterii actuale nu-i pasă nici măcar de studiile forurilor ştiințifice și academice române care evidențiază efectele nocive ale învățământului online, așa cum s-a experimentat în România în pandemie și cum ar vrea să continue, într-o formă hibridă, guvernarea PNL.

Academia Română avertizează, într-un punct de vedere oficial, dedicat educației online, că generalizarea învățământului online poate compromite întregul sistem de educație atât prin consecințe directe asupra calității, cât și prin cerințele legate de asigurarea echitabilă a accesului tuturor elevilor, profesorilor la infrastructura performantă (platforme, comunicare, tablete, calculatoare etc.), care, în acest moment, este, din păcate, deficitară.

Pentru ciclurile preșcolar și primar (3-11 ani) școala on-line este departe de a fi o opțiune; din contră, aceasta poate avea efecte dăunătoare pentru elevi, în sensul periclitării bunei lor dezvoltări psiho-sociale și intelectuale. Educația se face în interacțiune directă cu un educator, relația dintre elev și învățător/profesor fiind mai mult decât comunicare de sunete și imagini. Învățătorul,profesorul este model, ocrotitor, suport moral etc. și trebuie perceput în chip nemijlocit de elevi”.

Mai spune Radu Popa că PSD Dâmboviţa a decis să iniţieze un dialog cu părinţii şi cu cadrele didactice din sistemul de învăţământ din judeţ prin care să ceară sprijinul tuturor părinţilor dâmboviţeni pentru redeschiderea şcolii.

Vicepreşedintele PSD Dâmboviţa îl perpeleşte critic şi pe inspectorul şcolar general Sorin Ion, care, în această perioadă, este prins în vâltoarea precampaniei electorale, candidând din partea PNL pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

„Candidatul din Pucioasa la președinția Consiliului Judeţean este absorbit de aburii celebrității și s-a îndepărtat de obligațiile sale instituționale.

Domnule Sorin Ion, câte întâlniri cu administrația locală din teritoriu ați avut în care să discutați problema învățământului de la distanță? Zero!

Ce măsuri ați gândit și ce soluții ați propus pentru ca 15 septembrie să-i găsească pe copiii din Dâmboviţa în bănci iar pe învățători și profesori, la catedră? Zero!

Sunteți o gașcă preocupată doar de voturi, dintr-un partid fără proiecte care a dat un guvern fără soluții”, a mai adăugat Radu Popa.

[cercetandbisericaluidumnezeu]

Diferența esențială dintre Dumnezeul întrupat și oamenii folosiți de Dumnezeu

Dacă, în întrupare, Dumnezeu ar face doar lucrarea divinității fără a avea în plus câțiva oameni după inima lui Dumnezeu care să lucreze la unison cu El, atunci nu ar exista nicio modalitate prin care omul să înțeleagă voia lui Dumnezeu sau să intre în contact cu Dumnezeu. Dumnezeu trebuie să folosească oameni obișnuiți, oameni după inima Sa, pentru a finaliza această lucrare, pentru a veghea asupra bisericilor și a le păstori, pentru a ajunge la nivelul la care creierul omului, unde au loc procesele cognitive, este capabil să înțeleagă. Cu alte cuvinte, Dumnezeu folosește un număr mic de oameni după inima Sa pentru a „traduce” lucrarea pe care El o face în divinitatea Sa astfel încât să poată fi făcută cunoscută, adică să transforme limbajul divin în limbaj omenesc, făcând astfel ca toți oamenii să-l poată pricepe, să-l înțeleagă cu toții. Dacă Dumnezeu nu ar face așa, nimeni nu ar înțelege limbajul divin al lui Dumnezeu, din cauză că oamenii după inima lui Dumnezeu sunt, până la urmă, o minoritate neînsemnată, iar abilitatea omului de a înțelege este redusă. De aceea, Dumnezeu alege această metodă numai când lucrează în trupul încarnat. Dacă ar fi doar lucrare divină, nu ar exista nicio modalitate prin care omul să-L cunoască pe Dumnezeu sau să intre în contact cu El deoarece omul nu înțelege limbajul lui Dumnezeu. Omul este capabil să înțeleagă acest limbaj doar prin intermediul oamenilor după inima lui Dumnezeu care clarifică cuvintele Sale. Totuși, dacă ar fi doar astfel de oameni care să lucreze în cadrul omenirii, asta ar putea doar să mențină viața normală a omului; nu ar putea să transforme firea omului. Lucrarea lui Dumnezeu nu ar putea atunci să aibă un nou punct de început; ar exista doar aceleași cântece vechi, aceleași vechi banalități. Firea vieții oamenilor se va putea schimba și ei vor putea să continue pe cale de-a lungul timpului numai prin intermediul Dumnezeului întrupat, care spune tot ceea ce trebuie spus și face tot ceea ce trebuie făcut în perioada întrupării Sale și numai după ce oamenii lucrează și experimentează conform cuvintelor Sale. Cel care lucrează în divinitate Îl reprezintă pe Dumnezeu, în timp ce cei care lucrează în cadrul umanității sunt oameni folosiți de Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Dumnezeul întrupat este diferit în mod substanțial de oamenii folosiți de Dumnezeu. Dumnezeul întrupat poate să facă lucrarea divinității, în timp ce oamenii folosiți de Dumnezeu nu pot. La începutul fiecărei epoci, Duhul lui Dumnezeu vorbește în mod personal pentru a lansa noua epocă și a-l aduce pe om la un început nou de drum. Când a terminat de vorbit, aceasta înseamnă că lucrarea lui Dumnezeu în divinitatea Sa a luat sfârșit. După aceea, toți oamenii se lasă călăuziți de cei folosiți de Dumnezeu pentru a intra în experiența lor de viață. Din același motiv, aceasta este, de asemenea, etapa în care Dumnezeu îl aduce pe om într-o epocă nouă și îi dă fiecăruia un nou început. Aceasta încheie lucrarea lui Dumnezeu în trup.

Dumnezeu nu vine pe pământ pentru a-Și desăvârși umanitatea normală. El nu vine pentru a face lucrarea umanității normale, ci numai pentru a face lucrarea divinității în umanitatea normală. Ceea ce Dumnezeu spune referitor la umanitatea normală nu este ceea ce își imaginează omul că este. Pentru om, „umanitate normală” înseamnă să ai o soție sau un soț și fii și fiice. Acestea sunt dovezi ale faptului că ești o persoană normală. Dar Dumnezeu nu vede lucrurile așa. Pentru El, umanitatea normală înseamnă a avea gânduri omenești obișnuite, vieți omenești obișnuite și a fi născut din oameni obișnuiți. Dar normalitatea Sa, spre deosebire de cum omul înțelege normalitatea, nu include a avea o soție sau un soț și copii. Adică, pentru om, umanitatea normală despre care vorbește Dumnezeu este ceea ce omul ar considera absența umanității, aproape fără emoții și aparent fără vreo nevoie trupească, asemenea lui Isus, care a fost o persoană obișnuită doar pe dinafară, având înfățișarea unei persoane obișnuite, dar, în esență, nu avea în totalitate tot ceea ce ar trebui să aibă o persoană obișnuită. Din aceasta se poate vedea că esența Dumnezeului întrupat nu cuprinde tot ceea ce ține de umanitatea normală, ci doar o parte din lucrurile cu care oamenii ar trebui să fie înzestrați, pentru a menține rutina unei vieți normale și a menține capacitatea omenească normală de rațiune. Dar aceste lucruri nu au nimic de-a face cu ceea ce omul consideră umanitate normală. Acestea sunt ceea ce Dumnezeu întrupat ar trebui să aibă. Există aceia care susțin, totuși, că despre Dumnezeul întrupat se poate spune că are o umanitate normală doar dacă are o soție, fii și fiice, o familie. Fără aceste lucruri, spun ei, El nu este o persoană normală. Te întreb atunci: „Are Dumnezeu o soție? Este posibil ca Dumnezeu să aibă un soț? Poate Dumnezeu să aibă copii?” Nu sunt acestea erezii? Totuși, Dumnezeul întrupat nu poate să răsară din crăpătura unei stânci sau să cadă din cer. El poate fi născut doar într-o familie omenească normală. De aceea, El are părinți și surori. Acestea sunt lucrurile pe care umanitatea normală a Dumnezeului întrupat ar trebui să le aibă. Așa a fost cazul cu Isus. Isus a avut un tată și o mamă, surori și frați. Toate acestea erau normale. Dar, dacă El ar fi avut o soție și fii și fiice, atunci umanitatea normală a Lui nu ar fi fost aceea pe care Dumnezeu a dorit ca Dumnezeul întrupat să o aibă. Dacă așa ar fi stat lucrurile, El nu ar fi putut să lucreze în numele divinității. El a putut să facă lucrarea divinității tocmai din cauza faptului că nu a avut soție și copii, și totuși a fost născut din oameni normali într-o familie normală. Pentru a clarifica aceasta și mai mult, ceea ce Dumnezeu consideră o persoană normală este o persoană născută într-o familie normală. Doar o astfel de persoană este calificată pentru a face o lucrare divină. Dacă, pe de altă parte, persoana a avut o soție, copii sau un soț, acea persoană nu ar putea să facă lucrare divină, deoarece ea ar avea doar umanitatea normală de care au nevoie oamenii, dar nu umanitatea normală pe care o pretinde Dumnezeu. Ceea ce Dumnezeu consideră a fi și ceea ce oamenii înțeleg sunt deseori lucruri extrem de diferite, foarte departe unul de altul. În această etapă a lucrării lui Dumnezeu, există multe aspecte care sunt contrare noțiunilor oamenilor și diferă foarte mult de ele. Se poate spune că în această etapă a lucrării lui Dumnezeu numai divinitatea este implicată în lucrare, în timp ce omenirea acordă sprijin. Deoarece Dumnezeu vine pe pământ ca să-Și facă El Însuși lucrarea, mai degrabă decât să-i permită omului să își aducă contribuția, acesta constituind motivul pentru care Se întrupează pe Sine Însuși (într-o persoană incompletă, normală) ca să-Și facă lucrarea. El profită de întruparea Sa pentru a prezenta omenirii o nouă epocă, pentru a spune omenirii despre următoarea etapă a lucrării Sale și a le cere oamenilor să practice în conformitate cu calea descrisă în cuvintele Sale. Cu aceasta, Dumnezeu Își încheie lucrarea în trup și este pe cale să plece din rândul oamenilor, nu mai trăiește în trupul umanității normale, ci mai degrabă Se îndepărtează de om pentru a-Și continua o altă parte a lucrării. Atunci, folosind oameni după inima Sa, El Își continuă lucrarea pe pământ în acest grup de oameni, dar în umanitatea lor.

