#reșita
Explore tagged Tumblr posts
Text
Școala Duminicală- Izvorul Vieții Reșita
View On WordPress
0 notes
Text
Descinderi în Piața Reșita din București și în alte zone! DIICOT vizează destructurarea a două grupuri infracționale organizate
În cauză există suspiciunea rezonabilă că în zona Piața Reșita din București, Sector 4, activează două grupări infracționale, al căror nucleu este reprezentat de doi frați, care au ca principală preocupare comercializarea de țigări fără marcaj fiscal, provenite, de regulă, din Republica Moldova, introduse nelegal pe teritoriul României cu sprijinul unor cetățeni moldoveni și deținute cu încălcarea dispozițiilor legale.Activitățile de comercializare a țigărilor provenite din contrabandă sunt desfășurate în două „puncte de desfacere”, poziționate strategic la extremitățile Pieței Reșița.Astfel, unul dintre ei coordonează activitatea infracțională de comercializare a țigărilor de contrabandă ce se desfășoară la o garsonieră pe care o deține la parterul unui bloc din apropierea pieței, acesta fiind sprijinit de alte persoane care în momentul în care în zonă îşi fac apariţia organele de poliţie, îl anunţă pentru a închide fereastra. Pe de altă parte, celălalt lider coordonează activitatea infracţională de comercializare a ţigărilor de contrabandă ce se desfăşoară într-un spaţiu comercial aflat pe exteriorul complexului din Piaţa Reşiţa, în care funcţionează aparent un amanet. Și la acest punct de desfacere sarcinile membrilor grupării sunt foarte bine stabilite, în sensul că, în timp ce una dintre persoanele menţionate mai sus se află în interiorul amanetului şi vinde ţigări de contrabandă pe fereastra uşii de acces în amanet, ceilalţi stau afară în stradă şi abordează potențialii clienți, pe care îi îndrumă să cumpere ţigări. Totodată, cei aflaţi în afara amanetului asigură zona şi îl anunţă de fiecare dată (de cele mai multe ori prin intermediul unei staţii de emise recepţie) pe cel aflat în interior despre eventuala prezență în zonă a organelor de poliție.Activitatea de comercializare a țigaretelor se desfășoară și aici după un program strict, începând cu ora 08:00 și până în jurul orei 19:00, existând, de asemenea, o medie de aproximativ 200 de clienți pe zi, iar prețul unui pachet de țigarete este de aproximativ 10 lei.La sediul DIICOT – Structura Centrală vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 26 persoane. Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale și Unitatea de Analiza Informaţiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, a anunțat DIICOT miercuri.
0 notes
Text
Valorizarea clădirilor istorice, în centrul primului Masterclass Cronicari Digitali „Cine ascultă o casă?”
„Cine ascultă o casă?”, proiectul care își propune să ofere exemple de bune practici de la cei care „au ascultat o clădire” în beneficiul comunității și al protejării clădirilor istorice, invită experții, autoritățile și pe toți cei interesați de patrimoniu pentru o zi de Masterclass, în București. Din interacțiunile directe cu formatori de opinie, echipa Cronicari Digitali, platforma culturală new media creată de agenția Zaga Brand și Asociația Human Made Art (HUMART), a sesizat două mari nevoi: de informare și ghidare, în funcție de publicul implicat în relație cu patrimoniul arhitectural și industrial. Printre cei mai vulnerabili sunt proprietarii sau administratorii patrimoniului construit. După ce în septembrie a debutat în podcastul Cronicari Digitali o serie de interviuri cu arhitecți și specialiști din zona dezvoltării, protejării și valorificării patrimoniului arhitectural, în octombrie a venit timpul unor întâlniri față în față cu specialiștii, în cadrul Masterclass Cronicari Digitali: „Cine ascultă o casă?”. Evenimentul este găzduit pe 15 octombrie de Studioul Horia Bernea, la Muzeul Național al Țăranului Român, și se va desfășura cu susținerea Ordinului Arhitecților din România, prin Timbrul de Arhitectură, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului. 15 octombrie este ziua care aduce alături arhitecți, proprietari și exemple de valorizare a clădirilor istorice din patru perspective: arhitecturală, cultural-comunitară, turistică și financiară cu provocări și reacții, față în față cu noul val de specialiști, proprietari și administratori de clădiri istorice, manageri culturali, administrație publică, ONG-uri. Printre speakeri se află Dr. Arh. Ștefan Bâlici - Președinte Ordinul Arhitecților din România, Virgil Nițulescu - Director Muzeul Național al Țăranului Român, Valeria Oana Zaharia - Manager interimar Institutul Național al Patrimoniului, Arh. Șerban Sturdza - Președinte Pro Patrimonio România, Dr. Arh. Irina Iamandescu – Director adjunct, Direcţia Monumente Istorice a Institutului Național al Patrimoniului, Conf. univ. dr. Bogdan Suditu - Universitatea din București și Președinte Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului a Primăriei Municipiului București, Constantin Prisecaru – Managing Partner România Sotheby's International Realty, Ion Barbu – artist vizual, Prof. dr. arh. Iulia Stanciu, Arh. Andrei Țânțari, Arh. Pierre Bortnowski, Arh. Dan Stoian. Alături de ei vor fi și reprezentanți ai unor administrații publice cu un interes tot mai mare pentru patrimoniu, cum ar fi București, Reșita și Râmnicu Sărat. „Nu putem să ne mulțumim cu monumente care sunt foarte frumos restaurate și impecabile și după aceea sunt încuiate și nefolosite, clar că e un exemplu greșit. Din păcate, s-a întâmplat de multe ori și mai ales în cadrul proiectelor cu finanțare publică, restaurări mari, cu fonduri consistente care, în cele din urmă, nu au condus la nimic din cauza lipsei unor activități viabile. Ori, aceste activități nu pot să vină de la București pentru un monument care se află în cine știe ce punct al țării, trebuie să vină de acolo, din comunitatea locală sau din zona respectivă. Odată cu strategia de intervenție pentru salvarea propriu-zisă a monumentului, a materie, trebuie reconstruită și utilitatea lui sau regândită împreună cu oamenii care pot să-l folosească. Nu trebuie să cădem în capcana asta a turismului ca prim punct pentru utilizarea monumentelor noastre, când nu trebuie să fie toate pentru turiști. În primul rând trebuie să fie relevante pentru comunitatea locală și, după aceea vor putea deveni interesante și pentru turiști. Turiștii ajung oricum oriunde în cele din urmă, dacă află de un lucru interesant, dar nu ei trebuie să fie obiectivul salvării monumentelor, ci comunitățile care trăiesc cu acele monumente, pentru că așa se recreează o legătură care uneori a dispărut din diferite motive. Din generație în generație, o clădire sau un loc și-a pierdut interesul pentru oamenii locului și acest lucru trebuie recuperat, revalorizat monumentul în alt fel, ceea ce oricum facem. Fiecare generație își reevaluează relația cu trecutul și interesul nostru pentru patrimoniu ține de relația pe care o avem cu trecutul, cu istoria, cu arta, cu cultura și fiecare generație găsește alte valori în anumite locuri. Dar asta trebuie să se petreacă pe plan local, în mod special. Și asta este de fapt una din dificultățile proiectelor de restaurare, cum faci, că în rest, partea tehnică și de restaurare a obiectului, de arhitectură, știm cum să o