Dumnezeul întrupat nu poate sta cu omul pentru totdeauna deoarece Dumnezeu are mai multă lucrare de făcut. El nu poate fi legat de trup; El trebuie să abandoneze trupul pentru a face lucrarea pe care trebuie să o facă, deși face acea lucrare într-un chip trupesc. Când Dumnezeu vine pe pământ, El nu așteaptă până ce a atins forma pe care o persoană normală ar trebui s�� o obțină înainte de a muri și de a părăsi omenirea. Indiferent cât de bătrân este trupul Său, când este terminată lucrarea Sa, El se duce și părăsește oamenii. Pentru El nu există vârstă, El nu Își numără zilele conform duratei de viață omenești; în schimb, El Își termină viața în trup conform etapelor lucrării Sale. Poate există unii care simt că Dumnezeu, venind în trup, trebuie să Se dezvolte până la un anumit nivel, să ajungă la o vârstă înaintată și să plece doar când acel trup moare. Aceasta este imaginația omului; Dumnezeu nu lucrează așa. El vine în trup numai ca să facă lucrarea pe care El trebuie să o facă și nu să trăiască viața unui om obișnuit născut din părinți, care crește, își întemeiază o familie, începe o carieră, face copii sau experimentează bucuriile și necazurile vieții – toate activitățile unui om obișnuit. Când Dumnezeu vine pe pământ, acesta este Duhul lui Dumnezeu care îmbracă un trup, care vine în trup, dar Dumnezeu nu duce viața unui om obișnuit. El vine doar pentru a îndeplini o parte din planul Său de gestionare (planul mântuirii). După aceea, El va părăsi omenirea. Când vine în trup, Duhul lui Dumnezeu nu desăvârșește umanitatea normală a trupului. Mai degrabă, la un moment pe care Dumnezeu l-a predeterminat, divinitatea trece direct la lucru. Apoi, după ce a făcut tot ceea ce trebuie să facă și după ce Și-a dus la bun sfârșit lucrarea de slujire, lucrarea Duhului lui Dumnezeu în această etapă este terminată, moment în care viața Dumnezeului întrupat se termină, de asemenea, indiferent dacă trupul Său Și-a consumat zilele. Aceasta înseamnă că, indiferent în ce etapă a vieții ajunge trupul, indiferent cât de mult trăiește pe pământ, totul este decis de lucrarea Duhului. Nu are nimic a face cu ce consideră omul a fi umanitatea normală. Să Îl luăm pe Isus ca exemplu. El a trăit în trup timp de treizeci și trei de ani și jumătate. În ceea ce privește durata de viață a unui trup omenesc, El nu ar fi trebuit să moară la acea vârstă și nu ar fi trebuit să plece. Dar pe Duhul lui Dumnezeu nu Îl interesa deloc acest lucru. Lucrarea Sa fiind terminată, la acel punct trupul a fost luat, dispărând împreună cu Duhul. Acesta este principiul prin care Dumnezeu lucrează în trup. Și astfel, la drept vorbind, Dumnezeu întrupat este fără umanitate normală. Pentru a reitera, El vine pe pământ nu pentru a trăi viața unei ființe umane obișnuite. El nu Își întemeiază mai întâi o viață normală umană și apoi începe să lucreze. Mai degrabă, atât timp cât El Se naște într-o familie umană normală, El poate face lucrarea divină, lucrare care este neîntinată de intențiile omului, care nu este trupească, una care, cu siguranță, nu adoptă căile societății și nu cuprinde gândurile sau noțiunile omului și, în plus, este fără legătură cu filozofiile de viață ale omului. Aceasta este lucrarea pe care Dumnezeu întrupat intenționează să o facă și ea este, de asemenea, semnificația practică a întrupării Sale. Dumnezeu vine în trup, în principal, pentru a face o etapă a lucrării care trebuie făcută în trup, fără a trece prin alte procese triviale și, în ceea ce privește experiențele unui om obișnuit, El nu le are. Lucrarea pe care trupul lui Dumnezeu trebuie să o facă nu include experiențe omenești obișnuite. Astfel, Dumnezeu vine în trup pentru a îndeplini lucrarea pe care El trebuie să o îndeplinească în trup. Restul nu are nicio legătură cu El. El nu trece prin atât de multe procese triviale. Odată ce lucrarea Sa este făcută, semnificația întrupării Sale se termină de asemenea. Terminarea acestei etape înseamnă că lucrarea pe care El trebuie să o facă în trup s-a terminat, iar lucrarea de slujire a trupului Său este finalizată. Dar El nu poate să continue să lucreze în trup la nesfârșit. El trebuie să lucreze într-un alt loc, un loc în afara trupului. Doar în acest mod poate lucrarea Sa să devină mai completă și să se extindă mai mult. Dumnezeu lucrează conform planului Său original. El știe la fel de clar precum palma mâinii Sale ce lucrare trebuie să facă și ce lucrare a finalizat. Dumnezeu îl conduce pe fiecare om pe o cale pe care El a predestinat-o deja. Nimeni nu poate scăpa de aceasta. Doar aceia care urmează călăuzirea Duhului lui Dumnezeu vor putea să intre în odihnă. S-ar putea ca, în lucrarea de mai târziu, să nu fie Dumnezeu cel care vorbește în trup pentru a călăuzi omul, ci un Duh cu formă tangibilă care călăuzește viața omului. Doar atunci va putea omul să Îl atingă în mod concret pe Dumnezeu, să se uite la Dumnezeu și să intre complet în realitatea pe care o pretinde Dumnezeu, pentru a deveni desăvârșit de Dumnezeul practic. Aceasta este lucrarea pe care Dumnezeu intenționează să o îndeplinească, ceea ce El a planificat de mult timp. Din aceasta, voi ar trebui să vedeți cu toții calea pe care ar trebui să mergeți!

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

[saintelegembisericaluidumnezeu]

Practică (8)

Tot nu înțelegeți diversele aspecte ale adevărului și în practica voastră încă mai există destule greșeli și abateri; în multe arii, trăiți după noțiunile și închipuirile voastre, niciodată capabili să înțelegeți principiile practicii. Astfel, este încă necesar ca oamenii să fie îndrumați să intre pe făgașul cel bun; cu alte cuvinte, ca să fie în stare să-și reglementeze viețile omenești și spirituale, să pună ambele aspecte în practică, și să nu aibă deseori nevoie să fie sprijiniți sau îndrumați. Numai atunci vor avea ei o statură adevărată. Și chiar dacă în viitor nu va fi nimeni care să te îndrume, tot vei fi în stare să experimentezi de unul singur. Astăzi, dacă ai priceput care aspecte ale adevărului sunt cruciale și care nu, în viitor, vei fi în stare să intri în realitate. Astăzi, sunteți conduși pe calea cea bună, îngăduindu-vi-se să înțelegeți multe adevăruri, iar în viitor veți fi în stare să mergeți mai departe. Se poate spune că oamenii sunt făcuți să înțeleagă acum calea cea mai pură. Astăzi, ești dus pe calea cea bună – și, când într-o zi nu va fi nimeni care să te îndrume, vei practica și vei avansa mai mult în conformitate cu această cale, cea mai pură dintre toate. Acum, oamenii sunt făcuți să înțeleagă ce tipuri de practică sunt corecte și care sunt deviante. 