facem. Atunci când vorbim de componenta aceasta socială, legătura cu comunitatea locală, nu mai e chiar atât de simplă”, consideră Dr. Arh. Ștefan Bâlici, președintele Ordinului Arhitecților din România. După aproximativ 6 ore de Masterclass Cronicari Digitali „Cine ascultă o casă?”, evenimentul se va încheia cu o proiecție specială a filmului filmului „Malmkrog” (2020), „o interogare asupra cinematografiei și memoriei”, așa cum îl descrie regizorul Cristi Puiu. Filmul este construit în jurul a cinci personaje. Decorul și costumele redau atmosfera începutului de secol XX din Transilvania. Producția este rezultatul a 40 de zile de filmari în conacul Apafi din satul Mălâncrav și îi are în distribuție pe Frédéric Schulz-Richard, Ugo Broussot, Diana Sakalauskaité, Agathe Bosch, Marina Palii și István Teglas. „De mai mulți ani, echipa Cronicari Digitali, platforma culturală new media creată de Asociația Human Made Art și agenția Zaga Brand, a creat o formă prin care patrimoniul cultural și arhitectural a ajuns la oameni noi și a deschis granițele unei comunicări adaptate noilor generații, dar și celor care nu sunt familiarizați cu un domeniu. Credem că această zi de Masterclass Cronicari Digitali va fi o bună oportunitate pentru actori-cheie să se întâlnească, să facă schimb de informații și expertiză, să descopere modele de bune practici, dar și instrumente utile, inclusiv de finanțare, astfel încât să putem asculta mai bine casele de patrimoniu care au un trecut, dar mai ales merită să aibă un viitor”, declară Silvia Teodorescu, coordonator Cronicari Digitali. Moderatorii Masterclass Cronicari Digitali „Cine ascultă o casă?”, vor fi Arh. Alexandra Stoica, Dr. Arh Irina Iamandescu și jurnalistul Toader Păun. Accesul este pe bază de invitație și va fi permis unui număr limitat de persoane, care prin activitatea lor arată un interes autentic pentru patrimoniul arhitectural și istoric. Acestea se pot înscrie gratuit la Masterclass Cronicari Digitali „Cine ascultă o casă?” urmând linkul https://forms.gle/LnnbnBZYWej3hkdH7 Evenimentul este organizat de Asociația Human Made Art, prin platforma Cronicari Digitali, cu susținerea Ordinului Arhitecților din România, prin Timbrul de Arhitectură, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului. Partenerii media sunt Radio România Cultural, Revista Zeppelin, Adevărul, Dilema Veche, Revista Historia. Partenerii new media sunt Ana Rubeli (Aici a stat) și Bogdan Buzuleac. Program Masterclass Cronicari Digitali „Cine ascultă o casă?” 10:00 - 10:30 Cine ascultă o casă? - Deschiderea oficială Silvia Teodorescu, Vicepreședinte Asociație Human Made Art și coordonator Cronicari Digitali Conf. dr. arh. Ștefan Bâlici, Președinte Ordinul Arhitecților din România Virgil Nițulescu, Director Muzeul Național al Țăranului Român Valeria Oana Zaharia, Manager interimar Institutul Național al Patrimoniului (INP) 10:30 – 11:30 Sesiunea 1: Valorizarea clădirilor istorice, societate, comunitate locală, perspectivă imobiliară Moderator – Arh. Alexandra Stoica Speakeri: Arh. Șerban Sturdza, Președinte Pro Patrimonio România - Politici de patrimoniu de jos în sus. Comunități rurale Constantin Prisecaru, Managing Partner Romania Sotheby's International Realty - Clădiri istorice din perspectivă imobiliară Ioan Barbu, artist vizual, inițiator a multiple proiecte ce au dus la shimbarea peisajului urban din orașul Petrila - Planeta Petrila Arh. Pierre Bortnowski – Restaurarea și punerea în valoare a Culei Cornoiu de la Curțișoara Pascal Garnier, Vicepreședinte Asociația pentru Turism Bucovina - Restaurarea și punerea în valoare a caselor tradiționale din Putna Sesiune de Q&A 11:50 – 13:00 Sesiunea 2: Dezbatere și dialog Patrimoniu și administrația publică Moderator – Toader Păun, jurnalist Speakeri: Dr. Arh. Irina Iamandescu, Director adjunct monumente istorice INP Bogdan Suditu, Universitatea din București & Președinte Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului a Primăriei Municipiului București Tudor Roșca, City Manager Sectorul 1 București - cum vede Setorul 1 patrimoniul ca resursă Ioan Popa, Primar Reșița/Dorinel Hotnogu, consilier cultural al Primăriei Reșița (TBC) - valorizarea patrimoniului arhitectural și industrial din orașul Reșita Sorin Cîrjan, Primar Rm. Sărat și Prof. Univ. Dr. Daniel Șandru, Președinte IICCMER - Memorialul „Închisoarea Tăcerii” de la Rm. Sărat, proiect care a primit finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) 14:00 – 15:00 Sesiunea 3: Valorizare, case studies Moderator – Arh. Alexandra Stoica Speakeri: Prof. dr. arh. Iulia Stanciu, STARH A.C.D. – Restaurare, consolidare, reamenajare sediu OAR – Filiala București Arh. Andrei Țânțari, Project Leader Cumulus Architecture Office - Reintroducerea în circuitul urban a palatului băncii Marmorosch-Blank, Hotelul The Marmorosch Bucharest by Autograph Collection Arh. Dan Stoian, SDAC STUDIO – Valorizarea patrimoniului industrial, viitorul Muzeu al Apei din Timișoara Sesiune de Q&A 15:00 - 16:00 Sesiunea 4: Instrumente de finanțare pentru patrimoniul cultural Moderator – Dr. Arh. Irina Iamandescu Speakeri: Bogdan Trâmbaciu, Director Unitatea de Management a Proiectului (UMP) – finanțări pentru patrimoniu Arh. Alexandra Stoica, Director adjunct restaurare INP - Timbrul monumentelor istorice și Programul Național de Restaurare Ondina Tăut, Expert politică culturală europeană – surse de finanțare europene gestionate de Comisia Europeană, exemple de proiecte și posibilități de networking la nivel european, și noile programe Sesiune de Q&A 16:00 – 16:10 Concluzii Silvia Teodorescu Dr. Arh. Irina Iamandescu Arh. Alexandra Stoica 16:30 Închidere eveniment- proiecție specială a filmului Malmkrog, „o interogare asupra cinematografiei și memoriei”, așa cum declară regizorul Cristi Puiu, construit în jurul a cinci personaje. Decorul și costumele redau atmosfera începutului de secol XX din Transilvania. Producția este rezultatul a 40 de zile de filmari în conacul Apafi din satul Mălâncrav. Read the full article
0 notes
Text
CSU din Suceava va avea un meci de ”trezire” cu CSM București
New Post has been published on https://reporterliber.ro/csu-din-suceava-va-avea-un-meci-de-trezire-cu-csm-bucuresti/
CSU din Suceava va avea un meci de ”trezire” cu CSM București
CSU din Suceava va relua campionatul Ligii Naționale la handbal masculin cu un meci împotriva celor de la CSM București, meci care va avea loc azi, de la ora 13.45, în sala Apollo din Capitală, în cadrul etapei a XI-a a sezonului regular.
”Va fi un meci complicat în care vom juca cu o echipă puternică, care evoluează în cupele europene și unde s-a investit mult în fiecare an. Urmează un prim meci dintr-un șir de cinci meciuri grele, dar mergem acolo să ne agățăm de orice minge și vom vedea ce putem scoate” a precizat antrenorul Adrian Chiruț, care nu va putea conta în meciul de la București pe centrul Balazs Botond, operat recent de hernie inghinală, și nici pe extrema Andrei Olariu care a suferit o ruptură de ligamente la ultimele antrenamente.
Formația suceveană va întâlni până la finalul anului doar echipe cu pretenții la calificarea în play-off, este vorba de CSM București, HC Dobrogea Sud Constanța, Dunărea Călărași, Minaur Baia Mare și Politehnica Timișoara.