După înțelegerea acestor lucruri, în viitor, experiențele lor vor fi mai profunde. Astăzi, noțiunile, închipuirile și abaterile din practica voastră sunt schimbate, iar calea practicii și a intrării vă este dezvăluită, după care această etapă de lucru se va încheia și veți începe să mergeți pe calea pe care voi, oamenii, se cuvine să mergeți. Atunci lucrarea Mea se va încheia și, din acel moment, nu vă veți mai întâlni cu Mine. Astăzi, statura voastră este încă insuficientă. Sunt multe dificultăți care se ivesc din natura și substanța omului și, tot astfel, există unele lucruri adânc înrădăcinate care trebuie încă să fie dezgropate. Voi nu înțelegeți detaliile mai delicate ale substanței și naturii oamenilor și încă aveți nevoie de Mine să vi le semnalez; altfel, nu ați fi în stare să le recunoașteți. Ceea ce se cunoaște drept mustrare și judecată se petrece atunci când, într-un anumit punct, lucrurile din oasele voastre și sângele vostru sunt expuse. Îmi voi finaliza lucrarea numai atunci când va fi împlinită în detaliu și în întregime. Cu cât mai profund vă sunt expuse esențele corupte, cu atât mai multă cunoaștere veți avea, iar lucrul acesta va fi de o mare însemnătate pentru mărturia și desăvârșirea voastră viitoare. Lucrarea Mea va fi completă numai când lucrarea de mustrare și de judecată va fi împlinită întru totul, iar voi Mă veți cunoaște după mustrarea și judecata Mea. Nu numai că-Mi veți cunoaște firea și dreptatea, ci, mai important, Îmi veți cunoaște mustrarea și judecata. Mulți dintre voi au noțiuni mărețe cu privire la noutatea și minuțiozitatea lucrării Mele. Oricum, s-ar cuveni să vedeți că lucrarea Mea e nouă și detaliată și că vă învăț să practicați față în față, luându-vă de mână. Numai acest lucru este benefic practicii voastre și abilității voastre de a rămâne neclintiți în viitor; altfel, ați fi aidoma frunzelor de toamnă, ofiliți, îngălbeniți și uscați, fără pic de valoare. Ar trebui să știți că Eu știu totul despre inimile și sufletele voastre; și ar trebui să știți că lucrarea pe care o fac și cuvintele pe care le rostesc sunt de o mare subtilitate. Așa s-ar cuveni să fiți tratați – pe baza firii și a calibrului vostru. Numai în acest fel va fi mai clară cunoașterea voastră despre mustrarea și judecata Mea și, chiar dacă astăzi nu știți, mâine veți ști. Orice ființă creată va cădea în mijlocul cuvintelor Mele de mustrare și judecată, fiindcă nu tolerez împotrivirea niciunei persoane față de Mine.

Toți trebuie să puteți să vă reglementați chibzuit viețile. Puteți să vă organizați fiecare zi oricum doriți; sunteți liberi să faceți orice vreți; puteți să citiți cuvintele lui Dumnezeu, să ascultați imnuri sau predici sau să scrieți bilete devoționale; și, dacă vă interesează, puteți să scrieți imnuri. Oare nu constituie toate astea o viață convenabilă? Se cuvine ca toate aceste lucruri să clădească o viață omenească. Oamenii ar trebui să trăiască în mod natural; doar după ce au cules roadele umanității și vieților lor spirituale se poate socoti că au intrat într-o viață cuviincioasă. Astăzi, discernământul și raționalitatea nu îți lipsesc doar când vine vorba despre umanitate. Există multe viziuni ce ar trebui să fie cunoscute și cu care oamenii trebuie să fie înzestrați și, orice lecție întâlnești, aceea este lecția pe care ar trebui să o înveți; trebuie să fii în stare să te adaptezi la mediul înconjurător. Ca să fie rodnică, îmbunătățirea nivelului tău de educație trebuie făcută pe termen lung. Există niște lucruri cu care trebuie să te „doteziˮ pentru o viață umană cuviincioasă și, în plus, trebuie să-ți înțelegi intrarea în viață. Astăzi, ai ajuns să înțelegi multe dintre cuvintele lui Dumnezeu – citindu-le, din nou, acum – pe care nu le-ai înțeles atunci, iar inima ta a devenit mult mai statornică. Și acestea sunt rezultate pe care le-ai dobândit. În fiecare zi în care mănânci și bei cuvintele lui Dumnezeu și există puțină cunoaștere în tine, poți comunica în mod liber cu frații și surorile tale. Nu este aceasta viața pe care se cuvine să o ai? Uneori, pui unele întrebări sau cântărești un subiect și acest lucru te face să deosebești mai bine și îți oferă mai mult discernământ și mai multă înțelepciune, îngăduindu-ți să înțelegi unele adevăruri – și nu este acest lucru ceea ce conține viața spirituală despre care se vorbește astăzi? Nu este acceptabil să pui în practică doar un singur aspect al vieții spirituale; să mănânci și să bei cuvintele lui Dumnezeu, să te rogi și să cânți imnuri – toate constituie viața spirituală și, când ai viață spirituală, trebuie să ai și o viață a umanității normale. Astăzi, mult din ceea ce se spune este cu scopul de a le oferi oamenilor rațiune și discernământ, de a le îngădui să aibă viața unei umanități normale. Ce înseamnă să ai discernământ; ce înseamnă să ai relații interpersonale normale; cum ar trebui să interacționezi cu oamenii – ar trebui să te înzestrezi cu aceste lucruri mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu, iar ceea ce ți se cere poate fi dobândit printr-o umanitate normală. Înzestrează-te cu lucrurile cu care ar trebui să te înzestrezi, dar nu merge prea departe; unii oameni folosesc tot felul de cuvinte și vocabulare și, prin aceasta, se dau în spectacol. Mai există și alții care citesc tot felul de cărți, prin care se desfată cu dorințele trupului. Ei chiar studiază și caută să întreacă biografiile și citatele unor așa-zise mari figuri ale lumii și citesc cărți pornografice – acest lucru este și mai ridicol! Oameni ca aceștia nu cunosc poteca de intrare în viață, și cu atât mai puțin nu cunosc lucrarea lui Dumnezeu astăzi. Nu știu nici măcar cum să-și petreacă fiecare zi. Viețile lor sunt atât de goale! Ei nu știu absolut deloc în ce ar trebui să intre. Tot ce fac este să vorbească și să comunice cu alții, de parcă vorbitul ar ține locul propriei lor intrări. Nu au nicio rușine? Aceștia sunt oameni care nu știu cum să trăiască și care nu înțeleg viața omenească; își petrec toată ziua îndopându-se și f��când lucruri fără noimă – și ce sens are să trăiești astfel? Am văzut că mulți oameni, în afară de faptul că muncesc, mănâncă și se îmbracă, își ocupă timpul prețios cu lucruri fără sens, fie că glumesc și se prostesc, bârfesc sau dorm toată ziua. Este aceasta viața unui sfânt? Este aceasta viața unui om cuviincios? Ai putea fi desăvârșit de o astfel de viață josnică, înapoiată și nepăsătoare? Ești atât de dispus să te predai Satanei pe degeaba? Când viețile oamenilor sunt ușoare și în mediul lor înconjurător nu există suferință, ei sunt incapabili să experimenteze. În medii confortabile, oamenilor le este ușor să devină depravați – dar mediile nefavorabile te fac să te rogi cu o mai mare insistență și te fac să nu cutezi să-L părăsești pe Dumnezeu. Cu cât viețile le sunt mai ușoare și mai monotone, cu atât simt oamenii mai mult că viața nu are niciun sens și că mai bine ar muri. Atât de stricat este trupul oamenilor; ei au de beneficiat doar dacă trec prin încercări.

Etapa lucrării lui Isus a fost făcută în Iudeea și Galileea, iar neamurile nu au știut de ea. Lucrarea pe care a făcut-o El a fost foarte secretă și nicio națiune, în afară de Israel, nu a știut de ea. Numai atunci când Isus Și-a terminat lucrarea și aceasta a stârnit zarvă au aflat oamenii de ea și, pe atunci, El plecase. Isus a venit să facă o etapă a lucrării, a câștigat niște oameni și a terminat o etapă a lucrării. În orice etapă a lucrării pe care o face Dumnezeu există mulți care Îl urmează. Dacă ar fi împlinită doar de Dumnezeu Însuși, ar fi lipsită de sens; trebuie să existe oameni care să-L urmeze pe Dumnezeu până când El duce la bun sfârșit acea etapă a lucrării. Numai după ce lucrarea lui Dumnezeu Însuși a fost terminată încep oamenii să împlinească lucrarea încredințată de Dumnezeu și numai atunci lucrarea Lui începe să se răspândească. Dumnezeu face doar lucrarea de inaugurare a unei noi epoci; lucrarea oamenilor este să o continue. Astfel, lucrarea de astăzi nu va dura mult; viața Mea împreună cu omul nu va continua foarte mult. Eu doar Îmi termin lucrarea și vă fac să îndepliniți datoria pe care se cuvine să o îndepliniți, pentru ca această lucrare și această Evanghelie să se poată răspândi cât de repede posibil printre neamuri și alte națiuni – numai astfel vă puteți îndeplini datoria ca oameni. Timpul de astăzi este cel mai prețios dintre toate. Dacă îl ignori, ești un nesăbuit; dacă, în acest mediu, mănânci și bei aceste cuvinte și experimentezi această lucrare și, totuși, îți lipsește hotărârea de a căuta adevărul și nu ai nici cel mai mic simț al poverii, atunci cum rămâne cu viitorul tău? Oare o persoană ca tine nu e pregătită de eliminare?

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

[bmhasdeu]

Rezolvarea dificultăților de comunicare

Rezolvarea dificultăților de comunicare

Lacombe, Fabrice. Rezolvarea dificultăților de comunicare / F. Lacombe; trad.: A. Pelea. – Iași : Polirom, 2005. – 222 p. Autorul găsește comunicarea ca fiind „un instrument pe care îl putem mînui mai ușor dacă îi cunoaștem mecanismele, diversele fațete, modul de funcționare, utilitatea, punctele forte și punctele slabe.” E o lucrare unde se îmbină aspectul teoretic cu cel practic. Astfel, pe…

[stiri-noi]

Cele mai cool tabere ale momentului pentru copii și adolescenți. Noua destinație în trend 2019: Elveția

Desprinderea de părinți, pentru o perioadă scurtă de timp, cu prilejul plecării într-o tabără, poate avea numeroase efecte pozitive asupra dezvoltării psihosociale a copilului sau adolescentului. Și asta pentru că ei încep să simtă mai mult nevoia inițierii unor noi relații în plan social, de prietenii noi, de comunicare și integrare în grupuri, în afara căminului.