“Mai avem cinci etape până la finalul turului, cinci etape în care, pe hârtie, pare că nu putem scoate mare lucru, dar trebuie să luptăm pentru orice punct pus în joc”, a mai spus antrenorul Adrian Chiruț, care a ținut să mulțumească Primăriei și Consiliului Local, Universității “Stefan cel Mare” și sponsorilor pentru faptul că au rămas alături de echipa de handbal chiar și în vreme de pandemie.
Programul etapei a XI-a: HC Buzău – CSM Bacău Potaissa Turda – CSM Reșita Politehnica Timișoara – CSM Focșani CSU Suceava – CSM București CSM Vaslui – CSM Botoșani Steaua București – Minaur Baia Mare Dinamo București – HC Dobrogea Sud
Clasament Liga Zimbrilor 1. Dinamo București 9 0 0 255-178 27 2. Dobrogea Sud 9 8 0 1 234-186 24 3. Potaissa Turda 9 7 0 2 261-216 21 4. Poli Timișoara 9 7 0 2 203-170 21 5. CSM București 9 7 0 2 246-214 21 6. Minaur Baia Mare 9 6 0 3 206-187 18 7. Steaua București 9 5 2 2 214-191 17 8. HC Buzău 9 5 1 3 248-244 16 9. Dunărea Călărași 9 4 0 5 219-202 12 10. CSM Făgăraș 9 4 0 5 203-203 12 11. CSU Suceava 9 2 2 5 214-238 8 12. CSM Vaslui 9 2 1 6 220-249 7 13. CSM Focșani 9 2 0 7 90-134 6 14. CSM Bacău 9 1 0 6 131-184 3 15. CSM Reșița 9 0 0 9 199-255 0 16. CSM Botoșani 9 0 0 9 67-159 0 Notă: La finalul sezonului regular, primele opt clasate se vor califica în play-off, în vreme ce ultimele opt clasate vor juca în play-out, de unde vor retrograda direct patru echipe.
0 notes
Text
Camuflaj, colectare date și educație
S-a lucrat intens în ultimele două săptămâni în Măgura Zimbrilor, întreaga echipă concentrându-se pe sarcinile specifice fiecăruia. Munca în echipă a dat roade într-o serie de situații, de la facilitarea cluburilor despre natură, la voluntariat pentru a construi trasee pentru concursul de mountain bike din Reșita Metal Enduro, și pregătirea Filmului din șură pentru copiii din Feneș.
Construcția posturilor de observație
Este dificil să privești comportamentul nealterat al animalelor sălbatice și să găsești modalități mai bune de a fi în inima sălbaticiei, de aceea, camuflarea în posturi de observație este esențială pentru cercetarea pe care o desfășoară Taskforce-ul. Sebastian și Tristian au construit mai multe posturi de observație care le permit să vadă fără să fie văzuți. Construcțiile din ramuri se îmbină perfect în împrejurimi și oferă ochilor ageri șansa de a analiza zimbrul maiestuos fără a fi deranjat.
Cei doi petrec ore întregi, de dimineață până seara, scanând în liniște și atent peisajul pentru orice mișcare care poate indica prezența faunei sălbatice. Materialul filmat, fotografiat și analiza directă făcută de ei sunt prețioase pentru întelegerea comportamentului zimbrilor în sălbăticie.
Colectarea datelor
Explorarea regiunii și urmărirea îndeaproape a zimbrului permite Taskforce-ului să colecteze fecalele proaspete, care apoi vor fi uscate și analizate în laborator. De-a lungul drumului, echipa descoperă, de asemenea, piste proaspete ce țin de zimbru, dar și alte animale cum ar fi ursul brun și cerbul roșu.
Cluburi pentru natură
Nu există zile plictisitoare în Măgura Zimbrilor. O parte din echipă este pe teren, o parte într-o sală de clasă cu aproximativ 20 elevi vorbind despre sălbăticie, dezvoltare comunitară și management de proiect.
Tineri Activi pentru Sălbatică și Zimbri este o serie de cinci cluburi deschise în cinci licee din Carpații de Sud-Vest din România. Aceste cluburi, cu ajutorul profesorilor și invitaților speciali, permit copiilor să exploreze și să înțeleagă mai bine lumea naturală din jurul lor, în timp ce dobândesc și practică un set de abilități cum ar fi munca în echipă, vorbirea publică, creativitatea și managementul de proiect. Dezvoltarea unei conștientizări a beneficiilor și potențialelor amenințări împotriva zonelor sălbatice de la o vârstă fragedă va contribui la asigurarea modului în care generațiile viitoare vor gestiona resurse prețioase. Prima întâlnire a acestui an a început în Liceul Tehnologic Sf. Dimitrie Teregova (jud. Caraș-Severin) și a continuat în Școala Gimnazială Armeniș, Școala Primară Feneș, Școala Gimnazială Densuș și Școala Gimnazială Sarmizegetusa (jud. Hunedoara).
În fiecare club există aproximativ 20 de copii, iar proiectele pe care au venit să le dezvolte în acest an școlar variază de la dezvoltarea unui program postliceal pentru copii defavorizați la un festival comunitar pentru reducerea poluării.
For English please click here: http://bisonhillock.tumblr.com/post/178727863196/builders-gatherers-and-teachers
Ești curios să vezi cum vor evulua lucrurile în Măgura Zimbrilor? Fii atent la postările de pe canalele noastre:
Facebook WWF Romania
Facebook Rewilding Southern Carpathians
Instagram
Twitter
Text: Bianca Ștefănuț
Fotografii: Bianca Ștefanuț, Tristian Herbert & Astarte Cîrstea
0 notes
Video
youtube
Etapa zonală la Arad - CSM Școlar Reșita - AFC Unirea 1924 Alba Iulia - ...
0 notes
Photo
Cand avea 15, 16 ani, Dani Oțil bălea la o vitrină cu ciocolată: ”Nu știam ce gust are!” Trăia modest, alături de familia sa. Atunci a venit revelația O locatie superba, mai multe pahare de vin, Dani Otil si Ela Voineag. Nu va luam cu alte vrajeli, trecem direct la discutia despre. "albinute". Dar trecem puțin și prin Reșita, în perioada adolescenței. http://ift.tt/2Asbgg9
0 notes
Link
Doctor Elena Bașa, medic primar de medicină internă, specialist în gastroenterologie, competență în ecografie, doctor în medicină în Reșita.
0 notes
Text
Să continuăm să mijlocim pentru familia Popoviciu. Dumnezeu să vindece!
Călin Popoviciu are 39 de ani iar Gabriela Popoviciu (fosta Oprea) are 34 de ani. Familia Popoviciu este membră în biserica „First Romanian Baptist Church” din Phoenix, păstorită de fratele Ovi Horga. Fratele Călin provine din Oradea iar sotia sa, Gabriela, este din Reșita. Dumnezeu să intervină și să dăruiască viață și vindecare. Cu dragoste, Ciprian Bârsan
View On WordPress
0 notes
Text
SINUCIDERE ŞOCANTĂ! Un bărbat, în comă după ce și-a bătut două cuie în cap
Un reșițean în vârstă de 52 de ani este în comă după ce și-a bătut două cuie în cap. Un bărbat din Reșita se zbate între viață și moarte după ce noaptea trecută a încercat să se sinucidă. Citește mai departe...
0 notes
Text
New Post has been published on JurnalulBucurestiului.Ro
New Post has been published on http://bit.ly/2kQx0O1
Brasovul Tau : Brașovul, unul dintre orașele din țară în care românii se simt cel mai în siguranță
Românii consideră că Brașov, Oradea și Cluj-Napoca sunt orașele cu cel mai ridicat grad de siguranță din România, în timp ce Alexandria este considerat cel mai nesigur loc, reiese dintr-un studiu realizat de portalul imobiliar Storia.ro asupra siguranței vieţii în 42 de orașe din România.
Studiul, la care au participat 93.532 români, a fost efectuat în perioada noiembrie 2016 – ianuarie 2017, scrie News.ro.