În tabără, respectarea unui program colectiv contribuie la disciplinarea copilului și adolescentului, la creșterea capacității de adaptare la norme și reguli cu caracter social, din perspectiva dezvoltării ulterioare a viitorului adult. Experiențele din tabără exercită o influență pozitivă asupra personalității acestuia, oferindu-i cadrul perfect pentru a-și face noi prieteni și a-și pune în valoare modul său de a fi, abilitățile și pasiunile. În plus, interacțiunea cu cei de vârsta sa stimulează atât inteligența emoțională, cât și inteligența socială, ajutându-l să se exprime cu ușurință și să se adapteze la colectivul din care face parte. Nu în ultimul rând, experiența unei tabere reprezintă contextul ideal pentru dezvoltarea autonomiei față de părinți, explorând cadrul social și manifestându-și inițiativa în relațiile interpersonale și activitățile de grup, într-un mediu internațional.

Cum alegem tabăra potrivită?

Alegerea celei mai potrivite tabere este o decizie importantă, întrucât aceasta nu este destinată doar relaxării, ci și dezvoltării personale și pregătirii pentru diferite domenii de studiu și pentru perfecționarea uneia sau a mai multor limbi străine. Într-o tabără, pătrunderea în universul unui domeniu este mult mai captivantă, fiind făcută într-un mod interactiv și atractiv pentru tineri și pentru cei mici. Astfel, tabăra ar trebui să aibă un program cu activități specifice domeniului de interes și să se desfășoare într-un mediu deschis, multicultural, care să ofere cât mai multe șanse de dezvoltare pe toate planurile.

De la an la an, din ce în ce mai multe familii din România aleg Elveția drept cea mai potrivită destinație de tabere și studiu, optând pentru, ceea ce mai nou, poartă denumirea de “EduTabere” – tabere de limbi străine și cursuri de pregătire în diferite domenii.

Elveția devine o destinație din ce în ce mai dezirabilă datorită calității programelor educaționale, dar și a perspectivelor de studiu pe termen lung. Anul trecut Elveția a primit distincția de “Cea mai bună țară din lume”, conform Best Countries Report (Washington, D.C.), un studiu cu criterii de evaluare complexe, de la influența economică, calitatea vieții, până la drepturile oamenilor și multe altele. În același timp, Elveția are 25% internaționali stabiliți în țară și rămâne una dintre cele mai apreciate destinații de studiu la nivel internațional.

Ce tipuri de tabere pot fi accesate în Elveția?

Cele mai multe EduTabere elvețiene sunt orientate spre studiul limbilor străine și aventură. Nu orice tip de aventură, ci o aventură cu sporturi precum înot, patinaj, sau una montană cu drumeții și orientare în natură, plus excursii captivante precum cea la fabrici de ciocolată. Nimeni nu-i prea mic pentru o astfel de tabără, taberele organizate la Altitude fiind organizate pentru vârste între 3 și 15 ani, spre exemplu.

Pentru cei pasionați de teatru, film sau public speaking, între 8 – 17 ani, taberele organizate la Aiglon sunt alegerea potrivită. Taberele au în componență cursuri intensive de engleză și franceză și activități pentru toate categoriile de vârstă, printre care și orientarea în spațiu și citirea hărților.

Tabăra de la Brillantmont, Lausanne (10 -17 ani) este potrivită pentru copiii și adolescenții dornici de mișcare și activități supercool. Tabăra cuprinde studiul limbilor străine și activități precum tenis, baschet, volei, zumba, hochei, windsurfing, plimbare cu banana și multe altele. Seara este destinată concursurilor, vizionărilor de filme și plimbărilor pe malul lacului. În plus, în fiecare vineri, organizatorii amenajează un barbecue și apoi petreceri.

EduTabăra La Garenne (5 – 14 ani) are o multitudine de activități care sa îi ajute pe tineri să învețe prin joacă, să-și dezvolte abilitățile de comunicare, lucru individual și în echipă, cunoștințele de limbi străine și integrarea într-un mediu multicultural.

Nu e niciodată prea devreme să te inițiezi în industria hotelieră sau în arta culinară. Taberele organizate de Swiss Education Group, desfășurate la Hotel Institute Montreux (16 – 20 ani) și la Leysin Belvedere Hotel (12 – 18 ani), oferă o inițiere în aceste domenii și cuprind studiul limbilor străine (engleză, franceză, germană), excursii și activități educaționale și de relaxare. Taberele Swiss Language Club, organizate în Laysin Belvedere Hotel oferă și extra module la alegere, precum: Adrenaline Rush, Discover Switzerland, Swiss Culinary Delights, Leadership, Creative Art Work, Fun and Games și altele.

Talentul se dezvoltă de la vârste fragede! Taberele organizate la TASIS, Le chateau des Enfants (4,5 – 6, 7 – 10 ani) și Lugano (11 – 13, 14 – 18 ani) îi pot iniția pe copii în arta culinară, asistați de chefi internaționali celebri, în fashion, film sau arhitectură.

Înscrieri în taberele elvețiene și mai multe detalii legate de reducerile din Swiss Week

Taberele organizate în Elveția sunt printre elita internațională a taberelor pentru că au standarde extrem de înalte legate de educație și confort. Organizatorii taberelor susțin dezvoltarea participanților pe latura emoțională, psihosocială, intelectuală și practică, prin sporturi și activități menite să încurajeze exprimarea liberă a personalității. Mai multe detalii se pot afla în cadrul Swiss Week, devenită deja o tradiție elvețiană în România. Swiss Week are loc anul acesta în perioada 28 ianuarie – 1 februarie, în București și în toate birourile IntegralEdu din țară, în fiecare zi, începând cu ora 09.00, până la 18.00, de luni până vineri. Dacă nu poți ajunge, nu-i nicio problemă! Poți contacta direct consultanții educaționali specializați pe EduTabere: Cristina Iancu (Cristina.iancu@integraledu.ro, 0733.069.876) și Laura Maior (laura@integraledu.ro, 0737.069.007), sau te poți înscrie completând formularul de AICI.

ATENȚIE!

Săptămâna elvețiană nu vine doar cu cele mai cool EduTabere, ci și cu reduceri unice și exclusive de 20%, oferite de partenerii elvețieni, care nu pot fi accesate în nicio altă perioadă a anului.

Articolul Cele mai cool tabere ale momentului pentru copii și adolescenți. Noua destinație în trend 2019: Elveția apare prima dată în Pedagoteca.

[stiri-noi]

Românii, mai fericiți la muncă decât acasă

Cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research oferă o imagine asupra nivelului de fericire al românilor. Din datele obținute pe un eșantion reprezentativ la nivel național reiese că 6 din 10 români se declară fericiți, în condițiile în care întrebarea evalua gradul de fericire generală a acestora.

Constrastant însă este faptul că atunci când discutăm despre nivelul de fericire la job, mai mulți români se simt mai bine la locul de muncă decât acasă (70% fiind fericiți sau foarte fericiți la actualul loc de muncă). Acest lucru se explică prin faptul că evaluarea fericirii în cazul jobului ia in considerare doar un număr limitat de elemente și beneficii raționale pe care un individ le bifează ca fiind sau nu îndeplinite, și anume: nivelul salarial, relația cu colegii și relația cu angajatorul. Bifarea acestor elementele contribuie la un grad ridicat al satisfacției personale.

La polul opus, în momentul în care fericirea ține de viața în afara orelor de program, observăm că lista de bifat devine mai lungă, mai emoțională, continând atât elemente de evaluare a interacțiunii cu alte persoane, cu familia, identitatea personală și spiritualitatea, precum și raportul muncă-timp liber. Din acest motiv, nivelul de fericire scade pe măsură ce individual își extinde lista nevoilor și realizează dificultatea cu care reușește să o parcurgă.

Femeile sunt mai optimiste

Dacă societatea militează pentru egalitatea între sexe, realitatea încă arată diferențele perceptuale între femeile mereu optimiste, care transmit pozitivitate celor din jur, responsabile mai degrabă în oferirea de suport emoțional celorlalți și bărbații, încă vizibil copleșiți de grijile vieții cotidiene, de neajunsuri și de dorința de a asigura o viață împlinită familiei.

Cei mai fericiţi români

Profilul celui mai fericit român este mai degrabă cel al femeii de 30-35 ani, din mediul urban, căsătorită, cu educație și venit mediu și cu cel puțin un copil în gospodărie. Dacă analizăm profilul celui mai fericit bărbat, acesta are peste 35 ani, locuiește în mediul urban, are educație și venit ridicate, este familist, cu copii.

La pol opus, putem observa că persoanele care locuiesc de obicei în mediul rural au, mai degrabă, o atitudine nemulțumită față de nivelul de trăi, coroborat cu un nivel redus al veniturilor și educației. În același timp, dacă pentru femei numărul de copii contribuie la creșterea nivelului de satisfacție personală, un număr ridicat de copii în gospodărie, în cazul bărbaților pune o și mai mare presiune pe aceasta, în calitate de principal aducător de venit în gospodărie.

“Măcar am familia lângă mine!” Auzim de multe ori acest lucru și asta ar trebui să transmită pozitivism și un nivel ridicat de împlinire (însăși ideea de a avea familia alături), însă este asociată sentimentului de resemnare, atunci când simți că îți fuge pământul de sub picioare. Familia este go-to-moment-ul individului, iar asta nu îl face neapărat mai fericit, cât îi dă putere să mergi mai departe, în căutarea fericirii. Ca individ însă, este mai probabil ca un raport optim între relații interpersonale – timp personal – clipe de visare și relaxare – hobbyuri – spiritualitate, să-l determine să se declare fericit” – concluzionează Silvia Luican, Executive Director, Reveal Marketing Research.

[simonaworld]

Cum te pot afecta emoțiile negative

Cum te pot afecta emoțiile negative

Emoțiile sunt declanșate de contactul senzorial cu lumea exterioară, contact mijlocit de cele cinci simțuri. Ca urmare a faptului că oamenii intră în relații interpersonale și cu lumea înconjurătoare prin intermediul celor cinci organe senzoriale, ei se află continuu într-o stare de răspuns emoțional.Pe lângă cele cinci simțuri fizice,chinezii și alte civilizații orientale consideră mentalul…

[simonaworld]

Respectul

Respectul reprezintă unul dintre pilonii de bază ai oricărei relații. Fie că vorbim de relațiile interpersonale, de cuplu sau muncă, respectul este motorul care îi face pe oameni să construiască împreună lucruri, să se simtă demni și valoroși, să trăiască în armonie.

A respecta pe cineva înseamnă a-i respecta credințele și valorile, a i le recunoaște, a le accepta, chiar dacă nu ești de acord…

[laudeluidumnezeucelatotputer]

Un semn pe care-l ignorăm întotdeauna împlinește profeția întoarcerii Domnului!

În de astăzi fast-paced de viață, toți suntem ocupați cu munca, castiga bani, și de-a face cu un complex de relații interpersonale, dar am să acorde puțină atenție la dezastre care au loc în întreaga lume. Recent, noul coronavirus s-a răspândit în peste 190 de țări și teritorii din întreaga lume, conducând la cel puțin 3400.000 de cazuri infectate și 240.000 de decese. În Europa, epidemia din Italia, Spania, Germania și Franța devine din ce în ce mai gravă. Au închis orașe, au restricționat adunările publice, au suspendat locurile publice, inclusiv școli, restaurante, mall-uri mari și fabrici. Când toate acestea ne afectează viețile și ne pun în pericol sănătatea, începem să fim atenți la vestea dezastrului. 

Dar, în mod neașteptat, constatăm că multe dezastre se întâmplă în 2020. Pe 17 ianuarie, o plagă de lăcuste a avut loc în Africa, lovind peste 20 de țări și provocând o foamete severă. Pe 31 ianuarie, tufișurile australiene s-au apropiat de Canberra. Incendiile au durat cinci luni, omorând mai mult de un miliard de animale. Există, de asemenea, erupții vulcanice în Filipine, cutremure puternice în Japonia, Cuba, Turcia și așa mai departe. Văzând acest lucru, nu putem ajuta, dar ia în considerare: ce este în neregulă cu lumea? Ce indică aceste dezastre? Uită-te la profeția Bibliei, acum două mii de ani, când adepții Domnului l-au întrebat: „şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului?”(Matei 24:3). (NTLR®) Domnul Iisus a răspuns: „Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie. Vedeţi să nu vă neliniştiţi, căci aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar încă nu va fi sfârşitul.  Un neam se va ridica împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii. Va fi foamete, vor fi (molime şi)[b] cutremure în diverse locuri.  Dar toate acestea sunt doar începutul durerilor naşterii.” (Matei 24:6-8). (NTLR®) Apariția tuturor tipurilor de dezastre este exact împlinirea profeției întoarcerii Domnului. Se poate ca Domnul să se fi întors? De când s-a întors Domnul, de ce nu ne-am întâlnit cu el? Cum se va întoarce Domnul? Film creștin „Ce voce frumoasă” Segment 1 - Cum se împlinesc prorocirile Întoarcerii Domnului Isus? Va debloca toate aceste puzzle-uri și ne va ajuta să-l întâmpinăm pe Domnul!

[cercetandbisericaluidumnezeu]

Calea … (6)

Dumnezeu a lucrat în China continentală mulți ani și a plătit un preț semnificativ în toți oamenii pentru a ne aduce în cele din urmă unde suntem astăzi. Cred că, pentru a călăuzi pe fiecare pe calea dreaptă, această lucrare trebuie să înceapă cu slăbiciunea fiecăruia – doar astfel se poate trece peste primul obstacol și se poate merge înainte. Nu-i asta mai bine? Poporul chinez care a fost corupt timp de mii de ani a continuat până în ziua de azi. Tot felul de „viruși” continuă să se extindă și să se răspândească peste tot ca o năpastă; numai uitându-ne la relațiile oamenilor este de ajuns să vedem câți viruși există în oameni. Este extrem de dificil pentru Dumnezeu să Își desfășoare lucrarea într-un loc atât de închis și infestat de viruși. Personalitățile oamenilor, obiceiurile, felul în care fac lucrurile, tot ceea ce exprimă în viața lor și în relațiile lor interpersonale, toate sunt incredibil de stricate și până și cunoștințele și cultura lor au fost condamnate de Dumnezeu. Să nu pomenim diversele experiențe pe care le-au învățat de la familia lor și de la societate – toate acestea au fost judecate în ochii lui Dumnezeu. Aceasta este din cauză că cei care trăiesc în acest ținut au mâncat prea mulți viruși. Oamenilor li se pare un lucru normal și nu dau nicio importanță. De aceea, cu cât este mai mare corupția oamenilor dintr-un loc, cu atât mai neadecvate vor fi relațiile lor interpersonale. Există conflict intern în relațiile omenești – oamenii complotează unii împotriva altora și se măcelăresc unii pe alții ca și cum acel loc ar fi o cetate de demoni în care oamenii se mănâncă unii pe alții. Este extrem de dificil să se facă lucrarea lui Dumnezeu într-un astfel de loc care este atât de înfricoșător, unde duhurile există nestingherite. Când interacționez cu oamenii, întotdeauna stărui înaintea lui Dumnezeu fără încetare. Aceasta este din cauză că Mi-e teamă întotdeauna să interacționez cu oamenii și Mă tem profund că voi răni „demnitatea” altora cu firea Mea. În inima mea, Mă tem întotdeauna că aceste duhuri necurate se vor comporta în mod nechibzuit, așadar stărui înaintea lui Dumnezeu să Mă protejeze. Se pot vedea tot felul de relații neadecvate între oamenii din mijlocul nostru. Văd toate aceste lucruri și am ură în inimă. Aceasta este din cauză că oamenii își văd de „treaba lor” între ei, fără să-L ia vreodată în considerare pe Dumnezeu. Urăsc faptele acestor oameni până în măduva oaselor. Ce se poate vedea în oamenii din China continentală nu este nimic altceva decât firi satanice corupte, prin urmare, în lucrarea lui Dumnezeu din acești oameni este aproape imposibil să se găsească ceva care merită osteneala; toată lucrarea este făcută de Duhul Sfânt și asta numai din cauză că Duhul Sfânt atinge oamenii mai mult și lucrează în ei. Este aproape imposibil să îi folosească pe acei oameni; adică, lucrarea de atingere a Duhului Sfânt combinată cu cooperarea oamenilor nu se poate realiza. Duhul Sfânt doar muncește cu perseverență ca să atingă oamenii, dar chiar și așa oamenii sunt amorțiți și nesăbuiți și nu au nicio idee despre ceea ce face Dumnezeu. Deci, lucrarea lui Dumnezeu din China continentală este comparabilă cu lucrarea Lui de creare a lumii. El îi face pe toți oamenii să se nască din nou și schimbă totul la ei pentru că nu există ceva care să merite osteneala în acești oameni. Este atât de cumplit. Deseori spun o rugăciune plină de durere pentru acești oameni: „Dumnezeule, fie ca puterea Ta cea mare să se descopere în acești oameni pentru ca Duhul Tău să îi atingă puternic așa încât acești suferinzi amorțiți și fără minte să se poată trezi, să nu mai doarmă și să vadă ziua slavei Tale.” Să ne rugăm cu toții înaintea lui Dumnezeu și să spunem: Oh, Dumnezeule! Fii din nou milos față de noi și ne poartă de grijă pentru ca inimile noastre să se poată întoarce pe deplin la Tine și să putem scăpa din acest ținut mizer, să ne ridicăm și să ducem la bun sfârșit ceea ce ne-ai încredințat. Sper ca Dumnezeu să ne atingă încă o dată ca să primim luminare de la El și să aibă milă de noi astfel încât inimile noastre să se poată întoarce la El treptat și El să ne câștige. Aceasta este dorința pe care o împărtășim cu toții.