Cercetarea privind siguranța, care se bazează pe evaluările acordate de români orașelor și cartierelor în care locuiesc, face parte dintr-un program amplu de cercetare, care se va desfășura pe tot parcursul anului 2017.
Printre criteriile de evaluare se numără costul general al vieții, accesul la instituțiile de sănătate publică, calitatea mediului înconjurător, curățenia și zgomotul din mediul urban, spațiile verzi, situația transportului public sau accesul la instituțiile educaționale.
Conform cercetării, Oradea, Brașov, Cluj-Napoca, Sibiu, Sfîntul Gheorghe și Timișoara sînt orașele cu cel mai ridicat grad de siguranță.
Capitala României se clasează abia pe poziția a noua.
La polul opus, orașele desemnate ca fiind cele mai puțin sigure sunt Alexandria, Suceava, Satu Mare, Bacău, Călărași, Târgoviște, urmate de Vaslui, Piatra Neamț, Galați și Reșița.
La nivel de regiuni istorice, Transilvania a primit cel mai bun scor de siguranță, fiind urmată de Crișana, București și Ilfov.
La polul opus, Maramureș și Moldova au obținut cel mai mic punctaj, fiind evaluate ca fiind cele mai nesigure regiuni din țară.
„În general, s-a observat o legătură strînsă între numărul mare de locuitori din fiecare oraș și siguranța resimțită de cetățeni. Astfel, orașele care au primit cele mai mari note au un număr de aproximativ 300.000 de locuitori, pe cînd cele care se încadrează sub pragul de 100.000 sunt considerate cele mai nesigure. Mai mult, orașele cu grad ridicat al siguranței au și un produs intern brut ridicat și o rată a șomajului scăzută, de sub 4%”, se mai arată în studiu.
Cât despre cartierele considerate ca fiind cele mai sigure zone, la Braşov pe primele locuri se situează Racadău, Centrul Civic și Astra. Mai sunt incluse pe poziţii fruntaşe în același clasament și zonele Tractorul, Florilor și Calea București.
La nivel național, cele mai sigure cartiere/zone sînt Grigorescu (Cluj-Napoca), orașul Otopeni (Ilfov), Aviației (București), Gheorgheni (Cluj-Napoca) și Răcadău (Brașov).
Cele mai nesigure cartiere sunt: Ițcani (Suceava), Brestei (Craiova), Alecu Russo (Bacău), Calea Caransebeșului (Reșita) și Bora (Slobozia).
0 notes
Text
Alertă în Reșița. O adolescentă de 18 ani a dispărut de ieri de acasă. Apelul făcut de tatăl elevei de liceu
Alertă în Reșița. O adolescentă de 18 ani a dispărut de ieri de acasă. Apelul făcut de tatăl elevei de liceu
Este alertă la Reșita, unde o adolescentă de 18 ani a dispărut ieri (n.r. luni – 16 ianuarie 2016) după-amiaza. Anunțul a fost făcut chiar de mătușa tinerei, care a ajuns acasă în jurul orei 18.00 și a văzut că adolescenta este de negăsit.
Casandra Șuteu este elevă în clasa a XII-a, la un liceu din Reșița, și locuia împreună cu mătușa ei, care a și semnalat poliției dispariția tinerei.
Părinții…
View On WordPress
0 notes
Photo
La Liceul Teologic Baptist Reșita continuă înscrierile pentru clasa pregătitoare. Pentru înscriere vă rugăm să completați formularul de mai jos.
0 notes
Photo
La Liceul Teologic Baptist Reșita continuă înscrierile pentru clasa pregătitoare. Pentru înscriere vă rugăm să completați formularul de mai jos.
0 notes
Photo
Accident incredibil la Resita – Un mire aflat la volan este protagonistul Accident incredibil la Resita – Un mire aflat la volan este protagonistul. Accident cumplit la Reșita. Un autoturism BMW s-a rupt în bucăţi în această seară în dreptul staţiei de autobuz de la vamă Reşita.
0 notes