Calea pe care mergem este orânduită de Dumnezeu în totalitate. Per ansamblu, cred cu certitudine că sunt capabil să merg pe această cale până la capăt și acest lucru se datorează faptului că Dumnezeu Îmi zâmbește întotdeauna și este ca și cum mâna lui Dumnezeu Mă călăuzește întotdeauna. Deci, aceasta nu este diluată de nimic altceva din inima mea – sunt întotdeauna preocupat de lucrarea lui Dumnezeu. Îmi dau toată silința să duc la bun sfârșit cu devotament orice lucru pe care Mi l-a încredințat Dumnezeu și nu interferez deloc cu sarcini pe care nu Mi le-a dat Mie, nici nu interferez cu lucrarea pe care oricine altcineva o face. Aceasta este pentru că sunt convins că fiecare persoană trebuie să meargă pe calea lor proprie fără să interfereze unii cu alții. Așa văd Eu lucrurile. Poate că aceasta este din cauza propriei Mele personalități, dar sper că frații și surorile Mele Mă înțeleg și Mă iartă pentru că nu îndrăznesc să Mă împotrivesc niciodată decretelor Tatălui Meu. Nu îndrăznesc să sfidez voia Cerului. S-ar putea să fi uitat că „voia Cerului nu poate fi sfidată?” Poate unii oameni cred că sunt prea egoist, dar Eu cred că am venit îndeosebi să fac o parte din lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu. N-am venit pentru relațiile interpersonale. Pur și simplu, nu pot învăța cum să am relații bune cu alți oameni. Dar am călăuzirea lui Dumnezeu în ceea ce Mi-a încredințat Mie și sunt încrezător și perseverent în a face această lucrare bine. Este posibil să fiu prea „egoist”. Mi-aș dori ca fiecare să poată lua inițiativa în a simți dragostea altruistă a lui Dumnezeu și să coopereze cu El. Nu aștepta după sosirea celei de-a doua măreții a lui Dumnezeu – aceea nu ajută pe nimeni. Întotdeauna cred că lucrul pe care trebuie să îl luăm în considerare este acesta: „Trebuie să facem tot posibilul să împlinim ceea ce trebuie împlinit ca să-L mulțumim pe Dumnezeu. Dumnezeu a încredințat fiecărui individ un lucru diferit; cum ar trebui să îl îndeplinim?” Ar trebui să fiți conștienți ce implică de fapt calea pe care pășiți – este imperativ să înțelegeți clar acest lucru. De vreme ce toți sunteți dispuși să Îl mulțumiți pe Dumnezeu, de ce nu vă dați Lui mai întâi? Prima dată când M-am rugat lui Dumnezeu, Mi-am dăruit inima Lui complet. Oamenii din jurul Meu – părinți, surori, frați sau colegi – au fost puși deoparte, în fundalul minții Mele, de către hotărârea Mea, și a fost ca și cum n-au existat niciodată pentru Mine. Aceasta a fost din cauză că gândul Îmi era întotdeauna la Dumnezeu, la cuvintele Lui sau la înțelepciunea Sa – aceste lucruri erau tot timpul în prim-planul și în centrul inimii Mele și au devenit lucrurile cele mai de preț din inima Mea. Așadar, pentru oamenii care sunt plini de filozofii de viață, sunt o creatură lipsită de emoții, cu sânge rece. Cum Mă port, cum fac lucrurile, fiecare mișcare a Mea – toate acestea îi taie la inimă. Îmi aruncă priviri ciudate ca și cum aș fi devenit în persoană o ghicitoare de nerezolvat. Oamenii Mă cântăresc în mod ascuns în inimile lor – ei nu știu ce am să fac. Cum aș putea să încetez a înainta din cauza fiecărei acțiuni a oamenilor? Poate că sunt invidioși, sau dezgustați sau batjocoritori – Eu încă Mă rog cu înflăcărare înaintea lui Dumnezeu ca și cum numai Eu și El am exista în aceeași lume și nimeni altcineva. Forțe externe Mă oprimă întotdeauna îndeaproape, dar sentimentul de a fi atins de Dumnezeu se naște în Mine de asemenea. Cu această dilemă, M-am plecat înaintea lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Sunt întotdeauna dispus să lucrez potrivit voii Tale. În ochii Tăi sunt vrednic de respect și văzut ca aur pur, dar nu pot scăpa nicicum de forțele întunericului. Sunt dispus să sufăr de dragul Tău o viață întreagă, sunt dispus să fac din lucrarea Ta lucrarea vieții Mele; Te implor să Îmi dai un loc adecvat de odihnă ca să Mă dedic Ție. O, Dumnezeule! Sunt dispus să Mă ofer pentru Tine. Tu cunoști bine slăbiciunile omului, deci de ce Te ascunzi de Mine?” Chiar în momentul acela am simțit de parcă aș fi fost ca un crin de munte care își împrăștie aroma într-o adiere blândă, dar nimeni nu a știut asta. Cerul jelea și inima Mea plângea continuu ca și cum aveam și mai multă durere în inimă. Toate forțele și asediul omenirii erau ca o lovitură de trăsnet într-o zi însorită. Cine Îmi putea înțelege inima? Așa că am venit din nou înaintea lui Dumnezeu și am spus: „O, Dumnezeule! Chiar să nu fie nicio cale de a-Ți face lucrarea în acest ținut mizer? Cum se face că alții sunt relaxați într-un mediu care este plin de înțelegere și lipsit de persecuții, dar nu pot lua seama la inima Ta? Chiar dacă Mi-aș întinde aripile, de ce nu Îmi pot luat zborul? Nu ești de acord cu asta?” Am petrecut câteva zile plângând din cauza asta, dar întotdeauna am crezut că Dumnezeu Îmi va mângâia inima plină de durere. De la început până la sfârșit, nimeni nu a putut să Îmi înțeleagă starea anxioasă. Poate că era o percepție directă de la Dumnezeu – sunt întotdeauna înflăcărat în privința lucrării Lui și de-abia am timp să respir. Până în ziua de azi Mă rog: „O, Dumnezeule! Dacă este voia Ta, arată-Mi cum să împlinesc una din lucrările Tale și mai mari ca să se poată extinde în tot universul, să fie dezvăluită fiecărei națiuni, fiecărei denominații din lume, așa încât inima Mea să primească puțină pace, Eu să pot trăi pentru Tine într-un loc de odihnă și să pot lucra pentru Tine fără nicio interferență și să Îmi pot liniști inima ca să Te slujesc toată viața.” Aceasta este dorința inimii Mele. Poate că frații și surorile Mele vor spune că sunt arogant, că sunt semeț. Sunt de acord cu asta pentru că este un fapt – ceea ce au tinerii este pur și simplu aroganță. Deci vorbesc adevărul fără să contravin faptele. În Mine puteți vedea toate individualitățile unei persoane tinere, dar puteți vedea, de asemenea, prin ce Mă deosebesc de alți tineri – prin liniștea și calmul Meu. Nu vreau să fac un subiect de discuție din asta; cred că Dumnezeu Mă cunoaște mai bine decât Mă cunosc Eu pe Mine Însumi. Acestea sunt cuvinte din inima Mea și sper ca frații și surorile Mele să nu fie ofensați. Fie să rostim cuvintele din inimă, să ne uităm la fiecare din lucrurile după care alergăm, să ne comparăm inimile pline de dragoste de Dumnezeu, să ascultăm cuvintele pe care I le șoptim lui Dumnezeu, să cântăm cele mai frumoase cântece din inimă și să ne exprimăm sentimentele de mândrie pentru ca viețile noastre să devină mai frumoase. Să dăm uitării trecutul și să privim spre viitorul nostru. Dumnezeu va deschide o cale pentru noi!

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

[saintelegembisericaluidumnezeu]

Diferența esențială dintre Dumnezeul întrupat și oamenii folosiți de Dumnezeu

Timp de atât de mulți ani, Duhul lui Dumnezeu a căutat neîncetat în timp ce lucrează pe pământ. De-a lungul veacurilor, Dumnezeu a folosit atât de mulți oameni care să-I facă lucrarea. Dar Duhul lui Dumnezeu încă nu are un loc de odihnă potrivit. Așadar, Dumnezeu Își face lucrarea, mișcându-se neobosit în diferiți oameni și, per ansamblu, El folosește oameni pentru a face aceasta. Adică, în toți acești mulți ani, lucrarea lui Dumnezeu nu a încetat niciodată, ci continuă să fie dusă mai departe în om, până în această zi. Deși Dumnezeu a rostit atât de multe cuvinte și a făcut o lucrarea atât de mare, omul tot nu-L cunoaște pe Dumnezeu, totul din cauză că Dumnezeu nu S-a arătat niciodată omului și, de asemenea, din cauză că El nu are nicio formă tangibilă. 

Și astfel, Dumnezeu trebuie să Își ducă lucrarea la capăt – făcând ca toți oamenii să cunoască semnificația practică a Dumnezeului practic. Pentru a atinge acest scop, Dumnezeu trebuie să Își reveleze Duhul în mod tangibil pentru oameni și să Își facă lucrarea în mijlocul lor. Adică, doar când Duhul lui Dumnezeu ia formă fizică, în carne și oase și umblă vizibil printre oameni, acompaniindu-i în viețile lor, uneori lăsându-Se la vedere și uneori ascunzându-Se, doar atunci sunt capabili oamenii să ajungă la o înțelegere mai profundă a Sa. Dacă Dumnezeu ar rămâne doar în trup, El nu ar putea să Își finalizeze complet lucrarea. După ce a lucrat în trup pentru o perioadă de timp, îndeplinind lucrarea de slujire care trebuie făcută în trup, Dumnezeu va părăsi trupul și va lucra în lumea spirituală în imaginea trupului tot așa cum a făcut Isus după ce lucrase pentru o perioadă de timp în umanitate normală și Își terminase toată lucrarea pe care trebuia să o finalizeze. S-ar putea să vă amintiți acest pasaj din „Calea … (5)” – „Îmi amintesc cum Îmi spunea Tatăl Meu: «Pe pământ, vezi să faci doar voia Tatălui Tău și să duci la bun sfârșit însărcinarea dată de El. Nu Te preocupa de nimic altceva.»” Ce vezi în acest pasaj? Când Dumnezeu vine pe pământ, El Își face lucrarea numai în cadrul divinității. Aceasta este ceea ce Duhul ceresc I-a încredințat Dumnezeului întrupat. Când vine, El se duce doar să vorbească pretutindeni, să rostească prorociile Sale prin diverse metode și din diferite perspective. Scopurile Sale și principiul de lucru vizează îndeosebi suplinirea lipsurilor omului și învățarea acestuia și El nu Se preocupă cu astfel de lucruri precum relații interpersonale sau detaliile vieților oamenilor. Principala Sa lucrare de slujire este de a vorbi în numele Duhului. Când Duhul lui Dumnezeu apare tangibil în trup, El doar suplinește lipsurile din viața omului și face cunoscut adevărul. El nu se implică în lucrarea omului, ceea ce înseamnă că El nu participă la lucrarea omenirii. Oamenii nu pot face lucrarea divină, iar Dumnezeu nu participă la lucrarea omului. În toți anii de când Dumnezeu a venit pe acest pământ pentru a-Și face lucrarea, El a făcut-o întotdeauna prin oameni. Dar acești oameni nu pot fi considerați Dumnezeu întrupat, ci doar oameni care sunt folosiți de Dumnezeu. Dar Dumnezeul de astăzi poate vorbi direct din perspectiva divinității, trimițând vocea Duhului și lucrând în numele Duhului. Toți acei oameni pe care Dumnezeu i-a folosit de-a lungul veacurilor sunt astfel de exemple ale Duhului lui Dumnezeu care lucrează printr-un trup de carne, așadar de ce nu pot fi ei numiți Dumnezeu? Dar Dumnezeul de astăzi este de asemenea Duhul lui Dumnezeu care lucrează direct în trup, tot așa cum și Isus a fost Duhul lui Dumnezeu care lucra în trup; amândoi sunt numiți Dumnezeu. Deci, care este diferența? De-a lungul veacurilor, oamenii pe care Dumnezeu i-a folosit sunt toți capabili să gândească și să raționeze în mod firesc. Ei toți știu principiile comportamentului uman. Ei au idei omenești firești și sunt echipați cu toate lucrurile pe care oamenii obișnuiți ar trebui să le aibă. Majoritatea dintre ei au un talent excepțional și o inteligență înnăscută. Când lucrează în acești oameni, Duhul lui Dumnezeu valorifică talentele lor, care sunt daruri date de Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu le pune în acțiune talentele, folosindu-le punctele forte în slujba lui Dumnezeu. Cu toate acestea, esența lui Dumnezeu este lipsită de idei și de gânduri, nu este amestecată cu intenții omenești și îi chiar lipsesc lucrurile cu care sunt echipați oamenii obișnuiți. Aceasta înseamnă că El nu este nici măcar familiarizat cu principiile comportamentului uman. Așa stau lucrurile când Dumnezeul din zilele noastre vine pe pământ. Lucrarea Sa și cuvintele Sale nu sunt influențate de intenții omenești sau gânduri omenești, ci sunt o manifestare directă a intențiilor Duhului și El lucrează direct în numele lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că Duhul vorbește direct, adică divinitatea face lucrarea direct, fără să o amestece cu nici o fărâmă din intențiile omului. Cu alte cuvinte, Dumnezeul întrupat reprezintă divinitatea în mod direct, nu are gânduri sau idei omenești și nu are o înțelegere a principiilor comportamentului omenesc. Dacă numai divinitatea ar lucra (însemnând că dacă numai Însuși Dumnezeu ar lucra), nu ar fi posibil ca lucrarea lui Dumnezeu să fie îndeplinită pe pământ. Deci, când Dumnezeu vine pe pământ, El trebuie să aibă un număr mic de oameni pe care îi folosește pentru a lucra în omenire împreună cu lucrarea pe care Dumnezeu o face în divinitate. Cu alte cuvinte, El folosește lucrarea omenească pentru a-Și împlini lucrarea divină. Altfel, nu ar exista nicio modalitate prin care omul să intre în contact direct cu lucrarea divină. Astfel au stat lucrurile cu Isus și ucenicii Săi. În timpul petrecut în lume, Isus a abolit vechile legi și a stabilit noi porunci. El a rostit, de asemenea, multe cuvinte. Toată această lucrare a fost făcută în divinitate. Ceilalți, precum Petru, Pavel și Ioan, toți și-au întemeiat lucrarea ulterioară pe baza cuvintelor lui Isus. Cu alte cuvinte, Dumnezeu Își lansa lucrarea în acea epocă, inaugurând începutul Epocii Harului; aceasta înseamnă că El a adus o nouă eră, abolind-o pe cea veche și, de asemenea, împlinind cuvintele „Dumnezeu este Începutul și Sfârșitul”. Cu alte cuvinte, omul trebuie să facă o lucrare omenească pe baza lucrării divine. După ce Isus a spus tot ceea ce trebuia să spună și Și-a terminat lucrarea pe pământ, El a plecat dintre oameni. După aceasta, toți oamenii, lucrând, au făcut-o conform principiilor exprimate în cuvintele Sale și au practicat conform adevărurilor despre care a vorbit El. Toți aceștia erau oameni care lucrau pentru Isus. Dacă ar fi fost Isus singur care să facă toată lucrarea, indiferent cât de multe cuvinte a rostit, oamenii tot nu ar fi fost în stare să intre în contact cu cuvintele Sale, pentru că El lucra în divinitate și putea rosti doar cuvinte izvorâte din divinitate și nu ar fi putut explica lucrurile așa încât oamenii obișnuiți să-I poată înțelege cuvintele. Și astfel, El a trebuit să îi pună pe apostolii și profeții care au venit după El să Îi suplimenteze lucrarea. Acesta este principiul potrivit căruia Dumnezeu întrupat Își face lucrarea Sa – folosind trupul încarnat pentru a vorbi și a lucra pentru ca astfel să ducă la bun sfârșit lucrarea divinității și mai apoi, folosind câțiva, sau poate mai mulți oameni după inima lui Dumnezeu pentru a suplimenta lucrarea Sa. Adică, Dumnezeu folosește oamenii care sunt după inima Sa pentru a face lucrarea de păstorire și udare a omenirii astfel încât toți oamenii să poată obține adevărul.

Dacă, în întrupare, Dumnezeu ar face doar lucrarea divinității fără a avea în plus câțiva oameni după inima lui Dumnezeu care să lucreze la unison cu El, atunci nu ar exista nicio modalitate prin care omul să înțeleagă voia lui Dumnezeu sau să intre în contact cu Dumnezeu. Dumnezeu trebuie să folosească oameni obișnuiți, oameni după inima Sa, pentru a finaliza această lucrare, pentru a veghea asupra bisericilor și a le păstori, pentru a ajunge la nivelul la care creierul omului, unde au loc procesele cognitive, este capabil să înțeleagă. Cu alte cuvinte, Dumnezeu folosește un număr mic de oameni după inima Sa pentru a „traduce” lucrarea pe care El o face în divinitatea Sa astfel încât să poată fi făcută cunoscută, adică să transforme limbajul divin în limbaj omenesc, făcând astfel ca toți oamenii să-l poată pricepe, să-l înțeleagă cu toții. Dacă Dumnezeu nu ar face așa, nimeni nu ar înțelege limbajul divin al lui Dumnezeu, din cauză că oamenii după inima lui Dumnezeu sunt, până la urmă, o minoritate neînsemnată, iar abilitatea omului de a înțelege este redusă. De aceea, Dumnezeu alege această metodă numai când lucrează în trupul încarnat. Dacă ar fi doar lucrare divină, nu ar exista nicio modalitate prin care omul să-L cunoască pe Dumnezeu sau să intre în contact cu El deoarece omul nu înțelege limbajul lui Dumnezeu. Omul este capabil să înțeleagă acest limbaj doar prin intermediul oamenilor după inima lui Dumnezeu care clarifică cuvintele Sale. Totuși, dacă ar fi doar astfel de oameni care să lucreze în cadrul omenirii, asta ar putea doar să mențină viața normală a omului; nu ar putea să transforme firea omului. Lucrarea lui Dumnezeu nu ar putea atunci să aibă un nou punct de început; ar exista doar aceleași cântece vechi, aceleași vechi banalități. Firea vieții oamenilor se va putea schimba și ei vor putea să continue pe cale de-a lungul timpului numai prin intermediul Dumnezeului întrupat, care spune tot ceea ce trebuie spus și face tot ceea ce trebuie făcut în perioada întrupării Sale și numai după ce oamenii lucrează și experimentează conform cuvintelor Sale. Cel care lucrează în divinitate Îl reprezintă pe Dumnezeu, în timp ce cei care lucrează în cadrul umanității sunt oameni folosiți de Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Dumnezeul întrupat este diferit în mod substanțial de oamenii folosiți de Dumnezeu. Dumnezeul întrupat poate să facă lucrarea divinității, în timp ce oamenii folosiți de Dumnezeu nu pot. La începutul fiecărei epoci, Duhul lui Dumnezeu vorbește în mod personal pentru a lansa noua epocă și a-l aduce pe om la un început nou de drum. Când a terminat de vorbit, aceasta înseamnă că lucrarea lui Dumnezeu în divinitatea Sa a luat sfârșit. După aceea, toți oamenii se lasă călăuziți de cei folosiți de Dumnezeu pentru a intra în experiența lor de viață. Din același motiv, aceasta este, de asemenea, etapa în care Dumnezeu îl aduce pe om într-o epocă nouă și îi dă fiecăruia un nou început. Aceasta încheie lucrarea lui Dumnezeu în trup.

Dumnezeu nu vine pe pământ pentru a-Și desăvârși umanitatea normală. El nu vine pentru a face lucrarea umanității normale, ci numai pentru a face lucrarea divinității în umanitatea normală. Ceea ce Dumnezeu spune referitor la umanitatea normală nu este ceea ce își imaginează omul că este. Pentru om, „umanitate normală” înseamnă să ai o soție sau un soț și fii și fiice. Acestea sunt dovezi ale faptului că ești o persoană normală. Dar Dumnezeu nu vede lucrurile așa. Pentru El, umanitatea normală înseamnă a avea gânduri omenești obișnuite, vieți omenești obișnuite și a fi născut din oameni obișnuiți. Dar normalitatea Sa, spre deosebire de cum omul înțelege normalitatea, nu include a avea o soție sau un soț și copii. Adică, pentru om, umanitatea normală despre care vorbește Dumnezeu este ceea ce omul ar considera absența umanității, aproape fără emoții și aparent fără vreo nevoie trupească, asemenea lui Isus, care a fost o persoană obișnuită doar pe dinafară, având înfățișarea unei persoane obișnuite, dar, în esență, nu avea în totalitate tot ceea ce ar trebui să aibă o persoană obișnuită. Din aceasta se poate vedea că esența Dumnezeului întrupat nu cuprinde tot ceea ce ține de umanitatea normală, ci doar o parte din lucrurile cu care oamenii ar trebui să fie înzestrați, pentru a menține rutina unei vieți normale și a menține capacitatea omenească normală de rațiune. Dar aceste lucruri nu au nimic de-a face cu ceea ce omul consideră umanitate normală. Acestea sunt ceea ce Dumnezeu întrupat ar trebui să aibă. Există aceia care susțin, totuși, că despre Dumnezeul întrupat se poate spune că are o umanitate normală doar dacă are o soție, fii și fiice, o familie. Fără aceste lucruri, spun ei, El nu este o persoană normală. Te întreb atunci: „Are Dumnezeu o soție? Este posibil ca Dumnezeu să aibă un soț? Poate Dumnezeu să aibă copii?” Nu sunt acestea erezii? Totuși, Dumnezeul întrupat nu poate să răsară din crăpătura unei stânci sau să cadă din cer. El poate fi născut doar într-o familie omenească normală. De aceea, El are părinți și surori. Acestea sunt lucrurile pe care umanitatea normală a Dumnezeului întrupat ar trebui să le aibă. Așa a fost cazul cu Isus. Isus a avut un tată și o mamă, surori și frați. Toate acestea erau normale. Dar, dacă El ar fi avut o soție și fii și fiice, atunci umanitatea normală a Lui nu ar fi fost aceea pe care Dumnezeu a dorit ca Dumnezeul întrupat să o aibă. Dacă așa ar fi stat lucrurile, El nu ar fi putut să lucreze în numele divinității. El a putut să facă lucrarea divinității tocmai din cauza faptului că nu a avut soție și copii, și totuși a fost născut din oameni normali într-o familie normală. Pentru a clarifica aceasta și mai mult, ceea ce Dumnezeu consideră o persoană normală este o persoană născută într-o familie normală. Doar o astfel de persoană este calificată pentru a face o lucrare divină. Dacă, pe de altă parte, persoana a avut o soție, copii sau un soț, acea persoană nu ar putea să facă lucrare divină, deoarece ea ar avea doar umanitatea normală de care au nevoie oamenii, dar nu umanitatea normală pe care o pretinde Dumnezeu. Ceea ce Dumnezeu consideră a fi și ceea ce oamenii înțeleg sunt deseori lucruri extrem de diferite, foarte departe unul de altul. În această etapă a lucrării lui Dumnezeu, există multe aspecte care sunt contrare noțiunilor oamenilor și diferă foarte mult de ele. Se poate spune că în această etapă a lucrării lui Dumnezeu numai divinitatea este implicată în lucrare, în timp ce omenirea acordă sprijin. Deoarece Dumnezeu vine pe pământ ca să-Și facă El Însuși lucrarea, mai degrabă decât să-i permită omului să își aducă contribuția, acesta constituind motivul pentru care Se întrupează pe Sine Însuși (într-o persoană incompletă, normală) ca să-Și facă lucrarea. El profită de întruparea Sa pentru a prezenta omenirii o nouă epocă, pentru a spune omenirii despre următoarea etapă a lucrării Sale și a le cere oamenilor să practice în conformitate cu calea descrisă în cuvintele Sale. Cu aceasta, Dumnezeu Își încheie lucrarea în trup și este pe cale să plece din rândul oamenilor, nu mai trăiește în trupul umanității normale, ci mai degrabă Se îndepărtează de om pentru a-Și continua o altă parte a lucrării. Atunci, folosind oameni după inima Sa, El Își continuă lucrarea pe pământ în acest grup de oameni, dar în umanitatea lor.

Dumnezeul întrupat nu poate sta cu omul pentru totdeauna deoarece Dumnezeu are mai multă lucrare de făcut. El nu poate fi legat de trup; El trebuie să abandoneze trupul pentru a face lucrarea pe care trebuie să o facă, deși face acea lucrare într-un chip trupesc. Când Dumnezeu vine pe pământ, El nu așteaptă până ce a atins forma pe care o persoană normală ar trebui să o obțină înainte de a muri și de a părăsi omenirea. Indiferent cât de bătrân este trupul Său, când este terminată lucrarea Sa, El se duce și părăsește oamenii. Pentru El nu există vârstă, El nu Își numără zilele conform duratei de viață omenești; în schimb, El Își termină viața în trup conform etapelor lucrării Sale. Poate există unii care simt că Dumnezeu, venind în trup, trebuie să Se dezvolte până la un anumit nivel, să ajungă la o vârstă înaintată și să plece doar când acel trup moare. Aceasta este imaginația omului; Dumnezeu nu lucrează așa. El vine în trup numai ca să facă lucrarea pe care El trebuie să o facă și nu să trăiască viața unui om obișnuit născut din părinți, care crește, își întemeiază o familie, începe o carieră, face copii sau experimentează bucuriile și necazurile vieții – toate activitățile unui om obișnuit. Când Dumnezeu vine pe pământ, acesta este Duhul lui Dumnezeu care îmbracă un trup, care vine în trup, dar Dumnezeu nu duce viața unui om obișnuit. El vine doar pentru a îndeplini o parte din planul Său de gestionare (planul mântuirii). După aceea, El va părăsi omenirea. Când vine în trup, Duhul lui Dumnezeu nu desăvârșește umanitatea normală a trupului. Mai degrabă, la un moment pe care Dumnezeu l-a predeterminat, divinitatea trece direct la lucru. Apoi, după ce a făcut tot ceea ce trebuie să facă și după ce Și-a dus la bun sfârșit lucrarea de slujire, lucrarea Duhului lui Dumnezeu în această etapă este terminată, moment în care viața Dumnezeului întrupat se termină, de asemenea, indiferent dacă trupul Său Și-a consumat zilele. Aceasta înseamnă că, indiferent în ce etapă a vieții ajunge trupul, indiferent cât de mult trăiește pe pământ, totul este decis de lucrarea Duhului. Nu are nimic a face cu ce consideră omul a fi umanitatea normală. Să Îl luăm pe Isus ca exemplu. El a trăit în trup timp de treizeci și trei de ani și jumătate. În ceea ce privește durata de viață a unui trup omenesc, El nu ar fi trebuit să moară la acea vârstă și nu ar fi trebuit să plece. Dar pe Duhul lui Dumnezeu nu Îl interesa deloc acest lucru. Lucrarea Sa fiind terminată, la acel punct trupul a fost luat, dispărând împreună cu Duhul. Acesta este principiul prin care Dumnezeu lucrează în trup. Și astfel, la drept vorbind, Dumnezeu întrupat este fără umanitate normală. Pentru a reitera, El vine pe pământ nu pentru a trăi viața unei ființe umane obișnuite. El nu Își întemeiază mai întâi o viață normală umană și apoi începe să lucreze. Mai degrabă, atât timp cât El Se naște într-o familie umană normală, El poate face lucrarea divină, lucrare care este neîntinată de intențiile omului, care nu este trupească, una care, cu siguranță, nu adoptă căile societății și nu cuprinde gândurile sau noțiunile omului și, în plus, este fără legătură cu filozofiile de viață ale omului. Aceasta este lucrarea pe care Dumnezeu întrupat intenționează să o facă și ea este, de asemenea, semnificația practică a întrupării Sale. Dumnezeu vine în trup, în principal, pentru a face o etapă a lucrării care trebuie făcută în trup, fără a trece prin alte procese triviale și, în ceea ce privește experiențele unui om obișnuit, El nu le are. Lucrarea pe care trupul lui Dumnezeu trebuie să o facă nu include experiențe omenești obișnuite. Astfel, Dumnezeu vine în trup pentru a îndeplini lucrarea pe care El trebuie să o îndeplinească în trup. Restul nu are nicio legătură cu El. El nu trece prin atât de multe procese triviale. Odată ce lucrarea Sa este făcută, semnificația întrupării Sale se termină de asemenea. Terminarea acestei etape înseamnă că lucrarea pe care El trebuie să o facă în trup s-a terminat, iar lucrarea de slujire a trupului Său este finalizată. Dar El nu poate să continue să lucreze în trup la nesfârșit. El trebuie să lucreze într-un alt loc, un loc în afara trupului. Doar în acest mod poate lucrarea Sa să devină mai completă și să se extindă mai mult. Dumnezeu lucrează conform planului Său original. El știe la fel de clar precum palma mâinii Sale ce lucrare trebuie să facă și ce lucrare a finalizat. Dumnezeu îl conduce pe fiecare om pe o cale pe care El a predestinat-o deja. Nimeni nu poate scăpa de aceasta. Doar aceia care urmează călăuzirea Duhului lui Dumnezeu vor putea să intre în odihnă. S-ar putea ca, în lucrarea de mai târziu, să nu fie Dumnezeu cel care vorbește în trup pentru a călăuzi omul, ci un Duh cu formă tangibilă care călăuzește viața omului. Doar atunci va putea omul să Îl atingă în mod concret pe Dumnezeu, să se uite la Dumnezeu și să intre complet în realitatea pe care o pretinde Dumnezeu, pentru a deveni desăvârșit de Dumnezeul practic. Aceasta este lucrarea pe care Dumnezeu intenționează să o îndeplinească, ceea ce El a planificat de mult timp. Din aceasta, voi ar trebui să vedeți cu toții calea pe care ar trebui să mergeți!

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic